Meioza

Meioza (in limba greaca meion = mai putin si oxis = conditie) reprezinta tipul de diviziune celulara
caracteristica organismelor cu alternanta de faze (haploida - diploida). Prin intermediul meiozei are loc
reducerea la jumatate a materialului genetic cromatic (a numarului de cromozomi) a celulei somatice,
preconditie a formarii celulelor sexuale (a gametilor).
Procesul a fost presupus de Weismann care, in 1887, preciza ca organismele sunt constituite din soma si
germen. Prima diviziune meiotica a fost observata si descrisa de catre Strasbourger, la Angiospermate,
in 1888. Elucidarea deplina a procesului diviziunii meiotice a avut loc insa abia in 1905, prin
cercetarile efectuate de catre Farmer si Moore.
Asemenea mitozei, meioza este o diviziune indirecta (cariochinetica). De obicei, celulele ce se vor
divide prin meioza, se deosebesc de cele ce se vor divide prin mitoza, deoarece prin intermediul
anumitor modificari, cresc mult in volum. La plante, de exemplu, tesutul constituit din celule ce
urmeaza sa se divida meiotic, poarta numele de tesut arghesporial.
Spre deosebire de mitoza, meioza este mai complicata, are o durata mai mare de timp si se compune in
realitate din 2 diviziuni succesive - diviziunea I meiotica sau diviziunea heterotipica (numita si
diviziune reductionala) si diviziunea II meiotica sau diviziunea homeotipica (cunoscuta si sub numele
de diviziunea equationala).
Concluzionand, se poate afirma ca diviziunea meiotica are o mare importanta in asigurarea imensei
variabilitati individuale, prin cele 2 mecanisme pe care le determina - recombinarile intracromozomiale
(Crossing-over) si intercromozomiale (asortarea aleatorie a cromozomilor ce migreaza spre unul sau
altul dintre poli). Ulterior, prin procesul fecundarii, se restaureaza statutul diploid al descendentei,
forma concreta de existenta a indivizilor, speciile eucariote evoluate, dar se asigura si sansele aparitiei
multitudinii de indivizi diferiti ca genotip si fenotip, se asigura mentinerea fondului de gene in
populatie.
Reamintim faptul ca numarul tipurilor de gameti care pot lua nastere, prin meioza, dintr-un individ
heterozigot, numai pe baza asortarii intamplatoare a cromozomilor care migreaza spre unul sau altul
dintre polii fusului acromatic este de 2 la puterea n, unde n este jumatate din numarul cromozomilor
unei celule somatice. Spre exemplu, specia Papaver somniferum care are 2n = 22 de cromozomi, pot
lua nastere 2084 de tipuri de grauncioare de polen si 2084 de tipuri de oosfere. Prin intalnirea lor
probabilistica pot lua nastere 4 343 056 de indivizi diferiti. Daca la aceasta cifra adaugam si cifra
indivizilor diferiti aparuti datorita cross-over-ului si daca tinem seama ca pe un cromozom sunt mai
multe gene si ca acestea pot suferi mutatii, rezulta o variabilitate deosebit de mare, potential infinita.
PRIMA DIVIZIUNE MEIOTICA este reductionala (sau heterotipica) si se caracterizeaza prin aceea
ca numarul de cromozomi din celulele fiice se reduce la jumatate comparativ cu numarul cromosomilor
celulei mama (cea care a intrat in diviziune):
Profaza I este mult mai lunga (la plante poate dura de la cateva ore pana la cateva zile, iar la unele
animale poate sa se extinda pe durata catorva saptamani sau chiar pe durata catorva ani), prin
comparatie cu profaza mitozei si este deosebit de bogata in evenimente, avand subfaze in care se
deruleaza procese esentiale pentru asigurarea variabilitatii individuale - campul de actiune al selectiei
naturale.
Lungimea cromozomilor este de aproximativ 3 ori mai mare la animale si de aproximativ 6 ori la
plante, in profaza meiotica (prin comparatie cu profaza mitotica).
Metafaza I incepe concomitent cu resorbtia membranei nucleare. n acelasi timp se formeaza si fusul
acromatic. Cromozomii (bivalenti) se dispun pe fibrele fusului, in zona ecuatoriala (intr-un singur
plan), dar in asa fel incat centromerul unui cromozom din complexul bivalent este orientat spre un pol,
iar al celuilalt cromozom spre polul opus, acesta fiind momentul producerii asortarii independente a
perechilor de cromozomi, dansul cromozomilor sau recombinarea intercromozomiala. Este stadiul in
care cromozomii se coloreaza intens si pot fi analizati si descrisi mai ales din punct de vedere

