Sunteți pe pagina 1din 42

COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET

TEHNICIAN OPTOMETRIST
ANUL I



MODULUL V

ANATOMIA, FIZIOLOGIA I PATOLOGIA

ANALIZATORULUI VIZUAL

SUPORT DE CURS













Profesor

ALEXANDRU MILEA






Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
1

CUPRINS

CAPITOLUL I
ANATOMIA I FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL 2

I.1. SEGMENTUL PERIFERIC 2
Globul ocular 2
Stratul fibros 3
Stratul vascular 5
Stratul nervos 8
Coninutul globului ocular 10
Anexele globului ocular 12

I.2 SEGMENTUL INTERMEDIAR 20

I.3 SEGMENTUL CENTRAL 22

CAPITOLUL II
ELEMENTE DE PATOLOGIE OCULARA 23

II.1 REFRACTIA OCULARA 23
Refracia static- Ametropii 23
Hipermetropia 24
Miopia 24
Astigmatismul 25
Refracia dinamic 26

II.2 BOLILE GLOBULUI OCULAR 27
Patologia corneei 27
Patologia sclerei 27
Patologia uveei 28
Patologia cristalinului 29
Patologia retinei 30
Patologia nervului optic 31
Glaucomul cronic simplu 32
Glaucomul congestiv 33
II.3 BOLILE ORBITEI SI ALE ANEXELOR GLOBULUI OCULAR 33
Patologia pleoapelor 33
Patologia aparatului lacrimal 36
Patologia conjunctivei 38
Patologia orbitei 38
II.4 TRAUMATISMELE GLOBULUI OCULAR SI ALE ANEXELOR SALE 40
Contuziile oculare. Plgile oculare 40
Corpii strini 40
II.5 MANIFESTARI OCULARE IN PATOLOGIA GENERALA 41
Afeciunile retinei n boala hipertensiv 41
Retinopatia diabetic 41
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
2

CAPITOLUL I

ANATOMIA I FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL

Analizatorii sunt sisteme complexe i unitare care au rolul de a recepiona, conduce i transforma
n senzaii, excitaiile adecvate primite din mediul extern i intern. Ei contribuie la realizarea integrrii
organismului n mediu i la coordonarea funciilor organismului.
Prin intermediului analizatorului vizual organismul primete cele mai multe informaii despre
lumea exterioar. Vederea furnizeaz informaii asupra mediului nconjurtor; ea ne permite s
recunoatem obiectele i vieuitoarele din jurul nostru, distana dintre ele i cea care ne separ de ele; de
aceea are o importan fiziologic considerabil, nu numai n diferenierea luminozitii, formei i culorii
obiectelor, dar i n orientarea n spaiu, meninerea echilibrului i a tonusului cortical. Cercetrile arat c
aproximativ 80% din amintirile pe care le pstrm sunt nregistrate prin vedere.
Analizatorul vizual, ca si ceilalti analizatori ai organismului, este un sistem functional unitar, care
din punct de vedere morfologic si functional cuprinde trei segmente:
1. Un segment periferic sau receptor, care primeste excitatiile exterioare specifice;
2. Un segment de conducere (caile nervoase) care conduc influxul nervos de la segmentul periferic
catre scoarta cerebrala.
3. Un segment central sau cerebral, unde excitatia este transformata in senzatie vizuala.

SEGMENTUL PERIFERIC

Segmentul periferic este format din globul ocular si anexele sale.
Globul ocular este o formatiune aproape sferica, situata in partea anterioara a orbitei, cu diametrul
antero-posterior de aproximativ 25-26 mm, cel transversal de 24,5 mm, iar cel vertical numai de 23,7
mm. Deosebim un ax antero-posterior, un ecuator si merdiane. Polul anterior corespunde centrului
corneei, iar cel posterior se afla pe sclera, corespunzator zonei dintre papila si macula. Linia care uneste
cei 2 poli este axul optic al globului ocular. Linia vizuala este linia care uneste obiectul privit si macula,
trecnd prin centrul optic al ochiului. Unghiul dintre axul optic si linia vizuala are 5 grade si este numit
unghi alfa.



Ecuatorul este circumferinta cea mai mare de pe suprafata globului, in planul perpendicular pe
axul antero-posterior. El imparte globul ocular in doua jumatati, numite emisfere. Meridianele sunt
curbele care trec prin ambii poli ai axului antero-posterior, unul fiind vertical si altul orizontal.
Masa globului ocular variaza intre 7 si 7,5 g, volumul este de 6,5 cm
3
. Consistenta ferma este data
de catre tunicile globului puse in tensiune de catre continutul intraocular. Axul globului ocular formeaza
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
3

cu axul orbitar un unghi de aproximativ 35
0
. Prin intermediul peretilor orbitei, globul ocular este in
vecinatate in sus cu sinusul frontal, in jos cu sinusul maxilar, medial cu celule etmoidale si lateral cu fosa
temporala si pterigo-maxilara.
Globul ocular este format din trei straturi suprapuse care formeaza peretele lui si din medii
transparente cuprinse in interiorul lui.
Cele trei straturi sunt:
1. Stratul fibros
2. Stratul vascular
3. Stratul nervos (retina).




In interiorul globului ocular sunt cuprinse umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros, care
alcatuiesc mediile transparente si care, impreuna cu corneea, reprezinta sistemul optic al ochiului.

1. STRATUL FIBROS

Stratul fibros sau extern are rolul de a forma un invelis protector globului ocular. El este format din
doua portiuni distincte: cornee, situat anterior, si sclera, situat posterior.

CORNEEA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Corneea este partea anterioara a stratului fibros. Pe lnga rolul sau protector, are rol optic insemnat
datorita transparentei sale, lasnd sa intre razele luminoase in interiorul ochiului. mpreuna cu sclera,
datorit structurii si rezistentei sale are rol n mentinerea formei globului ocular. Corneea este constituita
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
4

in mare parte din lame de tesut fibros, asemanatoare cu cele ale sclerei, insa corneea este transparenta
datorita dispozitiei regulate a fibrelor care o compun i cantitatii constante a lichidelor interstiale.
Corneea are forma unei calote sferice. Diametrul orizontal este mai mare (11 mm) dect cel
vertical (10 mm). Grosimea sa variaza: la periferie este de 1 mm, iar spre centru se subtiaza pna la 0,55
mm.
Fata anterioara, convexa, are o forma elipsoida datorita faptului ca sclera depaseste marginea
corneei, att in partea superioara, ct si in cea inferioara. Fata posterioara este concava, formeaza peretele
anterior al camerei anterioare si este in contact permanent cu umoarea apoasa.
Histologic se compune din cinci straturi:
1. Epiteliul anterior stratificat pavimentos compus din celule epiteliale turtite la suprafata, poligonale
mai in profunzime si cilindrice la baza. La marginea corneei, epiteliul anterior se continua cu
epiteliul conjunctivei;
2. Membrana limitanta anterioara (Bowman), o membrana rezistenta, subtire, omogena, fara
structura, strabatuta de numeroase fibre nervoase.
3. Tesutul propriu al corneei sau stroma corneana constiutuit din tesut conjunctiv dispus in lame
paralele;
4. Membrana limitanta posterioara (Descemet), o membrana foarte elastica si subtire;
5. Epiteliul posterior sau endoteliul, este un strat de celule latite, care separa corneea de camera
anterioara.
In stare normala, corneea este complet lipsita de vase sangvine. Neavand vase, corneea se hraneste
att din vasele aflate la nivelul limbului, ct si din umoarea apoasa.
Inervatia senzitiva a corneei este foarte bogata. Nervii corneeni provin din nervii ciliari care, la
rndul lor, sunt ramuri ale nervului oftalmic.
Limbul sclero-cornean este o zona de trecere intre cornee si sclera, cu structura si functie
particulare. Straturile anterioare si mai putin cele posterioare ale sclerei se prelungesc inainte. Lamele
sclerale posterioare se intind la membrana Descement. J onctiunea aceasta este usor proeminenta i se
numeste inelul lui Schwalbe. Intre inelul lui Schwalbe si o proeminenta sclerala situat in dreptul
unghiului camerular, numit pintene scleral, se gaseste trabeculul sclero-cornean. Trabeculul sclero-
cornean are forma triunghiulara, este un burete inelar larg, in legatura directa cu camera anterioara, iar
anterior cu canalul Schlemm. Canalul Schlemm este un canal circular din care pleaca o serie de canalicule
numite vene apoase, care strabat partea anterioara a sclerei si se varsa in venele episclerale. Prin sistemul
trabecular, canalul Schlemm si venele apoase, circula umoarea apoasa din camera anterioara spre venele
episclerale.

SCLERA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Sclera alcatuieste cea mai mare parte a invelisului exterior al ochiului, cca 5/6. Este formata
dintr-un tesut fibros dens, este dura si inextensibila la adult. Fibrele conjunctive au un aranjament
neregulat, printre ele se gaseste si o fina reta de fibre elastice.
Are o culoare alba-sidefie si nu poate fi strabatuta de razele luminoase. Culoarea sclerei la copil
este albastruie, la batrani usor galbuie. Grosimea ei variaza cu regiunea: peste 1 mm in jurul papilei, 0,6
mm la nivelul limbului, 0,3 mm la locul de insertie a muschilor drepti.
Sclera are doua doua fete: fata externa, convexa, pe care se insera muschii drepti si cei oblici, vine
in contact cu capsula lui Tenon. Prin intermediul episclerei vine in contact cu conjunctiva de la fundurile
de sac la limb. Fata interna, concava, este bruna si rugoasa, adera de coroida si poarta numele de lamina
fusca.
Sclera este strabatuta de o serie de orificii, prin care trec vase si nervi care ies sau patrund in
interiorul ochiului. Orificiul de iesire al nervului optic este situat la 4 mm medial de polul posterior al
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
5

ochiului. La acest nivel sclera subtiata este perforata de numeroase orificii foarte mici formand lama
ciuruita (lamina cribosa) prin care trec fibrele nervului optic.
De jur imprejurul lamei ciuruite, se gasesc orificii prin care trec arterele ciliare posterioare scurte
si lungi, precum si nervii ciliari. Putin inapoia ecuatorului, se gasesc 4 orificii prin care ies din interiorul
ochiului cele 4 vene vorticoase. Anterior, in jurul corneei se mai gasesc cteva orifcii mici prin care trec
arterele ciliare anterioare.
Sclera este foarte putin vascularizata.
Anterior, sclera se continua cu corneea, zona de limita intre ele purtnd numele de limbul sclero-
cornean, zona inclara, semitransparenta cu o latime de aproximativ 2 mm. La acest nivel, lamele sclerale
superficiale se supapun peste lamele corneene profunde.
Sclera, prin structura si rezistenta sa, mentine forma globului ocular, are un rol protector si serveste
drept aponevroza pentru inseriile musculaturii extrinseci si intriseci a globului ocular. Prin rigiditatea sa
fata de presiunea continutului globului ocular contribuie la reglarea tensiunii intraoculare.
Din punct de vedere structural, sclera este formata din tesut fibros dens constituit din fibre de
colagen dispuse in toate directiile. Substanta fundamentala este redusa si contine putine mucopolizaharide.
Sclera este mai putin hidratata dect corneea, ceea ce, impreuna cu structura sa mai putin organizata, ii
asigura un aspect opac.
Vascularizatia sclerei este provenita din vasele limbice anterioare, vasele tecilor nervului optic si
vasele episclerale externe.
Inervatia sclerei este asigurata de nervii ciliari scurti si lungi.

2. STRATUL VASCULAR- UVEEA. ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Al doilea strat ocular este stratul vascular, numit si uvee, situat sub sclera. Este intens vascularizat,
bogat in celulele pigmentare de culoare inchisa. Uveea este compusa din trei parti anatomice si functionale
distincte: irisul, corpul ciliar si coroida.

Irisul formeaza partea anterioara a uveei, este situat napoia corneei si naintea cristalinului,
delimitand astfel camera anterioara. Are forma unui diafragm prevazut cu un orficiu mic in centru, pupila.
Pe fata lui anterioara la 2-3 mm de marginea pupilara, circular, se deosebeste o linie numita micul cerc
arterial irian, care imparte aceasta fata in doua zone: una periferica mai larga, numita zona ciliara, si una
mai ingusta centrala, zona pupilara.
Zona ciliara prezinta un relief radiar, datorita numeroaselor vase iriene care merg de la periferie
spre centru. Zona pupilara este mai neteda. Irisul este felurit colorat, datorita cantitatii de celule
cromatofore aflate in stroma iriana care variaza de la individ la individ si cu varsta. Marginea periferica a
irisului se continua cu corpul ciliar.
In structura irisului distingem 3 straturi:
1. Endoteliul irian anterior format dintr-un singur strat de celule epiteliale, lipsite de pigment,
care se continua cu endoteliul cornean. La nivelul criptelor iriene endoteliul lipseste, lasnd
stroma in contact direct cu umoarea apoasa.
2. Stroma iriana, alcatuita dintr-un tesut conjunctiv lax in care se gasesc fibre elastice, fibre
musculare netede, vase sangvine, nervi si celule cu pigment. Fibrele musculare asezate
concentric formeaza sfincterul pupilar situate la 1 1,5 mm de la marginea pupilara.
3. Epiteliul posterior este format din doua rnduri de celule. Primul rnd este format din celule
mio-epiteliale, care alcatuiesc dilatatorul pupilei. Rndul al doilea este format din celule cubice
pline cu pigment melanic, care reprezinta continuarea epiteliului pigmentar al retinei. Stratul
pigmentar la marginea pupilei este rasfrant inainte, formnd gulerasul pigmentar al pupilei.
Prin contractarea si relaxarea muschilor irieni se produc modificari in diametrul pupilei.

Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
6

Corpul ciliar reprezinta partea mijlocie a tractului uveal si se intinde de la radacina irisului pana la
ora serrata, avnd o largime de 6-7 mm. Daca se face o sectiune sagitala a ochiului, corpul ciliar apare de
forma triughiulara, avnd o fata iriana anterioara, una externa scerala si una posterioara in raport cu corpul
vitros.
Segmentul anterior prezinta cca 70-80 creste radiare, numite procese ciliare, separate intre ele prin
niste santuri mici. Procesele ciliare sint formate din ghemuri vasculare anastomozate intre ele. Vasele sunt
cuprinse intr-un tesut conjunctiv in care se afla si numeroase celule pigmentare. Epiteliul care le acopera
este format din doua rnduri de celule, cel extern din celule cubice, pigmentare, cel intern cu celule
cilindrice cu granulatii mitocondriale numeroase.
In partea sa anterioara, corpul ciliar contine numeroase fibre musculare netede, care in totalitate
alcatuiesc muschiul ciliar. Deosebim fibre radiare (muschiul lui Wallace Brucke) si fibre circulare
circulare (muschiul lui Rouget-Muller). Muschiul ciliar se insera anterior, printr-un tendon, pe fata
posteriora a corneei, aproape de limbul sclero-cornean, iar posterior el se continua in corpul ciliar si
tesutul coroidian.
Prin contractia muschiului ciliar se realizeaza actul de acomodatie al cristalinului. Procesele ciliare
au rolul de a secreta umoarea apoasa, lichid endocular care asigura nutritia unor straturi oculare si asigura
tensiunea intraoculara.

