UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE LE VIEȚII

”REGELE MIHAI” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE BIOINGINERIA RESURSELOR ANIMALIERE

ANATOMIE, HISTOLOGIE ,
EMBRIOLOGIE
CURS.Nr. 1

Prof. Dr. Gabi DUMITRESCU

• Anatomia (gr. anatemno = eu tai) este
ştiinţa biologiei care studiază forma şi
structura ţesuturilor, organelor şi
aparatelor în cadrul organismului ca tot
unitar.
 Clasificarea ramurilor anatomiei

-După regn: - anatomia animală - descriptivă

-anatomia vegetală - comparativă

Anatomia animală (zootomia):- normală

- patologică
- teratologia
Anatomia animală normală: - anatomia generală/- embriologia/- embriogeneza
- histogeneza
- organogeneza

-anatomia macroscopică:
- specială
- comparată
- topografică
- anatomia microscopică: histo- și organologia

- anatomia artistică
 Metode şi procedee de studiu:

- observaţia cu ochiul sau cu lupa;

- disecţia (metoda bisturiului) efectuată pe piese proaspete,
congelate şi decongelate sau pe piese formolizate;
- conservarea pieselor prin îmbibare cu formol sau în
refrigeratoare speciale;
- injectarea de mase plastice colorate, prin care se
evidenţiază vasele sanguine, căile respiratorii etc;
- coroziunile provocate prin utilizarea acizilor tari;
- radiografierea prin imprimarea imaginilor pe film radiologic;
- cinematografierea prin filmarea cu încetinitorul a diferitelor
fenomene în dinamică;
- secţiunile seriate etc.
 Metoda injectării de mase plastice colorate

Metoda conservării în
formol Vase de sânge Arbore bronhic
METODA RADIOGRAFIERII
 Metoda secțiunilor seriate
(metoda preparatului histologic)
 Obiectul de studiu al anatomiei comparate

= speciile de animale (mamifere, păsări) care posedă

calități utile omului și pe care le transmit
descendenților

Din punct de vedere al sistematicii zoologice

animalele domestice fac parte din două clase:
- Mammalia (mamifere)
- Aves (păsări)
Mamiferele domestice aparțin supraordinului Eutheria, cu următoarele
ordine, familii și specii:

1. O. Perisodactyla, Mesaxonia (animale la care axa piciorului trece prin degetul III), din
care face parte fam. Equidae, sp. Equus cabalus (imparicopitate)

2. O. Artiodactyla, Paraxonia (animale cu axe simetrice între degetele III-IV), din care
face parte fam. Bovidae, sp. Bos taurus, Ovis aries, Capra hircus

3. O. Carnivora, (animale la care se dezvoltă caninii) din care fac parte familiile: Suidae,
Canidae şiFelidae, cu speciile: Sus scrofa domesticus, Canis familiaris şi Felis domestica

4. O. Lagomorpha (rozătoare mari cu două perechi de incisivi în maxilă - duplicidentiţie)

din care face parte fam. Leporidae, sp. Oryctolagus cuniculus
Pricipalele specii de păsări fac parte din două ordine ale clasei:

1. O.Galiformes, Fam Phasianidae, sp. Gallus domesticus, Meleagris galopavo

2. O. Anseriformes, fam. Anatidae, sp. Anser domesticus, Anas boschas domestica

Nomenclatura anatomică veterinară (N.A.V.)
 Organizarea macro-microscopică a corpului animal
Anatomic, părţile constituente ale corpului animal sunt:
capul, gâtul, trunchiul (torace, abdomen), membrele (toracic, pelvin).

Macroscopic, organismul animal este format din: schelet, ansamblul de oase care participă la
edificarea aparatului de susţinere şi mişcare.
 Oasele:
•depozite de substanţe minerale heterogene, acumulate în ontogeneză şi utilizate în reacţii chimice.
•adăpostesc măduva hematogenă,
•asigură sprijinul pe sol şi reprezintă forţa antigravitaţională.
reprezintă puncte de inserţie pentru muşchii striaţi
 Suprafaţa corpului este învelită de piele = bariera epitelio-conjunctivă, impermeabilă, organ cu
funcţii de secreţie, excreţie, recepţie, apărare şi de generare a fanerelor.
Structura organismului este completată cu o serie de cavităţi care adăpostesc organe cu funcţii vitale
- cavităţile nazale;
- cavitatea bucală;
- cavitatea craniană;
- cavităţile orbitare;
- cavitatea toracică;
- cavitatea abdominală,;
- cavitatea pelvină.
 Ţesuturile sunt alcătuite din celule diferenţiate asemănător, care îndeplinesc aceeaşi funcţie.

După criteriul embriologic există:

- ţesuturi cu origine în ectoblast (ex.: ţesutul nervos şi glial, epiderma);
- ţesuturi cu origine în mezoblast (ex.: ţesuturile conjunctive, musculare, endoteliul vaselor);
- ţesuturi cu origine în endoblast (ex.: epiteliul tractului gastrointestinal şi al glandelor digestive).

