SISTEMUL ENDOCRIN

Sistemul endocrin reprezintă totalitatea glandelor endocrine, care la rândul lor

secretă hormoni, pentru a coordona activitatea organismului. Sistemul endocrin are
rol de comunicare şi coordonare şi se bazează în exercitarea funcţiilor sale pe
hormoni, fiind controlat de către sistemul nervos.

Hormonul (grec. ορμόνη, – horman, hormanus – a pune în mişcare, a trezi) este o

substanţă biochimică care transmite informaţii de la un organ sau ţesut la altul,
fiind secretată de glandele endocrine sau de alte ţesuturi, care stimulează şi
coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. Spre deosebire
de sistemul nervos unde informaţiile de la centru (creier sau măduva spinării) şi
impusurile nervoase se propagă prin prelungirile axonice sau dentritice cu o viteză
mare ce durează fracţiuni de secundă, informaţiunile transmise pe cale hormonală
sunt mai lente, unele ca de exemplu în cazul adrenalinei care durează secunde, pe
când în cazul celorlalţi hormoni durează zile, până ce informaţiile ajung la organul
sau ţesutul ţintă.
Hormonii sunt cei care guverneaza numeroase functii ale corpului, indeosebi
metabolismul celulelor, cresterea, dezvoltarea sexuala, reactiile corpului la stres.

Hormonul este eliberat in sange si circula cel mai des legat de o proteina care
regleaza actiunea sa.

El se fixeaza in continuare pe receptorii purtati de catre organele-tinta cu o

specificitate comparabila celei a unei ,,chei intr-o broasca”, cu scopul de a adapta
organismul la nevoile momentului, de exemplu pentru a stimula secretiile de
insulina atunci cand ingestia alimentelor antreneaza o crestere a nivelului glucozei
din sange. Productia de hormon este la randul ei stimulata sau franata printr-un
proces regulator, care poate fi hipotalamic sau metabolic; astfel, scaderea glicemiei
inhiba secretarea de insulina de catre pancreas.

Hormonii se impart in trei mari grupe dupa structura lor:

- hormonii polipeptidici (formati din mai multi acizi aminati), de exemplu
insulina;
- hormonii steroidieni (derivati ai colesterolului), precum cortizolul si
derivatii lui;
- hormonii derivati dintr-un acid aminat, precum hormonii tiroidieni.

Nu doar glandele endocrine clasice secretă hormoni. În organism exista şi alte

organe şi ţesuturi specializate în secreţia de hormoni. Inima, spre exemplu, secretă
un hormon care reglează excreţia de sodiu la nivelul rinichilor, numit peptidiul
atrial natriuretic. Rinichiul, pe lângă funcţiile sale clasice, secretă trei
hormoni: eritropoetina (stimulează producţia de globule
roşii), calcitriol (important în metabolismul calciului) şi renina (responsabil de
controlul tensiunii arteriale). Tractul intestinal, pe lângă funcţiile digestive, secretă
şi el un număr mare de hormoni, printre care gastrina şi colecistochinina. Ei
contribuie la reglarea secreţiei intestinale.

ENDOCRIN, EXOCRIN. Glandele sunt organe care produc o secreţie şi se

clasifica în exocrine şi endocrine, în funcţie de mediul în care îşi expulzează
secreţia. Glandele exocrine elimina substanţele pe care le produc în tubul digestiv,
urinar, genital sau în exterior (piele). Este cazul glandelor sudorale, lacrimale,
salivare, stomacale, intestinale, mamare şi altele. Glandele endocrine nu au o
conductă de eliminare. Ele îşi trimit produsele de secreţie direct în sânge. Exista
însă glande cu caracter mixt, precum pancreasul sau ovarele.
Glandele endocrine sunt: hipofiza, epifiza, hipotalamusul, tiroida, paratiroidele,
timusul, suprarenalele, pancreasul endocrin, ovarele şi testiculele.
1. Hipofiza (glanda pituitară)

Are greutatea de 0,5 grame. Este formată din trei lobi, anterior, mijlociu şi
posterior, ultimul fiind conectat la hipotalamus. Este denumită şi „glanda şefă”
datorită rolului important pe care îl au unii din hormonii secretaţi de ea în controlul
secreţiei celorlalte glande ca şi a legăturii directe pe care o are cu centrul de control
al sistemului nervos – hipotalamusul. Hipotalamusul asigura acest control
secretând factorii stimulant şi inhibant al secreţiilor hipofizare.

