Tema

proiectului
Testare optometrica si realizarea ochelarilor pentru urmatorul caz :
OD = + 1,50 sf
OS = + 2,00 sf
DI in VA = 60 mm
Varsta = 46 ani
Sex = feminin

Capitolul 1
Analizatorul vizual
1.1 Partile componente ale ochiului uman
Funcţia analizatorului vizual este realizarea vederii. Prin această funcţie, analizatorul
vizual participă la funcţiile de relaţie alături de sistemul nervos, glandele endocrine şi aparatul
locomotor.

1
 Analizatorii sunt sisteme complexe şi unitare care au rolul de a recepţiona, conduce şi
transforma în senzaţii, excitaţiile adecvate primite din mediul extern şi intern. Ei contribuie la
realizarea integrării organismului în mediu şi la coordonarea funcţiilor organismului.
Analizatorul vizual furnizează peste 90% din informaţiile despre mediul înconjurător.
Aceasta îi conferă o importanţă fiziologică considerabilă nu numai în diferenţierea luminozităţii,
formei şi culorii obiectelor, dar şi în orintarea în spaţiu, în menţinerea echilibrului şi a tonusului
cortical.
Analizatorul este o formaţiune morfo- funcţională, alcătuită din trei segmente:
 segmentul periferic (receptorul) este reprezentat de structuri specializate, care sunt
stimulate specific de o anume formă de energie . Receptorii sunt terminaţii neuronale sau celule
epiteliale specializate care transformă diferitele forme de energie ale agenţilor din mediu în
potenţiale de acţiune. În funcţie de situarea lor topografică, receptorii sunt clasificaţi în:
- exteroceptori, care semnalizează proprietăţile obiectelor şi fenomenelor din afara
organismului;
- proprioceptori,care informează asupra poziţiei şi mişcării corpului sau ale segmentelor
sale;
- interoceptorii (visceroceptorii) care percep modificările biochimice survenite în diferite
organe.
Stimulul adecvat, acţionând asupra receptorului, determină o depolarizare nepropagată
a suprafeţei membranei- potenţial de receptor- modificare a cărei intensitate depinde de cea a
stimulului. Când potenţialul de receptor atinge un nivel critic, se descarcă un potenţial de
acţiune, care se propagă de- a lungul fibrei nervoase conectată cu receptorul.
 Segmentul intermediar (de conducere) este alcătuit din căile nervoase, prin care
impulsurile descărcate de receptori ajung până la centrii nervoşi superiori. Calea ascendentă
directă spino- talamo- corticală conduce impulsurile rapid şi proiectat într-o arie corticală
specifică, iar pe calea indirectă impulsurile sunt conduse lent şi proiectate cortical difuz şi
nespecific.
 Segmentul central este reprezentat de zona corticală în care se face analiza şi sinteza
informaţiilor primite de la nivelul receptorilor, rezultând senzaţii specifice.
Prin analiza, sinteza şi prelucrarea complexă a tuturor semnalelor venite de la analizatori, se
realizează unitatea organismului şi echilibrul său cu mediul înconjurător.
Analizatorul vizual, asemenea tuturor analizatorilor, este alcătuit din trei componente:

2
segmentul periferic format din globul ocular şi anexele sale,
segmentul intermediar format din nervul optic şi căile optice,
segmentul central format din zona corticală care prelucrează informaţiile vizuale transformându-
le în senzaţii vizuale.

Segmentul periferic
Receptorii analizatorului vizual fac parte din grupa exteroceptorilor fiind situaţi la
nivelul globului ocular.
Stimulul adecvat pentru analizatorul vizual este reprezentat de radiaţiile luminoase cu
lungimi de undă cuprinse între 390 şi 760 mm.
Globul ocular este componenta fundamentală a aparatului vizual, care are rolul de a
recepţiona imaginea obiectelor înconjurătoare. Este situat în partea anterioară a orbitei.
Globul ocular are formă aproape sferică turtită de sus în jos, cu diametrul antero-
posterior de 25-26 mm, cel transversal de 24,5 mm şi cel vertical de 23,7 mm . Are masa 7- 7,5
g şi volumul de 6,5 cm³. Consistenţa fermă este dată de tunicile globului puse în tensiune de
conţinutul intraocular.
Polul anterior al globului ocular corespunde centrului corneei, iar polul posterior se află
între papilă şi maculă. Linia care uneşte cei doi poli este axul optic al ochiului.
Linia vizuală este linia care uneşte obiectul privit şi macula trecând prin centrul optic al
ochiului. Între cele două axe se formează un unghi alfa de 5 grade.
Ecuatorul este circumferinţa mare de pe supafaţa globului ocular, în plan perpendicular
pe axul antero- posterior. El împarte globul ocular în cele două emisfere.
Globul ocular este învelit în capsula Tenon, care se întinde de la locul de pătrundere a nervului
optic în glob până apropiere de cornee. Între capsulă şi orbită există un strat de ţesut adipos care
separă globul ocular de oasele orbitei şi îi asigură echilibrul.
Globul ocular este format din 3 învelişuri şi 4 medii transparente şi refringente.
Învelişurile globului ocular sunt:
Tunica externă (stratul fibros) este formată din:
Scleră, care este opacă, fibroasă, inextensibilă la adult, uşor extensibilă la copil; are culoare alb-
sidefie şi nu poate fi străbătută de razele de lumină. Are grosimea de 1 mm . Are rol protector
pentru elementele senzoriale. La nivelul polului posterior, există un canal conic prin care nervul
optic iese din globul ocular.

3
Corneea este partea anterioară a tunicii fibroase a ochiului. Este rotunjită şi este mai groasă la
periferie, unde grosimea este de 1 mm, decât la centru, unde grosimea este de 0,6 mm. Are rol
protector. În mod normal, este transparentă şi avasculară, lăsând razele de lumină să pătrundă în
interiorul globului ocular. Astfel are şi un important rol optic.
Are două suprafeţe: cea anterioară, care este convexă şi cea posterioară, care este concavă. Cele
două suprafeţe sunt netede şi transparente.
Corneea şi sclera împreună cu membrana musculo- vasculară se unesc la periferia corneei prin
limbul sclero- corneean. Corneea şi sclera nu sunt juxtapuse ca două organe diferite, ci sunt intim
unite prin fuzionarea ţesutului.
La bătrâni, corneea prezintă în regiunea circumferinţei o linie îngustă de culoare gri, care se
numeşte arc senil sau gerontoxon. El apare mai întâi în zona superioară, apoi în cea inferioară ;
cele două se unesc formând un cerc complet. Prezenţa arcului senil nu este patologică.
Tunica medie (uveea) este alcătuită din:
Coroida este situată la polul posterior; se întinde de la punctul de intrare a nervului optic până la
‚ora serata’, căptuşind jumătatea posterioară a sclerei. Este o membrană pigmentată şi puternic
vascularizată, cu rol în nutriţia ochiului. Fiind intens pigmentată, formează ecranul opac al
ochiului. Datorită vascularizaţiei bogate, are rol în nutriţia ochiului. Este separată de epiteliul
pigmentar al retinei prin lama Bruck, care conţine celule cromatofore.
 Corpul ciliar are formă triunghiulară şi este format de muşchii ciliari şi procesele ciliare.
Muşchii ciliari sunt netezi, nesupuşi voinţei şi funcţionează reflex, având legături foarte
fine cu lentila cristaliniană transparentă. Îndeplinesc cea mai importantă funcţie optică
oculară - acomodaţie vizuală, adică punerea la punct a imaginii pe care o fixăm de la
orice distanţă. Muşchii acţionează prin contracţie sau relaxare asupra cristalinului.
Procesele ciliare, bogat vascularizate, secretă umoarea apoasă necesară menţinerii
presiunii normale intraoculare, precum şi nutriţiei formaţiunilor care nu au vase, cum sunt
corneea şi cristalinul.
Irisul este porţiunea anterioară a tunicii medii. Este situat înapoia corneei şi înaintea
cristalinului, delimitând astfel camera anterioară. Este o membrană colorată de pigmentul brun.
Cantitatea şi modul de distribuţie ale acestui pigment determină diferitele culori ale irisului. În
centrul său se află orificiul pupilar, care prin midriază (mărire) şi mioză (micşorare) reglează
cantitatea de lumină care pătrunde în ochi.
Tunica internă este retina sau stratul nervos.

4
Porţiunea retinei situată pe faţa posterioară a coroidei are rol optic şi se numeşte
retina vizuală, în timp ce porţiunea ce tapetează corpul ciliar şi irisul este “retina oarbă”.
Retina vizuală are în structura sa receptorii analizatorului vizual, celulele cu cornuri şi
celulele cu bastonaş, care sunt celule fotosensibile. Retina vizuală are în alcătuire şi celule de
susţinere şi celule pigmentare. Celulele nervoase sunt de cinci tipuri: fotoreceptoare, cu conuri şi
bastonaşe, bipolare, multipolare, orizontale-neuroni de asociaţie, cu dendrite şi axoni- şi amacrine-
neuroni de asociaţie, fără dendrite, cu un axon lung şi ramificat. Toate aceste tipuri de celule
formează cele zece straturi din structura retinei.
1. stratul celulelor pigmentare este format din celule care conţin pigment melanic;
2. stratul celulelor fotoreceptoare este alcătuit din celule nervoase înalt specializate, care nu se
divid, numite, după forma lor, bastonaşe şi conuri. Conurile şi bastonaşele conţin pigmenţi
vizuali diferiţi. Celulele cu bastonaş sunt receptorii vederii nocturne şi crepusculare, fără
detalii şi culori. Aceste celule sunt foarte sensibile la lumină, dar nu pot furniza detalii asupra
obiectelor şi nici asupra culorii lor. Sunt în număr de 125-130 milioane. În segmentul extern
al celulelor cu bastonaş se află un şir de discuri suprapuse, în care se găseşte scotopsina- o
substanţă proteică; aceasta împreună cu pigmentul numit retinen, constituie rodopsina(purpur
retinian), un pigment înrudit cu vitamina A., substanţă fotosensibilă.
Conurile în număr de 5-7 milioane, reprezintă receptorii vederii diurne colorate, care au
capacitatea de a percepe detaliile şi culorile. Ele au un prag de sensibilitate mult mai ridicat şi
o acuitate mai mare decât celulele cu bastonaş. Se găsesc, în special, la nivelul petei galbene.
Există trei tipuri de conuri: unul pentru perceperea luminii roşii, altul pentru perceperea
luminii verzi şi al treilea pentru lumina albastră. Conţin iodopsină, o substanţă fotosensibilă,
care se descompune în prezenţa luminii şi se resintetizează în prezenţa vitaminei A . La
periferia retinei sunt dispuse celulele cu bastonaş, în restul suprafeţei fiind aşezate celule cu
bastonaş şi celule ce conuri, pentru ca în zona maculară să existe numai celule cu conuri.
3. membrana limitantă externă este o reţea de prelungiri ale celulelor gliale, ce înconjoară
baza celulelor fotoreceptoare.
4. stratul granular extern cuprinde corpii neuronali şi prelungirile celulelor fotoreceptoare.
5. stratul plexiform extern reprezintă zona sinaptică dintre celulele fotoreceptoare şi
neuronii bipolari.
6. stratul granular intern este format din corpii neuronilor bipolari.

5
7. stratul plexiform intern reprezintă zona sinaptică dintre neuronii bipolari şi neuronii
multipolari.
8. stratul neuronilor multipolari cuprinde corpii neuronilor multipolari.
9. stratul fibrelor optice este alcătuit din axonii neuronilor multipolari.
10. membrana limitantă internă delimitează retina spre faţa sa externă.
Fiecare celulă cu con face sinapsă cu un singur neuron bipolar şi acesta cu un singur neuron
multipolar. Mai multe celule cu bastonaş fac sinapsă cu un singur neuron bipolar, iar mai mulţi
bipolari fac sinapsă cu un singur neuron bipolar.
Pe suprafaţa retinei exista două zone importante: discul optic, care este locul de continuitate între
retină şi nervul optic, şi macula sau “pata galbenă”, în centrul căreia se află o mică fosetă numită
“foveea centralis”,care este zona vederii centrale.
Mediile transparente optice sunt:
corneea - are forma de calotă sferică cu diametrul de 11 mm. Are transparenţă perfectă dată de
structura lamelară paralelă a fibrelor de colagen. Are cea mai mare putere de refracţie +42D
dintre toate componentele dioptrului ocular.
umoarea apoasă este un lichid transparent secretat de procesele ciliare din alcătuirea corpului
ciliar. Are o compoziţie asemănătoare lichidului cefalo-rahidian. Are rol în menţinerea presiunii
intraoculare şi în transportul substanţelor nutritive şi al metaboliţilor pentru cornee şi cristalin.
Din camera posterioară, umorul apos trece prin orificiul pupilar în camera anterioară şi apoi, se
varsă, în sistemul venos al ochiului.
cristalinul este o lentilă biconvexă situată între iris şi corpul vitros. Are o structură perfect
transparentă şi este lipsit de vase de sânge. Are rol în procesul de acomodaţie prin mişcările sale
de bombare şi de aplatizare.
corpul vitros - (umoarea sticloasă) este o substanţă transparentă, gelatinoasă care se află în
cavitatea posterioară a globului ocular. Este învelit în hialoidă. Volumul corpului vitros este de
şase zecimi din volumul globului ocular. Are rol triplu: optic, nutritiv şi de susţinere a retinei.
Anexele globului ocular sunt:
 conjunctiva este o mucoasă transparentă şi subţire, care tapetează faţa posterioară a
pleoapelor şi faţa anterioară a globului ocular până la nivelul limbului sclero-corneean. Partea
conjunctivei care căptuşeşte faţa posterioară a pleoapelor este numită conjunctiva palpebrală,
iar cea care căptuşeşte faţa anterioară a globului ocular este numită conjunctiva
builbară.Conjunctiva palpebrală este roz, este aderantă de tars. Prin transparenţa sa sunt

6
 vizibile glandele Meibonius. Conjunctiva bulbară are două porţiuni: porţiunea sclerală şi cea
corneeană. Conjunctiva sclerală acoperă partea anterioară a sclerei şi tendoanele muşchilor
drepţi. La unirea conjunctivei palpebrale cu cea bulbară se formează cele două funduri de sac
conjunctivale- superior şi inferior. Conjunctiva corneeană este aderentă de cornee. Este
formată din câteva straturi de celule care nu pot fi diferenţiate de epiteliul corneean anterior.
 pleoapele sunt două plici musculo-cutanate care acoperă faţa anterioară a globului ocular.
Prin mişcări de clipit, pleoapele întind filmul lacrimal pe suprafaţa globului ocular, umectând
corneea. Cele două pleoape circumscriu între marginile lor fanta palpebrală, limitată înăuntru
şi în afară de unghiul palpebral intern şi cel extern. Deschiderea fantei palpebrale variază ca
mărime la diferite vârste: la adult, la privirea înainte pleoapa superioară acoperă 2 mm din
marginea superioară a corneei, pe când cea inferioară se opreşte la marginea inferioară a
acesteia.
 aparatul lacrimal este alcătuit din glanda lacrimală şi căile lacrimale. Glandele
lacrimale sunt situate în regiunea supero- internă a orbitei fiind separate de muşchiul
ridicător al pleoapei superioare în două porţiuni: una orbitară principală şi una palpebrală
mai mică. Căile lacrimale sunt situate la nivelul unghiului intern al ochiului şi sunt
formate din punctele lacrimale, canalele lacrimale, sacul lacrimal, canalul lacrimo- nazal
care comunică cu meatul nazal inferior.
Secreţia lacrimală, produsă de glandele lacrimale, are rolul de a umecta corneea, de a-i
menţine transparenţa şi de a îndepărta corpii străini.
 musculatura extrinsecă este formată din muşchiul ridicător al pleoapei superioare, muşchii
drepţi: superior, inferior, extern şi intern, muşchii oblici, mare şi mic. Muşchii drepţi şi cei
oblici realizează rotaţia globilor oculari în toate direcţiile.
 orbita este cavitatea osoasă care adăposteşte globul ocular. Are formă de piramidă
patrulateră.

Segmentul intermediar
Segmentul intermediar (de conducere) transmite influxul nervos de la segmentul periferic
la scoarţa cerebrală.
Nervul optic şi căile optice formează segmentul intermediar al analizaorului vizual.
Ele au rolul de a conduce informaţiile de la nivelul celulelor receptoare din retină până la nivelul
ariilor vizuale corticale.

