GENETICA UMANĂ 


ŞI 

IMPORTANŢA EI 

ÎN 

MEDICINA MODERNĂ
 A. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

▪ 1. GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII

ŞI VARIABILITĂŢII

▪ 2. GENETICA UMANĂ - DISCIPLINĂ

FUNDAMENTALĂ, CLINICĂ ŞI
MEDICO-SOCIALĂ.
A. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

EREDITATEA
▪ proprietatea unui individ de a transmite la
urmaşi caracterele personale precum şi cele ale
speciei sale.
▪ Se transmit informaţiile pentru realizarea
caracterelor.
▪ Ereditatea = proces informaţional care
presupune stocarea, expresia şi transmiterea
informaţiei necesare pentru realizarea
caracterelor unui individ.
▪ Ereditatea este o FUNCŢIE.
A. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

Substratul molecular al eredităţii:

acidul deoxi-ribonucleic (ADN)

3 funcţii majore.

▪ deţine informaţia ereditară .

▪ exprimă informaţia ereditară .
▪ transmite informaţia ereditară .
A. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

ADN deţine informaţia ereditară

▪macropolimer de nucleotide
▪codificată - unitate de cod:
CODON (3 nucleotide învecinate) ↔ AMINOACID
▪GENOM = totalitatea informaţiei din ADN.
▪GENA = unitatea de informaţie ereditară
"o genă → un caracter "
▪MUTAŢIE (modificare a structurii genice) →
variantă genică normală sau anormală.
▪Mutaţiile = cauze majore de boală sau
predispoziţie la boală
A. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

ADN deţine informaţia ereditară

▪ADN + proteine → cromosomi (= fibre de

cromatină)
▪cromosomi – substratul morfologic al
eredităţii;
▪ în celulele somatice → 46 de cromosomi
(2n= număr diploid);
▪ în celulele sexuale → 23 de cromosomi
(n= număr haploid).
▪cromosom = succesiune caracteristică de
gene
A. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

ADN exprimă informaţia ereditară

Transcripţie + Translaţie

▪Transcripţie - copierea informaţiei

genetice corespunzătoare unei gene →
moleculă de ARNm (mesager):

▪Translaţie – decodificarea informaţiei

genetice dintr-o moleculă de ARNm →
secvenţă peptidică
A. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

VARIABILITATEA
▪ fenomenele care produc diferenţele
genetice dintre indivizii unei populaţii,
precum şi între populaţii diferite .
▪ 3 surse de variabilitate:
▪ Recombinările genetice – fenomene normale în
meioză şi fecundare.
▪ Mutaţiile genetice – fenomene anormale în cursul
diviziunilor celulare;
▪ Migraţiile populaţionale
A. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

VARIABILITATEA

fiecare individ are o

structură genetică unică şi
specifică.
 B. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA UMANĂ – DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ, CLINICĂ ŞI MEDICO-SOCIALĂ

DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ
▪ Genetica umană – disciplină
fundamentală → studiul structurilor,
mecanismele şi legile de bază ale
eredităţii.
▪ Ereditatea controlează toate
procesele vieţii → genetica umană
baza medicinii moderne.
 B. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA UMANĂ – DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ, CLINICĂ ŞI MEDICO-SOCIALĂ

DISCIPLINĂ CLINICĂ
▪ Genetica umană → genetica medicală
▪ relaţia ereditate ↔boală - importanţa mutaţiilor
în producerea bolilor sau predispoziţiei la boli.
▪ Genetica medicală - specialitate distinctă:
▪ diagnosticul şi îngrijirea pacienţilor cu boli genetice;
▪ îngrijirea familiilor bolnavilor prin:
▪ sfat genetic,
▪ diagnostic prenatal,
▪ screening neonatal
▪ diagnostic presimptomatic.
▪ Importanţă în asistenţa medicală a populaţiei →
păstrarea stării de sănătate a generaţiilor
viitoare.
 B. CONŢINUTUL GENETICII UMANE

GENETICA UMANĂ – DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ, CLINICĂ ŞI MEDICO-SOCIALĂ

DISCIPLINĂ MEDICO-SOCIALĂ

▪ bolile genetice = problemă majoră de

sănătate publică:
▪ afectează peste 5% din nou-născuţi,
▪ interesează orice ORGAN si orice VÂRSTA
▪ boli cronice şi invalidante,
▪ cheltuieli importante de asistenţă medicală şi
socială
▪ pot fi prevenite → genetica comunitară.
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL

▪ 1. INDIVIDUALITATEA GENETICĂ ŞI
BIOLOGICĂ.


▪ 2. DETERMINISMUL CARACTERELOR
FENOTIPICE .
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

INDIVIDUALITATEA GENETICĂ ŞI BIOLOGICĂ

INDIVIDUALITATEA GENETICĂ
▪ totalitatea informaţiei genetice a unui individ =
GENOTIP = 2n cromosomi.
▪ genotipul se formează în timpul fecundării:
▪ n crs (ovul) + n crs (spermatozoid) = 2n crs
(zigot) → COMBINAŢIE GENETICĂ NOUĂ,
UNICĂ, CONSTANTĂ ŞI IREPETABILĂ
▪ genotipul → programul ontogenetic:
▪ succesiune de etape de dezvoltare prestabilite exact,
diferite calitativ şi precis delimitate temporal
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

INDIVIDUALITATEA GENETICĂ ŞI BIOLOGICĂ

INDIVIDUALITATEA BIOLOGICĂ
▪ FENOTIP
▪ ansamblul unic de caractere specifice, produse
prin interacţiunea permanentă şi în proporţii
diferite dintre genotip şi mediu
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

▪ Caractere fenotipice:

▪ ereditare (factori genetici);

▪ multifactoriale (factori genetici + de mediu);

▪ ecologice (factori de mediu).

 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE EREDITARE
•Determinate 100% de genotip;
•Pot fi:
•de specie – numai ereditare:
•ex. număr specific de cromosomi → barieră
reproductivă;

•ereditare normale;
•ereditare anormale.
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE EREDITARE NORMALE

▪ determinate monogenic,
▪ transmise mendelian;
▪ >30 sisteme grupale:
▪ grupe sanguine (ABO, Rh, MN, etc.),
▪ grupe serice (haptoglobine, transferine, ş.a.),
▪ grupe enzimtice (fosfatază acidă, etc.),
▪ grupe tisulare (antigenele HLA);
▪ majoritatea polimorfe → > variante în populaţie:
▪ pentru sistemul de grup sanguin ABO → grupe A, B, AB şi O;

▪ fiecare individ posedă

▪ numai o anumită variantă dintr-un sistem;
▪ o combinaţie specifică de variante → unicat biologic
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE EREDITARE ANORMALE

▪ determinate de mutaţii,
▪ prezente la unii indivizi → BOLI GENETICE:
▪ boli cromosomice (sindrom Down = trisomia 21 etc.),
▪ boli monogenice (hemofilia ş.a.),
▪ boli mitocondriale (atrofia optică Leber),

▪ NB nu toate bolile genetice sunt ereditare

▪ unele boli genetice pot fi influenţate de mediu →

posibilităţi de profilaxie şi terapie
▪ ex. fenilcetonuria (deficit de fenilalanil-hidroxilază) → retard
mental sever;
▪ eliminarea din alimentaţie a fenilalaninei → dezvoltare
intelectuală normală
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE

▪ determinate de interacţiunea ereditate

mediu

▪ pot fi:
▪ normale;
▪ anormale.
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE NORMALE

▪ numeroase caractere normale:

▪ talia;
▪ greutatea;
▪ inteligenţa;
▪ tensiunea arterială;
▪ contribuţia ereditară este poligenică;
▪ genotipul determină:
▪ un procent din caracter = HERITABILITATE;
▪ limita maximă de dezvoltare a caracterului;
▪ norme de reacţii la factorii de mediu.
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE MULTIFACTORIALE ANORMALE

▪ boli multifactoriale (B)

▪ tipuri:
▪ anomaliile congenitale izolate – anencefalia, DSV;
▪ bolile comune ale adultului – HTA, DZ;
▪ boli prin mutaţii somatice – cancere, boli autoimune;
▪ contribuţia ereditară este poligenică → au caracter
familial, fără transmitere mendeliană;
▪ genotipul → PREDISPOZIŢIE LA BOALĂ (PG);
▪ B = PG + M → măsuri de profilaxie:
▪ identificare persoanelor cu predispoziţie genetică;
▪ evitarea factorilor nocivi de mediu
 B. OMUL, EREDITATEA ŞI MEDIUL 

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

CARACTERE ECOLOGICE

▪agenţi fizici, chimici sau biologici → agresiuni → boli aparent

negenetice.

▪efectele agresiunilor exogene influenţate de GENOTIP

▪ mod specific de răspuns la agresiuni → ECOGENETICA
▪ studiază variaţiile individuale determinate genetic la acţiunea factorilor
externi;
▪ alergenii, alcoolul, fumatul, infecţiile → efecte diferite la persoane diferite
▪ manifestarea şi gravitatea îmbolnăvirilor → FARMACOGENETICA
▪ studiază diferenţele genetice individuale în răspunsul organismelor la
acţiunea medicamentelor;
▪ medicamente oxidante → la persoane cu deficienţa în G6PD
(asimptomatice) → anemie hemolitică

▪ factorii de mediu → Fenocopii:

▪ manifestări de boală similare cu boli genetice
▪importante în sfat genetic → riscuri de recurenţă diferite (ex.,
microcefalia).
 U.M.F IAŞI

DOGMA FUNDAMENTALĂ A GENETICII

GENOTIP FENOTIP

MEDIU

ADN ARNm PROTEINĂ

transmitere transcripţie translaţie
ereditară
ADN

Descifrarea structurii ADN

= singura cale pentru înţelegerea naturii şi funcţiei GENEI:
stocarea, expresia şi transmiterea informaţiei genetice
 U.M.F IAŞI

A). STRUCTURA
ADN

În anul 1953, J.D. WATSON

şi F. CRICK au propus un
model al structurii ADN:
▪ alcătuit din două catene
polinucleotidice (A, G, T,C),
▪ legate complementar prin
bazele azotate: A-T; G-C,
▪ înfăşurate într-o elice dublă,
răsucită spre dreapta.

-A-T-C-G-C-G-A-T-T-A-C-G-A-T-
-T-A-G-C-G-C-T-A-A-T-G-C-T-A-
 U.M.F IAŞI

STRUCTURA ADN

▪ În anul 1962, James

Watson şi Francis Crick
au primit premiul Nobel

▪ Modelul structurii ADN →

universal valabil în lumea
vie.

▪ ADN devine nu numai

esenţa geneticii ci şi un
veritabil simbol
➢ al vieţii *
➢ şi al medicinii moleculare*
 U.M.F IAŞI

1. STRUCTURA PRIMARĂ ŞI
SECUNDARĂ A ADN

1.1. STRUCTURA PRIMARĂ

▪ ADN este un macro-polimer
de dezoxiribonucleotide;

[P – 5dR1 - N]n

Grup fosfat
([Link]) Bază azotată:
Pur – A, G
Pentoză
Pir – T, C
D-2-dezoxiriboza
 U.M.F IAŞI 1.1. Structura primară a ADN

▪ Polimerizarea nucleotidelor: legături

covalente (puternice) 3’- 5’ fosfodiester*

▪ Se formează o catenă (lanţ):

- continuă,
- lineară (neramificată!)
• o parte "constantă" (ax) → fosfo-
glucidică şi
• o parte “variabilă” → bazele azotate
*,
• polaritate 5’ →3’

▪ Această catenă = structura PRIMARĂ a

ADN - ce deţine informaţia ereditară
codificată
 U.M.F IAŞI 1.1. Structura primară a ADN

Informaţia genetică codificată = secvenţa (ordinea)

nucleotidelor → determină ordinea aminoacizilor în proteine.
5'- ATGCCTAGATCA - 3'
aa1- aa2-aa3- aa4

➢“alfabet nucleic” = patru "litere": A, T, G, C

➢ "cuvinte" de trei litere = triplet sau codon → aminoacid


ATG → Met
➢asamblate într-o "frază" = o genă = unitatea de informaţie
genetică; secvenţa nucleotide → secvenţa AA în proteină. 

ATG TGT AAA CCA

Met cis lys pro
 U.M.F IAŞI 1.1. Structura primară a ADN

Informaţia NU poate fi citită corect

decât într-un singur sens:
ROMA

▪ Sensul de "citire" al informaţiei genetice este determinat de

polaritatea 5' → 3' a catenei de ADN
5'- ATGCCTAGATCA - 3'
aa1- aa2 -aa3-aa4
 U.M.F IAŞI 1.1. Structura primară a ADN
Informaţia genetică

▪ Mutaţia genei → substituţia unui nucleotid →

modificarea unui codon * → înlocuirea unui
aminoacid → modificarea structurii şi funcţiei
proteinei sintetizate.
ATG TGT AAA CCA ATG AGT AAA CCA 

Met cis lys pro Met ser lys pro
U.M.F IAŞI

1.2. STRUCTURA SECUNDARĂ a ADN

▪ două catene ▪ legate între ele prin

polinucleotidice, bazele azotate,
▪ în mod complementar :
• b. purin. – b. pirimid.
• A − T şi G − C *
▪ cele două catene sunt
strict codeterminate.
De exemplu:
5'-ACGTCAG-3‘
3'-TGCAGTC-5‘ *
 U.M.F IAŞI 1.2. Structura secundară a ADN

▪ Legea
complementarităţii
bazelor explică
mecanismele prin care se
realizează funcţiile
genetice ale ADN:
• transcripţia,
• replicarea,
• repararea leziunilor,
• recombinarea

Pentru aceste funcţii catenele

se pot desface parţial →
“matriţe” → pt sinteza unor noi
molecule complementare
(ARNm sau ADN).
 U.M.F IAŞI 1.2. Structura secundară a ADN

▪ catenele ADN sunt

antiparalele (↓↑)
▪ catenele ADN se
înfăşoară plectonemic →
dublă spirală elicoidală
coaxială - dextrogiră.
▪ Structura ADN este
perfect regulată ! (Ø 2 nm;
pas=3,4nm)
▪ Două şanţuri laterale: mic
(←histone) şi mare (← proteine
reglatoare)
▪ În condiţii fiziologice -
molecula ADN are o mare
stabilitate metabolică.
 U.M.F IAŞI

1.3. Denaturarea şi hibridizarea ADN

▪ În condiţii experimentale
(tratare termică sau chimică)
→ ruperea (desfacerea)
legăturilor de hidrogen =
denaturare→ monocatene *.
• monocatenele de ADN răcite
lent se pot reasocia pe baza
complementarităţii =
renaturare sau hibridizare.
• răcire bruscă – monocatene
separate
 U.M.F IAŞI

DENATURAREA ŞI HIBRIDIZAREA ADN

▪ Monocatenele ADN separate se pot

uni, pe bază de complementaritate, cu
alte monocatene de ADN sau ARN –
formând hibrizi moleculari;

▪ HM folosiţi în diagnostic şi
tratament:

• hibridizare între o monocatenă de ADN

nativ şi o "sondă“ de ADN (secvenţă
de ADN obţinută artificial) ce corespunde
unei gene, marcată fluorescent:
- hibridizarea sondei → prezenţa
semnalului → prezenţa genei;
- absenţa semnal = deleţia genei
 U.M.F IAŞI

B. STRUCTURA GENOMULUI UMAN

▪ Genomul uman (GU) =

– conţinutul ADN celular sau
– ansamblul integrat al celor 25 de molecule diferite de ADN (24 în
nucleu: 22 autosomi+X+Y şi 1 în mitocondrii), = 3,2 miliarde de pb
▪ GU = un genom nuclear (complex, 99,5% ADN) + un
genom mitocondrial (simplu şi mic, 0,5%).
 U.M.F IAŞI

1. PROIECTUL GENOM UMAN 


(1990 – 2005)

▪ Obiectivele majore ale PGU:

• descifrarea secvenţei nucleotidice şi structurii GU

(“harta genetică” a omului),
• identificarea genelor umane →(„cartea vieţii”).
 U.M.F IAŞI
U.M.F IAŞI

PROIECTUL GENOM UMAN 


U.M.F IAŞI

(1900 – 2005)

▪ februarie 2001:
schiţa iniţială a GU,
▪ octombrie 2004:
versiunea finisată,
de înaltă precizie, a
secvenţei nucleotidice
aproape complete a GU
(2,85 miliarde de pb sau ~
99% din eucromatină).

GENOMICA STRUCTURALĂ
 U.M.F IAŞI

GENOMICĂ STRUCTURALĂ

( patru comentarii majore)

1. Numărul genelor umane Cine face diferenţa dintre

este surprinzător de mic OM şi alte specii * ?
(~25.000).
➢ Poziţia genelor în genom
➢ Structura mai complexă
▪ Reprezintă mai puţin (modulară) a genelor şi
proteinelor.
de ... 5 % din GU ➢ Modul în care “lucrează”
genele (mai intens, mai
complex);
▪ Genele sunt distribuite
inegal între şi în
interiorul cromozomilor
 U.M.F IAŞI

GENOMICĂ STRUCTURALĂ

Ce deosebeşte atunci un
2. Genomul a două om de altul, făcându-ne pe
persoane neînrudite, fiecare dintre noi UNIC?
din populaţii diferite,
are în comun 99,9% diferenţa de 0,1% (3 mil
din secvenţele nu- pb) = POLIMORFISM
cleotidice din ADN. INDIVIDUAL →

Se spulberă definitiv
ideea raselor umane
 U.M.F IAŞI
POLIMORFISMUL INDIVIDUAL al ADN

O,1 % din genom = 3 milioane pb.

Această mică parte din genom este alcătuită din

diferite secvenţe polimorfice de ADN:

❖ CNP: “copy number repeats” = secvenţe mari de ADN

❖ MINISATELIŢII HIPERVARIABILI: secvenţe foarte scurte (14-65 pb),
❖ SNPs ( single nucleotid polymorphism) 1 pb la fiecare 1000 pb
(în total 1,4 miliarde)

Numărul, secvenţa şi poziţia acestor markeri

polimorfici sunt caracteristice fiecărui individ
U.M.F IAŞI
POLIMORFISMUL INDIVIDUAL al ADN

O,1 % din genom = 3 milioane pb.

IMPORTANŢĂ:

▪ Markerii genetici individuali determină

(dar încă nu ştim cum):
➢răspunsul la agresiuni (boală), predispoziţia /
vulnerabilitatea la boală;
➢efectele medicamentelor (farmacogenomica)
➢coordonarea fizică, abilităţile, memoria,
creativitatea
 U.M.F IAŞI

GENOMICĂ STRUCTURALĂ (1900-2005)

Ce se va întâmpla în
epoca postgenomică
3. Descifrarea secvenţei (2006→?) ?
GU şi identificarea ▪ se va stabili funcţia
genelor – nu explică: precisă a fiecărei gene
➢ cum este structurată şi
funcţionează o fiinţă (“adnotare funcţională”)
umană; ▪ Se vor descifra relaţiile
➢ rolul genelor în funcţionale dintre gene:
starea de sănătate şi ➢ la nivelul trasnscripţiei
boală. (“transcriptom”)
➢ la nivelul proteinelor
(“proteom”)

GENOMICĂ FUNCŢIONALĂ
 U.M.F IAŞI

4. Care vor fi consecinţele descifrării GU 


asupra medicinii clinice ?

MEDICINA GENOMICĂ

“...publicarea schiţei GU va schimba cu siguranţă practica

medicală în următoarele decenii;
medicina genomică va transforma profund medicina clinică”

(“Getting Ready for Gene-based Medecine” –

H. Varmus, [Link], 2002)
U.M.F IAŞI

Medicina genomică (moleculară)

O nouă TAXONOMIE (clasificare a bolilor)

pe subtipuri genotipice

DIAGNOSTIC MOLECULAR
(presimptomatic; predispoziţie genetică)
Elucidarea
mecanismelor
moleculare ale NOI ŢINTE ŞI METODE TERAPEUTICE
bolilor

TERAPIE INDIVIDUALIZATĂ
(farmacogenomică)

PREDICŢIE ŞI PROFILAXIE PERSONALIZATĂ

(riscul individual)
 U.M.F IAŞI

PRECIZĂRI:

1. Transformările potenţiale ale practicii clinice se vor

face TREPTAT, vor fi lente dar profunde.
2. Vom traversa o perioadă de TRANZIŢIE ce implică
două categorii de acţiuni:
a) îmbunătăţirea “trainingului” medical → să fim pregătiţi să
înţelegem şi aplicăm medicina genomică.

“... În stadiul actual avem nevoie de cunoştinţe, vocabular şi,

mai ales, de un concept larg despre rolul genomicii pentru a
evita RISCUL DE A NU ÎNŢELEGE MEDICINA VIITOARE”
(Dumont-Driscoll - 2002)
 U.M.F IAŞI

PRECIZĂRI:

b) Schimbarea treptată a gândirii clinice şi îngrijirii

medicale
(3 concepte fundamentale):
➢ în medicina clasică pe primul plan este BOALA,
în medicina genomică important este BOLNAVUL
(medicina personalizată)
➢ Se va trece de la diagnostic şi tratament → la
predicţie şi profilaxie personalizată
– bazate pe susceptibilităţile genetice individuale;
➢ “...păstrarea sănătăţii va deveni mai importantă decât
tratarea bolii”.

MEDICINA SECOLULUI XXI VA FI:

PERSONALIZATĂ, PREDICTIVĂ, PREVENTIVĂ
CURS 2



GENETICA 



UMANĂ 

 U.M.F IAŞI

B. STRUCTURA GENOMULUI UMAN

▪ Genomul uman (GU) =

– conţinutul ADN celular sau
– ansamblul integrat al celor 25 de molecule diferite de ADN (24 în
nucleu: 22 autosomi+X+Y şi 1 în mitocondrii), = 3,2 miliarde de pb
▪ GU = un genom nuclear (complex, 99,5% ADN) + un
genom mitocondrial (simplu şi mic, 0,5%).
U.M.F IAŞI

2. STRUCTURA GENOMULUI UMAN

GU = un genom nuclear (complex, 99,5% ADN) +

un genom mitocondrial (simplu şi mic, 0,5%).

25.000 gene
U.M.F IAŞI

2.1. GENOMUL NUCLEAR

▪ Enorm (3,2 miliarde pb),

▪ Fragmentat: (22A+X+Y) molecule de ADN + proteine
→ cromozomi
▪ Complex, heterogen:
• ADN nerepetitiv
• ADN moderat repetitiv
• ADN înalt repetitiv
▪ ADN genic (25%) + ADN extragenic (75%)
 U.M.F IAŞI
2.1. Genomul nuclear 

a) ADN GENIC (25%)

▪ Gena = unitatea de
informaţie genetică →
codifică un produs
primar specific
(proteine sau ARN)

▪ Structura genelor este

foarte complexă - ADN
genic:
➢ ADN codant = exoni
(10%)
➢ ADN necodant (90%) =
introni, secvenţe reglare,
gene nefuncţionale
(pseudogene) sau
fragmente de gene
 U.M.F IAŞI

b) ADN EXTRAGENIC (75%)

▪ Secvenţe netrasncrise
(necodante);

▪ Funcţii puţin cunoscute:

- rol “tampon” a mutaţiilor;
- împerecherea corectă a
cromozomilor omologi în meioză şi
schimbul egal (CO) de segmente
cromozomiale → recombinare
genică – sursă de variabilitate !!!.
▪ Alcătuit din:
➢ ADN nerepetitiv = secvenţe
unice sau un nr mic de copii
(60%)
➢ ADN repetitiv (40%).
 U.M.F IAŞI
(1) ADN EXTRAGENIC NEREPETITIV (60%)

▪ SECVENŢELE UNICE sau

SECVENŢE ÎNTR-UN NR MIC
DE COPII

➢ DUPLICAŢII
SEGMENTALE (5% GU) –
blocuri (~10Kb) ce
flanchează genele (pe
acelaşi cromozom) ;
rol în sinapsa corectă a
omologilor in meioză * .
➢ Importanţă:
fiind identice - pot
genera erori de
împerechere a
cromozomilor omologi →
CO inegal → mutaţii:
duplicaţii /deleţii genice
→ BOLI GENOMICE
 U.M.F IAŞI

(2) ADN EXTRAGENIC REPETITIV (40%)

▪ ADN moderat repetitiv (~30%):

secvenţe scurte repetate de sute
de mii de ori, dispersate în genom
➢ (ex SINEs şi LINEs)

▪ ADN înalt repetitiv (~10%):

secvenţe foarte scurte, repetate în
tandem →→→, de milioane de ori;
3 tipuri:
➢ ADN satelit
(blocuri HCRT la centromer,
telomere, CS) = rol structural;
➢ ADN minisatelit
(minisateliţi hipervariabili),
dispersat în toţi cromozomii =
markeri genetici individuali =
folosiţi în “amprenta genetică”
➢ ADN microsatelit
 U.M.F IAŞI

3. GENOMUL MITOCONDRIAL

▪ ADNmt – câteva mii de copii

per celulă = 0,5%
▪ Genomul mitocondrial diferă
de genomul nuclear:
• mic (16.569 pb);
• circular;
• neasociat cu proteine;
• fără ADN repetitiv;
• compact: 97%=secvenţe
codante
• 37 de gene:
• contigue,
• fără introni.
• Codul genetic mitocondrial
diferă puţin de cel nuclear
 U.M.F IAŞI

GENOMUL MITOCONDRIAL

▪ Genomul mitocondrial al
zigotului provine, prin ovul,
exclusiv de la mamă.
▪ ADNmt poate suferi mutaţii
germinale sau somatice
▪ Mutaţiile germinale produc o
serie de boli degenerative în
SNC, SNP, muşchi, etc,
care se transmit maternal:
• de la mamă la toţi descendenţii;
• bărbaţii bolnavi nu transmit boala
 U.M.F IAŞI

▪ ADNmt poate suferi mutaţii somatice, după

naştere:
▪ produse de radicalii liberi de O2
(generaţi în mitocondrii);
▪ favorizate de structura ADNmit
(absenţa histonelor; densitate mare de gene; etc)
▪ Mutaţiile se acumulează rapid datorită absenţei
mecanismelor de reparare
▪ Determină scăderea producţiei de energie → boli
degenerative, cancer şi senescenţă
 U.M.F IAŞI

1. APARATUL GENETIC AL CELULEI


(v. LP 1)

APARATUL GENETIC:
structurile celulare care conţin ADN:
nucleul + mitocondriile
(1). NUCLEUL → 99,5% ADN
ADN + proteine → (fibre) CROMATINĂ
↓↑
CROMOZOMI.
Cromatina şi cromozomii = două modalităţi diferite
de organizare morfo - funcţionlă a materialului
genetic în inetrfază şi diviziune.
(2). MITOCONDRIILE → 0.5% ADN,
origine exclusiv maternă.
 U.M.F IAŞI

2. CROMATINA (v. LP )

2.1. EUCROMATINA ŞI HETEROCROMATINA

• CROMATINA = ADN + proteine

Caracteristici EUCROMATINA HETEROCROMATINA
•Exclusiv în nucleu! Condensare Fin dispersată Puternic condensată
(cromocentri)
• Două tipuri morfo-funcţionale
Colorare Slabă Intensă
distincte: Replicare în faza Precoce Tardivă
S
- EUCROMATINA
Activitate Activă Inactivă ∗
activă genetic genetică
Compoziţie Predomină p.b. C - G; Predomină p.b. A - T; ADN
dispersată chimică ADN nerepetitiv; proteine repetitiv;
nehistonice proteine histonice
- HETEROCROMATINA Rol morfologic Alcătuieşte benzile Alcătuieşte benzile
R pozitive (sau G negative) R negative (sau G pozitive)
inactivă genetic
condensată
(cromocentri)
U.M.F IAŞI

EUCROMATINA ŞI HETEROCROMATINA (v. LP )

❖ HETEROCROMATINA:

➢constitutivă – constantă în structura cromozomilor:

benzi G, benzi C (cen, Yq, p A, CS)

➢facultativă – diferită în celule / organisme diferite

(hetrocromatinizarea o formă de reglaj
genic)
ex., cromatina sexuală
 U.M.F IAŞI

2.2. CROMATINA SEXUALĂ (v. LP )

❖ CROMATINA SEXUALĂ - definiţie:

un corpuscul de HCRT, = cromocentru poziţie, mărime,
formă ≠ alţi
cu particularităţi morfologice bine definite, cromocentri
care permite identificare NR cromozomilor sexuali→
- determinarea sexului genetic (XX sau XY);
- anomaliile cromozomilor sexuali (XO, XXX, XXY).
❖ La femeie: cromatina X (corpusculul Barr)
❖ La bărbat: cromatina Y (corpusculul F) Morfologie – [Link]
 U.M.F IAŞI

ORIGINEA CROMATINEI SEXUALE

❖ CROMATINA X:
rezultă prin inactivarea unui cromozom X (la femeile XX) → va forma
(prin heterocromatinizare) corpusculul Barr

Ipoteza Lyon (1961):

(1) inactivarea cromozomului X este totală; ambele sexe
→ un singur X activ.
(corect = parţială* →regiuni/gene active în ambii cromozomi X)
(2) se produce precoce (i.u) şi este definitivă;
(posibil = uneori reversibilă)
(3) are loc la întâmplare (XM sau XP) şi independent în fiecare celulă
(posibil = uneori ne întâmplătoare)
U.M.F IAŞI

Numărul c. Barr = suma cromozomilor X inactivi 


(numărul cromozomilor X = nr. c. Barr + 1)

DIAGNOSTIC Femeie Bărbat

Nr. C. Barr 0 1 2 0 1 2

Sex genetic XX XY
(în stări intersex)

Anomalii de număr XO XXX XXY XXXY

cromozomi sexuali XXYY
în obs. clinice de
disgenezii gonadice
 U.M.F IAŞI

CROMATINA SEXUALĂ

❖ CROMATINA Y:
reprezintă heterocromatina de pe 2/3 distale braţ lung
cromozom Y
(colorată cu flurocromi – ex., quinacrină – şi vizibilă
la microscop UV ca un corpuscul fluorescent )
corpuscul F)
exclusiv la barbati
Nr. corpusculi F = nr. cromozomi Y
ex., bărbaţii XYY au 2 corpusculi F
 U.M.F IAŞI

2.3. STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A

CROMATINEI

❖ Analiza cromatinei la
microscopul electronic
evidenţiază un sistem
ierarhizat de
compactare a
moleculei de ADN →
fibre de cromatină,
➢ de dimensiuni diferite,
➢ alcătuite din ADN,
histone şi proteine
nehistonice.
 U.M.F IAŞI

1) Filamentul cu nucleozomi (10nm)

❖ Un segment de ADN (146 pb)

- se înfăşoară (1 tur şi 3/4)
- în jurul unui "miez" histonic,
cilindric (8 mol.) → un
NUCLEOZOM.
❖ Nucleosomii → legaţi printr-un
segment de ADN liniar (60 p.b.)
→ FILAMENTUL CU NUCLEOZOMI
(~ "şirag de mărgele").
❖ FN - menţinut împachetat de
către histona H1, ce leagă doi
nucleozomi vecini.
❖ Rată de "compactare" a ADN
nativ este de circa 10:1
 U.M.F IAŞI

2) Fibra de cromatină (30nm)

❖ Filamentul cu nucleozomi se spiralizează în solenoid

→ fibra de cromatină (FC) (30 nm)
Rată de "compactare" a filamentului cu nucleozomi
este de circa 5:1
 U.M.F IAŞI

3) Fibra pliată în bucle laterale (300 nm)

❖ FC (30 nm) se pliază în

bucle laterale ataşate la un
“schelet” de proteine
nonhistoince → FPBL =
300nm
❖ O buclă (domeniu crs) – de
~75Kb – câteva gene =
unitate funcţională (de
transcripţie şi replicare).
❖ Rată de "compactare" este
de circa 10:1
 U.M.F IAŞI

4) Cromozomul metafazic (300 nm)

❖ În profază fibra de
cromatină se
condensează (20:1) →
cromatida (700 nm)
unui cromozom
❖ Cromozomii – grad
maxim de condensare
în metafaza diviziunii
 U.M.F IAŞI

STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI


sinteză

ADN → FILAMENT → F I B R A → FIBRA → CROMATIDA

CU DE PLIATĂ ← UNUI
NUCLEOSOMI CROMATINĂ ÎN BUCLE CROMOZOM

INTERFAZA DIVIZIUNE

❖ Fiecare cromatidă are o singură moleculă de ADN

➢ organizată în mai multe structuri succesive şi ierarhizate,
➢ compactată de ~ 10.000 ori, pentru a face posibilă:
• localizarea în nucleu
• distribuţia corectă a materialului genetic în diviziune
 U.M.F IAŞI

STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI


❖ Buclele fibrei de 300 nm se

fixează neregulat de scheletul
proteic:
❖ zone cu mici aglomerări =
cromomere
❖ zone mai laxe

❖ Prin condensarea cromatidei în

profază,
cromomerele se unesc şi
formează benzi intens
condensate şi colorate (benzi
G + = heterocromatină)
care alternează cu benzi mai
puţin condensate şi mai clare
(benzi R + = eucromatină).
 U.M.F IAŞI

STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI




Sinteză

❖ Fiecare cromozom are o

structură internă
eterogenă
caracteristică
(permite identificarea lui
precisă)
 U.M.F IAŞI

3. CROMOZOMII UMANI

❖ CROMOZOMI = organite
nucleare care fixează
intens coloranţi bazici
(“chroma” + “soma”)

❖ Funcţii:
❖ Transportă + distribuie
materialul genetic în cursul
diviziunii → stabilitatea
proceselor ereditare.
❖ Asigură recombinarea
genetică în meioză
 U.M.F IAŞI

3.1. MORFOLOGIA CROMOZOMILOR UMANI


a). Elemente comune tuturor cromozomilor:
Cromatidele
Centromerul

(1) COMATIDELE Telomerele

- Crz = bicromatidian← după

replicare;
- Cromatidele surori ≡ 1
moleculă de ADN + Pr
 U.M.F IAŞI

a). Elemente comune tuturor cromozomilor

(2) CENTROMERUL

➢ locul de ataşare a cromatidele

surori (prin proteina ISS)
➢ unic → constricţie primară
➢ împarte cromatidele în braţele
“p” şi “q”
➢ poziţie fixă – determinată de o
secvenţă ADN repetitiv (ADN
satelit) identică la toţi
cromozomii) + ADN specific
fiecărui cromozom;
➢ cromozomi M, SM, A
 U.M.F IAŞI

a). Elemente comune tuturor cromozomilor

(2) CENTROMERUL

➢ Rol esenţial pentru

SEGREGAREA
cromozomilor din
cursul diviziunii
celulare:

➢ La ADN cen se fixează

proteine CENP =
kinetocorii → locul
de fixare a
filamentelor fus de
diviziune → ce vor
tracta cromatidele la
poli (în anafază)
 U.M.F IAŞI

a). Elemente comune tuturor cromozomilor

(3) TELOMERELE = structuri

specializate, formate din ADN
repetitiv + proteine asociate,
care “acoperă” şi protejează
capetele cromozomilor.