Hormonii secretaţi de hipofiză sunt:

– Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere;

– Oxitocina favorizează naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii uterului

şi alăptarea;
– Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează dezvoltarea organismului;

– Hormonii gonadotropi controlează funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti.

Glanda hipofiză secretă şi hormonul antidiuretic (ADH sau vasopresină), implicat

în absorbţia apei la nivelul rinichilor. Absenţa vasopresinei duce la apariţia
diabetului insipid, boală manifestată prin nevoia frecventă de a urină şi prin
senzaţia continuă de sete.

Hormonul tireotrop (TSH) stimulează sinteza şi secreţia de hormoni tiroidieni, iar

cel adenocorticotrop (ACTH) activează metabolismul lipidic, glucidic şi proteic

Hipotalamusul, componentă a sistemului nervos central este considerat şi glandă

endocrină deoarece secretă hormoni care asigura controlul nervos al hormonilor
secretaţi de hipofiza şi implicit şi al celor al altor glande endocrine.
2. Epifiza
Are formă conică şi are ca principal hormon secretat melatonină, care acţionează
inhibator asupra glandelor sexuale şi are efect hipoglicemiant.
3. Hipotalamusul
Din limba greaca = sub talamus, este o regiune a creierului mamiferelor (de
dimensiunea unei alune) localizat sub talamus, fiind o arie importanta a regiunii
centrale a diencefalului, avand ca functie determinate procese metabolice si alte
activitati anatomice. Hipotalamusul leaga sistemul nervos de sistemul endocrin
sintetizand secretia neurohormonilor, fiind necesar in controlarea secretiei de
hormoni a glandei peturiare, printre ele eliberarea hormonului gonadotropina.

Neuronii ce secreta GnRH (Gonadotropin-releasing hormone)

sunt legati de sistemul limbic care ajuta la controlarea emotiilor si a activitatii
sexuale. Hipotalamusul controleaza deasemenea temperatura corporala, foamea si
setea.
4. Tiroida

Este cea mai voluminoasă glanda cu secreţie internă (25-30 g); ea se afla în
regiunea anterioară a gâtului, înaintea laringelui şi a traheei. Macroscopic este
formată din doi lobi şi o porţiune intermediară – istm.Tiroida, glanda situată în
regiunea gâtului intre trahee şi laringe produce şi secretă 3 hormoni tiroxina (T4) şi
triiodotironina (T3) – importanţi pentru creşterea şi dezvoltarea normală şi
armonioasa a organismului, cu efecte pe metabolismul glucidelor, proteinelor şi
lipidelor cu producere de energie, calcitonina fiind cel de-al treilea hormon
tiroidian, rolul principal fiind prevenirea creşterilor de calciu seric peste limita
normală.
5. Paratiroidele

Sunt patru glande mici aflate în partea posterioară a tiroidei şi care secretă
hormonii: parathormonul şi calcitonina care au rol în menţinerea echilibrului
(absorbţia şi fixarea) fosforului şi a calciului organismului. Hiperfuncţia acestor
glande determină decalcifierea osoasă, iar hipofuncţia lor conduce le dezvoltarea
defectuoasă a dinţilor şi întârzieri mintale.

6. Timusul

Este un organ cu funcţie limfoidă şi endocrina, situat în etajul superior al cutiei

toracice, retrosternal; el se dezvolta până la vârsta de doi ani, după care rămâne
staţionar până la 14 ani, când începe să involueze, dar nu dispare complet şi
rămâne fără importanţă fiziologică.

Timusul îndeplineşte două funcţii: organ limfoid şi glanda endocrină.

Alături de splină, măduva oaselor, ficat, ganglioni limfatici, timusul generează

“limfocite T” sau timocite, care contribuie la imunitatea organismului prin
elaborare de anticorpi.
Funcţia endocrină este mai puţin cunoscută, însă prin hormonul sau secretat
favorizează:

– creşterea şi dezvoltarea organismului prin acţiunea asupra cartilajelor de

conjugare, calcifierea oaselor, apariţia dentiţiei, reglarea metabolismului calciului;

– dezvoltarea normală a organelor şi glandelor genitale, maturarea sexuală care se

definitivează la pubertate, când începe şi involuţia timusului.
7. Glandele suprarenale

Sunt în număr de două, aşezate la polul superior al fiecărui rinichi, în nişte spaţii
numite lojile glandelor suprarenale; au o greutate de câte 10 – 12 g.

