ALCĂTUIREA CORPULUI UMAN

1.1 TOPOGRAFIA ORGANELOR ŞI A SISTEMELOR DE ORGANE

1.2

ORGANELE sunt formate din grupări de celule şi ţesuturi care s-au diferenţiat în vederea îndeplinirii
anumitor funcţii în organism.

SISTEMELE DE ORGANE sunt unităţi morfologice care îndeplinesc principalele funcţii ale
organismului: de relaţie, de nutriţie şi de reproducere.

SEGMENTELE CORPULUI UMAN:

CAPUL este alcătuit din două părţi:

– Partea craniană care corespunde neurocraniului (cutia craniană) şi partea facială care
corespunde viscerocraniului (faţa).

GÂTUL este segmentul ce leagă capul de trunchi.

TRUNCHIUL este format din:

– Torace – cavitatea toracică

– Abdomen – cavitatea abdominală

– Pelvis – cavitatea pelviană

Cavitatea toracică este separată de cavitatea abdominală printr-un muşchi numit diafragmă.

MEMBRELE SUPERIOARE sunt alcătuite din:

 – Centura scapulară ce leagă scheletul membrelor superioare de cel al trunchiului.

– Porţiunea liberă ce are trei segmente: braţ, antebraţ şi mână.

MEMBRELE INFERIOARE sunt alcătuite din:

– Centura pelviană ce leagă scheletul membrelor inferioare de cel al trunchiului.

– Porţiunea liberă formată din trei segmente: coapsă, gambă şi picior.

1.3 PLANURI ŞI RAPORTURI ANATOMICE

1.4

Corpul omenesc este tridimensional, cu trei axe şi trei planuri.

AXELE corespund dimensiunilor spaţiului şi se întretaie în unghi drept.

Axul longitudinal – axul lungimii corpului este vertical la om şi are doi poli:

– Superior (cranial)

– Inferior (caudal)

Axul sagital – este axul grosimii corpului; are doi poli:

– Anterior (ventral)

– Posterior (dorsal)
Axul transversal – este axul lăţimii corpului. Prezintă doi poli:

– Stâng

– Drept

PLANURILE corpului uman trec prin câte două axe amintite.

Planul sagital trece prin axul longitudinal şi sagital. Este planul simetriei bilaterale şi împarte corpul în
două jumătăţi simetrice.

Planul frontal trece prin axul longitudinal şi cel transversal. Împarte corpul într-o parte anterioară
(ventrală) şi alta posterioară (dorsală).

Planul transversal trece prin axul sagital şi transversal. Împarte corpul într-o parte superioară
(cranială) şi alta inferioară (caudală). Este numit planul metameriei corpului.

FUNCŢIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN

BIO 2

2.1. FUNCŢIILE DE RELAŢIE

2.1.1. SISTEMUL NERVOS

CLASIFICAREA SISTEMULUI NERVOS DIN PUNCT DE VEDERE TOPOGRAFIC ŞI FUNCŢIONAL

Din punct de vedere topografic ( localizare ) sistemul nervos–SN se clasifică în:

– SISTEMUL NERVOS CENTRAL – SNC numit şi nevrax sau ax cerebrospinal.

Sistemul nervos central este format din:

a. Măduva spinării

b. Encefal format din:

– Trunchiul cerebral, format din:

Bulbul rahidian

Puntea lui Varolio

Mezencefal

– Cerebelul, format din trei lobi:

Paleocerebel

Neocerebel

Arhicerebel

– Diencefalul (creierul intermediar), format din:

Talamus

Metatalamus

Epitalamus

Hipotalamus

– Emisferele cerebrale.

– SISTEMUL NERVOS PERIFERIC – SNP format din nervi şi ganglioni nervoşi.

Nervii sunt formaţi din prelungiri neuronale.

După localizare există:

– Nervi spinali – 31 perechi

– Nervi cranieni – 12 perechi

După funcţie nervii sunt:

– Senzitivi

– Motori

– Mixti

Ganglionii nervoşi sunt formaţi din grupări de corpi neuronali localizaţi în afara SNC-ului.

Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos-SN se clasifică în:

SISTEMUL NERVOS SOMATIC – al vieţii de relaţie

– Asigură legătura dintre organism şi mediul extern

– Rol în integrarea organismului în condiţiile variate ale mediului

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV– SNV

 – Coordonează activitatea organelor interne (viscere)

– Prezintă două componente:

SNV simpatic ce acţionează în condiţii neobişnuite, în situaţii de pericol sau stres

SNV parasimpatic ce acţionează în condiţii bazale (obişnuite) de viaţă.

