Sunteți pe pagina 1din 79

TOPOGRAFIA ORGANELOR |1|

Corpul omenesc este impartit in mai multe planuri si axe:

*Axa longitudinala prezinta o regiune craniala (superioara) si una caudala (inferioara).


*Axa sagitala imparte corpul intr-o parte dreapta si una stanga.
*Axa transversala (orizontala) imparte corpul intr-o regiune inferioara si una superioara.

* Planul frontal imparte corpul intr-o regiune anterioara sau ventrala si posterioara sau
dorsala.
* Planul sagital imparte corpul intr-o regiune stanga si una dreapta.
* Planul orizontal (transversal) imparte corpul intr-o regiune superioara si una inferioara.

SISTEM NERVOS |2|

Sistemul nervos indeplineste o functie reflexa si o functie de conducere.

Clasificare:

* Dupa loc: 1. Sistem nervos central (encefal, maduva spinarii)

2. Sistem nervos periferic (nervi spinali, nervi cranieni, ganglioni spinali,


ganglioni cranieni, ganglioni laterovertebrali, ganglioni intraneverali, plexuri nervoase)

* Dupa rol: 1. SISTEM NERVOS SOMATIC este implicat în controlul voluntar al


mişcărilor corpului prin acţionarea muşchilor scheletici şi recepţia stimulilor
externi.

Conţine fibre aferente şi eferente:

*fibrele aferente conduc informaţia de la organele de simţ spre locul de procesare


*fibrele eferente conduc impulsul nervos la muşchi

Transmisia eferentă are doua componente:

*neuronii din cortexul motor, localizat în girusul precentral(aria Brodman 4) din creier. Acest
neuron face sinapsă în cornul ventral măduvei spinării pe un alt neuron. Aici se descarcă
acetilcolină care acţioneaza pe receptori nicotinici.
*acest al doilea neuron trimite impulsul nervos prin axonul sau până la joncţiunea
neuromusculară. Aici se descarcă acetilcolină pe receptori nicotinici, ceea ce rezultă în
contracţia muschiului.

Sistemul nervos somatic este responsabil de receptionarea stimulilor extreni si de


miscarile voluntare ale corpului. El este format din :

*Centri nervosi situati in encefal si maduva spinarii ;

*Nervi aferenti externi , care conduc informatia de la organele de simt spre sistemul nervos
central;

*Nervi eferenti somatici, prin care impulsul nervos de la sistemul nervos central vine spre
meschii scheletici.

2. SISTEM NERVOS VEGETATIV ( simpatic si parasimpatic). Acest sistem


nervos controlează funcţiile importante vieţii organismului (funcţiile vitale), ca de exemplu:
activitatea cardiacă, presiunea sanguină, procesul de digestie şi procesul de schimburi între
organism şi mediu. De asemenea, acest sistem nervos mai poate coordona alte organe ca
organele sexuale sau muşchii globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate influenţa
sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic.

Sistemul nervos simpatic are rol în situaţii de stres cu toate aspectele unei secreţii crescute de
adrenalină (vasodilataţie periferică, muşchii scheletici sunt mai bine alimentaţi cu sânge în
detrimentul organelor interne şi digestiei, organismul fiind într-o stare de alarmă, pupila
ochiului mărită — midriază); un rol antagonist de scilibrare a acestor procese îl are sistemul
nervos parasimpatic.

De foarte multe ori, aceste două componente se întrepătrund. Majoritatea nervilor au o


componentă somatică, dar şi una vegetativă. De exemplu, nervul facial are o componentă
somatică, pentru că inervează musculatura mimicii, dar are şi o funcţie vegetativă, prin
controlul funcţiei glandei lacrimale şi a glandelor salivare sublinguală şi submandibulară.

Maduva spinarii
Meningele are rol de protectie mecanica si trofic. Acopera axul cerebro spinal si cuprinde:

* duramater: este situat la exterior, membrana fibroasa separata de sistemul osos prin spatiul
subdural.

* arahnoida: este situata la mijloc si este avasculara.

* piamater: in interior, adera de sistemul nervos este bine vascularizata. Patrunde in scizurile
SN. Are rol trofic, intre arahnoida si piamater se afla lichid cefalo rahidian (LCR).

Maduva spinarii. Este asezata in canalul vertebral de la C1 la L2 de unde se continua cu


conul medula si fillum terminale, pana la Coccigian2.
(fillum + nervi lombari + nervi sacrali + coada de cal)
Are o forma de cilindru usor turtit dorso ventral cu doua umflaturi: cervicala si lombara.

Structura:

* Substanta cenusie: se afla in interior sub forma de ,H’ stilizat.


Prezinta - 2 coarne posterioare, unde se afla nervi somatosenzitivi.

- 2 coarne laterale cu proeminente in regiunea toraco lombara cu neuronii


viscerosenzitivi si visceromotori.

- 2 coarne anterioare cu neuroni somatomotori.

- comisura cenusie cu canalul ependimar plin cu lichid cefalorahidian.

- substanta reticulata medulara (se afla intre conul posterior si lateral).

- neuroni intercalari.

* Substanta alba: celule gliale + axoni mielinizati (la exterior sub forma de codoane
anterioare, laterale, si posterioare unde intalnim cai ascendente si descendente specifice si
nespecifice).

Functia reflexa
Reflexul reprezinta reactia de raspuns a sistemului nervos la actiunea unui stimul.

Arcul reflex reprezinta substratul actului reflex reprezentat de receptor, cale de


conducere aferenta, centrul nervos, cale de conducere eferenta, efector.

Receptorul este terminatiunea nervoasa libera, celula specializata sau grupul de celule
capabile sa receptioneze stimuli pe care sa ii transforme in impuls nervos.

Tipuri de receptori

*Dupa locul de unde culeg informatiile: exteroceptori,


interoceptori,
propriceptori -muschi, oase, articulatii

*Dupa natura stimulului: Fotoreceptori,


Termoreceptori,
Chemoreceptori,
Mecanoreceptori,
Algoreceptor.

*Dupa modul de actiune: Receptori fazici


Receptori termici

Calea de conducere aferenta -


Radacina posterioara a nervului spinal, ramura senzitiva a nervilor cranieni.

Centrul nervos - medular, subcortical, cortical.

Calea de conducere eferenta (motorie) -


Radacina anterioara a nervilor spinali, ramura motorie a nervilor cranieni.

Efectorul reflexului - muschi si glande

Reflexe medulare:

* Reflexe somatice - monosinaptice (miotactice, osteotendinoase/ rapide, limitate)


ROTULIAN, ACHILEAN, BICIPITAL, TRICIPITAL, PLANTAR.

- polisinaptice (nociceptive/ reflex de flexie).

*Reflexe vegetative - regiunea cervico dorsala (cardioaccelerator, pupilo dilatator).


- regiunea dorso lombara (vasomotor, pilomotor, sudoral, motilitatea
tubului digestiv).

- regiunea lombara - sexual, mictiune, defecatie.

*Reflexe parasimpatice - S2, S4 reflex sexual, mictiune, defecatie.

Functia de conducere

A.CAI SPECIFICE ASCENDENTE

*Sensibilitatea tactila grosiera


Fascicul: spinotalamic anterior
Receptori: corpusculii Meissner, discurile Merkel
Protoneuronul: ganglionul spinal
Deuntoneuronul: corpul posterior
Traseu: codon anterior > se incruciseaza in maduva
Centru: zona somestezica I si II (scoarta cerebrala)

*Sensibilitatea termica dureroasa


Fascicul: spinotalamic lateral
Receptori: corpusculii Rufini(cald), corpusculii Krause(frig), terminatiuni nervoase
libere(durere)
Protoneuronul: ganglion spinal
Deuntoneuronul: conul posterior
Traseu: cordonul lateral opus, incrucisare in maduva
TN: talamus
Centru: zona somestezica I

*Sensibilitatea tactila fina (epicritica) propioceptiva constienta


Fasciculele: spinobulbare Goll si Burdach ( gracillis si cuneatus)
Receptori: discurile Merkel, corpusculii Meissner, organele tendinoase Golgi si
corpusculii Ruffini
Protoneuronul: ganglion spinal
Deutoneuronul: nucleul Goll si Burdach.
Traseu: codon posterior, meninsc medial
TN: talamus
Centru: scoarta cerebrala, zona somestezica I

*Sensibilitatea propioceptiva inconstienta


a. Fascicul: spinocerebelos direct sau dorsal (Flechsig)
Receptori: fusuri neuromusculare
Protoneuron: ganglion spinal
Deuntoneuron: conul posterior, cordon lateral de aceeasi parte si pedunculii cerebelosi
inferiori
Centru: paleocerebel

b. Fascicul: spinocerebelos incrucisat (ventral) Gowers


Protoneuron: ganglion spinal
Deuntoneuron: cornul posterior
Traseu: carnul lateral opus si pedunculii cerebelosi superiori
Centru: paleocerebelul

Cele 2 fascicule controleaza tonusul muscular


Spinocerebelos direct - partea inferioara a corpului
Spinocerebelos incrucisat - partea superioara a corpului

B.CAI DESCENDENTE: cai piramidale si cai extrapiramidale

1. Caile piramidale ale motilitatii voluntare controleaza miscarile fine

*Fasciculul piramidal direct - neocortexul motor


Traseu: cordon anterior
Incrucisarea: in maduva
Deuntoneuron: cornul anterior medular

*Fasciculul piramidal incrucisat


Protoneuron: neocortex motor
Traseu: codon lateral
Incrucisare: bulb (decusatia piramidelor)
Deuntoneuron cornul anterior medular

*Fasciculele cortico-nucleare
Protoneuron: neocortexul motor
Deuntoneuron: nucleu motori din trunchiul cerebral

2. Caile extrapiramidale cu origine in scoarta cerebrala

*Fasciculul rubrospinal
Protoneuron: neocortex motor
Deuntoneuron: nucleii bazali (corpii striati)
TN: nucleul rosu
IV N: cornul anterior medular
Traseu: cordonul lateral

*Fasciculul nigrospinal
Protoneuron: neocortex motor
Deuntoneuron: nucleii bazali
TN: substanta neagra
IV N: cornul anterior
Traseu: cordonul lateral

*Fasciculul tectospinal
PN: scoarta cerebrala - neocortex motor
DN: nucleii bazali
TN: foliculii cvadrigemeni
IV N: cornul anterior
T: cordon anterior

*Fasciculul reticulospinal
PN: neocortex motor
DN: nucleii bazali
TN: subst reticulata a trunchiului
IV N: cornul anterior medular
T: cordon lateral

3. Fasciculele cu origine in trunchiul cerebral

*Fasciculul vestibulospinal (lateral si medial)


PN: nucleii vestibulari bulbari
DN: cornul anterior
TN: cordon lateral - controleaza motilitatea automata/involuntara

*Fasciculul oligospinal
PN: nucleii olivari
DN: cornul anterior
TN: cordon lateral - controleaza motilitatea automata, involuntara

Nervii spinali
Sunt nervi micsti 31 de perechi - 8 perechi cervicali
- 12 perechi toracali
- 5 perechi lombari
- 5 perechi sacrali
- 1 pereche coccigieni

Nervii toracali au dispozitie metamerica formand nervi intercalari.

Partile nervului:

*2 radacini - posterioara - senzitiva, cu ganglion spinal


- anterioara - motorie

*Trunchi mixt

*Ramura - dorsala mixta


- ventrala mixta
- comunicanta (alba si cenusie care merge la muschii firelor de par si vasele de
sange din piele)
- meningiana

Ramurile nervilor spinali formeaza plexuri : cervical, bulbar si sacral.

Encefalul

Encefalul este alcatuit din : 2 emisfere cerebrale


Trunchi cerebral
Cerebel
Diencefal
Nucleii bazali

Trunchiul cerebral
Este asezat la baza cutiei craniene, anterior de cerebel. Este alcatuit dintr-un bulb rahidian
( maduva prelungita), puntea lu Varolio (protuberanta) si mezencefal.

Structura - substanta cenusie in interior sub forma de nuclei


- alba in interior/exterior

*Bulbul rahidian - antero lateral ( fisura mediana, piramido bulbar, cordoane laterale, olive
bulbare)

- posterior (sant median, cordoane posterioare, pedunculi cerebelosi


inferiori PCI)

Nucleii bulbari - senzitivi PN; motori; vegetativi.

*Puntea lui Varolio - antero lateral prezinta piramide pontine


- posterior pedunculii cerebelosi mijlocii PCM

Nucleii pontiti - senzitivi V -VII


- motori V, VI, VII
- vegetativi: nervul salivator superior, nervul lacrimomucozonal(lacrimal)
- substanta reticulata

*Mezencefalul - antero lateral / pedunculii cerebelosi superiori PCS


- posterior / foliculii cvadrigemeni

Nucleii mezencefalici - senzitivi V


- motori III, IV
- vegetativi: accesorul oculomotorului
- proprii: nervul rosu, substanta neagra, caliculii cvadrigemeni.

Nervii cranieni
*Perechea I - nervi olfactivi, senzoriali
- Originea reala: neuronii bipolari din mucoasa olfactiva
- Rol in miros

*Perechea II - nervi optici, senzoriali


- Originea reala: neuronii multipolari din retina
- Rol in vaz

*Perechea III - nervii oculomotori, motori


- Originea reala: nucleul motor din mezencefal (somatic) si accesorul
oculomotorului ( vegetativ)
- Originea aparenta: fosa interpedunculara
- Rol: ridica pleoapa superioara controlata, muschiul drept intern, drept
superior si inferior, oblic inferior, contracta muschii circulari din corpul ciliar si iris.

*Perchea IV - nervi trohleari(patetici), motori


- Originea reala: nucleul motor din mezencefal
- Originea aparenta: sub caliculii bigemeni inferiori, pe fata posterioara a
trunchiului
- Rol: contracta muschiul oblic superior

*Perechea V - nervii trigemeni, micsti somatici


- Originea reala: nucleul Gasser (trigeminal), nucleul masticator din punte
- Originea aparenta: puntea laterala la piramide pontine
- Prezinta 3 ramuri: olfactiva, maxilara (senzitive) si mandibulara ( mixta)
- Rol: sensibilitatea fetei, musculatura masticatorie(pielea fetei), gingii, dinti,
limba.
*Perechea VI - nervii abducens (oculomotori externi), motori
- Originea reala: nucleul motor din punte
- Originea aparenta: santul bulbo pontin
- Rol: contracta muschiul drept extern

*Perechea VII - nervi micsti somatici si vegetativi, nervi faciali


- Originea reala: nucleul geniculat, muschiul solitar, salivator superior,
lacrimal, motor din punte.
- Originea aparenta: santul bulbo pontin, controleaza musculatura mimicii,
secretia salivara ptr glandele sublinguale, submaxilare, lacrimale si sensibilitatea gustativa din
2/3 anterioare ale limbii.

*Perechea VIII - nervii vestibulo cohleari, senzoriali


- Originea reala: auz, ganglionul Corti / echilibru, ganglionul Scarpa
- Originea aparenta: santul bulbo pontin
- Rol: auz si echilibru

*Perechea IX - nervii glosofaringieni, mixt somatic si vegetativ


- Originea reala: nucleu ambiguu / nucleu solitar / nucleu salivator inferior
- Originea aparenta: santul retroolivar
- Rol: controleaza musculatura faringelui / sensibilitatea gustativa din treimea
posterioara a limbii / secretia glandelor parotide / aferenta parasimpatica ptr activitatea
cardiaca

*Perechea X - nervii vagi sau pneumogastrici, micsti somatici si vegetativi.


- Originea reala: reprezentata de nucleul ambiguu, ganglionul noolos, nucleul
dorsal al vagului.
- Originea aparenta: santul retroolivar
- Rol: controleaza musculatura laringelui, treimea superioara a esofagului,
sensibilitatea gustativa de la radacina limbii, mucoasa faringiana, epiglota, controleaza
parasimpatic activitatea organelor interne.

*Perechea XI - nervii accesori motori


- Originea reala: nucleul ambiguu, cornul anterior din maduva cervicala
superioara
- Originea aparenta: santul retroolivar
- Rol: controleaza muschii trapezi si sternocleidomastoidieni.

*Perechea XII - nervii hipoglosi motori


- Originea reala: nucleul hipoglosului din bulb
- Originea aparenta: santul preolivar
- Rol: controleaza musculatura limbii

Functia reflexiva a trunchiului

REFLEXE BULBARE - somatice: deglutitie, tuse, stranut, voma.

- vegetative: salivator(parotide), respiratorii, cardio vasomotorii,


secretori si motori digestive.

REFLEXE PONTICE - somatice: masticatie, si clipire

- vegetative: salivator(sublinguale, submaxilare), respiratorii, cardio


vasomotorii, lacrimal

REFLEXE MEZENCEFALICE - somatice: statochinetice, tonus muscular, oculocefalogin,


somn-veghe

- vegetative: fotomotor de acomodare la distanta

Functia de conducere

*Sistemul activator ascendent (SAA) - este reprezentat de substanta reticulata care se


intinde de la bulb la talamus, aceasta primeste informatii de la analizatori prin colaterale pe
care le proiecteaza difuz pe scoarta cerebrala realizand “reactia de trezire a scoartei” ,
mentinerea tonusului cortical.
Intre scoarta si trunchi se stabileste un circuit cortico-reticulo-cortical.

*Sistemu activator descendent (SAD)

Cerebelul
Este asezat la baza cutiei craniene inapoia trunchiului cerebral, acoperit partial de lobii
occipitali ai emisferelor cerebrale.

Alcatuire: 2 emisfere cerebeloase unite prin vermis.