7
 Segmentul central
Segmentul central al analizatorilor este reprezentat de zona corticală în care se face
analiza şi sinteza informaţiilor primite de la nivelul receptorilor, rezultând senzaţii specifice.
Prin analiza, sinteza şi prelucrarea complexă a tuturor semnalelor venite de la analizatori, se
realizează unitatea organismului şi echilibrul său cu mediul înconjurător.
Aria vizuală primară, care se află pe faţa externă a lobului occipital, în aria corticală striată,
câmpul 17 Brodman, are rol de integrare şi transformare a excitaţiei luminoase în senzaţie vizuală.
Aria vizuală primară trimite proiecţii în ariile secundare 18 şi 19, în ariile frontale, prefrontale şi în
şanţul temporal superior şi şanţul intraparietal.

1.2 Fiziologia ochiului uman

Vederea furnizează peste 90% din informaţiile asupra mediului înconjurător; ea ne
permite să recunoaştem obiectele şi vieţuitoarele din jurul nostru, distanţa dintre ele şi cea care
ne separă de ele. Toate acestea fac ca analizatorul vizual să aibă o importanţă fiziologică
considerabilă, nu numai în diferenţierea luminozităţii, formei şi culorii obiectelor, dar şi în
orientarea în spaţiu, menţinerea echilibrului şi a tonusului cortical.
Procesul vederii are trei etape:
 formarea imaginii pe retină cu ajutorul elementelor dioptrului ocular;
 stimularea celulelor fotoreceptoare;
 reprezentarea imaginii la nivelul scoarţei cerebrale.
Formarea imaginii pe retină
Formarea imaginii pe retină este un proces asemănător formării imaginilor în camera
obscură a aparatului foto.
Razele de lumină care pătrund în globul ocular suferă o triplă refracţie la nivelul corneei, la
trecerea din umorul apos în cristalin, pe faţa anterioară a acestuia şi la trecerea din cristalin în
corpul vitros, pe faţa posterioară a cristalinului.
Mediile refringente ale ochiului formează o lentilă biconvexă, compusă din mai multe părţi
care constituie dioptrul ocular. Acesta are o valoare de 60 de dioptri, dintre care 45 sunt date de
cornee şi 15 de cristalin.
Dintre aceste medii, numai cristalinul îşi poate schimba puterea de refracţie în funcţie de
obiectul privit; îşi măreşte curbura în procesul fiziologic al acomodaţiei, prin intervenţia muşchiului
ciliar pentru vederea de aproape.

8
 Refracţia oculară reprezintă procesul prin care razele de lumină sunt deviate de către
mediile transparente şi refringente ale ochiului. Puterea de refringenţă totală a ochiului se măsoară
în dioptri.
Refracţia oculară este de două tipuri: statică şi dinamică.
Refracţia statică. Razele de lumină care vin dintr-o sursă aflată mai departe decât punctum
remotum focalizează într-un punct situat pe retină. Ochiul este în repaus acomodativ.
Refracţia statică normală se numeşte emetropie. În aceast caz, focarul razelor care vin de la
infinit se formează pe retină, imaginea fiind clară, reală.
Pentru formarea unei imagini clare este importantă cantitatea de lumină care pătrunde în
ochi. Irisul dozează cantitatea de lumină care pătrunde până la retină prin modificarea
diametrului pupilei. Aceasta se realizează prin contracţia sau prin relaxarea muşchilor circulari şi
radiari iridieni. Se realizează mioza sau midriaza.
Refracţia statică anormală se numeşte ametropie. În aceast caz, focarul razelor nu se
formează pe retină. Ametropiile sunt sferice, când focarul se formează într-un singur punct, şi
asferice când focarul se în mai multe puncte.
Refracţia dinamică- acomodaţia. Dacă obiectul se află la o distanţă mai mică decât
punctum remotum, pentru ca imaginea să se formeze pe retină cristalinul îşi modifică curbura
feţelor Acomodarea se realizează prin:
 modificarea curburii cristalinului,
 corectarea axelor oculare prin contracţia musculaturii extrinseci a globului ocular.
În procesul de acomodare există două puncte de reper:
 punctum remotum, situat la distanţa maximă (6m) la care un obiect poate fi văzut clar
fărăr acomodare
 punctum proximum, situat aproape de ochi, la o distanţă la care capacitatea de acomodare
este depăşită. Distanţa dintre ochi şi punctum proximum creşte cu vârsta (de la 7 la 80
cm), datorită scăderii elasticităţii cristalinului.
Acomodaţia este însoţită de mioză şi de convergenţă.
Acomodaţia este un proces reflex prin care sistemul optic reglează vederea de la distanţă la
aproape şi invers instantaneu.
Stimularea celulelor fotoreceptoare
Razele luminoase ale spectrului vizibil pătrund în ochi prin sistemul dioptric şi străbat
retina pornind de la stratul neuronilor multipolari până ajung la celulele fotoreceptoare cu con şi

9
bastonaş. Aici, determină descompunerea pigmenţilor fotosensibili caracteristici (rodopsina şi
iodopsina).
Prin descompunerea pigmenţilor fotosensibili, se generează potenţiale de acţiune la
nivelul membranelor celulelor fotosensibile şi, în consecinţă, apare un influx nervos. Ajuns la
nivel cortical, acesta produce senzaţia de culoare corespunzătoare, în funcţie de tipul de celulă
sensibilă stimulată.
Ambele tipuri de vedere- monocromă şi colorată- implică acelaşi tip de pigment numit
retinen, care se sintetizează din vitamina A. Retinenul se combină cu diverse tipuri de proteineîn
conuri şi în bastonaşe. Proteinele din bastonaşe şi din cele trei tipuri de conuri sunt diferite şi se
leagă diferit de retinen. Fiecare tip de proteină şi modul în care se leagă de retinen fac ca
pigmenţii să răspundă la diferite culori şi intensităţi ale luminii.
Când fotonii ajung la nivelul unui bastonaş sau al unui con, determină ruperea legăturii chimice
dintre retinen şi proteina asociată (rodopsina în bastonaşe şi fotopsina în conuri). Drept urmare,
se modifică permeabilitatea memebranelor celulelor fotoreceptoare pentru ioni şi se declanşează
potenţiale de acţiune. Astfel, de la conuri şi bastonaşe pornesc influxuri nervoase către
următoarele straturi şi, în final, ajung la creier, unde se va produce senzaţia culorii
corespunzătoare.
Rodopsina este responsabilă pentru vederea scotopică, în lumină difuză, când se disting
culorile, detaliile şi contururile obiectelor. Rodopsina sensibioizează bastonaşele pentru radiaţiile
albastre, ceea ce explică de ce în crepuscul sau în întuneric culorile albe apar albastre. Refacerea
rodopsinei are loc la întuneric, în prezenţa vitaminei A şi a unei enzime. Lipsa vitaminei A din
alimentaţie determină hemeralopia (orbul găinilor). Iodopsina este responsabilă de vederea
fotopică, diurnă, colorată, când se disting detaliile şi contururile.

lumină

Rodopsină retinen + scotopsină

Întuneric

reducere

10
Retinen vitamina A

resintetizare

Corespunzător celor trei tipuri de conuri, există trei tipuri de pigmenţi: unul sensibil la
albastru (445 nm), altul sensibil la verde (530 nm) şi ultimul sensibil la roşu (570 nm).
Ochiul are capacitatea de a regla sensibilitatea receptorilor în raport cu intensitatea
luminiii, fenomen numit adaptare la întuneric şi la lumină. Adaptarea la întuneric se realizează
lent, în proporţie de 60% în primele 5 min. O adaptare bună la întuneric total după lumină
intensă necesită 30- 45 minute. Trecerea de la întuneric la lumină puternică necesită 5-6 minute
pentru o adapatare completă.
Obiectele care reflectă toate razele vizibile ale spectrului dau ochiului uman senzaţia de
alb. Cele care absorb toate radiaţiile vizibile apar negre. Albul determină procese de iradiaţie
luminoasă prin care se produc iluziile optice.
Există anomalii de percepere a culorilor: daltonismul, defect genetic manifestat prin
imposibilitatea de a distinge culorile complementare (de exemplu verde şi roşu); acromatopsia,
care se manifestă prin imposibilitatea de a percepe culorile.
Reprezentarea imaginii la nivelul scoarţei cerebrale
Informaţiile preluate de căile de conducere de la nivelul receptorilor ajung în ariile
senzoriale specializate din lobul occipital:
 în aria striată se formează imaginea obiectelor
 în aria peristriată se formează imaginea globală a obiectului
 în aria parastriată se realizează orientarea în spaţiu şi mişcările conjugate ale globilor
oculari.

1.3 Vicii de refractie specifice ochiului uman

Refracţia statică anormală se numeşte ametropie. Această stare se caracrerizează prin faptul
că focarul razelor ce vin de la infinit nu se formează pe retină. Dacă ametropia interesează numai
poziţia focarului faţă de retină, imaginea unui punct va fi un punct. Acest tip de emtropie este
ametropia sferică. Ametropia asferică este ametropia în care razele luminoase paralele nu se unesc
într-un focar determinat.
Ametropii sferice sunt miopia şi hipermetropia, iar ametropia asferică este astigmatismul.

11
 Hipermetropia
Hipermetropia este un viciu de refracţie în care razele paralele venite de la infinit
focalizează într-un punct situat înapoia retinei.
În stare de repaus acomodativ, hipermetropul nu vede bine nici la distanţă, nici aproape.
Pentru a-şi corecta tulburarea de vedere el foloseşte în permanenţă acomodaţia.
Hipermetropia este tulburarea de refracţie cea mai răspândită. Este foarte frecventă la copii,
în primul an de viaţă. Pe măsură ce copilul creşte hipermetropia se poate micşora, ochiul devenind
emetrop sau chiar miop. La unii copii, hipermetropia rămâne pentru tot restul vieţii.
În funcţie de cauze, hipermetropia poate fi:
hipermetropia axială;
hipermetropia de indice;
hipermetropia de curbură.
După gradul său, hipermetropia este :
- mică – până la 3 dpt,
-mijlocie – între 3 şi 6 dpt,
- mare – peste 6 dpt.
După raportul său cu acomodaţia, hipermetropia este:
manifestă;
latentă
totală.

Mecanism fiziopatogenic
Hipermetropia apare inca din copilarie, dar cresterea globului ocular si alungirea lui
corecteaza afectiunea. Daca hipermetropia nu se corecteaza pana la varsta de 9 ani, atunci cand
ochiul se opreste din dezvoltare, vederea se poate totusi pastra nemodificata prin acomodare.
Copiii a caror hipermetropie nu se corecteaza prin acomodare, pot necesita ochelari sau lentile de
contact. La adulti se indica chirurgie care sa modifice forma corneei sau sa inlocuiasca
cristalinul.
Hipermetropia poate trece neobservata pana la varsta de 40 de ani, dar dupa aceasta
varsta muschii care controleaza contractia cristalinului devin mai putin eficienti. Scaderea
flexibilitatii cristalinului va scadea abilitatea de focalizare. Rigidizarea cristalinului se numeste
presbiopie.

12
 Pe masura ce hipermetropia avanseaza, atat vederea la distanta cat si cea la apropiere sunt
afectate si vor necesita corectare.
Ochelerii si lentilele de contact vor corecta tulburarile de vedere, dar nu influenteaza
progresia bolii. Simptomele hipermetropiei se accentueaza cu varsta.
Hipermetropia creste riscul aparitiei de strabism sau ambliopie  (unul dintre ochi nu este
folosit si zona corticala sufera o involutie).
Factorii de risc pentru hipermetropie sunt:
- rude de gradul I (parinti, frati) cu hipermetropie
- varsta inaintata, peste 50-60 de ani, in special prin asociere cu presbitie.
Ochiul hipermetrop nu are punctum remotum, deoarece el este obligat să acomodeze pentru
obiecte situate la infinit. Aceasta detrmină o suprasolicitare a muşchiului ciliar, ceea are ca efect
apariţia timpurie a presbiopiei. Punctul proximum se află la o distanţă mai mare faţă de cel al
ochiului emetrop.
Hipermetropul foloseşte în exces atât acomodaţia, cât şi convergenţa. De aceea, la copilul mic cu
hipermetropie se asociază şi strabismul convergent însoţit sau nu de ambliopie.
Corecţia hipermetropiei se face cu lentile sferice convergente, convexe. Se prescrie lentila cu cea
mai mare valoare dioptrică ce permite cea mai bună acuitate vizuală la distanţa de 5m.

Miopia
Miopia este o ametropie sferică. Este starea de refracţie oculară în care razele de lumină ce
pătrund în ochi focalizează într-un punct situat în faţa retinei.
Cele mai frecvente miopii sunt cele axiale, datorate faptului că axul antero-posterior al
ochiului este mai mare decât în mod normal.
Există mai multe grade de miopie:
 mică: până la 3 dioptrii
 medie: până la 6 dioptrii
 mare: peste 6 dioptrii
 forte: peste 8 dioptrii.
După modul de evoluţie, există două tipuri de miopii:
 miopia benignă: apare în jurul vârstei de 6-7 ani, fiind numită şi miopia şcolarilor.
Are o evoluţie progresivă până în jurul vârstei de 20 de ani, când se stabilizează fără a depăşi -6 -7
dioptrii. Nu este însoţită de leziuni ale fundului de ochi şi de complicaţii oculare.

13
 miopia malignă: este congenitală, fiind determinată genetic. Este prezentă, de cele
mai multe ori, încă de la naştere. Are o evoluţie progresivă, putând atinge valori de -20 -40 dioptrii.
Globul ocular are dimensiuni mari, cu leziuni intraoculare. Axul antero-posterior al ochiului este
alungit, sclerotica se subţiază uniform, apar zone denudate de scleră prin retracţia coroidei. La
aceste modificări, se adaugă o vizibilitate crescută a vaselor de sânge coroidiene, degenerări corio-
retiniene şi ale corpului vitros, hemoragii ale maculei. Pe măsură ce leziunile intraoculare
progresează, acuitatea vizuală scade. Cu timpul, apar complicaţii: cataractă, hemoragii retiniene,
dezlipirea de retină.

Mecanism fiziopatogenetic
Miopia incepe sa se dezvolte de obicei in copilarie sau la inceputul adolescentei, intre 8 si 14
ani. Majoritatea copiilor se nasc cu o usoara hipermetropie (dificultati in vederea la aproape) care
este insa corectata de dezvoltarea normala a globului ocular in timpul copilariei. Dar daca globul
ocular creste mai mult decat este normal si lumina nu mai este focalizata direct pe retina ci in
fata ei, copii devin miopi.
In timpul adolescentei, odata cu cresterea globului ocular, miopia poate apare si se poate inrautati
rapid. Adolescentii pot avea nevoie de o pereche noua de ochelari la fiecare 12 luni sau chiar mai
des.
Avansarea miopiei se opreste de obicei in jurul varstei de 14-16 ani in cazul femeilor si la
aproximativ 25 ani in cazul barbatilor.
Frecvent miopia se stabilizeaza intr-un stadiu usor sau moderat.
Evolutia miopiei nu poate fi oprita odata ce boala a debutat, se poate doar incerca corectarea
vederii folosind ochelari, lentile de contact sau interventia chirurgicala.
Desi tratamentul nu poate opri evolutia, este important ca aceasta boala sa fie depistata rapid; cei
la care nu este diagnosticata au probleme scolare si de adaptare sociala, pierd increderea in sine.
Dupa varsta de 40 ani, pacientii dezvolta frecvent presbiopie (incapacitatea de a focaliza
obiectele situate aproape). In aceasta situatie este recomandata folosirea ochelarilor cu lentile
bifocale sau a lentileleor de contact.
Miopia creste riscul pentru boli mai grave, cum este dezlipirea retinei, desi in aceasta situatie
riscul este destul de mic. Riscul este direct proportional cu gradul de miopie; astfel miopia severa

14
are un risc mult mai mare decat cea moderata. Pacientii cu miopie patologica au un risc crescut
de a dezvolta cataracta, glaucom sau dezlipire de retina.
Factori de risc
Exista un risc crescut pentru miopie la persoanele de origine asiatica sau la cei cu istoric
familial (mai multe persoane cu miopie intr-o familie).
Femeile au un risc mai mare de a dezvolta miopie si, de asemenea, odata dezvoltata, de a avea o
forma mai severa de boala decat barbatii.
Prematurii, in special cei care au retinopatie de prematuritate, au un risc crescut. Exista boli
mostenite ale ochiului sau alte afectiuni care pot creste riscul de imbolnavire.
Studii recente au stabilit o legatura intre activitatile in care este folosita timp indelungat vederea
la aproape (de exemplu cititul) si miopie.
Simptome
Miopia este una dintre bolile care produc vederea incetosata, neclara. Persoanele care
sufera de aceasta boala pot prezenta:
 dificultati in vederea obiectelor situate la distanta, cum ar fi vederea la tabla la scoala, la 
televizor sau la ecranele cinematografelor
 reducerea performantelor scolare sau sportive.
Copii mai mici de 8-9 ani frecvent nu isi dau seama ca nu pot vedea obiectele situate la
distanta, dar parintii sau profesorii pot depista aceasta problema daca copilul:
 priveste aceste obiecte cu ochii usor intredeschisi si cu fruntea incruntata
 tine cartea sau alte obiecte foarte aproape de fata
 sta in bancile din fata clasei, in randurile din fata la teatru sau sta aproape de televizor sau
computer
 nu este interesat de sport sau alte activitati care implica o vedere buna la distanta
 frecvent are dureri de cap (cefalee).
În ochiul miop, imaginea unui punct îndepărtat ia forma unui cerc şi cu cât cercul de
difuziune este mai mic, cu atât vederea este mai clară. Prin contracţia pupilei şi prin micşorarea
fantei palpebrale, cercurile de difuziune se reduc. De aceea, miopii privesc printre gene pentru a
vedea mai bine la distanţă.
Pentru ca focarul principal să se formeze pe retină este nevoie ca razele de lumină să vină de
la un punct R care se află între infinit şi ochi. Acest punct R pe care îl vede clar este punctum

15
remotum al ochiului miop. El se află la mică distanţă de ochi şi de aceea miopul vede bine doar
obiectele aflate aproape de ochi.
Corecţia miopiei se realizează cu lentile divergente sferice cu puterea dioptrică cea mai mică
cu care pacientul vede bine la distanţa de 5 m.