Glanda suprarenală este constituită la exterior dintr-o capsula fibroasă, iar în

interior din parenchimul glandular, care este structurat în două zone:

– zona corticală, corticosuprarenala, de origine mezodermică;

– zona medulară, medulosuprarenala, de origine cetodermica.
Corticosuprarenala secretă un număr mare de hormoni care, după acţiunea lor
biologică predominantă, se pot împărţi în trei grupe:
1. Hormonii glucocorticoizi (cortizonul şi hidrocortizonul) intervin în
metabolismul glucidic, lipidic, protidic şi mineral; în principal ei produc o
stimulare a gluconeogenezei hepatice şi în acelaşi timp o scădere a ritmului de
degradare a glucozei celulare – ei sunt factorii hiperglicemianţi.
Reglarea glucocorticoizilor se realizează prin secreţia ACTH hipofizar.

2. Hormonii mineralocorticoizi (aldosteronul şi dezoxicorticosteronul) intervin în

reglarea metabolismului hidromineral şi indirect a volumului sanguin.
3. Hormonii sexuali (estrogenii, androgenii şi progesterona) au funcţii
asemănătoare cu cei secretaţi de gonade, însă sunt produşi în cantităţi mai mici.
Medulosuprarenala secretă doi hormoni principali: adrenalină şi noradrenalina.

8. Pancreasul endocrin
Pe lângă funcţia să exocrina cu rol fundamental în digestie şi absorbţie, pancreasul
este şi o glandă endocrină de importanţă majoră. Există două tipuri de celule,
celule alfa, care secretă glucagonul şi celule beta care secretă insulina. Insulina este
principalul hormon care scade nivelul glicemiei din organism. Ea creşte gradul de
utilizare a glucozei în celule şi ajută la transformarea glucidelor în lipide.

Hiposecreţia de insulină produce diabetul zaharat. Glucagonul are efecte opuse

insulinei, determinând hiperglicemie.

9. Ovarele → au o activitate dublă: endocrina şi exocrina.

Activitatea exocrină este realizată prin producerea de ovule (ovulaţia), de celule
germinale (ovogeneza, gametogeneza), iar cea endocrina, prin secreţia de hormoni.

Produc hormonii sexuali ai femeii, incluzând hormonii steroizi: estrogenul şi

progesteronul, precum şi inhibina.

Estrogenul şi progesteronul reglează funcţiile ovariene şi dezvoltarea sânilor la

pubertate. Estrogenul ajută la dezvoltarea ovulelor. Progesteronul este necesar în
menţinerea şi dezvoltarea sarcinii, dacă acesta s-a produs.
Estrogenul :
– produc dezvoltarea şi creşterea glandei mamare la fete în pubertate;

– determina caracterele sexuale secundare la fete;

– apariţia şi evoluţia normală a ciclului menstrual;

– stimulează contracţiile uterului.

Progesteronul, ca şi hormonii estrogeni, face parte din grupul hormonilor steroizi

(asemănători hormonilor din corticosuprarenala).
Acţiunea biologică principală a acestui hormon se exercita asupra tractului genital,
pe care îl pregăteşte pentru nidaţia oului şi menţinerea sarcinii. Menţionăm că
hormonii progestationali mai pot fi secretaţi şi de placenta.

Reglarea secreţiei de hormoni ovarieni se realizează de către hipofiza anterioară,

hipotalamus şi sistemul limbic.

10. Testiculul
Activitatea exocrină este realizată de ţesutul seminal, care produce
spermatogeneza, şi activitatea endocrină este realizată de ţesutul interstiţial care
secretă hormonii androgeni.

Partea endocrină a testiculului este reprezentată de celulele interstiţiale Leydig,

care se găsesc în ţesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi contorţi; totalitatea
celulelor interstiţiale formează aşa-numita glanda interstiţială care
secretă testosteronul.
Rol :

– produce dezvoltarea organelor genitale masculine şi menţine integritatea morfo-

functionala a acestora;

– induce dezvoltarea somatică a caracterelor secundare specifice sexului masculin

(îngroşarea vocii, dezvoltarea musculaturii şi a scheletului, a pilozităţii faciale, de
pe piept, regiunea axială, de pe linia albă supraombilicala etc.);

– are o acţiune anabolizantă protidica şi lipidica, stimulând dezvoltarea

musculaturii;

– determina osificarea cartilajelor de conjugare.

