CATEDRA DE OFTALMOLOGIE ȘI OPTOMETRIE USMF

“NICOLAE TESTEMIȚANU”

AUTOREFRACTOKERATOMETRIA
D.H.Ș.M. PROF. UNIV. VALERIU CUȘNIR
INTRODUCERE

 Refractometria reprezinta o metoda estimativă de măsurare a

erorii de refracție cu ajutorul refractometrului.
 Autorefractometrul are scopul de a determina eroarea de
refracție, însă poate furniza și alte date importante în
dependență de pricipiul de funcționare al acestuia.
SCURT ISTORIC
 Primele încercări de a descoperi un dispozitiv pentru a automatiza
procesul de determinare a erorii de refracție datează încă din secolul
XIX.
 Însă, abia recent, cu aproximativ 30 ani în urmă, a fost dezvoltat cu succes
un astfel de dispozitiv.
 Odată cu dezvoltarea tehnologiei, autorefractometrele au devenit mai
sofisticate, având încadrate mai multe funcții, precum keratometria –
măsurarea razei de curbură a corneei. Există multiple studii ce vin să
susțină ideia că autorefractometrele sunt deseori mult mai precise decât
retinoscopia.
NECESITATEA AUTOREFRACTOMETRULUI

 Motivul pentru care autorefractometrele au

devenit de neînlocuit în cabinetele oftalmologice,
este exactitatea de determinare a AV, viteza de
lucru, dar și ghidarea medicului în procesul de
diagnostic al pacienților necooperanți.
NECESITATEA AUTOREFRACTOMETRULUI

 În rezultat, nu are loc creșterea doar a vitezei de

efectuare a examenului oftalmologic, dar și
eficientizarea procesului.
 Oferirea datelor obiective în efectuarea studiilor
științifice la scară largă.
PRINCIPIILE AUTOREFRACTOMETRIEI

 Scheiner a descoperit în anul 1619 că punctul de focalizare a ochiului

poate fi determinat extrem de precis prin plasarea a două pinhole în fața
pupilei.
 Acesta a inventat discul Scheiner, care permite reducerea razelor paralele
de lumină de la un obiect îndepărtat, în două fascicule de lumină.
 Astfel, pe retina ochiului emetrop se formează doar un singur focus
(punct), iar în cazul pacienților ce suferă de o oarecare tulburare de
refracție – două puncte.
PRINCIPIUL “OPTOMETRUL”

 Termenul Optometru a fost utilizat pentru prima dată în

anul 1759 de către Porterfield, care a dezvoltat un
dispozitiv destinat măsurării vederii.
 Se utiliza o lentilă convexă, care era plasată la distanța ei
focală de la ochi, în timp ce o țintă mobilă era vizualizată
PRINCIPIUL “OPTOMETRUL”

 Dacă ținta se va afla la nivelul distanței focale a lentilei,

atunci lumina emanată de ea, se va focusa pe retina
ochiului emetrop.
 Dacă ținta se va afla la o distanță mai mică de distanța
focală a lentilei, atunci razele de lumină vor fi divergente
la plan, iar dacă ținta se va afla în afara distanței focale,
razele vor fi convergente.
REFRACTOMETRIA MERIDIONALĂ
 În prezența astigmatismului, mai întâi trebuie găsită axa
meridianului principal, apoi refracția poate fi măsurată.
 Identificarea axului, a fost de la bun început o problemă pentru
dezvoltarea autorefractometrelor, până când a fost descoperit
principiul refractometriei meridionale în 1960.
 Astfel, dacă refracția sferică este măsurată în cel puțin 3
meridiane arbitrare, poziția axei principale și puterea ei de
refracție poate fi măsurată matematic.
PRIMELE OPTOMETRE

 Primele dispozitive se numeau optometre subiective, care

permiteau pacientului să fie ajustate astfel încât să obțină o
acuitate vizuală maximă.
 Rezultatul utilizării acestora a fost în cele din urmă
nesatisfăcător din cauza câtorva limite principale:
1. Necesitatea unui pacient cooperant
2. Astigmatismul
3. Acomodarea
REFRACTOMETRELE MODERNE

