CATEDRA DE OFTALMOLOGIE ȘI OPTOMETRIE USMF

“NICOLAE TESTEMIȚANU”

AUTOREFRACTOKERATOMETRIA
D.H.Ș.M. CONF. UNIV. VALERIU CUȘNIR
INTRODUCERE

Refractometria reprezinta o metoda estimativă de măsurare a

erorii de refracție cu ajutorul refractometrului.
Autorefractometrul are scopul de a determina eroarea de
refracție, însă poate furniza și alte date importante în
dependență de pricipiul de funcționare al acestuia.
SCURT ISTORIC

 Primele încercări de a descoperi un dispozitiv pentru a automatiza

procesul de determinare a erorii de refracție datează încă din secolul XIX.
 Însă, abia recent, cu aproximativ 30 ani în urmă, a fost dezvoltat cu
succes un astfel de dispozitiv.
 Odată cu dezvoltarea tehnologiei, autorefractometrele au devenit mai
sofisticate, având încadrate mai multe funcții, precum keratometria –
măsurarea razei de curbură a corneei. Există multiple studii ce vin să
susțină ideia că autorefractometrele sunt deseori mult mai precise decât
retinoscopia.
NECESITATEA AUTOREFRACTOMETRULUI

Motivul pentru care autorefractometrele au devenit de neînlocuit

în cabinetele oftalmologice, este exactitatea de determinare a AV,
viteza de lucru, dar și ghidarea medicului în procesul de
diagnostic al pacienților necooperanți.
În rezultat, nu are loc creșterea doar a vitezei de efectuare a
examenului oftalmologic, dar și eficientizarea procesului.
Oferirea datelor obiective în efectuarea studiilor științifice la
scară largă.
PRINCIPIILE AUTOREFRACTOMETRIEI

 Scheiner a descoperit în anul 1619 că punctul de focalizare a ochiului

poate fi determinat extrem de precis prin plasarea a două pinhole în fața
pupilei.
 Acesta a inventat discul Scheiner, care permite reducerea razelor paralele
de lumină de la un obiect îndepărtat, în două fascicule de lumină.
 Astfel, pe retina ochiului emetrop se formează doar un singur focus
(punct), iar în cazul pacienților ce suferă de o oarecare tulburare de
refracție – două puncte.
PRINCIPIUL “OPTOMETRU”

Termenul Optometru a fost utilizat pentru prima dată în

anul 1759 de către Porterfield, care a dezvoltat un
dispozitiv destinat măsurării vederii.
Se utiliza o lentilă convexă, care era plasată la distanța ei
focală de la ochi, în timp ce o țintă mobilă era vizualizată
PRINCIPIUL “OPTOMETRU”

Dacă ținta se va afla la nivelul distanței focale a lentilei,

atunci lumina emanată de ea, se va focusa pe retina
ochiului emetrop.
Dacă ținta se va afla la o distanță mai mică de distanța
focală a lentilei, atunci razele de lumină vor fi divergente
la plan, iar dacă ținta se va afla în afara distanței focale,
razele vor fi convergente.
REFRACTOMETRIA MERIDIONALĂ
În prezența astigmatismului, mai întâi trebuie găsită axa
meridianului principal, apoi refracția poate fi măsurată.
Identificarea axului, a fost de la bun început o problemă pentru
dezvoltarea autorefractometrelor, până când a fost descoperit
principiul refractometriei meridionale în 1960.
Astfel, dacă refracția sferică este măsurată în cel puțin 3
meridiane arbitrare, poziția axei principale și puterea ei de
refracție poate fi măsurată matematic.
PRIMELE OPTOMETRE

Primele dispozitive se numeau optometre subiective, care

permiteau pacientului să fie ajustate astfel încât să obțină o
acuitate vizuală maximă.
Rezultatul utilizării acestora a fost în cele din urmă
nesatisfăcător din cauza câtorva limite principale:
1. Necesitatea unui pacient cooperant
2. Astigmatismul
3. Acomodarea
REFRACTOMETRELE MODERNE
 Dezvoltarea rapidă a calculatoarelor și electronicii, a dus la descoperirea
unui număr impunător de metode inovative, facilitând apariția
autorefractometrelor în 1960.
 Per general, un refractometru constă dintr-o sursă infraroșie, un punct de
fixare și un optometru Badal.
 Sursa infraroșie cu lungimea de undă 800-900 nm permite luminii să fie
reflectată de straturile profunde ale retinei, însă refracția are lor diferit
față de lumina vizibilă. Astfel, a fost dezvoltat un mecanism de calibrare,
care a descoperit că diferența este de +0,75 - +1,50 D.
PUNCUL DE FIXARE

Punctul de fixare are scopul de a evita

acomodarea de către pacinet, în condițiile
când este imposibil ca autorefractometrul să
determine dacă pacientul acomodează.
Soluția a fost utilizarea unei imagini cu
efect de ceață.
TIPURILE DE AUTOREFRACTOMETRE

Refractometrele se clasifică în dependență de principiul de

funcționare:
1. Analiza calității imaginii
2. Refracția dublu pinhole Scheiner
3. Retinoscopia
AUTOREFRACTOMETRELE PORTABILE