Funcţii:
➢ menţinerea integrităţii structurale;
➢ asigurarea replicării complete;
➢ poziţionare cromozomilor omologi în
nucleu
 U.M.F IAŞI
b). Elemente caracteristice unor cromozomi

(1) SATELIŢII = mase mici de

heterocromatină ataşate pe braţele scurte
ale cromozomilor acrocentrici (exceptând
Y) = variante normale

(2) CONSTRICŢIILE SECUNDARE= blocuri

de heterocromatină situate pe 1q, 9q, 16q
– lângă centromer = variante normale

(3) SITUSURILE FRAGILE = lacune necolorate

pe cromatidele unor cromozomi.
Majoritatea = variante normale; excepţie
fra Xq27 asociat cu retard mintal
= Sdr. X fragil (RMLX-1:4000 nn)
 U.M.F IAŞI

c). Elemente specifice fiecărui cromozom: BENZILE

❖ Prin diferite tratament –

se observă pe
cromozomii metafazici o
serie continuă de benzi
longitudinale,
- unele intens colorate
(benzi G)
- ce alternează cu benzi
slab colorate (benzi R)
 U.M.F IAŞI

c). Elemente specifice fiecărui cromozom: BENZILE

▪ Benzile reflectă
structura
internă,
heterogenă, a
cromozomilor.
▪ Fiecare
cromozom – are
un model
caracteristic de
benzi →
identificarea sa
precisă.
 U.M.F IAŞI

3.2. TEHNICI DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ


(v LP)

a). Principiile metodelor (!!!)

(1) Obţinerea de celule în diviziune:
➢ Culturi celulare: limfocite, fibroblaste, celule fetale (←
amniocenteză);
- 0,5 ml sânge periferic (recoltat steril, pe heparină) →
mediu cultură cu PHA (stimulează diviziunile) → 72 ore
➢ Ţesuturi care se divid activ: măduvă osoasă (← punvţie
medulară), trofoblast (← placentocenteză);
(2) Obţinerea de celule în metafază: blocare cu colchicină
(3) Obţinerea preparatelor: hipotonizare, fixare, etalare
pe lame, colorare, ± tehici de marcaj în benzi.
(4) Analiza preparatelor* → cariotip
 U.M.F IAŞI

EVOLUŢIA 

TEHNICILOR DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ 

(v LP)

(1) TEHNICI DE GENERAŢIA I

(1956)
- cromozomi uniform
coloraţi;
- identificare imprecisă*

(2) TEHNICI DE GENERAŢIA II

(1970)
- marcaj în benzi G sau R
cromozomi metafazici
(400 benzi);
- identificare precisă
 U.M.F IAŞI

TEHNICI DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ (v LP)

(3) TEHNICI DE
GENERAŢIA III (1977)
- Înaltă rezoluţie:
cromozomi M PM P

pro-matafazici
(550 benzi) sau
profazici
(850 benzi)
- o bandă = 3-5 Mb
 U.M.F IAŞI
TEHNICI DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ 

(v LP)

(4) TEHNICI DE GENERAŢIA IV

(1991)
- citogenetică moleculară
- FISH metafazic
- se pot identifica f. precis
remanierile cromozomiale şi
microdeleţiile
- FISH interfazic
Ce este FISH ?

tehnică de analiză cromosomică

F fluorescence
I in Hibridare fluorescentă
S situ in situ
H hybridization

Tehnică moleculară Tehnică moleculară

pentru detecţia pentru localizarea
anomaliilor cromosomice secvenţelor genice
 PRINCIPIUL TEHNICII FISH

•Hibridare (formare de legături de hidrogen) între o sondă specifică

de ADN (marcată fluorescent sau imunohistochimic) şi secvenţa
complementară prezentă într-un anumit segment cromosomic

•hibridizarea se bazează pe legea complementarităţii bazelor

azotate, conform căreia în moleculele de ADN se formează
următoarele perechi:
• A-T
•C-G
 a. Proba şi ADN ţintă

b. Marcarea probei –
indirectă (stg.) şi directă
(dr.)

c. Denaturarea probei şi a
ADN-ului ţintă

d. Hibridarea între probă

şi ADN-ul ţintă

e. Fixarea fluoroforului la
haptenă (marcaj indirect)

PRINCIPIUL TEHNICII FISH

 AVANTAJELE TEHNICII FISH

▪ SENSIBILITATE ŞI SPECIFICITATE CRESCUTE

▪ TIMPUL SCURT DE OBŢINERE A REZULTATELOR DEFINITIVE;
▪ POSIBILITATEA ANALIZEI DE CELULE ÎN DIVIZIUNE SAU INTERFAZĂ
▪ REZOLUŢIE MARE (sonde de până la 40 kb)

DEZAVANTAJELE TEHNICII FISH

▪ COSTUL RIDICAT AL SONDELOR ŞI REACTIVILOR;

▪ COSTUL RIDICAT AL APARATELOR FOLOSITE
▪ GRADUL ÎNALT DE TEHNICITATE
STRUCTURA
GENELOR

Conf. dr. E.V. GORDUZA

1
 U.M.F IAŞI

1. GENA - UNITATE DE STRUCTURĂ A

MATERIALULUI GENETIC

❖ GENA = un segment de cromozom,

precis delimitat, GENA X
continuu (indivizibil),
CARACTER
ocupă o poziţie fixă, locus
X
numită locus*
determină un anumit caracter
---------------------------
* Plural = loci Cromozom

2
 U.M.F IAŞI Polialelie
O genă (A) → mai multe mutaţii
diferite → alele multiple (A1, A2, A3…),
GENA cu efecte fenotipice (N sau An)
GENE ALELE. POLIALELIE Cromozom
limitate la acelaşi caracter.

PROTEINĂ Locusul ABO : alele

A1, A2, B şi O
CARACTER
mutaţie 1 mutaţie 2
Culoarea ochilor
(ochi negri)

Gene alele
M1 ❖ O genă normală poate M2

Variantă / alelă suferi o mutaţie * ce

Variantă / alelă
normală produce o variantă a
anormală
genei numită alelă.
❖ ALELA este o formă
alternativă a genei.
- ocupă acelaşi locus,
OCHI ALBAŞTRI - influenţează acelaşi ALBINISM OCULAR
caracter*

3
 U.M.F IAŞI

GENE ALELE. POLIALELIE

❖ Un caracter (fenotip) va fi determinat

de o pereche de gene alele (genotip*)
situate în aceeaşi poziţie (locus) pe
cromozomii omologi.
❖ Genele alele segregă în meioză:
❖ gameţii (haploizi) sunt “puri
genetic” (posedă o singur alelă);
❖ Genele alele situte pe o pereche de crz.
omologi (ex., Dd) segeregă (în meioză)
independent de genele alele situate pe altă
pereche (ex., Mm) formându-se gameţi cu
combinaţii genice diferite.

4
U.M.F IAŞI

HOMOZIGOT. HETEROZIGOT. HEMIZIGOT

❖ Genele alele (N sau A), ce ocupă loci omologi, pot fi :

❖ identice (NN sau AA) → HOMOZIGOT
❖ diferite (Na sau An) → HETEROZIGOT
( A1A2 ) → HETEROZIGOŢI COMPUŞI
❖ La bărbaţii XY o genă “autozomală” de pe X nu are echivalent pe
Y → genotip HEMIZIGOT (XaY)

5
 U.M.F IAŞI

DOMINANT. RECESIV. CODOMINANT

▪ La heterozigoţi, genele alele diferite

se pot manifesta fenotipic diferit, în
funcţie de "forţa" lor de expresie.
Genotip→Fenotip
▪ Gena şi caracterul care se
manifestă la heterozigoţi sunt numite A1A1 → A1
dominante. A1A2 → A1
Na → caracter N Ex., Genele ABO A1 o → A1
An → caracter A B B →B
[(A1>A2)=B]>0
▪ Gena (a sau n) care NU se B o → B
manifestă la heterozigoţi se numeşte A1B → A1B
recesivă; A2B → A2B
ea se exprimă numai la
homozigoţi (aa sau nn).
▪ Dacă ambele gene alele se
manifestă fenotipic la heterozigoţi →
codominante 6
 U.M.F IAŞI

2. FENOMENELE DE ÎNLĂNŢUIRE GENICĂ (LINKAGE) ŞI


ÎNCRUCIŞARE CROMOZOMIALĂ (CROSSING-OVER)

❖ Un cromozom = mai multe gene gene

nealele A

- situate în loci distincţi

- dispuse liniar ("în monom") B
- determină caractere ≠
C
❖ Prezenţa a două sau mai multe gene
distincte pe acelaşi cromozom se
numeşte SINTENIE. cromozom D

E
7
 U.M.F IAŞI
a). ÎNLĂNŢUIREA GENICĂ (LINKAGE)

∗ Genele nealele,
- situate foarte aproape una de alta pe
acelaşi cromozom, D D

- nu segregă (nu se separă) în meioză şi M m

- se transmit împreună (“în bloc”) de la
părinţi la descendenţi.
meioză
D
Acest fenomen se numeşte ÎNLĂNŢUIRE D

GENICĂ ("linkage") M m

∗ Fenomenul de înlănţuire se referă la gameţi

LOCI şi nu la alele.
∗ Ex., locusul D (pentru o boală genetică)
este înlănţuit cu un locus marker (ce are
variantele alelice M şi m);
în unele familii alela D este înlănţuită cu
alela M iar în altele D cu m. 8
U.M.F IAŞI

ÎNLĂNŢUIREA GENICĂ (LINKAGE)

Genele dintr-o regiune cromozomială care se transmit

împreună formează un grup de înlănţuire sau un
HAPLOTIP.

9
 U.M.F IAŞI

DEZECHILIBRUL DE ÎNLĂNŢUIRE

∗ Uneori o genă boală (B) se asociază mai

frecvent cu o anumită alelă a locusului Hemocromatoza ereditară
marker = asociere alelică preferenţială ❖ Boală ereditară (AR)
sau dezechilibru de înlănţuire frecventă, 1:400
❖ Absorbţie crescută de fier
∗ Ex.: 85% dintre bolnavii cu hemocromatoză ce produce acumulare
ereditară (HE) din Europa au o mutaţie excesivă de fier în ficat
unică (în codonul 282 din gena HFE) care (ciroză), cord (insuficienţă
se asociază cu alela HLA A3 cardiacă), pancreas
(diabet), piele (pigmentaţie
bronzată), glande
Explicaţie: cei mai mulţi bolnavi cu HE endocrine.
provin dintr-un strămoş comun (“efect de
fondator”) care a avut gena mutantă asociată ❖ Gena HFE pe cromozomul
cu HLA A3 6p lângă gena HLA A

10
U.M.F IAŞI

APLICAŢII PRACTICE A FENOMENULUI DE ÎNLĂNŢUIRE GENICĂ

Diagnosticul (prenatal sau presimptomatic) al

unor boli genetice
prin studiul transmiterii unei gene marker , uşor de
identificat, înlănţuită cu gena mutantă (gena boală)

11
 U.M.F IAŞI

Diagnosticul prenatal al unor boli genetice:

▪ identificarea mutaţiei (aa) la făt → posibil dar
presupune cunoaşterea prealabilă a mutaţiei la copilul
bolnav; laborioasă şi scumpă
▪ studiul transmiterii unei gene marker , uşor de
identificat, înlănţuită cu gena mutantă (gena boală)

➢ gena pentru enzima 21 hidroxilază (CYP21B) este localizată

pe cromozomul 6p şi se transmite strâns înlănţuită cu gena B
a complexului HLA (genă marker cu mai multe alele)

12
 U.M.F IAŞI

▪ Transmiterea genei mutante pentru 21-hidroxilază

într-o familie şi diagnosticul molecular al bolii
(transmisă AR) se pot stabili prin analiza genei
marker HLA-B, cu care gena mutantă este strâns
înlănţuită.
U.M.F IAŞI

▪ Valoarea diagnostică a înlănţuirilor genice dintre un

locus boală şi un locus marker a început să fie larg
utilizată după 1980 prin folosirea markerilor ADN
polimorfici .

14
 U.M.F IAŞI

b). ÎNCRUCIŞARE CROMOZOMIALĂ (CROSSING-OVER)

❖ Înlănţuirea genică NU este un

fenomen absolut → numai
genele situate foarte aproape D d

una de alta se transmit totdeauna

împreună, înlănţuite.
M m

❖ Genele situate la distanţă una de

alta, pe acelaşi cromozom pot fi
CO Profaza
separate prin fenomenul de
meioză I
încrucişare cromozomială sau
crossing-over (în profaza meiozei
primare). D
d

Gameţi
15
m
M recombinanţi
 U.M.F IAŞI

ÎNCRUCIŞARE CROMOZOMIALĂ (CROSSING-OVER)

❖ MECANISM CO:
- sinapsa (“genă la genă”) a cromozomilor
omologi (în zigoten);
- încrucişarea cromatidelor (“chiasmă”);
- ruperea lor la locul de contact +
schimb EGAL de gene
- rezultă o nouă dispoziţie a genelor
parentale = RECOMBINARE GENICĂ
OMOLOAGĂ.
❖ Recombinarea genică omoloagă – SURSĂ
IMPORTANTĂ DE VARIABILITATE.

16
 U.M.F IAŞI

❖ CARACTERISTICILE CO:
➢Recombinările genice omologe,
produse în meioză prin CO, sunt
fenomene aleatorii şi
imprevizibile;

➢frecvenţa de producere a CO între

două gene/ loci este direct
proporţională cu distanţa fizică
dintre ele; aplicaţii – în
cartografierea genică.

17
 U.M.F IAŞI

IMPORTANŢA CUNOAŞTERII CO

❖ CO INEGAL:
împerechere greşită a unor secvenţe
asemănătoare dar neomolage, situate
pe cromosomii omologi → prin CO →
schimbul inegal de segmente →
deleţii şi duplicaţii genice.
❖ RECOMBINARE OMOLOAGĂ NEALELICĂ →
BOLI GENOMICE.

18
U.M.F IAŞI

B. CONCEPŢIA ACTUALĂ DESPRE

STRUCTURA GENEI

❖ GENA = un ansamblu liniar de secvenţe

nucleotidice de ADN necesar pentru a produce
un produs funcţional: un polipeptid sau o
moleculă de ARN
❖ Gena este o unitate de transcripţie.
❖ Genele :
➢segmente de ADN,
➢imprecis delimitate
➢divizibile = structură discontinuă
➢ocupă un locus distinct

19
 U.M.F IAŞI

1. ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ PROTEINE

❖ prezintă o regiune centrală, transcrisă integral în ARN

mesager precursor, numită "cadrul de lectură" al
informaţiei genetice → necesară pentru sinteza proteinei;
❖ flancată de două părţi laterale, ne transcrise, cu rolul de
a regla expresia genei
 U.M.F IAŞI
ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ PROTEINE

[Link] CENTRALĂ

❖ transcrisă integral în ARN

mesager precursor (“ORF*”);
❖ alternanţa de secvenţe
codante = exoni şi
necodante = introni
❖ Începe cu:
- situsul de iniţiere al
transcripţiei (SIR sau
INR) şi
- regiunea netrasnlată
5’UTR ce conţine şi
codonul iniţiator ATG
5’-CCAGCCATG-3’
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

EXONII
❖ secvenţe transcrise în
pre ARNm şi păstrate
în ARNm matur.
❖ Regiuni codante pt
anumite pătţi din
proteină = domenii.

22
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

INTRONII
(secvenţe intercalante=IVS)
❖ Secvenţe necodante
❖ Transcrise iniţial în preARNm şi
apoi decupate precis şi
îndepărtate din ARNm matur,
alcătuit numai din asamblarea
exonilor (“matisare”)
❖ încep cu 5’ GT şi sfârşesc cu AG
3’ – semnale pentru decuparea
precisă*.
❖ Rol puţin cunoscut → probabil în
matisarea alternativă (selecţia
anumitor exoni)

23
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

❖ Regiunea centrală se
termină cu o secvenţă
3’UTR necodantă ce
conţine:
➢ Unul din codonii stop (TAA;
TAG, TGA)
➢ Situsul de terminare al
transcripţiei (AATAAA)
➢ Situsul de poliadenilare –
locul de desprindere a
moleculei de ARNm sintetizată
şi adăugare unui segment
poliadenilic (rol în stabilitatea
şi transportul ei din nucleu)

24
 U.M.F IAŞI

ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ PROTEINE

1.2. REGIUNILE
LATERALE

➢ Flanchează regiunea
centrală (ORF)

➢ Netranscrise

➢ Rol de reglare a
transcripţiei
 U.M.F IAŞI

ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ PROTEINE

a). Regiunea laterală 5'

(în amonte de ORF)
➢ 3 situsuri:
➢ PROMOTOR
➢ Situs de specificitate tisulară
➢ Situs de modulare a activităţii genice
➢ Serveşte la:
▪ iniţierea transcripţiei
(fixarea ARN polimerazei)
▪ reglarea anumitor gene în anumite
ţesuturi (specificitate tisulară), în anumite
stadii de dezvoltare (specificitate
temporală) sau la anumite semnale /
stimuli din mediu
(ex. hormoni)
▪ Reglarea intensităţii transcripţiei
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA LATERALĂ 5’

▪ PROMOTORUL conţine mai multe

elemente sau module pe care se
ataşează proteine reglatoare (trans-
activatoare) numite factori de
transcripţie (TF II);

▪ TF se fixează la miezul promotorului

(TATA; CAAT; GC) şi are rolul să
fixeze, să poziţioneze şi să
activeze ARN polimeraza II, astfel
ca transcripţia să înceapă exact la
SIT, cu primul nucleotid (+1)
▪ Alţi TF reglează specificitatea
tisulară, răspunsul la semnale şi
intensitatea transcripţiei
27
U.M.F IAŞI

b. REGIUNEA LATERALĂ 3’

❖ Regiunea laterală 3' - situată în aval de cadrul de

lectură al genei.
❖ o secvenţă netranscrisă, imprecis delimitată şi
cunoscută,
❖ rol structural şi funcţional.
➢ În această regiune se găsesc secvenţe semnal care afectează
procesarea, stabilitatea şi durata de viaţă a ARNm.

28
 U.M.F IAŞI

2. TIPURI DE GENE

2.1. Gene comune şi gene

2.2. Gene unice şi familii de gene
specifice ❖ Majoritatea genelor sunt unice,
❖ Gene comune - ubicuitare puţine sunt duplicate
➢ Unele copii ale genelor unice
(“housekeeping genes”) sunt nefuncţionale (gene
➢ Se exprimă în toate celulele. trunchiate; fragmente de gene;
➢ Codifică proteine indispensabile pseudogene)
funcţiilor celulare fundamentale. ❖ Familii de gene:
➢ Trasncripţie continuă, la nivel
➢ Au o structură identică
scăzut. ➢ Produc proteine asemănătoare
❖ Gene specifice: ➢ Au o origine comună (prin
➢ Expresie limitată spaţial duplicaţia unei gene ancestrale
(anumite ţesuturi / celule) sau
temporal (anumite stadii)
➢ Codifică proteine specifice

29
 U.M.F IAŞI

C. METODE DE CLONARE ŞI ANALIZĂ A GENELOR


(TEHNOLOGIA ADN)

❖ Până în 1970 genele erau entităţi materiale inaccesibile analizei

directe :
❖ dimensiuni foarte mici
❖ imposibilitatea obţinerii unei cantităţi suficiente de material pentru
studiu.
❖ După 1970 s-au descoperit:
❖ enzimele de restricţie, veritabile "bisturie" genetice, cu ajutorul cărora a
devenit posibilă secţionarea ADN şi izolarea genelor*.
❖ tehnici de amplificare unui fragment specific de ADN = clonarea
genelor (celulară sau acelulară – PCR)**.
❖ tehnici de analiză şi secvenţiere*

30
U.M.F IAŞI

TEHNOLOGIA ADN
a ianugurat “era ingineriei
moleculare” cu multiple şi
importante aplicaţii practice:
• analiza structurii, cartografierii
lu funcţiei genelor;
• elucidarea patogeniei bolilor
genetice şi dobândite (infecţii,
cancere);
• diagnosticul bolilor:
preimplantator, prenatal,
presimptomatic;
• biosinteza unor molecule
terapeutice (insulină, hormon de
creştere, eritropoietină etc)
• tratamentul bolilor genetice şi
terapia genică
31
 U.M.F IAŞI

1. CLONAREA ADN

❖ Clonarea ADN este amplificarea selectivă a unei

gene sau fragment de ADN – prin multiple runde de
replicare – care vor produce un număr mare de copii a
fragmentului respectiv, ce vor permit analiza structurii şi
funcţiei sale.
❖ 2 tipuri majore de clonare:
➢ Celulară, in vivo, utilizează mecanismul natural de replicare
a unor fragmente de ADN – obţinute prin diferite metode şi
introduse cu ajutorul unor vectori (plasmide, bacteriofagi,
cromozomi artificiali) în celule gazdă (bacterii, levuri)
➢ Acelulară, in vitro, folosind o reacţie de plomerizare în lanţ
(PCR)

32
 U.M.F IAŞI

1.1. OBŢINEREA UNOR GENE SAU

FRAGMENTE DE ADN

Trei metode:

(1). Secţionarea ADN

genomic, cu ajutorul
enzimelor de restricţie;

Enzimele de restricţie (Pr.

Nobel, 1978) – recunosc şi taie
ADN la nivelul unor secvenţe
nucleotidice specifice
(“situsuri de restricţie”)
producând fragmente de ADN
cu capete adezive.
33
 U.M.F IAŞI

OBŢINEREA UNOR GENE SAU FRAGMENTE DE ADN

(2). Obţinerea de ADN

complementar unei
molecule de ARNm, cu
ajutorul transcriptazei
inverse

Transcriptaza inversă (Pr.

Nobel, 1975) – sintetizează o
catenă de ADNc pe baza unei
molecule de ARNm extrasă din
celule.

34
 U.M.F IAŞI

OBŢINEREA UNOR GENE SAU FRAGMENTE DE ADN

(3). Sinteza artificială (chimică)

a unor fragmente de ADN
prin polmerizarea dezoxiribo-
nucleotidelor într-o ordine
determinată anterior (de ex.,
pe baza secvenţei de
aminoacizi şi codului genetic).

Fragmentele de ADN vor fi utilizate

ca sonde sau amorse în alte
tehnici.

35
 U.M.F IAŞI

1.2. CLONAREA ADN ÎN CELULE

Clonarea ADN in vivo utilizează

mecanismul natural de replicare
al ADN în celule a unor segmente
de ADN introduse în celule cu
ajutorul unor vectori

❖ formarea ADN recombinant, prin

ataşarea in vitro a fragmentelor
de ADN uman la "un vector sau
replicon " capabil de replicare
independentă;
❖ transferarea moleculelor de ADN
recombinant în celule gazdă, în
care vectorul recombinant se
replică independent de
cromosomul celulei gazdă;
❖ amplificarea sau producerea de
clone celulare multiple.
❖ izolarea clonelor de ADN
recombinant.
36
 U.M.F IAŞI

1.3. CLONAREA ACELULARĂ A ADN (metoda PCR)

❖ Foloseşte tehnica "polymerase

chain reaction" (PCR) (Mullis şi
Smith; Premiul Nobel, 1993)
❖ se poate amplifica selectiv o
secvenţă scurtă de ADN sau ARN.
❖ Amplificarea se realizează pe baza
principiului extensiei unei amorse
("primer").
❖ PCR este o reacţie în lanţ deoarece
catenele de ADN nou sintetizate
vor acţiona ca matriţe pentru
sinteza ADN în ciclurile următoare.
❖ Amplificarea este considerabilă (de
miliarde de ori) şi rapidă (în câteva
ore), fiind integral automatizată.
37
 U.M.F IAŞI

2. METODE DE ANALIZĂ A ACIZILOR NUCLEICI

În medicina practică analiza directă a genei sau

produselor sale este folosită pentru:

❖ studiul patologiei moleculare;

❖ diagnosticul genotipic prenatal sau presimptomatic al
unor boli, chiar şi atunci când gena şi efectele ei nu sunt
cunoscute sau nu sunt evidente;
❖ recunoaşterea unei infecţii virale.

38
U.M.F IAŞI

METODE DE ANALIZĂ A ACIZILOR NUCLEICI:


PRINCIPII

▪ Pentru a identifica o genă este necesară o

sondă genotipică adecvată care să permită:
▪ fie recunoaşterea genei (sonde directe)
▪ fie recunoaşterea unor markeri genotipici (secvenţe
necodante) situaţi în vecinătatea genei (sonde
indirecte).

▪ Această recunoaştere se realizează pe

principiul hibridizării moleculare a acizilor
nucleici.

39
 U.M.F IAŞI

METODE DE ANALIZĂ A ACIZILOR NUCLEICI:


PRINCIPII

▪ Hibridizarea moleculară se bazează pe capacitatea unor

sonde monocatenare de acid nucleic de a forma, pe
bază de complementaritate, molecule bicatenare cu o
secvenţă de acid nucleic “ţintă” (monocatenar).
Fragment ADN:
...T T A T A C G G T C A T C G T C G C A T G C T A G
| | | | | | | | |
A T* G C C A*G T A
Sondă oligonucleotidică marcată

▪ Pentru a identifica şi izola hibridul molecular sonda este

marcată cu un trasor radioactiv (32P) sau cu un compus
fluorescent.
40
 U.M.F IAŞI

METODE DE ANALIZĂ A ACIZILOR NUCLEICI:


TEHNICI

a).Analiza ADN genomic uman

prin metoda de transfer
Southern
b). Analiza cu sonde oligo-
nucleotidice specifice unei
alele (ASO) (dot blot).
c). Analiza ARNm prin Northern
blot.
d). Analiza proteinelor prin
Western blot.
e) Secvenţierea unor gene
41
 


FUNCŢIA



GENEI
7/9/20 1
▪ A. CONCEPŢIA CLASICĂ
REFERITOARE LA FUNCŢIA GENEI .

▪ B. CONCEPŢIA ACTUALĂ
REFERITOARE LA FUNCŢIA GENEI .

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 2

 A. CONCEPTIA CLASICĂ REFERITOARE LA FUNCTIA GENEI

▪ 1. Generalităţi

▪ 2. Poligenia

▪ 3. Pleiotropia

▪ 4. Interacţiunile genice

▪ 5. Eterogenitatea genetică
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 3
 A.1. GENERALITATI

▪ Relaţia "o genă → un caracter“

O GENĂ UN CARACTER FENOTIPIC

BOALĂ FUNCTIE GENICĂ

▪ Excepţii de la regula "o genă → un caracter“:

▪ Poligenie;
▪ Pleiotropie;
▪ Interacţiuni genice;
▪ Eterogenitatea genetică

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 4

 A.2. POLIGENIA

▪ unele caractere sunt determinate prin

acţiunea conjugată a mai multor perechi de
gene alele, care ocupă loci diferiţi;
▪ fiecare pereche de gene are efecte
cantitative mici şi aditive

MAI MULTE UN CARACTER

GENE FENOTIPIC

▪ abaterea de la regula "o genă → un

caracter" este aparentă, deoarece fiecare
genă determină o parte din caracter
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 5
 A.2. POLIGENIA

▪ distribuţia caracterului în populaţie

corespunde unei curbe de tip
Gaussian (distribuţie continuă);

▪ genele implicate acţionează

independent, iar expresia lor este
influenţată de factori de mediu →
caractere multifactoriale
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 6
 A.2. POLIGENIA

▪ Caractere poligenice normale:

▪ talia,
▪ tensiunea arterială,
▪ culoarea pielii,
▪ inteligenţa,
▪ dermatoglifele

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 7

 A.2. POLIGENIA

▪ Caractere poligenice anormale:

▪ bolile comune ale adultului – ulcerele
gastrice şi duodenale, astmul bronşic,
schizofrenia, diabetul zaharat
▪ malformaţiile congenitale izolate – piciorul
strâmb congenital, luxaţia congenitală de
şold, anomaliile congenitale cardiace izolate
▪ unele forme de cancer

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 8

 A.3. PLEIOTROPIA

▪ efecte fenotipice multiple determinate de

o singură genă mutantă (dominantă) sau
o pereche de gene mutante (recesive);

▪ două tipuri de pleiotropie:

▪ pleiotropie relaţională
▪ pleiotropie nerelaţională

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 9

 A.3. PLEIOTROPIA

Pleiotropie relaţională
▪ corelaţie patogenică mutaţia genică ↔
efectele fenotipice;
▪ exemple:
▪ sindromul Marfan,
▪ osteogenesis imperfecta,
▪ fibroza chistică
▪ albinismul 


7/9/20 Genetica Medicala Iasi 10

 Sindromul Marfan
Incidenţă – 1/10.000 de nou-născuţi
Tip de transmitere – dominant autosomal
Genetică – mutaţia genei fibrilinei
Patogenie – prezenţa unei fibriline anormale determină modificări ale ţesutului
conjunctiv din sistemul osteoarticular, pereţii vasculari şi ligamentul suspensor al
cristalinului.
Diagnostic clinic – se bazează pe evidenţierea a trei categorii de semne şi
simptome:
-oculare – miopie, ectopie cristaliniană;
-scheletice – membre lungi şi subţiri (dolicostenomelie) deformări sternale
(pectus excavatum sau carinatum) scolioză, degete lungi şi subţiri
(arahnodactilie) şi hipermobilitate articulară (luxaţii frecvente);
-cardiovasculare – regurgitaţie a sângelui din ventricolul în atriul stâng datorită
prolapsului de valvă mitrală şi dilataţii ale peretelui aortic (anevrisme) care
induc o insuficienţă ventriculară stângă.
Diagnostic paraclinic – radiografii scheletice, ecografie cardiacă, aortografie,
examene oculare.
Prognostic – risc crescut de moarte subită prin ruptura peretelui aortic şi risc de
moarte prin insuficienţă cardiacă.
Tratament – corectarea deficitelor de vedere, evitarea eforturilor fizice mari,
medicaţie β-blocantă pentru a reduce forţa contracţiei cardiace.
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 11
 A.3. PLEIOTROPIA

Pleiotropie nerelaţională
▪ Nu există corelaţie patogenică mutaţia
genică ↔ efectele fenotipice;
▪ exemplu:
▪ sindromul Moon - Bardet – Biedl:
▪ polidactilie
▪ obezitate,
▪ surditate,
▪ hipogonadism,
▪ retinită pigmentară
▪ retard mintal

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 12

 A.4. INTERACTIUNI GENICE

▪ Interacţiuni alelice;

▪ Interacţiuni non-alelice;

▪ Interacţiuni cu mediul.

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 13

 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni alelice;
▪ Dominanţă-recesivitate.
▪ A1>0 sau B > 0

A1 > 0
Genotip Fenotip
Antigen Anticorpi Grup sanguin

A1A1 A1 β şi anti-H A1
A10
00 H α şi β 0
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 14
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni alelice;
▪ Codominanţă.
▪ A1 = B

A1 = B
Genotip Fenotip
Antigen Anticorpi Grup sanguin
A1A1 A1 β şi anti-H A1
A1B A1 şi B anti-H A1B
BB
7/9/20
B α şi anti-H
Genetica Medicala Iasi
B 15
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni alelice;
▪ Semidominanţă.
▪ G>g

G>g
Genotip Fenotip
GG Gustător Percepe gustul amar al feniltiocarbamidei la concentraţii
infime
Gg Gustător Percepe gustul amar al feniltiocarbamidei la concentraţii
mari
gg Negustător Percepe feniltiocarbamida ca o substanţă insipidă
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 16
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni non-alelice;
▪ epistazie.
▪ Expresia fenotipică a unei perechi de gene alele
poate fi influenţată de acţiunea altor perechi de
gene alele, care ocupă loci diferiţi de pe acelaşi
cromosom sau de pe cromosomi diferiţi;
▪ lanţuri metabolice → > enzime (gene diferite) →
caracter fenotipic:
▪ mutaţia oricărei gene → caracter anormal

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 17

 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni cu mediul

▪ Modificarea acţiunii unor gene de către

factori de mediu.
▪ Expresivitate variabilă

▪ Penetranţă incompletă

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 18

 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni cu mediul

▪ Expresivitate variabilă
▪ manifestarea variabilă a aceleiaşi boli la indivizi afectaţi
din aceeaşi familie sau din familii diferite;

▪ expresivitatea variabilă poate interesa:

▪ spectrul de semne manifeste,
▪ severitatea afecţiunii,
▪ vârsta de debut a bolii

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 19

 EXPRESIVITATE VARIABILĂ - ANTICIPAŢIE

Boală HUNTINGTON
•mutaţia genei huntingtinei ← amplificarea secvenţeI trinucleotidice CAG;
•> 40 repetiţii → boală
•amplificare în spermatogeneză → severitate ↑ + debut ↓
•degradare corticală progresivă
•pierderea progresivă a controlului mişcărilor musculare, tulburări de vorbire,
7/9/20comportamentale → demenţă
modificări Genetica
→ Medicala
exitus Iasi 20
 PENETRANŢĂ INCOMPLETĂ

•Penetranţa - noţiune cantitativă

evidenţiată în bolile dominante
•raportul înmulţit cu 100 dintre
numărul de indivizi care manifestă
boala şi numărul de purtători ai
genei mutante A

B
p= × 100
AA + An
•Penetranţă - completă → toţi heterozigoţii = bolnavi → p = 1;
•Penetranţă – incompletă → unii heterozigoţi = sănătoşi → p < 1
•Exemple de boli cu penetranţă incompletă:
•exostoza multiplă → p = 60%,
•otoscleroza → p = 50%,
•retinoblastomul → p= 80%
7/9/20
•osteogenesis imperfecta → pGenetica
= 90%. Medicala Iasi 21
 A.5. ETEROGENITATEA GENETICĂ

▪ fenotipuri identice (asemănătore) ← mutaţii genice

diferite

▪ Tipuri:
▪ eterogenitate de locus sau nonalelică,
▪ eterogenitate alelică
▪ eterogenitate clinică ;

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 22

 Boală Caracteristici clinice Loci
Retinită pigmentară Retinopatie progresivă cu pierderea 20 de loci
A.5. ETEROGENITATEA vederii
GENETICĂ O s t e o g e n e s i s Fracturi la traumatisme minore, 7, 17
imperfecta surditate, sclere albastre
Boala Charcot-Marie- Neuropatie periferică 1, 5, 8,
Tooth 11, 17, X

Eterogenitatea de Boala Alzheimer Demenţă senilă progresivă 1, 14, 19,

21
locus Melanomul familial Tumori maligne derivate din melanocite 1, 9

Hemofilia Tulburări de coagulare, sângerări X

masive, hemoragii interne şi
▪ fenotipuri identice intraarticulare

(asemănătore) ← Cancerul colorectal Cancer colorectal cu transmitere 2p, 2q, 3,

nonpolipozic ereditar dominant autosomală 7

mutaţii diferite în C a n c e r d e s â n Debut precoce al cancerului de sân şi 13, 17

gene diferite dominant autosomal ovarian

Scleroza tuberoasă Crize comiţiale, angiofibroame faciale, 9, 16
macule tegumentare hipopigmentate,
retard mental
Boala polichistică Chişti diseminaţi în ambii rinichi → 4, 16
renală a adultului insuficienţe renale cronice
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 23
 A.5. ETEROGENITATEA GENETICĂ

Eterogenitatea alelică

▪ mutaţii genice diferite în aceeaşi genă → boli

diferite

▪ exemplu → mutaţii în gena distrofinei:

▪ Distrofia musculară Duchenne;

▪ Distrofia musculară Becker

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 24

 DISTROFIA DUCHENNE DISTROFIA BECKER

Incidenţă – 22/100.000 nou-născuţi băieţi; Incidenţă –3,8/100.000 băieţi;

Transmitere – recesiv legat de cromosomul X; Transmitere – recesiv legat de cromosomul X;
Genetică – deleţia genei distrofinei (localizată Xp21) Genetică – mutaţia genei distrofinei determină sinteza
determină absenţa sintezei distrofinei unei proteine anormale;
Patogenie – absenţa distrofinei determină: leziuni Patogenie – prezenţa distrofinei anormale are efecte
membranare ale fibrei musculare şi anomalii ale joncţiunii mai reduse asupra fibrei musculare decât absenţa
sinaptice; fibrele musculare sunt înlocuite cu ţesut completă a proteinei;
conjunctiv;
Diagnosticul clinic – se bazează pe: Diagnosticul clinic:
-apariţia de slăbiciune musculară la nivelul membrelor -apariţia tardivă (după 20-25 de ani) a slăbiciunii
inferioare, asociată cu probleme de mers (urcatul scărilor) şi musculare la nivelul membrelor inferioare;
greutăţi la ridicatul de pe scaun, începând cu vârsta de 3 -paralizia membrelor inferioare poate fi absentă sau
ani; apare tardiv;
-paralizie a membrelor inferioare începând cu vârsta de 10 -rareori decesul se produce prin insuficienţă respiratorie
–12 ani; sau cardiacă;
-deces la 20 de ani prin insuficienţă respiratorie sau
cardiacă;

Diagnostic paraclinic – nivel crescut de 50-100 de ori al Diagnostic paraclinic – nivel crescut al creatininei
creatininei serice, absenţa distrofinei în muşchi, serice, prezenţa unei cantităţi reduse de distrofină în
identificarea mutaţiei prin tehnici de analiză a ADN-ului; muşchi, identificarea mutaţiei prin tehnici de analiză a
ADN-ului;
Prognostic –deces la 20-25 de ani; Prognostic –deces la 50-60 de ani;

Tratament – nu există tratament. Tratament – nu există tratament.

