STOMACUL

 Este un organ cavitar, glandulo-muscular, interpus

între esofag şi intestin.
 Se prezintă:
 monocavitar la ecvine, suine, carnivore şi leporide
(denumite generic monogastrice), şi
 compartimentat la rumegătoare.
 Stomacul monocavitar este adaptat pentru două funcţii
majore:
1. de rezervor - pentru alimente, şi de
2. digestie (asigurată de sucul gastric).
 Mucoasa gastrică este formată din:
• epiteliu,
• corion cu glande şi
• musculara mucoasei.
 Are o grosime variabilă în funcţie de specie şi de regiunile
stomacului (esofagiană, cardială, fundică şi pilorică).
 Prezintă numeroase pliuri, orientate longitudinal, mai
evidente atunci când stomacul este golit de conţinut.
 Cu ajutorul lupei se remarcă prezenţa criptelor (sau a
infundibulilor gastrici) rezultate din înfundarea
epiteliului de suprafaţă. În fundul acestor cripte se deschid
glandele gastrice, situate în corion, şi care, în funcţie de
localizare, pot fi glande:
o cardiale,
o fundice (sau gastrice propriu-zise),
o pilorice.
 Epiteliul de suprafaţă al mucoasei gastrice este un epiteliu
simplu prismatic, care acoperă şi criptele, prezentând două
tipuri de celule:
- celule prismatice înalte, pe suprafaţa mucoasei şi
- celule bazale, cu un pol bazal mai larg şi un pol apical mai
îngust, efilat, aspect ce le permite să se grupeze în fundul
criptelor.
 Celulele prismatice înalte sunt legate între ele prin zonule
ocludens şi desmozomi, prezentând la polul apical microvili.
Microvilii sunt acoperiţi cu „spiculi”, formaţiuni fibrilare
orientate perpendicular pe plasmalemă. Spiculii se ramifică,
legându-se foarte des de cei ai microvilozităţilor învecinate.
 Celulele epiteliale bazale constituie o rezervă pentru celulele
epiteliale de suprafaţă, pe care le înlocuiesc în eventualitatea
când acestea ar fi uzate sau distruse. Ele au o capacitate
secretorie mai redusă, dar îşi păstrează capacitatea mitotică.
 Corionul mucoasei gastrice cuprinde aparatul
glandular al stomacului propriu-zis, format din:
 glande cardiale,
 glande fundice şi
 glande pilorice.
 Toate sunt glande merocrine, tubulare, simple, ce se
deschid la baza infundibulilor gastrici.
 Glandele fundice, cele mai numeroase, foarte
lungi, ajung până la musculara mucoasei şi
elaborează o parte din mucus, enzime şi acid
clorhidric.
prezintă trei porţiuni:
1. istm,
2. gât şi o
3. porţiune principală, formată din corp şi fund.
 Sunt glande tubulare simple şi relativ rar bifurcate,
delimitate de o membrană bazală şi formate din trei
tipuri de celule exocrine (mucoase, principale,
parietale) şi celule endocrine .
1. Istmul face trecerea de la epiteliul de suprafaţă la epiteliul
glandular, cuprinzând celule nediferenţiate.
2. Gâtul glandei conţine numeroase celule mucoase, rare
celule principale şi câteva celule parietale.
3. Corpul glandei conţine celule principale, ce reprezintă
majoritatea, şi celule parietale. Fundul glandei conţine
celule principale, puţine celule parietale şi celule
endocrine.
a. Celulele mucoase (sau celulele accesorii) sunt
localizate numai în porţiunea gâtului, au citoplasma
vacuolară sau fin granulară şi cu nucleii turtiţi, dispuşi
bazal. Ele realizează trecerea epiteliului glandular în
epiteliul care acoperă infundibulii gastrici, având baza
lăţită şi polul apical îngust.
 Mucusul produs de aceste celule este PAS-negativ şi
alcian-pozitiv, având un grad mai scăzut de
vâscozitate.
b. Celulele principale (sau adelomorfe) sunt cele mai
numeroase şi au un aspect tipic pentru celulele
elaboratoare de proteine, asemănându-se cu celulele
seroase ale acinilor pancreatici. Au o formă de trunchi de
con, prezentând microvili scurţi pe polul apical.