După criteriul morfologic există: ţesuturi epiteliale, musculare, conjunctive, ţesutul

nervos şi glial

Organele sunt ansambluri morfo-funcţionale formate din asocierea unor ţesuturi cu structuri
diferite. În cadrul fiecărui organ, ţesutul cu funcţii specifice constituie parenchimul organului.

Între diferitele părţi constitutive ale ţesuturilor şi organelor se interpune ţesutul

conjunctiv, cu o morfologie caracteristică, răspândit în întreg organismul.

Ţesutul conjunctiv îndeplineşte variate funcţii:

- mecanică (leagă sau separă organe);
- trofică (asigură schimburile dintre celule şi plasma sângelui);
- participă la edificarea matricei extracelulare;
- asigură apărarea locală prin celulele proprii sau leucocitele provenite din vase;
- este suportul vaselor şi nervilor;
- în ontogeneză este angajat în procese de diferenţiere celulară şi tisulară.
 Suprafaţa organelor cavitare este acoperită de mucoase.

Prin asocierea organelor care deservesc aceiaşi funcţie (ex. digestia,

circulaţia etc.) se constituie sistemele şi aparatele.

Sistemul este un complex alcătuit din organe foarte asemănătoare ca

structură şi funcţie (arterial, etc.).

Aparatul este un ansamblu definit de organe neasemănătoare (ex.

aparatul locomotor format din oase, articulaţii şi muşchi; aparatul digestiv
etc.)

Activităţile organismului sunt coordonate de sistemul nervos şi sistemul

endocrin.
Aparatul digestiv
Sistemul arterial, sistemul venos
 ȚESUTURILE EPITELIALE

Ţesuturile epiteliale separă mediul intern de cel extern, asigurând

compartimentarea mediului intern în domenii distincte, între care se
stabilesc legături selective.

- alcătuite predominat din celule strâns ataşate între ele printr-o

cantitate foarte redusă de substanţă intercelulară.

- sunt ţesuturi nevascularizate (excepţie face stria vasculară a epiteliului

cochlear), dar se află în strânsă legătură cu ţesutul conjunctiv lax, subiacent,
bogat vascularizat, de care sunt separate printr-o membrană bazală.

- deoarece vin în contact cu suprafeţele interne sau externe ale

organismului, ele prezintă o inervaţie bogată, care le asigură sensibilitatea şi
recepţia.
 După foiţa embrionară de origine, epiteliile se clasifică în:

- epitelii cu origine în ectoderm cum sunt: epiderma şi toate derivatele sale

(firul de păr, glandele sudoripare, glandele sebacee, glanda mamară), hipofiza,
medulosuprarenala, epiteliul cornean şi cristalinian, epiteliul senzorial al urechii interne,
retina, mucoasa olfactivă;

- epitelii cu origine în mezoderm: epiteliile genito-urinare, mezoteliile şi

endoteliile, corticosuprarenala;

- epitelii cu origine în endoderm: epiteliul căilor respiratorii, epiteliul tractului

digestiv (excepţie epiteliul cavităţii bucale şi al orificiului anal) şi al glandelor digestive
(ficat, pancreas), epiteliul unor glande endocrine (tiroida şi paratiroidele).
După funcţiile pe care le îndeplinesc, epiteliile
se clasifică în:

- epitelii de acoperire;
- epitelii glandulare;
- epitelii senzoriale;
- mioepitelii.
 EPITELIILE DE ACOPERIRE
Epiteliile de acoperire sunt ţesuturi alcătuite din celule organizate în
straturi, care acoperă suprafaţa organismului (epitelii de înveliş) sau
căptuşesc cavităţile corpului (epitelii de căptuşire).

După numărul straturilor de celule, epiteliile de acoperire se

clasifică în:

- epitelii simple (monostratificate);

- epitelii stratificate;

- epitelii pseudostratificate.
Epiteliu monostratificat
cubic
(canale biliare)
Canal excretor-
gl.sudoripară
 Canal excreție
-gl. salivară

Tub urinifer
Tubi uriniferi
Epiteliu monostratificat
prismatic

(mucoasa intestinală)
Epiteliu monostratificat pavimentos
 Epiteliu monostratificat
prismatic
(mucoasa intestinală)

Epiteliu monostratificat
prismatic
(mucoasa stomacală)
Epiteliu monostratificat prismatic cu cili rigizi
(Epididim iepure)
Epiteliu pseudostratificat
(bronhii extrapulmonare)
Epiteliu pseudostratificat

(bronhii extrapulmonare)
Epiteliu pseudostratificat

(corneți nazali)
Epitelii pluristratificate pavimentoase nekeratinizate
(epit. esofagian)
 Epitelii pluristratificate pavimentoase keratinizate

(Epiderm porc)

(stratul spinos al epidermei

de porc)
 Epitelii pluristratificate pavimentoase keratinizate

(Epiderm porc)

(Epiderm om)
 Epiteliu de tranziție

(Epiteliu ureteral)
 Epiteliile glandulare

- alcătuite din celule specializate în funcţia de secreţie-excreţie

unite prin substanţă fundamentală extrem de redusă.

