ANATOMIA ANALIZATORULUI

VIZUAL
 ANATOMIA ANALIZATORULUI
VIZUAL
Analizatorul vizual este un sistem multifuncţional
complex format din 3 subsisteme :
 Subsistemul periferic de recepţie format
din globul ocular şi anexele sale
 Subsistemul de transmitere a imaginii
vizuale
 Subsistemul central de integrare şi
răspuns a imaginii vizuale
1. Subsistemul periferic de recepţie:
Globul ocular are un ax anteroposterior de 24 mm şi
este situat la nivelul orbitei, fiind învelit de capsula Tenon,
care îl separă de grăsimea orbitară. Globul ocular este
sediul celulelor fotoreceptoare care au rolul de a
transforma energia luminoasă din spectrul vizibil ( radiaţia
cu lungime de undă 400-700 nm) în impulsuri nervoase
care se vor transmite spre cortex.
Din punct de vedere anatomic, globul ocular cuprinde 3
straturi:
 Stratul fibros, extern, de înveliş, format din :
 Cornee – este o membrană transparentă, avasculară, foarte
bine inervată de prelungirile nervilor ciliari; corneea are rol de
protecţie şi mediu refringent. Corneea are un rol fundamental în
refracţia oculară, asigurând 45 dioptrii din puterea totală de 60 de
dioptrii a ochiului. Grosimea corneei scade de la periferie (1mm)
spre centru (0.6mm). Diametrul orizontal (11mm) este puţin mai
mare decât cel vertical. Corneea este formată din 5 straturi :
epiteliul, membrana Bowman, stroma, membrana Descemet,
endoteliul.
Corneea
Corneea
 Scleră – ocupă cele 2/3 posterioare ale stratului fibros
ale globului ocular. Ea are rolul de a proteja conţinutul
globului ocular şi de a menţine forma ochiului. Are
culoare alb-cenuşie şi este extrem de rezistentă, dură şi
inextensibilă, fiind formată din ţesut dens, fibros. La
nivelul polului posterior este perforată de filetele nervului
optic ce părăsesc globul ocular şi tot aici se găsesc
orificiul de intrare şi cel de ieşire al arterei, respectiv al
venei centrale a retinei. Sclera este avasculară, dar este
traversată de numeroase vase (arterele ciliare scurte şi
lungi, venele vorticoase ) şi de numeroşi nervi destinaţi
uveei. Grosimea sclerei este minimă în zona de inserţie
a muşchilor drepţi şi maximă la nivelul canalului scleral al
nervului optic.
 Limbul sclero-corneean – este zona de tranziţie
înre corneea transparentă şi sclera opacă. Prin bogaţia
vascularizaţiei sale asigură aportul nutritiv corneei
avasculare. Limbul sclerocorneean este o zonă
importantă atât din punct de vedere anatomic, pentru că
aici drenează umorul apos din ochi, cât şi din punct de
vedere chirurgical, pentru că este locul de abord
chirurgical în intervenţiile pe glob ocular deschis.
  Stratul vascular, uveea – este compusă din 3
părţi anatomice şi funcţionale distincte:
 Irisul – formează partea anterioară a uveei, fiind situat
înapoia corneei şi înaintea cristalinului. Are aspectul unei
diafragme care delimitează camera anterio ară a ochiului de
camera posterioară. În centrul irisului se gaseşte pupila , un
orificiu cu diam. de 3-5 mm , uşor descentrat infero-nazal ,
care are rolul de a regla cantitatea de lumină care intră în
ochi. Prin pupilă umorul apos circulă liber din camera
posterioară în camera anterioară. Stroma iriană conţine fibre
musculare netede, orientate circular, dispuse predominant în
jurul pupilei, inervate de parasimpatic, formând sfincerul irian.
Pe faţa posterioară , în contact cu epiteliul pigmentar se
găsesc fibre musculare netede, orientate radiar, inervate de
simpatic. Faţa posterioară a irisului este foarte pigmentată,
împiedicând pătrunderea luminii în afara orificiului pupilar.
 Corpul ciliar – reprezintă partea mijlocie a uveei şi
se întinde de la rădăcina irisului până la „ora serrata”.
Este format din:
 Muşchiul ciliar : situat în profunzimea corpului ciliar, în

