Sunteți pe pagina 1din 17

110

Capitolul 8 Ameliorarea problemelor vizuale

§ 8.1 Probleme de focalizare.

Ameliorarea se face prin compensare folosind sisteme optice. Termenul


compensare este mai judicios decât termenul de corecţie pentru că, de fapt, defectul sau
problema nu dispar.
Ametropul compensat rămâne ametrop. Compensarea trebuie să tindă să îl aducă
aproape de situaţia de emetrop.
Valoarea compensării se fixează după un examen complet ţinând seama de analiza
focalizării, binocularizare, identificare, de individ în relaţie cu mediul.
La un subiect tânăr comportamentele operaţionale pot fi destul de maleabile;
noţiunea de confort are puţină importanţă şi datele structurale şi funcţionale sunt
primordiale.
La adolescent şi adult comportamentele operaţionale capătă importanţă şi
determină în mare măsură compensarea.
§ 8.1.1 Compensarea astigmatismului.
Compensarea cel puţin aproximativă a astigmatismului trebuie să preceadă
definitivarea echilibrului sferic. Datele structurale furnizate de keratometrie constituie
baza oricărei compensări a astigmatismului. Ea trebuie modificată funcţie de incidentele
cristaliniene.
Testele recomandate pentru determinarea compensării astigmatismului sunt:
keratometria, skiascopia departe şi aproape, controlul subiectiv, aprecierea perceptuală,
cilindrii încrucişaţi.
§ 8.1.2 Compensarea ametropiei sferice în vedere departe.
Compensarea emetropică presupune şi o compensare sferică care să ţină seama de
datele funcţionale şi operaţionale. Testele necesare: oftalmoscopia, skiascopia, măsurarea
latitudinilor de focalizare (variaţii dioptrice), măsurări operaţionale (bicrom, cilindri
încrucişaţi, aprecierea perceptuală). Dacă valorile numerice găsite sunt foarte apropiate,
compensarea este stabilită şi urmează să se aleagă modul de compensare. Dacă valorile
numerice sunt diferite, rezultatele fluctuante, latitudinile prea mari, comportamentele
nedeterminate, compensarea este delicat de stabilit.
111

În cazul progresiei miopice, valoarea măsurătorii structurale este adesea


superioară
valorilor măsurătorilor funcţionale şi operaţionale. Compensarea va fi în interiorul
variaţiilor dioptrice. Puterea (în valoare absolută) va fi minimă. Este mai bine să se
aleagă formule diferite pentru departe şi aproape. Dacă testele operaţionale sunt dificile
valoarea găsită la skiascopie va fi luată ca bază. La fel pentru ambliopi care nu au
suficientă precizie de focalizare.
§ 8.1.3 Compensarea sferică pentru aproape.
Dacă variaţiile dioptrice în vedere aproape nu includ valoarea pentru departe, va
trebui considerată o compensare pentru aproape. Testele folosite pentru compensarea în
vedere aproape sunt:
- skiascopia aproape fără lectură;
- skiascopia aproape cu lectură;
- variaţii dioptrice aproape optimale;
- stabilirea centrului variaţiilor dioptrice;
- bicrom aproape;
- cilindri încrucişaţi aproape;
- aprecierea perceptuală.
Exemplu +0,50
Echilibru departe -2,25 -0,25

