Sunteți pe pagina 1din 7

GENA

Gena (din gr. genos descendent) reprezint unitatea elementar a


ereditii. Pentru a specifica particularitile ereditii G. Mendel (1865) a folosit termenul
de factor ereditar. Noiunea de gen a fost propus de W. I. Johannsen (1909) pentru a
desemna unitatea ereditar de baz, care este localizat n cromozomi si nu prezint
subdiviziuni.
Genele sunt redate prin simboluri din 1-5 litere, care desemneaz succint
caracterul afectat n limbile latin sau englez. Tipul normal (slbatic) al caracterului
respectiv se noteaz cu semnul +. Genele aprute prin modificarea genelor normale sunt
numite gene mutante. De regul, genele slbatice sunt dominante (predomin n prima
generaie).
n rezultatul procesului de mutaie, una si aceeasi gen poate aprea sub mai
multe forme discrete, cunoscute sub denumirea de alele. Alelele sunt expresii difereniate
ale unui caracter. n fiecare cromozom exist doar o singur gen alel. n organismele
diploide, fiecare gen se afl n doz dubl n cei doi cromozomi omologi, ocupnd
acelasi locus si fiind gene identice (alele). n cazul n care gena a suferit mai multe
procese mutaionale n aceti loci se pot gsi gene polialele.
n funcie de plasarea lor n autozomi sau heterozomi, genele pot fi autozomale
sau heterozomale. n cazul plasrii lor n heterozomi, genele manifest fenomenul de sexlinkage, transmindu-se cu frecven mai mare la unul dintre sexe.
Dup funcia lor, genele sunt divizate n: gene structurale, gene reglatoare si
gene operatoare.
Genele structurale codific diferite proteine cu rol structural sau enzimatic.
Cele operatoare declanseaz sau nu activitatea genelor structurale. Genele reglatoare
controleaz si dirijeaz activitatea genei operatoare si a genei structurale.
Evoluia conceptului de gen
T. H. Morgan si colaboratorii si (1910), n rezultatul investigaiilor efectuate
cu musculiele de oet, au stabilit c genele sunt localizate n cromozomi si sunt
particule materiale, aranjate liniar de-a lungul cromozomului, iar fiecare gen ocup un
loc bine definit, care se numeste locus.
Pornind de la aceast idee, a fost elaborat concepia clasic, conform creia
gena are trei caracteristici de baz:
unitate funcional (determin caracteristicile ereditare);
unitate mutaional (structura chimic a genei se schimb prin mutaie, ceea ce duce la
apariia caracterului nou);
unitate de recombinare (n cadrul procesului de crossing-over are loc un schimb de gene
corespunztoare ntre cromatidele nesurori ale cromozomilor omologi).
n concepia clasic gena stabileste ordinea aminoacizilor n molecula proteic
ce determin caracterul dat. O gen este alctuit din aproximativ 900-1500 de nucleotizi
din lanul de ADN (sau ARN viral).
1

