ANATOMIE

ALCĂTUIREA CORPULUI UMAN

ORGANELE - sunt alcătuite din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat în vederea
îndeplinirii anumitor funcții în organism

SISTEMELE DE ORGANE – sunt unități morfologice, alcătuite din mai multe organe care îndeplinesc
anumite funcții ale organismului: de relație, de nutriție și de reproducere

CORPUL UMAN este un tot unitar din punct de vedere morfologic și funcțional
Este alcătuit din: cap, gât, trunchi și membre.

1. Capul este format din 2 părți:

− craniană – corespunzătoare neurocraniului (cutia craniană)
− facială – corespunzătoare viscerocraniuluiu (oasele feței)
2. Gâtul (regiunea cervicală) prezintă 2 părți:
− posterioară – nucală (ceafa)
− anterioară – gâtul propriu-zis
3. Trunchiul este format din:
− torace – cavitatea toracică
− abdomen – cavitatea abdominală
− pelvis – cavitatea pelviană
Mușchiul diafragma separă cavitatea toracică de cavitatea abdominală
4. Membrele sunt alcătuite din:
− centuri
− porțiuni libere

Membrele superioare sunt alcătuite din:

− centura scapulară care leagă membrele superioare de trunchi
− porţiunea liberă are 3 segmente: braţ, antebraţ şi mâna.

Membrele inferioare sunt alcătuite din:

− centura pelviană care leagă membrele inferioare de trunchi
− porţiunea liberă are 3 segmente: coapsa,gamba şi piciorul.
 PLANURI ȘI RAPORTURI ANATOMICE ALE CORPULUI UMAN

CORPUL UMAN este:

− tridimensional
− străbătut de 3 axe şi 3 planuri
− simetrie bilaterală

AXELE corespund dimensiunilor spaţiului şi se întretaie în unghi drept.

AXUL LONGITUDINAL-VERTICAL LA OM (în lungimea corpului) are 2 poli:

− superior-cranial
− inferior-caudal
−
AXUL SAGITAL-ANTEROPOSTERIOR (al grosimii corpului) are 2 poli:
− anterior
− posterior
−
AXUL TRANSVERSAL-ORIZONTAL (al lăţimii corpului) are 2 poli
− stâng
− drept

PLANURILE corpului uman trec prin câte două axe.

PLANUL FRONTAL,VERTICAL
− dispus vertical
− este paralel cu fruntea
− trece prin axul longitudinal şi transversal
− împarte corpul în 2 părţi asimetrice: anterioară (ventrală) şi posterioară (dorsală)
− exemplu: nasul este situat anterior, coloana vertebrală posterior

PLANUL SAGITAL, VERTICAL

− este perpendicular pe planul frontal
− trece prin axul longitudinal şi sagital
− trece prin mijlocul corpului ca un plan de simetrie
− împarte corpul în 2 jumătăţi simetrice: dreaptă şi stângă
− exemplu: ochii sunt aşezaţi lateral faţă de nas şi medial faţă de urechi

PLANUL TRANSVERSAL, ORIZONTAL

− este perpendicular pe planul frontal şi sagital
− trece prin axul sagital şi transversal
− împarte corpul în 2 părţi asimetrice: superioară (cranială) şi inferioară (caudală)
− exemplu: nasul e situat cranial față de gură, iar genunchiul este situat caudal față de șold
 FUNCŢIILE DE RELAŢIE
SISTEMUL NERVOS

Clasificarea SISTEMULUI NERVOS se face din punct de vedere topografic şi funcţional.

I. Topografic:

1. SISTEM NERVOS CENTRAL - nevrax sau ax cerebrospinal este format din:encefal şi

măduva spinării
A. ENCEFALUL (localizat în cutia craniană) este alcătuit din:
a) trunchi cerebral:
− bulb rahidian
− puntea lui Varolio
− mezencefal
b) cerebel
c) diencefal:
− talamus
− metatalamus
− epitalamus
− hipotalamus
d) emisfere cerebrale
B. MĂDUVA SPINĂRII
− este localizată în canalul vertebral
− se întinde de la vertebra cervicală C1 la vertebra lombară L2
− se continuă cu filum terminale până la vertebra a 2- a coccigiană

2. SISTEM NERVOS PERIFERIC este format din:

A. NERVI PERIFERICI (prelungirile neuronale):
− nervii cranieni : în număr de 12 perechi, sunt senzitivi, motorişi micşti
− nervi spinali: în număr de 31 perechi, sunt micşti

B. GANGLIONI NERVOŞI (aglomerari de corpi neuronali):

− spinali
− cranieni
− vegetativi

II. Funcțional:

1. SISTEM NERVOS SOMATIC al vieţii de relaţie:

− integrează organismul în mediul său de viață
− asigură activitatea motorie somatică și sensibilitatea senzitivo-senzorială în funcție de condițiile
mediului înconjurător

2. SISTEM NERVOS VEGETATIV (SNV) coordonează activitatea organelor interne(viscerelor):

 A. SISTEM NERVOS SIMPATIC: intervine în situații neobişnuite de viaţă
B. SISTEM NERVOS PARASIMPATIC: intervine în situații obişnuite

SISTEMUL NERVOS SOMATIC

I. FUNCŢIA REFLEXĂ se realizează prin substanţa cenuşie a sistemului nervos. La nivelul

organelor nervoase, substanța cenușie este dispusă astfel:

1. ÎN MĂDUVA SPINĂRII: substanţa cenuşie este dispusă la interior şi prezintă prelungiri, numite
coarne:
− 2 coarne anterioare, ce conţin neuroni somatomotori
− 2 coarne posterioare, ce conţin neuroni somatosenzitivi
− 2 coarne laterale, ce conţin neuroni vegetativi: visceromotori şi viscerosenzitivi
2. ÎN TRUNCHIUL CEREBRAL substanţa cenuşie este dispusă la interior sub formă de nuclei:
− motori
− senzitivi
− vegetativi
− proprii
3. ÎN CEREBEL substanţa cenuşie formează:
− la exterior- scoarţa cerebeloasă
− la interior- nuclei de substanţă cenuşie
4. ÎN DIENCEFAL sunt mase de substanţă cenuşie sub formă de nuclei în toate componentele
sale:
− talamus
− metatalamus
− epitalamus
− hipotalamus
5. ÎN EMISFERELE CEREBRALE substanţa cenuşie formează:
− la exterior- scoarţa cerebrală (cortexul cerebral)
− la interior –nucleii bazali (corpii striaţi)

ACTUL REFLEX este procesul fiziologic de răspuns la

acţiunea unui stimul asupra unei zone receptoare. Baza
anatomică a actului reflex este arcul reflex.

CALE AFERENTA CALE EFERENTA

RECEPTOR CENTRUL DE COMANDĂ EFECTOR
(cale senzitiva) (cale motorie)

A. RECEPTORUL
− preia informațiile din mediu și le transformă în impuls nervos
− este o structură excitabilă care răspunde la stimuli, prin variaţii de potenţial gradate, proporţional cu
intensitatea stimulului
− rolul receptorului este de a transforma energia stimulului în influx nervos

CLASIFICAREA RECEPTORILOR
1. După localizare
− exteroceptorii – sunt situați spre periferia organismului și primesc informații din mediul extern
− proprioceptorii – sunt localizați în mușchi, tendoane, articulații, periost (membrană conjunctivă a
oaselor)
− interoceptorii (visceroceptorii)- sunt situați în pereții organelor interne (viscerelor) și primesc
informații din interioriul organismului
2. După natura agentului excitant
− mecanoreceptori – tactili, termici, auditivi, vestibulari
− baroreceptori – pentru presiune
− osmoreceptori – pentru presiune osmotică
− chemoreceptori – oflactivi, gustativi
− termoreceptori – pentru diferențe de temperatură
− algoreceptori, nociceptori – pentru durere
− fotoreceptori – pentru stimuli luminoși
3. După viteza de adaptare
− fazici – activitatea crește la aplicarea stimulului și scade la menținerea stimulului
(receptorul olfactiv)
− tonici – activitate constantă pe durata aplicării stimulului (receptorul vizual)

B. CALEA AFERENTĂ
− este senzitivă
− face legătura dintre receptori şi centrii nervoşi
− este reprezentată de:
 dendritele şi axonii neuronilor senzitivi din ganglionii spinali
 dendritele şi axonii neuronilor senzitivi de pe traseul unor nervi cranieni

C. CENTRII NERVOŞI
− reprezintă toate structurile sistemului nervos central care analizează şi prelucrează informaţiile
primite şi generează impulsuri nervoase
− fiecare centru nervos are 2 compartimente funcţionale:
 compartimentul senzitiv unde sosesc informaţiile de la receptori
 compartimentul motor care transmite comenzile către efectori

D. CALEA EFERENTĂ
− este motorie
− face legătura dintre centrii nervoşi şi efectori, transmiţând comenzile
− este reprezentată de:
 axonii neuronilor motori din măduva spinării
 fibrele motorii ale nervilor cranieni

E. EFECTORII
− execută comanda primită de la centrii nervoşi
− sunt reprezentaţi de:
 muşchii striaţi (efectori ai sistemului nervos somatic)
 muşchii netezi (efectori ai sistemului nervos vegetativ), care răspund prin
contracţie
 glande exocrine
 glande endocrine, care răspund prin secreţie
 II. FUNCȚIA DE CONDUCERE se realizează prin substanța albă, formată din căi:
a) ascendente
b) descendente

A. CĂILE ASCENDENTE – ale sensibilității:

− sunt senzitive
− conduc excitațiile sub formă de influx nervos de la receptori (exteroceptori, proprioceptori și
interoceptori) la centrii nervoși și deservesc sensibilitatea corpului

Aceste căi sunt de 2 tipuri:

a) specifice pentru fiecare tip de sensibilitate (exteroceptivă şi proprioceptivă), conduc impulsuri
cu rol în perceperea şi discriminarea stimulilor
b) nespecifice care conduc sensibilitatea interoceptivă (visceroceptivă), împreună cu calea
spinotalamică

CĂILE SENSIBILITĂŢII EXTEROCEPTIVE:

− sunt căi specifice
− conduc impulsuri de la exteroceptorii tactili, termici şi dureroşi în scoarţa cerebrală, pentru
formarea senzaţiilor specifice
− au pe parcurs 3 neuroni
− au proiecţie corticală

1) SENSIBILITATEA TACTILĂ FINĂ, EPICRITICĂ

− este condusă prin fascilulele spinobulbare Goll şi Burdach
− prezintă 3 neuroi:
 primul neuron (protoneuronul) - în ganglionul spinal
 al doilea neuron (deutoneuronul) - în nucleii Goll şi Burdach din bulb
 al treilea neuron (tritoneuronul) - în talamus
− proiecţia corticală este în neocortexul receptor, în aria somestezică I
− se încrucişează la nivelul bulbului rahidian
− rol: conduc informaţii tactile fine şi vibraţiile

2) SENSIBILITATEA TACTILĂ GROSIERĂ, PROTOPATICĂ

− este condusă prin fasciculul spinotalamic anterior
− prezintă 3 neuroni:
 primul neuron (protoneuronul) - în ganglionul spinal
 al doilea neurno (deutoneuronul) - în cornul posterior medular
 al treilea neuron (tritoneuronul) - în talamus
− proiecţia corticală în neocortexul receptor, în aria somestezică II
− se încrucişează la nivelul măduvei spinării
− rol: conduc informaţii tactile grosiere şi de presiune uşoară

3) SENSIBILITATEA TERMICĂ ŞI DUREROASĂ

− este condusă prin fasciculul spinotalamic lateral
− prezintă 3 neuroni
  primul neuron (protoneuronul) - în ganglionul spinal
 al doilea neuron (deutoneuronul) – în corpul posterior medular
 al treilea neuron (tritoneuronul) - în talamus
− proiecţia corticală în neocortexul receptor, în aria someostezică I
− se încrucişeazăla nivelul măduvei spinării
− rol: conduc informaţii termice şi dureroase

CĂILE SENSIBILITĂŢII PROPRIOCEPTIVE-KINESTEZICE:

− sunt căi specifice
− conduc informațiile de la proprioceptori
− au proiecție corticală sau subcorticală

1) SENSIBILITATEA PROPRIOCEPTIVĂ CONŞTIENTĂ KINESTEZICĂ – simțul poziției și al

mișcării în spațiu
− este condusă prin fasciculele spinobulbare Goll şi Burdach
− prezintă 3 neuroni:
 primul neuron (protoneuronul) - în ganglionul spinal
 al doilea neuron (deutoneuronul) - în nucleii Goll şi Burdach din bulb
 al treilea neuron (tritoneuronul) - în talamus
− proiecţia corticală în neocortexul receptor, în zona senzitivomotorie
− se încrucişează la nivelul bulbului rahidian
− rol: conduc informaţiile de la proprioceptorii din regiunea gâtului, trunchiului, membrelor, la
scoarţa cerebrală.