 Dezvoltarea rapidă a calculatoarelor și electronicii, a dus la

descoperirea unui număr impunător de metode inovative,
facilitând apariția autorefractometrelor în 1960.
 Per general, un refractometru constă dintr-o sursă infraroșie, un
punct de fixare și un optometru Badal.
REFRACTOMETRELE MODERNE

 Sursa infraroșie cu lungimea de undă 800-900 nm

permite luminii să fie reflectată de straturile profunde ale
retinei, însă refracția are lor diferit față de lumina vizibilă.
Astfel, a fost dezvoltat un mecanism de calibrare, care a
descoperit că diferența este de +0,75 - +1,50 D.
PUNCUL DE FIXARE

 Punctul de fixare are scopul de a evita

acomodarea de către pacinet, în condițiile
când este imposibil ca autorefractometrul
să determine dacă pacientul acomodează.
 Soluția a fost utilizarea unei imagini cu efect
de ceață.
TIPURILE DE AUTOREFRACTOMETRE

 Refractometrele se clasifică în dependență de principiul de

funcționare:
1. Analiza calității imaginii
2. Refracția dublu pinhole Scheiner
3. Retinoscopia
AUTOREFRACTOMETRELE PORTABILE

 În unele cazuri, utilizarea unui

autorefractometru staționar este
dificilă.
 Autorefractometrele portabile au
rezolvat această problemă, ușurând
examinarea pacienților.
AUTOREFRACTOMETRELE PORTABILE

 Autorefractometrele portabile sunt

destinate în special copiilor și
persoanelor imobilizate la pat.
 De asemenea, este ideal pentru
situațiile când doctorul are nevoie să
lucreze în comunitate sau în afara
cabinetului oftalmologic.
REFRACȚIA INTRAOPERATORIE

 Părerile în privința măsurării puterii de refracție a

pseudofacului intraoperator sunt împărțite din cauza
numărului mic de studii care s-au efectuat până în acest
moment.
REFRACȚIA INTRAOPERATORIE

 Totuși, se presupune că refracția la un pacient afac, după

scoaterea cristalinului, va determina implantarea unui pseudofac
cu puterea de refracție ajustată mai bine, decât prin efectuarea
biometriei clasice.
 La moment, există deja multiple formule pentru calcularea
puterii IOL utilizând un autorefractor portabil intraoperator.
SISTEMELE DE REFRACȚIE AUTOMATĂ

 Sistemele de refracție automată au fost dezvltate recent și

constau dintr-un autorefractometru, care este conectat la un
foropter si optotip electric.
 În rezultat, se obține automatizarea procesului de efectuare a
refracției obiective și subiective.
KERATOMETRIA

 Keratometria reprezintă măsurarea curburii suprafeței

anterioare a corneei cu ajutorul keratometrului și se
măsoară în Dioptrii.
 Keratometrul se mai numește Oftalmometru.
KERATOMETRIA

 Cercetarea topografică a corneei este utilă nu doar

pentru determinarea razei de curbură, dar și
pentru depistarea diferitor neregularități, puterii de
refracție și a diferitor patologii.
KERATOMETRIA

 Examinarea din lateral într-un plan paralel cu irisul

a profilului corneei și de deasupra, atunci cînd
ochiul se rotește în jos, pleoapa superioară fiind
trasă în sus, permite evidențierea abaterilor de
formă.
KERATOMETRIA

 În ultimii ani, au fost dezvoltate metode sofisticate de

keratometrie, cuplate cu analize asistate de calculator și
afișarea pe un monitor a formei corneei. Aceste metode,
combinate cu o camera video și un dispozitiv de stocare,
sunt cunoscute sub denumirea de videokeratografie.
SCURT ISTORIC

 Pentru prima dată, Christoph Scheiner a descris în anul 1691

faptul că cornea are o rază de curbură și a caracterizat-o.
 În 1796, Jesse Ramsden inventează primul keratometru.
 Mai târziu, Helmoholtz, Javal și Schiotz modifică modelul
dezvoltat de Ramsden pentru a putea fi utilizat în clinică.
SCURT ISTORIC

