Sunteți pe pagina 1din 3

Sudura cu electrod invelit M.M.A.

– Manual
Metal Arc
A. SUDURA CU ELECTROD INVELIT
M.M.A. – Manual Metal Arc

Sudura cu electrod învelit este una dintre cele mai uzuale proceduri de sudură şi se poate aplica
la sudura oricărui tip de material, în condiţii diverse, alegând corespunzător aparatul de sudură,
tipul de electrod şi poziţia de sudură. Practic se pot realiza lucrări de sudură diferite, de la suduri
ale structurilor de rezistenţă, până la suduri de opere de artă, de la nave şi vagoane, la suduri ale
unor jucării sau la realizarea unor obiecte de amenajări interioare.
Sudura cu arc electric, cu electrod invelit este un proces manual în timpul căruia materialul pentru
sudură, conţinut în miezul electrodului este transferat , prin intermediul arcului electric, la piesele
ce urmează a fi sudate şi depus pe aceste piese.
Circuitul de sudură constă în principal
din următoarele elemente:

1. Sursa de putere;
2. Cabluri şi mufe de legătură şi conectare;
3. Cleşte portelectrod;
4. Cleşte de masă;
5. Electrod învelit
1. Sursa de putere are scopul de a furniza energia necesară pentru arcul electric, în cantitate
suficientă pentru a menţine arcul pe toată durata desfăşurării operaţiei, independent
de distanţa dintre electrod şi materialul de bază şi de deplasarea electrodului în lungul
cordonului de sudură. Sursa de putere este o sursă de curent constant, astfel încât curentul
va rămane constant, ca valoare, pe toată durata procesului, asigurând stabilitatea arcului şi
uşurând munca operatorului. Stabilitatea curentului de sudură se asigură printr-un dispozitiv
de reglare a curentului, din construcţia sursei de putere, dispozitiv care poate fi mecanic ( un
şunt magnetic sau o reactanţă saturabilă ) sau de tip electronic ( invertor sau SCR ).
De asemenea, sursa de putere se poate defini şi în funcţie de polaritate şi din acest punct de
vedere avem doua tipuri :

a) Sursa de curent alternativ ( AC ), la care curentul furnizat are forma unei unde ce
oscilează cu o frecvenţă de 50 sau 60 Hz şi este obtinut cu ajutorul unui transformator ce
converteşte curentul de la reţea într-un curent corespunzător de sudură;
b) Sursa de curent continuu ( DC ), la care curentul de sudură are o formă constantă şi
este obţinut prin redresarea ( eliminarea alternanţei negative ) din curentul alternativ, cu
ajutorul unui dispozitiv de redresare, aflat după transformatorul aparatului.
Circuitele de sudură în curent continuu pot fi clasificate, în continuare, şi în funcţie de
modul de conectare al cablurilor de sudură la sursa de putere:
• polaritate directă, la care cleştele de masă este legat la borna plus ( + ) a sursei de
putere, iar cablul portelectrod este legat la borna minus ( - );
• polaritate inversă, la care cleştele de masă este legat la borna minus ( - ) a sursei de
putere, iar cleştele portelectrod este legat la borna plus ( + ) a sursei de putere.

În cazul sudurii cu electrod invelit energia termică a arcului este concentrată la vârful
electrodului şi fiecare model de electrod necesită un anumit tip de curent ( AC sau DC
) şi o anumită polaritate a sursei ( directă sau inversă ). Alegerea corectă a tipului de
electrod va elimina eventualele probleme de stabilitate ale arcului ca şi problemele de
calitate ale sudurii. Se recomandă respectarea indicaţiilor date de fabricantul de electrozi,

menţionate pe ambalaj.

2. Cablurile şi mufele de legătură au scopul de a realiza conectarea cleştilor de sudură la


aparatul de sudură, asigurând contacte cât mai bune, pierderi de putere cât mai mici pe
întregul circuit de sudură asigurând astfel stabilitate arcului şi calitate corespunzătoare
sudurii. Alegerea lungimii şi secţiunii minime pentru cablurile de sudură va trebui să aibă,
ca primă evaluare valoarea maximă a curentului de sudură ( în ampere ) necesară realizării
aplicatiei propuse.

