STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #03

LUCRAREA #03
CERCETAREA MACROSCOPICĂ

3.1. SCOPUL LUCRĂRII

Familiarizarea studenţilor cu tehnica cercetării macroscopice.

3.2. PRINCIPII TEORETICE

Efectuarea unei analize metalografice presupune, ca primă etapă, cercetarea
macroscopică, cu deţinerea unor informaţii în prealabil despre material şi prelucrările
suferite până în acel moment, precum şi cele la care urmează să fie supus (dacă
este cazul). De asemenea în urma analizei macroscopice se stabilesc şi zonele care
urmează a fi cercetate microscopic.
Dintre mijloacele ajutătoare care vin în ajutorul cercetării macroscopice fac
parte: lupa, stereomicroscopul, fibroscopul, sistem optoelectronic pentru achiziţie de
imagine.
Lupa: este un sistem optic simplu, format din două sau mai multe lentile, cu
sau fără iluminare, ce asigură o examinare amănunţită a probei (fig. 3.1).
Stereomicroscopul: este un echipament optic echipat cu sisteme binoculare
ce permit obţinerea efectului spaţial, ce pot fi echipate cu camere de luat vederi (fig.
3.2).
Fibroscopul: este un sistem optic format dintr-o lampă cu halogen şi cablu
flexibil, ce permite examinarea în zone greu accesibile sau incinte închise (fig. 3.3).
Sistemul optoelectronic pentru achiziţie de imagine: este alcătuit în
majoritatea cazurilor dintr-un sistem optic, o cameră de luat vederi şi un monitor
pentru afişarea imaginii preluate de către cameră.
Analiza macroscopică se face pe probe nepregătite, caz în care se pot
analiza suprafeţele de rupere şi cele de solidificare, sau pe probe pregătite, când se
pot studia zonele sudate, incluziunile nemetalice, eterogenităţile, etc.
Pregătirea probelor urmează aceleaşi etape ca şi în cazul cercetării
microscopice (vezi lucrarea Pregătirea probelor metalografice), în acest caz
eşantioanele numindu-se macroşlifuri, având în vedere dimensiunea acestora, mult
mai mare. Reactivii utilizaţi pentru evidenţierea suprafeţei sunt prezentaţi în tabelul
1.1.

1
#03 STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 3.1. Lupă cu mâner sau pe suport Fig. 3.2. Stereomicroscop Fig. 3.3. Fibroscop

3.2.1. Cercetarea macroscopică pe suprafeţe nepregătite

Fractografia, care se ocupă cu examinarea suprafeţelor de rupere ne oferă
informaţii utile despre solicitările care au dus la iniţierea şi evoluţia procesului de
rupere.
După aspectul suprafeţei de rupere se poate stabilii fineţea structurii şi
încadrarea în structură grosolană (grăunţi de dimensiuni mari) sau structură fină
(grăunţi de dimensiuni mici). Structura fină prezintă proprietăţi mecanice superioare
faţă de cea grosolană.
Solicitarea statică sau dinamică poate determina procesul de rupere. În funcţie
de starea materialului, viteza de solicitare, condiţiile de exploatare şi de mediu,
ruperea este ductilă (fig. 3.4.) sau fragilă (fig. 3.5.). În timp ce ruperile ductile se
desfăşoară într-un anumit timp, ruperile fragile au loc brusc, pe toată secţiunea
materialului.

Fig. 3.4. Rupere ductilă, cu aspect de Fig. 3.5. Rupere fragilă, fără
con sau cupă deformare

2
STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #03

Ruperea intercristalină sau la cald se produce de-a lungul limitelor

cristalelor (fig. 3.6.). La solidificarea materialelor, impurităţile existente în topitură sunt
purtate către limita cristalelor, astfel încât la finalizarea procesului de solidificare le
găsim dispuse la limita grăunţilor. Cu creşterea temperaturii, pelicula de impurităţi se
înmoaie, rezistenţa ei scade, producându-se ruperea. Aspectul suprafeţei de rupere
ne oferă informaţii asupra formei şi dimensiunilor cristalelor.

