Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
RECUPERAREA MEDICALĂ
- in perioada embrionara, sifilisul, alcoolismul părinţilor, rubeola mamei pot leza creierul
fragil al copilului
- sifilisul sa fie tratat la timp si inainte de conceperea copilului
- sa nu se abuzeze de alcool, mai ales in timpul conceptiei copilului
- mama sa se fereasca de boli in timpul sarcinii si sa respecte regimul dietetic
- nasterea sa se faca in unitati spitalicesti
- controlul acuitatii vizuale si a TA
- tratamentul HTA
- evitarea stresului emotional si al oboselii fizice
- alterarea perioadelor de activite cu perioade de repus
- evitarea expunerii la caldura excesiva
EXPLORARI PARACLINICE
EXAMENUL RADIOLOGIC AL SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
Pozitia culcat
Pozitia sesinda
ATENTIE!!!!!!!!!
ADMINISTRAREA DE ATROPINA IN GLAUCOM ESTE CONTRAINDICATA
Culegere de date
- interviu
o cind a intervenit boala
o instalarea simptomelor
durere de cap
vertij
modificari de vedere
slabiciune
o date psihosociale
membrii familiei
relatii si interactiuni
aspect etnic
interese extraprofesionale
ocupatie
educatie
modul in care activitatiile zilnice sunt efectuate
o se apreciaza modul de comportare
iritabilitate
pierderea memoriei
agnozie – gnozie – capacitate de a recunoaste excitatiile venite din mediul
exterior
o starea de sanatate a familiei
- probleme – manifestari de dependenta
o tulburari ale motilitatii
diminuarea fortei musculare
pareza – diminuarea fortei musculare
paralizie – absenta completa a fortei musculare
hemiplegie – paralizia unei jumatati de corp
paraplegie – paralizia partii inferioare a corpului
diplegie – paralizia partilor simetrice ale celor 2 jumatati ale corpului
monoplegie – paralizia unui singur membru
tetraplegie – paralizia celor 4 membre
paraliziile se datoresc fie leziunii cai piramidale, fie neuronulu motor
periferic
modificari de tonus muscular
hipotonie – diminuarea tonusului
hipertonie – exagerarea tonusului
tulburarile de tonus pot exista si asociate cu paralizia astfel
o hipertonia+paralizia=paralizie spastica
o hipotonia+paralizia=paralizie flasca
o tulburari ale ortostatismului si mersului
mers talonat – in tabes – necoordonat, aruncind picioarele si lovind pamintul
cu calciiele
mers cosind – in hemiplegie, stadiu de recuperare – gamba rigida, membru
inferior intins,
mers stepat – gamba fiind ridicata in sus, pentru a nu lovi pamintul cu virful
piciorului
ataxie – tulburari de coordonare a miscarilor
ataxie statica– tulburari de echilibru stind in picioare, risc de cadere
ataxie locomotorie – tulburari de echilibru in mers
o miscari anormale
tremuraturi – parkinson, alcoolism, , basedow, scleroza in placi – pot fi
generalizate sau localizate
spasme si crampe – crize de contractii musculare, urmate de relaxare –
epilepsie, tumori cerebrale
convulsiile – crize de contractii musculare, urmate de relaxare – epilepsie,
HIC
ticuri – miscari clonice involuntare, rapide, care se repeta in mod stereotip
mioclonii – contractii involuntare bruste ale unui muschi sau grup de muschi
miscari coreice – miscari involuntare dezordonate bruste si rapide – coree
miscari atetozice – miscari involuntare lente – leziuni extrapiramidale
o tulburari de sensibilitate
subiective
parestezie
o senzatii de intepatura
o furnicaturi
o amorteli
durerea
o durerea de cap – isi are sursa in multe procese patologice
o poate avea mai multe cauze – tumori, hemoragii intracraniene,
traumatisme craniene, hipoxie cerebrala, boli sistemice
obiective - se cauta prin diferite metode
sensibilitate superficiala
o tactila
o termica
o dureroasa
sensibilitate profund
o artrochinetica
o vibratorie
tulburarile sensibilitatii obiective
anestezie – pierderea sensibilitatii
hipoestezie – diminuarea sensibilitatii
hiperestezie – accentuarea anormala a sensibilitatii pielii – pina la
senzatia de durere
o tulburari ale reflexelor
o miscare reflexa este o contractie musculara involuntara provocata printr-un
stimul
areflexia – abolirea reflexelor
hiperreflexia – exagerarea reflexelor
hiporeflexia – diminuarea reflexelor
se cerceteaza
reflexele osteotendinoase – se examineaza prin percutia unui tendon
si sunt reflexe de intindere a muschilor – motricitate
reflexe cutanate
o abdominale – prin atingerea peretelui abdominal cu partea
neascutita a unui ac
o plantar – excitarea marginii externe a plantei – semnul
Babinschi
reflexe vegetative
o pupilar la lumina – protectia unui fascicul luminos pe pupila –
provoaca mioza
reflexe mucoase – reflexe superficiale ale nervilor cranieni
o r. cornean – atingerea corneei cu o bucatica de vata – este
absent in coma
o r. palatin – atingerea mucoasei palatine
o r. faringian – atingerea mucoasei faringiene
o tulburari trofice
atrofie musculara
escare cutanate
anchiloza articulara
o tulburari sfincteriene – pot fi cauzate de abolirea controlului voluntar asupra
reflexelor de mictiune si de defecatie sau de abolirea acestor reflexe
retentie – urinara, fecala
incontinenta – urinara, fecala
o comunicare ineficienta la nivel intelectual si afectiv
tulburari la nivel intelectual
capacitatea de a gindi abstract
dezorientare in timp si spatiu
pierderea memoriei
tulburari la nivel afectiv
fuga de idei
logoree
mutism
stare depresiva sau euforica
labilitate emotionala
dispozitia persoanei este nepotrivita subiectului discutiei
o tulburari de limbaj
dizartria – dificultate in articularea cuvintelor
anartria – imposibilitate de a articula cuvinte
afonie – pierderea vocii
afazie – pierderea capacitatii de a se exprima corect verbal sau in scris
o tulburari de praxie
apraxie – incapacitatea de a executa corect gesturile
o tulburari de constienta
somnolent
obnubilat
confuz
stupor
coma
- nervii transmit mesaje de la si catre muschi care permit persoanei miscarea si activitatea
zilnica
- afectarea produce diferite dereglari
o pierderea vederii la un ochi
o inegalitate pupilara
o o slabire unilaterala a muschiului maseter
o perturbarea gustului, mirosului
o paralizie faciala
o greutate in deglutitie
o dificultate in a ridica umerii sau a intoarce capul
- pentru a identifica prezenta unor asemenea leziuni trebuie testat fiecare nerv cranian prin
examenul nervilor cranieni
- cutia craniana contine encefalul (parenchimul nervos), lichidul cefalo rahidian,si vasele de
singe
- orice marire a volumului continutului cutiei craniene produce cresterea presiunii
intracraniene deoarece cutia craniana este inchisa, rigida, inextensibila
- poate apare prin
o acumulare de lichid transusudativ in tesutul cerebral – edem cerebral
o prezenta LCR in exces – hidrocefalie
o de cauza vasculara
- cauze
o blocarea drenajului sistemului Ventricular, absorbtia scazuta a continutului cranian
o presiunea intracraniana poate sa creasca si temporar pentru o perioada scurta – efort
de defecatie, stranut, tuse
- manifestari de dependenta – semne si simptome
o cefalee
apare in 90% din cazuri
intensitatea se accentueaza progresiv spre dimineata
se accentueaza dupa stranut, tuse, schimbarea pozitiei capului
localizare occipito-cervicala, fronto-supraorbitara
diminua dupa varsaturi
nu cedeaza la analgezice
o varsaturi
spontane
explozive in jet
neprecedate de greturi
nu sunt legate de alimentatie
provocate uneori de miscarea capului
o vertij
senzatie de ameteala
o tulburari vizuale
paralizia nervului oculo-motor, cu dedublare
dedublarea imaginii-diplopie
vedere estompata
o edem papilar
se decopera la examenul oftalmoscopic – dilatarea venelor retiniene, prezenta
unor mici zone hemoragice in retina
o semnul pupilei
inegalitate pupilara – midriaza unilaterala
o tulburari psihice
apatie
indiferenta
diminuarea atentiei
somnolenta
confuzie
dezorientare
scaderea capacitatii intelectuale
o tulburari vegetative
bradicardie
bradipnee
dificultate respiratorie prin hipoxie, cauzeaza si cresterea presiunii
intracraniene
o crize epileptice
o complicatii potentiale
hernii cerebrale
- problemele pacientului
o cefalee – discomfort
o varsaturi
o modificari ale respiratiei, circulatiei
o dezechilibru fizic
o modificarea perceptiei senzoriale – vederea
o modificarea procesului gindirii
o hipoxie cerebrala
o modificarea integritatii fizice
- obiective
o sa se reduca PIC
o sa se diminueze durerea de cap
o sa se diminueze varsatura
o sa se mentina functiile vitale in limite normale
o oxigenarea creierului
o permeabilizarea cailor respiratorii
o sa coopereze pe masura capacitatii sale
o sa se mentina orienarea pacientului
o sa nu prezinte complicatii
- interventii
o pentru reducerea presiunii intracraniene
se ridica pacientul la unghi de 15-30 grade cu capul – faciliteaza drenajul
venos
trebuie sa reduca activitatile
sa evite flectarea coapselor, gitului
sa evite rotirea capului
pentru prevenirea efortului la defecatie la indicatia medicului se
administreaza un laxativ
sa evite contractiile
daca are voie sa se intoarca in pat inainte sa expire cind face miscarile de
intoarcere
o monitorizarea echilibrului hidric
se limiteaza consumul de lichide
se monitorizeaza eliminarea
o interventii legate de durere, respiratie, comunicare
se ajuta pacientul sa identifice cauza durerii
se aplica comprese reci pe frunte
se asigura mentinerea oxigenarii creierului
se stabileste o comunicare cu pacientul
se mentine orientarea pacientului explicindui-se toate manevrele ce se fac
mentinerea unui mediu bine iluminat
se asigura securitatea pentru a nu se leza
se explica familiei ce se intimpla
o la indicatia medicului
se adiministreaza oxigen inainte si dupa aspiratie
se administreaza lichide iv – manitol, glucoza, corticoizi
ANAMNEZA cuprinde:
• Motivele internării specifice mai frecvente sunt:
-astenie, apatie
-tulburări de memorie şi intellect
-cefalee
-crize de pirdere a cunoştinţei,cu detalii asupra caracterului crizelor
-tulburări de vedere
-tulburări de auz
-pierderea echilibrului, vertij
-modificări ale vorbirii şi dificultate la înghiţit
-existenţa unui deficit motor, a unor mişcări involuntare
-durere de spate
▪AHC:
-pentru boli transmise genetic cum ar fi DMP, coreea cronică, ataxii spinale
-pentru circumstanţe favorizante :pentru epilepsie
-pentru boli cu impact asupra sistemului nervos : HTA, DZ, ateroscleroză
-pentru transmitere transplacentară a sifilisului, toxoplasmozei
▪Antecedente personale fiziologice si patologice:
-circumstanţe ale gestaţiei şi naşterii, bolile copilăriei, traumatisme, etc (în special la copii)
-menarha, menopauza
-alte boli coexistente: DZ, boli cardiace şi respiratorii, HTA, boli gastroenterologice, boli
renale, boli endocrine, tumori maligne, proceduri chirurgicale, traumatisme şi spitalizari anterioare;
EXAMENUL OBIECTIV:
EXAMENUL NEUROLOGIC:
-este o examinare într-o ordine precisă care ne ajută să stabilim semnele neurologice obiective
-după examenul neurologic trebuie sa putem preciza:
-există semne şi simptome neurologice?
