CRITERII DE CLASIFICARE A LENTILELOR DE CONTACT

Multitudinea proprietăţilor materialelor şi a lentilelor propriuzise face

clasificarea foarte complicată. În cele ce urmează se va prezenta cea mai simplă
schemă de clasificare, ce va fi detaliată ulterior:

a) după materialul din care sunt fabricate:

- lentile din material rigid;
- lentile din hidrogel;
- lentile din elastomeri siliconici.
b) după elasticitatea materialului:
- lentile dure;
- lentile suple sau semidure (RGP);
- lentile moi (SOFT).
c) după principiul de adaptare:
- lentile corneene;
- lentile sclerale.
d) după geometria suprafeţelor:
- bi-sferice;
- sfero-torice;
- bi-torice
- asferice.
e) dupa efectul optic:
- pozitive (convergente) unifocale, bifocale şi varifocale;
- negative (divergente) unifocale, bifocale şi varifocale;
- astigmatice.
f) după aspectul estetic:
- incolore;
- cosmetice (colorate).
g) după durata de purtare:
- port redus;
- port extins.
h) dupa procedeul de fabricare:
- turnare sau injectie;
- centrifugare;
- strunjire.

LENTILE CORNEENE
 La acest tip de lentile este caracteristic faptul că adaptarea trebuie să fie cât
mai plată, practic trebuie să se obţină între suprafaţa posterioară a lentilei şi cea
anterioară a corneei un strat uniform de lacrimi.

Lentilele corneene pot fi: rigide, moi sau semidure.

LENTILE RIGIDE
Caracteristica principală a acestor lentile este aceea că materialele utilizate
pentru fabricarea lor sunt dure, nepermeabile la oxigen şi foarte puţin hidrofile.
Materialele clasice folosite sunt PMMA-ul şi CAB-ul.

Avantajele lentilelor rigide sunt comune, în general, cu cele ale lentilelor

semidure (RGP):

- circulatia lacrimilor şi aprovizionarea cu oxigen a corneei foarte bună, din

cauza unui diametru mai mic decât al acestuia;

- mobilitate mai mare decât a celor moi;

- depozitarea de proteine şi mucine este îngreunată de hidrofilia materialului;

- alternativa sigură pentru hipermetropi, astigmati cu acuitate redusă sau în

caz de conjunctivită gigantopapilară provocată de portul lentilelor moi;

- pacientul resimte foarte repede dacă ochiul acceptă, respinge sau nu

suportă dintr-un motiv oarecare (mecanic prin deteriorarea lentilei în sine, chimic în
caz de dezinfecţie greşită, ocular, ritm de purtare prelungit) lentila;

- ideale pentru corecţia keratoconusului (lentile semidure);

- posibilitatea de utilizare şi în cazul unor secreţii lacrimale mai reduse;

- posibilitatea realizării de retuşuri pe suprafaţă, prin polisare, practicarea unor

degajări şi micşorarea diametrului.

Dezavantajele lentilelor rigide sunt, în general, comune cu cele semidure

(RGP):

- timpul de adaptare (obişnuire) al pacientului destul de îndelungat;

- timpul de toleranţă la purtare mai scurt decât pentru lentilele moi;

- adaptare mai dificilă în situaţiile în care fanta palpebrală este mai mica;

- hidrofilie foarte redusă;

- uşoară instabilitate optică a imaginii în momentul clipirii;

 - intoleranţă în cazurile de alterare a regiunii limbice;

- confort limitat la purtare şi mai traumatizant pentru ţesuturile aflate în

contact;

- la şocuri, lentila se poate desprinde;

- contraindicate în sporturi nautice;

- anumită fragilitate a materialului care are tendinţa de a se sparge.

LENTILE MOI (SOFT)

Au fost fabricate prima oară în Cehoslovacia, dezvoltate ca material şi
geometrie mai târziu în anii 1970-1980 în Statele Unite şi Europa.

Materialele folosite sunt caracterizate, în principal, printr-un anumit grad de

hidrofilie şi de permeabilitate la O 2.

Materialul clasic este HEMA cu un conţinut redus de apă (25%-40%).

Materialele moderne sunt copolimeri ai HEMA-ului cu PVP (plivinilpirolidon), MA
(acid metacrilic), etc.

Avantajele lentilelor de contact moi:

- lentile uşor de suportat de către pacient, comfortabile;

- adaptare relativ simplă;

- risc de dislocare foarte redus (recomandabilă şi în cazul sportivilor);

- praful din mediul înconjurător nu poate intra decât greu în spaţiul dintre
lentilă şi cornee;

- durata de purtare foarte variată, după necesităţi şi mult mai lungă decât cea
a lentilelor dure;

- se pretează şi la adaptări în cazul copiilor şi bătrânilor cărora le lipseşte

indemânarea necesară poziţionării şi scoaterii lentilelor;

- stabilitate optică în timpul clipirii;

- se pretează cel mai bine pentru un port extins.