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 25
 A.5. ETEROGENITATEA GENETICĂ

Eterogenitatea clinică

▪ mutaţii genice diferite în aceeaşi genă →

manifestări clinice de severitate diferită

▪ exemplu → mutaţii în gena α-L-iduronidazei:

▪ Sindrom Hurler;

▪ Sindrom Scheie

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 26

 A.5. ETEROGENITATEA GENICĂ

Importanţa fenomenului de eterogenitate

▪ Tratament → de ex. hemofilia A şi B (eterogenitate de locus)

→ diagnostic → terapie corectă:
▪ Hemofilie A - tratament substitutiv cu factor de coagulare VIII;
▪ Hemofilie B – tratament substitutiv cu factor de coagulare IX.
▪ Prognostic → boli cu eterogenitate alelică sau clinică →
diagnostic corect → estimare evoluţie:
▪ distrofie musculară Duchenne → deces la 20-25 ani;
▪ distrofie musculară Becker → deces după 50-60 ani.
▪ Sfat genetic → boli cu eterogenitate de locus → diagnostic
corect → calculare risc de recurenţă:
▪ forme dominant autosomale - risc 50%;
▪ forme recesiv autosomal – risc 25%
▪ forme recesive legate de X – risc 25% (50% din băieţi bolnavi)

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 27

 B. CONCEPTIA ACTUALĂ REFERITOARE LA FUNCTIA GENEI

▪ 1. Genele controlează sinteza proteinelor

▪ 2. Relaţia “o genă → proteină”

▪ 3. Complexitatea relaţiei “o genă →o

proteină”

▪ 4. Interacţiunile genice în concepţia

actuală
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 28
 B.1. GENELE CONTROLEAZĂ SINTEZA PROTEINELOR

▪ Genetica clasică:
▪ O genă → un caracter fenotipic
▪ Descifrarea erorilor înăscute de metabolism:
▪ O genă → o proteină
▪ O genă → un polipeptid
▪ Introducerea tehnicilor de genetică moleculară:
▪ O genă → un produs funcţional

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 29

 B.1. GENELE CONTROLEAZĂ SINTEZA PROTEINELOR

GENA ESTE SEGMENTUL DE

ADN CARE CONŢINE
INFORMAŢIA GENETICĂ
NECESARĂ SINTEZEI UNUI
PRODUS FUNCŢIONAL.

▪Genele care codifică proteine sunt

considerate gene structurale
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 30
 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

▪A fost descifrată pe baza studiului

efectelor mutaţiilor

▪Exemplu: drepanocitoza (sicklemia,

anemia cu hematii în formă de “seceră”)

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 31

 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA

▪Transmitere recesiv autosomală.

▪ Incidenţa bolii - 1/400 – 1/600 de nou-
născuţi la populaţiile originare din Africa,
bazinul mediteranean, Orientul mijlociu şi
India.
▪ Incidenţa crescută ← avantaj selectiv al
heterozigoţilor Na = imunitate naturală la
malarie.
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 32
 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA

▪se manifestă la homozigoţiii aa

▪anemie hemolitică severă.
▪dureri la diverse niveluri (mâini, picioare,
abdomen – splină, mezenter, ficat, pancreas) ←
microinfarcte ← obstrucţia capilarelor.
▪hemoliza cronică → splenomegalie → pierderea
funcţiei imune a splinei → susceptibilitate ↑ la
infecţii bacteriene → cauza principală de deces.
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 33
 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA

▪Mecanism patogenic:
▪ 1949 - Pauling – în sicklemie hemoglobina S (migrare
electroforetică diferită de HbA).
▪ 1956 - Ingram - HbS - catena β a globinei (poziţia 6)
valină ≠ acid glutamic
▪ HbS afinitate N pt. O2 în condiţii normale de oxigenare
▪ În hipoxie (microcirculaţia capilară) →↓ 50% afinitate O2
→ ↓ solubilitate Hb → precipitare → bastonaşe
→“hematii în seceră”

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 34

 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA

▪Mecanism patogenic:
▪ Hematii în “seceră” → lezarea membranei eritrocitare
(capilare) + blocarea microcirculaţiei (microtrombusuri).
▪ Lezarea membranei → distrugerea hematiilor → anemie
hemolitică
▪ microtrombozele → dureri cronice în diverse organe
▪ 1975 - secvenţierea genei β-globinei.
▪ sicklemie - mutaţie punctiformă = substituţia adeninei cu
timina codon 6 lanţ β-globină → GAG→GTG ↔ acid glutamic
→ valină

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 35

 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA
▪concluzii:
▪ genele = secvenţe de nucleotide → informaţia genetică
pentru asamblarea specifică a aminoacizilor.
▪ Mutaţiile genice → schimbarea secvenţei de nucleotide →
sinteza de proteine anormale → boală moleculară
▪ gena are trei categorii de efecte:
▪ efectul primar la nivel molecular – în sicklemie substituţia
acidului glutamic cu valina în poziţia 6 a β-globinei, cu apariţia
HbS;
▪ efectul secundar la nivel celular – în sicklemie modificarea
formei hematiei (din disc biconcav în seceră)
▪ efectul terţiar la nivel de organ sau organism (semne şi
simptome) – în sicklemie: anemie hemolitică cronică, dureri de
tip infarctic, infecţii recurente. 


7/9/20 Genetica Medicala Iasi 36

 B.3. COMPLEXITATEA RELAŢIEI “O GENĂ →O POLIPEPTIDĂ”

Relaţia “o genă → mai multe polipeptide”

▪structura discontinuă a genei (exoni + introni)

→ preARNm → matisare diferenţiată → peptide
diferite.
▪exemplu: matisarea diferenţiată a preARNm
genei calcitoninei:
▪ tiroidă – matisare exoni 2 + 3 + 4 → calcitonină;
▪ hipotalamus – matisare exoni 2 + 3 + 5 → CGRP
(calcitonin gene-related peptide)
▪rearanjarea exonilor unei gene → proteine cu
funcţii noi
7/9/20 Genetica Medicala Iasi 37
 B.3. COMPLEXITATEA RELAŢIEI “O GENĂ →O POLIPEPTIDĂ”

Relaţia “> gene → o proteină”

▪proteine policatenare = fiecare lanţ peptidic ←

informaţa genetică > gene diferite.
▪exemplu: hemoglobina = 2 lanţuri α + 2 lanţuri β + 4
grupări hem:
▪ Lanţ α ← gena α – cromosom 16;
▪ Lanţ β ← gena α – cromosom 11.
▪exemplu: imunoglobuline = 2 lanţuri H + 2 lanţuri L:
▪ Lanţ H ← familia genelor lanţului H – cromosom 14q32 – 237 de
alele pt. 4 domenii proteice;
▪ Lanţ L ←2 familii de gene L:
▪ Cromosomul 2p13 – 106 alele pentru 3 domenii ale lanţului Lκ;
▪ Cromosomul 22q11 – 106 alele pentru 3 domenii ale lanţului Lλ

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 38

 EXCEPŢII DE LA REGULA „O GENĂ – O PROTEINĂ”

UNITATE TRANSCRIPŢIONALĂ ŞI FOLOSIREA DE PROMOTORI

DE MUTAŢIE ALTERNATIVI
↓ ↓
> tipuri de ARNm sintetizate prin ISOFORME
clivarea unităţii transcripţionale (distrofine diferite în creier, cerebel şi
muşchi

TRANSLAŢII REPETATE
ALE ACELEIAŞI
MOLECULE DE ARNm O GENĂ → UN PRODUS
FUNCŢIONAL

CLIVAJ POSTRANSLAŢIONAL MATISARE ALTERNATIVĂ

↓ ↓
POLIPEPTIDE ÎNRUDITE calcitonină/ CRP
FUNCŢIONAL

7/9/20 POLIADENILARE ALTERNATIVĂ

Genetica Medicala Iasi 39
 B.4. INTERACTIUNILE GENICE ÎN CONCEPTIA ACTUALA

Interacţiuni alelice

▪la nivel molecular toate genele sunt

manifeste fenotipic.
▪mutaţiile genice pot genera mai multe
categorii de acţiuni:
▪ gene amorfe;
▪ gene hipomorfe;
▪ gene izomorfe

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 40

 B.4. INTERACTIUNILE GENICE ÎN CONCEPTIA ACTUALA

Interacţiuni nealelice
▪epistazia este rezultatul acţiunii seriate a mai
multor enzime, codificate de gene diferite, la
nivelul unui lanţ metabolic.
▪exemplu: sinteza antigenelor AB0 este
condiţionată de intervenţia a 3 enzime:
▪ H-secretaza transformă substanţa precursoare în
antigen H;
▪ În absenţa H-secretazei substanţa precursoare rămâne
nemodificată → absenţa antigenelor
▪ A-transferaza transformă antigenul H în antigen A;
▪ B-transferaza transformă antigenul H în antigen B;
▪ În absenţa A-transferazei sau B-transferazei antigenul H
rămâne nemodificat;

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 41

 FUNCŢIA GENEI

TEORIA CLASICĂ TEORIA ACTUALĂ

BOALĂ → GENĂ GENĂ → BOALĂ

▪ O GENĂ → UN CARACTER ▪ O GENĂ → UN PRODUS FUNCŢIONAL

▪ PROTEINĂ
EXCEPŢII ▪ ARN

▪ MAI MULTE GENE → UN

↓ ↓
CARACTER ▪ SECVENŢĂ → SECVENŢĂ
▪ POLIGENIE NUCLEOTIDICĂ DE AMINOACIZI

▪ O GENĂ → MAI MULTE MODIFICAREA SECVENŢEI NUCLEOTIDICE

CARACTERE ↓
▪ PLEIOTROPIE MODIFICAREA SECVENŢEI DE AMINOACIZI
▪ RELAŢIONALĂ (EFECT PRIMAR)
▪ NERELAŢIONALĂ ↓
PROTEINĂ ANORMALĂ
(EFECT SECUNDAR)
↓
ANOMALII ORGANICE SAU ALE ORGANISMULUI
(EFECT TERŢIAR)

EXEMPLU: SICKLEMIA

7/9/20 Genetica Medicala Iasi 42

EXPRESIA GENICĂ

1
 Date generale

▪ două procese corelate funcţional:

transcripţia şi translaţia;
▪ necesită:
▪ un sistem de transfer al informaţiei genetice
din nucleul celulei în citoplasmă;
▪ un cod genetic.

2
 Date generale

Transcripţie Translaţie
Replicare

ADN ARNm PROTEINE

Expresia genică este supusă unui control riguros care reglează:

• tipul de celulă în care are loc sinteza proteinei,
• momentul,
• cantitatea si ritmul

3
 Date generale

▪ Transfer general:
▪ ADN → ADN = replicare;
▪ ADN → ARNm = transcripţie
▪ ARNm → proteine = translaţie;
▪ Transfer special:
▪ ARN → ARN - replicarea unor virusuri;
▪ ARN → ADN (transcripţia inversă) celule
infectate cu retrovirusuri.

4
 Date generale

▪ Transferul informaţiei ADN → proteine :

▪ transcripţia – formare ARN mesager precursor;

▪ formarea ARNm matur;
▪ transportul ARNm din nucleu la ribosomi;
▪ translaţia –sinteza proteine;
▪ procesarea post-translaţională;

5
 Transcripţia

1. Diferenţe ADN – ARN

2. Formarea ARNm precursor

3. Maturarea ARNm

6
 Transcripţia

1. Diferenţe ADN – ARN

▪ componenta glucidică – pentoza - este
riboza, în loc de deoxiriboză;
▪ în ARN, timina din ADN este înlocuită de
uracil, astfel cele patru baze azotate ale
unei molecule de ARN sunt: adenina,
guanina, citozina şi uracilul;
▪ moleculele de ARN sunt monocatenare.

7
ARN = polimer de ribonucleotide:
[P – R – N]n
❖ ARN ≠ ADN:
▪ riboză,
▪ uracil în loc de timină,
▪ micropolimer,
▪ monocatenar.
❖ ARN:
❖ codant = ARNm
❖ necodant (← gene ARN) cu roluri multiple: - în translaţie (ARNr şi
ARNt);
- în reglare (ARNmi; ARNsi; ARNa);
- în procesarea altor molecule ARNsn),
- parazit (retrovirusuri; retrotranspozoni)
8
 Transcripţia

2. Mecanismul transcripţiei
▪ copierea unui segment limitat din molecula de
ADN.
▪ transcripţia se face pe o singură catenă a
moleculei de ADN..
▪ catena transcrisă are întotdeauna o polaritate 3' →
5'.
▪ catena transcrisă = matriţă pentru ARNm (T→A,
G→C, C→G, A→U).
▪ molecula de ARNm → polaritate şi secvenţă
nucleotidică identică cu catena de ADN
netranscrisă.
▪ catena netranscrisă = catenă sens,
▪ catena transcrisă = catenă antisens.

9
5'...ATGTTACGACGT... 3' catena "sens"
3'...TACAATGCTGCA... 5‘ catena "antisens"
(transcrisă)
Transcripţie
5'...AUGUUACGACGU... 3' ARNm

10
 U.M.F IAŞI

FORMAREA ARNm PRECURSOR

Expresia genică presupune mai

întâi decondensarea regiunii
din ADN care conţine gena /
genele ce vor fi transcrise
prin:
➢ acetilarea histonelor din
nucleozomi – ce reduce
condensarea filamentului cu
nucleozomi;
➢ repoziţionarea nucleozomilor.
Ambele mecanisme sunt
implicate în REGLAREA
expresiei genelor

11
 Transcripţia

3. Formarea preARNm
▪ Iniţierea transcripţiei - regiunea promotor a
genei, prin fixarea factorilor proteici de
transcripţie.
▪ gene cu exprimare specific tisulară → fixare
TBP (TATA-binding protein) în regiunea
TATA a promotorului → atragerea altor
factori proteici → complex ADN-proteine →
fixare ARN-polimerază II la aproximativ 25
pb în aval de situsul TATA

12
 Transcripţia
3. Formarea preARNm
▪ fixarea ARN-polimerazei II → fixare ADN-helicază
→ scindare legături de hidrogen.
▪ creşterea catenei de ARNm în direcţia 5’ → 3’ →
formare de legături esterice între riboza şi acidul
fosforic.
▪ copiere exoni + introni → transcript primar sau
preARNm.
▪ În momentul în care ARNpol întâlneşte situsul de
terminare a transcripţiei AATAAA (aval de ultimul
exon) se semnalează clivarea 3’ a transcriptului
primar;
▪ ARNm precursor va fi secţionat (de nişte
nucleaze) în dreptul situsului de poliadenilare la
18-20 pb în aval (zonă bogată în pb GC)

13
 Transcripţia

3. Maturarea preARNm
▪ în regiunea 5’ a moleculei este adăugat un
rest de 7-metilguanină → rezistenţă la
acţiunea ribonucleazelor din citoplasmă;
▪ o ribonuclează secţionează preARNm la
11-30 de nucleotide în aval de situsul
AAUAAA → fixare poliA-polimeraza →
ataşarea mai multor nucleotide cu adenină
(50-250) → "coadă poliadenilică“ →
stabilizare preARNm în timpul transportului
din nucleu în citoplasmă

14
 Transcripţia

3. Maturarea preARNm
▪ Matisare
▪ secţionarea capetelor intronilor + eliminarea
intronilor → racordarea exonilor;
▪ la nivelul spliceosomilor (organite citoplasmatice) -
ribonucleoproteine mici de tipul snRNA → fixare pe
balizele dinucleotidice ale intronilor: GU şi AG;
▪ Secţionare enzimatică;
▪ Excludere introni;
▪ Racordare exoni.


15
 U.M.F IAŞI

TRANSCRIPŢIA INVERSĂ

❖ ADN ARN

transcripţie inversă

❖ T. Inversă = transcrierea unei molecule de ARN

monocatenar într-o catenă de ADNc, care va deveni apoi
bicatenar (prin sinteza unei catene complementare).
❖ Realizată de către transcriptaza inversă / revers
transcriptază (H. Temin şi D. Baltimore, Pr. Nobel, 1975).

❖ Utilizată de: virusurile ARN; retrotransposoni, telomerază –

precum şi în tehnologiile ADN, pentru obţinerea de gene 16
 Translaţia

1. Aparatul de translaţie

2. Codul genetic

3. Etapele translaţiei

17
 Aparatul de translaţie

1. ARNm matur

2. Ribosomii

3. ARN transfer

4. Proteine

5. Surse energetice
18
 Aparatul de translaţie
1. ARNm matur
▪ 2 zone netranslate laterale
▪ 1 regiune centrală translată

5’UTR Secvenţa translată 3’UTR

7-CH3-G―――――― AUG――――――――———―UAA―——―――---AAAAA

19
 Aparatul de translaţie
2. Ribosomi

▪ (Palade, Pr. Nobel, 1974) = platformele de asamblare

a AA în Pr;
▪ complexe macromoleculare (ARNr + proteine)
▪ asamblare la debutul translaţiei
▪ subunitate mică (30S) + subunitate mare (50S) →
ribosom activ (70S):
▪ situs de fixare ARNm;
▪ situs aminoacil
▪ situs peptidil
▪ situs de ieşire

20
 Aparatul de translaţie
3. ARNt
▪ 40 de tipuri,
▪ 80 de nucleotide,
▪ două funcţii:
▪ fixare specifică aminoacid
▪ recunoaşte codonul corespunzător aminoacidului
▪ două situsuri funcţionale: aminoacil şi
anticodon

21
 Aparatul de translaţie

4. proteine
▪ Factori reglatori:
▪ factori de iniţiere specifici (IF – initiation factor),
▪ factori de elongaţie (EF – elongation factor)
▪ factori de eliberare (RF – release factor).
▪ Enzime:
▪ aminoacil-ARNt-sintetaze,
▪ peptidil transferaza
▪ translocaza ,

22
 Aparatul de translaţie

5. Surse energetice

▪ acidul adenozin-trifosforic (ATP)

▪ acidul guanozin-trifosforic (GTP)

23
 Codul genetic

▪ sistem de corespondenţă între o

anumită succesiune de nucleotide din
structura unei molecule de ARNm şi un
anumit aminoacid din structura peptidei
sintetizată pe baza informaţiei genetice
a moleculei de ARNm

24
 Codul genetic

▪ Proprietăţi:
▪ triplet;
▪ fără echivoc
▪ degenerat
▪ are o serie de codoni speciali:
▪ AUG;
▪ UAA, UAG, UGA
▪ lipsit de “semne de punctuaţie”
▪ nesuperpozabil
▪ universal

25
 U.M.F IAŞI

Cunoaşterea codului genetic


→ înţelegerea mecanismelor mutaţiilor

Substituţia unui nucleotid

AUG UGU AAA CCA
Met cis lys pro

MUTAŢIE SILENTIOASĂ MUTAŢIE CU SENS GRESIT MUTATIE NONSENS

(silent m.) (missens m.) (nonsens m.)

AUG UGC AAA CCA AUG UGG AAA CCA AUG UGA AAA CCA
Met cis lys pro Met trp lys pro Met Stop ................

Inserţia sau deleţia unui nucleotid

AUG UUU AAA GUU UCG
Met – Phe – Lys –Val – Ser

Mutaţii frameshift
(mutaţii cu decalarea cadrului)

AUG UUU GAA AGU UUC G AUG UUU AA – G UUU CGA

Met–Phe – Glu –Ser – Phe Met – Phe – Lys – Leu– Arg

26
 Mecanismul translaţiei

▪ Iniţiere
▪ aminoacil-ARNt-sintetaza + ATP →
activarea complexelor aminoacid-ARNt;
▪ fixarea complex metionil-ARNt la
subunitatea mică a ribosomului (40S);
▪ deplasare spre capătul 3’ al ARNm →
codonul iniţiator AUG
▪ ataşare subunitate mare ribosom (60S) →
situsuri funcţionale: aminoacil, peptidil şi
de ieşire

27
 Mecanismul translaţiei

▪ Elongaţie
▪ fixarea în situsul peptidil, a complexului
aminoacid2-ARNt;
▪ Peptidiltransferaza → transfer metionină pe
aminoacid2 → formare dipeptid ataşat la
situsul peptidil;
▪ Translocaza → deplasare ribosom activ trei
nucleotide, în direcţia 5’→3’→:
▪ Dipeptid → situs aminoacil;
▪ Situs peptidil liber → fixare aminoacid3
▪ Repetare ciclu de elongaţie

28
 Mecanismul translaţiei

▪ Încheiere
▪ situs peptidil → codon stop → fixare
factor de eliberare ;
▪ desprindere complexul peptidil-ARNt →
trecere în citoplasmă → dezasamblare →
eliberare peptid;
▪ Dezasamblare ribosom → 40S + 60S
▪ Distrugere ARNm

29
 U.M.F IAŞI

AMPLIFICAREA SINTEZEI DE PROTEINE

❖ O celulă poate produce cantităţi mari dintr-o anumită proteină pe

baza informaţiei unei singure gene.
➢ Un plasmocit → 2000 molecule identice de anticorpi pe secundă
❖ Explicaţiile amplificării:
➢ Prin transcripţie se pot produce copii multiple a unui ARNm;
➢ Fiecare ARNm poate fixa zeci de ribozomi → copii multiple proteină
❖ Aceste procese presupun o reciclare rapidă a ”materialelor” folosite:
ARN, ribozomi, enzime etc

30
 Reglare expresie genică
▪ Proces complex → > niveluri de reglare:
▪ Reglare globală:
▪ semnalizarea localizată dependentă de poziţia celulei,
▪ amprentarea genetică,
▪ recombinările somatice
▪ competiţia pentru activator/inhibitor
▪ Reglare transcripţională;
▪ Reglare posttranscripţională:
▪ Unităţi transcripţionale multigenice;
▪ Matisarea şi poliadenilarea alternativă;
▪ Modificarea secvenţei nucleotidice a ARNm;
▪ Reglare translaţională
▪ Reglare posttranslaţională:
▪ Modificări chimice posttranslaţionale;
▪ Clivarea posttranslaţională a peptidelor

31
 U.M.F IAŞI

REGLAREA EXPRESIEI GENELOR

❖ Toate celulele corpului posedă aceeaşi informaţie

genetică (rezultă prin mitoze succesive din zigot).
❖ Expresia genelor este însă diferită, datorită unor
mecanisme complexe de reglare a expresiei genice.
➢ Unele gene (“constitutive”) – exprimate continuu, în toate tipurile
celulare → produc proteine permanent necesare metabolismului
celular.
➢ Alte gene (“autorizate”) au o expresie limitată la anumite ţesuturi
specifice → diferenţiere celulară.
▪ Expresia genelor autorizate să se exprime poate fi limitată temporal
(stadii diferite ale dezvoltării) şi adaptată la stimulii extracelulari (ex).
➢ Multe alte gene sunt complet şi permanent inactivate.

32
 U.M.F IAŞI

REGLAREA PRE-TRASNCRIPŢIONALĂ

(EPIGENETICĂ)

A EXPRESIEI GENELOR

❖ Vizează expresia spaţială a anumitor gene în anumite

ţesuturi şi tipuri celulare:
➢ selecţia unor gene în celulele embrionare nediferenţiate şi
➢ menţinerea expresiei lor la celulele descendente (diferenţiate).

❖ Se realizează prin modificarea configuraţiei cromatinei

(despiralizare) care permite accesul ARN pol + factorilor de
transcripţie la promotorul genelor → transcripţie.

33
 U.M.F IAŞI

❖ Modificările conformaţiei cromatinei

NU interesează secvenţa de
nucleotide (informaţia genetică) şi
se numesc modificări epigenetice:
➢ Acetilarea histonelor →
decondensarea cromatinei → expresie
genică;
➢ Dezacetilarea histonelor →
condensarea cromatinei → represie
genică;
➢ Metilarea ADN → condensarea
cromatinei → represie genică; ex.
➢ Amprentarea genomică – una din
genele alele de pe o pereche de
cromozomi omologi este represată
➢ Inactivarea unui cromozom X

34
 U.M.F IAŞI

REGLAREA TRASNCRIPŢIONALĂ

A EXPRESIEI GENELOR

❖ Vizează reglarea activităţii ARN polimerazei II

(transcriptaza).

❖ Se realizează prin interacţiunea

❖ unor FACTORI DE TRANSCRIPŢIE
❖ cu anumite SECVENŢE ALE PROMOTORULUI
→ determină transcripţia anumitor gene în anumite
ţesuturi, într-un anumit moment şi cu o anumită
intensitate.

35
U.M.F IAŞI

REGLAREA POST-TRASNCRIPŢIONALĂ

A EXPRESIEI GENELOR

❖ Vizează moleculele de ARN sintetizate prin

transcripţie.
❖ Mai multe mecanisme din care importante sunt:
❖ Matisarea alternativă → o genă produce mai multe
molecule de ARNm diferite (prin selecţia exonilor) → mai
multe proteine diferite; de ex, calcitonina şi neuropeptidul
înrudit cu calcitonina (v. cursul precedent);
❖ Interferenţa ARN (RNAi) – A. Fire şi [Link] – Pr. Nobel
2006

36
 U.M.F IAŞI

INTERFERENŢA ARN

▪ ARNi – mecanismul prin care se inhibă expresia genică

cu ajutorul unor molecule mici de ARN complementar
ţintei:
▪ Genomul ARN al unor virusuri (HIV, polio, hepatita C etc) sau
ARNm produs de genele virale
▪ Gene din genomul ADN al celulei.
▪ Rolul cheie în acest proces îl au:
▪ ARNsi (“small interfering RNA”) – acţionează în citoplasmă
unde recunosc şi clivează enzimatic moleculele de ARN ţintă
(virale);
▪ ARNmi (“microRNAs”) – produs prin transcripţia unor gene
ADN reglatorii – acţionează în nucleu şi prin metilare
blochează transcripţia altor gene (în special în procesul de
diferenţiere celulară)

37
 U.M.F IAŞI
MODIFICĂRILE POST-TRANSLAŢIONALE ALE
PROTEINELOR

❖ Determină funcţia proteinelor

❖ După sinteză se produc:
➢ Configuraţia spaţială,
tridimensională specifică;
➢ Modificări reversibile: fosforilarea
serinei sau acetilarea lyzinei;
➢ Modificări permanente:
▪ Structurale: punţi disulfidice;
clivare enzimatică a unui
precursor inactiv (pro-hormon;
pro-ferment);
▪ Adiţia unor grupări funcţionale;
ex., glicozilare, adăugare de lipide
etc
▪ Adăugarea altor proteine

38
 U.M.F IAŞI

REGLAREA EXPRESIEI GENICE: CONCLUZII

▪ Proces foarte complex care se realizeaza in fiecare

etapa a fluxului informational:
ADN→ARNm→PROTEINA
▪ Regleaza expresia anumitor gene in anumite tesuturi;
▪ Genele “autorizate” se exprima in anumite momente
ale dezvoltarii si in anumite etape ale ciclului celular , cu
o anumita intensitate, determinata de stimulii
extracelulari

39


TRANSMITEREA INFORMAŢIEI GENETICE

 U.M.F IAŞI

TRANSMITEREA INFORMAŢIEI EREDITARE

Informaţia ereditară se transmite în

succesiunea generaţiilor – de celule şi
organisme – în două etape:

➢ replicare semiconservativă =
biosinteza unor noi molecule de
ADN identice cu molecula iniţială
→ dublarea cantităţii de ADN;

➢ diviziune celulară = distribuţia

egală, totală şi precisă a materialului
genetic dublat.
 U.M.F IAŞI

❖ Ambele procese:
➢ riguros controlate → se desfăşoară de obicei cu mare
exactitate → stabilitatea proceselor ereditare;

➢ Se pot produce însă erori de replicare sau erori de

distribuţie → BOLI
 U.M.F IAŞI

A. REPLICAREA ADN. 



1. Date generale

Mecanismul de copiere şi transmitere a

informaţiei genetice a fost intuit de Watson
şi Crick :

❖ Fiecare catenă a ADN serveşte drept matriţă

sau tipar pentru formarea unei noi catene:

➢ Dezoxiribonucleotidele activate se aranjează

complementar (A-T, G-C), în direcţia 5’→3’, şi sunt
polimerizate, sub acţiunea ADN polimerazei.
 U.M.F IAŞI

Date generale despre replicarea ADN

❖ Sinteza a două molecule de ADN identice

prin copierea unei molecule de ADN iniţiale
(parentale) = re(du)plicare.

❖ Pentru că cele două catene ale ADN parental

se separă şi fiecare moleculă sintetizată are o
catenă parentală şi o catenă neoformată –
replicarea este semiconservativă.
 U.M.F IAŞI

Date generale despre replicarea ADN

❖ Replicarea – proces fundamental pentru toate

organismele vii = esenţa eredităţii.

❖ S Ochoa şi A. Kornberg – Premiul Nobel (1959).

❖ Descifrarea mecanismului replicării → obţinerea celor

mai puternice antibiotice şi antivirale – prin
blocarea replicării genomului procariotelor
 U.M.F IAŞI

Date generale despre replicarea ADN

❖ Procesul de replicare la eucariote:

➢ foarte complex – datorită structurii genomului:
▪ enorm (+ fragmentat în cromozomi)
▪ asociat cu proteine,
▪ compactat în fibre de cromatină

➢ se desfăşoară în condiţii stricte:

▪ în fază S a ciclului celular, înaintea diviziunii,
▪ rapid (faza S = 8 ore),
▪ impecabil, cu foarte mare fidelitate – deoarece erorile = mutaţii.
 U.M.F IAŞI

❖ Pentru realizarea replicării există un APARAT DE

REPLICARE (REPLIZOM) – implică un număr mare de
proteine şi enzime.

❖ Cele mai importante sunt ADN polimerazele:

 U.M.F IAŞI

❖ ADN polimerazele:
❖ Familie de enzime pentru toate formele de replicare.
❖ Sintetizează o catenă nouă de ADN, în direcţia 5’→3’.
❖ ADN polimerazele NU POT însă să înceapă sinteza unei
catene, ci numai să o alungească, adăugând fiecare nou
nucleotid (complementar c. matriţă) la gruparea 3’OH a
nucleotidului deja încorporat;
❖ Sinteza unei catene noi de ADN începe cu sinteza unei
amorse (“primer”) ARN (de către o primază) pe care ADN
polimeraza o va extinde; în final amorsele vor fi îndepărtate
şi înlocuite cu ADN
 U.M.F IAŞI

2. MECANISMUL MOLECULAR AL REPLICĂRII

(1) Iniţierea replicării.

(2) Elongaţia.
(3) Terminarea replicării.
 U.M.F IAŞI

(1). Iniţierea replicării

❖ Replicarea începe în mai multe puncte,
bine definite, ale genomului = origini ale
replicării (“ori”),
❖ Ele sunt recunoscute de proteinele ce
iniţiază replicarea (complexul pre-RC) care
facilitează:
❖ despiralizarea ADN ← topoizomeraze;
❖ desfacerea catenelor ← helicaze →
“furci” de replicare;
❖ menţinerea separată a catenelor ←
proteinele SSB (sau RPA) →
prevenirea respiralizării
 U.M.F IAŞI

❖ De la “origini” replicarea progresează în ambele

direcţii (bidirecţional) pe anumite segmente = repliconi

❖ Replicarea unor repliconi diferiţi este asincronă (eucromatina – R

precoce; hetrocromatina → R tardivă) şi se face într-o anumită ordine
bine definită
 U.M.F IAŞI

(2). Elongaţia 

= formarea replizomului şi sinteza unei catene de
ADN în sensul 5’→3’, de către ADN polimerază

❖ ADN polimeraza NU
poate începe sinteza ci
numai extinde catena de
acid nucleic – adăugând
dezoxiribonucleotide
complementare catenei
matriţă

❖ sinteza unei amorse ARN

(“primer”) de către
primază facilitează
acţiunea ADN-
polimerazei
 U.M.F IAŞI

Elongaţia

❖ Ambele catene matriţă sunt copiate

➢ prin aranjarea secvenţială şi complementară de
dezoxiribonucleotide activate,
➢ în direcţia 5’→3’
➢ şi polimerizarea lor
 U.M.F IAŞI

❖ Deoarece catenele matriţă sunt Elongaţia

antiparalele, sinteza catenelor noi
(în direcţia 5’→3’) se va face
diferit pe fiecare catenă:
➢ Pe o catenă (3’→5’, “directă” sau
“precoce”) sinteza este continuă
şi rapidă (pe măsură ce se
formează furca de replicare);
➢ Pe cealaltă catenă (5’ →3’,
“indirectă” sau “întârziată”)
sinteza este discontinuă (în
fragmente scurte = piese
Okazaki) şi lentă;
amorsele ARN vor fi hidrolizate
de ARNaza H si înlocuite cu secvenţe
de ADN ce vor fi unite de către ADN
ligază
 U.M.F IAŞI

(3). Terminarea replicării

❖ Replicarea se opreşte atunci când furcile de replicare (a
doi repliconi vecini) se întâlnesc sau când o furcă de
replicare întâlneşte un semnal de terminare (“ter”).
❖ Replicarea capetelor ADN (ce formează telomerele
cromozomilor) este incompletă (!!!):
➢ Eliminarea ultimei amorse lasă la capătul 5’ al catenei noi
sintetizate o mică regiune ne replicată
 U.M.F IAŞI

3. TELOMERELE, SENESCENŢA ŞI CANCERUL

❖ Telomerele = regiuni de ADN repetitiv – (TTAGGG)n –
care asigură protecţia şi stabilitatea cromozomilor.
❖ Replicarea ADN la nivelul capetelor cromozomilor este
incompletă:
❖ la capătul 5’ al catenei noi sintetizate există o mică regiune ne
replicată;
❖ prelungirea monocatenară (25-200 pb) a catenei 3’→5’ se pierde
(!!!).
❖ “telomerele sunt călcâiul lui Achile al ADN”
 U.M.F IAŞI

Telomerele, senescenţa şi cancerul

❖ La fiecare ciclul replicare / diviziune → scurtarea
progresivă a telomerelor → la un anumit moment se
produce oprirea diviziunii:
❖ previne instabilitatea genomică şi rearanjarile cromozomilor →
prevenire cancer;
❖ începe bătrâneţea.