Astigmatismul
Astigmatismul este o ametropie de curbură, în razele de lumină ce pătrund în ochi nu
focalizează într-un punct, ci într-o serie de puncte, fiecare meridian al mediilor optice având focarul
propriu.
Astigmatismul regulat se caracterizează prin faptul că fiecare meridian are aceeaşi refracţie
în toate punctele sale, iar refracţia de la un meridian la altul se face treptat. Meridianul cu refracţia
cea mai slabă şi cel cu refracţia cea mai puternică sunt perpediculare unul pe celălalt şi se numesc
meridiane principale.
În condiţii normale, meridianul vertical este uşor bombat, ca urmare a turtirii ochiului de
către pleoapa superioară. Acest meridian are o refracţie miopică de -0,5 dioptrii determinând
astigmatismul fiziologic, care este compatibil cu vederea normală.
După refracţia meridianelor principale, există mai multe tipuri de astigmatism:
 simplu: un meridian principal este emetrop, iar celălalt este miop sau hipermetrop
 compus: ambele meridiane principale sunt mioape sau hipermetrope, dar cu grade
diferite
 mixt: unul dintre meridianele principale este miop, iar celălalt este hipermetrop.
Dacă meridianul principal este vertical este mai refringent, iar cel orizontal este mai puţin
refringent, astigmatismul se numeşte direct sau conform regulei. Dacă meridianul orizontal este mai
refringent decât cel vertical, astigmatismul se numeşte indirect sau contrar regulei.
Astigmatismul neregulat. Cauzele astigmatismului neregulat sunt afecţiunile corneene:
infiltrate, cicatrici, degenerescenţe. Caracteristica acestui tip de astigmatism o reprezintă
diferenţa de refracţie nu numai între meridiane diferite, ci şi între diferite puncte ale aceluiaşi
meridian.

Astenopia acomodativă
Astenopia acomodativă este o tulburare patologică a acomodaţiei, care se manifestă prin
oboseală oculară. Se datorează oboselii muşchiului ciliar. Deşi amplitudinea acomodativă este

16
normală, pe parcursul lucrului pacientul nu poate susţine efortul vizual. Simptomele sunt:
înceţoşarea vederii, dedublarea conturului literelor, citirea de aproape este dificilă. Uneori este
însoţită de cefalee, dureri difuze în orbite, migrene, stări de greaţă, congestie conjunctivală,
blefarită eritematoasă.

Paralizia acomodativă
Paralizia acomodativă este o tulburare patologică a acomodaţiei. Se manifestă prin
pierderea puterii acomodative din cauza paraliziei muşchiului ciliar. Se poate asocia cu paralizia
perechii a III-a de nervi cranieni sau poate fi izolată.
Cauzele paraliziei acomodative sunt: instalaţii cu atropină, midrium, nesinefrin,
intoxicaţii, difterie, sifilis, tumori cerebrale.
În funcţie de starea de refracţie a ochiului, paralizia acomodativă se manifestă diferit:
 la emetropi: va fi afectată vederea de aproape
 la hipermetropi: sunt afectate atât vederea de aproape, cât şi vederea la
distanţă
 la miopi: vederea este mai puţin afectată.

Spasmul acomodaţiei
Spasmul acomodaţiei este o tulburare patologică a acomodaţiei. Se manifestă prin
tulburarea vederii la distanţă şi păstrarea ei aproape normală la aproape. Este o stare de
contractură permanentă a muşchiului ciliar, ceea ce determină instalarea unei miopii spasmotice.
După un efort acomodativ mai mare, tonusul acomodativ se permanentizează, blocheză
acomodaţia, care nu se mai poate relaxa în vederea ladistanţă.Uneori este însoţit de cefalee şi de
mioză. Este frecvent la cei care lucrează mult aproape lucruri de fineţe.

Degenerarea maculară
Degenerescenta maculara este o boala oftalmologica in urma careia apare distrugerea
vederii centrale. Se produc leziuni la nivelul maculei, o zona mica aflata in partea posterioara a
globului ocular.
Exista doua forme de degenerescenta maculara. Ambele forme afecteaza doar un singur ochi, dar
daca boala apare la un ochi, in cele din urma va aparea si la celalalt.

17
* Degenerescenta maculara uscata (nonexudativa) este cea mai frecventa forma (90% din
cazuri). Apare treptat si de cele mai multe ori nu produce pierderi severe de vedere. In aceasta
forma, celulele si vasele de sange din interiorul maculei se vor distruge si vor produce depozite
hipertrofice (drusen) in polul posterior al ochiului. Acest lucru produce leziuni la nivelul maculei
si ii afecteaza capacitatea de a transmite mesaje catre creier. Vederea centrala devine treptat mai
slaba sau din ce in ce mai incetosata.
* Degenerescenta maculara umeda (exudativa) este mai putin frecventa, doar in 10% din cazuri.
Poate sa produca leziuni permanente ale maculei in timpul catorva luni sau chiar saptamani.
Forma exudativa apare in cazurile in care exista deja forma nonexudativa. Se vor forma vase de
sange de neoformatie (anormale) care sunt fragile. Aceste vase sangereaza producand distrugerea
maculei. De asemenea vor schimba pozitia normala a maculei, aflata in polul posterior al
globului ocular, distrugand vederea centrala.

Uveita
Uveita este inflamatia tractului uveal, care este format din iris (irita), corpul ciliar (ciclita)
si coroida (coroidita). Afectiunile inflamatorii ale ochiului se pot, insa, localiza la nivelul retinei
(retinita) sau al vascularizatiei retiniene (vasculita retiniana).
Inflamatia intraoculara este clasificata in functie de prezenta predominenta a semnelor de
inflamatie in segmentul anterior, posterior sau de prezenta acestora in cele doua segmente
oculare, in:
- uveita anterioara
- uveita posterioara (panuveita).
Uveita mai poate fi clasificata astfel:
- uveita acuta sau cronica
- uveita granulomatoasa sau negranulomatoasa.
In general, mecanismul fiziopatogenic al uveitei este imunologic dar la un numar
semnificativ de pacienti, la cei cu SIDA sau alte afectiuni imunologice, cauza primara este
infectia. Uveita este inflamatia tractului uveal, care este format din iris (irita), corpul ciliar
(ciclita) si coroida (coroidita). Afectiunile inflamatorii ale ochiului se pot, insa, localiza la nivelul
retinei (retinita) sau al vascularizatiei retiniene (vasculita retiniana).
Inflamatia intraoculara este clasificata in functie de prezenta predominenta a semnelor de
inflamatie in segmentul anterior, posterior sau de prezenta acestora in cele doua segmente
oculare, in:

18
 - uveita anterioara
- uveita posterioara (panuveita).
Uveita mai poate fi clasificata astfel:
- uveita acuta sau cronica
- uveita granulomatoasa sau negranulomatoasa.
In general, mecanismul fiziopatogenic al uveitei este imunologic dar la un numar
semnificativ de pacienti, la cei cu SIDA sau alte afectiuni imunologice, cauza primara este
infectia.

Orjeletul (ulciorul) si salazionul

Orjeletul (ulciorul) si salazionul sunt probleme care pot interveni la nivelul unei mici
glande sebacee de la nivelul pleoapei superioare sau inferioare.
Ulciorul (sau orjeletul extern) este infectia unei mici glande sebacee de la nivelul
pleoapei, care inconjoara baza unei gene. Initial apare ca o mica umflatura rosie, moale, care
atinge un maxim in 3 zile. Ulciorul se sparge apoi, dreneaza si se vindeca in aproximativ o
saptamana.
Orjeletul intern, ca si ulciorul este o infectie. Acesta afecteaza insa glanda sebacee mai
profund in interiorul pleoapei. Acestea sunt de obicei mai mari si dureaza mai mult decat
ulciorul.
Salazionul este o inflamatie a glandelor sebacee profunde de la nivelul pleoapelor. Nu
este o infectie. Salazionul tipic se dezvolta lent pe parcursul a 2-3 saptamani, in general fara
durere.

Conjunctivita
Conjunctivita este o inflamatie a mucoasei pleoapelor (tesutul subtire situat pe fata
posterioara a pleoapelor cu rol in apararea si mentinerea umeda a globului ocular).
Cauzele cel mai des incriminate in aparitia conjunctivitei sunt urmatoarele:
- infectia cu virusuri
- infectia cu bacterii (precum gonoreea sau chlamydia)
- factori iritanti precum sampoanele, praful, fumul de tigara, gazele si ceilalti poluanti de mediu,
clorul folosit in tratarea apei (piscine)
- alergenii, in special praful, fardurile, polenul, lentilele de contact.

19
Conjunctivita de cauza infectioasa (etiologie virala sau bacteriana), se poate transmite de la o
persoana la alta insa nu determina complicatii serioase daca este diagnosticata si tratata precoce.
Simptomele conjunctivitei difera in functie de gradul inflamatiei conjunctivei si include
urmatoarele:
- hiperemia conjunctivala (inrosirea mucoasei conjunctivale)
- hiperlacrimatie (cantitate excesiva de lacrimi)
- secretie alb-galbuie, care se depoziteaza la radacina genelor si coltul ochiului, in special dupa
somn
- secretie verzuie, groasa, aparuta la nivelul ochiului
- prurit conjunctival (mancarime, aparuta la nivelul mucoasei conjunctivale, care prin grataj
poate accentua hiperemia)
- arsuri oculare
- vedere incetosata
- fotofobie (sensibilitate crescuta la lumina).
Cand apare oricare dintre simptomele specifice conjunctivitei, este necesar consultul medical de
specialitate. Oftalmologul va realiza o examinare minutioasa a ochiului si eventual va recolta cu
ajutorul unui tampon steril o proba din secretia oculara patologica.
Examenului microbiologic al secretiei oculare, poate identifica cauza conjunctivitei, astfel incat
infectiile oculare virale sau bacteriene, inclusiv bolile cu transmitere sexuala (BTS), pot fi tratate
corespunzator.
Conjunctivita este o boala cu evolutie autolimitanta (se vindeca fara tratament dupa un anumit
interval de timp) sau care dispare dupa administrarea tratamentului corespunzator etiologic
(antibiotic). Cu toate acestea, trebuie sa se retina ca exista anumite forme de conjunctivita care se
pot agrava determinand complicatii serioase care pot duce la tulburari  de vedere. Conjunctivitele
care pot creea complicatii grave sunt cele cu gonoreea si chlamidia.
Conjunctivita infectioasa este o boala extrem de contagioasa si astfel nu exista un mod sigur de a
evita o posibila contaminare. Cu toate acestea pastrarea unei igiene corespunzatoare reduce riscul
contaminarii si aparitiei conjunctivitei. Conjunctivita alergica are o evolutie ciclica (sezoniera),
in functie de expunerea la alergenii care provoaca boala, de aceea este important sa se evite pe
cat posibil expunerile la alergeni (polen, praf, lentile de contact).

Cataracta

20
 Cataracta este o pelicula fina opaca aparuta la nivelul cristalinului, care blocheaza pasajul
fasciculului luminos catre retina (componenta nervoasa a globului ocular la nivelul careia se
formeaza imaginea), cauzand tulburari de vedere.
Există 2 tipuri de cataractă:
- cu etiologie şi patogenie insuficient cunoscute. În această categorie intră cataractă presenilă
şi cea senilă.
- cu etiologie şi patogenie cunoscute. În această grupă intră cataracta patologică, datorată unei
afecţiuni generale, cataracta complicată, care apare datorită unei alte afecţiuni oculare şi
cataracta traumatică, cauzată de un traumatism.
Există cataracta congenitală, care apare de la naştere, dar de cele mai multe ori cauza cataractei
este îmbătrânirea.
Cataracta senilă, cea mai întâlnită formă, are trei faze de evoluţie:
 faza incipientă, în care acuitatea vizuală scade progresiv
 faza intumescentă, în care acuitatea vizuală scade major.
 faza hipermatură, în care are loc dezorganizarea structurii cristalinului.
Acuitatea vizuală este scăzută, iar cristalinul este alb- lăptos cu nucleu brunescent.
Catarcta bilaterală nu are obligatoriu evoluţie paralelă la ambii ochi.
Tratamentul constă în intervenţie chirurgicală prin care se extrage cristalinul afectat şi se
înlocuieşte cu unul artificial.

Glaucomul
Glaucomul se caracterizeaza prin cresterea tensiunii intraoculare avand ca urmare
scaderea vederii si alterari ale fundului de ochi cu atrofiere de nerv optic. Apare la oameni trecuti
de 40 ani. La glaucom, de cele mai multe ori ereditatea are un rol important. Netratat duce la
pierderea completă a vederii.

Ambliopia
Vederea normala se dezvolta odata cu utilizarea obisnuita, in egala masura pentru ambii
ochi. Ambliopia, numita si "ochiul lenes", debuteaza de obicei cand un ochi nu este folosit
suficient pentru ca sistemul vizual din creier sa se dezvolte corespunzator. Creierul ignora
(neutralizeaza) imaginile de la nivelul ochiului strabic si foloseste numai cele formate in ochiul
sanatos, ceea ce determina o vedere nesatisfacatoare. Ambliopia de obicei afecteaza numai un

21
ochi, dar poate apare si la ambii ochi. Copiii pot dezvolta ambliopie de la nastere pana in jurul
varstei de 7 ani.
Un copil cu ambliopie poate sa nu realizeze ca foloseste un singur ochi. Ignorarea
imaginii din ochiul afectat este o reactie inconstienta pe care copilul nu o poate controla.
Este importantă depistarea fenomenului la vârte fragede pentru a putea fi corectat. Prin coperirea
ochiului normal, cel cu vedere mai slabă este forţat să se conecteze la creier ceea ce va avea ca
efect îmbunătăţirea acuităţii vizuale.

