Curs 2.

Anatomia și fiziologia omului

Prof. Dr. Alexandru Croitoru

SISTEMUL NERVOS

Totalitatea organelor constituite din aglomerări de ţesut nervos specializat în recepţionarea,

transmiterea şi prelucrarea informaţiilor captate din mediul intern sau extern formează sistemul nervos.
Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos se clasifică astfel:
1. sistemul nervos central (nevraxul):
a. măduva spinării (adăpostită în canalul medular vertebral);
b. encefalul (situat la nivelul cutiei craniene), format din trunchi cerebral, cerebel, diencefal şi
emisfere cerebrale.
2. sistemul nervos periferic: reprezentat de filetele nervoase care intră în alcătuirea nervilor
cranieni şi a celor spinali.
Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos se clasifică astfel:
1. sistemul nervos somatic (al vieţii de relaţie), care relaţionează organismul cu condiţiile variabile
ale mediului extern.
2. sistemul nervos vegetativ (autonom), care coordonează şi integrează în mediul intern activitatea
viscerală.

Măduva spinării
Măduva spinării este acea parte a sistemului nervos central (SNC) adăpostită în canalul vertebral; se
întinde de la nivelul vertebrei cervicale C1 până la vertebra lombară L2, pe o distanţă de aproximativ 43 -
45 cm. La nivelul celei de-a doua vertebre lombare, medulla spinalis se termină în formă de con, şi de
aici şi până la coccis, se continuă cu fillum terminale. Fillum terminale, alături de nervii lombari şi sacrali,
formează ceea ce se numeşte coada de cal.
Măduva spinării se divide în patru regiuni topografice – cervicală, toracală, lombară, sacrală – de
unde pornesc cele 31 perechi de nervi spinali (8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali şi 1 coccigian).

 Configuraţia externă:
- are formă de cilindru turtit antero-posterior;
- prezintă o protuberanţă cervicală la nivelul vertebrelor C3 - T2 (situs de origine pentru ramurile
plexului brahial) şi una lombară la nivelul vertebrelor T9 - T12 (de unde pornesc ramurile plexului
lombar);
- pe faţa anterioară prezintă fisura mediană anterioară;
- pe faţa posterioară se găseşte şanţul median posterior;
- de-o parte şi de alta a şanţurilor mediane sunt descrise cele două şanţuri colaterale – anterior şi
posterior – prin care ies rădăcinile nervilor spinali.

 Configuraţia internă:
- măduva spinării este constituită din canal ependimar (situat central), substanţă cenuşie (dispusă la
interior) şi substanţă albă (dispusă periferic);
- canalul ependimar conţine lichidul cefalorahidian (LCR);
- substanţa cenuşie este comparată cu un fluture cu aripile deschise şi prezintă:
1
 - coarnele anterioare (coloane de substanţă cenuşie ce conţin neuronii somatomotori alfa şi
gamma, ai căror axoni formează rădăcinile motorii ale nervilor spinali);
- coarnele posterioare (coloane de substanţă cenuşie ce conţin neuronii senzitivi şi intercalari - de
asociaţie);
- coarnele laterale (coloane de substanţă cenuşie, prezente strict la nivel medular cervical inferior,
toracal şi lombar superior, ce conţin neuronii vegetativi simpatici - visceromotorii şi
viscerosenzitivi);
- substanţa albă este alcătuită din fibre nervoase mielinice dispuse în cordoane; fiecare cordon
conţine fascicule sau tracturi de fibre ascendente şi descendente;
- substanţa reticulată se dispune sub formă de insule de celule situate în jurul canalului ependimar,
precum şi între cornul lateral şi baza cornului posterior.

