SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos coordonează activitatea şi funcţionarea organelor şi aparatelor corpului

animal și are proprietatea de a recepţiona informaţiile din mediul extern sau intern, pe care le
transformă în influx nervos şi le transmite pe calea nervilor axului cerebro-spinal. La acest nivel,
în urma unei prelucrări se elaborează un răspuns adecvat care se transmite organelor efectoare,
realizându-se coordonarea sau adaptarea funcţională a organismului. De asemenea sistemul
nervos are funcţia de secreţie a mediatorilor chimici şi a unor hormoni specifici.
Anatomic şi topografic, sistemul nervos se clasifică în:
- sistem nervos central, format din măduva spinării şi encefal;
- sistem nervos periferic, alcătuit din ganglioni nervoşi şi nervi.
Organele sistemului nervos central sunt alcătuite din substanţă cenuşie şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie a organelor nervoase este formată din pericarionii neuronilor şi
nevroglii, înconjurate de o „ţesătură” de fibre nervoase amielinice (porţiunea proximală a
axonilor).
Substanţa albă este alcătuită din axoni mielinizaţi, dispuşi longitudinal, în fascicule
ascendente sau descendente.
După criteriul fiziologic, sistemul nervos se împarte în:
- sistem nervos de relaţie sau somatic, care asigură legătura organismului cu mediul
înconjurător (sistemul preia informațiile despre stimulii exteriori de la nivelul receptorilor situați
în tegument sau musculatură și le transmite SNC, astfel organismul este capabil să simtă durerea,
presiunea, variațiile de temperatură etc.);
- sistem nervos vegetativ, care asigură conducerea şi coordonarea funcţionării organelor
interne (ex. sunt controlate procese ca respirația, frecvența cardiacă, activitatea digestivă etc.).

1. Măduva spinării

Măduva spinării este situată în canalul vertebral (rahidian), întinzându-se de la orificiul

occipital până în zona sacrocaudală, unde se subţiază în formă de „con medular” şi se continuă
cu un vârf ascuţit denumit fir terminal (fillum terminale), flancat de originile nervilor sacrali şi
coccigieni, împreună cu care formează ”coada de cal”.
Este învelită de trei membrane conjunctive numite meninge rahidian, care, la nivelul
orificiului occipital, se continuă cu meningele cerebral. Foiţa externă a meningelui, este mai
groasă şi se numeşte dura mater. Are aspectul unei teci cilindrice, cu rol de protecţie şi este
separată de partea osoasă prin spaţiul epidural ocupat cu ţesut conjunctiv lax şi adipos abundent,
cu numeroase plexuri venoase, permiţând o bună resorbţie a lichidelor injectate (anestezie
sacrală sau anestezie epidurală lombară).
Foiţa mijlocie a meningelui se numeşte arahnoidă, iar foiţa internă, aderentă la măduvă
se numeşte pia mater.
Între arahnoidă şi piamater există spaţiul subarahnoidian în care se găseşte lichid
cefalorahidian, cu rol de protecţie mecanică, amortizând şocurile pe care le primeşte măduva şi
cu rol trofic.
Măduva are forma unui cilindru uşor turtit dorso-ventral.
În dreptul regiunilor cervicală şi lombară, prezintă câte o îngroşare sau intumescenţă, din
care ies trunchiurile nervilor spinali, care formează plexurile nervoase ale membrelor (plexul
brahial şi plexul lombosacral).
Măduva prezintă:
- o faţă dorsală străbătută longitudinal de şanţul median dorsal, îngust şi adânc;
- o faţă ventrală străbătută longitudinal de fisura mediană ventrală, mai largă.
 Alături de şanţ şi de fisură şi în paralel cu acestea, există şanţurile colaterale dorsale şi
ventrale, locurile de emergenţă a rădăcinilor dorsale şi respectiv ventrale ale nervilor spinali.
Pe secţiune transversală, măduva prezintă central substanţa cenuşie, iar la periferie
prezintă substanţa albă.
Substanţa cenuşie are forma literei "H" şi prezintă două coarne dorsale, două coarne
ventrale, între care se dispun coarnele intermedio-laterale. Prelungirile de pe partea dreaptă sunt
legate cu cele de pe partea stângă prin comisura cenuşie, străbătută pe toată lungimea organului
de canalul ependimar.
Coarnele dorsale conţin neuroni multipolari stelaţi senzitivi, de talie mică, coarnele
ventrale conţin neuroni multipolari stelaţi motori, iar coarnele intermedio-laterale conţin neuroni
vegetativi.