n anul 1941 concepia clasic despre gen s-a completat cu ipoteza o gen
o enzim, formulat de G. W. Beadle si E. L. Tatum. Iradiind cu raze ultraviolete
culturile prototrofe de ciuperci Neurospora sitophila si Neurospora crassa, ei au obinut o
serie de mutaii biochimice dependente de sinteza anumitor enzime. G. W. Beadle si E. L.
Tatum consider c ntre gene si enzime exist raportul 1:1. Ipoteza o gen o
enzim susine c fiecare gen controleaz sinteza si funcionarea unei anumite enzime.
Constatarea, dup anul 1944, a faptului c genele sunt molecule complexe,constituite din
acizi nucleici (ADN si ARN la unii virusi), a determinat schimbarea vechii concepii
despre gen. S-a stabilit c gena corespunde unui segment de acid nucleic format dintr-o
secven liniar de nucleotizi n care este nscris un mesaj chimic sau informaia ereditar.
Dup apariia geneticii moleculare, n anii 50-60, gena este definit drept
un segment de ADN sau ARN care conine informaia genetic necesar sintezei unei
catene polipeptidice. Gena este alctuit dintr-o secven de codoni care codific
succesiunea aminoacizilor ntr-o caten polipeptidic.
Conform concepiei o gen o caten polipeptidic, unele proteine sunt sintetizate
pe baza informaiei genetice din dou sau mai multe gene. De exemplu, hemoglobina A de
la om este alctuit din dou catene polipeptidice a si b si este determinat de dou gene
diferite. V. M. Ingram (1957) pune n relief particularitile de structur a hemoglobinei
(HbS), diferit de cea normal (HbA), prin substituia glutaminei cu valina n poziia a 6-a
a lanului ).
S. Benzer (1957), cercetnd mutaiile r a fagului T4 ce paraziteaz pe E . coli,
a dovedit c mutaiile si recombinrile pot avea loc la nivel intragenic, adic la
nivelul codonilor si a nucleotizilor aparte. El propune o serie de noiuni noi, si anume:
muton cea mai mic subdiviziune a genei, echivalent dup mrime cu un nucleotid, a
crui schimbare se soldeaz cu o mutaie;
recon cea mai mic subdiviziune a genei care poate fi separat si schimbat prin
crossing-over;
cistron cea mai mic parte funcional a materialului genetic reprezentat de ADN (sau
ARN viral).
P. A. Sharp (1977) a constatat c segmentul de ADN dintr-o gen particular
este mult mai lung dect segmentul respectiv de ARNm transcris de pe aceast gen.
Astfel, gena const din secvene informaionale si neinformaionale.
W. Gilbert (1978) a propus termenii de exon pentru denumirea
fragmentelor informaionale si intron pentru fragmentele neinformaionale. B. Mc.
Clintorck nc n an.1940 a demonstrat fenomenul de instabilitate somatic la porumb.
Datorit acestui fenomen, pe frunze, pe tulpini, pe inflorescene, pe endospermul boabelor
etc. apar pete de culoare.
Pentru a explica fenomenul, B. Mc. Clintorck a presupus c exist elemente de
control, care au capacitatea de a circula dintr-o regiune n alta a genomului si se pot insera
n diverse locuri n genom. Aceste elemente au fost numite elemente genetice
transpozabile (transpozoni).Astfel, s-a dovedit c gena este o unitate mult mai complex
dect se credea iniial.
Conform concepiei moderne:
gena constituie unitatea funcional a informaiei ereditare;
2

gena prezint segmentul de ADN (sau ARN viral) format n medie din
1000-1500 de nucleotizi dispusi liniar;
n cadrul genei pot avea loc recombinri si mutaii;
exist gene structurale si reglatoare;
genele structurale codific sinteza proteinelor;
genele reglatoare controleaz si dirijeaz aciunea genelor structurale;
exist diferite mecanisme ale reglrii activitii genelor la procariote si
eucariote.
Activitatea genic la procariote
Materialul genetic la procariote se caracterizeaz printr-o serie de particulariti,
si anume:
1. genomul bacterian este alctuit din dou categorii de determinani genetici:
a. genele eseniale (eucromozomiale), localizate n cromozomul bacterian;
b. genele accesorii, localizate n afara cromozomului bacterian, exist, mai mult sau mai
puin, autonom (plasmidele, elementele genetice transpozabile, fagii);
2. molecula de ADN este circular (marginile ei sunt unite prin legturi covalente);
3. molecula de ADN nu formeaz complexe cu proteinele histonice si nehistonice (este
nud);
4. genomul bacterian este reprezentat printr-un numr relativ restrns de gene;
5. genomul
bacterian conine un singur grup linkage (caracteristic
cromozomului bacterian sau nucleoidului);
6. bacteriile sunt organisme haploide (atunci cnd nu are loc replicarea ADN), dar pot fi
diploide si parial diploide, n funcie de sinteza ADN);
7. transmiterea caracterelor ereditare este diferit de cea a eucariotelor, ntruct lipseste
procesul clasic al reproducerii sexuale.
Cromozomul bacterian este alctuit dintr-o molecul de ADN dublu
catenar circular. Lungimea ei variaz ntre 1000-1400 m, diametrul fiind de 2,5 nm.
Numrul de nucleotizi la E.coli este de 4,1 106, iar masa molecular de circa 2,5 109
daltoni.Se presupune, c nucleoidul vzut la microscopul electronic reprezint ADNul condensat, genetic neactiv (Ryter, Cohen, 1975), iar secvenele de ADN ce se
transcriu sunt prezentate sub form de bucle, externe nucleoidului.Numrul de gene n
cromozomul bacterian este de cteva mii (de exemplu, la E. coli circa 4000).
Dup funcia lor, genele respective se divizeaz n:
gene structurale, ce determin structura primar a proteinelor (circa 90% din gene). n
genom ele pot fi grupate n operoni (Jacob, Monod, 1961);
gene reglatoare, ce determin activitatea genelor structurale prin intermediul produsului
lor (represor si aporepresor);
gene operatoare, ce reprezint receptorul semnalelor (represorului sau inductorului) si
asigur funcionarea ordonat a operonului. Ele sunt parte component a operonului;
promotor gen ce reprezint un sector al operonului de care se leag ARN
polimeraza, si determin nceputul transcripiei;