Distribuţia şi rolul nervilor spinali

Din măduva spinării, de-o parte şi de alta se desprind 31 perechi de nervi spinali, care fac legătura
dintre măduvă şi periferia corpului, aceştia părăsind canalul vertebral la nivelul orificiilor intervertebrale.
Nervii spinali sunt nervi micşti, constituiţi din fibre senzitive şi motorii, ţesut conjunctiv de legătură,
vase şi limfatice cu rol trofic.
Sunt formaţi din 2 rădăcini, 1 trunchi şi 5 ramuri.
a. rădăcina posterioară (dorsală) – formată din axonii şi dendritele neuronilor care pornesc din
ganglionul spinal; neuronii care tranzitează această rădăcină sunt somatosenzitivi şi
viscerosenzitivi;
b. rădăcina anterioară (ventrală) – constituită din axonii neuronilor somatomotorii din coarnele
anterioare şi vegetativi din coarnele laterale;
c. trunchiul nervului spinal – este mixt şi de aici se desprind cele cinci ramuri:
- ramura ventrală – mixtă, dând naştere plexurilor nervoase; în regiunea toracală, formează
nervii intercostali;
- ramura dorsală – este formată din axonii motoneuronilor radiculari şi din dendritele
protoneuronilor din ganglionul spinal; conţine fibre visceromotorii postganglionare,
somatosenzitive şi somatomotorii;
- ramura comunicantă albă – conţine fibre viscerosenzitive şi visceromotorii preganglionare
simpatice, care realizează legătura cu neuronii postganglionari simapatici;
- ramura comunicantă cenuşie – conţine fibre postganglionare simpatice amielinice,
realizând legătura cu ganglionii simpatici paravertebrali;
- ramura meningeală – conţine fibre visceromotorii şi viscerosenzitive, care se distribuie
meningelor cerebrospinale.

Arcul reflex – mecanismul de funcţionare al sistemului nervos

Actul reflex este mecanismul elementar şi fundamental al activităţii sistemului nervos somatic şi
vegetativ. Substratul anatomic al actului reflex în constituie arcul reflex. Arcul reflex presupune reacţia
de răspuns a centrilor nervoşi la acţiunea unui stimul care a excitat un receptor şi are următoarele
componente obligatorii în structura sa:
 receptori (celule înalt specializate, capabile să transforme energia mecanică, termică, electrică,
în influx nervos);
 cale aferentă (dendritele şi axonii neuronilor senzitivi de la nivelul rădăcinii posterioare a
nervului spinal);

2
  centru nervos (reprezentat de motoneuroni, neuroni de asociaţie, neuroni vegetativi, cortex; la
acest nivel informaţia venită pe calea aferentă senzitivă este analizată şi se elaborează răspunsul
corespunzător);
 cale eferentă (axonii motoneuronilor din coarnele anterioare medulare sau neuroni vegetativi
din coarnele laterale);
 organ efector (musculatura scheletică şi viscerală, care determină contracţie, sau glandele
exocrine şi endocrine, care determină secreţie).

Întreruperea arcului reflex în oricare din punctele sale determină suprimarea actului reflex.
Reflexele sunt exagerate, în emoţii intense şi diminuate, în relaxarea fizică şi psihică, şi la vârstnici.

A. Funcţia reflexă a măduvei spinării – are la bază substanţa cenuşie şi ca substrat anatomic arcul reflex.

Schema arcului reflex

fibre senzitive CENTRU fibre motorii

RECEPTOR ――――――→ NERVOS ――――――→ EFECTOR
aferente (S N C) eferente ↓
muşchi şi glande

I. Reflexele somatice medulare:

1. monosinaptice = reflexele osteotendinoase (ahilean, rotulian, bicipital, tricipital etc.)
∟ au 2 neuroni, timp de latenţă scurt şi nu iradiază;
∟ reflexele osteotendinoase sunt reflexe miotatice reprezentate de contracţia unui muşchi al
cărui tendon este percutat cu un ciocan de percuţie. Nu iradiază şi sunt inhibate central.