Fig. Reprezentarea schematică a măduvei spinării

Dendritele neuronilor din coarnele dorsale fac sinapsă cu axonii neuronilor din ganglionii
spinali, aflaţi pe traiectul rădăcinii dorsale a nervului spinal, iar axonii lor fac sinapse fie cu
neuronii din coarnele ventrale, fie cu neuronii din etajele superioare.
Neuronii din coarnele ventrale, prin dendrite, fac sinapsă fie cu neuronii din diferite etaje
ale encefalului, fie cu neuroni din coarnele dorsale. Axonii acestora formează rădăcinile ventrale
ale nervilor spinali.
În coarnele intermediolaterale, neuronii sunt grupaţi în:
- nuclei vegetativi simpatici, ai căror axoni intră în alcătuirea rădăcinilor ventrale ale
nervilor spinali;
- nuclei vegetativi parasimpatici, ai căror axoni intră în alcătuirea rădăcinii dorsale a
nervilor spinali.
Nervii spinali sunt căile de conducere a influxului nervos de la periferie spre măduvă şi
invers. Sunt perechi metamerice rânduite simetric de o parte şi de cealaltă a măduvei.
Substanţa albă este subîmpărţită în cordoane dorsale, ventrale şi laterale.
Cordoanele sunt fascicule de fibre nervoase, în majoritate mielinice şi reprezintă căile de
conducere.
Fasciculele se clasifică în: lungi (ascendente, descendente) şi scurte.
Fasciculele lungi ascendente leagă măduva de organele encefalului. Sunt senzitive
deoarece prin ele se propagă impulsuri venite de la organele de simţ.
Fasciculele lungi descendente leagă encefalul de măduvă. Prin acestea se propagă
impulsuri motorii de la encefal la centrii motori din măduvă.
Fasciculele scurte nu părăsesc măduva, ele sunt fascicule de asociaţie, care fac legătura
între neuronii din diferite segmente medulare.
 Măduva spinării îndeplineşte trei funcţii principale: funcţia de centru reflex, funcţia de
coordonare a reflexelor şi funcţia de conducere.
Funcţia de centru reflex medular este îndeplinită de centri somatomotori şi
visceromotori, prin arcul reflex medular, prin care se realizează reflexe medulare de relaţie sau
somatice şi reflexe medulare vegetative.
Arcul reflex medular este alcătuit din următoarele componente:
- un receptor (exteroreceptor, proprioreceptor, interoreceptor), care „culege” informaţia
(mesajul);
- un neuron senzitiv (somatic sau vegetativ), care se află în ganglionul spinal de pe
rădăcina dorsală a nervului spinal şi care, prin prelungirile sale periferice şi centrale, transmite
mesajul primit de la organul receptor la măduvă;
- un neuron motor (somatomotor sau visceromotor), care se află în coarnele ventrale sau
intermedio-laterale ale măduvei spinării şi care primeşte influxul de la neuronul senzitiv;
- un organ efector (muşchi, vas sanguin sau glandă), care execută ordinul primit.
În majoritatea cazurilor, neuronul senzitiv şi cel motor nu se leagă direct, între ei
interpunându-se unul sau mai mulţi neuroni intercalari.
Arcul reflex medular este, prin urmare, baza anatomică a actului reflex medular.
Măduva spinării, fiind împărţită în segmente (metamere) corespunzătoare celor 46
perechi de nervi spinali (la cal), arcurile reflexe ale unor acte reflexe corespund şi ele anumitor
segmente ale măduvei. Dacă excitaţia este însă mai puternică, ea iradiază şi poate cuprinde şi
segmentele învecinate, iar când este foarte puternică, ea se poate răspândi în toată măduva.
Centrii simpatici sunt localizaţi în coarnele intermedio-laterale ale măduvei toraco-
lombare (centrul pupilodilatator, cardioaccelerator, vasomotori, sudoripari, vezicospinal lombar,
anospinal lombar, ejaculării).
Centrii parasimpatici sunt localizaţi în măduva sacrală (ex. centrul vezicospinal sacral,
anospinal sacral, genitospinal al erecţiei).
Funcţia de coordonare a reflexelor constă în realizarea unei anumite ordini în
desfăşurarea reflexelor şi în proporţionarea intensităţii acţiunii efectorilor. Astfel de acţiuni sunt
mersul, înotul, defecaţia, micţiunea etc.
Funcţia de conducere este îndeplinită de substanţa albă a măduvei, prin fasciculele lungi
(ascendente şi descendente) şi scurte, care alcătuiesc cordoanele dorsale, ventrale şi laterale

Fig. Arcul reflex medular somatic: legătura dintre un neuron senzitiv şi un neuron motor, prin intermediul
unui neuron intercalar

2. Encefalul

Encefalul este partea sistemului nervos central, situată în cavitatea craniană. Este alcătuit
din organe denumite după orientarea caudo-rostrală astfel:
- mielencefal (bulbul rahidian);
 - metencefal (puntea lui Varoli); cerebel;
- mezencefal (tuberculii cvadrigemeni, pedunculii cerebrali);
- diencefal (talamus, metatalamus, epitalamus, hipotalamus);
- telencefal: emisferele cerebrale (unite la bază prin corpul calos, trigonul cerebral,
comisura albă rostrală, septul pelucid) şi corpii striaţi (corpii bazali).
Encefalul poate fi împărţit în trei regiuni distincte: trunchiul cerebral, cerebelul şi
creierul propriu-zis.
Bulbul rahidian, puntea lui Varoli, pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni
formează trunchiul cerebral, pe a cărui parte dorsală se găseşte cerebelul.
În organele care formează trunchiul, exceptând cerebelul, substanţa cenuşie şi cea albă nu
sunt unitare, ele se întrepătrund. Substanţa cenuşie este fragmentată în mase mai mult sau mai
puţin compacte numite nuclei cenuşii, separate unele de altele prin fascicule de fibre nervoase
(substanţa albă). Nucleii pot fi proprii sau medulari.

Fig. Encefalul (secţiune sagitală): 1. emisfere cerebrale; 2. corpul calos; 3. septul pelucid; 4. tuberculii
cvadrigemeni; 5. cerebelul; 6. bulbul rahidian; 7. puntea lui Varoli; 8. pedunculii cerebeloşi; 9. hipofiza; 10.
chiasma optică; 11. bulb olfactiv.

1.1. Bulbul rahidian

Bulbul rahidian este situat pe faţa ventrală a encefalului, în continuarea directă a măduvei
spinării. Are aspect de trunchi de con, turtit dorso-ventral.
Prezintă o bază, un vârf, o faţă dorsală, o faţă ventrală şi două margini laterale.
Baza se continuă cu puntea, la nivelul şanţului bulbo-pontin.
Vârful se continuă caudal cu măduva.
Faţa ventrală are aspect triunghiular şi este delimitată rostral de şanţul bulbo-pontin. Este
străbătută de şanţul median ventral (continuarea şanţului median ventral al măduvei), care se
termină în gaura oarbă (la nivelul punţii). De o parte şi de alta a şanţului median ventral se află
piramidele bulbare, locul de emergenţă a nervilor cranieni VI şi XII. Paralel cu şanţul bulbo-
pontin şi lateral de extremitatea rostrală a piramidelor se delimitează corpul trapezoid, locul de
origine a nervilor cranieni VII şi VIII.
Faţa dorsală este vizibilă numai după îndepărtarea cerebelului. Bulbul este străbătut de
canalul ependimar, care la nivelul feţei dorsale se dilată şi formează ventriculul IV, al cărui
planşeu îl constituie fosa romboidă.
Marginile laterale sunt rotunjite şi prezintă originea aparentă a perechilor de nervi
cranieni IX, X şi XI.
Bulbul este alcătuit din substanţă albă şi substanţă cenuşie, organizată şi dispusă diferit de
cea a măduvei spinării. Substanţa albă este formată din fascicule ascendente (senzitive) şi
descendente (motorii). Datorită încrucişării acestor fibre (motorii şi senzitive), substanţa cenuşie
este fragmentată în nuclei cenuşii senzitivi, motori şi vegetativi, locul de origine al nervilor
cranieni (VI-XII).
Bulbului rahidian îndeplineşte următoarele funcţii:
- de conducere, bulbul fiind calea obligatorie pentru toate fasciculele ascendente
(senzitive) şi descendente (motorii), care conduc informaţiile de la măduvă spre encefal şi invers;
- de centru nervos, reglând funcţiile principalelor organe ale corpului. Astfel, la nivelul
bulbului, ca şi la nivelul măduvei se închid arcuri reflexe proprii. Centrii reflecşi din bulb sunt
centrii vegetativi ai unor funcţii vitale (respiraţiei, reglării activităţii inimii, vasomotori), centrii
unor funcţii digestive (centrul salivaţiei, deglutiţiei, suptului etc.), centrii unor reflexe de apărare
(centrul vomei, strănutului, tusei, clipitului, tonusului muscular). Fiecare din aceşti centri îşi are
aria sa de proiecţie pe scoarţa cerebrală;