❖ Lungimea telomerelor = posibil biomarker al senescenţei

(“ceas molecular”)
❖ În sindroamele cu îmbătrînire accelerată (progerie) – telomerele
bolnavilor < ca la persoanele normale de aceeaşi vârstă;
❖ Radicalii liberi de oxigen accelerează pierderea telomerelor →
îmbătrânire precoce.
❖ Clonele de mamifere (realizate pe baza celulelor somatice adulte)
îmbătrânesc şi mor mai repede decât persoanele născute natural
❖ Totuşi NU este sigur dacă relaţia dintre scurtarea telomerelor şi
îmbătrânire este o relaţie cauzală.
 U.M.F IAŞI

Telomerele, senescenţa şi cancerul

❖ Pierderea telomerelor este compensată de telomerază –

enzima ce asigură replicarea ADN telomeric şi “repară”
telomerele.
❖ Activă în celulele germinale şi la embrion; inactivată postnatal
(excepţie celulele stem) → senescenţă.
❖ Prevenirea senescenţei şi … prelungirea vieţii ?!
❖ încetinirea ratei de scurtare a telomerelor (vitamina D;
antioxidanţi)
❖ activarea telomerazei (ipoteză neverificată; risc creştere a
vulnerabilităţii la cancer)
 U.M.F IAŞI

Telomerele, senescenţa şi cancerul

❖ În 90% din cancere se produce o activare a telomerazei

→ imortalizare → proliferare celulară necontrolată.

❖ Aplicaţii practice:
❖ Determinarea telomerazei = test de diagnostic
precoce;
❖ Inhibitorii de telomerază – terapie performantă.
 U.M.F IAŞI

4. REGLAREA REPLICĂRII ADN

❖ Replicarea ADN → în faza S

❖ În punctul de control G1/S se
stabileşte dacă celula poate
începe replicarea.
➢ În caz contrar proteina p53
induce sinteza p21 care blochează
replicarea şi celula este oprită în faza
Go.
❖ Intrarea în faza S este
determinată de complexul CDK2-
ciclina E.
❖ Progresia prin faza S şi replicarea
ADN sunt reglate de CDK2-
ciclina A.
 U.M.F IAŞI

Reglarea replicării ADN

❖ Deoarece replicarea este asincronă există riscul ca

anumite regiuni să fie replicate repetat.

➢Anumiţi factori inhibitori se fixează pe cromatina

replicată şi nu permit replicarea ei repetată până
ce celula nu trece prin mitoză (ei sunt îndepărtaţi
după diviziune)
 U.M.F IAŞI

5. FIDELITATEA REPLICĂRII ADN

❖ Acurateţea replicării este critică

pentru transmiterea informaţiei
genetice.
❖ În cursul replicării se produc frecvent
erori de împerechere (“mismatch”)
→1:10.000 nucleotide = 10-4 →
mutaţii. DEZASTRU !??
❖ Organismul uman are posibilitatea
corecţiei lor.

(1) ADN polimerazele recunosc

erorile de împerechere (prin variaţia
diametrului moleculei de de ADN) şi
le corectează → nr. erorilor scade de
la 10-4 la 10-6
 U.M.F IAŞI

FIDELITATEA REPLICĂRII ADN

(2). Mecanismul de reparare prin

excizie-resinteză – ce implică:
❖ recunoaşterea erorii,
❖ excizia şi îndepărtarea
fragmentului de ADN.
❖ resinteza catenei ce
corespunde breşei,
❖ legătura dintre fragemente
Mecanism multienzimatic (enzime
de reparare)
În final:
❖ o eroare la 109- 1010 nucleotide, deci o
eroare per genom/ciclu de replicare;
❖ erorile se acumulează cu vîrsta→cancer
 U.M.F IAŞI

FIDELITATEA REPLICĂRII ADN

❖ Enzimele de reparare sunt codificate de anumite gene

(MSH, MLH, PMS) numite şi gene “mutator”
❖ Mutaţiile acestor gene → predispoziţie la cancer

➢Ex. Cancerul de colon nonpolipozic ereditar

(HNPCC) – 5% din toate cancerele colorectale
▪ Apare sub 45-50 de ani
▪ Pe flexura splenică a colonului (70%)
▪ Cancer mucinos
▪ Marker genetic = instabilitatea microsateliţilor
▪ Determinat de mutaţii ale genelor MLH1, MSH2 în
70% cazuri
 U.M.F IAŞI

B. TRANSMITEREA INFORMAŢIEI GENETICE 


DE LA O CELULĂ LA CELULE FIICE

❖ În celulele somatice, materialul

genetic dublat în interfază, se
distribuie în mod egal şi total
celulelor fiice, prin MITOZĂ.

❖ Rezultă două celule noi („fiice”),

identice din punct de vedere
genetic, atât între ele, cât şi cu
celula („mamă”) din care provin.
 U.M.F IAŞI

1. CICLUL CELULAR

❖ Procesele prin care o celulă îşi

replică materialul genetic, şi îl
transferă celulelor fiice se
desfăşoară într-o ordine
progresivă, precis reglată, ce
formează ciclul celular.
❖ CC → interfaza (faza G1, S,
G2) şi mitoza (faza M) → vezi
LP.
❖ Evoluţia celulelor după
diviziune:
▪ proliferare: începerea unui nou
ciclu;
▪ diferenţiere celulară;
▪ stare de repaus proliferativ GO
 U.M.F IAŞI

CONTROLUL CICLULUI CELULAR

Hartwell, Hunt, Nurse – [Link] 2001

❖ Realizat de multiple
kinaze ciclin-dependente
(CDK)(1-7) activate prin
fixarea unor cicline (A-H).
❖ Fiecare fază a CC
este controlată de un
anumit complex CDK-
ciclina care fosofrilează
proteinele specifice
necesare fazei CC.
 U.M.F IAŞI

Controlul ciclului celular

❖ Trecerea de la o fază la alta a
CC se face prin anumite puncte
de control unde se verifică:
❖ dacă anumite procese sunt
terminate înaintea începerii altora;
❖ nu există alterări ale
componentelor sau “maşinăriilor”
de replicare sau diviziune.
❖ Identificarea unor defecte:
❖ blocarea progresiei (prin CKI) şi Puncte de control:
repararea (dacă este posibilă); - G1 / S : se verifică calitatea ADN şi se
❖ apoptoză decide replicarea (rol TP53)
- G2 / M: se verifică corectitudinea
replicării şi se decide intrarea în
mitoză;
- M/A: se verifică alinierea perfectă a
CRZ înaintea disjuncţiei anafazice
 U.M.F IAŞI

Controlul ciclului celular

❖ Perturbarea controlului ciclului celular va genera:

➢O creştere celulară anormală →
▪ anomalii congenitale,
▪ cancer;
➢Apoptoză;
➢Erori de segregare mitotică → anomalii cromozomiale
 U.M.F IAŞI

2. MITOZA

❖ Mitoza asigură:
➢ creşterea organismului (1014)
➢ reînoirea celulară
➢ repararea leziunilor.

❖ Mitoza→ transmiterea cu P M
mare fidelitate a informaţiei
genetice în succesiunea
generaţiilor de celule → toate
celulele somatice sunt identice
genetic.
A T
(1). Fazele mitozei:
P, PM, M, A, T → vezi LP
 U.M.F IAŞI

(3). Erori de distribuţie a materialului genetic în mitoză:

▪ Nedisjuncţia cromatidiană
▪ Întârzierea anafazică anomalii
▪ Clivarea transversală a centromerului cromozomiale
▪ Absenţa citokinezei (vezi LP)

Consecinţe: celulele viabile cu anomalii cromozomiale produc o clonă

anormală → MOZAIC CROMOZOMIAL

Efectele depind de:

▪ momentul ontogentic – în care s-a produs eroarea,
▪ distribuţia lor în diferite ţesuturi.
 U.M.F IAŞI

C. TRANSMITEREA INFORMAŢIEI GENETICE 


DE LA PĂRINŢI LA DESCENDENŢI

❖ Două etape: formarea gameţilor + fecundarea lor

1. GAMETOGENEZA

❖ Formarea gameţilor prin meioză.

❖ Meioza = două diviziuni succesive, neseparate de interfază
(ADN se replică o singură dată), care generează 4 celule
haploide (!) şi diferite genetic*
❖ Meioza I – primară; reducţională;
❖ Meioza II – secundară; ecuaţională
❖ Funcţii:
❖ reduce la jumătate (n=23) numărul de cromozomi;
❖ generează diversitatea / variabilitatea genetică
Meioza primară (vezi LP)

❖ PROFAZA I
❖ Leptoten
❖ Zigoten: sinapsa “genă la
genă” a cromozomilor încrucişarea cromozomilor
omologi; omologi (CO) → schimb
❖ Pahiten reciproc de fragmente
❖ Diploten
egale = recombinare
❖ Diakineză
genică omologă sau
recombinare intracromozo-
❖ METAFAZA I
mială → sursă majoră de
variabilitate
 U.M.F IAŞI

❖ ANAFAZA I:

❖ Disjuncţia cromosomică +
migrarea (simultană şi cu aceeaşi
viteză) → reducerea nr
cromozomilor: 2n →n.
❖ Segregarea aleatorie a fiecărei
perechi de omologi → asortarea
independentă a cromozomilor
(recombinare intercromosomică) →
sursă majoră de variabilitate
(223 combinaţii)

❖ TELOFAZA I
 U.M.F IAŞI

2. ERORI ÎN DESFĂŞURAREA MEIOZEI

■ Erori de recombinare ■ Erori de segregare

genică ← CO inegal (distribuţie) anafazică
ale cromozomilor
 U.M.F IAŞI

❖ CO INEGAL:
împerechere greşită a unor secvenţe
asemănătoare dar neomolage, situate
pe cromosomii omologi (RECOMBINARE
OMOLOAGĂ NEALELICĂ)
prin CO → schimbul inegal de
segmente → deleţii şi duplicaţii
genice → BOLI GENOMICE.
 U.M.F IAŞI

Erori de segregare (distribuţie) anafazică ale

cromozomilor → gameţi cu anomalii cromozomiale

❖ Nedisjuncţia:
➢ cromozomială (în meioza I) → toţi
gameţii anormali
➢ cromatidiană (în meioza II) →
jumătate din gameţi anormali, cu
disomie uniparentală.
❖ Întârzierea anafazică
❖ Nesepararea citelor de ordinul
II → gameţi diplozi (diandrie / diginie)
→ zigoţi cu tripoidie (3n)
NEDISJUNCŢIA

❖ ND este frecventă, mai ales în meioza maternă → 8%

zigoţi au anomalii cromozomiale, majoritatea neviabile → 0,7-1% nn
❖ Originea maternă sau paternă a ND se poate stabili cu markeri
ADN polimorfici:
❖ ND este frecventă în ovogeneză, mai ales în MI (92% copii cu S.
Down)
❖ Riscul ND creşte odată cu creşterea vîrstei materne (peste 35 de ani)
❖ ND paternă este regulă în trisomia XYY şi 70% în sdr. Turner
❖ Cauzele ND ???
❖ A C este
Efectul vârstei materne C I Dcert
E N(“ovulele
T au vîrsta femeii) dar NU se
ştie de ce
❖ Factorii externi (radiaţii, infecţii, medicamente, cafea, alcool etc) NU au
un rol în ND
❖ NU s-au identificat factori genetici care să crească riscul de ND
 U.M.F IAŞI

3. PARTICULARITĂŢILE GAMETOGENEZEI 

LA BĂRBAT ŞI LA FEMEIE
BĂRBAT FEMEIE
❖ Începe la pubertate ❖ Începe prenatal.
❖ Este continuă toată viaţa adultă. ❖ Este discontinuă – se opreşte
❖ O spermatogonie → 4 luna VII (“capital” ovocite limitat)
spermatozoizi cu X şi Y ❖ O ovogonie → 1 ovul cu X
❖ Proces rapid – 64 zile.
❖ Proces lent – (“ovulele au
❖ Proces intens (70mil S/ml) vârsta femeii”).
❖ Autoreglabil dar sensibil la ❖ Proces redus (1 ovul / ciclu)
factori externi ❖ Condiţionat de: factori hormonali,
❖ VP ↑ → erori de copiere→ ↑ ovulaţie, fecundare
gameţi cu mutaţii genice noi
(AD) ❖ VM ↑→ erori de distribuţie → ↑
gameţi cu [Link]
 U.M.F IAŞI

4. FECUNDAREA

❖ Monospermică
❖ Evenimente genetice:
(1) La Zigot:
- se reface numărul diploid (2n=46)
- se stabileşte identitatea genetică a organismului
(2) Se determină sexul genetic: XX sau XY
(raportul sexelor la naştere este ~ 1:1)
 U.M.F IAŞI

FECUNDAREA

❖ ERORI:
(1). Dubla fecundare:
- zigoţi: XX
GEMENI DIZIGOŢI

XY

HIMERĂ

(2) Dispermia : n + n + n → triploidie

 CLONAREA REPRODUCTIVĂ şi EMBRIONARĂ

❖ În 1997 s-a reuşit

clonarea primului
mamifer adult: oiţa
DOLLY
❖ Tehnică: transferul unui
nucleu al unei celule
somatice într-un ovul
nefecundat, enuclea.
❖ Tehnica a fost aplicată cu
succes la clonarea altor
mamifere
 CLONAREA REPRODUCTIVĂ şi EMBRIONARĂ

❖ O clonă NU este însă o copie identică a individului şi

va fi afectată precoce de multiple boli:
▪ Multe caractere sunt determinate prin fenomene genetice
care NU mai au loc în cazul clonării; de ex., reglarea
epigenetică, inactivarea unui X, amprentarea genomică.
▪ ADN mitocondrial provine de la primitor
▪ Individualitatea biologică este şi rezultatul acţiunii mediului,
NU poate fi redusă la gene
▪ Telomerele cromozomilor din nucleul donor sunt mai scurte
→ îmbătrânire precoce
▪ ADN donor a suferit mutaţii somatice → risc crescut de
cancer
❖ Probleme etice majore: clonarea umană interzisă prin
lege.
❖ Clonarea embrionară – utilă pentru a obţine celule
stem embrionare → se pot transforma în orice tip de
celulă diferenţiată; acceptată în mai multe ţări.
VARIABILITATEA EREDITARĂ
 VARIABILITATEA GENETICĂ 

probleme:

1. Variabilitatea: definiţie şi surse

2. Mutaţiile genice:
2.1. Substituţiile nucleotidice
2.2. Deleţiile si inserţiile nucleotidice mici
2.3. Recombinări omoloage nealelice
2.4. Expansiunea instabilă a repetiţiilor
trinucleotidice
2.5. Corelaţii dintre genotip şi fenotip
3. Mutaţiile cromosomice şi genomice

2
 1. VARIABILITATEA GENETICĂ: definiţie şi surse

Variabilitatea genetică = ansamblul de fenomene care

produc diferenţele genetice 

- între indivizii unei populaţii, 

DIVERSITATE
- între populaţii diferite

EVOLUŢIE
Sursele de variabilitate:
1.1. Recombinările genetice,
1.2. Mutaţiile,
1.3. Migraţiile.

3
 1.1. Recombinările genetice (RG)

• RG = producerea unor combinaţii genetice noi

(recombinanţi), prin rearanjarea materialului
genetic cuprins în două unităţi genetice diferite.
➢RG presupune: asociere intimă + interacţiune /
schimb egal
➢RG = proces natural (normal) * →cea mai mare
sursă de variabilitate.

▪ RG: genomice, cromozomice, genice

4
 ➢ R. genomică:

- în fecundare → unirea genomuri gameţi

➢ R. intragenică →
➢ R. cromozomială CO egal între două gene
→ genă hibridă (fuziune
- în gametogeneză genică)
- R. intercromozomială
(anafaza I) = asortarea
independentă a [Link]
→ 223 combinaţii posibile →
gamet cu structură genetică
unică.
- R. intracromozomială
(profază I) = CO egal
5
 1. 2. Mutaţiile

Mutaţiile: • Nenaturale,
modificări permanente (±),
în secvenţa ereditare
sau aranjarea
nucleotidelor (secvenţelor) • Consecinţe:
din ADN • fără efect,
• variaţii fenotipice
normale,
• boală.

6
 Clasificarea mutaţiilor

criterii:

• Mărimea materialului genetic: • Cauză:

• M. genice • M. Spontane (majoritatea)
(10-6/locus) → erori de replicare a
• M. cromozomiale ADN
(anom. structură) → erori de recombinare
(10-6/diviz. cel) (CO inegal)
• M. genomice → erori de distribuţie
(anom. număr) (nedisjuncţie)
(10-2/diviz. • M. induse ← de [Link]
cel)
• Consecinţe fenotipice
• Tipul de celulă afectată: – M. germinale:
• M. patogene
• M. germinale → ereditare • M. neutre
• M. somatice → clone an. • M. benefice
→ ne-ereditare – M. somatice → clone → cancer,
îmbătrânire

7
 COMENTARII:

(1). Mutaţiile – în special cele genomice – sunt

frecvente.
M. germinale = 3% nn

Mutaţiile sunt o cauză majoră de boală sau

de predispoziţie la îmbolnăvire

8
 COMENTARII:

(2). M. somatice, produse prin erori de replicare,

se acumulează cu vârsta →efecte la vârsta a III-a
(50.000/genom/zi → corecţie erori → una la
fiecare replicare genom x 1015 diviziuni →
câteva mii)
(3). Mutaţiile spontane = mai frecvente ca cele
induse.

9
 COMENTARII:

(4). Mutaţiile induse:

– agenţi mutageni exogeni:
- fizici (radiaţiile UV, ionizante) – efecte relativ mici;
- chimici (ag. alchilanţi / metilanţi etc., ce poluează
atmosfera / alimente → efecte relativ grave !!!);
fumul de ţigară cel mai important agent
mutagen exogen
- biologici (virusuri)
– agenţi mutageni endogeni:
produşi oxidanţi (10.000 leziuni /genom /zi) ← sisteme
antioxidante + mecanisme de reparare + antioxidanţi exogeni.
10
 1.3. Migraţiile

➢ Migraţii = transferul de gene prin deplasarea şi

încrucişarea unui grup de indivizi dintr-o
populaţie în altă populaţie genetic diferită.

Sursă importantă de variabilitate şi vigoare

hibridă (heterozis)

11
 2. MUTAŢIILE GENICE

MUTAŢIILE GENICE: definiţie şi clasificare

➢ MG = modificări ale secvenţei nucleotidice sau aranjării

ADN unei gene → variante alelice

m1
gena N m2
m3

12
 Clasificarea mutaţiilor genice

➢ după mecanism:
➢modificarea secvenţei N:
• substituţii = înlocuirea unei perechi
de baze (pb).
• deleţii = pierderea unei/unor pb
• inserţii= introducerea unei/unor pb
➢modificarea aranjării N:
• recombinări omoloage nealelice
→ deleţie / duplicaţie segmente ADN
• amplificarea repetiţiilor trinucleotidice
A
T

13
 Clasificarea mutaţiilor genice

➢ după dinamica:
• M. stabile / fixe
• M. instabile / dinamice!
➢ după secvenţele genice
implicate:
• exoni,
• introni
• secvenţe reglatoare

14
 

2.1. SUBSTITUŢIA NUCLEOTIDICĂ


➢ Substituţie = înlocuirea unui singur nucleotid (şi

deci a unei pb) = “mutaţie punctiformă”.

➢ S = cel mai frecvent tip de mutaţie întâlnit la om.

15
 a).Substituţia nucleotidică: 

localizare intragenică
ADN N (1) (2) (3)
➢ În EXONI: TTT TTC CTT ATT
a). Codon sens →
(1) codon sens sinonim
→ proteină N (silent m.) ARNm
(2) alt codon sens AA1→ AA2 AAA AAG GAA UAA
→ proteină An (missens m.)
(3) codon nonsens prematur →
proteină An scurtată (instabilă)
(non-sens m.) Pr
b). Codon nonsens → ..liz... ...liz... ..glu.. ..STOP..
→ codon sens → proteină An
alungită
→ alt codon nonsens → proteină N
16
 Substituţia nucleotidică: localizare intragenică

➢ În INTRONI:
Anulare situsuri de decupare: ADN matisare
X
(splice site mutations)
Exon 1 GA-----------AG Exon 2
5’GT---------AG3’
ARNm instabil
absenţa matisării → includerea Exon 1 Intron Exon 2
intron în ARNm → instabil

Pr ---------------------

17
 Substituţia nucleotidică: localizare intragenică

➢ În SECVENŢELE DE
REGLARE
→ reg 5’ - promotor →
modificări cantitative ale
sintezei proteinelor
→ reg 3’ – anomalii de
poliadenilare → ARNm
instabil

18
 b). Mecanismele posibile de producere a substituţiilor

(1). erori de replicare a ADN, datorită împerecherii

greşite (“mismatch”) a nucleotidelor în catena nou
sintetizată.

19
 Mecanismele posibile de producere a substituţiilor

(2). leziuni provocate

în ADN de factori
mutageni, exogeni
sau endogeni, (fizici
sau chimici )
-
dezaminare,
-
depurinare,
- demetilare

20
 c). Mecanismele reparare a leziunilor ADN

▪ Erorile de împerechere au o frecvenţă mare, de

~1:10.000 (10-4).

• Rata mutaţiilor este menţinută la un nivel scăzut (10-10)

prin intervenţia unor mecanisme de recunoaştere şi
reparare a leziunilor (“controlul calităţii ADN”).

• Acţiunea lor este cuplată cu mecanismele de control a

progresiei prin ciclul celular şi cu apoptoza.
G1 → Go → ± reparare → G1 sau apoptoză

• NU au o eficienţă absolută; în final, se produce o mutaţie

nouă la fiecare replicare / diviziune celulară. 21
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Tipuri mecanisme reparare (R):

➢R. erorilor de împerechere a nucleotidelor din cursul
replicării
(“mismatch repair” = MMR)
➢R. bazelor /nucleotidelor modificate după replicare:
» excizie a bazelor (BER)
» excizia nucleotidelor (NER)
➢R. rupturilor ADN (sistemul HR)

22
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Mecanismele de reparare (MMR, BER,

NER) diferă prin ţinta lor dar modul de
acţiune este asemănător (implicând
multiple gene şi enzime “mutator”);
• Etape:
– recunoaşterea leziunii ADN,
– excizia fragmentului de
ADNmodificat (←endonuclează)
– îndepărtarea şi degradarea
fragmentului (←exonuclează)
– refacerea secvenţei normale
(←ADNpolimeraza)=reparare
– legarea ei la catenă (←ligaza)

23
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Mutaţiile genelor ce codifică enzime de reparare

→ acumulare rapidă mutaţii → creşterea
susceptibilităţii la cancer

➢Ex.1, mutaţiile genelor implicate în calea MMR → cancerul

colorectal non-polipozic ereditar (HNPCC) = 5% din cancere de
colon
• Caracteristici: apar sub 45-50 ani; loclizare proximală de
unghiul splenic; cancere mucinoase; instabilitatea
microsateliţilor
➢Ex.2., mutaţiile genelor implicat în calea HR → cancerul de sân
ereditar (genele BRCA1, BRCA2); Ataxia telangiectazia
24
 2.2. DELEŢII ŞI INSERŢII MICI

➢ Del /Ins - care NU sunt multiplu de 3 nucleotide →

decalarea (defazarea) cadrului de lectură al genei (m.
frameshift) → schimbarea secvenţei AA în aval de del/ins

➢ Del /Ins a 3 nucleotide / multiplu de 3→ ± 1-n aminoacizi

25
➢ Mecanismul de
producere a
deleţii /inserţii: Secvenţele repetate din catena nou-
sintetizată se aliniază greşit (glisează
glisare / derapare înainte sau înapoi) faţă de secvenţele
complementare ale catenei matriţă
replicativă

determinată de
împerecherea
decalată a unor
secvenţe repetate

Acest mecanism explică

polimorfismul
minisateliţilor şi
expansiunea repetiţiilor
trinucleotidice
 2.3. RECOMBINAREA GENICĂ ABERANTĂ

(recombinare omoloagă nealelică)

➢ Are loc în profaza meiozei I:

- împerecherea (sinapsa)
greşită între regiuni omoloage
(secvenţe de ADN identice
sau cvasiidentice;
ex., R1 ~ R2) dar nealelice;

- CO → schimb inegal între

crz. omologi → deleţii,
duplicaţii, inversii a unor
segmente mari
27
 Recombinarea omoloagă nealelică (RON)

• RON se produce datorită “arhitecturii” genomului uman

➢Conţine numeroase regiunile omoloage (~identice):
• duplicaţii segmentare (5-10% din genom);
• secvenţe repetitive mici (număr mic de repetiţii identice)
situate în anumite segmente ale cromozomilor
(la/lângă centromer sau telomere);

• RON → determină deleţii, duplicaţii, inversii ADN →

BOLI GENOMICE
(deosebite de bolile cauzate de alterarea secvenţei genice)

28
 Bolile genomice

• Descrise recent (Lupski, 2002)

• Frecvente (10-4)
• În funcţie de mărimea segmentului implicat
(si deci nr de gene) :
• boli mendeliene (NF1)
• sdr. cu microdeleţii (sdr. VCF)
• rearanjamente cromozomiale mari (inversii,
izocromozomi).

29
 2.4. EXPANSIUNEA INSTABILĂ 

A REPETIŢIILOR TRINUCLEOTIDICE

• Tip nou de mutaţii – instabile sau dinamice – diferit de

mutaţiile “clasice”= permanente şi stabile
• Se produc în genomul uman în regiuni cu repetiţii
trinucleotidice:
➢ dispuse în tandem: CGG CGG CGG…→→→→→
➢ polimorfice (într-un număr diferit la persoanele normale); ex
CGG = 6-50 repetiţii.
➢ situate în diferite segmente ale genei (promotor; exoni; introni);
ex. CGG – în regiune promotor a genei FMR1 (Xq27.3 în situsul
fragil FRAXA)
➢ “inerte” funcţional (CGG=6-50 →fenotip normal)
➢ instabilitate intergeneraţională (“meiotică”)

30
 Expansiunea instabilă a repetiţiilor trinucleotidice

• instabilitatea intergeneraţională (“meiotică”):

➢ Pe măsură ce gena trece – prin meioză – de la o generaţie la alta →
nr. repetiţiilor trinucleotidice creşte progresiv dar moderat;
• se produce o premutaţie (pt CGG = 60-200 repetiţii) →normal
• mecanism: glisare sau derapare replicativă

➢ Când se ajunge la un prag critic (ex. pt CGG = 230 repetiţii) →

blocarea expresiei genei → mutaţie →boală
➢ boli prin mutaţii dinamice (expansiunea trinucleotidelor):
• Sdr. X fragil (prin expansiunea CGG) – retard mintal legat de X
• Boala Huntington (prin expansiunea CAG) – boală neurologică
degenetaivă
• Distrofia miotonică (prin expansiunea CTG) – afecţiune
neuromusculară

31
 Sindromul X fragil
Incidenţă
–1/4.000 de nou-născuţi de sex masculin.
Tip de transmitere
–recesiv legat de cromosomul X.
Genetică
–mutaţia genei FMR1, localizată Xq27.3, se caracterizează prin amplificarea unei secvenţe trinucleotidice CGG,
existentă în regiunea netranslată 5’ a genei. În mod normal există mai puţin de 60 de repetiţii CGG; în cursul
ovogenezei printr-o aliniere eronată a secvenţelor CGG se poate produce creşterea numărului de repetiţii la mai
mult de 200 de secvenţe, cu apariţia bolii la descendenţi.
Patogenie:
–în cazul prezenţei unei amplificări trinucleotidice de 60-200, persoana are o premutaţie, existând un risc crescut de
a avea descendenţi anormali;
–prezenţa a mai mult de 200 de repetiţii trinucleotidice determină hipermetilarea citozinei la nivelul regiunii
promotor a genei, ceea ce duce la pierderea funcţiei genei;
–hipermetilarea citozinei modifică replicarea regiunii respective şi condensarea cromatinei ceea ce este corelat cu
apariţia situsului fragil caracteristic (figura), evidenţiat prin cultivarea limfocitelor în mediu sărac în acid folic sau
prin introducerea în mediu de cultură a metotrexatului
–este prezent fenomenul de anticipaţie, corelat cu creşterea numărului de repetiţii CGG în cursul ovogenezei;
Diagnostic clinic
–fenotipul caracteristic sindromului X-fragil apare la bărbaţii adulţi şi constă în dismorfie facială (faţă alungită,
cu prognatism şi urechi mari, proeminete) macroorhidie şi retard mental moderat cu tulburări de comportament. La
copil afecţiunea este sugerată de întârzierea apariţiei limbajului, hiperactivitate cu deficit de atenţie sau
comportament de tip autist.
Diagnostic paraclinic
–evidenţierea prin PCR a numărului de repetiţii CAG la descendenţii unui individ afectat; evidenţierea situsului X
fragil prin tehnici citogenetice clasice.
Prognostic
–retard mental mediu.
Tratament
–nu există tratament specific. 32
 Boli prin mutaţii dinamice - 

caracteristici:

• Expansiunea creşte în succesiunea generaţiilor → boala

apare mai precoce şi este mai gravă (“anticipaţie”)

• Intensitatea /gravitatea manifestării bolii depinde

uneori de sexul părintelui; mama – în sdr. X fragil; tatăl
– în boala Huntington

33
 2.6. EFECTELE FENOTIPICE ALE
MUTAŢIILOR GENICE PATOGENE

1. Pierderea (totală/parţială) a funcţiei(activităţii) genei

- în majoritatea bolilor recesive (bolnavii = homozigoţi)
2. Câştigul de funcţie
- creşterea nivelului de expresie a proteinei
- ex., activarea permanentă a unui receptor în absenţa ligandului
3. Achiziţia unor proprietăţi noi a proteinei mutante
- ex., deficit în alfa-1 antitripsină – varianta α1 AT Pittsburg – nu mai
acţionează ca o anti- elastază ci ca un inhibitor al coagulării.
4. Expresia inadecvată a genei ca timp şi loc
- ex., persistenţa ereditară a Hb fetale
- oncogenele

34
 Corelaţii dintre genotip şi fenotip

➢ “o genă → o boală”
• În unele boli (ex., sicklemia) mutaţia este unică la toţi
bolnavii → manifestare identică a bolii;
• În alte boli → bolnavii au mutaţii diferite în aceeaşi genă –
gravităţi dfierite.
➢ “o genă → mai multe boli”
• Mutaţii diferite în gena RET → b. Hirschprung (megacolon
congenital); cancer ereditar tiroidă + suprarenale (sdr. MEN)
• Mutaţii diferite a genei beta-globină → sicklemia (AR); beta-
talasmia (AR); methemoglobinopatia (AD)
➢ “mai multe gene → o boală”
• B. Hirschprung ← mutaţii gene RET sau ECE1 sau EDN3

35
 Mutaţiile genice –
cauză majoră de boală
sau de
predispoziţie la îmbolnăvire

36
BOLILE GENETICE

1
 U.M.F IAŞI

1. BOLILE GENETICE: definiţie şi clasificare

a) Definiţia bolilor genetice

❖ Boală = orice alterare majoră a structurii şi/sau
funcţiei normale a organismului.
❖ Cauze : factori de mediu (f.m.) ± factori genetici (f.g.)
(mutaţii);
❖ Clasificare etiologică:
➢ boli genetice ← f.g.
➢ boli multifactoriale ← f.g + f.m.
➢ boli ecologice (negenetice) ← f.m.

2
 U.M.F IAŞI

BOLI:

- genetice 

- multifactoriale

- ecologice

❖ Mutaţiile reprezintă o cauză majoră de boală sau

predispoziţie la boală.
❖ În bolile ecologice - efectele agresiunilor exogene sunt
influenţate de GENOTIP, ce determină:
→ un mod specific de răspuns la agresiuni (vulnerabilitate / rezistenţă)
→ manifestarea şi gravitatea ≠ a îmbolnăvirilor.
❖ Aproape toate bolile umane au o componentă genetică,
mai mare sau mai mică.
BOLILE GENETICE =
boli determinate sau condiţionate de mutaţii

3
 U.M.F IAŞI

b). Importanţa bolilor genetice 


în practica medicală

❖ Argumente:
1) BG sunt numeroase:
- peste 10.000;
- unele frecvente (1:500 – 1:10.000), altele mai rare;
2) BG sunt diverse pot afecta orice organ, la orice
vârstă:
- se regăsesc în toate specialităţile !!!.
3) BG sunt, în ansamblul lor, frecvente: ≥ 5-8% nn !
În Iaşi: în fiecare zi se naşte un copil afectat;
în Romania: 7200 nn/ an;

4
 U.M.F IAŞI

Importanţa bolilor genetice în practica medicală

❖ Argumente:
4) BG sunt boli cronice → produc frecvent un handicap
fizic, mental, senzorial, motor → cheltuieli importante
5) BG sunt o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate
(infantilă)
▪ 30-50% din internările în spitalele de pediatrie;
▪ 10% din internările în spitalele de adulţi;
▪ 10-30% din tulburările de reproducere;
▪ ~50% din mortalitatea infantilă (în ţările dezvoltate).

Concluzie: bolile genetice reprezintă o

problemă majoră de sănătate publică
5
 U.M.F IAŞI

Bolile genetice reprezintă 


o problemă majoră de 

sănătate publică şi în ROMÂNIA

CENTRUL DE GENETICĂ MEDICALĂ

IAŞI

❖ Specialitate medicală distinctă =

“GENETICĂ MEDICALĂ” (1996) Spitalul de copii Maternitatea
(consult şi sfat “Cuza Vodă”
❖ CENTRE DE GENETICĂ MEDICALĂ genetic) (consult şi sfat
genetic)
doar pe hârtie → lipsă de
finanţare
❖ Programe naţionale de profilaxie a
bolilor genetice (2003)
Laborator Laborator
- Citogenetică citogenetică
- postnatală prenatală
- tumorală
- Dgn. molecular

6
U.M.F IAŞI

c). Clasificarea bolilor genetice

În funcţie de tipul de mutaţii, de localizarea şi

acţiunea lor → cinci categorii :
➢boli cromozomiale,
➢boli monogenice (mendeliene sau moleculare),
➢boli mitocondriale,
➢boli multifactoriale,
➢boli prin mutaţii somatice.

Un tip particular: bolile genomice (ce pot fi monogenice sau

cromozomiale) – determinate de “rearanjarea” genomului prin
recombinare omoloagă nealelică (v. capitolul 6)
7
 U.M.F IAŞI

(1). Bolile cromozomiale ([Link].)