Variaţii aproape

-0,25
-1,25
-1,75
Echilibrul departe ZONA OPTIMALA

+0,5
-2,25 -1,75 -1,25 -0,25
0
0,00
ZONA MAXIMALA

Fig. 8.1
§ 8.1.4 Echilibrarea.
112

Ochiul uman este adaptat pentru vedere departe dar îşi poate modifica
caracteristicile optice pentru a se adapta la vedere aproape cu efort ceea ce duce la
oboseală fiziologică, în timp.
Limita acestei oboseli variază funcţie de individ. Putem uşura funcţionarea
echilibrând sistemul vizual în vedere aproape.
Testele folosite sunt ca la vedere departe dar cu unele nuanţe de interpretare.
Skiascopia dă valori diferite dacă se cere subiectului să privească un punct sau să
citească. Compensarea sferică pentru aproape nu va depăşi valoarea găsită la skiascopia
fără lectură. Măsurarea variaţiilor dioptrice permite să se fixeze limitele între care se
poate situa valoarea de echilibru. Echilibrul va fi dat de testele bicrom şi cilindru
încrucişat în vedere aproape.
Echilibrarea reprezintă o adiţie în raport cu vederea departe şi este cel mai
frecvent cuprinsă între +1 şi +2 dpt.
Contrar presbiţiei care impune o compensare, echilibrarea nu este obligatorie. Ea
ameliorează performanţele globale şi este destinată celor care realizează o activitate
prelungită în vedere aproape. Echilibrarea se propune când istoria cazului indică
necesitatea şi se realizează cu lentile multifocale.
§ 8.1.5 Reechilibrare.
Prin reechilibrare se încearcă micşorarea sau chiar dispariţia astigmatismelor şi
miopiilor tensionale, reducerea amplitudinilor prea mari, favorizarea unui mai bun
echilibru de focalizare în vedere departe şi aproape. Reechilibrarea se adresează tuturor
celor la care o funcţionare vizuală necorespunzătoare reprezintă o piedică pentru o
activitate eficace. Testele sunt aceleaşi cu cele utilizate la echilibrare. Interpretarea
testelor diferă şi optometristul se va baza mai ales pe testele funcţionale (skiascopia) şi
variaţii dioptrice. Adiţia compensatoare se alege relativ mai mare fără a depăşi valoarea
găsită la skiascopia fără lectură sau limita superioară a variaţiilor optice optimale.
Reechilibrarea este provizorie. Se fac teste de control după câteva luni pentru a se vedea
dacă apar modificări ale funcţionării emetropice. Când rezultatul scontat a fost
obţinut, lentilele de reechilibrare sunt înlocuite eventual cu lentile de echilibrare.
Lentilele de reechilibrare pentru a fi eficace trebuie să fie purtate cât mai mult timp.

§8.2 Probleme de binocularizare.


113

În ce priveşte binocularizarea se încearcă următoarele metode de ameliorare:


dezvoltarea capacităţilor, compensare şi prevenire.
Încă înainte de a trece la examenul analitic funcţional se iau în considerare unele
probleme structurale descoperite la inspecţia preliminară şi de istoria cazului.
Dacă eventualele tratamente medicale nu reuşesc eliminarea lor şi deci se pune
problema ca optometristul să găsească metodele de ameliorare, se întreprinde examinarea
de detaliu în cadrul examenului analitic. În acest scop sunt prevăzute testele nr.1, 22, 23,
24, 25, 28, 29, 30, 31, 32.
Ameliorarea unora dintre problemele constatate de aceste teste se poate spera să se
facă încercând dezvoltarea capacităţilor vizuale ale individului.
§ 8.2.1 Dezvoltarea.
În funcţie de natura problemei trei metode sunt de luat în considerare:
reechilibrarea vizuală, antrenamentul vizual, reeducarea vizuo-motrice.
a. Reechilibrarea
Reechilibrarea cu mijloace optice constă în a crea un mediu înconjurător favorabil
pentru a construi sau reconstrui echilibrul binocular. Se folosesc lentile bifocale,
trifocale, progresive sau corneene.
Cu multifocale se realizează echilibrul între vederea departe şi vederea aproape
pentru a permite exercitarea funcţiei binoculare în condiţii optime.
Lentilele progresive sunt convenabile mai ales pentru copii (prag de sensibilitate ridicat).
Numeroasele aberaţii ce produc stimulări bogate, nu jenează copilul ale cărui exigenţe
vizuale sunt reduse.
Lentilele bifocale şi trifocale cu câmp mare vor fi preferate pentru subiecţii tineri.
Înălţimile de montaj se apropie pentru adulţi de marginea inferioară a pupilei (3-
4)mm. Pentru copii montajul se face astfel ca linia de separaţie să fie la circa 2 mm de
centrul pupilei. Înălţimile de montaj sunt diferite de cele folosite pentru presbiţi.

§ 8.2.2 Antrenamentul vizual.