1.2. Metencenfalul

Metencefalul este format din puntea lui Varoli (protuberanţa) şi cerebel.

1.2.1. Puntea lui Varoli

Puntea lui Varoli are aspect de bandă inelară, situată rostral de bulb, ale cărei extremităţi
se continuă cu pedunculii cerebeloşi mijlocii, care o leagă de cerebel. Prezintă o faţă ventrală, o
faţă dorsală, o margine superioară, o margine inferioară şi două feţe laterale.
Pe faţa ventrală este străbătută de şanţul bazilar, la extremităţile căruia se găseşte
originea aparentă a perechii a V-a de nervi cranieni (nervul trigemen).
Faţa dorsală delimitează trigonul pontin, reprezentând porţiunea anterioară a planşeului
ventriculului al IV-lea.
Marginile (superioară şi inferioară) reprezintă planul de separaţie dintre punte şi etajul
superior, respectiv inferior al trunchiului cerebral.
Feţele laterale se continuă cu pedunculii cerebeloşi mijlocii, care leagă puntea de cerebel.
Puntea este formată din substanţă albă (care predomină) alcătuită din căi ascendente şi
descendente şi din substanţă cenuşie, organizată în nuclei.
Puntea lipseşte la păsări și pești.
Ca şi celelalte părţi ale nevraxului, puntea îndeplineşte funcţia de centru nervos (este
centrul de reglare al unor activităţi ca salivaţia, masticaţia, secreţia lacrimală, clipirea, orientarea
globilor oculari etc) şi funcţia de conducere.

Fig . Encefalul (faţa ventrală). A. bulbul rahidian; B. cerebelul; C. puntea; D. pedunculii cerebrali; E.
chiasma optică; F. bulbul rahidian; I – XII – originea aparentă a nervilor cranieni.
 1.2.2. Cerebelul

Cerebelul este situat caudal de emisferele cerebrale, pe partea dorsală a trunchiului

cerebral. Este legat de restul encefalului prin trei perechi de pedunculi cerebeloşi: anteriori (leagă
cerebelul de pedunculii cerebrali), mijlocii (leagă cerebelul de punte) şi caudali (leagă cerebelul
de bulb).
Este alcătuit din trei lobi: unul central numit vermis, cu aspectul unui vierme inelat care
leagă cei doi lobi laterali, emisferele cerebeloase. Suprafaţa emisferelor este brăzdată de
numeroase şanţuri şi fisuri, care le împart în lobi şi lobuli, lame şi lamele cerebeloase.
În structura cerebelului, substanţa albă şi cenuşie se dispun invers faţă de măduva
spinării. Astfel, substanţa cenuşie este dispusă periferic şi formează scoarţa cerebeloasă, iar
substanţa albă este dispusă la interior.
Scoarţa cerebeloasă este organizată pe trei straturi:
- stratul molecular, dispus superficial, constituit din neuroni mici, stelaţi şi foarte multe
fibre nervoase. În acest strat se realizează sinapse între diferitele celule din scoarţa cerebeloasă;
- stratul ganglionar (stratul celulelor Purkinje), constituit din celule mari piriforme
(neuronii Purkinje), dispuse pe un rând, cu dendritele orientate spre stratul molecular (unde fac
sinapsă cu axonii neuronilor din acest strat sau cu alte fibre axonice care ajung aici) şi cu axonul
spre nucleii cerebelului.;
- stratul granular, dispus în profunzime, este format din neuroni granulari de dimensiuni
mici, purtând denumirea de celule granulare şi din neuroni mai mari – Golgi. Prin dendrite şi
axoni, aceste celule se află în conexiune cu neuronii celorlalte două straturi.
Substanţa albă este situată intern, formată prin asocierea axonilor neuronilor lui Purkinje.
Fibrele mielinice din structura ei se grupează în fibre de asociere, fibre comisurale şi fibre de
proiecţie.
Fibrele de asociere fac legătura dintre diferite regiuni ale scoarţei cerebeloase, din cadrul
aceleiaşi emisfere.
Fibrele comisurale fac legătura dintre ariile corticale ale celor două emisfere cerebeloase,
iar fibrele de proiecţie (ascendente, descendente) leagă scoarţa cerebeloasă şi nucleii cerebeloşi
cu alte segmente ale nevraxului.
Substanţa albă se continuă de la o lamelă cerebeloasă la alta astfel că, pe secţiune
transversală, ea are un aspect caracteristic, asemănat cu coroana unui arbore şi numită din
această cauză arborele vieţii.
Nucleii cerebeloşi sunt formaţiuni de substanţă cenuşie, care se găsesc în substanţa albă a
cerebelului, la nivelul vermisului şi emisferelor cerebeloase. Sunt în număr de patru perechi din
care pornesc fibre eferente, care leagă cerebelul cu celelalte organe ale nevraxului.
 Cerebelul îndeplineşte următoarele funcţii:
- intervine în coordonarea mişcărilor prin intermediul căilor eferente, prin care cerebelul
influenţează, în mod reflex, neuronii somatomotori din coarnele ventrale ale măduvei;
- are rol în păstrarea echilibrului, un rol important în îndeplinirea acestei funcţii avându-
l excitaţiile care vin la cerebel de la aparatul vestibular, ca şi toate excitaţiile proprioceptive care
vin de la aparatul locomotor (muşchi, tendoane, articulaţii);
- intervine în efectuarea mişcărilor de deplasare a corpului şi în toate mişcările
voluntare. Această funcţie se datorează faptului că cerebelul acţionează asupra muşchilor
determinând intensitatea contracţiei, cât şi momentul declanşării şi încetării ei.

