LIPIDELE

ROLUL
STRUCTURA CHIMICĂ
PROPRIETĂŢI
 Funcţiile biologice ale lipidelor.
 Clasificarea lipidelor( structurală, funcţională, după proprietăţile fizico-
chimice ).
 Lipidele de rezervă – acilgliceridele, reprezentanţii, structura, proprietăţile
fizico-chimice, rolul biologic.
 Lipidele protoplasmatice – fosfogliceridele, sfingolipidele, glicolipidele,
colesterolul- structura, proprietăţilefizico-chimice, rolul biologic.
 Eicosanoizii- prostaglandinele, leucotrienele, tromboxanele- structura şi rolul
biologic.
 Vitaminele liposolubile – A,D,E, K – structura şi rolul biologic.
 Membranele biologice:
 Funcţiile şi structura – modelul S.G.Sînger şi G.L.Nicolson;
 Proprietăţile fundamentale – fluiditatea, molilitatea, permeabilitatea selectivă,
asimetria, autoasamblarea şi autorapararea;
 Diversitatea şi specificitatea structurilor şi funcţiilor diferitor membrane
biologice.
 LIPIDE

 Substanţe organice, greu

solubile în apă dar solubile în
solvenţi organici (eter, benzen,
cloroform).
 Rolul
1. principala formă de depozitare şi de
transport a rezervelor energetice ale
organusmului (1g lipide=9,3kcal)
2. Constituienţi structurali ai membranelor
celulare şi intracelulare
3. rol în procesul de comunicare şi
recunoaştere intercelulară
4. Izolator: termo; mecano-; electroizolator
5. Pot avea efecte biologice: sunt vitamine,
hormoni, prostaglandine
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
1. după structura chimică (hidroliză)
I. Monomerii lipidici sau lipidele
monocomponente, nesaponifiabile
1. Acizii graşi:
a. saturaţi – palmitic, stearic, etc.;
b. nesaturaţi:
* monoenici – palmitoleic, oleic, etc.
* polienici – linolic, linolenic,arahidonic,
2. Alcoolii, aminoalcoolii, cetonele şi aldehi-
dele superioare;
3. izoprenoizii şi derivaţii lor – carotenoizii, vit. A, vit.
K
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
după structura chimică
II. Lipidele policomponente,
saponifiabile
1. Simple – esteri ai acizilor graşi şi
alcoolilor:
a. acilglicerolii – mono-, di- şi
trigliceridele
b. cerurile
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
după structura chimică
2. Complexe – esteri ai acizilor graşi şi
alcoolilor, ce conţin şi alte substanţe, ca
fosfat, colină, etc.:
a. fosfolipidele sau fosfogliceridele:
fosfatidilserinele;
fosfatidilcolinele;
fosfatidiletanolaminele;
fosfatidilinozitolii,
etc.
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
după structura chimică

b. Sfingomielinele,
c. Glicolipidele: glicozidele;
cerebrozidele;
sulfatidele, etc.
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
după structura chimică
III. Steroizii
1. Colesterolul şi colesteridele

2. Hormonii steroizi
3. Acizii biliari
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
2. după proprietăţile fizico-chimice:
1. Lipide nepolare: 2. Lipidele polare:
 cerurile,  fosfolipidele,
 trigliceridele,  glicolipidele,
 colesteridele;  sfingomielinele,
 colesterolul.
Lipid nepolar Lipid polar
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
3. după rolul biologic:
1. Lipide structurale sau protoplasmatice – din
componenţa membranelor biologice:
fosfogliceridele, glicolipidele, sfingomielinele,
colesterolul.
2. Lipidele de rezervă – din ţesutul adipos
(preponderent) – trigliceridele.
3. Formele de transport sangvin ale lipidelor –
lipoproteinele plasmatice (LPP)
 Lipidele constituie 10-20% din masa
corpului.
 10-12 kg lipide (2-3 kg – lipide
structurale; 98% - concentrate în
ţesutul adipos)
 AG – structura, proprietăţi
 AG- derivaţii hidrocarburilor alifatice ce
conţin gruparea carboxil
 Clasificare:
1. După nr atomilor de C:
a. - AG cu nr par
b. - AG cu nr impar
2. După gradul de saturare:
a. saturaţi
b. nesaturaţi
3. După rolul fiziologic:
a. esenţiali (linoleic şi linolenic)
b. neesenţiali
 Structura chimică
 CH3-(CH2)2-COOH butiric –C4
 CH3-(CH2)4-COOH caproic –C6
 CH3-(CH2)6-COOH caprilic – C8
 CH3-(CH2)8-COOH caprinic – C10
 CH3-(CH2)10-COOH lauric –C12
 CH3-(CH2)12-COOH miristic – C14
 CH3-(CH2)14-COOH palmitic –C16
 CH3-(CH2)16-COOH stearic – C18
 AG mononesaturaţi
 AG nesaturaţi conţin una sau mai multe
legături duble etilenice care de regulă
sunt între poziţia C9 şi C10 –cis
 Au configuraţia cis

a. palmitooleic (C16:1 cisΔ9)

 CH3- (CH2)5- CH=CH-(CH2)7-COOH

a. oleic (C18:1 cisΔ9)

 CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH
 AG polinesaturaţi
a.linoleic (C18:2cis Δ 9,12 )
 CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2-CH=CH-
(CH2)7- COOH
a. linolenic (C18:3 cis Δ 9,12,15)
 CH3-CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2-
CH=CH-(CH2)7-COOH
a.arahidonic (C20:4,cis Δ 5,8,11,14)
 CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2-CH=CH-
CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)3-
COOH
 Proprietăţile AG
1. AG saturaţi până la C10 – sunt lichizi; mai
sus de C10- solizi. AG nesaturaţi – sunt
lichizi
2. În cristale catenele hidrocarburilor saturate
au configuraţia de zig-zag
3. AG nesaturaţi prezintă izomerie cis-trans
însă formele naturale ale acestor – sunt
izomerii cis
4. AG – puţin solubili în apă, solubilitatea
scăzând odată cu lungimea catenei
5. AG nu se află în stare liberă în celule şi
ţesuturi ci sunt legaţi covalent
6. AG nesaturaţi au t de topire mai joasă
comparativ cu cei saturaţi--- lungimea mică
şi prezenţa legăturilor duble amplifică
fluiditatea
 Proprietăţile chimice
 AG saturaţi şi nesaturaţi pot forma:
1. Esteri (gliceride, fosfogliceride)
2. Săruri (săpunuri cu proprietăţi tensioactive)
3. Amide (sfingolipide)
 AG nesaturaţi adiţionează la nivelul dublei legături
– hidrogen, halogeni (Br2; Cl2), tiocianatul (SCN)2,
gruparea hidroxil
 AG nesaturaţi reacţionează cu oxigenul formând
peroxizi (substanţe toxice la care se alterează
gustul şi mirosul (râncezire)
 GLICERIDE
( acilglicerolii, grăsimi neutre)
 Sunt esteri ai glicerolului cu AG
 După nr grupărilor alcoolice esterificate din glicerol
deosebim:
 monogliceride;
 digliceride;
 trigliceride
digliceridul
Tg
 Rolul Tg
1. Constituie grăsimea de rezervă
din ţesuturi - rol energetic
2. Izolator
 Tg din ţesutul uman cuprind următorii
AG:
 Oleic-45%, palmitic-25%, linoleic – 8%,
palmitooleic – 7%, stearic- 7% şi alţii
-7%
 Sunt:simpli R1=R2=R3
 micşti
 Proprietăţile Tg
1. Sunt determinate de natura şi numărul de AG
constituienţi
2. Insolubile în apă, solubile în solvenţi organici
3. Tg ce conţin AG saturaţi – solide(grăsimi, unt)-
de origine animală
4. Tg ce conţin AG nesaturaţi – consistenţă lichidă
(uleiurile vegetale)
5. Prin hidroliza enzimatică (se produce în intestin
sub acţiunea lipazei) se scindează în glicerol şi
3AG
6. Prin hidroliza alcalină (KOH, NaOH) –
glicerol+săpunuri
7. Prezenţa AG nesaturaţi – proprietatea de a
adiţiona halogenii la dublele legături
8. Sub acţiunea luminii, căldurii – se autooxidează
 Glicerofosfolipidele (fosdogliceride)
 Derivaţi ai acidului
O
fosfatidic
 Reprezentanţii: O H2 C O C R2
1. fosfatidilcolina
(lecitina) R1 C O CH O
2. Fosfatidiletanolamina H2 C O P O
(cefalina)
3. Fosfatidilserina O
phosphatidate
4. Fosfatidilinozitol
5. Plasmalogene
Acidul fosfatidic
Fosfatidilserina
Fosfatidiletanolamina (cefalinele)
 Fosfatidilcolina (lecitina)

O H 2C O C R2

R1 C O CH O CH3
+
H 2C O P O CH2 CH2 N CH3

O CH3

phosphatidylcholine
Fosfatidilinozitolul
 Plasmalogeni
 creier
 muşchi
 nervi
Cardiolipina (difosfatidilglicerol)
 Rolul:
1. Structural
2. Fosfatidilcolina cu 2 resturi de palmitil este
componentul principal al surfactantului pulmonar,
ce acoperă alveolele şi împedică colapsul la
expiraţie
3. Fosfatidiletanolamina – sunt abundente în ţesutul
nervos
4. Fosfatidilinozitolul- rol în procesul de transmitere
a semnalelor extracelulare
5. Cardiolipina: component al surfactantului
pulmonar şi principala componentă a membranei
MC interne
 Proprietăţile
 Caracter amfipatic (lecitinile şi cefalinele au
structură bipolară: prezenţa resturilor acil –
hidrofobe şi a sarcinilor electrice: sarcina negativă
– restul a fosforic; sarcină pozitivă – gr alcool)

O H 2C O C R2

R1 C O CH O CH3
+
H 2C O P O CH2 CH2 N CH3

O CH3

phosphatidylcholine
 Proprietăţile FL
2. Proprietăţi tensioactive puternice
3. În apă se dizolvă formând
agregate,micelii, alcătuite din 2 straturi
bilipidice (stabilizat prin forţele van der
Waals dintre catenele hidrocarbonate ale
resturilor acil aranjate paralel şi, pe de
altă parte, de interacţiunile electrostatice
dintre grupările polare)
4. Fosfatidilserinele au sarcină negativă
5. fosfatidilinozitolul- au un caracter puternic
acid
 Sfingolipidele
 Derivaţi ai sfingozinei
 Sunt abundente în substanţa nervoasă albă,
cenuşie, nervii periferici , splină şi eritrocite
 Rolul:
1. Sunt surse energetice (datorită AG)
2. Componente ale membranei celulare
(nervoasă)
3. Participă la coagularea sângelui
4. Sunt transportori de e şi componente ale
mitocondriilor, unde au loc procesele de O/R
5. Rol în fiziologia SNC
 Proprietăţi; amfioni, au caracter
amfipatic
 2 categorii: sfingomielina şi
glicosfingolipidele
Sfingozina
Sfingozina +AG= ceramidă
Sfingomielina: ceramida+ rest de
fosforilcolină
 Sfingomielina
 Sfingozina +AG
= ceramidă
 Ceramida+ rest de

