UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

“ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE

REFERAT

Anatomie – osteologie, artrologie si miologie

Anul I , 2007 – 2008

 Anatomia este una dintre ramurile biologiei si a morfologiei care se ocupa cu
studiul formei si structurii organismelor vii, avand stranse legaturi cu alte ramuri ale
morfologiei: Citologia, Histologia, Embriologia, Fiziologia.
Anatomia si-a capatat numele in perioada de dinaite de descoperirea
microscopului, cand nu se putea practica decat o anatomie macroscopica. Datorita
posibilitatilor limitate de vizibilitate a ochiului, studiul mai amanuntit al structurilor
situate sub aceasta limita este preluat de anatomia microscopica, care din punct de
vedere organizatoric se ocupa de studiul tesuturilor (histologia) si studiul celulelor
(citologia).
Animalele domestice care fac obiectul de studiu al Anatomiei apartin claselor
Mamifere si Pasari din subincrengatura Vertebrate, increngatura Cordate, regnul
Animal.
La baza dezvoltarii componentelor organismului animal este celula ou
(zigotul). Din aceasta celula, prin diviziuni multiple si procese de diferentiere ia
nastere o varietate de celule. Din asocierea celulelor similare iau nastere tesuturile
care sunt structuri variate ca origine si functie si sunt in stransa legatura unele cu
altele, impreuna formand organele, aparatele si sistemele.
Luand in considerare dimensiunile structurilor anatomice utilizate, distingem
studii macro si microscopice de anatomie.
Anatomia macroscopica se ocupa cu studiul organelor, aparatelor si
sistemelor, bazandu-se pe observatia macroscopica si folosind ca metode de lucru:
disectia, palparea, desenul, modelul experimental, radiografia, injectarea cu
substante de constrast, etc. In cadrul anatomiei macroscopice se diferentiaza:
anatomia descriptiva, anatomie comparativa si anatomia topografica.
Anatomia microscopica (Histologia) are ca obiectiv studiul structurilor aflate
sub limita de vizibilitate cu ochiul liber.
Anatomia ca disciplina ofera posibilitatea intelegerii proceselor biologice si
ale unor elemente necesare desfasurarii activitatii practice din domeniul cresterii
animaleor si pasarilor.

Principiile de baza ale Anatomiei:

- principiul omologiei-arata faptul ca organele sunt diferite ca forma dar
echivalente ca origine embrionara;
- principiul analogiei-arata ca organele sunt asemanatoare, dar diferite in plan
ontogenetic;
- principiul convergentei-arata asemanari aparente produse de procesul de
adaptare la conditiile de mediu asemanatoare;
- principiul corelaţiei-indică faptul că, organe diferite s-au modificat simultan
datorită legăturilor dintre ele;
- principiul conexiunilor-permite recunoaşterea unor organe diferite ca formă,
prin păstrarea aceloraşi rapoarte faţă de organele esenţiale;
- principiul embriologiei-indică faptul că dezvoltarea embrionară este o
,,recapitulare" scurtă a dezvoltării filogenetice;
- principiul unităţii dintre structură şi funcţie-indică o relaţie bilaterală, astfel că,
cele două elemente formează o unitate indivizibilă ce se influenţează şi se
condiţionează reciproc;
- principiul diferenţierii şi integrării-arată că, odată cu diferenţierea crescândă a
formelor şi funcţiilor, creşte dependenţa organelor unele de altele şi de
organism ca întreg, astfel încât, procesul de integrare este mai profund;
- principiul unităţii dintre organism şi condiţiile de existenţă-relevă faptul că

2
 organismul şi mediul în care acesta trăieşte formează o unitate, şi, variaţiile
mediului determină apariţia unor modificări structurale la nivelul organismului.

Pentru a descrie mai usor corpul animal se foloseste in mod „simbolic”

planurile conventionale:

- median ( sagital )
- paramedian (parasagital)
- transversal (segmental)
- dorsal ( orizontal )

La membre, pentru a indica aproprierea acestora de trunchi se foloseste

termenul proximal, iar pentru a indica aproprierea de extremitatea libera a
membrului se foloseste termenul de distal. Pentru a indica pozitia si orientarea in
corp a formatiunilor descrise se utilizeaza termenii de: cranial ( indica aproprierea
de cap) si caudal (indica directia opusa). Pentru membrul toracic, distal fata de cap
opusul termenului dorsal este palmar si respectiv plantar pentru membrul pelvin. In
cazul degetelor se folosesc termenii specifici: axial sau concentric si abaxial sau
excentric.