Din punct de vedere morfologic (prezenţa sau absenţa

canalelor de excreţie), glandele se clasifică în:

- glande exocrine: prezintă canale de excreţie prin care îşi

drenează produsul de secreţie la suprafaţa epiteliului din care
provin;

- glande endocrine: nu prezintă canale de excreţie. Celulele

se găsesc în imediata vecinătate a capilarelor sanguine în care îşi
drenează produsul de secreţie denumit hormon (gr. hormaein = a
stimula).
 După numărul de celule care constituie glanda:
- glande unicelulare (ex. celulele caliciforme secretoare de mucus);
- glande multicelulare.

După mecanismul de secreţie, există:

- glande merocrine (gr. meros = parte; krinein = a secreta), cele

mai frecvente (exocitoză);

- glande apocrine (gr. apo = din). (ex.: glanda mamară);

- glande holocrine (gr. holos = tot) (glanda sebacee);

- glande citocrine: produsul de secreţie este transferat în

citoplasma altei celule. (ex: melanocitele).
 Epiteliile glandulare exocrine

I. Glandele exocrine unicelulare - celula caliciformă;

II. Glandele exocrine pluricelulare sunt alcătuite din:
- unităţi secretorii (celule epiteliale care înconjoară un lumen);
- canal excretor (conduct care transportă produsul de secreţie la
suprafaţa corpului sau în anumite cavităţi ale organelor);

După numărul canalelor de excreţie, există:

- glande simple (ex: glanda sudoripară);

- glande compuse sau ramificate (ex: pancreasul exocrin).

După forma unităţilor secretorii, există:

- glande tubulare;

- glande alveolare (lat. alveolus = mic sac gol);

- glande acinoase (lat. acinus = bob de strugure).

Glandele tubulare simple

(glande intestinale)
Glande tubulare simple
(mucoasa intestinului gros)
Glande tubulare ramificate

(glandele stomacale)
Glandele tubulo-glomerulare
Glande alveolare simple
(glanda sebacee)
 Glande tubulo-alveolare

(gl. mamară în repaus)

(gl. mamară în activitate)

Glande acinoase seroase

(gl. salivară parotidă)

Glande acinoase seroase
(pancreas)
Glande acinoase mucoase

(gl. salivară sublinguală)

Glande acinoase mixte

(gl. salivară mandibulară)

 Epiteliile glandulare endocrine

Epiteliile glandulare endocrine formează parenchimul glandelor

endocrine, care îmbracă aspecte diferite după modul de aşezare a
celulelor şi raportul lor cu reţeaua vasculară sanguină:

-în cuiburi (ex. hipofiza anterioară);

-în cordoane (ex. glanda suprarenală);

-în foliculi sau vezicule (ex. glanda tiroidă);

-în formă de cordoane anastomozate în reţea (ex. pancreasul

endocrin);

-difuz (ex. glanda interstiţială a testiculului).

 Hipofiza anterioară
– parenchim organizat în cuiburi
 Tiroida
- parenchim organizat în foliculi
 Suprarenalele
- parenchim organizat în cordoane
 Testiculul
- parenchim endocrin cu răspândire difuză
 Ovarul
- parenchim endocrin cu răspândire difuză
 Pancreasul endocrin
-insule Langerhans răspândite difuz printre acinii
seroși
Mioepiteliile
 Caracteristicile esențiale ale țesuturilor
epiteliale

I. Forma celulelor – poliedrică

II. Polaritatea

III. Celularitatea – ponderea masivă o au celulele, cu capacitate de

adezivitate

IV. Membrana bazală

Diferite tipuri de joncțiuni realizate între
celulele epiteliale
 Membrana bazală

= structură fibrilară fină, interpusă între suprafaţa bazală a celulelor

epiteliale şi ţesutul conjunctiv subiacent.

- induce diferenţierea celulelor,

- influenţează metabolismul celular,
- induce organizarea proteinelor în membrana plasmatică
adiacentă şi
- constituie o cale veritabilă pentru migrarea celulelor

Microscopia electronică distinge trei straturi lamelare suprapuse în

grosimea membranelor bazale:
- lamina lucida (lamina rara) adiacentă celulelor epiteliale, cu
structură omogenă şi traversată de filamente fine şi rare;
- lamina densa, formată din filamente fine, abundente, incluse într-o
matrice amorfă densă;
- lamina fibroreticularis, care marchează tranziţia la matricea
ţesutului conjunctiv.
 În membranele bazale au fost identificate mai
multe tipuri de molecule organice:

- colagenul IV şi V,

- heparan-sulfatul,

- fibronectina, laminina, componentul amiloid P

etc.
 Caracteristicile esențiale ale celulelor
epiteliale
1. Suprafaţa celulară. - Receptori care interacţionează cu glicoproteinele
matricei extracelulare, având un rol important în adezivitate

2. Polaritatea celulelor epiteliale

3. Citoplasma celulelor epiteliale

4. Durata de viaţă a celulelor epiteliale

5.Metaplazia