fosforilcolină
= sfingomielina

OH OH OH OH
H H
H2C C CH H2C C CH

H3N+ CH NH CH

HC O C HC

(CH2 )12 R (CH2 )12

sphingosine CH3 ceramide CH3

 Glicolipide
(Glicosfingolipidele)
 - includ ceramida legată glicozidic de
monozaharide (hexoze) sau oligozaharide
 nu cuprind fosfor
1. Cerebrozide
2. Sulfatide
3. Gangliozide
 Glicolipide
(Glicosfingolipidele)
1. Cerebrozide – se
află abundent în
substanţa albă a
creierului; în nervi.
Structură: ceramida
(AG-24C)+βGal
(mai rar β Gl)
Proprietăţi:nu au
sarcină electrică; au
caracter amfipatic
SULFATIDE:
3. Gangliozide:
 sunt prezente în toate ţesuturile în cantităţi mici,
mai abundente în substanţa albă, cenuşie a
creierului; în nervi
 au rol în transmiterea impulsului nervos dea lungul
sinapselor (fac parte din receptorii acetilcolinei)
 la PH=7 au sarcină negativă
Structură: ceramida (AG-stearic)+oligozaharid
(Gal+Gl) legat de 1,2sau3 resturi de a sialic NANA
+Nacetilgalactoz (glucoz)amină
Ceramida-Gl-Gal–GalNHAc+Gal
NANA
N acetilneuraminic mono-; di-; tri- sialogangliozid
Componenţa glucidică se găseşte pe faţa externă a
membranelor
 Steroizii - sterolii
 Sunt derivaţi ai ciclului pentanoperhidrofenantren
(steranului –C17)
 Colesterolul
 Sterol C27
 Origine animală (lipseşte în
plante)
 Solid, alb, insolubil în apă
 Rol structural
 Precursorul tuturor
compuşilor steroidici
(provitaminei D, acizilor C hole steryl E ste r

biliari, hormonilor steroizi) O

 2 forme: esterificat şi R C O

neesterificat
 Acizii biliari
 Se sintetizează în ficat din colesterol
 Structură: steroizi C24 cu 2 sau 3
grupări OH şi la sfârşitul catenei
laterale au gr carboxil
 AB primari:
 colic,
 Chenodezoxicolic
 La PH alcalin se găsesc sub formă de
săruri biliare:conjugaţi cu glicina
(predomină în alimentaţie glucidele)
sau taurina (proteinele):
 Glicocolic sau taurocolic
 Glicochenodezoxicolic sau
taurochenodezoxicolic
 Astfel în bilă se găsesc doar sărurile
biliare
 Bacteriile intestinale:
 1. pot înlătura Gly şi taurima din sărurile
biliare regenerînd AB;
 2. pot converti AB primari în AB secundari
prin îndepărtarea unei grupări OH_
 A colic ---- a deoxicolic
 A chenodeoxicolic------a litocolic
 Rolul:
1. proprietăţi de solubilitate (micele în
apă şi au capacitatea de a solubiliza
alte lipide)
2. Transport (AG)

3. Emulgatori

4. Activează lipaza pancreatică

 Membranele biologice
 Structuri superorganizate
 constituienţii de bază - proteinele şi lipidele.
 despart celula de mediul extern şi separă
mediul ei intern în compartimente
 reprezintă o barieră de permeabilitate selectivă
 Conţin pompe ionice şi canale cu
permeabilităţi specifice (sisteme de transport)
 Sunt flexibile, labile, permanent se reînnoiesc
 sunt elastice şi dure la deformare
Funcţiile biologice ale membranelor:
 de separare (de barieră)
 de integrare sau asociere –
asociază procesele biochimice
izolate în structuri integre
 de transport (pasiv, activ);
 Osmotică – de concentrarea a
substanţelor între spaţiile intra- şi
extracelulare
 Electrică – repartizarea neuniformă
a sarcinilor pe ambele părţi ce
duce la apariţia diferenţei de
potenţial electric;
 de transformare a energiei – asigură
transformarea energiei electrice, osmotice
în energia chimică -ATP;
 de recepţie – prin intermediul receptorilor
ele reglează schimbul de informaţie între
celule şi mediul extern;
 reglatoare; metabolică – participă la
formarea AMPc; GMPc; enzimele
membranare – în diverse transformări
metabolice;
 Antigenică – glicoproteinele membranare
determină capacitatea de formare a
anticorpilor;
 Structura MB
 Componenţi de bază: lipidele şi
proteinele (1:4 pînă la 4:1)
 Glucidele
 Lipidele: conţin grupe
hidrofobe (nepolare) şi
hidrofile (polare) – în soluţii
apoase formează bistratul
lipidic

Bilayer Spherical Micelle

 Fosfolipidele

Groupele ce conţin
P şi N

Glicerol

Acid gras
Grupele fosfat hidrofile

Acizii graşi
hidrofobi
Membranele celulelor eucariote conţin colesterol

HO HO

CH3 CH3

CH3 CH3
H H
C CH3 C CH3
CH 2 CH
CH 2 CH
CH 2 CH CH3
H3 C C CH3
H H3 C C CH3
H

colesterol ergosterol
celule animale celule vegetale
 Fosfolipidele şi glicolipidele – constituienţii
cheie ai membranelor –
 1. formează spontan şi rapid bistraturile
lipidice stabilizate prin legături hidrofobe
între părţile nepolare ale moleculelor lor
(sunt necovalente şi cooperative)
 2. îndeplinesc funcţia de barieră a
permeabilităţii şi asigură crearea
compartimentelor unice
 Capătul polar al fosfolipidelor este situat la
suprafeţele membranei, iar capetele nepolare
sînt îndreptate în interior.
 Moleculele colesterolului se alătură cu
grupele sale hidrofile de grupele polare ale
fosfolipidelor, iar ciclul steran pătrunde în
grosimea stratului bilipidic între catenele
hidrocarburilor fosfolipidelor.
Fosfolipidele în apă se pot asambla spontan sub formă dubla
membrană şi forma sfere mici (liposome)

Membrana celulei este formată de

un dublu strat de fosflipide
asociată cu alte molecule.
 Proteinele – asigură transportul, transmiterea
informaţiei, transformările de energie.
 Deosebim: proteine periferice şi integrale
 Proteinele periferice sunt legate de membrane prin
forţe electrostatice şi de hidrogen
 Proteinele integrate - amfipatice, conţin AA nepolari
– formează cu lipidele membranei legături hidrofobe
 Se cunosc următoarele variante de aranjare a
proteinelor.
 superficial
 parţial cufundate în stratul lipidic
 cufundate definitiv în stratul bilipidic
 străbat de la un capăt la altul membrana
 Glucidele – sub formă de glicolipide şi
glicoproteine
 Sunt situate pe suprafaţa membranei, dar nu
în faza hidrocarbonată
1. Favorizează menţinerea asimetriei
membranelor biologice
2. Au funcţia de identificare intercelulară, de
detectare a celulelor străine sistemului imun
3. Determină transportul proteinelor
membranare în locusurile necesare
Lanţul de glucide ataşat pe lipide (glicolipide) sau pe proteine
(glicoproteine)

Glicoproteinele sunt foarte

variate. Nu există doi
indivizi (cu excepţia
gemenilor identici) care
posedă
aceleaşi glicoproteine.
 Modelul mozaic- fluid:
 Propus în1972 de către Sanger şi Nicolson

• Bistratul de
fosfolipide
• Proteinele superficiale
şi traversale

• Polizaharidele ataşate
pe lipide sau proteine

• Colesterolul între
fosfolipide

Moleculele se deplasează permanent în raport una faţă de alta

= cristal lichid
 Proprietăţile membranelor biologice.
 fluiditatea. Starea în care se află
lipidele membranare se numeşte
fluidcristalină, deoarece pătura
lipidică este lichidă, însă în ea se
conţin sectoare compacte.
Reglatorul fluidităţii –
 AG nesaturaţi -la procariote
 şi Col -eucariote
 Situîndu-se între catenele acil, Col:
Cholesterol
a. Previne cristalizarea şi alipirea lor, in membrane
mărind fluiditatea MC
b. blochează mobilitatea catenelor acil,
micşorînd fluiditatea MC
Col menţine fluiditatea la un nivel
mediu
 Proprietăţile membranelor biologice.
 Asimetria:
1. repartizarea neuniformă a lipidelor şi proteinelor
pe suprafaţa internă şi externă a MB
 Ex.: membrana eritrocitului:
a. Partea internă- fosfatidiletanolamină şi
fosfatidilserină
b. Partea externă – fosfatidilcolină şi sfingomielină
Asigură orientarea proteinelor membranare în
bistrat
2. La suprafaţa externă este prezentă componenta
glucidică (glicocalixul), pe cînd pe partea internă
ele practic lipsesc.
3. Sistemele de transport din membrană
funcţionează într-o singură direcţie (Na-K-ATP-
aza)
 Distribuţia lipidelor este asimetrică
exemple de la membrane plasmique

exterior interior
Fosfatidilserine 0 100
Fosfatidietanolamina 10 90
Fosfatidilcolina 90 10
Glicolipide 100 0
 Proprietăţile membranelor biologice.
 Mobilitatea
 Moleculele lipidelor membranei se află în mişcare
continuă. Sunt posibile cîteva tipuri de mişcare a
moleculelor: difuzie de rotaţie , transversală şi difuzie
laterală.
 Proteinele membranare tot posedă mobilitate. Ele parcă
plutesc în pătura lipidică, deplasîndu–se în procesul
difuziunii laterale.

L ateral M o b ility F lip F lo p

Proprietăţile membranelor biologice.
permeabilitatea selectivă.
Membrana biologică este permeabilă pentru
substanţele lipofile (steroizi ş.a.) şi
moleculele nepolare mici.
Substanţele polare (ionii, aminoacizii,
glucoza etc.) nu pot trece membrana prin
difuziune simplă, ele necesită anumite
sisteme de transport.
 Permeabilitatea selectivă

Dublu strat de lipide este permeabil:

• Pentru molecule foarte mici (H2O,
CO2, O2)
• Pentru molecule liposolubile
(hidrofobe, nepolare)

• Dublu strat de lipide este impermeabil:

• Pentru moleculele mari şi pentru majoritatea
moleculelor solubile în apă.
•
 Transportul membranar

Pasajul de substanţe prin membrane

se relizează:
• Prin transport pasiv (independent
de energie)
• Prin transport activ ( dependent de
energie)
Transportul pasiv se realizează prin:

• Difuzie simplă
• Difuzie facilitată
• Osmoză
Difuzia simplă
 O substanţă difundează conform
gradientului său de concentraţie:
din zona mai concentrată spre cea
cu concentraţia mai mică.
[ concentraţie mare ] [concentraţie mică]
Viteza de difuzie se modifică la:
Creşterea temperaturii
mediului
La creşterea diferenţei de concentraţie de o parte
şi alta a membranei

La micşorarea permeabilităţii membranei

(are mai puţine canale)
 Difuzia facilitată

Difuzia se face prin intermediul unei proteine membranare.

Se desfăşoară cu utilizarea energiei

• Se face împotriva gradientului de concentraţie
 Osmoza

Patea mai
Partea diluată concentrată
= hipotonică = hipertonică

Membrana permeabilă pentru apă, dar nu

pentru subtanţa dizolvată
Apa se va deplasa din partea hipotonică (diluată)
spre cea hipertonică (concentrată)
Osmoza este apa care se deplasează conform
gradientului său de concentraţie
 Transport activ

Se aseamănă cu difuza facilitată

(necesită un transportor) DAR:

• Are nevoie de SURSĂ DE ENERGIE

• Se poae face CONTRA gradientului de
concentraţie
• Necesită un TRANSPORTOR (proteină
de transport)
Proteinele membranare permit pasajul
pentru substanţele oprite de lipide:

• Formind canale transmembranare

ori
• Proteinele transportor se
asociază cu ele
traversindule prin
membrană
 Canalele sunt foarte specifice: o
singură substanţă bine precizată se
poate traversa şi nici una alta.