APARATUL DE SUSTINERE SI MISCARE

Aparatul de sustinere si miscare este alcatuit din:

- schelet
- cartilagii
- muschi scheletici

Studiul scheletului (osteologia)

Oasele sunt elemente dure care determina forma si dimensiunile corpului si

protejeaza organele vitale moi. Ele reprezinta aproximativ 7 – 10 % din greutatea
corporala a animalului. Oasele reprezinta componenta pasiva a aparatului
locomotor asupra careia actioneaza componenta activa (muschii). Partea din
Anatomie care se ocupa cu studiul oaselor este denumita OSTEOLOGIE.
Scheletul reprezinta totalitate oaselor din corpul unui animal legate intre ele prin
ligamente.
Dupa forma, oasele se clasifica in :

- lungi care prezinta un corp denumit diafiza terminat cu doua extremitati

denumite epifize si au canal medular;
- alungite – sunt mai subtiri si mai lungi si nu au canal medular;
- late – cu una dintre dimensiuni mai reduse;
- scurte - cu trei dimensiuni reduse si aproape egale si in interior cu tesut
spongios.
La pasari se intalneste o categorie speciala de oase si anume oase pneumatice.
La mamifere se intalnesc cavitati intraosoase la nivelul mucoasei nazale denumite
sinusuri.
In structura unui os intra substanta osoasa, periostul, endostul, cartilajul de
acoperire, maduva osoasa, vase sanguine si nervi.

3
 Substanta osoasa este formata din tesut osos compact, dur si tesut osos
spongios.
Periostul si endostul, sunt membranele fibroase ale osului.
Tesutul cartilaginos hialin este usor flexibil si acoperit de pericondru.
Maduva osoasa este plasata in canalul medular al oaselor lungi, areolele
tesutului spongios, canalele Havers si Wolkmann.

Accidentele de suprafata ale oaselor sunt :

- Eminente articulare:
- cap articular;
- condil;
- trochlee

- Eminente nearticulare:
- apofiza :
- coronoida
- coracoida
- stiloida
- mastoida
- pterigoida
- odontoida
- uncinee
- tubercul
- tuberozitate
- spina
- creasta
- linie

- Cavitatile articulare sunt acoperite de tesutul cartilaginos hialin:

- glenoida
- cotiloida
- cochlee

- Cavitatile nearticulare sunt depresiuni care marcheaza amprentele unor

muschi sau organe:

- fosa si foseta
- santul
- culisa tendinoasa
- incizura
- gaura
- canal si conduct
- hiat
- fanta si fisura

Scheletul vertebratelor se sistematizeaza in trei grupe regionale:

4
 1. Oasele capului – cuprinde oasele corespunzatoare bazei piramidei osoase
a craniului ce adaposteste encefalul si asociate in:

a) neurocraniu - oasele ce alcatuiesc baza craniului sunt impare (occipital, sfenoid

si etmoid), iar celelalte care formeaza peretii laterali si tavanul cavitatii craniene sunt
pare (temporale, parietale si frontale).

b) splanchnocraniu – oasele din portiunea rostala ce adapostesc o serie de organe

esentiale ale aparatului digestiv si respirator. Se impart in oase pare (nazal,
lacrimal, zigomatic, incisiv si maxilar) si impare ( vomerul, mandibula, complexul
hioidian).

2. Oasele trunchiului sau scheletul axial cuprinde : colana vertebrala, sternul

si coastele.

3. Oasele membrelor sau scheletul apendicular – cuprinde doua complexe

perechi:
- anterior (toracic)
- posterior (pelvin)
Oasele membrelor toracice si pelvine sunt omoloage si prezentate comparativ in
patru regiuni:
a) zonoscheletul (centura) este alcatuit din trei oase:
- spată, claviculă şi coracoid (centura scapulară);
- ilium, ischium şi pubis (centura pelvină sau coxalul);
b) stilopodiul este reprezentat de oasele: humerus şi femur
c) zeugopodiul este format din 2 oase: radius şi ulnă (la membrul toracic) şi
tibie şi fibulă (la membrul pelvin);
d) autopodiul cuprinde 3 subregiuni:
= bazipodiul are în componenţă : membrul toracic - oasele carpiene si membrul
pelvin - oasele tarsiene
= metapodiul este alcătuit din:
- oasele metacarpiene la membrul toracic;
- oasele metatarsiene la membrul pelvin;
= acropodiul are ca bază anatomică osoasă cele 5 degete.

