Fiziologia trunchiului cerebral

Trunchiul cerebral este format din trei formaţiuni distincte: bulbul

rahidian, puntea lui Varolio şi mezencefal (pedunculii cerebrali şi tuberculii
cvadrigemeni).

Funcţiile bulbului rahidian

Funcţia de conducere. Bulbul reprezintă formaţiunea de pasaj a căilor

sensibilităţii de la măduvă spre encefal şi a căilor motricităţii în sens invers.
Funcţia dentru nervos. Centrii nervoşi care asigură activitatea reflexă
a bulbului sunt de două categorii: simpli şi automaţi (vitali) (distrugerea lor
fiind incompatibilă cu supravieţuirea). Centri nervoşi simpli: tusei, strănutului,
deglutiţiei, vomei, salivaţiei. Centrii nervoşi automaţi (autoexcitabili) sunt
stimulaţi de modificările chimice şi/sau de presiune hidrostatică a sângelui:
respiratori, cardiaci, vasomotori.

Funcţiile punţii lui Varolio

În punte se găsesc centrii nervoşi ai următoarelor reflexe: lacrimal, de

clipire, auditivo-oculogir, de salivaţie (numai pentru secreţia glandelor
mandibulare şi sublinguale), de masticaţie şi supt. Reflexul de masticaţie,
supt şi clipire se pot produce şi voluntar datorită aferenţelor pe care centrii
nervoşi pontici le primesc de la scoarţa cerebrală.

Funcţiile mezencefalului

Reflexele mezencefalice sunt coordonate de centrii nervoşi din

pedunculii cerebrali (reflexul pupilar fotomotor, reflexe kinetice şi statice) şi
din tuberculii cvadrigemeni (reflexul de orientare vizuală şi auditivă). Un rol
deosebit în activitatea reflexă a mezencefalului deţin nucleii roşii din
pedunculii cerebrali. Ei primesc impulsuri nervoase pe căi aferente de la
cerebel şi scoarţa cerebrală şi trimit impulsuri nervoase pe căi eferente către
talamus, olivele bulbare, formaţiunea reticulată şi măduva spinării. Scoaterea
experimentală din funcţiune a nucleilor roşii determină “rigiditatea de
decerebrare” manifestată prin hipertonie exagerată a muşchilor extensori ai
coloanei vertebrale, gâtului şi membrelor (atitudine de “caricatură a poziţiei în
picioare”). Menţinerea şi redresarea globilor oculari, a trunchiului pe membre,
a capului pe gât şi a acestuia pe trunchi, în timpul staţionării (reflexe statice)
şi în timpul deplasării (reflexe kinetice) sunt asigurate de centrii nervoşi ai
trunchiului cerebral pe baza aferenţelor vestibulare şi proprioceptive.

Funcţiile formaţiunii reticulate

Formaţiunea reticulată este o reţea neuronală independentă dispusă în

trunchiul cerebral şi coarnele laterale ale măduvei spinării care conţine centrii
nervoşi intranevraxiali ai S.N.V.
Prin grupurile de neuroni din porţiunea sa posterioară, formaţiunea
reticulată exercită un efect inhibitor asupra reflexelor spinale şi a mişcărilor

27
reflexe dependente de scoarţa cerebrală, iar prin grupurile de neuroni din
porţiunea sa anterioară, exercită o acţiune activatoare asupra acestor
reflexe. Ca urmare a acestor efecte, intervine şi în reglarea stărilor de
veghe/somn. Ex. excitarea fascicolului reticulo-cortical provoacă reacţia de
trezire la animalul adormit şi menţine starea de veghe la cel treaz.