Deci, dacă e important ce

substanţă poate traversa
membrana =
permeabilitate selectivă.
Canalele membranare sunt deseori formate din mai multe
subunităţi:
 Unele canale se pot deschide şi închide:

Proteinele ce
Canal închis formează canal Canal deschis

Membrana
 Digestia şi
absorbţia
lipidelor
Metabolismul
lipoproteinelor
 Obiectivele
 Importanţa lipidelor în alimentaţie.
 Digestia şi absorbţia lipidelor în tractul
gastrointestinal.
 Acizii biliari – clasificarea, structura,
funcţiile lor. Metabolismul acizilor biliari
( noţiuni generale).
 Resintaza lipidelor în enterocite. Soarta
lipidelor resintetizate.
 Metabolismul LPP.
 Importanţa lipidelor în alimentaţie.
 Aportul alimentar de lipide necesar zilnic -
80g.
 Principalele lipide ale raţiei alimentare
sunt: Tg; FL; Col liber şi esterificat.
 Lipidele alimentare sunt sursa AG
indespensabili – linoleic şi linolenic.
 Funcţionarea normală a organismului necesită
un consum minim obligatoriu de vitamine
liposolubile ( A,D,E,K )
 Digestia lipidelor în TGI
 la adulţi - în intestinul subţire.
1. prezenţa AB (compuşii majori ai bilei) care
conduc la:
a. emulsionarea lipidelor alimentare,
b. activarea enzimelor lipolitice;
c. absorbţia produselor finale ale digestiei.
2. pH alcalin - bicarbonaţii sucului pancreatic
3. Prezenţa enzimelor lipolitice: lipaza,
fosfolipazele, colesterolesteraza,
sfingomielinaza şi ceramidaza.
 În cavitatea bucală – Tg
nu se supun modificărilor
deoarece saliva nu conţine E
digestiei lor
 Excepţie: sugari, lipaza
lingvală – digestează Tg în
poziţia 3 – 1,2 diglicerid
 În stomac – digestia are loc
doar la copiii sugari (PH
sucului gastric = 5) – sub
acţiunea lipazei gastrice se
digestează Tg din lapte
 În intestin - chimul din stomac este
neutralizat de bicarbonaţii sucului
pancreatic şi intestinal.
 Grăsimile se supun emulsionării sub
acţiunea sărurilor AB.
 Peristaltismul intestinului ajută la
fărîmiţarea picăturilor mici de
grăsime, iar sărurile AB împiedică
contopirea picăturilor mici de
grăsime
 Digestia TG
 lipazei pancreatice:
1. Este o glicoproteidă
2. Se activează sub acţiunea colipazei şi AB (procolipaza
sub acţiunea tripsinei colipază)
3. PH=8-9
4. are specificitate pentru legăturile alfa 1,3.
 sub acţiunea izomerazei (transferă restul acil din
poziţia β2 în α1) - 1/3 din 2 monoglicerid trece în 1
monoglicerid
 1 monogliceridul sub acţiunea lipazei se scindează la
AG şi glicerol
 Digestia fosfogliceridelor
 fosfolipazele pancreatice (A1, A2, C, D) pînă la glicerol,
acizi graşi, acid fosforic şi compuşi azotaţi
 Digestia fosfogliceridelor
 Cea mai activă este fosfolipaza A2 (se
activează de tripsină, Ca; sărurile AB)
 fosfatidilcolina-------lizolecitina (proprietăţi
detergente puternice; participă la
solubilizarea lipidelor în intestin)
 Digestia Col
 Colesterolesteraza pancreatică (activată de AB)
scindează Col esterificat în Col şi AG

C holeste ryl E ster

R C O
 Produsele finale ale
digestiei lipidelor:
1. Acizii graşi
2. Glicerolul
3. Monogliceridele
4. Colesterolul
5. Fosfatul anorganic
6. Substanţele azotate – colina, etanolamina,
etc.
 Reglarea digestiei
 Secretina stimulează eliminarea unui suc
pancreatic bogat în bicarbonaţi şi sărac în E
 Colecistochinina - stimulează eliminarea unui
suc pancreatic bogat în E (stimulează
contracţia vezicii biliare) şi sărac în
bicarbonaţi.
 Absorbţia lipidelor
 La nivelul porţiunii superioare a intestinului
subţire;
 sunt absorbite prin difuzie simplă sau sub
formă de micele (picături lipidice mici,
la formarea cărora participă AB).
 Prin difuzie simplă sunt transportaţi: AG
cu catena scurtă; glicerolul, colina,
etanolamina
 Acidul fosforic – sub formă de sare de Na
sau K
 AG cu catena lungă, 2 monoacilglicerolul,
Col liber se absorb cu ajutorul sărurilor AB
sub formă de micele
 Ciclul entero-hepatic
 AG +AB formează o soluţie micelară şi
pătrund în spaţiile intervilozitare de la nivelul
jejunului proximal unde AG se absorb.
 Sărurile AB rămîn în lumen, participînd la
solubilizarea şi transportul altor lipide. Abia în
porţiunea distală a ileonului sărurile AB se
absorb printr-un mecanism activ.
 Prin sistemul portal trec în ficat (se
reînnoiesc)– bila --- intestin - circulaţia
entero-hepatică a acizilor biliari.
 Steatoree
 Malabsorbţia lipidelor caracterizată prin
creşterea excreţiei lipidelor în scaun –
steatoree
 biliară
 pancreatică
 intestinală
 RESINTEZA LIPIDELOR ÎN
ENTEROCITE
 Scopul: sinteza lipidelor specifice
organismului uman din monomeri lipidici de
origine alimentară
 Asigurată de:
#specificitatea enzimelor
#utilizarea ac. graşi endogeni
o Se produc: trigliceride, colesteride şi
fosfogliceride
 Resinteza lipidelor
 Moleculele lipidelor reconstituite
împreună cu cantităţi mici de
proteină sunt încorporate în
chilomicroni (CM)
 CM sunt secretaţi în vasele limfatice
ce drenează intestinul şi la nivelul
canalului toracic trec în plasmă.
 LIPOPROTEINELE (LP)

 LP- sînt complexe lipoproteice,

alcătuite din componente lipidice
(Tg, FL, Col, colesteride) şi
proteice.
 Componentele proteice sînt
denumite apolipoproteine (Apo).
 LIPOPROTEINELE (LP)
 Rolul LP
1. Transportul lipidelor exogene şi endogene
2. Participă la păstrarea compoziţiei lipidice
a membranelor
3. Reglează procese metabolice celulare
 Rolul Apo:
1. componente amfipatice a LP
2. oferă situsuri de recunoaştere pentru R de
pe suprafaţa celulelor
3. sunt activatori sau inhibitori ai E ce
participă la metabolismul lor
 Structura LP
miez hidrofob - lipidele nepolare (TG şi
esterii Col)
învelişul hidrofil - lipidele amfipatice (FL,
Col) şi Apo
LP cuprind şi cantităţi mici de glucide (sub formă de
glicoproteine).
 Metodele de separare
 Ultracentrifugare
 Electroforeză.
 Ultracentrifugare

1. chilomicronii
2. LP cu densitate foarte mică (VLDL,
very low density lipoproteins)
3. LP cu densitate mică (LDL, low
density lipoproteins)
4. LP cu densitate mare (HDL, high
density lipoproteins)
 Electroforeză

1. chilomicronii care nu migrează

2. pre -  - LP (corespund VLDL)
3.  - LP (corespund LDL)
4.  - LP (corespund HDL)
 CM VLDL LDL HDL

densitatea < 0,95 0,95-1,006 1,019- 1,063 1,12-1,21

g/sm3
Diametrul >100 25-75 22-24 6-12
nm
% proteine 1-2 7-10 14-25 45-55

% lipide 98-99 90-93 75-86 45-55

lipidele Tg exogene Tg endogene Col Fl

Apo B48; C, E, A B100; C, E B100 AI; AII

Apo LP Locul sintezei Rolul

A -I HDL intestin, ficat Constituent major al HDL.

Activator al LCAT. Legarea de
receptorii HDL şi transportul
invers al Col
A-II HDL intestin, ficat Rol structural Activator al TGLH

A-IV CM, intestin, ficat Activator al LCAT. Transportul

HDL invers al Col

B-48 CM Intestin Secreţia chilomicronilor

B-100 VLDL, ficat Biosinteza şi secreţia VLDL.

LDL, Legarea cu receptorii specifici
pentru LDL (exercită un feedback
IDL negativ asupra sintezei Col)
Apo LP Locul sintezei Rolul

C-I CM, VLDL, t ficat Activator al LCAT (in

HDL vitro)
C-II CM, VLDL, ficat Activator al
HDL lipoproteidlipazei
C-III CM, VLDL, ficat Inhibitor al
HDL lipoproteidlipazei
D HDL ficat Transportor de Col
esterificat între diverse
LP
E IDL, CM, Ficat, Legarea cu receptorii
VLDL macrofage apo E (E3/4) din
hepatocit. Legarea cu
receptorii B/E din ţesut
(E4/4).
 Chilomicronii
 Sunt sintetizaţi în celulele mucoasei intestinale
şi încorporează lipidele alimentare absorbite
(Tg, Col).
 Sunt secretaţi în vasele limfatice care drenează
intestinul şi la nivelul canalului toracic trec în
plasmă.
 Particulile primare cuprind apo-B48 şi apoA.
 În plasmă CM primesc Apo C şi E de la -LP
 CM sunt prezenţi în plasmă după îngerarea
grăsimilor. După 6-7 ore de la îngestia de
grăsimi CM dispar din sînge.
 Catabolismul chilomicronilor
 are loc în două etape.
 În prima etapă
a. sub acţiunea lipoproteinlipazei (LPL,
activată de apo C-II) Tg sunt hidrolizate
în AG+glicerol.
Ţesuturile utilizează AG pentru oxidare (muşchi
scheletici, miocard), depozitare (ţesut adipos),
secreţie de grăsimi (glanda mamară).

b. pe când Col, FL, Apo C sunt transferate

pe HDL.
CM devin resturi CM
 A două etapă constă în captarea resturilor
de CM de către ficat, facilitată de apo E
(interacţionează cu E-receptorii din
hepatocit). Pe această cale ajunge la ficat
o parte din Col exogen şi cel intestinal.
 METABOLISMUL
CHILOMICRONILOR
 Patologia
 Deficitul înăscut de LPL- hiper-CM-emie
Mărirea c% CM, Tg, depunerea Tg în ţesuturi
(xantoame)
 Anomalia sintezei de Apo B-48 –
imposibilitatea formării CM şi transportului
lipidelor exogene
Tg se acumulează în celulele intestinale; este
perturbată absorbţia lor; ele fiind eliminate prin
masele fecale – steatoree
În sînge: micşorarea lipidelor totale; Tg; Col
 Pre--LP (VLDL)
 sintetizate în ficat din lipidele endogene
 au un conţinut ridicat de lipide (90-93%): 55-
65% TG, 12-18% FL, Col esterificat 12-14%
şi Col liber 6-8%.
 cuprind apo B-100 , în plasmă primesc apo C
(apo CII) şi apo E de la -LP.
 Funcţia principală- transportul Tg sintetizate
în ficat spre ţesuturile extrahepatice.
 VLDL sunt prezente în plasmă după îngerare
de raţii bogate în glucide
 Catabolismul VLDL
 La nivelul ţesuturilor extrahepatice sub
acţiunea LPL-azei Tg din VLDL se
scindează în AG şi glicerol.
 Odată cu scăderea Tg are loc:
a. pierderea de apo C-II care trece pe HDL
b. Îmbogăţirea cu esteri de Col, furnizat de
HDL -
astefl VLDL sunt transformate în IDL.