Scheletul membrelor anterioare

Centura scapulara a membrului toracic este alcatuita din trei oase: spata,
clavicula si coracoid.
Spata.
La mamiferele domestice spata este un os lat, fiind piesa cea mai bine reprezentata
din cadrul centurii toracice. Ea formeaza baza anatomica a regiunii scapulare, are o
forma triunghiulara si se gaseste de o parte si de alta a custii toracice, unde este
sustinuta de musculatura. Dispusa oblic dorso-ventral, caudo-cranial si medio-
lateral. Spata are doua fete ( laterala si mediana) trei margini ( craniala, caudala si
dorsala) si trei unghiuri (cervical, caudal si ventral).

Fata laterala este impartita, la toate mamiferele, de o creasta, alungita,

denumita spina scapulara.
5
 Fata mediala este usor concava si prezinta o adancitura denumita fosa
subscapulara.
Marginea craniala este mai taioasa, convexa in treimea superioara si mijlocie
si concava in partea inferioara si formeaza incizura scapulara.
Marginea caudala este mai ingrosata turtita caudo-cranial, usor ondulata.
Marginea dorsala se dispune in apropierea coloanei vertrebale, are aspect
rugos si este usor convexa. Unghiul cranial este ascutit la cabaline si rumegatoare,
sters la suine si rotunjit la carnivore. Unghiul caudal este mai ascutit si mai tuberos
si depaseste marginea cartilajului suprascapular. Unghiul ventral este cel mai
dezvoltat si este separat de restul spetei de gatul spetei.

Clavicula.
Mamiferele domestice sunt animale acleide (fara clavicule), desi la leporide si
carnasiere se poate observa un rudiment de clavicula.

Coracoidul. – lipseste la mamiferele domestice.

La pasari spata are o forma complet diferita de cea de la mamifere si se articuleaza
cu clavicula si coracoidul prin extremitatea anterioara.

Stilopodul toracic este reprezentat de humerus si formeaza baza

anatomica osoasa a regiunii bratului.

Humerusul este un os lung, aproximativ cilindric, dispus oblic si ventro-

caudal si se articuleaza proximal cu spata si distal cu radiusul si ulna. Osul prezinta
un corp denumit diafiza si doua extremitati denumite epifize.

Zeugopodiul toracic este reprezentat la toate vertebratele de radius si ulna.

Acestea prezinta variatii morfofunctionale dependente de modul de viata al

animalului si tipul de specializare a membrelor toracice. La pasari oasele
antebratului au o dezvoltare invers proportionala cu cea de la mamifere.
Autopodiul toracic este reprezentat la toate mamiferele domestice de trei
subregiuni: bazipodiu toracic (carpul), metapodiu toracic (metacarpul) si acropodiu
toracic (falangele).

Scheletul membrelor posterioare

Coxalul este rezultat din sudarea ilium-ului, ischium-ului si a pubis-ului la

nivelul cavitatii cotiloide.
Ilium-ul este cel mai dezvoltat os al coxalului si este format dintr-un corp si o
paleta iliaca. Ischium-ul ocupa portiunea postacetabulara a coxalului. Pubis-ul este
osul cel mai redus din centura pelviana si este plasat in partea ventro-craniala a
acesteia. Cavitatea acetabulara este plasata in centrul coxalului si este rezultata din
unirea celor trei oase. La pasari datorita functiilor de sustinere a greutatii corporale
si locomotiei terestre, centura pelvina este voluminoasa, solida si strans unita la
portiunile toraco-abdominala si sacrala a coloanei vertrebale.

6
 Stilopodul pelvin este reprezentat de femur si formeaza baza anatomica a
coapsei. Este osul cel mai mare, mai solid si mai lung din schelet.
Prezinta un corp (diafiza) si doua extremitati (epifize – distala si proximala).
Extremitatea proximala prezinta doua eminente puternice: mediana denumita cap
femural si laterala denumita trochanterul mare. Rotula este dispusa intre femur si
tibie pe partea craniala a articulatiei femuro tibiala.

Zeugopodiul pelvin este format din doua oase : tibia si fibula si reprezinta
baza anatomica ososa a regiunii gambei.
Tibia este osul principal al regiunii gambei si lateral se articuleaza cu fibula.
Fibula reprezinta osul secundar al gambei si are aspect arciform. Ea comporta
variatii diferite la mamiferele domestice.

Autopodiul pelvin este reprezentat la toate mamiferele domestice de trei

subregiuni: Bazipodiul pelvin (oasele tarsului), metapodiul pelvin (oasele
metatarsiene) si falangele.