2) SENSIBILITATEA PROPRIOCEPTIVĂ INCONŞTIENTĂ- de control al mișcării

− este condusă prin:
 fasciculul spinocerebelos direct Flechsig care preia informaţii din partea
inferioară a corpului; nu se încrucişează.
 fasciculul spinocerebelos încrucişat Gowers care preia informaţii din partea
superioară a trunchiului şi membrele superioare; se încrucişează la nivelul
măduvei spinării
− prezintă 2 neuroni:
 primul neuron (protoneuronul) - în ganglionul spinal
 al doilea neuron (deutoneuronul) - în nucleii cornului posterior medular
− proiecţia corticală în cerebel
− rol: conduc informaţiile de la proprioceptorii din regiunea gâtului, trunchiului şi membrelor în
cerebel

CĂILE SENSIBILITĂŢII INTEROCEPTIVE (VISCEROCEPTIVE):

− sunt specifice şi nespecifice:
 căile specifice sunt conduse prin fasciculele spinotalamice
 căile nespecifice sunt reprezentate de substanţa reticulată care se distribuie
de la măduva sacrată până la talamus
− rol: conduc informaţii de la viscere

B. CĂILE DESCENDENTE – ale motilității:

− sunt motorii
 − deservesc motilitatea corpului
− conduc impulsuri nervoase de la centrii nervoşi ai encefalului spre măduvă
− sunt de 2 tipuri: voluntare şi involuntare
.
CĂILE MOTILITĂŢII VOLUNTARE-PIRAMIDALE
1) CĂILE PIRAMIDALE CORTICOSPINALE (directe și încrucișate)
− străbat descendent toate etajele trunchiului cerebral
− sunt formate din 2 neuroni:
 un neuron cortical, central, de comanda
 un neuron inferior, periferic sau de execuție
− conduc comenzi pentru mișcările voluntare, precise, coordonate ale musculaturii
somatice din regiunea trunchiului, membrelor și o parte din regiunea gâtului de la nivelul
centrilor motori ai cortexului cerebral

2)CĂILE CORTICONUCLEARE
− se opresc în trunchiul cerebral
− se încrucişează la nivele diferite ale trunchiului cerebral
− sunt formate din 2 neuroni:
 primul neuron (protoneuronul) - în ariile neocortexului motor
 al doilea neuron (deutoneuronul) - în nucleii motori de originea fibrelor
motorii ale nervilor cranieni
− conduc comenzi pentru mişcările voluntare, precise, coordonate, ale musculaturii somatice din
regiunea capului şi o parte din regiunea gâtului

CĂILE MOTILITĂŢII INVOLUNTARE-EXTRAPIRAMIDALE

1) Căile extrapiramidale care au origine corticală
− au pe traseu 3 neuroni
 primul neuron (protoneuronul) - în neocortexul motor
 al doilea neuron – în ganglionii bazali (corpii striați)
 al treilea neuron – în cornul anterior al măduvei spinării

2)Căile extrapiramidale cu origine subcorticală

− ajung în cordoanele anterioare ale măduvei spinării.
− rol: conduc comenzi către muşchii scheletici şi determină contracţii musculare automate
− intervin în realizarea unor activităţi umane complexe cum ar fi: mersul, scrisul, condusul maşinii,
înotul, cântatul la instrumente
− au pe traseu 2 neuroni:
 primul neuron (protoneuronul) - în centrii subcorticali
 al doilea neuron(deutoneuronul) - în cornul anterior al măduvei spinării
− sunt reprezentate de fasciculele:
a) Tectospinale - cu origine în coliculii cvadrigemeni din mezencefal
b) Rubrospinale - cu origine în nucleii roşii din mezencefal
c) Nigrospinale - cu origine în substanţa neagră din  mezencefal
d) Vestibulospinale - cu origine în nucleii vestibulari din bulb
e) Olivospinale - cu origine în olivele bulbare din bulb
f) Reticulospinale - cu origine în substanţa reticulată a trunchiului cerebral
 SISTEMUL NERVOS VEGETATIV (SNV)

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV este partea sistemului nervos care coordonează activitatea
viscerală(inconştientă).

Din punct de vedere structural şi funcţional SNV este format din:

a) sistemul nervos simpatic, care acţionează în situaţii neobişnuite: frică, furie, spaimă
b) sistemul nervos parasimpatic (cranian şi sacral), care acţionează în situaţii obişnuite de
linişte şi relaxare a organismului

Din punct de vedere structural şi topografic este asemănător cu sistemul nervos somatic, fiind alcătuit
din:
a) parte centrală care cuprinde:
 centrii de comandă situaţi în măduva spinării şi trunchiul cerebral
 centrii de control şi integrare vegetativă din hipotalamus, sistemul limbic,
scoarţa cerebrală.
b) parte periferică alcătuită din ganglioni vegetativi şi nervi

NOŢIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ŞI PATOLOGIE

BOLI CAUZE MANIFESTĂRI PREVENIRE

- apare ca urmare a - pierderea cunoștinței,
COMA – stare unor boli grave: sensibilității motrice
patologică de inhibiție meningită, encefalită, voluntare cu păstrarea - evitarea surmenajului,
profundă a activității hemoragii cerebrale, funcțiilor respiratorii și a activității nervoase
nervoase tumori, intoxicații circulatorii excesive;
medicamentoase - adoptarea unui stil de
 - febră, dureri de cap, viață sănătos
MENINGITA – - infecțioase, toxice, vărsături, fotofobie, - evitarea consumul de
inflamarea meningelor alergice contracția mușchilor alcool, cafea, tutun,
cerebrospinale cefei, modificări în droguri
lichidul cefalorahidian - alimentație ratională,
bogată în fructe legume
HEMORAGII - hipertensiune arterială, - cefalee severă, și săracă în grăsimi de
CEREBRALE – afecțiuni cardiace și vărsături, paloare, origine animală
revărsarea sângelui vasculare, fumatul, agitație, hipotensiune, - practicarea unui sport
din vasele cerebrale consumul excesiv de puls accelerat
alcool

EFECTELE STIMULĂRII SIMPATICULUI ŞI PARASIMPATICULUI

ORGAN INERVAT EFECTELE STIMULĂRII EFECTELE STIMULĂRII

SIMPATICULUI PARASIMPATICULUI

-mușchii radiari ai
irisului (mușchiul - pupilodilatație (midriază) - nu are efect
dilatator pupilar)

-mușchii circulari ai
GLOBUL irisului (mușchiul - nu are efect - pupiloconstricție (mioză)
OCULAR contractor pupilar)

-mușchii radiari ai - aplatizarea cristalinului pentru - nu are efect

corpului ciliar vederea la distanța

-mușchii circulari ai - nu are efect - bombarea cristalinului pentru

corpului ciliar vederea de aproape

- vasoconstricție: diminuarea - vasodilatație: stimulează

GLANDA LACRIMALĂ secreției secreția

- vasoconstricție: - vasodilatație:
GLANDELE SALIVARE  scade secreția  crește secreția
 secreție salivară vâscoasă  secreție salivară apoasă

GLANDELE SUDORIPARE - stimulează secreția - stimulează secreția la nivel

palmar

GLANDELE GASTRICE - scade secreția - stimulează secreția

INIMA - cardioaccelerator - cardiomoderator

VASELE CORONARIENE - coronarodilatator -coronaroconstrictor

PLĂMÂNII: - bronhodilatator - bronhoconstrictor

- arborele bronșic - inhibă secreția - stimulează secreția
- glandele muscoase

STOMACUL:
- glande gastrice - scade secreția - crește secreția
- tonus și motilitate - scad tonusul și motilitatea - cresc tonusul și motilitate
- sfinctere - constricție - relaxare

INTESTINUL:
- glande intestinale - nu are efect - stimulează secreția
- tonus și motilitate - scad tonusul și motilitatea - cresc tonusul și motilitatea
- sfinctere - constricție - relaxare

PANCREASUL - inhibă secreția exocrină - stimulează secreția exocrină

- inhibă secreția
FICATUL - relaxează musculatura
VEZICULA BILIARĂ (COLECIST)
- contracția sfincterului Oddi
- depozitarea bilei în perioadele
interdigestive
și endocrină
- stimulează secreția
- contractă musculatura
- relaxarea sfintecterului Oddi
- evacuarea bilei în duoden în
perioadele digestive

GLANDA SUPRARENALĂ - stimulează secreția hormonală - nu are efect

SPLINA - stimulează contracția - nu are efect

- vasoconstricția capilarelor renale - vasodilatația capilarelor

RINICHII (glomerulare) glomerulare
- diminuarea diurezei - creșterea diurezei

VEZICA URINARĂ - contracția sfincterului intern - relaxarea sfincterului intern

- acumularea urinei între micțiuni

VASELE SANGVINE
- tegument - vasoconstricție - nu are efect
- mușchi - vasodilatație - vasodilatație
- creier - vasoconstricție ușoară - nu are efect

UTERUL - contracție și relaxare - nu are efect

ȚESUTUL ERECTIL - vasoconstricție - erecție; vasodilatație

TERMOREGLAREA - termogeneză - termoliză

 ANALIZATORI

ANALIZATORII sunt sisteme morfofuncţionale complexe şi unitare care au rolul de a recepţiona,

conduce şi transforma în senzaţii specifice excitaţiile primite din mediul extern sau intern.
Analizatorii sunt alcătuiţi din punct de vedere anatomic din 3 segmente:

SEGMENTUL PERIFERIC(receptorul):
− este reprezentat de structuri specializate ale organelor de simţ
− este stimulat de variaţia unei anumite forme de energie
− determină formarea potenţialului de receptor care se poate transforma în potenţial de acţiune

SEGMENTUL INTERMEDIAR(de conducere):

− este alcătuit din căile nervoase prin care potenţialele de acţiune formate la nivelul receptorilor
ajung la centrii nervoşi superiori
− conduce de la receptori mesaje sub formă de impulsuri nervoase

SEGMENTUL CENTRAL:
− este reprezentat de aria din scoarţa cerebrală la care ajunge calea de conducere
− transformă în senzaţii specifice informaţiile primite

ANALIZATORUL VIZUAL

Rolul analizatorului vizual:

− diferenţierea lunimozităţii, formei şi culorii obiectelor
− orientarea în spaţiu
− menţinerea echilibrului şi a tonusului cortical (atenția)
− furnizează peste 90% din informațiile mediului înconjurător

Globul ocular este alcătuit din

1) tunicile globului ocular ( 3 la număr)
2) sistemul optic
3) sistemul fotoreceptor

1) TUNICILE GLOBULUI OCULAR

A. TUNICA EXTERNA prezintă:
a) SCLEROTICA
 porțiunea posterioară
 opacă, alb-sidefie
 rol protector
b) CORNEEA
 porțiunea anterioară
 transparentă, avasculară
 cu fibre nervoase amielinice
B. TUNICA MEDIE are 3 porțiuni:
a) COROIDA
 membrană pigmentară, vasculară
 rol în nutriția globului ocular
b) CORPUL CILIAR format din:
1) muşchiul ciliar - alcătuit din fibre musculare netede dispuse radiar şi circular
2) procesele ciliare - ghemuri vasculare care secretă umoarea apoasă şi umoarea
sticloasă
c) IRISUL
 alcătuit din fibre musculare netede circulare şi radiare
 prezintă un orificiu central (pupila) cu diametrul variabil în funcţie de
intensitatea lumini
C. TUNICA INTERNA - retina- membrană care conţine celule fotoreceptoare
− alcătuită din
 celule fotoreceptoare
 neuroni bipolari
 neuroni multipolari
 celule de susţinere
 celule pigmentare
− are 2 zone importante:
 pata galbenă(macula lutea):
o unde predomină celule cu conuri
o are în centru o depresiune, fovea centralis, în care se găsesc
numai conuri şi reprezintă zona cu acuitatea vizuală maximă
 pata oarbă:
o nu conţine celule fotoreceptoare
o este locul pe unde iese nervul optic din retină

2) SISTEMUL OPTIC este format din mediile trasparente ale globului ocular:
A. CORNEEA
B. UMOAREA APOASĂ
− lichid transparent, secretat de procesele ciliare
− are compoziţie asemănătoare lichidului cefalorahidian
 − se află în camera anterioară(între cornee şi iris) şi în camera posterioară(între iris şi
cristalin)
C. CRISTALINUL
− este o lentilă biconvexă
− se află într-o capsulă elastică, numită cristaloidă
− la extremităţi se leagă de muşchiul ciliar prin ligamentul suspensor
− focalizează razele luminoase pătrunse prin pupilă
D. CROPUL VITROS(umoarea vitroasă)
− se găseşte între cristalin şiretină
− este transparent, cu consistenţă de gel

3) SISTEMUL FOTORECEPTOR - reprezentat de retină

SEGMENTELE ANALIZATORULUI VIZUAL

1. SEGMENTUL PERIFERIC (receptorul)
− reprezentat de celulele fotoreceptoare:
a) celulele cu conuri
− sunt în nr. de 5-7 milioane
− conţin pigmentul numit iodopsină
− au prag de sensibilitate ridicat
− sunt receptori pentru vederea diurnă şi perceperea culorilor
b) celulele cu bastonaşe
− sunt în nr. de 125-130 milioane
− conţin pigmentul fotosensibil numit rodopsină(purpurul retinian)
− au prag de sensibilitate scăzut
− sunt receptori pentru vederea nocturnă şi crepusculară

2. SEGMENTUL INTERMEDIAR (de conducere)

− este format din 3 neuroni:
a) primul neuron (protoneuronul)
 este un neuron bipolar din retină
b) al doilea neuron (deutoneuronul)
 este un neuron multipolar din retină
 axonii neuronilor multipolari formează nervul optic
 la nivelul chiasmei optice se încrucişează axonii care provin din jumătăţile nazale ale
celor 2 retine
 din chiasma optică pornesc 2 fascicule, denumite tracturi optice
 fiecare tract optic conduce informaţia din jumătatea temporală a retinei de aceeaşi parte
şi din jumătatea nazală a retinei din partea opusă
c) al treilea neuron(tritoneuronul)
 este în corpul geniculat lateral din metatalamus

3. SEGMENTUL CENTRAL
− este localizat în aria vizuală din lobul occipital, pe marginile scizurii calcarine
FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL
Procesele prin care se realizează vederea sunt:
1. recepția vizuală
2. transmiterea mesajelor vizuale
3. formarea senzațiilor vizuale

1. RECEPŢIA VIZUALĂ se realizează la nivelul celulelor fotoreceptoare din retină şi se

bazează pe mecanisme optice şi pe fenomene fotochimice.

