Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

Scheletul trunchiului

Scheletul trunchiului este format din:

- vertebre;
- coaste;
- stern.
Coloana vertebrală

Coloana vertebrală este alcătuită din piese osoase, articulate succesiv între ele, numite
vertebre. Este străbătută, de la un capăt la celălalt, de un canal în care se găseşte măduva spinării,
denumit canal vertebral (canal neural).
Topografic coloana vertebrală este sistematizată în cinci regiuni:
- cervicală;
- toracală;
- lombară;
- sacrală;
- caudală.

Vertebrele prezintă atât asemănări cât şi deosebiri, aspect care a condus la conturarea unei
vertebre tip.
Vertebra ”tip" prezintă:
- corpul vertebrei;
- arcul dorsal (neural), care delimitează împreună cu corpul gaura vertebrală;
- arcul ventral (hemal), cu rol protector pentru vase.

Corpul vertebrei prezintă:

- extremitate cranială (cap articular);
- extremitate caudală (fosă);
- creastă longitudinală (ventral);
- dorso-lateral, două lame osoase, care prin unire formează procesul spinos.

Pe marginea cranială a fiecărei lame - incizura vertebrală cranială,;

Pe marginea caudală incizura vertebrală caudală.
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

Prin articularea a două vertebre succesive, incizurile cranială şi caudală delimitează gaura
intervertebrală.

Arcul vertebral dorsal prezintă lateral câte un proces transvers (sau apofiza transversă simplă,
dublă sau triplă), perforat la bază de o gaură transversă.
La baza apofizei spinoase, cranial se află procesele articulare craniale şi caudal procesele
articulare caudale.
Pe procesele articulare craniale se pot observa procesele mamilare, iar la unele specii, pe
procesele articulare caudale procesele accesorii.
Arcul hemal se întâlneşte la peşti şi rezultă prin unirea a două lame osoase, care se detaşează
de pe faţa ventrală a corpului.

Fig. 1. Vertebra "tip"

Vertebrele cervicale

La mamifere, regiunea cervicală cuprinde un număr de 7 vertebre.

Primele două vertebre cervicale: atlas şi axis.
Atlasul face legătura între occipital şi restul coloanei vertebrale.
Prezintă pentru descriere:
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

- un corp redus;
- două arcuri (dorsal şi ventral);
- două procese transverse dezvoltate – aripile atlasului.
Cranial, atlasul se articulează cu condilii occipitalului prin procesele articulare craniale, iar
caudal cu axisul prin procesele articulare caudale.
Axisul prezintă:
- un corp foarte dezvoltat;
- un arc.
Extremitatea cranială a axisului prezintă o prelungire osoasă numită proces odontoid, pentru
articularea cu atlasul, iar extremitatea caudală o fosă articulară pentru articularea cu vertebra cervicală
(C3).
Pe arcul axisului, dorsal, se remarcă prezenţa unui proces spinos
Vertebrele cervicale III – VII au corpul foarte bine dezvoltat, prevăzut cu o creastă ventrală
evidentă; procesele spinoase scurte, procesele transverse, bine dezvoltate, îndreptate cranio-caudal şi
pot fi bi-, tri- sau unicuspide (CVII), perforate la bază de găuri transverse.

Fig. 2. Vertebra atlas în seria animală

Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

La păsări:
- 14-18 vertebre cervicale.
- atlasul este redus şi are aspect de inel.

Fig. 3. Vertebra axis în seria animală

Vertebrele toracale

Vertebrele toracale sunt în număr de:

- 18 la cabaline;
- 13 la rumegătoare şi carnivore;
- 15-17 la suine;
- 12 la leporide;
- 7 la galinacee;
- 9 la palmipede.
Caracteristici:
- corpul, procesele articulare şi procesele transverse slab dezvoltate;
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

- procese spinoase foarte dezvoltate şi prezintă la bază, cranial, procesele articulare craniale şi
caudal, procesele articulare caudale;
- pe procesele articulare craniale se remarcă prezenţa proceselor mamilare;
- la suine, carnivore, leporide, pe procesele articulare caudale sunt prezente procesele
accesorii;
- procesele transverse scurte, prezintă suprafaţă de articulare cu tuberozitatea coastei (fovee
costală).
La pasăre, vertebrele toracale sunt sudate între ele, alcătuind o piesă unică.