 50% sunt catabolizate în ficat prin

interacţiunea cu E-R, iar 50% sunt
transformate în LDL.
 particulele se îmbogăţesc cu Col prin 2
moduri:
1. sub acţiunea acil-Col-ester-transferazei
(Apo D) Col esterificat este transferat
din HDL pe VLDL
2. Sub acţiunea lecitin-Col-acil-transferazei
(LCAT) ce catalizează reacţia:
Lecitină + Col ----2-lizolecitină +
Acilcolesterol
Apo C-I (component al VLDL) activează
această E.
 Patologia
 Steatoza (infiltraţia grasă a ficatului)
– acumularea grăsimilor în ficat
 Cauza: amplificarea sintezei Tg în ficat
sau perturbarea căilor de sinteză şi
transport (export) de VLDL
 Acţiune protectoare o au factorii lipotropi:
Met; proteine bogate în Met; grăsimile
nesaturate; vitamina E – ele favorizează
exportul Tg hepatice
 -LP
 se formează în plasmă din VLDL după
îndepărtarea Tg (sub acţiunea LPL, TGL)
şi îmbogăţire cu Col.
 au un conţinut lipidic de 75-86%,
componenta majoră fiind Col: 35-40% -
Col esterificat, 3-10% -Col liber; 20-25% -
FL şi 8-12% - Tg.
 Apo majoritară este B-100.
 sunt prezente în sîngele recoltat dimineaţa
după un post de 8-10 ore şi cuprinde 70%
din Col total plasmatic.
 au rol de a furniza Col diverselor ţesuturi
periferice.
 Catabolismul LDL
În ficat, suprarenale, limfocite, celule
musculare netede:
 LDL prin intermediul apo B-100 şi apo E
interacţionează cu R
 fixate pe R, LDL sunt translocate în interiorul
celulei şi fuzionează cu lizozomii
 În lizozomi LDL sub acţiunea E lizozomale sunt
hidrolizate în: proteine, FL, Col esterificat, Tg.
 Col liber:
a. este utilizat la construcţia membranelor, sinteza
de hormoni steroidici, acizi biliari
b. surplusul este esterificat şi depozitat în celulă.
Esterificarea Col e catalizată de E - acil-CoA- Col-
aciltransferaza (ACAT), rezultînd esteri ai Col cu
acizii palmitic, palmitooleic, oleic.
 Colesterolul liber:
1. inhibă HMG-CoA-reductaza, ca rezultat
sinteza Col în ţesuturile extrahepatice este
menţinută la un nivel scăzut;
2. inhibă sinteza R- B,E, astef determină
micşorarea numărului lor pe membrană şi
diminuarea captării LDL
3. activează E microzomială ACAT
 În macrofage:
 Macrofagele încorporează LDL care prezintă
alterări ale componentelor proteice sau lipidice.
 Receptorii care recunosc LDL modificate nu
sînt reglaţi prin feed-back negativ (cum se
reglează receptorul clasic LDL) şi, ca urmare,
prin încărcarea macrofagelor în mod excesiv cu
Col apar “celulele spumoase”. Modificările
biochimice ale LDL constau în acetilări,
glicozilări ale apo (apo B-100, apo E) şi /sau
alterări oxidative ale acizilor graşi nesatiuraţi.
 Patologia
 Hiperlipoproteinemia de tip II – deficienţă
calitativă şi cantitativă a R membranari pentru
LDL
 IIa – mărirea Col LDL – xantomatoză
 IIb – mărirea Col LDL+VLDL (Tg)- obezitate
(lipsesc xantomele)
 Risc de aterogeneză înaltă
 -LP HDL
 conţinut lipidic de 45-55%, predominînd FL –
20-30%, Col 17-23% şi Tg 3-6%.
 Componenţa proteică - apo A (AI, AII) dar
conţin cantităţi mici de apo C, D, E. Nu
cuprind apo B.
 HDL sînt secretate şi sintetizate de hepatocite
şi enterocite sub forma unor particule născînde
de formă discoidală, alcătuite dintr-un strat
dublu lipidic (FL; Col) şi apo A, apo E.
 Particulele născînde din intestin nu conţin apo
E.
 Stratul superficial al HDL este ocupat de Col
preluat din ţesuturi şi din alte LP plasmatice
(CM, VLDL).
 prin schimburi cu celelalte LP plasmatice
particulele născînde se transformă în HDL
mature.
 Sub acţiunea LCAT - Col este esterificat şi
migrează în interiorul particulei ---- HDL
sferic matur.
HDL and Reverse Cholesterol
Transport
HDL and Reverse Cholesterol
Transport
 Catabolismul HDL
 HDL sînt catabolizaţi la nivelul ficatului:
 Prin intermediul apo E particulele
interacţionează cu R de pe suprafaţa
hepatocitelor, sunt internalizaţi şi
componentele degradate.
 Rolul principal al HDL este transportul Col
din celulele extrahepatice în ficat, sediul
catabolismului Col (transformare în AB şi
excreţie prin bilă).
HDL and Reverse Cholesterol
Transport

LDL-R

50% of HDL C may

Return to the liver
On LDL via CETP
 Patologia
 Hipolipoproteinemia familiară – deficit de
HDL
 Cauza: deficit al sintezei de apoA
 Caracteristic: micşorarea HDL; Col HDL; FL
 Splenomegalie, hipotrofie amigdaliană;
anomalii neurologice
 Oxidarea AG
Oxidarea glicerolului
Sinteza corpilor
cetonici
 Obiectivele
Oxidarea acizilor graşi:
a) saturaţi cu număr par de atomi de carbon;
b) nesaturaţi cu număr par de atomi de carbon;
c) saturaţi cu număr impar de atomi de carbon;
d) în peroxizomi.
Reacţiile parţiale, enzimele, coenzimele, reglarea, randamentul
energetic.
Catabolismul triacilglicerolilor – reacţiile parţiale, enzimele, reglarea.
Oxidarea glicerolului – reacţiile parţiale, enzimele, coenzimale,
reglarea, randamentul energetic al oxidării anaerobe şi aerobe.
Oxidarea fosfo-, sfingo- şi glicolipidelor.
Metabolismul corpilor cetonici. Căile biosintezei şi utilizării lor –
reacţiile parţiale, enzimele, coenzimele, reglarea. Rolul biologic
al corpilor cetonici.
 Metabolismul TG
 Are loc preponderent în ficat, ţesut adipos şi
intestin
 În plasmă - 2 fluxuri de TG:
1. CM – transportă TG exogene – de la intestin
la ţesuturi
2. VLDL – transportă TG endogene - de la ficat
spre ţesuturi
 Ele sunt hidrolizate de lipoproteinlipază în AG şi
glicerol
 Soarta AG şi glicerolului:
 AG sunt transportaţi spre ţesuturi de albumina serică,
unde:
1. se supun  oxidării - acetil-CoA (pentru a obţine
ATP sau poate fi utilizat la sinteza Col, corpilor
cetonici).
2. se activează şi participă la sinteza TG, depozitate
în ţesutul adipos
3. difuzează în plasmă şi circulă sub formă de AG
liberi (sunt captaţi de ţesuturile periferice: muşchii
scheletici, miocard, rinichi, ficat)
Eritrocitele şi creierul nu pot utiliza AG ca sursă de energie
 Glicerolul:
1. Sinteza de TG şi FL
2. Sinteza glucozei - gluconeogeneză
3. Oxidează pînă la CO2 şi H2O
 Mobilizarea TG din ţesutul adipos are
loc în etape, pînă la glicerol şi AG,
sub acţiunea lipazei hormon
sensibilă (mono-; di- ,
triacilglicerollipaza)
 Trigliceridlipaza
 Enzima cheie a lipolizei - trigliceridlipaza
adipocitară, cunoscută ca “lipaza
hormonsensibilă”.
 Enzima este convertibilă prin fosforilare –
defosforilare. Forma fosforilată este activă.
 A: catecolaminele (adrenalina, noradrenalina),
glucagonul, ACTH, TSH.
 I: insulina, prostaglandina E, acidul nicotinic,
AG liberi.
 Oxidarea glicerolului – în ficat
E1 glicerolkinaza
E2 glicerolfosfatDH
Oxidarea AG saturaţi cu număr par de
atomi de carbon
 β oxidarea AG (degradarea, scindarea,
catabolizarea oxidativă a AG, spirala lui
Lynen) – moleculele de AG suferă un atac
oxidativ în poziţia β , urmat de desprinderea
unui fragment cu 2C (Acetil Co A)
 Procesul e activ în muşchi, miocard, ficat,
rinichi, testicul, splină, creier, plămâni şi
ţesutul adipos.
 Excepţie:creierul şi eritrocitele
(ţesuturi glucozo dependente)
 3 etape:
1. Activarea AG (citoplasmă)

2. Transferul lui Acil CoA în mitocondrii

3. xidarea propriu zisă (mitocondrii)

 Activarea AG:
 R-COOH + ATP  R-COO-AMP + PPi
aciladenilat
PPi  2 Pi
 R-COO-AMP + HS-CoA  R-CO~SCoA + AMP
acil-CoA
Sumar:
R-COOH + ATP + HS-CoA  R-CO~SCoA + AMP + PPi
H2O ↓

2 Pi
E- acil Co A sintetaza
Activatori: K; Mg
Inhibitori: Na ; Li
 Transferul lui Acil CoA în
mitocondrii
 Acil CoA nu poate penetra membrana internă
a MC
 Este transportat cu ajutorul carnitinei ( β-
hidroxi-γ-trimetilaminobutirat- vitamina Bt),
ce se formează din Lyz şi Met activă cu
participarea vitaminei C, B6, NAD
Transferul lui Acil CoA în
mitocondrii
Carnitine Acyl Transferase I and II

Lehn fig 17-6

 Reglarea
 Malonil CoA înhibă ACT I---deci palmitatul
format în citozol nu poate fi transferat în
MC şi degradat.
 Creşterea raportului acetil CoA/CoA duce
la inhibarea reacţiei de activare a AG
 Deficienţa de carnitină
 1. congenitale –
a.deficit de ACT I (afectează ficatul – hipoglicemie,
comă şi exitus (perioade de post).
b. deficitul de ACT II – afectează muşchiul cardiac
şi scheletic – cardiomiopatie, slăbiciune
musculară (efort fizic)
 2. dobîndite: boli hepatice, persoanele supuse
hemodializei, malnutriţie, dietă strict vegetariană.
 xidarea propriu zisă
 Localizat în MC (matrixul MC)
 repetarea a 4 reacţii:
1. Dehidrogenarea lui acil Co A (FAD)
2. hidratare
3. a doua dehidrogenare (NAD)
4. reacţie tiolazică
 În rezultat - se formează acetil CoA şi acil CoA
cu doi atomi de carbon mai puţin
 Bilanţul energetic
 Stoichiometria unui ciclu de oxidare:
CH3- (CH2)n-CH2 – CH2-COSCoA +FAD+
H2O+NAD+HSCoA
Acil CoA (Cn-2) +FADH2+NADH+H+ Acetil
CoA
 Stoichiometria oxidării a. palmitic (C16):

n/2 -1 – numărul de cicluri pînă la oxidarea

completă
n– numărul atomilor de C
 Stoichiometria oxidării a.
palmitic
16/2 -1 = 7 cicluri
7FADH2--------– 7 X 2=14ATP
7NADH+H ----- 7X3=21 ATP
8 CH3COSCoA--- 8X12= 96 ATP
Sumar: 131 mol de ATP
 Deoarece 2 legături macroergice sunt irosite la
activarea acidului – beneficiul net este de 129
 Oxidarea AG nesaturaţi
 -oxidarea AG nesaturaţi se desfăşoară normal
pînă în vecinătatea legăturii duble (cis
configuraţie)

 După trei cicluri normale de -oxidare se ajunge

la un cis – Δ3 – enoil – CoA.