În unele cazuri, utilizarea unui

autorefractometru staționar este
dificilă.
Autorefractometrele portabile au
rezolvat această problemă, ușurând
examinarea pacienților.
AUTOREFRACTOMETRELE PORTABILE

Autorefractometrele portabile sunt

destinate în special copiilor și
persoanelor imobilizate la pat.
De asemenea, este ideal pentru
situațiile când doctorul are nevoie să
lucreze în comunitate sau în afara
cabinetului oftalmologic.
REFRACȚIA INTRAOPERATORIE

 Părerile în privința măsurării puterii de refracție a pseudofacului

intraoperator sunt împărțite din cauza numărului mic de studii care s-au
efectuat până în acest moment.
 Totuși, se presupune că refracția la un pacient afac, după scoaterea
cristalinului, va determina implantarea unui pseudofac cu puterea de
refracție ajustată mai bine, decât prin efectuarea biometriei clasice.
 La moment, există deja multiple formule pentru calcularea puterii IOL
utilizând un autorefractor portabil intraoperator.
SISTEMELE DE REFRACȚIE AUTOMATĂ

Sistemele de refracție automată au fost dezvltate recent și

constau dintr-un autorefractometru, care este conectat la un
foropter si optotip electric.
În rezultat, se obține automatizarea procesului de efectuare a
refracției obiective și subiective.
KERATOMETRIA

Keratometria reprezintă măsurarea curburii suprafeței

anterioare a corneei cu ajutorul keratometrului și se
măsoară în Dioptrii.
Keratometrul se mai numește Oftalmometru.
SCURT ISTORIC

Pentru prima dată, Christoph Scheiner a descris în anul 1691

faptul că cornea are o rază de curbură și a caracterizat-o.
În 1796, Jesse Ramsden inventează primul keratometru.
Mai târziu, Helmoholtz, Javal și Schiotz modifică modelul
dezvoltat de Ramsden pentru a putea fi utilizat în clinică.
În anul 1980 este dezvoltat autorefractokeratometrul modern.
PRINCIPIUL DE FUNCȚIONARE

 Keratometria funcționează în baza principiului de modificare a imaginii în

dependență de raza de curbură a corneei.
 Astfel, cu cât este mai mare curbura corneei, cu atât mai mică este mărimea imaginii.
 Raza de curbură este calculată după formula:
 , unde h – înălțimea obiectului real, h1 – înălțimea imaginii
 , unde n1 – indicele de refracție al corneei, n – indicele de refacție al mediului de
origine a luminii(aer=1)
 Principiul keratometriei. AB este obiectul real. A’B’
reprezintă imaginea. Diferența dintre obiect și imagine ne
poate ajuta să determinăm raza de curbură a corneei.
CLASIFICARE

În dependență de conceptul utilizat:

1. Obiect fix, imagine variabilă (Variable doubling)
2. Imagine fixă, obiect variabil (Fixed doubling)
După principiul funcționării:
1. Keratometre manuale
2. Autokeratometre
KERATOMETRU MANUAL
STRUCTURA UNUI KERATOMETRU MANUAL
SISTEMUL OPTIC AL KERATOMETRULUI
LIMITELE KERATOMETRULUI

Valorile normale ale R: 44.00-45.00 D

Limitele keratometrului sunt între 36.00 D și 52.00 D
Pentru a majora aceste limite, pot fi utilizate lentile între ochi și
keratometru. Astfel, o lentilă de +1.25D va crește limita
superioară cu 9D până la 61D, iar utilizarea unei lentile de -
1.00D va scădea limita inferioară cu 6D până la 30D.
UTILIZAREA PRACTICĂ A KERATOMETRULUI

1. Măsurarea erorii de astigmatism a corneei

Diferența dintre puterea celor două meridiane ale corneei,
reprezintă astigmatismul corneean.
În optometrie, astigmatismul este corectat cu lentile minus
cilindrice.
UTILIZAREA PRACTICĂ A KERATOMETRULUI

2. Estimarea razei de curbură a corneei pentru alegerea lentilelor de contact

individualizate.
3. Monitorizarea formei corneei – keratoconus, keratoglobus.
4. Calcularea erorii de refracție la pacienții cu medii netransparente.
5. Calcularea puterii de refracție a IOL.
6. Monitorizarea astigmatismului postchirurgical.
7. Diagnosticul diferențial al formelor anizometropiei.
LIMITELE KERATOMETRIEI

Măsurarea corneei presupunând că ea este sferică sau

sferocilindrică cu 2 meridiane principale, separate de 90 grade.
Măsurarea refracției corneei în zona centrală (3-4 mm).
Pierderea acurateței de măsurare în cazul unei cornee prea
groase sau subțiri.
Imposibilitatea măsurării la pacienții cu mici iregularități
corneene.
ERORI LA EFECTUAREA KERATOMETRIEI

Necalibrarea Prezența unei distorsiuni

keratometrului corneale
Poziționarea incorectă a Hiperlăcrimare
pacientului Poziție anormală a pleoapei
Fixarea incorectă a Focusare incorectă
pacientului
CATEDRA DE OFTALMOLOGIE ȘI OPTOMETRIE USMF
“NICOLAE TESTEMIȚANU”

D.H.Ș.M. CONF. UNIV. VALERIU CUȘNIR