3 lobi - anterior: PALEOCEREBEL (impreuna cu nucleul rosu controleaza
tonusul muscular, diminuandu-l / distrugerea lui duce la
exagerarea reflexelor osteotendinoase)
posterior: NEOCEREBEL (controleaza miscarile fine)
floculonodular: ARHICEREBELUL (controleaza echilibrul)

Structura: substanta cenusie - la exterior: scoarta cerebeloasa, 3 straturi de neuroni


granular al celulelor puriniforme Purkinje

- la interior: nucleii intracerebelosi (dintat, fastigal,


emboliform, globos)

substanta alba - in interior: fibre comisurale, fibre asociate, fibre de protectie

*Cerebelul este legat in trunchi prin pedunculii cerebelosi.


*Cerebel - bulb - PCI - fibre aferente si eferente
*Cerebel - punte - PCM - fibre aferente
*Cerebel - mezencefal - PCS - fibre aferente si eferente

Diencefalul

Este asezat in continuarea mezencefalului sub emisferele cerebrale.

*Talamusul: prezinta nucleii de releu pentru aproape toate sensibilitatile, exceptie vaz auz
miros. Nucleii de asociatie leaga diferiti nuclei talamici. Nucleii nespecifici
leaga substanta reticulata a trunchiului de scoarta cerebrala.

Conexiunile talamusului: cu emisferele cerebrale, nucleii bazali, trunchiul cerebral, maduva


spinarii, hipotalamus.

*Metatalamus: alcatuit din corpii geniculati laterali(vaz), si corpii geniculati mediali (auz).

Conexiunile metatalamusului: cu coliculii cvadrigemeni


*Subtalamusul: este alcatuit din nucleul subtalamic, zona incerta(substanta cenusie) si
campul lui Forel(substanta alba contribuie la formarea cailor extrapiramidale).

*Epitalamusul si epifiza: format din nucleul habenular, habenula, striile habenulare,


comisura habenulara. Conexiuni cu calea olfactiva, aici se incheie
reflexul oculo cefalogin avand ca stimul substantele odorante.
Controleaza secretia tubului digestiv, controleaza activitatea
nucleilor hipotalamici si a hipofizei.

*Hipotalamusul: NUCLEII ANTERIORI: secreta hormonii ocitocina si antidiuretic(ADH)


care sunt depozitati in hipofiza posterioara si au rol de integrare parasimpatica.

NUCLEII MIJLOCII: controleaza activitatea hipofizei anterioare si au rol


de integrare parasimpatica.

NUCLEII POSTERIORI: au rol simpatic.

Rolul hipotalamusului: centru superior de integrare a funcţiilor vegetative ale


organismului; prin legăturile cu sistemul limbic participă la integrarea vegetativo-somatică şi
la elaborarea reacţiilor instinctive şi emoţionale; coordonează activitatea glandelor endocrine;
intervine în reglarea metabolismului intermediar; intervine în reglarea echilibrului hidric al
organismului; intervine în termoreglare, în reglarea comportamentului alimentar,
comportamentului sexual, generarea si reglarea ritmului somn-veghe; întărirea unor
comportamente.

Emisferele cerebrale

*Telencefal: prezinta corpii striati (nucleii bazali), se afla sub emisferele cerebrale lateral
de talamus.

Alcatuire - nucleul caudat


- nucleul lenticular (putanem si globus pallidus)

Rol - participa la formarea cailor extrapiramidale


- controleaza tonusul muscular
- moduleaza tonusul si contractia musculaturii scheletice

Aspect exterior: 2 emisfere separate prin fisura interemisferica unita la baza prin corpul
Calos, comisura alba, comisura anterioara si posterioara. Are 3 fete: externa,
bazala, mediala si prezinta santuri adanci ( central-Rolando, lateral-Sylvius,
calcarin) si santuri superficiale care delimiteaza girusuri (precentral,
postcentral, cingular, hipocampic).
Structura - SUBSTANTA ALBA in interior reprezentata de fibre de proiectie comisurale de
asociatie.
- SUBSTANTA CENUSIE la exterior si formeaza PALEOCORTEXUL.

*Paleocortexul: format din doua straturi de neuroni granulari, externi senzitivi,


piramidali, intern motori. Impreuna cu girul cingular formeaza sitemul limbic cu rol olfactiv,
controlul activitatii vegetative impreuna cu hipotalamusul, centrul unor reflexe de
comportament simple, centrul motivatiei.

*Neocortexul: alcatuit din 6 straturi de neuroni, moleculari, granulari (extern, intern),


piramidali (intern si extern), fuziformi.

a. Neocortexul senzitiv: primeste informatii de la sensibilitatile generale si


proprioceptive constiente, se afla in girusul postcentral, proiectia este Humunculus senzitiv.
Sensibilitatile speciale se proiecteaza in lobul occipital(vaz), temporal(auz) echilibru, girusul
hipotalamic(miros)

b. Neocortexul motor: se afla in peretele anterior al santului central si zona adiacenta


din homunculul motor. De aici pornesc caile piramidale si o parte din caile extrapiramidale.

c. Neocortexul de asociatie: este reprezentat de aria prefrontala in care se afla centrul


personalitatii si controlul activitatii vegetative, aria temporala, centrul memoriei vizuale si
sexual si aria parieto-occipitala unde se realizeaza analize complexe.

Functia reflexa

*Reflexele neconditionate: sunt caracteristice tuturor indivizilor, sunt innascute, permanente,


se transmit ereditar, se inchid la nivele inferioare ale SNC.

*Reflexe conditionate: sunt individuale, temporale, neereditare se inchid in etajele superioare


ale SNC. Pt obtinerea lor este nevoie de asocierea unui excitant
indiferent cu un excitant neconditionat.

Excitantul indiferent (EI) - precede excitantul neconditionat iar dupa 10-30 repetitii
excitantul indiferent devine capabil sa declanseze singur reflexul transformandu-se in excitant
conditionat (EC).
Excitatia: este o stare de activitate intensa a scoartei cerebrale datorita actiunii unor
stimuli. Un centru excitant aparut are tendinta de iradiere.

Inhibitia: este o forma de protectie a scoartei cerebrale si este in stransa legatura cu


excitatia (inductia reciproca).

Forma de inhibitie: externa neconditionata: inhibitia supraliminara (un stimul puternic


apare in timpul deliminarii reflexului).

interna conditionata: de stingere (EC nu este intarit de EN)


de diferentiere (EC are alte valori)
de intarziere (intre EC si EV este o perioada lunga
de timp)

Invatatura: proces de acumulare si de stocare a informatiei. Tipurile de invatatura sunt:


nervoasa (reflex conditionat, operanta si de evitarea unei pedepse), umorala.

Memoria: capacitatea de a stoca informatia.


*Memoria de moment, informatia dureaza cateva secunde sau minute.
*Memoria de scurta durata, informatia dureaza cateva ore sau zile.
*Memoria de lunga durata, dureaza ani.

Motivatia: sta la baza invataturii. Centrul motivatiei se afla in sitemul limbic si exista o
zona a recompensei si alta a pedepsei.

Igiena sistemului nervos

Meningita reprezinta inflamarea meningelui. Are cauze chimice, toxice, alergice, factori
fizici sau chimici. Simptomele sunt febra dureri de cap varsaturi fotofobie stare generala rea,
intepenirea cefei, sensibilitate exagerata cutanata. Prevenirea consta intr-o activitate normala,
program stabilit de odihna, evitarea frigului caldurii si a curentului.

Coma reprezinta inhibarea profunda a activitatii nervoase superioare. Cauzele pot fi


suferinta centrilor nervosi superiori, stadii finale a unor boli a SNC, accidente si intoxicatii.
Simptomele sunt pierderea constiintei, a sensibilitatilor a motilitatii voluntare si involuntare cu
pastrarea functiilor fundamentale. Prevenirea consta in evitarea surmenajului si o viata
echilibrata.
Hemoragii cerebrale rezulta in urma unui accident vascular cerebral. Cauza este ruperea
vaselor de sange craniene datorita hipertensiunii sau accidentelor. Simptomele generale sunt
paloare, agitatie, hipertensiune, durere de cap, sete, varsaturi, coma, accelerarea pulsului si a
respiratiei. Prevenirea consta in evitarea tutunului, alcoolului, cafelei, sarii sau unor droguri.

ANALIZATORI |3|

Analizatorii sunt sisteme complexe si unitare care au rolul de a conduce si transforma in


senzatii excitatiile primite din mediul extren sau intern. Analizatorii contribuie la realizarea
integrarii organismului in mediu si la coordonarea functiilor organismului.

Alcatuire:

*Periferic - Receptori alcatuiti din celule epiteliale specializate, sau terminatii neuronale
dentritice. Receptorii primesc stimuli din exterior si ii transforma in impulsuri nervoase.

*Intermediar (de conducere) - Reprezentat de caile nervoase prin care impulsurile descarcate
de receptori ajung pana la centrii nervosi superiori.

*Central - Reprezentat de zona corticala in care se fac analiza si sinteza informatiei primite
de la nivelul receptorilor rezultand senzatii specifice si constiente.

Perceperea unei senzatii implica prezenta unui stimul capabil sa declanseze un raspuns la
nivelul sistemului nervos central. Prezenta unui receptor care sa transforme stimulul intr-un
sistem nervos. Calea de conducere a impulsului nervos de la receptor la creier pe o cale
nervoasa si intensificarea senzatiei sub forma perceptiei in arii cerebrale specifice.

1. Analizatorul cutanat: ofera informatii asupra proprietatilor si fenomenelor cu care


organismul vine in contact

2. Analizatorul kinestezic: da informatii in permanenta SNC asupra pozitiei spatiale a


corpului adica diferitelor sale segmente si a gradului de contractie a musculaturii.

3. Analizatorul gustativ: are rol de a informa asupra calitatii alimentelor introduse in gura

4. Analizatorul vizual: ofera informatii asupra mediului inconjurator, orientarea in spatiu si


mentinerea echilibrului.

5. Analizatorul acustico-vestibular: ofera informatii asupra pozitiei corpului in repaos si in


miscare.
6. Analizatorul olfactiv: are rolul de a depista substantele toxice cat si calitatea alimentelor
si la declansarea secretiilor digestive.

Analizatorul Olfactiv

*STIMULI: substanta volatila

*RECEPTORUL: neuronii olfactivi chemoreceptori din mucoasa nazala si se gasesc in


partea posterosuperioara a foselor nazale. Neuronii olfactivi, bipolari, fusiforme cu dendrite
scurte, groase ce se termina cu butonii olfactivi avand fiecare 6-8 cili. Acestia sunt cei care
reactioneaza la mirosurile din aer si apoi stimuleaza celulele olfactive.

*CALEA DE CONDUCERE: axonii celulelor bipolare pleaca de la polul bazal si se unesc


pentru a fomra nervul olfactiv ce strabate lama ciuruita a osului etimoid si se termina in varful
olfactiv facand sinapsa cu neuronii multipolari de la acelasi nivel.

*CENTRII: axonii neuronilor multipolari alcatuiesc fracturile olfactive ce ajung la aria


corticala olfactiva din paleocortex.

*ROL: depistarea substantelor nocive. Impreuna cu simtul gustativ are rolul de a participa la
aprecierea calitatii alimentelor si la declansarea secretiilor digestive.

Proprietatile unei substante odorante: volatila si ajunsa in nari, solubila, o anumita


concentratie in aerul inspirat.

Pragul sensibilitatii olfactive este reprezentat de concentratia minima dintr-o substanta


odoranta care provoaca senzatia de miros. Determinarea sensibilitarii olfactive se face in
labiratoare speciale cu ajutorul olfactometrului.

Omul poate distinge pana la 10.000 mirosuri diferite. Exista un numar aproximativ de 50
de mirosuri primare din a caror combinare in proportii diferite poate rezulta intreaga
diversitate de senzatii olfactive.

Simtul mirosului se adapteaza rapid, senzatia disparand desi stimulul persista.

Analizatorul Gustativ
*STIMULI: substante sapide, solubile in saliva sau apa.
*RECEPTORII: mugurii gustativi grupati in papile gustative.
Papile gustative - circumvalate la baza limbii formeaza “V” lingual
- fungiforme pe varful limbii si marginile anterioare
- foliale pe laturile posterioare
- filiforme doua treimi ale limbii, lipsite de muguri gustativi
(temperatura, durere, pipait)

*CALEA DE CONDUCERE: nervii 7, 9, 10, 5-temperatura


PN: pe traseul nervului
DN: nucleul solitar
Axonii se incruciseaza in bulb. Centru - girusul postcentral, caliculul senzitiv, zona
somestezica a fetei.
TN: talamus

Analizatorul Cutanat

*ROL: organ de protectie mecanica, izolator termic, depozit de lipide, organ de simt pentru
sensibilitatea tactila, vibratorie, termica, dureroasa si presionala.

Sensibilitatea tactila, vibratorie si presionala. Are ca stimuli atingerile fine, scurt


repetate, profunde. Receptorii sunt corpusculii Meissner, Vater Pacini si discurile Merkel.
Calea de conducere este reprezentata de fascicolul spinotalamic anterior, fasciculele
spinobulbare si nervul 5.

Sensibilitatea termica. Are ca stimuli variatiile de temperatura mai mari sau mai mici
fata de temperatura corpului. Receptorii pentru cald sunt corpusculii Ruffini si receptorii
pentru rece sunt corpusculii Krause, terminatiuni nervoase libere. Calea de conducere este
fasciculul spinotalamic lateral si nervul 5.

Sensibilitatea dureroasa. Are ca stimuli orice agent care distruge structura celulei
compresia brusca, distensia si inflamarea organelor. Receptorii sunt terminatiunile nervoase
libere mai dese in piele si mai rare in organele interne. Caile de conducere sunt fasciculul
spinotalamic lateral si nervul 5, iar centu de prelucrare a informatiei este zona somestezica 1 si
somestezica 2.

*STRUCTURA PIELII: Epidermul, Dermul si Hipodermul

Epidermul prezinta un strat extern, strat bazal generator dispus pe membrana bazala si
un strat cornos, tesut pavimentos stratificat cheratinizat.
Dermul este un tesut conjunctiv dens cu vase de sange, corpusculii Meissner, Krause si
Ruffini, discuri Merkel, radacina si muschii firului de par, acinii glandelor sebacee, canalele
de excretie ale glandelor sudoripare.

Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, contine reteaua vasculara subcutanata,


glomerulii glandelor sudoripare, corpusculii Vater Pacini, Golgi, Mazzoni, Rufini si tesut
adipos.

Analizatorul Auditiv

*PARTILE URECHII:
Externa: pavilion, conduct auditiv extern, timpan.

Medie: ciocan, nicovala, scarita, fereastra ovala si rotunda, trompa lu Eustachio.

Interna: labirint osos, perilimfa(coarda semicirculara, vestibul, cohlee osoasa) si labirint


osos cu endolimfa(canale semicirculare, uricula, sacula, canal cohlear).

*RECEPTORUL se afla pe membrana bazilara in canalul cohlear formand organul Corti


alcatuit din doua straturi de celule receptoare: intern(un sir) si extern(3-4 siruri), celulele de
sustinere care produc membrana reticulata, 2 celule piliere care delimiteaza tunelul Corti si
membrana tectoria in ca sunt infipti cilii celulelor receptoare.

*CALEA DE CONDUCERE

Nervul VIII, ramura acustica


PN: ganglionul Corti
DN: nucleii cohleari pontini, trimit colaterale la caliculii cvadrigemeni inferiori.
TN: corpii geniculati din metatalamus
Centru: aria auditiva, lobul temporal, genomul superior.

Analizatorul Vestibular
*STIMULI: modificarile pozitiei capului sau corpului fata de axa normala.

*RECEPTORI: crestele ampulare aflate in dilatari numite ampule de la baza canalelor


semicirculare(celule receptoare ciliate, celule de sustinere, cupula si endolimfa). Aparatul
otolitic - macula din sacula si utricula (celule receptoare ciliate, celule de sustinere, membrana
gelatinoasa cu otolite).
*CALEA DE CONDUCERE: caile auditive si vestibulare, ramura vestibulara a nervului 8.
PN: ganglionul Scarpa
DN: nuclei vestibulari bulbari, de aici pornesc colaterale la cerebel (fasciculul spino-
cerebelos), maduva (fasciculul vestibulo-spinal), nucleii nervilor III, IV, VI.
TN: Talamus
Centru: lobul temporal, girusul superior.

Analizatorul Kinestezic

*RECEPTORII - Corpusculii Pacini - pericondru

- Organele tendinoase Golgi in tendoane, informeaza despre gradul de


intindere a tendonului in timpul contranctiei musculare

- Fusurile neuromusculare = 2/10 fibre intrafusale cu regiune mediana


necontractila si capetele contractile

Functionarea fusului neuromuscular

Extensia fibrelor extrafusale duce la intinderea fibrelor intrafusale care vor descarca
impulsuri prin fibrele primare care conduc rapid si informeaza centru si desprea rata intinderii
si prin fibrele secundare care conduc impulsul mai lent.
Fibrele intrafusale reactioneaza si la contractiile care realizeaza placa motorie cu axonii
motoneuronilor pe medulare.

*CAILE DE CONDUCERE: sensibilitatea kinestezica sau proprioceptiva constienta -


fasciculele spinobulbare Goll si Burdach

sensibilitatea proprioceptiva inconstienta (tonus muscular) -


fasciculele spinocerebeloase

Analizatorul Vizual

*RECEPTORUL: globul ocular

Globul ocular este alcatuit din:


a. Screlotica = invelis fibros cu rol de protectie. Anterior, prezinta corneea transparenta,
avasculara puternic inervata.
b. Coroida = are un rol nutritiv, prezinta un corp ciliar cu muschii ciliati (circulari si
radiari) si procese ciliare (70-90 gheme vasculare ce produc umoarea apoasa), irisul si pupila.
c. Retina = incepe in spatele “orei serrata” si prezinta macula lutea cu fovea centralis si
pata oarba. Are origine ectodermica si prezinta 10 straturi:
*stratul pigmentar
*stratul celulelor receptoare cu conuri si bastonase
*membrana limitanta externa
*stratul granular extern
*stratul plexiform extern
*strat granular intern
*strat plexiform intern
*stratul neuronilor multipolari
*stratul fibrelor optice
*membrana limitanta interna

Aparatul optic
Are 60 dioptrii dintre care 40 are corneea si 20 cristalinul. Cristalinul are la exterior o
membrana numita cristaloida si se ancoreaza de corpul ciliar prin ligamentul suspensor.
Prezinta deasemeni corpul vitros invelit in hialoida.

