ANATOMIA

ANALIZATORULUI VIZUAL
 Ochiul uman este organul care reacţionează la stimulii
luminoşi
 Pentru realizarea funcţiei vizuale ochiul se comportă
asemănător unui aparat de fotografiat

 Mediile transparente şi refringente (corneea,

umarea apoasă, cristalinul şi vitrosul) converg razele
luminoase spre retină, membrana nervoasă a ochiului.

 Cantitatea de lumină ce pătrunde este reglată de

deschiderea orificiului pupilar, astfel încât vederea să fie
optimă în diferite condiţii de iluminare.

 Pupila, prin efectul de punct stenopeic, lasă razele să

treacă doar prin centrul lentilelor ochiului, eliminând
aberaţia de sfericitate ce ar apărea la refracţia prin
periferia lor.
 Corneea este prima lentilă a globului ocular, cu puterea de
refracţie cea mai mare
 Cristalinul are aproximativ jumătate din dipoptriile corneei
şi joacă un rol important în reglarea clarităţii vederii la
diferite distanţe prin procesul complex, numit acomodaţie
 Retina este stratul receptor având capacitatea de a percepe
radiaţiile luminoase cuprinse între 375 – 760 nm
 Expansiune a creierului, retina transformă energia
luminoasă în energie electrică prin intermediul
fotoreceptorilor.

 Imaginile vor fi transmise de la celula ganglionară, situată

între stratul plexiform intern şi limitanta internă a retinei,
până la corpul geniculat lateral din talamus. Ansamblul
acestor axoni formează nervul optic, chiasma optică şi
bandeleta optică.
 De la corpul geniculat lateral pornesc radiaţiile optice
înspre aria vizuală occipitală
 Globul ocular este mobil în orbită, astfel încât axul vizual
se orientează în funcţie de obiectul fixat. Mişcările sunt
realizate prin intermediul muşchilor extrinseci,
comandaţi de nervii oculo-motori

 Ochii acţionează simultan, realizând vederea binoculară

Analizatorul vizual are 3 segmente:
1. Periferic (receptor): globul ocular

2. De conducere (nervii optici) - care conduc influxul

nervos cãtre scoarţa cerebralã.

3. Central - unde se face analiza si transformarea

influxului nervos în senzaţie vizualã.
1. Segmentul periferic

 Segmentul periferic este alcãtuit din globul ocular si

anexele globului ocular.

Globul ocular este o formaţiune aproape sfericã situatã în

partea anterioarã a orbitei, având urmãtoarele
dimensiuni:
- diametrul antero-posterior 25-26 mm
- diametrul transversal 24,5 mm
- diametrul vertical 23,7 mm

Globului ocular i se descriu un ax antero-posterior,

ecuatorul si meridianele.

Axul optic uneste cei doi poli - anterior centrul corneei

si cel posterior dintre papilã si maculã.
Linia vizualã uneste obiectul privit cu macula. Unghiul
dintre axul optic si linia vizualã este unghiul optic si are
5.
Ecuatorul este circumferinţa cea mai mare a globului
ocular si împarte globul ocular în douã jumãtãti numite
emisfere.
Meridianele sunt curbe ce trec prin centrii axului antero-
posterior; unul este vertical, unul este orizontal, celelalte
sunt oblice.
Globul ocular este format din 3 straturi suprapuse
(învelisuri) si 4 medii transparente (continutul globului
ocular).
  STRATUL FIBROS este alcãtuit din
 cornee, situatã anterior; este transparentã, mediu
optic important, lasã razele luminoase sã pãtrundã în
9I interiorul globului ocular.
 sclerã - un ţesut fibros dens, de culoare albã sidefie,
durã, inextensibilã, nu lasã sã treacã razele luminoase,