morfologic. Spre sfarsitul metafazei I si inceputul anafazei I, cromozomii omologi incep sa se

departeze unul de altul, din zona centromerica spre varf si sa se departeze catre cei doi poli ai celulei.
Anafaza I se caracterizeaza prin aceea ca fiecare cromozom bicromatidic, isi continua deplasarea spre
polul celular spre care s-a orientat inca din metafaza.
Telofaza I - cromozomii bicromatidici au ajuns la fiecare dintre cei 2 poli. n continuare, ei sufera
procese inverse celor din profaza, in final luand nastere doi nuclei. n fiecare din cei 2 nuclei se gaseste
jumatate din numarul de cromozomi ai celulei initiale. Apoi are loc diviziunea citoplasmei, formarea
membranei celulare si delimitarea celor 2 celule haploide care au nuclei bicromatidici. Cele doua celule
alcatuiesc diada. Dupa acest stadiu, cu care ia sfarsit prima diviziune meiotica, urmeaza o scurta
interchineza (interfaza) si apoi incepe a doua diviziune meiotica. Sunt specii la care atat telofaza I cat si
interchineza lipsesc.
A DOUA DIVIZIUNE MEIOTICA
Profaza II incepe prin respiralizarea cromozomilor, la speciile la care s-a derulat telofaza I si
interchineza (profaza II lipsind la speciile care nu au parcurs telofaza I si interchineza).
Metafaza II se caracterizeaza prin aceea ca, in fiecare celula a diadei (in fiecare diviziune meiotica) se
formeaza fusul nuclear acromatic. Cromozomii bicromatidici (redusi ca numar la jumatate) se ataseaza
cu centromerul la fibrele fusului, in planul ecuatorial. Spre sfarsitul metafazei II, cea mai scurta faza
din intregul ciclu de diviziune, cromozomii incep sa se cliveze longitudinal, prin distantarea
cromatidelor si clivarea centromerului.
Anafaza II Cromatidele surori ale fiecarui cromozom se despart si se indreapta spre polii celulari, catre
polii fusului nuclear (spre fiecare dintre centrioli).
Telofaza II Cromozomii monocromatidici o data ajunsi la polii fusului de diviziune intra intr-un sir de
procese ce se deruleaza in sens invers celor din profaza - cromozomii se alungesc, se subtiaza si se
hidrateaza puternic. Se formeaza cele doua mase nucleare si se delimiteaza prin membrane proprii. Are
loc simultan, diviziunea citoplasmei si formarea membranei celulare, incat, in final, dintr-o celula
mama iau nastere doua celule fiice.
Dar tinand seama ca a mai avut loc o diviziune (prima diviziune meiotica) rezulta ca prin meioza, dintro celula mama initiala s-a ajuns la 4 celule fiice. Foarte important este insa faptul ca celula mama era
diploida (2n cromozomi bicromatidici), iar celulele fiice rezultate sunt haploide (au n cromozomi
monocromatidici). Prin procese morfo-fiziologice (a caror complexitate creste concomitent cu pozitia
mai avansata a speciei in arborele filogenetic), celulele haploide se transforma in gameti.
Meioza (in limba greaca meion = mai putin si oxis = conditie) reprezinta tipul de diviziune celulara
caracteristica organismelor cu alternanta de faze (haploida - diploida). Prin intermediul meiozei are loc
reducerea la jumatate a materialului genetic cromatic (a numarului de cromozomi) a celulei somatice,
preconditie a formarii celulelor sexuale (a gametilor).
Procesul a fost presupus de Weismann care, in 1887, preciza ca organismele sunt constituite din soma si
germen. Prima diviziune meiotica a fost observata si descrisa de catre Strasbourger, la Angiospermate,
in 1888. Elucidarea deplina a procesului diviziunii meiotice a avut loc insa abia in 1905, prin
cercetarile efectuate de catre Farmer si Moore.
Asemenea mitozei, meioza este o diviziune indirecta (cariochinetica). De obicei, celulele ce se vor
divide prin meioza, se deosebesc de cele ce se vor divide prin mitoza, deoarece prin intermediul
anumitor modificari, cresc mult in volum. La plante, de exemplu, tesutul constituit din celule ce
urmeaza sa se divida meiotic, poarta numele de tesut arghesporial.
Spre deosebire de mitoza, meioza este mai complicata, are o durata mai mare de timp si se compune in
realitate din 2 diviziuni succesive - diviziunea I meiotica sau diviziunea heterotipica (numita si
diviziune reductionala) si diviziunea II meiotica sau diviziunea homeotipica (cunoscuta si sub numele
de diviziunea equationala).
Concluzionand, se poate afirma ca diviziunea meiotica are o mare importanta in asigurarea imensei
variabilitati individuale, prin cele 2 mecanisme pe care le determina - recombinarile intracromozomiale