 Celulele principale participă la secreţia factorului
gastric intrinsec şi la secreţia de renină, care
favorizează digestia proteinelor din lapte.
c. Celulele marginale (parietale, oxintice sau delomorfe)
sunt mai rare şi au o formă globuloasă. Se caracterizează
prin situarea lor la distanţă de lumenul glandular, fiind
împinse spre membrana bazală pe care o deformează,
împingând-o spre corion (celule delomorfe). Ele menţin
legătura cu lumenul glandular prin intermediul unor
canalicule intercelulare, situate între celulele principale.
• Secreţia specifică a celulelor marginale este acidul
clorhidric.
d. Celulele endocrine sunt reprezentate de celulele
argentafine (cromargentafine), mai puţin numeroase
decât la intestin, însă prezente atât în epiteliul de
suprafaţă, dar mai ales în cel glandular. Ele sunt localiate
între membrana bazală şi celulele principale.
 Glandele cardiale sunt simple, uneori ramificate la bază
şi conţin celule mucoase şi celule argentafine.
 produc mucus şi gastrină care controlează activitatea
secretorie a celulelor principale. La ecvine şi suine conţin
şi celule principale.
 Glandele pilorice sunt mai scurte, cu aspect tubular
simplu sau ramificat. Sunt formate din celule mucoase,
foarte rare celule parietale şi celule endocrine.
 produc mucus şi cantităţi mici de gastrină.
 Corionul mucoasei gastrice se interpune între
extremitatea profundă a glandelor şi musculara mucoasei.
 Prezintă:
o o zonă superficială, formată din ţesut conjunctiv
reticulat şi
o o zonă profundă ce cuprinde ţesut conjunctiv lax.
• La tineret este format dintr-un singur strat de ţesut
conjunctiv. La carnivorele adulte prezintă un strat
profund foarte dezvoltat, format din ţesut conjunctiv
fibros, realizând stratul compact sau compacta ce
împiedică perforarea mucoasei de către oasele ingerate.
 Este infiltrat cu limfocite (numai rareori, grupate în
noduli), neutrofile, eozinofile, plasmocite şi
mastocite. De asemenea, sunt prezente vase sanguine
(arteriale şi venoase) şi limfatice, precum şi filete nervoase
dependente de plexul submucos (Meissner).
 Musculara mucoasei cuprinde două straturi de fibre
musculare netede: unul circular intern şi altul
longitudinal extern. Asigură mişcările localizate ale
mucoasei, atenuează presiunea venoasă din submucoasă şi
favorizează expulzarea secreţiei din glandele gastrice.
 Regenerarea epiteliului mucoasei gastrice se realizează
prin activitatea mitotică a celulelor criptelor şi a
celulelor din istmul glandelor. Se pare că celulele
accesorii de la nivelul istmului dau naştere atât celulelor
principale, cât şi celulelor parietale, care se diferenţiază
mai târziu.
 Submucoasa conţine un ţesut conjunctiv lax şi include
plexul nervos submucos (Meissner).
 Musculoasa este alcătuită din trei straturi de fibre
musculare netede :
1. un strat oblic intern,
2. altul circular - mijlociu şi
3. altul longitudinal - extern.
 Între stratul longitudinal şi cel circular se găseşte plexul
nervos mienteric (Auerbach). Prin contracţiile sale
peristaltice propulsează chimul gastric în duoden.
 Seroasa este un ţesut mezotelio-fasciculat, ce intră în
componenţa porţiunii viscerale a peritoneului.
 Vascularizaţia stomacului cuprinde formaţiuni arteriale,
venoase şi limfatice. Arterele formează o reţea în
submucoasă, din care se desprind ramuri spre musculoasă
şi spre mucoasă, unde realizează o reţea capilară în jurul
glandelor. Venele îşi au originea în reţelele capilare
periglandulare, după care acompaniază arterele. Vasele
limfatice iau naştere în funduri de sac, situate în spaţiile
conjunctive dintre glandele corionului. Se realizează un
prim plex subglandular, din care se desprind ramuri ce
străbat musculara mucoasei şi formează un al doilea plex
limfatic în submucoasă.
 Inervaţia stomacului este de tip vegetativ (simpatică şi
parasimpatică) şi realizează două plexuri: unul submucos
(Meissner) şi altul intermuscular (Auerbach).