terminator, ce reprezint un sector al operonului unde are locul sfrsitul transcripiei


informaiei genetice necesare;
iniiator gen ce determin sinteza produsului care declanseaz replicarea ADN;
replicator ce reprezint uniti funcionale de ADN si dirijeaz replicarea;
secvene de inserie reprezint fragmente mici de ADN (1-2 gene, circa 800-1400 de
nucleotizi) care se pot deplasa n genomul bacterian, singure sau n complex cu unele gene
structurale (transpozoni);
suprafee de legare fragmente de ADN care se leag de membrana
celular (mezozomi);
gene rARN si tARN ce determin sinteza rARN (10-20 de gene) si tARN (circa 50 de
gene);
gene criptice (tcute) ce nu se manifest (exprim) n mod normal n cursul vieii.
Odat cu descoperirea importanei acizilor nucleici n biosinteza proteinelor si
a mecanismelor de realizare a mesajului genetic a aprut problema modalitii de
asigurare a cantitii optime de proteine necesare organismului. Se stie, c sinteza unei
proteine sau a unei enzime nu este constant n timp, ea trebuie s se adapteze variatelor
cerine ale funciei celulei.
Schema general a reglrii activitii genelor procariote a fost propus
de geneticienii F. Jacob si J. Monod n 1961 si expus n lucrarea Mecanismul
reglajului genetic n sinteza proteinelor. Fenele cu funcii nrudite, care funcioneaz
asociat, sunt organizate n operon.
Un operon este transcris ntr-o singur molecul de ARNm si este alctuit din genapromotor, gena-operator, gena reglatoare, genele structurale si terminator.Promotorul
reprezint o poriune specific de ADN care iniiaz transcripia mesajului genetic de unde
ncepe sinteza moleculelor de ARNm. De promotor se leag ARN-polimeraza. Aceast
secven cuprinde cel puin 1000 de nucleotizi. Urmeaz gena operator, de care depinde
funcionarea operonului. Operatorul serveste drept int pentru proteina represor, care
mpiedic o gen s funcioneze, adic s fie transcris si translat. Urmeaz genele
structurale, care controleaz sinteza unor proteine specifice cu rol structural sau enzimatic.
La procariote genele structurale funcioneaz n grup, iar la eucariote
funcioneaz individual.
Genele structurale sunt urmate de un sector de ADN, numit terminator,
care condiioneaz sfrsitul transcripiei ARNm.
Genele promotor si operator sunt precedate de ctre o gen reglatoare. Ea
este separat de genele operonului, asupra cruia acioneaz. Gena reglatoare, prin
produsul su chimic (represor), dirijeaz activitatea genei operatoare si a genelor
structurale prin inducia sau represia transcripiei.
Reglajul genetic la procariote este de dou tipuri:
1. inductibil intervin n sintez enzimele catabolismului.
n lipsa substratului n celula bacterian, proteina represor se fixeaz pe
gena operator si blocheaz transcripia genelor funcionale. n consecin, nu se produc
enzime, ce ar participa la descompunerea substratului. Atunci cnd n celul apare
substratul, moleculele lui se fixeaz pe represor. Astfel, acesta nu se mai poate fixa pe
operator. n rezultat, genele structurale se activeaz, are loc transcripia ARNm si sinteza
4

