Sunteți pe pagina 1din 7

Structura genei

Gena (din gr. genos descendent) reprezint unitatea elementar a ereditii. Pentru
a specifica particularitile ereditii G. Mendel (1865) a folosit termenul de factor ereditar.
Noiunea de gen a fost propus de W. I. Johannsen (1909) pentru a desemna unitatea ereditar
de baz, care este localizat n cromozomi si nu prezint subdiviziuni.
Genele sunt redate prin simboluri din 1-5 litere, care desemneaz succint caracterul afectat n
limbile latin sau englez. Tipul normal (slbatic) al caracterului respectiv se noteaz cu semnul
+. Genele aprute prin modificarea genelor normale sunt numite gene mutante. De regul,
genele slbatice sunt dominante (predomin n prima generaie).
n rezultatul procesului de mutaie, una si aceeasi gen poate aprea sub mai multe forme
discrete, cunoscute sub denumirea de alele. Alelele sunt expresii difereniate ale unui caracter. n
fiecare cromozom exist doar o singur gen alel. n organismele diploide, fiecare gen se afl n
doz dubl n cei doi cromozomi omologi, ocupnd acelasi locus si fiind gene identice (alele). n
cazul n care gena a suferit mai multe procese mutaionale n aceti loci se pot gsi gene polialele.
n funcie de plasarea lor n autozomi sau heterozomi, genele pot fi autozomale sau heterozomale.
n cazul plasrii lor n heterozomi, genele manifest fenomenul de sex-linkage, transmindu-se
cu frecven mai mare la unul dintre sexe.
Dup funcia lor, genele sunt divizate n: gene structurale, gene reglatoare si gene operatoare.
Genele structurale codific diferite proteine cu rol structural sau enzimatic. Cele operatoare
declanseaz sau nu activitatea genelor structurale. Genele reglatoare controleaz si dirijeaz
activitatea genei operatoare si a genei structurale.

Evoluia conceptului de gen


T. H. Morgan si colaboratorii si (1910), n rezultatul investigaiilor efectuate cu musculiele de
oet, au stabilit c genele sunt localizate n cromozomi si sunt particule materiale, aranjate liniar
de-a lungul cromozomului, iar fiecare gen ocup un loc bine definit, care se numeste locus.
Pornind de la aceast idee, a fost elaborat concepia clasic, conform creia gena are trei
caracteristici de baz:
unitate funcional (determin caracteristicile ereditare);
unitate mutaional (structura chimic a genei se schimb prin mutaie, ceea ce duce la apariia
caracterului nou);
unitate de recombinare (n cadrul procesului de crossing-over are loc un schimb de gene
corespunztoare ntre cromatidele nesurori ale cromozomilor omologi).
n concepia clasic gena stabileste ordinea aminoacizilor n molecula proteic ce determin
caracterul dat. O gen este alctuit din aproximativ 900-1500 de nucleotizi din lanul de ADN
(sau ARN viral).
n anul 1941 concepia clasic despre gen s-a completat cu ipoteza o gen o enzim,
formulat de G. W. Beadle si E. L. Tatum. Iradiind cu raze ultraviolete culturile prototrofe de
ciuperci Neurospora sitophila si Neurospora crassa, ei au obinut o serie de mutaii biochimice
dependente de sinteza anumitor enzime. G. W. Beadle si E. L. Tatum consider c ntre gene si
enzime exist raportul 1:1. Ipoteza o gen o enzim susine c fiecare gen controleaz sinteza
si funcionarea unei anumite enzime.
Constatarea, dup anul 1944, a faptului c genele sunt molecule complexe,
constituite din acizi nucleici (ADN si ARN la unii virusi), a determinat schimbarea
vechii concepii despre gen. S-a stabilit c gena corespunde unui segment de acid nucleic
format dintr-o secven liniar de nucleotizi n care este nscris un mesaj chimic sau
informaia ereditar.
Dup apariia geneticii moleculare, n anii 50-60, gena este definit drept un segment de ADN sau
ARN care conine informaia genetic necesar sintezei unei catene polipeptidice. Gena este
alctuit dintr-o secven de codoni care codific succesiunea aminoacizilor ntr-o caten
polipeptidic.
Conform concepiei o gen o caten polipeptidic, unele proteine sunt sintetizate pe baza
informaiei genetice din dou sau mai multe gene. De exemplu, hemoglobina A de la om este
alctuit din dou catene polipeptidice a si b si este determinat de dou gene diferite. V. M.
Ingram (1957) pune n relief particularitile de structur a hemoglobinei (HbS), diferit de cea
normal (HbA), prin substituia glutaminei cu valina n poziia a 6-a a lanului ).
S. Benzer (1957), cercetnd mutaiile r a fagului T4 ce paraziteaz pe E . coli, a dovedit c
mutaiile si recombinrile pot avea loc la nivel intragenic, adic la nivelul codonilor si a
nucleotizilor aparte. El propune o serie de noiuni noi, si anume:
muton cea mai mic subdiviziune a genei, echivalent dup mrime cu un nucleotid, a crui
schimbare se soldeaz cu o mutaie;
recon cea mai mic subdiviziune a genei care poate fi separat si schimbat prin crossing-over;
cistron cea mai mic parte funcional a materialului genetic reprezentat de ADN (sau ARN
viral).