(Crossing-over) si intercromozomiale (asortarea aleatorie a cromozomilor ce migreaza spre unul sau

altul dintre poli). Ulterior, prin procesul fecundarii, se restaureaza statutul diploid al descendentei,
forma concreta de existenta a indivizilor, speciile eucariote evoluate, dar se asigura si sansele aparitiei
multitudinii de indivizi diferiti ca genotip si fenotip, se asigura mentinerea fondului de gene in
populatie.
Reamintim faptul ca numarul tipurilor de gameti care pot lua nastere, prin meioza, dintr-un individ
heterozigot, numai pe baza asortarii intamplatoare a cromozomilor care migreaza spre unul sau altul
dintre polii fusului acromatic este de 2 la puterea n, unde n este jumatate din numarul cromozomilor
unei celule somatice. Spre exemplu, specia Papaver somniferum care are 2n = 22 de cromozomi, pot
lua nastere 2084 de tipuri de grauncioare de polen si 2084 de tipuri de oosfere. Prin intalnirea lor
probabilistica pot lua nastere 4 343 056 de indivizi diferiti. Daca la aceasta cifra adaugam si cifra
indivizilor diferiti aparuti datorita cross-over-ului si daca tinem seama ca pe un cromozom sunt mai
multe gene si ca acestea pot suferi mutatii, rezulta o variabilitate deosebit de mare, potential infinita.
PRIMA DIVIZIUNE MEIOTICA este reductionala (sau heterotipica) si se caracterizeaza prin aceea
ca numarul de cromozomi din celulele fiice se reduce la jumatate comparativ cu numarul cromosomilor
celulei mama (cea care a intrat in diviziune):
Profaza I este mult mai lunga (la plante poate dura de la cateva ore pana la cateva zile, iar la unele
animale poate sa se extinda pe durata catorva saptamani sau chiar pe durata catorva ani), prin
comparatie cu profaza mitozei si este deosebit de bogata in evenimente, avand subfaze in care se
deruleaza procese esentiale pentru asigurarea variabilitatii individuale - campul de actiune al selectiei
naturale.
Lungimea cromozomilor este de aproximativ 3 ori mai mare la animale si de aproximativ 6 ori la
plante, in profaza meiotica (prin comparatie cu profaza mitotica).
Metafaza I incepe concomitent cu resorbtia membranei nucleare. n acelasi timp se formeaza si fusul
acromatic. Cromozomii (bivalenti) se dispun pe fibrele fusului, in zona ecuatoriala (intr-un singur
plan), dar in asa fel incat centromerul unui cromozom din complexul bivalent este orientat spre un pol,
iar al celuilalt cromozom spre polul opus, acesta fiind momentul producerii asortarii independente a
perechilor de cromozomi, dansul cromozomilor sau recombinarea intercromozomiala. Este stadiul in
care cromozomii se coloreaza intens si pot fi analizati si descrisi mai ales din punct de vedere
morfologic. Spre sfarsitul metafazei I si inceputul anafazei I, cromozomii omologi incep sa se