Scheletul trunchiului

Scheletul trunchiului este reprezentat de coloana vertrebala, coaste si stern si se

caracterizeaza prin forma alungita, simetria bilaterala si metameria elementelor
componente.
Coloana vertebrala reprezinta axul central al scheletului si este alcatuita
dintr-o succesiune de oase scurte numite vertebre care ii confera un anumit grad de
flexibitate. De-a lungul ei se deosebesc cinci regiuni diferite din punct de vedere
morfo-functional : cervicala, toracica, lombara, sacrala si caudala. O vertebra
imaginara care reuneste caracterele morfologice ale tuturor vertebrelor se numeste
vertebra tip.
Vertebra tip este alcatuita din corpul vertebrei si arcul vertebrei. Numarul
vertebrelor este caracteristic pentru fiecare regiune a coloanei vertebrale.

Vertebrele cervicale. Numarul vertebrelor cervicale este in numar de sapte la

toate mamiferele. Dintre cele sapte vertebre cervicale cele mai importante sunt
primele doua vertebre atlasul si axisul care au si rolul de a sustine craniul si a
asigura mobilitatea axiala a capului.
La pasari vertebrele cervicale sunt in numar variabil cu specia (14 – 18),
astfel incat, regiunea cervicala are aspectul de litera „S”.
Vertebrele toracale. Se articuleaza cu coastele, cu care participa, alaturi de
stern la formarea bazei osoase a toracelui. Numarul lor variaza, fiind cuprins intre
12 (om, iepure) si 18 (cal). La mamiferele domestice, vertebrele toracale se
aseamana mult cu vertebra tip.
rtebrele lombare. Vertebrele lombare in numar de 6 – 7, participa la formarea
tavanului cavitatii abdominale.
Conformatia acestor vertebre este determinata de mecanica regiunii lombare
a coloanei vertebrale. Regiunea lombara a coloanei vertebrale este mult mai
mobila decat celelalte regiuni datorita cresterii in volum a apofizelor articulare
craniale. La pasari, vertebrele lombare si sacrale se sudeaza intr-o singura piesa
ososa denumita os lombo-sacral.

7
 Vertebrele sacrale. Particularitatea esentiala a vertebrelor sacrale consta in
sudarea lor mai mult sau mai putin completa, rezultand astfel o piesa osoasa
impara, numit sacrum. Sacrumul se articuleaza cu centura pelvina cu care
delimiteaza cavitatea pelvina si are o forma triunghiulara la majoritatea speciilor, cu
varful orientat inapoi si usor aplatizat dorso-ventral.
Vertebrele caudale constituie baza anatomica osoasa a regiunii cozii.
Numarul lor variaza cu specia si chiar cu individul, la mamiferele domestice existand
in jur de 20 vertebre coccigiene. Vertebrele caudale sunt mult mai reduse decat
vertebrele din celelalte regiuni.

Coastele sunt piese segmentare, perechi, care fac legatura intre regiunea
toracala a coloanei vertebrale si stern, formand impreuna scheletul toracelui.
Numarul perechilor de coaste este identic cu numarul vertebrelor toracale, cu care
acestea se articuleaza si este variabil cu specia. Totalitatea coastelor formeaza
peretii laterali ai custii toracice.
Perechi de coaste
Specia
nr. total sternale asternale flotante
Cal 18 8 10 -
Bou 13 8 5 -
Oaie 13 8 5 -
Porc 13 – 17 7 6 (10) -
Iepure 12 7 5 -
Caine 13 9 4 -
Nutrie 13 8 5 -
Gaina 7 4 1 2
Rata 9 6 1 2

In functie de modalitatea de fixare pe stern, exista trei tipuri de coaste:

sternale, asternale si flotante. La pasari, numarul perechilor de coaste variaza intre
sapte la galinacee si noua la palmipede. Primele 2 perechi de coaste sunt flotante,
urmatoarele patru (la galinacee) sau sase (la palmipede) perechi sunt sternale, iar
ultima pereche este asternala.
Sternul reprezinta o piesa osteo-cartilaginoasa impara, situata ventral, in
jumatatea craniala a trunchiului, articulandu-se in ambele parti cu cartilajele
coastelor sternale si cranial cu cele doua clavicule, cand acestea exista.
Numarul si forma sternebrelor sunt variabile in functie de specie: 6 la cal, 7 la
rumegatoarele mari si mici, 6 la suine, 5-7 la leporide, 8 la canide si feline.