A. Ochi emetrop(normal)
− razele de lumină paralele emise de un obiect situat la infinit focalizează pe retină
− pe retină se formează imagini clare, reale, mai mici și mai răsturnate ale obiectelor

B. Ochiul miop
− este mai alungit anteroposterior decât ochiul normal - miopie axială
− fasciculul de raze paralele focalizează în faţa retinei
− imaginea formată este neclară
− se corectează cu lentile divergente (biconcave)

C. Ochiul hipermetrop
− este mai turtit decât ochiul normal - hipermetropie axială
− fasciculul de raze focalizează în spatele retinei
− imaginea formată este neclară
− se corectează cu lentile convergente(biconvexe)

Reflexul pupilar fotomotor

− irisul reglează reflex (prin variaţia diametrului pupilar) cantitatea de lumină proiectată pe retină
− lumină puternică
 se contractă fibrele musculare circulare ale irisului (inervate de fibre nervoase
parasimpatice)
 pupila se micşorează=pupiloconstricţie=mioză
− lumină slabă
 se contractă fibrele musculare radiare (inervate de fibre nervoase parasimpatice)
 pupila se măreşte =pupilodilataţie=midriază

Acomodarea
− reprezintă variața puterii de refracție a cristalinului în raport cu distanța la care privim un obiect
− este un proces automat de adaptare a ochiului pentru vederea clară a obiectelor situate între
punctul proxim și punctul remotum
− se datorează
 elasticității cristalinului
 aparatului suspensor al acestuia
 mușchiului ciliar – organul activ al acomodării

Punctul proxim
− punctul cel mai apropiat de ochi la care vederea clară a obiectului se face cu efort maxim de
acomodare
− la tineri se află la 25 de cm
Punctul remotum
− punctul cel mai apropiat de ochi la care vederea clară a obiectului se face fără acomodare
− la tineri se află la 6 m

Modificări apărute în procesul de acomodare:

− rotirea internă a globilor oculari datorită contracţiei muşchilor extrinseci
− micşorarea pupilei
− contracţia fibrelor circulare ale muşchiului ciliar (inervate de fibre nervoase parasimpatice)
− ligamentele cristalinului se relaxează
− curbura cristalinului creşte

Adaptarea celulelor fotoreceptoare:

− se realizează prin descompunerea pigmenţilor fotosensibili sub acţiunea luminii şi refacerea
pigmenţilor la întuneric
− depinde de cantitatea de pigment fotosensibil din celulele fotoreceptoare şi durata expunerii lor
la lumină sau la întuneric
− adaptarea la întuneric durează 30-40 min
− adaptarea la lumină durează 5 min
Mecanismul vederii cromatice-teoria tricromatică Young –Helmholtz –consideră:
− retina conține 3 tipuri de celule cu conuri ce conţin pigmenţi pentru culorile: roşu, verde şi
albastru
− stimularea unei singure categorii de conuri determină senzaţia culorii absorbite
− stimularea concomitentă şi inegală a celor 3 categorii de conuri dă diferitele senzaţii cromatice
− stimularea concomitentă şi egală a celor 3 categorii de conuri dă senzaţia de lumină albă
− în lipsa stimulării luminoase se produce senzaţia de negru

BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

- lovituri
- diabet
- intoxicații
- vârstă înaintată - pierderea vederii
CATARACTA – - cauze congenitale - modificarea culorii
opacifierea totală sau - neutilizarea pupilei - respectarea regulilor
parțială a cristalinului echipamentului adecvat de de igienă a vederii
către muncitorii care
lucrează la temperaturi
ridicate, radiații infraroșii - evitarea privitului
(turnători, fabrici de sticlă) îndelungat la televizor

CONJUNCTIVITA - inflamarea și - folosirea ochelarilor

– inflamație a conjunctivei înroșirea de soare și a
globului ocular conjunctivei globului ochelarilor de protecție
- boală contagioasă ce se - infecție virală ocular la locul de muncă
transmite prin secreții - senzație de arsură
ajunse pe mâini, prosop, la nivelul ochilor și
fața de pernă lăcrimare - evitarea frigului,
- netratată duce la oribire - scurgere purulentă vântului

- creșterea tensiunii
GLAUCOMUL (apa intraoculare
neagră) - atrofierea nervului optic
- produce atrofierea - vârsta înaintată
nervului optic și îngustarea - ereditate
câmpului vizual - boli vasculare
- miopie
- evitarea înotului în
ape poluate
- scăderea vederii
până la pierderea ei
- dureri de cap
violente
- roșeață în ochi

ANALIZATORUL ACUSTICO – VESTIBULAR

URECHEA este formată din:

1. URECHE EXTERNĂ
2. URECHE MEDIE (camera timpanică)
3. URECHE INTERNĂ

1. URECHE EXTERNĂ formată din

a) pavilionul urechi
b) conductul auditiv extern
2. URECHE MEDIE (camera timpanică)
− situată în osul temporal
− prezintă la
 exterior - timpanul
 interior - ferestra ovală şi fereastra rotundă
− comunică cu nasofaringele prin trompa lui Eustachio
− conţine aer la presiune atmosferică
− între timpan şi membrana ferestrei ovale se află lanţul de 3 oscioare:
a) ciocanul
b) nicovala
c) scăriţa
3. URECHEA INTERNĂ
− este formată din labirintul osos în care se află labirintul membranos
− labirintul osos conţine perilimfă și este alcătuit din:
a) 3 canale semicirculare
b) vestibulul osos
c) melcul osos(cohleea)
 − labirintul membranos conţine endolimfă și este alcătuit din:
a) 3 canale semicirculare membranoase
b) vestibul membranos format din:
i. utriculă
ii. saculă
c) melcul membranos(canalul cohlear)
− receptorii vestibulari: se găsesc în canalele semicirculare, utriculă și saculă
− receptorii auditivi: se găsesc în melcul membranos, fiind reprezentați de organul lui Corti

SEGMENTELE ANALIZATORULUI AUDITIV

1. SEGMENTUL PERIFERIC(receptorul):
− organul Corti – se află în melcul membranos (cohlee, canal cohlear)
Cohleea(melcul membranos):
− se află în melcul osos (cohleea osoasă)
− este un canal osos răsucit de 2 ori şi jumătate în jurul unui ax central numit columelă
− conține 2 rampe: rampa vestibulară şi rampa timpanică, între care se află canalul cohlear
(organul lui Corti), separat de:
 rampa vestibulară, prin membrana Reissner
 rampa timpanică, prin membrana bazilară
− cele 2 rampe conțin perilimfă și comunică printr-un orificiu numit helicotremă
Organul Corti
− este situat pe membrana bazilară
− conține un lichid numit endolimfă
− este format din:
 celule de susţinere - delimitează tunelul lui Corti
 celule senzoriale auditive - prezintă la polul apical cili care străbat membrana
reticulară, iar vârful se inclavează în membrana tectoria

2. SEGMENTUL INTERMEDIAR(de conducere):

− este format din 4 neuroni:
a) primul neuron(protoneuronul)
 este localizat în ganglionul spiral Corti din columelă
 dendritele sunt conectate cu celulele senzoriale
 axonii formează ramura acustică (cohleară) a nervului acustico-vestibular
b) al doilea neuron(deutoneuronul)
 situat în nucleii cohleari din punte
c) al treilea neuron
 se află în coliculul inferior din mezencefal
d) al patrulea neuron
 se află în corpul geniculat medial din talamus

3. SEGMENTUL CENTRAL:
− se află în girusul temporal superior

FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI ACUSTIC

Stimulul pentru receptorii auditivi este reprezentat de: undele sonore care prezintă următoare însușiri:
1. amplitudinea= intensitate ( urechea umană percepe sunete cu intensitate între 0 și 120 dB)
 2. frecventa= înălțime ( urechea umană percepe sunetele cu o frecvența între 16 și 20 000 MHz)
3. timbul= vibrații armonice superioare însoțitoare
4. viteza= 331-340 m/s – sunetele percepute de om

UNDELE SONORE  PAVILION  CONDUCT AUDITIV  TIMPAN  FEREASTRA OVALĂ

PERILIMFA  ENDOLIMFA  ORGANUL RECEPTOR CORTI  CREIER  SENZAȚIA DE AUZ

MECANISMUL AUZULUI:
− pavilionul captează undele sonore, conductul auditiv extern le transmite la membrana timpanică ce
vibrează
− vibratiile sunt transmise prin sistemul de oscioare la fereastra ovală, de unde sunt preluate de
perilimfa din rampa vestibulară și timpanică
− oscilațiile perilimfei determină și oscilațiile endolimfei, deoarece membrana vestibulară este extrem
de subțire
− oscilațiile determină deformarea membranei bazilare pe care se află organul Corti
− cilii celulelor auditive se îndoaie fața de membrana tectoria și se declanșează un potențial de
acțiune transmis sub formă de impuls nervos, prin calea auditivă, la segmentul central, unde se
transformă în senzație de auz
− la baza melcului se percep sunetele înalte, iar la vârful acestuia cele joase

SEGMENTELE ANALIZATORULUI VESTIBULAR

1. SEGMENTUL PERIFERIC(receptor) reprezentat de:

A. CRESTELE AMPULARE
− se află în ampulele canalelor semicirculare membranoase
− conţin celule de susţinere şi senzoriale cu cili înglobaţi într-o masă gelatinoasă (cupula)
− menţin echilibrul în condiţiile acceleraţiilor circulare ale capului şi corpului (mişcări în jurul
axei orizontale, verticale, laterale)

B. APARATUL OTOLITIC (MACULA)

− se află în utriculă şi saculă
− conţine celule de susţinere şi celule senzoriale cu cili care se află în contact cu o masă
gelatinoasă, ce conţine otolite (cristale microscopice de carbonat de Ca și Mg)
− permite menţinerea echilibrului în condiţii statice şi dinamice

Stimulul pentru receptorii vestibulari este reprezentat de:

a) mișcările capului, de fapt accelerarea sau de încetinire acestor mișcări care fac ca
otolitele să se deplaseze si să excite astfel celulele cu cili stimulează – receptorii de
la baza canalelor semicirculare
b) mișcările de rotatie ale capului și corpului și de balansările puternice stimulează
receptorii de la baza canalelor semicirculare

2. SEGMENTUL INTERMEDIAR(de conducere):

− este alcătuit din 3 neuroni:
a) primul neuron (protoneuronul)
  se află în ganglionul vestibular Scarpa
 dendritele sunt conectate cu celulele senzoriale
 axonii formează ramura vestibulară a nervului acustico-vestibular
b) al doilea neuron(deutoneuronul)
 se află în nucleii vestibulari din bulbul rahidian
c) al treilea neuron
 se află în talamus

3. SEGMENTUL CENTRAL:
− se află în girusul temporal superior

FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VESTIBULAR

− când capul stă nemişcat otolitele apasă asupra receptorilor maculari care trimit impulsuri nervoase
spre segmentul central, informându-l asupra poziţiei corpului
− când capul şi corpul suferă accelerări liniare (înainte, înapoi sau lateral), otolitele sunt împinse în
sens opus mişcării
− se declanşează impulsuri nervoase care ajung la segmentul central şi reacţii motorii pentru
corectarea poziţiei corpului şi capului
− mișcările de rotație antrenează rotația simultană a canalelor semicirculare aflate în planul rotatiei
respective
− la nivelul receptorilor iau naştere potenţiale de acţiune care sunt transmise prin nervul și calea
vestibulară( segment intermediar) până la segmentul central
− canalele semicirculare orizontale şi laterale informează asupra mişcărilor în jurul axului vertical
(răsuciri, întoarceri)
− canalele semicirculare verticale informează asupra mişcărilor în jurul axelor orizontale (căderi,
sărituri)

BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

Otita externă, eczemă

OTITA acută sau cronică.
 - otita externă = infecția - micotice Otita medie: Respectarea regulilor
urechii externe - bacteriene - durere de igienă a urechii
- otita medie = infecția - virale - scăderea auzului
urechii medii - febră
- frisoare
- stare general proastă
- perforarea timpanului
- compicații: meningite,
encefalite

ANALIZATORUL CUTANAT

Analizatorul cutanat conţine receptorii tactili, termici, dureroşi, de presiune şi vibratorii, situaţi în piele.
PIELEA este formată din 3 straturi:
1. EPIDERM
− startul superficial
− conține țesut epitelial pluristratificat, keratinizat, așezat pe membrana bazală
2. DERM
− conține țesut conjunctiv dens
− prezintă papile dermice
3. HIPODERM
− conține țesut conjunctiv lax, cu celule adipoase
− este rezerva de grăsime subcutanată a organismului

SEGMENTELE ANALIZATORULUI CUTANAT

1. SEGMENTUL PERIFERIC(RECEPTORUL):
a) Receptorii tactili:
− corpusculii Meissner, corpusculii Merkel - situaţi în derm
− corpusculii Golgi, corpusculii Ruffini, corpusculii Vater-Pacini - situaţi în hipoderm
b) Receptorii termici:
− corpusculii Krause - în derm
− corpusculii Ruffini - în hipoderm
c) Receptorii dureroşi:
 − terminaţii nervoase libere – în epiderm, derm