II. SISTEMUL NERVOS SOMATIC

FUNCŢIA REFLEXĂ

– Este realizată de substanţa cenuşie a sistemului nervos formată din corpi neuronali.

La nivelul măduvei spinării, substanţa cenuşie este dispusă la interior şi organizată în coarne:

– Două anterioare ce conţin neuroni somatomotori,

– Două posterioare ce conţin neuroni somatosenzitivi,

– Două laterale ce conţin neuroni vegetativi (viscerosenzitivi şi visceromotori).

Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex(reflexul).

Reflexul reprezintă reacţia de răspuns la acţiunea unui stimul asupra unei zone receptoare.

La baza actului reflex se află arcul reflex format din cinci componente anatomice:
Receptorul este o formaţiune celulară specializată, care transformă energia stimulului în impuls
nervos.

Clasificarea receptorilor se realizează după mai multe criterii:

În funcţie de provenienţa stimulului:

– Exteroreceptori – primesc stimuli din afara organismului,

– Interoreceptori (visceroreceptori) – primesc stimuli din interiorul organismului,

– Proprioreceptori – primesc stimuli de la muşchi, tendoane şi articulaţii.

În funcţie de tipul de energie pe care o prelucrează:

– Fotoreceptori – sunt stimulaţi de lumină: celulele cu conuri şi bastonaşe din retină,

– Chemoreceptori – sunt stimulaţi de substanţele chimice eliberate de celulele distruse:

mugurii gustativi, epiteliul olfactiv, etc.,

– Termoreceptori – răspund la variaţiile de temperatură: terminaţii nervoase libere,

– Mecanoreceptori – stimulaţi de deformarea membranei celulare (receptori tactili, termici,

dureroşi, auditivi, vestibulari).

În funcţie de viteza de adaptare:

– Fazici – răspund cu o creştere a activităţii la aplicarea stimulului şi scade la menţinerea

stimulului (receptorul olfactiv),

– Tonici – prezintă activitate relativ constantă pe toată durata aplicării stimulului (receptorul
vizual).
Calea aferentă este senzitivă şi realizează legătura între receptori şi centrul nervos. Este formată din
dendritele şi axonii neuronilor din ganglionii spinali (de pe traseul nervilor spinali) sau cranieni (de pe
traseul unor nervi cranieni).

Centrul nervos cuprinde totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul
reflex respectiv.

Calea eferentă este formată din axonii neuronilor motori prin care se transmite comanda către
organul efector.

Efectorii sunt reprezentaţi de muşchii striaţi pentru sistemul nervos somatic şi muşchii netezi şi
glande pentru sistemul nervos vegetativ. Aceştia răspund la comandă prin contracţie şi secreţie.

FUNCŢIA DE CONDUCERE

– Este realizată prin substanţa albă formată din prelungiri neuronale (dendrite şi axoni);

– Substanţa albă se află la periferia măduvei şi este dispusă sub formă de cordoane în care
găsim fascicule ascendente, descendente şi de asociaţie.

CĂILE ASCENDENTE (ale sensibilităţii) conduc sensibilităţile:

– Exteroceptivă (tactilă, termică şi dureroasă),

– Proprioceptivă (conştientă şi inconştientă),

– Interoceptivă.

Majoritatea căilor ascendente sunt formate din trei neuroni:

– Protoneuronul (primul neuron)

– Deutoneuronul (al doilea neuron)

 – Al treilea neuron

Căile ascendente au proiecţie corticală la nivelul scoarţei cerebrale (neocortex receptor).

A. Căile sensibilităţii exteroceptive:

Sensibilitatea tactilă grosieră – protopatică este condusă prin fasciculul spinotalamic anterior

Calea este formată din trei neuroni:

– Protoneuronul situat în ganglionul spinal,

– Deutoneuronul situat în cornul posterior al măduvei spinării,

– Al treilea neuron situat în talamus.

Proiecţia corticală se află în aria somestezică I din lobul parietal (neocortex receptor).

Se încrucişează la nivelul măduvei spinării.

Sensibilitatea tactilă fină – epicritică este condusă prin fasciculele spinobulbare gracilis şi cuneat

Calea este formată din trei neuroni:

– Protoneuronul situat în ganglionul spinal,

– Deutoneuronul situat în nucleii gracilis şi cuneat din bulbul rahidian,

– Al treilea neuron situat în talamus.

