STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #02

LUCRAREA #02
CERCETAREA MICROSCOPICĂ

2.1. SCOPUL LUCRĂRII

Microscopia se poate împărţi în două mari categorii şi anume:
- microscopie optică, care foloseşte pentru examinare lumina vizibilă cuprinsă
între violetul înalt şi infraroşul jos;
- microscopie electronică, care foloseşte ca sursă de radiaţie un fascicul de
electroni puternic accelerat într-un câmp electric.
Scopul lucrării este familiarizarea studenţilor cu microscopul prin transmisie şi
microscopul prin reflexie şi posibilităţile de utilizare.

2.2. PRINCIPII TEORETICE

Scopul microscopiei în general şi al microscopiei optice în special, este acela
de a face vizibile două puncte apropiate care se găsesc pe o probă sau pe un obiect
care în mod obişnuit nu pot fi distinse cu ochiul liber.
Aparatele care sunt utilizate în acest scop se numesc microscoape.
Microscopul optic
Din punct de vedere constructiv, microscopul optic este un ansamblu
optomecanic, care are ca scop obţinerea unei măriri cât mai ridicate, în condiţiile unei
rezoluţii şi a unei adâncimi de pătrundere cât mai mari.
Partea optică este formată din:
• ocular, care este partea dinspre ochiul operatorului. Este o lentilă plan convexă,
care măreşte imaginea intermediară dată de obiectiv şi corijează unele defecte
optice. Ocularele pot fi: obişnuite, tip Huygens, care nu corectează imaginea dată
de obiectiv şi se asociază cu obiective acromatice; de compensaţie, asociate cu
obiective apocromatice, cărora le corectează defectele rămase, ele realizând o
imagine clară şi plană; de proiecţie sau fotooculare, utilizate cu obiective
apocromatice sau semiapocromatice, asigurând o imagine clară pe ecranele de
proiecţie şi pe microfotografii;
• obiectiv, care este partea dinspre proba de examinat. Este un sistem compus
convergent, format dintr-o lentilă plan-convexă care realizează imaginea mărită a
obiectivului şi o serie de lentile care corectează defectele primei lentile. Cele mai
frecvente defecte sunt aberaţia cromatică (se datorează dispersiei luminii albe la

1
#02 STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

trecerea prin lentilă, în consecinţă, se formează o serie de imagini monocromatice

dispuse în plane succesive, violetă cea mai apropiată, roşie cea mai îndepărtată,
care se elimină prin utilizarea luminii monocromatice şi a obiectivelor corectate) şi
aberaţia de sfericitate (care este determinată de curbura suprafeţelor lentilelor şi
apare în condiţiile fasciculelor largi de lumină, formând o serie de imagini în plane
succesive, ceea ce conduce la o luminare neuniformă şi care se elimină prin
asocierea unei lentile concave cu alta concavă, astfel încât aberaţiile să se
compenseze).
Caracteristicile optice sunt: puterea de mărire, apertura obiectivului, puterea de
rezoluţie, puterea de rezoluţie verticală.
Puterea de mărire (mărirea liniară) a microscopului este dată de raportul dintre
mărimea imaginii şi mărimea obiectului. Se determină ca produs al măririlor proprii
ale obiectivului şi ocularului utilizate:
M  M ob  M oc , 2.1

unde: M ob = puterea de mărire a obiectivului, M ob = puterea de mărire a ocularului.

Ocularele şi uneori obiectivele au gravată pe montură mărirea proprie.

Apertura obiectivului (deschiderea sa numerică) este un indicativ al capacităţii
obiectivului de a strânge razele de lumină reflectate de probă. Se calculează cu
relaţia:
A  n  sin  , 2.2
unde: n = indicele de refracţie al mediului dintre obiect şi obiectiv, n = 1 pentru aer,
n = 1,518 pentru ulei de cedru; nmax = 1,734 pentru lichid refrigerent
(monobromnaftalină);  - semiunghiul conului de lumină, de divergenţă maximă, care
pătrunde în obiectiv de la probă. Constructiv, max = 72° şi deci apertura maximă în
aer este 0,95. Rezultă că obiectivele cu apertură mai mare de 0,95 trebuie utilizate
cu lichide de imersie, cel mai des folosit fiind uleiul de cedru. Apertura este o
caracteristică importantă a obiectivului care îi determină puterea de rezoluţie. De
asemenea alegerea ocularului se face în corelaţie cu apertura obiectivului.
Puterea de rezoluţie (de separare) este definită prin distanţa d minimă dintre
două puncte, pentru care obiectivul dă imagini distincte. Dacă lumina cade
perpendicular pe probă, puterea de rezoluţie se calculează cu relaţia:
d   / A. 2.3
Dacă lumina cade oblic pe probă, puterea de rezoluţie se calculează cu relaţia:
d   / 2A, 2.4
unde:  = lungimea de undă a luminii folosite,  = 0,4 m pentru lumină albastră;
 = 0,6 m pentru lumină albă şi  = 0,8 m pentru lumină roşie.
Puterea de rezoluţie a ochiului uman este d1 = 0,3 mm.