Coroida se intinde de la punctul de intrare a nervului optic pna la ora serrata, captusind astfel
jumatatea posterioara a sclerei. Este un strat bogat vascularizat si intens pigmentat, formnd astfel ecranul
opac al ochiului, avnd un rol insemnat in mentinerea tonusului ocular si in nutritia celulelor retiniene.
Coroida este formata din mai multe straturi. Primul strat este cel supracoroidan, sau lamina fusca,
alcatuit dintr-un tesut conjunctiv, usor pigmentat, aderent de sclera. Al doilea strat este stratul vaselor
coroidiene, format dintr-o bogata retea de artere si vene, in ochiurile careia se gasesc un tesut fibroelastic
si numeroase celule pigmentare. Arterele sunt situate intr-un plan mai profund si provin din arterele ciliare
scurte posterioare. Venele sunt mai superficiale si se unesc in patru trunchiuri mari numite vene
vorticoase, care perforeaza sclera inapoia ecuatorului si se varsa in vena oftalmica. Stratul de vase capilare
este format dintr-un singur rnd de capilare. Reteaua capilara este mult mai bogata si fina in jurul maculei,
la periferie devenind mai larga.
Coroida este separat de epiteliul pigmentar al retinei printr-o lama bazala si vitreana, numita la
Bruch.
Arterele uveei provin din trei surse diferite.


Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
7

1. Ciliarele scurte posterioare, in numar de 7-8, perforeaza sclera in jurul nervului optic mergnd in
spatiul supracoroidian, vascularizeaza partea posterioara a uveei pna la ora serrata;
2. Ciliarele posterioare lungi, una nazala si una temporala, care, dupa perforarea sclerei in apropierea
nervului optic, in spatiul supracoroidian, ajungnd in corpul ciliar unde are loc anastomoza
ramurilor ascedente cu cele descedente. Anastomozele aflate la radacina irisului formeaza marele
cerc arterial irian;
3. Ciliarele anterioare provenite din arterele musculare, ajungnd in corpul ciliar, se anastomeaza cu
ramurile din marele cerc arterial irian. Din marele cerc arterial irian se desprind artere colaterale
care dau ramurile posterioare sau ciliare, care merg la ora serrata anastomozndu-se cu ramurile
arterelor ciliare posterioare si ramurile iriene care merg radiar prin iris spre marginea pupilei,
formnd aici micul cerc arterial irian.
Venele irisului si ale corpului ciliar se varsa in cea mai mare parte in venele coroidiene si o parte
mai mica in venele musculare. Venele coroidiene, dupa confluarea lor, formeaza cele patru vene
vorticoase care, la rndul lor, se varsa in vena oftalmica.
Vase limfatice adevarate nu se gasesc in uvee. Limfa din iris si din corpul ciliar, prin spatiile
lacunare, se varsa in camera anterioara. In coroida, limfa, de-a lungul spatiilor perivasculare, ajunge in
spatiul supracorodian si de aici, prin interediul venelor vorticoase, in circulatia venoasa.
Nervii tunicii vasculare a ochiului provin din nervii ciliari, care in mare parte provin din
ganglionul ciliar (ciliarii scurti), iar cateva ramuri direct din nazal (ciliarii lungi). Fibrele nervoase
formeaza plexuri in coroida, in corpul ciliar si iris.

PUPILA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE
Pupila este un orificiu circular situat in centrul diafragmului irian. In conditii normale, pupila are
urmatoarele caracteristici:
- este de culoare neagra la examenul direct si portocalie la examenul oftalmoscopic;
- are o forma rotunda, regulata;
- pozitia sa este aproximativ centrala (usor deplasata in jos si spre nas fata de axa ochiului);
- cele doua pupile sunt sensibil egale, putnd exista o mica diferenta (anizocorie) fiziologica.
Diametrul pupilei variaza in stare normala intre 2 si 5 mm in raport cu varsta (mai mare la copii,
mai mic la vrstnici) si cu luminozitatea la care este expus ochiul, sau in raport cu anumite stari
functionale ale ochiului.
Din punct de vedere functional, pupila are doua proprietati fundametale: este optic perfect
transparenta si are posibilitatea de a-si modifica continuu, anatomico-reflex, diametrul in raport cu
necesitatile vizuale. Modificarea dimensiunilor orificului pupilar reprezinta fenomenul functional esential
al pupilei, Funcia pupilei este de a regla cantitatea de lumina care intra in ochi.
Pupila sta sub dependenta a doi muschi antagonisti, sfincterul pupilar si dilatatorul pupilar,
inervati de sistemul neuro-vegetativ, primul de parasimpatic si al doilea de simpatic.

Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
8

Variatiile acestea sunt reflexe normale si persista atta vereme ct exista o stare de echilibru intre
muschii si nervii constrictori pe de o parte si muschii si nervii dilatatori ai irisului pe de alta parte. Prin
actiunea lor se conditioneaza dimensiunile pupilei conform nevoilor organismului. Aceste doua sisteme
antagoniste urmeaza legea inervatiei reciproce a lui Sherrington, adica excitatia unuia inhiba actiunea
celuilalt. In stare normala, domina actiunea de iridoconstrictie a parasimpaticului, simpaticul avnd rolul
de a mentine tonusul muschiului dilatator si de inhibare centrala a centrului constrictor pupilar.
Acest joc pupilar permanent se gaseste sub dependenta excitatiilor luminoase ale scoartei
cerebrale, a echilibrului neuro-vegetativ, a modificarilor enzimo-umorale determinate de factori externi
sau interni si a factorilor vizuali senzitivi si psihosenzoriali.

3. STRATUL NERVOS- RETINA. ANATOMIE I FIZIOLOGIE

Retina alcatuieste stratul intern, tunica nervoasa a globului ocular, fiind situata intre coroida si
corpul vitros. Ea captuseste interiorul globului ocular de la papila pna la orificiul pupilar. Retina, stratul
receptor pentru lumina al globului ocular, reprezinta o portiune exteriorizata a sistemului nervos central.
Este o membrane foarte subtire, perfect transparenta. In vivo, retina are culoare roz. Culoarea rosie-
portocalie a fundului de ochi este data de coroida subiacenta care contine o mare cantitate de vase
sangvine si celule pigmentare. Din punct de vedere anatomo- functional, retina se continua in nervul optic.
Din punct de vedere structural si functional, retina poate fi impartita in doua zone:
1. Pars optica, care acopera tot polul posterior si merge pna la ora serrata, zona in care retina are o
structura complexa si proprietati fotoreceptoare;
2. Pars caeca [ceca], ce se intinde de la ora serrata pana la orificiul pupilar; este mult mai simpla in
ceea ce priveste structura histologica, fiind formata doar din elemente nediferentiate.
Limita intre acestea este data de o zona festonata, preecuatoriala, numita ora serrata.
Privind raportul retinei cu coroida si corpul vitros este de remarcat ca foita externa a retinei, epiteliul
pigmentar, adera intim de coroida, in timp ce celelalte straturi sunt usor detasabile, nefiind mentinute in
contact cu coroida dect prin tensiunea intraoculara si corpul vitros. Privind fata interna, ea este in contact
pe intreaga ei suprafata cu corpul vitros, nefiind insa deloc aderenta de membrana hialoida a corpului
vitros. Fac exceptie de la aceasta numai doua zone, unde retina este fixata de tesutul subiacent, si anume
marginea papilei si ora serrata, si intr-o oarecare masura, si macula.
Grosimea retinei vizuale este de 150-250 in regiunea maculei, reducandu-se la 100 la ora serrata.
Din punct de vedere histologic retina este alcatuita din 10 straturi:
1. Epiteliul pigmentar este format dintr-un strat de celule poliedrice continand melanina,
asemanatoare ca structura chimica cu pigmetul coroidian.
2. Conurile si bastonasele sunt celule fotoreceptoare (elementele receptoare ale analizatorului
vizual), de dimensiuni variabile dupa sediu, sunt formate dintr-o expansiune externa (conul si
bastonasul) si dintr-o portiune (corpul celular) care contine nucleul; sunt situate in stratul nuclear
extern. Conurile si bastonasele sunt inegal repartizate in retina: in fovea centrala nu sunt decat
conuri, pe cnd la periferia retinei acestea dispar complet, ramanand numai bastonase. Bastonasele
incep sa apara in jurul foveei, mergnd spre periferie ele se inmultesc, pe cnd conurile scad
progresiv. Conurile sunt in numar de aproximativ 6 000 000, in timp ce bastonasele sunt in numar
mai mare, in jur de 150 000 000. Conurile i bastonaele conin pigmeni vizuali diferii.
Bastonaele reprezint receptorii vederii nocturne, fr culori. Conin rodopsin , un pigment ce
este format din scotopsina si retinal, un compus organic nrudit cu vitamina A. Conurile reprezint
receptorii vederii diurne colorate, percep detaliile i culorile. Exist trei tipuri de conuri: unul
pentru perceperea luminii roii, altul pentru perceperea luminii verzi i al treilea pentru lumina
albastr. Conin iodopsin, formata din fotopsina si retinal.
3. Membrana limitanta externa separa zona nucleilor de restul celulei conurilor si bastonaselor, fiind
dependenta de fibrele lui Muller, din aparatul de sustinere al retinei.
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
9

4. Stratul nuclear extern este zona retiniana care adaposteste corpul celular al conurilor si
bastonaselor. In stratul nuclear extern se mai gasesc si elemente ale aparatului de sustinere al
retinei, expansiunile fibrelor lui Muller.


5. Stratul plexiform extern care urmeaza este format dintr-o impanzire de filamente protoplasmatice,
cu striatii verticale. Intregul strat este traversat de filamente ale aparatului de sustinere.
6. Stratul nuclear intern contine protoneuronul caii vizuale celula bipolara precum si numerosi
neuroni de asociatie, impreuna cu elementele aparatului de sustinere. Acesti neuroni de asociatie
sunt: celule orizontale si celule amacrine.
7. Stratul plexiform intern este si el o aglomeratie de filamente, care sunt pelungirile protoplasmatice
descendente ale celulelor ganglionare precum si prelungirile celulelor de asociatie si fibrele
laterale ale celulelor lui Muller.
8. Stratul de celule ganglionare contine cel de-al doilea neuron, care transmite influxul nervos primit
de la celulele bipolare spre cortex. Corpul celular este voluminos, contine un nucleu sferic cu un
nucleol inconjurat de protaplasma cu aspect tigroid si neurofibrile. Stratul de fibre optice contine
axonii fara teci mielinice ai celulelor ganglionare, fibre centrifuge, precum si elemente ale
aparatului de sustinere. Fibrele se dispun in fascicule si se dirijeaza temporal, ocolind in arc fovea
spre a converge spre papila.
9. Limitanta interna separa stratul de fibre optice de vitros. Este o membrane subtire, considerata a fi
dependenta de fibrele lui Muller, rezultnd din sudura placutelor lor bazale.
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
10

10. Aparatul de sustinere. Celule retiniene si sistemul fibrilar care stabilete contactul dintre ele sunt
mentinute in pozitie printr-un aparat de sustinere complex compus din fibrele Muller.

Regiuni retiniene cu structura speciala sunt:
1. Fovea centrala, unde retina se reduce a numai doua straturi: epiteliul pigmentar si stratul de celule
vizuale. In fovee sunt numai conuri, ele fiind foarte lungi si subtiri. Spre marginea foveei apare
cte un bastonas. Aici stratul nuclear extern este foarte dezvoltat. La marginea foveei toate
straturile interne retiniene se ingroasa mult.
2. Ora serrata constituie o zona de tranzitie intre retina vizuala si cea oarba. Aici neuronii retinieni
sunt atrofiati, iar celulele de sustinere, mai dezvoltate, iau progresiv caracterul celulelor epiteliului
ciliar cu care se continua.
3. Pars caeca (retina oarba) cuprinde retina ciliara, formata din doua straturi epiteliale; stratul intern
compus din celule cubice clare, si stratul extern din celule cubice cu pigment.
Nutritia retinei
Straturile interne pna la cel plexiform extern sunt irigate de ramurile arterei centrale a retinei.
Nutritia straturilor externe este asigurata de vasele coroidei din coriocapilare. Examinarea retinei se
realizeaza in cadrul examinarii fundului de ochi, prin oftalmoscopie sau biomicroscopie.
Explorarea fundului de ochi, prin oftalmoscopie incepe prin examinarea papilei nervului optic, a
maculei, apoi a vaselor si a cmpului retinian pna la periferie. Biomicroscopia fundului de ochi se face
prin asezarea inaintea ochiului de examinat a unei lentile convexe. Tulburarile functionale ale retinei se
examineaza prin determinarea acuitatii vizuale si a campului vizual.
Pentru a pune in evidenta tulburarile circulatorii intraoculare, in ultimul timp, se utilizeaza
angiografia cu fluoresceina. Tulburarile retiniene de conducere nervoasa se studiaza cu ajutorul
electroretinografiei (ERG).

CONTINUTUL GLOBULUI OCULAR

Intre fata posterioara a corneei si fata anterioara a irisului se afla camera anterioara.
Camera posterioara este spatiul cuprins intre fata posterioara a irisului, corpul ciliar si fata
anterioara a cristalinului.
Ambele camere sunt umplute de umoarea apoasa, un lichid transparent, secretat de corpul ciliar.
Umoarea apoasa are rol n meninerea presiunii intraoculare i n transportul substanelor nutritive pentru
cornee i cristalin. Umoarea apoas este secretat n camera posterioar, apoi trece prin orificiul pupilar n
camera anterioar i se vars n sistemul venos al ochiului.