 Stomacul pluricavitar (complexul gastric) prezent la
rumegătoare este format din patru compartimente
distincte, din care trei sunt neglandulare sau
prestomace (rumen, reţea, foios), iar un compartiment
este glandular (stomacul glandular sau abomasul).
 Stomacul glandular sau abomasul, prezintă aceleaşi
tunici ca şi stomacul monocavitar.
 La nivelul glandelor gastrice, celulele parietale sunt mai
rare, fapt ce se reflectă într-o aciditate mai scăzută a
sucului gastric la rumegătoare faţă de carnivore unde
ponderea celulelor parietale este mult mai mare.
 Prestomacele au peretele structurat din cele patru tunici:
o mucoasă,
o submucoasă,
o musculoasă şi
o seroasă.
• Diferenţele dintre compartimente se referă la aspectele
morfologice ale mucoasei şi musculoasei.
 Rumenul prezintă pe suprafaţa mucoasei numeroase
papile de forme şi dimensiuni diferite.
 În sacul rumenal ventral papilele sunt mai mari decat în cel
dorsal, iar la nivelul pilierilor, papilele sunt mai reduse.
 Epiteliul mucoasei din rumen este stratificat
pavimentos cornificat. Are o grosime variabilă în funcţie
de dezvoltarea papilei şi de sistemul de creştere, fiind mai
mare la animalele crescute în sistem gospodăresc, datorită
acţiunii mecanice a furajelor grosiere.
 În grosimea epiteliului s-au evidenţiat celule mucoide, ce
produc o secreţie mucoasă permanentă cu rol protector.
Celulele din stratul germinativ al epiteliului prezentă
numeroase mitocondrii şi sunt implicate în transportul
ionilor de calciu şi sodiu.
 Musculara mucoasei lipseşte în axul conjunctiv al
papilelor.
- Corionul cuprinde fibre elastice şi fibre de colagen.
 Submucoasa este reprezentată de un ţesut conjunctiv
lax, cu numeroase fibre elastice, ce permit adaptarea
volumetrică a acestui compartiment la înmagazinarea unor
mari cantităţi de furaje.
 Musculoasa este formată din fibre musculare netede
dispuse într-un strat extern, circular şi un strat intern,
orientat cranio-caudal, aglomerat la nivelul pilierilor.
 Seroasa este reprezentată de peritoneul visceral zonal.
 Reţeaua prezintă mucoasa accidentată de numeroase
pliuri (primare, secundare şi terţiare). Pliurile mucoasei se
intersectează şi delimitează celulele reţelei, teritorii cu
aspect de “fagure de miere”. Pe secţiuni ale pliurilor şi
papilelor se remarcă prezenţa fibrelor musculare
netede, dispuse în corionul porţiunii apicale a
papilelor primare şi secundare. Aceste fibre sunt
dispuse în mănunchiuri longitudinale, ce se continuă spre
bază cu cele din musculara mucoasei.
 Foiosul prezintă o mucoasă extrem de cutată, ce formează
lame ce pot fi:
o primare (I),
o secundare (II),
o terţiare (III) şi
o cuaternare (IV). Pe aceste lame se găsesc papile reduse.
În corionul acestor lame se găsesc fibre musculare
netede, ce realizează un strat central şi două straturi
periferice.
 Stomacul la păsări
 Stomacul la păsări apare bicompartimentat, prezentând:
 o porţiune glandulară (proventricul) şi
 o porţiune musculară mecanică (ventriculul sau pipota).
 Proventriculul sau stomacul glandular.
 Acesta prezintă o mucoasă foarte bine dezvoltată, cu
numeroase glande tubulare (compuse şi simple).
 Mucoasa este cutată, realizând pliuri de înălţimi variate şi
infundibulii, la baza cărora se deschid glandele tubulare
simple.
 Epiteliul de suprafaţă este simplu prismatic şi cuprinde
celule elaboratoare de mucus.
 Glandele mucoasei sunt denumite glande rugosale, având
aspectul unor şanţuri delimitate de creste (rugae).
 În corion, printre glande, există infiltraţii şi noduli limfoizi.
 Musculara mucoasei prezintă un strat circular, intern, şi
altul longitudinal, extern.
 Glandele submucoasei sau glandele subrugosale se
dezvoltă în submucoasă şi apoi străbat musculara mucoasei
în timpul dezvoltării lor.