Exemplu: reflexul rotulian:

 centrul medular este la nivelul L3-L4
 se percutează tendonul rotulian al muşchiului cvadriceps
 se observă extensia gambei

R = proprioceptorii de la nivelul mm. cvadriceps femural

C.A = axonii şi dendritele nn. senzitivi din ggl. spinal
C.N = măduva spinării L3-L4
C.E = axonii nn. motori
E = mm. cvadriceps femural

Examinarea reflexelor osteotendinoase este utilizată în practica medicală deoarece furnizează două
categorii de informaţii:
 asupra integrităţii arcurilor reflexe medulare
 asupra eficacităţii controlului pe care îl exercită etajele superioare ale SNC în direcţia
reflectivităţii medulare

2. polisinaptice (nociceptive) = reflexul de flexie (flectarea unui membru, după aplicarea unui stimul
nociv) şi reflexul de apărare (îndepărtează zona stimulată de agentul nociv)
∟ au cel puţin 3 neuroni, timp de latenţă mare şi iradiază în funcţie de intensitatea excitantului
(respectă legile lui Pflűger).

3
 Legile lui Pflűger (legile activităţii reflexe) – au fost stabilite experimental, pe o broască spinală,
căreia i-a fost excitat (cu stimul electric, chimic etc.) membrul posterior.

II. Reflexele vegetative medulare:

Tipul de reflex
Centrii
vegetativ Segmentul medular Reflexul corespunzător
medulari
medular
măduva cervico- reflex cardioaccelerator T3 – T5
toracală reflex pupilodilatator C8 – T2
reflex vasoconstrictor T1 – L2
Reflexe măduva toraco- reflex de motilitate gastrointestinală T6 – L2
vegetative lombară reflex sudoral T1 – L2
simpatice reflex pilomotor/piloerectil T1 – L2
reflex de micţiune L1 – L2
măduva lombară reflex de defecaţie L1 – L2
reflex sexual L1 – L2
Reflexe reflex de micţiune S2 – S4
vegetative măduva sacrală reflex de defecaţie S2 – S4
parasimpatice reflex sexual S2 – S4

B. Funcţia de conducere a măduvei spinării – are ca substrat anatomic substanţa albă, respectiv
tracturile ascendente şi descendente.
Căile ascendente (ale sensibilităţii) transmit informaţii de la diferiţi receptori. Sensibilitatea este de
trei tipuri: exteroceptivă (tactilă, termică, dureroasă), proprioceptivă (conştientă, inconştientă) şi
interoceptivă (viscerală).
Căile descendente (ale motilităţii) conduc impulsurile nervoase de la celulele motorii de la nivelul
encefalului spre organele efectoare. Motilitatea este de două feluri – voluntară (declanşată din centrii
motori corticali, pe căile piramidale) şi involuntară (stereotipică şi automată, condusă pe căile
extrapiramidale).

Trunchiul cerebral
A. Funcţia reflexă a trunchiului cerebral:
Reflexe somatice Reflexe vegetative
BULB
1. reflexele secretorii şi motorii digestive
1. reflexul de deglutiţie 2. reflexul respirator
3. reflexul adaptativ cardiovascular
PUNTE
1. reflexul lacrimal
1. reflexul masticator
2. reflexul respirator
2. reflexul de clipire
3. reflexul cardiovascular
MEZENCEFAL
1. reflexele statice şi statochinetice –
1. reflexul pupilar
au centrii în nucleii sistemului extrapiramidal
4
B. Funcţia de conducere a trunchiului cerebral:
Se realizează prin intermediul căilor nervoase de conducre, ascendente şi descendente, specifice şi
nespecifice.
Căile specifice.
a) căile ascendente:
 fasciculul spinotalamic anterior şi lateral;
 fasciculul spinocerebelos direct (dorsal) şi încrucişat (ventral);
b) căile descendente:
 piramidale (75% din ele se încrucişează în bulb, restul în măduvă);
 extrapiramidale (străbat toate etajele trunchiului cerebral sau doar bulbul).