Capitolul 2
Consultanta optometrica
2.1 Prezentarea cabunetului de optometrie
Cabinetul de optometrie trebuie să aibă alături un spaţiu corespunzător amenajat, care să
funcţioneze ca sală de aşteptare.
Sala de recepţie este bine să fie amenajată ca o cameră pentru invitaţi, particulară sau de
club pentru a crea o atmosferă prietenoasă, primitoare. Mobilierul din camera de recepţie este de
preferat să aibă suprafeţe care să nu fie alergene şi să poată fi igienizate cu uşurinţă; un material
recomandat este materialul plastic. Nu se recomandă mobilier cromat deoarece dă un aspect
comercial şi creează o atmosferă rece. În cameră trebuie să existe atât scaune individuale, cât şi
fotolii sau o canapea. Este bine să se amenajeze în cadrul sălii de primire un colţ destinat
copiilor, care să aibă măsuţe rotunde şi scunde cu scaune corespunzătoare. Capacitatea sălii de
recepţie este recomandat să fie de aproximativ 7 locuri pentru un post de testare. Amenajarea
acestei săli este importantă prin atmosfera pe care o creează şi care trebuie să fie caldă şi
primitoare. De aceea, culorile finisajelor şi ale mobilierului şi decoraţunile trebuie alese cu grijă.
Plantele naturale nu ar trebui să lipsească. Consider că şi fondul sonor poate avea un rol
important. În acest spaţiu pot fi puse la dispoziţia clienţilor materiale informative referitoare la
ochelarii de corecţie şi la cei de protecţie. Sfatul profesionist al unui designer este necesar pentru
reuşita amenajării sălii de recepţie.
Cabinetul de optometrie trebuie să beneficieze de o compartimentare care să permită
atât dialogul optometrist- client, cât şi condiţii bune pentru diferitele testări optmetrice. Cabinetul

22
de optometrie trebuie să aibă o lungime de cel puţin 7m pentru a asigura distanţa standard dintre
pacient şi tabloul de teste (5m) şi pentru a asigura examinatorului posibilitatea de a se deplasa în
jurul scaunului pacientului sau pentru a permite destinderea scaunului pentru diferite testări. În
cabinet este importantă iluminarea corespunzătoare; pentru teste ca oftalmoscopia indirectă,
adaptometria şi perimetria în întuneric, în cabinet nu trebuie să fie lumină. Din motive optice,
suprafeţele echipamentelor trebuie să fie mate şi să aibă culori închise (negru, gri-închis). Se
reduc astfel reflexele pe suprafeţe, ceea ce face ca pacientul şi optometristul să nu fie jenaţi. În
cabinet, ar putea exista o canapea pentru însoţitorii pacientului sau pentru pacient când acesta se
află în perioada dintre testări. Este indicată amplasarea unei oglinzi care va fi folosită de pacient
pentru a învăţa aplicarea lentilelor de contact. Trebuie să existe o chiuvetă pentru ca
optometristul să-şi poată igieniza mâinile înainte şi după testări.
Cabinetul trebuie să dispună de o dotare modernă.
Echipamentul de bază pentru testarea optometrică constă în :
 echipament pentru examenul iniţial :
a. oftalmoscop de mână,
b. oftalmoscop binocular indirect,
c. disc Placido, prisma variabilă,
d. lampă stilou,
e. skiascop,
f. cilindru încrucişat,
g. lampa simplă.
 pentru examenul amănunţit este necesar un echipament complet, care în general se
compune din:
a. refractometru vizual sau auto-refractometru;
b. polaro-test;
c. tablou de teste pentru departe;
d. tablou de teste pentru aproape;
e. trusă cu lentile pentru testarea subiectivă;
f. echipament pentru campimetrie şi perimetrie;
g. teste pentru vederea în culori;
h. echipament pentru adaptometrie;
i. echipament pentru sensibilitate la contrast;

23
 j. sinoptofor, ambliofor, teste de dislexie.
Ultimele şase aparate se află în laboratoarele specializate şi pentru ambliopie şi testare a
aptitudinilor vizuale.
Atelierul pentru montarea şi repararea ochelarilor va avea în dotare:
frontifocometru, maşina de şlefuit manuală/ semiautomată/ automată, pupilometru,
marker rezistent la apă, foehn, şurubelniţe şuruburi, piuliţe, trusa de cleşti.
Pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, pentru asigurarea confortului
muncitorilor, atelierul va fi dotat cu mobilier ergonomic.
Spaţiul comercial este destinat primului contact cu clientul. De aceea este important să
se creeze prin amenajare o atmosferă degjată, primitoare. În acest spaţiu trebuie să fie existe
mobilier sau diverse stative moderne pentru expunerea produselor oferite.
NTSM SI PSI in cabinete de optometrie
Pentru incaperile in care se desfasoara activitatile de fabricare si montare a ochelarilor exista
prevederi legale. In functie de specificul functional al incaperii , aceasta trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii :
- sa aiba o suprafata plana si neteda pentru a nu ingreuna circulatia persoanelor , insa suficiet
de rugoasa si antiaderenta , pentru a nu permite alunecarea .
- sa fie rezistenta la uzura produsa de circulatia intensa a persoanelor.
- Sa nu se deformeze sub actiunea obiectelor intensa a persoanelor.
- Sa-si pastreze forma si aspectul timp indelungat in conditii de exploatare normala.
- Sa nu permita producerea prafului prin uzura normala.
- Sa permita realizarea reparatiilor curente intr-un mod usor ,rapid si comod.
- Sa fie rezistente la actiunile diferitilor agenti chimici , specifici tehnologiei din incaperea
respective
- Sa fie ignifuge
- Sa fie rele conducatoare de caldura
- Sa permita scurgerea apelor.

Finisajele peretilor si tavanelor incaperilor va fi executat din materiale adecvate

procesului tehnologic , astfel incat sa nu se produca degradarea prematura a acestora.
Finisajul trebuie sa permita curatarea usoara a peretilor si tavanelor.

24
 Un mare numar de accidente de munca au drept cauza utilizarea unor unelte de mana
necorespunzatoare. Cel mai des intalnite sunt accidente mecanice cum ar fi : lovituri , striviri
, fracturi ,intepaturi si taieturi. Pentru evitarea acestora , uneltele trebuie sa fie corect
manevrate si intretinute.
Uneltele de mana trebuie sa fie corect confectionate din materiale corespunzatoare
operatiile ce se executa. Uneltele prevazute cu articulatii : foarfece , clesti , nu trebuie sa aiba
joc de articulatie. Bratele de actionare ale acestora vor fi astfel executate incat la inchiderea
lor sa ramana un spatiu suficient intre ele pentru a preveni prinderea degetelor . Uneltele din
material trebuie sa corespunda standardelor in vigoare astfel incat in timpul utilizarii sa nu se
deformeze sau sa nu se fisureze.
Folosirea uneltelor deformate , fisurate , stirbite sau a uneltelor improvizate este strict
interzisa. Cozile si manevrele uneltelor trebuie sa fie netede , bine fixate si de dimensiuni
care a permita prinderea comoda.
Daca uneltele sunt dotate cu scule ce prezinta pericol de accidentare vor fi protejate
impotriva atingerii accidentale cu mana sau alta in parte a corpului.
Pentru evitarea electrocutarii este obligatoriu legarea la pamant a masinilor unelte si a
carcaselor metalice.
Se recomanda utilizarea ochelarilor de protectie in cadrul operatiilor de cioplire si
polizare. Folosirea aparatelor din dotarea masinilor unelte este obligatorie. Pietrele abrazive
si discurile diamantate se controleaza inainte de a fi folosite.
Principalele masuri de protectie sunt : oprirea masinii , folosirea ochelarilor , curatenia la
locul de munca. Atat opticianul cat si optometristul trebuie sa poatte halat alb curat. In
fiecare zi , la inceperea lucrului , trebuie verificate masinile , daca sunt in stare de
functionare. Zilnic inainte de inceprea programului se verifica starea de functionare a
aparatelor , daca functineaza corespunzator .

2.2 Ergonomia locului de munca al tehnicianului optometrist

Ergonomia locului de muncă, are în principal rolul de a armoniza într-un tot unitar,
elementele locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele muncii şi forţa de muncă), în
vederea asigurării condiţiilor, care să permită excutantului desfăşurarea unei activităţi bune, cu
consum minim de energie şi cu senzaţie de bună stare fiziologică. Prin loc de muncă se înţelege
suprafaţa sau spaţiul în care omul muncii sau un grup de oameni ai muncii, acţionează cu

25
ajutorul uneltelor de muncă asupra obiectelor muncii, în vederea extragerii sau transformării lor,
potrivit scopului urmărit. Organizarea ergonomică a locului de muncă impune parcurgerea unor
etape succesive, bine determinate. Prima etapă este documentarea şi înregistrarea datelor
necesare proiectării noului loc de muncă.Alegerea locului de muncă, atunci când avem de a face
cu studii de reorganizare a unor locuri de muncă, constă în stabilirea locurilor de muncă care se
justifică a fi analizate. Înregistrarea datelor studiului, constă în obţinerea de informaţii privind
organizarea locului de muncă (suprafaţa, mijloacele de muncă, forţa de muncă, obiectul muncii şi
condiţiile de mediu). Examinarea critică a situaţiei existente cu ajutorul metodei interogative
este o etapă ce urmăreşte eliminarea deficienţelor constatate şi stabilirea soluţiilor de
îmbunătăţire. Proiectarea organizării ergonomice a locului de muncă constă în proiectarea unor
variante noi, pe principii şi reguli ergonomice, dintre care se alege varianta ce prezintă cele mai
multe avantaje. În cadrul acestei etape se disting următoarele faze : proiectarea variantelor de
organizare a locului de muncă, calculul eficienţei şi alegerea variantei optime. Elaborarea
normativelor sau normelor de muncă este o etapă care are drept scop stabilirea consumului de
muncă, pentru realizarea elementelor procesului de muncă şi a acestuia în totalitate.

Executantul, cu ajutorul organelor sale de simţ, recepţionează informaţiile provenite

din zona sa de activitate. Pe baza acestor informaţii, precum şi a unor informaţii stocate în
memorie, ia o anumită 5
decizie, care este executată de organele sale executante. Aceste organe transmit decizia
mijlocului de muncă prin intermediul dispozitivelor de acţionare ale acestuia. Mijlocul de muncă
este acela care în permanenţă, prin intermediul unor aparate prezintă executantului informaţii
privind modul cum au fost executate comenzile. Funcţiile îndeplinite în cazul relaţiei executant –
mijloc de muncă, de fiecare element al relaţiei sunt:
a) funcţii îndeplinite de executant: - recepţionarea informaţiei de către factorul uman
poate fi făcută mai rapid sau mai lent, mai precis sau mai puţin precis, ea depinzând de modul de
prezentare a informaţiei. Această informaţie provine din exteriorul sau interiorul sistemului.
Ergonomia vizuală precizează modalităţile de intrare a informaţiilor, dar execuţia lor poate fi
facilitată prin asigurarea unui volum de informaţii optime ce poate fi prelucrat într-un interval de
timp minim. - acţionarea este legată de funcţia de recepţionare şi trasmitere a acţionărilor între
membrele superioare şi inferioare. De asemenea, se asigură o concepţie constructivă a

26
mijloacelor de acţionare, care conduce la consumuri minime de energie fizică şi nervoasă pentru
executant.
b) funcţiile îndeplinite de mijlocul de muncă : - execuţia comenzilor este funcţia
îndeplinită în totalitate de mijlocul de muncă şi depinde, de asemenea în totalitate, de soluţiile
tehnice adopate de proiectant ; - prezentarea informaţiei din interiorul sistemului se face cu
ajutorul aparatelor de măsură şi control cu care este echipat mijlocul de muncă. Concepţia
constructivă ergonomică a acestor aparate, asigură elementului uman o recepţionare
corespunzătoare a informaţiilor, deci o condiţie care conferă sistemului stabilitate şi fiabilitate.
Executantul şi mijlocul de muncă evoluează într-un anumit mediu fizic şi social, ce impune şi
influenţa acestor factori.
În vederea adaptării factorului uman la activitatea sa, în proiectarea ergonomică a
locului de muncă se va ţine seama de dimensiunile antropometrice, dimensiuni care variază de la
individ la individ, funcţie de sex, de zona geografică, regimul de viaţă din copilărie, practicarea
unor sporturi etc.
Echipamentul oferă posibilitatea utilizatorului să creeze un loc de muncă special adaptat nevoilor
sale, atât din punct de vedere antropometric, cât şi în raport cu nevoile sale vizule. Acest mod de
organizare a locului de muncă, previne accidentările repetate prin lovire de mobilier, oboseala
oculară etc. Echipamentul nu vindecă, dar previne îmbolnăvirea, este uşor de montat fiind natural
din acest punct de vedere, iar cunoştinţe minime de mecanică pot fi utilizate alături de manualul
său tehnic de montaj.
Zona de lucru este suprafaţa rezervată unui executant, individual sau colectiv, care
realizează aceeaşi lucrare, pentru a-şi îndeplini sarcinile de muncă. Ea trebuie corect
dimensionată, astfel încât să permită aşezarea mijoloacelor de muncă şi a obiectelor muncii
necesare executantului pentru desfăşurarea activităţii cu mişcări cât mai puţin obositoare. Se
disting următoarele zone de lucru: zona de lucru în plan orizontal şi zona de lucru în plan
vertical. Ambele zone se compun dintr-o zonă normală şi o zonă maximă.6
Indiferent dacă munca se desfăşoară în plan orizontal sau vertical, este recomandabil să tindem
ca mişcările să fie executate în sfera normală. În acest scop, materialele, piesele, butoanele spre
care se intind mâinile, este recomandabil să fie plasate în interiorul sferei normale de muncă,
după criteriul frecvenţei de utilizare. Pentru o amplasare raţională a dispozitivelor de acţionare, a
surselor de informaţii vizuale, pentru dimensionarea suprafeţelor de lucru, se va ţine seama, pe

27
lângă zonele de muncă şi de posibilităţile de rotire a ochilor şi a capului, pentru amplasarea
surselor de informaţii vizuale.
Ambianţa fizică constituie o componentă importantă în proiectarea ergonomică a locurilor
de muncă. Ea depinde de condiţiile organizatorice şi are implicaţii directe asupra bunei stări
fiziologice a executanţilor, cât şi asupra volumului şi calităţii producţiei.
Factorii care influenţează randamentul executantului la nivelul locului de muncă sunt de
natură :- individuală: pregătirea profesională, aptitudini, capacitate de învâţare şi adaptare,
interes pentru profesiune, motivaţie pentru muncă, aspiraţii, sistem de valori, sănătate,
experienţă, situaţie socială etc. ; - tehnică: tipul utilajului, gradul de uzură, modul de reglare etc.;
- organizatorică: metoda de muncă, normele de muncă, recrutarea, repartizarea, calificarea şi
integrarea personalului etc.; - psihosocială: climatul psihosocial de la locul de muncă, stil de
conducere etc.
Pentru ca în proiectarea şi organizarea ergonomică a locului de muncă, relaţia dintre
factorul uman şi activitatea sa să fie optimă, este necesar să se asigure orientarea, selecţia şi
repartizarea profesională a executantului potrivit locului respectiv. Aceste acţiuni presupun, pe
de o parte, stabilirea solicitărilor diferitelor locuri de muncă (analiza psihologică a muncii), iar pe
de altă parte, evaluarea posibilităţilor individuale ale celor care vor presta aceste activităţi.

2.3 Studiul de caz . Presbiopia

Presbiopia reprezinta diminuarea puterii de acomodare a ochiului o data cu inaintarea in
varsta, mai ales la distingerea obiectelor de aproape. Pe masura apropierii de varsta medie,
cristalinul (lentila ochiului) se subtiaza si isi pierde din elasticitate. Acomodarea vizuala
reprezinta capacitatea cristalinului de a-si modifica convexitatea si grosimea pentru a permite
focalizarea obiectelor aflate la diferite distante. Pierderea acestei proprietati duce la diminuarea
vederii, deoarece obiectele nu mai sunt focalizate bine. Aceste probleme incep sa fie remarcate in
jurul varstei de 45 de ani, cand pentru a citi dintr-o carte sau dintr-un ziar, acestea trebuie
indepartate de ochi pentru a vedea mai bine. In mod normal, muschii care sustin cristalinul se
relaxeaza si se contracta in functie de distanta la care se afla obiectele. In prezbiopie muschii
inca functioneaza, dar cristalinul isi pierde din elasticitate si nu-si mai poate modifica
convexitatea pentru a vedea bine obiectele de aproape. Imaginile sunt focalizate in spatele
retinei, in loc sa fie focalizate pe retina, aceasta determinand o vedere neclara. Pentru

28
imbunatatirea vederii se mareste distanta dintre obiect si ochi si astfel proiectia va avea loc la
nivelul retinei. De exemplu, se poate indeparta ziarul pana se obtine o imagine buna. Din acest
motiv prezbiopia este uneori numita sindromul "bratului scurt".
Cauze  
Prezbiopia este un proces normal in cadrul imbatranirii. O data cu inaintarea in varsta cristalinul
se subtiaza si isi pierde din elasticitate iar muschii ce sustin cristalinul sunt si ei usor afectati.
Aceste doua schimbari scad capacitatea de acomodare in special pentru vederea la apropiere.
Insa aceste modificari apar gradat, desi poate parea ca aceasta diminuarea a acomodarii survine
brusc.
 Simptome  
Principalul simptom al prezbiopiei este vederea neclara in special in distingerea obiectelor
apropiate. Aceasta se inrautateste la lumina slaba sau pe un fond de oboseala. Prezbiopia poate
de asemenea sa produca cefalee (dureri de cap) sau astenopie (oboseala ochilor).
Diagnostic  
Boala poate fi diagnosticata printr-un control oftalmologic obisnuit. Medicul oftalmolog va testa
acuitatea vizuala, puterea refractara (capacitatea ochiului de a schimba focalizarea de la
apropiere la departare), starea muschilor si starea retinei. Medicul va putea masura si dioptriile in
cadrul acestui consult.
Tratament  
In mod normal, prezbiopia poate fi corectata cu ochelari sau lentile de contact. Daca
persoana afectata de prezbiopie nu a avut nevoie de ochelari sau lentile de contact pana atunci, i
se va corecta vederea prin prescrierea unor ochelari pentru vederea de aproape. Cumpararea
ochelarilor fara recomandarea medicului ar putea fi suficienta pentru corectarea vederii, dar cel
mai bine ar fi consultarea unui specialist pentru a determina exact ochelarii necesari. Daca totusi
se doreste cumpararea unor ochelari fara a avea o reteta de la medicul specialist trebuie sa se
incerce mai multe perechi de ochelari de diferite dioptrii pentru ai nimeri pe cei potriviti, astfel
incat sa se poata citi fara ca ochii sa oboseasca.
Daca prezbiopia se suprapune la o persoana care deja foloseste ochelari pentru apropiere,
distanta sau astigmatism este nevoie de o noua reteta. Se recomanda folosirea unor lentile
bifocale in care partea superioara a lentilei este pentru vederea la distanta si partea inferioara
pentru vederea de aproape. Alte optiuni sunt lentilele trifocale ce corecteaza atat vederea de
aproape si distanta cat si pe aceea la o distanta medie. Acestea sunt lentilele de contact bifocale