 CORNEEA reprezintă 1,3 cm pătraţi din

suprafața ochiului (polul anterior al ochiului). Este o
membrană transparentă, cu inervație senzitivă din
ramura oftalmică a trigemenului, avasculară. Este
mediu refringent se comportă ca o lentilă
sferocilindrică de aproximativ +43 dioptrii. Se
continuă cu sclera prin limbul sclerocorneean.
Diametrul orizontal este de 11,6 - 12 mm iar cel
vertical 10,6 - 11mm, peste vârsta de 3 ani. Aspectul
fiind de ovoid orizontal. Grosimea este de 0,52 mm
în centru și 0,7 mm la periferie.
 Microscopic corneea este formată din cinci straturi:
1. Epiteliul anterior de tip pavimentos stratificat,
nekeratinizat.
2. Membrana Bowman, acelulară, cu structură fibrilara,
traversată de filete nervoase, nu se regenerează.
3. Stroma corneeană reprezintă 90% din grosimea corneei,
formată dintr-un sistem de fibre conjunctivale.
4. Membrana Descemet este elastică, rezistentă, se
regenerează dupa distrugere.
5. Endoteliul este format dintr-un singur strat de celule
poligonale, nu se regenerează. O data cu vârsta (sau
posttraumatic) numărul de celule scade, spațiul rămas
este ocupat prin migrația și largirea celulelor rămase.

6. Datorită proprietăţilor sale filmul lacrimal poate fi

inclus între straturile corneei
 SCLERA este un tesut format din fibre colagene de
grosimi, lungimi si forme diferite, intercalate neregulat
dar dispuse paralel cu suprafata globului. Sclera este
opacă. Diametrul sclerei variaza intre 1 mm langa nervul
optic, 0,5 mm la ecuator, 0,3 mm sub insertia dreptilor si
0,8 mm la limb. Vascularizaţia este din episcleră si
coroidă. Inervaţia este din nervii ciliari posteriori lungi si
scurţi. In jurul limbului densitatea acestora este mai
mare, ceea ce explică durerile in cazul inflamaţiei sau
distensiei zonei. Sclera reactionează inflamator
asemanător cu articulaţiile datorită naturii colagenice
asemănătoare. Rolul sclerei este de protecţie a formei şi
conţinutului globului ocular.

 Zona de trecere între cornee şi scleră constituie limbul

sclero-cornean
 Stratul vascular - UVEEA este intens vascularizat si
are trei pãrţi:

1. Irisul formeazã partea anterioarã, este situat înapoia

corneii si înaintea cristalinului, delimitând camera
anterioarã.
Are forma unei diafragme prevãzute cu un orificiu -
pupila.
2. Corpul ciliar se întinde de la rãdãcina irisului pânã
la „ora serrata“si are formã triunghiularã. Are rol în
acomodatie si în secretia umorii apoase. Rolul sãu este
vital în mentinerea consistentei si hrãnirii globului
ocular.
3. Coroida se întinde de la nervul optic pânã la „ora
serrata“. Este un strat bogat vascularizat, bogat
pigmentat, formând ecranul opac al ochiului, cu rol
important în mentinerea tonusului ocular.
 Irisul este un diafragm, cu o faţă anterioară de origine
mezodermală şi una posterioară pigmentară, ce separă camera
anterioară de camera posterioară. Comunicarea între cele două
camere se face prin orificiul numit pupilă cu rol în controlul
cantităţii de lumină ce intră în ochi. Sfincterul pupilar este inervat
de fibrele parasimpatice din nervul oculomotor comun, iar
muşchiul dilatator de către sistemul nervos simpatic.

 Posterior irisul se continuă cu corpul ciliar cu rol în acomodaţie

şi în secreţia umorii apoase. Umoarea apoasă secretată de
epiteliul corpului ciliar are o compoziţie asemănătoare cu plasma
sanguină exceptând proteinele. Contribuie la menţinera tensiunii
intraoculare, existând un echilibru între secreţie şi eliminarea
prin trabecul în canalul Schlemm. Peptidele şi proteinele din
umoarea apoasă sunt responsabile de răspunsul imun al ochiului.

 Tunica situată între scleră si retină, întinsă între nervul optic şi

ora serrata, se numeşte coroidă. Este membrană vasculară care
asigură nutriţia jumătăţii externe a retinei. Vascularizaţia este
asigurată anterior de arterele ciliare posterioare lungi, iar
posterior în principal de arterele ciliare scurte, cu menţiunea că
există multe anastomoze între acestea. Inervaţia este asigurată de
nervii ciliari. Melanocitele uveale sunt responsabile de
pigmantaţia coroidei.
 Stratul nervos, RETINA este continuarea nevraxului
la nivelul globului ocular si cãptuseste interiorul globului
ocular de la pupilã pânã la orificiul nervului optic.
Se aflã între coroidã si corpul vitros. Permite prin celule
specializate recepţionarea excitaţiilor şi transmiterea lor
spre centrul cortical vizual (occipital).