*CALEA DE CONDUCERE:

Nervul II
PN: neuronul bipolar
DN: neuronii multipolari
TN: corpii geniculati laterali, pornesc colaterali spre caliculii bigemeni superiori
Centru: lobul occipital, in jurul scizurii calcarine

Ochiul emetrop este ochiul sanatos, are diametrul antero posterior de 24 mm si distanta
focala de 17 mm. Lumina actioneaza asupra pigmentilor fotosensibili pe care ii descompune.

RODOPSINA = RETINEN + CATOPSINA. Proteina conjugata complexa, continuta de


celulele cu bastonase ale ochiului. Joaca un rol esential in procesul de vedere crepusculara
nocturna sau scotopica.
IODOPSINA = RETINEN + FOTOPSINA. Proteina conjugata complexa continuta de
celulele cu conuri ale ochiului. Ea confera celulelor vizuale in care se gaseste, proprietatea de
a receptiona stimulii luminosi de intensitate mare(vedere fotopica). Celulele cu con sunt de 3
feluri: pentru rosu, albastru si verde.

Ochiul ametrop este ochiul bolnav ce poate suferi de miopie, hipermetropie, prezbitism,
astigmatism, glaucom, cataracta.
Igiena Analizatorilor
Herpesul este cauzat de o infectie virotica sau de o toxiinfectie alimetara. Simptomele
sunt aparitia de vezicule grupate in buchete pe pielea fetei si inrosirea acesteia. Prevenirea
consta in respectarea regulilor de igiena.

Cataracta consta in opacifierea cristalinului. Cauzele sunt artrita sau arteroscreloza.


Simptomele sunt tulburari de vedere, colorarea pupilei in alb sau cenusiu. Prevenirea consta in
evitarea pe cat de mult posibil a oboselii si respectarea regulilor de igiena.

Glaucomul este o tensionare intraoculara marita. Simptomele sunt reducerea campului


vizual, dureri oculare, tulburari de vedere, orbire, pupila galben verzuie. Prevenirea consta in
protecia impotriva ultravioletelor, zapezii oboselii si respectarea unei iiene corecte.

Conjunctivita este inflamarea conjunctivei globului ocular. Cauzele pot fi alergice sau
infecite. Simptomele constau in inflamarea pleoapelor, roseata in jurul ochilor, lacrimi
abundente, senzatie de corp strain in ochi. Prevenirea consta intr-o igiena corecta.

Otita este inflamarea urechii externe sau medii. Cauzele sunt infectii microbiene sau
virale. Simptomele sunt dureri locale, scaderea auzului, febra, frisoane si o stare generala
alterata. Prevenirea consta in igiena corecta.

GLANDELE ENDOCRINE |4|

Glandele endocrine secreta hormonii care trec direct in sange si au actiune


asemanatoare sistemului nervos, dar actioneaza lent si de lunga durata.

Hipofiza

Hipofiza este o glanda pitulara asezata la baza cutiei craniene in spatele chiasmei
optice. Este alcatuita din 3 lobi, unul anterior (adenohipofiza 75%), unul intermediar (2%
structural face parte din adenohipofiza dar la maturitate adera la lobul posterior), si unul
posterior (neurohipofiza 15-23% are o marime de 0.5 grame si forma ovala).

Adenohipofiza - Lobul anterior


Este alcatuita din mai multe cordoane de celule secretoare, anastomozate invelite intr-o
stroma conjunctiva vasculara conectata cu nucleii hipotalamici mijlocii prin sistemul port
Hipotalamo - Hipofizar.

Secretie hormoni somatotropi:

*HORMONUL DE CRESTERE SOMOTOTROP (STH)


Stimuleaza cresterea in lungime a oaselor, are influienta asupra regiunii mediane a
cartilajului de crestere si cresterea in grosime. Retine in organism Na, K, Mg, P, Fe.
Stimuleaza sinteza proteinelor, este un hiperglicemiant si stimuleaza cetogeneza.

Hipersecretia - la copil cauzeaza gigantism


- la adult cauzeaza acromegalia

Hiposecretia - la copil cauzeaza nanismul hipofizar


- la adult cauzeaza casexia

Reglarea secretiei de STH se face prin 2 neurohormoni hipotalamici neuromotori


stimulator si inhibitor - SOMATOSTATINA.

*PROLACTINA (hormon mamotrop LTH ) controleaza secretia si inhiba ovulatia.

*HORMONI GLANDULARITROPI controleaza activitatea glandelor endocrine.

*TIROTROPINA (TSH) controleaza dezvoltarea si secretia hormonilor tiroidieni.

*CORTICOTROPINA (ACDH) controleaza dezvoltarea glandelor corticosuprarenale si


secretia hormonilor glucocorticoizi si mai putin a mineralcorticoizilor.

Reglarea se face cu ajutorul hormonului CRH.

Secretie hormoni gonadotropi:

*HORMONUL FOLICULOSTIMULANT (FSH)

*HORMONUL LUTEINIZANT (LH)

Ambii controleaza dezvoltarea glandelor sexuale si formarea celulelor sexuale. Reglarea


se face cu ajutorl hormonului GnRH.
Lobul intermediar
Secreta hormonul MELANOCITOSTIMULATOR (MSH), care actioneaza asupra
celulelor melanofore stimuland producerea de pigmenti melanici (melanina - culoarea pielii).

Neurohipofiza - Lobul posterior

Este conectata cu nucleii anteriori hipotalamici prin tractul hipot alamohipofizar si tija
pitulara. Este alcatuita din celule pituitice, celule gliale si neuroni. Are rolul de a depozita
hormoni secretati de nucleii anteriori hipotalamici pe care ii elibereaza.

Hormoni:

*HORMONUL ANTIDIURETIC (vasopresina) actioneaza asupra tubilor contorti distali si


colectori retinand apa in organism contribuind la mentinerea homeostaziei.

Hiposecretia determina diabetul insipid eliminare de urina hipotonica si ingestie de apa.


(poliurie / polidipsie)

Hipersecretia produce hipertensiune arteriala prin contractia musculaturii arterialelor.

*OCITOCINA actioneaza pe uterul gravid usurand expulzia fatului, contracta celulele


mioepiteliale din canalele galactofore determinand ejectia laptelui si erectia penisului.

Glanda Tiroida

Asezata in partea anterioara a gatului in dreptul cartilajului tiroid din laringe. Are o
marime de 30g alcatuita din 2 lobi uniti prin istm.
Este alcatuita din foliculi tiroidieni delimitati de celule secretoare. In interior se afla un
caloid ce contine proteina TIROGLOBINA in care se afla aminoacidul TIROZINA care prin
iodare produce hormonii TIROXINA si TRIODOTIROIDINA. Intre foliculi se afla celule “C”
care produc CALCITONINA.

Rol - controleaza cresterea si diferentierea celulelor


- controleaza metabolismul energetic
- stimuleaza eliminarile de azot, impreuna cu prolactina determina secretia lactica
- stimuleaza dezvoltarea sistemului nervos
- este hiperglicemiant

Reglajul se produce cu ajutorul TSH.


Hiposecretia cauzeaza - la copil nanism tiroidian si astigmatism gusogen
- la adult mixedem(intoleranta la frig, piele uscata)
Hiposecretia cauzeaza boala numita Basedow-Graves(iritabilitate, intoleranta la caldura,
exolftalmie)

Glandele Parotide
Asezate in partea posterioara a lobului tiroidian, sunt 2 perechi foarte mici. Sunt alcatuite
din cordoane de celule invelite in stroma conjunctiva.

Secretie hormoni:

*PARAHORMONUL (PTH) stimuleaza producerea de osteoclaste care mobilizeaza calciu


din oase, retine in organism Ca si Na si stimuleaza eliminarile de P si K.

*CALCITONINA retine K si P in organism si stimuleaza eliminarile de Ca si Na.

Reglajul se face prin concentratia de Ca si P din organism.

Glandele Suprarenale

Sunt asezate la polul superior al rinichilor. Sunt impartite in doua categorii


CORTICOSUPRARENALE de origine neurodermica si MEDULOSUPRARENALE de
origine ectodermica.

CORTICOSUPRARENALE - hormoni de natura lipidica - Steroizi -

*MINERALOCORTICOIZI derivati din aldosteron, retin Na si Cl in organism, elimina K si


H2.

*GLUCOCORTICOIZI derivati din cortizol, hidrocortizon si hidrocortizol.

*SEXOSZTEROIZI sunt estrogen(estradiol, estrona si estriolul), progesteron si testosteron.

Au rolul in aparitia caracterelor sexuale secundare. In hiposecretie produc boala Cuching,


boala Chonn si boala Adison.

MEDULOSUPRARENALE - neuroni postganglionari simpatici care si-au pierdut


prelungirile si au capatat functie secretorie.
*CATECOLAMINE - andrenalina, epinefrina, noradrenalina, norepinefrina. Au rol
asemanator sistemului nervos vegetativ simpatic. Reglarea secretiei se face pe cale nervoasa.
Epifiza (glanda pineala)

Face parte din epitalamus si este conectata cu retina. Secreta MELATONINA care are
rolul de a inhiba secretia de FSH si LH, controleaza activitatea cercului hipotalamo-hipofizo-
corticosuprarenalian. Melatonina are rolul de a induce starea de somnolenta.

Timus (glanda copilariei)


Este asezata in spatele sternului, produce TIMOCRESCINA cu rol in cresterea
organismului si limfocite care ajung in timus din organele limfoproteice.

Pancreasul endocrin
Este asezat in cavitatea abdominala in spatele stomacului cu capul in curbura duodenului.
Este alcatuit din cap corp si coada, este impartit in pancreas exocrin si pancreas endocrin
(insulele lui Langherhans).

*INSULINA - este cel mai puternic hormon hipoglicemiant


- stimuleaza arderile glucozei
- intensifica arderile celulare de glucoza
- stimuleaza glicogeneza
- stimuleaza sinteza de proteine

Glandele Sexuale
TESTICULELE

Au functie exocrina (producerea spermatozoizilor) si functie endocrina (producerea de


hormoni androgeni si in cantitati mici hormoni estrogeni).

*TESTOSTERONUL - hormon anabolizant ce stimuleaza sinteza proteinelor


- intervine in crestere si dezvoltarea organismului
- stimuleaza aparitia caracterelor sexuale secundare si spermatogeneza

OVARELE
Au functie exocrina (producerea de ovule) si functie endocrina (producerea de hormoni
estrogeni, producerea de progesteron, producerea de inhibina).

Rol - dezvolta caracterele sexuale secundare,


- producerea de ovule,
- cresterea organismului prin stimularea anabolismului protidic.

Estrogenii sunt reglati de FSH, iar progesteronul este reglat de LH.

Disfunctiile glandelor endocrine


Nanismul hipofizar este cauzat de hiposecretia de STH la copil. Se manifesta printr-o talie
redusa proportional, intelect normal.

Gigandismul este cauzat de hipersecretia de STH la copil, se manifesta printr-o talie peste
2m proportional, intelect normal.

Acromegalia este cauzata de hipersecretia de STH la adult, se manifesta prin cresterea


extremitatilor, a buzelor, a limbii a viscerelor, este mortala daca nu este tratata.

Diabetul insipid este cauzat de hiposecretia de hormon antidiuretic, se manifesta prin


polidipsie, poliurie si dezechilibre electrice.

Diabetul zaharat este cauzat de hiposecretia de insulina in organism si se manifesta prin


tulburarea metabolismului, sete exagerata, cresterea apetitului, hiperglicemie.

Basedow-Graves este cauzata de hipersecretie de tiroxina la adult. Se manifesta prin


scadere ingreutate, intoleranta la caldura, iritabilitate, neliniste, exolftalmie.

Mixedemul este cauzat de hiposecretie de tiroxina, consta in inflamarea tesuturilor cu o


substanta muco-proteica electroliti si apa. Se manifesta prin cresterea in greutate, pielea uscata
si ingrosata, anemie, friguri, diminuarea memoriei reducerea metabolismului bazal.

Gusa endemica este cauzata de hiposecretie de tiroxina la adult. Se manifesta prin


cresterea anatomica a glandei, secretie de coloidce duce la cresterea foliculilor tiroidieni si
incapacitatea celulelor de a produce tiroxina. Cauzele sunt lipsa iodului din alimentatie si
prezenta in mediu a unor substante oxidante.

SISTEMUL OSOS |5|


Totalitatea oaselor din organism alcatuiesc scheletul care este impartit in scheletul
capului, scheletul trunchiului, scheletul membrelor superioare, scheletul membrelor inferioare
si articulatii.

1. SCHELETUL CAPULUI

*Viscerocraniu - zigomatice
- lacrimale
- nazale
- vomer
- maxilar
- mandibula
- 2 palatine

*Neurocraniu - 2 parietale
- 2 temporale
- frontal
- occipital
- sferoid
- etimoid

2. SCHELETUL TRUNCHIULUI

*Coloana vertebrala (33-34 vertebre) - 7 cervicale


- 12 toracale
- 5 lombare
- 5 sacrale
- 5 coccigiene sudate intre ele

*Torace (12 perechi de coaste) - 7 perechi adevarate


- 3 perechi false
- 2 perechi flotante

*Sternul

Vertebrele toracelui impreuna cu coaste si cu stern alcatuiesc cutia toracica.

3. SCHELETUL MEMBRELOR SUPERIOARE


*Umarul este alcatuit din centura scapulara, omoplat si clavicula.

*Membrul liber este alcatuit din brat (humerus) si antebrat(cubitus si radius).

*Mana este alcatuita din 8 carpiene, 5 metacarpiene, 14 falange.

4. SCHELETUL MEMBRELOR INFERIOARE

*Centura pelviana leaga scheletul membrului inferior de cel al trunchiului. Este formata din
doua oase coxale , care se articuleaza anterior (între ele) formând simfiza pubiana , si posterior
(cu osul sacrum ), formând bazinul. Este o structura adaptata perfect pentru sustinere,
protectie si locomotie.

Oasele coxale sunt oase late, provenite din sudarea altor trei oase: ilium, ischium si pubis.
Ele se articuleaza cu osul sacrum si formeaza bazinul, împartit în 2 zone: bazinul mare si
bazinul mic.

*Membrul liber este alcatuit din femur, rotula si oasele gambei (tibia si peroneul).

*Laba Piciorului este alcatuita din tarsiene, metatarsiene si falange.

5. ARTICULATIILE - formaţiune anatomică care uneşte două oase vecine ce participă la


mişcarea unor segmente ale corpului.

*Sinartrozele sunt articulatii fixe


SINDESMOZE - legaturi dintre oase facuta cu tesut conjunctiv moale fibros.

SINCONTROZE - oasele sunt articulate cu tesut cartilaginos hialin.

SINOSTOZE - articulatia se face cu tesut osos.

*Diartroze
AMFIARTROZE - articulatii semimobile

ARTRODII - articulatii mobile

ROLUL SISTEMULUI OSOS. Are un rol mecanic de a proteza organele de importanta


vitala, rol de sustinere, constituie parghii in procesul de miscare. Are un rol metabolic,
depozit de saruri fosfocalcice. Rolul de a produce elemente figurate in maduva hematogena.
Igiena sistemului osos

*Deformarile osoase:
Cifoza - accentuarea curburii coloanei vertebrale in regiunea toracala.

Scolioza - devierea laterala a coloanei vertebrale

Landoza - accentuarea concavitatii regiunii lombare.

*Fracturile sunt intreruperi traumatice ale oaselor. Ele pot di deschise cand osul perforeaza
pielea sau inchise. Se manifesta prin deformarea regiunii, scurtarea regiunii si impotenta
functionala.

*Entorsele sunt leziuni traumatice datorita unor miscari fortate intr-o articulatie cu intinderea
sau ruperea ligamentelor fara iesirea osului din articulatie. Se manifesta prin dureri echimoze
si endeme.

*Luxatiile leziune traumatica persistenta a unei articulatii cu ruperea ligamentelor cu iesirea


oaselor din articulatie. Unele apar datorita unor cauze infectioase altele sunt congenitale
(nascute).

SISTEMUL MUSCULAR |6|


1. MUSCHIUL STRIAT

*Tipuri de muschi striati - lungi


- lati
- scurti
- circulari

*Alcatuirea muschiului - corpul muschiului


- tendoane / aponevroze

*Invelisurile muschiului: fascia / epimisum / permimisum / endomisum


1. MUSCHII CAPULUI

*Muschii mimicii: orbicularii buzelor si pleoapelor, dilatatori, constrictori ai narilor,


zigomatici, sprancenosi, frontalul, mentalul.
*Muschii masticatori: muschii temporali, muschii buccigieni, hiaidienii

2. MUSCHII GATULUI

*Sternocleidomastoidieni

*Pulsul gatului

3. MUSCHII TRUNCHIULUI

*Muschii spatelui: marii dorsali, trapez, ridicatori ai umarului, romboid, muschii jgheaburilor
vertebrale, dintati

*Muschii anterolaterali: pectoral, dintatii mari, intercostali, interni si externi, diafragma.

*Muschii abdominali: oblici interni si externi, transvers, patrat, drepti, psoar.