1.3. Mezencefalul

Mezencefalul este constituit din pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni.

Pedunculii cerebrali sunt două cordoane de substanţă nervoasă care continuă puntea.
Rostral, direcţia pedunculilor este divergentă delimitând fosa interpedunculară, care este ocupată
de formaţiunile hipotalamice. Prezintă două feţe (ventrală şi dorsală) şi două extremităţi
(anterioară şi posterioară).
Pe faţa ventrală îşi au originea perechea a III-a şi a IV-a de nervi cranieni.
Pe faţa dorsală sunt dispuşi tuberculii cvadrigemeni .
Extremitatea anterioară a pedunculilor cerebrali este delimitată de chiasma optică.
Extremitatea posterioară este delimitată de punte prin intermediul şanţului
pontopeduncular.
Pedunculii cerebrali sunt alcătuiţi din substanţă cenuşie organizată în nuclei proprii
(nucleul negru, nucleul roşu) şi din nuclei cu corespondenţă medulară (nucleul nervului
trochlear, nucleul senzitiv al trigemenului, nucleul parasimpatic ocular).
Pedunculii cerebrali intervin în menţinerea tonusului muscular şi în reflexele de
redresare (readucerea corpului din poziţia culcat în poziţia verticală).
Tuberculii cvadrigemeni sunt reprezentaţi prin patru eminenţe nervoase rotunjite, situate
pe faţa dorsală a pedunculilor cerebrali. Ei formează o pereche rostrală, în care substanţa
cenuşie este stratificată şi care reprezintă centrii reflexelor vizuale (fără a interveni în percepţia
vizuală) şi o pereche caudală, cu structura unui nucleu cenuşiu, aceştia fiind centrii reflexelor
acustice.
Aceste formaţiuni intervin în reflexele de orientare: orientarea globilor oculari la apariţia
bruscă a unui excitant luminos (perechea rostrală), respectiv întoarcerea capului în direcţia unui
excitant sonor puternic (perechea caudală).

1.4. Diencefalul

Diencefalul este situat rostral de mezencefal (între pedunculii cerebrali şi chiasma optică)
şi acoperit dorsal de emisferele cerebrale. Este sistematizat în: talamus, metatalamus, epitalamus
şi hipotalamus.
Talamusul este porţiunea centrală a diencefalului, formată din două mase nervoase
voluminoase în care substanţa cenuşie este împărţită în numeroşi nuclei cenuşii, prin care
talamusul face conexiuni cu centrii corticali şi subcorticali. Între cele două mase nervoase se
delimitează ventriculul al III-lea. Acesta comunică cu ventriculul al IV-lea prin apeductul
Sylvius, iar în sus, comunică cu ventriculii I şi II (aflaţi la nivelul emisferelor cerebrale), prin
orificiile Monroi.
Metatalamusul este format din corpii geniculaţi laterali şi mediali, ambii situaţi pe
traseul căilor optice, lateral de talamus. Corpii geniculaţi laterali se leagă de tuberculii
cvadrigemeni rostrali, iar cei mediali de tuberculii cvadrigemeni caudali.
Substanţa cenuşie este fragmentată în numeroşi nuclei.
 Epitalamusul este plasat pe partea dorsală a talamusului, fiind reprezentat de glanda
epifiză şi trigonul habenular. Nucleii habenulari constituie centrul olfactivosomatic, conducând
mişcările capului şi corpului legate de simţul mirosului.
Hipotalamusul este situat pe faţa ventrală a diencefalului şi este alcătuit din hipofiză (cu
tija hipofizei), tuberculul cenuşiu, tuberculul mamilar şi chiasma optică.
Hipofiza participă la formarea hipotalamusului prin lobul său posterior (neurohipofiza).
Tuberculul cenuşiu este o formaţiune nervoasă sferoidală, situată între chiasma optică şi
corpii mamilari.
Tuberculul mamilar este reprezentat de două mase nervoase sferice, localizate în fosa
interpedunculară, caudal de chiasma optică.
Tractul optic situat rostral, de forma unei bandelete optice,se va încrucişa cu simetricul
formând chiasma optică (originea aparentă a nervilor optici).
Substanţa cenuşie a hipotalamusului este organizată în trei grupe de nuclei: anteriori,
mijlocii şi posteriori.
Centrii hipotalamici intervin în reglarea stării de somn-veghe, în termoreglare, în
metabolismul apei, în metabolismul glucidic, lipidic, în reglarea presiunii arteriale, secreţia
sudorală, intervin în activitatea aparatului digestiv şi aparatului genital.
De asemenea, în hipotalamus se elaborează unele substanţe cu rol de hormoni. Astfel,
hormonul antidiuretic (ADH) elaborat de către neuronii secretori, migrează în lungul axonilor
care stabilesc prin intermediul tractului hipotalamo-hipofizar, legătura cu lobul posterior al
hipofizei, este depozitat aici şi difuzat în corp prin circulaţia sangvină. Alţi hormoni sintetizaţi de
hipotalamus sunt oxitocina şi Gn-RH (gonadotropine releasing hormone).