Scheletul capului

Capul osos reprezinta acea parte a scheletului destinata protectiei encefalului si

extremitatii anterioare a aparatului digestiv si respirator. Este alcatuit din doua parti:
- neurocraniul (sau craniul propriu-zis)
- masivul facial (splanchnocraniul)

Oasele craniului. Craniul cuprinde urmatoarele oase:

- occipitalul – os impar, neregulat, prezinta 2 fete (externa si interna) si un
contur neregulat;
- parietalul – os par, lat si de acoperire, prezinta doua fete (exocraniana-
convexa si endocraniana – concava);
8
 - frontalul – os masiv, neregulat, sudat pe linia de simetrie si delimiteaza
craniul si masivul facial, prezentand trei portiuni (frontala, nazala si orbito-
temporala);
- etmoidul – os impar, plasat in portiunea rostrala a craniului, care delimiteaza
peretele anterior al cavitatii craniene;
- Sfenoidul – os impar, plasat la baza craniului si este format din portiunile:
rostrala, caudala si mediana;
- Temporalul – os par, dispus pe partile laterale ale cutiei craniene si este
format din : o prtiune auriculara; o portiune squamoasa si o portiune
denumita piramida temporalului.

Oasele fetei. Spanchnocraniul cuprinde oasele care contribuie la delimitarea

cavitatilor nazale si bucala:

- nazalul – os de forma triunghiulara dispus pe fata dorsala a capului si

formeaza baza anatomica osoasa a regiunii nazale;

- lacrimalul – osul cel mai redus al fetei. Prezinta doua fete: externa (faciala si
orbitara separate de creasta orbitara) si externa.

- maxilarul – cel mai masiv os dintre oasele fetei, participa la delimitarea

cavitatilor nazala, orbitara si bucala.

- incisivul - se afla la extremitatea orala a maxilarului, plasat rostral cu doua

apofize : palatina si nazala.

- zigomaticul - este un os par, redus si dispus pe partile laterale a ale capului

osos. Extremitatea rostrala a osului este mai lata si prezinta o creasta faciala.

- palatinul – este un os dispus pe fata ventrala a capului osos in partea

posterioara a apofizelor palatine ale maxilarelor. Prezinta doua portiuni ;
orizontala si ventrala.

- pterigoidul – este un os redus, prezent sub forma unei lame sudate la apofiza
pterigoida a sfenoidului si lama perpendiculara a palatinului.

- vomerul – este un os impar dispus pe linia mediana de la presfenoid pana la

apofizele palatine ale osului incisiv.

- cornetii nazali – sunt formatiuni osoase perechi de tip papiraceu prinse de

peretii laterali ai cavitatii nazale. In fiecare cavitate nazala exista cate doi
corneti : dorsal si ventral.

- mandibula – este un os impar, care se sudeaza prin extremitatile sale orale,

in functie de specie, in planul oral. Corpul mandibulei prezinta o fata dorsala
si una ventrala, o margine orala si una aborala.

- complexul hioidian – este alcatuit din piese osoase si fibro-cartilaginoase,

articulate intre ele, destinate suspendarii limbii, faringelui si laringelui. Acest

9
 complex este alcatuit din : bazihioidul, procesul lingual, tirohialele,
keratohioidul, epihioidul, stilohioidul si timpanohioidul.

Studiul articulatiilor (artrologia)

Artriculatiile reprezinta locul in care doua sau mai multe piese osoase sau
cartilaginoase alaturate sunt legate intre ele prin intermediul unor formatiuni derivate
din tesutul conjuctiv. Articulatiile permit mobilizarea razelor osoase, limiteaza si
dirijeaza sensul miscarilor, amortizeaza socurile si consolideaza sistemul de
sustinere.
Articulatiile dupa modul de evolutie se impart in trei tipuri morfologice :
- articulatia fibroasa denumita si sinartroza. Majoritatea articulatiilor de acest
tip au caracter temporar, fiind considerate practic imobile, suferind odata cu varsta
un proces de invadare cu tesut osos, rezultand o sudare completa denumita
sintostoza, in cadrul caruia se deosebesc sindesmoza si sutura.
- articulatia cartilaginoasa denumita si amfiartroza – se caracterizeaza prin
continuitatea suprafetelor de contact si interpunerea tesutului cartilaginos, realizand
o mobilitate extrem de redusa. Articulatia cartilaginoasa este de doua tipuri : simfiza
si sincondroza.
- articulatia sinoviala denumita si diartroza, reprezinta majoritatea articulatiilor
mobile din cadrul aparatului locomotor. Mijloacele de legatura sunt reprezentate de :
 capsula articulara sinoviala
 suprafetele articulare
 lichidul sinovial
 fibrocartilagiile complementare
 meniscurile
 cartilagiile de acoperire
 ligamentele