2. SEGMENTUL DE CONDUCERE:
− este reprezentat de căile sensibilităţii exteroceptive
− conduc informaţiile de la exteroceptorii tactili, termici, dureroşi în scoarţa cerebrală pentru
formarea senzaţiilor specifice
− au pe parcurs 3 neuroni
− conduc impulsuri prin fasciculele:
a) spinotalamice
− lateral - pentru sensibilitatea termică şi dureroasă
− anterior - pentru sensibilitatea tactilă grosieră şi protopatică
− conțin 3 neuroni:
 primul neuron - neuronul somatosenzitiv din ganglionul spinal
 al doilea neuron - în cornul posterior al măduvei spinării
 al treilea neuron - în talamus.
− se încrucişează la nivelulu măduvei spinării
b) spinobulbare
− pentru sensibilitatea tactilă fină
− conțin 3 neuroni:
 primul neuron - neuronul somatosenzitiv din ganglionul spinal
 al doilea neuron - în nucleii Goll şi Burdah din bulbul rahidian
 al treilea neuron - în talamus
− se încrucişează la nivelul bulbului rahidian

3. SEGMENTUL CENTRAL:
− se află în girusul postcentral din lobul parietal - ariile somestezice

FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI CUTANAT

a) Sensibilitatea tactilă fină(epicritică)
− este determinată de deformări uşoare ale tegumentului
− zone cu sensibilitate mare sunt pulpa degetelor şi buzele
b) Sensibilitate tactilă grosieră(protopatică)
− este determinată de apăsare
− receptorii sunt situaţi în profunzimea tegumentului
c) Sensibilitatea termică
− este neuniformă pe suprafaţa tegumentului
− receptorii pentru rece sunt mai numeroşi decât cei pentru cald
− intensitatea senzaţiei depinde de mărimea suprafeţei excitate şi de diferenţa de temperatură
dintre tegument şi excitant
d) Sensibilitatea dureroasă
− este determinată de excitanţi care produc leziuni celulare
− zone cu sensibilitate mare: degete, buze, vârful limbii
− durerea tegumentară se manifestă cu o mare capacitate de discriminare
− algoreceptorii sunt mai mari în viscere
− durerea viscerală nu se poate localiza precis
 BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

- baie generală
- erupție de mici regulată
bășicuțe pline cu - spălarea pe mâini cu
HERPESUL boală a - virale lichid; apă și săpun înainte
pielii și a mucoaselor - eroziuni de masă și după
- senzație de arsură și folosirea toaletei
mâncărime - folosirea contactului
direct cu persoanele
bolnave

GLANDE ENDOCRINE

I. HIPOFIZA
− localizare la baza creierului, în şaua turcească a osului sfenoid
Structură
− are 3 lobi: anterior, intermediar şi posterior
− este legată de baza hipotalamusului prin tija pituitară
− tija pituitară este alcătuită din:
a) sistemul port-hipofizar
 alcătuit din vase de sânge dispuse între hipotalamus şi lobul anterior al hipofizei
 are rol în transportul hormonilor de la hipotalamus la adenohipofiză
b) tractul hipotalamo-hipofizar
 alcătuit din fibre nervoase dispuse între hipotalamus şi lobul posterior al hipofizei
 are rol în transportul hormonilor de la hipotalamus la lobul posterior al hipofizei

1. LOBUL ANTERIOR(ADENOHIPOFIZA) produce:

a) hormoni glandulotropi care controlează activitatea altor glande endocrine: tirotropina,
corticotropina, hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant
b) hormoni non-glandulotropi: hormonul somatotrop, prolactina

HORMONI GLANDULOTROPI:
1) TIROTROPINA(TSH):
 − controlează creşterea şi dezvoltarea glandei tiroide
− stimulează secreţia de hormoni ai glandei tiroide
2)CORTICOTROPINA(ACTH):
− controlează creşterea şi dezvoltarea glandei coticosuprarenale
− stimulează secreţia glandei corticosuprarenale
3)HORMONUL LUTEINIZANT(LH) determină:
− la femei ovulaţia și apariţia corpului galben
− la bărbaţi stimulează secreţia de hormoni masculini (androgeni, testosteron)
4)HORMONUL FOLICULOSTIMULANT(FSH) determină:
− la femei creşterea şi maturarea foliculilor ovarieni şi secreţia de estrogeni (hormoni sexuali
feminini)
− la bărbaţi stimulează spermatogeneza (producerea spermatozoizilor), la nivelul tubilor
seminiferi ai testiculelor

HORMONII NON-GLANDULOTROPI:
1) HORMONUL SOMATOTROP(STH)
− are rol în creşterea şi dezvoltarea organismului, prin stimularea creşterii oaselor lungi,
dezvoltarea masei musculare, a organelor interne (viscere)
− stimulează sinteza de proteine
− are efect hiperglicemiat
− determină mobilizarea acizilor graşi din depozitele lipidice

Hiposecreţia de STH determină la copii NANISMUL HIPOFIZAR sau PITICISMUL HIPOFIZAR,

caracterizat prin talie redusă, dezvoltare fizică redusă, dar armonioasă şi dezvoltare psihică normală.

Hipersecreţia de STH
− la copii determină, GIGANTISMUL caracterizat prin creştere exagerată în înălţime (peste 2 m)
− la adult determină ACROMEGALIA, caracterizată prin creştere exagerată a mâinilor, a oaselor
feţei, a mandibulei, limbii şi buzelor, a unor viscere (organe interne)

2) PROLACTINA stimulează:
− secreţia lactată
− dezvoltarea glandelor mamare

2. LOBUL INTERMEDIAR(MIJLOCIU) produce

a) homonul melanocitostimulator(MSH) – stimulează sinteza de melanină, în melanocite,
cu rol de pigmentare a pielii

3. LOBUL POSTERIOR(NEUROHIPOFIZA)
− conţine un depozit de hormoni, produşi de nuclei hipotalamici anteriori
− hormonii produşi se numesc neurosecreţii sau neurohormoni

1) ANTIDIURETIC(ADH), VASOPRESINA:
− determină reabsorbţia apei la nivel renal
− are efect antidiuretic, prin micşorarea cantităţii de urină eliminată
− creşte tensiunea arterială când se află în cantităţi mari, de aceea se numeşte vasopresină
Hiposecreţia de ADH, determină DIABETUL INSIPID, caracterizat prin:
a) poliurie (eliminarea unei cantităţi mare de urină)
 b) polidipsie (consumarea unei cantităţi mare de apă)
c) hipotensiune (scăderea tensiunii arteriale)

2) OCITOCINA stimulează:
− contracţia uterului la gravide în perioada travaliului, ducând la expulzia fâtului
− eliberarea laptelui din glandele mamare

II. TIROIDA
− localizare: este situată în partea anterioară a gâtului, într-o lojă fibroasă
− hormonii tiroidieni: tiroxina şi triiodotironina
Structură:
− are 2 lobi, uniţi printr-un istm

Acţiunile hormonilor tiroidieni:

− au efect calorigen, manifestat prin creşterea metabolismului bazal
− au rol în creşterea şi dezvoltarea organismului, în special a sistemului nervos
− determină descompunerea proteinelor şi creşterea eliminărilor de azot
− determină hiperglicemie
− stimulează lipoliza (descompunerea lipidelor)
− produc iritabilitate şi nelinişte
− stimulează activitatea gonadelor

Hiposecreţia tiroidiană
a) la copil determină NANISMUL TIROIDIAN, caracterizat prin:
 înălţime redusă, dezvoltare fizică şi psihică redusă (cretinism)
 defecte ale dinţilor, deformări osoase
b) la adult  determină MIXEDEMUL, caracterizat prin:
 creştere în greutate
 senzaţie permanentă de frig
 edem mucos, piele uscată şi îngroşată
 căderea părului
 scăderea capacităţii de concentrare şi învăţare
Hipersecreţia tiroidiană
a) la adult determină BOALA BASEDOW-GRAVES(guşa exoftalmică), caracterizată prin:
 slăbire accentuată, iritabilitate, nelinişte
 hipertensiune
 hiperfagie(creşterea poftei demâncare)
 guşă, ochi exoftalmici (ieşiţi din orbite)
Lipsa iodului din alimentaţie produce GUŞA ENDEMICĂ, care se caracterizează prin:
hiposecreţie tiroidiană, însoţită de mărirea glandei.
Un rol important în alimentaţie îl are sarea iodată, deoarece este o sursă de iod, care este necesar
formării hormonilor tiroidieni.

III. PANCREASUL ENDOCRIN (glandă cu secreție mixtă)

− localizare: în cavitatea abdominală, în spatele stomacului
Structură: este alcătuit din celulele insulelor Langerhans, formate din:
a) celule alfa care produc glucagon
b) celule beta care produc insulină
Acţiunile hormonilor pancreatici:
1) INSULINA este principalul hormon hipoglicemiant al organismului deoarece:
− stimulează pătrunderea glucozei în ţesutul muscular şi ţesutul adipos
− intensifică consumul de glucoză la nivel celular
− stimulează glicogenogeneza hepatică(formarea de glicogen din glucoză)
− determină lipogeneza(formarea de lipide) din glucoză
− la nivelul metabolismului proteic, stimulează sinteza proteinelor

Hiposecreţia de insulină determină, DIABETUL ZAHARAT, caracterizat prin:

 hiperglicemie (creşterea glicemiei peste valorile normale)
 poliurie (eliminarea unei cantităţi mari de urină)
 polidipsie (consumarea unui volum mare de lichide)
 glucozurie (prezenţa glucozei în urină)
 polifagie (consumarea unei cantităţi mari de alimente)
 scăderea în greutate, stare de apatie
Hipersecreţia de insulină determină hipoglicemie, scăderea forţei musculare şi chiar pierderea
cunoştinţei şi apariţia stării de comă.

2) GLUCAGONUL este principalul hormon hiperglicemiant, deoarece:

− stimulează glicogenoliza (descompunerea glicogenului în glucoză), numai la nivel hepatic,
nu şi muscular
− stimulează gluconeogeneza (formarea de glucide din aminoacizi)

IV. GLANDELE SUPRARENALE

− localizare: sunt situate la polul superior al rinichiului
Structură: sunt alcătuite din 2 formaţiuni:
a) corticosuprarenala
b) medulosuprarenala

A. CORTICOSUPRARENALA
− este dispusă la periferia glandei şi produce următoarele grupe de hormoni:
 glucocorticoizi
 mineralocorticoizi
 sexosteroizi

HORMONII GLUCOCORTICOIZI sunt reprezentaţi de cortizol; ei determină următoarele acţiuni:

− stimulează gluconeogeneza (sinteza de glucoză din aminoacizi) şi hiperglicemie
− la nivelul metabolismului proteic determină creşterea excreţiei de azot
− la nivelul metabolismului lipidic produce activarea lipolizei (descompunerea lipidelor)
Glucorticoizii sunt utilizaţi pentru tratarea unor afecţiuni, ei având rol antiinflamator.

HORMONII MINERALOCORTICOIZI sunt reprezentaţi de aldosteron care determină la nivelul

tubilor colectori şi distali ai nefronului:
− creşterea reabsorbţiei apei şi a sodiului
− creşterea eliminărilor de potasiu şi hidrogen
 În acest fel, aldosteronul determină diminuarea cantităţii de urină şi creşterea acidităţii
acesteia.

HORMONII SEXOSTEROIZI au acţiune asemănătoare cu cei produşi de gonade.Contribuie

la apariţia şi menţinerea caracterelor sexuale secundare care diferenţiază cele două sexe
la pubertate.

B. MEDULOSUPRARENALA
− reprezintă partea mijlocie a glandei
− secretă hormonii: adrenalina şi noradrenalina
Hormonii medulosuprarenalei au următoarele efecte:
a) la nivelul sistemului cardiovascular produc:
 tahicardie (accelerarea bătăilor inimii)
 vasoconstricţie
 hipertensiune
b) la nivelul sistemului digestiv produc:
 relaxarea musculaturii netede
 contracţia sfincterelor
 inhibarea secreţiilor digestive
c) la nivel metabolic produc:
 glicogenoliză
 hiperglicemie.

Adrenalina acţionează în special pe metabolismul energetic, iar noradrenalina are acţiuni

vasculare mai intense. Aceşti hormoni se mai numesc catecolamine şi au efecte similare cu
efectele stimulării sistemului nervos simpatic.