1.5. Telencefalul

Telencefalul este segmentul cel mai dezvoltat al encefalului la mamifere și păsări (mai
puțin dezvoltat la pești). Este alcătuit din două emisfere cerebrale, separate prin şanţul
interemisferic şi unite la bază prin formaţiuni comisurale: corpul calos, trigonul cerebral (fornix),
septul pelucid (comisura albă rostrală), formaţiuni care asigură funcţionarea simultană a celor
două emisfere.
Fiecare emisferă prezintă trei feţe: externă (în raport cu bolta şi cu părţile laterale ale
craniului), internă (orientată spre fisura interemisferică) şi inferioară (în raport cu baza
craniului).
Suprafaţa emisferelor este brăzdată de numeroase şanţuri de diferite adâncimi, care
delimitează cute denumite circumvoluţiuni cerebrale al căror rol este de a mări suprafaţa
scoarţei.
Printre circumvoluţiunile cerebrale se deosebesc unele şanţuri mai adânci, numite scizuri
şi cu dispunere constantă: şanţul Rolando, şanţul Sylvius şi şanţul parietooccipital. Şanţurile
împart emisferele în patru lobi: frontal, parietal, temporal, occipital.
Structural, emisferele cerebrale sunt alcătuite din: substanţa cenuşie, substanţa albă,
ventriculii cerebrali I şi II, corpii striaţi şi sistemul limbic.
Substanţa cenuşie se dispune la periferie unde formează scoarţa cerebrală şi sub formă
de nuclei centrali denumiţi corpi striaţi.
Scoarţa cerebrală are grosimi variabile şi este organizată pe şase straturi:
- stratul molecular, situat imediat sub pia mater. Este alcătuit dintr-un număr redus de
neuroni mici, nevroglii şi foarte multe fibre nervoase, reprezentate fie de prelungirile axonice ale
neuronilor mici, fie de dendritele unor neuroni din straturile profunde;
- stratul granular extern, format dintr-un număr foarte mare de neuroni mici, poligonali
sau piramidali. Dendritele acestor neuroni trec în stratul molecular, iar axonii ajung în straturile
profunde;
 - stratul piramidal extern, format din celule piramidale (triunghiulare pe secţiune) de
mărimi variate, cu vârful îndreptat spre suprafaţă. Axonii acestor celule pătrund prin straturile
profunde şi părăsesc scoarţa, trecând în substanţa albă;
- stratul granular intern, asemănător ca structură cu stratul granular extern. Axonii
celulelor nu părăsesc substanţa cenuşie;
- stratul piramidal intern, format predominant din celule piramidale de dimensiuni mari.
Dendritele neuronilor sunt foarte lungi, ajungând până în stratul molecular, iar axonii pătrund în
substanţa albă;
- stratul polimorf este bogat în neuroni de formă diferită (celule fusiforme, celule
Martinotti).
Corpii striaţi sunt fragmente de substanţă cenuşie dispuse la baza emisferelor cerebrale,
în raport cu ventriculii având rolul de a repartiza excitaţiile corticale la diferiţi muşchi şi de a
coordona mişcările involuntare.
Substanţa albă este organizată în fascicule care formează căile ascendente, descendente,
fibre de asociaţie, fibre comisurale, care leagă zone simetrice ale celor două emisfere. Sub
substanţa albă, în structura fiecărei emisfere cerebrale există câte un ventricul (ventriculul I şi II)
Scoarţa cerebrală este organul suprem de coordonare şi conducere a activităţii întregului
organism, prin faptul că deţine rolul principal în recepţionarea şi analiza mesajelor, în
conducerea activităţii conştiente, în realizarea vorbirii şi a gândirii (la specia umană).
Pe faţa ventrală a encefalului, în partea anterioară a emisferelor cerebrale, există un
complex de organe care alcătuiesc rinencefalul sau sistemul limbic (creierul olfactiv),
reprezentate prin: bulbii olfactivi (originea aparentă a nervilor olfactivi), tractusurile olfactive;
trigonul olfactiv şi hipocampul (cornul lui Ammon). Rolul acestora este de a realiza legăturile
între neuronii olfactivi şi neuronii mitrali din bulb, implicate în comportamentul olfactiv,
emoţional, afectiv şi sexual. Cornul lui Ammon este un organ de diagnostic în turbare.

2. Meningele cerebral

Meningele cerebral, ca şi cel spinal, este alcătuit din: dura – mater; arahnoida; piamater.
Dura – mater aderă la pereţii cutiei craniene, în grosimea ei aflându-se artera meningiană,
care vascularizează atât ţesutul ei fibros, cât şi oasele cutiei craniene. În interiorul cavităţii
craniene dura mater trimite trei septuri durale, care împart cavitatea în compartimente: un sept
separă cele două emisfere cerebrale, alt sept se intercalează între creierul mare şi creierul mic, iar
al treilea sept separă cele două emisfere ale cerebelului. În grosimea septurilor se găsesc sinusuri
ce adună sângele venos de la creier şi îl conduc în vena jugulară internă.
Dura mater este separat de arahnoidă prin spaţiul subdural
Arahnoida este alcătuită dintr-un strat aflat în contact cu dura – mater şi un sistem
trabecular prin care se leagă cu pia – mater. Stratul aflat în contact cu dura mater este alcătuit din
ţesut conjunctiv lax avascular ce prezintă o serie de vilozităţi (vilozităţi arahnoidiene).
Extremităţile îngroşate ale vilozităţilor pătrund în sinusurile venoase ale durei mater şi formează
granulaţiile arahnoidiene sau granulaţiile Pacchioni. Sistemul trabecular generează spaţiile
subarahnoide umplute cu lichid cefalorahidian.
Pia – mater este o membrană vasculară foarte subţire care aderă la suprafaţa creierului.
Generează invaginaţii care pătrund în ventriculii III – IV şi parţial în ventriculii I şi II, formând
pânzele şi plexurile coroide. Pânzele coroide sunt constituite din lame fine de ţesut conjunctiv,
care căptuşesc epiteliul ventriculilor. Plexurile coroide sunt ghemuri capilare dispuse în grosimea
pânzei, care proiemină în interiorul ventriculilor şi secretă lichidul cefalorahidian.
 Lichidul cefalorahidian se găseşte în canalul ependimar, în ventriculii cerebrali şi în
spaţiile subarahnoidiene fiind secretat de plexurile coroide şi de gliile ependimoventriculare.
Este bogat în apă (conţinutul în apă este mai mare comparativ cu cel din plasmă) şi conţine
cloruri, glucoză, uree, cantităţi mici de albumină, gamma globuline şi limfocite.
Îndeplineşte următoarele roluri:
- de protecţie mecanică a centrilor nervoşi, menţinând o presiune constantă la nivelul
organelor nervoase şi amortizând şocurile în caz de loviri;
- de nutriţie pentru organele nevraxului;
- constituie mediul de vehiculare pentru unii hormoni hipofizari, precum şi pentru
produşii reziduali rezultaţi din metabolismul celulelor nervoase;
- de apărare, prin anticorpii pe care îi conţine.