29
sau doua lentile de contact cu rol diferit, care corecteaza vederea la distanta in ochiul mai putin
afectat de prezbiopie si vederea de aproape in ochiul afectat mai mult de prezbiopie. Pe masura
ce boala avanseaza se recomanda consultul de specialitate pentru noile modificari.
Daca nu se doreste folosirea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact se poate apela si la
chirurgie pentru a corecta prezbiopia. Procedurile folosite in tratamentul prezbiopiei sunt:
LASIK - un tip de operatie laser folosita pentru a schimba forma corneei pentru reducerea
dioptriilor ochelarilor sau lentilelor de contact la persoanele cu miopie severa; PRK -
keratectomie fotorefractara, care foloseste laserul pentru a modela corneea si inlocuirea
cristalinului natural cu unul artificial prin implant.
Nici una din aceste interventii chirurgicale nu va reda vederea intr-o stare perfecta. De exemplu,
se poate efectua interventia chirurgicala pentru corectarea vederii la distanta si se recomanda
folosirea ochelarilor pentru citit pentru corectarea vederii de aproape sau se poate interveni
chirurgical la unul din ochi pentru corectarea vederii la distanta si la celalalt ochi pentru
corectarea vederii la apropiere. In acest moment sunt studiate si testate noi proceduri pentru
corectarea prezbiopiei.
Evolutie
Vederea de aproape se inrautateste datorita prezbiopiei in jurul varstei de 45 de ani. Pana la 60 de
ani ochii isi vor pierde capacitatea de acomodare in mod continuu necesitand schimbarea
dioptriilor ochelarilor sau a lentilelor de contact. La aceasta varsta (60 de ani) acest proces se
opreste si vederea nu se mai inrautateste.
Metode şi mijloace de testare
Testele necesare pentru determinarea presbiopiei sunt: determinarea acuităţii vizuale la
distanţă, testul Donders, autorefarctometria, determinarea amplitudiniii de acomodare şi testul
subiectiv folosind optotipul pentru aproape.
Determinarea acuităţii vizuale.
Acuitatea vizuală reprezintă capacitatea ochiului de a distinge separat două obiecte
alăturate. Se determină capacitatea ochiului de a aprecia forme, contururi şi detalii spaţiale.
Spaţiul în care se realizează determinarea acuităţii vizuale trebuie să fie separat de spaţiul
de vânzare.
Testarea decurge astfel: pacientul este aşezat la o distanţă de 5m de optotip. Distanţa este
de 5m pentru că aceasta este distanţa la care ochiul nu mai face efort acomodativ.

30
 Optotipul este un dispozitiv standard, care are un fond luminat uniform pe care sunt
dispuse litere, cifre, semne, figuri aşezate în ordine crescătoare a mărimilor, care trebuie văzute
de pacient de la o anumită distanţă. Există mai multe feluri de optotip: optotipul Snellen foloseşte
litera E în diferite poziţii, optotipul Landolt foloseşte inele, optotipul Lebenshon foloseşte litere
aşezate astfel încât nu pot fi memorate. Acesta din urmă este cel mai folosit având avantajul că
permite formularea de întrebări simple, la care pacientul poate formula răspunsuri simple ( deci
nu se creează confuzii), caracterele nu pot fi memorate de către pacient, astfel încât dacă nu le
vede clar nu le recunoaşte, iar testul conţine linii orizontale , verticale, oblice şi curbe. Se
folosesc doar literele D, E, F, K, H, O, N, P, R, T, U, X, Z.
Acuitatea vizuală creşte în funcţie de luminarea fondului, de contrastul literelor, dacă
ochiul este adaptat.
Examinarea pacientului se face pe rând cu fiecare ochi, apoi cu ambii ochi. Dacă
pacientul este tânăr şi vede ultimul rând înseamnă că este emetrop sau hipermetrop. Se pun
lentile cu dioptrii +; dacă vede bine cu +1 este hipermetrop şi vom pune lentile cu + cu valori
crescătoare până la cea mai mare valoare la care vede bine. Lentila cu valoare pozitivă cu care
vede cel mai bine este valoarea hipermetropiei relative. Dacă nu vede cu lentila +1 înseamnă că
este emetrop.
Testarea cu optometrul lui Donders
Optometrul lui Donders este format din trei fire întinse într-un cadru metalic, sub formă
de harpă. Se apropie de ochi şi se notează distanţa de la care firele sunt văzute dublu.
Refractometria
Se proiectează pe retina pacientului un test format din două jumătăţi de linii paralele
orizontale şi două jumătăţi de linii verticale perpendiculare pe cele orizontale. Liniile orizontale
determină refracţia în meridianul orizontal, iar cele verticale determină refracţia meridianului
vertical. Când imaginei mirei este clară, citim pe scara gradată valoarea ametropiei.
Autorefractometria computerizată determină automat refracţia oculară. Există două tipuri
de refractometre: cele destinate refractometriei subiective şi cele destinate refractometriei
obiective. Refractometrul efectuează măsurători de biometrie oculară, calculează valoarea
refracţiei oculare şi înregistrează automat refracţia
Refractometrele automate construite pe principiul skiascopiei sunt formate din:
 sistem de iluminare a retinei care nu solicită acomodaţia
 sistem de detecţie- receptori fotoelectrici transcriu calitatea fascicolului emergent al ochiului

31
 sistem de aliniere a ochiului- se centrează sistemul optic al ochiului prin ghidarea mirelor
verzi în cruce reflectate pe cornee, care trebuie aliniate pe pupila văzută printr-un telescop sau
printr-un monitor video
 sistem de relaxare a comodării-o miră care are o mişcare de du-te-vino, de aceea este văzută
când şters, când precis
 sistem de afişare a detrminării- cu imprimantă.
Pacientul va fi informat că se va fixa mira dezacomodativă şi se va măsura refracţia
fiecărui ochi.

Amplitudinea de acomodare
Testul are ca scop evaluarea amplitudinii de acomodare. Materialele folosite pentru
testare sunt: foropterul (trusa de testare subiectivă) şi tabloul de optotipuri pentru aproape.
Condiţiile în care se desfăşoară testarea sunt următoarele: iluminare ambiantă standard,
ţinta este intens iluminată, tabloul de optotipuri este aşezat la 33cm. În faţa ochilor se aşează
compensarea subiectivă. Se cere subiectului să citească literele din tabloul de optotipuri
corespunzătoare acuităţii maxime. Dacă subiectul poate citi, se adaugă lentile sferice negative în
trepte de –0,25dpt., binocular, până ce subiectul reclamă că ţinta este definitiv neclară. Valoarea
lentilei minus adăugată este sumată cu + 2,50dpt. De exemplu: Compensarea subiectivă iniţială +
1,00dpt. Lentile negative adăugate –3,00 dpt.
Dacă subiectul este presbit, se adaugă lentile sferice pozitive în trepte de +0,25 dpt.
binocular până ce citeşte ţinta cu dificultate. Puterea lentilei pozitivă adăugată la compensarea
nr.7 este scăzută din 2,50 pentru a se obţine amplitudinea

Metode şi mijloace de ameliorare

Corecţia optică a presbiopiei se realizează cu lentile convexe adăugate pentru vederea la
distanţă (lentile adiţionale), având în vedere obişnuinţa persoanei. Adiţionala maximă este de +3
D, care aduce punctul proximum la distanţa de 28 cm. Convergenţa va fi relaxată prin prisme cu
baza intern.
În cazurile de ametropii necorectate, se înregistrează situaţii specifice.
La hipermetropi, presbiopia se va simţi mai curând decât la emetropi deoarece o parte din
acomodaţia sa restantă este folosită pentru obţinerea unei vederi mei clare la distanţă şi de aceea
nu rămâne suficientă pentru vederea aproape.

32
 La miopi, presbiopia va apărea mai târziu deoarece aceştia utilizează o acomodaţie mai
mică decât emetropii pentru a citi la distanţa de 33cm
(miopie mică-sub 3D). Miopii cu 3-4D citesc fără acomodaţie la o distanţă normală. Dacă este
vorba despre miopii cu valori mai mari, indivizii pot citi fără lentile, dar apropie textul de ochi.
În cazul ametropiilor corectate, presbiopia se resimte la vârste diferite pentru vederea
departe, în funcţie de tipul ametropiei şi de tipul corecţiei (ochelari sau lentile corneene).
La hipermetropul corectat cu lentile corneene, presbiopie se resimte la fel ca la emetrop,
la aceeaşi vârstă.
La hipermetropul bine corectat cu ochelari pentru departe, presbiopia se va resimţi mai
devreme decât la emetrop. Fenomenul apare cu atât mai devreme cu cât hipermetropia are
valoare mai mare.
La miopul corectat cu lentile corneene, presbiopia va apărea la aceeaşi vârstă ca la
emetrop, el utilizând pentru vederea aproape aceeşi acomodaţie.
La miopul corectat cu ochelari, efectele presbiopiei se vor face simţite mei târziu.
Corecţie cu ochelari cu lentile convexe determină, în vedere aproape, efectul prismatic cu vârful
extern. Acesta este cu atât mai accentuat cu cât valoarea miopiei este mai mare. Cititul se face cu
o subconvergenţă, deci cu subacomodaţie şi presbiopia se va resimţi mai târziu cu cât miopia este
mai mare. De aceea, persoanelor cu miopie care au vârsta în jur de 40 ani şi care doresc lentile
corneene în locul corecţiei cu ochelari, trebuie să li se atragă atenţia asupra faptului că presbiopia
va apărea mai devreme.
Miopul, datorită presbiopiei, va trebui să micşoreze valoarea lentilelor pentru citit sau
chiar să renunţe la ochelarii pentru aproape.
În cazul astigmatismului hipermetropic, presbiopia este mai precoce, în timp ce în cazul
astigmatismului miopic, simptomele presbiopiei se vor face simţite mai târziu.
În cazul astigmatismului invers miopic sau hipermetropic, efectele asupra vederii de aproape vor
apărea mai repede.
În cazul anizometropiei, unul dintre ochi poate fi folosit pentru vederea aproape, iar
celălalt pentru vederea departe. Acest lucru determină tulburări ale vederii binoculare-
heteroforie, insuficienţa de convergenţă. În această situaţie, scopul tratamentului este de a aduce
punctul proximum la distanţa la care se face lucrul de aproape, pentru a restabili amplitudinea
acomodativă necesară unei vederi de aproape utilă.

33
 Pentru corecţia presbiopiei se vor prescrie lentile sferice convergente cu o putere
dioptrică egală cu diferenţa dintre acomodaţia necesară pentru a vedea clar la distanţa de 25-
33cm şi amplitudinea acomodativă restantă. Lentilele convergente înlocuiesc deficitul de
acomodaţie. Ele se prescriu pentru distanţa de 25-33cm sau mai mult, în funcţie de ocupaţia
individului.
Se va prescrie lentila cea mai puternică cu care vede cel mai bine. Purtarea unei lentile
prea puternice poate produce paralizia acomodaţiei.
La emetropi, se prescrie +1D la 45 ani, +2D la 50 ani, +2,5D la 55 ani. +3D la 60 ani, +3,5D sau
+4D la 65 ani. Mărirea progresivă şi continuă a puterii lentilelor urmează micşorarea progresivă
şi continuă a acomodaţiei.
Pentru corecţia de aproape, se va menaja 1/5 dn amplitudinea de acomodaţie pentru ca
punctul proximum să fie adus la distanţa obişnuită de lucru de aproape şi să se poată menţine
fără oboseală.
Pentru prescrierea corecţiei se va avea în vedere refracţia pacientului. În caz de
ametropie, se va avea în vedere lentila cu care ochiul în repaus acomodativ devine emetrop; la
aceasta se adaugă algebric valoarea lentilei necesară vârstei. Astfel, pentru un hipermetrop de 50
ani cu 2 D, care are nevoie de +2 D pentru a deveni emetrop, se adugă +1,5 D lentila
recomandată vârstei sale. Acestui pacient i se va prescrie o lentilă de 2+1,5= 3,5 D. Pentru un
individ de 50 ani, cu miopie -3 D, care are nevoie de o lentilă -3 D pentru a deveni emetrop, se
adugă +1,5 D lentila specifică vârstei.Lentila prescrisă va fi: -3+1,5= -1,5 D. Deci acest individ
poate citi fără ochelari. Pentru miopii peste 4 D nu este nevoie de ochelari pentru citire.
În cazul ametropiilor anterioare, pacienţilor cu presbiopie li se prescriu lentile cu dublu
focar, pentru distanţă şi pentru aproape, având avantajul de a nu schimba ochelarii la trecerea de
la vederea aproape la vederea departe. În funcţie de necesităţile profesionale, se pot recomanda
lentile cu triplu focar sau progresive, care necesită o centrare extrem de riguroasă.
Consecinţele necorecţiei
Se poate ajunge la astenopie acomodativă, care constă în oboseala muşchiului ciliar, dacă
nu se folosesc la timp ochelarii pentru aproape sau ei nu sunt purtaţi în mod constant. Se
manifestă prin înceţoşarea vederii, lăcrimare, cefalee frontală, stare de greaţă.
O altă consecinţă constă în paralizia acomodaţiei, care constă în paralizia muşchiului
ciliar. Emetropul constată o diminuare a vederii de aproape, hipermetropul nu vede bine nici
aproape, nici la distanţă, miopul este mai puţin afectat, ajungând să vadă bine de aproape. În

34
această situaţie, se prescrie pilocarpină şi o corecţie optică pentru aproape mai mare cu +3, +4
dioptrii faţă de corecţia pentru distanţă.
Tipul compensării
Pentru corecţia presbiopiei se vor prescrie lentile sferice convergente cu o putere
dioptrică egală cu diferenţa dintre acomodaţia necesară pentru a vedea clar la distanţa de 25-33
cm şi amplitudinea acomodativă restantă. Lentilele convergente înlocuiesc deficitul de
acomodaţie. Ele se prescriu pentru distanţa de 25-33 cm sau mai mult, în funcţie de ocupaţia
individului.
Se va prescrie lentila cea mai puternică cu care vede cel mai bine. Purtarea unei lentile
prea puternice poate produce paralizia acomodaţiei.
La emetropi, se prescrie +1D la 45 ani, +2D la 50 ani, +2,5D la 55 ani. +3D la 60 ani,
+3,5D sau +4D la 65 ani. Mărirea progresivă şi continuă a puterii lentilelor urmează micşorarea
progresivă şi continuă a acomodaţiei.
Pentru corecţia de aproape, se va menaja 1/5 dn amplitudinea de acomodaţie pentru ca
punctul proximum să fie adus la distanţa obişnuită de lucru de aproape şi să se poată menţine
fără oboseală.
Pentru prescrierea corecţiei se va avea în vedere refracţia pacientului.în caz de ametropie,
se va avea în vedere lentila cu care ochiul în repaus acomodativ devine emetrop; la aceasta se
adaugă algerbric vaoarea lentilei necesară vârstei. Astfel, pentru un hipermetrop de 50ani cu 4D,
care are nevoie de +4D pentru a deveni emetrop, se adaugă +1,5D lentila recomandată vârstei
sale. Acestui pacient i se va prescrie o lentilă de
4D+ 1,5D= 5,5D. Pentru un individ de 50 ani, cu miopie -2D, care are nevoie de o lentilă -2 D
pentru a deveni emetrop, se adugă +1,5D lentila specifică vârstei.lentila prescrisă va fi: -2+1,5= -
0,5D. Deci acest individ poate citi fără ochelari. Pentru miopii peste 4D nu este nevoie de
ochelari pentru citire.
În cazul ametropiilor anterioare, pacienţilor cu presbiopie li se prescriu lentile cu dublu
focar, pentru distanţă şi pentru aproape, având avantajul de a nu schimba ochelarii la trecerea de
la vederea aproape la vederea departe. În funcţie de necesităţile profesionale, se pot recomanda
lentile cu triplu focar sau progresive, care necesită o centrare extrem de riguroasă.
Prescriptie optometrica
Tehnicianul optometrist trebuie să parcurgă toate etapele consultului pentru a se asigura
de corectitudinea indicaţiei pe care o va da clientului său. Aceste etape sunt: istoria vizuală a

35
clientului, starea de sănătate, aparenţa fizică, aparenţa psihologică, măsurătorile antropometrice,
chestionarul, analiza nevoilor vizuale.