❖ B. crz. - produse de anomalii în numărul sau structura

cromozomilor:
➢vizibile (!) la microscop (inclusiv prin FISH), deci ≥ 4 Mb.
❖ Ex. sdr. Down (trisomia 21); sdr. Turner (monosomia X);
sdr. Velo-Cardio-Facial (del 22q11).
➢NU sunt ereditare (rare excepţii).
❖ Frecvenţa anomaliilor cromozomiale:
➢gameţi (bărbaţi/femei normale şi fertile): → 10 % (spermatozoizi)
25 % (ovule)
➢embrioni (std. preimplantator) → 25 %
➢embrioni 5-8 spt (avorturi spontane) → 50 – 60 %
➢nou-născuţi morţi → 10%
➢nou-născuţi vii → 0,7 – 1 % (>1:140)

8
 U.M.F IAŞI

Anomaliile cromozomiale – consecinţe fenotipice

❖ 48 % = anomalii crz. neechilibrate (~1:300 nn)

→ trisomii / monosomii complete sau parţiale →
“anomalii de dozaj genic” (± [Link]./gene N)
→ fenotip anormal: ACM ± RM (~600 entităţi)

❖ 52 % = anomalii crz. echilibrate (~1:250 persoane N !!!)

(t; ins; inv;)
→ fenotip normal;
→ tulburări de reproducere: sterilitate, avorturi spontane,
nn morţi, nn vii plurimalformaţi.

Anomaliile cromozomiale sunt principalele cauze ale malformaţiilor

congenitale multiple, retardului mental, tulburărilor pubertare sau de
reproducere (sterilitate, avorturi spontane, nou-născuţi morţi).
9
 U.M.F IAŞI

(2). Bolile monogenice (B. MG)

❖ B. MG - produse de mutaţia unei alele (A/n) sau

ambelor alele (a/a) ale unei gene nucleare cu efect
major → proteină anormală.
❖ B. MG - se pot transmite ereditar, în succesiunea
generaţiilor : AD, AR, LX → boli mendeliene.
- ex., AD (An) : hipercolesterolemia familială, ADPKD;
- ex., AR (aa) : fibroza chistică (mucoviscidoza); sicklemia;

- ex., LX (XaY): hemofilia.

Indexate şi descrise îm catalogul « Mendelian Inheritance of Man »
edt. Victor McKusick (ed.12, 1998; versiunea online = OMIM,
actualizată permanent)
National Center for Biotechnology
• [Link]/omim
Information ; National Library of
Medecine ; National Institut of Health
Ex., Cystic fibrosis – OMIM # 219700
10
 U.M.F IAŞI

Bolile monogenice (B. MG)

❖ în ~ 40% b. MG. – gena a fost
localizată ± clonată şi se
cunoaşte defectul primar =
proteina anormală → BOLI Sursa Frec- AD AR LX Nr.
venţă %o %o %o entităţi
MOLECULARE. %o

❖ Numeroase (~ 10.000 dar nr. Carter, 10 7 2,5 0,5 2500

va creşte) şi diverse 1977

❖ Frecvenţă globală: 2% Baird, 1988 20,0 10,9 4,2 2,5

• unele sunt frecvente:
➢ HF (2‰),
OMIM, 8544 527 9158
➢ ADPKD (1‰) 1998
➢ sdr. cancer de sân
ereditar (0,5‰),
Connor, 24,0
➢ HNPCC (0,5‰), Ferguson-
Smith,
➢ mucoviscidoza (0,2‰) 1998

11
 U.M.F IAŞI

(3). Bolile mitocondriale (B. Mit)

❖ Produse prin mutaţii

germinale în genomul
mitocondrial
❖ Afectează producerea de
energie, în muşchi şi nervi.
❖ 60 de boli neuro-musculare
❖ Transmisie maternală *:
➢ mamă B → toţi copiii B
➢ tată B → toţi copiii S

12
 U.M.F IAŞI

Mutaţiile mitocondriale

❖ Mutaţiile dobândite ale genomului mitocondrial → frecvente

Explicaţie: rata mutaţiilor în ADNmit de 10-20 ori mai mare
ca în ADN nuclear:
➢ în mitocondrii se produc cantităţi mari de radicali liberi de oxigen →
mutaţii;
➢ ADN mit nu are histone şi nici mecanisme de reparare.
❖ Mutaţiile mitocondriale dobândite sunt implicate în:
➢ senescenţă,
➢ boli degenerative ale vârstei a treia: b. Parkinson, b. Alzheimer,
diabetul zaharat tip II
➢ cancer.

13
 U.M.F IAŞI

(4). Bolile multifactoriale (B. MF)

❖ B. MF (complexe) – produse de
interacţiunea complexă, în
proporţii diferite, dintre factorii
genetici (→ predispoziţie
genetică) şi factorii de mediu
• PG + M = BOALĂ
❖ PREDISPOZIŢIA GENETICĂ:
▪ determinată poligenic sau
oligogenic (1-2 gene
majore+gene modificatoare);
▪ se distribuie în populaţie sub forma
curbei Gauss. Când se
depăşeşte un prag → boală
(Modelul distribuţiei continue
cu PRAG)

14
 U.M.F IAŞI

Bolile multifactoriale (B. MF)

❖ B. MF – pot avea o distribuţie familială,

dar NU se transmit mendelian

❖ B. MF – sunt relativ frecvente (3-5%):

➢la copil – malformaţiile congenitale izolate +

boli psihice
➢la adult – “boli comune ale adultului”:
▪ boala coronariană,
▪ hipertensiunea arterială,
▪ diabetul zaharat,
▪ boala ulceroasă
▪ schizofrenia
▪ boala canceroasă
▪ etc

15
 U.M.F IAŞI

Bolile multifactoriale (B. MF)

❖ PROFILAXIA BOLILOR MULTIFACTORIALE (PG+ M = [Link]):

• Identificarea genelor de predispoziţie;

• Depistarea indivizilor cu PG;
• Evitarea agenţilor de mediu.

16
 U.M.F IAŞI

(5). Bolile prin mutaţii somatice ([Link])

❖ Se produc postnatal prin mutaţii somatice:

➢ multiple, în gene diferite,
➢ succesive,
➢ efect cumulativ.
❖ Mutaţiile sunt produse prin:
➢ erori de replicare ADN,
➢ factori mutageni:
➢exogeni (→ ADN nuclear )
➢endogeni (→ ADN nuclear + ADNmt, absenţa mecanismelor de reparare)

17
 U.M.F IAŞI
Bolile prin mutaţii somatice (B. MS.)

❖ B. MS - caracteristici:
➢ apar după naştere,
➢ limitate la celulele somatice,
➢ NU se transmit la descendenţi,
➢ Uneori, probandul poate moşteni (de la unul dintre părinţi) o
mutaţie iniţială (importantă dar nu suficientă pt producerea bolii)
→ PG boală; ulterior, alte mutaţii somatice → boala (ex.,
mutaţia genei BRCA1 în cancerul de sân).
❖ B. MS :
➢ procesul de senescenţă,
➢ majoritatea cancerelor,
➢ multe boli autoimune,
➢ unele boli degenerative

❖ Frecvenţă: ≥ 25% din populaţia peste 25 ani

18
 U.M.F IAŞI

2. CARACTERELE GENERALE ŞI METODELE

DE STUDIU ALE BOLILOR GENETICE

Permit medicului practician să-şi orienteze

diagnosticul etiologic, să răspundă la întrebarea:

“boala pacientului este determinată genetic ?”

19
 U.M.F IAŞI

CARACTERELE GENERALE ALE BOLILOR GENETICE

a). BG sunt determinate de mutaţii germinale

sau somatice

Metode de identificare a mutaţiilor :

➢ directe (DIAGNOSTIC GENOTIPIC)
▪ prin analiza ADN,
▪ prin analiza cromozomilor;
➢ indirecte
▪ prin studiul efectelor primare (proteină anormală)
▪ sau efectelor secundare (la nivel celular)

20
 U.M.F IAŞI

CARACTERELE GENERALE ALE BOLILOR GENETICE

b) BG – sunt congenitale = determinate prenatal şi

prezente / existente la naştere dar manifeste clinic în
diferite perioade de viaţă.
➢ Congenital nu înseamnă obligatoriu genetic (ex. malformaţii
congenitale produse de agenţi externi);
➢ Bolile prin mutaţii somatice nu sunt congenitale

c) BG – sunt deseori familiale dar:

❖ există şi forme sporadice (b. recesive sau b. dominante-prin mutaţii
noi);
❖ există boli ne-genetice familiale (infecţioase – ex., tuberculoza;
nutriţionale – ex., hipotiroidia, prin carenţă de iod).

21
 U.M.F IAŞI

CARACTERELE GENERALE ALE BOLILOR GENETICE

d) BG pot fi ereditare, în sensul de transmitere în

succesiunea generaţiilor.
❖ Genetic ≠ ereditar (există BG care NU se transmit la
descendenţi, fiind letale sau afectând reproducerea)
❖ Există boli negenetice prezente la bolnavi din generaţii
diferite (ex., tuberculoza sau sifilisul “ereditar”- greşit numite în
acest caz “ereditare”).

e) BG au o concordanţă mare la gemenii monozigoţi

(genotip identic)

Caracterul congenital, familial, ereditar se poate

stabili prin ANAMNEZĂ FAMILIALĂ
22
 U.M.F IAŞI

ANAMNEZA FAMILIALĂ

❖ AF = informaţii despre:
➢relaţiile biologice şi
social/legale,
➢starea fizică şi mentală
sau funcţia reproductivă a
indivizilor unei familii

❖ Informaţiile se înregistrează
într-o formă standardizată =
arbore genealogic
(v. LP !!!)

23
 U.M.F IAŞI

ANAMNEZA FAMILIALĂ

❖ AF – poate furniza date utile pentru:

➢diagnosticul medical,
➢strategiile de testare,
➢modul de transmitere a bolii,
➢riscul de recurenţă,
➢identificarea persoanelor sănătoase cu risc crescut
de a moşteni / transmite gena mutantă.

În epoca medicinii genomice ….. “The Family History, more important then
ever” (New Engl J Med, 2004), dar deseori AF este minimalizată de practicieni

“… A nu reuşi să obţii un istoric familial corect

este un exemplu de greşeală medicală, care
uneori poate fi o neglijenţă criminală” (Child,
1982) 24
U.M.F IAŞI

3. ABORDAREA GENETICĂ ÎN MEDICINA

ACTUALĂ

25
 U.M.F IAŞI

RELAŢIA modernă MEDIC – PACIENT


capătă o nouă dimensiune

ABORDAREA GENETICĂ
• Pe primul plan nu este boala ci BOLNAVUL, unic prin
ereditatea sa şi mediul în care a trăit → “…el este un om
vulnerabil!” care face boala “în stilul lui” caracteristic
(“NU există boli ci numai BOLNAVI”)
• Tratamentul este adaptat la bolnav (medicina
personalizată)
• Se dezvoltă predicţia şi prevenţia personalizată;
“...păstrarea sănătăţii va fi mai importantă decât
tratarea bolii” → medicina omului sănătos.

26
 U.M.F IAŞI

• la binomul medic – bolnav se adaugă o a treia

dimensiune: familia bolnavului

“NU EISTĂ BOLI CI … FAMILII DE BOLNAVI”

27
 U.M.F IAŞI

ABORDAREA GENETICĂ 

se bazează pe 3 principii majore

(ce determină acţiuni distincte):

1. pacientul are o anumită individualitate biologică,

determinată de ereditate + mediu
2. în marea majoritate a bolilor intervin factori genetici,
determinanţi sau favorizanţi,
3. genele mutante se transmit la alte persoane din familie →
risc de boală.

28
 U.M.F IAŞI

(1). INDIVIDUALITATEA BIOLOGICĂ

a) răspunsul specific la agresiunile mediului:

rezistenţă / vulnerabilitate (PG) → „suntem inegali în faţa
bolii”;
b) manifestările variabile şi gravitatea diferită a bolii →
„nu există boli ci numai bolnavi”;
c) răspunsul particular la tratament al fiecărui bolnav →
capacitate ≠ de metabolizare şi eliminare a compuşilor
chimici (farmacogenetica)

Pe primul plan este BOLNAVUL, unic prin ereditatea sa şi

mediul în care a trăit → “…el este un om vulnerabil !”
29
 U.M.F IAŞI

(2). NATURA GENETICĂ A BOLII

❖ Stabilirea naturii bolii este decisivă pentru:

- determinarea evoluţiei şi prognosticului,
- îngrijirea bolnavului,
- stabilirea riscului genetic de recurenţă în familia lui.

30
 U.M.F IAŞI

(3). FAMILIA CA UNITATE DE ACŢIUNE.

❖ Acţiunea derivă din esenţa eredităţii ce implică transmiterea genelor

mutante la alţi membri ai familiei.
• “Nu există boli ci numai ... familii de bolnavi”
❖ Medicul practician (de familie sau specialist) – trebuie să se implice,
direct sau indirect, în familia bolnavului;
▪ să informeze bolnavul / familia sa;
▪ să evalueze cel puţin rudele de gradul I
▪ să identifice alte cazuri nediagnosticate
(deseori oligo-simptomatice),
▪ să identifice persoanele sănătoase dar cu risc de a fi moştenit
gena mutantă;
▪ să le acorde sprijinul necesar.
▪ sfat genetic,
▪ diagnostic prenatal sau presimptomatic
31
 U.M.F IAŞI

4. ECOGENETICA, FARMACOGENETICA ŞI
FARMACOGENOMICA

ECOGENETICA studiază:
Variaţiile – la acţiunea unor factori de mediu → diferenţe
individuale de răspuns
determinate Alimente la agresiuni
genetic (lapte, fructoză,
↓ intoleranţă
gluten, sare etc)
Variante alelice Vulnerabilitate
normale /anormale Alcool
Rezistenţă
↓ Infecţii
Proteine/enzime Hidrocarburi policiclice
cu activitate
Pulberi
diferită boli
Alergeni
MEDICAMENTE 32
 U.M.F IAŞI

FARMACOGENETICA studiază:

Variaţiile – la acţiunea unor MEDICAMENTE → diferenţe

individuale de răspuns
determinate TRATAMENT
genetic O DOZĂ STANDARD:
↓ ❖EFICACE
Variante alelice la unii bolnavi Înbunătăţirea
normale /anormale siguranţei prescripţiei
❖ INEFICACE şi eficacităţii terapiei
↓
la alţi bolnavi
Proteine/enzime
cu activitate ❖ REACŢII ADVERSE
metabolică (SUA:anual -2,2 mil. B
+ 100.000 decese)
diferită
33
 U.M.F IAŞI

FARMACOGENETICA ŞI FARMACOGENOMICA

❖ Studiază variaţiile alelice ale ❖ Studiază variaţiile genomului

unor gene (polimorfisme ADN)
➢ implicate în farmacocinetica
unor medicamente: ➢ implicate în farmacodinamia
▪ absorbţie, distribuţie, unor medicamente
metabolism, excreţie → ▪ transport, mecanism acţiune,
relaţia doză – concentraţie ţinte (enzime/receptori) →
plasmatică / tisualră → relaţia doză – efect
➢ produc diferenţe de răspuns ➢ produc diferenţe de răspuns
▪ la un anumit medicament şi ➢ la un anumit medicament şi
▪ la un grup de persoane. ➢ la o anumită persoană
❖ “medicamentul potrivit pentru o ❖ “medicamentul potrivit pentru
anumită boală” pacientul potrivit la timpul
potrivit”
(terapie personalizată)

34
 U.M.F IAŞI

FARMACOGENOMICA

❖ Ex., Consecinţele funcţionale

ale polimorfismului (SNPs)
genei adrenoreceptorului ß2=
ţinta agoniştilor ß2-
adrenergici → vasodilataţie
(antiHTA), bronhodilataţie
(antiastmatice), inhibă ACE
(enzima de conversia a
angiotensinei)

SNP= single nucleotid polimorfism

35
 U.M.F IAŞI

FARMACOGENOMICA

❖ Va subdiviza bolnavii cu ❖ Ex., Dv aveţi cancer de sân →

acelaşi fenotip (boală) în Dv aveţi CS cu profilul
mai multe categorii molecular:
❖ A – sensibil la herceptin
definite genetic. ❖ B – sensibil la tamixifen

❖ Problema esenţială este

identificarea markerilor
ce indică legătura dintre
structura genetică şi Ex., SNPs – 11 milioane în genom
răspunsul la medicamente → 1:1300 pb → 14-15 per genă

❖ NU este simplu →
terapia personalizată
este “în faza copilăriei”
dar este certă pentru
viitorul apropiat
36
 U.M.F IAŞI

CONCLUZII

• Bolile genetice = problemă majoră de

sănătate publică
• Abordarea genetică = componentă de
rutină a îngrijiriii bolnavilor
• Terapia personalizată – o certitudine pentru
viitorul apropiat

37
BOLILE CROMOSOMICE

1
 U.M.F IAŞI

1. DEFINIŢIA, FRECVENŢA, ETIO-PATOGENIA 


BOLILOR CROMOZOMIALE

a). Definiţie:
Bolile cromozomiale ([Link].) sunt produse de
anomalii cromozomiale – de număr sau structură
– vizibile (!) la microscop (inclusiv prin FISH), deci
≥ 4 Mb.
❖Ex. sdr. Down (trisomia 21);
❖sdr. Turner (monosomia X);
❖sdr. Velo-Cardio-Facial (del 22q11).

❖ Bolile cromozomiale sunt boli genetice dar (cu rare

excepţii) NU sunt ereditare.
2
 U.M.F IAŞI

b). Frecvenţa anomaliilor cromozomiale:

➢nou-născuţi vii → 0,7 – 1 % (>1:120)

(Hook et al, 1992= 0,83% + sdr cu microdeleţii)

➢gameţi (bărbaţi/femei normale şi fertile): →

10 % (spermatozoizi) 25 %
(ovule)
➢embrioni (std. preimplantator) → 25 %
➢embrioni 5-8 spt. (avorturi spontane) → 50 – 60 %
➢nou-născuţi morţi → 10%

TOTAL: 8 – 10% din toate sarcinile recunoscute clinic** 3

 U.M.F IAŞI

c). Tipuri de anomalii cromozomiale ([Link]):

❖ Anomaliile cromozomiale:
▪ constituţionale sau dobândite; ❖ După consecinţele
▪ numerice (aneuploidii şi fenotipice, an. crz. :
poliploidii) sau ➢neechilibrate (± crz)48 %
structurale: = toate an. număr +
▪ del, r, dup, i, dic, der struct. neechilibrate
▪ inv, t (TRE; rob), ins. → fenotip ANORMAL
▪ omogene sau în mozaic echilibrate (fără
▪ autozomale sau gonozomale. 52 %
modif. crz. cantitative)
= TRE, INV, INS →
fenotip NORMAL

4
 U.M.F IAŞI

d). Cauzele anomaliilor cromozomiale

Anomaliile cromozomiale de
număr.
❖ Produse prin erori de distribuţie
(nedisjuncţie şi întârziere anafazică –
pt aneuploidii);
❖ Cauzele erorilor = necunoscute
➢ vârsta maternă creşte riscul de ND
(meioza I) :
▪ 1:1000 – sub 25 de ani, ND maternă = 92% din tri 21
▪ 1:100 – la 37 ani,
▪ 1:10 – la 45 ani.
Explicaţie : particularităţile meiozei la
femeie(“ovulele au vârsta femeii”);
➢ alte cauze: doar 25% din copiii cu
trisomie 21 au mame peste 35 ani;
▪ NU intervin factori externi (!);
▪ gene de nedisjuncţie (?);
▪ “accidente” meiotice !?!

5
 U.M.F IAŞI

Anomaliile cromozomiale
de structură (v. LP):
➢ “ruperea” crz (agenţi
clastogeni) + reunirea
anormală a capetelor
rupte → crz. derivativi
➢ erori de recombinare
(Meioza I) ← CO inegal
(datorită structurii
genomului uman =
“preţul evoluţiei la Homo
sapiens”).
 Boli cromosomice - date generale
▪ Anomaliile de număr sau structură
neechilibrate → fenotip anormal → cel mai
frecvent letal → avort spontan sau nou
născut mort.
▪ Incidenţa anomaliilor cromosomice
neechilibrate la n.n. = 1/250 → sindroame
cromosomice
▪ Trisomii complete
▪ Monosomie X
▪ Trisomii parţiale
▪ Monosomii parţiale.

7
 Boli cromosomice - date generale
▪ Indiferent de cromosomul afectat, toate
anomaliile cromosomice neechilibrate viabile
prezintă o serie de trăsături comune:
▪ tulburări de creştere şi dezvoltare pre- şi
postnatală;
▪ retard psiho-motor;
▪ tulburări de reproducere, manifestate prin:
sterilitate şi/sau infertilitate (avorturi repetate
sau naştere de copii plurimalformaţi morţi
sau vii);
▪ sindrom plurimalformativ specific fiecărei
anomalii în parte.

8
 Boli cromosomice - date generale

▪ Consecinţele anomaliilor cromosomice

neechilibrate numerice şi structurale
depind de mai mulţi factori:
▪ tipul anomaliei,
▪ cantitatea de material genetic activ
prezent pe cromosomul implicat
▪ mărimea dezechilibrului genic;
▪ tipul cromosomului afectat (autosom sau
gonosom)
▪ numărul de celule afectate;
9
Trisomii autosomale

10
 SINDROMUL DOWN

♦Determinat de trisomia 21
♦Incidenţa trisomiei 21 este de 1:650 nou-născuţi vii (1,5‰).
♦La nou-născut şi copil:
♦lungime şi greutate mică,
♦hipotonie musculară,
♦dismorfie facială - fante palpebrale mongoloide, nas mic cu
narine anteversate, protruzie linguală,
♦gât scurt, cu exces de piele pe ceafă,
♦mâini scurte şi late, cu brahidactilie, pliu palmar transvers unic
(pliu simian)
♦malformaţii viscerale (atrezie duodenală, imperforaţie anală,
defecte cardiace);
♦retard mental şi de dezvoltare (copil)

11
Semnele cardinale pentru diagnosticul de sindrom Down în perioada neonatală şi de sugar

Frecvenţă (%)
Semne
Reflex Moro redus 85
Hipotonie musculară 80
Profil facial plat 90
Fante palpebrale oblice în sus şi în afară 80
Urechi mici, rotunde, jos situate 60
Exces de piele pe ceafă 80
Pliu simian 45
Hiperlaxitate articulară 80
Modificări morfologice pelvine la examenul 70
radiografic
Hipoplazia falangei mijlocii a auricularului 60
Minimum 6 semne prezente = sdr. Down 12
 SINDROMUL DOWN

♦La adult:
♦retard mental sever,
♦hipostatură,
♦obezitate,
♦fante palpebrale mongoloide,
♦pete Brushfield (pete de culoare maronie localizate pe iris)
♦buze groase şi eversate,
♦brahicefalie,
♦microtie,
♦gât scurt

13
 SINDROMUL DOWN

♦Etiopatogenie:

♦trisomie 21 liberă omogenă (47,XX,+21 sau 47,XY,+21) -

92% dintre pacienţi;

♦translocaţie Robertsoniană neechilibrată între cromosomi 21

[ 4 6 , X Y, - 2 1 , r o b ( 2 1 q 2 1 q ) ] s a u n e o m o l o g i
[46,XX,-14,rob(14q21q)]; 5% din cazuri;

♦mozaic cromosomic de tip 47/46 (47,XY,+21 /46,XY) 3% din

pacienţi.

♦trisomie 21 parţială <0,1%.

14
Sindromul Down
▪ Sindromul Down poate fi depistat prin
screening şi disgnostic prenatal,
▪ testul triplu în sângele matern + ecografia
fetală:
▪ α-fetoproteina [valoare scăzută],
▪ gonadotrofina corionică umană [valoare crescută]
▪ estriol neconjugat [valoare scăzută]
▪ Confirmarea diagnosticului necesită
examen citogenetic pe amniocite sau
vilozităţi coriale.
15
 Sindromul Down
▪ Riscul de recurenţă al sdr. Down la următoarele
sarcini a unei femei care are un copil cu sdr. Down
este dependent de tipul de trisomie 21:
▪ fiind nesemnificativ în trisomii prin mozaic (<0,1%)
▪ redus în trisomia 21 liberă omogenă (aproximativ 1%)
▪ dacă unul din părinţi are o translocaţie Robertsoniană
echilibrată:
▪ moderat în trisomia 21 prin translocaţie Robertsoniană între
cromosomi neomologi (10%)
▪ total în trisomia 21 prin translocaţie Robertsoniană între
cromosomi omologi (100%)
▪ dacă copilul are translocaţie Robertsoniană, iar părinţii au
formulă cromosomică normală – risc redus ~1%

16
 Sindromul
Vârsta maternă (ani) Prevalenţa sindromului Down la naştere
‰ 1/ nn

Down
20 0,65 1560
25 0,74 1350
30 1,12 890
33 1,83 545
35 2,81 355
36 3,57 280
În absenţa altor cazuri de
sdr. Down în familie - riscul
37 4,59 220
de apariţie al sindromului
38 5,98 170
Down este dependent de
39 7,84 130
vârsta maternă
40 10,4 97
41 13,8 73
42 18,3 55
43 24,5 41
44 32,8 30
45 44,1 23
46 59,1 17
47 79,7 13
48 107 9
49 145 7
17
50 195 5
 SINDROMUL PATAU

♦Determinat de trisomia 13;

♦Incidenţă 1/5000-10.000 de naşteri;
♦Mortalitate crescută – 98% mor în primul an de viaţă;
♦ Fenotip:
♦holoprozencefalie - defect al liniei mediene (emisfer
cerebral unic, agenezie de corp calos, ventricul cerebral
unic, microftalmie/anoftalmie, ciclopie/proboscis,
despicătură velo-palatină mediană)
♦Întârziere de dezvoltare intrauterină (L, G ↓)
♦defect de scalp,
♦polidactilie,
♦unghii înguste şi convexe.
♦malformaţii cardiace şi cerebrale
♦Screening şi diagnostic prenatal citogenetic – triplu test +
ecografie fetală + amniocenteză
18
 SINDROMUL EDWARD

♦Determinat de trisomia 18;

♦Incidenţă 1/5000-8000 de naşteri;
♦Mortalitate crescută – 98% mor în primul an de viaţă;
♦ Fenotip:
♦dolicocefalie cu occiput proeminent,
♦dismorfie facială cu frunte teşită,
♦microretrognatism,
♦implantare joasă a urechilor, cu hipoplazia părţii
anterioare ("urechi de faun")
♦mâini cu degete flectate, încălecate,
♦picioare deformate “în piolet”.
♦malformaţii cardiace şi cerebrale,
♦Screening şi diagnostic prenatal citogenetic – triplu test +
ecografie fetală + amniocenteză
19
 Monosomii
autosomale parţiale

20
 SINDROMUL WOLF-HIRSCHHORN

• monosomia 4p-,
• incidenţă 1/50.000 de naşteri.
• fenotip
➢ hipotrofie staturo-ponderală marcată,
➢ dismorfie cranio-facială:
➢ microcefalie,
➢ hipertelorism,
➢ arcade sprâncenare proeminente,
➢ rădăcină nazală lărgită
➢ gură cu colţurile “căzute”
➢ anomalii auriculare
➢ anomalii cardiace
➢ defecte septale interatrial / interventricular
➢ retard mental sever.
♦ Regiune critică - 4p16
♦ Speranţa de viaţă este limitată, 1/3 din cazuri murind în primul an de viaţă. [5, 20]
21
 SINDROMUL CRI DU CHAT

♦ monosomia parţială 5p.

♦ incidenţa 1/50000 de naşteri,
♦ 1%.copii cu retard mental sever
♦ semnele clinice sugar: plâns caracteristic,
microcefalie, dismorfie cranio-facială cu facies
rotund, hipertelorism, epicantus, urechi jos inserate.
♦ semne clinice copil mare (adult) dismorfia facială:
facies îngust, micrognaţie, ştergerea unghiului
mandibular, hipostatură.
♦ retard mental sever (QI =20).
♦ malformaţii cardiace şi anomalii genito-urinare.

♦ deleţie 5p15.2, [12, 13, 20, 27]

22
Sindroame produse
prin deleţii
submicroscopice

23
 Sindrom Deleţie Manifestări clinice
Sindrom Langer-Giedion del (8q24.1) Multiple exostoze, aspect particular al nasului, păr
(triho-rino-falangian) subţire, anomalii falangiene.

Sindrom “WAGR” del (11p13) Tumoră Wilms, aniridie, displazie genito-urinară,

retard mental.
Sindrom Prader-Willi del(15q11-q13) Hipotonie neonatală, retard mental, obezitate,
dismorfie facială, acromicrie.
Sindrom Angelman del (15q11-q13) Retard mental, hipostatură, ataxie, crize de râs.

Sindrom del (16p13.3) Retard mental, hipostatură, police şi haluce late.

Rubinstein-Taybi
Sindrom del (17p11.2) Retard mental, dismorfie, hiperactivitate,
Smith-Magenis automutilare.
Sindrom Miller-Dieker del (17p13.3) Lisencefalie, retard mental, dismorfie facială.

Sindrom Alagille del (20p11-p12) Colestază cronică, dismorfie facială, anomalii

vertebrale.
sindrom DiGeorge şi del (22q11.2) Hipoplazia timusului şi paratiroidelor, malformaţii
velo-cardio-facial cardiace, dismorfie facială, retard mental, despicătură
palatină.
24
Sindromul Velo-cardio-facial

▪ Microdeleţie 22q11.2
▪ clinic:
▪ Dismorfie facială caracteristică (nas bulbos cu
filtru lung, faţă alungită, gură mică, urechi
mici)
▪ Despicătură palatină sau insuficienţă velo-faringiană
→ dificultăţi de fonaţie
▪ Malformaţii cardiace (defecte septale, tetralogie
Fallot)
▪ Dificultăţi de învăţare
▪ Hipocalcemie

25
Sindromul Velo-cardio-facial 

Etiologie
▪ Clasic
▪ Deleţie microscopică 22q11 - 15-20%
▪ FISH
▪ Deleţie submicroscopică 22q11.2 - 63%
▪ Absenţa deleţiei - 17%
▪ Regiune critică minimă - 480 kb
▪ 5 gene candidat
▪ În 10-15% din cazuri, deleţia este moştenită de
la unul din părinţi după un model DA → risc de
recurenţă 50%

26
SINDROM PRADER-WILLI
▪ 1/10.000-1/20.000 n.n.
▪ microdeleţie/deleţie 15q11-q13
▪ Hipotonie severă în perioada de nou-născut
▪ Dificultăţi de alimentaţie la sugar → gavaj
▪ Hiperfagie după 1 an → Creştere rapidă în greutate → Obezitate
hipotalamică
▪ Dismorfie craniofacială: Îngustarea diametrului bifrontal; Ochi cu
formă de migdală;Gură cu colţuri căzute
▪ Hipostatură;
▪ Hipogonadism:
▪ Hipoplazie genitală
▪ Pubertate întârziată
▪ Infertilitate
▪ Dezvoltare psihocomportamentală deficitară→ retard mental +
anomalii de învăţare
▪ Acromicrie;
27
▪ modificări genetice:
▪ deleţie 15q11-q13 de novo - prezente în 75% din cazuri
(întotdeauna de origine paternă), fiind caracterizate prin
absenţa unui segment cromosomic de aproximativ 3-4
Mb;
▪ disomia uniparentală maternă a cromosomului 15
prezentă în 20% din cazuri, fiind consecinţa “salvării” a
unei trisomii 15, anomalie corelată cu vârsta maternă
înaintată;
▪ deleţia interstiţială 15q11-q13 moştenită pe linie paternă în
cazul malsegregării meiotice a cromosomilor derivativi în
inserţii echilibrate, prezentă în 2-4% din cazuri;
▪ mutaţia centrului de amprentare, care controlează
modificările epigenetice ale genelor amprentate din
regiunea 15q11-q13, a fost identificată în 1% din cazuri.
28
Aneuploidii gonosomale

29
 SINDROMUL TURNER

♦monosomia X, singura monosomie viabilă:

♦Monosomie X omogenă;
♦Monosomie X în mozaic;
♦Monosomie X parţială prin deleţie de X, cromosom X
inelar, isocromosom X.
♦1/2500-1/5000 din nou-născuţii de sex feminin,
♦haploinsuficienţa genelor de pe cromosomul X ce scapă
inactivării. [16, 19, 20, 21, 51]

30
 SINDROMUL TURNER

♦clinic
♦la naştere,
♦copil de sex feminin,
♦lungime mai mică decât normal,
♦limfedem (dur, nedureros, tranzitoriu) la nivelul
mâinilor şi picioarelor,
♦gât scurt, cu exces de piele pe ceafă şi/sau pterygium
coli
♦distanţă intermamelonară mare. [16, 19, 20, 21, 51]

31
 SINDROMUL TURNER

♦clinic
♦Postpubertar
♦triada: hipostatură – amenoree primară -
caractere sexuale secundare feminine deficitare.
♦sterilitate primară şi definitivă.
♦glande mamare puţin dezvoltate,
♦pilozitate axilară absentă,
♦pilozitate pubiană redusă.
♦organele genitale externe infantile,
♦uter hipoplazic. [16, 19, 20, 21, 51]

32
 SINDROMUL TURNER

♦alte semne clinice

♦dismorfie cranio-facială necaracteristică (aspect matur al feţei, facies
triunghiular, epicantus, fante palpebrale antimongoloide, palat înalt,
anomalii dentare).
♦linia joasă de inserţie a părului pe ceafă, terminată în trident,
♦diametrul biacromial mai mare decât cel bitrohanterian,
♦torace evazat cu distanţă intermamelonară crescută,
♦cubitus valgus
♦scurtarea metacarpianului IV,
♦unghii convexe hipoplazice,
♦nevi pigmentari.
♦malformaţii congenitale renale sau cardiace, de obicei coarctaţie de
aortă sau defect septal atrial.
♦Inteligenţa este normală sau la limita inferioară a normalului, [16,
19, 20, 21, 51]

33
 SINDROMUL TURNER

Tratament. Schemele de tratement în ST sunt diferenţiate în funcţie de vârstă şi de

eventualele complicaţii..
Corecţia deficitului de creştere este efectuată în trei intervale de vârstă:
•în timpul copilăriei (2-10 ani) este utilă administrarea de supradoze de GH (hormon
de creştere); tratamentul trebuie iniţiat cât mai devreme posibil şi să fie continuu;
terapia cu GH nu mai este utilă după 10 ani când receptorii pentru hormon nu mai
răspund la supradoze;
•după vârsta de 11 ani (vârsta de debut a pubertăţii la fete) se aplică timp de 1 an – 1
an şi jumătate o terapie cu oxandrolon (un hormon androgen slab) care stimulează
creşterea pe lungime a oaselor;
•după vârsta de 12-13 ani se aplică terapie substitutivă cu hormoni sexuali feminini
(preparate ce conţin estrogeni şi progesteron); acest tratament se face cu pilule
contraceptive (conţin dozele optime de estrogeni şi progesteron) fiind preferabilă
administrarea de preparate microdozate, bazate pe hormoni naturali.
După vârsta normală de debut a pubertăţii, se face corecţia deficitului de feminizare
prin administrare de amestecuri de estrogeni şi progesteron (pilule contraceptive).
Această terapie trebuie continuată până în apropierea vârstei normale de instalare a
menopauzei (40-50 ani).
34
 SINDROMUL KLINEFELTER

•boală genetică determinată de trisomia XXY,

•cea mai frecventă anomalie gonosomală la sexul masculin
→ 1/1000 nn ♂.
•În trisomiile XXY omogene ← cromosomul X suplimentar
matern
•corelaţie statistică între riscul de sindrom Klinefelter la copil
şi vârsta maternă avansată în momentul concepţiei.
•Particularităţile clinice sunt determinate de prezenţa
suplimentară a cromosomului X.
•prezenţa în exces a genelor de pe cromosomul X →
anomalii în formarea testiculilor → disgenezie testiculară →
lipsa secreţiei de androgeni + azoospermie → sterilitate
masculină primară şi definitivă.