2
STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #02

Puterea de rezoluţie pe verticală (adâncimea câmpului) reprezintă distanţa

maximă dintre două plane paralele cu suprafaţa de observaţie, pentru care toate
punctele se observă distinct.
Adâncimea câmpului este invers proporţională cu apertura şi puterea de
mărire. Proba metalografică trebuie să prezinte suprafaţă plană, fără relief, bine
lustruită şi cu atac metalografic cu atât mai slab cu cât mărirea este mai mare.
Sistemul de iluminare asigură o lumină orientată către proba supusă
examinării, de unde prin transmisie (cum este în cazul microscoapelor biologice) sau
reflexie (cum este în cazul microscoapelor metalografice), ajunge la ochiul
operatorului cu informaţiile optice despre structura şi microtopografia examinată.
Sursa de lumină poate fi o lampă cu incandescenţă sau cu arc electric, alimentată
printr-un transformator de tensiune.
Schema de principiu şi traseul luminii într-un microscop optic sunt prezentate
în figura 2.1 [Gutt, G.]. Obiectivul formează la o anumită distanţă de punctul său focal
(lungimea tubului optic) o imagine intermediară reală a structurii probei (O*). Mărirea
rezultată din raportul dintre mărimea imaginii intermediare reale (O*) şi mărirea
obiectului (O) poartă denumirea de mărirea individuală a obiectivului, care este
specifică fiecărui obiectiv, fiind inscripţionată pe acesta. Imaginea intermediară (O*)
este în continuare mărită de lentila ocularului şi poate fi privită dacă ochiul omenesc
priveşte prin ocular (sau se poate urmări pe un ecran mat la anumite microscoape).
Lentila ocularului are ordinul de mărire inscripţionat pe ea. În locul ochiului omenesc
se poate plasa o cameră de luat vederi care realizează o captare opto-electronică a
imaginii şi afişarea pe un monitor. Raportul între imaginea mărită (O**), respectiv
(O***) imaginea obiectului (O), poartă denumirea de ordin de mărire total (Mt).
Pentru precizie ridicată se utilizează în locul obiectului (O) o scară micrometrică
gradată cu diviziuni.
Iluminarea "în câmp luminos" este perpendiculară şi redă suprafeţele plane
luminoase, iar cele înclinate întunecate. Iluminarea oblică, sub unghi de incidenţă
mic, determină suprafeţe plane uşor întunecate, iar suprafeţele înclinate parţial
luminoase. Iluminarea "în câmp întunecat" este o iluminare oblică multilaterală sub
unghi mare de incidenţă, suprafeţele plane apărând întunecate, iar cele înclinate -
luminate.
De asemenea în componenţa microscopului se utilizează diafragmele care
sunt de apertură şi de câmp. Diafragma de apertură permite reglarea aperturii şi
deci a luminozităţii probei. Diafragma de câmp limitează zona analizată în câmpul
ocularului. Pentru contrast maxim, se recomandă deschiderea minim permisă a
diafragmelor. Alte componente sunt lentilele şi prismele. Filtrele de lumină au rolul de
a îmbunătăţi calitatea imaginii. Alegerea lor depinde de: tipul obiectivului, sursa de
lumină, materialul analizat, placa fotografică.

3
#02 STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 2.1. Schema de principiu şi traseul luminii într-un microscop optic

Orice microscop prezintă un stativ pe care sunt dispuse sistemul optic,

sistemul de iluminare şi măsuţa cu proba. In scopul punerii la punct a imaginii există
sisteme de reglare rapidă şi fină a distanţei probă - obiectiv. Schimbarea câmpului
analizat se poate face cu ajutorul unor şuruburi micrometrice. Acestea deplasează
masa după două direcţii perpendiculare. Măsuţa poate fi inferioară, sub obiectiv şi în
acest caz proba trebuie să prezinte suprafaţa de cercetat paralelă cu suprafaţa
măsuţei. In caz contrar proba se presează pe o plăcuţă în plastilină, cu ajutorul
presei de mână. Se realizează astfel paralelismul suprafeţei de observaţie cu cea de
aşezare şi clarul imaginii în tot câmpul. Măsuţa superioară, deasupra obiectivului
permite utilizarea probelor de orice formă.

Fig. 2.2. Schema optică de principiu a unui microscop cu transparenţă [Gutt, G.].
1 – probă; 2 – obiectiv; 3 – ocular; 4 - oglindă

4
STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #02

Pentru analiza calitativă şi cantitativă la metale sunt folosite microscoapele

metalografice, având în vedere că materialele metalice sunt opace (fig.3). Iluminarea
eşantionului poate să fie de sus în jos sau de jos în sus.