114

În cazul unor probleme, folosirea mijloacelor optice nu ameliorează complet


problema. Apare necesitatea activării specifice a comportamentelor prost integrate.
Aceasta se face prin două feluri de activităţi:
- antrenament de tip instrumental bazat pe folosirea prismelor. Acest antrenament
interesează mai ales problemele de amplitudine de vergenţă. Acest antrenament muscular
necesită o bună fuziune prealabilă.
- antrenament de tip motor, bazat pe serii de exerciţii vizuale. Secvenţele de exerciţii
urmează ordinea cronologică a etapelor de dezvoltare a binocularităţii. Exerciţiile pot fi
întărite prin folosirea filtrelor care permit în mod artificial să privilegieze unele stimulări
retiniene. Este vorba în principal de: ocluzie, obturare, filtre colorate albastre (stimulare
actinică periferică).
Ocluzia reaşează ochiul în condiţiile care prevalează înainte de naştere. Este
realizată cu ajutorul unui plasture care blochează total lumina. Metoda se foloseşte pentru
probleme foarte profunde. Timpul de port este destul de lung şi în acelaşi timp trebuie să
se practice mişcări de reeducare vizuo-motrice.
Obturarea este o etapă care urmează ocluziei. Ea recrează condiţiile postnatale
când există numai o funcţionare retiniană periferică. Obturarea este realizată printr-o
diafragmă neagră pe un ochelar, ceea ce permite o stimulare luminoasă pe lateral
antrenând o reacţie a retinei periferice. Antrenamentul se face pentru ochiul care prezintă
carenţe ( maculă falsă, aliniere perimaculară, etc ).
Filtrul albastru, favorizează stimularea periferică fără să inhibe total zonele
intermediare şi centrale. În general filtrele albastre se folosesc binocular. Antrenamentul
vizual se aplică mai ales în cazul problemelor de aliniere şi coordonare şi este
complementar reechilibrării.

§ 8.2.3 Reeducare vizuo-motrice.


Într-o primă aproximaţie vizuo-motricitatea poate fi considerată ca o metodă de
ameliorare a funcţionării vizuale prin dezvoltarea motricităţii generale şi oculare.
115

Motricitatea oculară este legată de motricitatea capului. În paralel coordonarea binoculară


însoţeşte instalarea lateralităţii.
O caracteristică a reeducării vizuo-motrice este dezvoltarea. Problemele vizuale
sunt analizate în raport cu dezvoltarea normală a copilului. Antrenamentul va fi
desfăşurat respectând ordinea care există în cursul unei evoluţii normale.
Exerciţiile vizuo-motoare iau în considerare tot corpul şi au desfăşurare
cronologică corespunzătoare dezvoltării generale şi oculare.
Cu ajutorul analizei funcţionale a vederii se determină natura problemelor şi
momentul apariţiei lor. Optometria determină exerciţiile care vor repune subiectul în mod
artificial în condiţiile unei dezvoltări corecte plecând de la etapa care a lipsit.
Fiecare şedinţă comportă trei sau patru exerciţii pe care subiectul trebuie să le facă
în şedinţe bi-cotidiene de 10-15 minute. La 4-5 săptămâni se evaluează progresele şi se
modifică exerciţiile. Programul de antrenament poate dura de la 3 la 18 luni. Condiţia
este ca subiectul să fie motivat. Rezultatele depind de maleabilitatea sistemului nervos
central care scade cu vârsta.

§ 8.2.4 Compensarea
Compensarea cu lentile prismatice trebuie luată în considerare având în vedere
următoarele elemente:
- forie aproape orizontală şi verticală,
- foria departe,
- ducţiunile departe şi aproape,
- vedere simultană,
- elemente subiective care jenează.
Măsurarea ducţiunilor este esenţială. O amplitudine de fuziune mare face inutilă
compensarea prismatică.
În caz de suprimare sau suspendare importantă compensarea cu prismă este
inutilă.
Prisma poate servi ca mijloc de reechilibrare. Prisma se foloseşte dacă problema de
centrare binoculară provoacă jenă subiectivă, oboseală vizuală, dureri de cap. În cazul
unei forii combinată orizontală şi verticală compensarea se face mai întâi pentru cea
verticală.
116