V. GONADELE
− sunt glande mixte şi sunt reprezentate de OVAR şi TESTICUL.

1. TESTICULELE
− organe pereche
− localizare în regiunea inghinală
Structură conţine:
a) tubi seminiferi care produc spermatazoizi
b) celule interstiţiale Leydig ce produc hormonul sexual masculin, numit testosteron

Efectele testosteronului:
− stimulează creşterea şi dezvoltarea organelor genitale masculine
− asigură dezvoltarea şi menţinerea caracterelor sexuale secundare (dezvolatrea scheletului şi a
masei musculare, pilozitatea, îngroşarea vocii, distribuţia grăsimii de rezervă)
− determină dezvoltarea masei musculare(anabolizant proteic)

2. OVARELE
− organe pereche
− localizare: în regiunea pelviană
Structură conţine:
 a) zonă corticală, unde sunt prezenţi foliculii ovarieni care produc hormonii sexuali feminini
b) zonă medulară, formată din ţesut conjunctiv lax, vase de sânge şi nervi
Hormonii secretaţi de ovarul endocrin sunt:
1. estrogenii
2. progesteronul

HORMONII ESTROGENI sunt sintetizaţi de:

− celulele foliculului ovarian, în timpul maturării
− corpul galben
− placentă, în timpul sarcinii

Efectele estrogenilor:
 stimulează proliferarea mucoasei şi musculaturii uterine
 stimulează dezvoltarea glandelor mamare
 stimulează dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femei

PROGESTERONUL este sintetizat de:

− corpul galben
− placentă, în timpul sarcinii
− glandele corticosuprarenale

Efectele progesteronului:
 acţionează asupra mucoasei uterine, determinând modificări secretorii care o pregătesc pentru
nidaţie (fixarea celulei ou)

SISTEMUL OSOS

Mişcarea se realizează prin intermediul sistemului osos (partea pasivă) şi sistemul muscular (partea
activă) a aparatului locomotor. Totalitatea oaselor legate între ele prin articulaţii formează scheletul
corpului care cuprinde peste 200 de oase.
SCHELETUL
Alcătuire după regiunile corpului se disting: scheletul capului, scheletul trunchiului și scheletul
membrelor superioare şi inferioare

1) SCHELETUL CAPULUI este format din 22 de oase și cuprinde neurocraniul și viscerocraniul

a) NEUROCRANIUL (cutia craniană): formată din 8 oase late care adăpostesc encefalul, din care:
 4 neperechi:
− osul frontal (osul frunţii)
− osul etmoid şi sfenoid aşezate la baza cutiei craniene
− osul occipital(osul cefei)
 2 perechi:
− oasele temporale (oasele tâmplelor)
− oasele parietale (oasele bolţii craniene)
b) VISCEROCRANIUL care este format din 14 oase din care:
 2 oase nepereche:
− osul vomer
− osul maxilarului inferior: mandibula
 6 oase perechi:
− oasele maxilare
− oasele palatine
− oasele nazale
− oasele lacrimale
− oasele zigomatice
− oasele cornetele nazale inferioare

2) SCHELETUL TRUNCHIULUI cuprinde: coloana vertebrală, coastele şi sternul

a) COLOANA VERTEBRALĂ este formată din 33-34 vertebre articulate prin discurile intervertebrale
 cuprinde 5 regiuni:
− cervicală, formată din 7 vertebre
− toracală, formată din 12 vertebre
− lombară,formată din 5 vertebre
− sacrală, formată din 5 vertebre
− coccigiană, formată din 4-5 vertebre reduse
 prezintă 4 curburi fiziologice:
− lordoza cervicală şi lordoza lombară, cu concavitatea dispusă posterior
− cifoza toracală şi cifoza sacrală, cu convexitatea dispusă posterior
b) COASTELE sunt în număr de 12 perechi, sunt oase late, dintre care:
− 7 perechi - coaste adevărate (I-VII) care se articulează direct cu sternul prin cartilajele costale
proprii
− 3 perechi - coaste false (VIII-X) care se articulează indirect cu sternul prin cartilajul celei de a
7-a coaste
− 2 perechi – flotante (XI-XII) care nu se articulează cu sternul

c) STERNUL - osul pieptului:

− este os lat
− format din corp, manubriu şi apendice xifoid
− se articulează cu claviculele şi primele 7 perechi de coaste
Sternul, coastele şi regiunea toracală a coloanei vertebrale,formează cutia toracică.

3) SCHELETUL MEMBRELOR este format din scheletul centurilor şi scheletul membrelor

propriu-zise
a) SCHELETUL MEMBRELOR SUPERIOARE cuprinde:
A. centura scapulară: care leagă oasele membrelor superioare de scheletul trunchiului şi este
formată din:
− omoplat (scapulă)
− claviculă
B. scheletul membrului liber propriu-zis format din:
− scheletul braţului - humerus
− scheletul antebraţului - radius şi cubitus (ulna)
− scheletul mâinii: 8 carpiene, 5 metacarpiene și 14 falange
b) SCHELETUL MEMBRELOR INFERIOARE cuprinde:
 A. centura pelviană: care leagă scheletul membrului inferior de cel al trunchiului şi este formată
din:
− 2 oase coxale, care împreună cu osul sacrum şi coccisul formează bazinul
B. scheletul membrului liber propriu-zis format din:
− scheletul coapsei - femur
− scheletul gambei - tibie şi fibulă(peroneul)
− scheletul piciorului: 7 tarsiene, 5 metatarsiene și 14 falange
− rotula(patela) osul genunchiului

ROLUL SISTEMULUI OSOS

Sistemul osos îndeplineşte funcţii importante pentru viaţa organismului:
1) rol de pârghii ale aparatului locomotor:
− asigură susținerea corpului și locomoția
− asigură staţiunea bipedă a omului
− asupra lor acționează mușchii
− reprezintă locuri de inserţie pentru muşchi
2) rol de protecţie al unor organe vitale:
− cutia craniană - adăposteşte encefalul
− canalul vertebral - adăposteşte măduva spinării
− cutia toracică - adăposteşte inima, plămânii, vasele mari
− bazinul osos - adăpoşteşte organe ale sistemului digestiv/organe pelviene
3) rol antitoxic:
− oasele rețin substanțe toxice pătrunse accidental în organism (Hg, Pb, F) fiind apoi eliminate
renal
− previne efectul nociv asupra altor organe, micșorând concentrația lor în sânge
4) rol în formarea elementelor figurate ale sângelui
5) rol în metabolismul calciului și fosforului; reprezintă principalul rezervor de substanțe minerale
al organismului

CREŞTEREA ÎN LUNGIME ŞI GROSIME A OASELOR

1) Creşterea în lungime
− caracterizează oasele lungi (ex.: femur, tibie, radius, ulnă)
− se realizează cu ajutorul cartilajelor de creştere în lungime numite diafizo-epifizare
− asigură formarea de ţesut osos nou spre diafiză prin osificarea de cartilaj
2) Creşterea în grosime
− caracterizează toate formele de oase: lungi, late, scurte
− se realizează prin activitatea periostului, membrană conjunctivă situată la exteriorul osului care
asigură formarea de ţesut osos nou prin osificare de membrană
Creşterea oaselor depinde de factori endocrini, de prezenţa vitaminelor (A,C,D), de o alimentaţie
bogată în calciu şi fosfor.

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE

BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

 - poziția incorectă a corpului timp
DEFORMĂRI OSOASE: îndelungat - accentuarea curburii
a) a) cifoza - întâlnită la persoane care toracale a coloanei
muncesc stând în poziție vertebrale (cocoașă) - respectarea
aplecată: ceasornicari, cizmari, unui regim
cicliști alimentar bogat
b) scolioza - poziția incorectă a corpului - devierea laterală a în vitamine și
coloanei vertebrale, săruri minerale
caracterizată prin
ridicarea unui umăr și
coborărea celuilalt
c) lordoza - poziția incorectă a corpului - accentuarea - efectuarea de
concavității curburii exerciții fizice
lombare a coloanei
vertebrale
d) piciorul plat - statul în picioare timp - apare în timpul creșterii - respectarea
îndelungat oaselor, deoarece nu se unui regim
- încălțăminte necorespunzătoare formează bolta piciorului alimentar bogat
FRACTURILE: - politraumatisme, accidente - durere, echimoze în calciu și
- închise – dacă pielea (vânătăi) fosfor
rămâne intactă - deformarea regiunii
- deschise, dacă sunt - scurtarea regiunii
afectați mușchii și - respectarea
pielea, iar capetele regulilor de
osului ies la exterior protecție a
ENTORSELE: - mișcări burște, necontrolate, - dureri locale, muncii și de
întinderea sau ruperea traumatisme echimoze, umflături ale circulație
ligamentelor într-o articulației
articulație
LUXAȚIILE: disclocări - accidente - simptome similare cu
ale componentelor unei entorsele
articulații

SISTEMUL MUSCULAR

PRINCIPALELE GRUPE DE MUŞCHI SCHELETICI-SOMATICI

După regiunile corpului, muşchii sunt grupaţi în:
1. mușchii capului
2. mușchii gâtului
3. mușchii trunchiului
4. mușchii membrelor

1. MUŞCHII CAPULUI sunt:

a) Muşchii mimicii- cutanaţi – cu rol în determinarea expresiei feței:
 frontal
 occipital
 muşchii grupaţi în jurul orificiilor: nazale, orbitale,auditive
b) Muşchii masticatori – cu rol în masticație:
  maseteri
 temporali
c) Muşchii limbii – cu rol în mișcările limbii (formarea bolului alimentar)
d) Muşchii extrinseci ai globului ocular
 drept superior şi drept inferior
 drept intern şi drept extern;oblic superior şi oblic inferior
2. MUŞCHII GĂTULUI sunt:
 pielosul gâtului
 sternocleidomastoidienii
 hioidienii
3. MUŞCHII TRUNCHIULUI sunt:
a) Muşchii spatelui şi ai cefei:
 trapez
 dorsal
 ai şanţurilor intervertebrale
b) Muşchii toracelui:
 pectoralii
 dinţaţii
 intercostali
 diafragmul
c) Muşchii abdomenului:
 drepţi abdominali
 oblici externi
 oblici interni
4. MUŞCHII MEMBRELOR
Muşchii membrelor superioare sunt:
a) Muşchii umărului - deltoidul
b) Muşchii braţului - biceps şi triceps brahial
c) Muşchii antebraţului - flexori şi extensori ai degetelor, pronatori şi suspinatori ai antebraţului
d) Muşchii mâinii
Muşchii membrelor inferioare sunt:
a) Muşchii fesieri - în jurul articulaţiei coxo-femurale
b) Muşchii coapsei:
 muşchiul croitor
 muşchiul cvadriceps femural
 muşchiul biceps femural
 muşchii adductori ai coapsei
c) Muşchii gambei:
 muşchiul triceps sural alcătuit din muşchii gastrocnemieni şi solear
 muşchiul extensor ai degetelor, flexori ai degetelor; muşchiul pronatori şi suspinatori
ai piciorului
d) Muşchii plantei - muşchiul flexori şi extensori şi degetelor

TIPURI DE CONTRACŢII
Muşchii sunt organe active ale mişcării care asigură tonusul, postura, echilibrul, mimica şi mişcările
voluntare.

1. CONTRACŢIILE IZOMETRICE se caracterizează prin:

 − muşchiul nu îşi modifică dimensiunile, ci starea de tensiune din muşchi
− energia este transformată în căldură
− nu realizează lucru mecanic
− sunt caracteristice musculaturii posturale care asigură staţiunea bipedă a corpului

2. CONTRACŢIILE IZOTONICE se caracterizează prin :

− muşchiul se scurtează şi se produce mişcarea
− tensiunea rămâne aceeaşi
− realizează lucru mecanic
− sunt caracteristice majorităţii muşchilor membrelor (ex: prin contracţia musculaturii membrelor
inferioare se realizează mersul)

3. CONTRACŢIA SIMPLĂ (secusa musculară)

− se obţine dacă se aplică muşchiului o excitaţie unică, de scurtă durată
− declanşată de o singură stimulare a muşchiului

4. CONTRACŢIILE FUZIONATE sunt de mai multe tipuri:

a) TETANOSUL INCOMPLET
− se obţine prin aplicarea repetitivă a stimulilor cu frecvenţă joasă
− graficul înregistrează un platou dinţat care exprimă sumarea incompletă a secuselor
b) TETANOSUL COMPLET
− se obţine prin aplicarea repetitivă a stimulilor cu frecvenţă mai mare
− graficul înregistrează un platou regulat, exprimând sumarea totală a secuselor
c) TONUSUL MUSCULAR
− reprezintă starea de contracţie permanentă, dar parţială a musculaturii
− este rezultatul unor impulsuri nervoase care provin de la măduva şi care stimulează alternativ
fibrele musculare.
− rol în:
 termoreglare
 menţinerea tonusului postural (poziţia corpului)
 expresia feţei
 uşurează declanşarea contracţiilor musculare

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE

BOLI CAUZA SIMPTOME PREVENIRE

- activitate fizică
dezorganizată - dureri musculare - dozarea efortului
- stres: scade randamentul - scăderea forței muscular
OBOSEALA energetic musculare - evitarea
MUSCULARĂ - acumulare de acid lactic, - scăderea excitabilității sedentarismului
 lipsa oxigenului, scăderea musculare - tratarea unor boli
substanțelor macroergice - instalarea contracturii endocrine
(ATP), a glucozei la nivelul - stil de viață
plăcii motorii echilibrat

- eforturi musculare intense

(frecvențe la sportivi) - dureri locale - repaus
ÎNTINDERI ȘI - întinderea excesivă a - echimoze și tumefierea - regim de viață
RUPTURI mușchiului peste limita de zonei afectate echilibrat
MUSCULARE elasticitate - vărsături și colaps în - tratament
- ruptura musculară (ruperea cazuri grave chirurgical în cazuri
mușchiului și a țesutului grave
conjunctiv adiacent)

FUNCȚIILE DE NUTRIȚIE
DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA

Funcţiile de nutriţie realizează schimburile de substanţe dintre organism şi mediu, precum şi

transformările din interiorul organismului. Se realizează prin următoarele procese: digestia, circulaţia,
respiraţia şi excreţia.
SISTEMUL DIGESTIV este format din: tub digestiv și glande anexe

A. TUBUL DIGESTIV format din:

a) cavitatea bucală care conţine:
− limba - organ musculos, cu rol în: vorbire, masticaţie, deglutiţie, sensibilitate gustativă
− dinţii - organe dure, cu rol în: masticaţie, vorbire.
b) faringele - conduct musculo-membranos:
− loc de încrucişare a căii digestive cu cea respiratorie
− comunică anterior cu fosele nazale, cavitatea bucală, laringele
− comunică lateral cu urechea medie
− comunică inferior cu esofagul
c) esofagul - organ musculo-membranos
− situat posterior faţă de trahee
− rol în deglutiţie
d) stomacul organ cavitar:
− situat în abdomen, în loja gastrică
− comunică cu esofagul prin orificiul cardia şi cu duodenul prin orificiul pilor
− format din: fornix(fundul stomacului), corp, antru, canal piloric
− în mucoasa stomacului se găsesc glandele gastrice ce secretă sucul gastric
e) intestinul subţire
− se întinde de la pilor la valvula-ileocecală
− are 3 segmente:
1) duodenul - porţiune fixă - cuprinde în concavitatea sa capul pancreasului
2) jejunul porțiune mobilă
3) ileonul
− în mucoasa intestinală se află glande care secretă suc intestinal şi mucus
d) intestinul gros
− se întinde de la valvula ileocecală până la anus
− mucoasa intestinului gros este lipsită de vilozităţi intestinale, iar celulele sale secretă mucus
− alcătuit din:
1) cec - se continuă cu apendicele vermiform
2) colon - cu segmentele: ascendent, transvers, descendent şi sigmoid
3) rect - se continuă cu canalul anal ce se deschide prin anus