Dezavantajele lentilelor de contact moi:

- curăţarea şi dezinfecţia sunt mai dificile atacând uneori materialul lentilelor;

- materialul are o flexibilitate foarte mare şi se poate rupe;

 - durata de utilizare este mult mai scurtă decât a lentilelor dure;

- acuitatea vizuală redusă în cazul corecţiilor pentru astigmatisme mari, iar în

cazul corneei astigmate, o lentilă moale cu suprafeţe sferice, se mulează pe aceasta
şi se transformă într-o lentilă bitorică;

- depozitele de proteine şi mucine sunt mult mai frecvente decât în cazul

lentilelor dure;

- contaminarea prin bacterii şi micoză sunt mai frecvente, igiena mai

complicată şi mai scumpă decât în cazul lentilelor dure;

- au şi o rată mai înaltă de complicaţii de natură ischemică ori infecţioasă în

caz de ritm de purtare necorespunzător;

- nu pot corecta keratoconusul sau alte malformaţii congenitale ale corneei.

Lentilele moi pot fi sferice şi stigmatice (torice). Cele torice pot fi cu tor intern
sau cu tor extern.

LENTILELE SEMIDURE
Permeabile la oxigen, sunt cunoscute în literatura de specialitate ca lentile
rigide gaz-permeabile sau pe scurt ”RGP’’.

Sunt fabricate în principal din copolimeri ai PMMA-ului cu siliconul,

fluorocarburi, fluorosilicon.

Caracteristicele principale ale materialelor sunt: stabilitatea optică,

durabilitatea, proprietatea de a transmite oxigenul şi hidrofobia.

Avantajele acestor lentile sunt:

- menţin o stare de sănătate foarte bună a corneei datorită faptului că nu

conţin apă. Apa determină menţinerea pe suprafaţa lentilei a depozitelor enzimatice
şi este un mediu favorabil;

- se întreţin foarte uşor din punct de vedere al curăţării şi dezinfecţiei;

- mânuirea acestora este mult mai uşoară decât în cazul lentilelor moi;

- sunt mult mai comfortabile în port decât cele dure.

LENTILE SCLERALE (HAPTICE)

 Primele lentile de contact au fost cele haptice care sunt şi astăzi folosite
pentru o serie de adaptări speciale. Termenul de lentile haptice provine de la zona
de acoperire sclerală a lentilei. Ele acoperă corneea şi o zonă sclerală, trecerea de
la o zonă la alta are loc la nivelul limbului. De aici şi o altă denumire utilizată, cea de
lentile sclero-corneene.

Lentilele haptice se pot obţine prin strunjire din pastile de material plastic, prin
turnare în formă (mulaj al suprafeţei anterioare a ochiului), prin injecţie sau
polimerizare la UV.

Avantajele acestor lentile sunt:

- stabilitate mare pe ochi;

- zonă optică mare;

- permit o bună circulaţie a filmului lacrimal;

- bine tolerate de pacienţi pentru că lentila nu vine în contact direct cu

suprafaţa corneei şi pentru că pleoapele nu sunt jenate la fiecare clipire de marginea
lentilei.

Domeniile de utilizare ale lentilelor sclerale:

- afakie (35%),

- astigmatisme mari şi forte (38%);

- astigmatisme mari (15%);

- keratocon (9%);

- nistagmus (3%).

Tipuri constructive:

a) lentile cu rezervor lichid.

Acestea au în zona centrală un interstiţiu, de câteva zecimi de milimetru, plin

cu lichid fiziologic. Din aceste motive partea sclerală trebuie să adere foarte bine
pentru a nu se pierde lichidul interstiţial.

b) lentile cu o degajare minimă.

La această variantă se permite circulaţia lacrimilor pacientului, ca lichid

fiziologic

intermediar, prin adaptare paralelă.

 Lentilele de contact sclerale prezintă trei zone pe suprafaţa internă:

- zona centrală (corneeană);

- zona de tranziţie;

- zona sclerală.

Zona corneeană nu este în contact cu corneea şi în general sre formă sferică

cu o rază superioară celei corneene. Diferenţa de rază trebuie să fie de 0,5-1 mm.
Diametrul zonei corneene este de minimum 8 mm.

Zona de tranziţie este necesară pentru a evita contactul cu limbul şi poate

avea diferite forme. În cazul cel mai frecvent este sub forma unui canal de
aproximativ 2 mm, poziţia acestuia va fi diferită de la pacient la pacient.

Circulaţia filmului lacrimal se poate obţine şi prin realizarea unei perforaţii în

zona de tranziţie cu diametrul de 0,7 mm sau în partea sclerală. În partea de tranziţie
se formează o lentilă de aer ce asigură contactul cu lichidul interstiţial.

Canalele au o orientare supero-temporală spre infero-nazal (orientarea

corespunde sensului de curgere al lacrimilor).