Regiunile retiniene cu structurã specialã sunt foveea

centralã (conţine exclusiv celule cu conuri), papila
nervului optic (fãrã celule vizuale) si ora serrata.

Straturile retinei sunt urmãtoarele :

1) Epiteliul pigmentar
2) Stratul conurilor si bastonaselor
3) Membrana limitantã externã
4) Stratul granulos extern
5) Stratul plexiform extern
6) Stratul granulos intern
7) Stratul plexiform intern
8) Stratul celulelor ganglionare
9) Stratul fibrelor optice
10) Membrana limitantã internã.
 Retina este stratul intern, neuro-pigmentar, al
ochiului, provenind din neuroectoderm. Se extinde între
nervul optic şi ora serrata, în dreptul inserţiei muşchilor
drepţi intern şi extern. (nu ajunge la corpul ciliar). La 3
mm de marginea temporală a papilei nervului optic se
află macula cu fovea centrală. Se descriu două straturi
retiniene unul extern pigmentar şi unul intern neuronal.
 Nutriţia retinei se face de către vasele retiniene
pentru două treimi din retina internă, până la stratul
plexiform extern. Treimea externă este hrănită de
coriocapilarele coroidiene.
 Celulele cu conuri şi bastonaşe transformă lumina
printr-o reacţie fotochimică în impuls electric ce este
transmis prin celulele bipolare-orizontale-amacrine-
ganglionare spre nervul optic.
 La nivelul maculei se găsesc mai multe celule cu
conuri pe când in periferie predomină celulele cu
bastonaş.
CONTINUTUL GLOBULUI OCULAR
1. CAMERA ANTERIOARÃ este situatã între cornee si
diafragmul irido-cristalinian.
2. CAMERA POSTERIOARÃ este situatã între fata
posterioarã a irisului, corpul ciliar si fata anterioarã a
cristalinului. Cele douã camere sunt umplute cu umoare
apoasã
3. CRISTALINUL este o lentilã biconvexã, situat între
iris, corpul ciliar si vitros. Este menţinut în poziţie de un
sistem suspensor - zonula Zinn.
Cristalinul este un mediu refringent, complet transparent si
intervine în procesul de acomodatie prin proprietatea sa de
a-si modifica raza de curburã prin intermediul muşchiului
ciliar.
4. CORPUL VITROS este o substanţã gelatinoasã ce
ocupã tot spatiul dintre fata posterioarã a cristalinului si
peretele posterior al globului ocular. Reprezintã 6/10 din
volumul globului ocular.
 CRISTALINUL este o lentilă biconvexă, transparentă,
fără vase de sânge, poziţionată între iris, anterior, şi
vitros, posterior. Fibrele zonulare suspendă cristalinul
din zona ecuatorială la procesele ciliare. Fibrele exercită
o tensiune radiară asupra cristalinului, tensiune care se
reduce când se contractă muşchiul circular al corpului
ciliar. Tensiunea scăzută a fibrelor zonulare permite
cristalinului să îşi mărească diametrul antero posterior
devenind mai sferic. Rezultatul este creşterea puterii de
refracţie a cristalinului –ochiul este focalizat pe obiectele
de aproape. Acomodaţia este rezultatul jocului de
contracţie-relaxare a muşchiului ciliar. O dată cu
înaintarea în vârstă cristalinul devine mai puţin maleabil,
iar acomodaţia nu va mai fi eficientă.
 Puterea dioptrică a cristalinului este mai mică decât
a corneei, se situează în jurul a 21 dioptrii (creşte cu
acomodaţia).
 Cristalinul este înconjurat de o capsulă elastică,
relativ fermă, mai groasă anterior şi mai subţire
posterior. Sub capsula anterioară se află un singur strat
de celule cuboidale. În zona ecuatorială celulele epiteliale
se divid formând fibrele cristaliniene ce suferă un proces
de elongaţie, sunt împinse spre interior şi îşi pierd
organitele intracelulare. Fibrele embrionare şi fetale sunt
poziţionate central (nucleul) iar cele recente, periferic
(cortexul).
 La biomicroscop, fibrele embrionare se văd sub
forma literei Y – anterior- iar posterior –Y-răsturnat.
 Activitatea metabolică în nucleu este practic
absentă. Aportul de substanţe se face din umoarea
apoasă. Menţinerea homeostaziei este esenţială pentru
transparenţa cristalinului. Orice stress fiziologic poate
perturba homeostazia şi conduce la opacifierea
cristalinului.
 CORPUL VITROS este un ţesut conjunctiv,
avascular, bogat în acid hialuronic. Conţine 99% apă.
Ocupă 80% din volumul ochiului - aproximativ 4 ml. Este
un suport pentru structurile delicate endooculare.
Transparent şi avascular, este situat între cristalin şi
corpul ciliar anterior şi retină şi papila nervului optic
posterior. Menţine forma ochiului şi este sursă nutritivă
pentru cristalin şi retină. Consistenţa este asemănătoare
unui gel alcătuit dintr-o reţea fină de fibrile de colagen
vizibile electronomicroscopic înglobate într-o
mucopolizaharidă hidrofilă - acidul hialuronic. Fibre fine
de colagen ataşează vitrosul de limitanta internă
retiniană – mai ferm la ora serrata anterior şi papila
nervului optic şi fovee posterior. La biomicroscop se
poate observa o reminiscenţă a canalului primitiv
Cloquet între papila nervului optic şi faţa posterioară a
cristalinului.
 Vitrosul este învelit de o pseudomembrană –
hialoida anterioară şi posterioară.
2. SEGMENTUL INTERMEDIAR SAU DE
CONDUCERE