Doamna Andreia Manole are 46 ani. Este prima dată când se adresează cabinetului nostru de
optometrie deoarece are probleme vizuale , nu mai vede cu ochelarul anterior.
Primele date despre clienta noastra sunt date generale :
Data consultaţiei: 24.01.2014
Nume şi prenume: Andreia Manole
Adresa: Cluj, b-dul Avram Iancu, nr. 41
Data naşterii: 7.02.1968
Starea materială: bună * , medie , precară
Ocupaţia: grafician
Starea civilă: căsătorita
Mediul de lucru: atelierul de pictură, lumină artificială.

Starea de sănătate
Datele importante despre starea de sănătate a clientei noastre le-am aflat aplicând chestionarul
următor :
Aveţi probleme cu tensiunea arterială? Ce valoare are în mod obişnuit? Nu
Aveţi artero-scleroză? Nu
Aveţi probleme digestive? Rar
Aveţi/ aţi avut probleme renale? Nu
Aveţi/ aţi avut hepatită? Nu
Aveţi diabet? Nu
Sunteţi alergic? Nu
Sunteţi o persoană nervoasă? Nu
Aveţi/ aţi avut probleme neuro-psihice? Nu
Aveţi probleme cu auzul? Nu
Aveţi probleme cu dantura (dureri, infecţii) ? În copilărie
Aţi suferit traumatisme craniene? Nu
Aveţi migrene? Nu
Cauze: -
Aţi fost anesteziat total sau parţial pentru intervenţii chirurgicale? Nu
Aveţi menstruaţie? -
Sunteţi însărcinată? -
Aţi suferit paralizii generale sau locale? Nu
Vă administraţi medicamente care influenţează vederea? Nu
Aveţi claustrofobie? Nu
Aveţi ameţeli, greţuri în automobil? Nu

36
Datele despre constituţia fizică a clientului nostru sunt sintetizate în tabelul următor:
Talie 1,65m
Greutate 58 kg
Postura (în picioare şi pe scaun) Spate drept
Ţinută normală
Anomalii anatomice Nu
Ticuri Absente
Dantura Fără probleme
Forma capului Ovală
Auz Bun
Strabism Nu
Aspectul pleoapelor Rectiliniu
Poziţii anormale ale capului Nu
Poziţa ochelarilor vechi Corectă
Poziţia pleoapei la citit Normală
Pielea Brunet

Comportamentul clientului nostru: este normal:

Comportament general Normal
Limbaj, mod de exprimare Elevat
Personalitate Echilibrată
Temperament Melancolic
Emotivitate, timiditate Nu
Inteligenţa Nivel superior
Memorie vizuală Bună
Scris regulat/ neregulat Regulat
Lectura Ritm normal
Modelul de activitate În majoritatea timpului- atelierul de pictură,
lumină artificială
Ochelari existenţi OD: sf +0,75dpt
OS: sf +1dpt
Observaţii -

Măsurători antropometrice
Principalele măsurători antropometrice ce trebuie realizate sunt: distanţa interpupilară,
unghiurile de faţă şi de pantă ale nasului, lăţimea capului, intervalul auricular şi cel sfenoidal,
înălţimea sprâncenelor în raport cu pupila, lăţimea nasului la 10- 15mm sub linia de referinţă,
diametrul irisului şi al pupilei, deschiderile palpebrale, lăţimea capului.
Distanţa interpupilară, care se măsoară separat pentru ochiul stâng şi pentru cel drept
luând ca origine rădăcina nasului. Dacă există asimetrii, acestea trebuie evidenţiate şi notate. Se

37
notează înălţimea pupilară faţă de linia de referinţă, lăţimea nasului pe linia cozilor ochilor minus
12mm de la cornee.
Unghiurile de faţă şi de pantă ale nasului, lăţimea capului, intervalul auricular şi cel
sfenoidal. Intervalul auricular se măsoară între două puncte situate în vârful superior al joncţiunii
urechii externe. Braţele unui ochelar normal se deschid până la valoarea acestei dimensuni minus
10mm. Dacă braţele sunt mai suple, din această lungime se scad 12- 15mm, iar dacă sunt mai
rigide se scad circa 5mm. Intervalul sfenoidal se măsoară între două puncte aflate în fundul
oaselor sfenoidale, înainte de tâmplă şi în spatele cozilor sprâncenelor. Se notează şi inegalitatea
înălţimii urechilor.
Datele din următorul chestionar le-am obţinut în urma interviului realizat în prezenţa medicului
oftalmolog.

Din descrierea problemei vizuale pe care o acuză clientul npstru, am reţinut faptul că la
vârsta de 43 ani a fost diagnosticat cu presbiopie. De atunci poartă ochelari actuali cu dioptri de
+0,75dpt pentru OD şi +1dpt pentru OS.
În ultimul timp, este deranjat de manifestările oculare care apar la scurt timp după
începerea lucrului. Acuitatea sa vizuală în lucrul de aproape a scăzut fiind nevoit să îndepărteze
obiectele de ochi şi, după un timp, să abandoneze lucrul. A observat că după efort vizual susţinut,
apar dureri de cap, lăcrimarea şi înroşirea ochilor, senzaţia de înţepături în ochi şi, uneori,
senzaţie de greaţă.

Plângerea Control la cerere Data apariţiei: 2005 Severitate: Nu

Corecţia purtată:
OD: sf +0,75dpt
OS: sf +1dpt
Vedeţi cu ambii ochi? Da
Vederea clară alternează cu vederea neclară? Nu
Claritatea vederii este afectată de apariţia punctelor, a Nu
umbrelor, a pânzei pe ochi?
Aveţi dificultăţi când vă concentraţi asupra unui lucru? Nu
Vă dor ochii? Da, la efort prelungit
Aveţi înţepături, usturimi? Da, la efort prelungit
Vă ard ochii? Nu
Vedeţi dublu? Nu
Există senzaţia de nisip în ochi? Nu
Se înroşesc ochii? Da
Apare oboseala vizuală? Da

38
Clipiţi des? Nu
Aveţi dureri de cap? Da, la efort prelungit
Lăcrimaţi? Da, la efort prelungit
Aveţi ameţeli, greţuri? Da, la efort prelungit
Aveţi ochii roşii permanent? Nu
Aveţi fotofobie? Nu
Ce fel de accidente oculare aţi avut? Când? Nu
Aveţi glaucom? La ce ochi? Ce tratament urmaţi? Nu
Aţi fost expus la radiaţii puternice? Nu
Aţi avut arsuri termice sau chimice care v-au afectat Nu
ochii?
Câmpul vizual este afectat? Nu
Distingeţi culorile? Da
Când aţi fost la ultimul control oftalmologic? Care a fost 2005; presbiopie
diagnosticul?
De când purtaţi ochelari? De ce? 2005; vedere slabă
Aveţi dificultăţi de vedere? Departe Ecran Tv Citit
*

Primul test efctuat a fost determinarea acuităţii vizuale. Testarea a decurs astfel: am
aşezat clientul pe un scaun situat la 5m distanţă de optotip. Am pus rama de probă clientului, am
obturat ochiul stâng pentru a testa ochiul drept. am constat că ochiul drept este emetrop la
distanţă, clientul desluşind toate semnele optotipului. Am obturat ochiul drept pentru efectua
testarea ochiului stâng. Rezultatul este acelaţi ca în cazul ochiului drept.

Refractometria automată a fost următorul test. Am aşezat clientul pe scaun cu fruntea

sprijinită pe suportul special şi bărbia în mentonieră. Măsurătorile efectuate au evidenţiat
următoarele valori:

OD +0,5 dsf
OS +1,0 dsf
DP = 64 mm VD
Pentru stabilirea corecţiei pentru vederea de aproape, am aşezat clientul pe scaun şi am
pus rama de probă. În faţa clientului se afla optotipul pentru aproape. Am obturat ochiul stâng şi
am testat vederea pentru aproape a ochiului drept folosind lentile de +1 dsf , cu care pacientul nu
vede prea clar, apoi + 1,25 dsf, cu care clientul vede mai bine, şi apoi cu + 1,50 dsf, lentilă cu
care pacientul vede foarte clar. Am obturat ochiul drept pentru a testa ochiul stâng. Am început

39
cu o lentilă + 1,50 dsf, care a clarificat puţin vederea clientului, apoi cu o lentilă + 1,75 dsf, cu
care imaginea a devenit mai clară şi apoi cu o lentilă + 2dsf, care a dat cea mai clară imagine.
Am verificat vederea de aproape în binocular folosind lentilele + 1,50 dsf pentru ochiul drept şi +
2 dsf pentru ochiul stâng. Clientul a declarat că vede foarte clar semnele optotipului pentru
aproape fără a le vedea mărite.

C apitolul 3
Ochelarul de corectie
3.1 Partile componente ale ochelarului de corectie
Ochelarii sunt instrumente optice care au rolul de a proteja ochiul sau de a corecta
anumite defecte de vedere.
Ochelarii sunt alcătuiţi din rama propriu-zisă şi lentile.
Rama are rolul de a poziţiona, cât mai corect, lentila pe axul optic al ochiului.
Rama pentru ochelari este formată din:
cadru, care este suportul pentru lentile
braţele pentru fixarea ochelarilor după urechi
şaua nazală.
Ramele trebuie să aibă următoarele caracteristici: să fie estetice, uşoare, rezistente
la agenţi fizici şi chimici, neinflamabile, durabile şi uşor de prelucrat.
Clasificarea ramelor se realizează după mai multe criterii:
După destinaţie:
rame pentru ochelari de protecţie
rame pentru ochelari de corecţie.
După formă:
rotunde,
pătrate
trapezoidale.
După materialul din care sunt confecţionate:

40
rame din material plastic
rame metalice.
După procedeul de obţinere:
rame realizate manual
rame realizate prin presare mecanică
rame realizate automat
După elementele componenete:
rame perivist (semirame cu braţe)
cu cadrul şi braţele executate cu elementele clasice de fixare .
Materialele din care se confecţionează ramele pentru ochelari sunt
materiale plastice,
materiale metalice
combinaţii de materiale plastice cu materiale metalice.

Ramele mixte – părţi componente

Ramele mixte pot avea cadrul confecţionat din materiale metalice şi braţele confecţionate
din celuloid; cadrul confecţionat din celuloid şi braţele confecţionate din materiale metalice sau
rame cu cadrul şi braţele confecţionate din materiale metalice şi partea superioară a cadrului
confecţionată din materiale plastice.
Ramele perivist sunt confecţionate din mase plastice sau materiale metalice, fără partea
inferioară; lentilele se fixează în ramă cu ajutorul firului de naylon care trece prin găurile
executate în lentile şi în ramă. Pentru a evita spargerea lentilei, găurile se execută una în zona
temporală şi una în zona nazală, astfel încât, în momentul strângerii firului, tensiunile care apar
să nu fie pe aceeaşi direcţie.
Ramele glazant sunt confecţionate din metal; lentilele se fixează prin şuruburi cu bride
metalice sau cu cleme.ramele de ochelari trebuie să fie estetice, uşoare, rezistente la agenţi fizici
şi chimici, neinflamabile, durabile, uşor de prelucrat.

Ramele executate din materiale plastice- părţi componente

Materialul plastic din care se confecţionează ramele poate fi natural sau sintetic.
În trecut, se confecţionau rame de ochelari din materiale naturale cum ar fi : coarnele animalelor,
fildeş, carapacea de broască ţestoasă (baga).

41
 Materialul plastic poate fi:
 Materialul plastic sintetic termoplast poate fi modelat prin încălzire, fără să sufere
modificări fundamentale. Procesul de încălzire şi de răcire poate fi continuat fără ca
aceasta să fie în detrimentul proprietăţilor plastice ale materialului.
 Materialul plastic sintetic termorigid suferă reacţii chimice ireversibile când are loc
procesul de polimerizare.
Materialele plastice termoplaste sunt cele mai bune pentru ramele de ochelari, deoarece
permit eventuale modificări de formă după fabricare.
Materialul plastic poate fi obţinut prin mai multe metode: prin turnare şi prin presare sau prin
turnare şi prin injecţie.
Materiile prime sunt obţinute, de obicei, sub formă de bastoane, de foi, tuburi sau sub formă
de granule pentru turnarea prin injecţie.
Ramele de ochelari sunt executate din material sub formă de foi. Plăcile din material plastic
sunt suprapuse în rânduri de culori şi forme diferite. Pentru ramele de greutate normală, se
foloseşte folie cu grosime de 4mm. Efectele decorative sunt obţinute din metale sau alte
incluziuni în stratul de materiale.
Materialele plastice folosite pentru fabricarea ramelor de ochelari sunt:
 Nitratul de celuloză sau celuloza este cel mai important constituent al celulelor
plantelor.
 Bumbacul este cea mai bună sursă de celuloză brută. După spălare, purificare, albire,
bumbacul este încălzit într-un amestec de acid sulfuric şi acid azotic; urmează amestecarea
nitrocelulozei cu plastifiant şi pigmenţii pentru culoare. Amestecul se filtrează şi se toarnă în foi
presate într-un bloc rectangular. Acest material se poate forma şi prelucra uşor, are luciu
strălucitor, îşi menţine forma la căldură şi umiditate. Un dezavantaj îl constituie aprinderea lui
uşoară şi arderea foarte rapidă. Se înmoaie la 70˚C şi se prelucrează la cald între 100˚C şi 130˚C.
 Celuloidul este un nitrat de celuloză în care se adaugă ca plastifiant camfor. Grosimea
celuloidului folosit pentru ramele de ochelari variază între 2 şi 8 mm..
 Acetatul de celuloză se foloseşte de puţin timp la fabricarea ramelor pentru ochelari.
Tehnologia de fabricare este aceeaşi cu a nitratului de celuloză, diferenţa costând în înlocuirea
procesului de nitrare cu cel de acetare folosindu-se acidul acetic şi alegerea plastifiantului.
Avantajul acetatului de celuloză constă în faptul că se poate utiliza bucăţile care cad la fabricarea
ramelor. Dezavantajele acestui material sunt: absoarbe umezeala şi se înmoaie la temperaturi

42
ridicate, este mai puţin inflamabil şi arde la temperaturi mai ridicate, îmbătrânire lentă şi apariţia
de mici fisuri, schimbarea culorii şi pierderea luciului.
 Naylonul se foloseşte la confecţionarea ramelor pentru ochelarii de soare; se prelucrează
sub formă de granule turnate prin injecţie.

Părţile componente ale ramelor executate din material plastic sunt:.