LENTILE DE CONTACT PENTRU PORT EXTINS

În mod curent sunt două opţiuni pentru portul lentilelor: zilnic şi extins.
Principalele tipuri de lentile utilizate pentru portul extins sunt cele moi si RGP.
Lentilele pentru port extins sunt proiectate şi fabricate din materiale care să permită
trecerea unei cantităţi mai mari de oxigen către cornee.

Lentilele zilnice sunt scoase în fiecare noapte şi sunt păstrate şi dezinfectate

în fiecare dimineaţă înainte de aplicare. Lentilele pentru port extins sunt purtate zi şi
noapte fără a fi scoase cel puţin 7 zile. Portul lentilelor în timpul somnului comportă
un grad de risc pentru sănătatea corneei, datorită faptului că nu se poate oxigena
corneea, pleoapele fiind închise.

O altă opţiune mult mai sigură este aceea de port zilnic şi ocazional port
extins. Este foarte important de amintit că cele mai noi lentile sunt cele pentru un
port extins. Aceasta reprezintă şi o nouă generaţie de materiale care sunt total
diferite de materialele clasice pentru aceste lentile.

Cel mai nou material, LOTRAFILCON A, este un polimer bifazic cu două

reţele distincte de flurosiloxan. O reţea pentru transmisia unei cantităţi mari de
oxigen şi reţeaua de absorbţie a apei. Datorită unui strat superficial de silicon, lentila
va avea o mobilitate bună, necesară într-un port extins şi o întreţinere
corespunzătoare a secreţiei lacrimale. Acest tip de material asigură o
transmisibilitate a oxigenului de 175 Dk/t, practic de 6 ori mai mare decât a lentilelor
obişnuite.

LENTILE DE CONTACT CU ÎNLOCUIRE FRECVENTĂ

Lentilele cu înlocuire frecventă sau/şi jetabile sunt proiectate pentru a fi

purtate o perioadă de timp, aruncate şi înlocuite de lentile noi.

Pentru fabricarea acestor variante de lentile se folosesc cele mai noi

tehnologii, pentru producţie de masă, pentru a determina un cost foarte scăzut.
Materialele sunt cele clasice pentru lentile moi şi pentru cele RGP.

Acest tip de lentilă este foarte popular pentru că fac portul lentilelor de contact
mult mai sigur din punct de vedere al sănătăţii corneei. Sunt într-o mare varietate din
punct de vedere al programului de înlocuire, care include lentile pentru o zi,
săptămânale, bi-săptămânale, lunare, bi-lunare şi trimestriale.

Termenul de jetabile se referă în general la lentile cu înlocuire bi-săptămânală

şi mai mică. Peste această perioadă sunt considerate cu înlocuire frecventă.

Ambele variante sunt disponibile atât pentru un port zilnic cât şi pentru un port
extins. Deasemenea sunt fabricate pentru corecţia astigmatismelor mici.

LENTILE DE CONTACT COLORATE

Lentilele de contact pot fi colorate pentru a realiza adsorbţia luminii, cu aspect
cosmetic sau pentru mai uşoara identificare în soluţia de păstrare. De obicei se
întâlnesc următoarele variante de culoare: gri, albastru, maro, verde, violet cu
nuanţe de culoare deschisă, închisă şi medie.

Deasemenea se pot realiza, dar mai puţin utilizate, nuanţe de roşu, mov,
albastru sau căprui. Culorile pot avea denumiri diferite la diferiţi producători, dar ele
sunt sensibil apropiate.

Lentilele de contact colorate oferă posibilitatea de filtrare selectivă a luminii,

ce ar putea deranja ochiul. Lentilele care sunt colorate într-o singură nuanţă de
culoare au un minim de adsorbţie şi purtătorul este grav afectat de reducerea
aparentă a strălucirii mediului înconjurător. O coloraţie medie produce o reducere
controlată a luminii, dar acest lucru este acceptat mai greu în locul unor ochelari de
soare.
 Pentru o mare parte a lentilelor de contact colorate nu se poate spune că
reduc radiaţiile ultraviolete din domeniul 250-300 nm, cum se realizează în cazul
lentilelor de ochelari. Aproape toate lentilele de contact colorate adsorb radiaţiile
ultraviolete într-un domeniu apropiat de 300 nm. Lentilele de contact pot fi realizate
pentru a creşte adsorbţia în domeniul UV, dar nu vor realiza avantaje deosebite
pentru purtător. Poate fi adnotat că efectele fiziologice ale radiaţiilor asupra ochiului
sunt mai pregnante în cazul lentilelor de ochelari decât în cazul lentilelor de contact,
la o aceeaşi adsorbţie. O lentilă de contact colorată realizeasă protecţia corneei şi a
mediului din spatele acesteia. Expunerea la radiaţii ultraviolete intens reflectate de
nisip, zăpadă sau apă pot determina deasemenea inflamaţii ale conjunctivei şi a
zonei limbale. Lentilele de contact pot realiza o bună protecţie împotriva radiaţiilor
infraroşii, dar sunt rar utilizate în acest aspect.