B. GLANDELE ANEXE ale tubului digestiv sunt:

a) glandele salivare- parotide, sublinguale, submandibulare:
− sunt situate în vecinătatea cavităţii bucale
− sunt glande acinoase care secretă saliva
b) ficatul
− situat în cavitatea abdominală, sub diafragm, în loja hepatică
− are o secreţie exocrină (bila) care se elimină în perioadele digestive în duoden, iar în timpul
perioadelor interdigestive este depozitată în vezicula biliară
c) pancreasul
− glandă mixtă
− situat retroperitoneal, înapoia stomacului
− alcătuit din cap, corp, coadă
− partea exocrină secretă sucul pancreatic care este eliminat în duoden

DIGESTIA reprezintă totalitatea proceselor mecanice, fizice și chimie prin care sunt transformate
substanțele complexe din alimente în substanțe simple sau nutrimente ușor asimilabile de către
organism După locul în care se desfășoară poate fi: bucală, gastrică, intestinală.
I. DIGESTIA BUCALĂ – se desfășoară în cavitatea bucală. Constă în realizarea unor:
− procese mecanice – masticația – prin care alimentele sunt fragmentate cu ajutorul dinților, limbii
și mușchilor masticatori. Fragmentarea alimentelor:
 mărește suprafața de contac cu sucurile digestive
  favorizează formarea bolului alimentar
− procese chimice: se realizează sub acțiunea salivei produsă permanent de glandele salivare

SUBSTANTE ANORGANICE apă, electroliți

- mucus: cu rol
 de protectie a cavității bucale
COMPOZIȚIA SUBSTANȚE ORGANICE  de legare a particulelor alimentare
SALIVEI  de favorizare a deglutiției
- lizozim: substanță cu efect bactericid
- amilaza salivară: (ptialină), enzimă glicolitică care
transformă amidonul preparat (fiert sau copt) în
maltoză (dizaharid)
Rezultatul proceselor din cavitatea bucală este bolul alimentar.
Deglutiția reprezintă trecerea bolului alimentar din cavitatea bucală prin faringe și esofag în stomac.
II. DIGESTIA GASTRICĂ – se desfășoară în stomac prin procese mecanice și chimice care
permit transformarea bolului alimentar într-o pastă numită chim gastric.
− activitatea motorie – realizată de musculatura stomacului, prin:
 contracții tonice, cu rol de a permite umplerea stomacului
 contracții peristaltice care asigură deplasarea alimentelor spre intestinul subțire
 contracții de retropulsie care asigură amestecul alimentelor cu sucul gastric
− activitatea secretorie – glandele gastrice secretă sucul gastric
- apă - solvent universal
- mediul de desfășurare a reacțiilor biochimice
- acid - asigură un ph acid, favorabil activității enzimelor
COMPONENTA clorhidric digestive
ANORGANICĂ - activează pepsinogenul (secretat inactiv pentru
evitarea autodigestiei) în pepsină
COMPOZIȚIA - distruge bacteriile ajunse în stomac
SUCUL - mucus pepsinogen -> pepsină - descompune proteinele
GASTRIC în fragmente mai mici
(albumoze și peptone)
COMPONENTA - enzime lambfermentul - coagulează laptele
ORGANICĂ proteolitice gelatinaza - hidrolizează gelatina
- enzime lipaza gastrică - descompune lipidele,
lipolitice deja emulsionate, în acizi
grași și glicerol
III. DIGESTIA INTESTINALĂ – se desfășoară la nivelul intestinului subțire, locul unde
definitivează digestia și se realizează absorbția nutrimentelor. Constă în:
− activități motorii care asigură amestecul chimului cu sucurile digestive și împingerea resturilor
nefolositoare spre intestinul gros, prin contracții intestinale de tip peristaltic și mișcări segmentare
− activități secretorii la nivelul intestinului subțire acționează trei sucuri digestive: sucul biliar (bila),
sucul pancreatic și sucul intenstinal

SUCUL CARACTERISTICI COMPOZIȚIE ROL

DIGESTIV
- este secretat - NU conține
permanent de către enzime
celulele ficatului - coține: apă, acizi
(hepatocitele) biliari, lecitină
SUCUL - în perioada - săruri biliare - în emulsionarea grăsimilor
BILIAR interdigestivă, sucul ( din degradarea - activarea enzimelor lipolitice
(bila) biliar este depozitat colesterolului) - absorbția produșilor lipidici
în vezica biliară - pigmenți biliari
(colecist), iar în ( din degradarea
timpul digestiei hemoglobinei )
ajunge în duoden
prin canalul coledoc
- apă
aninonul carbonic - se combină cu Na și formează Na2 CO 3 ,
HCO3 cu rolul de a neutraliza aciditatea
chimului gastric
-secretate în formă inactivă și activate în
- este secretat de cavitatea intestinală, descompun
partea exocrină a proteinele în oligopeptide:
SUCUL pancreasului − tripsinogenul care se transformă în
PANCREATIC - ajunge în duoden tripsină activă
printr-un canal care enzime − tripsina provenită din tripsinogen
se deschide proteolitice inactiv
împreună cu peptidaze − chimotripsina provenită din
canalul coledoc chimotripsinogen
− carboxipeptidazele: descompun
oligopeptidele în di și tripeptide
− elastaza: hidrolizează proteinele
fibroase
amilaza - acționează asupra amidonului
pancreatică transformându-l în maltoză
lipaza pancreatică - transformă lipidele neutre (trigliceride)
în acizi grași și glicerol
mucus - asigură protecția peretelui intestinal de
- este produs de aciditatea chimului gastric
SUCUL glandele intestinale peptidaze (di și - descompun di și tripeptidele în
INTESTINAL - enzimele sunt tripeptidaze) aminoacizi
atașate de dizaharidaze - descompun dizaharidele în aminoacizi
membrana apicală
a enterocitelor lipaza intestinală - descompune lipidele emulsionate în
acizi grași și glicerol
apă

Absorbţia este procesul prin care nutrimentele rezultate din digestie trec în sânge sau în limfă.
Mucoasa intestinală prezintă o serie de adaptări pentru a favoriza absorbția:
− este subțire și poate fi traversată ușor
− are o suprafața mare de absorbție datorită cutelor, vilozităților și microvililor
− vine în contact cu o rețea vasculară bogată

FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS

Activitatea secretorie – celulele secretoare din mucoasa intestinului gros produc mucus, cu rol în
formarea și deplasarea materiilor fecale
Procesele de fermentație – au loc în prima parte a intestinului gros, sub acțiunea florei bacteriene
aerobe. Prin aceste procese, glucidele nedigerate (celuloză) sunt transformate în monozaharide și
apoi în acid lactic
Procese de putrefacție – se desfășoară în a doua parte a intestinului gros și constau în
descompunerea proteinelor nedigerate prin decarboxilare și dezaminare. Rezultă amoniac, amine și
substanțe toxice, componente ale materiilor fecale.
Defecația – reprezintă eliminarea materiilor fecale. Este un act reflex parțial voluntar, se încheie în
măduva spinării, dar sub control cortical.

ABSORBȚIA FORMA SUB TIP DE TRANSPORT VASE DE

SUBSTANȚELOR CARE SUNT TRANSPORT
ABSORBITE
GLUCIDE monozaharide - transport activ, dependent de sodiu - capilarele
- din enterocite trec în capilarele sangvine sangvine
din vilozitățile intestinale prin difuziune - vena portă
- ficat
PROTEINE aminoacizi - transport activ, utilizând ATP, în enterocite - capilarele
- după absorbție, aminoacizii trec prin sangvine
difuzine în capilarele sangvine ale - vena portă
vilozităților - ficat
LIPIDE acizi grași și - fiind substanțe liposolubile, trec prin
glicerol difuziune în enterocite, dar caracterul - chilifer central
hidrofob le împiedică să treacă în sânge - canal toracic
(acesta are un conținut mare de apă) - circulație
- aiczii grași se combină în enterocite, în sangvină
principal cu proteine și trec în vasele
limfatice prezente în vilozități (chilifere
centrale)
MINERALE minerale - transport activ: Na, K, Ca, Fe - capilarele
- transport pasiv: Cl sangvine
- din enterocite trec prin difuziune în - vena portă
capilarele sangvine - ficat
APĂ apă - transport pasiv – prin osmoză - capilarele
- se realizează atât în intestinul subțire, cât sangvine
și în colon - vena portă
- ficat

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE

BOALA CAUZE MANIFESTĂRI PREVENIRE

- bacterii - leziuni ale smalțului dentar - respectarea regulilor
CARIILE - factori mecanici, chimici care pot ajunge până la de igienă bucală
DENTARE - variații bruște de pulpa dintelui, provocând - efectuarea
temperatură dureri controlului
stomatologic
- evitarea alimentelor
prea reci sau prea
fierbinți
STOMATITA - infecții - inflamarea mucoasei - respectarea regulilor
- alergii bucale de igienă bucală
- substanțe toxice - leziuni
- stare generală alterată
ETEROCOLITE - paraziți intestinali - inflamații ale mucoasei - prepararea și
- bacterii intestinului subțire sau a păstrarea alimentelor
- alergii celui gros în condiții igienice
- exces de antibiotice - colici - spălarea fructelor si
- diaree legumelor
- febră - spălarea mâinilor
înainte de masă
CIROZA - hepatita epidemiă - boală cronică a ficatului - respectarea
HEPATICĂ - alcoolism caracterizată prin distrugerea măsurilor de igienă
celulelor hepatice și - evitarea consumului
proliferarea țesutului exagerat de alcool,
conjunctiv din interiorul tutun, condimente
ficatului
LITIAZA - alimentație bogată în - colică biliară - reducerea
BILIARĂ grăsimi - greață consumului de grăsimi
- creșterea concentrației de - vărsături
săruri din sucul biliar - febră
PANCREATIT - asociată cu litiaza biliară, - inflamație a pancreasului - alimentație
A dar pot fi și cauze cu dureri abdominale echilibrată
infecțioase, alcoolism puternice - evitarea consumul
cronic sau ulcerul - vărsături excesiv de alcool
- mese regulate

CIRCULAŢIA

Sângele reprezintă 8% din masa corporală și este construit din:

1. plasmă – 55% din sânge
2. elemente figurate – 45% din sânge, reprezentate de:
  hematii – cu rol în transportul gazelor respiratorii
 leucocite sau globule albe – cu rol imunitar
 trombocite – cu rol în coagularea sângelui

Grupele sangvine sunt determinate de prezența aglutinogenelor A,B în membrana hematiilor și a

agulininelor alfa și beta din plasma sangvină

SISTEMUL ABO
GRUPA AGLUTINOGEN AGLUTININA POSIBILITĂȚI DE TRANSFUZII
SANGVINĂ
donează: toate grupele
0 (1) - alfa și beta
primește: doar grupa O
donator universal
A (II) A beta donează: AB și A
primește: O și A
B (III) B alfa donează: AB și B
primește: O și B
AB (IV) A și B - donează: doar AB
primește: toate grupele
primitor (acceptor) universal
Întâlnirea aglutinogenului cu aglutinina omoloagă (A cu alfaşi B cu beta) determină un conflict imun
antigen-anticorp, care duce la distrugerea hematiilor sau hemoliză.

Sistemul Rh
− pe suprafața hematiilor a fost identificat și antigenul D sau Rh
− în funcție de existența sau lipsa acestuia, persoanele sunt considerate:
 Rh : aproximativ 85% dintre oameni prezintă pe suprafața hematiilor un antigen D sau Rh
+¿¿

 Rh : restul de 15% din populația umană care nu prezintă antigenul D sau Rh

−¿¿

− în mod natural, nu există aglutinine anti-Rh, dar se pot forma în urma unor transfuzii repetate de
sânge Rh+¿¿
− în cazul mamelor cu Rh−¿¿ , sarcina cu un făt cu Rh+¿¿ moștenit de la tată, determină formarea de
anticorpi anti-Rh. Prima sarcină decurge normal, dar la o nouă sarcină, anticorpii pot trece prin
placentă și produc incompatibilitate (icter hemolitic, avort precoce).