 Fiecare glandă proventriculară este o glandă compusă, cu
un canal principal ce porneşte dintr-o cavitate centrală,
străbate corionul mucoasei şi se deschide la nivelul unor
papile. În cavitatea centrală se deschid mai multe canale
secundare. Fiecare canal secundar corespunde unui lob
glandular şi primeşte confluenţele a mai multor canale
terţiare. În canalele terţiare se drenează mai multe glande
tubulare drepte (ce formează lobulii).
 Epiteliul glandelor este simplu cubic sau prismatic, în
raport cu starea funcţională a celulelor. Celulele
glandulare reprezintă, la păsări, o combinare structurală şi
funcţională, între celulele principale şi cele parietale din
glandele fundice ale mamiferelor.
 Ele secretă atât acid clorhidric, cât şi pepsinogen.
Prezintă canalicule intracitoplasmatice.
 Submucoasa este reprezentată de o bandă îngustă de ţesut
conjunctiv fibros, în unele regiuni ale stomacului glandular
este greu observabilă la microscopul optic.
 Musculoasa cuprinde fibre musculare netede,
organizate într-un strat circular intern, mai gros şi altul
longitudinal extern, mai subţire. Între ele se găseşte
plexul nervos mienteric (Auerbach).
 Seroasa peritoneală acoperă stomacul glandular la
exterior.
 Ventriculul sau stomacul muscular (pipota), având
aspect de lentilă biconvexă, cunoaşte o dezvoltare
exagerată a tunicii musculare.
 În structura peretelui său sunt prezente:
 cuticula,
 mucoasa,
 submucoasa,
 musculoasa,
 stratul aponevrotic si
 seroasa.
 Cuticula căptuşeşte lumenul stomacului muscular. La
găinile adulte, grosimea ei variază în funcţie de sistemul de
creştere. Este formată din lamele: unele dispuse paralel
cu suprafaţa mucoasei, iar altele dispuse perpendicular pe
suprafaţa mucoasei, ce pătrund în deschiderile glandelor,
ataşând ferm cuticula la mucoasă. Cuticula înglobează în
compoziţia sa o matrice proteică şi celule descuamate
din epiteliul de suprafaţă.
 Mucoasa apare lipsită de musculara mucoasei. Este
formată din epiteliu şi corion dens, în care se evidenţiază
glandele tubulare simple.
 Glandele stomacului muscular au un traiect sinuos, un
diametru aproape constant şi sunt dispuse în grupuri,
separate de ţesut conjunctiv. Epiteliul glandular
cuprinde: celule cubice - la baza glandelor, celule
principale în toată lungimea glandei şi celule argirofile.
 Submucoasa cuprinde ţesut conjunctiv dens, aderent
corionului.
 Musculoasa apare mai subţire în zona centrală a feţelor
laterale şi mai groasă în zona circumferinţei organului.
Printre fasciculele de fibre musculare netede se găseşte
ţesut conjunctiv ce se continuă cu submucoasa la interior şi
cu elementele fibrilare din stratul aponevrotic. Musculoasa
este dispusă pe trei straturi: oblic intern, circular
mijlociu şi longitudinal extern – mai subţire.
 Stratul aponevrotic este mai gros şi mai dens la nivelul
zonei centrale a feţelor laterale, structurând o adevărată
aponevroză pentru muşchiul ventriculului. Cuprinde fibre
de colagen printre care se evidenţiază fibroblaste
alungite şi aplatizate.
 Seroasa aparţine peritoneului visceral.
 INTESTINUL SUBŢIRE
 este segmentul tubului digestiv în care au loc cele mai
importante procese ale digestiei şi absorbţiei.
 Prezintă :
1. duoden,
2. jejun şi
3. Ileon.
 Peretele este structurat în patru tunici: mucoasă,
submucoasă, musculoasă şi seroasă.
 Mucoasa intestinală este prevăzută cu particularităţi
structurale, care îi permit mărirea considerabilă a
suprafeţei de absorbtie, precum:
 pliurile circulare,
 vilozităţile intestinale,
 microvilozităţile şi
 prezenţa glandelor în corion.
