Corecția viciilor de refracție prin lentile

aeriene și lentile de contact

Corecția viciilor de refracție

Studiul fenomenelor optice trebuie abordat din diverse perspective: optica fizică,
optica geometrică şi optica cuantică.

Conform principiilor opticii fizice, un fascicul de lumină ce traversează un mediu

poate suferi fenomene multiple: reflexia, refracţia, difuziunea, absorbţia şi/sau transmisia.

Reflexia unui fascicul de lumină poate fi de tip specular sau difuz. În cazul reflexiei
speculare unghiul de incidenţă este egal cu unghiul de reflexie, procesul efectuându-se fără
pierdere de energie când suprafaţa este perfect polisată (oglindă). În reflexia difuză razele
fasciculului incident sunt reflectate în direcţii diferite, iar energia este dispersată. Difuziunea
are loc în interiorul materiei iluminate şi depinde de mărimea particulelor în raport cu
lungimea de undă a razei incidente. Razele cu lungime de undă scurtă suferă o difuziune mai
accentuată decât cele cu lungimea de undă mare. Refracţia e definită drept un fenomen optic
ce constă în devierea traiectului fasciculului de lumină la trecerea prin medii cu indice de
refracţie diferit. Absorbţia şi transmisia luminii variază în funcţie de caracteristicile fizice ale
corpurilor iluminate.

Refracția

Refracţia reprezintă deviaţia razelor luminoase atunci când traversează medii cu indice
de refracţie diferit. Puterea refractivă a unui ochi reprezintă puterea dioptrică a ochiului; în
practică se urmăreşte determinarea mărimii viciului de refracţie. Ochiul emetrop este un ochi
bine proporţionat ce se caracterizează prin două elemente structurale: -suprafeţele optice sunt
sferice, centrate, iar focarul este punctiform; -în repaus acomodativ, echilibrul dintre puterea
de convergenţă a sistemului şi distanţa focală posterioară face ca un fascicul de raze paralele
(venit de la infinit) să se focalizeze pe retină.

Orice abatere de la starea de emetropie se numeşte ametropie. Dacă ametropia

interesează numai poziţia focarului în raport cu retina,imaginea unui punct este un punct;
aceasta se numeşte ametropie sferică sau stigmică (hipermetropia, miopia). Dacă abaterea
interesează sfericitatea suprafeţelor refringente ale dioptrului, imaginea unui punct fiind
obişnuit o elipsă, ametropiile sunt asferice sau astigmice (astigmatisme regulate şi neregulate).
Ametropiile ale căror valori se găsesc în interiorul curbei de distribuţie gaussiană sunt
ametropii de corelaţie; ele nu au semnificaţie patologică şi sunt expresia unei corelaţii
nearmonioase a celor trei parametri cantitativi descrişi anterior. Ametropiile importante,
deseori congenitale, progresive, uneori cu determinism ereditar, ce fac parte integrantă dintr-
un complex de anomalii oculare cu impact sever asupra funcţiei vizuale se numesc ametropii
de componentă. Refracţia oculară are două componente: refracţia statică (când obiectul este
situat la infinit) şi refracţia dinamică (când obiectul e situat aproape de ochi şi implică
acomodarea în formarea unei imagini clare pe retină).

Hipermetropia

Este o ametropie stigmică în care planul focal al imaginii este situat îndărătul planului
retinian. Altfel spus, atunci când acomodaţia ochiului hipermetrop este blocată, un fascicul de
raze paralele este interceptat de retină înainte ca acesta să poată fi focalizat. Hipermetropia
este consecinţa dezechilibrului între puterea refractivă a corneei şi cristalinului şi lungimea
axului anteroposterior al globului ocular, puterea refractivă fiind inadecvată unui ochi cu axul
anteroposterior mai scurt decât cel normal. Din punct de vedere optic, ochiul hipermetrop
aflat în repaus nu are capacitatea de a focaliza imaginea unui punct pe retină iar din punct de
vedere clinic, hipermetropul utilizează în mod permanent acomodaţia pentru a aduce imaginea
acelui punct pe retină.

Diagnostic

Foarte rar este vorba de o hipermetropie forte situată în contextul unei malformaţii
oculare (corneea plana, microftalmie). La copil, detecţia unei hipermetropii se poate face în
următoarele circumstanţe:

-cel mai des, prezenţa unei deviaţii oculare intermitente sau permanente atrage atenţia
părinţilor sau a medicului pediatru;

-mai rar, atitudinea vicioasă a copilului (îşi apropie ochii de carte) determină părinţii
să solicite un consult oftalmologic;

-foarte rar, prin examenul sistematic al unei ambliopii detectată întâmplător.