AFECŢIUNI ENDOCRINE

1. Hipertiroida
Afecţiune care se caracterizează prin excesul de hormoni tiroidieni.
Tiroida este o glandă endocrină, de forma unui fluture, care cântăreşte mai puţin de
30 grame şi este situată la baza gâtului. Glanda tiroidă secretă triiodotironina (T3)
şi tiroxina (T4), care reglează metabolismul, controlează temperatura corpului,
influenţează ritmul cardiac, etc. şi calcitonina, un hormon care reglează cantitatea
de calciu din organism.

Cauze
Cauzele acestei boli nu sunt cunoscute cu exactitate, deşi factorii genetici sunt de
obicei implicaţi.
În majoritatea cazurilor de hipertiroidism cauza este reprezentată de boala lui
Basedow, de origine autoimună, în care anticorpii produşi de sistemul imunitar
stimulează o hipersecreţie de tiroxina de către tiroida. În mod normal, anticorpii
protejează organismul împotriva virusurilor, bacteriilor şi a altor substanţe străine
care pătrund în organism.

Dar, în boală lui Basedow, anticorpii atacă glanda tiroidă.

O altă formă de hipertiroidism se datorează apariţiei unui adenom la nivelul

glandei tiroide, care începe să producă hormoni în exces. Adenomul este o tumoră
benignă ce se dezvolta pe o glandă, provocând creşterea dimensiunilor acesteia.

Glanda tiroidă se poate inflama -afectiune numită tiroidita. În acest caz, excesul de
hormoni tiroidieni depozitaţi în glanda tiroidă, se varsa în fluxul sangvin. Tiroidita
subacuta, o formă rară de tiroidita, provoacă durere localizată la nivelul glandei
tiroide.

O altă formă este nedureroasa şi survine după naştere – tiroidita post – partum.
Supraîncărcarea cu iod este o altă cauză a hipertiroidismului. Aceasta apare în
general la pacienţii cu guşa nodulară (în special la vârstnici), cărora li se
administrează medicamente care conţin iod sau care efectuează investigaţii
radiologice cu substanţe de contrast cu conţinut mare de iod. În acest caz,
hipertiroidismul persista atât timp cât excesul de iod rămâne în circulaţie.

Semne şi simptome:
– pierderea greutăţii corporale, în condiţiile în care apetitul şi ingestia de alimente
cresc;
– tahicardie, aritmie sau palpitaţii;
– creşterea dimensiunilor glandei tiroide (guşa), care se prezintă sub forma unei
umflaturi la baza gâtului.

Tratamentul constă în administrarea de antitiroidiene de sinteză (frânează secreţia

de hormoni tiroidieni), administrarea de iod radioactiv (care va fi absorbit de către
tiroidă, cauzând o reducere a dimensiunilor acesteia) sau efectuarea unei
tiroidectomii (îndepărtarea parţială a tiroide).

2. Guşa
Reprezintă o umflătură anormală formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea
în volum a tiroidei, dezvoltată prin umflarea unuia sau ambilor lobi ai glandei.

Cauze: din cauza lipsei iodului, producţia de tiroxină scade sub limitele minim
admise, atunci, hipofiza intervine şi îşi intensifică activitatea, secretând în exces un
hormon menit să stimuleze activitatea glandei tiroide, pentru că aceasta să revină la
nivelurile anterioare normale de producţie. Dar, prin această continuă stimulare,
glanda tiroidă începe să se mărească, astfel încât cei doi lobi ai săi, situaţi la baza
gâtului, se vor umfla, creând impresia unei guşe.
Tratament: se recomandă consultaţia medicală de specialitate. Tratamentul poate fi
medicamentos, cu iod sau hormoni, sau cortizon, iar în unele cazuri se impune
intervenţia chirurgicală.
Prevenirea guşei constă în introducerea în alimentaţie a sării intens iodurate.

3. Hipotiroidism
Afecţiune caracterizată printr-un deficit de hormoni tiroidieni. Tiroida este o
glandă endocrină, de forma unui fluture, care cântăreşte mai puţin de 30 grame şi
este situată la baza gâtului. Glanda tiroidă secretă triiodotironina (T3) şi tiroxina
(T4), care reglează metabolismul, controlează temperatura corpului, influenţează
ritmul cardiac, etc. şi calcitonina, un hormon care reglează cantitatea de calciu din
organism.

Dacă glanda tiroidă nu mai secretă hormoni în cantitata suficientă -afectiune

numită hipotiroidism, metabolismul devine lent, iar funcţiile organismului sunt
încetinite.