-care este nivelul sistemului nervos afectat:
-supratentorial: (tentorium= pliul dural care separă emisferele cerebrale
de cerebel)
-subtentorial (conţinutul fosei posterioare: cerebel, trunchi cerebral)
-spinal
-periferic
-mai mult decât un singur nivel
-localizarea şi tipul leziunii responsabile de simptomatologie:
-focală dreaptă
-focală stângă
-focală centrală
-difuză
-efectul leziunii –cu efect de masă
-fără efect de masă
-care este etiologia cea mai probabilă
-vasculară
-degenerativă
-inflamatorie
-imunologică
-neoplazică
-toxică-metabolică
-traumatică
1. ATITUDINI PARTICULARE:
Def. : poziţii (posturi) anormale anormale ale unor segmente corporale sau ale întregului corp .
Cauze:
-deficit motor (paralizii)
-tulburări de tonus muscular
-atrofii musculare
-durere (posturi antalgice)
-alterare a stării de conştienţă
-mişcări involuntare
Exemple
1. mâna în “gât de lebădă” din paralizia de nerv radial: la ridicarea braţului ,mâna atârnă în
flexie pe antebraţ, iar degetele sunt semiflectate
2. “grifa cubitală” din paralizia de nerv cubital: hiperextensia primei falange şi semiflexia
celorlalte falange la nivelul ultimelor două degete
3.”grifa mediana” din paralizia de nerv median: la tentativa de închidere a pumnului indexul
nu se flectează , iar mediusul realizează doar o semiflexie
4. paralizia de nerv SPE : bolnavul prezintă piciorul căzut în flexie plantară datorită
paraliziei musculaturii antero-externe a gambei
5. în torticolis apare rotaţia şi latero-flexia capului
6. în hemipareza spastică membrul superior este semiflctat, iar membrul inferior este fie în
hiperextensie fie în uşoara semiflexie
7. în boala Parkinson bolnavul prezintă o postură în flexie a corpului care văzut din profil
seamănă cu un “semn de întrebare” datorită anteflexiei capului şi umerilor; prezintă membrele
semiflectate, facies inexpresiv şi un tremor caracteristic
8. poziţia “în cocoş de puşcă” apare în meningite , pacientul prezentând membrele inferioare
în hiperflexie (flexia gambelor pe coapse şi a coapselor pe abdomen), membrele superioare în flexie
de obicei moderată, capul în hiperextensie
2.ORTOSTATISMUL şi MERSUL
Clasificarea paraliziiilor:
1. după intensitate :
-paralizie totală =plegie: nici o mişcare nu este posibilă
-paralizie parţială=pareză: sunt posibile mişcări de amplitudine,viteză şi
forţa diminuate
2. după teritoriul afectat:
-monopareză/plegie când este afectat un singur membru(superior sau inferior)
-hemipareză/plegie când este afectată o jumătate de corp (dreaptă sau stângă)
-parapareză/plegie când deficitul motor este la membrele inferioare
-tripareză/plegie când sunt afectate 3 membre
-tetrapareză/plegie când sunt afectate toate cele 4 membre
3.după tonusul muscular:
-paralizie flască (hipotonie musculară)
-paralizie spastică (hipertonie musculară)
4. Anatomo-clinic:
SINDROM DE NMC:
-apare un deficit motor
-este afectat un teritoriu muscular întins (ex. hemipareza)
-hipertonie musculară
-ROT sunt exagerate (hiperreflectivitate OT);pot apare fenomene de difuziune a
reflexelor,polikinezie şi clonus
-prezintă Babinski şi echivalentele sale
-troficitatea musculară este în general păstrată
SINDROM DE NMP:
-apare un deficit motor
-este afectat un teritoriu muscular restrâns
-hipotonie musculară
-ROT sunt diminuate (hiporeflexie) sau abolite (areflexie)
-atrofie musculară
-fasciculaţii (lez. cr.)
4.COORDONAREA:
7. REFLEXELE:
2.REFLEXELE CUTANATE:
Se examinează prin zgârierea tegumentelor într-o anumită zonă şi constau într-o contracţie
musculară.
Sunt polisinaptice.
Curent se examinează:
a)reflexul palmo-mentonier: este un reflex patologic. Excitarea eminenţei tenate cu un ac
bont determină contracţia musculaturii mentoniere.Apare în leziuni de obicei bilaterale ale
fasciculului geniculat.
b)reflexele cutanate abdominale:se examinează excitănd tegumentele abdominale cu un ac
bont , dinspre linia mediană spre exterior.Examinaa se face la 3 nivele:
- abdominal superior (supraombilical) –sub rebordul costal (T7-T8)
- abdominal mijlociu (ombilical)- orizontal la nivelul ombilicului (T9-T10)
- abdominal inferior (subombilical) – deasupra plicii inghinale (T11-T12)
Raspunsul normal constă în contracţia muşchilor abdominali de partea excitată.
Absenţa lor semnifică fie leziunea căii piramidale sau a arcului reflex spinal la nivelul
metameric respectiv.
c)reflexul cutanat plantar(L5-S1):se examinează prin excitarea tegumentelor plantei cu un
ac bont pe partea externă a acesteia de la călcâi spre degetul mic , lent.
Răspunsul normal constă într-o flexie lentă a tuturor degetelor.
Răspunsul patologic constă în extensia halucelui şi eventual răsfirarea celorlalte degete în
evantai.Acest răspuns mai poartă numele de “semnul lui Babinski” .şi semnifică leziunea căii
piramidale.
Indiferenţa plantarăconstă în lipsa oricărui răspuns şi semnifică o leziune la nivel L5-S1.
Echivalentele semnului Babinski:
- Manevra Oppenheim : examinatorul exercită cu policele (ajutat de index, eventual) o
compresiune puternică a crestei tibiale de sus în jos.
- Manevra Gordon : constă în compresiunea tricepsului sural (musculaturii posteriaoare a
gambei)
- Manevra Schaeffer: constă în ciupirea tendonului ahilian .
- Manevra Rossolimo:se percută faţa plantară a degetelor , deplasându-le uşor dorsal.
Răspunsul pozitiv constă în flexia plantară a tuturor degetelor.
Pentru membrul superior se efectueaza manevra Hoffmann. Ciupirea în flexie a falangei
distale a mediusului .Răspunsul constă într-o adducţie a policelui cu flexia falangei distale a
acestuia.
3. REFLEXELE IDIOMUSCULARE:
Se examinează percutând cu ciocanul de reflexe un muşchi, la distanţa de tendon sau de
proeminenţe osoase. În mod normal se obţine o contracţie locală de scurtă durată.
Este unul din criteriile de diferenţiere a unei amiotrofii miogene (primare) de o amiotrofie
neurogenă (secundară). În amiotrofia miogenă dispare foarte precoce , fiind prezent în amiotrofia
secundară.
4. REFLEXELE DE POSTURĂ:
Apropierea capetelor de inserţie ale unui muşchi ducand la scurtarea acestuia duce la o
poziţie (postură) pe care muşchiul are tendinţa să o păstreze pentru scurt timp, revenind apoi la
poziţia iniţială.
Se foloseşte muşchiul gambier anterior care se scurtează prin dorsiflexia piciorului.
Prelungirea timpului de păstrare a poziţiei imprimate se întâlneşte în hipertonia
extrapiramidală.
6. REFLEXE ARHAICE:
În mod normal apar în anumite momente de evoluţie ontogenetică la făt şi sugar şi dispar
până la vârsta de 2 ani. Apariţia lor la adult are semnificatie patologică.
Reflexul de apucare forţată : trecerea unui obiect prin palma subiectului este urmată de
apucarea obiectului respectiv. Denotă leziuni de arie 6 frontală controlaterală.
Reflexul de supt.
9.SENSIBILITATEA:
-nerv supratentorial
- protoneuron: celulele olfactive situate în pata galbenă a mucoasei nazale.Axonii lor străbat lama
ciuruită a etmoidului şi constituie nervul olfactiv
- deutoneuronul: în bulbul olfactiv (centrul olfactiv primar)
- al III-lea neuron: girusul subcalos din spatiul perforat anterior (centrul olfactiv secundar)
- al IV-lea neuron: în uncusul temporal şi nucleul amigdalian.Coincide cu aria 34 Brodmann.
(centrul olfactiv terţiar)
Examinarea se face pentru fiecare nară în parte.Se începe cu nara presupusă bolavă, iar
cealaltă nară se pensează cu degetul. Bolnavul fiind cu ochii închişi, este invitat să inhaleze
substanţe odorizante (alcool, lămâie, tutun, cafea,cuişoare). Se evită substanţele iritante (amoniac,
acid acetic) care irită terminaţiile trigemenului.
Patologia mirosului se poate manifesta clinic prin:
1.Anosmie: pierderea mirosului .
Poate fi determinată de –leziuni ale mucoasei olfactive ( rinită atrofică, obstrucţie nazală,
sinuzită, deviaţie de sept, etc.)
- suferinţă a căilor olfactive: tumori ale fosei cerebrale
anterioare(tumori orbito-frontale, meningiom de şanţ olfactiv), meningite ale bazei de craniu, TCC
cu sau fără fracturi ale bazei de craniu, intoxicaţii exogene (tutun, utilizarea de cocaină,saturnism),
intoxicaţii endogene (DZ, uremie).
Meningiomul de şanţ olfactiv poate determina sindrom Foster-Kennedy caracterizat prin
anosmie, atrofie optică homolateral ă şi edem papilar controlateral. Acelaşi sindrom apare şi în
meningiomul de aripă mică a sfenoidului., anevrism de arteră cerebrală anterioară sau comunicantă
anterioară.