Exemplu de recuperare verticală Exemplu de compensare orizontală


7 SPARGERE
5 RECUPERARE S Rec. Rec. S

3 0 2 15 27 BE

1 RECUPERARE
0 SPARGERE
Fig. 8.2
Compensarea în vedere departe trebuie să ţină seama de nevoile subiectului în
vedere aproape.
Tabelul 8.1
Factori favorabili Factori defavorabili
Diplopie Amplitudine mare a ducţiunilor
Forie verticală Forii tensionale
Fuziune fragilă Măsurători ale foriei dau
Origine traumatică rezultate variabile
Paralizie musculară Diferenţă mică între foria
Acuitate binoculară inferioară departe şi foria aproape
acuităţii ochiului cel mai bun Inversarea foriilor pentru
Dacă folosirea prismei măreşte aproape şi departe
acuitatea binoculară Jenă subiectivă când se
Îmbunătăţeşte contrastul încearcă prismele
Îmbunătăţeşte stereo-ocularitatea Forii variabile funcţie de
modificările emetropice
Exoforie departe

În tabelele care urmează sunt prezentate sintetic probleme ale vederii binoculare şi
soluţii de ameliorare.
Probleme structurale
Tabelul 8.2
Probleme de orientare Probleme ale reflexelor Probleme de urmărire
de compensare şi versiune
Orientare nedefinită Degajare corporală Degajare corporală proastă
117

Obturare şi R.V.M. proastă R.V.M.


Maculă falsă R.V.M. Control prost
Ocluzie şi R.V.M. Degajare corporală A.V.M.
Instabilitate bună Aliniere extra-maculară
Lentila de contact + R.V.M. A.V.M. extrafoveeală şi R.V.M.

Probleme funcţionale
Tabelul 8.3
Probleme de centrare Probleme de amplitudine Dificultăţi de menţinere
de vergenţă sau recuperare a fuziunii
Privire strabică Reducerea jocului Ortoptică
alternantă ⇒ bifocal Convergenţă - divergenţă R.V.M.
intermitentă ⇒ bifocal + RVM Ortoptică, bifocal A.V.M.
A.V.M. Bifocal
Tropii Mărirea jocului
R.V.M. + bifocal Convergenţă - divergenţă
Prisme Bifocal, A.V.M., R.V.M.
Forii Decalaj în convergenţă
R.V.M. + bifocal sau divergenţă
Prisme Bifocal, A.V.M. + R.V.M.

Probleme operaţionale
Tabelul 8.4
Lipsă exoforia fiziologică Lipsă menţinerea Probleme de vedere stereo
dinamică a fuziunii
Diferenţă aproape - departe Bifocal Bifocal
mai mică de 4 pdpt. R.V.M.
Bifocal, A.V.M. A.V.M.
Ortoforie departe Nu este ochi director
Bifocal + A.V.M. R.V.M.

A.V.M. - antrenament vizuo - motor


R.V.M. - reeducare vizuo - motoare
118

§ 8.2.5 Prevenirea problemelor de focalizare şi binocularizare.


Bazele optometriei funcţionale şi istoria cazului au relevat principalele relaţii între
sistemul vizual şi ansamblul organismului. Incidenţa directă a alimentaţiei, respiraţiei,
circulaţiei sângelui şi limfatică, a sistemului nervos autonom asupra funcţionării
sistemului vizual sugerează eventuale sfaturi date celor a căror concentrare are tendinţă
să inhibeze activităţile fizice şi fiziologice. Postura influenţează respiraţia, digestia şi
circulaţia.
Prevenirea este o prioritate şi constă din sfaturi şi controale optometrice regulate.
La copilul mic nu este vorba de reeducare pentru că dezvoltarea sa nu s-a terminat.
Trebuie să se propună copiilor sub formă de jocuri serii de exerciţii care îi vor face
să parcurgă normal etapele de dezvoltare.
Exemple Pentru copil de 12 luni care ar trebui să treacă prin etapa mersului în
patru labe se organizează jocuri cu treceri pe sub scaune, mese, tunele improvizate.
Pentru copil care a integrat prost lateralitatea se aranjează jocuri cu mingea cu una sau
două mâini, jocuri cu coarda. Pentru tineri şi adulţi se recomandă activităţi sportive care
fac apel la motricitate, coordonare. Postura influenţează respiraţia, digestia şi circulatia.
Subiectul trebuie să fie aşezat pe un scaun a cărui înălţime să permită menţinerea
pulpelor pe orizontală sau uşor înclinate spre şolduri.
Trunchiul trebuie să fie uşor îndoit .
Planul de lucru trebuie să fie înclinat cu 200 şi înălţimea să corespundă celei a
cotului.
În timpul lecturii antebraţul trebuie să fie rezemat pe planul de lucru.
Distanţa de lucru este distanţa lui Harmon.
Iluminarea O iluminare ambiantă cuplată cu o iluminare suficientă a planului de
lucru sunt indispensabile pentru a reduce tensiunile emetropice date de efortul de
decodificare. Optometristul are un veritabil rol de educator.