Fig. 3.6. Ruperea intercristalină sau la cald, cu propagarea fisurii de-a lungul
limitei grăunţilor

Ruperea intracristalină sau la rece se produce prin interiorul grăunţilor,

deoarece la temperatura ordinară rezistenţa peliculei de impurităţi este mai ridicată.
Suprafaţa de rupere este lucioasă, cu feţe netede.

Fig. 3.7. Rupere intracristalină sau la rece, cu propagarea fisurii prin grăunţi

În cazul solicitărilor ciclice (fig. 3.8) poate să apară ruperea la oboseală,

suprafaţa de rupere putând fi împărţită în trei zone: iniţierea ruperii, propagarea
ruperii şi ruperea definitivă sau separarea celor două zone (fig. 3.9, fig.3.10).

3
#03 STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 3.8. Ruperea la oboseală la Fig. 3.9. Schema ruperii la oboseală

solicitări ciclice

Fig. 3.10. Stadiile ruperii la oboseală: iniţiere, propagarea fisurii, ruperea definitivă

Atât la materialele ductile cât şi la materialele fragile la ruperea la solicitări

alternante propagarea fisurii în planul ruperii are loc perpendicular pe direcţia de
solicitare a tensiunii principale maxime. Ruperea finală a piesei pentru un material
ductil apare ca o rupere cauzată de tensiuni de forfecare, în timp ce pentru un
material fragil ca o rupere cauzată de tensiunea normală [Gutt, G.]. Se numesc linii
de stagnare deformaţiile macroscopice distincte în domeniul suprafeţei de rupere la
oboseală. Distanţa dintre liniile de stagnare arată ciclurile de solicitare (fig. 3.9.).
Examinarea suprafeţelor de solidificare ne oferă informaţii asupra zonelor cu
retasură (fig. 3.11) şi a zonelor cu cristale dendritice (fig. 3.12).

4
STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #03

Fig. 3.11. Lingou cu retasură, pori şi sufluri

Fig. 3.12. Structură dendritică în lingou Fig. 3.13. Sufluri marginale în lingou de
de cupru oţel necalmat

3.2.2. Cercetarea macroscopică pe suprafeţe pregătite

Cercetarea se face pe macroşlifuri, pregătite în prealabil după aceleaşi etape
prezentate în lucrarea Pregătirea probelor metalografice.
Eterogenităţile de ordin chimic apar în procesul de cristalizare şi reprezintă
îmbogăţirea anumitor zone în carbon, sulf, fosfor, etc. Aceste neomogenităţi se
numesc segregaţii şi în funcţie de scara la care apar se numesc majore (în lingou
sau piesa turnată) sau minore (în grăuntele cristalin). Reactivii care pun în evidenţă
diferitele segregaţii sunt prezentaţi în tabel (XXX).
Retasurile, suflurile şi porii sunt defecte de compactitate, care dacă nu sunt
eliminate prin tăiere, decojire, deformare, pot constitui amorse de fisuri, crăpături,
ruperi, care se amplifică în timpul deformării plastice.

5
#03 STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Structura fibroasă apare ca urmare a operaţiilor de deformare plastică

(laminare, forjare, ambutisare, etc.), ca urmare a alungirii grăunţilor în direcţia
deformării maxime (fig. 3.14).

Fig. 3.14. Segregaţia Fig. 3.15. Crăpături în zona sudată

fosforului şi linii de
deformare plastică

Incluziunile corpurilor străine, golurile şi porozităţile (fig. 3.11, fig. 3.13, fig.
3.16, fig. 3.17), sunt puse în evidenţă cu ajutorul reactivilor. Şi în cazul fisurilor,
suprapunerilor de material, fulgilor, sunt utilizaţi reactivi specifici diferitelor
categorii de materiale.

Fig. 3.16. Porozităţi Fig. 3.17. Incluziuni de zgură

3.3. MODUL DE LUCRU

Vor fi examinate diferite neomogenităţi pe probe nepregătite şi pregătite.

3.4. REZULTATE
Referatul va conţine:
- principiile teoretice ale cercetării macroscopice;
- identificarea neomogenităţilor pe probele existente.

6
STIINȚA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #03

3.5. CONCLUZII
Vor fi analizate cauzele care au dus la apariţia neomogenităţilor.