Cãile optice leagã retina de centrul cortical al vederii ce se

aflã în lobul occipital, la nivelul scizurii calcarine şi sunt
alcãtuite din:

NERVUL OPTIC (perechea a II-a de nervi cranieni) se

formeazã la retinã din cilindracşii celulelor ganglionare
retiniene, traverseazã lama ciuruitã a sclerei, orbita, canalul
optic si pãtrund în cavitatea cranianã. Ajung la nivelul seii
turcesti unde are loc o încrucisare parţialã a fibrelor; dupã
încrucisare se continuã cu bandeletele optice, ce se
terminã în corpii geniculaţi. De aici se continuã cu
radiaţiile optice Gratiolet, ce sunt formate din fibre
vizuale ce merg spre aria striatã a lobului occipital si se
terminã în jurul scizurii calcarine.
3. SEGMENTUL CENTRAL

În scoarţa corticalã a lobului occipital câmpul 17

Brodmann are loc transformarea excitaţiei luminoase în
senzatie vizualã, aici existând o adevãratã „retinã
corticalã“. Câmpul 17 Brodmann are interrelatii cu ariile
18 si 19.
MUŞCHII EXTRINSECI AI GLOBULUI OCULAR sunt
în numãr de opt: 4 muşchi drepţi, 2 muşchi oblici şi
orbicularul şi ridicãtorul pleoapei.
MUŞCHII DREPŢI (superior, inferior, intern, extern) şi
MUŞCHII OBLICI (mare şi mic) au o inserţie osoasã fixã
şi una ocularã, mobilã;
- insertia posterioarã se face în vârful orbitei printr-un
tendon comun, scurt (tendonul lui Zinn), ce se fixeazã pe
faţa lateralã a corpului sfenoidului şi pe teaca nervului optic.
Se îndreaptã înainte şi se împarte în 4 langhete: supero-
internã şi externã, infero-internã şi externã, ce servesc
inserţiei celor 4 muşchi drepţi.
Extremitatea anterioarã a celor 4 muşchi se inserã pe sclerã
înaintea ecuatorului prin 4 tendoane largi, distincte, situate
la distanţã variabilã de limbul sclero-corneean (fig. 2):
- dreptul intern la 5,5 mm
- dreptul inferior la 6 mm
- dreptul extern la 7 mm
- dreptul superior la 7,5 mm.
OBLICUL SUPERIOR (mare) se inserã în vârful orbitei,
trece printr-un inel fibros (scripetele marelui oblic), îşi
schimbã direcţia trecând pe sub dreptul superior şi se inserã
pe cadranul postero-supero-extern al globului ocular, printr-
o linie de inserţie curbã ce se întinde posterior pânã la 4-5
mm de nervul optic.
OBLICUL INFERIOR (mic) se inserã în unghiul infero-
intern al bazei orbitei, merge oblic în afarã, înapoi şi în sus
şi se fixeazã la 7 mm dedesubtul inserţiei marelui oblic în
cadranul postero-infero-extern al globului ocular, dupã ce
trece pe sub dreptul inferior.