Articulatiile diartrodiale permit miscari foarte variate in functie de forma

suprafetelor articulare si a ligamentelor.
Miscarile executate la nivelul articulatiilor sunt de : alunecare, flexie, extensie,
rotatie, adductie, abductie, circumductie.
Dupa forma suprafetelor articulare diartrozele sunt de diferite tipuri :
 sferoidala
 elipsoidala
 trochleara
 condiliana
 pivotanta
 „in sa”
 plana
Dupa numarul oaselor care participa la realizarea unei articulatii sinoviale sau
diartrodiale articulatiile se pot imparti in :
 simple
 complexe
 complexe articulare
Dupa topografie, articulatiile se dispun la nivelul capului, coloanei vertebrale,
toracelui, membrelor anterioare si posterioare.
10
 Articulatiile membrelor anterioare (toracice)

Membrul toracic este legat de trunchi prin muschi, fascii si lame elastice si sunt
reprezentate de :
 articulatia scapulo-humerala (umarului) care este formata din cavitatea
glenoida a spetei si capul articular al humerusului.
 articulatia humero-radio-ulnara (cotului) este formata din humerus, radius si
ulna. Cuprinde trei articulatii complexe : humero-radiala, humero-ulnara si
radio-ulnara.
 articulatia antebrahio-carpo-metacarpiana (improprie „a genunchiului”) este
formata din oasele antebratului, carpiene si metacarpiene, ce permite miscari
de flexie, extensie si alunecare.
 articulatiile falangiene (acropodiul) sunt reprezentate de articulatiile :
metacarpo-sesamo-falangiana, prima inter-falangiana, secunda inter-
falangiana.

Articulatiile membrelor posterioare (pelvine)

Membrul pelvin este legat de trunchi printr-o articulatie sinoviala si ligamente

foarte puternice si sunt reprezentate de :
 articulatiile bazinului care cuprin trei articulatii : sacro-iliaca stanga si dreapta,
sacro-ischiatica si simfiza ischio-pelviana;

 rticulatia coxo-femurala (soldului) este realizata de cavitatea cotiloida a

femurului si capul articular al femurului.

 articulatia femuro-tibio-rotuliana (a grasetului) este un complex articular ce

permite miscari de flexie, extensie si rotatie, alcatuita din patru articulatii:
femuro-tibiala, femuro-patelara, tibio-patelara si tibio-fibulara.

 articulatia tibio-tarso-metatarsiana (a jaretului) cuprinde sase grupe de

articulatii : tibio-tarsiana, inter-tarsiana proximala, inter-tarsiana distala,
medio-tarsiana, tarso-metatarsiana si inter-metatarsiana.

 Articulatiile falangiene sunt similare celor de la membrul toracic si prezinta

articulatii metatarso-falangiene si articulatii interfalangiene.

Articulatiile trunchiului (coloanei vertebrale)

Articulatiile coloanei vertebrale permit miscari de flexie, extensie, inclinare

laterala, circumductie si rotatie.

Articulatiile coloanei vertebrale sunt reprezentate de articulatiile dintre:

 corpurile vertebrelor (amfiartroze intervertebrale) - deoarece intre suprafetele

articulare se interpun discuri intervertebrale de natura fibro-cartilaginoasa. Discurile
vertebrale sunt alcatuite din tesut fibro-cartilaginos si tesut pulpos.

11
  arcurile vertebrelor – sunt articulatii unde participa suprafetele craniale si
caudale ale arcurilor, legate intre ele prin ligamente capsulare, inter spinoase si
ligamentul comun supraspinos.

Articulatiile toracelui

Cuprind legaturile extremitatilor dorsale ale coastelor cu coloana vertebrala si

ale extremitatilor ventrale cu sternul prin intermediul cartilajelor costale. Sunt
reprezentate de urmatoarele mijloace de legatura :
 costo-vertebrale;
 costo-transversale;
 condro-costale;
 condro-sternale;
 cartilaje costale asternale (hipocondru)

Articulatia occipito-atloidiana este realizata intre suprafetele articulare ale atlasului

si ale occipitalului si permite extensia si flexia capului.

Articulatia atloido-axoidiana se realizeaza intre suprafetele articulare ale atlasului si

axis-ului.

Articulatiile capului (craniului) sunt reprezentate de mijloace de legatura : intriseci si

extrinseci, ele fiind sinartroze cu exceptia legaturii dintre mandibula si oasele
temporale.

