Analizatorul vizual :

Structura anatomica.
Functiile si metodele de examinare.
 Analizatorul vizual este un sistem
multifuncţional complex format din 3 segmente:
Segmentul periferic de recepţie format din globul
ocular şi anexele sale si aparatul de protectie.
Caile nervoase, care conduc impulsurile nervoase
de la retina prin centrele subcorticale spre centrul
cortical.
Centrul cortical, unde impulsurile nervoase
retinale se transforma in senzatii vizuale.
Orbita :
este o cavitate osoasă de
forma unei piramide,
care conţine globul
ocular,
muşchi,vase,nervi,capsul
a Tenon (formaţiune
fibro-elastică ce înveleşte
globul ocular din
apropierea limbului
sclero-corneean până la
orificiul nervului optic),
ţesut celulo-adipos.
1. Segmentul periferic de recepţie:
Globul ocular are un ax anteroposterior de 24 mm şi este
situat la nivelul orbitei, fiind învelit de capsula Tenon,
care îl separă de grăsimea orbitară. Globul ocular este
sediul celulelor fotoreceptoare care au rolul de a
transforma energia luminoasă din spectrul vizibil (
radiaţia cu lungime de undă 400-700 nm) în impulsuri
nervoase care vor transmite spre cortex.
Din punct de vedere anatomic, globul ocular cuprinde 3
straturi:
 Tunica externa: sclera si cornee.
 Tunica medie: iris, corp ciliar,si coroida.
 Tunica interna denmita retina.
Tunica externa , de
înveliş, format din :
1.Sclera – ocupă cele 2/3 posterioare
ale stratului fibros ale globului ocular.
Are rolul de a proteja conţinutul
globului ocular şi de a menţine forma
ochiului.
Are culoare alb-cenuşie şi este extrem
de rezistentă , dură şi inextensibilă,
fiind formată din ţesut dens, fibros.
La nivelul polului posterior este
perforată de filetele nervului optic ce
părăsesc globul ocular şi tot aici se
găsesc orificiul de intrare şi cel de ieşire
al arterei, respectiv venei centrale a
retinei.
Sclera este avasculară, dar este
traversată de numeroase vase (arterele
ciliare scurte şi lungi, venele vorticoase
) şi de numeroşi nervi destinaţi uveei.
2.Corneea
este o membrană transparentă, avasculară,
foarte bine inervată de prelungirile nervilor
ciliari;
Are rol de protecţie şi mediu refringent.
Are un rol fundamental în refracţia oculară,
asigurând 45 dioptrii din puterea totală de 60 de
dioptrii a ochiului.
Grosimea corneei scade de la periferie (1mm)
spre centru (0.6mm). Diametrul orizontal
(11mm) este puţin mai mare decât cel vertical.
Corneea este formată din 5 straturi :
 Epiteliul anterior
Membrana elastica anterioara Bowman
Tesut corneean propriu-zis,stroma
Membrana elastica posterioara Descemet
Epiteliul posterior sau endoteliul.
  Stratul vascular, uveea – este compusă din 3 părţi
anatamice şi funcţionale distincte:
1.Irisul
Formează partea anterioară a uveei, fiind situat înapoia
corneei şi înaintea cristalinului.
Are aspectul unei diafragme care delimitează camera
anterioră a ochiului de camera posterioară.
În centrul irisului se gaseşte pupila , un orificiu cu diam.
de 3-5 mm , uşor descentrat infero-nazal , care are rolul
de a regla cantitatea de lumină care intră în ochi.
Prin pupilă umorul apos circulă liber din camera
posterioară în camera anterioară.
Faţa posterioară a irisului este foarte pigmentată,
împiedicând pătrunderea luminii în afara orificiului
pupilar.
2.Corpul ciliar
Reprezintă partea mijlocie a uveei şi
se întinde de la rădăcina irisului până
la „ora serrata”.
Este format din:
 Muşchiul ciliar : situat în
profunzimea corpului ciliar, în
contact cu sclera, cuprinde
fibre longitudinale şi fibre
circulare. Când se contractă ,
reduce tensiunea fibrelor
zonulare şi antrenează o
creştere a curburii cristalinului
, crescându-i puterea de
refracţie.Acesta este procesul
de acomodaţie a
cristalinului.
 Procesele ciliare: sunt
reprezentate de 70-80 plici
vizibile in camera posterioară,
centrate pe câte un capilar,
care au rolul de a secreta
umorul apos.
3.Coroida
Se întinde de la punctul de emergenţă până la
ora serrata.
Este un strat bogat vascularizat şi intens
pigmentat, jucând rolul de cameră obscură pentru
ochi.
Coroida este situată între scleră şi retină şi
cuprinde stratul corio-capilar care asigură o bogată
vascularizaţie.
Arterele cililare lungi şi scurte, ramuri ale arterei
oftalmice, pătrund în ochi după ce traversează
sclera la nivelul inserţiei muşchilor drepţi şi, la
nivelul polului posterior , în jurul nervului optic.