Funcţiile cerebelului

Plasat deasupra punţii şi bulbului, are substanţa cenuşie dispusă atât la

suprafaţă (formând scoarţa cerebeloasă), cât şi sub formă de grămezi
plasate în masa substanţei albe şi care formează nucleii cerebeloşi.
Substanţa albă dispusă central (invers faţă de trunchiul cerebral şi măduva
spinării) este organizată în fascicule (pedunculii cerebeloşi):
 anteriori care conectează cerebelul cu mezencefalul;
 mijlocii care conectează cerebelul cu puntea;
 posteriori care conectează cerebelul cu bulbul.
Cerebelul primeşte fibre cu origine în fusurile neuromusculare,
neurotendinoase şi de la aparatul vestibular. El trimite fibre pentru
motoneuroni prin fasciculul vestibulospinal. Se conectează cu scoarţa
cerebrală şi mezencefalul, fiind locul de integrare a impulsurilor prin care se
controlează tonusul muşchilor şi poziţia corpului.

Funcţiile diencefalului
Funcţiile talamusurilor

Cu excepţia căilor sensibilităţii olfactive, toate căile aferente de la

măduva spinării, bulb, punte şi cerebel în traiectul lor către cortexul cerebral
fac sinapsă cu neuronii ce formează nucleii talamusului şi metatalamusului.
Este şi cel mai important centru de integrare subcortical pentru informaţiile
sosite pe căile sensibilităţii, inclusiv a stărilor de plăcere sau neplăcere, de
afectivitate sau agresivitate care însoţesc aceste informaţii.

Funcţiile hipotalamusului

Substanţa cenuşie a hipotalamusului este fragmentată în aproximativ

32 perechi de nuclei: anteriori (prehipofizari), posteriori, laterali, mediali.
Nucleii anteriori subordonează activitatea S.N.V.P., iar cei posteriori pe cea a
S.N.V.S. Aici se găsesc nucleii ariei hipofizotrope, respectiv nucleii care
controlează activitatea hipofizei atât pe cale nervoasă, cât şi umorală (factorii
de eliberare şi inhibiţie adenohipofizară). Tot aici se găsesc centrii foamei,
saţietăţii, setei şi termoreglării. De la acest nivel se controlează osmolaritatea
sângelui prin hormonul antidiuretic.

Teleencefalul şi activitatea nervoasă superioară

Funcţional, emisferele cerebrale reprezintă “instanţa supremă” a S.N.C.

Substanţa cenuşie, plasată la periferia emisferelor cerebrale formează
scoarţa cerebrală (cortexul) cu şase straturi de neuroni organizaţi în moduli
verticali, existând conexiuni între modulii vecini, cât şi cu cei foarte
îndepărtaţi. Substanţa albă este constituită din fibre de asociaţie care
28
conectează zone din cele două emisfere (formând corpul calos, comisura
anterioară şi comisura hipocampului) şi fibre de proiecţie care la rândul lor
sunt fibre senzitive (conexează cortexul cu centrii nervoşi inferiori din
talamus, punte, bulb, măduva spinării) şi motorii (axonii celulelor piramidale
care ajung la coarnele ventrale ale măduvei spinării) sau la nucleii motori ai
nervilor cranieni.

. Funcţiile scoarţei cerebrale

1. Elaborarea senzaţiilor. Este funcţia îndeplinită de zonele

somatoestezice sau senzoriale ale scoarţei cerebrale. Aceste zone (zona de
proiecţie corticală) reprezintă releul terminal al căilor sensibilităţii, întrucât
excitarea receptorilor dintr-o anumită parte a corpului este urmată de apariţia
potenţialelor electrice într-o anumită zonă a cortexului. Ex. sensibilitatea
acustică are proiecţie în zona temporală, cea vizuală în zona occipitală, cea
olfactivă în zona hipocampului, dar întinderea acestor zone diferă cu specia.
Suprafaţa proiecţiei corticale a unei regiuni corporale se numeşte
somatotopie şi este proporţională cu densitatea receptorilor şi nu cu
dimensiunea reală a zonei senzoriale.
Astfel, la animale sunt mai bine reprezentate zonele somatoestezice ale
capului şi membrelor.
2. Elaborarea comenzilor motorii voluntare este funcţia realizată de
neuronii zonelor motorii ale cortexului (figura 9):
 zone motorii principale din care pornesc fibrele căilor piramidale
prin care se propagă impulsuri ce realizează mişcările din partea
opusă a corpului;
 zone motorii secundare din care pornesc fibrele căilor
extrapramidale ce conduc influxul nervos care conferă fineţe şi
precizie mişcărilor comandate prin căile piramidale.
3. Învăţarea şi memorizare. Procesul învăţării este atribuit de
neurologia clasică neuronilor din zonele asociative ale scoarţei cerebrale, ca
urmare a excitaţiilor cu frecvenţă mare ce determină sinteza unui ARNm
specific, prin intermediul căruia în celulele nervoase se sintetizează proteine
specifice - conectine - ce sunt depozitate fie pe membrana celulară (pentru
memoria de scurtă durată), fie în citoplasmă. Depozitarea informaţiei în
S.N.C. presupune: formarea engramei (memoria de scurtă durată),
depozitarea engramei (memoria de lungă durată), evocarea engramelor
(scoaterea din memorie şi exprimarea informaţiei).
4. Elaborarea reflexelor condiţionate (corticale) (ex. reflexul auditivo-
salivar).