Cristalinul- Anatomie i fiziologie

Cristalinul are forma unei lentile biconvexe, perfect transparenta si elastica, cu masa de 2-2,5 g, cu
diametrul de 9 mm i grosimea de 5 mm, cu fata posterioara mai convexa dect cea anterioara. Este situat
in plan frontal intre iris si corpul vitros, intr-o scobitura a vitrosului numita fosa patellaris. Este suspendat
de corpul ciliar printr-un sistem de fibre radiare foarte fine ce formeaza zonula lui Zinn sau ligamentul
suspensor.
Zonula lui Zinn este un inel membraniform, format dintr-o serie de fibre ce se intind intre fata
interna a corpului ciliar si ecuatorul cristalinian, respectiv partile periferice ale cristalinului. Ea are rolul de
a mentine cristalinul in pozitia sa normala si de a-i modifica forma cu ajutorul muschiului ciliar.
Cristalinul are doua fete: una anterioara, alta posterioara. Fata anterioara are raza de curbura de 10
mm, fata posterioara are raza de curbura 6 mm, astfel inct suprafata anterioara a cristalinului este mai
putin bombata decit cea posterioara. Diametrul antero-posterior al acestuia este de aproximativ 4,5 5
mm, lungimea sa variind prin proprietatea cristalinului de a-si modifica raza de curbura a suprafetelor,
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
11

in raport cu acomodatia.
.
Cristalinul se compune din apa (60%), proteine (35 %), din care unele solubile, altele insolubile,
grasimi, glutation, fermenti, vitamine etc.
Indicele de refractie variaza cu starea de acomodatie si cu varsta; in medie el este de 1,42. Puterea
de refractie a cristalinului este aproximativ 22 D.
Cristalinul este constituit din urmatoarele straturi :
1. Capsula cristalinului sau cristaloida; o membran de invelis transparenta, foarte elastica, subtire,
formata din doua parti: una anterioara si alta posterioara care se unesc la nivelul ecuatorului.
2. Epiteliul cristalinian anterior format dintr-un singur rnd de celule cubice, dispuse sub capsula
anterioara, depasind cu putin ecuatorul cristalinian. La nivelul ecuatorului, celulele epiteliale se
transforma in fibre cristaliniene.
3. Fibrele cristaliniene, care iau nastere din celule epiteliului anterior, au forma hexagonala. Fibrele
tinere sunt ingramadite spre centrul lentilei. Fibrele sunt dispuse in straturi concentrice.
Terminatiile anterioare ale fibrelor formeaza pe suprafata nucleului cristalinian o sutura in forma
de Y drept, denumita sutura cristaliniana anterioara, iar terminatiile posterioare formeaza o sutura
sub forma unui Y inversat. Dupa nastere, cristalinul continua sa se dezvolte, fara sa se produca o
distensie a capsulei ci o condensare a lentilei, care progresiv produce o scadere a elasticitatii
cristalinului si totodata o diminuare treptata, cu varsta, a amplitudinii de acomodatie.

Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
12

Acomodatia este proprietatea ochiului de a vedea clar un obiect, aflat la mai putin de 5m (infinitul
oftalmologic) de ochi. Acomodatia se bazeaza pe modificarile de curbura ale fetelor cristalinului mai
accentuate pe fata anterioara (sub actiunea contractiei sau relaxarii muschiului ciliar), care au ca rezultat
schimbarea refractiei oculare in sensul ca razele de lumina venite de la mai putin de 5m (infinitul
oftalmologic), ele isi formeaza focarul pe retina.
Cristalinul nu are nervi si este avascular. Nutritia sa este asigurata de catre umoarea apoasa, prin
intermediul capsulei, datorita unui fenomen de difuziune si osmoza. Orice tulburare a metabolismului
cristalinian duce la degenerescenta fibrelor si opacificerea lor.

Corpul vitros

Corpul vitros este o substanta gelatinoasa, care ocupa tot spatiul cuprins intre fata posterioara a
cristalinului si peretele globului ocular. Volumul vitros reprezinta sase zecimi din volumul globului
ocular.
Masa vitroasa este o substanta coloidala, cu rare celule migratoare. Substanta vitrosului contine
98,6% apa. Vitrosul optic este omogen. Corpul vitros in totalitatea sa are un rol insemnat in dezvoltarea si
mentinerea formei globului ocular. Are rol optic, nutritiv, de susinere a retinei i de mentinere a tonusului
ocular.

ANEXELE GLOBULUI OCULAR

Anexele globului ocular sunt:
Orbita,
Pleoapele,
Aparatul lacrimal,
Conjunctiva,
Musculatura extrinsec.

ORBITA - ANATOMIE

Orbitele sunt doua cavitati osoase situate de o parte si de alta a foselor nazale, intre neurocraniu si
viscerocraniu. Ele adapostesc: globul ocular si capsula sa (Tenon), muschii oculari cu fasciile lor,
muschiul orbitar Muller, corpul adipos al orbitei, artera oftalmica cu ramurile ei, venele orbitei ( care nu
prezinta valve, ceea ce favorizeaza propagarea infectiilor la sinusul cavernos), limfaticele orbitei, nervii
cranieni I, II, III, IV, Va, Vb, VI si cei vegetativi.
Fiecare orbita are forma unei piramide patrulatera cu baza anterioara, varful posterior, patru pereti
si patru margini. Axul orbitei este oblic dinainte- inapoi si din afara- inauntru; prelungite inapoi, cele doua
axe s-ar intlni la nivelul seii turcesti.
Baza sau deschiderea orbitei este rotunjita si formata de marginea supraorbitara a osului frontal,
procesul zigomatic al osului frontal, procesul frontal a zigomaticului, marginea infraorbitara a maxilarului,
creasta lacrimala anterioara. Poate fi usor explorata sub piele. Marginea superioara este mai proeminenta
dect cea inferioara, conturul median este mai proeminent dect cel lateral. De aceea, cmpul vizual este
mai intins in jos si lateral. Globul ocular este slab protejat in jos si lateral.
Vrful este reprezentat de extermitatea mediala a fisurii orbitare superioare (prin care, la nivelul
inelului Zinn trec: ramura superioara si inferioara a oculomotorului, nervul abducens si nervul nazociliar).
Medial de aceasta, se gaseste orificiul orbitar al canalului optic si artera oftalmica.
Peretele superior (tavanul) este concav. Este format de partea orbitara a osului frontal si aripa
mica a sfenoidului. Pe acest perete se gaseste lateral fosa glandei lacrimale.

Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
13



Peretele inferior (podeaua) este format din fata orbitara a maxilarului, fata orbitara a
zigomaticului, procesul orbitar al palatinului. Prezinta santul si canalul infraorbitar, care se deschid pe
fata anterioara a maxiliarului, prin gaura infraorbitara. Santul si canalul contin artera si nervul
infraorbitar. Peretele inferior este subtire si intra in raport cu sinusul maxiliar, ceea ce explica nevralgiile
suborbitale in caz de sinuzita maxilara.
Peretele lateral este oblic, indreptat inapoi si medial. Este format din fata orbitara a zigomaticului, fata
orbitara a aripii mari a sfenoidului, fata mediala a procesului zigomatic al frontalului. Pe acest perete se
gaseste orificiul zigomatico-orbitar.
Peretele medial raspunde cavitatii nazale. In constitutia lui intra: lama orbitara a etmoidului, osul
lacrimal, procesul frontal al maxilarului si fata laterala a corpului sfenoidului. Pe acest perete se gaseste
fosa sacului lacrimal, delimitata de creasta lacrimala anterioara a maxilarului si creasta lacrimala
posterioara a osului lacrimal. Fosa sacului lacrimal se continua cu santul lacrimal si apoi canalul nazo-
lacrimal care se deschide in meatul nazal inferior.
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
14



Marginea supero-laterala prezinta sutura sfeno-frontala, iar in partea ei cea mai posterioara se
observa fisura orbitara superioara, prin care, in afara inelului Zinn, trec: nervii trohlear, frontal si lacrimal.
Marginea supero-mediala prezinta suturile fronto-maxilare, fronto-lacrimala si fronto-etmoidala.
Prezinta orificiul etmoidal anterior si orificiul etmoidal posterior.
Marginea infero-laterala este ocupata in cea mai mare parte de fisura orbitara inferioara, prin care
nervul maxilar intra in orbita. Anterior este formata de procesul frontal al osului zigomatic.
Marginea infero-mediala este rotunjita. Prezinta sutura lacrimo-maxilara si etmoido-maxilara.
Orbita este captusita de periost, putin aderent de peretii orbitei. Spre vrful orbitei, in jurul gaurii
optice, fibrele periostului se continua cu fibrele durei-mater din teaca nervului optic. La nivelul marginilor
orbitei periostul orbitar se continua cu cel al oaselor fetei, baza fiind acoperita cu formatiuni moi: septul si
pleoapele.
Comunicarile orbitei:
- cu neuro-craniul prin canalul optic, fisura orbitara superioara (fanta sfenoidala), orificiul etmoidal
anterior si orificiul etmoidal posterior;
- cu fosa infratemporala prin fisura orbitara inferioara si canalul zigomatic
- cu fata prin santul si canalul suborbital, respectiv canalul zigomatic;
- cu cavitatea nazala prin canalul nazo-lacrimal;
- cu fosa pterigo-palatina, prin fisura orbitara inferioara.

PLEOAPELE - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Pleoapele sunt formatiuni cutanaeomusculomembranoase, mobile, care inchid inainte orbita si
protejeaza astfel partea anterioara a globului ocular. Circumscriu, intre marginile lor libere, fanta
palpebrala, limitata inauntru si in afara prin cele doua cantusuri, numite si unghiul palpebral intern si
palpebral extern.
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
15

Deschiderea fantei palpebrale variaza ca marime la diferite vrste. La adult, la privirea inainte
pleoapa superioara acopera circa 2 mm din marginea superioara a corneei, pe cnd cea inferioara se
opreste la marginea inferioara a corneei.



Marginea libera a pleoapelor este divizata in doua portiuni, la unirea 1/6 interne cu 5/6 externe,
prin papila lacrimala in vrful careia este situat punctul lacrimal. Partea externa prezinta o zona anterioara
cutanata, unde sunt implantati cilii prevazuti cu glande sebacee (glandele lui Zeiss) si sudoripare
(glandele lui Moll) si o zona posterioara care se continua cu conjunctiva pe care se afla orificiile de
deschidere ale glandelor tarsale sebacee ale lui Meibomius. Zona de demarcatie prezinta o linie mai
pigmentata, linia intermarginala la nivelul careia pleoapa poate fi clivata chirurgical in doua portiuni: una
musculocutanata, situat anterior, si alta tarsoconjunctivala situata posterior.



Partea interna sau lacrimala a pleoapei, care contine in grosimea sa canaliculii lacrimali,
delimiteaza un spatiu eliptic, lacul lacrimal, ocupat in partea interna de caruncula lacrimala si in afara
acesteia de cuta semilunara (pleoapa a treia, o reminiscenta de la vertebratele inferioare).
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
16



In structura pleoapelor deosebim mai multe straturi distincte:
1. Stratul tegumentar este subtire, cu cute fine, transversale si numeroase celule cromatofore care
explica pigmentarea mai pronuntata a pielii pleoapelor.
2. Tesutul celular subcutanat este lax, favoriznd producerea edemelor palpebrale.


3. Stratul muscular este alcatuit din doi muschi striati (orbicularul pleoapelor si ridicatorul pleoapei
superioare) si dintr-un muschi neted- muschiul capsulotarsal.
Orbicularul pleoapelor este un muschi circular prezentnd o portiune palpebrala si alta orbitara.
Portiunea palpebrala acopera planul fibroelastic al pleopaelor, inserndu-se pe ligamentul
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
17

palpebral extern si palpebral intern. Are o contractie slaba, determinnd clipirea reflexa. Portiunea
orbitara formeaza o elipsa in jurul orbitei, inserata pe tendoanele directe ale ligamentului palpebral
intern, contractia sa fiind mai puternica, cu rol in mimica voluntara. Din fibrele musculare se
desprind mai multe fascicule cu oarecare autonomie, care alcatuiesc muschiul lui Riolan ale carui
fibre inconjoara canalele excretoare ale glandelor lui Meibomius, si muschiul lui Horner care se
intinde pe partea posterioara a tendonului reflectat al ligamentului palpebral intern, pe partea
posterioara a sacului lacrimal si a conductelor lacrimale contribuind la excretia lacrimilor.
Ridicatorul pleoapei superioare porneste de la nivelul inelului tendinos al lui Zinn situat la vrful
orbitei, se indreapta inainte pe deasupra muschiului drept superior, traverseaza ligamentele largi pe
sub rebordul orbitar, isi schimba directia in sens frontal si se insera pe fata profunda a pielii
pleoapei si pe fata anterioara a tarsului.
Muschiul capsulotarsal al lui Muller este format de fibre netede ce se insera pe marginea orbitara a
tarsului, contractia acestuia determinnd marirea fantei palpebrale. Scheletul fibroelastic al
pleoapei este constituit din fascicule conjunctivite dense rezistente. Tarsul pleoapei superioare este
mai dezvoltat si are o forma semilunara cu conveitatea in sus, iar cel al pleoapei inferioare, mai
mic, este de forma dreptunghiulara. Extremitatile celor doua tarsuri sunt unite nazal si temporal de
ligamentul exern si intern.

Conjunctiva, aderenta de tars, este mai laxa la nivelul fundurilor de sac.
In structura pleoapei sunt numeroase glande. Amintim astfel glandele sebacee ale lui Meibomius
situate in grosimea tarsului, glandele sebacee ale lui Zeiss si sudoripare ale lui Moll situate la nivelul
radacinii folicului pilos, la care se adauga glandele situate in structura conjunctivei.
Vascularizatia pleoapei este bogata, reprezentata de arterele palpebrale superioare si inferioare
provenite din artera faciala si oftalmica. Pleoapa inferioara are o singura arcada vasculara in apropierea
marginii sale ciliare. Aceasta vascularizatie bogata explica patologia inflamatorie a pleoapei, buna
cicatrizare a plagilor precum si vitalitatea lambourilor, in pastilele cutanate. Venele pleoapelor formeaza
de asemenea doua retele venoase care se varsa in venele oftalmice temporale superificiale si faciale.
Limfaticele pleoapei sunt colectate de ganglionii preauriculari, parotidieni si submanditibulari.
Inervatia pleoapei este asigurata:
- senzitiv de catre nervul trigemen prin nervul oftalmic cu ramurile sale nazal, lacrimal si frontal
pentru pleoapa inferioara;
- motor, de catre nervul facilal care inerveaza muschiul orbicular si de nervul oculomotor comun
care ineveaza muschiul ridicator al pleoapei superioare. Inervatia simpatica a pleoapei intereseaza
vasele si muschii netezi ai lui Muller.
Pleoapele au rolul de a proteja globul ocular fiind animate de miscari spontane de clipit 20-30
ori/min. Clipitul mai poate fi declansat si reflex sub actiunea unei iritatii pe ramurile trigeminale de la
nivelul pleoapei sau corneei, sau poate fi declansat senzorial prin excitatie auditiva sau vizuala.