enzimelor specifice necesare pentru metabolizarea substratului. Atta timp ct n mediu si


n celul este prezent substratul, enzima ce-l descompune se sintetizeaz permanent. Dac
substratul
din mediu este consumat, represorul se elibereaz si trece n form activ,
blocheaz operatorul, iar genele structurale nu mai funcioneaz.
2. represibil intervine n sinteza enzimelor anabolismului.
Conform acestui mecanism, proteina represor blocheaz operatorul numai
atunci cnd este asociat cu substratul. Cnd n celula bacterian nu exist substrat,
operatorul este liber si genele structurale funcioneaz. Are loc transcripia ARNm si
sinteza enzimelor necesare. Acest proces continu pn cnd apare surplus de substrat,
care se uneste cu proteina represor si blocheaz operatorul. n rezultat, genele structurale
se inactiveaz si sinteza enzimei respective se ntrerupe.
Rezultatele experienelor lui F.Jacob si J.Monod au fost confirmate si completate
n multe laboratoare. Sistemul operonului reprezint unul dintre mecanismele de reglare
a sintezei dintre proteine. Se presupune c organismele eucariote posed
sisteme asemntoare, dar au un caracter mai complicat.
Activitatea genelor la eucariote
La eucariote materialul genetic are o organizare cu mult mai complex. Moleculele
liniare de AND, dublu catenare, formeaz complexe cu proteinele histonice, alctuind
fibra elementar nucleohistonic(nucleozomal).Aceste substane, completndu-se cu
ARN si proteinele nehistonice, formeaz cromatina, materialul din care se difereniaz, n
procesul de diviziune, cromozomii. De menionat c la eucariote materialul genetic
se caracterizeaz printr-o discontinuitate genetic (n molecula de ADN se succed
secvene informaionale (exoni) si neinformaionale (introni), care sunt eliminate n
procesul de transcripie a informaiei genetice.
Purttorii materiali ai informaiei ereditare sunt considerai cromozomii. Termenul a
fost propus n anul 1888 de ctre W. Waldeyer. Acesta a descoperit niste corpusculi
cromatici n celulele n diviziune. Cromozomii (din gr. chroma culoare, soma
corp) reprezint uniti structurale compacte, constante, alctuite din acizi nucleici si
proteine, vizibili n timpul diviziunii celulare la o tratare cu colorani bazici. Cromozomii
au un rol deosebit n viaa celulei (organismului), deoarece asigur transmiterea
caracterelor la descendeni. La organismele eucariote, genele nu sunt organizate n
operoni, sistemele de reglaj fiind mult mai complicate dect la bacterii. n general,
reglarea activitii genelor la eucariote este mai puin studiat. Aceast situaie este
determinat de o serie de factori, printre care: existena nucleului separat de
citoplasm, structura complicat a cromozomului, influena sistemelor generale de reglare
a organismului, n special a hormonilor etc.
S-a
descoperit
c
unii
hormoni
steroizi
pot
determina
activitatea/inactivitatea anumitor gene. Conform datelor lui Watson si col.(1983), acesti
hormoni se fixeaz n citoplasm pe moleculele de receptori specifici. Aceste complexe
receptor-hormon ptrund n nucleu (n timpul interfazei), unde mai apoi se unesc cu
cromozomii si afecteaz (pozitiv sau negativ) sinteza proteinelor. S-a stabilit c ARNm
5