4. MUSCHII MEMBRELOR SUPERIOARE

*Umar: deltoid

*Brat: biceps, triceps, branhial, flexori, pronatori, extensori, supinatori.

5. MUSCHII MEMBRELOR INFERIOARE

*Bazin: fesierii mari, mijlocii, mici

*Coapsa: croitorul, cvadricepsul femura, biceps femural, adductori, drepti, tricepsul sural,
flexori, pronatori, extensori supinatori.

6. TENDOANELE MUSCHIULUI

*Tendoane de inserite (pe osul mobil)

*Tendoane de origine (pe osul fix)

Compozitia chimica a muschiului

*Apa 75%
*Substanta uscata 25%
- Anorganica: ioni, saruri
- Organica: neproteica inferioara, glicogen, ATP, proteica contractila (actina si miozina)
si necontractila (albumina, globulina si mioblobulina).

Inervatia muschiului

*Senzitiva se realizeaza cu ajutorul dendritelor neuronului din ganglionii spinali care fac
legatura cu fusurile neuromuschulare si organele tendinoase Golgi si corpusculii Paccini.

*Motorie axonii neuronuli alfa (fibre extrafusale) si impulsul trece prin tuburi transversale la
R.E. care elibereaza Ca iar la nivelul miofobrelor se formeaza complexul actomiozina ce
descompune ATP eliberandu-se energie. Reintoarcerea Ca in R.E. se face tot cu consum de
energie.

Proprietatile muschiului striat

Muschii, atat cei scheletici (somatici), cat si cei viscerali, poseda patru proprietati:

a) Elasticitatea este proprietatea pe care o au muschii de a se intinde sau a se comprima sub


actiunea unei forme externe si de a reveni apoi la situatia anterioara, dupa disparitia cauzei
care a provocat deformarea. Elasticitatea musculara este de fapt o proprietate a substantei
contractile si ea se manifesta numai in prezenta ATP-ului. in lipsa acestuia, muschii devin
rigizi. Asa se intampla, de pilda, la putin timp dupa moarte, cand se produce rigiditatea
cadaverica.

b) Extensibilitatea este proprietatea muschilor de a se intinde sub actiunea unei forte.

c) Excitabilitatea este proprietatea muschiului de a raspunde la actiunea unui excitant


(mecanic, fizic sau chimic). in organism, excitantul natural este influxul nervos care ajunge la
muschi prin fibrele nervoase motorii. Influxul nervos, venit prin fibrele motorii, este transmis
fiecarei fibre musculare din cadrul unitatilor motorii prin intermediul placii motorii sau
sinapsa neuromusculara.

d) Contractilitatea este proprietatea specifica a muschiului de a dezvolta o tensiune asupra


punctelor sale de fixare pe oase. in general, prin contractie, muschiul se scurteaza si poate
pune in miscare parghiile osoase, realizand o miscare, care este de fapt raspunsul muschiului
la actiunea unui excitant din exterior sau la o comanda venita pe calea nervilor. In timpul
contractiei au loc de obicei urmatoarele fenomene:

*scurtarea fibrelor si, deci, si a muschilor;


*modificarea formei, dar nu si a volumului;
*dezvoltarea unei forte mecanice;
*transformari metabolice;
*producere de caldura;
*variatii de potentiale electrice.

Activitatea de contractie a muschilor este insotita de procese biochimice din care rezulta
energie. Din aceasta energie, abia 20-25% este transformata in lucru mecanic.

Sunt mai multe tipuri de contractii musculare:

a) Contractii simple sau secusele musculare - provocate de o excitatie izolata si care se


poate reprezenta grafic (cu ajutorul miografului) sub forma unei curbe la care distingem trei
faze: latenta, de contractie si de relaxarea.

b) Contractii fuzionate (sustinute) care sunt de doua categorii:

*tetanusurile - contractii sustinute care se inregistreaza sub forma unor curbe cu platou dintat
(tetanusul incomplet) sau cu platou neted (tetanusul complet). Aceste aspecte sunt datorate
diferentei in privinta frecventei excitatiilor. Excitatiile cu frecventa rara provoaca tetanusurile
incomplete, pe cand cele cu frecventa mare provoaca tetanu-surile complete;

*tonusurile - sunt contractii fuzionate care se datoreaza unor impulsuri nervoase rare, nu se
distribuie la toate fibrele unui muschi, ci numai la un numar mic de fibre care determina o
stare usoara de tensiune a musculaturii, caracteristica pentru starea normala de veghe. Prin
contractia succesiva a unor grupe de fibre se asigura permanenta tonusului muscular, cu rol
esential in mentinerea posturii normale, in mimica, in procesele de termoreglare etc. Tonusul
muscular este de natura reflexiva si este mentinut de impulsurile nervoase provenite de la
sistemul nervos central (SNC) prin nervii motori pe baza informatiilor primite de la
proprioceptori.

Manifestarile mecanice ale contractiei

*Contractii IZOMETRICE - dimensiunile fibrei musculare nu se modifica doar, tonusul


muscular, nu se produce lucru mecanic, doar caldura.

*Contractii IZOTONICE - dimensiunile muschiului se modifica sub o tensiune constanta, se


produce lucru mecanic.
Manifestarile electrice ale contractiei constau în depolarizare si repolarizare la nivelul
simpasei de tip placa motorie. Fenomenele bioelectrice se inregistreaza cu ajutorul
electromiografelui.
Manifestarile termice ale contractiei constau in eliberarea unei cantitati mari de caldura
( termogeneza ) . În conditii de activitate ( efort fizic ) într-un mediu rece, termogeneza creste
prin cresterea tonusului muscular. Daca temperatura corpului nu poate fi mentinuta, apar
frisoanele, care au drept consecinta producerea de caldura.

Manifestarile chimice ale contractiei. In prezeta calciului actina formeaza cu miozina


ACTOMIOZINA care actioneaza asupra ATP-ului, energia dobandita este folosita pt
contractie. ATP-ul se obtine numai pe baza de fosfocreatina.

Glucoza => aerob => acid piruvic => acetil coenzima A => CO2 + H2O + E
Anaerob => acid piruvic => acid lactic + E

2. MUSCHIUL NETED
Contractiile muschiului neted sunt involuntare, declansate automat, viteza de propagare
este mica, SNV influienteaza dar nu declanseaza si nu influienteaza placa motorie. Formeaza
musculatura organelor. El alcatuieste tunica musculara a tubului digestiv incepand din
jumatatea interioara a esofagului pana la nivelul anusului.

Plasticitatea reprezinta capacitatea muschiului neted de a se destinde sub o tensiune


constanta.

Igiena sistemului muscular

Oboseala musculara reprezinta scaderea capacitatii functionala a muschiului datorita


neorganizarii activitatii fizice. Se manifesta prin dureri musculare si scadere in forta. Se
trateaza prin dozarea efortului, tratarea unor boli endocrine, evitarea sedentarismului.

Intinderile si rupturile musculare sunt cauzate de contractiile musculare puternice care


depasesc limita de elasticitate a muschiului fara a se produce leziuni are muschiului
(intinderi), sau cu producerea de leziuni grave (rupturi). Se manifesta prin dureri locale,
echimoze, intinderile se vindeca in 7 zile rupturile chirurgical.

DIGESTIE, ABSORBTIE |7|


Functia de nutritie - aprovizioneaza organismul cu nutrienti si O2, circulatia acestora
spre tesuturi, eliminarea produsilor de catabolism, a CO2 sau substantelor aflate in exces.

Sistemul digestiv este format din tub digestiv si glande anexe.

A. Tub digestiv: cavitate bucala/ faringe/ esofag/ stomac/ intestin subtire/ intestin gros.

Tunicile tubului digestiv:


*Mucoasa - este formata din tesut pavimentos stratificat necheratinizat in cavitatea bucala si
esofag si epiteliu cilindric simplude la stomac la rect.

*Submucoasa - este tesut conjunctiv lax. In mucoasa se afla plexul vegetativ MEISSNER.
Intre mucoasa si submucoasa se afla musculatura mucoasei care pliaza mucoasa.

*Musculatura - este formata din 2 paturi (externa - longitudinala si interna - circulara).


Musculatura este striata in cavitatea bucala faringe si treimea superioara a esofagului, neteda
in restul tubului digestiv.

1. CAVITATEA BUCALA. Este delimitata de buze, obraji, palatinul dens, palatinul


moale si limba. Este alcatuit din vestibulul bucal si cavitate bucala.

2. FARINGELE. este un organ musculos căptuşit cu o mucoasă care se continuă în


cavitatea bucală şi nazală. Faringele fiind o încrucişare a căilor digestive prin esofag şi
respiratorii prin laringe.

Faringele este delimitat de cavitatea bucală prin baza limbii, amigdale, arcul palatin. Spre
cavitatea nazală delimitarea este realizată de coanele nazale. Faringele este subîmpărţit:
-zona nazală sau epifaringe
-zona orală sau mezofaringe
-zona laringiană sau hipofaringe
-zona esofagiană

Faringele comunică cu cavitatea nazală şi cu urechea medie prin trompa lui Eustache.
Faringele este compus din mai multe straturi, cel superficial fiind o mucoasă care are o serie
de celule specializate ca celule flagelate, limfatice (amigdalele) şi glandulare. Sub statul
mucos se află un strat musculos alcătuit din muşchi striaţi. Irigarea cu sânge este asigurată de
artera carotidă externă, inervarea fiind realizată de nervii cranieni 9 şi 10 (nervul vag şi
glosofaringian).

3. ESOFAGUL. este o parte a tractului digestiv cu funcţia de transport a hranei, Esofagul


este un tub, ce leagă faringele de stomac. Pereţii săi musculari produc, contracţii ondulatorii
care ajută la transportarea hrănii. Are un diametru larg, comparativ cu alte cordate. Este
acoperit cu un strat epitelial, care conţine multe glande subepiteliale. La adulţi are lungimea
de 35-40 cm, în partea proximală (superioară) esofagul este amplasat în spatele traheii şi în
faţa coloanei vertebrale.

4. STOMACUL este organul digestiv, un organ musculos la om cu un singur


compartiment în interior căptuşit cu mucoasa gastrică. Hrana care în prealabil este deja
triturată la nivelul gurii cu ajutorul dinţilor, în interiorul compartimentului gastric va fi
amestecată cu sucul gastric (compus din acid clorhidric) şi enzime (pepsina) care descompun
moleculele mari mai în special proteinele. Pentru a realiza digestia hrana este oprită la nivelul
pilorului (orificiul de continuare a stomacului cu intestinul subţire).

Rolul stomacului

- Predigestia bolului alimentar, în special al proteinelor, care la om şi unele animale este


continuată la nivel intestinal.

- Prin pH-ul acid al sucului gastric se realizează distrugerea bacteriilor, cu excepţia unora ca
Helicobacter pylori care se dezvoltă în mucoasa gastrică fiind în mod frecvent răspunzător de
ulcerul gastric.

- Stomacul are un rol şi de depozitare a hranei, numai după golirea intestinului va fi admis a
unei noi cantităţi de hrană predigerată.

Structura

- Observăm marea şi mica curbură a stomacului, fiind acoperit de o membrană.


- Cardia este intrarea în stomac din esofag.
- Zona fundică este partea stomacului situat mai sus de cardie de obicei plin cu gaze.
- Corpul stomacului este partea cea mai mare a stomacului.
- Corpul se termină cu orificiul piloric care face legătura cu o zonă mai dilatată continuat cu o
porţiune îngustată care se termină cu un sfincter muscular cu orificiul piloric.
- Vase de sânge ce irigă stomacul Truncus coeliacus.
- Ganglioni limfatici: ganglionii limfatici ai stomacului.

5. INTESTINUL SUBTIRE numit astfel deoarece diametrul său, de 3 cm, este cu mult
mai mic decât diametrul intestinului gros, de 8 cm, reprezintă segmentul aparatului digestiv,
situat între stomac şi colon. Poate avea o lungime de până la 7—8 m.

Funcţii

- descompunerea grăsimilor în acizi graşi


- descompunerea carbohidraţilor complecşi în glucoză
- ruperea lanţurilor peptidice ale proteinelor şi transformarea în aminoacizi simpli
- absorbţia aminoacizilor, acizilor graşi şi glucozei în sânge

Structură

*Duodenul - reprezintă segmentul iniţial al intestinului subţire. Acesta leagă stomacul de


jejun. Acesta este poziţionat în spatele abdomenului, fiind fixat astfel prin intermediul
muşchiului peritonial. Duodenul este legat cu vezica biliară şi pancreasul. Duodenul are forma
literei C. Are rolul de a neutraliza aciditatea hrănii ( în special cu HCl), ce vine din stomac în
intestin, aducând-o la valori bazice (de obicei un pH de 8-9) si rolul de incepere a procesului
de digestie.

*Jejunul - este partea centrală a intestinului subţire, fiind situat între duoden şi ileon. Acesta
poate avea până la 8 m si are rolul de absorbtie a substantelor hranitoare.

*Ileonul - este ultimul fragment al intestinului subţire. Are o lungime de 4 m. Rol absorbţia
nutrienţilor rămaşi, rezultaţi în urma digestiei.

6. INTESTIN GROS reprezintă partea aparatului digestiv cuprins între intestinul subţire
şi anus. Rolul acestuia constă în absorbţia apei din mâncarea neabsorbită, cea a vitaminelor
create de microflora bacteriană, precum şi a absorbţia unor electroliţi înapoi în sânge.
Intestinul gros este compus din cec şi colon.

B. Glande anexe: glande salivare/ ficat/ pancreas.

1. GLANDELE SALIVARE. Sunt glande tubuloacinoase, secreta saliva, glande


exocrine.

*Glandele Parotide - produc saliva seroasa, sunt controlate de nervul IX. prin intermediul
ductului lui Stenens, secretă saliva în cavitatea bucală. Saliva produsă de parotidă are un
caracter slab bazic, şi conţine amilază, enzime, precum şi imunoglobuline. Glanda parotidă
reprezintă cea mai mare glandă salivară, având o greutate de până la 30 g.

* Glandele Sublinguale - produc saliva mucoasa, sunt cele mai mici dintre cele 3 glande
salivare importante, controlate de nervul X.

* Glandele Submaxilare -secreta saliva mixta, controlata de nervul X.


2. FICATUL. Este situat in cavitatea abdominala subdiafragmatic in loja hepatica in
partea dreapta. Cantareste 1,5 kg.
Prezinta doua fete:
*diafragmatica, cu doi lobi (drept si stang)
*viscerolaterala cu 4 lobi (drept, stang, patrat, caudal) si cu hilul si pediculul hepatic.

Lobii prezinta cate doua segmente iar acestea sunt alcatuite din LOBULI.

Lobulul hepatic este unitatea structurala si functionala a ficatului. Este format dintr-o
retea tridimensionala de celule hepatice duspuse sub forma de cordoane in jurul venei
centrolobulare. Printre ele se afla spatii DUSE si celule KUPFER cu rol antitoxic si biligenti.

Caile biliare intrahepatice => canalicule intralobulare si punti proprii => canalicule
intralobulare => canale segmentoase => canale lobulare (drept si stang)

Caile biliare extrahepatice => canalul hepatic comun => canalul cistic cu vezica biliara =>
canalul calidac care se varsa in duoden prin orificiu cu sfincter ODDI

Vascularizatia ficatului:

*Nutritiva - artera hepatica ramura a trunchiului celiac care aduce O2 si nutrienti se ramifica
in artera lobara, arterele segmentare, artere intralobulare si capilare sinusoidale.

*Functionala - vena polihepatica => capilare sinusoidale => vena centrolobulara => 2,3 vene
suprahepatice => cena cava inferioara.

Inervatia este realizata de plexul celiac si nervul vag.

3. PANCREASUL. Este asezat retroperitoneal in spatele stomacului cu capul in curbura


duodenului, este alcatuit din cap corp si coada avand o structura tubulo acinoasa. Pancreasul
este un organ din aparatul digestiv şi endocrin care îndeplineşte două funcţii majore: exocrină
(produce sucul pancreatic care conţine enzime digestive) şi endocrină (produce mulţi hormoni
importanţi, incluzând şi insulina). Inervatia - plexul celiac si nervul vag.

*Secreţia externă numită şi suc pancreatic se varsă în intestinul subţire. Acţiunea lui
influenţează în special substanţele adipoase. Este bogat în enzime: amilaza (care transformă
glucidele în glucoză), maltaza (maltoza, în glucoză), tripsina (care scoate aminoacizii pe rând
din protide şi peptide), lipaza (grăsimile cu acizi graşi şi glicerina), carbonaţi şi bicarbonaţi de
Na, care dau alcalinitatea sucului pancreatic.

*Secreţia internă este insulina, care reglează cantitatea de zahăr din sânge, reţinând surplusul
de glucoză sub formă de glicogen, la nivelul ficatului. Lipsa insulinei duce la o boală foarte
gravă, numită diabet zaharat. Pancreasul secretă enzime vitale pentru organism. În caz că se
consumă multe alimente prelucrate industrial, se solicită dirijarea unui număr mare de enzime
în stomac şi intestin. În felul acesta, este compromisă imunitatea, prin scăderea aportului
enzimatic al funcţiilor imunitare. Enzimele au multiple roluri: de rupere a alimentelor în
bucăţi mai mici; determină lanţul reacţiilor chimice care duc la nutrienţi; sinteza unor
substanţe.

Digestia bucala

Digestia reprezinta totalitatea transformarilor mecanice, fizice si chimice suferite de


alimente pentru a fi transformate in substante asimilabile numite nutrienti.

Digestia bucala este de 3 feluri:


*mecanica - taierea, triturarea, maruntirea
*digestia fizica - inmuierea si dizolvarea alimentelor
*digestia chimica - transformarea chimica a amidonului preparat

Masticatia reprezinta taierea, trierea, inmuierea si dizolvarea alimentelor cu ajutorul


dintilor, salivei, limbii formandu-se lobul alimentar.