35
 SINDROMUL KLINEFELTER
diagnosticată postpubertar ← întârzierea dezvoltării caracterelor
sexuale secundare masculine.
semne clinice :
• statura înaltă,
• asocierea între microorhidie şi penis normal (disociaţie peno-
orhitică),
• sterilitate masculină
• inadaptabilitate socială.
• sexualizare masculină deficitară:
• pilozitate facială, axilară şi tronculară absente
• pilozitate pubiană redusă cu aspect ginoid,
• corp cu conformaţie de tip feminină (şolduri mai late decât
umerii),
• voce înaltă,
• adipozitate cu dispoziţie ginoidă.
• azoospermie 36
• ginecomastie
 TULBURĂRI DE REPRODUCERE DE CAUZĂ CROMOSOMICĂ

▪ Sterilitatea - imposibilitatea unui individ de a

forma gameţi fecundanţi

▪ Infertilitatea - terminarea unei sarcini prin

avort sau naşterea unui copil anormal.
▪ avorturi spontane repetate,
▪ naşterea de copii morţi plurimalformaţi,
▪ naşterea de copii vii plurimalformaţi
▪ asociearea acestor particularităţi

37
 STERILITATEA DE CAUZĂ CROMOSOMICĂ

▪ 10-15% din cupluri sunt sterile → sterilitate:

▪ masculină (20%)
▪ feminină (38%)
▪ de cuplu (27%)
▪ idiopatică (15%).
▪ factorii implicaţi în sterilitate sunt:
▪ genetici,
▪ endocrini,
▪ anatomici,
▪ imunologici
▪ de mediu.
▪ factori emoţionali sau psihologici.

38
 STERILITATEA DE CAUZĂ CROMOSOMICĂ

▪ sterilitatea poate fi:

▪ hipotalamică
▪ hipofizară hipogonadism hipogonadotrop
▪ Gonadică → hipogonadism hipergonadotrop,
▪ Postgonadică – fără hipogonadism.
▪ Sterilitatea gonadică:
▪ definitivă
▪ determinată de mutaţii:
▪ cromosomice
▪ genice.

39
STERILITATEA CROMOSOMICĂ FEMININĂ

Sindromul Turner
▪ monosomia X → insuficienţă ovariană → ↑ FSH şi LH + ↓
estrogeni şi progesteron → sterilitate primară şi definitivă.
▪ absenţa dezvoltării pubertare şi menarhei → 90% din
cazuri
▪ deleţiile Xp11:
▪ → insuficienţă ovariană în jumătate din cazuri.
▪ 50% cazuri cicluri menstruale prezente + fertilitatea rareori
prezentă.
▪ deleţiile Xp21 → amenoree secundară şi sterilitate.
▪ deleţiile Xq13-q26 → absenţa telarhei + amenoree
primară + hipogonadism hipergonadotrop.
▪ Mecanismele insuficienţei ovariene - pierderea unei
(unor) gene esenţiale pentru dezvoltarea normală a
ovarelor → absenţa genei modifică meioza → atrezia
foliculară.

40
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ FEMININĂ

Sindromul triplo X
▪ de obicei fenotip necaracteristic şi fertiltate prezentă.
▪ Uneori amenoree secundară precoce.
Translocaţiile X-autosom
▪ Translocaţiile X-autosom (15, 21, 22) sunt anomalii cromosomice rare.
▪ În translocaţiile echilibrate, inactivarea se face preferenţial pe
cromosomul X normal (Xn) în timp ce cromosomul X cu translocaţie (Xt)
rămâne activ.
▪ În translocaţii X-autosom neechilibrate → inactivare preferenţială a
cromosomului Xt.
▪ 1/2 din femeile purtătoare sterile.
▪ Sterilitatea poate fi consecinţa: unui efect de poziţie, a deleţiei unei
gene esenţiale pentru funcţia ovariană sau a afectării activităţii
cromosomului X în cursul mitozei şi meiozei celulelor germinale.

41
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ

Sindromul Klinefelter
▪ trisomia XXY → principala cauză de sterilitate masculină.
▪ Prezenţa suplimentară a unui cromosom X → disgenezie
testiculară → dispariţia progresivă a celulelor germinale →
deficit de sinteză a testosteronului.
▪ azoospermie.
▪ uneori la cazurile cu mozaic 46,XY/47,XXY (la vârste tinere)
→ oligospermie.
▪ Distrugerea tubilor seminiferi şi atrezia celulelor germinale
consecinţa unui efect de dozaj genic, indus de prezenţa a
doi cromosomi X.

42
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ

Bărbaţii XYY
▪ În trisomia XYY există o afectare a fertilităţii cu hipofertilitate
▪ Consecinţa unei vezicule sexuale anormale, prin asocierea
cromosomilor Y şi a cromosomului X → dificultăţi de spermatogeneză
→ ↓ nr. spermatozoizi.
Trisomiile autosomale
▪ trisomia 21 + trisomia 8 în mozaic → sterilitate masculină.
Bărbaţii XX
▪ 1/10000 – 1/20000 de bărbaţi
▪ anomalie a determinismului sexual
▪ 80% dintre cazuri ← translocaţia genei SRY (Sex-determing Region of
chromosome Y) de pe cromosomul Y pe cromosomul X în cursul
meiozei paterne.
▪ fenotip de sindrom Klinefelter + talie normală.
▪ Atrofie testiculară postpubertar
▪ Diagnostic prin tehnica FISH - sonde specifice regiunii SRY

43
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ

Anomalii structurale ale cromosomului Y

▪ 15% dintre subiecţii cu azoospermie
▪ 6% dintre subiecţii cu oligospermie severă.
▪ afectare testiculară ← absenţa unor Yq
▪ Cele mai frecvente anomalii - microdeleţiile Yq.
▪ Majoritatea sunt de novo
▪ identificate la 3-18% dintre bărbaţii cu azoospermie
nonobstructivă şi la 5-10% dintre bărbaţii cu
oligospermie severă.
▪ Evidenţierea microdeleţiilor cromosomului Y poate
fi realizată prin tehnica PCR.

44
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ

Anomalii structurale ale cromosomului Y

▪ microdeleţiile Y → modificări anatomopatologice testiculare
(absenţa completă a celulelor germinale ↔ blocarea
spermatogenezei).
▪ regiunea critică în microdeleţiile Y - Yq11.23 denumită AZF
(AZoospermia Factor).
▪ Regiunea AZF a fost împărţită în trei domenii notate: AZFa,
AZFb şi AZFc.
▪ Deleţiile subregiunii AZFa sunt rare (1-5%) dar severe, fiind
asociate cu absenţa celulelor germinale - gene implicate USP9Y şi
DBY .
▪ Deleţiile AZFb (16%) şi AZFc (60%)
▪ mai frecvente,
▪ blocarea spermatogenezei.
▪ la nivelul regiunii AZFb a fost identificată gena RBMY.
▪ la nivelul regiunii AZFc a fost identificată gena DAZ care codifică o
proteină ce se fixează pe ARN şi este exprimată doar în celulele
germinale testiculare.
45
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ

Anomalii structurale echilibrate

▪ inversii şi translocaţii (inserţii, reciproce şi Robertsoniene) cauzează
sterilitate masculină prin afectarea formării veziculei sexuale datorită
prezenţei cromosomului(ilor) derivativ(i).
▪ Inversiile cromosomilor 1, 2, 3, 5, 6, 7 şi 9 au fost asociate cu
sterilitatea masculină, incidenţa lor fiind de 8 ori mai mare decât la
persoanele normale.
▪ Translocaţiile reciproce şi inserţiile reprezintă cauza sterilităţii masculine
în aproximativ 1% din cazuri, incidenţa fiind mai mare în azoospermii.
▪ Azoospermia este consecinţa unei blocări a spermatogenezei, indusă de
modificarea configuraţiei meiotice normale.
▪ Translocaţiile Robertsoniene sunt implicate în circa 0,7% dintre cazurile
cu sterilitate masculină, cea mai frecventă fiind translocaţia rob(13;14).
▪ Afectarea fertilităţii variază de la o spermatogeneză cvasinormală până la
blocarea aproape completă a spermatogenezei.

46
 INFERTILITATEA CROMOSOMICĂ

Avorturile spontane
▪ pierderea inexplicabilă a unei sarcini, înainte
ca fătul să fie capabil să supravieţuiască
extrauterin (< săptămâna 20)
▪ Frecvenţa avorturilor spontane variază între
12 şi 50%, dependent de modul de evaluare
a sarcinii.
▪ În sarcinile depistate clinic, rata avorturilor
spontane este de 12-15%, majoritatea
pierderilor de sarcină producându-se între
săptămânile 7 şi 11 de gestaţie.
47
 INFERTILITATEA CROMOSOMICĂ

Avorturile spontane
▪ toate tipurile de anomalii cromosomice neechilibrate.
▪ 5% din produşii de concepţie umani prezintă aneuploidie, dar este
posibil ca această valoare să fie subestimată, deoarece mulţi embrioni
aneuploidie îşi întrerup evoluţia înainte ca sarcina să devină evidentă
clinic.
▪ au fost identificate toate tipurile de trisomie. Trisomia 16 este cea mai
frecventă trisomie (26,9% dintre trisomii) dar cea mai frecventă
aneuploidie este monosomia X (1/4 din totalul aneuploidiilor).
▪ Trisomiile gonosomale au o frecvenţă redusă în produşii de avort
(0,2%) ceea ce atestă severitatea mică a acestora.
▪ Triploidia reprezintă aproximativ 15% din totalul anomaliilor citogenetice
identificate la produşii de avort.
▪ Tetraploidia induce 5% din avorturile spontane, majoritatea acestora
producându-se în săptămânile 10-14 de gestaţie.
▪ Anomaliile cromosomice structurale neechilibrate determină 2% dintre
avorturile spontane, jumătate dintre aceste anomalii fiind de novo.

48
 INFERTILITATEA CROMOSOMICĂ

Avorturile recurente
▪ existenţa a mai mult de 2 avorturi spontane consecutive la
acelaşi cuplu.
▪ 0,8-1% din cupluri au mai mult de 3 avorturi spontane
consecutive.
▪ Riscul de recurenţă:
▪ 12% după un prim avort spontan,
▪ 24% după două avorturi spontane consecutive
▪ 36% după mai mult de 3 avorturi spontane consecutive.
▪ Principalele cauze de avorturi recurente sunt:
▪ malformaţiile uterine (15-30% din cazuri)
▪ bolile endocrine (defecte ale fazei luteale, sindromul ovarelor
polichistice – 23-40% din cazuri)
▪ cauzele genetice (anomalii cromosomice şi boli monogenice)
▪ tulburările imunologice (bolile autoimune caracterizate prin formarea
de autoanticorpi).

49
 INFERTILITATEA CROMOSOMICĂ

Avorturile recurente
▪ anomalii cromosomice structurale neechilibrate
▪ translocaţii neechilibrate
▪ 5% din avorturile recurente.
▪ unul dintre membrii cuplului purtător al unei translocaţii echilibrate
(reciprocă sau Robertsoniană).
▪ 80% dintre sarcinile unei femei purtătoare de translocaţie echilibrată
se încheie prin avort spontan,
▪ 16% se finalizează prin naşterea unui copil sănătos,
▪ 4% se termină prin naşterea unui copil cu un sindrom
plurimalformativ,.
▪ Inversiile cromosomice
▪ 0,3% dintre avorturile recurente,
▪ riscul de naştere a unui copil anormal este de 4-8%.
▪ Inversiile paracentrice au un risc mult mai mic decât cele
pericentrice.

50
INDICATIILE PRACTICE ALE STUDIULUI CROMOSOMILOR
UMANI
▪ La indivizii cu stări intersexuale, analiza cromosomilor
permite stabilirea concordanţei între sexul genetic şi cel civil
precum şi decelarea unor eventuale anomalii cromosomice.
▪ La indivizii cu sindroame plurimalformative (trei sau mai
multe malformaţii) cu sau fără retard mental, este utilă
efectuarea analizei cromosomice, deoarece poate fi
identificată prezenţa unei anomalii cromosomice numerice
sau structurale neechilibrate mici; analiza cromosomică este
importantă chiar şi când diagnosticul clinic este cert, ca în
sindromul Down, deoarece permite depistarea tipului de
dezechilibru cromosomic, aspect important pentru acordarea
sfatului genetic.
▪ În debilităţile mentale de cauză necunoscută, cu sau fără
tulburări de comportament, efectuarea cariotipului poate
indica prezenţa unei anomalii cromosomice structurale
neechilibrată.
51
INDICATIILE PRACTICE ALE STUDIULUI CROMOSOMILOR
UMANI
▪ La persoane cu dezvoltare anormală a caracterelor
sexuale secundare (de exemplu băieţi cu pilozitate sexuală
redusă şi voce înaltă) sau întârzierea apariţiei pubertăţii (în
special la fete cu talie mică sau la băieţi longilini) efectuarea
cariotipului permite identificarea unei anomalii gonosomice
(monosomie X sau trisomie XXY).
▪ La cuplurile cu sterilitate primară de origine
nedeterminată efectuarea cariotipului poate releva o
anomalie gonosomică sau o anomalie structurală
echilibrată.
▪ La cuplurile cu avorturi spontane repetate sau copii
născuţi morţi, efectuarea cariotipului poate indica prezenţa
unei anomalii cromosomice echilibrate, răspunzătoare de
accidentele reproductive. Efectuarea cariotipului la produşii
de avort poate indica existenţa unei anomalii numerice sau
a unei anomalii cromosomice structurale neechilibrată letale.
52
INDICATIILE PRACTICE ALE STUDIULUI CROMOSOMILOR
UMANI
▪ La părinţii copiilor cu anomalii structurale neechilibrate
(cu boli cromosomice), efectuarea cariotipului este
necesară, deoarece poate releva prezenţa unei anomalii
cromosomice structurale echilibrate, La rudele apropiate
ale indivizilor cu anomalii cromosomice echilibrate
efectuarea cariotipului poate releva aceeaşi anomalie,
aspect important pentru stabilirea riscului de recurenţă al
anomaliei.
▪ La persoanele expuse la acţiunea unor agenţi mutageni
(radiaţii ionizante, agenţi alchilanţi) efectuarea analizei
cromosomice permite, uneori, identificarea unor anomalii
cromosomice structurale neechilibrate dobândite, de tipul
cromosomilor inelari sau cromosomilor dicentrici.

53
INDICATIILE PRACTICE ALE STUDIULUI CROMOSOMILOR
UMANI
▪ În unele forme de cancer, efectuarea cariotipului poate releva o
anomalie cromosomică structurală dobândită. Astfel, în leucemia
mieloidă cronică poate fi identificat cromosomul Philadelphia 1
(translocaţie între cromosomii 9 şi 22) în retinoblastom există o deleţie
13q−, iar în tumora Wilms (nefroblastom) poate fi identificată o deleţie
11p−. Detecţia anomaliei cromosomice specifice este utilă pentru
identificarea recidivelor şi, în unele cazuri, pentru stabilirea
prognosticului pacienţilor.
▪ Diagnosticul prenatal este indicat pentru cuplurile cu risc crescut (un
părinte purtător al unei anomalii cromosomice echilibrate, cupluri care
au avut copii cu anomalii cromosomice neechilibrate, vârstă maternă
avansată – peste 35 de ani - în momentul concepţiei). Realizarea
analizei cromosomilor din celulele fetale (din lichidul amniotic sau
vilozităţile coriale) permite evidenţierea unor anomalii cromosomice
numerice sau structurale neechilibrate. În cazul identificării unor
anomalii cromosomice cuplul parental poate opta pentru întreruperea
sarcinei.

54
BOLILE MONOGENICE

1
 Boli monogenice - date generale
▪ Bolile monogenice sunt produse prin mutaţii care
afectează o singură pereche de gene alele.
▪ Bolile monogenice sunt caracterizate prin fenotipuri
anormale, determinate exclusiv de factorii ereditari.
▪ Ele reprezintă o parte importantă a patologiei genetice,
deoarece sunt numeroase - peste 9.500 de entităţi
clinice distincte,
▪ Per ansamblu sunt relativ frecvente – afectând 1-2%
dintre nou-născuţii vii
▪ Bolile monogenice se transmit ereditar conform legilor
lui Mendel.
▪ Investigaţia genetică presupune în primul rând
efectuarea anamnezei familiale şi a arborelui
genealogic.
2
 Boli monogenice - date generale

▪ Pe baza arborelui genealogic se poate

stabili modul de transmitere monogenic
al afecţiunii (vezi LP):

▪ dominant autosomal sau legat de

cromosomul X.

▪ recesiv autosomal sau legat de cromosomul

X.

3
 Boli monogenice - noţiuni generale
▪ transmiterea monogenică = cel mai simplu mod de
transmitere → recunoaştere uşoară
▪ numeroase dificultăţi de diagnostic şi evaluare a
riscului de recurenţă ← variabilitatea expresiei
fenotipică a mutaţiilor (interrelaţii genice şi influenţa
factori de mediu):
▪ penetranţa incompletă,
▪ expresivitatea variabilă, Vezi curs FUNCŢIA GENEI
▪ pleiotropia,
▪ eterogenitatea genetică
▪ specificitatea de organ,
▪ consanguinitatea.

4
 Boli monogenice - noţiuni generale
SPECIFICITATEA DE ORGAN

▪ noţiune calitativă → tipul şi localizarea

efectelor fenotipice ale genei mutante.

▪ boli dominante care afectează mai multe

organe sau ţesuturi.

▪ boala Rendu-Osler (angiomatoza hemoragică

ereditară) → hemoragii în diferite organe prin
ruperea unor hemangioame.

5
 Boli monogenice - noţiuni generale

CONSANGUINITATEA

▪ ↑ probabilitatea ca descendenţii să moştenească

aceeaşi mutaţie genică recesivă şi să fie homozigoţi
afectaţi.
▪ fiecare individ are 3-4 gene recesive → cuplu
consanguin RISC pentru o boală recesivă gravă.
▪ coeficient de consanguinitate (F) - probabilitatea
copilului provenit dintr-un cuplu consanguin de a fi
homozigot (afectat) pentru o genă la nivelul unui locus
specific, moştenită de la genitorul comun al cuplului
parental
▪ coeficientul de înrudire (R) - proporţia medie de gene
comune a membrilor unui cuplu consanguin
6
 BOLILE MOLECULARE

▪ Studiul bolilor moleculare a relevat existenţa

mai multor tipuri de efecte ale mutaţiilor
genice asupra fenotipului:
▪ mutaţii cu pierderea funcţiei;
▪ mutaţii cu câştig de funcţie;
▪ mutaţii cu dobândirea de funcţii noi;
▪ mutaţii cu expresie genică ectopică sau
heterocronică.

7
 BOLILE MOLECULARE

▪ Pentru unele maladii monogenice se

cunoaşte întregul mecanism patogenic:
▪ Gena mutantă
▪ Mutaţia care determină afecţiunea
▪ Modificările proteice
▪ Modificările celulare
▪ Modificările la nivelul unor organe sau a
întregului organism.
▪ Aceste boli → boli moleculare.
▪ > 2000 de afecţiuni moleculare.

8
 BOLILE MOLECULARE

▪ În raport, cu tipul de deficit funcţional, bolile

moleculare pot fi împărţite în:
▪ defecte enzimatice,
▪ defecte de transport şi de stocaj, defecte ale proteinelor
structurale,
▪ defecte ale proteinelor implicate în homeostazia
organismului;
▪ defecte ale proteinelor implicate în expresia genică,
▪ defecte ale proteinelor implicate în dezvoltare,
▪ defecte ale proteinelor implicate în metabolismul şi
comunicarea intercelulară

9
 DEFICITE ENZIMATICE

▪ Erori înnăscute de metabolism

▪ Interesează toate metabolismele.
▪ 350 de deficite enzimatice (posibil > 3000).
▪ De obicei transmitere recesivă (autosomală
sau legată de cromosomul X).
▪ majoritatea enzimelor normale au activitate catalitică >
necesităţile fiziologice ale organismului.
▪ la heterozigoţi (Na sau XNXa) → activitate enzimatică
50% → proces metabolic normal.
▪ la homozigoţi (aa) + heterozigoţii compuşi (a1a2) +
hemizigoţi (XaY) → activitatea insuficientă → bloc
metabolic.
10
 DEFICITE ENZIMATICE

▪ Efectele blocului metabolic pot fi diferite:

▪ acumularea substratului;
▪ absenţa produsului final de metabolism;
▪ metabolizarea secundară a produsului
primar al reacţiei;
▪ activarea unui mecanism de feed-back
negativ

11
 DEFICITE ENZIMATICE

Acumularea substratului
▪ absenţa enzimei → blocarea metabolizării produsului
primar al reacţiei → acumulare;
▪ când substratul este o moleculă mică (difuzibilă) →
sânge → efecte negative în majoritatea ţesuturilor
▪ de exemplu, acumularea de galactoză în deficitul de galactozo-1-
fosfat uridil transferază);

▪ când substratul este o macromoleculă → acumulare

locală → efecte nocive în ţesutul unde se formează
▪ (de exemplu acumularea de glicozaminoglicani în
mucopolizaharidoze);

12
 GALACTOZEMIA

▪ cea mai frecventă enzimopatie ce afectează

metabolismul zaharidelor.
▪ 1/55.000 de nou-născuţi
▪ transmitere de tip recesiv autosomal.
▪ forma clasică de boală ← mutaţie în gena
galactozo-1-fosfat uridil transferazei (GALT):
▪ > 150 de mutaţii,
▪ trei frecvente:
▪ Gln188Arg,
▪ Lys258Asn
▪ Ser135Leu

13
 GALACTOZEMIA

Diagnostic.
▪ Manifestările clinice → sugar ← alimentaţia lactată.
▪ simptome iniţiale: vărsături şi dificultăţi de hrănire.
▪ Ulterior:
▪ deficit de creştere,
▪ deficit de dezvoltare neuro-psihică,
▪ retard mental,
▪ cataractă
▪ semnele de ciroză hepatică (hepatomegalie, icter prelungit).
▪ Diagnosticul de certitudine → teste biochimice:
▪ ↑ galactozurie
▪ ↑ galactozemiei
▪ activitate ↓GALT.


14
 GALACTOZEMIA
▪ Tratament.
▪ îndepărtarea galactozei şi lactozei din alimentaţie
▪ folosirea de formule speciale de lapte praf,
▪ evitarea produselor lactate.
▪ Profilaxie.
▪ screening-ul neonatal al galactozemiei → determinarea
activităţii GALT într-o picătură uscată de sânge, recoltat
prin puncţie capilară.
▪ Prognosticul.
▪ La pacienţii netrataţi → insuficienţă hepatică, retard
mental şi cataractă.
▪ Aplicarea precoce a tratamentului → viaţă cvasinormală,

15
 DEFICITE ENZIMATICE

absenţa produsului final de metabolism

▪ efectele negative ale blocului metabolic ←

absenţa substanţei metabolizate de
enzima implicată
▪ de exemplu, deficitul de tirozinază
determină absenţa transformării tirozinei în
melanină cu apariţia albinismului oculo-
cutanat;

16
 DEFICITE ENZIMATICE

▪ metabolizarea secundară a produsului

primar al reacţiei

▪ în absenţa enzimei → activare căi

secundare de metabolism → formare de
produşi metabolici toxici;
▪ de exemplu, în absenţa fenilalanil-
hidroxilazei → activare cale secundară
metabolică → acid fenilpiruvic + acid
fenillactic → efecte toxice nervoase;
17
 FENILCETONURIA

▪ boală recesiv autosomală ← mutaţii ale genei care

codifică fenilalanin hidroxilaza,
▪ enzima catalizează transformarea fenilalaninei în
tirozină.
▪ 1/10.000 de nou-născuti în populaţia caucaziană.
▪ Gena PAH:
▪ localizată 12q24.1.
▪ eterogenitate alelică → > 400 de mutaţii.
▪ 6 mutaţii frecvente → 2⁄3 din cazurile de fenilcetonurie.
▪ majoritatea bolnavilor heterozigoţi compuşi →
variabilitate a nivelurilor reziduale ale activităţii
enzimatice.

18
 FENILCETONURIA

▪ Mecanism patogenic.
▪ blocarea transformării fenilalaninei (un aminoacid
esenţial) în tirozină
▪ acumulare de substrat → hiperfenilalaninemie
▪ activare cale secundară de metabolizare → acid
fenilpiruvic (fenillactic) + acid fenilacetic → efecte
toxice SNC.
▪ efecte secundare:
▪ ↓ melaninei → hipopigmentaţia
▪ ↓ producerii de dopamină → convulsii.

19
 FENILCETONURIA
▪ manifestări clinice după primul trimestru de viaţă ←
aportul de fenilalanină din laptele matern.
▪ indicii posibile la nou-născut: hipopigmentaţie
cutanată, păr blond şi culoarea albastră a ochilor.
▪ forme netratate →
▪ tulburările neurologice (anomalii de mers, postură şi
şedere),
▪ retard somatic
▪ retard mintal (de obicei sever).
▪ miros anormal al urinei (“de şoarece“)
▪ crize comiţiale
▪ dermatită eczematiformă.

20
 FENILCETONURIA

▪ Diagnosticul de certitudine →
paraclinic:

▪ dozarea plasmatică a fenilalaninei

(peste 20 mg/dl)

▪ nivelul urinar ↑ al acizilor fenil-piruvic

şi orto-hidroxi-fenil acetic.

21
 FENILCETONURIA

▪ fenilcetonuria maternă:
▪ forme grave de fenilcetonurie (manifeste
din momentul naşterii) la copiii femeilor cu
fenilcetonurie
▪ În absenţa restricţiei severe de fenilalanină
în timpul gestaţiei.
▪ Simptome asociate:
▪ microcefalie
▪ anomalii congenitale cardiace.

22
 FENILCETONURIA
▪ Tratament.
▪ dieta restricţionată pentru fenialalnină →
nivel seric de fenilalanină < 6 mg/dl.
▪ tratament din prima lună de viaţă şi menţinut
pentru toată viaţa.
▪ după adolescenţă relaxarea restricţiei ↔
fenilalaninemie < 10-12 mg/dl.
▪ restricţie severă preconcepţional şi
gestaţional la paciente gravide →
preîntâmpină boala la copiii bolnavelor.

23
 FENILCETONURIA
▪ Profilaxie → screening-ul neonatal al
afecţiunii:
▪ Screening generalizat → depistare > 99% din
cazuri
▪ Aplicare zilele 3-7 după naştere.
▪ Două metode de screening:
▪ metoda Güthrie - inhibiţia creşterii coloniilor de
bacil subtilis de către fenilalanina din sânge →
numeroase rezultate fals pozitive sau fals
negative.
▪ teste fluorimetrice - mai exacte → stabilirea
diagnosticului în 99,9% din cazuri.

24
 DEFICITE ENZIMATICE

activarea unui mecanism de feed-back negativ

▪ absenţa produsului funcţional → activarea unui

mecanism de feed-back negativ → accentuarea efectelor
negative ale blocului metabolic;
▪ de exemplu în deficitul de 21-hidroxilază → absenţa
formării de cortizol →, stimularea secreţiei de ACTH-RH
(în hipotalamus) → stimularea secreţiei de ACTH (în
hipofiză) → activare în exces a corticosuprarenalei →
hipertrofie glandulară + transformarea colesterolului în
hormoni androgeni

25
 SINDROMUL ADRENO-GENITAL
▪ transmitere recesiv autosomală
▪ incidenţa bolii este 1/8.000 – 1/20.000 de
nou-născuţi.
▪ mutaţii ale genei CYP21A2, care codifică
21-hidroxilaza:
▪ mutaţii punctiforme la nivelul exonilor sau
intronilor,
▪ deleţii complete sau parţiale,
▪ înlocuirea genei cu pseudogena CYP21A1P.


26
 SINDROMUL ADRENO-GENITAL
▪ Absenţa enzimei perturbă metabolismul
colesterolului în corticosuprarenală →
▪ deficit de glucocorticoizi (cortizol)
▪ deficit de mineralocorticoizi (aldosteron)
▪ hipersecreţie de androgeni (testosteron)
▪ Hipocortizolemia → feed-back negativ →
hipersecreţie de ACTH → hiperplazie
suprarenaliană.

27
 SINDROMUL ADRENO-GENITAL
Diagnostic.
▪ Manifestările clinice:
▪ vărsături,
▪ şoc
▪ virilizare şi organe genitale externe ambigue (stare intersexuală) la
fetiţe
▪ pubertate precoce şi hipostatură la băieţii afectaţi
▪ deces în formele complete, cu pierdere de sare şi hipocorticism;
▪ Diagnosticul paraclinic:
▪ nivel ↑ cetosteroizi urinari,
▪ nivel ↑ pregnantriolului urinar,
▪ nivel ↑ 17α-hidroxiprogesteron seric
▪ nivel ↑ ACTH-ului seric.

28
 SINDROMUL ADRENO-GENITAL
▪ Tratament.
▪ hidrocortizon şi fludrocortizon în doze adaptate
vârstei, per kilogram corp, dependent de
condiţiile vieţii
▪ Corecţia chirurgicală a stării intersexuale
▪ Prognosticul.
▪ Speranţă de viaţă şi fertilitate normală în
tratament corect şi aplicat imediat după naştere.

29
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Hemoglobinopatii
▪ grup de afecţiuni, caracterizate printr-un
deficit de transport intraeritrocitar al
oxigenului.
▪ Incidenţa globală 1/20 de persoane
▪ certificată de depistarea unei anomalii de
migrare electroforetică a hemoglobinei

30
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Hemoglobinopatii
▪ > 700 de mutaţii → 500 cauzează hemoglobinopatii.
▪ mutaţiile pot afecta:
▪ gena β-globinei (localizată 11p)
▪ gena α-globinei (localizată 16p)
▪ mutaţiile pot avea transmitere recesivă sau dominantă.
▪ mutaţiile pot cauza modificări :
▪ calitative - hemoglobina este constituită din două lanţuri α şi
două β, dar unul din aceste lanţuri au funcţie modificată →
substituţii, deleţii, inserţii, mutaţii cu afectarea cadrului de
lectură, mutaţii la nivelul codonului terminal
▪ cantitative → afectează producerea de lanţuri α (α-talasemie)
sau lanţuri β (β-talasemie) → cantitate ↓ sau absenţa de HbA .

31
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Hemoglobinopatii – efecte patogenice
▪ Mutaţiile în situsuri de fixare ale hemului
sau de interconectare a lanţurilor →
hemoglobine instabile → precipitare
intraeritrocitară → anemie hemolitică.
▪ Exemple de astfel de hemoglobine anormale
sunt: Hb S, Hb C, Hb E, Hb Gun Hill etc.

32
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Hemoglobinopatii – efecte patogenice

▪ Mutaţiile în situsurile de fixare a oxigenului →

▪ methemoglobinemii (hemoglobina este stabilă în
forma redusă) - Hb Boston sau Hyde Park;
▪ hemoglobine cu afinitate scăzută pentru oxigen - Hb
Kansas;
▪ hemoglobine cu afinitate crescută pentru oxigen -
Hb Chesapeake sau Heathrow.

33
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Fibroza chistică
▪ Mucoviscidoza/ fibroza chistică =
transmitere recesiv autosomală
▪ mutaţia genei CFTR (cystic fibrosis
transmembrane conductance regulator) →
canal transmembranar pentru clor.
▪ 1/2000-2500 de nou-născuţi bolnavi în
populaţia caucaziană,
▪ heterozigoţi Na - 1/25.
34
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Fibroza chistică
▪ Gena CFTR (7q31) = 27 de exoni.
▪ Gena → proteină cu funcţie de canal transmembranar de
clor.
▪ Proteina = 5 domenii:
▪ două domenii de legare a ATP
▪ două domenii transmembranare (cu funcţie de canal de clor)
▪ un domeniu reglator
▪ > 1000 de mutaţii (majoritatea rare) - deleţii, mutaţii
missense, mutaţii nonsense, mutaţii cu decalarea cadrului
de lectură, mutaţii ce afectează situsurile de matisare.
▪ Cea mai frecventă mutaţie - 70% dintre pacienţi - mutaţia
ΔF508, → absenţa fenilalaninei în poziţia 508 a proteinei.

35
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Fibroza chistică – mecanism patogenic
▪ proteina anormală → deficit de excreţie a clorului din celulă
→ acumulare intracelulară de clorură de sodiu →
îngreunarea secreţiei celulare de mucus → efecte negative
respiratorii (infecţii bronşice cronice) şi digestive
(insuficienţă exocrină digestivă).
▪ Corelaţii mutaţie – funcţie:
▪ o activitate proteică < 3% N → formă severă completă de boală
▪ funcţie proteică 3-8% → forme de boală limitate la pancreas
▪ conservare a funcţiei proteice de 8-12% → forme uşoare de boală
→ infertilitate masculină.

36
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Fibroza chistică – diagnostic
▪ Forme severe - debut neonatal sau în copilărie.
▪ forme uşoare - perioada adultă → sterilitate ← absenţa
congenitală bilaterale a vaselor deferente.
▪ Simptomatologia clinică clasică:
▪ pulmonar - infecţii recurente cronice ← staza secreţiilor la nivel
bronşic.
▪ digestiv:
▪ maldigestia → deficit de absorbţie alimentară → deficit de creştere.
▪ tulburări de tranzit intestinal,
▪ ileus meconial neonatal
▪ crize biliare.
▪ Paraclinic:
▪ testul sudorii - ↑ Na + Cl în secreţii sudorale (peste 60mEq/L)
▪ analiza moleculară care atestă prezenţa mutaţiei.