din celulele eucariote sunt monocistronice, astfel c un ARNm codific o singur


protein. La eucariote, n cromozomul condensat cu histone, ADN-ul nu funcioneaz
ca matrice pentru transcripia ARNm , genele sunt n stare de represare. Trecerea acestor
gene n stare activ este posibil doar prin nlturarea histonelor si eliberarea ADNului. Eliminarea histonelor are loc sub aciunea histon-proteazei.
Reglarea expresiei genelor la organismele eucariote se face, n primul rnd,
la nivelul transcripiei. n unele cazuri, reglarea se poate manifesta si n
momentul decodificrii mesajului la nivelul translaiei. Astfel, unele proteine sunt capabile
de a se fixa ntr-o manier selectiv pe propriul ARNm, n acest fel mpiedicnd ribozomii
s sintetizeze proteina respectiv n cantitate mai mare. Spre deosebire de genele
procariote, care sunt unitare att n replicare, ct si n transcripie si translaie, genele
organismelor eucariote sunt unitare n replicare, dar neunitare si discontinue n transcripie
si translaie. S-a demonstrat c genele organismelor eucariote sunt fragmentate n exoni si
introni.
Intronii si exonii ntr-o gen ocup poziii stabile, si sunt variabili n numr
si mrime. Astfel, gena ce codific actina (proteina necesar motilitii celulei) posed
doi exoni si un singur intron. n genele ce codific fiecare dintre lanurile hemoglobinei,
exist trei exoni separai si doi introni. n gena ce codific colagenul (proteina ce
asigur elasticitatea pielii), exist cteva zeci de introni.
Cercetrile efectuate de ctre Slonimski si col. (1978, 1980) au demonstrat
c intronii particip la reglarea expresiei genelor prin controlul cantitii de proteine
sintetizate sub aciunea genelor.
Ipotetic, se consider c intronii au fost prezervai de evoluie n
cromozomii eucariotelor, deoarece ei au un rol particular, prezent doar la eucariote si
absent la procariote. Pornind de la diferena fundamental dintre procariote si eucariote
(prezena diferenierii celulare la organismele superioare), a aprut ipoteza privind
existena unei legturi dintre introni si reglarea expresiei genelor.
De menionat c reglarea activitii genelor n celulele eucariote are loc pe
tot parcursul procesului de realizare a informaiei genetice, de la transcripie pn la
translaie.
Deosebim cinci niveluri principale de reglaj genetic:
1. reglajul transcripional, prin care se determin tipul genelor ce vor fi transcrise
n ARNm ;
2. reglajul maturrii ARNm , prin care este dirijat modul n care are loc eliminarea
intronilor din gene si procesul de asamblare a exonilor pentru a forma ARNm.
Aceste procese au loc n nucleu, iar urmtoarele n citoplasm;
3. reglajul transportului ARNm , prin care se selecteaz moleculele de ARNm
matur, moleculele ce vor trece din nucleu n citoplasm;
4. reglajul translaional, prin care se selecteaz moleculele de ARNm ce vor fi
translate n proteine;
5. reglajul degradrii ARNm ,prin care se selecteaz moleculele de ARNm ce vor fi
degradate.
Desi reglajul genetic se poate realiza la oricare dintre nivelurile menionate, cel
mai important la eucariote este nivelul transcripional.
6

Pentru controlul transcripiei genelor exist doar dou mecanisme de reglaj genetic:
reglajul negativ, prin care genele funcioneaz numai n prezena proteinelor represoare;
reglajul pozitiv, prin care genele funcioneaz numai n prezena unor
proteine inductoare.
n celulele eucariote sunt prezente ambele mecanisme de reglaj, ns
predomin mecanismul de reglaj pozitiv. Pentru celul este mai economic s sintetizeze
proteine inductoare pentru 7-10% din ADN, care se transcriu n ARNm, dect s
sintetizeze proteine represoare pentru 90-93% din genom.
n reglajul genetic, la eucariote, intervin dou tipuri de proteine
cromozomiale: histonice si nonhistonice. Histonele asigur stabilitatea structurii fibrei de
cromatin, condensarea sa n cromozomii eucariotelor si inactivarea nespecific a
genelor. Nonhistonele au un rol important n reglajul specific difereniat al genelor.
Prezena lor determin tipul genelor ce vor fi transcrise n anumite celule si esuturi.