Deglutitia reprezinta inghitirea bolului alimentar si are loc in trei timpi.


- timpul bucal (voluntar)
- timpul faringian (partial voluntar)
- timpul esofagian (involuntar)

Inervatia senzitiva: V, VII, IX, X


Inervatia motorie: V, VII, X, XII

Saliva are un ph de 6-7, este produsa in cantitate de 2 litri in 24 de ore. Este in proportie
de 99,5% apa, 0,5% substanta uscata, si mucus. Are rolul de a umezi mucoasa bucala, inmoaie
alimentele sau dizolva alimentele, rol in vorbire, excretie si bactericid.

Digestia gastrica

Rolul stomacului este, in primul rand de rezervor in care se acumuleaza alimentele


ingerate. Dar, in stomac, alimentele sufera si importante modificari fizico-chimice, care le
pregatesc pentru digestia din intestin. Aceste modificari sunt rezultatul activitatii secretorii si
motorii a stomacului.
Functia secretorie consta in secretia sucului gastric, produs de glandele gastrice. Exista
trei tipuri de glande gastrice cardiace, pilorice si parietale(oxintice). Sucul gastric este un
lichid incolor, limpede sau usor opalescent, in functie de continutul sau in mucus si foarte
acid.
Sucul gastric este constituit din : 99% apa si 1% substante organice(enzime, mucus) si
substante anorgnice(HCl, cloruri de Na, K, fosfati de Ca, Mg).

Principalele procese chimice, gastrice se desfasoara sub actiunea urmatoarelor enzime :

*Pepsina, enzima proteolitica

*Labfermentul, proferment activat de acidul clorhidric. Se gaseste in sucul gastric al


sugarului si lipseste la adult.

*Gelatinaza

*Lipaza gastirca, enzima lipolitica

FUNCTIA MOTORIE a stomacului consta in miscarea de amestecare, de propulsie si de


retropulsie.

REGLAREA MOTILITATII = nervul vag stimuleaza contractiile si relaxeaza


sfincterele, plexul celiac are efect invers. Gastrina stimuleaza motilitatea participand la
formarea chimului gastric si evacuarea fractionata a acestuia in duoden.

REGLAREA SECRETIEI GASTRICE


*Faza cefalica - se declanseaza secretia de suc gastric inainte ca alimentele sa ajunga in
stomac (vazul, mirosul, auzul, prezenta alimentelor in cavitatea bucala), declanseaza secretia
de suc gastric de catre centrii gastrosecretori din bulb.

*Faza gastrica - incepe cand alimentele ajung in stomac, cantitatea alimentelor determina
secretia de gastrina si distensia stomacului producand secretia de suc gastric.

*Faza intestinala - incepe odata cu patrunderea chimului acid in intestin, se declanseaza


secretiile de gastrina si enterogastrina, care inhiba secretia de suc gastric si motilitatea
stomacului.

Digestia intestinala

Sucul intestinal este produs de glandele BRUNEN si LIEBENKUN. Are un pH de 8-8,5


contine apa, bicarbonati si mucus. Enzimele se afla la polul apical al enterocitelor sunt
reprezentate de PEPTIDAZE, DIZAHARIDAZE si LIPAZE.

Bila are un pH de 7-8 contine apa in proportie de 98% saruri biliare si pigmenti biliari
(BILIRUBINA, BILIVERDINA) lecitina si colesterol. Are rolul de a emulsiona grasimile si
ajuta la absorbtia acizilor grasi cu lant lung. Reglarea secretiei biliare se face de catre
hormonul HEPATOCINA, nervul X stimuleaza simpaticul si inhiba secretia de bila.
Evacuarea bilei este stimulata de COLECISTOKINA si nervul vag.

Sucul pancreatic are un ph de 8 - 8,5 si este compusa din apă 90%, bicarbonat de natriu
(NaHCO3), enzime digestive precum: amilază, carboxipeptidază, nuclează, şi lipază
pancreatică. Secretia este reglata de SECRETINA, PANCREOZIMINA si nervul vag.
Functii:
*hidroliza carbohidraţilor şi grăsimilor
*neutralizarea caracterului acid a hrănii, impregnată cu suc gastric.

*Enzimele proteolitice

Principalele proteaze pancreatice sunt: tripsina, chimotripsina şi carboxipeptidaza. Ele sunt


secretate sub formă inactivă de: tripsinogen, chimotripsinogen şi procarboxi-peptidaza.
Tripsinogenul este activat specific de enteropeptidaza (enterokinaza) secretată de mucoasa
duodenală.

*Tripsina rezultată activează tripsinogenul, chimotripsinogenul şi procarboxi-peptidaza.


Tripsina este o endopeptidază ce acţionează în mod specific rupând legăturile peptidice la
nivelul radicalului carboxilic al celor doi acizi aminaţi bazici: arginina şi lizina.
*Chimotripsina este o endopeptidază care hidrolizează legăturile peptidice de la nivelul
grupărilor carboxilice ale tirozinei, fenilalaninei, triptofanului, metioninei. Prezintă şi
proprietatea de a coagula laptele. Ca urmare a acţiunii tripsinei şi chimotripsinei rezultă
polipeptide.

*Carboxipeptidaza este o exopeptidază care scurtează polipeptidele cu un aminoacid.


Acţionează asupra polipeptidelor cu grupare carboxilică terminală.

*Elastaza, produsă sub formă de proelastază şi activată de către tripsina şi enterokinază,


hidrolizează în special legăturile peptidice ale aminoacizilor: alanina, serina, glicina.

*Ribonucleaza şi deoxiribonucleaza acţionează asupra acizilor ribonucleic şi


dezoxiribonucleic, desfăcând legăturile ester-fosfat, rezultând oligopeptide.

*Enzimele lipolitice

*Lipaza pancreatică este cea mai activă esterază din tubul digestiv, care separă prin hidroliză
acizii graşi de glicerol. Sărurile biliare, prin acţiunea de emulsionare a grăsimilor, măresc
suprafaţa de contact dintre substrat şi enzimă favorizând acţiunea lipazei. Dacă lipseşte lipaza
pancreatică, grăsimile sunt eliminate nedigerate în fecale, apărând steatoree.

*Colesterolesterhidrolaza acţionează în prezenţa sărurilor biliare scindând colesterolul


alimentar esterificat în colesterol liber şi acid gras.

*Fosfolipaza A2 descompune fosfolipidele în acizi graşi şi lizofosfolipide.

*Enzime glicolitice

Sucul pancreatic conţine de asemenea o amilază care este secretată sub formă activă. La fel ca
amilaza salivară, hidrolizează moleculele de amidon până la maltoză.

Transformarile macronutrientilor
Igiena sistemului digestiv
Cariile dentare - apar atunci cand bacteriile din cavitatea bucala produc acizi care ataca
dintele. Netratata, caria dentara se poate complica cu infectii si poate duce chiar la pierderea
dintelui. Caria dentara poate fi prevenita prin periajul dintilor si folosirea atei dentare cu
regularitate, prin controale stomatologice periodice, prin periajul profesional si prin evitarea
alimentelor bogate in zahar.

Stomatita - este o inflamatie a mucoasei bucale, bolnavul resimtind dureri vii, uneori
senzatia de arsura in cavitatea bucala, accentuata de alimentele iritante, de condimente. La
inspectia cavitatii bucale se observa hiperemie (roseata), edem, afte, uneori inflamatia se
extinde la lueta, cuprinzand comisurile bucale si limba; se manifesta cu dureri la deglutitie,
febra.

Enterocolita infectioasa - este o inflamatie a mucoaselor intestinului subtire si a


colonului care poate fi cauzata de o bacterie, de un virus sau de un parazit. Contaminarea se
face prin ingestia alimentelor infectate sau prin transmisie intre indivizi. Simptomele ei sunt o
diaree apoasa sau sangvinolenta, crampe abdominale, varsaturi, asociate sau nu cu febra.

Enterocolita inflamatorie - Este o inflamatie de origine neinfectioasa a mucoaselor


intestinului subtire si a colonului. Boala lui Crohn reprezinta forma principala a acestui tip de
enterocolita. In acesta boala cronica a carei origine este inca necunoscuta, orice segment al
tubului digestiv poate fi afectat si, indeosebi, ileonul si colonul.

Ciroza hepatica este o afectiune ireversibila si difuza a ficatului, caracterizata prin


distrugerea celulelor hepatice, pierderea elasticitatii (scleroza) tesuturilor, dezvoltarea unui
tesut cicatricial fibros si prin regenerarea anormala a celulelor ce constituie noduli de
regenerare. Scleroza tesuturilor hepatice impiedica circulatia sangvina, ducand la
hipertensiune portala – cresterea presiunii sangvine in interiorul venei care colecteaza sangele
de la organele digestive si il transporta la ficat. Ciroza hepatica se manifesta prin alterarea
progresiva a functiei ficatului si prin incetinirea circulatiei sangelui (staza), mai intai la ficat,
apoi la alte organe.

Litiaza biliara (calculii biliari) apar atunci cand colesterolul si substantele constituente
ale bilei cristalizeaza, formand calculi duri in vezica biliara. Calculii se formeaza atunci cand
exista o cantitate prea mare de colesterol in bila sau atunci cand functia vezicii biliare este
alterata (nu se goleste normal). Marea majoritate a medicilor considera ca inclusiv calculii de
dimensiuni microscopice pot determina aparitia simptomelor. Acesti calculi de mici
dimensiuni pot duce la formarea unui sediment denumit "namol biliar", care poate fi adesea
evidentiat la examinarea ecografica abdominala.

Pancreatita are loc atunci cand se inflameaza pancreasul, de obicei se datoreaza enzimei
digestive care ataca si digera pancreasul, care a produs-o la inceput. Pancreatita poate duce la
probleme ulterioare. Impreuna cu diabetul si deficienta nutritionala, ea poate duce la
dezvoltarea cancerului pancreatic
CIRCULATIE |8|

SANGELE - tesut conjunctiv fluid


*reprezinta 8% din greutatea corporala

*contine plasma in procent de 60% din care apa 90% si substanta uscata 10% (1% anorganic,
9% organic)

*contine elemente figurate in procent de 40%


Eritrocite, aproximativ 4,5 - 5 milioane/mm cub de sange
Leucocite, 4000 - 8000/mm cub de sange
Trombocite, 150 - 200 mii/mm cub de sange, sunt anucleate provin din fragmentarea
megacariocitelor si contin factori ai coagularii sangelui, proces in care intervin.

Leucocitele sunt impartite in mai multe categorii POLINUCLEATE 68% si


MONINUCLEATE 32%.

POLINUCLEATE
*Neutrofile (polimorfonucleare) au capacitatea de diapedeza si fagocitoza si au afinitate
fata de toxinele microbiene.

*Acidofilele intervin in boli parazitare si alergenice

*Bazofilele contin hepanina si histamina intervin in etapele finale ale bolii.

MONONUCLEATE
*Limfocitele produc anticorpi in contact cu antigenele

*Monocitele la nivelul tesuturilor infectate se transforma in macroplage si produc


fagocitoza.

Grupele sangvine
*A - doneaza grupei A si AB, primeste de la A si 0. LAl

*B - doneaza grupei B si AB, primeste de la B si 0. LBl

*0 - doneaza grupei 0, A, B si AB primeste de la 0. ll


*AB - doneaza grupei AB si primeste de la AB, 0, A, B. LALB

Factorul Rh - DD, Dd = Rh pozitiv 85%


- dd = Rh negativ 15%

HEMOSTAZA - oprirea hemoragiilor


*Hemostaza temporala - dureaza 2-4 minute cansta in devierea circulatiei sangelui din vasul
lezat prin vase vecine si formarea dopului plachetar la nivelul leziunii vasului prin agregarea
trombocitelor

*Hemostaza definitiva - dureaza 4-8 minute si consta in formarea fibrinei insolubile.

A. Factori trombocitari + Factori plasmatici ai coagularii + Ca => TROMBOPLASTINA

B. PROTROMBINA + TROMBOPLASTINA + Ca => TROMBINA ACTIVA

C. FIBRINOGEN + TROMBINA ACTIVA => FIBRINA INSOLUBILA

Timpul trombodinamic este de aproximativ 24 de ore.

*Volumia reprezinta totalitatea sangelui stagnant si circulant din organism.

*Hematocrit reprezinta totalitatea elementelor figurate din sange.

Sistemul circulator

1. Sistemul cardiovascular poate fi impartit in:


*INIMA
*VASE DE SANGE (artere, vene si capilare)

INIMA

*Inima este situata in cavitatea toracica intre cei doi plamani (in mediastin), sprijinita pe
diafragma. Este un organ musculos ce functioneaza ca o dubla pompa cu 4 camarute, 2 atrii si
2 ventricule ce este protejata la exterior de pericard (fibros si seros).
Atriul drept este despartit de atriul stang prin septul interatrial, iar ventricolul drept este
despartit de ventricolul stang prin septul interventricular.
*AD comunica cu VD prin orificiul atrioventricular drept prevazut cu valvula tricuspida.
*AS comunica cu VS prin orificiul atrioventricular stang prevazut cu valvula bicuspida.

Peretele inimii este alcatuit din trei straturi:

1. Epicard - stratul extern, este o faita viscerala a pericardului seros.

2. Miocardul - stratul mijlociu. Miocardul este muschiul inimii alcatuit din celule cilindrice
mononucleate cu reticul endoplasmatic bogat, multe mitocondrii, sarcoplasma saraca,
miofibrile organizate in sarcomer. Celulele sunt separate intre ele prin discuri intercalare.
Fibrele miocardice au dispozitie circulara in atrii si oblic spiralata in ventricule. miocardul
atrial este mai subtire decat cel ventricular unde prezinta muschii papilari si trabecule
carnoase.
Intre miocardul atrial si cel ventricular se afla un inel fibros, cele doua tipuri de miocard
sunt separate structural si functional.

*Tesutul excitoconductor nodal - are rolul de a genera si conduce impulsurile de contractie.


Este grupat in mai multe formatiuni (nodul sinoatrial, nodul atrioventricular, fascicul His si
reteaua Purkinje)

*Fibrele musculare cardiace striate - sunt bogate in mitocondrii au nucleu unic, functioneaza
ca un sincitiu.

3. Endocardul - stratul intern se continua cu endoteliu vaselor de sange.

Proprietatile muschiului cardiac:

*Excitabilitatea: este proprietatea de a raspunde maximal la stimuli prag si supraliminari.

*Conductibilitatea: proprietatea miocardului de a conduce unde de contractie de la nodulul


sino-atrial in miocardul atrial apoi in nodulul atrio ventricular, fasciculul His reteaua Purkinje
si in miocardul ventricular

*Automatism: capacitatea de a se contracta ritmic. Nodulul sino atrial asigura un ritm de 70-
80 Bpm.

*Contractilitatea: proprietatea de a se contracta.

Ciclul Cardiac
Ciclul cardiac reprezinta succesiunea contractiilor (sistolelor) si a relaxarilor (diastolelor)
inimii. Ciclul cardiac la o frecventa de 75 Bpm dureaza 0,8 secunde.

Ciclul ATRIAL

*Sistola atriala dureaza 0,1 secunde realizeaza pomparea a 30% din sangele atrial in ventricule

*Diastola atriala dureaza 0,7 secunde se realizeaza prin relaxarea muschiului inimii.

Ciclul VENTRICULAR

*Sistola ventriculara dureaza 0,3 secunde, sangele din ventricule este impins in artera aorta si
trunchiul pulmonar.

*Diastola ventriculara dureaza 0,5 secunde

Sistola generala dureaza 0,4 secunde.


Diastola generala dureaza 0,4 secunde.

*FRECVENTA CARDIACA (FC) reprezinta numarul de contractii pe minut (Bpm).

*DEBITUL SISTOLIC (DS) reprezinta volumul de sange expulzat in ventricule la fiecare


sistola = 70-80 ml. DS = 70-80 ml

*DEBITUL CARDIAC (DC) reprezinta volumul de sange trimis in organism intr-un minut.
DC = DS x FC

====Ciclul cardiac produce manifestari mecanice, electrice si acustice.====

*Manifestarile mecanice:
Socul apexian: reprezinta lovitura varfului inimii in spatiul intercostal stang.
Pulsul arterial: unda de disteinsie a peretelui arterial ca urmare a evacuarii bruste a
sangelui din ventriculul stang.

*Manifestarile acustice:
Zgomotul diastolic: este produs de inchiderea valvulelor semilunare, este scurt si ascutit.
Zgomotul sistolic: produs de inchiderea valvulelor atrioventriculare, este lung si de
tonalitate joasa.

*Manifestarile electrice: sunt consecinta variatiilor bicurentilor de depolarizare si repolarizare


a miocardului, se inregistreaza cu ajutorul electrocardiogramei (EKG).
EKG este reprezentarea grafica a activitatii elecrice a inimii. Diferenta de potential este
masurata intre mana stanga si mana dreapta, mana dreapta piciorul stang, mana stanga piciorul
stang.

VASELE DE SANGE

Arterele - sunt vase de sange prin care sangele circula de la inima la tesuturi si organe.
peretele atrial este format din 3 tunici: tunica interna, tunica medie, tunica externa.

Venele - sunt vase prin care sangele vine la inima, peretele venos este format tot din 3
tunici (interna medie si externa) cu deosebirea ca delimitarea intre tunici nu este neteda.

Capilarele - sunt vase de calibru foarte mic, la nivelul lor se realizeaza schimburile
gazoase si nutritive din sange in tesuturi.

Circulatia in artere vene si capilare: arterele mari au tunica medie elastica, arterele mici
au tunica medie musculara, capilarele au peretele format din endoteliu gros de un micron,
venele din partea inferioara a corpului prezinta valve semilunare.
Venele coronare aduna sangele venos de la inima si il varsa in AD prin sinusul venos.

