SPECTROMICROSCOP

METALOGRAFIC
Masterand:
STRACHINĂ (căs NĂSUI)
MIHAELA CARMEN
MCEPA

Suceava,
2024
 SPECTROMICROSCOP
METALOGRAFIC
Aspecte teoretice

Microscopul metalografic este un microscop optic, la care

se analizează în lumina reflectată materialele opace, cum
sunt materialele metalice, ceramice, compozite, etc.
 Principiul de funcţionare

 Schema optică de principiu a unui

microscop metalografic se prezintă
în imaginea urmatroare observam ca
aceasta este composa din două
lentile: obiectivul îndreptat către
obiect şi ocularul în dreptul ochiului.
 Lumina reflectată de obiect
(suprafaţa probei metalografice)
trece prin obiectiv, care formează o
imagine intermediară mărită şi
răsturnată. Această imagine este apoi
mărită de ocular, formând o imagine
virtuală vizibilă cu ochiul, sau o
imagine reală proiectată pe un ecran
de proiecţie, film sau placă
fotografică.
 Caracteristici optice

puterea de mărire;
apertura obiectivului;
puterea de rezoluţie;
puterea de rezoluţie vertical
  Puterea de mărire este dată de raportul dintre mărimea imaginii şi mărimea
obiectului.
 Se determină ca produs al măririlor proprii ale obiectivului şi ocularului utilizate:

 M = Ir /O = ( Ir / Ii ) x ( Ii / O ) =Mob x Moc

Mărirea obiectivului se calculează cu relaţia:

 Mob = L / Fob
unde: L= 160....250 mm este lungimea optică a tubului microscopic;
 Fob= distanţa focală a obiectivului (mm).

Mărirea ocularului este dată de relaţia:

 Moc = d / Foc
unde: d = 250 mm este distanţa vederii normale, de la care prin convenţie un obiect este văzut în mărime
naturală;
Foc-distanţa focală a ocularului (mm).

Ocularele şi obiectivele au gravată pe montură mărirea proprie.

Măririle microscopului sunt în general prezentate tabelar în Cartea tehnică a aparatului, funcţie de
obiectivele şi ocularele asociate.
  Apertura obiectivului este un indicativ al
capacităţii obiectivului de a strânge razele de
lumină reflectate de probă.

Apertura se calculează cu relaţia:

 A = n · sin α

 unde: n - indicele de refracţie al mediului dintre obiect şi obiectiv,

 n=1 pentru aer, n=1,518 pentru ulei de cedru; n max=1,734 pentru lichid
refrigerent (monobromnaftalină).
 α - semiunghiul conului de lumină, de divergenţă maximă, care
pătrunde în obiectiv de la probă.
 Constructiv, αmax= 720 şi deci apertura maximă în aer este 0,95.
Rezultă că obiectivele cu apertură mai mare de 0,95 trebuiesc utilizate
cu lichide de imersie, cel mai des folosit fiind uleiul de cedru.
 Apertura este o caracteristică importantă a obiectivului care îi
determină puterea de rezoluţie. De asemenea alegerea ocularului se
face în corelaţie cu apertura obiectivului.
 Conform regulei lui Abbe, mărirea microscopului trebuie să fie
cuprinsă între 500 şi 1000 ori apertura obiectivului utilizat:

 500 A < M < 1000 A

 De exemplu, obiectivul, cu apertură 0,30 şi mărire 15x, poate realiza
măriri ale microscopului între 150-300x. Rezultă că se pot asocia
oculare cu măriri proprii cuprinse între 10x şi 20x. Ocularele cu măriri
mai mici nu utilizează pentru că şterg din puterea de rezoluţie a
obiectivului, cele cu măriri mai mari nu pot da detalii suplimentare.

  Puterea de rezoluţie (de separare) este definită prin distanţa d minimă
dintre două puncte, pentru care obiectivul dă imagini distincte.

 Se calculează cu relaţia:

 d = 0,61 x λ/A

 unde: λ este lungimea de undă a luminii folosite.

 λ= 0,4 µm pentru lumină albastră, 0,6 µm pentru lumină albă şi 0,8
µm pentru lumină roşie.
 Puterea de rezoluţie maximă (dmin) este de 0,15 µm când se
foloseşte lumina albastră, imersie în lichid refrigerent şi obiective
cu α maxim.
 Considerând puterea de rezoluţie a ochiului d1 = 0,3 mm, rezultă că
mărirea maximă a microscopului metalografic este:
 Mmax = d1 / dmin = 2000
 Puterea de rezoluţie pe verticală (adâncimea
câmpului)
Reprezintă distanţa maximă dintre două plane
paralele cu suprafaţa de observaţie, pentru care
toate punctele se observă distinct. Adâncimea
câmpului este invers proporţională cu apertura şi
puterea de mărire.
De aceea proba metalografică trebuie să prezinte
suprafaţă plană, fără relief, bine lustruită şi cu atac
metalografic cu atât mai slab cu cât mărirea este
mai mare.
 Părţi componente

Este format din:

sistemul optic;
sistemul de iluminare;
sistemul mecanic de
reglaj.
 Sistemul optic
cuprinde obiectivul şi ocularul.

Obiectivul este un sistem compus convergent,

format dintr-o lentilă plan-convexă care
realizează imaginea mărită a obiectivului şi o
serie de lentile care corectează defectele
primei lentile. Cele mai frecvente defecte
sunt aberaţia cromatică şi de sfericitate.