.
Fig. 4. Vertebre toracale

Vertebrele lombare

Vertebrele lombare sunt în număr de:

- 6 la ecvine şi rumegătoare;
- 7 la suine, carnivore şi leporide.
Caracteristici:
- corpul dezvoltat, prevăzut ventral cu o creastă;
- procesul spinos larg;
- procesele transverse foarte lungi;
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

- procesele mamilare dezvoltate, iar procesele accesorii prezente numai la carnivore şi

leporide.
La pasăre, vertebrele lombare şi sacrale se sudează formând osul lombo-sacral.

Vertebrele sacrale

Vertebrele sacrale sunt în număr de:

- 5 la ecvine şi bovine,
- 4 la ovine, suine, leporide;
- 3 la carnivore.
Sunt sudate între ele dând naştere unei piese unice numită sacrum.
Vertebrele caudale

Vertebrele caudale sunt prezente în număr variabil în funcţie de specie (14-23).

La pasăre sunt în număr de 7, iar ultima are aspect triunghiular şi se numeşte pygostil.

Sternul

Sternul - structură osteo-cartilaginoasă, plasat medio-ventral, format din piese articulate sau
sudate între ele numite sternebre.
Numărul sternebrelor este de:
- 6 la ecvine, suine şi leporide;
- 7 la rumegătoare;
- 8-9 la carnivore.
Sternul prezintă trei regiuni:
- presternul sau manubriul sternal, situat cranial;
- corpul format din sternebre;
- xifisternul sau apendicele xifoidian situat caudal.

La ecvine, pe faţa ventrală a corpului sternal se află o creastă evidentă – carena sternală.
La pasăre, sternul este o piesă osoasă şi prezintă ventral o carenă sternală enormă, cu aspect
triunghiular (la galinacee).
Corpul sternului este foarte îngust la galinacee şi mai lat la palmipede.
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

Fig. 5. Sternul în seria animală

Coastele

Coastele - oase alungite, pereche, situate între coloana vertebrală şi stern; delimitează pereţii
laterali ai cavităţii toracice.
Coasta este alcătuită din:
- coasta propriu-zisă;
- cartilajul costal.
Numărul perechilor de coaste este egal cu numărul vertebrelor toracale.

Tipuri de coaste (după modul de articulare cu sternul):

- coaste sternale (adevărate) - se articulează direct cu sternul prin intermediul cartilajului
costal
- coaste asternale (false) – al căror cartilaj se articulează indirect cu sternul;
- coaste flotante nu se articulează cu sternul (2 la carnivore).

Coasta propriu-zisă este formată din:

- corpul coastei;
- extremitate proximală;
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

- extremitate distală.
Extremitatea proximală prezintă:
- capul coastei - prezintă suprafeţe de articulare cu foveele costale craniale şi caudale a două
vertebre toracale vecine;
- gâtul (colul) coastei;
- tuberozitatea coastei – prezintă suprafeţe de articulare cu foveea costală de pe procesele
transverse ale vertebrelor toracale.
Extremitatea distală este rugoasă şi se articulează cu cartilajul costal.

Fig. 6. Coasta propriu-zisă la mamifere

La pasăre coastele sunt în număr de 7 perechi la galinacee şi 9 perechi la palmipede.

La pasăre coasta este alcătuită din:
- coasta dorsală – de pe care se desprinde câte o proeminenţă lamelară numită apofiză uncinee;
- coasta ventrală, care este o osificare a cartilajului costal.

Scheletul capului

Oasele care formează scheletul capului se împart în:

- oase ale neurocraniului;
- oase ale splachnocraniului.
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

Oasele neurocraniul

- sunt oase late şi concură la delimitarea cavităţii craniene; cele care alcătuiesc baza craniului
sunt oase impare, iar cele care formează plafonul şi pereţii laterali ai cavităţii craniene, sunt oase pare.