Imunitatea reprezintă capacitatea organismului de a recunoaşte şi de a neutraliza particule sau celule

străine acestuia.
Organismul uman foloseşte împotriva factorilor biologici din mediul extern 2 sisteme: imunitatea
nespecifică şi imunitatea specifică.
1. Imunitatea nespecifică(înnăscută):
− este prezentă la toţi oamenii
− se transmite ereditar
− se realizează prin piele, mucoase, lizozim, activitatea fagocitară a leucocitelor
2. Imunitatea specifică(dobândită)
− se manifestă în urma expunerii la agenți care determină un răspuns imun
− poate fi dobândită
a) natural prin mecanisme:
 pasive – transfer transplacentar de anticorpi
 active – în urma unei boli
b) articifial prin mecanisme:
 pasive – administrare de anticorpi
 active – vaccinare (întroducerea în organism a unor agenți patogeni atenuați sau omorâți, dar
care pot declanșa producerea de anticorpi)
Răspunsurile imune specifice sunt mediate de:
 limfocitele B – imunitatea umorală, prin anticorpi
 limfocitele T – imunitatea celulară

INIMA
− asigură circulația continuă a sângelui în organism
− situată în mediastin ( spațiul dintre cei doi plămâni )
− organ musculos, cavitar
− alcătuită din 4 camere: 2 atrii și 2 ventricule
− atriile și ventriculele comunică între ele, pe fiecare parte, prin orificiile antrioventriculare prevăzute
cu valvule
− peretele inimii ester alcătuit din 3 straturi: epicard, miocard și endocard
− rol de pompă aspiro-respingătoare

a) Atriul drept
b) Atriul stâng
− se varsă cele 4 vene pulmonare care aduc sângele oxigenat de la plămâni
− cele 2 atrii sunt separate prin septul interatrial, unde se află nodulul atrioventricular
c) Ventriculul drept
− are peretele mai gros decât pereții atriilor
− comunică cu atriul drept prin orificiul atrioventricular drept, prevăzut cu valvula tricupsidă, care
direcționează curgerea sângelui dinspre atriu spre ventricul
− pleacă artera pulmonară, cu sânge neoxigenat, spre plămâni
− la baza arterei pulmonare se găsesc valvulele sigmoide care împiedică întoarcerea sângelui în
ventricul
d) Ventriculul stâng
− peretele acestuia are grosimea cea mai mare dintre toate compartimentele inimii, deoarece trimite
sângele oxigenat în tot organismul, prin cea mai mare arteră, artera aortă, care este prevăzută cu
valvule sigmoide la bază
− comunică cu atriul stâng prin orificiul atrioventricular stâng, prevăzut cu valvula bicupsidă sau
mitrală
− în septul interventricular se află fasciculul Hiss

MIOCARDUL/MUŞCHIUL INIMII
− este constituit din 2 tipuri de celule: celule miocardice contractile şi celule miocardice modificate
care intră în alcătuirea ţesutului excitoconductor sau nodal
Sistemul excitoconductor este format din:
a) nodulul sinoatrial:
− se află în peretele atriului drept
− la nivelul acestuia se deschid venele cave care aduc sângele cu dioxid de carbon din corp
− frecvenţa descărcărilor este de 70-80/min
− conduce activitatea ritmică a inimii
b) nodulul atrioventricular:
− se află în partea inferioară a septului interatrial şi se termină în septul interventricular
− frecvenţa descărcărilor este de 40/min
− funcţionează permanent şi în paralel cu nodulul atrioventricular
 c) fasciculul Hiss:
− pleacă din nodul atrioventricular
− se împarte în 2 ramuri care coboară în ventricule şi formează reţeaua Purkinje
− frecvenţa de descărcare este de 25/min

PROPRIEȚĂȚILE MIOCARDULUI pot fi comune cu al mușchilor striați, dar și specifice

A. AUTOMATISMUL (ritmicitatea)
− capacitatea celulelor modificate ale miocardului (țesut excitoconductor), grupate în centri sau
noduli, de a genera spontan și ritmic potențiale de acțiune
− inima continuă să bată pentru un timp, chiar dacă este scoasă din organism
B. EXCITABILITATEA
− proprietatea miocardului de a răspunde la stimuli printr-un potențial de acțiune propagat, lucru
posibil doar în timpul diastolei (în faza de relaxare)
C. CONDUCTIBILITATEA
− capacitatea de a conduce potențialul de acțiune in toată masa miocardului, pe următorul traseu:

NOD SINOATRIAL  NODUL ATRIOVENTRICULAR FASCICUL HISS  REȚEAUA PURKINJE 

MIOCARD CONTRACTIL VENTRICULAR

D. CONTRACTILITATEA
− proprietatea miocardului de a genera tensiune între capetele fibrelor sale, iar rezultatul este
expulzia sângelui
− activitatea mecanică a inimii constă intr-o succesiune de contracții (sistole) și relaxări (diastole)

CICLUL CARDIAC
− format dintr-o sistolă și diastolă
− durată de 0,8 secunde pentru o frecvență a inimii de 70 contracții/min
Durata stistolei și a diastolei este în:
a) atrii:
 sistola atrială = 0,1 s și asigură trecerea sângelui în ventricule
 diastola atrială= 0,7s
b) ventricule:
 sistola ventriculară = 0,3 s
o începe cu închiderea valvelor atrioventriculare
o se deschid valvele sigmoide de la baza aortei și trunchiului pulmonar pentru împingerea
sângelui în aceste artere
o la finalul sistolei ventriculare, valvele sigmoide se închid
 distola ventriculară = 0,5 s
o presiunea din ventricule scade
o valvele atrioventriculare se deschd, permițând curgerea sângelui din atrii în ventricule
Diastola generală = perioada în care se suprapun diastola artrială cu cea ventriculară și durează 0,4 s
PARAMETRII FUNCŢIONALI AI ACTIVITĂŢII CARDIACE
A. Frecvența cardiacă
− numărul de contracții/min = 70-80 contracții/min, în condiții de repaus
B. Debitul sistolic
− volumul de sânge pompat într-o sistolă ventriculară = 70-90 ml
C. Debitul cardiac
 − volumul de sânge pompat de inima în unitatea de timp = produsul dintre frecvența cardiacă și
debitul sau volumul sistolic
− are o valoare medie de 5,6L/min (70 contracții x 80 ml)
− în condiții de efort, sarcină sau febră, debitul cardiac poate să crească, iar în timpul somnului scade
D. Tensiunea arterială
− presiunea cu care circulă sângelere în artere
− are o valoare:
 maximă în timpul sistolei ventriculare = 120 mm Hg
 minimă în timpul diastolei ventriculare = 80 mm Hg
− se măsoară cu ajutorul tensiometrului și depinde de rezistența periferică, debit cardiac, elasticitatea
vaselor, volumul de sânge
E. Pulsul arterial
− expansiunea peretelui arterial la pomparea unei noi cantități de sânge
− poate fi perceput prin comprimarea unei artere pe un plan osos și furnizează informații despre ritmul
cardiac și calitatea arterelor

La om, ca și la celelalte mamifere, circulația sângelui este:

 închisă – sângele circulă prin inimă și vase
 completă – sângele oxigenat nu se amestecă cu cel neoxigenat
 dublă – sângele parcurge 2 circuite: circulația mare și mică

CIRCULAȚIA MARE (sistematică sau nutritivă):

− începe în ventriculul sâng, prin artera aortă spre țesuturi, de unde pornește sângele cu oxigen și
substanțe nutritive
− sângele cedează oxigenul și substanțele nutritive și preia CO2 și substanțele rezultate din
metabolismul celular
− sângele se întoarce la inimă, în atriul drept, prin venele cave

artera aortă venă cavă superioară și inferioară

Vs țesuturi Ad
O2 CO 2

CIRCULAȚIA MICĂ (pulmonară sau funcțională):

− începe în ventriculul drept, prin trunchiul arterei pulmonare spre plămâni, de unde pornește sângele cu
dioxid de carbon CO 2
− realizează schimburile
gazoase la nivelul alveolelor
pulmonare
− sângele se întoarce, în atriul stâng, prin patru vene pulmonare

Vd trunchi pulmonar
plămâni vene pulmonare
As
CO 2 O2

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE

 BOALĂ CAUZE
CARDIOPATIE - îngroșarea arterelor
ISCHEMICĂ coronare și pierderea
elasticității, ceea ce
determină o irigare
insuficientă a inimii
HEMORAGII - secționarea unor vase de
INTERNE ȘI sânge: înterne (sângele
EXTERNE ajunge în țesuturi sau
cavități) sau externe
( sângele ajunge la
suprafața corpului)
- boli infecțioase și alergice
LEUCEMII - creșterea numărului de
leucocite până la câteva
sute de mii/mm3 de sânge
- leucocitele nou formate nu
se maturează complet
- reprezintă un cancer al
sângelui
ANEMII - scăderea numărului de
hematii și a cantității de
hemoglobină, cauzată de
lipsa fierului sau vitaminei
B12, de cauze genetice,
infecțioase sau tumorale
RESPIRAȚIA
MANIFESTĂRI PREVENIRE
- dureri toracice
persistene, 20-30 de
minute - respectarea unui regim
- tulburări de ritm alimentar echilibrat
cardiac
- infarct - evitarea consumului de
- paloare grăsimi, supraalimentări
- agitație
- amețeli - evitarea fumatului,
- hipotensiune drogurilor, condimentelor
- transpirație
- senzație de sete - practicarea unor exerciții
fizice, excursiilor si
- oboseală drumețiilor
- anemie
- hemoragii - tratarea bolilor infecțioase
- creșterea în volum a
ganglionilor limfatici - evitarea traumatismelor
- scăderea imunității
- alimentație bogată în fier
și vitamine
- paloare accentuată
- oboseală
- slăbire progresivă
- aritmii
 Respirația asigură energia necesară organismului, prin arderea substanțelor organice în prezența
oxigenului.
Organele care asigură preluarea oxigenului și eliminarea dioxidului de carbon formează sistemul
respirator.
Acesta este format din:
1. Căile respiratorii
− asigură transportul, purificarea, umezirea și încălzirea aerului
− reprezentate de:
 fosele nazale
 fargine
 laringe
 traheee
 bronhii principale
2. Plămânii
− asigură schimburile gazoase
− formați din:
 parenchim pulmonar
 remificații ale bronhiilor care alcătuiesc arborele bornșic
Schimburile de gaze se realizează între alveolele pulmonare și capilarele sangvine, structuri
cunoscute ca membrane alveolo-capilare.

VENTILAȚIA PULMONARĂ
− este procesul prin care se realizează schimbul de gaze respiratorii dintre organism și mediu
− se realizează prin mișcari de inspirație (întroducerea aerului atmosferic cu oxigen în plămâni ) și
expirație (eliminarea aerului bogat în dioxid de carbon din plămâni)
INSPIRATIA
− proces activ
− se realizează prin:
a) mărirea volumului cutiei toracice și a plămânilor, ca urmare a:
 contractării mușchiul diafragm și creșterea diametrului longitudinal al cutiei toracice
 contractării mușchiilor intercostali și creșterea diametrului antero-posterior și transversal
b) scăderea presiunii intrapulmonare
− rezultat: aerul atmosferic pătrunde în plămâni
− în condiții de efort, inspirația devine forțată
EXPIRAȚIA
− proces pasiv
− se realizează prin:
a) revenirea la normal a cutiei toracice, respectiv a volumului pulmonar, ca urmare a:
− relaxării mușchilor inspiratori
b) creșterea presiunii aerului din interioriul plămânilor, peste valoarea presiunii atmosferice
− rezultat: aerul este eliminat din plămâni
− în condiții de efort, expirația devine un proces activ (se contractă mușchii abdominali)

VOLUME ȘI CAPACITĂȚI RESPIRATORII

A. Volumul curent (V.C.)
− volumul de aer vehiculat într-o respirație normală
 − valoare: 500 ml
B. Volumul inspirator de rezervă (V.I.R.)
− volumul de aer introdus în plămâni printr-o inspirație forțată, care urmează unei inspirații normale
− valoare: 1 500 ml
C. Volumul expirator de rezervă (V.E.R.)
− volumul de aer eliminat după o expirație forțată, care urmează unei expirații normale
− valoare: 1 500 ml
D. Volumul rezidual (V.R.)
− volumul de aer care rămâne în plămâni dupa o expirație forțată
− valoare: 1500 ml
E. Capacitatea vitală (C.V.)
− reprezintă suma volumelor de aer care pot fi mobilizate din plămâni și pot fi măsurate cu ajutorul
spirometrului
C.V. =V.C. + V.I.R. + V.E.R. = 3 500 ml
F. Capacitatea pulmonară totală (C.P.T.)
− este suma dintre capacitatea vitală si volumul rezidual
C.P.T = C.V. + V.R. = 5 000 ml

Debitul respirator reprezintă volumul curent ( 500 ml) înmulțit cu frecvența respiratorie (16-18 respirații
pe minut). În condiții de repaus, valoarea este de 8-9 L/min.

SHIMBURILE DE GAZE RESPIRATORII ŞI TRASNPORTUL ACESTORA

Schimburile gazoase respiratorii cuprind 3 etape:
1) ETAPA PULMONARĂ
− presupune schimbul de gaze respiratorii dintre aerul din alveolele pulmonare şi sângele din capilare
− se realizează după legile difuziunii, pe baza diferenței presiunilor parțiale ale gazelor
− oxigenul are o presiune parțială de 100 mm hg în aerul alveolar - acesta trece în sângele din
capilarele pulmonare unde presiunea sa este de 40 mm Hg
− dioxidul de carbon are presiunea parțială de 40 m Hg în aerul alveolar și 46 mm Hg în sângele
capilar – trece din sânge în alveole
2) ETAPA SANGVINĂ
− presupune transportul gazelor respiratorii prin sânge
 Transportul oxigenului se face:
a) dizolvat în plasma sangvină 1,5%
b) sub formă de combinație cu hemoglobina, numită oxihemoglobină 98,5%
 Transportul dioxidului de carbon se face:
a) dizolvat în plasma sangvină 5%
b) sub formă de combinație cu hemoglobina, numită carbohemoglobină 5%
c) sub formă de bicarbonați de sodiu și potasiu 90%
3) ETAPA CELULARĂ (tisulară)
− constă în schimbul de gaze dintre sângele capilar şi celule, prin intermediul lichidului interstiţial
− se realizează prin difuziune
 Oxigenul trece din capilarele sangvine, de la o presiune mare, în lichidul interstiţial şi de aici
în celule, unde presiunea este mai mică.
 Dioxidul de carbon va trece din celule, unde presiunea este mai mare, în lichidul interstiţial
şi de aici în capilarele de sânge, unde presiunea este mai mică
− la nivelul celulelor, în mitocondrii, au loc procese de oxidoreducere a substanțelor organice cu
producere de energie, CO 2 și apă.