Ele se divizează într-o reţea foarte bogată de
capilare situate în contact cu retina, fără a o
penetra. Această reţea furnizează suportul
nutritiv porţiunii externe a retinei.
Membrana Bruch este o reţea de fibre elastice şi
de colagen care separă membrana bazală a
epiteliului pigmentar de cea a capilarelor coroidei.
 Tunica interna sau nervoasa:
Retina
Alcătuieşte stratul intern al globului ocular, fiind situată înre coroidă şi corpul
vitros.
Retina se inseră la niveul orei serrata pe corpul ciliar şi se continuă cu nervul
optic.
Retina are 10 straturi:
Epiteliul pigmentar: este format dintr-un monostrat de celule bogate în
Epiteliul pigmentar are un rol optic(melanina absoarbe razele luminoase şi
împiedică o nouă excitare a celulelor fotosensibile) şi un rol metabolic (
intervine în sinteza şi regenerarea pigmentului vizual şi în metabolismul
articolelor externe a fotoreceptorilor).
Stratul celulelor fotoreceptoare cu conuri şi bastonaşe: fotoreceptorii
cuprind conuri, sensibile la culoare, predominând în zona maculară, şi
bastonaşe, sensibile la intensităţi luminoase scăzute, predominând în periferie.
* Celulele cu conuri sunt in nr de 6-7 milioane şi prezintă un segment
extern şi unul intern. Aceste segmente conţin un sistem de discuri
membranare suprapuse care au continuitate cu membrana celulară.
* Celule cu bastonaşe sunt în număr de 150 milioane şi sunt formate din
2 segmente: intern şi extern. Segmentul extern prezintă un sistem de
2000 discuri membranare suprapuse care şi-au pierdut contactul cu
membrana celulară. Membrana discurilor conţine 108 molecule de
rodopsină, fotopigment sensibil la lumina cu lungime de undă de 500
nm.
  Membrana limitantă externă.
 Stratul granular extern – este format din
nucleii celulelor fotoreceptoare. Acest strat
lipseşte la nivelul foveei.
 Stratul plexiform extern – este format din
2 zone: o zonă externă, formată din axonii
celulelor fotoreceptoare şi o zonă internă,
care conţin sinapsele dintre fotoreceptori şi
celule bipolare şi orizontale
 Stratul granular intern – conţine:
 Corpurile celulare ale celulelor bipolare(dendritele lor fac
sinapsă cu celulele fotoreceptoare , iar axonii cu celulele
ganglionare)
 Celule orizontale (interconectează fotoreceptorii)
 Celulele amacrine care produc neurotransmiţători – GABA ,
dopamină.
 Stratul plexiform intern – conţine conexiunile dintre
celulele bipolare , amacrine şi ganglionare.
 Stratul celulelor ganglionare – fiecare celulă
ganglionară primeşte aferenţe indirecte de la 100 de
celule cu baştonaş sau de la 3-6 celule cu conuri
 Stratul fibrelor nervoase – este format din
prelungirile axonale ale celulelor ganglionare
 Membrana limitantă internă
Conţinutul globului ocular
cuprinde:
Cristalinul
• este o lentilă biconvexă, situată
înre iris şi corpul vitros.
• menţinut în poziţie printr-un
sistem de fibre care constituie
zonula Zinn.Cristalinul este un
mediu refringent, transparent.
• contribuie la procesul de
acomodaţie prin capacitatea de
a-şi modifica raza de curbură a
suprafeţelor sale(bombare şi
turtire), aducând astfel imaginea
vizuală pe suprafaţa retinei,
indiferent de poziţia obiectului
în spaţiu.
Umoarea apoasa- un lichid asemanator
limfei, numit si limfa endoculara.
Este un lichid transparent.
Din camera anterioara trece prin unghiul
camerular in canalul Schlemm, iar din canal,
ajunge, prin venele leber in circulatia
venoasa conjunctiva.
O parte din umoarea apoasa trece din camera
posterioara la corpul vitros.
Corpul vitros – este o subsanţă gelationasă
care ocupă spaţiul cuprins între faţa
posterioară a cristalinului şi peretele globului
ocular.
Corpul vitros are un rol important în
menţinerea formei globului ocular.
Camera anterioră – este un spaţiu situat
între faţa posterioară a corneei şi faţa
anterioară a irisului.
Camera posterioară – este cuprinsă între
faţa posterioară a irisului şi faţa anterioară a
cristalinului.
Anexele globului ocular.
 Aparatul lacrimal
Se compune din 2 părţi :
Aparatul secretor – este
reprezentat de glanda
lacrimală
orbito+palpebrală şi de
glandele lacrimale
accesorii conjunctivale
Aparatul excretor – este
format din punctele
lacrimale, canaliculele
lacrimale, sacul lacrimal
şi canalul lacrimo+nazal
care drenează lacrimile
în meatul nazal inferior.
Lacrimile, secretate de glandele