3.

Cleştele portelectrod

Are ca principală funcţie fixarea şi susţinerea electrodului, asigurând un contact electric


cât mai bun, dar în acelaşi timp va asigura şi o izolare perfectă pentru sudor în scopul
evitării oricărui accident.

4. Cleştele de masă are rolul de a închide, împreună cu cablul de masă, circuitul de sudură,

asigurând conexiunea electrică între sursa de putere şi piesele de sudat.

5. Electrodul învelit se compune dintr-un miez metalic conductor, care va asigura furnizarea
de material de sudură pieselor de sudat şi un material de acoperire, care are funcţiile de
a proteja cordonul de sudură de contaminarea cu atmosfera, de a purifica materialul de
bază şi de a evita formarea unor aliaje, ce ar ingreuna topirea şi de a le ridica la suprafaţa
băii de sudura, ca şi de a modifica, prin reacţie chimică compoziţia atmosferei de la
suprafaţa sudurii, asigurând astfel o cât mai bună protecţie. Având toate aceste funcţii este
foarte importantă alegerea corectă a tipului de electrod, pentru a asigura cele mai bune
performanţe. Compoziţia chimică a acoperirii are o importanţă deosebită pentru asigurarea
stabilitătii arcului, a adâncimii de penetrare, a cantităţii depuse pe materialul de bază,
puritatea băii de sudură şi altele. In funcţie de compoziţia chimică a acoperirii se disting mai
multe tipuri de electrozi:

a) Cu acoperire acidă, ce pot fi utilizaţi atât în curent alternativ ( AC ), cât si în curent continuu
( DC ), asigură o baie fluidă ceea ce permite utilizarea lor în orice poziţie de lucru, dar
asigură o curătare redusă a băii, ceea ce permite aparitia unor eventuale fisuri; au o
umiditate reziduală ridicată ceea ce poate conduce la eventuale incluziuni de hydrogen în
sudură, cu efecte nefavorabile;

b) Cu acoperire celulozică, care asigură o gazeificare puternică a băii de sudură, ceea ce


reduce cantitatea de zgură; în acelaşi timp degajarea unei cantităţi mai mari de hydrogen
asigură o baie mai “ fierbinte “, ceea ce conduce la topirea superioară a materialului de
bază; în acelaşi timp se asigură şi proprietăţi mecanice corespunzătoare. Urmare unei
stabilităţi reduse a arcului, se recomandă utilizarea curentului continuu( DC ).

c) Cu acoperire rutilică, având în compoziţie un material pe baza de oxid de titan, asigură


o stabilitate optimă a arcului şi o fluiditate mare a băii, cu formare superioară de zgură,
dar putere mai mică de curătare a materialului de bază. Nu pot fi uscaţi suficient, ceea ce

va conduce la o cantitate ridicată de hydrogen şi se recomandă utilizarea atât în curent


alternativ ( AC ), cât şi în curent continuu ( DC ), pentru grosimi mai reduse de material.

d) Cu acoperire bazică, au o capacitate ridicată de curăţare a materialului de bază, rezistă la


temperaturi ridicate de uscare, ceea ce va conduce la un nivel redus de hydrogen în baia
de sudură; fluiditate redusă a băii, instabilitate ridicată a arcului, frecvente scurtcircuite,
volatilitate redusă a zgurii. Se recomandă ca acest tip de electrozi să fie utilizaţi în curent
continuu ( DC ), în poziţii orizontale, cu polaritate directă, de către sudori experimentaţi.

Este bine de reţinut că, întotdeauna, fabricanţii de electrozi, indică pe ambalaj tipul
şi dimensiunea electrodului, furnizează unele minime recomandări de utilizare şi dau
clasificarea electrozilor conform standardelor europene ( EN 499 ) sau conform altor
standarde internaţionale ( AWS – AMERICAN WELDING SOCIETY sau ASTM –
AMERICAN SOCIETY for TESTING and MATERIALS ).

S-ar putea să vă placă și