§8.3 Ameliorarea problemelor de identificare.

Sistemul nervos senzorial are structuri fine, stabilite în cursul embrio-genezei sau
imediat după naştere. Astfel sunt: receptorii fotosensibili, celulele bipolare, ganglionare,
119

intercalare, celulele inhibitoare (amacrine orizontale) şi multiplii neuroni care în corpii


geniculoşi, în tuberculii cvadrigemeni, în cortexul vizual vor analiza sau integra stimulii
captaţi de ochi. Aceste structuri se consideră neschimbabile.
Cortexul vizual posedă un număr mare de microneuroni de asociaţie, rari la
naştere, care se multiplică cu atât mai mult cu cât sistemul senzorial primeşte mai multe
stimulări.
Trebuie să considerăm diferitele comportamente ale identificării ca rezultate ale
unei organizări structurale convenabil activată în timpul copilăriei. Plasticitatea
sistemului nervos ne permite să sperăm că performanţe insuficiente pot fi ameliorate prin
stimulări corespunzătoare care favorizează stabilirea de circuite nervoase mai numeroase,
mai eficace.
Există limite dificil de determinat dar care pot fi întrevăzute. Dacă leziunile sunt
prea numeroase şi prea întinse, mijloacele de substituire dezvoltate de sistemul nervos
vor fi insuficiente. Dacă neuronii sunt prea vechi, plasticitatea lor scade şi nu mai sunt
capabili să creeze asociaţii noi.
Metodele de ameliorare prin reeducare sunt destinate copiilor şi adolescenţei. La
adulţi rezultatele sunt mult mai modeste.

§ 8.3.1 Mijloace de ameliorare funcţională.


a. Obturatoare totale.
Obturatoarele totale nu lasă să treacă lumina deloc. Poate fi un pansament al cărui
contur se lipeşte de nas şi marginile orbitei. Se poate folosi un obturator din plastic suplu
care vine în contact cu nasul şi marginile orbitei şi se ţine lipit de lentila de ochelari
printr-o ventuză. Unele obturatoare au un sistem de aerisire fără să lase să treacă lumina.
Dacă trebuie obturată numai zona zona centrală a retinei se realizează aceasta
lipind hârtie adezivă pe ochelar. Metoda are inconvenientul că nu rmăreşte fidel zona de
obturat c6and ochiul se roteşte spre periferia c6ampului. Este preferabil să se folosească o
lentilă de contact. În cazul lentilei rigide ea poate fi în întregime neagră. Regiunea
obturată depinde de diametrul lentilei.
Se poate folosi lentila de contact suplă cu coloraţie neagră pe o zonă centrală cu
diametrul de 12 mm. Sunt posibile obturări parţiale cu lentile de ochelari mătuite care
120

lasă să existe o vedere centrală cu acuitate mică. Se utilizează pentru probleme de