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE

 BOALĂ CAUZE
- boală virală contagioasă
- poate să apară izolat sau
GRIPA sub formă de epidemii
- inhalarea
FIBROZA microparticulelor de siliciu,
PULMONARĂ cărbune sau azbest,
tabagism
- fumatul este principala
EMFIZEMUL cauză a acestei boli
PULMONAR - inhalarea unor substanțe
iritante
- are loc o iritare a
mucoasei bronșice și
scăderea imunității locale
EXCREȚIA
MANIFESTĂRI PREVENIRE
- febră - vaccinarea
- stare generală alterată antigripală
- inflamații ale căilor - alimentație bogată în
respiratorii superioare vitamine
- secreții nazale - practicarea
- tuse exercițiilor fizice
- cefalee - îmbrăcăminte
- se poate asocia cu adecvată
pneumonia - evitarea zonelor
aglomerate
- înlocuirea țesutului - respectarea normelor
pulmonar normal cu țesut de protecție a muncii
conjunctiv fibros în anumite sectoare
- scăderea capacității - filtre pentru aer
respiratorii - renunțarea la fumat
- astuparea bronhiilor
- expirația devine dificillă
- aerul rămâne în alveole - evitarea fumatului
- pereții alveolari se activ sau pasiv
întind și se pot rupe
- se instalează cianoza și
tusea
Prin EXCREȚIE se elimină produșii de catabolism, substanțele aflate în exces sau produse cu
potențial toxic ajunse în organism.

Sistemul excretor este format din:

a) rinichi – formați din unități structurale și funcționale nefroni cu rol în producerea urinei
b) căi urinare – cu rol în conducerea și eliminarea urinei
 uretere
 vezică urinară
 uretră

URINA se formează la nivelul nefronilor prin procese de filtrare glomerulară, reabsorbție tubulară și
secreție. Nefronul este format din:
a) corpuscul renal, alcătuit din:
 capsula Bowmann
 glomerulul renal ( ghem de capilare sangvine)
b) tub urinifer format din:
 tub contort proximal
 ansa Henle
 tub contort distal

1) Filtrarea glomerulară
− presupune trecerea plasmei sangvine din capilarul glomerular în capsula nefronului prin
membrana filtrantă
− membrana filtrantă este formată din: endoteliul capilarelor glomerulului, membrana bazală a
endoteliului şi epiteliul Bowmann
− lichidul format se numește urină primară și se formează în cantitate de 125 ml/min
− debitul sangvin este aproximativ 2-% din debitul cardiac de repaus
2) Reabsorbția tubulară
− este procesul prin care sunt recuperate anumite substanțe utile organismului
− trec din tubul urinifer, în special din partea proximală, în capilarele peritubulare (din jurul tubilor
uriniferi)
− se face:

+¿¿
activ ( cu consum de energie) pentru glucoză, unii aminoacizi și peptide, unii ioni ca Na ,
K +¿¿ , Ca2+¿ ¿, Mg 2+¿¿, fosfați, sulfati, vitamina B12

−¿¿
pasiv pentru uree, apă și Cl
3) Secreția tubulară
− reprezintă trecerea unor substanțe (toxice) din capilarele peritubulare în interiorul tubului urinifer
− se desfășoară invers față de reabsorbție
− se face:
 activ pentru H , acid uric, medicamente (penicilina)
+¿¿

 pasiv pentru uree și amoniac

Rezultatul celor 3 procese este urina finală, în cantitate de 1,5L/24 ore

Compoziția urinei finale este: 95% apă, 5% alți componenți (săruri minerale, substanțe organice).
Glucoza este prezentă doar în urina persoanelor bolnave de diabet.
 ELIMINAREA URINEI
− urina formată la nivelul nefronilor este colectată și transportată în pelvisul renal sau bazinet, iar de aici
trece în uretere, care se deschid în vezica urinară, care are rolul de a depozita și elimina urina
− acumularea a 200-300 ml de urină determină distensia peretelui vezical și declanșarea reflexului de
micțiune

Micțiunea
− actul prin care ale loc golirea vezicii urinare și eliminarea urinei prin uretră
− este parțial voluntar, adică se închide în centrii din măduva spinării, dar este controlat de centrii
nervoși corticali care acționează asupra sfincterului vezical extern striat

Centrii nervoși medulari acționează astfel:

− cei simpatici determină relaxarea mușchiului vezical și contracția sfincterului intern neted
− cei parasimpatici asigură contracția mușchiului vezical și relaxarea sfincterului intern

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE

BOALĂ CAUZE MANIFESTĂRI PREVENIRE

CISTITA - infecții bacteriene - urinări frecvente

- dureri în timpul micțiunii -alimentație corectă
- nevoia de a urina, deși nu
se elimină nimic - activități sportive
NEFRITA - infecții bacteriene - hematurie
(streptococ) sau - urină roșiatică - îmbrăcăminte adecvată
procese autoimune - prezența proteinelor in urină
- endeme - evitarea excesului de
GLOMERULONEFRITA - infecții bacteriene - palpitații medicamente
(streptococi) sau - hipertensiune
procese autoimune - dureri lombare - igiena regiunii
urogenitale și perianale
 SISTEMUL REPRODUCĂTOR

Sistemul reproducător asigură supraviețuirea speciei umane. Presupune o diferențiere a organelor

reproducătoare masculine și feminine care se completează reciproc.

I. SISTEMUL REPRODUCĂTOR FEMININ

Componente:
A. organe genitale interne
B. organe genitale externe

A. Organele genitale interne sunt:

1) GONADE=OVARE
− situate în pelvis
− organe preche
− au formă ovoidă și sunt legate cu elementele din jur prin ligamente
Structură:
 zonă corticală(periferică) – în care se află foliculi ovarieni în diverse etape de evoluție și în
care se dezvoltă ovocitul
 zonă medulară – cu țesut conjunctiv lax, vase de sânge și nervi
− este glandă mixtă
− rol exocrin – producerea de ovule (ovogeneză)
− rol endocrin – secreția hormonilor sexuali ( de către celulele foliculilor, iar în cazul gravidelor și de
către placentă):
 estrogeni= hormonul feminității: asigură apariția si dezvoltarea caracterelor sexuale
secundare
 progesteron = hormonul maternității: modifică mucoasa uterină în vederea sarcinii

Ovogeneza
− presupune o succesiune de diviziuni prin care dintr-o celulă diploidă se ajunge la ovocitul de ordinul
II, haploid ( are jumătate din numărul de cromozomi ai celulei diploide)
− toate ovocitele II prezintă cromozomul X
− procesele se desfășoară la nivelul foliculului ovarian și sunt controlate de hormonii hipofizari, pe
parcursul unui ciclu ovarian, cu o durată de 28 de zile
Ciclul ovarian este format din 3 faze:
a) faza foliculară – are loc dezvoltarea și maturarea unui folicul ovarian
b) ovulația – în a 14-a zi a ciclului menstrual, foliculul matur se rupe și se eliberează ovocitul II,
captat de trompele uternie
c) faza luteală – presupune transformarea foliculului rupt în corp galben care secretă hormoni
eterogeni și progesteron:
 timp de 10 zile, dacă nu a avut loc fecundația
 timp de 3 luni, în cazul unei sarcini

2) CĂI GENITALE
1. trompe uterine
− conducte pereche
− stiuate între ovare și uter
− rol: la nivelul lor este captat ovocitul II și poate avea loc fecundația
2. uter
− organ musculos cavitar, nepereche
− în formă de pară
− situat în cavitatea pelviană
− între vezica urinară și rect
− la nivelul mucoasei uternie se fixează embrionul (nidație)
− mucoasa uterină suferă modificări ciclice sub acțiunea hormonilor sexuali femini, în timpul ciclului
uterin (se suprapune celui ovarian)
Ciclul uterin este format din 3 faze:
a) faza menstruală – ovulul nefecundat va fi eliminat odată cu stratul superficial al mucoasei
uterine, însoțit de o ușoară sângerare; durează 3-4 zile
b) faza de proliferare – continuă faza menstruală până în a 14-a zi a ciclului; se produce
îngroșarea mucoasei uterine
c) faza secretorie – începe din ziua a 14-a și durează până la o nouă menstruație
3. vagin
− conduct musculo-conjunctiv
− organ cavitar
− se inserează pe uter cu un capăt, iar la celălalt se deschide la exterior prin orificiul vaginal
− la nivelul lui are loc acuplarea

B. Organele genitale externe sunt:

1. valvula
− fantă mărginită de două pliuri cutanate numite labii mari și labii mici
− labiile mici mărginesc vestibulul vaginal în care se deschid uretra și orificiul vaginal
Glande anexe:
− sunt reprezentate de glandele mamare, asigură secreția laptelui
− sunt formate din lobi cu glande și canale care se deschid la nivelul mamelonului
II. SISTEMUL REPRODUCĂTOR MASCULIN
Componente:
a) organe genitale interne
b) organe genitale externe

A. Organele genitale interne sunt:

1) GONADE=TESTICULE
− situate într-o pungă tegumentară numită scrot
− alcătuite dintr-o membrană conjunctivă numită albuginee din care pornesc lame conjunctive ce
delimitează lobuli
− în fiecare lob se află 1-4 tubi seminiferi la nivelul cărora se produc spermatozoizii
− printre tubii seminiferi se găsesc celule interstițiale, cu rol în secreția de testosteron
− este glandă mixtă
− rol exocrin – producerea de spermatozoizi (spermatogeneza)
− rol endocrin – secreția hormonului masculin – testosteron (determină dezvoltarea și menținerea
caracterelor sexuale secundare)

Spermatogeneza
− constă în diviziuni ale spermatogoniilor (celule diploide) și formarea spermatocitelor de ordinul I
(diploide)
− ulterior prin diviziune meiotică rezultă spermatocitele de ordinul II (haploide) care parcurg a doua
etapă a meiozei și formează spermatidele
− spermatidele trec printr-un proces de maturare și devin spermatozoizi
− spermatozoizii conțin 22 de cromozomi autozomi și un cromozom heterozom X sau Y
− procesul de spermatogeneză începe la pubertate și se continuă pe toată durata vieții

2) Conducte spermatice
− asigură circulația spermatozoizilor și lichidului spermatic
− se clasifică în:
 căi intratesticulare: tubii drepți și rețeaua testiculară
 căi extratesticulare: canale eferente, canalul epididimar, canalul deferent, canalul ejaculator și
uretra
B. Organe genitale externe sunt:
1. penis
− organ copulator, genital și urinar
− format din: rădăcină, corp și gland, structuri acoperite de tegument
− în structura internă se descriu doi corpi cavernoși și un corp spongios, formațiuni erectile dispuse în
jurul uretrei

Glande anexe sunt reprezentate de:

a) vezicule seminale – glande pereche, situate posterior de vezica urinară care, prin secrețiile
elaborate, asigură nutriția și mobilitatea spermatozoizilor
b) prostată – glandă situată sub vezica urinară care elimină secreții cu efect antiacid și lubrifiant
c) glandele bulbouretrale – se deschid în uretră și secretă un lichid asemănător celui prostatic care
se adaugă spermei

SĂNĂTATEA REPRODUCERII
Asigurarea sănătății reproducerii presupune ca oamenii să fie capabili de a duce o viață sexuală
normală, lipsită de riscuri, dreptul de a fi informați, libertatea de a alege momentul procreării și
posibilitatea de a avea acces la metode sigure și eficiente de planificare familială.

Planificarea familială reprezintă controlul fertilității cuplurilor.

Concepția
− presupune procesul de fecundație
− momentul optim pentru concepție în perioada de ovulație este atunci când ovocitul II ajunge în trompa
uterină și întâlnește spermatozoidul fecundat
− momentul stabilirii sexului viitorului copil: dacă ovocitul cu n=22+X
 întâlnește un spermatozoid cu n=22+X, produsul de concepție va fi de sex feminin
 dacă întâlnește un spermatozoid cu n=22+Y, va fi de sex masculin
− în urma fecundației se formează celula-ou sau zigotul, care va avea 2n=44+XX sau 2n=44+XY
− zigotul începe să se dividă, iar după trei zile petrecute în trompa uterină începe să se deplaseze spre
uter unde are loc nidația sau fixarea embrionului în mucoasa acestuia

Sarcina
− reprezintă perioada de timp necesară dezvoltării embrionului
− durează 9 luni
− în timpul sarcinii, schimburile nutritive dintre mamă și făt se realizează prin intermediul placentei

Nașterea reprezintă procesele prin care este expulzat fătul la finalul celor 9 luni de sarcină.

Contracepția
− asigură posibilitatea alegerii momentului concepției unui copil
− presupune utilizarea unor metode prin care se împiedică procesul de fecundație
− metodele contraceptive prezintă atât avantaje, cât si dezavantaje și trebuie aleasă metoda potrivită
fiecărui cuplu
Metodele contraceptive pot fi:
a) temporare
 contraceptive de barieră ( prezervative, diafragmă, spermicide)
 contraceptive orale (pilule hormonale)
 injecții cu progesteron
 implanturi subcutanate cu hormoni
 steriletul
b) definitive (sterilizarea)
 vasectomia
 legarea trompelor uterine
 histerectomia

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE

BOALA CAUZE MANIFESTĂRI PREVENIRE

ANEXITA - infecții apărute după - dureri lombare
avort sau naștere - febră
- secreții vaginale - respectarea normelor
- hemoragii de igienă individuală
ADENOM DE - creșterea volumului - urinări dese și întrerupte
PROSTATĂ prostatei, cu - retenția de urină - viață sexuală normală
compresie pe vezica - infecții urinare
urinară - litiază și chiar insuficiența - sexul protejat
- poate fi o tumoare renală
benignă