P. A. Sharp (1977) a constatat c segmentul de ADN dintr-o gen particular este mult mai lung
dect segmentul respectiv de ARNm transcris de pe aceast gen. Astfel, gena const din secvene
informaionale si neinformaionale.
W. Gilbert (1978) a propus termenii de exon pentru denumirea fragmentelor informaionale si
intron pentru fragmentele neinformaionale. B. Mc. Clintorck nc n an.1940 a demonstrat
fenomenul de instabilitate somatic la porumb. Datorit acestui fenomen, pe frunze, pe tulpini, pe
inflorescene, pe
endospermul boabelor etc. apar pete de culoare. Pentru a explica fenomenul, B. Mc. Clintorck a
presupus c exist elemente de control, care au capacitatea de a circula dintr-o regiune n alta a
genomului si se pot insera n diverse locuri n genom. Aceste elemente au fost numite elemente
genetice transpozabile (transpozoni).
Astfel, s-a dovedit c gena este o unitate mult mai complex dect se credea iniial.
Conform concepiei moderne:
gena constituie unitatea funcional a informaiei ereditare;
gena prezint segmentul de ADN (sau ARN viral) format n medie din
1000-1500 de nucleotizi dispusi liniar;
n cadrul genei pot avea loc recombinri si mutaii;
exist gene structurale si reglatoare;
genele structurale codific sinteza proteinelor;
genele reglatoare controleaz si dirijeaz aciunea genelor structurale;
exist diferite mecanisme ale reglrii activitii genelor la procariote si
eucariote.