Cauze
Tiroida necesita iod pentru a funcţiona eficient. Iodul se găseşte în peste, fructe de
mare, alge marine, sau în plantele care cresc într-un sol bogat în iod. Lipsa de iod
provoacă o hipertrofie a tiroidei şi o reducere a activităţii sale.

Una dintre cele mai frecvente etiologii ale hipotiroidismului este tiroidita
Hashimoto, o afecţiune în care sistemul de apărare al corpului său sistemul imun
produce anticorpi, care atacă şi distrug în timp ţesutul tiroidian. Ca rezultat, glanda
tiroidă nu poate produce hormoni tiroidieni. Peste tot în lume, deficitul de iod este
prima cauză de hipotiroidism. Adaosul de iod în sare, alimente şi apa a eliminat
această problemă.

Alte cauze sunt : tratamentele chirurgicale la nivelul tiroidei: tiroida poate fi scoasă
în întregime (tiroidectomie totală) sau parţial, pentru a trata boli ca
hipertiroidismul, o glandă tiroidiană prea mare (guşa), terapia cu iod radioactiv:
care se foloseşte frecvent pentru tratamentul hipertiroidismului; aceasta metoda
distruge glanda tiroidă.
Întrucât cantitatea de triiodotironina (T3) şi de tiroxina (T4) este insuficientă,
metabolismul este încetinit. Simptomele nu sunt întotdeauna evidente, iar
hipotiroidismul poate fi uneori confundat cu alte afecţiuni.

4. Diabetul insipid
Afecţiune ce se caracterizează prin imposibilitatea rinichilor de a concentra urină,
determinând o poliurie (emisia unei cantităţi mari de urină diluat ), însoţită de o
sete intensă (polidipsie).
Acest tip de diabet poate avea mai multe cauze, legate de funcţionarea
necorespunzătoare a rinichilor sau de absenţa hormonului antidiuretic, al cărui rol
este de a împiedica trecerea unei cantităţi prea mari de lichide în vezica urinară.
Atunci când hormonul antidiuretic lipseşte complet sau nu este secretat în
circulaţie vorbim de diabet insipid central. Dar dacă hormonul antidiuretic este
prezent dar nu acţionează asupra tubului colector este vorba despre un diabet
insipid nefrogenic.

În mod normal, rinichii au rolul de e elimina excesul de lichide din fluxul sangvin.
Aceste lichide în exces sunt depozitate în vezica urinară sub formă de urină. Atunci
când cantitatea de lichide scade (prin transpiraţie, de exemplu), rinichii produc mai
puţină urina pentru a păstra lichidele în organism.

Cauze diabetului insipid central :

– o tumoră a hipotalamusului (regiune centrală a creierului, situată sub hipofiza şi
având rolul de a regla o multitudine de senzaţii fiziologice: foame, sete, dorinţa
sexuală, etc.) ;
– ablaţia hipofizei (glanda situată la baza encefalului care controlează activitatea
celorlalte glande din organism);
– tumora a hipofizei.

Cauzele diabetului insipid nefrogenic :

–congenitale;
–potomanie (nevoie constantă de a bea cantităţi mari de apă);
– pielonefrita (inflamaţie renală).

Simptome :
– poliurie – emisia unei cantităţi mari de urină (între 5 şi 8 litri) foarte diluată, care
nu conţine zahăr sau albumina;
– pierdere a greutăţii.

5. Sindromul Cushing ( hipercortizolism sau hipercorticism )

Anomalie (boală) rară care apare atunci când organismul este expus la o cantitate
mult prea mare a unui hormon, numit cortizol. În mod normal nivelul de cortizol
este crescut în sânge în urma unor reacţii funcţionale hormonale. Hipotalamusul
(regiunea centrală a diencefalului situată la baza creierului, sub talamus şi deasupra
hipofizei, care este legată de hipofiza cu o tijă, tija pituitară) secretă hormonul
eliberator de corticotropina (CRH) care stimulează glanda pituitară (hipofiza) să
secrete hormonul adrenocorticotrop (ACTH). Apoi, ACTH-ul stimulează glandele
suprarenale producând cortizol.

Cauze :

– consumul medicamentelor corticosteroide după transplantul de organ sau pentru

alte afecţiuni de lungă durată (cronice), ca de exemplu eritematos sistemic, astmul
bronşic, reumatoida;
– tumorile mici, necanceroase (benigne) ale glandei pituitare (hipofiza); aceasta
este numită boala Cushing şi este cea de-a doua cauză frecvenţă a sindromului
Cushing.