binocularizare.
Tehnici de obturare.
Există două tehnici deosebite:
- obturarea ochiului "slab",
- obturarea ochiului "normal".
Obturarea ochiului slab are ca scop destructurarea relaţiilor neuronice considerate
rele pentru a pregăti o nouă structură. Ochiul ambliop este obturat de preferinţă cu
ocluzie totală sau, dacă ambliopia este mai puţin severă, cu obturatorul central.
Ocluzia totală este realizată în general pentru ambliopii funcţionale lăsând o
acuitate inferioară de 0,05. Ocluzia durează toată ziua şi este scoasă pentru toaletă numai
la întuneric. Durata portului ocluziei poate fi de două sau şase luni şi chiar mai mult. Cel
mai frecvent perioada de ocluzie totală este urmată de ocluzie centrală. Ocluzia totală
suprimă tendinţele posturale rele şi caută să repună ochiul în condiţiile iniţiale.
Pentru acuităţi între 0,05 şi 0,2 obturarea este în general preferată dar cu port
funcţional limitat la câteva intervale ziliere. Obturarea se cuplează cu reeducare vizuo-
motrice.
Obturarea ochiului bun are obiective diferite şi anume să facă să lucreze ochiul
slab. În contexte de reeducare, această obturare poate interveni de îndată ce obturarea
ochiului ambliop a activat funcţionarea periferică, pentru a ameliora vederea centrală.
Obturarea ochiului bun poate fi limitată la câteva ore pe zi sau la perioade când se
desenează, se scrie, se colorează. Activităţile proximale sunt un excelent ghid de
dezvoltare.
Obturările parţiale au toate rolul de a inhiba funcţionarea periferică. Ele constituie
un bun mijloc de reluare a etapelor de identificare. Este convenabil să se cupleze cu
reeducarea generală care favorizează şi stimulările tactile, auditive şi activităţile motrice
generate de vedere.
b. Filtrele colorate.
Ele constituie un extraordinar mijloc de recuperare a problemelor de identificare.
Filtrele joacă un rol selectiv la nivelul cunoaşterii spaţiului vizual.
Fiziologic funcţia neurovegetativă a retinei se poate descrie astfel: hipotalamusul,
care comandă funcţiile vegetative, primeşte prin intermediul ochiului şi retinei de care
121

este legat prin nervul optic, informaţii asupra mediului exterior. Retina îndeplineşte o
funcţie neurovegetativă iniţiată de radiaţiile luminoase.
Creierul este mobilizat selectiv prin informaţii energetice primite din părţile
viscerale. Prin aranjamentul neurologic al bastonaşelor şi conurilor şi al prelungirilor lor
nervoase, culorile, sub aspectul lor energetic - lungime de undă, vor exercita asupra
zonelor creierului o stimulare mai mult sau mai puţin importantă.
Radiaţiile cu lungime de undă mică realizează o stimulare mai importantă pe plan
energetic a analizorilor primari decât cele cu lungime de undă mare.
Radiaţia albastră ar corespunde la o reluare funcţională a dezvoltării şi
mobilizează selectiv structurile care în ontogeneză permit o acuitate slabă şi aliniere
oculară (reflexul vizuo-postural).
Retina periferică este foarte sensibilă la lumină şi în particular la albastru. Pe de
altă parte retina centrală este mai puţin sensibilă la albastru. Filtrul albastru micşorează
activitatea proiecţiilor corticale ale retinei centrale. Aşadar stimulii luminoşi pot astfel
favoriza mobilizarea altor zone vizuale mai puţin elaborate, mai primare pe planul
maturizării în ontogeneză.
Filtrele galben şi roşu, din contră, selecţionează zone retiniene centrale şi structuri
corticale mai elaborate. Terapia prin filtre se bazează pe rolul lor de selectivitate.
Organizată în secvenţe (albastru-galben-roşu) ea retrasează o evoluţie conformă
ontogenezei şi filogenezei.
Exemple de folosire a filtrelor:
- ambliopia funcţională a formei şi a detaliului;
- probleme de binocularizare (strabism, nistagmus);
- unele cazuri de dislexie.
Filtrul galben oranj este folosit pentru a mări randamentul vizual al afacilor, al
celor cu ambliopie structurală, prin mărirea contrastelor.
În cazul secvenţei albastru-galben-roşu are mare importanţă momentul când se
trece de la unul la altul. Trebuie urmărită regulat evoluţia acuităţii şi când se constată că
aceasta nu mai progresează sau chiar regresează se schimbă filtrul. Perioadele de folosire
a filtrelor pot fi de câteva saptămâni sau câteva luni sau chiar ani.
Portul constant al filtrului albastru dă un confort durabil în caz de ambliopie
structurală mărind sensibil utilizarea resturilor de vedere.
122

Filtrul galben procură un mai bun confort vizual.