2.Hiposmia:diminuarea capacităţii olfactive.Apare în HIC, adenom hipofizar,ETC
3.Hiperosmia :percepţie olfactivă crescută.Apare în hipertiroidism, graviditate, atacuri migrenoase,
alergii.
4.Parosmia:pervertirea mirosului. Apare în empiem al sinusurilor nazale, ozenă, aură epileptică
5.Cacosmia:individul percepe ca neplăcute mirosurile cu care vine în contact. Apare în afecţiuni
ORL, afecţiuni psihice.
6.Halucinaţii olfactive:perceperea de mirosuri fără obiect. Sunt întotdeauna de origine centrală.
Apar în epilepsia temporală în criza uncinată, tumori temporale, schizofrenie, demenţă, paranoia.
Când pacientul conştientizează faptul că are halucinaţii, simptomul devine halucinoză.
-supratentorial
-protoneuron: celulele bipolare din stratul IV al retinei.Celulele cu conuri, situate în maculă sunt
specializate pentru recepţia culorilor.Celulele cu bastonaşe, dispuse pe toată retina receptează
diferenţele luminoase alb-negru.
-deutoneuron: celula multipolară din stratul VIII al retinei.Axonii converg spre papila optică şi
părăsesc globul ocular prin polul posterior formând nervul optic.El pătrunde în endocraniu prin
gaura optică. După un scurt traiect cei doi nervi optici se unesc formând chiasma optică .
În chiasma optică fibrele nervoase se încrucişează parţial : fibrele fiecărei hemiretine nazale
trec în partea controlaterală, iar fibrele celor două hemiretine temporale îşi continuă traseul
homolateral.
Din unghiurile postero-laterale ale chiasmei optice pornesc bandeletele optice care conţin
fibrele hemiretinei temporale homolaterale şi fibrele hemiretinei nazale controlaterale. Bandeletele
optice se termină în corpii geniculaţi externi.
-al III-lea neuron: corpii geniculaţi externi (laterali), o formaţiune metatalamică.
Axonii neuronilor din corpiii geniculaţi externi formează radiaţiile lui Gratiolet care sunt
dispuse în substanţa albă a lobului temporal, înconjoară cornul sfenoidal al ventricolului lateral şi
se termină în aria vizuală primară.
– al IV-lea neuron se află în aria vizuală primară, de o parte şi de alta a scizurii calcarine, (aria 17
Brodmann).
Examinarea nervului optic cuprinde :
-acuitatea vizuală
-câmpul vizual
- percepţia cromatică
- fundul de ochi
1. Acuitatea vizuală se examinează cu ajutorul tabelelor optotip.La 5 m de optotip bolnavul
trebuie să citească pe rând, cu fiecare ochi , literele sau semnele de pe tabel.Se consideră ca limită a
acuităţii vizuale normale recunoaşterea literelor celor mai mici de la o distanţa de 5 m. Acuitatea
vizuală normală este egală cu 1 şi rezultă dintr-o fracţie în care numărătorul reprezintă distanţa de
optotip, (5 m), iar numitorul distanţa maximă la care se face citirea cu ochiul normal, emetrop.
Alte teste:
-bolnavului i se cere să citească cu fiecare ochi în parte un text tipărit de la 50 cm
- bolnavului i se cere să recunoască cu fiecare ochi în parte degetele examinatorului de la 5m.
Ambliopia reprezintă diminuarea accentuată a AV necorectabilă prin lentile (strabism
congenital)
Pierderea vederii se numeşte cecitate sau amauroză.
Pot apare uni sau bilateral .Pot fi determinate de leziuni ale polului anterior al globului
ocular, ale retinei, ale nervului optic, ale căilor optice centrale.
Exemple:
-leziuni corioretiniene: angiopatie HTA, DZ, tromboza/tromboflebita arterei centrale a retinei
- leziuni ale nervului optic: tabes, scleroza în plăci, tumori ale etajului anterior.
-cecitatea corticală este determinată de leziuni bilaterale ale ariei 17 sau ale radiaţiilor Gratiolet. Se
deosebeşte de cecitatea periferică prin aspectul normal al FO şi păstrarea RFM.
- leziunile ariilor 18 şi 19 (psihovizuale) se caracterizeaza prin păstrarea vederii însă
nerecunoaşterea obiectelor şi semnificatiei lor.
Nictalopia reprezintă diminuarea AV la lumina scăzută ( pe înserate, noaptea)
Hemeralopia reprezintă diminuarea AV în timpul zilei
2. Câmpul vizual:este porţiunea de spatiu percepută cu un ochi aflat în poziţie fixă mediană.
Convenţional, o linie verticală împarte câmpul vizual în două jumătăţi: una nazală
(hemicâmpul nazal) şi una temporală (hemicâmpul temporal). O linie orizontală în plus delimitează
câmpul în 4 cadrane (două superioare şi două inferioare). Valorile normale ale câmpului vizula sunt:
-nazal superior:60 de grade
-nazal inferior: 70 de grade
-temporal 90 de grade .
CV se examinează separat ,la fiecare ochi . Examinarea se face prin două metode:
-campimetrică
-digitală
Metoda digitală : se acoperă un ochi al bolnavului acesta fiind invitat să privească tot timpul cu
celălalt ochi un punct fix situat în faţa sa. Examinatoru va deplasa două degetye pe linie verticală şi
orizontală de la periferia CV spre centru invitând bolnavul să comunice îndată ce zăreşte cele două
degete.
Modificări de câmp vizual:
-Scotoamele: reprezintă pete oarbe care apar în CV la periferie sau central. Scotomul central apare
în leziuni ale maculei , nevrite retrobulbare, HIC,. Scotoamele periferice apar în leziuni retiniene
sau ale căii optice .
- Îngustarea concentrică a câmpului vizual constă în diminuarea suprafeţei CV de la periferie spre
centru. Poate fi regulată sau neregulată. Apare în atrofii optice, glaucomdublă hemianopsie
- Hemianopsia reprezintă pierderea unei jumătăţi de CV de la fiecare ochi.
Pe hemiretina nazală a unui ochi se proiectează stimuli luminoşi din hemicâmpul temporal al
CV al ochiului respectiv, iar pe hemiretina temporală se proiecteaza stimuli luminoşi din
hemicâmpul nazal.În porţiunea inferioară a retinei se proiectează stimuli luminoşi din partea
superioară a CV, iar pe partea superioară a retinei stimulii din zona inferioară a CV.
Denumirea hemianopsiei se face după CV în care pacientul nu vede (nu după partea de
retină afectată).
Clasificarea hemianopsiilor:
-hemianopsii heteronime (binazale sau bitemporale): În leziuni la nivelul chiasmei optice
-hemianopsii homonime ( stângă sau dreaptă) în leziuni retrochiasmatice (bandeleta optică,corpi
geniculaţi externi, radiaţii Gratiolet, aria 17)
1.Leziunea prechiasmatică poate fi la nivelul maculei, retinei sau a nervului optic. Lezarea
nervului optic duce la cecitate monoculară de tip periferic.
2. Leziunea situată la mijlocul chiasmei optice interesează fibrele nazale care aduc
informaţia din CV temporal.Apare o hemianopsie heteronimă bitemporală cu pierderea jumătăţii
temporale a câmpului vizual. Ea apare în : tumori hipofizare, craniofaringiom, meningiom al
tuberculului selar, metastaze
3. Leziunea bilaterală a porţiunii externe a chiasmei optice intereseaza fibrele temporale care
aduc informaţii din hemicâmpurile nazale ale CV. Apare o hemianopsie heteronimă binazală cu
pierderea jumătăţii nazale a CV. Apare în arahnoidite optochiasmatice, tumori de ventricul III,
ateromatoza bilaterală a arterelor carotide interne cu ectazie.
4. Leziunile retrochiasmatice determină hemianopsie homonimă de partea opusă leziunii .
Cvadran hemianopsiile constau în amputarea unei pătrimi de CV pentru fiecare ochi.Apar în
leziuni parţiale ale fibrelor optice retrochiasmatice
În leziunile ariei 17 vederea maculară este păstrată.
4.Fundul de ochi:
Examinarea fundului de ochi se face cu ajutorul oftalmoscopului. Se examineaza papila
nervului optic şi vasele sanguine.
Papila optică (discul optic)
-are formă ovală sau rotundă, cu diametrul de 1mm, net delimitate
- de culoare roz
- în staza papilară sau marginile devin şterse , venele se dilată, fiind cuprinse de edem.Acuitatea
vizuală scade. Se produce îngustarea concentrică a câmpului vizual, uneori cecitate.Staza papilară
pune în evidenţă un sindrom de HIC.
- în papilită papila devine roşie, cu dilataţii venoase şi hemoragii.Marginile papilei sunt şterse,
papila proemină datorită edemului retinian. Acuitatea vizuală este modificată precoce.
-în atrofia optică papila devine escavată, decolorată, cu margini bine delimitate şi cu vasele
îngustate. Se asociază cu tulburări de vedere pâna la amauroză.
Vasele retiniene:
-2 artere (arterele centrale ale retinei) pornesc din centrul discului optic; Acestea se divid în ramuri
superioare şi inferioare care la rândul lor dau ramuri nazale şi temporale
- fiecare arteră este acompaniată de o venă
-arterele sunt roşii, strălucitoare, iar venele au culoarea roşu închis cu diametrul de 3 ori mai mare
- de-a lungul arterelor poate fi observată o colooană de eritrocite (datorită reflexuli parietal)
- în HTA arterele apar îngustate, reflexul parietal se accentuează (vase de argint), vasul devine mai
palid. La nivelul încrucişării arterio-venoase , vena apare strangulată de artera care trece deasupra,
(semnul Sallus-Gunn) . HTA malignă se manifestă prin edem papilar, cu hemoragii şi exudate albe
“de vată“ retiniene.
- în retinopatia diabetică se observă microanevrisme, hemoragii, exudate
Nervii OCULOMOTORI :
Când sunt afectaţi mai mulţi oculomotori se realizează oftalmoplegia. Ea poate fi parţială
(sunt prinşi separat muşchii extrinseci ai GO sau musculatura intrinsecă) sau totală (sunt paralizaţi
atât muşchii intrinseci cât şi extrinseci)
-paralizia de nerv III :
-ptoză palpebrală
- diplopie
- limitarea mişcărilor GO în sus, în jos şi înăuntru
- strabism divergent
- midriază cu abolirea reflexelor pupilare
- paralizia de nerv IV:
- diplopie la privirea în jos (ex. la urcatul scărilor)
- strabism discret, rar vizibil în sus şi înăuntru
- atitudinea vicioasă a capului (torticolis ocular) cu rotaţia şi înclinaţia de
partea sănătoasă (pentru a suprima diplopia)
- paralizia de nerv VI:
-diplopie homonimă orizontală
-strabism convergent
- limitarea mişcărilor de lateralitate în afară a GO
- înclinarea capului spre partea afectată
- sindrom Parinaud:paralizia mişcărilor de verticalitate ale GO
- sindrom Foville: paralizia mişcărilor de lateralitate ale GO
- nerv pontin
- are trei ramuri:- V1: oftalmică: (senzitivă) intră în endocraniu prin fanta sfenoidală
- V2: maxilară:(senzitivă) intră în endocraniu prin gaura rotundă
- V3: mandibulară:(mixtă) fibrele senzitive intră în endocraniu prin gaura
ovală.Are şi o componentă motorie.