Vascularizaţia este reprezentatã de arterele şi venele

musculare.

Inervaţia muşchilor extrinseci este asiguratã de nervii

oculomotori astfel:
Nervul oculomotor comun (III) inerveazã dreptul
superior, dreptul inferior, dreptul intern, oblicul mic si
ridicãtorul pleoapei.
Nervul oculomotor extern (VI) inerveazã dreptul
extern.
Nervul patetic (trohlear , IV) inerveazã marele oblic.
Nucleii se gãsesc în trunchiul cerebral, unde existã
conexiuni între cei 3 nuclei ai nervilor oculomotori, fiind în
legãturã cu nucleii vestibulari şi centrii
supranucleari:

Centrii supranucleari sunt centrii reflecşi şi coordonatori:

- centrul mişcãrii de verticalitate
- centrul mişcãrii de lateralitate
- centrul mişcãrii de convergentã

Centrii corticali:
- anterior - frontal: centrul mişcãrilor oculare
voluntare şi comandate
- posterior - occipital: centrul mişcãrilor
automate-reflexe.

Mişcãrile globilor oculari se fac în jurul anumitor axe:

- vertical: mişcãri laterale, adductie, abductie;
- orizontal: mişcãri de ridicare şi coborâre;
- antero-posterior: mişcãri de rotaţie.
Acţiunea muşchilor oculari

Dreptul intern şi dreptul extern acţioneazã doar în

jurul unui ax vertical: dreptul intern adductor, dreptul
extern abductor.
Ceilalţi muşchi drepţi oculari acţioneazã în jurul a 3 axe:
Dreptul superior este ridicãtor, adductor şi rotator
intern; dreptul inferior este coborâtor, adductor şi rotator
extern; marele oblic - rotator intern, coborâtor şi uşor
abductor, iar micul oblic rotator extern, ridicãtor şi
abductor.
În mişcãrile globilor oculari acţioneazã mai multi muşchi în
acelaşi timp. Schema realizatã de Marquez uşureazã
înţelegerea acţiunii muşchilor globului ocular.
 CONJUNCTIVA este o membrană mucoasă,
subțire, transparentă,vascularizată, strălucitoare,
netedă ce tapeteză fața posterioară palpebrală
(conjunctiva palpebrală), se reflectă în fundul de sac
pe fața anterioară a globului ocular (conjunctiva
fundului de sac), continuă cu porțiunea bulbară
anterioară (conjunctiva bulbară) până la limb unde se
delimitează de epiteliul cornean.
 Histologic epiteliul conjunctival este alcătuit din
două până la cinci straturi de celule cubice care pe
măsură ce se ridică spre suprafață devin poliedrice.
Separată de o membrană bazală, urmează stroma,
bogat vascularizată, alcătuită din stratul superficial
adenoid și profund fibros care se continuă cu tarsul.

 Glandele conjunctivale secretoare de mucină sunt

celulele Goblet, criptele Henle, glandele Manz; cele
accesorii sunt Krause și Wolfring.
 PLEOAPELE sunt alcătuite din următoarele
straturi:
 Piele – fină şi elastică
 Ţesut celular subcutanat – format din ţesut conjunctiv
lax
 Muşchi
 Ridicătorul pleoapei superioare – muşchi striat
 Orbicularul pleoapelor – muşchi striat
 Muşchiul Müller, capsulo-tarsal – muşchi neted
 Ţesut fibros
 Tars
 Sept orbital
 Ligamente palpebrale
 Conjunctivă tarsală
 În structura pleoapelor se găsesc: glande Zeiss,
Meibomius, Moll.

 Vascularizaţia este asigurată de ramuri din artera

facială şi oftalmică, sângele venos drenează în vena
oftalmică, facială, temporală, iar limfaticele drenează
în ganglionii preauriculari, parotidieni şi
submandibulari.

 Inervaţia senzitivă provine din primele două

ramuri ale trigemenului (V), nervii motori provin din
nervul facial (VII) pentru muşchiul orbicular, din
oculomotorul comun (III) pentru ridicătorul pleoapei
superioare şi din simpatic pentru muşchiul
capsulotarsal (Müller).