lacrimale în mod continuu sau
intermitent, umectează corneea şi se
elimină prin aparatul de drenaj in
fosele nazale.
 Muşchii motori al
globului ocular – sunt în
număr de 7 muşchi striaţi ,
din care 6 acţionează asupra
globului ocular.
Patru muşchi drepţi au o direcţie
antero-posterioară, 2 sunt oblici
(marele şi micul oblic). Ridicătorul
pleoapei superioare are, ca şi
muşchii drepţi , o direcţie antero-
posterioară. Toţi muşchii, cu
excepţia micului oblic, se inseră în
vârful orbitei pe un tendon comun –
tendonul Zinn, iar anterior, pe
scleră.
Muşchii extrinseci ai globului
ocular au rolul de a menţine globii
oculari în poziţie paralelă
(ortoforie) pentru ca imaginea
vizuală să se formeze pe cele 2
macule (macula, prin concentraţia
maximă de conuri, oferă valoarea
maximă a vederii diurne, colorate)
2. Subsistemul de transmitere a imaginii
vizuale:
 Nervul optic – este perechea a doua de nervi cranieni. Este
format din axonii celulelor ganglionare retiniene, care
traversează lama ciuruită a sclerei, orbita , canalul optic şi
pătrund în cavitatea craniană. Nervii optici se termină în
unghiurile anterioare ale unei lame nervoase numită chiasmă.
 Chiasma optică – este situată în şaua turcească, deasupra
hipofizei.La nivelul chiasmei are loc încrucişarea parţială a
fibrelor nervului optic.
 Bandeletele optice – pornesc de la chiasmă ,înconjoară
pedunculii cerebrali şi se termină în corpii geniculaţi laterali
 Radiaţiile optice(Gratiolet) – sunt formate din fibre vizuale care
merg spre aria striată a lobului occipital şi se termină în jurul
scizurii calcarine, după ce au trecut prin partea posterioară a
capsulei interne.
3. Subsistemul central(cerebral) al
analizatorului vizual
Este situat în cortexul lobului occipital, câmpul 17
Brodmann.
Aici are loc transformarea excitaţiei luminoase în
senzaţie vizuală.Câmpul 17 Brodmann este interconectat
cu câmpurile 18 şi 19.
Câmpul 18 are rol motor şi intervine în motilitatea
oculară şi în localizarea obiectelor.
 Câmpul 19 are funcţie vizuo-gnozică.
 Functiile analizatorului vizual si
tulburarile lor:
Analizatorul vizual are 5 funcţii:
acuitatea vizuală;
vederea periferică;
senzaţia de culoare (simţul cromatic);
senzaţie de lumină sau fotosensibilitatea;
vederea binoculară.
I.Acuitatea vizuală este funcţia regiunii
maculare.
Acuitatea vizuala normala este capacitatea ochiului de a
deosebi 2 puncte separate la distanta de 5 metri sub unghi de
vedere de un minut fara acomodare.
Unghiul de vedere este unghiul format dintre punctele
marginale ale obiectului si punctul nodular al sistemului optic.
Formula acuitații vizuale
Vis = 1/ 1’ = 1,0 (norma)
Orbire Vis = 0
OD – ochiul drept
OS – ochiul stnîg
OU – ambii ochi (oculus uterque)
Vis = d/D
d – distanţa maximală, la care ochiul
bolnav citeşte primul rând;
D – este distanţa maximală la care
ochiul normal vede primul rând în
situaţia ce a fost propusă mai sus.
Dacă împărţim D = 50 m pentru primul
rând; d = 5 metri pentru rândul zece.
AV = 5/50 = 0,1 (acuitatea vizuală
bolnavului).
 II. Vederea periferica:
 Câmpul vizual sau vederea
periferică corespunde porţiunii
din spaţiu, ce se proiectează pe
retina sensibilă a unui ochi
imobil.
 Unitatea de masură - 1 grad
 Limitele fiziologice ale CV
pentru lumina albă variază: 80-
90 pentru partea temporală, 60-
70 – pentru cea inferioară,50-55–
pentru cea superioară şi 60
pentru partea nasală.
Temporal pentru albastru-70 ,
pentru rosu-50, verde-30-35.
Din partea nazala: pentru albastru -
45, rosu-35, verde-30.
 Referitor la culori, limitele CV
sunt mai reduse cu aproximativ
10 - pentru albastru, 20 - pentru
roşu şi 30 - pentru verde.
 Metode de examinare:
1.Perimetria.
 2.Campimetria
Campimetria constă în studierea CV
pe suprafaţa plană. Această metodă
produce o deformaţie tangenţială
(adică proiecţia unei suprafeţe curbe,
pe o suprafaţă plană).
Campimetrul este o tablă neagră,
patrată, cu latura de 2 m, pe care
medicul prezintă, de la periferie către
centru, succesiv, în diferite meridiane,
teste albe, de mărime variabile.
Se notează pe tablă, când bolnavul
plasat la 1 sau 2 m în faţa centrului
tabloului, vede aceste teste.
Campimetria se foloseşte, în special,
pentru studiul vederii centrale şi
paracentrale. Prin acest procedeu pot fi
puse în evidenţă defectele vederii
centrale, cuprinse între 0 şi 30 grad.
 Metoda de control.