 Pliurile circulare au aspect de semilună, întinsă pe
jumătate sau maximum 2/3 din circumferinţa lumenului
intestinal. În structura lor sunt prezente toate structurile
mucoasei şi submucoasei dispuse în jurul unui ax
central, format din submucoasă. Sunt dezvoltate în
porţiunea distală a duodenului şi proximală a jejunului.
Sunt rare în ileon şi dispar în porţiunea lui terminală.
 Vilozităţile intestinale au aspect digitiform, la
carnasiere, la porc şi rumegătoare. În totalitatea lor conferă
un aspect catifelat mucoasei intestinale.
 În structura unei vilozităţi intră epiteliu şi corion.
 Epiteliul vilozităţii este simplu prismatic cu platou
striat şi cuprinde trei tipuri de celule:
o enterocite ( sau celule absorbtive),
o celule caliciforme şi
o celule argentafine.
o Enterocitul prezintă un platou striat , extrem de îngust la
celulele de la baza vilozităţilor şi mai înalt, la enterocitele de
la vârful vilozităţilor.
o Celulele caliciforme au aspect de cupă sau butoiaş, când
sunt pline cu mucus.
• Nucleul este împins în jumătatea bazală celulei.
• La polul apical prezintă microvili care dispar atunci când
celula se umple cu secreţie.
o Celulele endocrine (argentafine şi argirofile) din
intestin produc substanţe din grupul catecolaminelor.
o Corionul vilozităţilor este format din ţesut conjunctiv în
care se observă fibre de reticulină, dispuse în reţea, pe
care se prind celulele reticulare nediferenţiate. În
ochiurile reţelei se evidenţiază limfocite, macrofage,
mastocite, plasmocite şi eozinocite. Corionul cuprinde şi
muşchiul vilozităţii (muşchiul Brucke) format din celule
musculare netede orientate longitudinal. Acest muşchi
conferă vilozităţii proprietăţi contractile, mişcări de
pendulare, scurtare şi extensie.
 În corionul vilozităţii pătrunde un singur capilar
limfatic, denumit chilifer central, caracterizat prin faptul
că este închis la capătul luminal şi deschis în reţeaua de
vase limfatice de la baza vilozităţii. Chiliferul este larg şi
prezintă un endoteliu cu pori mici, dar lipsit de o
membrană bazală.
 Glandele intestinale - (Lieberkühn). Au aspect de
glande tubulare drepte, cu lumen strâmt şi se deschid
la baza vilozităţilor intestinale sau în spaţiul dintre ele.
 Cuprind în structura lor 5 tipuri de celule:
1. celule caliciforme,
2. enterocite,
3. celule argentafine,
4. celulele Paneth şi
5. celulele nediferenţiate.
 Celulele Paneth lipsesc la suine şi carnivore. Sunt
dispuse la fundul glandelor, fiind asemănătoare cu
celulele zimogene din glandele fundice şi cu celulele
seroase din pancreas.
• Secretă numeroase enzime, care degradează compuşii
nutritivi din chimul gastric. Fagocitează şi digeră
microorganisme din lumenul glandei.
• Totodată, participă la excreţia metalelor grele (zinc) şi
la reglarea microflorei intestinale.
 Celulele nediferenţiate sunt prezente la baza
vilozităţilor şi în porţiunea mijlocie şi superioară a
glandelor intestinale.
• Sunt celule de rezervă ce vor înlocui enterocitele şi
celulele caliciforme, prezentând numeroase mitoze.
• Ele asigură atât regenerarea celulelor epiteliului de
suprafaţa, cât şi pe cea a celulelor secretorii.
 Glandele duodenale (Brunner) sunt prezente în submucoasa
duodenului şi la nivelul regiunii pilorice a stomacului.
Glandele duodenale sunt glande tubulo-alveolare puternic
ramificate, formate din celule mucoase. Au un canal excretor
lung ce se deschide într-o glandă Lieberkuhn şi mai rar la baza
vilozităţilor. În duoden se descrie şi un grup intern sau
superficial, slab reprezentat, localizat în mucoasă. Secreţia
glandelor duodenale este predominant mucoidă şi alcalină.