29
 Figura 9

Reprezentarea somatotopică a cortexului motor la om

Funcţiile nucleilor bazali

Sunt reprezentaţi de nucleii caudali şi lenticulari dispuşi între diencefal

şi scoarţă. Se mai numesc corpi striaţi şi prezintă conexiuni cu talamusurile şi
scoarţa cerebrală. Reprezintă locul de integrare a instinctelor de apărare,
genezic, matern.

Funcţiile rinencefalului

Dispus la baza emisferelor cerebrale, este format din bulbii olfactivi,

pedunculii olfactivi, lobul piriform, amigdala, trigonul olfactiv, trigonul cerebral.
La animalele inferioare este mai dezvoltat decât teleencefalul, fiind centrul de
integrare a manifestărilor de furie, frică, bucurie.

Funcțiile generale ale sistemului nervos periferic

Sistemul nervos periferic al vieţii de relaţie este reprezentat de nervii

rahidieni şi nervii cranieni.
Nervii rahidieni sunt micşti şi primesc fibre vegetative (ataşate prin
ramura comunicantă cenuşie); nervii cranieni pot fi:
30
  senzitivi (perechile I, II, VIII);
 motori (perechile IV, VI, XI, XII);
 micşti (perechile V, VII, IX, X);
În trunchiurile unor nervi cranieni (perechile III, V, VII, IX) sunt înglobate
şi fibre parasimpatice.
Funcţiile nervilor cranieni:
 conducerea informaţiilor recepţionate din mediul ambiant către
structurile S.N.C. prin intermediul componentelor lor aferente
(senzitive);
 conducerea impulsurilor nervoas elaborate elaborate de
structurile S.N.C. către muşchii scheletici, prin intermediul
componentelor lor eferente (motorii).

Concepte şi noţiuni de reţinut

 cortex cerebral (scoarță cerebrală) = un strat extern dens de neuroni de la
nivelul oricărei structuri cerebrale, nu numai lcerebrum. Structuri cerebrale
mici cum ar fi talamusul sau cerebelul au, de asemenea, straturi externe.
 somatotopie = corespondența dintre zonele nervoase centrale talamice
sau corticale șI teritoriile somatice
 conectine = proteine specifice sintetizate la nivelul pericarionilorneuronilor
din zonele asociative ale scoarței cerebrale care poseda capacitatea
de a stoca informatii si de a realiza legaturi sinaptice temporare,
caracteristice invatarii.
 engrama = totalitatea modificărilor biochimice, biofizice și morfologice din
neuroni și căi nervoase, postulate ca premise pentru înmagazinarea
(stocarea) experienței de viață
 instinct = dispoziția inerentă a unui organism viu spre un anume
comportament. Este un complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii
indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului,
hrănirea, reproducerea, apărarea.

Întrebări de autoevaluare

1. Care sunt centrii nervoşi vegetativi care asigură activitatea reflexă a

bulbului şi punţii lui Varolio?
2. Cum se manifestă „rigiditatea de decerebrare”?
3. Care sunt funcţiile scoarţei cerebrale?
4. Ce sunt conectinele?
5. Definiţi engrama
6. Clasificaţi nervii cranieni

31