contact cu sclera, cuprinde fibre longitudinale şi fibre

circulare. Când se contractă, reduce tensiunea
fibrelor zonulare şi antrenează o creştere a curburii
cristalinului, crescându-i puterea de refracţie. Acesta
este procesul de acomodaţie a cristalinului.
 Procesele ciliare: sunt reprezentate de 70-80 plici

vizibile in camera posterioară, centrate pe câte un

capilar, care au rolul de a secreta umorul apos.
 Coroida – se întinde de la punctul de emergenţă până la
ora serrata. Este un strat bogat vascularizat şi intens
pigmentat, jucând rolul de cameră obscură pentru ochi.
Coroida este situată între scleră şi retină şi cuprinde stratul
corio-capilar care asigură o bogată vascularizaţie. Arterele
cililare lungi şi scurte, ramuri ale arterei oftalmice, pătrund
în ochi după ce traversează sclera la nivelul inserţiei
muşchilor drepţi şi, la nivelul polului posterior, în jurul
nervului optic. Ele se divizează într-o reţea foarte bogată de
capilare situate în contact cu retina, fără a o penetra.
Această reţea furnizează suportul nutritiv porţiunii externe a
retinei. Venele vorticoase asigura drenajul sanguin spre
venele obitare şi, apoi spre sinusul cavernos. Membrana
Bruch este o reţea de fibre elastice şi de colagen care
separă membrana bazală a epiteliului pigmentar de cea a
capilarelor coroidei.
 Trabeculul sclero-cornean: situat în unghiul irido-
cornean, este format dintr-o reţea de ochiuri care se
strâmtorează dinspre suprafaţă spre profunzime şi
intervine în evacuarea umorii apoase din camera
anterioară. Umoarea apoasă traversează aceste ochiuri
spre canalul Schlemm (dispus circular în profunzimea
limbului sclero-cornean), iar apoi prin intermediul venelor
apoase, către joncţiunea cu venele episclerale.
 Stratul nervos , retina – alcătuieşte stratul intern
al globului ocular, fiind situată înre coroidă şi corpul
vitros. Retina se inseră la niveul orei serrata pe corpul
ciliar şi se continuă cu nervul optic. Retina are 10
straturi:
 Epiteliul pigmentar: este format dintr-un
monostrat de celule bogate în melanină. Prin faţa
internă, epiteliul pigmentarr este în contact cu
articolele externe ale fotoreceptorilor. Epiteliul
pigmentar are un rol optic (melanina absoarbe razele
luminoase şi împiedică o nouă excitare a celulelor
fotosensibile) şi un rol metabolic (intervine în sinteza
şi regenerarea pigmentului vizual şi în metabolismul
articolelor externe ale fotoreceptorilor).
 Stratul celulelor fotoreceptoare cu conuri şi
bastonaşe: fotoreceptorii cuprind conuri, sensibile la
culoare, predominând în zona maculară, şi bastonaşe,
sensibile la intensităţi luminoase scăzute, predominând în
periferie.
• Celulele cu conuri sunt in nr de 6-7 milioane şi prezintă
un segment extern şi unul intern. Aceste segmente
conţin un sistem de discuri membranare suprapuse care
au continuitate cu membrana celulară. Membranele
discurilor conţin 3 tipuri de fotopigmen care asigură
celulelor cu conuri sensibilităţi spectrale diferite: conuri
sensibile la culoare roşie ( absorb lumina cu lungime de
undă de 565 nm), conuri sensibile la culoarea verde
(absorb lumina cu lungime de undă de 530 nm) şi conuri
sensibile la culoarea albastră (lumina cu lungime de
undă de 450 nm)
• Celule cu bastonaşe sunt în număr de 150
milioane şi sunt formate din 2 segmente: intern şi
extern. Segmentul extern prezintă un sistem de
2000 discuri membranare suprapuse care şi-au
pierdut contactul cu membrana celulară.
Membrana discurilor conţine 108 molecule de
rodopsină, fotopigment sensibil la lumina cu
lungime de undă de 500 nm.
  Membrana limitantă externă
 Stratul nuclear extern – este format din

nucleii celulelor fotoreceptoare. Acest strat

lipseşte la nivelul foveei.
 Stratul plexiform extern – este format din
2 zone: o zonă externă, formată din axonii
celulelor fotoreceptoare şi o zonă internă, care
conţin sinapsele dintre fotoreceptori şi celule
bipolare şi orizontale
 Stratul nuclear intern – conţine:
 Corpurile celulare ale celulelor bipolare (dendritele lor fac sinapsă cu
celulele fotoreceptoare, iar axonii cu celulele ganglionare)
 Celule orizontale (interconectează fotoreceptorii)
 Celulele amacrine care produc neurotransmiţători – GABA ,
dopamină.
•Stratul plexiform intern – conţine conexiunile dintre
celulele bipolare, amacrine şi ganglionare.