 Corionul mucoasei intestinale apare puţin dezvoltat,
ocupând spaţiul dintre epiteliu şi musculara mucoasei.
o Cuprinde ţesut conjunctiv reticular, fibre elastice şi de
reticulină, glande intestinale, formaţiuni limfoide şi
formează axul vilozităţii. Pe toată lungimea intestinului, în
corion sunt prezente numeroase limfocite, dispuse difuz sau
aglomerate în noduli.
o Nodulii pot fi solitari sau aglomeraţi în plăci Peyer, mai
numeroase în jejun şi ileon. La nivelul plăcilor Peyer lipsesc
vilozităţile intestinale, iar limfonodulii sunt situaţi în corion şi în
submucoasă.
 Musculara mucoasei cuprinde două straturi de fibre
musculare netede:
o unul circular, intern şi
o altul longitudinal, extern.
 Submucoasa intestinală este alcătuită din ţesut conjunctiv
lax foarte vascularizat şi inervat de plexul Meissner.
o În duoden, submucoasa cuprinde glandele duodenale
(Brunner), tubuloacinoase, de tip merocrin.
o Pot fi :
• mucoase (la câine şi rumegătoare),
• mixte (la felide),
• seroase (la suine şi ecvine).
 Musculoasa intestinului cuprinde două straturi de
muşchi netezi:
• unul circular, intern,
• altul longitudinal, extern, între care se evidenţiază
plexul nervos mienteric (Auerbach), ce cuprinde
microganglioni nervoşi.
 Musculoasa intestinului asigură realizarea
peristaltismuiui (ce propulsează conţinutul intestinal) şi
a mişcărilor de pendulare (pentru amestecul chimului cu
sucul intestinal).
 Seroasa cuprinde ţesut conjunctiv mezotelial
peritoneal.
• În ea sunt prezente numeroase ramuri vasculare, nervoase
şi paniculi adipoşi.
 Vascularizaţia intestinului este realizată de formaţiuni
arteriale, venoase şi limfatice.
 Arterele abordează intestinul la nivelul micii curburi, sub
forma arterelor drepte, care sunt de două tipuri, unele
scurte, altele lungi. Arterele drepte scurte realizează un
plex arterial, care asigură nutriţia elementelor musculare.
Arterele drepte lungi ajung în submucoasă, unde
realizează un alt plex arterial. Din plexul arterial
submucos se desprind ramuri care vascularizează
musculara mucoasei, corionul glandelor şi vilozităţile
intestinale.
 Vasele limfatice îşi au originea în chiliferele centrale ale
vilozităţilor, care confluează cu capilarele limfatice
periglandulare, realizând un plex limfatic în corionul
mucoasei. Din plexul periglandular se desprind vase limfatice
care străbat musculara mucoasei şi formează un mare plex
limfatic în submucoasă, în care se drenează şi vasele de la
plăcile Peyer sau din foliculii solitari. Din plexul submucos se
desprind vase limfatice care împreună cu cele din stratul
muscular formează un plex intramuscular, iar în final un mare
plex în subseroasă. În cele din urmă, vasele limfatice eferente
pătrund în mezenter ajungând la limfonodurile regionale
(mezenterice).
 Inervaţia intestinului este asigurată de sistemul nervos
vegetativ, fibrele parasimpatice fiind stimulatoare, iar cele
simpatice inhibitoare.
 Plexul mienteric (Auerbach) cuprinde fibre nervoase şi un
număr mult mai mare de neuroni decât plexul submucos.
 Plexul submucos (Meissner) reprezintă substratul reflexelor
locale de la nivelul mucoasei, cuprinzând fibre nervoase mai fine
şi neuroni ganglionari mai mici.
 INTESTINUL GROS
 Reprezintă segmentul tubului digestiv cuprins între orificiul
ileocecal (sau ileocecocolic) şi canalul anal.
 Cuprinde:
 cecumul,
 colonul şi
 rectul.
 Se caracterizează prin absenţa vilozităţilor intestinale, prin
prezenţa unor glande lungi, foarte bogate în celule
caliciforme. Formaţiunile limfoide din colon sunt foliculi
solitari mari ce cuprind şi submucoasa.
 Peretele intestinului gros este structurat din cele patru tunici:
o mucoasa,
o submucoasa,
o musculoasa şi
o seroasa.
o Mucoasa intestinului gros, lipsită de vilozităţi,
prezintă un epiteliu simplu prismatic, care se
invaginează în corion şi formează cripte sau glande
intestinale (Lieberkuhn), care sunt numeroase, adânci şi
lipsite de celule Paneth.