departeze unul de altul, din zona centromerica spre varf si sa se departeze catre cei doi poli ai celulei.
Anafaza I se caracterizeaza prin aceea ca fiecare cromozom bicromatidic, isi continua deplasarea spre
polul celular spre care s-a orientat inca din metafaza.
Telofaza I - cromozomii bicromatidici au ajuns la fiecare dintre cei 2 poli. n continuare, ei sufera
procese inverse celor din profaza, in final luand nastere doi nuclei. n fiecare din cei 2 nuclei se gaseste
jumatate din numarul de cromozomi ai celulei initiale. Apoi are loc diviziunea citoplasmei, formarea
membranei celulare si delimitarea celor 2 celule haploide care au nuclei bicromatidici. Cele doua celule
alcatuiesc diada. Dupa acest stadiu, cu care ia sfarsit prima diviziune meiotica, urmeaza o scurta
interchineza (interfaza) si apoi incepe a doua diviziune meiotica. Sunt specii la care atat telofaza I cat si
interchineza lipsesc.
A DOUA DIVIZIUNE MEIOTICA
Profaza II incepe prin respiralizarea cromozomilor, la speciile la care s-a derulat telofaza I si
interchineza (profaza II lipsind la speciile care nu au parcurs telofaza I si interchineza).
Metafaza II se caracterizeaza prin aceea ca, in fiecare celula a diadei (in fiecare diviziune meiotica) se
formeaza fusul nuclear acromatic. Cromozomii bicromatidici (redusi ca numar la jumatate) se ataseaza
cu centromerul la fibrele fusului, in planul ecuatorial. Spre sfarsitul metafazei II, cea mai scurta faza
din intregul ciclu de diviziune, cromozomii incep sa se cliveze longitudinal, prin distantarea
cromatidelor si clivarea centromerului.
Anafaza II Cromatidele surori ale fiecarui cromozom se despart si se indreapta spre polii celulari, catre

polii fusului nuclear (spre fiecare dintre centrioli).

Telofaza II Cromozomii monocromatidici o data ajunsi la polii fusului de diviziune intra intr-un sir de
procese ce se deruleaza in sens invers celor din profaza - cromozomii se alungesc, se subtiaza si se
hidrateaza puternic. Se formeaza cele doua mase nucleare si se delimiteaza prin membrane proprii. Are
loc simultan, diviziunea citoplasmei si formarea membranei celulare, incat, in final, dintr-o celula
mama iau nastere doua celule fiice.
Dar tinand seama ca a mai avut loc o diviziune (prima diviziune meiotica) rezulta ca prin meioza, dintro celula mama initiala s-a ajuns la 4 celule fiice. Foarte important este insa faptul ca celula mama era
diploida (2n cromozomi bicromatidici), iar celulele fiice rezultate sunt haploide (au n cromozomi
monocromatidici). Prin procese morfo-fiziologice (a caror complexitate creste concomitent cu pozitia
mai avansata a speciei in arborele filogenetic), celulele haploide se transforma in gameti.