APARATUL LACRIMAL - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Aparatul lacrimal asigura producerea, raspandirea pe suprafata corneo-conjunctivala si drenajul
lacrimilor spre cavitatea nazala. Este alcatuit dintr-un aparat secretor si un aparat excretor.
Aparatul secretor este alcatuit din:
- glanda lacrimala principala formata din glanda lacrimala orbitara, situat in unghiul supero-extern al
orbitei in loja lacrimala, si din glanda lacrimala palpebrala, cele doua glande fiind separate printr-un
tendon al ridicatorului pleoapei superioare
- glandele lacrimale accesorii situate in structura pleoapei si a conjunctivei.
Secretia lacrimala este indispensabila mentinerii luciului si transparentei corneei, ct si integritatii
suprafetei conjunctivale. Ea este alcatuita dintr-o secretie permanenta de baza, care formeaza filmul
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
18

lacrimal rezultat din secretia glandelor lacrimale accesorii si dintr-o secretie intermitenta denumita
reflexa produsa de glanda lacrimala principala.
Secretia de baza este produsa de trei feluri de glande:
1. glandele secretoare de mucina reprezentate de glandele Henle situate in grosimea conjunctivei
tarsele si glandele Manz situate in regiunea limbica, care produc stratul cel mai intern al
filmului lacrimal, bogat in polizaharide.
2. glandele lacrimale apoase reprezentate de glandele tubuloacinoase Krause, situate in fundurile
de sac conjunctivale si glandele Wolfring situate la marginea superioara a tarsului care produc
stratul mijlociu al filmului lacrimal.
3. glandelee sebacee reprezentate de glandele Meibomius situate in tars, glandele Zeiss situate in
marginea palpebrala si glandele Moll (glande sudoripare anexate cililor) care produc stratul cel
mai extern al filmului lacrimal.
Secretia reflexa este intermitenta si se obtine prin excitarea glandei lacrimale principale.
Secretia lacrimala reprezinta un lichid alcalin incolor, alcatuit din 98% apa si 2% substante solide
(electroliti: Na+, K+, Cl-, HCO-) si glucoza, uree, aminoacizi si proteine, gammaglolubile (IgA si IgG),
lizozim si lactoferina.
Lacrimile au:
- rol optic, asigurand transparenta si integritatea corneei prin mentinerea stablitatii filmului lacrimal,
- rol mecanic favorizand alunecarea pleoapelor in miscarea de clipit si indepartarea impunatatilor de pe
suprafata corneei,
- rol bactericid datorita continutului in lizozim,
- rol in mimica.
Aparatul excretor este alcatuit din punctele si canaliculele lacrimale situate in structura marginii
libere a pleoapei, in treimea interna, pentru fiecare pleoapa existand un punct si un canalicul lacrimal. Cele
doua canalicule se unesc intr-o portiune comuna sau se deschid separat in sacul lacrimal, care se continua
cu canalul lacrimo-nazal ce se deschide in meatul inferior. Sacul lacrimal este situat in loja sacului
lacrimal din unghiul palpebral intern.


Evacuarea lacrimilor se face printr-un mecanism de absortie la nivelul mucoasei conjunctivale,
canaliculelor si sacului, ct si printr-un mecanism de drenaj activ al lacrimilor prin pompaj ca urmare a
miscarilor de clipit si contractiei muschiului orbicular si a muschiului Horner.


Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
19

CONJUNCTIVA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Conjunctiva este o membrana mucoasa, subtire si transparenta, care acopera fata posterioara a
pleoapelor (conjunctiva palpebrala superioara si inferioara) si fata anterioara a sclerei (conjunctiva
bulbara). Aceste doua parti se reunesc la nivelul fundurilor de sac superior si inferior. In regiunea
unghiului intern, se gasesc doua formatiuni: pliul semilunar orientat cu concavitatea catre cornee, vestigiul
celei de a treia pleoape a vetebratelor inferioare, si caruncula lacrimala care este o mica proeminenta
formata din glande si foliculi pilosi.
Mucoasa conjunctivala este constituita dintr-un epiteliu bi- sau pluristratificat, printre celule
epiteliale gasindu-se melanocite si celule caliciforme, mucipare si un derm format din doua straturi:
adenoid superficial, bogat in limfocite, si profund, fibros.
Conjunctiva contine numeroase glande:
- glande mucipare, care sunt invaginatii ale epiteliului conjunctival (glandele Henle si glandele Manz)
- glande lacrimale apoase (glandele Krausse si glandele Wolfring)
Mucusul, lacrimile, secretiile sebacee ale glandelor Meibomius si Zeiss, precum si secretiile
sudoripare ale glandelor Moll (ultimele trei tipuri de glande gasindu-se la nivelul pleoapelor) formeaza un
film protector pe suprafata conjunctivitei si a corneei.
Vascularizatia conjunctivei este data de ramuri din arterele palpebrale pentru conjunctiva bulbara,
iar, in vecinatatea limbului, de arterele ciliare anterioare. Venele sunt tributare venei oftalmice.
Limfaticele dreneaza in ganglionii preauriculari si parotidieni (vasele limfatice ale jumatatii externe) si
spre ganglionii submandibulari (jumatea interna).
Inervatia senzitiva a conjunctivitei este asigurata de ramura oftalmica a trigemenului.
Functia esentiala a conjunctivitei este cea de protectie. Epiteliul si secretiile sale realizeaza o
protectie mecanica. Celulele polinucleare din dermul conjunctival precum si celulele epiteliale au functie
fagocitara. Stratul adenoid participa la raspunsul imun celular si umoral cu sinteza de anticorpi, mai ales
IgA (Ig = immunoglobulin), mai putin IgG, IgE, rar IgM. Lacrimile sunt bogate in proteine
bacteriostatice (bacteriostatic= oprete dezvoltarea bacteriilor) si bacteriolitice (bacteriolitic= dizolv
bacteriile): lizozim, lactoferina. Flora bacteriana comensala inhiba dezvoltarea celei patogene.
Conjunctiva are o slaba aparare antivirala constituind poarta de intrare pentru infectiile aerogene. De
obicei, trecerea virusului este asimptotica, foarte rar aparnd atingeri specifice ale ochiului.

SISTEMUL OCULO-MOTOR- ANATOMIE

Motilitatea globului ocular este asigurata de doi muschi oblici si patru muschi drepti.

Muschii drepti isi au originea in vrful orbitei, la nivelul formatiunii tendinoase a lui Zinn:
1. Muschiul drept intern este cel mai puternic muschi dintre oculomotori; are directie orizontala,
mergnd intre globul ocular si peretele intern al orbitei. Insertia sclerala se face la 5,5 mm de limb.
Este inervat de oculomotorul comun. Vascularizatia este reprezentata de ramura musculara
inferioara a arterei oftalmice;
2. Muschiul drept extern isi are originea de la inelul tendinos al lui Zinn, cu un traiect orizontal spre
globul ocular. Este inervat de nervul abducens (perechea a VI a)
3. Muschiul drept inferior, cu origine la nivelul inelului tendinos al ui Zinn, are un traiect in jos si
extern, intre globul ocular si planseul orbitei, inserindu-se inaintea ecuatorului la 6,5 mm de limbul
sclero-cornean. Inervatia este asigurata de oculomotorul comun, iar vascularizatia de ramura
musculara inferioara din artera oftalmica si artera infraorbitara.
4. Muschiul drept superior isi are originea pe tendonul Zinn, la acelasi nivel cu muschiul ridicator al
pleoapei superioare. Traiectul este supero-extern, intre glob si muschiul ridicator al pleoapei
superioare. Se insera la 7,7 mm de limbul sclero-cornean pe meridianul orei 12. Inervatia este
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
20

asigurata de un ram din nervul oculomotor comun, iar vascularizatia este realizata prin ramul
muscular inferior din artera oftalmica.

Muschii oblici sunt:
1. Oblicul superior (oblicul mare) isi are originea la nivelul tendonului Zinn deasupra originii
muschiului drept intern. Directia fasciculelor musculare este orientat spre unghiul superointern al
orbitei. In apropierea marginii orbitare, muschiul devine tendinos si patrunde intr-un inel fibros,
trohleea. La iesirea din trohlee, isi pastreaza structura tendinoasa, dar cu traiectul orientat posterior
si extern. Insertia muschiului oblic mare se face inapoia ecuatorului in cadranul supero-extern, la
14 mm de limbajul sclero-cornean Inervatia este asigurata de nervul trohlear (perechea a IV-a).
vascularizatia se relizeaza prin ramul muscular superior din artera oftalmica;
2. Oblicul inferior (oblicul mic), insertia proximala se face intr-o drepresiune situat pe planseul
orbitar aproape de marginea orbitara. Directia fasciculelor musculare este postero-externa si
superioara, trecnd pe sub muschiul drept inferior . Se insera in cadranul infero- extern al globului
ocular, inapoia ecuatorului, la 17 mm de limbul sclero-cornean. Inervatia este realizata de ramul
pentru muschiul oblic mic din nervul oculomotor comun (perechea a III a), iar vascularizatia de
ramura musculara a arterei oftalmice.

Miscarile globului ocular determinate de contractia muschilor extrinseci sunt sintetizate in schema
ce urmeaza:


SEGMENTUL INTERMEDIAR (DE CONDUCERE) AL ANALIZATORULUI
VIZUAL

Caile optice leaga retina de centrul cortical al vederii situat in lobul occipital. Caile optice strabat
orbita si endocraniul dinainte inapoi pana in jurul scizurii calcarine.
Segmentul intermediar se compune din mai multe parti:
Nervul optic face parte din nervii cranieni, perechea a doua. Este alcatuit din axonii celulelor
ganglionare retiniene, care traverseaza lama circuita a sclerei, orbita, canalul optic si apoi patrund
in cavitatea craniana.
Nervii optici se termina in unghiurile anterioare ale unei lame nervoase numita chiasma.
Nervul optic, fiind ontogenic o comisura alba, este invelit de trei teci meningeale: dura care
continua inainte cu sclera si inapoi cu periostul canalului optic, pia si arahnoida care se continua inapoi cu
meningele cererebrale, iar inainte formeaza un fund de sac.
Nervul optic are o lungime de 4 cm iar traiectul lui poate fi impartit in 4 portiuni: intrasclerala,
intraorbitara, intracanaliculara si intracraniana
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
21

In sectorul anterior al portiunii orbitrare, la aproximativ 15 mm de polul posterior al globului
ocular, patrund in nerv artera si vena centrala a retinei. Strabatindu-l axial, ele ajung in globul ocular la
nivelul fundului excavatiei fiziologice a papilei.

Fibrele nervoase, in numar de aproximativ 1 000 000 pentru fiecare nerv, lipsite de teaca lui
Schwann dar mielinizate in afara lamei ciuruite, sunt separate in fascicule prin septuri plecate din pia
neurala.
In interiorul nervului fibrele au o topografie determinata. Fasciculul papilo-macular, continnd
fibrele care culeg impulsuri provenite din regiunea maculara, tind, pe masura ce se apropie de chiasma, sa
ocupe o pozitie centrala in cordonul nervos.
Portiunea intracanaliculara a nervului, scurta de 8 mm, adera prin tecile meningeale de perete
canalicular si este in contact cu artera oftalmica, ce patrunde in orbita prin canalul optic.
Portiunea intracraniana a nervului optic are lungimea de 4-17 mm.
In cavitatea craniana, dupa un scurt traiect fibrele nervului optic dintr-o parte se incruciseaza
partial cu cele din partea opusa, formnd chiasma optica. Ea se gaseste situata in etajul superior al
endocraniului, deasupra hipofizei. Fibrele nervoase provenite din jumatatea temporala a fiecarei retine trec
direct prin chiasma si de aici in bandeleta optica din partea opusa.
De la chiasma, pornesc bandelete optice care inconjoara pendunculii cerebrali si se termina in
corpii geniculati.
Bandelete optice sunt doua cordoane albe, cu traiect ancorat posterior, cu o lungime de 2-3 cm, ce
continua de la unghiurile posterioare ale chiasmei pna la corpii geniculati externi. Fiecare bandeleta se
imparte in doua fascicule: unul intern, altul extern. Primul, mai mic si continand fibre pupilare, se termina
in corpii geniculati externi unde cilindracsii celulelor ganglionare formeaza sinapse cu neuronii geniculo-
corticale.
Corpii geniculati externi sau laterali sunt situati sub pulvinar in continuarea bandeletelor optice.
Contin un numar mare de celule cu care se pun in contact fibrele nervului optic. Corpii geniculati laterali
au o structura lamelara, lamele albe mielnice alterneaza cu lamele cenusii.
Radiatiile optice ale lui Gratiolet reprezinta fibrele neuronilor din corpii geniculati laterali, fiind
complet inglobate in substanta alba a lobului temporo-occipital. Aceste fibre mielinizate pleaca de la baza
corpului geniculat extern si se grupeaza in afara si deasupra acestuia, merg, dupa ce au trecut prin partea
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
22

posterioara a capsulei interne, spre aria striata a lobului occipital si se termina in jurul scizurii calcarine.
Fasciculele radiatiilor optice sunt mai voluminoase dect cele din bandeletele optice deoarece cuprind si
un numar de fibre centrifuge. In traiectul lor, fibrele vor traversa cmpul Wernicke, segmentul
retrolenticular al capsulei interne si centrul oval al lobului occipital.

Terminarea radiatiilor optice se face prin trei fascicule:
- fasciculul superior se termina pe buza superioara a scizurii calcarine si contine fibre provenite din
cadranele superioare ale retinei;
- fasciculul inferior se termina pe buza inferioara a scizurii calcarine, continnd fibrele din cadranele
inferioare ale retinei;
- fasciculul posterior se termina pe extremitatea posterioara a scizurii calcarine, continnd fibrele
maculare.

SEGMENTUL CENTRAL

Segmentul central sau cerebral al analizatorului vizual este situat in scoarta cerebrala a lobului
occipital, aria 17 Brodmann. Aici are loc transformarea excitatiei luminoase in senzatia vizuala. La nivelul
scizurii calcarine din lobul occipital exista o adevarata retina corticala.
Buza superioara a scizurii calcarine este in raport cu jumatatea superioara a celor doua retine, iar
buza sa inferioara primeste impulsurile de la cadranele inferioare retiniene. Fibrele maculare se
proiecteaza la nivelul polului posterior occipital. La nivelul cortexului occipital regiunea maculara ocupa o
suprafata mult mai mare dect la nivelul retinei. Astfel se poate considera ca vederea este o functie asa de
complexa inct la realizarea ei participa creierul in totalitatea lui.
Scoarta lobului occipital are o structura diferentiala cu toate cele 6 straturi corticale. Receptia se
face pe straturile granulare.
Ariile occipitale functionale Brodmann sunt ariile 17, 18, 19. Aria striata 17 sau aria vizuala se
gaseste pe scizura calcarina si buzele sale. Suprafata ariei atinge 24-30 cm. Aceasta arie este sediul
receptiei senzatiilor vizuale si reprezinta domeniul perceptiior vizuale elementare. Aria peristriata 18
inconjoara aria 17, iar aria 19 inconjoara pe cea 18, realizandu-se astfel o interrelatie intre ele. Aria 18 are
rol motor si intervine in motilitatea oculara si in localizarea obiectelor. Aria 19 are rol n orientarea
spatiala si integrarea informationala a imaginii.
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
23

CAPITOLUL II

ELEMENTELE DE PATOLOGIE OCULARA

REFRACTIA OCULARA

Globul ocular este alcatuit dintr-o serie de elemente refrigente care alcatuiesc dioptrul ocular:
1. Corneea
2. Umoarea apoasa
3. Cristalinul
4. Corpul vitros.