• Epiteliul mucoasei cuprinde:
1. enterocite, cu un platou striat mai puţin înalt;
2. celule caliciforme extrem de numeroase;
3. celule endocrine de tip argentafin, foarte rare.
 Corionul mucoasei intestinului gros, format din ţesut
conjunctiv lax şi reticulat, este practic absent datorită
numărului mare de glande intestinale. Foliculii limfoizi
sunt solitari, mai mari decât cei din intestinul subţire,
pătrunzând în submucoasa subiacentă.
• Musculara mucoasei este slab reprezentată, iar din ea
se desprind fibre ascendente care se infiltrează printre
glande.
 Submucoasa intestinală este alcătuită din ţesut
conjunctiv lax foarte vascularizat şi inervat.
 Musculoasa are o dispoziţie particulară, adaptată mai
mult pentru funcţia de rezervor, la acest nivel mişcările
intestinale fiind lente.
• Stratul muscular circular intern este distribuit relativ
uniform, în timp ce stratul longitudinal extern prezintă
aglomerări longitudinale, în număr de două sau trei,
denumite tenii, întâlnite la ecvine, suine şi leporide.
• Stratul longitudinal dintre tenii este subţire, adesea
diseminat, mai puţin contractat. Teniile sunt mai scurte
decât lungimea intestinului, încât determină formarea
unor segmente sacciforme, denumite “haustre”.
 Cecumul prezintă frecvente infiltraţii limfoide la ecvine,
unde are un aspect de veritabil rezervor intestinal.
 La rumegătoare şi suine, nodulii limfoizi sunt prezenţi la
nivelul joncţiunii ileocecale, unde musculatura realizează un
sfincter.
 La ecvine, musculatura realizează două sfinctere:
 unul ileocecal şi
 altul cecocolic.
 Colonul prezintă o mucoasă mai groasă, cu glande
Lieberkuhn foarte lungi.
 La cabaline, suine şi leporide, stratul longitudinal extern al
mucoasei se aglomerează, formând tenii, iar intestinul este
boselat.
 Rectul prezintă o mucoasă dezvoltată, cu numeroase
pliuri longitudinale cu vase mari în corion.
 Musculara mucoasei este mult mai groasă, fiind dispusă
în cele două straturi caracteristice.
 Glandele Lieberkuhn sunt foarte numeroase şi
formate, aproape exclusiv, din celule caliciforme
mucipare.
 Apare infiltrat în mod difuz cu limfocite, existând şi
foliculi solitari.
 Tunica externă este reprezentată parţial de seroasă şi
parţial de adventice.
 Canalul anal prezintă trei zone: columnară, intermediară şi
cutanată.
 Zona columnară anală se află în continuarea mucoasei rectale,
de care este delimitată printr-o linie anorectală. La acest nivel
se face trecerea bruscă de la epiteliul simplu columnar la
epiteliul stratificat scuamos. Mucoasa conţine infiltraţii
limfoide şi un plex venos cu caractere erectile. În submucoasă
sunt prezente glande tubulare ramificate, numite glande
anale, ce sunt glande sudoripare modificate, ce produc o
secreţie grăsoasă la câine şi mucoasă la suine.
 Zona intermediară se caracterizează printr-un epiteliu
stratificat pavimentos de tip moale. Mucoasa nu formează
pliuri. În submucoasă se găsesc glandele anale.
 Zona cutanată prezintă un epiteliu stratificat pavimentos
cheratinizat. Cuprinde glande sudoripare şi sebaccee
modificate, denumite glande circumanale.
 La joncţiunea dintre zona cutanată şi zona
intermediară, două evaginări laterale ale mucoasei
formează, numai la carnivore şi leporide, sacii anali.
 Sacii anali sunt căptuşiţi de un epiteliu stratificat
pavimentos cheratinizat, iar în corionul lor se
evidenţiază glandele sinusurilor para anale, care sunt
glande sudoripare apocrine, tubulare simple la
canide şi glande sebacee la felide.
 În zona anorectală lipsese musculara mucoasei şi
stratul longitudinal extern, iar stratul circular realizează
sfincterul anal intern, continuându-se în sens caudal cu
fibre musculare striate, ce formează sfincterul anal
extern.