Căile nespecifice.
Sunt fascicule lungi, formate din axonii neuronilor din nucleii substanţei reticulate. Sistemul reticulat
activator ascendent (S.R.A.A.):
 primeşte permanent informaţii prin colateralele desprinse pe întreg traseul căilor ascendente
specifice, venite prin nervii cranieni şi nervii spinali;
 provoacă reacţia de trezire, prin reglarea ritmului nictemeral (mecanismul somn-veghe);
 îndreaptă atenţia spre stimulul cel mai important;
 se creează un circuit cortico-reticulo-cortical, prin care scoarţa cerebrală îşi autoîntreţine
tonusul.

Nervii cranieni
Nervii sunt structuri filiforme alcătuite din fascicule de ţesut nervos, care transportă impulsurile de
la SNC la diversele organe şi aparate, şi de la acestea înapoi la creier şi măduva spinării.
Nervii cranieni sunt nervi direct conectaţi cu creierul şi există 12 astfel de perechi; dintre acestea,
doar 10 aparţin trunchiului cerebral. Excepţie fac perechile I şi II. La nivelul trunchiului cerebral se află
originea reală (locul în care se găseşte corpul celular al primului neuron al nervului = nucleul
motor/nucleii vegetativi/ganglionii senzitivi de pe traseul nervilor cranieni), nucleii terminali şi originea
aparentă (locul de intrare/ieşire a unui nerv în/din trunchiul cerebral) a respectivilor nervi cranieni.

Nervii se clasifică astfel:

a. nervi senzitivi, care transmit impulsurile nervoase de la organele receptoare spre centrii nervoşi –
perechile de nervi I, II, VIII
b. nervi motori, care merg de la centrii spre organele efectoare (musculatură şi glande) – perechile de
nervi III, IV, VI, XI, XII
c. nervi micşti, care conţin atât fibre senzitive, cât şi motoare – perechile de nervi V, VII, IX, X
d. unii dintre nervii cranieni au şi o componentă vegetativă; este cazul perechilor III, VII, IX, X

Funcţia reflexă şi de conducere în cerebel, diencefal şi emisferele cerebrale

CEREBELUL
Cerebelul este situat în fosa craniană posterioară, posterior de punte şi de bulb şi inferior de
emisferele cerebrale. I se descrie o formă de fluture, fiind constituit dintr-o zonă mediană (vermis) şi
două părţi laterale (emisfere cerebeloase). Este separat de emisferele cerebrale printr-o prelungire a
durei mater.

5
 Substanţa cenuşie, la exterior formează scoarţa cerebeloasă, iar la interior – patru perechi de nuclei
cerebeloşi, situaţi în substanţa albă.

Funcţiile cerebelului:
Cerebelul intervine în:
- menţinerea tonusului muscular;
- coordonarea mişcărilor;
- păstrarea echilibrului.
Extirparea cerebelului duce la următoarele tulburări:
- atonie (scăderea tonusului muscular);
- astazie (imposibilitatea de a sta în picioare fără o bază largă de susţinere);
- astenie (oboseală musculară).
Funcţiile cerebelului vor fi ulterior preluate, în totalitate, de către scoarţa cerebrală.

DIENCEFALUL
- “creierul intermediar”;
- dispus între mezencefal şi emisferele cerebrale;
- format din 5 nuclei de substanţă cenuşie:
- talamus;
- epitalamus;
- subtalamus;
- metatalamus;
- hipotalamus.

Funcţiile diencefalului:
 staţie de releu pe traseul căilor senzitive ascendente;
 centru de integrare a funcţiilor vegetative.