Sistemul de dioptri sferici centrati ai ochiului este alcatuit din 4 suprafete dioptrice principale:
1. Fata anterioara a corneei, care separa aerul ( n=1) de parenchimul cornean ( n=1,377), cu o
raza curbura medie r=7,8 mm si o valoare dioptrica D=+48
2. Fata posterioara a corneei, care separa parenchinul cornean de umoarea apoasa (n=1,337), cu
o raza medie r =6,5 mm si o valoare dioptrica D=-6
3. Fata anterioara a cristalinului, care separa umoarea apoasa de substanta cristalina. Datorita
modului de formare si evolutie a cristalinului, indicele de refractie al fibrelor cristaliniene nu
este omogen, fiind cu atat mai mare cu cat contigentul de fibre dintr-un anumit strat este mai
vechi. Pentru optica fiziologica a se admite pentru ansamblul cristalinului o valoare medie n=
1,415. In repaus acomodativ r=10,5 si D=+7,4
4. Fata posterioara a cristalinului, care separa fibrele cristalinului ( n=1,415), de vitros (n=
1,337), cu raza de curbura ( in repaus acomodativ) r=6mm si D=+13.
Valoarea dioptrica totala a corneei este de aproximativ +42 dioptrii (grosime medie g=0,5 mm).
Valoarea dioptrica totala a cristalinului (pentru o grosime medie de g +5 mm) este de aproximativ +20
dioptrii. Valoarea dioptrica totala a sistemului de dioptri oculari este de aproximativ +60D, cu o abatere de
3,5 D, ceea ce situeaza centrul optic la 17 mm de retina.
Pentru facilitatea studiului opticii fiziologice se obisnuieste sa se asimileze sistemul de dioptri
centrati oculari cu un dioptru echivalent (ochiul redus Donders) cu urmatoarele caracteristici:
R =6 mm
n =1,337
D=+60
F=23 mm
C situate la 17 mm de retina
In mod normal, dioptrul ocular permite focalizarea unui fascicul incident de raze paralele venite de
la infinit intr-un focar punctiform situat la nivelul posterior al ochiului pe retina, situatie in care vorbim de
emetropie. In situatia in care focarul nu se formeaza pe retina, vorbim de ametropii. Daca focarul se
formeaza in spatele retinei, este vorba de hipermetropie; Daca focarul se formeaza inaintea retinei, ochiul
este miop. Daca nu este un focar unic punctiform, ci doua sau mai multe focare liniare, ochiul este
astigmat.

REFRACTIA STATICA - AMETROPII

Ametropiile sunt tulburari ale refractiei oculare statice (ale refractiei ochiului in stare de repaus).
Clinic un ochi este in stare de repaus cand priveste la o distanta mai mare de 5 m (distanta considerata
infinitul oftalmologic).
Indiferent de felul ametropiilor, in determinarea lor sunt incriminate trei eventualitati:
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
24

a) Lungimea axului antero-posterior, care este prea scurt (hipermetropie) sau prea lung (miopie) =
ametropii axiale.
b) Dimensiunile razelor de curbura corneana sau cristaliniana sunt anormale in raport cu celelalte
structuri (mare in hipermetropie, mica in miopie) =ametropii de curbura.
c) Valoarea indicelui de refractie al unuia din mediile refrigente (prea puternica sau prea slaba); =
ametropii de indice.
Ametropiile pot fi si accidentale, ca urmare a deplasarii cristalinului intr-un ochi normal (emetrop),
ceea ce impune un alt tip de atitudine terapeutica.

HIPERMETROPIA

Hipermetropia este un viciu de refracie n care razele paralele venite de la infinit focalizeaz ntr-un
punct situat napoia retinei. Hipermetropia este tulburarea de refracie cea mai rspndit. La nastere copiii
sunt hipermetropi de aproximativ 2 dioptrii: o data cu dezvoltarea copilului, hipermetropia scade progresiv,
ochiul devenind emetrop sau uneori miop.
Hipermetropiile se impart in:
1. Mici: pana la 3 dioptrii
2. Medii: intre 3 si 6 dioptrii
3. Mari: peste 6 dioptrii
n funcie de cauze, hipermetropia poate fi:
Hipermetropia axial- axul antero-posterior al ochiului este mai mic;
Hipermetropia de indice- indicele de refracie al mediilor refringente ale ochiului este mai mic
dect normal;
Hipermetropia de curbur- curbura redus a suprafeelor refringente.
n stare de repaus acomodativ, hipermetropul nu vede bine nici la distan, nici aproape. Pentru a-i
corecta tulburarea de vedere el folosete n permanen acomodaia.
Corectarea hipermetropiei se face cu lentile sferice convergente ( notate cu +), convexe. Se prescrie
lentila cu cea mai mare valoare dioptrica ce permite o acuitate vizuala buna la distanta de 5m.

MIOPIA

Miopia este o ametropie sferic n care razele de lumin ce ptrund n ochi focalizeaz ntr-un punct
situat n faa retinei.
Miopul nu vede bine la distan, dar vede bine de aproape, din care cauz are tendina de a apropia
obiectele sau crile de ochi.
n funcie de cauze miopia poate fi:
- Miopia axial n care lungimea axial a globului ocular este mai mare dect normal.
- Miopia de curbur se datoreaz unei accenturi a curburii corneene. Acest fenomen poate fi ntlnit n
afeciuni ale corneei cum ar fi keratoconul i keratoglobul n care curbura corneei poate atinge 50-60D.
- Miopia de indice este o miopie tranzitorie produs de o cretere a indicelui de refracie cristalinian
datorit unor afeciuni cum ar fi diabetul zaharat.
Miopiile se impart in:
1. Mici: pana la 3 dioptrii
2. Medii: intre 3 si 6 dioptrii
3. Mari: intre 6 si 9 dioptrii
4. Forte: peste 9 dioptrii



Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
25

Miopia benigna
Apare in jurul varstei de 6 ani (miopia scolarilor). Are o evolutie progresiva pana in jurul varstei
de 20 de ani, cand se stabilizeaza, nedepasind 6 dioptrii. Nu se insoteste de leziuni semnificative ale
fundului de ochi si complicatii oculare.
Miopia maligna
Este prezenta de cele mai multe ori de la nastere; este congenitala, transmisibila gentic. Evolueaza
progresiv, atingand valori de -20-40 de dioptrii. Globul ocular are dimensiuni mari cu leziuni intraoculare,
vederea este alterata permanent. Axul antero-posterior este alungit, sclera se subtiaza neuniform (mai ales
in vecinatatea papilei nervului optic). Apar zone denudate de sclera, prin retractia coroidei (conus miopic,
stafilom posterior). La aceste modificari se adauga o vizibilitate crescuta a vaselor coroidiene, degenerari
corioretiniene si ale vitrosului, hemoragii la nivelul maculei. (pata Fuchs).
Pe masura ce leziunile de la nivelul fundului de ochi progreseaza, acuitatea vizuala scade. Cu timpul apar
complicatii: cataracta, hemoragii retiniene, dezlipire de retina s.a.
Corectarea miopiei
Miopa se corecteaza cu lentila divergenta cea mai slaba, concava, sferica (-), care da acuitate
vizuala buna la distanta de 5 m. Lentilele de contact sunt de preferat, mai ales in cazul miopiilor mari si
maligne, deoarece dimunueaza efectul de micsorare excesiva a dimensiunii imaginii corectate pe retina,
ameliorand astfel acuitatea vizuala.

ASTIGMATISMUL
Este o ametropie de curbura in care focarul principal al razelor incidente nu este format dintr-un
singur punct, ci dintr-o serie de puncte (focarul devine liniar); fiecare meridian al mediilor optice avand
punctul sau focarul propiu.
Pacientul cu astigmatism nu vede bine nici departe, nici aproape.
Astigmatismul regulat este acela in care fiecare meridian are aceeasi refractie in orice punct al
sau, iar trecerea de la refractia unui meridian la refractia meridianului vecin se face treptat. Meridianul cu
refractia cea mai slaba si cel cu refractia cea mai puternica sunt perpendiculare unul pe celalalt si se
numesc meridiane principale.
In conditii normale, meridianul vertical este usor mai bombat, ca urmare a turtirii ochiului de catre
pleoapa superioara. Acest meridian are o refractie miopica -0,75D, determinand astigmatismul
fiziologic.
Dupa refractia meridanelor principale intalnim:
1. Astigmatism simplu: un meridian principal este emetrop, iar celalat hipermetrop sau miop.
2. Astigmatism compus: ambele meridiane principale sunt miope sau hipermetroape, dar de grad
diferit.
3. Astigmatism mixt: unul din merdianele principale este miop, iar celalalt hipermetrop.
Daca merdianul principal vertical este mai refrigent, iar cel orizontal este mai putin refrigent,
vorbim de astigmatism conform regulei sau direct (conform astigmatismul fiziologic), iar daca cel
orizontal este mai refrigent, vorbim de astigmatism contrar regulei sau indirect. Prin corectie se
suprima diferenta de refractie intre cele doua meridane.
Astigmatismul neregulat se poate datora unor afectiuni corneene (infiltrate, cicatrici,
degenerescente). In acest tip de astigmatism exista diferenta de refractie, nu numai intre meridiane diferite,
ci si intre diferite pucte ale aceluiasi meridian. Corectia este chirugicala sau cu lentile de contact.






Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
26

REFRACTIA DINAMICA
Acomodatia (refractia dinamica) asigura vederea clara a obiectelor la diferite distante de ochi. Se
realizeaza prin contractia si relaxarea muschiului ciliar (element activ) si modificarea curburii
cristalinului, favorizata de elasticitatea acesteia (elementul pasiv).

Tulburri fiziologice
Puterea de acomodaie a cristalinului depinde de doi factori: contractia muchiului ciliar, proces
ce rmne toat viaa acela, si bombarea cristalinului, proces care, prin pierderea elasticitatii sale,
devine din ce in ce mai greu de realizat.
Aceast scdere acomodativ face ca la vrsta de 45 de ani ochiul s nu mai poata vedea clar un
obiect de la distanta de 25 cm, distana obinuita lucrului de aproape (scris, citit). Aceasta incapacitate se
numete presbiopie i se corecteaza cu lentile convexe.
Pierderea capacitatii de acomodatie este aproximata conform tablelului de amplitudine
acomodativ a lui Donders:
Vrsta n ani
10 20 30 40 45 50 60 70
Amplitudine acomodativ n dioptrii
14 10 7.5 4.5 3.5 2.5 1 0

Pentru distana de 25 cm avem nevoie de 4 dioptrii (D-100/f), n timp ce puterea de
acomodaie a ochiului este de 3.5D. Pentru a citi clar trebuie sa ndeprtm cartea la 30 cm de ochi sau s
punem n faa ochiului o lentila de +0.5D care sa compenseze lipsa pariala de acomodaie a cristalinului.
La hipermetrop simptomele presbiiei apar mai repede, lentila corectoare va fi cea care asigura
corectia hipermetropiei la care se adauga cea potrivita varstei si amplitudinii acomodative a pacientului.
La miopi simptomele presbiiei apar mai trziu i se nsumeaz algebric cu corecia miopiei.

Tulburri patologice
Astenopia acomodativa consta in oboseala muschiului ciliar, care in unele cazuri apare dupa
cateva minute de la inceputul acomodarii pentru vederea de aproape. Se manifesta prin incetosarea
vederii, lacrimare, cefaleee frontala, greturi. Apare in hipermetropiile de grad mic si astigmatismele
necorectate. Tratamentul consta in corectie optica corespunzatoare ametropiei.
Spasmul acomodatiei consta dintr-o contractura permanenta a muschiului ciliar, determinand
instalarea unei miopii spasmodice. Se manifesta prin vedere clara de aproape, cu imposibilitatea de a
vedea clar la distanta. Este favorizat de efortul vizual prelungit de aproape (filatelie, ceasornicarie,
microscopie) sau de intoxicatii cu diferite substante (parasimpaticomimetice). Tratamentul consta in
corectia ametropiei (dupa ciclopegie) sau indepartarea substantelor toxice.
Paralizia acomodatiei consta in paralizia muschiului ciliar, ceea ce face ca ochiul sa ajunga in
stare de refractie statica. Emetropul constata o diminuare a vederii de aproape; hipermetropul vede rau la
distanta si aproape; miopul este mai putin afectat, ajungand sa vada bine de aproape.
Tratamentul consta (pe langa tratamentul etiologic) in prescriptia de pilocarpina si prescrierea unei corectii
optice mai mari cu +3 +4 dioptrii pentru vederea de aproape (fata de corectia pentru distanta).
Paralizia poate aparea in intoxicatii, dupa medicatie ciclopegica, traumatisme, s.a.





Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
27

BOLILE GLOBULUI OCULAR

PATOLOGIA CORNEEI

Anomalii congenitale
Sunt relativ rare. Corneea poate fi mai mica decat normal, cu <9 mm (microcornee), sau mai
mare, cu >12 mm (megalocornee). Ambele anomalii se insotesc de modificari ale refractiei si alte
anormalii de dezvoltare a ochiului. Corneea poate fi aplatizata (corneea plana), sau poate avea curbura
mai accentuata (keratoconus congenital). Se pot observa opacifieri periferice (embriotoxon) sau mai
centrale (leucoame).

Inflamatiile corneei (keratite)
Pot fi exogene si endogene. Keratitele exogene apar ca urmare a patrunderii agentilor patogeni din
mediul exterior, fie postraumatic, fie prin propagarea unor procese patologice de vecinatate (conjunctivite,
dacriocistice, blefarite). Keratitele endogene sunt produse de agenti patogeni ce ajung la cornee pe cale
hematogena, nervoasa sau umorala, fiind secundare unei stari patologice generale.
Keratita exogena poate avea etiologie alergica, fungica, bacteriana sau virala.
Keratita virala are frecventa crescuta, mai ales in randul adultilor tineri. Sunt adesea recidivante, cu
evolutie ciclica la acelas ochi, determinand tulburari ale sensibilitatii corneene. Ex. Keratita herpetica. Are
forme superficiale si profunde iar subiectiv poate aparea senzatie de arsura, durere, fotofobie, lacrimare,
scaderea vederii.
Formele superficiale se manifesta prin aparitia unor vezicule minuscule in epiteliul cornean, pline
cu un lichid transparent. Acest stadiu este indolor. Veziculele se rup, transformandu-se in eroziuni
superficiale, cu marginile subminate, puse usor in evidenta cu solutie de fluoresceina. Eroziunile
conflueaza, se adancesc, se coloreaza in cenusiu si iau diferite forme: ex: arborizatie (keratita dentritica),
stelata, inelara punctata superficiala s.a. Tratamentul este antiviral, local si general, antibiotic si midriatic
local.
Keratita microbiana si cea fungica au ca poarta de intrare o leziune corneana. Prezinta aproximativ
aceeasi simtomatologice.
Local se constata prezenta unei ucleratii superficiale de dimensiuni variabile, cu margini
neregulate si subminate, cu fundul cenusiu-murdar. Are caracter progresiv invadant in suprafata si
profunzime. In camera anterioara poate aparea hipopion (exudat). Tratamentul consta in combatarea
infectiei. Ulcerele traumate beneficiaza de keratoplastie.

Tumorile corneei
Acestea pot fi benigne (fibromul) sau maligne (epiteliom, sarcom, melanom). Sunt rare, iar
tratamentul este chirurgical in cele benigne in care se practica extirparea tumorii, iar in cele maligne (in
functie de extensia tumorii) se face extirparea acesteia sau enucleatie.

PATOLOGIA SCLEREI

Sclera este saraca in vase sanguine, de aceea este rar afectata de infectii hematogene.