Circulatia a fost categorizata in: CIRCULATIA MARE si CIRCULATIA MICA.


Circulatia Sistemica (mare)
SISTEMUL AORTIC

SISTEMUL VENOS

Circulatia pulmonara (mica)

Schimburile gazoase se realizeaza la nivelul structurii alveolo-capilare datorita diferentei


de presiune partiala.
Hemostaza pulmonara = incarcarea sangelui cu oxigen in proportie de 98,5%.

2. Sistemul circulator limfatic

Limfa are compozitie aproape asemanatoare cu a plasmei, contine mai putine proteine si
mai multe limfocite si lipide si provine din lichidul interstitial.
Are rolul de a * recupera lichidele din organism si le diverseaza in sange.
* transporta acizii grasi cu lant lung de c
* intervine in imunitatea organismului
* recupereaza proteinele extravazate

Circulatia limfatica:

*Canalul toracic stang aduna limfa din membrele inferioare, cavitatea abdominala, jumatatea
stanga a toracelui, a gatului, capului si membrului superior stang. Se varsa in vena cava
superioara la locul de unire a venei jugulare cu subclavicula stanga. Canalul toracic incepe cu
“cisternele Chilli”.

*Canalul toracic drept colecteaza limfa din jumatatea dreapta a toracelui, gatului, capului si
membrul superior drept. Se varsa in vena cava superioarala locul de unire a subclaviculei cu
jugulara dreapta.

Igiena sistemului circulator


*Cardiopatia ischemica este o boala care afecteaza arterele ce hranesc inima care îsi
micsoreaza calibrul, având drept consecinta scaderea cantitatii de sânge ce iriga muschiul
inimii pus astfel, în imposibilitatea de a-si satisface necesarul de oxigen, acizi grasi, glucoza...
Ischemia se exprima clinic prin durere la nivelul pieptului, zona precordiala, durere ce
îmbraca mai multe caracteristici - angina pectorala.

*Hemoragiea este scurgerea de sange dintr-un vas sangvin. O hemoragie este numita
externa daca sangele se scurge direct in exterior, interna daca se produce intr-o cavitate
(torace, abdomen) sau intr-un organ intern (stomac, intestin); cand sangele iese pe caile
naturale (gura, anus, uretra), hemoragia se numeste secundar exteriorizata. O hemoragie are
drept cauza un traumatism, lezarea unui organ (inflamatie, ulcer, tumora) sau o anomalie a
vaselor (anevrism, fragilitate prin hipertensiune arteriala) Tratamentul consta in oprirea
hemoragiei, in general prin interventie chirurgicala.

*Leucemia este cancer al celulelor sangelui. Celulele din sange sunt produse in maduva
osoasa, care este un tesut prezent in majoritatea oaselor. In leucemie, maduva osoasa incepe sa
produca prea multe leucocite si uneori acestea nu-si mai indeplinesc functiile. Aceste celule se
inmultesc in continu, cand ar fi normal sa se opreasca din acest proces. Ele pot avea o
diviziune celulara mult mai rapida decat celelalte celule. In timp, aceste celule anormale ajung
sa inlocuiasca celulele normale - leucocitele, hematiile si trombocitele. Leucocitele au rolul de
a ajuta organismul sa lupte cu infectiile. Hematiile au rolul de a asigura o buna oxigenare la
nivel celular, necesara pentru o buna functionare a organismului, iar trombocitele ajuta in
oprirea sangerarilor. In momentul cand aceste celule leucemice le inlocuiesc pe cele normale,
sangele nu-si mai poate indeplini functiile. Ca urmare se pot produce sangerari si echimoze cu
usurinta, poate exista o stare de oboseala continua sau persoanele in cauza se pot imbolnavi
frecvent.

*Anemia este o deficienţă calitativă sau cantitativă a hemoglobinei, moleculă ce se


găseşte in globulele roşii. Deoarece hemoglobina transportă oxigenul de la plămâni la ţesuturi,
anemia conduce la hipoxie (lipsa de oxigen) în organe. Perturbarea poate fi datorată mai
multor condiţii, unele ereditare dar majoritatea rezultatul unei alimentaţii necorespunzătoare.
Cele mai comune forme de anemie nutriţională sunt cea datorată lipsei de fier, de acid folic şi
de vitamina B12. Măsuri pentru a preveni şi combate anemia includ îmbunătăţirea
alimentaţiei, consumul de mâncăruri bogate în fier, suplimente de vitamine etc.

SISTEM RESPIRATOR |9|

Respiratia este functia prin care se asigura aportul de oxigen necesar organismului si se
elimina dioxidul de carbon in mediu, este realizata de sistemul respirator.
Organele care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre aerul atmoferic si
organism sunt CAILE RESPIRATORII si PLAMANII.

*CAILE RESPIRATORII
EXTRAPULMONARE: cavitatea nazala, faringe, laringe, traheea, bronhii principale.

1. Cavitatea nazala este alcatuita din doua fose nazale separate prin sept nazal comunica
cu exteriorul prin fose nazale, iar cu faringele prin coane. Mucoasa nazala este dotata cu peri
si glande iar mucoasa olfactiva este dotata cu neuroni olfactivi.
Nasul retine particulele de praf, incalzeste aerul, este organ fovator (produce sunetele
vorbirii)

2. Faringele este loc de incrucisarea caii digestive cu ce respiratorie. Este compus din 3
zone nazofaringe, orofaringe, laringofaringe. Faringele comunica cu laringele prin orificul
numit glota acoperit de epiglota.

3. Laringele este un organ musculocartilaginos alcatuit din 9 cartilaje, 3 neperechi si 3


perechi. Mucoasa laringiana prezinta 2 perechi de corzi vocale.
4. Traheea este lunga de 10-12 cm, formata din cartilaje incomplete, marginile libere sunt
unite printr-o membrana elastica, mucoasa traheala prezinta cili care prin miscarea imping
impuritatile din aer spre faringe.

5. Branhiile principale au inele cartilaginoase complete, mucoasa are tesut


pseudostratificat.

INTRAPULMONARE: branhii lobare, branhii segmentare, branhii terminale, branhiile


respiratorii, canale alveolare.

1. Branhiile lobare sunt 3 in plamanul drept, 2 in plamanul stang si prezinta inele


cartilaginoase complete.

2. Branhiile segmentare sunt cate doua la fiecare lob, prezinta inele cartilaginoase.

3. Branhiile terminale si respiratorii nu prezinta inele cartilaginoase, au tesut muscular


neted.

*PLAMANII sunt localizati in cavitatea toracica. Sunt doi plamani acoperiti de doua foite
PLEURE (viscerala si parietala) intre care se afla un lichid pleural. Structura: lobi pulmonari
→ segmente → lobuli pulmonari → acini pulmonari
LOBII PULMONARI : 3 in plamanul drept , 2 in plamanul stang; au independenta
structurala , functionala si patologica.
ACINUL PULMONAR : unitatea morfo-functionala a lobulului pulmonar; este alcatuit
dintr-o bronhiola, canale alveolare si alveole pulmonare.
ALVEOLELE PULMONARE : reprezinta suprafata de schimb a gazelor; este alcatuita
din: epiteliu alveolar unistratificat, membrana bazala, tesut conjunctiv elastic si o retea de
capilare din ramurile terminale ale arterei aorte.
LOBULUL PULMONAR este unitatea structurala si functionala a plamanului, iar
schimbarile gazoase se realizeaza la nivelul structurii alveolo capilare.

Fiziologia respiratiei
Schimburile gazoase pulmonare se realizeaza datorita succesiunii ritmice a doua procese :
inspiratia si expiratia.

Procesul prin care se face circulatia alternativa a aerului intre mediul extern si alveolele
pulmonare se numeste VENTILATIE PULMONARA.

1.INSPIRATIA
Patrunderea aerului atmosferic prin caile respiratorii pana la nivelul alveolelor pulmonare.
Proces activ, deoarece se contracta muschii inspiratori.
Se realizeaza prin marirea volumului cutiei toracice (se contracta diafragmul si muschii
intercostali) → marirea volumului plamanilor → scaderea presiunii intrapulmonare →
patrunderea aerului in plamani

2.EXPIRATIA

Proces pasiv , musculatura inspiratorie se relaxeaza. Cutia toracica isi revine → scaderea
volumului plamanilor → cresterea presiunii intrapulmonare → expulzarea aerului din
plamani. In timpul efortului si in anumite conditii patologice expiratia devine activa.

Schimburile gazoase respiratorii

Etapa pulmonara: consta in trecerea gazelor respiratorii prin membrana alveolo capilara
pe baza diferentelor presiunii partiale a acestora.

Aer alveolar Sange capilar


O2
100 mm Hg 40 mm Hg

CO2
40 mm Hg 47 mm Hg

Etapa sangvina: consta in transportul gazelor respiratorii

Transportul sangvin al oxigenului - 1,5 % sub forma dizolvata in plasma


- 98,5 % sub forma de oxihemoglobina

Transportul sangvin al dioxidului de carbon - 10 % dizolvat in plasma


- 60 % sub forma de bicarbonati
- 30 % sub forma de carbohemoglobina

Etapa tisulara : consta in schimbul de gaze intre sange si celule. Procesul are
loc prin difuziune , in sensul gradientului de presiune partiala.

Sange capilar Lichid interstitial


O2
97,5 mm Hg 40 mm Hg

CO2
40 mm Hg 47 mm Hg

Oxigenul este utilizat in mitocondriile celulelor → procese de oxido-reducere

Enzime specifice
Substante organice + O2 CO2 + H2O + ENERGIE

Volume si capacitati respiratorii

*Volumul current (V.C.) reprezinta introducerea prin inspiratie normala in plamani a unui
volum de 500 ml aer care este eliminat prin expiratie.

*Volumul inspirator de rezerva (V.I.R.) volumul introdus in plaman printr-o inspiratie


fortata (1500 ml aer).

*Volumul expirator de rezerva ( V.E.R.) volumul de aer expirat printr-o expiratie fortata
care urmeaza dupa o inspiratie obisnuita (1000-1500 ml aer)

V.C. + V.I.R. + V.E.R. = C.V.( capacitatea vitala ) = 3500 ml aer

*Volumul rezidual (V.R.) este volumul de aer ramas in alveole care poate fi expulzat din
plamani doar prin deschiderea toracelui (1500 ml )

C.V. + V.R. = C.P.T. (capacitate pulmonara totala) = 5000 ml aer

*Frecventa miscarilor respiratorii in repaus la ♀ = 16/minut, iar la ♂ = 18 / minut

*Debitul ventilator (D.V.) V.C. x frecventa respiratorie

DV = VC x FR

Igiena sistemului respirator

*Gripa este o viroză respiratorie cu fenomene de afectare generală, cu apariţie sporadică,


epidemică sau chiar pandemică. Trei tipuri principale: tipul A, cel mai patogen, implicat in
pandemii, tipul B ce dă îmbolnăvirile locale şi tipul C, cel mai slab patogen. Sursa de infecţie
omul bolnav cu forme inaparente sau grave. Calea de transmitere este aerogenă: contact direct.
Măsuri generale: izolare, dezinfecţie umedă, evitarea aglomeraţiilor. Măsuri speciale:
vaccinarea antigripală mai ales la persoanele cu boală pulmonară obstructivă cronică, cardiaci,
astmatici, peste 65 ani, personalul din unităţi de ocrotire, spitale, cei cu boli cronice (diabet,
ciroză), inf HIV cei ce fac tratament cu aspirină, cortizon, citostatice, gravidele în trimestrul II
şi III de sarcină. Vaccinarea se face de obicei în lunile octombrie sau noiembrie.

* Fibroza pulmonara reprezinta o modificare ireversibila a structurii parenchimului


pulmonar, care se sclerozeaza datorita producerii in exces de tesut conjunctiv.
Fibroza pulmonara apare in faza terminala a diferitelor patologii ale plamanilor si se manifesta
in principal prin dispnee progresiva. Prognosticul bolii este variabil, cu o speranta de viata de
cativa ani sau una nelimitata. Diagnosticarea fibrozei pulmonare se face pe baza examenului
clinic, a evaluarii functiei pulmonare si prin investigatii imagistice. Diagnosticul de certitudine
se poate pune doar cu ajutorul analizei histolopatologice (biopsie). Pentru tratamentul fibrozei
pulmoanre se administreaza in principal corticosteroizi si imunosupresoare.

*Emfizem afectiune difuza a plamanilor, caracterizata printr-o distensie a alveolelor cu


distrugerea peretelui lor.
Cauze - raman adesea necunoscute, dar varsta inaintata este un factor favorizant; in
formele varstei de aproximativ 40 ani, zise "juvenile", emfizemul este cauzat de o anomalie a
proportiilor de enzime prezente in plamani. Emfizemul centrolobular este o complicatie a
bronsitei cronice, ea insasi consecutiva unui fumat excesiv. Emfizemul profesional este
provocat de unele boli pulmonare: tuberculoza, pneumoconioze (silicoza, de exemplu).
Simptome si evolutie - Emfizemele pulmonare se traduc printr-o jena respiratorie. Ele
risca sa evolueze catre o insuficienta respiratorie cronica cu rasunet asupra functionarii inimii
(insuficienta cardiaca).
Tratament - Daca emfizemul pulmonar este legat de o bronsita cronica sau de o dilatare a
bronhiilor, tratamentul ei consta mai intai in prevenirea agravarii afectiunii: incetarea
fumatului, tratamentul precoce al oricarei infectii bronhopulmonare. Restul tratamentului
vizeaza ingrijirea simptomelor: kineziterapie respiratorie, administrare de bronhodilatatoare ca
teofilinele si beta-2-simpatomimeticele, inhalatii zilnice de oxigen.

EXCRETIA |10|

EXCRETIA reprezinta procesul de eliminare a substantelor toxice sau in exces din


organism.

Sistemul excretor este alcatuit din RINICHI si CAI URINARE. Caile urinare sunt
intrarenale (mici, mari si bazinete) si extrarenale (uretre, vezica urinara, uretra).

RINICHII sunt asezati in cavitatea abdominala in regiunea lombara de o parte si de alta a


coloanei vertebrale avand forma unui bob de fasole. Prezinta o margine concava, margine
convexa si pelvis.
Structura rinichiului:

*CAPSULA RENALA formata din strat intern fibros, strat mijlociu adipos, strat
extern(fascia) care ancoreaza rinichiul in cavitatea abdominala.

*ZONA CORTICALA situata la exterior, este formata din nefroni corticali cu ansa Henle,
scoarta aflata sub capsula renala si nefroni juxta medulari aflati in apropierea medularei cu
ansa Henle langa ce patrunde in piramidele renale.

*ZONA MEDULARA prezina 6, 15, 18 piramide renle (Malpighi) cu baza orientata spre zona
corticala si varful orientat spre zona medulara.

O piramida renala este formata din tubi colectori Bellini si ansele Henle ale nefronilor
juxta medulari. In varful piramidei se afla porul renal pe unde se scurde urina in calicele mici.
(calicele mici si calicele mari colecteaza urina din piramide si o varsa spre pelvis)

Lobul renal este format din piramida renala si zona corticala de deasupra piramidei.

VASCULARIZATIA RENALA
Este extrem de bogata, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera renala, ramura a
aortei abdominale, patrunde prin hil si apoi se împarte în ramuri interlobare (între piramide),
din care se desprind arterele arcuate, ce formeaza o ansa în jurul bazei piramidelor, arterele
interlobulare, din care glomerulul. Dupa ce se regrupeaza în arteriole, se capilarizeaza din nou
în jurul tubului respectiv (în medulara) si se deschid în venele interlobulare, apoi în venele
arcuate. Venele, având un traiect aproape asemanator cu cel al arterelor, se colecteaza în vena
renala care se deschide în vena cava inferioara.
Inervatia => parasimpatica, nervul vag
=> simpatica, simpaticul lombar

Nefronul - unitatea morfofunctionala a rinichiului este nefronul. Cei doi rinichi cuprind
aproximativ 2.600.000 de nefroni. Un nefron este constituit din corpusculul Malpighi si tubul
urinifer.

*corpuscul renal Malpighi (glomerul Malpighi si capsula Bowman)


*tub contort proximal (epiteliu cubic simplu cu marginea in pelvic)
*tub contort distal (zona juxta glomerurala)
*tub contort Bellini (aduna urina de la mai multi nefroni)

Formarea Urinei

*Ultrafiltrarea glomerurala se realizeaza la nivelul corpusculului renal formandu-se


urina primara care este o plasma deproteinizata. Rata filtrarii glomerurale este de 125 ml/min
iar in 24 de ore se formeaza 180 l urina primara.
Este un proces dirijat de forte fizice în urma caruia aproximativ 20% din cantitatea de
plasma care iriga rinichii trece prin membrana filtranta glomerulara, extrem de subtire, în
cavitatea capsulara. Membrana filtranta nu se comporta ca o membrana inerta ei, prin
proprietatile ei fizico-chimice, permite trecerea selectiva doar a unor constituenti si blocheaza
trecerea altora. Ultrafiltratul glomerular (urina primara) are o compozitie electrolitica identica
cu cea a plasmei; dar este lipsit de proteine, deci este o plasma deproteinizata. Ultrafiltrarea
glomerulara este rezultatul presiunii efective de filtrare, care se exercita la nivelul capilarelor
glomerulare si reprezinta suma algebrica a unor presiuni care controleaza schimburilor
lichidiene la nivelul tuturor capilalelor din organism. La nivelul tubilor uriniferi au loc procese
extrem de active, anumiti constituenti ai ultrafiltrajului fiind reabsorbiti complet (glucoza) sau
doar partial (Na^+, Cl-, Uree), altii fiind initial reabsorbiti si apoi secretati (K+).