Articulatiile complexului hioidian leaga piesele hioidului intre ele si de apofiza hioida
a osului temporal.

Studiul muschilor (miologia)

Miologia se ocupa cu studiul muschilor scheletului. Acestia reprezinta

componenta activa a aparatului locomotor jucand un rol important in statica
animalului, de asemenea reprezinta aproximativ circa 40 % din greutatea corporala.
De asemenea completeaza peretii anumitor cavitati ale corpului si sprijina unele
activitati ale organelor interne.
Dupa criteriul morfo-functional, tesutul muscular poate fi :
 tesut muscular neted se intalneste numai la nivelul organelor interne,
caracteristica fundamentala fiind contractia musculara ( se mai numesc si
muschi ai vietii vegetative).
 tesutul muscular striat de tip cardiac
 tesutul muscular striat de tip scheletic, care au ca principala caracteristica–
contractia musculara.

Muschii au in structura tesut muscular striat de tip scheletic, tesut conjuctiv,

vase (sanguine si limfatice), nervi si formatiuni auxiliare. La extremitatile fascicolelor
musculare, fibrele musculare se subtiaza treptat prin alipirea endomisiumului si
continuarea lui directa cu fibrele tendinoase.

Insertia muschilor scheletici pe oase, cartilaje sau alte formatiuni se face prin
intermediul tesutului conjuctiv de la extremitatea unui muschi sub forma de
12
cordoane la muschii fusiformi si penati denumite tendoane, fie sub forma de foi
subtiri si largi la muschii lati denumite aponevroze.
Tendoanele sunt dispozitive pasive ale muschilor ce transmit forta de
contractie la razele osose pe care sunt prinse.
Aponevrozele sunt tendoane latite in care fibrele colagene sunt dispuse in
mai multe planuri orientate pe directia liniilor de forta, servind pentru insertia
muschilor lati.
Vasele sanguine. Muschii au un metabolism ridicat si fiecare are un sistem
vascular propriu si aproape inchis. Ele sunt formate din artere si vene.
Vasele limfatice ale muschilor insotesc arterele si formeaza retele capilare in
jurul fibrelor musculare.
Nervii – insotesc vasele sanguine si se ramifica in muschi, astfel ca fiecare
fibra musculara beneficiaza de o tripla inervatie: motorie, senzitiva si vegetativa.

Forma muschilor este variata si dependenta de numarul si aranjamentul

fibrelor musculare fata de directia tendonului, pozitia si rolul muschilor in corp. La
membre se intalnesc in general muschi lungi si fusiformi, la burta se intalneste
portiunea cea mai groasa a muschiului, pe laturile trunchiului se intalnesc muschi
lati.
Muschii penati sunt formati din fascicule musculare scurte care converg
simetric, sccesiv si oblic fata de directia de tractiune a muschiului.
Muschii striati, dupa forma sunt de trei categorii : lungi, membranosi si scurti.
Dupa miscarile pe care le imprima articulatiilor si pieselor osoase pe care se
insera se disting muschi:
 flexori
 extensori
 adductori
 abductori
 rotatori
 pronatori
 supinatori
 ridicatori
 coboratori
 retractori
 protractori
 dilatatori
 tensori
 propulsori
 cabratori
 sfincteriarticulari
Dupa pozitia din diferite regiuni ale corpului, muschii pot fi :
 pielosi
 ai capului
 ai trunchiului
 ai cozii
 ai membrelor anterioare
 ai membrelor posterioare

13
Muschii membrelor anterioare

Muschii membrului toracic se impart in :

 muschii regiunii spetei – sunt asezati in jurul spetei au insertia fixa pe spata
si insertia mobila pe humerus. Ei se grupeaza in muschi laterali si muschi
mediali.
 muschii bratului – deservesc articulatia cotului, inserandu-se pe extremitatile
proximale ale oaselor antebratului. Muschii bratului se impart dupa pozitia lor
in :
- muschi craniali – alcatuiti din muschiul biceps brahial si muschiul
brahial.
- muschii caudali – alcatuiti din muschii triceps brahial, anconeu si
tensor al fasciei antebratului.
 muschii antebratului – sunt situati in jurul zeugopodiului toracic si sunt formati
dintr-un corp muscular fusiform si un tendon distal. Ei se sistematizeaza in :
- muschii regiunii anterioare cu actiune proximala – actioneaza ca
extensori ai metacarpului si degetelor.
- muschii regiunii anterioare cu actiune distala – actioneaza ca extensor
al falangelor.
- muschii regiunii posterioare cu actiune proximala – actioneaza ca
flexori ai metacarpului si falangelor
- muschii regiunii posterioare cu actiune distala – sunt plasati in stratul
profund, in spatele radiusului si a ulnei.
 muschii regiunii autopodiale – sunt slab dezvoltati la animalele mari, fiind
transformati in cordoane fibroase cu rol in aparatul pasiv.