3. Sistemul nervos periferic

Sistemul nervos periferic este alcătuit din ganglioni nervoşi şi nervi.

3.1. Ganglionii nervoşi

Ganglionii nervoşi sunt de două tipuri: senzitivi şi vegetativi.

Ganglionii senzitivi cuprind ganglionii cranieni, asociaţi unor nervi cranieni şi ganglionii
spinali situaţi pe rădăcina dorsală a nervilor spinali.
Ganglionii cranio - spinali sunt situaţi pe traseul unor nervi cranieni şi pe rădăcina dorsală
a nervilor spinali. Ei transmit SNC impulsurile generate la receptorii senzoriali. Au aspect ovoid
sau fusiform, sunt înveliţi de o capsulă conjunctivă şi prezintă două zone:
- zona corticală formată din neuroni sferici pseudounipolari, care prezintă o ramificaţie
dendritică şi una axonică (foarte apropiate între ele). Dendrita aduce impulsuri de la receptorul
periferic, iar axonul le transmite organelor nevraxului (pericarionul îndeplineşte în acest caz rol
trofic). Pericarionii neuronilor sunt înconjuraţi de o capsulă fibrocelulară, formată din fibre
colagene fine, pe care se sprijină celulele gliale endoteliforme.
- zona axială (în centrul ganglionului), alcătuită din fibre nervoase.
Ganglionii autonomi (vegetativi) sunt formaţiuni fusiforme, plasate pe traiectul nervilor
periferici sau în peretele unor organe (ganglioni intramurali - în peretele tubului digestiv sau al
vezicii urinare). Nu prezintă capsulă, aceasta fiind substituită de ţesutul conjunctiv al organului
în care se găsesc. De obicei, aparţin sistemului vegetativ parasimpatic şi sistemului vegetativ
simpatic. Neuronii din structura acestor ganglioni sunt multipolari şi nu sunt grupaţi într-o zonă
corticală, dispunerea lor fiind neordonată, printre fibrele nervoase nemielinizate. Celulele gliale
formează o capsulă incompletă, datorită prelungirilor neuronale numeroase.

3.2. Nervii

Nervii sunt organe fasciculate, a căror unitate morfofuncţională o reprezintă fibra

nervoasă. Ei stabilesc pe de o parte legături de comunicaţie între centrii nervoşi şi organele de
simţ, iar pe de altă parte între centrii nervoşi şi organele efectoare (muşchi, glande).
Fibrele nervoase se dispun paralel formând fascicule de diferite mărimi, care prin
asociere, constituie nervul. Nervul este învelit de epinervă, capsulă conjunctivo-vasculo-
nervoasă, bogată în fibre elastice. Din epinervă se desprind trabecule conjunctivo-vasculare, care
izolează şi totodată unesc fasciculele şi care poartă denumirea de perinervă. Din perinervă de
detaşează travee conjunctive, care ajung între fibre formând endonerva.
Fibrele nervoase din alcătuirea nervilor pot fi:
- fibre nervoase aferente, care transmit informaţiile de la periferie sau din interiorul
corpului la centrii nervoşi (fibre somatosenzitive sau viscerosenzitive);
 - fibre nervoase eferente, care transmit impulsurile de la centrii nervoşi la organele
efectoare (fibre somatomotorii sau visceromotorii)
- fibre nervoase aferente şi eferente, în acest caz nervii fiind micşti.
Din punct de vedere topografic, nervii se clasifică în : centrali şi periferici.

3.2. 1. Nervii cranieni

Nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi (I – XII) şi îşi au originea, în cea mai mare
parte, în nucleii trunchiului cerebral, cu excepţia primelor două perechi (olfactivi şi optici), care
îşi au originea în mucoasa olfactivă, respectiv în retină.
I. Nervul olfactiv (senzitiv). O: - neuronii bipolari din mucoasa olfactivă. Reprezintă
segmentul intermediar al analizatorului olfactiv, conducând informaţiile culese de la neuronii
olfactivi la centrul cortical.
II. Nervul optic (senzitiv). O: - neuronii multipolari din retină. Înainte de a pătrunde în
encefal, fibrele nervilor optici se încrucişează parţial, formând chiasma optică, astfel că fibrele
care pornesc din ochiul drept trec o parte în emisfera stângă şi o parte în emisfera dreaptă şi
invers. Chiasma optică se continuă cu tractusurile sau bandeletele optice.
III. Nervul oculomotor comun (motor). O: - mezencefal. Inervează muşchii globului
ocular, muşchii pleoapei superioare.
IV. Nervul trochlear sau patetic (motor). O: - mezencefal. Inervează muşchiul oblic
dorsal al globului ocular.
V. Nervul trigemen (mixt). O: - puntea lui Varoli. Inervează pielea şi muşchii feţei,
muşchii globului ocular, glanda lacrimală, glandele salivare, mucoasa nazală, mucoasa olfactivă,
mucoasa bucală, gingiile, dinţii etc.
VI. Nervul abducens sau oculomotor extern (motor). O: - bulbul rahidian. Inervează
muşchiul dreptul extern al globului ocular.
VII. Nervul intermedio-facial (mixt). O: - bulbul rahidian. Inervează muşchii feţei,
muşchii frunţii, muşchii pavilionului urechii, muşchii pieloşi ai gâtului, mucoasa linguală şi
gustativă, glandele salivare mandibulare şi sublinguale, glanda lacrimală, vălul palatin, mucoasa
nazală.
VIII. Nervul statoacustic sau vestibulocochlear (senzitiv). O: - în neuronii bipolari din
ganglionul vestibular Scarpa (rădăcina vestibulară) şi în neuronii bipolari din ganglionul spiral
Corti (rădăcina cochleară). Are rolul de a transmite la scoarţa cerebrală excitaţiile acustice şi de
echilibru culese din urechea internă.
IX. Nervul glosofaringian (mixt). O: - bulbul rahidian. Inervează limba, faringele,
urechea medie şi glanda salivară parotidă.
X. Nervul vag (mixt). O: - bulbul rahidian. Străbate regiunea cervicală (însoţind artera
carotidă şi vena jugulară), cavitatea toracică şi abdominală, trimiţând ramuri la toate viscerele
din aceste regiuni, până la colonul descendent.
 XI. Nervul spinal (motor): ramura dorsală; ramura ventrală. O: - bulbul rahidian.
Inervează muşchii vălului palatin, muşchii faringelui, muşchii laringelui, precum şi muşchii
cleidomastoidian, cleidotransvers şi trapez.
XII. Nervul hipoglos (motor). O: - bulbul rahidian. Inervează muşchii intrinseci şi
extrinseci ai limbii.
Legendă: O = origine; I.= inervaţie