Anatomie (calea senzitivă): -protoneuron în ganglionul Gasser
- deutoneuron în punte
- al III-lea neuron în talamus
- al IV-lea neuron în cortexul parietal
-V1 ramura oftalmică inervează - regiunile cutanate ale regiunii frontale, geniană, temporală, dosul
nasului, pleoapa superioară.
- regiuni mucoase: corneea, conjunctiva, mucoasa sinusurilor
frontale, etmoidale şi sfenoidale
- o regiune durală: dura mater din fosa cerebrală anterioară,
segmentul anterior al coasei creierului, cortul cerebelului, sinusul longitudinal superior
-V2 ramura maxilară inervează:- tegumentele regiunii suborbitare, ale pleoapei inferioare, aripii
nasului şi buzei superioare, tegumentele obrazului
- mucoasa boltei palatine, a sinusului maxilar
- dinţii maxilarului superior
- nerv pontin
- fibrele motorii: inervează muşchii mimicii expresive, muşchii pieloşi de la nivelul scalpului până
la pielosul gâului, muşchiul stilohioidian, segmentul posterior al digastricului, şi muşchiul scăriţei.
- ramurile senzitive: regiunea retroauriculară, conca, porţiunea exernă a conducului auditiv extern.
-ramurile senzoriale: 2/3 anterioare ale limbii (pentru gust)
- fibre psy: glandele salivare submaxilare şi sublinguale, glandele lacrimale, arterele cefalice
Fibrele senzitivo-senzoriale şi vegetative formează nervul VII bis (intermediarul lui
Wrisberg)
Anatomie: fibrele provin din nucleul situat în calota pontină. Trec prin canalul auditiv intern,
srăbat canalul lui Fallope şi ies din craniu prin gaura silomastoidiană, părund în glanda parotidă şi
dau 2 ramuri: emporofacială şi cervicifacială.
- Examenul componentei senzitive: se examinează simeric teritoriul senzitiv
- Examinarea senzorului gusaiv: se face uilizând soluţii sapide (dulce, acru, amar, sărat)
atingând cu un tampon de vată iniţial partea bolnavă apoi cea sănătoasă.Se clăteşte gura după
fiecare soluţie folosită.
Papilele gustative pentru dulce şi sărat sunt dispuse la vârful limbii,pentru amar – la baza
limbii , iar pentru acru- lateral.
Patologic poate apare: aguezie (abolirea gustului), hipoguezie (diminuarea gustului),
disguezie (percepţii gustative distorsionate).
- Examinarea componentei motorii :
- se cere pacientului să execue mişcări ale feţei (să încreţească fruntea, să închidă ochii, să arate
dinţii) .
Leziunea nervului facial determină paralizie facială PERIPERICĂ:
-la inspecţie: asimetrie facială cu ştergera pliurilorşi şanţurilor fiziologice ale hemifeţei (ştergerea
pliurilor frontale, a şanţului naso-genian şi naso-labial)
- comisura bucală este coborâtă
-clipitul este abolit, ochiul larg deschis (lagoftalmie), pleoapa inferioară răsfrântă înapoi
(ectropism), lacrimile curg pe obraz (epiforă), apare semnul lui Charles Bell: la solicitarea închiderii
ochiului, globul ocular deviază în sus şi în afară descoperind mult sclerotica.
- pacientul nu poate încreţi fruntea, nu poate închide ochiul, la arătarea dinţilor orificiul bucal ia
forma unei rachete, ovalul fiind tras de partea sănătoasă.
- tulburări în pronunţarea labialelor (b, m, p)
-tulburări de masticatie cu acumularea alimentelor în vestibul
- uneori hiperacuzie
- reflex corneean abolit
- asimetria facială se accentuează la râs, plâns, vorbit
Paralizia facială CENTRALĂ:
-interesează ½ inferioară a hemifeţei (neuronii care inervează ½ superioară a feţei primesc şi fibre
încrucişate de la fascicolul geniculat controlateral)
- apare în leziuni ale fascicolului geniculat corticofacial
-paralizia este situată de partea opusă leziunii; se însoţeşte de un deficit motor de aceeaşi parte
- clinic, pacientul poate închide ochii, poate încreţi fruntea, dar nu poate face abducţia comisurii
bucale.Şanţul naso-genian este şters, comisura bucală este căzută
-asimetria facială este atenuată Când pacientul vorbeşte asimetria se accentuează.
Sechele ale paraliziei faciale:
-hemispasmul facial: contracţii musculare repetate, închiderea ochilor determină şi contracţia
orbicularului buzelor
- sindromul “lacrimilor de crocodil”: hiperlacrimaţie când bolnavul se alimentează datorită
regenerării aberante a fibrelor salivare după paralizia facială.
- origine pontină
- are două componente : acustică şi vestibulară
- stimuli: vibraţiile sonore pentru componenta acustică şi mişcările capului pentru componenta
vestibulară
- Anatomie:
a) nervul acustic:
-protoneuron :în ganglionul lui Corti .Axonii acestora ies din stemporalului prin canalul auditiv
intern (unde au rapoarte cu nervii VII, VII bis şi vestibular)
- deutoneuron: în punte (nucleii acustici lateral şi medial)
- al III-lea neuron: în ggl. geniculaţi interni şi tuberculii cvadrigemeni posteriori (coliculii inferiori)
-al IV-lea neuron: în lobul temporal, prima circumvoluţiune temporală Herschel, ariile 41,42
Brodmann
b) nervul vestibular:
- receptori situaţi în utriculă şi saculă canalele semicirculare; protoneuronul se află în ggl. lui
Scarpa. Axonii lor formează nervul vewstibular care trece prin conductul auditiv intern
-deutoneuron: nucleii vestibulari din planşeul ventriculului IV
- prezintă conexiuni cu arhicerebelul, substanţa reticulată, nucleii oculomotori, MS, cortex
(ariiitemporale şi parietale)
Examinarea nervului ACUSTICse face prin:
-1. acumetrie fonică : se examinează separat pentru fiecare ureche prin vorbire şoptită care normal
este percepută de la 5-6m.Scăderea auzului pentru vocea şoptită denotă leziuni ale urechii externe
sau medii.
-2. acumetrie instrumentală: Diapazonul (64-128 Hz)pus în vibratie sau ceasul se va apropia de
conductul auditiv extern apreciindu-se comparativ distanţa de la care pacientul cu ochii închişi
percepe vibraţiile diapazonului sau bătăile ceasului.
- 3. audiometrie: cu ajutorul unui audiometru, în funcţie de auzul pacientului se desenează o curbă
numită audiogramă
Modificări patologice ale auzului:-tulburări de tip deficit
- tulburări de tip iritativ
a) tulburări de tip deficit: hipoacuzie (scăderea acuităţii auditive), anacuzie sau surditate (abolirea
acuităţii auditive), hiperacuzie (exagerarea auzului).
Hiperacuzia poate apare în migrene, aură epileptică, graviditate., pareza facială periferică.
După sediul leziunii surditatea poate fi :
-de transmisie (otogenă)-în leziuni ale urechii externe şi medii
-de percepţie (neurogenă)- în leziuni ale organului Corti, nervului auditiv, căilor auditive
centrale
Pentru diferenţierea surdităţii de transmisie de cea de percepţie se folosesc următoarele
probe:
-proba Weber: Se aplică diapazonul pe vertex. În mod normal vibraţiile sunt percepute bilateral.În
surditatea de transmisie vibraţiile sunt percepute de partea urechii afectate (Weber lateralizat).Weber
este lateralizat de partea sănătoasă în leziunile de percepţie.
-proba Schwabach: diapazonul în vibraţie se plasează pe vertex. În mod normal vibraţiile se percep
aproximativ 20 de secunde. Percepţia vibraţiilor mai puţin de 20 de secunde apare în surditatea de
percepţie. Percepţia vibraţiilor mai mult de 20 de secunde apare în surditatea de transmisie.
-proba Rinné: Se aplică diapazonul în vibraţie pe mastoidă.După ce pacienul încetează să perceapă
vibraţiile pe cale osoasă, se aşează diapazonul în dreptul pavilionului urechii şi se notează durata
percepţiei aeriene a vibraţiilor. Proba este pozitivă dacă transmisia aeriană este mai mică decât cea
osoasă (surditate de transmisie)
b)tulburări de tip iritativ:
- acufene: senzaţii subiective de ţiuituri (tinitus), zgomote, pocnituri, uruit. Apar în otite medii şi
externe, nevrite acustice toxice, TCC, HIC.
- halucinaţii auditive: percepţii anormale de cuvinte, fraze, melodii. Apar în tumori de lob temporal,
epilepsie temporală.
- perceperea pulsaţiilor arteriale apare în anevrisme de arteră carotidă, angioame.
Normal circulaţia sângelui nu produce zgomot în urechi fiind amortizată de elasticitatea pereţilor
arteriali.
IX.NervulGLOSOFARINGIAN (mixt):
- nerv bulbar
- fibrele motorii provin din nucleul ambiguu şi inervează: muşchii stilofaringian, stiloglos,
constrictor superior al faringelui.
-fibrele senzitive se termină în nucleul solitar şi asigură sensibilitatea lojei aamigdaliene, faringelui,
feţei posterioare a vălului palatin
-fibrele senzoriale se termină în nucleul solitar şi asigură sensibilitatea gustativă a 1/3 posterioare a
limbii (pentru gustul amar)
- fibrele vegetative inervează glandele parotide. (psy)
Leziunile nervului glosofaringian determină:
-disfagie pentru solide
-hipoestezie sau anestezie în regiunea faringiană şi 1/3 posterioare a limbii cu tulburări de gust la
acest nivel
-reflexul faringian este diminuat sau abolit (lipsa constricţiei faringelui la atingerea mucoasei
faringiene)
-semnul cortinei al lui Vernet: devierea peretelui faringian de partea sănătoasă când bolnavul spune
vocalele “e” sau “a”
-nerv bulbar
-fibrele motorii îşi au originea în nucleul ambiguu şi inervează muşchii constrictor mijlociu şi
inferior al faringelui, muşchii nvălului palatului (ridicătorul vălului, muşchiul uvulei,
faringopalatinul), muşchii laringelui şi corzile vocale.