Utilizarea secvenţei albastru-galben micşorează nistagmusul.
Utilizarea filtrului roşu dă rezultate în caz de dislexie.
c. Becurile colorate.
Becul albastru - este destinat să amelioreze confortul vizual prin stimularea
zonelor paracentrale şi periferice. Pot fi folosite pentru persoanele cu leziuni foveale
pentru a îmbunătăţi funcţionarea retinei.
Becurile galbene - lumina galbenă măreşte contrastele şi este benefică opentru
persoanele cu cataracte neoperate. Cristalinul difuzează mai puţin lumina galbenă.

d. Reeducarea vizuo-motrice.
Reeducarea vizuo-motrice necesită cunoaşterea aprofundată a relaţiilor între
vedere şi organism. Trebuie să se considere obiectiv toate simptomele care apar în acelaşi
timp cu simptomele vizuale, deficienţe auditive, motrice, psihologice.
Soluţiile adoptate pentru remediere trebuie să ţină seama de tot individul. Nu se
aplică o tehnică standardizată ci mai degrabă se adaptează, puţin câte puţin, în funcţie de
rezultatele obţinute, metode complementare.
Tehnica de reeducare deşi suplă se bazează pe principii fundamentale:
a a. Reeducarea este o recapitulare a ontogenezei;
b b. Durata exerciţiilor, frecvenţa, pauzele joacă un rol foarte important.
Frecvenţă creşte şi duratele scad când copilul este mic.
Perioadele de pauză sunt importante. Diversele mecanisme de compensare care ajută
sistemul vizual să menţină performanţele cât mai aproape de normal s-ar putea ca în lipsa
pauzelor să încetinească şi să blocheze reeducarea.
Tehnica recomandată
1. Se fixează etapele de reeducare şi deci punctele de oprire.
2. Se sugerează o perioadă de reeducare cu frecvenţe maxime posibile.
3. Se opreşte reeducarea dacă s-a atins punctul de oprire, pentru un timp de repaus.
4. Se controlează progresele realizate în această perioadă.
5. Se verifică cum acţionează mecanismele de compensare care trebuie să
123

contribuie la progres.
6. Se reia reeducarea un interval de timp de îndată ce vechile progrese sunt
complet integrate.
c. Raporturile terapeutului cu familia subiectului sunt importante. Adeziunea
părinţilor la reeducare condiţionează în parte reuşita. Pentru a se putea realiza de exemplu
frecvenţă şedinţelor necesare (3 pe zi de exemplu) şi durata lor, se recomandă ca
exerciţiile să se facă acasă sub controlul părinţilor.
d. Testele de control în timpul reeducării sunt importante.
Trebuie să se menţină un echilibru între testele şi observaţiile de efectuat în cursul
controalelor. Testele şi observaţiile repetate la diferite intervale de timp permit să se
măsoare sau să se aprecieze progresele realizate ca urmare a tratamentului şi la nevoie să
se aducă corecţii.

§ 8.3.2 Mijloace de compensare.


Mijloacele de compensare se folosesc atunci când ameliorarea funcţională este
puţin probabilă şi capacităţile de identificare ale subiectului sunt inferioare nevoilor.
În cazul ametropiilor mari sau de cornee neregulată, subiectul este echipat
optimum, adică cel mai des poartă lentile de contact corneene. În afara acestora se
folosesc sisteme optice care dau o mărire subiectivă şi care pot fi purtate de subiect sau
exterioare lui.
Sisteme exterioare.
- Lupa simplă, caracterizată prin grosisment şi câmp obiect (diafragma de câmp), este
folosită de persoanele în vârstă la citit. Grosismente practic realizabile - maxim 4x.
- Telelupe formate dintr-un obiectiv şi ocular sau un sistem telescopic şi un sistem
adiţional. Există diverse variante constructive în care sistemul optic este susţinut de
un stativ. Observarea câmpului obiect se face monocular.
- Epiproiectoare care realizează imaginea mărită a textului pe un ecran.
- Sisteme cu cameră video şi monitor la care se obţin măriri de ordinul 30:1.
Sisteme purtate de subiect.
- Ochelari cu lentile cu distanţă focală scăzută.
- Telelupe care furnizează grosismente de până la 8x şi care sunt montate pe o ramă de
ochelar şi permit observarea binoculară.
124

- Sisteme ambli-contact formate dintr-o lentilă de ochelar şi o lentilă de contact de circa


-40dpt.
- Filtrul roşu este uneori folosit ca un mijloc de compensare a insuficienţei de
sensibilitate cromatică. El permite să se transpună la nivelul contrastelor performanţă
care nu este realizabilă prin discriminarea culorilor. S-a folosit spre exemplu o lentilă
corneeană roşie.