 Sub acţiunea izomerazei legătura dublă din cis –

Δ3 trece în trans-∆ 2 – se formează trans – Δ2 –
enoil – CoA, intermediar normal al -oxidării.

 Exemplu: oxidarea acidului oleic (C18:1Δ9)

CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH
 Pentru AG polienici e necesară şi o altă enzimă
– dienoil Co A reductaza (NADPH+H) - ,
care transformă trans2 cis 4 –dienoil Co A în
trans 3 enoil CoA. Produsul sub acţiunea
izomerazei trece în trans 2 enoil CoA.
 Oxidarea AG cu număr impar de atomi de C
 Se oxidează în acelaşi mod ca AG saturaţi, dar în
ultima etapă se formează o moleculă de propionil
CoA (C3) şi una de Acetil CoA.
Oxidarea AG cu număr impar de atomi de C

 E- propionil CoA carboxilaza

Co- vitamina H (biotina)
 E- Metilmalonil-mutaza

 Co- vitamina B12

 Lipsa acestei E – acidemie metilmalonică (în

sînge şi urină apare acidul metilmalonic,
micşorînd pH sîngelui (administrat vitamina
B12)
 Oxidarea AG în peroxisomi
 Caracteristic AG C20-C26 ----pînă la C8
 Diferă de oxidarea mitocondrială prin reacţia
de oxidare a acil-CoA la enoil-CoA (E-
oxidază)
R-(CH2)n-COSCoA+O2▬► R-(CH2)-CH=CH-
COSCoA + H2O2
2H2O2 ▬►2H2O+O2
 Numărul peroxisomilor creşte în diabet,
inaniţie, la administrarea unor medicamente
(aspirina, preparate hipolemiante)
 Absenţa peroxisomilor- sindromul Zellweger:
creşterea AG cu catena lungă şi deces în
primele luni de viaţă
 Catabolismul fosfogliceridelor
Sub acţiunea lizofosfolipazei - lizolecitina se scindează
în glicerolfosfocolină şi AG
 Catabolismul sfingomielinelor
 Sfingomielinaza: ceramid+fosforilcolină
 Ceramidaza – degradează legătura N acilică
 Catabolismul glicolipidelor
 Cerebrozidele sunt degradate de
hexozidaze care îndepărtează
resturile de glicozil (capătul
nereducător)
 fiecare tip de legătură glicozidică
este scindată de o glicozidază
spesifică.
 Carenţa acestor E (localizate în
lizozomi) - lipidoze
 Lipidoze tisulare
 Boli ereditare, caracterizate prin
acumularea de sfingolipide în creier
şi ţesuturi, datorate deficienţei
enzimelor implicate în catabolizarea
lor (scindarea are loc în lisosomi)
 Lipidoze tisulare
1. Neimann-Pick - deficienţa de sfingomielinază
 sfingomielina SM- se acumulează în ficat,
splină, creier
 Hepato- şi splenomegalie, tulburări digestive,
întîrziere psihomotorie, convulsii
 Decedează în vârsta fragedă
 Lipidoze tisulare
 2. afecţiunea Tay-Sachs – lipsa
hexozaminidazei (hidrolază ce scindează N
acetil-galactozamina din GM2)
 Acumularea de GM2 în creier – întîrzieri
psihomotorii, cecitate, creşterea în volum
şi greutate a creierului.
 pe retina ochiului – apar pete de culoare
roşie-vişinie – gangliozid GM2
 Căile de transformare ale
colesterolului
 1. În tegumente ---colecalciferol
 2. În suprarenale- sinteza corticosteroizilor
 3.În glande sexuale- sinteza hormonilor
sexuali
 4. În ficat – sinteza AB primari
 5. În ficat şi intestin – LP plasmatice
 Catabolismul şi eliminarea Col
 1. Calea biliară:
Col biliar---intestin --reducere la coprostanol
sau colestanol---fecale
AB neabsorbiţi (0,25g/zi)----fecale
2. Celule epiteliale descuamate----fecale
3.Secreţia sebacee la nivelul tegumentelor
4.Eliminare urinară a metaboliţilor hormonilor
steroizi şi a vitaminelor D
Biosinteza
lipidelor
 Obiectivele:
 Biosinteza acizilor graşi:
1. saturaţi cu număr par de atomi de carbon;
2. nesaturaţi cu număr par de atomi de carbon;
3. saturaţi cu număr impar de atomi de carbon.
 Enzimele, coenzimele, reglarea.
 Biosinteza TAG: substanţele iniţiale, enzimele şi
coenzimele, reglarea.
 Biosinteza fosfogliceridelor: substratele, reacţiile parţiale ale
I şi a II căi;
 Biosinteza sfingolipidelor: precursorii, reacţiile principale,
enzimele, reglarea.
 Metabolismul colesterolului. Biosinteza colesterolului –
substratele, etapele, reacţiile parţiale ale I etape (până la
acidul mevalonic), enzimele, coenzimele, reglarea. Căile de
utilizare şi eliminare ale colesterolului.
 Sinteza AG
 Sinteza AG şi încorporarea lor în Tg
constituie mecanismul principal de stocare a
excesului de glucide alimentare
 Gl nu se mai transformă în glicogen dar în Tg
 Biosinteza AG cuprinde mai multe
procese:
 Sinteza de novo cu formarea acidului
palmitic
 Elongarea acidului palmitic
 Introducerea de legături duble în AG
 Particularităţile sintezei AG
 Are loc în citozol
 E – acid gras sintaza – e o E dimerică
 Fiecare monomer e constituit din 7 subunităţi cu
acţiune catalitică şi 1 domeniu reprezentat de
proteina transportatoare a grupărilor acil -ACP,
care leagă covalent o moleculă de 4-
fosfopanteteină
 Acid gras sintaza cuprinde 2 grupe SH:
1. –SH furnizat de un rest de cisteinil: SH-Cis,
ataşat la cetoacilsintază
2. - SH - fosfopantoteina, ataşată prin legătura
fosfat-Ser: SH-Pant – la ACP
 Ca iniţiator este acetil CoA (rezultat din
glicoliză), pe când sursa majoră – malonil CoA
 rolul reducător îi revine NADPH+H
Lehn fig 21-5
modified
 Sinteza de novo cu formarea
acidului palmitic
 Etapele:
1. transferul lui Acetil CoA din mitocondrii în
citozol
2. Sinteza de malonil CoA
3. Sinteza acidului palmitic
 Biosinteza acizilor graşi
Furnizarea substratului
Sursele de acetil-CoA:
1. oxidarea glucidelor;
2. oxidarea aminoacizilor;
3. oxidarea glicerolului;
4. etc.

Transferul din matricea mitocondrială

în citoplasmă – sistemul naveta citrat
Transferul lui Acetil CoA din mitocondrii în
citozol
 Sinteza de malonil CoA
 acetil-CoA + HCO3 + ATP  ADP + Pi +
malonil-CoA
 E- acetil CoA

Carboxilaza
Co-biotina
 A-citrat,

insulina
 I- palmitoil CoA

glucagonul
Sinteza acidului palmitic
Sinteza acidului palmitic
 Sinteza acidului palmitic

 Ciclu de reacţii este reluat: butiril-ACP se

condensează cu malonil-ACP- formînd în final C6-
acil ACP.
 Catena AG creşte pînă la formarea palmitoil-S-ACP
Reacţia sumară:
Acetil-ACP+7 malonil-CoA +14 NADPH+H 
Palmitat +7CO2+14NADP + + 8HSCoA+6H2O

deoarece malonil CoA se sintetizează din acetil

CoA:
8 acetil-CoA + 14 NADPH +H + + 7 ATP 
palmitat+ 14 NADP+ + 8HSCoA + 7 ADP + 7 Pi
+6H2O
Biosinteza acizilor graşi saturaţi cu
număr impar de atomi de carbon

Se sintetizează la fel ca şi cei

saturaţi cu număr par de atomi de
carbon, dar sinteza este iniţiată nu
de acetil-CoA (C2) ci de
propionil-CoA (C3)
 Elongarea AG
 Localizată: reticulul endoplasmatic şi mitocondrii (acetil CoA, NADH2)
 AG este activat
 La acidul preexistent (palmitil CoA) se ataşează malonil CoA
 Biosinteza AG nesaturaţi
 Pot fi sintetizaţi AC mononesaturaţi.
Desaturarea, catalizată de oxidaze, în prezenţa
lui NADPH2 şi oxigen. Electronii proveniţi de
la NADPH sunt cedaţi cit b5 şi preluaţi în final
de oxigen.
 introduce gruparea hidroxil, urmată de
dehidratare
Biosinteza acizilor graşi

Biosinteza acidului oleic

 Organismul uman posedă carbon -9,6,5,4 –
desaturaze, dar nu are capacitatea de a
introduce legături cis de la C 19 pînă la capătul
ω al catenei --- Acidul linoleic şi linolenic
sunt esenţiali în alimentaţie
 Acidul linoleic se transformă în acidul
arahidonic conform reacţiilor
 Sinteza TAG
 2 căi:
1. calea monoacilglicerolului: are loc în
peretele intestinal (enterocite) din
produşi absorbiţi (resinteza lipidelor).
2. calea glicerolfosfatului: în toate
ţesuturile (activă: ţesutul adipos şi ficat)
AG sunt incorporaţi în TAG sub formă
activă de acilCoA:
R-COOH + ATP + HS-CoA +H2O R-
CO~SCoA + AMP + PP

E- acil Co A sintetaza
 1. calea monoacilglicerolului

 TG împreună cu FL, Col, proteine sunt

incorparate în CM şi secretaţi mai departe în
vasele limfatice.
calea glicerolfosfatului
 originea glicerol fosfatului
 În ficat, rinichi:
 În ţesut adipos
 Sinteza glicerofosfolipidelor
 2 căî de sinteză:
 Sinteza de novo - utilizează ca intermediar
comun acidul fosfatidic
 Calea de rezervă – o sinteză din produse
formate
 Particularitatea biosintezei FL este
participarea precursorilor în forme active de
derivaţi ai citidin fosfatului (CDP) ca CDP-
colina, CDP-etanolamina, CDP-diglicerid.
Sinteza de novo
2. sinteza din produse formate
 Sinteza sfingolipidelor
 Se formează din palmitoil CoA şi Ser
 Sfingozina liberă se formează din ceramidă
 Sinteza are loc pe suprafaţa citozolică a
membranelor reticulului endoplasmatic
 Sinteza glicolipidelor
 La sinteză participă:UDP-Gl; UDP-Gal; UDP-
N-acetil galactozamină
 Ceramidă +UDP-Gal (UDP-Gl)----
Calactocerebrozidă (Glucocerebrozidă)
 Galactocerebrozid +PAPS-----Sulfatida

 Ceramidă +(UDP-monozaharide)n-----
Globozid
Globozid +CMP_NANA-----Gangliozid +CMP
The biosynthesis of sulfatides involves PAPS

Figure 25-87 The biosynthesis of sulfatides.