-fibrele visceromotorii provin din nucleul dorsal al vagului şi inervează parasimpatic musculatura
netedă a organelor din torace şi abdomen (bronhii, aparat digestiv, zona cardio-aortică)
-fibrele senzitive se termină în nucleul solitar şi asigură sensibilitatea faringelui, peretelui posterior
al conductului auditiv extern, o mică regiune cutanată retroauriculară
-fibrele viscero-senzitive se termină în nucleul dorsal al vagului şi aduc informaţii de la viscerele
toraco-abdominale
Nervii IX, X şi XI părăsesc craniul prin gaura ruptă posterioară.
Leziunile de nerv X:
-în leziuni unilaterale apar - hemiparalizia vălului palatin cu căderea, hipotonia şi devierea luetei
spre partea sănătoasă
- tulburări de deglutiţie pentru lichide
- voce nazonată , bitonală
-reflex velopalatin diminuat sau abolit(atingerea vălului nu determină
ridicarea lui de partea leziunii)
-hipo sau anestezie în zonele inervate de vag
-origine bulbospinală;fibrele cu origine bulbară provin din nucleul ambiguu; fibrele cu origine
spinală provin din C1-C5
-iese din craniu prin gaura ruptă posterioară şi se împarte în două ramuri:
-internă :conţine fibre bulbare , se uneşte cu vagul şi inervează muşchii laringelui
-externă: conţine fibre spinale şi inervează muşchii sternocleidomastoidian şi trapez
Examenul componentei interne se face prin laringoscopie indirectă sau se invită pacientul să
vorbească..
-în paralizia unilaterală:
-vocea este bitonală
-pacientul nu poate cânta
-reflexul de tuse este prezent
-în paralizia bilaterală :
-vocea este răguşită, afonie
-dispnee
-reflexul de tuse este absent
-lichidele refulează pe nas
-este necesară traheostomia
Examenul componentei externe:
- muşchiul trapez: pacientul este invitat să îndepărteze braţele de torace şi să flecteze dorsal capul,
examinatorul opunându-se flexiei capului.Se apreciază contracţia trapezului prin apariţia corzii
trapezului.
În paralizia muşchiului trapez:
- umărul este căzut
-concavitatea superioară a trapezului este ştearsă
-pacientul nu poate ridica umărul de partea leziuni
-omoplatul este depărtat de linia mediană
- muşchiul este hipoton, atrofiat
-muşchiul sternocleidomastoidian: pacientului i se cere să rotească şi să încline capul de partea
opusă leziunii , examinatorul opunându-se acestor mişcări.
În paralizia muşchiului sternocleidomastoidian :
-unilaterală: relieful muşchiului este redus, nu mai apare coarda SCM, muşchiul este
hipoton, atrofiat
-bilaterală: flexia capului nu este posibilă, apare o poziţie de extensie a capului
Este metoda care foloseste aerul comprimat sau rarefiat in scop terapeutic. Aerul rarefiat se
gaseste la inaltimi, alpinistii si aviatorii fiind obligati sa se adapteze. Aerul comprimat exista in
chesoane (la construirea podurilor), fiind intrebuintat si in cazul celor ce lucreaza in clopote
hidraulice etc. Terapeutic, s-au construit camere pneumatice, cu actiune generala asupra
intregului organism, unde exista conditii de aer modificat - comprimat si rarefiat. S-au construit
si aparate individuale, pneumatice, folosite in afectiunile aparatului respirator.
Mucoasa nazală sau pituitară înveleste peretii cavitătii nazale, pătrunde în sinusurile paranazale, iar
la nivelul coanelor se contiunuă cu mucoasa nazofaringelui. La nivelul vestibului nazal, epiteliul
este prevăzut cu peri si glande sebacee. Perii au rol de a opri impuritătile din aerul inspirat.
Mucoasa nazală este bogat vascularizată ceea ce permite ca aerul înspirat să fie încălzit si umezit.
2.LARINGELE. Este un alt segment al aparatului respirator, care are rol de conduce aerul
spre plămâni si în fonatie. Laringele este asezat sub osul hioid, deasupra traheei si anterior de
laringo-faringe.
Laringele este format din următoarele elemente:
a)Schelet cartilaginos care cuprinde:
-cartilajul tiroid este cel mai mare este vizibil si palpabil. Este situat în regiunea anterioară si
mediană a gâtului - ,,mărul lui Adam”.
-epiglota este un cartilaj elastic, mobil, care intervine în timpul deglutiei. Are forma unei
frunze.
b) Articulatii si ligamente care unesc cartilajele între ele.
c)Musculatura larigelui care intervine în respiratie si fonatie.
Acesti muschi pot micsora sau mări partial sau în totalitate glota, contractă sau relaxează
corzile vocale, realizând o gamă întreagă de modulatii proprii fiecărui individ.
d)Mucoasa laringelui. Laringele este învelit pe toată suprafata sa internă de o mucoasă care
se continuă superior cu mucoasa faringiană, iar inferior cu cea traheală.
La interior, laringele se poate împărti în trei etaje: etajul vestibular cuprins între orificiul
laringian superior, plicile ventriculare si plicile vocale si etajul infraglotic cuprins între plicile
vocale si marginea inferioară cartilajului cricoid.
3.TRAHEEA. Este segmentul aparatului respirator care continuă laringele, fiind asezată
înaintea esofagului. Datorită structurii fibro-cartilaginoase si musculaturii traheea are o mare
elasticitate, putându-se lungi sau scurta ca un resort.
La nivelul limitei inferioare (nivelul vertebrelor T 4-T5), traheea se bifurcă în bronhiile
principale dreaptă si stângă.
Structura traheei. Este formată dintr-o membrană fibro-musculo-elastic, ce contine 15-20
inele cartilaginoase incomplete. Această membrană se prezintă ca un tub.
In partea posterioară, arcurile cartilaginoase lipsesc, iar membrana devine plată. Musculatuta
traheei uneste cele două capete ale arcurilor cartilaginoase, fiind cuprinsă în grosimea membranei
fibro-elastice. Contractia musculaturii micsorează diametrul traheei, apropiind extremitătile
arcurilor cartilaginoase. Mucoasa traheei este formată din corion, glande mixte si epiteliu
pluristratificat, cilindric.
4.BRONHIILE PRINCIPALE. Bifurcarea traheei dă nastere celor două bronhii principale:
dreaptă si stângă. Fiecare bronhie principală pătrunde în plămânul respectiv prin hilul pulmonar.
Limita inferioară a bronhiei principale o constituie originea bronhiilor lobare.
Bronhia principală:
-dreaptă are un traiect mai vertical, este mai grasă si mai scurtă (2,5cm);
-stângă are un traiect mai vertical, este mai subtire si mai lungă (5cm).
Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar.
Pediculul pulmonar cuprinde formatiune care intră si ies din plămâni:
-bronhia principală;
-artera pulmonară;
-vene pulmonare;
-vasele si nervii pulmonari.
Structura bronhiei principale este identicã cu a traheei, inele cartilaginoase în număi de 9-12
sunt incomplete posterior. Bronhiile constituie segmantul extrapulmonar al arborelui bronsic. După
pătrunderea în plămân , ele se ramifică, formând segmentul intrapulmonar al arborelui bronsic.
5.PLĂMÂNII
Lobul pulmonar prezintă o bronhiolă (ultim element cu schelet cartilaginos al arborelui
traheobronsic) ce se împarte în 4-5 bronhiole terminale, lipsite de cartilaj si bogate în fibre elastice,
care le mentin deschise. Structurile rezultate din ramificarea bronhiei terminale se numesc acini si ei
nu posedă limite septale. Bronhiolele terminale se continuă cu bronhiolele respiratorii care prezintă
un epiteliu cubic, iar peretii lor au evaginatii ce sunt de fapt alveolele pulmonare. In această
structură o bronhie terminală are aproximativ 200 alveole, ambii plămâni având 3000 milioane
alveole cu o suprafată de 55m².
Structura alveolelor pulmonare. Alveolele pulmonare sunt cavităti emisferice mici, cu
aspect veziculos, care se deschid în ductele alveolare si în brinhiolele respiratorii. Ele comunică
între ele prin pori sau stomate alveolare , care se găsesc în număr de 1-6 pe alveolă. Acesti pori,
considerari altădată ca orificii de uzură, apar consecutiv descuamării celulelor alveolare si
favorizează extinderea proceselor patologice de la alveolă la alveolă.
Alveolele pulmonare sunt, în realiatte, mici cavităti, închise în substanta fundamentală,
elastică reticulinică, a plămânului. Fiecare alveolă are peretele constituit de un epiteliu propriu
pavimentos, unistratificat, epiteliu alveolar si sunt separate între ele prin septuri intralveolare
(peretii alveolari). La adult, diametrul lor mediu este de 100-300 micromi, dimensiuni care variază
în expiratie si inspiratie.
Complexul structural ,,alveolacapilar”. Alveolele pulmonare sunt delimitate de un complex
epiteliomezenchimal, cu semnificatia unei bariere hematoaeriene (a cărui modificare patologică
constituie substratul lezional al asa-numitului ,,bloc alveolocapilar”).
Acest complex , dinspre cavitatea alveolară spre capilarul sangvin, este format din
următoarele structuri:
-peliculă de surfactat situată între aerul atmosferic si epiteliul alveolar;
-epiteliul alveolar.
-membrana bazală epitelială;
-substanta fundamentală localizată între membranele bazale, epitelială si capilare;
-membrana bazala capilară;
-citoplasma celulelor endoteliale ale capilarelor interseptale (pulmonare).
Unitătile morfofunctionale ale plămânilor sunt reprezentate de acinii pulmonari.
Acinul pulmonar este format din totalitatea parenchimului tributar unei bronhiole
respiratorii, ei fiind constituiti din ductele, sacii alveolari si alveolele pulmonare. Prin unirea
lor , lobulii constituie unităti din ce în ce mai mari, precum segmentele pumlonare, lobii
pulmonari si însisi cei doi plămâni.
Plămânii. La acest nivel au loc schimburile gazoase între aerul inspirat si sânge. Plămânii
contin arborele bronhic si sunt acoperiti de o seroasă numită pleură. Bronhiile , vasele de sânge ,
limfaticele si nervii se află în hilul pulmonar. Plămânii sunt situati în torace având un vârf (apex) ce
depăseste în sus coasta 1-a, o baza ce formează baza diafragmatică sitută pe muschiul diafragm, o
fată medială în raport cu regiunea numită mediastin ( situată în torace între cei doi plămâni) si o fată
costală convexă care se mulează pe coaste.