Inflamatiile sclerei
Se deosebesc doua forme principale episclerita, o forma care intereseaza straturile superficiale ale
sclerei si alta care intereseaza structurile sclerale profunde, sclerita propriuzisa.
Episclerita se manifesta prin dureri, roseata si o usoara proeminenta circumscrisa. Afectiunea
debuteaza prin aparitia intr-un sector oarecare, in vecinatatea limbului, a unui focar congestiv limitat, de
culoare violacee, cu marginile difuze, cu un diametru de cativa milimetri. Conjunctiva suprajancenta este
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
28

mobila. Bolnavul simte o jena usoara, fotofobie, lacrimare. Evolutia este de lunga durata, uneori cu
caracter recidivant. Evolutia este fara afectarea structurilor invecinate.
Sclerita apare sub forma unor pete difuze de culoare violacee, neprominente, dureroase, durerea se
accentueaza la miscarea globului ocular. Prezinta dureri mari oculare, fotofobie, lacrimare. Evolutia este
lenta si indelungata. In timp se produce subtierea sclerei. Coafectarea coroidei si uveei este frecventa.

PATOLOGIA UVEEI

Din punct de vedere al localizarii proceselor patologice, putem imparti uveea in doua portiuni:
1. Portiunea anterioara, irigata de arterele ciliare anterioare si arterele ciliare lungi posterioare.
2. Portiunea posterioara, irigata de arterele ciliare scurte posterioare.
Dispozitia vasculara explica limitarea unor procese inflamatorii la unul din cele doua teritorii
vasculare.

Anomalii congenitale
Colobomul irian reprezint lipsa unei portiuni din iris, de obicei in sectorul inferior.
Colobomul coroidian. La examenul oftalmoscopic, teritoriul colobomului apare ca o zona alb
sidefie alungita, larga, care se intinde de la nervul optic la ora serrata i peste care vasele retiniene
trec nemodificate.
Aniridia - lipsa totala a irisului.
Persistenta membranei pupilare se prezinta sub forma de filamente subtiri care pleaca de pe fata
anterioara a irisului si transverseaza pupila.
Policoria - existenta mai multor pulpile.
Heterocromia iriana - irisul unui ochi este de alta culoare decat congenerul su.

Uveitele anterioare (iridociclitele)
Iridociclitele reprezinta inflamatia irisului si a corpului ciliar si este cea mai frecventa forma de
uveita.
Iridociclitele acute si subcutanate frecvent au un debut brusc, cu durere oculara si perioculara,
intermitenta, fotofobie, lacrimare, scaderea acuitatii vizuale. Obiectiv avem congestie conjuctivala
superficiala si profunda. Pe fata posterioara a corneei se depun inferior exudate, sub forma triunghiulara,
cu varful spre centru si marginea la limb. Umoarea apoasa este tulbure. Desenul irian este sters. Apare
mioza, prin spasmul sfincterului pupilar.
Din cauza exudantelor se formeaza aderenta intre fata anterioara a cristalinului si marginile
pupilei, numite sinechii. Cand sinechiile sunt izolate, pupila devine neregulata. Dupa dilatarea
medicamentoasa a pupilei, sinechiile se rup lasand pe fata anterioara a cristalinului mici gramezi de
pigment, dispuse in trifoi. Uneori apar modificari de tensiune intraoculara (hipo sau hipertensiune).
Iridociclitele cronice se caracterizeaza prin urmatoarele: injectie perikeratica discreta sau absenta,
tulburare usoara a umorii apoase, precipitate pigmentare pe fata posterioara a corneei, sinechii iriene,
flocoane in vitros, modificari ale tensiunii intraoculare (mai frecvent hipotonie). Durerea, fotofobia,
lacrimarea si blefarospasmul sunt atenuate, iar scaderea acuitatii vizuale e variabila.
Ca evolutie, procesul inflamator se poate extinde la coroida; in uveitele cronice vechi se produc
alterari corneene, cataracte, etc. Exudatele se pot organiza in bloc si inglobeaza irisul, corpul ciliar si
cristalinul, ducand in timp la atrofia globului ocular.

Uveitele posterioare (coroiditele)
Reprezinta inflamatia coroidei ce se poate extinde la retina sau vitros. Coroiditele pot evolua fara
afectarea celorlalte portiuni ale uveei, aceasta independenta datorandu-se dispozitiei teritoriului su
vascular. Din cauza raporturilor sale strnse cu retina, majoritatea afectiunilor inflamatorii ale coroidei se
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
29

extind si la aceasta membrana (corioretinite). Clinic apar tulburari de vedere (prin suferinta retinei, ale
carei straturi externe sunt deservite de coriocapilare). Obiectiv apar noduli sau placi exudative de
dimensiuni variabile, cu localizari diferite.
De la culoarea galbena cenusie, cu marginile slab conturate, solitare sau multiple, circumscrise
sau diseminate, nodulii sau petele exudative evolueaza diferit, dupa caz, in functie de etiologie. In cazurile
benigne ele se pot remite fara sechele, dar de cele mai multe ori procesul inflamator duce la atrofia
corioretinei. Evolutia coroiditelor este in general cronica.

Tumorile uveei
Tumorile iriene sunt rare si, de obicei, benigne. Intre acestea intalnim chisturile (traumatice,
parazitare) si tumorile pigmentare: nevul pigmentar si melanomul irian; irisul poate fi invadat de tumori
maligne pornite din corpul ciliar.
Tumorile corpului ciliar sunt rare. Cele benigne sunt chisturile, adenoamele, mioamele, iar
maligne sunt epiteliomul si sarcomul, cu tendinta de dezvoltare pe camera posterioara.
Tumorile coroidei pot fi primitive (angiomul, melanomul malign) sau secundare (metastatice, mai
ales din cancerul de san si stomac)

PATOLOGIA CRISTALINULUI

Anomalii congenitale
A. De dezvoltare
Afakia - lipsa cristalinului.
Microsferofakia - cristalin mic, sferic.
Ectopia cristalinului - anomalie de pozitie, de obicei bilaterala si simetrica. Cel mai frecvent
cristalinul este deplasat in sus si inauntru.
B. De transparenta
Cataracta congenitala, situata in diferite straturi ale cristalinului (capsulara, zonulara, nucleara,
totala s.a.)

Afectiuni dobandite
Tulburari de transparenta (cataracte)
Cataractele se manifesta printr-o scadere a transparentei cristalinului, insotita de o scadere mai
mult sau mai putin accentuata a vederii.
Sunt de 2 feluri:
Cataracte primitive: presenila, senila etc. cu etiologie si patogenie insuficient cunoscute.
Cataracte cu etiologie si patologie cunoscute: patologica (urmare a unei afectiuni generale),
complicata (urmare a unei afectiuni oculare), traumatica.



Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
30

Cataracta senila
Are mai multe faze evolutive:
1. Faza incipienta se manifesta prin scaderea progresiva a acuitatii vizuale prin aparitia punctelor de
condensare a fibrelor cristaliniene. Pot sa apara: miodezopsii (muste zburatoare ), diplopie
monoculara, miopie tranzitorie (presbitii nu mai suporta corectia de aproape ).
2. Faza intumescenta se manifesta prin scaderea marcata a acuitatii vizuale (pna la n.d. <<numara
degetele>>sau p.m.m. <<percepe miscarile mainii>>) Are loc o imbibare cu apa a cristalinului,
ceea ce duce la impingerea irisului inainte si micsorarea camerei anterioare.
3. Faza de maturizare. In aceasta faza cristalinul isi reia volumul normal; acuitatea vizuala ajunge la
p.m.m. sau p.l. <<percepe lumina>>. Pupila are culoarea alb-cenusie. Camera anterioara are
dimensiuni normale.
4. Faza hipermatura. Are loc dezorganizarea structurii cristaliniene. Acuitatea vizuala este scazuta.
Cristalinul este alb laptos cu nucleu brunescent.
Evolutia cataractei senile poate urma toate fazele amintite, sau sa nu treaca prin faza de
intumescenta sau hipermaturizare. Cataracta senila bilaterala nu are obligatoriu evolutie paralela la ambii
ochi. Tratamentul consta in extractia chirurgicala a cristalinului opacificat.

Deplasarile cristalinului
Sunt congenitale si dobandite. Cele congenitale mai poarta si denumirea de ectopii.
Subluxatia reprezinta deplasarea partiala a cristalinului din loja sa. Apar: acuitate vizuala scazuta,
miopie, astigmatism sau diplopie monoculara. Camera anterioara e inegala ca profunzime, apare tremorul
irisului (iridodonezis), pupila este deformata si uneori se produce hernierea vitrosului in camera anterioara
printre cristalin si iris.
Luxatia este deplasarea totala a cristalinului din loja sa, in camera anterioara sau in vitros. Uneori
poate fi expulzat complet prin plagile corneei.
Ambele necesita interventie chirurgicala; temporizarea se face doar in cazul luxatiei in vitros, cand
cristalinul este bine tolerat.

PATOLOGIA RETINEI

Anomaliile congenitale ale retinei sunt rare; mai adesea sunt asociate cu anomaliile coroidei.

Fibrele de mielina
In mod normal fibrele nervului optic prezinta teaca de mielina doar dupa lama ciuruita, dar uneori,
intr-un sector sau in jurul papilei, sunt mielinizate si apar la examenul oftalmoscopic cu fascicule albe,
radiare, usor proeminente. Acestea raman nemodificate toata viata.

Tulburarile circulatorii retiniene
Sunt tratate la manifestari oculare in patologia generala (HTA, DZ)

Inflamatiile retinei
Orice agent patogen infectios sau toxic poate ajunge, pe calea vaselor retiniene, dintr-un focar din
organism la retina si sa produca aici un focar inflamator. Astfel se produc retinitele metastatice in urma
emboliilor septice vasculare ale retinei. Abcesul metastatic al retinei apare in vecinatatea papilei, sub
forma unor pete exudative, usor proeminente si poate duce la panofalmie. Uneori se vad si hemoragii, de
aspect variat, datorat leziunilor peretilor vasculari. Tratamenul ese general si local, combinat cu al
afeciunii cauzale.


Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
31

Degenerescenele retinei

Retinopatia pigmentara
Are mai ales caracter ereditar, cu debut n copilarie. Primele simptome constau in hemeralopie
(orbul gainilor). Cu varsta, cimpul vizual se ingusteaza, devenind tubular, astfel incat pacientii nu se pot
orienta in spatiu. Oftalmoscopic apar pete pigmentare brune, ramificate, mai ales in periferia fundului de
ochi in apropierea vaselor. Retina este subtiata, papila este alb-galbuie, iar arterele retiniene sunt ingustate.
Prognosticul este grav, ducand la orbire.
Degenerescenta maculara senila
Esenta modificarilor patologice consta, la inceput, in edem exudativ format pe fondul
aterosclerotic, care se agraveaza lent. Apoi, leziunea prezinta aspect de atrofie, in macula aparand o placa
albicioasa, slab delimitata, marginita de pigment sau de hemoragii. In retina se gasesc focare mici
exudative.
Dezlipirea de retina
Dezlipirea de retina primara apare fara sa fie precedata de o afectiune oculara aparenta capabila sa
provoace clivajul retinei. Debuteaza cu tulburari de vedere (o umbra in campul vizual, care se mareste
progresiv). Acuitatea vizuala nu e afectata in mod deosebit, decat in momentul in care dezlipirea de retina
afecteaza si macula.
De multe ori debutul este precedat de prodoame (simptome care preced sau anun apariia unei
boli) caracteristice: miodezopsii (muste zburatoare), fosfene (scantei), metamorfopsii (obiectele apar
deformate). Dezlipirea de retina apare mai ales superior si se intinde progresiv. Globul ocular devine
hipoton. Oftalmoscopic se constata o modificare de culoare a zonei dezlipite, care devine cenusie, iar
vasele retiniene par de culoare mai inchisa. Suprafata retinei dezlipite proemina in vitros, iar la nivelul sau
se poate evidentia o ruptura liniara sau semilunara. Tratamentul este chirurgical sau laser si vizeaza
producerea unor cicatrici care sa oblitereze ruptura retiniana si sa realizeze o aderenta intre retina si
coroida.
Dezlipirea de retina secundara se instaleaza in urma unor procese patologice care intersecteaza
diferite segmente ale globului ocular traumatisme, tumori, inflamatii s.a.

Tumorile retinei pot fi maligne si beligne.
Retinoblastomul (gliomul) este tumora maligna ce se dezvolta cu predilectie la copiii sub 4 ani,
afectand de obicei un singur ochi. Uneori are caracter familial sau ereditar. Poate determina moartea
copilului prin invazia tumorii in cutia craniana.
Trece prin mai multe faze:
1. Faza I: trece frecvent neobservata; in retina se pot vedea mici focare tumorale, cu aspect vtos.
2. Faza II: de hipertensiune intraoculara, ochiul este iritat, dureros. Prin pupila se vede tumora care
proemina in vitros, de culoare alb-galbui (ochi de pisica amaurotic). Tumora este intens
vascularizata.
3. Faza III: tumoarea creste, perforeaza sclera, corneea s.a. (se exteriorizeaza).

Prognosticul este grav, chiar la descoperirea timpurie. Tratamentul consta in enuclearea globului
ocular cu o portiune lunga din nervul optic.

PATOLOGIA NERVULUI OPTIC

Anomalii congenitale
Anomaliile congenitale ale nervului optic sunt rare, mai ales coloboame. Majoritatea sunt variatii
anatomice, fara consecinte functionale.

Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
32

Inflamatiile nervului optic (nevritele optice)
Nevritele optice sunt inflamatii de origine toxica sau infectioasa ale nervului. Dupa cum procesul
intersecteaza portiunea bulbara sau intraorbitara a nervului, avem doua forme anatomice-clinice de boala:
nevrita optica juxtabulbara (papilita) (sindromul anterior) si nevrita optica retrobulburala (sindromul
posterior).
Papilita / NOJB (Nevrita optica juxtabulbara)
Papilita reprezinta inflamatia papilei nervului optic (portiunea intraoculara a nervului optic).
Prezinta scaderea importanta a vederii, ingustarea campului vizual si uneori dureri retrooculare.
Oftalmoscopic papila este hiperemiata (rosie), cu margini sterse si cu tulburari vitreene prepapilare. Din
cauza edemului papilar, arterele retiniene sunt ingustate, iar venele turgescente. Evolutia este rapida.
Vindecarea poate fi uneori completa, dar cele mai multe ori se instaleaza atrofia papilara postnevritica.
NORB (Nevrita optica retrobulbara)
Reprezinta inflamatia nervului optic in portiunea extraoculara pana la nivelul chiasmei. Se
caracterizeaza prin scaderea marcata a vederii, dar fara modificari oftalmoscopice evidente. Campul vizual
sufera alterari. Evolutia poate fi spre vindecare sau spre atrofie.
Atrofia optica este o degenerescenta ireversibila a nervului optic, care poate duce la cecitate. Din
punct de vedere functional, atrofia optica se manifesta printr-o scadere a vederii, modificari ale campului
vizual, alterari ale simtului cromatic.