Fig. 2.3. Schema optică a microscopului metalografic cu iluminare de jos în sus [Gutt]:
1 – sursă de lumină; 2 – lentilă colectoare; 3 – diafragmă de apertură; 4 – lentile
ajutătoare; 5 – diafragmă de câmp luminos; 6 – lentilă; 7 – oglindă semitransparentă;
8 – obiectiv; 9 – probă; 10 – masă de aşezare; 11 – lentilă condensoare; 12 – lentilă
cu reflexie totală

Figura 2.3 prezintă schema optică a microscopului metalografic cu iluminare

de jos în sus. Sursa de lumină (1) este reprodusă de către lentila colectoare (2) în
diafragma cu iris (3). După trecerea luminii printr-o lentilă ajutătoare (4), aceasta
traversează o diafragmă (5) cu ajutorul căreia se poate modifica pe proba de
examinat câmpul luminos. După lentila (6) lumina cade pe oglinda semitransparentă
(7) de unde este reflectată spre lentila (8) care la rândul ei o focalizează pe proba de
analizat (9). Lumina reflectată de probă care conţine de data aceasta informaţii
despre structura şi/sau topografia suprafeţei examinate parcurge din nou traseul
lentilă (8), oglindă semitransparentă (7) şi pe urmă este reflectată de oglinda cu
reflexie totală (12) spre ocular.
Figura 2.4. prezintă schema de principiu a unui microscop echipat cu cameră
video şi sistem de analiză opto-electronică de imagine. Captarea opto-electronică a
imaginii permite procesarea ulterioară automată printr-un soft adecvat. Imaginea
captată în ocular de ochiul uman este o imagine analogă. Imaginea captată de
senzorul camerei video este o imagine digitală.

5
#02 STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 2.4. Sistem de analiză optoelectronică de imagine

1 – microscop metalografic; 2 – cameră de luat vederi; 3 – monitor imagine
microscop; 4, 5, 6 – calculator; 7 – imprimantă

2.3. MODUL DE LUCRU

Măsurarea la microscop a dimensiunii grăunţilor cristalini necesită utilizarea
unui obiect micrometru (OM) şi a unui micrometru ocular (MO), care ambele sunt
gradate.
Lucrarea urmăreşte determinarea valorii unei diviziuni a micrometrului ocular,
determinarea dimensiunii medii a a unui grăunte dintr-o anumită structură şi
determinarea puterii de mărire din ecranul unui monitor al unei instalaţii de
televiziune cu circuit închis.

Fig. 2.5. Scara gradată a Fig. 2.6. Suprapunerea scării gradate a

micrometrului ocular micrometrului ocular peste scara gradată a obiect
micrometrului

Se aşează OM pe măsuţa microscopului cu pastila gravată către obiectiv. Se

suprapune scara OM peste scara MO (fig. 2.6.a) astfel încât cele două scări să fie
paralele (fig. 2.6.b). Se alege un interval astfel încât primele şi ultimele diviziuni din

6
STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #02

fiecare scară să coincidă perfect. Astfel se va putea determina valoarea unei diviziuni
a MO E:
E  Z T / A , 2.5
unde: T = numărul de diviziuni de pe scara OM; Z = valoarea unei diviziuni a OM
(poate să fie Z = 0,01 mm sau 0,02 mm); A = numărul de diviziuni de pe scara MO.
Pentru determinarea mărimii medii a unui grăunte cristalin se aşează
eşantionul dorit pe măsuţa microscopului, în locul OM şi se consideră o anumită
distanţă, notată cu D  E  F (F = numărul de diviziuni de pe scara MO cuprins în
intervalul ales).
Se stabileşte apoi numărul de grăunţi care se încadrează în această distanţă,
atât pe orizontală cât şi pe verticală şi se face media aritmetică a celor două valori
obţinute, care este notată cu h.
Mărimea medie a grăuntelui este:
g  D / h mm. 2.6

Mărirea pe ecranul sistemului de televiziune cu circuit închis se calculează prin

suprapunerea scării gradate a OM peste scara gradată a MO, stabilind o anumită
lungime L unde diviziunile de început şi de sfârşit se suprapun perfect:
M e  Le / Z  T , 2.7

unde: Z = valoarea unei diviziuni a OM; T = numărul de diviziuni de pe scara OM

cuprins în Le; Le = lungimea în mm a intervalului considerat.

2.4. REZULTATE
Referatul va cuprinde:
• părţile principale ale unui microscop;
• asemănări şi deosebiri între microscopul prin transmisie şi cel prin reflexie;
• calculul dimensiunii medii a unui grăunte dintr-o anumită probă considerată şi
puterea de mărire a camerei sistemului cu circuit închis.

2.5. CONCLUZII
Discuţii asupra dimensiunilor medii ale grăunţilor cristalini.