La adult, detecţia hipermetropiei se poate realiza în diverse situaţii:

-când amplitudinea acomodativă este ineficientă pentru a compensa hipermetropia

manifestă şi apar semnele astenopiei acomodative;
 -în prezenţa simptomelor vizuale şi reflexe (nespecifice), motive de solicitare a unei
consultaţii oftalmologice;

-apariţia brutală a tulburărilor vizuale în relaţie cu existenţa unei patologii oculare

detectabile.

Tratament

Pentru hipermetropiile înnăscute singurul tratament eficient îl reprezintă corecţia lor.

Pentru hipermetropiile dobândite, tratamentul etiologic este singurul indicat. Corecţia
hipermetropiei se face cu lentile aeriene convergente, lentile de contact sau chirurgical.

Lentilele aeriene convergente reprezintă mijlocul cel mai eficient de corecţie al

hipermetropiei. Ca regulă generală, se prescrie cea mai mare lentilă convergentă cu care
pacientul vede cel mai bine. Când există strabism convergent se impune corecţia totală a
hipermetropiei. În prezenţa strabismului divergent se recomandă o subcorecţie cu 1-2 dioptrii
faţă de corecţia totală. Lentilele de contact sunt indicate în hipermetropia forte şi în
anizometropiile (hipermetropice sau mixte) forte.

Miopia
Miopia este un viciu de refracţie stigmic în care razele de lumină ce pătrund în ochi
paralel cu axul vizual sunt focalizate înaintea retinei.

Clasificare

După valoarea dioptrică distingem: miopia mică (sub 3 dioptrii), medie (3-6 dioptrii)
şi mare (peste 6 dioptrii).
 După componenta dioptrică interesată:

-miopia axială, în care lungimea axului antero-posterior este mai mare decât la
normali, iar puterea de refracţie a corneei şi cristalinului sunt normale;

-miopia de curbură, în care raza de curbură a corneei sau a cristalinului este mai
crescută;

-miopia de indice, în care cristalinul are un indice de refracţie crescut; aceasta se

întâmplă în scleroza nucleului cristalinian, în diabetul zaharat slab controlat sau după
utilizarea cronică a unor medicamente (hidralazina, clortalidona,fenotiazine).

Din punct de vedere clinic:

-miopia simplă este cauzată de corelaţia inadecvată dintre lungimea axului

anteroposterior şi puterea refractivă a corneei şi cristalinului; toţi aceşti parametri se înscriu în
curbele normale de distribuţie;

-miopia patologică (degenerativă), în care axul antero-posterior al globului creşte

progresiv şi se asociază cu tulburări abiotrofice corioretiniene.

Punctul remotum şi proximum se află la distanţe mai mici faţă de cele ale ochiului
emetrop şi cu atât mai mici cu cât miopia este mai mare. Acomodaţia poate fi suplinită de
puterea refractivă în exces a ochiului miop.

Tratamentul miopiei simple

Miopia simplă necesită corecţie optică. Aceasta se poate face cu lentile aeriene, lentile
de contact sau cu ajutorul chirurgiei refractive a corneei. Cel mai frecvent, corecţia optică cu
lentile aeriene divergente asigură un confort vizual bun. Ca regulă generală se recomandă cea
mai mică lentilă divergentă ce asigură obţinerea celei mai bune acuităţi vizuale.

Portul corecţiei optice este controversat: unii autori consideră că portul permanent al
ochelarilor ar reduce riscul pe care focalizarea proastă a imaginii îl are asupra agravării
miopiei; alţi autori consideră că utilizarea lentilelor divergente este recomandabilă numai
pentru vederea la distanţă deoarece acomodaţia ar fi responsabilă de progresia miopiei.
Actualmente nici una din aceste opţiuni nu este concludent argumentată; de aceea este
preferabil să se adopte o atitudine pragmatică: corecţia dorită este cea care asigură cea mai
bună acuitate şi cel mai bun confort.
 Corecţia chirurgicală a miopiei simple se poate face prin fotokeratectomia cu laserul
excimer ce realizează o remodelare a suprafeţei anterioare a corneei; în esenţă ea constă în
ablaţia stromei anterioare a corneei pe o grosime de câteva zeci de microni şi pe o suprafaţă
variabilă în funcţie de importanţa miopiei; reducerea miopiei se bazează pe aplatizarea
curburii anterioare a corneei. Predictibilitatea, eficacitatea şi siguranţa sunt foarte bune atunci
când se tentează corecţia unei miopii ce nu depăşeşte 6-8 dioptrii.