Tumorile nervului optic
Tumorile nervului optic sunt de 2 feluri:
1. Tumori ale tecilor (meningioame), care apar dupa varsta de 20 de ani si sunt mai rare.
2. Tumori ale tesutului nervului optic (glioame), care apar inainte de 15 ani si reprezinta din
tumorile acestuia.
Tumorile nervului optic se manifesta prin exoftalmie progresiva, ireductibila, strabism, scaderea acuitatii
vizuale care apare precoce si evolueaza rapid.

Staza papilar
Edemul papilar pur (sau staza) este un edem neinflamator, aparut in urma imbibitiei cu lichid a
papilei. Infiltratia se poate explica fie printr-o jena de circulatie, fie prin impingerea lichidului cefalo-
rahidian in tecile nervului optic, din cauza presiunii intracraniene crescute. Staza papilara poate fi
bilaterala si monolaterala.
Staza bilaterala este produsa de obicei de procese endocraniene (tumori, hemoragii cerebrale,
abcese, meningno-encefalite s.a.) si se insoteste de cefalee, ameteli, varsaturi.
Staza unilaterala este de cauza locala (contuzii oculare, hipotonia globului ocular s.a). Edemul
papilar mai poate sa apara si ca urmare a unor boli generale: HTA (hipertensiune arterial), ateroscleroza,
retinopatia gravidica s.a. Subiectiv, la inceput apar tulburari vizuale trecatoare. Acuitatea vizuala este mult
timp pastrata. Apar modificari de camp vizual.
Clinic, la inceput, papila este hiperemiata, cu margini sterse (din pricina edemului). Edemul se
intinde dinspre nazal si cuprinde toata papila, care devine proeminenta. Arterele sunt subtiri, abia vizibile,
venele sunt sinuoase si turgescente. Ulterior, apar exudate si hemoragii.
Diagnosticul de certitudine se pune oftalmoscopic si angiofluorografic. Prognosticul depinde de
cauza. Tratamentul este cel al afectiunii cauzatoare. Daca nu se cunoaste cauza, se recurge la tratament
simptomatic.

GLAUCOMUL CRONIC SIMPLU (CU UNGHI DESCHIS)
Este o boala cronica, bilaterala, cu evolutie insidioasa progresiva, care se manifesta printr-o
crestere lenta a tensiunii intraoculare ce determina in mod secundar alterari anatomice si functionale.
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
33

Se caracterizeaza prin absenta oricarei afectiuni sau anomalii oculare, semn de congestie si prin
unghi camerular deschis. Apare dupa 55 56 ani si afecteaza ambele sexe. Simptomele obiective sunt
reduse. Ochiul este linistit, iar tensiunea intraoculara este crescuta moderat (25-35 mm Hg). La examenul
fundului de ochi se constata o excavatie papilara marita. Modificarile campului vizual sunt, la inceput, sub
forma unor mici scotoame izolate, iar mai tarziu sub forma unui scotom acriform, iar mai tardiv o
ingustare infero-nazala a campului vizual. Evolutia este lenta, spre cecitatea bilaterala. Vederea centrala se
pierde tardiv. Diagnosticul se pune pe triada: tensiune intraoculara crescuta, tulburari de camp vizual si
excavatie glaucomatoasa a papilei. Tratamentul este simptomatic, vizand scaderea tensiunii intraoculare.

GLAUCOMUL CONGESTIV (CU UNGHI INCHIS)
Are o forma acuta si una cronica. In realitate e vorba de aceeasi forma, in stadii diferite de evolutie.
Afecteaza mai ales femeile de 45 60 ani si hipermetropii. Prezinta mai multe stadii evolutive:
1. Stadiul prodromal care se manifesta prin tulburari vizuale tranzitorii (vederea de cercuri colorate
din cauza edemului cornean provocat de cresterea tensiunii intraoculare, incetosari periodice ale
vederii, dureri oculare si perioculare). Simptomele dureaza cateva momente si apoi dispar, la
inceput sunt rare, apoi devin tot mai frecvente.
2. Stadiul de glaucom evoluat se poate manifesta sub forma de glaucom acut sau glaucom congestive
cronic.
a. Glaucomul congestiv acut se manifesta printr-o criza de hipertensiune intraoculara, care
determina dureri oculare accentuate, cu caracter de hemicranie, insotite de greata, varsaturi
si scaderea accentuat a vederii. Dintre factorii declansatori se pot enumara: stresul,
insomnia, medicamente ce contin atropina, greseli dietetice, ingestia exagerata de lichide
s.a. Obiectiv se constata cresterea accentuat a tensiunii intraoculare (chiar peste 50
mmHg), edem palpebral si conjunctival, injectie perikeratica, opalescenta corneei, camera
anterioara mica, pupila ovalara, imobila.
b. Glaucomul congestiv cronic provine din evolutia treptata a prodroamelor, avand o stare de
permanenta hipertensiune intraoculara (mai mica decat in glaucomul acut). Tratamentul
este chirurgical sau laser si are scopul de a combate pusee noi. Tratamentul medicamentos
se limiteaza la combaterea crizei.

BOLILE ORBITEI SI ALE ANEXELOR GLOBULUI OCULAR

PATALOGIA PLEOAPELOR

Anomalii congenitale
Afectiunile congenitale ale pleoapelor
Se pot grupa in: anomalii morfologice, anomalii ale deschiderii pleoapelor, anomalii ale cililor,
anomalii ale marginilor libere ale pleoapelor, anomalii tegumentare si anomalii de motilitate.
Anomalii ale morfologiei pleoapelor
Ablefaria afectiune grava care consta in absenta pleoapelor sau inlocuirea acestora cu un tesut
membranos; se poate asocia cu absenta globului ocular si alte malformatii grave.
Microblefaria este o anomalie caracterizata prin pleoape de dimensiuni mai mici, dar de structura
normala. In cazurile accentuate, se manifesta prin imposibilitatea inchiderii fantei palpebrale (lagoftalmie)
cu toate consecintele nefaste care decurg din aceasta (ochi uscat, keratoconjunctivita de expunere, aspect
inestetic) de aceea se impune corectia chirurgicala.
Colobomul palpebral defineste o lipsa de substanta ce intereseaza toate planurile pleoapei sau
doar tarsul (colobom partial). Se produce din cauza lipsei fuziunii sau din cauza fuziunii incomplete a
mugurilor embrionari palpebrali. Atunci cand afecteaza treimea medie si are o intindere mare, provoaca
lagoftalmie. Poate fi asociat cu alte coloboame (uveale, de nerv optic), sau cu alte malformatii faciale.
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
34

Tratamentul chirurgical consta in aproprierea si sutura plan cu plan a marginilor colobomului in
coloboamele mici si inlocuirea tesuturilor lipsa in coloboame intinse.

Anomalii ale deschiderii palpebrale
Criptoftalmia consta in lipsa fantei palpebrale. Polul anterior al ochiului este acoperit de un tesut
rezultat din fuziunea fara demarcatie a celor doua pleoape, superioara si respective inferioara. Diferenta de
ablefarie consta in calitatea acestui tesut care este normal in criptoftalmie. Corectia se face chirurgical.
Euriblefaronul consta intr-o largire exagerata a deschiderii complete a fantei palpebrale,
unghiurile palpebrale permitand vizualizarea fundului de sac conjunctival.
Blefarofimoza se manifesta prin imposibiltatea deschiderii complete a fantei palpebrale,
unghiurile palpebrale parand sudate. Aparent frecvent asociata cu epicantus si microblefarie . Diagnosticul
diferential se face ptoza congenitala de care o diferentiaza functia normala a muschiului ridicator al
pleoapei superioare si cu microblefaria. Tratamentul este unul chirurgical purtand denumirea de
cantoplastie interna sau externa.
Epicantus (cuta monogloida) consta in existenta bilaterala a cate unui pliu musculocutanat, cu
directie verticala care acopera unghiul intern. Este o anomalie transmisa autosomal dominant destul de
frecventa (2-5 % din populatie). Apare din cauza unui exces tegumentar sau insertiei aberante a unor fibre
apartinand orbicularului. Este filozofic la mongoli, iar pentru restul populatiei la sugari pana in luna a V-a
datorita lipsei de dezvoltare a piramidei nazale. Cele de intindere mica nu necesita tratament, ele putand
chiar sa dispara pana la pubertate odata cu dezvoltarea piramidei nazale. Pentru cele foarte intense care
micsoreaza campul vizual este necesar tratament chirurgical care consta in exciza excesului tegumentar.
Epiblefaronul defineste prezenta unui pliu cutanat orizontal paralel cu marginea libera a pleoapei.
Daca nu dispare cu varsta se practica excizia semilunara a excesului tegumentar.
Blefarochalazisul este asemanator clinic cu epiblefaronul doar ca in patogenie este implicat o
modificare degenerativ a dermului si o relaxare a septului orbitar. Atat blefarochalazisul, cat si
epiblefaronul pun adesea mai multe probleme estetice, dar pot duce si la aparitia ptozei si implicit a
limitarii campului vizual caz in care necesita excizia excesului de piele, a unei portiuni din orbicular si
intarirea septului orbitar.
Aspectul antimongoloid al fantei palpebrale consta intr-o oblicitate inversa a deschiderii fantei
palpebrale cu unghiul extern situat sub nivelul celui intern. Apare in sindromul Francois si sindromul
Goldenhar.

Anomaliile ciliare
Hipotricoza este absenta cililor sau inlocuirea acestora cu cateva fire de par subtiri si rare; apare in
alopecii. Problema, mai degraba de natura estetica, se poate remedia cu ajutorul chirurgiei plastice.
Hipertricoza este dimpotriva o exagerare a dezvoltarii cililor atat in grosime si lungime, cat si ca
numar. Cilii pot fi dispusi in doua sau trei randuri. Rezolvarea problemei se face prin electroliza
foliculilor.
Ectopia cililor (trichiazis) anomalie care consta in prezenta cililor la nivelul pleoapelor in alte
locuri decat cel normal. Indepartarea lor se face prin excizie sau electroliza.

Anomaliile tegumentelor pleoapelor.
Ichtioza este o afectiune cu caracter ereditar (transmitere X-linkata) care se manifesta prin
ingrosarea si uscarea excesiva a tegumentelor pleoapelor care capata un aspect solzos. Procesul avanseaza
cu varsta iar tratamentul simptomatic consta in administrarea de unguente pentru inmuierea pielii.
Chistul dermoid este o formatiune pseudotumorala de dimensiuni mici, elastica, mobila si bine
delimitata situata spre unghiul palpebral extern. Tratamentul consta in extirparea chirurgicala inclusiv a
capsulei pentru a preveni viitoare recidive.

Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
35

Anomalii de motilitate ale pleoapelor cuprind ptoza congenitala si retractia congenitala a pleoapei
superioare.

Anomaliile marginilor libere includ entropionul, ectropionul congenital si ankiloblefaronul.
Entropionul reprezinta rasfrangerea congenitala a pleoapei inferioare spre globul ocular cauzata
de aplazia tarsului sau hipertrofiei muschiului orbicular. Daca nu dispare spontan necesita corectie
chirurgicala.
Ectropionul reprezinta rasfrangerea in afara a marginii pleoapei determinata de dezvoltarea
insuficienta a tegumentului.
Ankiloblefaronul se manifesta prin imposibilitatea deschierii fantei palpebrale cauzata de
solidarizarea marginilor celor doua pleoape prin intermediul unei membrane.
Afectiuni inflamatorii - Inflamatii ale pielii pleoapelor
Impetigo - eruptie buloasa streptococica, localizata si la fata, nari, buze.
Abcesul palpebral - e mai frecvent la pleoapa superioara si se asociaza cu edem important.
Zona zoster palpebrala - eruptie eritematoveziculoasa unilaterala, localizata pe un teritoriu nervos
bine delimitat. Se asociaza cu leziuni corneene uneori.

Inflamatii ale pielii marginii libere
Blefarita e inflamatia marginii libere a pleoapelor; poate fi eritematoasa, scuamoasa, ulceroasa.
Orjeletul extern este infectia stafilococica a glandelor sebacee Zeiss. Poate fi unic sau multiplu
(hordeoloza). Pe marginea libera a pleoapei apar puncte galbene pustuloase ce se evacueaza la
exterior.


Inflamatii ale tarsului si glandelor Meibomius
Orjeletul intern este un abces stafilococic al glandelor Meibomius, insotit de o tumefactie galbuie
sub conjunctiva.
Chalazionul este un nodul granulomatos al tarsului, dezvoltat prin cronicizarea unui process
inflamator al glandelor Meibomius; poate fi unic sau multiplu, uni sau bilateral.





Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
36

Tulburari de statica palpebrala
Entropionul se caracterizeaza prin rasfrangerea inauntru a marginii libere palpebrale, cilii fiind
orientati spre conjunctiva bulbara si cornee, pe care le irita prin miscarea de clipit. Poate fi spastic
sau cicatrical.


Ectropionul reprezinta rasturnarea in afara a marginii libere sau chiar a intregii pleoape. Poate fi
senil, spastic, cicatrical, paralitic (paralizia periferica de nerv facial), ex vacuo (dupa o proteza
oculara mai mare decat cavitatea).

Tumorile pleoapelor
Tumori congenitale
Angiomul este o tumor vascular. Ex: angiomul plan (pata de vin) sau angiomul profund.
Tumori benigne
Moluscum contagiosum este o tumora de talie mica, cu centrul ombilicat, insotita frecvent de
conjunctivita.
Papilomul este o tumora senil sau pediculata, mobil pe planul profund .
Tumori maligne
Melanomul malign se poate dezvolta dintr-un nev preexistent; invadeaza tesutul cutanat si tarsul,
ajungand la orbita si sinusurile fetei.
Epiteliomul pleoapelor este cea mai frecventa tumora a pleoapei; dupa 50 de ani toate tumorile
palpebrale trebuie inspectate ca fiind epitelioame pana la proba contrarie. Anatomopatologic se
deosebesc epiteliomul bazocelular si epiteliomul spinocelular.
In cazul epiteliomului bazocelular, prognosticul este bun, evolutia este doar locala, nu da
metastaze si nu invadeaza ganglionii.
Epiteliomul spinocelular este agresiv, invadant si da metastaze. Tratamentul este chirurgical,
radioterapic si chimioterapic.

PATOLOGIA APARATULUI LACRIMAL

Aparatul lacrimal asigura producerea, raspandirea pe suprafata corneo-conjunctivala si drenajul
lacrimilor spre cavitatea nazala. Este alcatuit dintr-un aparat secretor si un aparat excretor.
Aparatul secretor este format din glanda lacrimala principala (situata in unghiul supero-extern al
orbitei) si glandele lacrimale accesorii (situate in structura marginii libere a pleoapelor) care se unesc intr-
o portiune comuna sau se deschid separat in sacul lacrimal, care se continua cu canalul lacrimo-nazal ce se
deschide in meatul nazal inferior.


Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
37

Afectiuni congenitale
Absenta glandei lacrimale si ectopia (deplasarea din pozitia normala sau pozitionarea anormala a
glandei) sunt cele mai frecvente afectiuni congenitale.
Obstructia congenitala a canalului lacrimo-nazal.
Diverticuli si fistule ale sacului lacrimal- pot fi uni si bilaterale si reprezinta traiecte aberente
existente la nastere.