Talamusul:
– constituie staţie de releu pe traseul căilor senzitive şi aici ajung impulsurile sensibilităţilor
specifice (tactilă, gustativă, auditivă) şi nespecifice (difuze).
Funcţiile hipotalamusului:
– centru al reflexelor complexe comportamentale şi emoţionale;
– intervine în reglarea funcţiilor vegetative;
– controlează termoreglarea, aportul alimentar şi hidric, funcţiile sexuale;
– intervine în reglarea circulaţiei, respiraţiei, metabolismelor intermediare.

EMISFERELE CEREBRALE
Emisferele cerebrale reprezintă cea mai voluminoasă parte a nevraxului. Sunt în număr de 2,
despărţite de fisura interemisferică şi unite bazal de corpul calos (bandă de substanţă albă). Substanţa
cenuşie a scoarţei cerebrale este formată din 16 miliarde de celule nervoase.

Funcţiile emisferelor cerebrale:

1. Funcţia reflexă. La acest nivel se închid două tipuri de reflexe:
a. reflexe condiţionate – dobândite prin învăţare (reflexul vizual – salivar al lui Pavlov);
b. reflexe necondiţionate – înnăscute (reflexul salivar, respirator, de tuse etc.).
2. Funcţia de analiză şi sinteză, care presupune:
a. analiza stimulilor;
b. sistematizarea şi sinteza excitanţilor.
6
 3. Funcţia de semnalizare, formată din două sisteme:
a. sistemul I de semnalizare – analizatorii;
b. sistemul II de semnalizare – limbajul, care realizează relaţia cu mediul prin intermediul
primului sistem de semnalizare.

Sistemul nervos vegetativ (SNV)

SNV este acea parte a sistemului nervos, care integrează şi coordonează funcţiile viscerale.
Inervează muşchii netezi viscerali, vasele sangvine, miocardul şi glandele endocrine. Acţiunea sa fiind
una permanentă, SNV are activitate cu caracter continuu, exercitată atât în stare de veghe, cât şi în stare
de somn.
SNV este format dintr-o parte centrală (neuronii vegetativi din trunchiul cerebral şi măduva spinării)
şi dintr-o parte periferică (ganglionii vegetativi, fibrele preganglionare şi postganglionare).
Sistemul nervos vegetativ, după funcţiile pe care le îndeplineşte, se împarte în două componente
complementare şi antagonice, respectiv sistem simpatic (care are o acţiune difuză şi manifestă în
condiţii de stres) şi sistem parasimpatic (care are o activitate permanentă şi manifestă în condiţii
obişnuite de viaţă).
Substratul anatomic al activităţii reflexe a SNV este reprezentat de arcul reflex vegetativ. Acesta
este format din:
a. receptori viscerali (interoceptori);
b. cale aferentă de conducere (constituită din dendritele şi axonii neuronilor viscerosenzitivi);
c. centru nervos superior şi inferior de comandă si control (constituit din neuroni hipotalamici,
vegetativi simpatici şi parasimpatici);
d. cale eferentă de conducere, reprezentată prin axonii neuronilor visceromotori;
e. efectori viscerali.

Principalele efecte exercitate de cele două segmente vegetative

Nr. Organul inervat Efectele stimulării simpaticului Efectele stimulării parasimpaticului

crt. (efectorul) (S) (PS)
1 Glandele sudoripare Stimularea secreţiei Stimularea secreţiei la nivel palmar
2 Musculatura bronşică Bronhodilataţie Bronhoconstricţie
Cardioaccelerator şi dilatator al
Cardiomoderator şi coronaro-
vaselor coronare; cresc frecvenţa
3 Cord şi vase sangvine constrictor; scad frecvenţa şi
cardiacă, conducerea şi forţa de
conducerea atrioventriculară
contracţie
Uterul
4 - gravid Contracţie

- negravid Relaxare
5 Penis Ejaculare Vasodilataţie şi erecţie

7
 Figura 1. Anatomia sistemului nervos

Figura 2. Ariile de proiecţie corticală

Figura 3. Cerebelul. Diencefalul. Emisferele cerebrale