37
 DEFICITE ALE PROTEINELOR
IMPLICATE ÎN TRANSPORT ŞI STOCAJ
Fibroza chistică
▪ Tratament.
▪ combaterea infecţiilor pulmonare - antibioticoterapie agresivă şi adecvată,
▪ creşterea fluidităţii secreţiilor bronşice
▪ administrarea de enzime digestive pentru stimularea digestiei.
▪ Prognosticul.
▪ ameliorat în ultimele decenii → speranţa de viaţă 25-50 ani, dependent de
ţară.
▪ Profilaxie.
▪ Screeningul neonatal
▪ - testare moleculară a nou-născuţilor pentru 10-30 dintre mutaţiile cele mai
frecvente.
▪ rezultate fals negative - eterogenitatea alelică este importantă ~ 5% din bolnavi
heterozigoţi compuşi, având o alelă mutantă rară.
▪ diagnosticul prenatal molecular - părinţii heterozigoţi + mutaţie cunoscută

38
DEFICITE ALE PROTEINELOR STRUCTURALE

▪ Proteinele structurale constituie elementele de

bază ale oricărei celule.
▪ Exemple de boli produse prin defecte ale
proteinelor strcuturale sunt:
▪ sindromul Marfan - defect al fibrilinei, componentă a
ţesutului conjunctiv,
▪ distrofiile musculare Duchenne şi Becker - defect al
distrofinei, componentă a fibrei musculare)
▪ osteogenesis imperfecta - defect al fibrelor de colagen
▪ sferocitoza ereditară - defect al ankyrinei, componentă a
membranei eritrocitare

39
 OSTEOGENESIS IMPERFECTA

GENERALITĂŢI
▪ “Boala oaselor de sticlă”
▪ Un grup larg de afecţiuni ce se manifestă
prin fragilitate şi plasticitate anormale ale
osului, cu fracturi recurente prin
traumatisme banale
▪ Incidenţă globală - 1/10.000 indivizi
▪ Generată de modificări ale colagenului de
tip I
▪ Împărţită în 4 grupe clinice 40
 OSTEOGENESIS IMPERFECTA

GENERALITĂŢI
▪ transmitere ereditară de tip dominant autosomal
▪ majoritatea pacienţilor sunt heterozigoţi An
▪ majoritatea cazurilor sunt spontane (fără istoric
familial pozitiv) ← mutaţii germinale de novo
▪ persoanele afectate au un risc de 50% - la fiecare
sarcină - de a avea copii afectaţi
▪ au fost identificate peste 200 de mutaţii diferite la
nivelul genelor COL1A1 şi COL1A2

41
OSTEOGENESIS IMPERFECTA - FORME CLINICE

OSTEOGENESIS IMPERFECTA tip I

•Formă uşoară de afectare
•Simptomatologie:
•Fragilitate osoasă → fracturi la traumatisme minore
•Fracturile recurente în copilărie îşi reduc frecvenţa
în perioada adultă
•Sclere albastre
•Dentinogenesis imperfecta (A sau B)
•De obicei fără deformaţii scheletice
•Uneori surditate presenilă

42
OSTEOGENESIS IMPERFECTA - FORME CLINICE

OSTEOGENESIS IMPERFECTA tip II

•Formă letală de afectare
•Simptomatologie:
•Fracturi produse prenatal
•Sclere albastru intens
•Deformaţii scheletice importante

43
OSTEOGENESIS IMPERFECTA - FORME CLINICE

OSTEOGENESIS IMPERFECTA tip III

•Formă nonletală gravă de afectare
•Simptomatologie:
•Fracturi produse prenatal
•Sclere albastru intens
•Hipostatură
•Tulburări ale dentiţiei
•Deformaţii scheletice progresive
•Surditate

44
OSTEOGENESIS IMPERFECTA - FORME CLINICE

OSTEOGENESIS IMPERFECTA tip IV

•Formă nonletală gravă de afectare
•Simptomatologie:
•Risc de fracturi postnatal
•Sclere normale
•Tulburări ale dentiţiei
•Deformaţii scheletice uşoare sau moderate
•Surditate

45
 OSTEOGENESIS IMPERFECTA

Tratament.
imobilizare gipsată
dispozitive protetice.
biofosfonaţi → ↓ resorbţia osoasă → ↑ fixarea osoasă a calciului → ↑ densităţii
minerale osoase.
Prognosticul.
În tipul I de osteogenesis imperfecta, pacienţii au speranţă de viaţă normală, dar
prezintă risc crescut de fracturi oricând pe parcursul vieţii.
Forma II de boală este letală în perioada neonatală.
Formele III şi IV de osteogenesis imperfecta se asociază cu deficite de creştere,
fracturi frecvente şi deformaţii osoase multiple, de multe ori fiind necesară
imobilizarea la pat sau în scaun mobil.
Profilaxie.
Pt. cupluri care au avut un copil afectat de osteogenesis imperfecta, mai ales cu
tipul II de boală. În aceste condiţii, se impune efectuarea diagnosticului prenatal
prin examinarea radiologică a fătului în trimestrul II de sarcină sau analiza
moleculară a amniocitelor când se cunoaşte mutaţia.

46
BOLI PRIN DEFECTE ALE PROTEINELOR IMPLICATE
METABOLISMUL ŞI COMUNICAREA INTERCELULARĂ
•surditatea neurosenzorială nonsindromică recesiv autosomală -
mutaţia genei conexinei 26)
•hipoparatiroidismul familial izolat cu transmitere dominant
autosomală -mutaţia genei parathormonului
•sindromul Morris - mutaţia genei receptorului pentru androgen
•hipercolesterolemia familială - mutaţia genei receptorului pentru
lipoproteinele cu densitatr scăzută
•sindroamele Crouzon, Apert şi Pfeiffer - mutaţii ale genei
receptorului tip 2 al factorului de creştere fibroblastică
•acondroplazia - mutaţia genei receptorului tip 3 al factorului de
creştere fibroblastică
• neurofibromatoza tip I - mutaţia genei neurofibrinei)

47
BOLILE OSOASE ŞI MUTAŢIILE GENELOR RECEPTORILOR
FACTORILOR DE CREŞTERE FIBROBLASTICĂ

•Receptorii factorilor de creştere fibroblastică -

FGFR:
• 4 receptori membranari de tip tirozin-
kinază;
•fixează factorii de creştere fibroblastică
FGF 1, 2, 4, 8, 9
•codificat de o genă localizată 4p16.3, ce
conţine 19 exoni
48
BOLILE OSOASE ŞI MUTAŢIILE GENEI RECEPTORULUI
FACTORULUI DE CREŞTERE FIBROBLASTICĂ 3

Manifestările clinice acoperă un spectru de severitate

ce variază de la formele medii (hipocondroplazia) şi
forme grave (acondroplazia) la forme letale (displazia
tanatoforică)

49
 BOLILE OSOASE ŞI MUTAŢIILE GENEI RECEPTORULUI
FACTORULUI DE CREŞTERE FIBROBLASTICĂ 3

ACONDROPLAZIA
•Cea mai frecventă formă de nanism la om:
•incidenţă 1/15.000-1/40.000 de indivizi
•boală dominant autosomală cu penetranţă completă - risc de recurenţă 50%
•90% din cazuri sunt sporadice
•mutaţii de novo în cursul spermatogenezei:
•asociere cu vârsta paternă crescută în momentul concepţiei
•persoanele afectate - An - sunt fertile şi transmit mutaţia la 50% din descendenţi
•formele homozigote - AA - letale în perioada neonatală ← 25% din sarcinile
unui cuplu de acondroplazici
•99,9% cazuri - mutaţie în codonul 380: GGG→ AGG (CGG) ←→ Gly→Arg

50
 BOLILE OSOASE ŞI MUTAŢIILE GENEI RECEPTORULUI
FACTORULUI DE CREŞTERE FIBROBLASTICĂ 3

ACONDROPLAZIA
•semne clinice:
•nanism cu scurtarea rizomelică a membrelor
•macrocefalie
•rădăcină nazală turtită
•bose frontale
•mână “în trident”
•oase tubulare scurte
•lordoză accentuată şi cifoză toracolombară

51
 BOLILE OSOASE ŞI MUTAŢIILE GENEI RECEPTORULUI
FACTORULUI DE CREŞTERE FIBROBLASTICĂ 3

HIPOCONDROPLAZIA
•Manifestări clinice şi radiologice similare celor observate în
acondroplazie, dar mai puţin severe
•Manifestări clinice:
•nanism
•micromelie
•lordoză lombară
•Transmitere autosomal dominantă
•Numeroase mutaţii în gena FGFR3 - eterogenitate alelică

52
 BOLILE OSOASE ŞI MUTAŢIILE GENEI RECEPTORULUI
FACTORULUI DE CREŞTERE FIBROBLASTICĂ 3

DISPLAZIA TANATOFORICĂ
•Cea mai frecventă displazie scheletică sporadică letală
• 1/60.000 naşteri
•Două forme clincie DT I şi DT II
•Aspecte clinice comune:
•scurtare micromelică a membrelor;
•macrocefalie
•platispondilie
•cavitate toracică redusă
•DT I - femur încurbat
•DT II - femur drept şi deformaţi craniană în “trifoi” 53
Boli prin anomalii ale receptorilor

HIPERCOLESTEROLEMIA
FAMILIALĂ (AD):
- Gena FH (19q13) - receptor
LDL
-1: 500 nn
- hipercolesterolemie
- ateroscleroză coronariană

54
Boli prin anomalii ale
proteinelor implicate în NEUROFIBROMATOZAA
transducţia semnalelor

NEUROFIBROMATOZA 1 (AD):
- Gena NF1 → neurofibrina
(proteină supresoare a
creşterii tumorale)
-1:3.000 NN
- afectarea celulelor derivate
din creasta neurală:
- melanocite → pete cafe au
lait; pistrui axilari
- schwann → neurofibroame
- noduli irieni (Lish)

55
 BOLILE

MULTIFACTORIALE

Conf. dr. E.V. GORDUZA

 U.M.F IAŞI

1. DEFINIŢIA, FRECVENŢA ŞI 

ETIOLOGIA BMF
❖ BMF = afecţiuni determinate de MC cord
factori multipli, genetici şi Defectele tub
ecologici. neural
❖ BMF sunt: Despicăturile
➢ numeroase, labiale/palatine
➢ variate : B. coronariană
▪ afectează orice vârstă: Stenoza pilorică
▪ copil → majoritatea Piciorul strâmb HTA esenţială
anomaliilor congenitale congenital Diabetul zaharat
izolate (frecvenţă individuală Astmul bronşic
~ 1:1000 nn vii), +
▪ adult → bolile comune Retardul mental B. ulceroasă
(frecvenţă individuală B. neuro-
~1:100 ); Autismul infantil
▪ afectează orice sistem / organ degenerative
❖ 3 - 5 % nn B. canceroasă
❖ ↑ morbiditatea şi mortalitatea Psihoze
generală (schizofrenia,
[Link]ă)
Obezitatea
Alcoolismul
 U.M.F IAŞI

ETIOLOGIA BMF: FACTORII GENETICI + FACTORI DE MEDIU

a. Metode de studiu a factorilor genetici

(1) Agregarea familială:

▪ incidenţa ↑ a BMF printre rudele de gradul I şi II comparativ cu
populaţia generală;
▪ NU are distribuţie mendeliană;
▪ variabilă în familii diferite.
(2) Studiul gemenilor
(gemeni MZ = ereditate identică; gemenii DZ = eredităţi diferite):
▪ concordanţă ↑ la gemenii MZ comparativ cu gemenii DZ
(3) Studiile de adopţie:
▪ incidenţa ↑ la părinţii biologici comparativ cu părinţii adoptivi
(4) Asocierea cu anumiţi markeri genetici :
▪ incidenţa ↑ a anumitor alele la bolnavi comparativ cu populaţia
generală.
 U.M.F IAŞI

FACTORII GENETICI ÎN BMF

c. Rolul factorilor genetici

IPOTEZA CLASICĂ: genele de susceptibilitate (GS) →
predispoziţie genetică la boală (PG):
PG + Mediu = Boală

▪ GS sunt multiple (poligenie) şi diferite ← nr ???

▪ au efecte cantitative, mici şi aditive;
▪ acţionează concomitent.
▪ Numărul GS – diferă de la o persoană la alta şi
are o distribuţie gaussiană în populaţie;
▪ când se depăşeşte un anumit PRAG indivizii pot fi bolnavi.
▪ Factorii de mediu determină „când” şi „cât de grav” vor fi
afectaţi indivizii predispuşi la boală.
 U.M.F IAŞI

3. RISCUL GENETIC ÎN BMF

a) Evaluarea riscului genetic de recurenţă a BMF

este solicitată în practica medicală în special
după naşterea unui copil cu o anomalie congenitală
izolată:
MC cord, defecte tub neural (spina bifida, anencefalie), despicături
labiale /palatine, picior strâmb congenital, luxaţie congenizală de
şold, stenoza pilorică, etc

❖ Riscul genetic nu poate fi calculat matematic, ca şi în

bolile monogenice.
❖ Se determină un risc empiric, prin analiza unui
număr mare de familii în care apare boala.
 U.M.F IAŞI

RISCUL GENETIC ÎN BMF

❖ Riscul empiric de recurenţă (RR) pentru rudele gr I

depinde de frecvenţa bolii în populaţie şi este egal cu
radical din frecvenţa bolii :
■ anomalii congenitale izolate f=1:1000 → RR = 1:32 sau 3%
■ bolile comune ale adultului f=1:100 → RR = 1:10 sau 10%
❖ RR scade semnificativ la rudele de gr II iar la cele de
gr. III devine ~ ca în populaţia generală.
❖ În concluzie, riscul de recurenţă al unei anomalii
congenitale izolate la rudele de gr. I este foarte mic:
3-5% dar totdeauna trebuie să stabilim cu precizie că
anomalia congenitală este cu adevărat izolată
 U.M.F IAŞI

RISCUL GENETIC ÎN BMF

b) RR poate creşte însă peste 5% în patru situaţii:

❖ În familie sunt mai multe persoane afectate

Ex. în despicăturile labio-maxilo-palatine
– un copil afectat = RR 4%
– doi copii afectaţi = RR 10% (familia are o PG >)
❖ Bolnavul are o formă mai gravă de boală
Ex. în despicătura labială unilaterală = RR 2,5 %
în despicătura labială bilaterală = RR 6%
(bolnavul are mai multe gene risc)
 U.M.F IAŞI

❖ Bolnavul aparţine sexului mai rar afectat

(pentru ca să fie bolnav este nevoie de un număr mai
mare gene de risc)

Ex. 1: stenoza pilorică – (femeile fac mai rar boala)

bărbat bolnav → risc 5,5% pt băieţi; 2,4% pt
fete
femeie bolnavă → risc 19,4% băieţi; 7,3%
fete
Ex. 2: boală coronariană (femeile fac mai rar - datorită
efectului protectiv al estrogenilor);
copii unei femei bolnave au RR mai mare decât cei
ai unui bărbat bolnav.

❖ Părinţii sunt înrudiţi

(au mai multe gene de risc în comun)
 ANOMALIILE
CONGENITALE

Conf. dr. E.V. GORDUZA

 1. Anomaliile congenitale: definiţie, frecvenţă şi
importanţă

a). Definiţia anomaliilor congenitale.

❖ Anomaliile congenitale (AC):
➢ modificări (defecte) morfologice (structurale) ale unui
organ sau regiuni anatomice,
➢ produse de tulburări de dezvoltare prenatală
(erori de morfogeneză),
➢ prezente la naştere, evidente (depistate) sau nu în
această perioadă.
b). Frecvenţa şi importanţa AC

❖ frecvenţă mare: 3-5% nou-născuţi,

❖ consecinţe deseori grave,
➢ 25% AC → handicap fizic, senzorial sau mental major.
❖ cauză frecventă de morbiditate şi mortalitate
infantilă:
➢ 25% AC → decese în primul an de viaţă;
➢ 20% AC → decese la 1-9 ani
❖ cheltuieli importante

AC = problemă majoră de sănătate publică.

Implică cu necesitate: prevenţie, diagnostic precoce.
 2. Clasificarea AC

2.1. Clasificarea patogenică a AC – după natura erorii

de morfogeneză (Spanger et al., 1982):
- malformaţii congenitale *,
- disrupţii (“distrugeri” ) congenitale ,
- deformaţii congenitale,
- displazii congenitale.
Importanţa clasificării : evaluarea corectă a
prognosticului şi riscului genetic de recurenţă.
 a. Malformaţiile congenitale (MC)

- MC = AC produse printr-un proces

primar, intrinsec şi precoce
de morfogeneză anormală.

- Primordiul de organ NU se
formează normal
(ţesuturile sunt însă normale)
datorită unei:
diferenţieri incomplete
(ex., sindactilie, DSV );
diferenţieri anormale
(ex., polidactilia).
 Malformaţiile congenitale (MC)

MC pot fi:
❖ izolate → un singur organ:
❖ MC se produc precoce: → cauze multifactoriale →
RR mic (2-3%)
15-60 de zile de dezvoltare
i.u = perioada de organogeneză
(“embriopatii”)
❖ multiple → ≥ două organe
→ cauze variate: cromozo-
milale, monogenice; teratogene
→ RR ≠ 2-50%.
 b. Disrupţiile congenitale (Dr.C)

❖ Dr.C = AC produse prin distrugerea

secundară, extrinsecă şi tardivă
(“fetopatii”) a unei structuri fetale
formată normal (!).
➢ex., amputaţiile digitale
prin bride amniotice → tulburări
circulatorii → necroză → rezorbţie →
distrugerea structurilor normale.
❖ Cauze negenetice:
agenţi extrinseci (ischemie, infecţii,
bride amniotice)

❖ RR ~ nul
 c. Deformaţiile congenitale (Df.C)

❖ Df. C = AC de formă sau poziţie a

unei părţi / regiuni a corpului
produse tardiv (“fetopatii”) prin
compresia şi deformarea unei
structuri fetale formată normal (!).

➢ex., piciorul strâmb congenital;

 c. Deformaţiile congenitale (DfC)

❖ Cauze multifactoriale:
➢ extrinseci (frecvente): limitarea spaţiului
uterin (uter mic/ malformat, gemeni,
oligohidramnios) → compresie →
deformaţie;
➢ intrinseci (rare): inabilitatea de mişcare
(făt mare, anomalii /boli SNC sau
musculare) → compresie → deformaţii +
artrogripoză.

❖ Prognostic – bun (pot fi reversibile la

încetarea compresiei ± tratm. ortopedic)

❖ RR – de obicei mic
 d. Displaziile congenitale (Dp. C)

❖ Dp. C = AC determinate de organizarea anormală a

celulelor în ţesuturi (dishistogeneză).

❖ Efecte în toate structurile în care se găseşte ţesutul

respectiv.
➢displazii ectodermale
➢displazii scheletice (ex., acondroplazia)
❖ Cauze: mutaţii monogenice
❖ RR →mare (25 – 50%)
2.2. CLASIFICAREA CLINICĂ A [Link].

❖ Funcţie de numărul şi tipul erorilor de

morfogeneză:
➢ AC izolate: eroare unică şi localizată;
➢ AC multiple: erori multiple

❖ Problemă esenţială pentru medic: AC unică sau

multiplă?
➢ diagnostic complet şi corect,
➢ pronostic,
➢ sfat genetic corect
 a). ANOMALII CONGENITALE IZOLATE:

❖ unice = o singură anomalie; ex., DSA

❖ complexe = mai multe anomalii, în acelaşi organ:
ex., DSA+DSV
❖ secvenţe = o anomalie primară care determină
secundar alte anomalii;
ex., S. PIERRE - ROBIN = hipoplazia mandibulei →
[Link]ă + glosoptoză
 b). ANOMALII CONGENITALE MULTIPLE

❖ Sindroame pluri-malformative
= combinaţie specifică de ACM corelate etio-patogenic
➢ sdr. Cromozomiale (sdr. Down)
➢ sdr. Monogenice (sdr. Marfan)
➢ sdr. Teratogene (sdr. Alcoolismului fetal)
❖ Asociaţii pluri-malformative
= asocierea frecventă a unor ACM dar ne-corelate etiopatogenic
➢ asociaţia VATER reuneşte: anomalii Vertebrale, Anale, Traheo-
Esofagiene, Renale
❖ Anomalii congenitale multiple
= combinaţii întâmplătoare a unor AC care individual sunt frecvente
➢ Malformaţie cong. cord + picior strâmb sau testicul necoborât cong.
 Sdr. PM cromozomiale

➢ Hipotrofie staturo-ponderală,
➢ Microcefalie severă,
➢ Hipertelorism, exoftalmie,
➢ colobom irian,
➢ Nas mic,
➢ Micrognatie,
➢ Malf. cong. cord; despicătură
palatină; agenezie renală dr.

Diagnostic clinic:
Obs. Sdr. WOLF-HIRSCHORN (4p–)
 Sdr. PM monogenice
Sdr. APERT = acrocefalo-poli-sindactilie = sdr. monogenic (AR)
 Sdr. PM teratogene

Sdr. Alcoolismului fetal

➢ întârziere în creşterea pre şi postnatală
(G si T < -2 DS);
➢ retard mental mediu;
➢ epicantus, fante palpebrale scurte (-2 DS)
➢ hipoplazie malare,
➢ filtru lung, fără reliefuri (scor 4-5)
➢ vermillionul buzei superioare subţire,
➢ urechi displazice ce se aseamănă cu ”şina
de cale ferată”);
➢ DP, DSV
 3. CAUZELE ANOMALIILOR CONGENITALE

❖ Cauze:
➢ ne - genetice (teratogeni) ~ 5%
➢ genetice (mutaţii) ~ 45%
➢ necunoscute ~ 50%
(factori genetici neidentificaţi încă !!)
❖ Importante pentru profilaxie şi sfat genetic
 3.1. Cauzele NEGENETICE ale AC

❖ Agenţi teratogeni din mediu (~ 4%)

[biologici, chimici, fizici] +
❖ starea fiziologică / patologică a mamei (~ 1%).
❖ Total ~ 5% !!!
❖ Orice femeie / gravidă trebuie:
➢ să-i cunoască şi
➢ să-i evite.
 Cauzele negenetice ale AC

Efectele unui agent

teratogen depind de:
- perioada gestaţională,
- natura şi doza,
- expuneri concomitente,
- susceptibilitatea genetică
a mamei şi fătului.
 Cauzele negenetice ale AC
a) Agenţii biologici (2%): b) Agenţii chimici (2%):

- Toxoplasmoza (1) ALCOOLUL

- Others: Treponema (2) anticonvulsivantele
- Rubeola
- Citomegalic v.
(tratm. epilepsie)
- Herpes simplex (3) inhibitotii ECA (tratm. HTA)
(4) retinoizi ± antimicotice
Identificarea infecţiilor prin (tratm. dermatologice)
testul TORCH (5) androgeni/progestine sintetice
(tratm. iminenţe avort)
(6) unele anticoagulante (cumarinice)
(7) litiu (tratm. unor psihoze)
(8) citostaticele
(9) streptomicina, tetracicline
(10) FUMATUL
 Cauzele negenetice ale AC

c) Agenţii fizici: d) Starea mamei (1%):

- Radiaţiile ionizante (1) Fiziologică:

- Hipertemia prelungită - VM > 35 de ani
- Conformaţia uterului - Starea de nutriţie:
- deficitul în folaţi !!!,
- deficitul proteic.
(2) Starea patologică:
- diabetul zaharat (hiperglicemia),
- epilepsia (anticonvulsivantele)
- lupusul eritematos diseminat,
- fenilcetonuria.
 3.2. Cauzele GENETICE ale AC

❖ ~ 45%
❖ Anomalii cromozomiale neechilibrate
❖ Mutaţii monogenice (RR – mare)
❖ Ereditatea multifactorilaă (RR – mic)

La orice copil cu AC
trebuie să se facă
consult genetic + explorări genetice
+ sfat genetic
 4. PROFILAXIA ANOMALIILOR CONGENITALE

a) Profilaxia primară → se adresează cauzelor

(1). Sfatul genetic: preconcepţional, prenatal, postnatal
(2). Planificarea sarcinii:
- de preferat până la 35 de ani;
- în deplină stare de sănătate,
- suplimentare acid folic (800µg/zi) – o lună pre-concepţional
şi 2 luni post-concepţional.
(3). Cunoaşterea şi evitarea factori teratogeni.
 Profilaxia anomaliilor congenitale

(3). Cunoaşterea şi evitarea factori teratogeni:

- Vaccinarea antirubeolică a tinerelor fete;
- Controlul atent al diabetului zaharat sau epilepsiei;
- Evitarea băutorilor alcoolice;
- Renunţarea la fumat;
- Evitarea administrării neautorizate a oricărui medicament;
- Evitarea iradierii diagnostice.

b) Profilaxia secundară:
- Diagnostic prenatal / depistare postnatală precoce
 SEXUALIZAREA 

NORMALĂ ŞI PATOLOGICĂ

1
 U.M.F IAŞI

1. SEXUALIZAREA NORMALĂ

❖ Mai multe etape - precis coordonate, reglate genetic şi umoral.

DETERMINISMUL SEXUAL

DIFERENŢIEREA
SEXUALĂ

❖ Pot fi grupate în două procese distincte şi succesive:

➢ determinismul sexual = formarea gonadelor;
➢ diferenţierea sexuală = formarea căilor genitale interne (CGI) şi
organelor genitale externe (OGE) →SEXUL FENOTIPIC. 2
 U.M.F IAŞI

SEXUALIZAREA NORMALĂ

❖ Organele genitale se dezvoltă, la ambele sexe, din structuri

iniţiale ambivalente, bipotenţiale*
(gonada primitivă; canalele Wolf şi Müller; sinusul uro-genital)
➢la embrionul XX, sexualizarea este un proces SPONTAN şi PASIV,
fără intervenţii hormonale majore;
➢la embrionul XY, sexualizarea este un proces ACTIV,
ce implică numeroase molecule care ”comută” programul standard
feminin al sexualizării pe direcţie masculină.

❖ Planul embrionar de bază al sexualizării la mamifere

şi om este ÎNNĂSCUT ŞI SPONTAN FEMININ

3
 U.M.F IAŞI

1.1. DETERMINISMUL SEXUAL

❖ În momentul fecundării se formează SEXUL

GENETIC: XX sau XY.
❖ Genele de sexualizare situate pe crz. sexuali
(dar şi pe autosomi) → SEXUL GONADIC:
testicule sau ovare.
❖ În prima fază→ din crestele genitale ale
mezonefrosului se formează (spt. 3-6) mezonefros

gonadelor primitive (progonade) = structuri

Gonade
nediferenţiate, bipotenţiale, identice la primitive

ambele sexe;

4
 U.M.F IAŞI
DETERMINISMUL SEXUAL

❖ Formarea gonadelor primitive este controlată de genele autosomale

SF1, WT1, ş.a.
❖ Apoi, din gonadele primitive se formează gonadele;
sub acţiunea unor gene (situate pe X şi Y dar şi pe autosomi) :
SRY+SOX9 →testicule şi WNT4+DAX1 →ovare.
 U.M.F IAŞI

a) FORMAREA TESTICULELOR
❖ Testiculule se formează rapid (spt.
7-8) şi încep să producă hormoni:
testosteron şi hormonul
antimulerian;
➢ rolul major îl are cromosomul Y:
prezenţă Y→ testicule;
absenţa Y→ ovare;
➢ efectul dominant al cromosomului Y
← gena SRY (de la Sex-determining
Region on the Y chromosome) – de
pe Yp11.3 → formarea testiculelor.
➢ Gena SRY inhibă DAX-1 (situată pe
X) → şi activează SOX9
(autosomală) → va determina
formarea tubilor seminiferi.
❖ Spermatogeneza este controlată de
genele AZF - situate Yq (mutaţia lor
produce azoospermie)
 U.M.F IAŞI

b). FORMAREA OVARELOR

• Ovarelor se formează mai tardiv (spt.

10-18) şi NU produc hormoni !.

➢ La embrionul XX, gena autosomală

WNT 4 stimulează gena DAX-1 (de pe X)
care va represa gena autozomală SOX9
(implicată în formarea testiculelor) şi va
determina formarea OVARELOR.

➢ Dezvoltarea normală a ovarelor →

funcţionarea ambelor alele ale genei
DAX1 (în sdr. 45,X→ovare disgenetice).

7
 U.M.F IAŞI
1.2. DIFERENŢIEREA SEXUALĂ: formarea sexului
fenotipic →CGI şi OGE

❖ Sexul gonadic → sexul

fenotipic:

a). Formarea căilor genitale

interne (CGI) luna III,

- din canalele Wolff şi Müller

(prezente atît la embrionii XX cât şi la
cei XY).

8
 U.M.F IAŞI
Formarea căilor genitale interne

- CGI feminine se formează din c.

Muller, în mod spontan şi PASIV:
[Link] → regresează,
c.Müller→ Tr, Ut, 1/3 sup. vagin

- CGI masculine se formează din c.

Wolf, în mod ACTIV prin acţiunea locală
a hormonilor TF :
➢ c. Wolff ← testosteron → epididim, vase
deferente şi vezicule seminale;
➢ c. Müller ← hormonul anti - müllerian →
regresează

9
 U.M.F IAŞI

DIFERENŢIEREA SEXUALĂ

b) Formarea organelor genitale externe (OGE) lunile IV-V

➢din sinusul uro-genital (SUG) (structură ambivalentă, prezentă la
ambele sexe) alcătuit din tuberculul genital (TG) + pliurile
urogenitale (pUG) + pliurile labioscrotale (pLS).

10
U.M.F IAŞI

Formarea organelor genitale externe (lunile IV-V)

OGE feminine – se
formează din SUG în mod
SPONTAN, fără hormoni:
▪ TG → clitorisul;
▪ SUG rămâne deschis;
▪ pUG → labiile mici;
▪ pLS → labiile mari.

11
 U.M.F IAŞI

Formarea organelor genitale externe (lunile IV-V)

➢ OGE masculine – se formează ACTIV, prin acţiunea

dihidro-testosteronului (sintetizat din testosteron sub
acţiunea 5-alfa-reductazei) şi receptroului androgenic
(codificat de o genă de pe Xq)
▪ TG se alungeşte → penisul,
▪ pUG fuzionează → uretra peniană,
▪ pLS se unesc → scrotul.

12
 U.M.F IAŞI

DIFERENŢIEREA SEXUALĂ

c). Formarea identităţii şi comportamentului sexual.

➢pe baza configuraţiei OGE la naştere se declară sexul civil.
➢La 2-3 ani (prin acţiunea hormonilor sexuali asupra SNC) se stabileşte
identitatea sexuală - conştientizarea apartenenţei la un anumit sex.

➢La pubertate, hormonii sexuali → [Link].S (sexul pubertar) şi

comportamentul sexual specific fiecărui sex (expresia publică / socială
a identităţii sexuale).

➢SEXUL PSIHOLOGIC ([Link] + Comp. Sx) – prin acţiunea hormomilor

sexuali asupra unor structuri specifice SNC (hipotalamusul anterior şi
sistemul limbic) → organizare neuronală caracteristică fiecărui sex.

13
 U.M.F IAŞI

2. STĂRILE INTERSEXUALE

2.1. Anomaliile determinismului sexual (1%)

❖ Produse de anomalii ale cromozolior sexuali sau mutaţii ale
genelor implicte în formarea gonadelor.
❖ Forme clinice:
➢disgeneziile gonadice XXY sau XO
➢disgenezia gonadică mixtă (45,X/46,XY)
➢disgenezia gonadică pură (XX sau XY) – absenţa
gonadelor, datorită mutaţiilor genelor implicate în acest
proces
➢hermafroditismul adevărat = prezenţa T + Ov sau
ovotestis la acelaşi individ; produs frecvent prin dublă
fecundare → zigot XX / XY

14
 U.M.F IAŞI

2.2 ANOMALII ALE DIFERENŢIERII SEXUALE


(pseudohermafroditisme).

❖ Pseudohermafroditisme (PH) = discordanţa între sexul

genetic şi gonadic (normale şi concordante) şi OGE ambigue.

❖ PH feminine (XX, ovare şi diferite grade de virilizare a OGE) –

85% (!!!) din stările intersexuale,

❖ PH masculine (XY, testicule şi OGE incomplet masculinizate) –

14% dintre stările intersexuale

15
 U.M.F IAŞI

2.2.1. PSEUDOHERMAFRODITISMELE FEMININE (PHF)-85%


Femei (46,XX) , cu ovare bilaterale, grade variabile de virilizare OGE
– datorită excesului de androgeni în cursul vieţii fetale

(1). Hiperplazia congenitală de suprarenală

➢ cauza cea mai frecventă de PH feminin;
➢ consecinţa unor anomalii în sinteza h. steroidieni
CSR, cel mai adesea deficitul de 21 hidroxilază,
care produc un exces de androgeni
 U.M.F IAŞI

HIPERPLAZIA CONGENITALĂ DE SUPRARENALĂ

❖ HCS = boli recesive produse de mutaţii ale genelor pentru enzimele

implicate în producerea de cortizol în suprarenale
▪ 95% din HCS ← deficienţă de 21-hidroxilază (mutaţii diferite în
genă CYP21 -6p21.3 → alele cu grade diferite de deficienţă
enzimatică):
▪ forma severă – HCS cu pierdere de sare (reducere cortizol +
.
aldosteron): intersex la nn + deshidratare severă;
▪ forma moderată – HCS cu virilizare simplă (reducere cortizol):
virilizare nn sau prepubertară (pubertate precoce) a copiilor;
▪ forma uşoară – HCS non-clasică (cortizol+aldosteron ≈ normale)
(1:100) produce efecte androgenice (hirsutism, acnee, menstre
neregulate, PCOS) la adolescentă şi infertilitate (prin anovulaţie) la
femeia adultă.

▪ 5% din HCS: alte deficienţe enzimatice (11β-OH; 17α-OH; 3β-OH)

17
 U.M.F IAŞI

PSEUDOHERMAFRODITISMELE FEMININE (PHF)


Femei (46,XX) , cu ovare bilaterale, grade variabile de virilizare OGE 

– datorită excesului de androgeni în cursul vieţii fetale

(2). PF nonadrenalian
a) deficite în aromataza placentară (→
conversia androgenilor în estrogeni) →
exces androgeni → virilizarea
embrionilor feminini;
b) tumori ovariene virilizante;
c) tumori suprarenaliene virilizante;
d) administrarea de compuşi androgenici
(precum 17-alfa-19-nortestosteronul)
pentru prevenirea avorturilor.

18
 U.M.F IAŞI

2.2.2. PSEUDOHERMAFRODITISMELE MASCULINE (PHM)-14%


Bărbaţi (46,XY) , cu testicule bilaterale, 

OGE incomplet masculinizate

– datorită deficitului de sinteză sau recepţie a androgenilor

(1) Anomaliile în SINTEZA

hormonilor androgeni (1/5)

• Masculinizarea incompletă: de la
aspect masculin cu hipospadias
până la aspect feminin.
• Regresia c. Müller este normală

19
 U.M.F IAŞI
PSEUDOHERMAFRODITISMELE MASCULINE (PHM)-14%

Bărbaţi (46,XY) , cu testicule bilaterale, OGE incomplet masculinizate

– datorită deficitului de sinteză sau recepţie a androgenilor

(2) Anomaliile în ACŢIUNEA şi

RECEPŢIA androgenilor (4/5)
sinteza testosteron şi AMH=
normale

a). Deficienţa 5 alpha reductazei 2

(T → DHT)
➢ hipospadias perineoscrotal sever
(“sac vaginal”),
b). Anomalii ale receptorului
androgenic (AR) – receptor nuclear,
codificat de o genă pe Xq11
➢ Sindroame de insensibilitate la
androgeni
c) Anomalii ale receptorului AMH:
➢ sindromul persistenţei ductelor
Müller→ “bărbaţi cu uter”
 U.M.F IAŞI
Sindromul de insensibilitate completă la androgeni = CAIS* (testiculul
feminizant sau sindromul Morris)

➢ Fenotip feminin normal (caractere

sexuale secundare feminine normale),
➢ reducerea /absenţa pilozităţii axilare
şi pubiene
(“femeile manechin”)
➢ amenoree primară
➢ vaginul în “deget de mănuşă, adesea
rudimentar
➢ 46,XY → Testiculi
localizaţi intraabdominal sau inghinal.
➢ Trompele, uterul sunt absente (←AMH)
➢ Mutaţiile genei AR (Xq11)

* PAIS – hipospadias peno-scrotal + ginecomastie pub. 21

* MAIS – bărbaţi normali cu scăderea spermatogenezei
 U.M.F IAŞI

2.3. CONDUITA PRACTICĂ 


ÎN TULBURĂRILE DE SEXUALIZARE

❖ Depistarea la naştere este o urgenţă psihosocială.

➢ Medicul neonatolog trebuie să recunoască orice anomalie a OGE

➢ Se recomandă părinţilor să nu stabilească numele copilului, până la
elucidarea sexului genetic
➢ Esenţial → diagnostic corect, cât mai rapid posibil.