Activitatea genic la procariote


Materialul genetic la procariote se caracterizeaz printr-o serie de particulariti, si anume:
1. genomul bacterian este alctuit din dou categorii de determinani genetici:
a. genele eseniale (eucromozomiale), localizate n cromozomul bacterian;
b. genele accesorii, localizate n afara cromozomului bacterian, exist, mai mult sau mai puin,
autonom (plasmidele, elementele genetice transpozabile, fagii);
2. molecula de ADN este circular (marginile ei sunt unite prin legturi covalente);
3. molecula de ADN nu formeaz complexe cu proteinele histonice si nehistonice (este nud);
4. genomul bacterian este reprezentat printr-un numr relativ restrns de gene;
5. genomul bacterian conine un singur grup linkage (caracteristic cromozomului bacterian sau
nucleoidului);
6. bacteriile sunt organisme haploide (atunci cnd nu are loc replicarea ADN), dar pot fi diploide
si parial diploide, n funcie de sinteza ADN);
7. transmiterea caracterelor ereditare este diferit de cea a eucariotelor, ntruct lipseste procesul
clasic al reproducerii sexuale.
Cromozomul bacterian este alctuit dintr-o molecul de ADN dublu catenar circular. Lungimea
ei variaz ntre 1000-1400 m, diametrul fiind de 2,5 nm. Numrul de nucleotizi la E.coli este de
4,1 106, iar masa molecular de circa 2,5 109 daltoni.
Se presupune, c nucleoidul vzut la microscopul electronic reprezint ADN-ul condensat, genetic
neactiv (Ryter, Cohen, 1975), iar secvenele de ADN ce se transcriu sunt prezentate sub form de
bucle, externe nucleoidului.
Numrul de gene n cromozomul bacterian este de cteva mii (de exemplu, la E. coli circa
4000).
Dup funcia lor, genele respective se divizeaz n:
gene structurale, ce determin structura primar a proteinelor (circa 90% din
gene). n genom ele pot fi grupate n operoni (Jacob, Monod, 1961);
gene reglatoare, ce determin activitatea genelor structurale prin intermediul
produsului lor (represor si aporepresor);
gene operatoare, ce reprezint receptorul semnalelor (represorului sau inductorului) si asigur
funcionarea ordonat a operonului. Ele sunt parte component a operonului;
promotor gen ce reprezint un sector al operonului de care se leag ARN polimeraza, si
determin nceputul transcripiei;
terminator, ce reprezint un sector al operonului unde are locul sfrsitul transcripiei informaiei
genetice necesare;
iniiator gen ce determin sinteza produsului care declanseaz replicarea ADN;
replicator ce reprezint uniti funcionale de ADN si dirijeaz replicarea;
secvene de inserie reprezint fragmente mici de ADN (1-2 gene, circa 800-1400 de
nucleotizi) care se pot deplasa n genomul bacterian, singure sau n complex cu unele gene
structurale (transpozoni);
suprafee de legare fragmente de ADN care se leag de membrana celular (mezozomi);
gene ARNr si ARNt ce determin sinteza ARNr (10-20 de gene) si ARNt (circa 50 de gene);
gene criptice (tcute) ce nu se manifest (exprim) n mod normal n cursul vieii.

Odat cu descoperirea importanei acizilor nucleici n biosinteza proteinelor si a mecanismelor de


realizare a mesajului genetic a aprut problema modalitii de asigurare a cantitii optime de
proteine necesare organismului. Se stie, c sinteza unei proteine sau a unei enzime nu este
constant n timp, ea trebuie s se adapteze variatelor cerine ale funciei celulei.
Schema general a reglrii activitii genelor procariote a fost propus de geneticienii F. Jacob si
J. Monod n 1961 si expus n lucrarea Mecanismul reglajului genetic n sinteza proteinelor.
Genele cu funcii nrudite, care funcioneaz asociat, sunt organizate n operon
Un operon este transcris ntr-o singur molecul de ARNm si este alctuit din gena-promotor,
gena-operator, gena reglatoare, genele structurale si terminator.
Promotorul reprezint o poriune specific de ADN care iniiaz transcripia mesajului genetic de
unde ncepe sinteza moleculelor de ARNm. De promotor se leag ARN-polimeraza. Aceast
secven cuprinde cel puin 1000 de nucleotizi. Urmeaz gena operator, de care depinde
funcionarea operonului. Operatorul serveste drept int pentru proteina represor, care
mpiedic o gen s funcioneze, adic s fie transcris si translat. Urmeaz genele structurale,
care controleaz sinteza unor proteine specifice cu rol structural sau enzimatic.
La procariote genele structurale funcioneaz n grup, iar la eucariote funcioneaz individual.
Genele structurale sunt urmate de un sector de ADN, numit terminator, care condiioneaz
sfrsitul transcripiei ARNm.
Genele promotor si operator sunt precedate de ctre o gen reglatoare. Ea este separat de genele
operonului, asupra cruia acioneaz. Gena reglatoare, prin produsul su chimic (represor),
dirijeaz activitatea genei operatoare si a genelor structurale prin inducia sau represia
transcripiei.
Reglajul genetic la procariote este de dou tipuri:
1. inductibil intervin n sintez enzimele catabolismului.
n lipsa substratului n celula bacterian, proteina represor se fixeaz pe gena operator si
blocheaz transcripia genelor funcionale. n consecin, nu se produc enzime, ce ar participa la
descompunerea substratului. Atunci cnd n celul apare substratul, moleculele lui se fixeaz pe
represor. Astfel, acesta nu se mai poate fixa pe operator. n rezultat, genele structurale se
activeaz, are loc transcripia ARNm si sinteza enzimelor specifice necesare pentru metabolizarea
substratului. Atta timp ct n mediu si n celul este prezent substratul, enzima ce-l descompune
se sintetizeaz permanent. Dac substratul
din mediu este consumat, represorul se elibereaz si trece n form activ, blocheaz operatorul,
iar genele structurale nu mai funcioneaz.
2. represibil intervine n sinteza enzimelor anabolismului.
Conform acestui mecanism, proteina represor blocheaz operatorul numai atunci cnd este
asociat cu substratul. Cnd n celula bacterian nu exist substrat, operatorul este liber si genele
structurale funcioneaz. Are loc transcripia ARNm si sinteza enzimelor necesare. Acest proces
continu pn cnd apare surplus de substrat, care se uneste cu proteina represor si blocheaz
operatorul. n rezultat, genele structurale se inactiveaz si sinteza enzimei respective se ntrerupe.
Rezultatele experienelor lui F.Jacob si J.Monod au fost confirmate si completate n multe
laboratoare. Sistemul operonului reprezint unul dintre mecanismele de reglare a sintezei dintre
proteine. Se presupune c organismele eucariote posed sisteme asemntoare, dar au un
caracter mai complicat.