Inflamatiile aparatului lacrimal
Dacrioadenitele sunt inflamatii ale glandelor lacrimale principale, acute sau cronice. Pot fi uni sau
bilaterale.
Dacrioadenita acuta se manifesta prin lacrimare, tumefiere, congestia si impastarea pleoapei
superioare spre unghiul extern. Glanda e marita de volum, sensibila la palpare, cu tendinta la
supuratie. Pacientul are febra, cefalee si adenopatie preauriculara.
Dacrioadenita cronica prezinta simptomatologie inflamatorie mult mai redusa. Tratamentul este
antibiotic, antiiinflamator si al afectiunii de baza.

Dacriocistitele sunt inflamatii ale sacului lacrimal, care debuteaza cronic, putandu-se acutiza in
anumite conditii. Pot fi congenitale sau dobandite.
Dacriocistita cronica este precedata de epifora (ca urmare a unei obstructii a canalului
lacrimonazal), apoi apare tumefierea sacului lacrimal cu stergerea santului nazopalpebral.
Secretiile acumulate la nivelul sacului se pot elimina (prin compresiunea acestuia) in cavitatea
nazala sau prin punctele lacrimale.
Dacriocistita acuta se prezinta cu tumefierea zonei supraiacente sacului lacrimal, insotita de
dureri. Secretia din sac devine purulenta. In 2- 3 zile congestia cuprinde toata pleoapa inferioara si
santul nazogenian, tegumentele devin puternic congestionate. Apare febra si starea generala
alterata. Procesul inflamator cuprinde si tesuturile moi din jurul sacului lacrimal (peridacriocistita),
evoluand spre abces si perforatie. Tratamentul consta in antibioterapie, cu incizia sacului si
drenajul acestuia.


Afectiuni tumorale
Tumorile glandei lacrimale sunt:
Dacriopsul - tumoare chistica, benigna.
Tumorile epiteliale sunt maligne, invadante.
Tumorile sacului lacrimal sunt rare si pot fi benigne (papilomul) sau maligne (epiteliom, sarcom).
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
38

PATOLOGIA CONJUNCTIVEI

Afectiuni congenitale
Lipomul - tumoreta galbuie, nedureroasa, mobil.
Angiomul - localizat mai ales in regiunea carunculei lacrimale.
Nevul - pata bruna, de marimea variabila.

Inflamatiile conjunctivei
Conjunctivitele pot fi: bacteriene, virale, fungice, parazitare, alergice, iritative. Subiectiv se
caracterizeaza prin: jena oculara, senzatie de arsura, de corp strain, usturime, prurit. Foarte important este
ca acuitatea vizuala sa fie normala, cel mult jenata cand se acumuleaza secretie la nivelul corneei.
Obiectiv apar: hiperemie conjunctivala si o secretie cu aspect seros, mucos, purulent sau fibrinos, dupa
intensitatea inflamatiei.
Tratamentul trebuie sa respecte urmatoarele principii:
1. Instituirea tratamentului trebuie facuta dupa ce s-a recoltat in prealabil secretia conjunctivala
(pentru examen bacteriologic si antibiograma).
2. Primeaza tratamentul local fata de cel general (solutie antibiotica de 5 ori/zi, conform
antibiogramei, uneori si noaptea).
3. Nu se aplica pansament ocular.
4. Se considera vindecata daca 3 secretii conjunctivale consecutive se dovedesc negative.

Afectiuni degenerative ale conjunctivei
Pinguecula este o proeminenta galbuie a conjunctivei bulbare, localizata nazal si temporal in
apropierea limbului. Este in general neevolutiva.


Pterigionul consta dintr-o cuta de forma triunghiulara a conjunctivei, cu baza spre periferie si
varful ianintand spre centrul corneei. Varful pterigionului este aderent la cornee, iar corpul este mobil pe
sclera. Evolutia este lenta.

Tumorile conjunctivei
Se intalnesc relativ rar. Au fost tratate la afectiuni congenitale.

PATOLOGIA ORBITEI
Aproape toate bolile orbitei creeaza un dezechilibru intre cavitatea orbitara cu volum fix si
continutul orbitar, avand ca efect deplasarea inainte a globului ocular exoftalmie, sau inapoi - enoftalmie.
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
39

Exoftalmia se apreciaza cu ajutorul exoftalometrului (N=12-16 mm). Distingem exoftalmii medii
(17-20 mm) si mari (peste 20 mm). Va trebui facut diagnosticul diferential cu falsele exoftalmii: ochiul
mare miop, deformarile corneei (keratocon, keratoglob s.a.), stafilom scleral, glaucomul congenital,
enoftalmia de cealalta parte, lagoftalmia, retractia pleoapei superioare, asimetrie faciala orbitara, relaxarea
muschilor oculari. Poate fi unilaterala sau bilaterala.
Enoftalmia este mult mai rara decat exoftalmia. Este in general moderata, pacientul invocand
ochiul sanatos ca fiind cel patologic. Enoftalmia poate fi produsa de malformatii orbitare, traumatisme
obstetricale, hemiatrofiile faciale, fractura podelei orbitale, tumori (cu liza peretelui osos), micsorarea
volumului grasimii orbitare, s.a.
Inflamatiile orbitei intereseaza peretii orbitei sau continutul ei (uneori asociate). Infectia poate fi
exogena (plagi orbitare), locoregionala (sinusurile paranazale, dintii, sacul lacrimal) sau metastatica in boli
infectioase grave.
Celulita orbitara e inflamatia difuza a tesutului celulo-adipos al orbitei. Subiectiv prezinta dureri
orbitoare, stare generala alterata, febra, cefalee, greata, voma. Obiectiv: exoftalmie axiala unilaterala,
nereductibila, cu imobilitatea globului, edem palpebral marcat, chemozis violaceu, dilatarea vaselor
cojunctivale. Nervul optic poate fi prins prin compresie. Evolueaza spre flegmon sau abces orbitar.
Flegmonul orbitar este inflamatia acuta, supurata, difuza a tesutului celulo-adipos al orbitei.
Simptologia este mai grava ca a celulitei. Obiectiv: exoftalmia unilaterala este foarte pronuntata, dureroasa
la presiune, chemozis foarte accentuat, edemul palpebral cuprinde obrazul si regiunea temporala. Pupila
este in midrizia areflexiva. Tratamentul acestor afectiuni este urgenta. Se va practica antibioterapie general
si local, insotita de incizia si drenajul colectiei.
Tumorile orbitei
Tabloul clinic este caracterizat de exoftalmie tumorala, evolutiva, nereductibila, insotita sau nu de
masa palpabila in orbita. Afirmarea tumorii se face prin ecografie si tomodensitometrie. Se disting tumori
ale nervului optic (glioame, meningioame), tumori vasculare (hemangioame, limfangioame), tumori
conjunctive (fibrom, fibrosarcom), lipoame, tumori musculare si tumori osoase.

Exoftalmia endocrina
Cea mai frecventa este exoftalmia din boala Basedow. Morfopatologic, la nivelul orbitei se gaseste
un infiltrat inflamator. Muschii orbitei sunt in particular interesati; cel mai frecvent ingrosati, producand o
crestere considerabila a volumui orbitar.


Forma benigna se caracterizeaza prin AV (acuitate vizual) buna, exoftalmie moderata, evolutie
lenta, reversibila la tratament. La palpare, se percepe rezistenta elastica, muschii oculari sunt putin
afectati, complicatiile corneene sunt absente, nervul optic nu este prins.
In aceasta faza, se descriu semnele palpebrooculare: retractia pleoapei superioare cu vizibilitatea
sclerei, clipit sau tremuraturi ale pleoapelor, hiperpigmentarea pleoapelor, ochii deschisi in timpul
somnului, insuficienta de convergenta, hiperemie conjunctivala la insertia muschilor drepti s.a.
Forma maligna se caracterizeaza prin afectarea AV, exoftalmie marcata pana la exorbitism,
evolutie rapida care este partial reversibila sau ireversibila sub tratament. La palpare, este remitenta sau
ferma. Muschii oculari sunt foarte infiltrati, ingrosati; apare chemozisul, oftalmoplegia, apar complicatiile
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
40

corneene si afectarea nervului optic prin compresie-tractiune. Din fericire, de multe ori exoftalmia are un
character bening, fara sa fie paralela cu hipertioridismul. Uneori hipertiroidia se poate corecta, persistand
exoftalmia.

TRAUMATISMELE GLOBULUI OCULAR SI ALE ANEXELOR SALE

CONTUZIILE OCULARE. PLAGILE OCULARE.

Contuziile pot fi directe sau indirecte (agentul actioneaza asupra regiunilor invecinate, lezand
structurile globului ocular). In momentul traumatismului, se produce o durere foarte vie, care se insoteste
de o pierdere trecatoare a vederii. Uneori poate aparea chiar starea sincopala. Cercetarea leziunilor se face
plan cu plan,dinspre anterior spre posterior.
La nivelul polului anterior:
Pleoapele prezinta escoriatii sau echimoze (fara importanta clinica). Pot aparea hematoame mari,
plagi zdrobite sau taiate.
Conjunctiva prezinta sufuziuni sanguine. Daca sunt mai accentuate, trebuie verificat daca nu
ascund o leziune mai grava a planurilor profunde.
Corneea poate prezenta eroziuni sau mici plagi superficiale ori chiar lipsa importanta de substanta.
Perforatia se insoteste de durere si chiar senzatia unui val de lichid caldut care se scurge pe fata
(umoarea apoasa). Plagile perforate ale corneei se pot infecta, dand chiar infectie endoculara
(endoftalmita, panoftalmita).
Sclera este afectata in aceleasi conditii ca si cornea. O plaga sclerala poate fi mascata de hemoragia
subconjunctiva. Plagile mici, intepate, se inchid spontan; cele mai mari au tendinta de a li se
departa marginile. Pot fi perforate (cu scurgere de vitros).
Irisul, cel mai frecvent, sufera rupturi ale marginii pupilare, cu deformari ale acesteia.
Cristalinul poate suferi dislocari (luxatii,subluxatii) sau opacifieri (cataracta traumatica).
La nivelul polului posterior:
Retina poate prezenta leziuni variate: hemoragii, rupturi, dezlipiri de retina.
Coroida poate suferi hemoragii sau rupturi.
Uneori se poate produce o smulgere a papilei nervului optic.
Contuziile se pot insoti de modificari ale tensiunii oculare (hipo sau hipertonie) sau modificari ale
refractiei (hipermetropie datorata lezarii muschiului ciliar sau miopie datorata spasmului acestuia).
Orbita poate suferi de asemenea leziuni. Contuziile se insotesc de hemoragii intraorbitare.
Hematonul retrobulbar apare imediat dupa traumatism (in traumatismele directe) sau la un interval de timp
(traumatismele cranio-cerebrale). Clinic se produce exoftalmie uni sau bilaterala ireductibila, cu
imposibililitatea miscarii globului ocular. Hematomul poate comprima nervul optic, cu atrofie secundara a
acestuia. Fractura peretilor ososi se poate complica cu leziuni ale cavitatilor osoase invecinate. In timpul
traumatismului, mai pot fi lezate glanda lacrimala, sacul lacrimal sau canaliculele lacrimale, cu consecinte
asupra secretiei si excretiei de lacrimi.

CORPII STRAINI

Actiunea corpului strain depinde de marimea, viteza, natura chimica, locul de patrundere si sediul
sau. Adesea se poate observa traiectul corpului strain la nivelul segmentului anterior al ochiului (plaga
corneana perforanta, cataracta traumatica). Cand corpul strain se gaseste in segmentul anterior al ochiului
(camera anterioara; iris; cristalin) sau in partea anterioara a vitrosului, el poate fi descoperit la
biomicroscop (daca nu e mascat de hemoragie, exudate sau opacifierea cristalinului).
Colegiul UCECOM Spiru Haret
M V: Anatomia, fiziologia i patologia analizatorului vizual
41

Cand de afla in straturile profunde (retina,coroida) iar mediile oculare sunt transparente, el poate fi
descoperit la examenul oftalmoscopic.
O metoda foarte importanta pentru descoperirea si localizarea corpului strain intraocular este
examenul radiologic, neeficace totusi pentru corpii straini radiotransparenti sau pentru fragmentele foarte
fine.
Pe langa leziunile mecanice, corpii straini mai pot da nastere la complicatii infectioase sau de
natura chimica (oxizi metalici ce impregneaza tesuturile oculare). Intereseaza cel mai adesea corneea,
conjunctiva si pleoapele, dand subiectiv: durere, fotofobie, lacrimare, scadere de vedere, blefarospasm.
Conjunctiva poate prezenta leziuni diverse, de la simpla hiperemie la placi albicioase cenusii de necroza.
Corneea poate prezenta de la simple leziuni epiteliale la leziuni grave (opacifieri intinse si profunde).
Arsurile termice produc leziuni a caror gravitate depinde de natura, cantitatea, concentratia si durata de
actiune a substantei. Arsurile cu acizi actioneaza prin coagularea albuminelor din tesuturi; actiunea lor se
limiteaza la stratul de proteine precipitat in zona de contact. Arsurile cu baze actioneaza prin lichefierea
albuminelor, difuzeaza in profunzime si au tendinta la infiltratie si ulceratie.

MANIFESTARI OCULARE IN PATOLOGIA GENERALA

AFECTIUNILE RETINEI IN BOALA HIPERTENSIVA

In cursul bolii hipertensive, apar unele modificari ale retinei i ale vaselor acesteia, de mare
importanta pentru diagnosticul si pronosticul bolii. In evolutia modificarilor oftalmologice din boala
hipertensiva, se disting 3 faze, corespunzatoare manifestarilor generale ale bolii.
Faza I
Fundul de ochi are de cele mai multe ori aspect normal. Se constata o usoara strmtorare a
arterelor; sinuozitate si dilatare usoara a venelor. La incrucisarea venelor de catre artere, venele sunt
strivite (semnul Gunn) sau infundate in retina (semnul Salus).
Faza II
Apar neregularitati ale calibrului vascular. Arterele devin rigide, lund aspectul srmei de argint
sau de cupru. Semnul Salus Gunn devine mai evident.
Faza III
Apar modificari retiniene: hemoragii, exudate si edem papilo-retinian. Angiopatia indica stadiul
functional al bolii, iar angioscleroza stadiul alterarii organice a vaselor.
Retinopatia hipertensiva are un prognostic grav.

RETINOPATIA DIABETICA

Este o complicatie grava a diabetului, care apare dupa 10-15 ani de evolutie a acestuia. Retinopatia
diabetica se manifesta prin dilatarea moderata a capilarelor venoase formandu-se microanevrisme; din
acestea pot aparea, mai tarziu, hemoragii, mai ales in jurul maculei (mici, rotunde sau in flacara). Apar
exudate retiniene albe-galbui, stralucitoare, ce alterneaza cu hemoragiile, in regiunea interpapilomaculara.
In formele inaintate, apare retinopatia proliferativa (cu vase de neconformatie si ulterior bride de tractiune
vitreo-retiniana). Boala se dezvolta lent si se agraveaza treptat. Retinopatia diabetica depaseste, in general,
modificarile vasculare de la alte niveluri.