Cadrul reprezintă partea din faţă a ramei de ochelari, iar principalul său rol este de a fixa
lentilele. Cadrele pot fi confecţionate din celuloid, acetat de celuloză, celuloid cu strat de acetat
de celuloză.
Cadrul nu trebuie să afecteze câmpul vizual; uneori se pot face mici compromisuri când
se ţine cont de modă şi de estetică.
Rama trebuie să fie astfel potrivită încât pupila ochiului aflată în repaus să corespundă cu
centrul 0.
Lentila se fixează la cadru într-un canal cu un unghi de 90˚ şi o adâncime de 0,8mm.
Partea de legătură a ramei realizează ataşarea braţelor. Lungimea şi lăţimea ei sunt în
funcţie de mărimea braţelor. Ea se poate prelucra sub mai multe forme: dreaptă, curbată şi tăiată,
semiscurtă, teşită, semiascuţită, ascuţită.
Folosirea mai bună a câmpului de vedere este asigurată de rama perivist. La montarea
lentilelor este nevoie de fire de naylon sau de şuruburi.
Braţul ajută la fixarea ochelarului pe capul purtătorului. Pentru confecţionarea braţelor,
se folosesc plăci de celuloid cu grosimea de 2-4 mm. Încă de la începutul confecţionării, braţul ia
forma şi mărimea apropiată de cele finale.
Braţele pot fi confecţionate şi din apiflex, un material flexibil care permite o uşoară
modelare după fizionomia purtătorului de ochelari.
Una dintre condiţiile ochelarului executat corect este ca braţul să nu atingă tâmpla, iar
poziţia corectă a ochelarilor să fie asigurată prin intermediul oaselor din spatele urechii. Lăţimea
braţelor depinde de lăţimea părţii de legătură a cadrului
Forma braţelor depinde şi de lungimea lor.
Lungimea braţelor variază între 125 şi 126 mm şi porţiunea de siguranţă de la 25 la 40
mm.
În interiorul braţelor de celuloid, pentru a le mări rezistenţa, sunt introduse întărituri din metal
numite armături. Acestea sunt introduse prin injectare şi sunt confecţionate din sârmă de alpaca

43
sau alamă moale, cu un diametru de 1,5 mm. Lungimea lor este în funcţie de lungimea braţului şi
întotdeauna mai mică cu 5,10 mm. La ramele de ochelari mai scumpe, armăturile sunt nichelate
sau aurite.
Balamalele. Cu ajutorul balamalelor se realizează asamblarea braţului la cadru. Se pot
confecţiona din alpaca sau alamă, bronz sau zinc şi pot varia ca formă şi dimensiuni . Balamaua
se compune dintr-o parte dreaptă şi o parte stângă. Pentru asamblare se folosesc şuruburi.
Balamalele pot avea lăţimea de 5, 6, 7, şi 8 mm; pot fi demontabile (cu şuruburi) sau
nedemontabile; sunt prevăzute cu două găuri, având un diametru de 1,2 mm. Partea care se
montează pe braţ are o lungime mai mare decât cea care se montează pe cadru. O balama este
bine montată atunci când pentru a deschide braţele trebuie forţată puţin, iar când braţele sunt
lăsate libere nu cad unul peste celălalt. Şuruburile trebuie stânse, nu trebuie să se deşurubeze
când se mişcă braţele. Pentru o prindere mai sigură, se pot folosi piuliţe.
După felul montării, balamalele pot fi:
Balamalele îngropate se montează fie prin încălzirea balamalei la 80-85˚C şi prin
aplicarea ei cu penseta pe locul dorit, fie prin frezarea unui locaş în locul unde se fixează
balamaua atât în cadru, cât şi în braţ.
Balamaua încastrată face corp comun cu armătura. Se fixează în cadru
într-un locaş frezat, prin lipire şi presare.
Balamalele aplicate sunt nituite cu nituri având diametrul de 2 mm şi lungimea de 12-14
mm. Operaţia constă în găurirea cadrului şi a braţului, confecţionarea nitului, fixarea balamalei şi
nituirea.
Şaua nazală (puntea) este confecţionată din material plastic.
Se poate clasifica în şa normală, şa în unghi şi şa arcuită (ondulată).
Ca poziţie faţă de cadrul ramei, şaua poate fi aşezată la mijloc sau în partea superioară.
Şaua nazală este prevăzută cu două aripioare. Ele sunt pastile de plastic de diferite forme,
în funcţie de fizionomia nasului. Aripioarele au rolul de a susţine greutatea cadrului. Ele sunt
ataşate la ramă prin lipire, urmând apoi operaţia de finisare.
Şaua nazală este caracterizată prin trei parametri: raza de vârf, săgeata- distanţa de la linia
ochelarului la marginea inferioară a şeii şi baza- lăţimea şeii.
Niturile se folosesc pentru montarea balamalelor. Sunt simple sau prevăzute cu diferite
aplicaţii metalice cu rol ornamental confecţionate din alpaca semidură. Niturile folosite au

44
diametrul de 1,4 mm. Ornamentele pot fi în formă de X, care se fixează mai ales pe braţe, sau în
formă de V, care se montează pe cadru. Aplicaţiile se execută din alpaca şi au grosimea de
0,2 mm.

Părţile componente ale ramelor executate din materiale metalice

Materialele metalice sunt din ce în ce mai folosite pentru fabricarea ramelor de ochelari
datorită numeroaselor loe calităţi. .
Ramele metalice au un aspect modern, sunt uşoare şi elegante.
Materialele metalice din care se confecţionează ramele pentru ochelari sunt:
Aurul şi argintul sunt materiale folosite pentru ramele de ochelari executate manual.
Aceste metale au avantajul de a fi rezistente la coroziune şi de a nu-şi pierde luciul. Aurul se
foloseşte în aliaje cu alte metale, cum ar fi cupru, zinc, nichel, pentru a-i mări rezistenţa. Astăzi
se prelucrează în 22, 18, 14 şi 9 carate. Aurul de 5 carate este cel mai bun pentru prelucrarea
manuală a ramei de ochelari. Culoarea aurului este în strânsă legătură cu proporţia celorlalte
metale care intră în aliaj, de obicei cupru şi argint. O culoare roşiatică se obţine prin creşterea
proporţiei cuprului. Aurul alb se obţine înlocuind argintul cu nichelul şi cuprul cu zincul.
Aurul şi argintul pot fi prelucrate cu uşurinţă prin tragerea în foi şii fire foarte fine.
Tombacul este un aliaj în a cărui compoziţie intră 85-90% cupru, restul fiind zinc. Are
avantajul de a avea un cost scăzut. Are culoare roşiatică şi se prelucrează uşor prin presare la
rece.
Duble-ul este un aliaj format din bronz sau nichel ca material de bază, peste care se
aplică un strat subţire de aur. Avantajul acestui material este că se poate suda uşor.
Duble-ul care are ca bază aliajul staniu- bronz se foloseşte pentru fabricarea pieselor care
necesită o prelucrare mai fină.
Alpacaua este un aliaj rezistent la coroziune. Este format din cupru, nichel, zinc; acestea
dau un efect albicios metalului. Diferitele tipuri de alpaca depind de procentul de nichel pe care
îl conţin.
Are avantajul că se prelucrează uşor la rece şi mai greu la cald.
Ramele de alpaca se galvanizează, în general, cu nichel după prelucrare. Se pot galvaniza
şi cu sodiu, dar acesta este un procedeu prea scump.
Oţelul inoxidabil are marele dezavantaj de a fi coroziv, de aceea se galvanizează.

45
 Conţine 18% crom, 8% nichel. Cu toate că are drept constituent fierul, nu este magnetic.
Se prelucrează foarte greu.
Aluminiul are câteva avantaje: este uşor, ieftin, rezistent la coroziune. Pentru a fi folosit
ca material pentru ramele de ochelari, se adaugă
magneziu, fier, cupru, zinc şi titan. Se foloseşte, de obicei, pentru confecţionarea braţelor de
ochelari.
Se modelează şi se lustruieşte uşor la rece. Se poate colora prin acoperirea cu alte metale.
Cromul se depune în straturi peste cupru şi nichel. Este de alb- albăstrui. Are avantajul
de a fi rezistent la coroziune.
Rutheniul are aspect de oţel mat.
Titanul are culoare gri murdar. Se acoperă cu un strat de aur sau rhodiu. Avantajele
constau în faptul că are rezistenţă mare la coroziune, este uşor şi rezistent.dezavantajul este că nu
se pot suda.
Părţile componente ale ramei de ochelari din materiale metalice sunt:
 anouri- au diferite forme constructive. În general, nu sunt complet închise, ci prezintă o
deschidere care se prinde în şuruburi şi care permite fixarea lentilei
 bara de legătură
 suportul nazal- se execută din sârmă; pe el se ataşează perniţele
 braţele- se excută din sârmă
 balamalele
 perniţele.

3.2 Lentile necesare corectiei

Lentilele sunt piese optice transparente, de forma unui disc, mărginite de două suprafeţe
din care cel puţin una este curbată. Rolul lentilelor este de a corecta viciile de refracţie sau de a
proteja ochiul împotriva radiaţiilor mediului înconjurător.
Lentilele sunt clasificate astfel:
din punct de vedere constructiv:
-sferice,
-plane,
-asferice
după mediul de lucru:

46
-aeriene
-de contact
după natura materialului din care sunt executate:
-din sticle minerale Crown sau Flint
-organice
-mixte- la mijloc Crown, iar în celelalte zone polivinil
din punct de vedere al scopului folosirii:
-lentile pentru corecţie
-pentru protecţie.
Lentilele pentru corecţie pot fi:
axosimetrice: - convexe: biconvexe, plan convexe, periscopice, menisc, punctuale
- concave: biconcave, plan concave, periscopice, menisc, lenticulare
astigmate: cilindrice, torice, combinate
lentile combinate sfero-cilindrice
lentile combinete sfero-torice.
Lentilele pentru protecţie pot fi:
protectoare contra luminii
protectoare industriale.
Tipurile de sticlă au următoarele caracteristici:
 Sticla optică incoloră serveşte ca material pentru confecţionarea majorităţii pieselor
optice ale aparatelor. Se deosebesc două grupe principale: sticla tip cron, care nu conţine
plumb, şi sticla tip feint, care conţine plumb. Prin introducerea diferitelor substanţe în
compoziţia sticlei, cele două tipuri prezintă numeroase variante.
 Sticla colorată se execută în acelaşi mod ca şi sticla optică incoloră, cu deosebirea că
se adaugă în amestec o substanţă care provoacă o anumită colorare.
 Sticla organică este o masă plastică de diferite compoziţii. Cea mai răspândită este
plexiglasul (polymethylmethakrylat), trolitul (polystirol).
Stabilitatea chimică a sticlei este proprietatea acesteia de a se opune alterării în urma
acţiunii apei, a acizilor sau a sărurilor. Fragilitatea sticlei este un dezavantaj.
Proprietăţile optice ale sticlei sunt: indicele de refracţie, dispersia, coeficientul de reflexie.

47
 Indicii de calitate sunt reprezentaţi de următoarele proprietăţi: coeficientul de absorbţie a
luminii, omogenitatea optică, lipsa de incluziuni filiforme, conţinutul de bule, refracţia dublă a
luminii.
La alegerea sticlelor optice din care se execută piesele optice, se urmăreşte ca aceasta să aibă
un factor de absorbţie cât mai mic, pentru a nu produce scăderea intensităţii fascicolului care dă
claritatea imaginii.
Omogenitatea optică este proprietatea sticlei de a avea aceeaşi valoare a indicelui de refracţie
în toată masa sticlei.
Sticla se fabrică din nisipuri de calitate superioară numite nisipuri pentru sticlă. Procesul se
realizează în creuzete, care se introduc în cuptoare electrice la temperatura de 1000۫ C şi se recoc
în cuptoare de topit la temperatura de 1500 ۫ C. În timpul topirii are loc procesul de vitrifiere,
după care urmează omogenizarea . Masa sticloasă se răceşte până la vâscozitatea care îi permite
curgerea din creuzete.
Piesele optice prelucrate la producţia în serie mare sau în masă se prelucrează din
semifabricate presate.
Operaţiile fabricării lentilelor sunt următoarele:
 Măsurarea şi debavurarea semifabricatelor. Măsurarea grosimii şi diametrului
semifabricatelor se realizează cu micrometrul. Debavurarea constă în îndepărtarea bavurilor
rămase de la presarea în matriţe. Se realizează cu abrazivi liberi din sortul 16, pe o ceaşcă de
faţetat, utilizându-se maşina cu pedale.
 Executarea canalului de control a celor două feţe în vederea îndepărtării adaosului de
prelucrare la frezare şi lepuire se realizează cu o maşină de tăiat canale . Piesa se fixează într-o
bucşă elastică. Adâncimea canalului se măsoară cu un comparator prevăzut cu palpator cu vârf
conic.
 Blocarea rigidă se realizează cu o ceaşcă de blocat rigidă, prevăzută cu locaşuri. Se foloseşte
mastic de blocat rigid.
 Frezarea razei concave se execută cu maşini de frezat sferic automate cu axe orizontale.
Maşina se reglează pentru oprire automată la adâncimea de aşchiere necesară. Controlul se va
realiza cu ajutorul unui comparator cu cadran montat în dispozitiv liniar.
 Frezarea suprafeţei convexe se execută pe acelaşi tip de maşină, care va fi reglată pentru
valoarea razei dorite. Teşirea muchiilor se va realiza cu ceaşcă diamantată, pe o maşină cu motor
electric.

48
 Lepuirea suprafeţei concave se realizează cu maşina de lepuit sferic. Aceasta este prevăzută
cu două scule de lepuit- una cu granulaţie de 15-20yn, iar a doua cu o granulaţie de 5-10yn. După
lepuire, canalul de control dispare, iar suprafaţa devine transparentă având rugozitate de
0,1yn.controlul este realizat cu un comparator pneumatic.
 Lepuirea suprafeţei convexe se execută identic cu lepuirea suprafeţei concave.
 Polisarea suprafeţei concave se realizează cu o suspensie de oxid de ceriu, pe maşini de
polisat sferic cu un cap de polisat cu suport de mastic. Polisorul se formează cu o ceaşcă de
format. Controlul se efectuează cu un comparator montat în inel sferometric.
 Polisarea suprafeţei convexe se realizează în mod identic cu polisarea suprafeţei concave.
Dispozitivul de polisat este concav.
 Spălarea şi lăcuirea suprafeţelor polisate se efectuează în instalaţii de spălat cu
ultrasunete, apoi se aplică lacul prin pulverizare.
 Deblocarea lentilelor se efectuează prin încălzirea şi dezlipirea lor din locaşurile
dispozitivului, urmată de spălarea lentilelor şi a dispozitivelor pentru îndepărtarea urmelor de
mastic.
 Frezarea, lepuirea şi polisarea celei de a doua suprafeţe.
 Spălarea lentilelor în instalaţia cu ultrasunete.
 Centrarea şi debordarea lentilelor se realizează prin autocentrare, dacă geometria lentilei şi
precizia cerută centrării permit acest lucru. În caz contrar, se folosesc maşini pentru centrare
centrare optico- mecanică cu monitor.
 Faţetarea finală a lentilelor se execută cu o ceaşcă diamantată.
 Controlul final al lentilelor.
 Gravarea cu o ştampilă îmbibată cu acid fluorhidric a lentilelor corespunzătoare.
 Remedierea lentilelor respinse la control pe maşini de polisat cu braţ oscilant cu 20 de
posturi.
 Împrospătarea prin polisare a lentilelor care au fost prevăzute cu strat antireflectant, pe
maşini cu 20 de posturi.
 Depunerea peliculei antireflectante se execută automat în condiţii de vid înalt. Se folosesc
instalaţii de evaporare şi condensare.
Lentilele se ambalează în plicuri, pe care se marchează puterea dioptrică a lentilelor.
Plicurile se depozitează în cutii care conţin aceeaşi dioptrie, iar cutiile se depozitează în lăzi.

49
 Referitor la lentilele de contact pacienta refuza sa foloseasca acest tip de corectie , chiar
daca am recomandat lentile de contact progresive ,pentru diagnosticul de presbiopie: Prefera
lentilele aeriene.
Montura ochelarului
Alegerea monturii pentru ochelari este o piatră de încercare pentru tehnicianul optometrist,
deoarece acesta trebuie să îmbine cunoştinţele de specialitate cu gustul estetic. El trebuie să aibă
în vedere rolul principal al ochelarului de corecţie optică sau de protecţie, dar şi rolul estetic al
acestuia şi, nu în ultimul rând, dorinţa clientului şi exigenţele sale faţă de aspectul estetic. În
alegerea monturii pentru ocelari, tenicianul optometrist trebuie să aibă în vedere:
 Compensarea optică. Centrajul vertical şi cel orizontal al formei şi dimensiunilor
monturii trebuie să fie foarte riguros. Se ţine seama de diametrul calibrului şi de
diametrul lentilei de ochelari. O montură prea mare va avea nevoie de lentile mari, care
pot fi prea grele. Forma monturii trebuie să permită o fixare bună a lentilelor.
 Morfologia capului.
Pentru diferitele forme ale feţei se recomandă :
- Pentru faţă ovală este potrivit aproape orice fel de ramă, dar ar trebui preferate cele cu
forme rotunjite şi nu foarte marcante. Braţele ar trebui să fie prinse de la mijloc spre
sus.
- Pentru faţă rotundă sunt potrivite ramele dreptunghiulare, marcante, adaptate la
lăţimea feţei. Nu se recomandă ramele ovale sau rotunde şi nu se accentuează partea
de jos. Prinderea braţelor se face în partea mediană sau de la mijloc în sus,
accentuându-se partea superioară la înălţimea sprâncenelor. Nu este recomandabil să
se accentueze lateralele.
- Pentru faţă pătrată se recomandă rame marcante, cu margini late, fără forme cu
colţuri. Cu cât trăsăturile sunt mai accentuate cu atât monturile vor fi mai impozante.
Există dimensiunile antropometrice ale capului de care se ţine cont în alegerea monturii :
- pentru capul văzut din faţă:
- măsurile principale- distanţa interpupilară pentru vedere departe, lăţimea capului,
lăţimea nasului, unghiurile de forţă ale nasului, înălţimea pupilelor, inegalitatea
înălţimii urechilor.
- măsurile secundare- înălţimea sprîncenelor în raport cu pupilele, înălţimea pomeţilor,
distanţa dintre pleoapele celor doi ochi, lăţimea temporală a capului.