Activitatea genelor la eucariote


La eucariote materialul genetic are o organizare cu mult mai complex. Moleculele liniare de
AND, dublu catenare, formeaz complexe cu proteinele histonice, alctuind fibra elementar
nucleohistonic
(nucleozomal) (fig.2). Aceste substane, completndu-se cu ARN si proteinele
nehistonice, formeaz cromatina, materialul din care se difereniaz, n procesul de diviziune,
cromozomii. De menionat c la eucariote materialul genetic se caracterizeaz printr-o
discontinuitate genetic (n molecula de ADN se succed secvene informaionale (exoni) si
neinformaionale (introni), care sunt eliminate n procesul de transcripie a informaiei genetice.
Purttorii materiali ai informaiei ereditare sunt considerai cromozomii. Termenul a fost propus
n
anul 1888 de ctre W. Waldeyer. Acesta a descoperit niste corpusculi cromatici n celulele n
diviziune. Cromozomii (din gr. chroma culoare, soma corp) reprezint uniti structurale
compacte, constante, alctuite din acizi nucleici si proteine, vizibili n timpul diviziunii celulare la
o tratare cu colorani bazici. Cromozomii au un rol deosebit n viaa celulei (organismului),
deoarece asigur transmiterea caracterelor la descendeni. La organismele eucariote, genele nu
sunt organizate n operoni, sistemele de reglaj fiind mult mai complicate dect la bacterii. n
general, reglarea
activitii genelor la eucariote este mai puin studiat. Aceast situaie este determinat de o serie
de factori, printre care: existena nucleului separat de citoplasm, structura complicat a
cromozomului, influena sistemelor generale de reglare a organismului, n special a hormonilor
etc.
S-a descoperit c unii hormoni steroizi pot determina activitatea/inactivitatea anumitor gene.
Conform datelor lui Watson si col.(1983), acesti hormoni se fixeaz n citoplasm pe moleculele
de receptori specifici. Aceste complexe receptor-hormon ptrund n nucleu (n timpul interfazei),
unde mai apoi se unesc cu cromozomii si afecteaz (pozitiv sau negativ) sinteza proteinelor. S-a
stabilit c ARNm din celulele eucariote sunt monocistronice, astfel c un ARNm codific o singur
protein. La eucariote, n cromozomul condensat cu histone, ADN-ul nu funcioneaz ca matrice
pentru transcripia ARNm , genele sunt n stare de represare. Trecerea acestor gene n stare activ
este posibil doar prin nlturarea histonelor si eliberarea ADN-ului. Eliminarea histonelor are loc
sub aciunea histon-proteazei.
Reglarea expresiei genelor la organismele eucariote se face, n primul rnd, la nivelul
transcripiei. n unele cazuri, reglarea se poate manifesta si n momentul decodificrii mesajului
la nivelul translaiei. Astfel, unele proteine sunt capabile de a se fixa ntr-o manier selectiv pe
propriul ARNm, n acest fel mpiedicnd ribozomii s sintetizeze proteina respectiv n cantitate
mai mare. Spre deosebire de genele procariote, care sunt unitare att n replicare, ct si
n transcripie si translaie, genele organismelor eucariote sunt unitare n replicare, dar neunitare
si discontinue n transcripie si translaie. S-a demonstrat c genele organismelor eucariote sunt
fragmentate n exoni si introni.
Intronii si exonii ntr-o gen ocup poziii stabile, si sunt variabili n numr si mrime. Astfel,
gena ce codific actina (proteina necesar motilitii celulei) posed doi exoni si un singur intron.