Proiecţia corticală se află în aria somestezică I din lobul parietal (neocortex receptor).
Se încrucişează la nivelul bulbului.

Sensibilitatea termică şi dureroasă – prin fasciculul spinotalamic lateral

Calea este formată din trei neuroni:

– Protoneuronul situat în ganglionul spinal,

– Deutoneuronul situat în cornul posterior al măduvei spinării,

– Al treilea neuron situat în talamus.

Proiecţia corticală se află în aria somestezică I din lobul parietal (neocortex receptor)

Se încrucişează la nivelul măduvei spinării.

B. Căile sensibilităţii proprioceptive:

Sensibilitatea proprioceptivă inconştientă (de control al mişcării).

Este condusă prin:

– Fasciculul spinocerebelos direct (Flechsig)

– Fasciculul spinocerebelos încrucişat (Gowers)

Calea este formată din doi neuroni:

– Protoneuronul în ganglionul spinal,

– Deutoneuronul în cornul posterior medular.

Ele se proiectează subcortical – în cerebel.

Sensibilitatea proprioceptivă conştientă (simţul poziţiei şi al mişcării în spaţiu). Este condusă prin
fasciculele spinobulbare, cu proiecţie corticală.

C. Căile sensibilităţii interoceptive:

Sunt căi nespecifice cu proiecţie corticală difuză. Conduc informaţii de la viscere.

2. CĂILE DESCENDENTE– ale motilităţii:

– Sunt motorii,

– Conduc impulsuri nervoase de la centrii nervoşi ai encefalului spre măduvă.

A. Căile piramidale îşi au originea în cortexul cerebral şi controlează motilitatea voluntară.

Sunt reprezentate de:

– Fasciculul piramidal direct,

– Fasciculul piramidal încrucişat.

Calea sistemului piramidal prezintă doi neuroni:

– Un neuron central, de comandă situat în neocortexul motor,

– Un neuron periferic, de execuţie situat în coarnele anterioare ale măduvei spinării.

 B. Căile extrapiramidale au origine corticală şi subcorticală.

– Controlează motilitatea involuntară, automată şi semiautomată,

– Sunt reprezentate de fascicule cu originea în trunchiul cerebral:

Fasciculul tectospinal – coliculii cvadrigemeni din mezencefal,

Fasciculul rubrospinal – nucleul roşu din mezencefal,

Fasciculul nigrospinal – substanţa neagră din mezencefal,

Fasciculul reticulospinal – substanţa reticulată,

Fasciculul olivospinal – nucleii olivari din bulb,

Fasciculul vestibulospinal – nucleii vestibulari din bulb.

Nucleii de origine ai căilor extrapiramidale se află sub controlul cortexului (scoarţei cerebrale) prin
intermediul corpilor striaţi (ganglionii bazali) de la baza emisferelor.

Toate aceste fascicule extrapiramidale ajung în final la neuronii motori din cornul anterior al măduvei
spinării. Motilitatea automată are rol în menţinerea tonusului muscular şi a echilibrului în activitatea
reflexă medulară, în coordonarea mişcărilor şi în realizarea unor activităţi umane complexe (mersul,
scrisul, condusul maşinii, înotul, etc.).

SN2

III. SISTEMUL NERVOS VEGETATIV – clasificare, efecte ale stimulării simpaticului şi parasimpaticului.

Sistemul nervos vegetativ – SNV coordonează şi reglează activitatea organelor interne.

SNV-ul este constituit din două componente:

 – SNV simpatic ce acţionează predominant în situaţii neobişnuite (frică, furie, spaimă, etc.),

– SNV parasimpatic ce acţionează predominant în situaţii obişnuite de linişte şi relaxare a

organismului.

Majoritatea organelor interne au dublă inervaţie (simpatică şi parasimpatică).

Majoritatea efectelor induse de simpatic şi parasimpatic sunt antagonice (când stimularea simpatică
determină efecte excitatoare asupra unui organ, stimularea parasimpatică are efecte inhibitoare).

BIO DEMO 2 poza 5

RECAPITULARE

PRINCIPALELE CĂI ASCENDENTE

BIO DEMO 2 poza 6

PRINCIPALELE CĂI DESCENDENTE

BIO DEMO 2 poza 7