3.2.2. Nervii spinali (rahidieni)

Nervii spinali constituie căile de conducere a influxului nervos spre şi de la măduva

spinării. Sunt perechi metamerice, care se detaşează din măduva spinării prin două rădăcini:
dorsală (senzitivă) şi ventrală (motorie). Ei sunt nervi micşti, alcătuiţi din fibre senzitive şi din
fibre motorii (somatice şi vegetative).
Prin unirea celor două rădăcini rezultă un segment scurt, care iese prin gaura
intervertebrală şi se împarte într-o ramură dorsală, o ramură ventrală, o ramură meningiană şi o
ramură comunicantă albă (viscerală).
Ramura dorsală inervează pielea, vasele sangvine şi muşchii din regiunea dorsală a
trunchiului şi din regiunile occipitală şi parietală a capului.
Ramura ventrală inervează aceleaşi organe ca şi ramura dorsală, însă din regiunea
ventrală a trunchiului, precum şi membrele toracice şi pelvine.
Ramura meningiană se reîntoarce în canalul medular prin gaura intervertebrală şi
inervează meningele spinal.
Ramura comunicantă albă (viscerală) conţine numai fibre vegetative, prin intermediul
cărora sistemul nervos vegetativ se leagă de sistemul nervos central.
În funcţie de origine, nervii spinali se clasifică în: cervicali, toracali, lombari, sacrali şi
caudali (coccigieni).
La cabaline sunt 43 perechi de nervi spinali:
- nervii cervicali, în număr de 8 perechi. Ramurile dorsale ale nervilor cervicali ies prin
găurile intervertebrale şi se distribuie pielii şi muşchilor regionali. Ramurile ventrale ale nervilor
cervicali se „întreţes” şi constituie trei plexuri: cervico-cefalic (la constituirea căruia participă
perechile de nervi C1 şi C2), cervical propriu-zis (rezultat din întreţeserea ramurilor ventrale ale
perechilor de nervi C3, C4, C5, C6) şi brahial (ramurile ventrale ale nervilor C5, C6, C7, C8). De
asemenea, ramurile ventrale ale nervilor cervicali C5,C6,C7 formează nervul frenic, care inervează
diafragma.
- nervii toracali, în număr de 18 perechi. Ramurile dorsale ale nervilor toracali inervează
muşchii şi pielea aferentă din regiunea dorso-laterală a toracelui.
Ramurile ventrale ale nervilor toracali T1 şi T2 concură la formarea plexului brahial.
Ramurile ventrale ale nervilor toracali T3 - T18 vor forma nervii intercostali, care inervează
muşchii intercostali şi pielea regională.
- nervii lombari, în număr de 6 perechi. Ramurile dorsale ale nervilor lombari se ramifică
şi se distribuie pielii crupei.
Ramurile ventrale ale nervilor lombari L1, L2, L3 formează plexul lombar cranial, ale
cărui ramuri inervează muşchii abdominali superiori. De asemenea din perechea lombară L1 se
detaşează nervul iliohipogastric, care se distribuie muşchiului pielos şi pielii din regiunea
flancului. Din perechea lombară L2 se detaşează nervul ilioingvinal, care se distribuie muşchilor
flancului. Prin ramificare generează nervii inghinali, care se distribuie învelitorilor testiculare,
cremasterului, furoului (la masculi) sau mamelelor (la femele). Din perechea lombară L3 se
formează un nervul cutanat femural lateral, care va inerva zona de dinaintea muşchiului tensor
al fasciei lata şi pielea zonală rotuliană.
Ramurile ventrale L4, L5, L6 vor participa la formarea plexului lombo-sacral.
 - nervii sacrali, în număr de 5 perechi. Ramurile dorsale ale nervilor sacrali se distribuie
muşchilor crupei şi pielii regionale.
Ramurile ventrale S1, S2, concură la formarea plexului lombo-sacral.
Ramurile ventrale S3 vor da naştere nervului pudend, care va inerva organele genitale
(penisul, uretra, clitorisul, vulva şi pielea regională).
Ramurile ventrale S4, S5 vor forma nervii rectali.
- nervii caudali se înterpătrund şi dau naştere plexului caudal ventral din care vor lua
naştere nervii coccigiani ventrali, care inervează muşchii şi pielea cozii.

Plexul brahial este o formaţiune nervoasă rezultată prin întreţeserea ramurilor ventrale
ale nervilor cervicali C6, C7, C8 şi a nervilor toracali T1 şi T2.
După teritoriile pe care le inervează, nervii formaţi din plexul brahial se sistematizează
în:
- nervi toracali (craniali şi caudali), care inervează muşchiul dinţat toracal, romboid,
muşchii pectorali (prescapular, transvers şi descendent);
- nervi ai membrului toracic, clasificaţi în nervi ai musculaturii spetei şi braţului (n.
subscapular, n. suprascapular şi n. axilar) şi nervi ai membrului toracic propriu-zis (n. brahial, n.
radial, n. median, n. ulnar), care inervează pielea şi muşchii braţului, antebraţului şi formaţiunile
autopodiului.
Plexul lombo-sacral rezultă prin întreţeserea ramurilor ventrale ale nervilor lombari L4,
L5, L6 şi ale nervilor sacrali S1 şi S2. Este sistematizat în două porţiuni:
- porţiunea cranială din care se formează nervii: ilio-muscular, femural, safen şi
obturator, care inervează musculatura şi pielea coapsei şi fesei;
- porţiunea caudală din care se formează nervii: gluteu cranial, gluteu caudal, sciatic
(ischiadic), tibial, plantari şi digitali. Inervează muşchii pelvini, muşchii gambei, formaţiunile
tarso-metatarsiene şi pielea regională.