n genele ce codific fiecare dintre lanurile hemoglobinei, exist trei exoni separai si doi introni.
n gena ce codific colagenul (proteina ce asigur elasticitatea pielii), exist cteva zeci de introni.
Cercetrile efectuate de ctre Slonimski si col. (1978, 1980) au demonstrat c intronii particip la
reglarea expresiei genelor prin controlul cantitii de proteine sintetizate sub aciunea genelor.
Ipotetic, se consider c intronii au fost prezervai de evoluie n cromozomii eucariotelor,
deoarece ei au un rol particular, prezent doar la eucariote si absent la procariote. Pornind de la
diferena fundamental dintre procariote si eucariote (prezena diferenierii celulare la
organismele superioare), a aprut ipoteza privind existena unei legturi dintre introni si reglarea
expresiei genelor.
De menionat c reglarea activitii genelor n celulele eucariote are loc pe tot parcursul
procesului de realizare a informaiei genetice, de la transcripie pn la translaie.
Deosebim cinci niveluri principale de reglaj genetic:
1. reglajul transcripional, prin care se determin tipul genelor ce vor fi transcrise
n ARNm ;
2. reglajul maturrii ARNm , prin care este dirijat modul n care are loc eliminarea
intronilor din gene si procesul de asamblare a exonilor pentru a forma ARNm.
Aceste procese au loc n nucleu, iar urmtoarele n citoplasm;
3. reglajul transportului ARNm , prin care se selecteaz moleculele de ARNm
matur, moleculele ce vor trece din nucleu n citoplasm;
4. reglajul translaional, prin care se selecteaz moleculele de ARNm ce vor fi
translate n proteine;
5. reglajul degradrii ARNm ,prin care se selecteaz moleculele de ARNm ce vor fi
degradate.
Desi reglajul genetic se poate realiza la oricare dintre nivelurile menionate, cel mai important la
eucariote este nivelul transcripional.
Pentru controlul transcripiei genelor exist doar dou mecanisme de reglaj genetic:
reglajul negativ, prin care genele funcioneaz numai n prezena proteinelor represoare;
reglajul pozitiv, prin care genele funcioneaz numai n prezena unor proteine inductoare.
n celulele eucariote sunt prezente ambele mecanisme de reglaj, ns predomin mecanismul de
reglaj pozitiv. Pentru celul este mai economic s sintetizeze proteine inductoare pentru 7-10%
din ADN, care se transcriu n ARNm, dect s sintetizeze proteine represoare pentru 90-93% din
genom.
n reglajul genetic, la eucariote, intervin dou tipuri de proteine cromozomiale: histonice si
nonhistonice. Histonele asigur stabilitatea structurii fibrei de cromatin, condensarea sa n
cromozomii eucariotelor si inactivarea nespecific a genelor. Nonhistonele au un rol important n
reglajul specific difereniat al genelor. Prezena lor determin tipul genelor ce vor fi transcrise n
anumite celule si esuturi.