Ei sunt împărtiti în lobi prin scizuri interlobare, respectiv, plămânul drept în trei lobi
(superior, mijlociu si inferior) prin două scizuri, iar plămânul stâng în doi lobi (superior si inferior)
printr-o scizură.
Raporturile fetelor pulmonare sunt marcate de întipăriturile lăsate pe ele de organele
vecine din torace. Pe fata costală se văd urmele lăsate de coaste si spatiile intercostale. Pe fata
mediostinală dreaptă, ventral mezopneumon atriul drept lasă o impresiune numită impressio
cardiaca care se intinde înainte până la marginea anterioară, iar superior până la impresiunea
lăsată de vena cavă superioară. Marea venă azigos lasă si ea o impersiune , care se găseste
deasupra hilului peste care această venă trece pentru a se vărsa în vena cavă superioară,
formând corsa unei vene azigos. Posterior de hilul pulmonar există impersiunea dată de
esofag.
Pe fata mediastinală stângă există impersiunea cardiacă, mult mai evidentă decât dreapta.
Superior se contiunuă cu santul aortic dat de aorta ascendentă si crosa ei. La punctul cel mai înalt
al acestui sant arcuit se formează santul arterei subclavie stângi, care se continuă si pe vârful
pulmonar (apex pulmonis). Fetele mediastinale mai prezintă raporturi pe lângă cele mentionate si cu
esofagul, traheea, nervii vagi, frenici si timusul.
Portiunile posterioare ale fetelor mediale au raporturi cu corpurile vertebrale toracale,
extremitătile posterioare ale coastelor, ganglionii simpatici tiracali, nervii, arterele si venele
intercostale.
Fata diafragmatică numită si bază are raporturi diferite la nivelul celor doi plămâni. Astfel în
stânga , vine în contact prin intermediul diafragmei cu splina, fundul stomacului si lobul stâng al
ficatului, iar în dreapta cu fata diafragmatică a ficatului, ceea ce explică eventualitatea ca , uneori,
abcesele subfrenice să străbată muschiul diafragm si să afecteze cavitatea pleurală si pulmonul
drept. Fata costală are raporturi cu coastele. Vârful plămânului (apex pulmonis) prezintă aceleasi
raporturi ca si domul pleura (cupola pleurală).
Cele trei margini ale plămânului sunt : una anterioară, care separă fata costală de cea
mediastinală si la plămânul stâng, prezintă o incuzură în raport cu cordul ce se prelungeste în jos
printr-o zona de parenchim numită ,,lingula”, o margine posterioară rotunjită care separă fata
costală de cea vertebrală; si o margine inferioară ce circumscrie baza plămânului.
Pediculul pulmonar este constituit din elemente ce pătrund sau ies din plămân la
nivelul hilului pulmonar: bronhia principală, ramul arterei pulmonare, venele pulmonare,
arterele si venele bronhice, limfaticele si plexul pulmonar. Pediculul si bifurcatia traheală sunt
unite cu fata posterioară a pericardului printr-un tract de fibre conjunctive, care se întind în
evantai pe peretele venei cave inferioare si pe partea superioară a centrului tendinos al
diafragmului formând un sept conjunctiv central. In timpul miscărilor toracelui si
diafragmului fibrele mentin totodată separarea mediastinului anterior de cel posterior.
Deasupra pediculului pulmonar drept, vena azigos trece din miastinul posterior în cel
anterior, iar deasupra celui stâng, crosa aortei.
Circulati nutritivă este asigurată de arterele si venele bronhice.
-Arterele bronhice, în număr de două, dreaptă si stângă au originea din aortă, de unde ajung
pe fata posterioară a bronhiei corespunzătoare si pătrund în plămân prin hilul pulmonar, dând
ramuri pentru vasele pulmonare si pentru arborele bronhic, până la nivelul lobulilor pulmonari.
-Venele bronhice sunt anterioare si posterioare. Cele posterioare au un traiect posterior de
bronhii, nu sunt satelite arterelor bronhice si se varsă în dreapta, în vena azigos iar la stânga în vena
hemiazigos accesorie; cele anterioare se varsă fie în venele pulmonare, fie în venele azigos, la
dreapta si în vena heniazigos accesorie la stânga.
Limfaticele pulmonului pornesc de la nivelul unei retele perilobulare si subpleurale, de unde
drenează în limfonodulii peritraheobronhici, apoi în cei mediastinali anteriori si posteriori.
Se pot distinge, în fiecare pulmon, trei teritorii limfatice. In pulmonul drept există un
teritoriu superior ce drenează limfa în limfonodulii laterotraheali drepti, un teritoriu inferior ce
drenează în limfonodulii laterotraheali drepti si intraheobronhici.
In plămânul stâng există un teritoriu superior ce drenează în limfonodulii intrahoebronhici si
un teritoriu mijlociu ce dreanează în lanturile meastinale anterioare si în limfonoduluii de la nivelul
bifurcatiei intratraheale (intratraheobronhici).
Inervatia este asigurată de plexurile vegetative pulmonare.
6.PLEURA. Plămânii sunt înveliti într-o seroasă numită pleură. Ea prezintă o foită viscerală
aderentă de plămân si una parientală aderentă de peretii cavitătii toracice. Pleurile coboară sub
marginea costală în trei regiuni:
-unghiul xifosternal drept;
-unghiul costovertebral drept;
-unghiul costovertebral stâng.
In cazurile în care coasta a XII-a este foarte scurtă, pleura este situată sub marginea costală
după ce intersectează coasta a XI-a si de aceea este expusă riscului chirurgical.
Pleura parietală este vizilbilă radiografic numai în anumite regiuni si în incidentele speciale.
Pleura viscerală de obicei nu este vizibilă radiografic, cu exceptia anumitor incidente care
evidentiază fisurile pulmonare.
Pleura viscerală e usor aderentă de suprafata pulomnară fiind formată dintr-un epiteliu
unistratificat, un strat de fibre colagene si elastice si un strat subpleural de vase limfatice si
sangvine.
Pleura parietală căptuseste fata internă a peretelui toracal si acoperă fascia endotoracică. In
structura sa gradul de dezvolatare a stratului fibrilar este variabil; la nivelul marginilor pericardului
predomină fibrele colagene în regiunea diafragmatică cele elastice. La nivelul domului pleural,
pleura ce înveleste vârful plămânului este unită cu fascia cervicală profundă si orificiul superior al
toracelui prin tracturi fibroase. In regiunea sternocostală există numeroase vase limfatice
subpleurale. Pleura viscerală si parietală, unite la nivelul hilului pulmonar delimitează cavitatea
pleurală, care contine câtiva mililitri de lichid pleural ce separă suprafete opuse ale pleurei.
2.FIZIOLOGIA RESPIRATIEI
Respiratia face parte dintre functiile vegetative, de nutritie. Se compune din două etape
fundamentale:
-procesul de respiratie externă sau pulmonară prin care se face schimbul de O 2 si CO2 la
nivelul pulmonar;
-procesul de respiratie internă sau celulară prin care se face shimbul de gaze la nivel celular.
1.VENTILATIA PULMONARĂ
Aerul atmosferic este introdus în plămâni prin procesul de ventilatie pulmonară, prin care se
mentine constantă compozitia aerului alveolar.
Mecanica respiratiei.
Schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită succesiunii ritmice a două
procese: inspiratia si expiratia.
Inspiratia este un proces activ care se datorează contractiei muschilor inspiratori, ducând la
mărira tuturor diametrelor cutiei toracice. Inspirul normal durează o secundă. In timpul inspirului
fortat intervin si muschii inspiratori accesori (sternocleido-mastoidian, pectoralul mare, dintarul
mare si trapezul).
Expiratia normală este un proces pasiv care urmează fără pauză după inspiratie. Durează
aproxiativ două secunde la adult. In timpul expiratiei, cutia toracică revine pasiv la dimensiunile
avute anterior.
In timpul efortului fizic sau în caz de obstacol pe căile aeriene, expiratia poate deveni activă
prin interventia muschilor expiratori. Contractia lor comprimă viscerele abdominale, care
deplasează difragmul spre cutia toracică si apropie rebordurile costale, reducând volumul toracelui.
In inspiratie prin cresterea volumului pulmonar, alveolele se destind si volumul lor creste.
Ca urmare, presiunea aerului în regiunea alveolară scade. In felul acesta aerul pătrunde prin căile
respiratorii până la alveole, pe baza fortei fizice.
Ciclul respirator (o inspiratie plus o expiratie) are o durată de trei secunde.
Frecventa miscărilor respiratorii în stare de repaus este de 16/minut la bărbat si 18/minut la
femeie, în efort fizic frecventa respiratorie poate ajunge la 40-60.minut. Frecventa si amplititudunea
miscărilor respiratorii variază în functie de necesitătile organismului în O 2 si mi ales cantitatea de
CO2 produsă.
Volumele respiratorii.
Volumele de gaz care se ăsesc în plămâni în timpul respiratiei sunt:
1.Volum respirator curent (VC) = cantitatea de aer care intră si iese din plămâni în
timpul unei respiratii normale.
2.Volum inspirator de rezervă (VIR) = cantitatea de aer care mai poate pătrunde în plămâni
la sfârsitul unei inspiratii normale.
3.Volum expirator de rezervă (VER) = cantitatea de aer care poate fi expiată fortat la
sfârsitul unei expiratii normale.
4.Volumul rezidual (VR) = cantitatea de aer care rămâne (VR) în plămân după o expiratie
fortată.
Capacităti pulmonare normale.
VC=volum curent;
VIR=volul inspirator de rezervă;
VER=volum expirator de rezervă;
VR=volum rezidual;
CV-capacitate vitală;
CRF=capacitate reziduală functională;
CPT=capacitate pulmonară totală.
1.CPT=cantitate de aer care se găseste în plămân la sfârsitul inspiratiei si expiratiei fortate.
CPT=VIR+VC=VER+VR
CI CRF
Unde: CPT=capacitate pulmonară totală;
CI=capacitate inspiratorie;
CRF=capacitate reziduală functională;
CV=volumul expirat fortat după o inspiratie fortată.
2.CV=volumul expirat fortat după o inspiratie fortată.
CV=VC+VIR=VER
CI
3.CI=volum inspirat fortat la sfârsitul unei expiratii normale.
CI=VC+VIR
4.CRF=VER+VR
Valoarea fiziologică a capacitătii vitale pulmonare este de aproximativ 3600-4000
ml. CV creste în timpul efortului fizic si scade în timpul sedentarismului.
Capacitatea de aer mobilizată într-un minut, în repaus=debit ventilator=produsul
dintre volumul curent si frecventa respiratorie pe minut: VC x resp.=500ml x 16 resp/min. =8 l
/min.