După gradul de corecţie, obiectivele sunt:

 acromatice, corectate pentru zona centrală

(galben verde) a spectrului, care se folosesc cu
filtru galben-verde şi material fotografic
ortocromatic. În lumină albă marginile unei
structuri incolore au o irizaţie roşie;
 -
 apocromatice, corectate pentru întreg
spectrul. Se folosesc fără filtru şi cu orice
material fotografic. Imaginea nu prezintă
irizaţii marginale
Ocularul este o lentilă plan convexă, care
măreşte imaginea intermediară dată de
obiectiv şi corijează unele defecte
optice.

Ocularele pot fi:

 obişnuite, tip Huygens, care nu
corectează imaginea dată de obiectiv. Se
asociază cu obiective acromatice;
 de compensaţie, asociate cu obiective
apocromatice, cărora le corectează
defectele rămase. Realizează o imagine
clară şi plană;
 de proiecţie sau fotooculare,
utilizate cu obiective apocromatice sau
semiapocromatice. Asigură o imagine
clară pe ecranele de proiecţie şi pe
microfotografii.
 Sistemul de iluminare
Se compune din: sursa de lumină, diafragme, lentile, prisme, filtre de lumină.
Sursa de lumină poate fi o lampă cu incandescenţă sau cu arc
electric alimentată printr-un transformator de tensiune.
Iluminarea probei metalice poate fi perpendiculară sau oblică.
Diafragmele utilizate sunt de apertură şi de câmp. Diafragma de
apertură permite reglarea diametrului fasciculului de lumină şi
deci a luminozităţii probei. Diafragma de câmp limitează zona
analizată în câmpul ocularului. Pentru contrast maxim, se
recomandă deschiderea minim permisă a diafragmelor.
Lentilele şi prismele, cât şi obiectivul transmit imaginea sursei
de lumină şi a diafragmei de apertură pe suprafaţa analizată.
Filtrele de lumină au rolul de a îmbunătăţi calitatea imaginii.
 Sistemul mecanic de reglaj

 Orice microscop prezintă un stativ pe care sunt dispuse sistemul optic, de

iluminare şi măsuţa cu proba. Prin sisteme şurub – piuliţă, sursa de lumină
şi diafragmele au posibilităţi de centrare faţă de axul optic, ceea ce asigură
o iluminare perpendiculară, uniformă.
 Iluminarea oblică se realizează prin dezaxarea diafragmei de apertură. În
scopul punerii la punct a imaginii există sisteme de reglare rapidă şi fină a
distanţei probă - obiectiv.
 Schimbarea câmpului analizat se poate face cu ajutorul unor şuruburi
micrometrice, care deplasează masa cu proba după două direcţii
perpendiculare.
 Măsuţa poate fi inferioară, sub obiectiv şi în acest caz proba trebuie să
prezinte suprafaţa de cercetat paralelă cu suprafaţa măsuţei. În caz contrar
proba se presează pe o plăcuţă în plastilină, cu ajutorul presei de mână. Se
realizează astfel paralelismul suprafeţei de observaţie cu cea de aşezare şi
clarul imaginii în tot câmpul. Măsuţa superioară, deasupra obiectivului
permite utilizarea probelor de orice formă.
 Metode optice de analiză
a. Microscopia în câmp luminos, este cea mai utilizată în metalografie pentru
analiza calitativă şi cantitativă a structurii materialelor metalice (mărirea peste
100x).

b. Microscopia oblică, se utilizează mai ales în analiza macroscopică (mărirea

sub 100x) a materialelor metalice la stereomicroscop şi mai puţin, în analiza
microscopică a structurii, pentru evidenţierea unor aspecte de relief ale
suprafeţei.

c. Microscopia în câmp întunecat, are ca scop evidenţierea microreliefului

suprafeţei metalografice: constituenţi structurali polifazici, incluziuni
nemetalice transparente, fisuri etc. , care apar puternic luminaţi pe fond
întunecat. De asemenea se văd culorile naturale ale unor constituenţi
structurali, la care în câmp luminos, culorile sunt denaturate prin reflexii şi
absorbţii necontrolate. Astfel oxidul de cupru apare albastru în câmp luminos,
în timp ce în câmp întunecat apare la culoarea naturală roşu granat.
d Microscopia în lumină polarizată
foloseşte iluminarea perpendiculară cu
lumină polarizată plan, prin introducerea
în circuitul optic a unei prisme Nicol -
polarizorul. Lumina reflectată de probă
trece printr-un al doilea Nicol -
analizorul. Atunci cand materialul
analizat este izotrop, la pozitia
incrucişată a nicolilor (planele de
polarizare perpendiculare) se produce
extincţia fasciculului de lumină si
materialul apare întunecat. Dacă
materialul analizateste puternic anizotrop
(structuri cristaline necubice), la reflexia
pe suprafaţa acestuia se roteşte planul de
polarizare şi câmpul analizatorului apare
luminat. Pentru extincţie totală trebuie
rotit analizorul sau proba cu un număr de
grade specific fiecărei substanţe.
Bibliografie:

1. Radulescu M., Dragan N., Hubert H., Opris C. - Atlas

metalografic, Editura Tehnica, Bucuresti;
2. STAS 4203-74 Metalografie. Luarea şi pregătirea probelor
metalografice;
3. STAS 7626-79 Metalografie. Microstructuri. Scări etalon pentru
oţeluri.