Neurocraniul este alcătuit din următoarele oase:

- osul occipital (1);
- sfenoidul (1);
- osul etmoid (1);
- osul interparietal (1);
- oasele temporale (2);
- oasele parietale (2);
- oasele frontale (2).

Occipitalul, os impar, situat la baza craniului, stabileşte legătura acestuia cu coloana

vertebrală; prezintă central gaura occipitală, flancată de o parte şi de alta de doi condili, formaţiuni
necesare pentru articularea cu atlasul.
Sfenoidul, este un os impar format din două porţiuni: presfenoidul situat oral şi bazisfenoidul
situat aboral. Pe faţa endocraniană a bazisfenoidului există o depresiune numită şaua turcească,
excavată de o fosetă în care este adăpostită glanda hipofiză.
Corpul osului presfenoid prezintă pe faţa endocraniană un şanţ chiasmatic în care este plasată
chiasma optică.
Etmoidul,os impar, situat la limita dintre cavitatea craniană şi masivul facial, este format dintr-
o lamă perpendiculară, două lame perforate (ciuruite) şi două mase laterale (labirintice). Pe lamele
ciuruite se inseră mucoasa olfactivă, care reprezintă segmentul periferic al analizatorului olfactiv.
Parietalul este un os pereche, care contribuie la formarea bolţii craniene; pe faţa lui internă se
întâlneşte negativul circumvoluţiunilor cerebrale.
Interparietalul, os cu aspect triunghiular, situat între oasele parietale.
Temporalul, os par, formează pereţii laterali ai cutiei craniene şi adăposteşte organele urechii
medii şi interne.
Frontalul, os pereche, care ia parte atât la delimitarea neurocraniului, cât şi la cea a
splahnocraniului.
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

Oasele splachnocraniul (oasele feţei)

- contribuie la delimitarea cavităţii orale, cavităţilor nazale şi alături de oasele neurocraniului şi

la delimitarea orbitei.
Splachnocraniul este format din următoarele oase:
- osul nazal (2);
- osul maxilar (2);
- osul incisiv (2);
- osul pterigoid (2);
- osul lacrimal (2);
- osul zigomatic (2);
- osul palatin (2);
- osul mandibular (2);
- osul vomer (1);
- corneţii nazali (4)

Nazalul este un os pereche, cu aspect triunghiular, formează plafonul cavităţilor nazale.

Maxila, cel mai dezvoltat dintre oasele feţei; marginea ei inferioară este groasă şi în ea sunt
săpate alveole dentare cu rol în fixarea premolarilor şi molarilor; înaintea primei alveole dentare,
marginea apare subţiată şi liberă, formând spaţiul interdentar sau diastema.
Incisivul (intermaxilarul) os dispus între nazal şi maxilă.
Pterigoidul este cel mai redus os al feţei.
Lacrimalul, împreună cu frontalul şi zigomaticul, delimitează orbita osoasă.
Zigomaticul contribuie la formarea planşeului orbitei osoase.
Palatinul constituie plafonul cavităţii bucale. Este format dintr-o lamă orizontală şi una
perpendiculară. Lama orizontală împreună cu apofizele palatine ale oaselor incisive şi maxilare
formează bolta palatină sau palatul dur, iar lama perpendiculară delimitează choanele.
Vomerul este un os impar, mult alungit, plasat rostral de presfenoid.
Corneţii nazali, lame osoase fine, dispuse în spirală, în număr de doi pentru fiecare cavitate
nazală: unul superior (dorsal) şi unul inferior sau ventral.
Mandibula este formată din două ramuri unite la nivelul unui corp. Ramurile mandibulei
prezintă o porţiune orizontală şi una verticală. Porţiunea verticală prezintă un condil şi un proces
coronoid, formaţiuni care participă la realizarea articulaţiei temporo-mandibulare.
Disciplina: Anatomie-Histologie-Embriologie

Aparatul hioidian – sistem de piese osteo-cartilaginoase, plasat între ramurile mandibulei, cu

rol în susţinerea limbii, faringelui şi laringelui.

La pasăre:
- oasele craniului sunt sudate şi pneumatice;
- nu prezintă alveole dentare;
- orbita este incompletă.