Respiratia este o functie care asigură eliminarea CO2 si aportul de O2 către celulele
oganismului. Această functie cuprinde trei timpi: pulmonar, sanguin si tisular.
-Timpul pulmonar realizează primul moment al schimburilor gazoase. La nivelul membranei
alveolare capilare , O2 trece din aerul alveolar în sânge, iar CO2 în sens invers.
-Timpul sanguin realizează transportul gazelor între plămân – organ de aport si eliminare –
si tesuturi care consumă O2 si eliberează CO2.
-Timpul tisular-reprezintă al treilea moment el schimburilor gazoase-
respiratie internă. La nivelul tesuturilor, O2 pătrunde în celule, iar CO2 produsul rezidual al
catabolismului , este eliminat.
- examen clinc
- inspectie:aspectul toracelui, miscarile hemitoracelui, tipul respiratiei, culoarea
tegumentelor, tiraj, batai ale aripilor nazale
- percutie: sonoritate sau matitate
- auscultatie: murmur vezicular sau raluri, frecaturi pleurale
- examinari radiologice – sunt explorari clasice , dar de mare valoare obiectiva
-r –grafie torace
- permite inregistrarea imaginii document care poate fi folosita ca element de comparatie cu
radiografii ulterioare
- poate fi vazuta de mai multi medici pacientul fiind mai putin iradiat
- radiografia pulmonara standard expune contrastul intre spatiile aeriene si structura
propiuzisa a plaminului
-r-scopie torace
ofera date asupra cimpurilor pulmonare
-angiografie torace
-bronhografie
-tomografie
- examinari endoscopice
- examinari cu izotopi radioactivi
- scintigrafie pulmonara
- explorari functionale
-spirometrie
-spirografie
-analiza gazelor
- teste cutanate
-IDR la PPD
- examinari de laborator
-sputa macroscopic, bacterian, citologic, cantitate pe 24 de ore
-lichid pleural
-singe
-urina
-DUREREA TORACICA
- difera ca
-localizare
-intensitate
-mod de aparitie
- difera ca regiune afectata
- difera ca intindere a leziunilor
- nu exprima intotdeauna o afectiune la nivelul aparatutlui respirator
- creeaza discomfort
- perturba somnul bolnavului
- limiteaza miscarile
-TUSEA
-poate fi
-umeda
-uscata
- simptom dominant in unele afectiuni respiratorii
- difera ca
-frecventa
-mod de aparitie
-matinala
-vesperala
-in anumite pozitii
- poate duce la-epuizarea pacientului
-perturbarea somnului
-in unele situatii e necesara provocarea pentru facilitarea eliminari secretiilor
-EXPECTORATIA
- caracteristici diferite
- poate fi
- mucoasa in inflamatia bronhiilor
- purulenta , galben verzuie in supuratiile pulmonare
- seroasa usor rozat i staza si edemul pulmonar
- pseudomembranoasa in bronsita difterica
- hemoptizia cind e formata din singe, bine aerat cu multe bule de aer, apare in
tuberculoza pulmonara, bronsiectazie,
-muco-purulenta , recoltata in borcan se separa in 4 straturi, cel superior spumos,
apoi seros, in care inoata portiuni muco-purulente urmat de stratul seros fara portuini muco-
purulente de culoare verzuie si stratul inferior format din puroi , fiind caracteristica pentru
bronsiectazie si gangrena pulmonara
-sangvinolenta cu aspect ruginiu sau caramiziu din pneumonie,rozata gelatinoasa din
cancerul pulmonar, bruna-inchisa din infarctul pulmonar sau bruna fetida din gagrena
pulmonara
-examen macroscopic si de laborator ofera informatii referitoare la diagnostic si etiologie
-este un produs patologic periculos pentru propagarea infectiei
-DISPNEEA
-consecinta
- ↓ aportului de oxigen
-↑ bioxidului de carbon
- comprimarii organelor mediastinale (trahee, bronhii)
-obstructia cailor respiratorii
-difera in functie de
-timpul respirator afectat
-ritmul respiratiei
-circumstantele de aparitie
- poate fi insotita de
- tiraj
-cornaj
-wezing
-batai ale aripilor nazale in special la copii
-turgescenta jugularelor
-determina
-anxietate
-intoleranta la efort
-ortopnee
-VOMICA – expulzie brusca a unei cantitati abundente de expectoratie
-poate fi
-unica
-fractionata
-a nu se confunda cu sputa purulenta
-SUGHITUL
- apare prin iritarea nervului frenic (pleurezii, tumori pulmonare)
ATENTIE !!!!!
IN AFECTIUNILE RESPIRATORII POT APARE MANIFESTARI CLINICE
o SCADEREA APORTULUI DE OXIGEN
- cianoza
- tahicardie
- hipertensiune arteriala
- confuzie
- delir
- coma
o CRESTEREA BIOXIDULUI DE CARBON
- transpiratii abundente
- cefalee
- agitatie
- acidoza
o PREZENTA UNUI PROCES INFECTIOS
-frison, febra
SCINTIGRAFIA PULMONARĂ.
Spirometria
- se executa cu spirometrul – se poate determina volumul aerului circulant, aerul
complementar, aerul de rezerva si capacitatea vitala a plaminului
- alcatuit dintr-un cilindru gradat care comunica cu exteriorul printr-un tub de cauciuc prin
care sufla pacientul
- cilindrul gradat este scufundat intr-un cilindru mai mare plin cu apa
- aerul expirat de pacient face ca cilindrul sa se ridice deasupra apei, putindu-se citi direct
pe el volumul de aer expirat
- scop
o diagnosticul tipului de disfunctie ventilatorie
o urmarirea evolutiei naturale sub tratament a afectiunii
o evaluarea pacientilor cu risc crescut pentru afectiuni pulmonare cronice
o evaluare preoperatorie , ca indicator al riscului anumitor proceduri
- tehnica de determinare
o dimineata
o dupa intreruperea terapiei medicamentoase 8-12 ore si a fumatului cel putin 1 ora
o valorile obtinute se raporteaza la valorile ideale calculate in functie de talie,
greutate, virsta , sex
o pacientul cu nasul pensat si buzele strinse in jurul piesei bucale , efectueaza un
inspir maximal, urmat de un expir maximal si un inspir maximal repetat de mai
multe ori
o manevra de expir a capacitatii vitale fortate este completa in 3-4 secunde, dar se
recomanda prelungirea sa la 6 secunde
Spirografia
Spiroergografia
- test de efort care furnizeaza o serie de informatii asupra reactiilor fiziologice ale
organismului in conditii de suprasolicitare determinate de un efort muscular
- se analizeaza capacitatea de adaptare a respiratiei la solicitari suplimentare
Test de bronhoconstrictie
- urmareste declansarea spsmului bronsic utilizind substante inhalatorii nespecifice sau
substante specifice
Oxigenoterapia
Scop
- asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen la tesuturi prin combaterea hipoxiei
determinata de:
scaderea oxigenului alveolar
diminuarea hemoglobinei
tulburari in sistemul circulator
probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara
Surse de oxigen
- statie centrala de oxigen
- microstatie
- butelie cu oxigen
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen
- deoarece oxigenul favorizeaza combustia, prezenta sa trebuie atentionata
- pacientii si vizitatorii vor fi atentionati asupra pericolului fumatului sau al unei flacari in preajma
sursei de oxigen
- se vor verifica echipamentele electrice din incaperea respective
- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statica (materiale sintetice) şi a
materialelor inflamabile (uleiuri,alcool)
- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate in partea opusa sursei de oxigen
- transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se lovirea lor in timpul
transportului
- buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozi;ie verticala, pe un suport si fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer sau soba
- cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor
si a modului de utilizare a acestora.