•Stratul celulelor ganglionare – fiecare celulă

ganglionară primeşte aferenţe indirecte de la 100 de celule
cu baştonaş sau de la 3-6 celule cu conuri
•Stratul fibrelor nervoase – este format din prelungirile
axonale ale celulelor ganglionare
•Membrana limitantă internă
Celulele bipolare asigură legătura între fotoreceptori şi
celulele ganglionare.
Celulele ganglionare, prin intermediul axonilor, permit
transferul informaţiei prin nervul optic spre cortex.
La nivelul retinei periferice, mai mulţi fotoreceptori se
articulează cu o celulă bipolară şi mai multe celule
bipolare fac sinapsă cu o singură celulă ganglionară.
La nivelul maculei, această dispoziţie este diferită : o
singură celulă fotoreceptor este în legătură cu o singură
celulă bipolară, iar aceasta, la rândul ei , cu o singură
celulă ganglionară, pentru a se asigura percepţia vizuală
cea mai exactă.
Stratul cel mai superficial al retinei este format din axonii
celulelor ganglionare care converg spre capul nervului
optic.
Straturile retinei
 La nivelul retinei, în partea centrală, se găseşte papila
nervului optic, care corespunde locului de ieşire a
nervului optic din globul ocular, precum şi locului de
intrare, ieşire a arterei, respectiv a venei centrale a
retinei. Triunchiurile vasculare centrale, la emergenţa din
papilă, se divid în 4 ramuri, 2 temporale (superior şi
inferior) şi 2 nazale (superior şi inferior) pentru a asigura
vascularizaţia retinei. Această circulaţie este de tip
terminal. Temporal de papilă, se găseşte macula lutea,
care conţine numai conuri şi care oferă cea mai bună
valoare a funcţiei vizuale diurne, colorate.
Nervul optic – este format din convergenţa axonilor
celulelor ganglionare care traversează sclera la nivelul
lamei cribrate. În nervul optic, axonii sunt mielinizaţi şi nu
au putere de regenerare.
Retina
 Cristalinul – este o lentilă biconvexă, situată înre iris şi corpul
vitros. Este menţinut în poziţie printr-un sistem de fibre care
constituie zonula Zinn. Cristalinul este un mediu refringent,
transparent. Cristalinul contribuie la procesul de acomodaţie prin
capacitatea de a-şi modifica raza de curbură a suprafeţelor sale
(bombare şi turtire), aducând astfel imaginea vizuală pe suprafaţa
retinei, indiferent de poziţia obiectului în spaţiu.
 Corpul vitros – este o subsanţă gelationoasă care ocupă spaţiul
cuprins între faţa posterioară a cristalinului şi peretele globului
ocular. Corpul vitros are un rol important în menţinerea formei
globului ocular.
 Camera anterioară – este un spaţiu situat între faţa posterioară
a corneei şi faţa anterioară a irisului.
 Camera posterioară – este cuprinsă între faţa posterioară a
irisului şi faţa anterioară a cristalinului.
Ambele camere sunt umplute de umoarea apoasă,
un lichid transparent secretat de către procesele
ciliare în camera posterioară, care ajunge în
camera anterioară prin orificiul pupilar.