22
 U.M.F IAŞI

CONDUITA PRACTICĂ ÎN TULBURĂRILE DE SEXUALIZARE

1. Stabilirea sexului genetic: analiză cromozomială (urgenţă)

2. Etapele următoare :
• studii imagistice (US, CT, RMN) – pentru a decela sau nu
prezenţa gonadelor şi structurilor mulleriene;
• biochimice (electroliţii serici).
• hormonale (17-hidroxiprogesteronul şi steroizii gonadali);
3. Diagnostic de etapă
4. Se va lua o decizie (informată şi fermă) privind sexul în care va fi
declarat şi crescut copilul (rolul sexual).
Opţiunea va depinde de posibilităţile de a realiza structuri
genitale neambigue şi funcţionale sexual.

23
 U.M.F IAŞI

CONDUITA PRACTICĂ ÎN TULBURĂRILE DE SEXUALIZARE

5. Alte explorări pentru un diagnostic etiologic corect.

6. Îngrijire continuă corespunzătoare:
• reparare chirurgicală precoce,
• tratamente hormonale sunstitutive,
• susţinere psihologică.

Diagnosticul şi tratamentul implică o echipă completă

(pediatru, endocrinopediatru, genetican, chirurg piholog),
antrenată în diagnosticul şi managementul stărilor intersexuale.

Din păcate există erori de diagnostic sau diagnostice tardive.

În aceste cazuri nefericite, ideal ar fi ca să se facă „o corecţie”
până la vârsta de 18 de luni (maximum 30 de luni).

24
 GENETICA 

BOLII CANCEROASE

1
 U.M.F IAŞI

GENETICA BOLII CANCEROASE

❖ CANCERUL = grup de boli (carcinoame; sarcoame;

leucemii şi limfoame) caracterizate prin proliferarea
celulară necontrolată → TUMORĂ (neoplasm):
▪ benignă → limitată la ţesutul de origine;
▪ malignă → invadează ţesuturile vecine şi la distanţă (metastaze)

❖ CAUZE:
▪ Factori de mediu (75%) → alterări aparat genetic;
▪ Predispoziţie genetică → mutaţii genice;
▪ Vârsta → erori de replicare şi de reparare a ADN

❖ Cancerul este o boală genetică a celulelor somatice →

producerea de MUTAŢII MULTIPLE, în gene care
controlează: proliferarea celulară, ciclul mitotic,
repararea ADN, apoptoza.

2
 U.M.F IAŞI

Genetica bolii canceroase

❖ Formarea tumorii : începe cu mutaţii ale unor gene ce

controlează proliferarea celulară → o celulă anormală →
hiperproliferare + instabilitate genomică → CLONĂ
anormală, → TUMORĂ benignă

❖ După iniţiere, tumora evoluează multistadial prin

acumularea unor noi modificări genetice şi epigenetice →
“imortalizare” + invazia ţesuturilor vecine + angiogeneză şi
metastazare → TUMORĂ MALIGNĂ (CANCER)

3
 U.M.F IAŞI

1. GENE IMPLICATE ÎN CANCER.


1.1. ONCOGENELE

❖ Identificate iniţial la retrovirusurile ce produc tumori la

animale: oncogene virale (v-onc); ex.:
▪ gena src (Rous sarcoma virus);
▪ gena ras (Rat virus sarcoma).
❖ Ulterior, descoperite în tumorile umane: oncogene
celulare: (c-onc);
❖ Structura v-onc ~ c-onc; virusurile = vectori c-onc
❖ Oncogenele – secvenţă asemănătoare cu a unor gene
normale ce controlează creşterea şi diferenţierea celulare
= gene proliferative sau proto-oncogene;
❖ Funcţionează în anumite etape ale dezvoltării → apoi
sunt represate.
4
 U.M.F IAŞI

Oncogenele

FUNCŢIA PROTOONCOGENELE:
codifică diferite componente ale
căilor de semnalizare pentru
proliferarea celulară:
1) factori de creştere (ex.,PDGFB);
2) receptori factori de creştere (ex.,
EGFR, RET);
3) componente intracelulare
(ex.,RAS, ABL);
4) proteine nucleare (factori
transcripţie) (ex., MYC);
5) proteine de control a ciclului
celular (ex., MDM2).

5
 U.M.F IAŞI

Oncogenele

ACTIVAREA PROTOONCOGENELOR în celulele somatice:

❖ mutaţii punctiforme (← ≠ cancerigeni → ex., gena RAS);
❖ translocaţii cromozomiale (plasarea proto-onc în proximitatea altei
gene active) (ex., t(9q;22q) în Leucemia mieloidă cronică;
❖ inserţii virale;
❖ amplificare genică.

Activarea oncogenelor = câştig de funcţie → ONCOGENELE AU

EFECT DOMINANT LA NIVEL CELULAR → o singură alelă mutantă (An)
modifică fenotipul celular

6
 U.M.F IAŞI

1.2. GENELE SUPRESOARE ALE CREŞTERII

TUMORALE (GSCT)

❖ GSCT (→ receptori; proteine citoplasmatice / nucleare) → inhibă

proliferarea celulară (“tumor-suppressor genes”).
❖ Mutaţiile GSCT → “pierderea funcţiei” de supresie → proliferare
celulară necontrolată.

❖ Au efecte RECESIVE (aa) la nivel celular

➢Transformarea unei celule normale într-o celulă tumorală →
necesită două mutaţii ale GSCT
(ipoteza "two hits", Knudson, 1971):
▪ prima mutaţie poate fi moştenită (în cancerele erditare) sau dobândită postnatal
→ (Na) stare heterozigotă.
▪ a două mutaţie → pierderea heterozigozităţii (“loss of heterozygosity” - LOH)
→ (aa).
7
 U.M.F IAŞI
Genele supresoare ale creşterii tumorale:

1). gene “gatekeeper,

2). gene “caretaker”.

1). Genele gatekeeper („portar”): 2). Genele caretaker

❖ controlează creşterea („îngrijitor”):
celulară
(regleză proto-oncogenele
❖ menţin stabilitatea
inhibă mitoză sau activează genomului;
apoptoza); ❖ mutaţiile lor → instabilitatea
❖ mutaţiile lor → hiper- genomică (IG):
proliferare ❖ anomalii genice
❖ anomalii cromozomiale →
❖ ex.:
▪ gena TP53 (50% din toate ❖ IG determină alte mutaţii →
cancerele); exacerbează capacitatea de
▪ genele BRCA1 şi BRCA2 - proliferare celulară.
cancerele de sân;
▪ gena APC (~70% dintre
cancerele colorectale),
8
 U.M.F IAŞI

2. ANOMALII CITOGENETICE ÎN CANCERE

a) Anomaliile numerice (aneuploidii):

▪ sunt frecvente dar nespecifice;
▪ pierderea sau câştigul unor cromozomi,
▪ datorită instabilităţii genomice;
▪ produc noi dezechilibre ale genelor (de pe aceşti cromozomi)
implicate în proliferarea celulară;
b) Anomalii structurale
▪ translocaţii reciproce (în leucemii şi limfoame)→ produc rearanjări
genice ce determină activarea unor oncogene;
▪ sunt SPECIFICE pentru anumite neoplazii → diagnostic; ex.:
▪ t(9q;22q) pt leucemia mieloidă cronică;
▪ t(1q;19q) pt leucemia acută limfoblastică.
▪ anomalii complexe → “cromzomi marker” (în tumori solide)

9
U.M.F IAŞI

Exemplu: Leucemia mieloidă cronică ← t(9q;22q)

❖ Translocaţia produce
activarea protooncogenei ABL
prin fuziunea cu gena BCR

❖ Gena hibridă BCR-ABL produce

o proteină anormală → LMC

❖ Identificarea ei → sinteza unui

inhibitor specific (“Gleevec”) →
moartea celulelor tumorale !!!

10
 U.M.F IAŞI

3. EVOLUŢIA MULTISTADIALĂ A CANCERELOR

1) Cancerul se dezvoltă dintr-o singură celulă somatică → mutaţii

succesive (hiperproliferare + instabilitate genomică) → CLONĂ.

2) Reactivarea telomerazei (oncogena MYC) ± mutaţii gene reparare

erori replicare (MMR) + aneuploidii → IMORTALIZAREA
CELULELOR TUMORALE.

3) Noi mutaţii în ADN nuclear şi mitocondrial + modificări epigenetice

(metilarea regiunilor promotor a GSCT → inactivare) → angiogeneză +
invazie şi metastazare → TUMORĂ MALIGNĂ
11
 U.M.F IAŞI

4. CANCERELE EREDITARE ŞI FAMILIALE

a) CANCERELE EREDITARE
❖ Peste 50 de boli mendeliene se asociază cu
forme specifice de cancer.
❖ Majoritatea se transmit AD (risc
recurenţă 50%).
❖ Produse de mutaţii ale unor gene GSCT prin
două mutaţii succesive
❖ Caracteristici:
▪ Asociază şi alte modificări fenotipice non-
neoplazice → diagnostic precoce.
▪ Debut precoce
▪ Specificitate tisulară
▪ Expresivitate variabilă
❖ Este posibilă testarea genetică a rudelor gr I
cu risc crescut de cancer
12
 U.M.F IAŞI

Cancerele ereditare

❖ Forme mai frecvente:

➢ cancerul de sân şi ovar ereditar
- circa 2-3% din CS; transmitere AD;
- mutaţii (1:500) în gena BRCA1 (17q21) sau BRCA2;
➢ polipoza adenomatoasă familială (FAP)
- 1% din cancerele colorectale
- mutaţii gena APC (5q21)
➢ cancerul colorectal nonpolipozic ereditar (HNPCC)
([Link])
- 3-6% din cancerele colorectale;
- mutaţii ale genelor MMR → erori de replicare a ADN;
➢ sindromul Li-Fraumeni
- sarcoame, cancer sân, ş.a în aceeaşi familie.
- mutaţii în genele P53 (85%) sau CHEK2.

13
 U.M.F IAŞI

b) CANCERELE FAMILIALE

❖ Frecvent sunt cancerele ginecologice sau digestive

❖ Se caracterizează prin agregarea familială, dar fără
transmitere mendeliană → importanţa anamnezei
familiale corecte !!!.
❖ DEBUT RELATIV PRECOCE
❖ Produse de variante alelice ale aceloraşi gene
(caretakers) implicate şi în cancerele ereditare
❖ Risc de recurenţă: moderat

14
 U.M.F IAŞI
5. NOI PERSPECTIVE ÎN DIAGNOSTICUL ŞI TRATAMENTUL
CANCERELOR

❖ Descifrarea substratului molecular al unor cancere → noi

metode de:
➢ depistare precoce a neoplaziilor maligne
▪ ex., dozarea unor markeri moleculari cu specificitate de organ
(antigenul prostatic specific – psa, în cancerul de prostată sau
antigene carbohidrat în cancere digestive sau genitale.
➢ evaluarea prognosticului şi răspunsului la tratament
➢ elaborarea unor metode de terapie specifică bazate pe
anticorpi monoclonali contra proteinelor oncogene (ex., Gleevek;
Herceptin; Avastin)
➢ terapia genică: inactivarea oncogenelor (prin nucleotide
antisens) sau inserţia unor gene supresoare a creşterii tumorale
CANCERUL VA FI ÎNVINS !!!

15
PROFILAXIA şi TRATAMENTUL 

BOLILE GENETICE

1
 U.M.F IAŞI

PROFILAXIA BOLILOR GENETICE


= ansamblu de măsuri pentru:

1. cunoaşterea şi EVITAREA CAUZELOR bolilor genetice

2. DEPISTAREA familiilor şi persoanelor cu RISC GENETIC CRESCUT

3. DIAGNOSTICUL PRECOCE al persoanelor afectate.

2
 U.M.F IAŞI

A). PRINCIPALELE DIRECŢII


DE PROFILAXIE A BOLILOR GENETICE

1. PROFILAXIA PRIMARĂ = evitarea APARIŢIEI bolilor genetice.

(a). Prevenirea PRODUCERII şi/sau TRANSMITERII MUTAŢIILOR.
(b) Prevenirea APARIŢIEI BOLII la persoanele sănătoase dar cu
PREDISPOZIŢIE GENETICĂ la boală.

2. PROFILAXIA SECUNDARĂ = DEPISTAREA PRECOCE a bolii

(c) Prevenirea NAŞTERII unui copil cu genotip anormal – la cuplurile
cu risc genetic crescut.
(d) Prevenirea MANIFESTĂRILOR bolilor genetice sau ale
COMPLICAŢIILOR lor la un copil născut cu o boală genetică.
4 DIRECŢII DE PROFILAXIE, fiecare cu 3
mai multe ACŢIUNI
 U.M.F IAŞI

1. PROFILAXIA PRIMARĂ: 

a). Prevenirea PRODUCERII şi/sau TRANSMITERII
MUTAŢIILOR.

Prevenirea PRODUCERII MUTAŢIILOR:

1. Cunoaşterea şi evitarea agenţilor mutageni*.
Majoritatea mutaţiilor sunt spontane,
prin erori de replicare / distribuţie – frecvenţa lor creşte cu vârsta
2. Reducerea vârstei reproductive:
▪ femei → sub 35 - 38 ani → risc ↑ copii cu s. Down;
▪ bărbaţi → sub 45 ani → risc ↑ copii mutaţii genice (ex.
neurofibromatoza 1; acondroplazia).
4
 U.M.F IAŞI

Prevenirea PRODUCERII şi/sau TRANSMITERII MUTAŢIILOR.

Prevenirea TRANSMITERII* MUTAŢIILOR la descendenţi, prin:

1. sfat genetic → determinarea riscului genetic;

2. diagnostic pre-simptomatic (înaintea reproducerii) la purtătorii
sănătoşi de mutaţii dominante care se manifestă clinic tardiv (ex.
ADPKD= boala polichistică renală a adultului cu transmitere AD);
3. depistarea heterozigoţilor sănătoşi (purtători de mutaţii
recesive) → Na + Na = 25% copii bolnavi;
4. evitarea căsătoriilor consanguine → cresc frecvenţa întâlnirii
heterozigoţilor.

5
 U.M.F IAŞI

1.b). Prevenirea APARIŢIEI BOLILOR 


la persoane sănătoase dar cu PREDISPOZIŢIE
GENETICĂ la boli multifactoriale (PG + M = B).

1. cunoaşterea factorilor genetici (genelor) care determină PG →

cercetări*;
2. identificarea persoanelor sănătoase cu PG; ex.:
▪ determinarea mutaţiilor în genele BRCA1 şi BRCA2 → PG
la cancerul de sân;
▪ proba hiperglicemiei provocate în DZ.
3. evitarea factorilor de mediu care transformă PG → BOALĂ.

6
 U.M.F IAŞI

2. PROFILAXIA SECUNDARĂ:

DEPISTAREA PRECOCE* A BOLII

c). Prevenirea NAŞTERII unui copil cu genotip anormal

– la cuplurile cu risc genetic crescut, prin adoptarea
unei “opţiuni reproductive”:
1. contracepţia voluntară (temporară/definitivă) ±
adopţie
2. fecundare in vitro (FIV) ← donatori de gameţi,
3. diagnostic preimplantator,
4. screening şi diagnostic prenatal.

7
 U.M.F IAŞI

PROFILAXIA SECUNDARĂ: DEPISTAREA PRECOCE A BOLII

d). Prevenirea MANIFESTĂRILOR sau ale COMPLICAŢIILOR bolii

la un copil născut cu o boală genetică, prin:

1. screening neonatal → depistarea precoce a nou-născuţilor

cu genotip anormal dar fără semne clinice de boală în
perioada neonatală (ex., fenilcetonurie);
2. diagnostic postnatal precoce;
3. diagnostic pre-simptomatic.

8
 U.M.F IAŞI

B). SFATUL GENETIC

Pacientul / familia vor fi ajutaţi

SG = proces de comunicare – prin
▪ să înţeleagă:
care pacienţii şi/ sau rudele lor cu ➢ boala: diagnosticul, evoluţia,
risc pentru o boală genetică sunt posibilităţile de îngrijire;
➢ natura genetică, modul de
informaţi şi sfătuiţi asupra:
transmitere, gravitatea bolii şi
- bolii şi consecinţelor sale, riscul de recurenţă;
- căilor prin care boala poate fi ➢ opţiunile şi alternativele
reproductive determinate de risc;
ameliorată sau prevenită ,
▪ să ia o decizie informată;
- probabilităţii (RISCULUI) apariţiei ▪ să beneficieze de cea mai bună
sau transmiterii ei în familie. corecţie a bolii / riscului genetic

9
 U.M.F IAŞI

SFATUL GENETIC (v. LP):

1. OBIECTIVE ŞI CIRCUMSTANŢE DE ACORDARE.

2. PRINCIPII ŞI METODE (ETAPE) DE REALIZARE.
3. CATEGORII DE RISC GENETIC (cu explicaţii şi exemple).
4. RISCUL GENETIC ÎN BOLILE CROMOZOMIALE.
5. RISCUL GENETIC ÎN BOLILE MONOGENICE
6. RISCUL GENETIC ÎN BOLILE MULTIFACTORIALE.
7. PROBLEME ETICE:
• Informaţii clare, complete, corecte şi nepărtinitoare
• Hotărârea finală va aparţine NUMAI individului / cuplului = SG nondirectiv

(“Genetică medicală”: pag 316-326 si 560-562) 10

 U.M.F IAŞI

C). SCREENINGUL BOLILOR GENETICE

1. DEFINIŢIE, PRINCIPII, CLASIFICARE.

Screeningul genetic:
▪ identificarea PREZUMTIVĂ într-o populaţie a unei boli sau a unui
genotip anormal – ne manifest clinic,
▪ prin aplicarea unor proceduri simple, rapide, ieftine şi cu
acurateţe ridicată,
▪ în scopul SORTĂRII persoanelor aparent sănătoase care
probabil AU boala de cele care probabil NU au boala.

11
 U.M.F IAŞI

SCREENINGUL BOLILOR GENETICE PRINCIPII:

❖ Testele de screening :
▪ NU PUN DIAGNOSTICUL de boală
▪ ci IDENTIFICĂ un grup populaţional, la care vor trebui făcute
ALTE TESTE DIAGNOSTICE.

❖ OBIECTIVE - printr-o intervenţie precoce adecvată:

▪ procesele patologice să fie prevenite (dgn+trtm);
▪ sau persoanele implicate să ia o decizie reproductivă informată.

12
 U.M.F IAŞI

2. TIPURI DE SCREENING GENETIC 


în funcţie de populaţia ţintă: 

screening populaţional şi screening familial

(1). Screeningul populaţional:

▪ prenatal : DTN, sdr. Down ş.a;
▪ neonatal : fenilcetonurie; hipotiroidie congenitală, ş.a.
▪ postnatal : purtători sănătoşi de mutaţii:
- heterozigoţi (Na sau X NX a) pentru o boală recesivă
frecventă (talasemie, fibroză chistică; distrofie musculară
Duchenne, etc);
- în viitorul apropiat → determinarea susceptibilităţii
individuală la boli comune (medicină predictivă).

13
 U.M.F IAŞI

SCREENINGUL BOLILOR GENETICE: CLASIFICARE

(2). Screening familial:

depistarea precoce a bolii la rudelor gr.I – II sănătoase ale
bolnavului, pentru a preveni boala sau pentru a lua o decizie
reproductivă informată.
4 tipuri:
▪ presimptomatic (ADPKD; hipercolesterolemie familială, boală
Huntington; cancer sân sau colon);
▪ purtătorii sănătoşi de an. cromozomiale echilibrate;
▪ heterozigoţii în boli recesive (fibroza chistică; distrofia musculară
Duchenne);
▪ premutaţii (în sdr. X fragil şi alte boli prin mutaţii dinamice).

14
 U.M.F IAŞI

3. SCREENINGUL PRENATAL

DEFINIŢIE:
▪ identificarea GRAVIDELOR CU RISC genetic / malformativ suficient de
mare,
▪ pentru a justifica aplicarea unor proceduri de diagnostic INVAZIV,
▪ care NU POT fi folosite la TOATE gravidele
(riscuri de avort, cost ridicat).

15
 U.M.F IAŞI

SCREENINGUL PRENATAL

PRINCIPIU:
determinarea concentraţiei unor markeri biochimici fetali* în serul
matern + ecografie fetală →
pentru depistarea fetuşilor cu:
▪ defecte de tub neural (DTN) deschise (şi alte MCg),
▪ sindrom Down (şi alte aneuplodii).
---------------------
* proteine produse de făt în cursul perioadei gestaţionale sau hormoni
produşi de unitatea feto-placentară.

16
 U.M.F IAŞI

2.1. SCREENINGUL PRENATAL AL DTN DESCHISE

❖ Se face la 16 săptămâni de
vârstă gestaţională;

❖ alfa fetoproteina în serul

matern (AFP-SM) are valori
semnificativ mai mari la
gravidele cu fetuşi cu DTN
deschise.

17
 U.M.F IAŞI

SCREENINGUL PRENATAL AL DTN DESCHISE

❖ Circa 1-2% gravide au valori crescute ale AFP în serul matern

(peste pragul 2,5 MoM) → se vor face TESTE DIAGNOSTICE:
▪ ecografie fetală;
▪ amniocenteză + determinarea AFP şi acetilcolinesterazei în
lichidul amniotic

❖ Valori crescute ale AFP în LA se întâlnesc însă numai la 1 din 15

gravide cu AFP - crescute în serul matern
❖ explicaţie: există şi alte cauze ce produc creşterea AFP-SM: alte
anomalii fetale, sindrom nefrotic, sângerări fetale.

❖ Totuşi sensibilitatea AFP-SM este înaltă

(depistează 80-90% DTN)

18
 U.M.F IAŞI

2.2. SCREENINGUL PRENATAL AL SDR. DOWN (SD)

❖ INDICAŢIE: la gravidele peste 35 de ani (risc ~ 3‰).

❖ dar:
▪ numai 5 % din gravide au peste 35 ani;
▪ doar 25-30 % copii SD au mame peste 35 ani;
▪ se preconizează extinderea SPN la toate gravidele !!!.

19
 U.M.F IAŞI

a). Screeningul seric al Sdr. Down 


la 16 spt. (± 2) de sarcină.

❖ TRIPLU TEST (TT):

▪ AFP ↓ - scade cu
aproximativ 25%,
▪ E3u ↓ - scade cu
aproximativ 25%,
▪ HCG ↑ - creşte, se
dublează.
❖ TT este pozitiv la ~ 5 % din
testări

20
 U.M.F IAŞI

Screeningul seric al Sdr. Down la 16 spt.

❖ La gravidele cu test pozitiv → obligatoriu AMNIOCENTEZĂ

de diagnostic → FISH interfazic şi/sau cariotip.
❖ Test fals pozitiv la 5% din gravide cu TT pozitiv → făt
normal;
valorile markerilor pot fi influenţate de alţi factori : vârsta
sarcinii; greutatea gravidei; gemeni; fumat etc
❖ Test fals negativ la 5% din gravide cu TT negativ → făt
SD (!!!).

21
 U.M.F IAŞI

Screeningul seric al Sdr. Down la 16 spt.

Părinţilor trebuie SĂ LI SE EXPLICE înainte de test că:

❖ triplul test este numai un test de screening si NU unul de
diagnostic;
❖ valorile normale REDUC probabilitatea ca fetusul să fie trisomic, dar
NU exclud total SD (!!!).
❖ diagnosticul de CERTITUDINE se stabileşte exclusiv prin
amniocenteză şi analiză citogenetică.
❖ triplul test identifică numai circa 60% din fetuşii cu SD

22
 U.M.F IAŞI

Screeningul seric al Sdr. Down la 16 spt.

❖ Performanţele triplului test (60% SD) pot fi sporite la 70% dacă se

cercetează un al patrulea marker:
inhibina A (↓) sau beta-HCG (↑) = quadruplul test (QT)

❖ Efectuarea testelor (TT sau QT) la 16 spt VG ± 2-3 spt pentru

amniocenteză şi cariotip → DEZAVANTAJ: perioadă lungă de
aşteptare şi anxietate !!!.

23
 U.M.F IAŞI
b). Screeningul seric al Sdr. Down 

la 12 spt. de sarcină (trim. I).

❖ Detecţie precoce prin testul dublu:

❖ PAPP-A (proteina plasmatica A asociată cu sarcina) → scade
❖ iar beta-HCG (subunitatea beta liberă a HCG) → creşte ;
se detectează circa 60% din sarcinile cu SD.

❖ Rezultatele pot fi însă ameliorate prin cercetarea:

▪ altor markeri serici: inhibina A; AFP; E3u şi
▪ a unui marker ecografic: translucenţa (edem) nucală ≥ 3 mm:

TEST INTEGRAT = {PAPP-A + βHCG + inhibina A+ AFP + uE3} +

[Link]ă = → rata de detecţie de 80% , cu 3% fals pozitivi

24
 U.M.F IAŞI

Screeningul seric al Sdr. Down la 12 spt. de sarcină (trim. I).

❖ Detecţia precoce (trim. I) are

▪ avantaje psihologice şi
▪ dezavantaje: nu depistează DTN; costuri mai ridicate.

❖ Faptul că:
❖ ¾ din cazurile de SD se nasc din gravide tinere (!)
❖ testul integrat are o rată de detecţie de 80 %
sunt argumente puternice pentru generalizarea testului la toate
gravidele.

25
 U.M.F IAŞI

3. SCREENINGUL NEONATAL

▪ fenilcetonuria
Pentru BOLI MONOGENICE: ▪ hipotiroidia congenitală,
▪ relativ frecvente,
▪ care nu pot fi ▪ galactozemia,
diagnosticate clinic ▪ hiperplazia congenitală
la naştere, suprarenaliană.
▪ au consecinţe severe,
▪ costisitor de tratat ▪ fibroza chistică,
după apariţia hemoglobinopatiile, distrofia
manifestărilor clinice musculară Duchenne (la băieţi),
deficienţa în alfa -1-antitripsină
– boli care NU pot fi tratate
ci numai ameliorate + sfat
genetic şi DPN.
26
 U.M.F IAŞI

3.1. SCREENINGUL NEONATAL PENTRU

FENILCETONURIE (PKU)

❖ PKU - boală AR,

❖ relativ frecventă (1:13.000 naşteri),
❖ produsă de o deficienţă a fenilalanin-hidroxilazei →
▪ creşterea concentraţiei plasmatice a fenilalaninei şi metabolitului
său fenilpiruvatul („fenilcetona”),
▪ scăderea tirozinei.
❖ Boala NU poate fi identificată clinic în primul an de
viaţă.
▪ Netratată, evoluează >95% cazuri → RM profund
❖ RM poate fi prevenit cu o dietă săracă în fenilalanină,
din primele săptămâni de viaţă → menţinerea
fenilalaninei plasmatice la un nivel aproape normal.
27
 U.M.F IAŞI

SCREENINGUL NEONATAL PENTRU FENILCETONURIE

❖ SCREENINGUL neonatal al PKU → măsurarea fenilalaninei

într-o picătură de sânge
(cromatografie sau testul de inhibiţie bacteriană Guthrie)

❖ Teste pozitive → DIAGNOSTIC: dozarea cantitativă a

fenilalaninei şi tirozinei în plasmă.

❖ Sensibilitatea testului = 95%; specificitatea = 100%

28
 U.M.F IAŞI

3.2. SCREENINGUL NEONATAL PENTRU 


HIPOTIROIDISMUL CONGENITAL

❖ Hipotiroidismul congenital (CH):

▪ boală frecventă (circa 1:4000 de naşteri);
▪ produsă de:
▪ agenezia tiroidiană non-genetică,
▪ defecte genetice în sinteza tiroxinei;
▪ Hipopituitarism;
▪ netratată la timp → retard mental (RM) + dismorfii;
▪ tratamentul cu tiroxină previne RM.
❖ Screeningul neonatal al CH → măsurarea TSH în probe de
sânge recoltate a treia zi de viaţă.

29
 U.M.F IAŞI

D). DIAGNOSTICUL PRENATAL

❖ DPN – act medical complex, înalt informativ, permite

depistarea la făt a numeroase anomalii congenitale şi boli
genetice.
❖ DPN se face exclusiv în scopuri medicale pentru a evita
naşterea unui copil cu o afecţiune genetică sau malformativă
gravă / serioasă”..
❖ Tehnicile de DPN sunt relativ scumpe, invazive (risc avort) dar
beneficiile sunt mari.
30
 U.M.F IAŞI

1. TEHNICI DE DIAGNOSTIC PRENATAL

Tehnici de DPN Timpul optim Afecţiuni diagnosticate

(spt) (analiza crz; determinări
biochimice; analiza ADN)
TEHNICI STANDARD
a) Ecografia fetală 10 – 18 Anomalii congenitale
(nivel II)
b) Tehnici invazive
• Biopsia de vilozităţi 10 - 12 Anomalii cromozomiale
coriale
• Amniocenteza 15 - 18
- lichid DTN (determinare AFP)
- celule Anomalii cromozomiale
Boli metabolice (analize enzime)
Boli moleculare (analize ADN)
31
• Cordocenteza 18 - 21 Anomalii cromozomiale
Boli hematologice şi moleculare
 U.M.F IAŞI

TEHNICI DE DIAGNOSTIC PRENATAL

Tehnici de DPN Timpul optim Afecţiuni diagnosticate

(spt)
TEHNICI SPECIALE

• Diagnosticul genetic 2 Trisomiile frecvente

preimplantator Unele boli moleculare (ADN)
• Amniocenteza 12 – 14 Anomalii cromozomiale
precoce
• Analiza celulelor > 20 Anomalii cromozomiale
fetale în sg. matern Boli moleculare (analiza ADN)
• Fetoscopia > 20 Genodermatoze

32
 U.M.F IAŞI

2. INDICAŢIILE DIAGNOSTICULUI PRENATAL

INDICAŢIILE MAJORE:
(1) Vârsta maternă peste 35 ani
(2) Triplu test pozitiv ± semne ecografice „de alarmă”.
(3) Anomlie cromozomială structurală la unul dintre părinţi.
(4) Istoric familial de boală monogenică (AR, AD sau LX) care poate
fi diagnosticată la fetus prin analize biochimice sau ADN
(5) Istoric familial sugestiv pentru o boală legată de X pentru care NU
există un test specific de DPN (→ selecţie sex).
(6) Copil cu o boală cromozomială (SD) de novo.
(7) Copil cu suspiciune de defect de tub neural.
(8) Rude de gradul I cu o malformaţie unică (în special malformaţie de
cord) sau un sindrom plurimalformativ (posibil mendelian)
(9) Agresiuni teratogene în cursul sarcinii.
(10) Istoricul obstetrical pozitiv ([Link]. repetate; nn morţi)
33
 U.M.F IAŞI

COMENTARII DPN

❖ DPN – o nouă şi valoroasă opţiune reproductivă* .

❖ DPN – normal în ≥ 95% din cazuri → sprijin psihologic dar NU
exclude posibilitatea unei anomalii fetale !!!.
❖ Depistare unei anomalii fetale (5%) → cuplul parental va decide
evoluţia ulterioară a sarcinii, în funcţie de:
• manifestările şi severitatea bolii,
• posibilitatea penetranţei şi expresivităţii variabile,
• posibilităţilor de corecţie prenatală/ neonatală
❖ Decizia informată a cuplului cu privire la făt va trebui respectată şi
protejată (“principiul autonomiei”).

------------------------------------------
* Până la introducerea DPN cuplurile cu risc genetic crescut aveau doar posibilitatea
asumării riscului sau evitării oricărei sarcini (prin contracepţie sau sterilizare voluntară).

34
 U.M.F IAŞI

Dileme şi controverse etice

privind diagnosticul prenatal

(1). Întreruperea sarcinii cu un făt afectat:

- pentru:
întreruperea sarcinii este un „rău mai mic” decât o viaţă de suferinţă;
- contra:
dreptul fătului la viaţă („to kill or not to kill);
alterarea semnificativă a statutului persoanelor handicapate.

(2). Autonomia cuplului versus beneficiul fătului.

Decizia cuplului de a întrerupe sarcina în cazul unor afectări fetale medii sau
uşoare, eventual tratabile:
- pentru:
se va respecta, pe baza principiului autonomiei.
- contra :
„DPN se face exclusiv în scopuri medicale, pentru a evita naşterea unui
copil cu o afecţiune genetică sau malformativă gravă/serioasă”.
35
U.M.F IAŞI

E). STRATEGII DE TERAPIE* A BOLILOR GENETICE

1. Tratament simptomatic;
2. tratament patogenic;
3. terapie de substituţie;
4. terapie celulară;
5. terapie genică:
■ de înlocuire a genei mutante,
■ de blocare a expresiei genei mutante.

36
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

1. Tratamentul simptomatic = metode de tratament care

acţionează la nivelul fenotipului:

❖ metode educaţionale → prevenirea unor factori declanşatori ai bolii,

❖ metode farmacologice → combaterea unor manifestări / complicaţii,
❖ intervenţii chirurgicale → corecţia malformaţiilor congenitale.

37
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

2. Tratamentul patogenic = tratamentul tulburărilor

metabolice sau biochimice asociate bolilor genetice

Metode farmacologice sau nutriţionale ce urmăresc:

❖ restricţia substratului (ex., fenilalanină în PKU),
❖ utilizarea unor căi metabolice alternative pentru îndepărtarea
metaboliţilor toxici (ex., allopurinolul în gută),
❖ utilizarea unor inhibitori metabolici (ex., statinele în
hipercolesterolemia familială),
❖ înlocuirea produsului deficitar (ex., tiroxina în hipotiroidie).

38
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

3. Metode de tratament care acţionează la nivelul proteinei

deficitare
Terapia de substituţie: ex, factorul VIII în hemofilia A; enzime în
boli lizozomale.

4. Terapia celulară:
- transplante de organe,
- implantarea unor celule diferenţiate sau celule stem.

39
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

5. Terapia genică

Terapia genică constă în MODIFICAREA GENETICĂ a celulelor bolnavului

prin transferul ADN (gene, fragmente de gene, oligonucleotide) sau ARN
(oligonucleotide anisens),

cu ajutorul unui vector.

40
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

Terapia genică somatică:

Introducerea unei gene în celulele somatice prin:

❖ manipularea celulelor proprii ale pacientului în afara
organismului (terapie ex vivo),
❖ tratarea celulelelor fără îndepărtarea lor din organism
(terapie in vivo).

41
 U.M.F IAŞI
STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

Terapia genică somatică:

Din punct de vedere al scopului urmărit, se pot deosebi:
❖ terapia genică de ÎNLOCUIRE (numită şi terapia genică “clasică”) -
transferul în celulele somatice a unei gene normale
corespunzătoare genei mutante
cu ajutorul unui vector viral sau non-viral;

❖ terapia genică de BLOCARE a expresiei genei cu ajutorul uno

❖ oligonucleotide anti-sens,
❖ ribozime
❖ ARN interferent

42
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

Boli ereditare candidate pentru terapia genică

❖ Deficienţa adenozin dezaminazei.

❖ Hemofilia B.
❖ Distrofia musculară Duchenne
❖ Fibroza chistică.
❖ Hipercolesterolemia familială

43
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

Terapia genică pentru bolile neereditare

❖ Forme neereditare de cancere
• Uciderea ţintită a celulelor canceroase
• Inactivarea oncogenelor sau a proteinei codificată de oncogena
activată (ex, Herceptin, anticorp monoclonal pt proteina ERBB2 în
cancer de sân).
• Inserţia unor gene supresoare a creşterii tumorale (precum gena
TP53 în cancerele ovariene).
❖ unele boli cardiovasculare.
❖ unele boli infecţioase (SIDA)

44