 Examples of ganglioside structure

NANA is synthesized from N-acetyl-mannosamine-6-P and PEP

 Sinteza Colesterolului
 Se sintetizează din Acetil-CoA
 Necesită 18 moli de Acetil-CoA, 16 NADPH+H şi 18 de
ATP
 Principalul organ de metabolizare este ficatul, dar are loc
şi în intestin, suprarenale, tegumente
 Are loc în 3 etape:
1. Sinteza acidului mevalonic
2. mevalonatul prin mai multe reacţii - 3∆-izopentenil
pirofosfat. 6 molecule de 3∆-izopentenil pirofosfat –
scualen
3. Scualenul se supune ciclizării – lanosterol -- Col
 Reglarea
 Reacţia – limită a biosintezei e formarea
acidului mevalonic, catalizată de o enzimă
compusă reglatoare – hidroximetil-glutaril-
CoA reductaza
 HMG-CoA reductaza – localizată la nivelul
RE
 Structura: 887 AA cu 2 domenii structurale:
unul hidrofob (membranar) şi altul
citoplasmatic (posedă activitate catalitică).
 Reglarea biosintezei colesterolului

1. la nivelul sintezei (v de transcriere a genelor)-

 expresia genei HMG-reductazei este controlată de
SREBP(proteină care leagă elementul reglator al sterolilor),
proteină integrală a membranei RE.
 Ea este asociată cu proteina care activează clivarea ei – SCAP.
 Cînd nivelul sterolilor scad – complexul SREBP-SCAP
părăseşte RE şi la nivelul aparatului Golgi, proteazele
acţionează asupra SREBP şi formează un fragment solubil care
pătrunde în nucleu şi funcţionează ca factor de transcripţie ----
se intensifică sinteza HMG-reductazei.
 Cînd sterolii sunt în c% mari --- are loc reţinerea complexului
SCAP-SREPB în RE şi nu are loc activarea SREBP ---
inhibarea sintezei de Col.
2. la nivelul modificării v de degradare
3. prin cantitatea Col celular (represor al sintezei
E dar creşte v de degradare). Enzima este
inhibată de mevalonat şi de colesterol
4. Reglare covalentă- forma activă este forma
defosforilată
5. Reglarea hormonală - insulina şi hormonii
tiroidieni activeză HMG-CoA reductaza, iar
glucagonul are efect opus.
 Conţinutul Col depinde de regimul alimentar.
Acest colesterol alimentar frânează sinteza
reductazei în ficat
 Inhibarea prin medicamente: statinele –
inhibitori reversibili, competitivi ai HMG
reductazei.
 Sinteza corpilor cetonici
(cetogeneza)
 Principala cale de metabolizare a acetil CoA –
includerea în ciclul Krebs (în condiţiile în care
scindarea lipidelor şi a glucidelor este echilibrată) -
“lipidele ard în flacăra glucidelor”
 În lipsa glucidelor; inaniţie, diabet - OA se utilizează
pentru generarea Gl.
 În lipsa OA, Acetil Co A recurge la formarea corpilor
cetonici: acetoacetatul, β-hidroxibutiratul şi
acetona
 Sinteza lor are loc în ficat (MC), dar se utilizează de
ţesuturile periferice
 Au rol energetic (muşchiul cardiac, stratul cortical al
rinichilor)
cetogeneza
 Utilizarea corpilor cetonici
 Calea tiokinazică:
 - Acetoacetatul – 2 mol de acetil CoA,
utilizate ulterior în ciclul Krebs (23 ATP)
 A doua cale de activare a
acetoacetatului:
Calea tioforazică:
Reacţie de schimb cu
succinil CoA
 Fate of Ketone Bodies

LIVER fatty acid

oxidation
fatty acids acetyl-CoA acetoacetate -hydroxybutyrate

BLOOD

CO2 +ATP acetyl-CoA acetoacetate -hydroxybutyrate

citric acid
cycle succinyl-CoA
MUSCLE, BRAIN succinate Beta-ketoacyl-CoA
transferase
and KIDNEY acetoacetyl-CoA
 Acetona:
 pînă la propandiol (CH3-CHOH-CH2OH) ,
scindat la fragmente acetil şi formil
 Transformată în piruvat (prin hidroxilare
dublă)
 Cetonemie, cetonurie
 Cetonemie- mărirea c% de corpi cetonici în sînge
 Cetonurie – apariţia CC în urină
 Diete bogate în lipide, sărace în glucide; inaniţie,
diabet, dereglări gastrointestinale la copii sau
gravide; glucozurie renală
 Eliminarea hidroxibutiratului şi acetoacetatului din
organism (fiind anioni la excreţie) conduce la
pierderea de cationi – Na - rezultă cetoacidoza
 Pierderea H2O – deshidratarea organismului
 REGLAREA ŞI
PATOLOGIA
METABOLISMULUI
LIPIDIC
 Obiectivele
 Metabolismul eicosanoizilor. Căile ciclooxigenazică şi lipooxigenazică ale biosintezei lor.
Inactivarea.
 Metabolismul vitaminelor liposolubile: sursele alimentare, necesităţile diurne,
transformările
 Reglarea metabolismului lipidelor la nivelul celulei.
 Reglarea neurohormonală a metabolismului lipidelor. Rolul lipotropinelor, ACTH,
hormonilor tiroizi, insulinei, glucagonului, glucocorticoizilor şi catecolaminelor.

 Dislipidemiile:
 a) hipolipoproteinemiile familiale – afecţiunea Tangier, - şi -lipoproteinemia familială;
 b) hiperlipoproteinemiile primare şi familiale;
 c) hiperlipoproteinemiile secundare (dobândite) – în diabet zaharat, alcoolism,
afecţiuni ale glandelor endocrine.
 Cauze, mecanismele dereglării metabolismului lipidelor, manifestările biochimice.
 6. Lipidozele tiszlare:
 a) ereditare – Neimann-Pick, Tay-Sachs, Krabbe, Gaucher, Farber, leucodistrofia
metacromatică, gangliozidoza GM1;
 b) dobândite – obezitate, ateroscleroză, alcoolism.
 Cauze, mecanismele dereglării metabolismului lipidelor, manifestările biochimice.
 7. A-, hipo- şi hipervitaminozele A, D, E, K – cauze, manifestări metabolice.
 8. Rolul eicosanoizilor în procesele inflamatorii, reacţiile alergice, dereglările fluidităţii
sanguine.
 Reglarea metabolismului lipidic

 Se efectuiază în mai multe aspecte:

 Factorii Enzimatici:
 a. Modificarea activităţii E incluse în sinteza
lipidelor
 b.Modificarea V sintezei şi degradării E
 Factorii de mediu: stresul emoţional negativ,
inaniţia, hipotermia, efortul muscular cauzează
pierderea din greutate a organismului.
 Factorii hormonali:
 Catecolaminele, Glucagonul, Cortizolul
stimulează lipoliza prin mesagerul secund,
activează lipaza hormono-dependentă.
 hormonul de creştere la fel, dar cu o fază mai
tardivă (stimulează sinteza adenilat ciclazei de
novo).
 Insulina posedă efect contrar, activează
fosfodiesteraza – inhibă lipoliza şi stimulează
lipogeneza.
 Eicosanoizii
 Sunt substanţe biologic active de natură
lipidică, derivate din AG polinesaturaţi
(a.arahidonic sau prostanoic) şi îndeplinesc în
organism roluri multiple.
 Deosebim:
 Prostaglandinele (clasice- PG şi endoperoxizii
prostaglandinici (PGG2 şi PGH2)
 Prostaciclina (PGI2)
 Tromboxanii (TX)
 Leucotrienele (LT)
 Structura chimică
 Reprezintă AG nesaturaţi cu 20 C
 Sunt derivaţi ai acidului prostanoic

 Existenţa unui ciclu pentanic format între C8-

C12
 PG se deosebesc între ele prin:

1. natura substituienţilor din nucleul pentanic

(PGA-PGI)
2. Catenele laterale pot conţine un număr diferit
de legături duble (PG1, PG2, PG3)
 COOH

A r a c h id o n ic a c id
 PGE2
C O O H

A r a c h id o n ic a c id
 TX conţin în structura lor ciclul piranic
(TXA2 şi TXB2)
 TXA2 este sintetizat din PGH2 de către
sintaza tromboxanică microzomală.
 Structura chimică
 LT (LTA-LTE) – cuprind în structura lor mai multe
legături duble, trei fiind conjugate. Cele mai active la om
sunt LTA4.
LTA4
 Biosinteza eicosanoizilor
 Are loc la nivelul tuturor ţesuturilor
 După sinteză nu se depozitează dar acţionează
imediat
 Are loc în 2 etape:
 Sinteza acidului arahidonic (comună)
 Sinteza PG, TH, LT
 Sinteza acidului arahidonic
 Derivat al acidului linoleic
 Este prezent la nivelul membranelor celulare
 Se eliberează prin activarea fosfolipazei A2
 Sinteza PG, TX şi LT
 2 căi:
 Calea ciclooxigenazei conduce la sinteza PG,
TX
 Calea lipooxigenazei – la sinteza LT
 Ciclooxigenaza este o hemoproteină, cu o
activitate dublă:
 a. dioxigenazică (încorporează O2 în substrat)
 b. peroxidazică (descompune peroxidul).
 COOH

arachidonic acid
2 O2 Cyclooxygenase

O
COOH

O
PGG2 OOH
2 e Peroxidase
O
COOH

O
PGH2
OH
 Inhibitorii sintezei:
 Corticosteroizii – inhibă fosfolipaza A2
 Aspirina (medicamente antiinflamatoare
nesteroide) - inhibă ireversibil COX (prin
acetilarea grupelor hidroxil a resturilor de Ser
localizate le situsul activ al enzimelor).
 Derivaţii imidazolului – inhibă tromboxan
sintaza.
 Catabolismul PG
 Viaţă biologică scurtă:
a. TXA2 are T1/2= 30 minute, şi suferă o hidroliză
rapidă, nonenzimatică la inactivul TXB2.
b. Prostaciclina (PGI2) - T ½ - 3 minute la 37 °C şi
pH 7,5 şi este convertită printr-o hidroliză
nonenzimatică la forma inactivă.
 PG clasice sunt eliminate la nivelul plămînului
 Principalii derivaţi sunt 15-ceto- iar ai
prostaciclinelor 6 ceto-, care se elimină cu urina.
 Proprietăţile biologice ale prostanoidelor
 O serie de efecte ale prostanoidelor sunt mediate
prin intermedizul adenilat-ciclazelor sau prin
mobilizarea Ca2+ intracelular.
 PG creşte AMPc în adenohipofiză, plachetele
pulmonare şi tiroidă, însă descreşte în ţesutul
adipos.
 Tromboxanii blochează producerea de AMPc de
către PG şi mobilizează Ca2+ intracelular.
 Acţiunile biologice
 Diferă nu numai de natura chimică (PG, LT,
TX) dar şi de cea a tipului celular
 La nivelul TGI:

PGF2α – acţiune contractilă asupra musculaturii

netede longitudinală şi circulară; PGE2 –
relaxează musculatura circulară, acţiune
inhibitorie asupra secreţiei de suc gastric şi
absorbţiei intestinale.
 Acţiunile biologice
 Sistemul respirator: PGE şi PGF – fiind
implicate în stări patologice ca edem
pulmonar, embolie, astm.
 PGF2α – acţiune contractilă asupra
traheei, bronhiilor
 PGE2- bronhodilatatoare
 SNC: reglarea transmisiei sinaptice.
PGE2- scade c% de GMPc – efecte
tranchilizante, anticonvulsive
 PGF2α – creşte c% GMPc – efecte
contrare
 Acţiunile biologice
 Sistemul de reproducere: la bărbaţi
influenţează spermatogeneza; la femei
controlează ciclul ovarian. PGF2α - acţiune
contractilă asupra musculaturii netede a
uterului.
 Sistem circulator: Prostaciclina şi TX –
controlează tonusul vaselor sanguine şi
agregarea plachetară.
 TXA2 – acţiune contractilă – creşte TA. La
nivelul plachetelor – stimulează agregarea şi
formarea de tromb
 Prostaciclina – acţiuni opuse (relaxează
musculatura vaselor; efect antitrombic)
 Acţiunile biologice
 LT (LTB4) – acţionează ca agenţi
chemotactici şi chemocinetici,
determinând acumularea de
neutrofile în focarul inflamator. La
nivelul plămânului – efecte
contractile asupra musculaturii
netede.
 LTC4 - responsabilă de producerea
şocului anafilactic.
Catalyzed by 5-Lipoxygenase:
COOH