Delimitarea CV cu degetul este

o metodă aproximativă dar
foarte uşoară şi rapidă, care se
aplică la copiii mici, la
bolnavii culcaţi.
Bolnavul este aşezat în faţa
medicului la 60 de cm şi se
studiază pe rând fiecare ochi,
celălalt fiind acoperit.
Bolnavul priveşte direct în
ochiul medicului, care arată
succesiv de la periferie, la
jumătatea spre centru un obiect
(creion, hârtie albă, deget).
Astfel pot fi determinate
defectele mai pronunţate ale
CV.
 III.Senzatia de culoare.

Simţul cromatic este facultatea

retinei de a percepe diferite
radiaţii monocromatice din
spectrul vizibil.
3 culori principale:
1. roșu (protos)
2. verde (deiteros)
trihromat normal
3. albastru (tritos)

Teoria Lomonosov, Iung,

Helmholț
*A. Congenitale
* 1.Trihromazia anormala
* - protanomalie
* - deiteranomalie
* - tritanomalie
* 2. Dihromazia anormala
* - protanopie
* - deiteranopie
* - tritanopie
* 3. Acromazia
*B. Dobîndite
* - cianopsie
* - eritropsie
* - xantopsie
* - hloropsie
Dieroteranopie Tritanopie
Cianopsie –albastru.
Xantopsie –galben
 Vedere normală: 8
 Protanomalie: 3
 Senzaţia de lumină este funcţia bastonaşelor
şi conurilor numita capacitatea analizatorului
vizual de a percepe şi a diferenţia diferite grade
de intensitatea luminoasă. Senzaţia de lumină
este dependenţa de intensitatea luminoasă.
 Schimbarea fotosensibilităţii ochiului la
schimbarea intensităţii luminoase se numeşte
adaptare.
Metode de determinare a senzației de
lumină:
1.Cu o sursa de lumină (becul)
2.Adaptometru –dupa orbire 2 minute cu
lumina alba pacientul trebuie sa deosebeasca
testele aratate in aparat, abia iluminate,nu mai
tirziu de 50 sec.
Dereglarea senzatie luminoase:
 Hemeralopiedereglarea vederii la amurg:
-simptomatică (distrofia pigmentară a retinei,
glaucom, neurit)
- funcțională (hipovitaminoza A)
 Nictalopia - afecţiune congenitală care se
manifestă printr-o vedere mai bună la lumina
slabă şi prin scăderea vederii la una mai
puternică (cataracta nucleară)
Distrofia pigmentară a
retinei.
Neurita n. optic