§ 8.3.3 Educarea identificării vizuale.


Educarea identificării vizuale capătă un rol important în momentul în care
cerinţele sociale noi pot să provoace obiceiuri vizuale inadaptate şi dăunătoare.
Se cunoaşte deja cazul miopiei şcolare care este în final o ripostă adaptivă la o
utilizare prea intensivă şi prematură a focalizării în plan apropiat.
Ea se traduce prin ajustare structurală a dioptricii oculare favorizând vederea
aproape în detrimentul vederii departe.
Optometristul trebuie să vegheze ca exigenţele mediului să respecte capacităţile
copilului funcţie de dezvoltarea sa. El are acţiune preventivă sfătuind părinţii şi
pedagogii. El propune mijloace educative specifice şi adaptate pentru cei care prezintă
dificultăţi vizuale. Optometristul are rol educativ şi pentru adulţi în scopul ameliorării
eficienţei vizuale prin antrenament specific.
Dirijarea părinţilor şi educatorilor.
Se realizează prin sfătuirea părinţilor cu copii mici în ceea ce priveşte condiţiile în
care se dezvoltă aceştia. Expunerea la soare, iluminatul, jucăriile, desenele, scrierea şi
lectura sunt importante pentru dezvoltarea vederii.
Cunoştintele optometristului ajută educatorii în ce priveşte învăţarea lecturii şi
scrierii, cunoaşterea posibilităţilor vizuale ale copiilor ajută pedagogul în orientarea
programului sau alegerea timpului de scriere, a sculelor, a hârtiei, viteza de citire, etc.
Pentru student optometristul dă sfaturi privind postura în timpul lecturii,
iluminarea, planul înclinat al mesei de lucru, tehnica lecturii.
Educarea lecturii.
125

Întârzierile în ce priveşte dezvoltarea vederii sunt la originea eşecurilor în


învăţarea scrisului şi cititului.
Dislexicul are o proastă utilizare a acuităţii formei şi detaliului, a integrării
spaţiului vizual orientat şi simbolic.
Există şi alte manifestări de focalizare şi binocularizare.
Procedura de ameliorare se descompune în patru timpi:
1. Se recuperează capacităţile vizuale absente sau insuficiente de focalizare,
binocularizare sau identificare. Mijloace terapeutice folosite: lunete, lentile, reeducare.
2. Se asigură condiţiile necesare actului lexic. Pentru aceasta se lărgeşte câmpul de
privire, se eliberează motricitatea oculară, se pun la lucru mecanismele de reprezentare
vizuală (decodificarea).
3. Se instruieşte tehnica lecturii: explorare completă, reperare şi analiză care să permită
să se scoată din text maximum de informaţii în timp minim.
4. Sfaturile în ceea ce priveşte atitudinile cele mai eficace în timpul lecturii: postura,
pregătire înainte de lectură cum ar fi analiza prealabilă, starea de spirit deschisă şi
pozitivă, etc.
Educarea lecturii se face individual cu sau fără ajutorul părinţilor sau în grupe de acelaşi
nivel. Curba de progres prezintă pante urmate de platouri.

R%

C
D
A
B

Durata

Fig. 8.3
Pare eficace de oprit lucrul educativ când progresul randamentului tinde să se
stabilizeze (punctul A). Se reia antrenamentul când randamentul începe să scadă (punctul
B) şi aşa mai departe.
Educarea reziduului vizual.
126

Pentru cei cu vedere proastă (subnormală) optometristul poate veni în ajutor cu


sisteme optice tradiţionale (ochelari, montaj telescopic, lentile de contact), filtre şi cu
sfaturi privind utilizarea optimă a reziduului vizual. În acest scop trebuie să existe
siguranţă că problema patologică nu evoluează. Pornind de aici există un evantai de
tehnici pentru a obţine maximum de eficacitate a sistemului vizual.
Antrenamentul pentru lectura eficace.
Acest antrenament permite adulţilor să aibă o eficacitate mai mare a actului de a
citi. Cursurile de lectură eficace organizate în general în grup au ca scop ameliorarea
acestui instrument al comunicării.