O2 arachidonate

OOH
COOH

5-HPETE
H2O
O
COOH

leukotriene-A 4
 Vitaminele
 sunt substanţe biologic active necesare pentru
creşterea, dezvoltarea şi supravieţuirea
organismului.
 nu se sintetizează în organismul uman

(prezenţa lor în alimente este obligatorie).

 nu servesc în calitate de sursă energetică, dar
îndeplinesc funcţii coenzimatice.
 avitaminoze şi hipovitaminoze
 avitaminoze - lipsa vitaminelor în alimente
 hipovitaminoze - insuficienţa vitaminelor în
alimente
 Ambele apar şi se dezvoltă în stări patologice
specifice
 Cauzele apariţiei lor:
1. pot fi exogene (atunci când vitamina respectivă
lipseşte sau se conţine în produsele alimentare
insuficient)
2. endogene (dereglări în absorbţie, transport,
antivitamine etc.)
 Provitamine
 - predecesorii vitaminelor, care în organism se
transformă în vitaminele respective (de ex. în
morcovi, caise se conţine -carotena, care în
ficat se va transformă în vitamina A).
 Antivitaminele – substanţe (inclusiv şi unele
medicamente) ce se aseamănă mult ca
structură cu unele vitamine.
 La majorarea c% lor - în mod competitiv ele se
vor uni cu E în locul vitaminelor --- se
formează complexul apoenzimă-antivitamină
lipsit de activitate --- se dereglează reacţiile
metabolice catalizate de aceste enzime.
 Preparatele sulfanilamidice prezintă antivitamine
pentru microorganisme deoarece ele mult se
aseamănă după structură cu acidul p-aminobenzoic,
factorul de creştere a bacteriilor.
 La majorarea concentraţiei în organism a acestor
medicamente, ele se vor include în sistemele
enzimatice ale bacteriilor şi bacteriile vor pierde
capacitatea de a se înmulţi (efect bacteriostatic).
 Vitamina A
 vitamina creşterii, retinol, antixeroftalmică
 La baza structurii acestei vitamine se află
ciclul -ionon legat cu o catena laterala
care contine doua resturi de izopren cu
patru legaturi conjugate. Legaturile duble
pot fi oxidate incet in prezenta aerului sau
luminii.
 Metabolism
 Digestia are loc în intestin
 Absorbţia – în regiunea superioară a
intestinului
 Retinolul absorbit uneşte AG saturaţi şi este
încorporat în CM – sânge - ficat
 Rolul vitaminei A
 Retinol – acţiune hormonală decesivă pentru
funcţia de reproducere
 Retinal – component al pigmentului vizual –
rodopsina (din bastonaşele retinei)
 A. retinoic – rol in dezvoltarea embrionară
deoarece determină multiplicarea genei
hormonului de creştere; participă la sinteza
glicoproteinelor
 Rodopsina este constituită dintr-o proteină
simplă – opsina -11-cis-retinal
 Absorbţia cuantelor de lumină de către
rodopsină conduce la descompunerea
rodopsinei în opsină şi retinal cu structura
trans
 El va trece în 11-cis retinal prin absorbţie de
fotoni care refac înapoi rodopsina (E- retinal-
izomeraza)
 Alte efecte:
 La oxidarea AG
 Biosinteza gliceridelor, fosfolipidelor, Col, h.
steroizi
 Creşte asimilarea purinelor şi sinteza AN
 Sunt reglatori ai permeabilităţii membranelor
 Afectează expresia genetică implicată atât în
proliferarea cât şi diferenţierea celulelor
normale sau maligne
 Vitamina A
 Se conţine în produse de origine animală (unt,
ficat etc.). Unele produse de origine vegetală
(morcov, caise etc) conţin carotina
(provitamina), care în ficat sub influenţa
anumitor enzime este convertită în vitamina A.
 Carenţa Vitaminei A
 se caracterizează prin:
 La nivelul ochilor: xeroftalmia (uscarea
corneei); în cazuri grave keratomalaţia
(degradarea globului ocular); hemeralopia
(orbul găinei).
 La nivelul pielei şi mucoaselor: hiperkeratoza,
descuamaţie, ulcerări, inflamaţii.
 Vitamina D (antirahitică)
 Se cunosc mai multe forme:
 D2 – ergocalciferol (ergosterol)
 D3 – colecalciferol (7-
dehidrocolesterol)
 Structura chimică: derivaţi ai ciclului
steran:
 Metabolism:
 În intestin se supune acţiunii emulsionante
a bilei, apoi este absorbită la nivelul
intestinului subţire – în sânge (se leagă de
o proteină) – D2 - transportată la ficat.
 Prin sânge – în ficat ajunge şi vit D3
formată din 7- dehidrocolesterol în piele,
sub acţiunea razelor ultraviolete din
lumina solară.
 Vitamina D (antirahitică)
 În ficat vit D3 suferă o hidroxilare – 25-
hidroxi- colecalciferol (E- colecalciferol-
hidroxilază) - forma cea mai abundentă de vit
D în circulaţia sanguină ţi ficat.
 În rinichi 25- hidroxicolecalciferol suferă o
nouă hidroxilare – 1,25-dihidroxicolecalciferol
- calcitriol (E- 1α-hidroxilază) – transportat
la ţesuturile ţintă: intestin şi oase. Are rol
important în menţinerea nivelului Ca seric.
 Reglarea – PTH şi nivelul de Ca în sânge.
 Efectele vitaminei D
 La nivel de intestin: măresc absorbţia Ca şi fosfatului
(stimulează sinteza unei proteine ce facilitează
transportul Ca prin mucoasa intestinală)
 La nivelul tubilor renali: favorizează reabsorbţia
fosfaţilor (contracarând eliminarea lor stimulată de
PTH)
 La nivelul osului: stimulează mobilizarea Ca şi
fosfatului din os care necesită prezenţa PTH.
 intervine în mineralizarea oaselor prin mărirea
formării de hidroxiapatită.
 Vitamina D (antirahitică)
 Carenţa acestei vitamine are ca consecinţă
apariţia şi dezvoltarea rahitismului la copii din
cauza dereglării metabolismului calciului şi
fosforului – mineralizarea întîrziată a oaselor.
 este afectat scheletul: oasele sunt mai moi,
picioarele se deformează sub greutatea
corpului; fontanelele se închid cu întârziere, se
reţine dezvoltarea dinţilor; tonusul muscular
este redus etc.
 În sânge scade conţinutul calciului şi fosfatului.
 Vitamina E (-tocoferol, antisterilă)
 Structura chimică: are la bază tocolul (5,7,8-
trimetiltocol)
 Metabolism
 Absorbită la nivelul intestinului subţire -
sânge-ficat şi alte organe
 Se excretă prin bilă şi intestin (în prealabil se
supine unei oxidări şi se conjugă cu a
glucuronic)
 Rolul vitaminei E
 Asupra organelor de reproducere: - măreşte
fertilitatea la femei şi ajută la restaurarea
activităţii sexuale la bărbaţi
 Este antioxidant puternic - protejează oxidarea
AG nesaturaţi în MB
 intervine în metabolismul seleniului (care
întră în componenţa glutation peroxidazei ce
asigură protecţia membranelor faţă de acţiunea
radicalilor peroxizi).
 Sunt implicate în sistemul E respiratorii,
favorizând cuplarea fosforilării oxidative
 Deficienţa Vitaminei E
 are ca urmare afectarea aparatului
reproductiv: stagnarea embriogenezei,
modificări degenerative a organelor
reproductive ce duc la sterilitate.
 distrofie musculară,
 infiltrare adipoasă a ficatului,
 Distrugerea globulelor roşii
 Reducerea stabilităţii membranelor şi sărăcirea
în colagen a ţesutului conjuctiv
 Ateroscleroză, cancer.
 Se conţine în uleiuri vegetale (porumb, floarea
soarelui etc.) carne, unt, gălbenuş de ou, varză,
cereale.
 Necesarul:
 Zilnic: 7mg la adult şi 2-3 mg la copii
 Vitamina K (antihemoragică).

 K1- fitochinona (izolată din vegetale)

 K2- fariochinona (izolată din ţesuturile
animale)
 menachinona este prezenta in animale
(sintetizata de bacteriile din flora intestinala).
 La baza structurii: nucleul p-naftochinonei
Vitamina K (antihemoragică).
 Rolul
 Participă la coagularea sângelui – este direct
implicată în biosinteza factorilor II, VII, IX, X.
 Vitamina K ajută la modificarea restului de
Clu în γ-carboxiglutamic (se adaugă o grupă
carboxil ce poate fixa Ca)
 Intervine şi în procesele de fosforilare
 Vitamina K (antihemoragică).
 Carenţa acestei vitamine are ca consecinţă
apariţia hemoragiilor în diferite organe şi
ţesuturi din cauza dereglării procesului de
coagulare a sângelui.
 La om hipovitaminoza în condiţii obişnuite se
întâlneşte relativ rar deoarece această vitamină
se sintetizează de microflora intestinală.
Hemoragiile pot apărea când bolnavul
utilizează cantităţi considerabile de antibiotici
”per os”, care vor distruge microflora
(disbacterioză) intestinală, sau când este
dereglat mecanismul de absorbţie a lipidelor.
 Vitamina K (antihemoragică).

 Antivitaminele acestei vitamine, de ex.

dicumarolul sunt utilizate în clinică ca
anticoagulanti. La baza structurii acestei
vitamine este ciclul 1,4-naftochinonă. Există
analogi sintetici hidrosolubili a acestei
vitamine, de ex. vicasolul.
Determinarea colesterolului total
 Determinarea colesterolului total se realizează
prin metode enzimatice şi colorimetrice
 Aprecierea concentraţiei plasmatice a
colesterolului:
normal <5,2 mmol/L
de graniţă 5,2-6,2 mmol/L
înalt >6,2 mmol/L
LDL-COLESTEROLUL

 Formula de calcul:
 LDL-col (mmol/L) = Col total – HDL-col –
0,45*TG
 LDL-col (g/L) = Col total – HDL-col –
0,2*TAG

normal <3,37 mmol/L

risc moderat al BIC 3,37 – 4,12 mmol/L
risc înalt al BIC >4,14 mmol/L
TRIGLICERIDELE

normal <1,6 mmol/L

acceptabil 1,6-2,2 mmol/L
nivel moderat 2,2-2,8 mmol/L
nivel înalt >2,8 mmol/L
Determinarea HDL-colesterolului
 Dozarea HDL-colesterolului se face prin precipitarea
VLDL şi LDL cu cationi bivalenţi.

 Valorile normale:
 Bărbaţi – 0,35 – 0,75 g/l (0,9-1,4 mmol/L);
 Femei – 0,45 – 0,85 g/l (1,2-1,7 mmol/L).

 Nivele joase de HDL-col sunt prezente în afecţiuni

ereditare (an-alfa-lipoproteidemia) şi dobîndite
(obezitate, DZ, terapie cu progesteron, fumat,
sedentarism).