*Reabsorbtia tubulara, apa si substantele organice se anorganice necesare organismului


trec din lumenul tubului nefronilor in capilarele tubulare.
Reabsorbtia tubulara se realizeaza activ impotriva gradientului cu consum de energie sau
pasiv in sensul gradientului de concentratie fara consum de energie.
Este procesul prin care sunt recuperate anumite substante utile organismului din
ultrafiltratul glomerular, mentinandu-se astfel homostazia lor plasmatica. Procesul este
selectiv, in sensul ca se realizeaza maximal pentru fiecare substanta intr-un segment tubular
prin actiunea unor mecanisme celulare specifice, fiind conditionat de debitul substantei
respective si de necesitǎtile organismului. Reabsorbtia (transportul) diferitilor constituenti din
ultrafiltrat prin peretele tubului urinifer se face prin mecanisme active si pasive. Transferul
activ se realizeaza contra unor gradiente de concentratie sau electrice, necesitand un consum
de energie furnizata prin hidroliza ATP. Mecanismele de transport, activ au capacitate limitata
pe unitatea de timp si intervin in reabsorbtia glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric, unor
vitamine (B12, C), fosfatilor anorganici, sulfatilor si a principalilor ioni ai filtratului (Na+, k+,
HCO3).
Transportul pasiv se face sub actiunea unor gradiente fizico-chimice nu necesita consum
energetic, nu este limitat de o capacitate maxima si contribuie la resorbtia a trei constituenti
principali ai ultrafiltrajului: apa ureea si Cl-.
Apa se reabsoarbe in toate segmentele tubului, cu intensitati diferite, pe baza legilor difuziunii
si a osmozei, astfel incat din cei 125 ml filtrati glomerular pe minut, in vezica ajunge numai
1ml/min (deci se absorb 124ml). In tubul contort si mai ales in cel colector se realizeaza
reabsorbtia facultativa a apei si Na+ sub controlul ADH si aldosteronului, ajustandu-se
eliminarile in functie de starea de hidratare a organismului.

*Secretia tubulara consta in trecerea unor substante toxice din capilarele peritubulare in
lumenul tubilor nefronilor. Are rolul de a elimina atat substantele straine organismului, cat si
substantele prezente obisnuit in sange (K+, acid uric), unele numai cand se afla in concentratii
mari (creatina). Se realizeaza activ si pasiv.

In urma absorbitei si secretiei tubulare se formeaza urina finala in cantitate de aproximativ


1,5 l in 24 ore.

Reglarea procesului de formare a urinei


*Nervoasa, sistemul nervos simpatic reduce cantitatea de urina iar s.n. parasimpatic creste
cantitatea de urina.

*Umorala, ADH si mineralocorticoizii influienteaza cantitatea de urina.

Renina - angiotensina 1 si angiotensina 2 (cel mai puternic hormon vasoconstrictor)


influienteaza cantitatea de urina.

Mictiunea este procesu de eliminare a urinei din vezica urinara. Peretele vezicii urinare
are proprietatea de plasticitate ce permite coacumularea urinei fara sa apara contractii.
Ureterele patrund oblic in peretele vezical impiedicand reintoarcerea din vezica urinara in
uretere.
Contentia vezicala este realizata de simpatic (relaxeaza peretele vezical si contracta
sfincterul vezical intern) iar parasimpaticul favorizeaza mictiunea prin contractia peretelui
vezical si relaxarea sfincterului intern. cel intern se relaxeaza voluntar.
Igiena sistemului excretor

Cistita este o inflamatie a vezicii urinare, asociata sau nu cu inflamatia uretrei – canalul
prin care se elimina urina din vezica urinara în timpul mictiunii. Atunci cand este cauzata de o
infectie bacteriana, cistita face parte din grupul infectiilor tractului urinar (ITU). Cistita poate
deveni o problema grava de sanatate atunci cand infectia se extinde la rinichi.

Nefrita este o boala inflamatorie a unui rinichi sau a ambilor rinichi Nefritele sunt
provocate de o atingere a tesutului interstitial pe cale urinara . Denumite si nefrite interstitiale
pe cale ascendenta, sau pielonefrite , ele sunt provocate de o infectie sau de o malformatie a
cailor excretorii. Simptomatica este diferita, la debut semnele rar sunt specifice. fatigabilitate ,
slabiciune, cefalee, alterarea starii generale, somnolenta , gust neplacut in gura, scaderea
poftei de mancare, diaree , febra sau subfebrilitate, durere in regiunea lombara, dereglari de
mictiune, hipertensiune arteriala , edem al fetei, paliditate, uscaciunea pielii si mucoaselor.
Cauze - anomalii anatomice ale cailor urinare , infectii ale cailor urinare ( cistita , uretrita ,
prostatita ), modificari hormonale, maladii urologice (litiaza, diateza urica), diabet zaharat ,
urostaza, dereglarea limfourocineticii, adenom de prostata , imunodeficienta secundara.

Glomerulonefrita - orice boala renala caracterizata printr-o atingere a glomerulilor


(unitatile filtrante ale rinichiului). Glomerulonefritele acute sunt, in general, de origine
infectioasa (cauzate de un streptococ). Glomerulonefritele acute se manifesta prin dezvoltarea
foarte rapida de edeme ale pleoapelor, in regiunea lombara si la glezne; urina este inchisa la
culoare si putina, continand sange si proteine, aparand si o hipertensiune arteriaia; exista
uneori o insuficienta renala moderata. Tratamentul: restrictii la aportul de apa si de saruri,
administrarea de diuretice pentru disparitia edemelor.
Glomerulonefritele cronice pot fi primitive, fara cauza cunoscuta, sau secundare
consecutive unor boli ca lupusul, amiloza, diabetul sau actiunea unor medicamente ca sarurile
biliare. Ele se traduc printr-o proteinurie (prezenta de proteine in urina) uneori foarte
abundenta, care provoaca un sindrom nefrotic (aparitia de edeme). Acesta poate, in forma sa
majora, sa duca la edem generalizat si acumularea de lichid intre cele doua foite ale
peritoneului. Atunci cand se manifesta printr-o simpla anomalie urinara nu necesita tratament.
In anumite varietati mai grave ale bolii, principalele medicamente utilizate sunt
corticosteroizii intrebuintati singuri sau asociati cu imunosupresoarele. Tratamentul: regim
strict fara sare, tratamentul hipertensiunii arteriale, ingrijirea in mediu specializat in caz de
insuficienta renala cronica. Intr-un stadiu foarte evoluat, glomerulonefritele cronice necesita o
dializa si, eventual, un transplant renal.

Functia de Reproducere |11|

Reproducerea reprezinta capacitatea indivizilor de a da nastere la urmasi viabili si fertili.


1. SISTEMUL REPRODUCATOR FEMEIESC

*Glandele sexuale femeiesti sunt ovarele, asezate in regiunea pelviana de o parte si de alta a
uterului cu o greutate de 4-6 grame. Invelisurile ovarului sunt albudineea si capsula ovariana.

Structura: *zona medulara cu tesut conjunctiv lax, vase de sange si mifatice si nervi.
*zona corticala cu foliculi ovarieni in diferite stadii de dezvoltare (primordiali,
primari, secundari, cavitari, maturi)

*Caile de reproducere

Trompele uterine incep cu o portiune dilatata ca o planie aflata sub ovare cu rol de a capta
ovulele. In trompa uternia are loc procesul de fecundatie.

Uterul este un organ nepereche format din 3 straturi (piametru, miametru, endometru)
prezinta un istm si col uterin.

Vaginul continua colul uterin este organul copulator.

*Glandele mamare sunt tubulo acinoase, glande aflate in regiunea antero laterala a toracelui
in treimea superioara, produc colostru si laptele matern colectat in canalele galatofore si
eliminat prin mamelon.

*Ciclul menstrual dureaza 28 de zile.

a. Menstruatia - dureaza 2-3 zile si consta in desprinderea mucoasei uterine + hemoragie.


b. Faza proliferativa 4-14 zile consta in ovulatie ce are loc a 15-a zi.
c. Faza secretorie are loc a 16-18a zi.

Ovogeneza reprezinta procesul de formare a ovulelor.

ovogamie (2n=46) => ovocit de ordinul I (prin meioza) => ovocit de ordinul II (primul
globul polar)=> preovul si al doilea ovul primar)

2.APARATUL REPRODUCATOR MASCULIN

*Glandele sexuale barbatesti sunt testiculele, sunt asezate in regiunea inghinala intr-o
membrana numita scrot. Sunt acoperite de albudinee care prezinta o ingrosare numita
mediastin. Structura: lobuli testiculari in care patrund 2-4 tubi seminiferi ce produc
spermatozoizi.
Lobulii sunt separati prin tesut cu celule interstitiare Leiding care produc hormoni
androgeni (testosteron).

*Caile de reproducere

Canalele seminale sunt tuburile care conduc spermatozoizii . Spermatozoizii ajung in


canalul ejaculator iar de acolo in uretra de unde pot fi eliminati.

Penisul este organul copulator, prezinta corpii cavernosi si este strabatut de uretra.

*Glandele anexe

Glandele seminale - produc lichidul seminal

Prostata - glanda tubulo acinoasa, secreta un lichid ce intra in compozitia spermei bulbo
uretrale.

Spermatogeneza elaborare de spermatozoizi de catre testicul. Spermatogeneza incepe la


pubertate sub influenta gonadotrofinelor, hormoni secretati de hipofiza, si se incetineste, fara a
disparea, la o varsta inaintata.

spermatogenii (2n) => spermatocite de ord I(2n) prin meioza => spermatocite de ordinul II
=> spermitide => 4 spermatozoizi (n)

3.CONCEPTIA SI CONTRACEPTIA

*Fecundatia reprezinta unirea spermatozoidului cu ovulul si formarea zigotului (in tunica


superioara a trompelor uterine).
*Nidatia - fixarea embrionului in mucoasa uternia

*Nasterea - expulzia fatului din organism

Igiena sistemului reproducator

Anexita este o boala inflamatorie pelviana care afecteaza patru din cinci femei active din
punct de vedere sexual. Se manifesta prin senzartie de tensiune si de arsura locala, durere
acuta, febra, tulburari urinare sau tulburari legate de menstruatie.
In cazul unei anexite, amanarea vizitei la ginecolog poate avea rezultate dramatice pentru
fertilitatea si sanatatea femeii.

Adenomul de prostata este o afectiune frecventa a sexului masculin, intalnita intr-un


procent de 20 % la barbati in jurul varstei de 40 de ani, 70 % la 60 de ani si 90 % la 80 de ani.
Aceasta afectiune poate prezenta manifestari clinice evidente, specifice sau poate evolua
multa vreme asimtomatic. Ca simptomatologie sugestiva, in cazul adenomului de prostata,
sunt de mentionat semne urinare iritative : nicturie (mictiuni nocturne), senzatie impertuoasa
de a urina, mictiuni frecvente si in cantitate redusa (polakiurie), disurie (disconfort, dureri in
momentul emisiei de urina), incontinenta si semne de obstructie: forta scazuta a jetului, jet
ezitant, golire in doi timpi, efort la urinare.

GENETICA MOLECULARA |13|

TERMENI DE GENETICA

*Ereditate - insusirea organismelor de a detine informatia genetica ce este transmisa fidel la


urmasi.
*Variabilitate - capacitatea indivizilor de a se deosebi unii de altii.
*Hibridare - incrucisarea intre doi indivizi care se deosebesc unul de altul.
*Homozigot - factori ereditari perechi identici.
*Heterozigot - factori ereditarei pereche diferiti.
*Caracter dominant - carcater care se manifesta fenotipic in stare homozigota sau
heterozigota.
*Caracter represiv - caracterul care se manifesta numai in stare heterozigota.
*Genotip - totalitatea factorilor ereditari din organism.
*Fenotip - totalitatea insusirilor anatomo morfologice fiziologice biochimice de
comportament ale unui individ ca rezultat a interactiunii genotipului cu mediu.
Experimentul lui Griffith (1928), a fost unul dintre primele experimente care au sugerat
că bacteriile sunt capabile să transfere informaţie genetică printr-un proces cunoscut sub
numele de transformare.
Griffith a utilizat două tulpini de Pneumococcus (care infectează şorecii), III-S, (netedă) şi
II-R. Tulpina III-S se acoperă cu o capsulă de polizaharidă care o protejează de sistemul
imunitar al gazdei, având ca rezultat moartea acesteia, pe când tulpina II-R nu are capsula
protectoare şi este învinsă de sistemul imunitar.
În acest experiment, bacteriile din tulpina III-S au fost omorâte de căldură, iar rămăşiţele
lor au fost adăugate la bacteriile din tulpina II-R. Niciunele din cele două tulpini (bacterii din
tulpina III-S moarte şi bacterii din tulpina II-R vii), singură, nu a reuşit să ucidă vreun şoarece,
dar combinaţia lor a dus la moartea gazdei. Griffith a reuşit sş izoleze atât bacterii II-R vii cât
şi bacterii III-S vii de pneumococcus din sângele şoarecilor morţi. Griffith a concluzionat că
tulpina II-R a fost transformată în tulpina III-S mortală printr-un principiu de transformare
care a implicat, cumva, bacteriile moarte din tulpina III-S.
Astăzi, se ştie că principiul transformării pe care l-a observat Griffith a fost de fapt ADN-
ul bacteriilor din tulpina III-S. Deşi bacteriile fuseseră omorâte, AND-ul a supravieţuit
procesului de încălzire şi a fost preluat de bacteriile din tulpina II-R. ADN-ul tulpinii III-S
conţine genele care duc la formarea capsulei protective de polizaharidă. Echipate cu această
genă, bacteriile din fosta tulpină II-R au devenit protejate de sistemul imunitar al gazdei, ceea
ce a dus la moartea acesteia.

Experimentul lui Avery (1944) acesta a combinat pneumococi nevirulenti R II cu ADN


de pneumococi virulenti S III iar in 24 de ore s-au obtinut pneumococi nevirulenti R II si
pneumococi virulenti S III. Acest lucru a indicat faptul că ADN-ul a fost operatorul de
transport de gene în celule.
Pneumococi => Virulenti (netezi, smooth strain) S I, S II, S III.
=> Nevirulenti (rugosi, rough strain) R I, R II, R III.

Acizii nucleici

*Acid Dezoxiribonucleic- adenovirusuri, procariote, eucariote, mitocondrii, plastide.

*Acid Ribonucleic
viral ARNv
celular ARNm mesager, ARNt de transfer, ARNr ribozomal, ARNsn nuclear mic.

STRUCTURA ACIZILOR NUCLEICI

*Baze azotate => PURINICE au nucleul format din heterociclu cu 9 atomi, 4 N si 5 C.


(ADENINA si GUANINA)
=> PIRIMIDINICE au nucleul pirimidinic cu 6 atomi, 2N si 4 C.
(CITOZINA, TIMINA specific ADN, URACILUL, specific ARN)

Legatura dintre bazele azotate se realizeaza prin punti electrostatice de H2.


A=T, T=A, A=U, U=A / C≡G, G≡C

*Zahar => pentoza, la ADN intalnim DEZOXIRIBOZA iar la ARN intalnim RIBOZA.

BAZA AZOTATA + ZAHAR = NUCLEOSIDA

*Radical fosforic => leaga zaharul in pozitia 3’-5’ respectiv 5’-3’

BAZA AZOTATA + ZAHAR + RADICAL FOSFORIC = NUCLEOTIDA


(nucleotida este unitatea structurala a acizilor nucleici)

Acidul Dezoxiribonucleic

TIPURI - ADN de tip A si B, catenele sunt rasucite spre dreapta


- ADN de tip 2, catenele sunt rasucite spre stanga

ADN-ul este o macromolecula bicatenara cu catene complementare antiparalele rasucite


elicoidal in jurul unui ax imaginar cu grad mare de vascozitate si birefringenta.
Replicatia (sinteza) ADN-ului se realizeaza in interfraza ciclului celular dupa 3 modele:

*Modelul conservativ - molecula veche serveste ca matrita pt sinteza moleculei noi.


*Modelul dispersiv - molecula veche se dezorganizeaza. Nucleotidele vechi se amesteca cu
cele noi, apoi se sintetizeaza doua molecule de ADN, avand fiecare segmente vechi si noi.

*Modelul semiconservativ - molecula veche de ADN isi rupe puntile de hidrogen la punctul
de initiere, ADN devine monocatenar si fiecare catena isi sintetizeaza catena lipsa. La sfarsitul
sintezei, in celula se afla doua molecula de ADN, avand fiecare o catena veche si una noua.
Procesul este catalizat de enzima ADN polimeraza.

Denaturarea si renaturarea ADN. Incalzirea unei solutii de ADN duce la ruperea


puntilor de hidrogen, fenomen numit denaturare. Racirea brusca are ca rezultat ramanerea
ADN-ului monocatenar (ADN denaturat). Racirea treptata reface puntile de hidrogen
H2=renaturare, iar ADN se va numi renaturat.

Acizii ribonucleici
(A, U, C, G + riboza + radical fosforic)

1. ARN viral - formeaza genomul retrovirusurilor, ribovirusurilor si viroizilor. Este


monocatenar ARN-ul retrovirusurilor serveste ca matrita pentru sinteza ARN, proces catalizat
de enzime reverstranscriptaze.

2. ARN celular

*ARN mesager - se sintetizeaza avand ca matrita o catena de ADN (5’-3’), proces denumit
transcriptie si catalizat de enzima ARN polimeraza. Este monocatenar si are legaturi diferite.

*ARN de transfer - este o molecula mica de 70-90 de nucleotide cu aspect de trifoi cu


portiuni monocatenare care alterneaza cu o portiune bicatenara. Are 2 poli functionali un ciot
de care se ataseaza aminoacidul si pe o bucla se afla anticodonul care recunoaste codonul din
ARN mesager. ARN de transfer transporta aminoacizii la locul sintezei proteice.