Tratamentul miopiei degenerative

Tratamentul îşi propune două obiective majore: să ofere cea mai bună acuitate vizuală
corectată şi să stopeze evoluţia bolii. Reabilitarea optică se poate face cu ajutorul: -lentilelor
aeriene divergente: obişnuit nu este posibil să se corecteze integral viciul de refracţie, cel mai
frecvent se recomandă o subcorecţie (de 2-3 dioptrii) la fiecare ochi, iar acuitatea vizuală
binoculară va fi mai bună decât cea a fiecărui ochi în parte;

-lentilelor de contact: ele suprimă impresia de diminuare a mărimii obiectelor produsă

de către ochelarii divergenţi cu putere mare, măresc limitele câmpului vizual şi ameliorează
chiar acuitatea vizuală. Pot fi utilizate lentile semiflexibile permeabile la gaz, lentile suple
hidrofile; ele necesită o întreţinere deosebită şi urmărire regulată de către oftalmolog;

-intervenţiilor chirurgicale:

- implantarea unui cristalin artificial (în camera anterioară sau în sulcus) pe ochiul ar
putea corija miopia forte. Predictibilitatea acestui procedeu este satisfăcătoare, iar stabilitatea
rezultatelor este bună; este important ca aceşti pacienţi să fie monitorizaţi atent în vedera
detecţiei unor complicaţii legate de prezenţa implantului de cristalin artificial (decompensarea
endoteliului cornean, glaucom, cataractă,etc);

- extracţia cristalinului transparent şi implantarea de cristalin artificial la pacienţii

presbiopi.

Astigmatismul
Astigmatismul este o ametropie asferică în care puterea de refracţie a ochiului nu este
identică în toate meridianele. Inegalitatea refracţiei pe diverse meridiane face ca imaginea
unui punct să fie o suprafaţă.
 Clasificare

După meridianul interesat:

-astigmatism regulat în care meridianele cu refracţie diferită sunt perpendiculare între

ele;

-astigmatism neregulat în care mai mult de 2 meridiane sunt ametrope, iar acestea nu
sunt perpendiculare între ele.

După natura astigmatismului:

-astigmatisme de conformaţie, congenitale, adesea bilaterale şi simetrice;

-astigmatisme dobândite; sunt cauzate de leziuni corneene stabilizate (cicatrici

corneene) sau evolutive (pterigion, keratoconus), de intervenţii chirurgicale ale segmentului
anterior.

După meridianul afectat: -astigmatisme pe axe principale când meridianele sunt

vertical-orizontal;

-astigmatisme cu axe oblice când meridianele principale sunt oblice

Tratament

Astigmatismele regulate pot fi corectate cu lentile aeriene, lentile de contact sau cu

ajutorul chirurgiei refractive. Corecţia aeriană a astigmatismelor regulate se realizează cu
ajutorul lentilelor cilindrice şi sferocilindrice. În astigmatismul simplu corecţia se realizează
cu lentile cilindrice (convergente sau divergente) plasate perpendicular pe meridianul
ametrop. În astigmatismul compus sau mixt corecţia se realizează cu lentile sferocilindrice;
obişnuit se corectează ametropia pe un meridian cu lentile cilindrice urmărindu-se astfel
obţinerea unei ametropii sferice corectabile cu lentila sferică. Lentilele de contact moi pot să
reducă o cantitate mică de astigmatism ; lentilele de contact dure pot corecta astigmatisme
importante. Corecţia chirurgicală a astigmatismelor regulate se face din raţiuni estetice
(subiectul nu doreşte să poarte ochelari) sau motive medicale (astigmatisme importante
congenitale sau dobândite , cele care generează anizometropii severe). Există tehnici
chirurgicale clasice care permit intervenţia asupra meridianului cel mai convergent (incizii
relaxante) sau asupra meridianului cel mai putin convergent (suturi de compresiune). Astăzi
se utilizează din ce în ce mai frecvent fotokeratectomia refractivă cu laserul excimer ;
rezultatele sunt mai bune în corecţia astigmatismelor cu componentă miopică. Astigmatismele
neregulate pot fi corectate cu ajutorul lentilelor de contact dure, a fotokeratectomiei cu laserul
excimer , a transplantului de cornee; toate aceste procedee încearcă să regularizeze suprafaţa
corneană, după care se poate corecta viciul de refracţie restant.

Bibliografie
1. OFTALMOLOGIE PENTRU ASISTENȚI MEDICALI, Monica Moldoveanu,
Adrian Moldoveanu
2. DIAGNOSTICUL ÎN OFTAMOLOGIE, Denislam Dogan, Constantin Farah, Jurja
Sanda
3. http://www.saptamanamedicala.ro//articole/Viciile-de-refractie-cum-le-corectam