50
- pentru capul văzut din profil:
- măsurile principale- poziţia planului feţei monturii, lungimea braţului monturii,
înălţimea nasului
- măsurile secundare-lungimea şi panta nasului, lungimea genelor în raport cu vârful
corneei, lungimea braţului în spatele urechii.
Rama nu trebuie să urmărească liniile feţei, deoarece există riscul de a acoperi sprâncenele,
linia ochilor.
De regulă, se aleg monturi cu linie ascendentă care dau un aspect proaspăt. Pe cât posibil este
bine să fie evitate monturile descendente care dau un aspect obosit. Lăţimea ramei care trebuie să
corespundă lăţimii feţei.
 Estetica şi moda. Moda a devenit un reper important în viaţa omului modern.
Ochelarii recomandaţi trebuie să se armonizeze nu doar cu fizionomia clientului, ci şi
cu stilul acestuia.

În recomandarea făcută clientei mele am încercat să ţin cont de aceste criterii. Clienta
mea este o persoană cu un stil intelectual, cu trăsături fine, bruneta, cu faţă ovală. I-am
recomandat mai multe tipuri de rame care să se armonizeze cu aspectul şi cu stilul său. După
probarea ramelor recomandate, clienta a ales o ramă metalică, fină, argintie. Braţele vor fi prinse
de la mijloc în sus.

Montarea si adaptarea ochelarului recomandat

Pentru montarea ochelarului se parcurg câteva etape obligatorii:
 Se aleg lentile din sticlă organică CR39, tratate antireflex,
 Se verifcă suprafeţele lentilelor
 La frontifocometru, se verifică dioptriile
 Se marchează centrul lentilelor
 Se sanează rama
 Lentila dreaptă se centrează ţinând cont de distanţa pupilară
 Se ventuzează
 Se şlefuieşte lentila
 Şurubul de la anoul drept al ramei se desface pentru a monta lentila şlefuită şi se
strânge şurubul

51
  Se execută aceleaşi operaţii pentru montarea lentilei stângi.

Pentru ca ochelarul să fie comod este necesar ca tehnicianul optometrist să efectueze

corecţia monturii verificând câteva aspecte foarte importante
 Cele două lentile trebuie să fie în acelaşi plan
 Cele două braţe să aibă acelaşi unghi de înclinare, să se deschidă simetric, să se
închidă corespunzător, să fie paralele sau uşor îndoite, capetele lor să fie uşor
cambrate, să aibă deschiderea inferioară intervalului auricular
 Pentru ochelarii cu rame metalice, plachetele trebuie să fie simetrice şi apropiate
monturii
 Fixarea lentilelor şi polisarea monturilor
 Strângerea şuruburilor şi a piuliţelor
 Controlarea axelor, puterilor şi a centrajului lentilelor
 Curăţarea lentilelor şi aşezrea ochelarului într-un plic.

La eliberarea ochelarilor, este necesară ajustarea acestora pe faţa pacientului:

 Reglajul deschiderii braţelor în funcţie de forma tâmplei şi de intervalul auricular
superior. Braţele trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
- Să exercite presiune doar la nivelul vârfului şanţului auricular pentru a nu comprima
artera temporară, ceea ce produce dureri de cap, stări de discomfort, ameţeli şi stare
de vomă.
- Să fie apropiate de tâmple.
- Să fie rectilinii de la balama până la începutul cambrurii
- Pentru tâmplele rotunde, braţele vor fi puţin curbate
- Nu trebuie folosite braţele concave deoarece sunt inestetice, împing ochelarul înainte
şi presează tâmplele
- Braţele trebuie să fie simetrice, dar dacă există o asimetrie a capului unul dintre braţe
se deschide mai mult.
 Lentilele trebuie să fie la aceeaşi distanţă de ochi, dacă nu se deschide mai mult braţul din
partea lentilei mai depărtate.

52
  Se verifică: locul de sprijin al braţelor ochelarului, răsucirea
feţelor ochelarului, curbura ramelor care nu poate fi concavă, ci trebuie să fie uşor
convexă.
 Reglajul înclinării braţelor: înclinarea depinde de morfologia feţei
şi de utilizarea ochelarului(departe sau aproape); montura nu trebuie să atingă
sprâncenele şi pomeţii.( înclinarea exagerată poate provoca un astigmatism de incidenţă).
 Dacă sprâncenele nu sunt la aceeaşi înălţime, braţele vor fi înclinate
diferit. Dacă urechile nu se află la aceeaşi înăţime, fie se înclină din partea urechii mai
joase, fie se micşorează înclinarea de cealaltă parte.
 Se verifică închiderea braţelor avându-se în vedere faptul că acestea trebuie să se închidă
încrucişându-se în plan median sau să fie paralele, fără ca spatele braţelor să atingă
lentilele.
 Ajustarea plachetelor se realizează după: lăţimea nasului, înălţimea monturii, distanţa
ochi- lentilă, lungimea genelor, obţinerea simetriei plachetelor, ascunderea lor în spatele
cercurilor.
 Strângerea braţelor este necesară deoarece dacă braţele sunt prea libere, şuruburile se pot
deşuruba complet, jocul va determina modificarea unghiului de înclinare a braţelor şi a
unghiului de deschidere. Braţele nu trebuie să fie prea strânse deoarece efortul de
manipulare a braţelor ar putea determina spargerea lentilelor, modificarea ajustării
monturii.

53
Capitolul 4

Planul de afaceri

Am realizat un studiu economic pentru anul financiar 2007, pentru firma S.C. OptiClar SRL
din Cluj.

Date generale privind societatea

Denumire: S.C. OptiClar SRL
Sediul: Str. Icoanei, nr. 17,
Localitatea: Cluj
Obiectul de activitate
Firma S.C. OptiClar SRL are ca obiect de activitate analizarea şi testarea problemelor de vedere
şi execuţia şi comercializarea de ochelari şi accesorii aferente.

Dotarea firmei
Dotarea firmei asigură condiţii de oferire a unor servicii de calitate clienţilor noştri:
 aparatura pentru testare optometrică: un dioptron, un autokeratorefractometru, un
biomicroscop, trusă de lentile pentru testare subiectivă, oftalmoscop, lampa stilou, panouri cu
optotipi pentru departe şi pentru aproape, ochelarul de testare, scaune speciale pentru pacient şi
pentru optometrist.

54
 aparatura pentru montarea ochelarilor: frontifocometru, maşină automată pentru şlefuirea
lentilelor pe contur, maşină automată de găurit, trusa de cleşti pentru cioplirea lentilelor, maşină
pentru efectuarea canalului la ramele cu fir, foehn pentru montarea lentilelor la ramele din
celuloid, trusă de şurubelniţe, mobilier ergonomic pentru angajaţi. De asemenea, există în stoc
lentile de corecţie şi de protecţie, lentile de contact pentru corecţie şi cosmetice, rame şi accesorii
pentru ochelari şi materiale specifice pentru întreţinerea şi curăţarea lentilelor şi a ramelor:
soluţii lichide pentru curăţarea şi întreţinerea lentilelor, suporturi pentru ochelari, soluţii pentru
întreţinerea lentilelor de contact, ochelari de soare, lavete pentru ştergerea lentilelor.

Schema de personal
Schema de personal acoperă nevoile firmei pentru serviciile oferite: un medic oftalmolog,
trei tehnicieni optometrişti şi un contabil. Personalul are calificarea corespunzătoare noilor
norme aflate în vigoare. Sarcinile de lucru complexe şi diverse corespund pregătirii de
specialitate a categoriilor de personal: controlul oftalmologic este efectuat atât de medicul
oftalmolog, cât şi de tehnicienii optometrişti, executarea ochelarilor de protecţie sau de corecţie
şi aprovizionarea cu materiale este sarcina tehnicienilor optometrişti. Aceştia asigură şi
comercializarea produselor oferite şi preluarea comenzilor pentruochelari.
Date contabile
Veniturile zilnice sunt de aproximativ 1450 lei şi cuprind încasări din următoarele activităţi:
 12 consultaţii pe zi x 30 RON= 360 RON
 10 comenzi de execuţie a ochelarilor x 80 RON= 800 RON
 Vânzări de materiale pentru întreţinere ochelari= 40 RON
 Vânzări cristalin şi substanţă vascoelastică= 250 RON

Veniturile pe o lună au o valoare aproximativă de 34 800 RON.

Situaţia veniturilor şi cheltuielilor la 31.12.2005:
Total venituri realizate = 502 600 RON din care:
 Venituri din activitatea de bază= 417 600 RON
 Ajutoare şi împrumuturi nerambursabile= 20 000 RON
 Venituri din vânzarea produselor= 65 000 RON.
Totalul cheltuielilor= 280 000 RON lei din care:
 Cheltuieli cu materiale = 120 000 RON

55
  Cheltuieli cu impozite şi taxe = 50 000 RON
 Cheltuieli cu salariile = 60 000 RON
 Cheltuieli cu exploatarea = 50 000 RON.
Situaţia financiară a firmei pe anul 2005 se prezintă astfel:
 Cifra de afaceri= 350 000 RON
 Capital social= 60 000 RON
 Active fixe= 200 000 RON
 Rezultatul brut al exerciţiului= 85 000 RON
 Impozitul pe profit= 30 000 RON
 Profit net= 54 000 RON

Indicatori şi perspective financiare

Lichiditatea curentă pune în evidenţă măsura în care se pot acoperi datoriile din activele
curente. Valoarea recomandabilă a acestui indicator este în jur de 2.
Lc= active circulante
Datorii sub un an = 41 500/ 21 000= 1,97
Valoarea indicatorului este de 1,97 ceea ce arată că firma nu este în pericol de blocaj al activităţii
datorită incapacităţii de achitare a datoriilor pe termen scurt.

Solvabilitatea patrimonială reprezintă capacitatea firmei de a face faţă obligaţiilor de

plată. Solvabilitatea firmei este bună dacă indicatorul are valori mai mari de 0,5 şi slabă dacă
valoarea este de sub 0,3.
Sp= capitaluri proprii
Total pasiv= 85 000/ 130 000= 0,65
Valoarea indicatorului reflectă un grad înalt de independenţă şi autonomie financiară.

Rata rentabilităţii financiare reflectă eficienţa cu care sunt utilizate capitalurile proprii
firmei.
Rrf= (profit net: capitaluri proprii) X 100
= (54 000/ 85 000) x 100= 63,5%

56
Rata rentabilităţii indică un nivel înalt de rentabilitate. Valoarea ratei de rentabilitate este mai
mare decât rata medie a dobânzii pe piaţă.
Analizarea indicatorilor prezentaţi este indispensabilă unui management de calitate
deoarece prin intermendiului ei este posibilă cunoaşterea stării actuale şi se pot proiecta
perpectivele financiare ale societăţii.
Pentru ca societatea să fie viabilă şi profitabilă este necesară urmărirea creării unui
echilibru între capacitatea firmei, disponibilităţile băneşti, cheltuielile raţionalizate şi investiţiile
de capital sau cele din credite. Pentru concretizarea acţiunilor întreprinse şi pentru dimensionarea
rezultatului realizat este necesar să se analizeze periodic situaţia veniturilor şi cheltuielilor.

Fundaţia Învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei

Meşteşugăreşti Spiru Haret

Colegiul UCECOM Spiru Haret Bucureşti

PROIECT DE ABSOLVIRE

CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST

57
COORDONATOR:
Prof. Ing. Gordin Stoica Anca
ELEV:
Mihut i.Liana-Ioana

2014
Bucureşti
Memoriu explicativ
Dinamica vietii cotidiene si profesionale, noile descoperiri ale stiintei si tehnicii ce sustin
aceasta dinamica , determina organismul uman sa se adapteze din ce in ce mai greu la mediul
inconjurator.
Ochii sunt unele dintre cele mai importante componente ale corpului uman , prin care ne
racordam la cotidian. Analizatorul vizual, prin functia sa, este un element esential de informare si
implicit de adaptare si de integrare a organismului in mediu. Functia sa este un proces psiho-
fiziologic complex in care este angajat intreg organismul . analizatorul vizual din care face parte
ochiul , furnizeaza 90 % din informatiile despre mediul inconjurator, ceea ce face ca rolul sau in
adaptarea si integrarea organismului in mediu sa fie deosebit de important .
Starea de buna functionare a sistemului vizual , in special prevenirea , educarea ,
examinarile periodice si antrenamentele vizuale sunt obiectivele principale ale activitatii
tehnicianului optometrist ce se ocupa de pacientii adulti. Diversitatea problemelor optometrice
ale activitatii sistemului vizual uman , aspectele psiho-pedagogice uneori sociale sau chiar de
antura economica sunt elementele ce se interconditioneaza in obtinerea unei cat mai bune
adaptabilitati al mediului inconjurator , prin intermediul sistemului senzorial uman.
Optometria oftalmica se ocupa de investigarea functionarii sistemului vizual al omului
, evidentierea problemelor vizuale , recomandarea metodelor si mijloacelor de ameliorare a
functionarii in vederea obtinerii confortului vizual in legatura cu nevoile subiectului , dar fara
agresarea medicala daca este posibil. Domeniul optometriei oftalmice este un domeniu relativ
nou in tara noastra.
Optica este stiinta care studiaza lumina si interactiunea acesteia cu materia . are doua
sub ramuri: optica fizica si optica geometrica. Optica fizica studiaza natura luminii si are doua
subdiviziuni – optica cuantica si optica ondulatorie. Optica geometrica studiaza mersul razelor
luminoase si constructiilor geometrice ce dau pozitie imaginilor in instrumentele optice fara a lua
in considerare nici unul dintre aspectele crepusculare sau ondulatorii ale luminii.

58
 Ocupatia de tehnician optometrist , consta in examinarea pacientilor cu acuitate
vizuala deficitare , prescrierea si montarea ochelarilor de corectie si a lentilelor de contact ,
acordarea de sfaturi cu privire la folosirea acestora , asigurand intretinerea echipamentelor
necesare exercitarii ocupatiei.
Conform studiilor statistice , aproxiamtiv 50% din populatie are probleme vizuale.
Dintre acestea , majoritatea persoanelor care au depasit varsta de 40 de ani sunt afectate de
PRESBIOPIE. Tema proiectului meu va face referire la aceasta afectiune oculara.

Cuprins
Memoriu explicativ
Capitolul 1 . Analizatorul vizual
1.1 Partile componente ale ochiului uman
1.2 Fiziologia ochiului
1.3 Viciile de refractie

Capitolul 2 . Consultatia optometrica

2.1 Prezentarea cabinetului de optometrie
2.2 Ergonomia locului de munca al tehnicianului optometrist
2.3 Studiul de caz : PRESBIOPIA

Capitolul 3 . Ochelarii de corectie

3.1 Partile componente ale ochelrului de corectie
3.2 Lentilele necesare corectiei
3.3 Montarea ochelarilor ( pentru caz )
3.4 Montarea si adaptarea ochelarilor
3.5 Consilierea clientului purtator de ochelar

Capitolul 4 . Planul de afaceri

Bibliografie
Anexe

Bibliografie

59
  Borza P., Matlac I., - Aparatură biomedicală, Ed. Tehnică, 1996
Nicu M. D.
Bunea D., Nocivin – Materiale bocompatibile, Ed Bren, 1998
 Baritz M.I. - Optica fiziologică, Ed. Infomarket, 2002
 Dumitrescu N., - Optica tehnică- U.P.B. , 2000
Ionescu Muscel
 Grosu M., Stoian G. - Utilajul şi tehnologia mecanicii fine şi a opticii-
EDP, 1989
 Popescu I., Toader E. - Optica, ESE, 1990
 Vlad P. - Oftalmodex, Ed. All, 1999
 Suporturi de curs
Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului vizual
Fabricarea şi montarea ochelarilor
Tehnologia de fabricare a componentelor optice
Optometrie funcţională
Internet

Structura globului ocular

60
 Retina

Sclera.

61
 Cataracta

Aparatura cabinet optometric

62
 Autorefractometru

Microsc
op

Trusa de lentile

63
 Lensmet
ru

Pupilmetru

Executia si montarea ochelarilor

64
Masina de slefuit lentile

65
Anexe

66