Metode de administrare a oxigenului
a. prin sonda nazala
- este metoda cea mai frecvent utilizata
- permite administrarea oxigenului in concentratie de 25%-45%
- poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung
- nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale
d. cortul de oxigen
- frecvent utilizat la copii
- concentratia oxigenului nu poate depasi 50%
- are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se incalzeste $i sesupraincarca cu vapori datorita
faptului ca pacientul inspira si
expira in acelasi mediu
- oxigenul introdus in cort nu va fi umidificat, ci trecut prininstalatii de racire
- in cort se pot monta instalatii de racire
- copiii vor fi supravegheati permanent, pentru a nu disloca cortul
Intubatia
intubatie orofaringiana
se realizeaza cu ajutorul pipei Guedel
introducerea pipei Guedel se face in 2 timpi
se intredeschide gura introducind pipa cu virful spre bolta palatina,
concavitatea inversa fata de convexitatea limbii, apoi se introduce
treptata spre faringe, pe masura ce inainteaza, virful pipei se mentine tot
timpul in contact strins cu bolta palatina, respectiv cu cerul gurii, pina
ce atinge peretele posterior al faringelui
aplicarea pipei Guedel este obligatorie la toti comatosii care sunt
tramsportati in decubit dorsal
apoi se roteaza pipa, astfel ca virful sa alunece spre faringe , iar concavitatea ei
sa se mulze pe convexitatea limbii
in acest fel incarcam corpul si baza limbii in concavitatea , fixind
extremitatea sondei intre arcadele dentare ale bolnavului
in caz de trismus si alte conditii ce impiedica deschiderea gurii, se
introduce o sonda nazofaringiana din cauciuc , care are acelasi rol de
a impiedica obstructia prin limba
cu virful lamei prin miscari succesive de inainte inapoi, se agata epiglota care se ridica in
sus, descoperind orificiul glotic
in cazul folosirii laringoscopului cu lama curba nu este necesara incarcarea epiglotei
se introduce sonda traheala in orificiul glotei, fara a forta
se verifica prezenta sondei in trahee
prin apasari ritmice pe torace trebuie sa se perceapa suflu de aer prin sonda
accidentele intubatiei traheale
ruperea corzilor vocale prin utilizarea unor sonde groase sau manevre brutale
rupturi ale traheei prin utilizarea sondelor de calibru mare sau prin destinderea
exagerata di mentinerea timp indelungat a balonului de etansare
edemul de glota dupa detubare
materiale necesare
dispozitiv de aspiratie
sonde sterile Nelaton
manusi sterile
solutie sterila pentru umectarea sondei
prosop
interventiile asistentei
se evalueaza semnele si simptomele care indica prezenta secretiilor in caile aeriene
superioare
se explica pacientului in ce fel acest procedeu va permite degajarea cailor respiratorii
se asigura intimitatea pacientului cu un paravan
se instaleaza pacientul in pozitie comoda
semisezind cu capul intr-o parte – pacientii constienti
decubit lateral cu fata la asistenta – pacienti inconstienti
se protejeaza lenjeria de corp cu un prosop
spalarea pe miini
imbracarea manusilor sterile
fixarea sondei la aparatul de aspiratie
masurarea lungimii sondei, pe obraz , de la nara la tragus
umectarea capatului liber al sondei
introducerea sondei
pentru aspiratia orofaringiana sonda se introduce pe marginea gurii, lasind-o sa
alunece in orofaringe
pentru aspiratia nasofaringiana sonda se introduce intr-o narina dirijind-o spre
centru de-a lungul peretelui despartitor al foselor nazale
se efectueaza aspiratia timp de 15 secunde, rotind sonda pentru a extrage secretiile de pe
toata suprafata
se extrage sonda
se clateste in solutie sterila, efectuind o aspiratie
se lasa pacientul sa se odihneasca 20-30 de secunde
daca are canula pentru oxigenoterapie, se reamplaseaza in acest interval
se solicita pacientului sa respire profund si sa tuseasca intre aspiratii
dua terminarea aspiratiei se efectueaza igiena bucala, se indeparteaza prosopul
materialele utilizate se curata, se dezinfecteaza si se pregatesc pentru sterilizare
!!!!!!!!!! de retinut
se vor pastra cu strictete masurile de asepsie
nu se efectueaza aspiratia in timpul introducerii sondei
Traheostomia
traheostomia
consta in realizarea unui orificiu la nivelul traheei – prin incizie chirurgicala – si
introducerea unei canule prin acest orificiu in scopul asigurarii respiratiei pe aceasta
cale
canula corect introdusa in trahee va avea ca efect
Fixarea canulei
Examene paraclinice
eozinofilie in sputa si in singe
teste cutanate pozitive
capacitate pulmonara totala crescuta
volum rezidual crescut
VEMS scazut
Problemele pacientului
alterarea respiratiei
anxietate
deficit de autoingrijire
alterarea somnului
discomfort
alterarea comunicarii
Obiective
- combaterea crizei de astm bronsic
- ameliorarea reactiei inflamatorii bronsice
- prevenirea complicatiilor
- ameliorarea tolerantei la efort
Interventii
asistenta medicala sau asistentul trebuie sa cunoasca si sa diferentieze elementele de
baza care formeaza diagnosticul de astm bronsic
anamneza trebuie sa cuprinda date despre istoricul bolii astmatice si manifestarile
recente
diagnosticul diferential este bazat pe
dispnee laringiana
obstructia cailor respiratorii datorate de corpi straini
episod infectios viral
bronhopneumonia la copilnevroze respiratorii
afectiuni cardiovasculare
conduita terapeutica in cazul crizei de astm bronsic
MASURI GENERALE
aplicarea masurilor de urgenta pentru combaterea crizei de astm
bolnavul in criza de astm bronsic va fi adus in pozitie de ortopnee, luind in considerare si
preferinta bolnavului
va fi sprijinit in aceasta pozitie, pentru ai ameliora eforturile de respiratie
asistenta va instiinta medicul,
va schimba lenjeria transpirata a bolnavului, ii usuca pielea cu prosoape
pregateste Miofilina injectabila pina la sosirea medicului
in functie de indicatia medicului va administra Miofilina foarte lent pe cale intravenoasa,
eventual in perfuzie
la nevoie sa aibe pregatit si HHC (hemisuccinat de hidrocortizon)
INHALATIILE
Inhalatia inseamna inspirarea, in scop terapeutic, a diferitelor gaze, lichide sau substante
medicamentoase, fin pulverizate. Aceasta terapie este foarte veche, fiind cunoscuta in primul
rand de vestitul medic al antichitatii - Hipocrate, apoi de nu mai putin celebrii: Celsus, Pliniu si
Galen, care recomandau, pentru inhalatii, aerul din preajma Vezuviului, care continea sulf.
Termele romane erau folosite si in acest scop. Asa se tratau in vechime si evul mediu diferite
boli pulmonare cronice (cu sulf) sau cutanate (arsenic) sau sifilisul (cu mercur).
Adevarata consacrare a acestei metode dateaza din secolul al XlX-lea (1856), odata cu folosirea
aparatului de aer comprimat pentru pulverizari, de atunci pana astazi aparatele perfectionandu-
se.
Inhalatiile de camera: in aceasta procedura, bolnavii inspira, intr-un mediu cu vapori sau ceata,
diferite substante medicamentoase lichide sau ape minerale, fin pulverizate. Aparatele utilizate
in scopul pulverizarii sunt diferite, dar toate folosesc acelasi principiu: aerul comprimat la 1 - 2
atmosfere. Pulverizatoarele moderne se pot regla, pentru ca sa se poata obtine picaturi de ceata
cat mai mici.
- pulverizatoarelor mari (30 - 40 de injectoare), instalate intr-un spatiu mai mare (de exemplu
intr-o gradina);
- cladirilor de graduatie, care sunt constructii de dimensiunea unor camere mari (10 metri),
prevazute cu niste grinzi laterale, care sustin o multime de crengi si arbusti cu spini. Apa sarata
pulverizandu-se, particulele mai fine se raspandesc pana la o distanta de peste 300 m de cladire.
In jurul cladirii se amenajeaza un mic parc cu banci si alei pentru bolnavi. Aceste Tratamente se
pot face pe langa toate lacurile noastre sarate.
ACTIUNE Sl INDICATII
Actiunea inhalatiilor depinde de: continutul cetei (exemplu: ape sarate, sulfuroase, alcaline,
iodurate, calcice etc); gradul de pulverizare (picaturi mici, de 10 - 100 microni, care pot
patrunde pana la nivelul alveolelor). Procesul de pulverizare determina incarcarea electrica
negativa a particulelor mici.
AEROSOLII
Aerosolii reprezinta starea de dispersie foarte fina a unei substante lichide sau solide intr-un
mediu gazos. Mediul gazos este obligatoriu; se mai numeste si mediul dispersant, in care
particulele solide sau lichide alcatuiesc faza "dispersa". Aerosolii pot fi naturali - cei atmosferici
si artificiali sau terapeutici. Aerosolii naturali sunt mai frecventi la mare sau la munte. Aerosolii
marini sunt alcatuiti din microparticule provenite din spuma valurilor ce se sparg in larg sau pe
coasta, particule care sunt antrenate de curentii de aer. Zona cea mai bogata in aerosoli o
constituie o fasie de plaja de 50 - 100 m. Acesti aerosoli contin cloruri de Na, I, bromuri,
alcaline, magneziu etc, fiind puternic ionizati de ultraviolete.
Aerosolii de padure sau munte sunt formati dintr-un centru invelit de o pelicula de apa sau dintr-
o particula de polen, pe care s-a depus substanta volatila (terebentina), care elibereaza ozon in
contact cu oxigenul. Aceeasi actiune au aici si radiatiile ultraviolete. TEHNICA Sl
APARATURA
Producerea aerosolilor artificiali se bazeaza tot pe folosirea aerului comprimat, la o presiune mai
mare de 2 - 3 atmosfere, care disperseaza fin, in microparticule, mediul lichid. Aceasta
pulverizare fina are loc in niste tuburi de sticla - pipe.
PNEUMOTERAPIA
Este metoda care foloseste aerul comprimat sau rarefiat in scop terapeutic. Aerul rarefiat se
gaseste la inaltimi, alpinistii si aviatorii fiind obligati sa se adapteze. Aerul comprimat exista in
chesoane (la construirea podurilor), fiind intrebuintat si in cazul celor ce lucreaza in clopote
hidraulice etc. Terapeutic, s-au construit camere pneumatice, cu actiune generala asupra
intregului organism, unde exista conditii de aer modificat - comprimat si rarefiat. S-au construit
si aparate individuale, pneumatice, folosite in afectiunile aparatului respirator.
Camerele pneumatice sunt incaperi construite din fier gros sau beton armat, prevazute cu
scaune, fotolii, banci, avand un aspect cat mai estetic; usa este masiva, din otel, si trebuie sa se
inchida perfect. Geamurile, groase, sunt prevazute cu cauciuc, tot pentru acest motiv. In interior
se afla un telefon de legatura cu exteriorul. Asistenta trebuie sa supravegheze extrem de atent tot
Tratamentul, care dureaza 105 minute si anume in 30 de minute se creste presiunea, incet, pina
la 03 - 05 atmosfere, 45 de minute este durata stationarii, iar in cele 30 de minute ramase
presiunea scade treptat, revenind la normal. Este recomandabil ca aerul din camera pneumatica
sa fie filtrat si usor incalzit, chiar aromatizat cu extracte eterice de brad. Aerul comprimat intra
prin niste orificii situate in podea si iese printr-un ventil situat in tavan. Existenta unei
anticamere este asolut utila, ea fiind necesara in caz de accident (scoaterea unui bolnav din
camera, ceilalti ramanand sa continue Tratamentul). Sedintele se fac la 2 zile sau zilnic, in total
15 - 20 de sedinte. Lectura este cea mai recomandabila ocupatie in camera pneumatica.
Aparatele individuale sunt de diferite tipuri (Heyer) etc. Prin doua ventile, care se manevreaza
de catre bolnav, se permit inspirarea aerului comprimat si expirarea in aer rarefiat sau invers.
Aerul comprimat si rarefiat este continut in doi cilindri. In timp ce terapia din camera
pneumatica este pasiva, bolnavii respirand comod aerul modificat din camera, terapia
individuala cu aer rarefiat comprimat este o terapie activa, bolnavii depunand un efort mai mic
sau mai mare pentru aceasta. Mai retinem ca organismul se poate adapta mult mai bine la aer
comprimat cu mai multe atmosfere, dar aerul rarefiat nu se poate suporta sub o presiune
negativa de 1/2 atm.
ACTIUNE Sl INDICATII
Aparatul respirator, a) miscarile respiratorii sunt usurate si devin mai ample, in cazul in care
inspiratia se face in aer comprimat, iar expiratia in aer rarefiat. In alte situatii, cand vrem sa
realizam o adevarata gimnastica respiratorie, se impun bolnavului la aparatul individual,
inspiratia in aer rarefiat si expiratia in aer comprimat.
Sistemul nervos este foarte sensibil fata de aerul rarefiat. Apar greturi, voma, tremuraturi, stari
de excitatie sau inhibitie, care pot merge pana la exitus. Alpinistii, la ascensiuni mari
(Himalaya), au cazut deseori victime acestor grave tulburari.
Aerul comprimat are o actiune de sedare, bolnavii se simt linistiti, avand un somn bun.
Indicam un asemenea Tratament in: bolile cordului (insuficienta cardiaca, H.T.A., anevrisme,
insuficienta coronariana); nefrite cronice; insuficienta hepatica; graviditate; tuberculoza;
ateroscleroza avansata.