Dacă umoarea apoasă se acumulează în exces în

camera posterioară, prin blocaj pupilar cu sinechii
iriene posterioare (în iridociclite) - glaucomul
secundar.
Anexele globului ocular
Pleoapele
Sunt formaţiuni musculo-cutanate mobile, aşezate înaintea
globului ocular, pe care îl acoperă şi îl protejează. Faţa
anterioară, convexă a pleoapelor este cutanată, iar faţa
posterioară, concavă este conjunctivală şi se mulează pe
globul ocular. Anterior, cele 2 pleoape, unite la extremităţi
prin comisurile internă şi externă, delimitează un spaţiu
liber, fanta palpebrală, prin care se evidenţiază polul
anterior al globului ocular. Pleoapele se termină prin
marginea ciliară, unde se inseră cilii. La baza cililor se
găsesc glandele sebacee Zeiss şi Meibomius şi glandele
sudoripare Moll. Inflamaţia acută a glandelor sebacee
produce orjeletul extern sau intern, iar inflamaţia cronică,
chalazionul.
Conjunctiva
Este o membrană mucoasă care acoperă faţa posterioară a celor 2
pleoape şi partea anterioară a globului ocular, prezentând 3 porţiuni:
• Conjunctiva palpebrală – căptuşeşte pleoapele
• Conjunctiva bulbară – acoperă partea anterioară a globului ocular
până la limb
• Conjunctiva fundurilor de sac – reprezintă zona de trecere între
conjunctiva bulbară şi cea palpebrală
La nivelul conjunctivei se poate produce hiperemie conjunctivală care
necesită diagnosticul diferenţial al ochiului roşu. Hiperemia
conjuncivală poate fi:
Periferică : în fundurile de sac conjunctivale, este de culoare roşu-

deschis şi este datorată unei conjunctivite

Perilimbică, pericheratică : în jurul corneei, este de culoare roşu-

violaceu şi este datorată unei iridociclite sau atacului de glaucom.

 Aparatul lacrimal
Se compune din 2 părţi :
 Aparatul secretor – este reprezentat de glanda

lacrimală orbito-palpebrală şi de glandele

lacrimale accesorii conjunctivale
 Aparatul excretor – este format din punctele

lacrimale, canaliculele lacrimale, sacul lacrimal

şi canalul lacrimo-nazal care drenează lacrimile
în meatul nazal inferior.
Lacrimile, secretate de glandele lacrimale în mod continuu
sau intermitent, umectează corneea şi se elimină prin
aparatul de drenaj in fosele nazale.
 Muşchii motori al globului ocular – sunt în
număr de 7 muşchi striaţi, din care 6 acţionează
asupra globului ocular.
4 muşchi drepţi au o direcţie antero-posterioară, 2 sunt
oblici (marele şi micul oblic). Ridicătorul pleoapei superioare
are, ca şi muşchii drepţi, o direcţie antero-posterioară. Toţi
muşchii, cu excepţia micului oblic, se inseră în vârful orbitei
pe un tendon comun – tendonul Zinn, iar anterior, pe scleră.

Muşchii extrinseci ai globului ocular au rolul de a menţine

globii oculari în poziţie paralelă (ortoforie) pentru ca
imaginea vizuală să se formeze pe cele 2 macule (macula,
prin concentraţia maximă de conuri, oferă valoarea maximă
a vederii diurne, colorate)
 Orbita – este o cavitate osoasă de forma unei
piramide, care conţine globul ocular, muşchi, vase, nervi,
capsula Tenon (formaţiune fibro-elastică ce înveleşte
globul ocular din apropierea limbului sclero-corneean
până la orificiul nervului optic), ţesut celulo-adipos.
2. Subsistemul de transmitere a imaginii
vizuale:
 Nervul optic – este perechea a doua de nervi cranieni. Este
format din axonii celulelor ganglionare retiniene, care traversează
lama ciuruită a sclerei, orbita, canalul optic şi pătrund în cavitatea
craniană. Nervii optici se termină în unghiurile anterioare ale unei
lame nervoase numită chiasmă.
 Chiasma optică – este situată în şeaua turcească, deasupra
hipofizei. La nivelul chiasmei are loc încrucişarea parţială a
fibrelor nervului optic.
 Bandeletele optice – pornesc de la chiasmă, înconjoară
pedunculii cerebrali şi se termină în corpii geniculaţi laterali
 Radiaţiile optice (Gratiolet) – sunt formate din fibre vizuale care
merg spre aria striată a lobului occipital şi se termină în jurul
scizurii calcarine, după ce au trecut prin partea posterioară a
capsulei interne.
3. Subsistemul central (cerebral) al
analizatorului vizual
Este situat în cortexul lobului occipital, câmpul 17
Brodmann. Aici are loc transformarea excitaţiei luminoase
în senzaţie vizuală. Câmpul 17 Brodmann este
interconectat cu câmpurile 18 şi 19. Câmpul 18 are rol
motor şi intervine în motilitatea oculară şi în localizarea
obiectelor. Câmpul 19 are funcţie vizuo-gnozică.