 Nivele crescute de HDL-col pot avea o cauză

ereditară (hiper-alfa-lipoproteinemie) şi sunt corelate
cu o creştere a longevităţii.
 Dislipoproteidemie sau
dislipidemie
 modificarea c% lipidelor totale plasmatice,
a uneia dintre fracţiuni sau modificarea
raportului diverselor componente.
 Se clasifică:
 Hiperlipiproteidemii (primare şi secundare)
 Hipolipoproteidemii primare (ereditare,
familiale)
 Hiperlipidemiile primare sunt de natură
genetică,
 Hiperlipidemiile secundare sunt
determinate de diferite afecţiuni renale,
diabet, hipotireoză, intoxicaţii de alcool.
 HLP primare
 după Fredrickson, în funcţie de aspectul
fenotipic , HLP primare au fost clasificate în
şase tipuri, I-VI, tipul II avînd două
variante IIa şi IIb
Tipul Vârsta Aspecte Clinic
biochimice

I copilărie hiperCM pancreatite

deficienţa hiperTg xantoame
eruptive,
genetică a Col normal hepatospleno-
LPL sau a megalie
apoCII
IIa La orice vârstă - LDL ↑ xantoame
mutaţii ale genei
ce codifică
hiperCs tendinoase
receptorul Ateroscleroză
pentru LDL prematură
IIb La orice LDL, VLDL ↑ Obezitate,
vârstă lipsesc xantoa-
hiperTg mele, Ateroscle-
hiperCs roză prematură
Tipul Vârsta Asp. Bioch. Clinic
III Adult IDL DZ, Xantoame
formarea unei hiperTg eruptive ATS
LP anormale cu accelerată
hiperCol
proprietăţi
comune LDL şi
VLDL
IV Adult VLDL ↑ Obezitate, DZ,
scăderea hiperTg hepatospleno-
catabolismului HDL↓ megalie, hiperuri
VLDL cemie, ATS lentă

V Adult CM↑ VLDL ↑ Xantoame, ATS

diminuarea hiperTg prematură
catabolismului
CM şi VLDL.

VI activarea HDL ↑; creşterea uşoară

sintezei apoAI diminuarea Col a longevităţii şi
VLDL şi LDL. protecţie anti
XANTOAME TENDINOASE
 Hiperlipidemiile secundare
 Diabetul zaharat:
 Lipsa de insulină:
 lipoliza activată,
 lipogeneza inhibată
DISLIPIDEMIA DIABETICĂ

 Mărirea concentraţiei AGL ( activarea

trigliceridlipazei hormon-sensibile);
 Sporirea concentraţiei TAG-VLDL (activarea
sintezei AG în ficat→sinteză de TAG→sinteză şi
secreţie sporită de VLDL; micşorarea clearance-ului
VLDL, cauzat de activitatea scăzută a LPL);
 Dimimuarea concentraţiei HDL;
 Prezenţa LDL mici şi dense;
 Prezenţa LP(a);
 Nivel înalt de LP modificate (oxidări, glicări etc.);
 Hiperlipidemia alcoolică:
 se observă o lipidemie alimentară o dată cu
consumul de alcool;
 e însoţită şi de o secreţie intensă a pre-β-LP, de
o hiperchilomicronemie - ↑Tg
 un clirens lent al ambelor particule
 Steatoza hepatică
 Alcoolul amplifică sinteza şi secreţia pre-β-
lipoproteinelor determinate de valorile majorate
ale NADH+H (formate la metabolizarea
alcoolului sub acţiunea alcool DH).
 NADH +H inhibă oxidarea AG şi măreşte sinteza
TAG şi a pre-β-lipoproteinelor (VLDL).
 Alcoolul favorizeză inducţia enzimelor
microzomale în ficat.
 substanţe lipotrope
 Ficatul este un organ specific de sinteză a
fosfolipidelor plasmei.
 În lipsa colinei sau a grupelor CH3, necesare
pentru sinteza lor, se diminuează viteza de
sinteză a fosfolipidelor şi, respectiv, viteza cu
care AG sunt eliminaţi din ficat.
 În consecinţă, are loc depozitarea lipidelor în
ficat.
 Orice substanţă donatoare de CH3 pentru
sinteza colinei este denumită lipotropă.
 Obezitatea
 Excesul de aport caloric, raportat la
cheltuielile energetice ale
organismului conduce la activarea
marcată a lipogenezei şi dezvoltarea
excesivă a ţesutului adipos
OBEZITATEA

IMC Denumirea
18,5-24,9 Normal
25,0-29,9 Supragreutate
30,0-34,9 Obezitate gr. I
35,0-39,9 Obezitate gr. II
>40,0 Obezitate gr. III

 Evaluarea obezităţii se efectuează prin calcularea

indicelui de masă corporală (IMC)
 IMC = greutatea(kg)/înălţimea(m) la pătrat
TIPUL OBEZITĂŢII
Se stabileşte în funcţie de distribuţia
ţesutului adipos
Se evaluează prin măsurarea
circumferinţei taliei (CT)

Tipul bărbaţi femei

obezităţii
Abdominal CT≥94 cm CT≥80 cm
Gluteo-femural CT< 94 cm CT< 80 cm
RISCUL CARDIOVASCULAR ÎN FUNCŢIE
DE CT ŞI SEX
Risc Risc Risc cert
scăzut probabil

Bărbaţi CT< 94 cm 94-101 cm CT≥102 cm

Femei CT< 80 cm 80-87 cm CT≥88 cm

EXPLORĂRI BIOCHIMICE ÎN OBEZITATE

 Dozarea colesterolului, trigliceridelor, HDL-

colesterolului, calcularea LDL-colesterolului
şi a raportului colesterol total/HDL-colesterol;
 Determinarea hormonilor tiroidieni (TSH,
fT4);
 Determinarea glicemiei;
 Gamma-glutamil transferaza – valori > 45
U/L la bărbaţi şi >32 U/L la femei sugerează
un consum exagerat de alcool;
 Dozarea acidului uric (hiperuricemia
contraindică dietele hipocalorice severe,
acestea putând declanşa criza de gută).
DISLIPIDEMIA DIN OBEZITATE
 Hipertrigliceridemie;
 Hiperlipidemie postprandială;
 Scăderea HDL-colesterolului, în
special fracţiunea HDL2;
 Creşterea raportului Col total/HDL-
colesterol;
 Creşterea concentraţiei apoB;
 Majorarea proporţiei de LDL mici şi
dense (fenotipul B).
 Ateroscleroza
 Se caracterizează prin depunerea Col în
intima vaselor sub formă de plăci
aterosclerotice, ceea ce duce la îngustarea
lumenului capilarelor şi împedică fluxul
circulator normal.
 Se reduce elasticitatea pereţilor arteriali
 favorizează BIC şi a accidentelor vasculare
cerebrale.
FACTORI DE RISC MAJOR AL
ATEROSCLEROZEI
Dislipidemiile ereditare (IIa, IIb şi III) şi
dobândite (diabetul zaharat,
obezitatea, sindromul metabolic,
hipotiroidia);
Hipertensiunea arterială;
Fumatul;
Diabetul zaharat (în special de tipul 2);
Sexul masculin (până la 75 ani).
FACTORI DE RISC MODERAT AL
ATEROSCLEROZEI
obezitatea (în special cea abdominală);
sedentarismul;
stresul cronic;
hiperuricemia;
majorarea concentraţiei homocisteinei;
diminuarea concentraţiei acidului folic;
hipervitaminoza D;
utilizarea contracepţionalelor orale.
 Ateroscleroza
 Patogenie:
1. leziunea pereţilor endoteliali
2. Infiltrarea LDL oxidate
3. Proliferarea “celulelor spumoase”
4. Formarea unor depozite lipidice la nivelul pereţilor
arteriali formate din: cristale de Col şi esteri ai Col;
“celule spumoase”; celule necrotizate.
Alte modificări: proliferarea fibrelor musculare netede,
infiltrarea macrofagelor şi a limfocitelor, eliberarea
locală de citokine; agregarea trombocitelor şi
extinderea leziunilor endoteliale iniţiale.
blood vessel lumen endothelial cells

elastic
lamina smooth muscle cells

blood vessel lumen

endothelial
cells
  foam cell
  
 LDL    

smooth muscle cells

PROFILUL LIPIDIC ATEROGEN
 Majorarea LDL (îndeosebi LDL mici şi dense, LDL
modificate – oxidate, glicate, acilate etc.),
 Mărirea apo B100 (reflectă mai exact numărul de
particule LDL, comparativ cu calcularea LDL-
colesterolului);
 Diminuarea concentraţiei HDL:
- exacerbează riscul aterosclerotic chiar şi atunci
când concentraţia colesterolului total şi a LDL este
normală;
 Sporirea concentraţiei LP(a);
 Creşterea concentraţiei trigliceridelor (în special când
este însoţită de mărirea concentraţiei AGL):
- sporirea TAG contribuie la formarea LDL mici şi
dense.
 Hipolipoproteidemiile primare
(ereditare, familiale)
 sunt datorate genelor care controlează
sinteza, transportul sau utilizarea LP.
 afecţiunea Tangier,
 A beta-lipoproteinemia familială;
 Patologia lipidelor
 afecţiunea Tangier - cauzată de insuficienţa sau
lipsa totală de α-LP (HDL), datorate deficitului
sintezei de apo A
 acumularea în ţesuturi a esterilor colesterolului.
 Splenomegalie, anomalii neurologice, hipertrofie
amigdaliană
 Afecţiunea este incurabilă.
A beta-lipoproteinemia familială
 Afecţiune transmisă autosomal recesiv
 Cauzată de deficienţa ereditară a apo B100.
 Diminuarea sintezei şi secreţiei VLDL şi/sau
accelerarea catabolismului VLDL.
 Reducerea Tg, Col, FL; sunt absente LDL,
VLDL, CM
 Malabsorbţia lipidelor şi a vitaminelor
liposolubile;
 Neuropatie, ataxie.
 Lipidoze tisulare
 Boli ereditare, caracterizate prin
acumularea de sfingolipide în creier şi
ţesuturi, datorate deficienţei enzimelor
implicate în catabolizarea lor (scindarea
are loc în lisosomi)
 Lipidoze tisulare
1. Neimann-Pick - deficienţa de sfingomielinază
 sfingomielina SM- se acumulează în ficat,
splină, creier
 Hepato- şi splenomegalie, tulburări digestive,
întîrziere psihomotorie, convulsii
 Decedează în vârsta fragedă
 Lipidoze tisulare
 2. afecţiunea Tay-Sachs – lipsa β-N-
acetilhexozaminidazei (hidrolază ce
scindează N acetil-galactozamina din GM2)
 Acumularea de GM2 - tumefierea celulelor
ganglionare ale scoarţei creierului – creşte
în volum
 pe retina ochiului – apar pete de culoare
roşie-vişinie – gangliozid GM2
 Lipidoze tisulare
 3. Boala Krabbe – deficit de galactocerebrozidază
 Demielinizări la nivelul creierului
 Paralizie, convulsii, cecitate, surditate,
 deces în vârsta fragedă
 Lipidoze tisulare
 4. boala Gaucher – deficit de hidrolază ce
scindează glucoza din glucocerebrozide
 Splenomegalie (se acumulează în splină);
tulburări hematologice ( membrana
eritrocitelor are cantităţi mari de gangliozide)
 Osteoporoză, retard mintal
 Lipidoze tisulare
 5. leucodistrofia metacromatică – deficit de
sulfatidază
 Acumularea sulfatidelor în substanţa albă
nervoasă, ficat, rinichi
 Tulburări neurologice şi psihice
 Lipidoze tisulare
 boala lui Fabry (lipogranulomatoza) - deficienţa
ceramidazei lizozomale (acide)
 cauzează acumulări de ceramide.
 moştenită autosomal recesiv
 leziuni granulomatoase în piele, articulaţii şi laringe,
 disfuncţii moderate a sistemului nervos;
 de asemenea poate implica inima, plămînii, şi nodulii
limfatici.
 De obicei fatală în timpul primilor câţiva ani de viaţă.