Muschii membrelor posterioare

Muschii membrelor posterioare prezinta o masa musculara dezvoltata. Dupa

regiunea pe care o ocupa, aceste mase musculare se impart in :
 muschii crupei – sunt asezati in jurul oaselor sacrum si coxal, au una
din aceste insertii pe sacrum si coxal si cealalta pe femur.
 muschii profunzi ai bazinului – sunt plasati in contact intim cu oasele
bazinului.
 muschii coapsei – sunt voluminosi si puternici situati in jurul femurului,
impartiti in : craniali, latero-caudali, mediali, profunzi.
 muschii gambei – sunt situati in jurul tibiei si fibulei si se
sistematizeaza in: anteriori cu actiune proximala, anteriori cu actiune distala,
posteriori cu actiune proximala, posteriori cu actiune distala.
 Muschii autopodiului pelvin – sunt slab dezvoltati ca si cei din regiunea
similara a membrului toracic.

Muschii trunchiului

Muschii trunchiului sunt complecsi si se sistematizeaza in muschii :

 episomei (spinarii) - se dispun in jurul coloanei vertebrale, in regiunile
dorsale, lombara si costala, intre vertebre si coaste sau in spatiul interconstal, pe
trei straturi : stratul I alcatuit din muschii trapez toracal si marele lat dorsal ; stratul II

14
alcatuit din muschii romboid toracal si dintat toracal dorsal ; stratul III alcatuit din
muschii ilio-costal toracal si ilio-spinal.
 toracali – delimiteaza peretii laterali si planseul cavitatii toracice fiind
reprezentati de muschii : intercostali, transvers al coastelor, transvers al toracelui,
dintat ventral toracal, diafragmul.
 axilari (pectorali) – au rolul de a lega membrul anterior de trunchi si sunt
dispusi pe doua straturi : superficiali si profunzi.
 abdominali – participa la formarea peretilor cavitatii abdominale si se
sistematizeaza topografic in : inferiori (oblic extern, oblic intern si drept abdominal)
si superiori (psoasul mic, psoasul mare, iliac si patrat al lombelor).

Muschii capului

Muschii capului se sistematizeaza dupa forma, rol si topografie in :

 pielosi
 masticatori
 hioidieni
 ai organelor (limba, val palatin, faringe, laringe)I

Muschii pielosi – sunt reprezentati prin muschi lati, mai mult sau mai putin
dezvoltati in functie de regiune si de specie si au insertia mobila pe piele si cea fixa
pe oase, cartilaje si fascii. Ei se impart dupa functie, pozitie si rol in : pielosi ai fetei,
pielosi ai buzelor si obrajilor, pielosi ai nasului, pielosi ai craniului si pleapelor,
pielosi ai urechii (extrinseci si intriseci).
Muschii masticatori sunt implicati in procesul de masticatie si pot fi sistematizati
in doua grupe : ridicatori si coboratori ai mandibulei. Muschii masticatori sunt
impartiti in muschi :
- buccinator (bucali si molari) – readuce bolul alimentar
- maseter – actioneaza ca ridicator al mandibulei
- temporal (orbitari si temporali) - actioneaza ca ridicator al mandibulei
- pterigoidian lateral – actioneaza ca propulsor si deviator al mandibulei
- pterigoidian medial– actioneaza ca ridicator si propulsor al mandibulei
- digastric – are rol de coborator al mandibulei
Muschii hioidieni pot fi sistematizati in doua grupe : grupa muschilor extrinseci
(occipitohioidian, milohioidian si geniohioidian) si grupa muschilor intrinseci
(stilohioidian, ceratohioidian si hioidian transvers).

Muschii cervicali

Musculatura cervicala este sistematizata in doua grupe de muschi :

- muschii cervicali dorsali (trapez cervical, romboid cervical, dintat cervical,
splenius)
- muschii cervicali ventrali – se impart in doua straturi : superficiali (sterno-
mandibular, cleido-mastoidian, cleido-transvers, cleido-brahial, omo-hioidian,
sterno-tiroidian si sterno-hioidian) si profunzi (lung al gatului, scalen, ilio-costal-
cervical, lung al capului, drept ventral al capului si drept lateral al capului).

15