Fig.. Rădăcinile şi alcătuirea nervului spinal

5. Sistemul nervos vegetativ

Sistemul nervos vegetativ este acea parte a sistemului nervos care conduce informaţiile
organelor interne şi intervine în reglarea funcţiilor metabolice. Spre deosebire de sistemul nervos
somatic, sistemul nervos vegetativ inervează muşchii netezi din pereţii organelor interne, vasele
sangvine, muşchiul inimii, glandele, astfel că, de buna funcţionare a sa depinde activitatea
normală a tuturor organelor interne, precum şi metabolismul. Sistemul nervos vegetativ este
alcătuit dintr-o porţiune centrală şi una periferică.
Porţiunea centrală se află în măduva spinării, trunchiul cerebral şi diencefal şi este
reprezentată prin centrii nervoşi vegetativi din structura acestor organe.
 Porţiunea periferică este situată în afara măduvei şi a encefalului şi este reprezentată
prin ganglioni vegetativi şi fibre nervoase vegetative.
Ganglionii vegetativi, după topografie, se clasifică în:
- ganglioni paravertebrali, situaţi de o parte şi de alta a coloanei vertebrale;
- ganglioni prevertebrali, situaţi în faţa coloanei vertebrale;
- ganglioni intramurali (periferici), situaţi la distanţă de coloana vertebrală, în pereţii
organelor interne.
Fibrele nervoase vegetative sunt preganglionare şi postganglionare.
Fibrele preganglionare sunt fibre mielinice care transmit impulsul nervos de la centrii
vegetativi, până la ganglionii vegetativi. Ele urmează calea rădăcinilor anterioare ale nervilor
spinali şi apoi, prin ramurile comunicante albe, ajung la neuronii din ganglionii vegetativi.
Fibrele postganglionare sunt fibre amielinice, care pornesc de la ganglionii vegetativi şi,
prin ramurile comunicante cenuşii, ajung la organe.
Unitatea funcţională a sistemului nervos vegetativ este arcul reflex vegetativ, alcătuit
din neuroni senzitivi, care reprezintă calea receptoare, şi din neuroni motori, care reprezintă
calea efectoare.
Corpul neuronilor senzitivi (receptori) este situat în ganglionul spinal, urmând calea
rădăcinii dorsale, prin care pătrunde în măduvă.
Calea efectoare (motorie) este alcătuită din 2 neuroni: unul situat în sistemul nervos
central (măduva spinării, trunchiul cerebral sau diencefal), iar cel de-al doilea este situat în
ganglionii vegetativi, înlănţuindu-se între ei prin sinapse.
Sistemul nervos vegetativ este alcătuit din : sistemul simpatic şi sistemul parasimpatic.
Sistemul simpatic are porţiunea centrală reprezentată de neuronii vegetativi din coarnele
intermedio-laterale ale măduvei toraco-lombare, iar porţiunea periferică este reprezentată de
două lanţuri de ganglioni paravertebrali, care se întind de la baza craniului până la coccis şi prin
nervi simpatici, care pornesc de la aceşti ganglioni şi ajung la diferite organe. Ganglionii
paravertebrali sunt legaţi de nervii spinali prin ramuri comunicante, iar între ei, prin ramuri
interganglionare.
Rolul sistemului simpatic:
- intensifică şi accelerează contracţiile inimii;
- produce constricţia vaselor sangvine pulmonare, vaselor cutanate, ale glandelor salivare,
cerebrale, ale viscerelor abdominale şi pelvine, ale organelor genitale externe;
- produce dilataţia vaselor coronare şi musculare,
- dilată pupila, relaxează muşchiul ciliar şi contractă muşchii netezi ai orbitei;
- produce dilataţia bronhiilor;
- provoacă secreţia glandelor sudoripare şi sebacee;
- stimulează glicogenoliza şi secreţia medulosuprarenalei;
- contractă muşchii netezi ai pielii şi ai uterului gravid;
- inhibă muşchiul neted al intestinului , al peretelui vezicii urinare şi al uterului negravid;
Contractă sau inhibă muşchii netezi ai pereţilor stomacali.
Sistemul parasimpatic, are originea în trunchiul cerebral şi în segmentul sacral al
măduvei spinării, deosebindu-se astfel două porţiuni: porţiunea cefalică (craniană) şi porţiunea
sacrală. Ca şi sistemul simpatic, parasimpaticul are o porţiune centrală, reprezentată prin nuclei
vegetativi situaţi la nivelul sistemului nervos central (nucleii vegetativi din trunchiul cerebral şi
din segmentul sacral al măduvei spinării) şi o porţiune periferică , reprezentată prin ganglioni şi
fibre nervoase. Spre deosebire de sistemul vegetativ simpatic, în cazul sistemului parasimpatic
ganglionii se află în imediata vecinătate a organelor, în plexurile acestora (ganglionii
prevertebrali) sau chiar în pereţii acestora (ganglionii intramurali).
Sistemul vegetativ parasimpatic are acţiune opusă inervaţiei simpatice, acţiune datorată
naturii diferite a mediatorilor lor chimici. La excitarea unui nerv simpatic se formează
mediatorul chimic simpatina, cu proprietăţi asemănătoare noradrenalinei, iar la excitarea unui
nerv parasimpatic ia naştere acetilcolina.
Rolul sistemului parasimpatic:
- inhibă contracţiile inimii;
- produce dilataţia şi constricţia vaselor pulmonare, dilataţia vaselor sangvine ale
glandelor salivare, cerebrale şi ale organelor genitale externe;
- micşorează pupila, prin contracţia muşchilor circulari ai irisului;
- contractă muşchiul ciliar;
- produce constricţia bronhiilor;
- stimulează secreţia glandelor salivare, gastrice, sucului pancreatic şi a insulinei;
- produce mişcările intestinului;
- contractă muşchii peretelui stomacal.