*ARN ribozomal - reprezinta 80-90% din totalul ARN. Este monocatenar cu portiuni
bicatenare, se afla in ribozomi cuplat cu proteine, are rol in sinteza proteinelor.

Functia autocatalitica si heterocatalitica

1.Functia autocatalitica - replicatie, sinteza sau copiere. Se realizeaza in nuclei in


interfraza ciclului celular si are 3 faze.
*Faza G1 - cromozomii sunt monocromatidici, au 2 cromoneme, are loc sinteza enzimelor
necesare replicatiei.

*Faza S - cromozomii devin bicromatidici, au 4 cromoneme in prezenta enzimei ADN


polimeraza se dubleaza cantitatea de ADN.

*Faza G2 are loc sinteza proteinelor necesare organizarii fusului de diviziune.

2.Functia heterocatalitica - implica TRANSCRIPTIA informatiei dintr-o catena de ADN


5’-3’ in molecula de ARN mesager si TRANSLATIA care reprezinta decodificarea
informatiei din molecula de ARN mesager in lantul protidic.

*Transcriptia
La procariote in procesul de transcriptie este copiata informatia genetica din mai multe
gene. Gena procariotelor are numai ADN informational. ARN polimeraza recunoaste un
segment de ADN numit promotor se uneste cu acesta permitand desfasurarea transcriptiei.

La eucariote transcriptia se realizeaza dintr-o singura gena care are segmente


informationale (EXONI) si segmente noninformationale (INTRONI). In prima faza este
copiata gena in intregime in ARN premesager apoi intronii sunt eliminati si se sintetizeaza
ARN mesager neutru.

ETAPELE TRANSCRIPTIEI
*Initierea - incepe cu codonul AUG sau CUG

*Alungirea - implica asezarea pe baza de complementaritate a nucleotidelor in ARN mesager.

*Inlocuirea - inseamna sfarsitul informatiei marcata prin prezenta unui CODON STOP.

*Translatia are loc in citoplasma la nivelul ribozomilor consta in transferul informatiei din
molecula de ARN mesager in lantul protidic.

ETAPELE TRANSLATIEI
*Recunoasterea locului de unde incepe translatia

*Pregatirea aminoacizilor pentru sinteza proteinelor


a.Activarea aminoacizilor cu ajutorul ATP si a enzimei aminoacil sintetaza.
AA + ATP => Aminoacil sintetaza => AA~AMP + P~P

b.Transferul aminoacizilor activati de ARNt


AA~AMP + ARNt => Aminoacil sintetaza => AA~ARNt + AMP
c.Ansamblul aminoacizilor in lantul protidic
AA1~ARNt1 + AA2~ARNt2 => Peptid polimeraza => AA1~AA2 + ARNt + ARNt2

Materialul genetic la virusuri

Virusurile sunt entitati acelulare care manifesta calitati de viu cand patrund in calulele vii.
Fiind alcatuite din:

*Capsida virala - invelis proteic format din subunitati numite capsomere.


*Genom viral - un segment de ADN sau ARN in care este inscrisa informatia genetica.

Tipuri de virusuri dupa alcatuire:


*Virus matur (virion) - virus cu capsida si genom
*Virus vegetativ - genim viral aflat in citoplasma celulei gazda
*Provirus - genom viral atasat cromozomului celulei gazda

Multiplicarea virusurilor se realizeaza cand genomul viral se ataseaza cromozomului


celulei gazda. Metabolismul celulei gazda este blocat si celula va sintetiza acidul nucleic viral
si proteine virale din care se vor asambla noi virusuri.

Replicatia virusurilor

*ADN viral se replica dupa modelul semiconservativ.

*ARN viral monocatenar se replica avand ca matrita catena initiala si se obtine pe baza de
complementaritate o noua molecula care va servi la randul ei pentru sinteza unei molecule
initiale.

*ARN viral bicatenar - o catena de ADN serveste ca matrita pentru sinteza unei catene de
ADN, proces catalizat de enzime reverstranscriptaze obtinandu-se un hibrid ADN~ARN. Apoi
catena de ADN isi sintetizeaza catena lipsa.

Variabilitatea virusurilor apare datorita crossing overului si a mutatiilor.

Materialul genetic la procariote

Materialul genetic la procariote consta in plasmide si cromozomul bacterian.


*Plasmidele sunt segmente de ADN bicatenar de forma circulara aflate in afara
cromozomului bacterian. Ele contin 1-2 gene ce dau rezistenta la antibiotice (factorul R) sau
sexul bacteriilor (factorul F).
Virusurile si plasmidele pot fi folosite ca vectori in transferul interspecific de gene.

*Cromozomul bacterian este alcatuit dintr-o molecula de ADN bicatenar de forma circulara
care prezinta 40-50 de bucle mentinute cu ajutorul unor molecule de ARN. Pe bucle se gasesc
supersiruri de cate 400 perechi de nucleotide. Cromozomul are doar ADN informational,
prezinta un singur grup LINKAGE si este ancorat de membrana celulara prin intermediul
mezozomului.

Materialul genetic la eucariote

Materialul genetic la eucariote este reprezentat de ADN-ul mitocondriilor si cloroplaste


care asigura ereditatea extramusculara ce se transmite numai pe linie materna si cromozomii
nucleari.

ADN mitocondrial - ADN cloroplasic = molecula dublu catenara cu raportul A=T / C≡G
asemanator ADN-ului procariotelor. Se sintetizeaza la sfarsitul fazei S.

Cromozomii sunt specifici ca numar, dimensiune pentru fiecare specie. Sunt structuri
permanente vizibile in timpul diviziunii celulare. Se organizeaza din cromatina care este o
substanta filamentoasa ce contine ADN 13-15% , ARN 11-13% , proteine histonice si
nonhistonice 68-72% , Ca2+ , Mg2+ si lipide.

Cromatina
*Eucromatina - se coloreaza normal, se sintetizeaza in etapa S, permite transcriptia.
*Heterocromatina se coloreaza invers, este puternic condensat, nu permite transcriptia.

Nucleosomul este unitatea structurala a cromatinei. este un cilindru turtit format din
histometru H2A, H2B, H3H4. La varful si baza cilindrului se afla cate un inel de ADN
informational (140 oerechi nucleotide).
Doi nucleosomi sunt legati intre ei cu un ADN cuplat cu histona H1.

GENETICA UMANA |12|


TIPURI DE CROMOZOMI

a.Dupa natura genelor: AUTOZIMI (cromozomi somatici)


HETEROZOMI (cromozomi sexuali)

b.Dupa pozitia centromerului:


METACENTRICI - centromer duspus median, brate egale
SUBMETACENTRICI - centromer submedian
SUBTELOCENTRICI - centromer aflat aproape de capatul cromatidelor
TELOCENTRICI - centromerul se afla la capatul cromatidelor
ACROCENTRICI - cromozom cu un brat

Cariotip = asezarea cromozomilor sub forma de perechi dupa dimensiuni si pozitia


centromerului.

Idiograma = reprezentarea grafica, schematica a cromozomilor unei specii.

1.CARIOTIPUL UMAN

In alcatuirea cariotipului uman se are in vedere:


*dimensiunile cromozomului,
*tipuri de cromozomi,
*pozitia centromerului,
*prezenta sau absenta satelitului.

Cariotipul uman are 2n=46 de cromozomi dintre care 44 autozomi si 2 heterozomi.


Maimutele artropoide au 2n=48 de cromozomi. In urma unui accident cromozomial, care
inseamna fuzionarea a 2 cromozomi acrocentrici (translatie Robertsoniana) a aparut cariotipul
cu 2n=47 cromozomi.
Cariotipul uman este organizat in 7 grupe:

Grupa A - cromozomii perechilor 1-3 de dimensiuni foarte mari si sunt metacentrici.

Grupa B - cromozomii perechilor 4-5 de dimensiuni foarte mari si sunt submetacentrici.

Grupa C - cromozomii perechilor 6-12 de dimensiuni mari, aici intalnim cromozomul X.

Grupa D - cromozomii 13-15 de dimensiuni mijlocii, sunt acrocentrici.

Grupa E - cromozomii 16-18 de dimensiuni mijlocii, sunt acrocentrici.

Grupa F - cromozomii 19-20 de dimensiuni mici, submetacentrici/metacentrici.

Grupa G - cromozomii 21-22 dimensiuni foarte mici, acrocentrici, intalnim cromozomul Y.


Prin tehnici de bandare s-au putut studia mai usor cromozomii umani si alcatuirea
cariotipului uman. Benzile Q si G au aceeasi dispozitie, grosime si mod de colorare. Benzile R
sunt benzile de reversie inverse benzilor Q si G. Benzile C sunt benzile centromerice, se obtin
in jurul centromerului. Benzile T sunt benzile telomerice ce se obtin in jurul telomerului.

*Hartile cromozomiale sunt reprezentari grafice schematice ale unui grup linkage cu
plasarea la distante aproximative a genelor in functie de frecventa crossing overului.

*Hartile genetice se intocmesc pe baza frecventei crossing overului.

*Hartile cetologice se intocmesc pe baza abservatiilor microscopice.

*Hartile cetogenice se intocmesc pe baza frecventei crossing overului si a studiilor


microscopice.

Particularitatile cariotipului uman


*99% din totalul ADN-ului nuclear este non-informational.

*pentru sinteza proteinelor care au in structura mai multe catene diferite se foloseste
informatia din mai multe gene diferite.

*in genomul uman se afla gene inactive numite pseudogene.

*unele gene se afla intr-un nr mare de exemplare, fenomen numit amplificare genica.

*in celulele embrionare toate genele sunt functionale, iar in celulele specializate unele gene
sunt inactive toata viata.

Mutageneza si Teratogeneza

Mutageneza este procesul de aparitie a mutatiilor.

Teratogeneza determina aparitia de mutatii in timpul dezvoltarii intrauterine si nasterea


de copii cu malformatii.

Mutatiile sunt modificari in structura si functiile materialului genetic care nu sunt


determinate de recombinari genetice sau segregare de tip mendelian.

TIPURI DE MUTATII dupa cantitatea de material genetic afectat

*Mutatii genomice: este afectat genomul sau complementul cromozomial.


Poliploidia = multiplicarea intregului genom
Aneuploidia = cresterea sau scaderea nr de cromozomi din genom datorita nondisjunctiei
perechilor de cromozomi 2n +/- 1, 2, 3

Aneuploidii autozomale = modificarea nr de autozomi.


a. Trisomia 13 - sindrom Patau, este afectata perechea 13, individul traieste 4-5 luni cu
afectiuni grave.
b. Trisomia 18 - sindrom Edwards, este afectata perecea 18, persoana are afectiuni cardiace,
renale si retard mintal.
c. Trisomia 21 - sindromul Down, este afectata perechea 21, au talie redusa, ochi mongoloizi,
gat gros si probleme de echilibru.

*Mutatii heterozomale: genele afectate se afla pe heterozomi si se transmit diferit la cele


doua sexe. In cazul sexului heterogametic gena se manifesta intr-un singur exemplar, fenomen
numit HEMIZIGOTIE.
Hemofilia = lipsa factorilor coagulanti din sange si incapacitatea de oprire a hemoragiilor.
XX - femeie sanatoasa / XhX - femeie sanatoasa purtatoare / XhXh - femeie bolnava

Daltonism = incapacitatea distingerii culorii rosu de verde, galben de maro.


XX - femeie sanatoasa / XdX - femeie purtatoare / XdXd - femeie bolnava de daltonism

*Factorii mutageni
1. Fizici - radiatii neionizante care produc cancer de piele,
- radiatii ionizante, raze X, Y, H ß produc leziuni in materialul genetic,
- campul electromagnetic,
- variatiile bruste de temperatura.

2. Chimici - derivatii bazelor azotate (5 bromo uracilul),


- acidul nitros,
- agenti alkilanti (iperita),
- unele medicamente,
- aditivi alimentari,
- coloranti.

3. Biologici - virusurile (retrovirusurile)


- transpozomii (segmente de ADN) care isi modifica pozitia in cadrul
moleculei de ADN
4. Fondul natural de radioactivitate reprezentat de roci radioactive, arme nucleare,
centrale nucleare, duc la aparitia de izotopi radioactivi cum ar fi St90- care este confundat cu
calciul si localizat in oase, iar I-131 produce cancerul tiroidian.

5. Radiatii solare - razele ultraviolete


6. Industria chimica - substantele chimice descoperite pot produce mutatii grave si sunt
greu biodegradabile.

Anomalii cromozomiale asociate cancerului uman

Carcinogeneza - procesul de inducere a cancerului

Cancerul reprezinta tulburari in diviziunea celulara, dintr-o celula normala apar celule
anormale ce se divid necontrolat si invaziv.

ETAPELE CARCINOGENEZEI
*Initierea - transformarea unei celule normale intr-o celula canceroasa. O protooncogena se
transforma in oncogena.

*Dezvoltarea - diviziunea repetata necontrolata a celulelor.

*Progresia - migrarea lor in alte tesuturi cu ajutorul sangelui.

FACTORI CANCERIGENI
*chimici, pesticide, produc cancer pulmonar
*benzenul, produce leucemie
*unele uleiuri minerale , produc cancer de piele
*tutunul, produce cancer a aparatului digestiv, excretor si respirator
*radiatiile ionizante si neionizante, produc deletii, inversii, substitutii, translocatii reciproce.

TIPURI DE CANCER
*cancinoame = cancer epitelial
*sarcoame = cancer muscular
*limfom = cancerul tesutului limfatic
*leucemie = cancerul sangelui

Leucemia cronica granulocitara => din translocatia cromozomului 9-22


Leucemia cronica limfocitara => din trisomia 12
Cancerul de san => din translocatia cromozomului 1 cu orice alt cromozom
Sarcomul Burkit => din translatia cromozomilor 8 cu 14

Tehnica transfectiei - permite studiul aparitiei cancerului si se desfasoara in mai multe


etape: recoltarea moleculara de ADN, fragmentarea moleculolor de ADN, efectuarea de
infectari ale fragmentelor de ADN.

PROTOONCOGENELE - gene normale ce controleaza sinteza proteinelor implicate in


diviziunea celulara.
ONCOGENELE - gene provenite in urma mutatiei protooncogenelor si capabile sa induca
cancer.

Consideratii bioetice in genetica umana

1. METODE DE STUDIU IN GENETICA UMANA

Datorita conditiilor bioetice nu se pot face incrucisari intre oameni.


*descendenta este redusa
*distanta dintre generatii poate fi de peste 30 ani

Metodele de studiu sunt


*studiul pedigreeului = ascendenta parentala

*studiul gemenilor monozigoti, la gemenii monozigoti caracterele ereditare sunt comune, iar
diferentele apar datorita mediului.

*studiul familiilor consanguine si a izolatilor = casatorii intre rudele apropiate determina


homozigotarea genelor recesive si manifestarea fenotipica a acestora.

*metoda bandarii cromozomilor

*studiul cromatinei sexuale.

2. SFATURILE GENETICE sunt acordate de geneticieni sau medici pentru a preveni


eredopatiile (boli cu transmitere ereditara, acestea au crescut la peste 2500). Cei care au
nevoie de sfaturi genetice sunt:

*cuplurile care sunt afectate de o boala ereditara


*familii cu rude afectate
*familii in care s-a nascut un copil afectat
*familii in care gradul de cosangvinizare este mare
*familii ce au suferit mai multe avorturi spontane naturale.

3. DIAGNOZA PRENATALA

*Ecografia - stabileste sexul, pozitia fatului in uter si eventualele malformatii.

*Aminocenteza - extragerea lichidului amniotic din cavitatea uterina cu o seringa speciala si


centrifugarea acesteia. Se studiaza supranatantul pentru depistarea de enzime anormale, iar
celulele fetale din lichid se pun intr-un mediu de cultura si apoi se studiaza. S-au descoperit
peste 2000 de boli. Dezavantajul este ca pot aparea riscuri la mama si fat, se efectueaza dupa
17 saptamani de sarcina.

*Biopsia fetala - se studiaza celulele din corian, se aplica din a-9a saptamana de sarcina.

*Studiul sangelui fatului din cordonul ombilical - se aplica pentru hemofilie.

4. FERTILIZAREA ‘IN VITRO’

Unirea ovulelor cu spermatozoizii in afara organismului. Ovulele se extrag laparoscopic,


se pun intr-un mediu impreuna cu spermatozoizii, dupa fecundatie la 72 de ore are loc
implantarea zigotilor in trompele uterine sau uter. Dupa 2 saptamani se realizeaza testul de
sarcina.

Solicita fertilizarea ‘in vitro’


*cuplurile care dupa una an de incercari nu reusesc sa aiba copii,
*barbatii cu spermatozoizii putini sau cu mobilitate redusa,
*barbatii care au suferit aperatii de vasectomie,
*femeii cu trompele uterine infundate sau legate sau ovule nesanatoase.

5.CLONAREA: prin clonare se obtine celule, tesuturi sau organe pornindu-se de la o singura
celula. Clonarea are drept scop reproducerea (clonare reproductiva) sau tratarea unei boli
(clonarea terapeutica).

Pentru clonare se folosesc ovule anucleate in care se introduce un nucleu provenit de la o


celula diploida. Pusa in conditii de diviziune se obtin celule stem (totipotente, nediferentiate
capabile sa evolueze in orice tip de tesut). Cu celule stem pot fi inlocuite tesuturile afectate
sau se abtin organe si tesuturi ce vor fi folosite in transplant.

Terapia genica consta in tratarea unor boli metabolice prin inlocuirea genelor mutante de
gene normale sintetizate artificial. Pentru transfer interspecific de gene se folosesc drept
vectori virusi sau plasmide.