 În 1880, oftalmologul portughez Antonio Placido a creat un disc

pictat cu inele alternative albe și negre, reflectat de cornee.
Acest dispozitiv este cunoscut sub denumirea de discul Placido.
Acele inele se reflectau pe epiteliul corneean ca niște linii de
contur.
SCURT ISTORIC

 În 1896, Allvar Gullstrand a încorporat discul în oftalmoscopul

său, examinând fotografii ale corneei prin miscroscop și a putut
calcula manulal curbura corneei printr-un algoritm numeric.
 În 1950, compania Wesley-Jessen a utilizat o sferă curbată
pentru a reduce defectele de câmp. Curbura corneei poate fi
determinată prin comparația pozelor inelelor cu imagini
standard.
SCURT ISTORIC

 În anii 80 ai secolului trecut, fotografiile au fost digitalizate și analizate de

către un calculator. Următorul pas a fost automatizarea acestui proces și
apariția videokeratografiei, în care inele concentrice de dimensiuni și
mărimi deja stabilite sunt proiectate pe cornee și apoi sunt măsurate
mărimile și distanțele refexiilor.
 Folosind diverși algoritmi, aceste măsurători sunt comparate cu mărimi și
distanțe standard și astfel, poate fi construită imaginea suprafeței
anterioară a corneei.
PRINCIPIUL DE FUNCȚIONARE
Principiul keratometriei. AB este obiectul real. A’B’ reprezintă imaginea.
Diferența dintre obiect și imagine ne poate ajuta să determinăm raza de
curbură a corneei.
CLASIFICARE

 În dependență de conceptul utilizat:

1. Obiect fix, imagine variabilă (Variable doubling)
2. Imagine fixă, obiect variabil (Fixed doubling)
 După principiul funcționării:
1. Keratometre manuale
2. Autokeratometre
KERATOMETRU MANUAL
STRUCTURA UNUI KERATOMETRU MANUAL
SISTEMUL OPTIC AL KERATOMETRULUI
LIMITELE KERATOMETRULUI

 Valorile normale ale R: 44.00-45.00 D

 Limitele keratometrului sunt între 36.00 D și 52.00 D
 Pentru a majora aceste limite, pot fi utilizate lentile între ochi și
keratometru. Astfel, o lentilă de +1.25D va crește limita
superioară cu 9D până la 61D, iar utilizarea unei lentile de -
1.00D va scădea limita inferioară cu 6D până la 30D.
UTILIZAREA PRACTICĂ A KERATOMETRULUI

1. Măsurarea erorii de astigmatism a corneei

 Diferența dintre puterea celor două meridiane ale corneei,
reprezintă astigmatismul corneean.
 În optometrie, astigmatismul este corectat cu lentile minus
cilindrice.
UTILIZAREA PRACTICĂ A KERATOMETRULUI

2.Estimarea razei de curbură a corneei pentru

alegerea lentilelor de contact individualizate.
3.Monitorizarea formei corneei – keratoconus,
keratoglobus.
4.Calcularea erorii de refracție la pacienții cu medii
netransparente.
UTILIZAREA PRACTICĂ A KERATOMETRULUI

5.Calcularea puterii de refracție a IOL.

6.Monitorizarea astigmatismului postchirurgical.
7.Diagnosticul diferențial al formelor anizometropiei.
LIMITELE KERATOMETRIEI

 Măsurarea corneei presupunând că ea este sferică sau

sferocilindrică cu 2 meridiane principale, separate de 90 grade.
 Măsurarea refracției corneei în zona centrală (3-4 mm).
 Pierderea acurateței de măsurare în cazul unei cornee prea
groase sau subțiri.
 Imposibilitatea măsurării la pacienții cu mici iregularități
corneene.
ERORI LA EFECTUAREA KERATOMETRIEI

 Necalibrarea  Prezența unei distorsiuni

keratometrului corneale
 Poziționarea incorectă a  Hiperlăcrimare
pacientului  Poziție anormală a pleoapei
 Fixarea incorectă a  Focusare incorectă
pacientului
CATEDRA DE OFTALMOLOGIE ȘI OPTOMETRIE USMF
“NICOLAE TESTEMIȚANU”

D.H.Ș.M. PROF. UNIV. VALERIU CUȘNIR