ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #17

LUCRAREA #17

STUDIUL MICROSTRUCTURII CUPRULUI, ALAMELOR ŞI

BRONZURILOR
17.1. SCOPUL LUCRĂRII
Stabilirea legăturilor care există între diagramele de echilibru, microstructura şi
proprietăţile aliajelor cuprului, precum şi identificarea prin cercetare microscopică a
constituenţilor acestor aliaje

17.2 PRINCIPII TEORETICE

Cuprul şi aliajele sale au, după aliajele Fe-C şi aliajele de aluminiu, cea mai
largă întrebuinţare în tehnică. Aceasta, datorită faptului că prezintă o serie de
proprietăţi tehnice foarte importante, ca de exemplu: plasticitate ridicată,
conductibilitate termică şi electrică mare şi o bună rezistenţă de coroziune[14].
Cuprul, având o reţea cubică cu feţe centrate, cu număr maxim de sisteme de
alunecare (24), posedă o plasticitate foarte ridicată. Rezistenţa lui la rupere este însă
relativ scăzută (Rm 20 daN/mm2), iar duritatea este şi ea redusă (cca 40 HB).
Structura de turnare a cuprului este prezentată în fig.17.1. După cum se vede
din această figură, ea este formată din grăunţi mari, cu suprafeţe rotunjite (limite
sinuoase) conturate prin reţele de oxizi. Astfel se poate trage concluzia că acest
material a fost obţinut prin procedeul pirometalurgic, iar dezoxidarea nu a fost
desăvârşită[19]. În urma deformării plastice la rece, urmate de recoacere de
recristalizare, rezultă grăunţi poliedrici, străbătuţi de numeroase benzi de maclare.
Această structură, cunoscută sub denumirea de structură de recristalizare, este
prezentată în fig.17.2.

Fig.17.1 Cupru pirometalurgic 99,4%, Fig.17.2 Cupru electrolitic 99,99%,

turnat, dezoxidat incomplet recristalizat după deformarea plastică

1
#17 ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Pentru obţinerea unor materiale cu proprietăţi mecanice superioare şi la un

preţ mai scăzut, cuprul se aliază cu diferite elemente, rezultând alame şi
bronzuri[13].
-Obişnuite (Cu+Zn)
- Alame {
-Speciale (Cu+Zn+Al,Mn,Ni,Sn,Si)
Aliajele cuprului

-Obişnuite (Cu+Sn)
- Bronzuri {
-Speciale (Cu+Al,Be,Mn,Pb,Si, Zr,C-grafit)
17.2.1. ALAMELE OBIŞNIUTE

Fig.17.3 Diagrama de echiliru a aliajelor Cu-Zn

Aliajele Cu-Zn poartă denumirea de alame obişnuite. Diagrama de echilibru

Cu-Zn, prezentată în figura 17.3, are pe curba lichidus cinci puncte peritectice, din
care rezultăşase faze distincte ,,,,,. Faza  este o soluţie solidă de înlocuire,
de zinc în cupru şi prezintă o reţea cubică cu feţe centrate. Limita de solubilitate a
zincului în cupru, la temperatura ambiantă, este de aproximativ 39%. Alamele cu

2
ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #17

conţinut de zinc până la 39% sunt formate deci numai din soluţie solidă , fiind
cunoscute sub denumirea de alame monofazice sau alame .
Alamele monofazice au o plasticitate ridicată şi ele se prelucrează frecvent
prin deformare plastică la rece. Aceste alame sunt utilizate pentru confecţionarea de
piese în industria electrotehnică, diverse produse care se obţin prin ambutisare (ex.
alama pentru cartuşe), ţevi, tuburi etc.
În fig.17.4 este prezentată microstructura unei alame monofazice , care a
fost deformată plastic la rece şi apoi recoaptă. Se disting grăunţi poligonali de soluţie
solidă  şi macle.
Alamele, care conţin peste 39% Zn, situate în domeniul  + , sunt aliaje
bifazice. Microstructura unei astfel de alame este prezentată în fig.17.5. Faza 
prezintă o reţea cubică cu volum centrat ordonată, atomii de cupru ocupând poziţii în
nodurile reţelei, iar atomii de zinc fiind prinşi în centrele celulelor elementare. La
temperaturi cuprinse între 453 şi 4700C soluţia solidă  trece în soluţie solidă , care
are tot reţea cubică cu volum centrat, dar este o soluţie solidă neordonată.

Fig.17.4 Alamă monofazică CuZn30, Fig.17.5 Alamă bifazică CuZn42T

recristalizare după deformare plastică

La microscop, alamele bifazice  +  prezintă un fond deschis de soluţie

solidă , în care se află incluse insule, mai închise la culoare, de soluţie solidă .
Aceste alame prezintă, la temperatura ambiantă, o duritate şi o rezistenţă la uzare
mai ridicate, decât ale alamelor monofazice . Din această cauză, aceste alame pot
fi prelucrate doar prin deformare plastică la cald. Alamele bifazice  +  sunt utilizate
pentru confecţionarea sârmelor trase la cald, roţilor dinţate, şuruburilor, piuliţelor,
diverselor armături ale instalaţiilor sanitare etc [14].
Conţinutul maxim de zinc din aceste alame şi din alame în general, este de
45%. În tehnică, se utilizează foarte rar alamele cu un conţinut de zinc de peste 45%,
datorită rezistenţei scăzute şi mai ales datorită fragilităţii ridicate a acestora.

3
#17 ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

17.2.2. ALAMELE SPECIALE

În vederea îmbunătăţirii anumitor proprietăţi, în alamele obişnuite se mai
adaugă şi alte elemente, obţinându-se aşa numitele alame speciale. Principalele
elemente de adaos, alături de Cu şi Zn sunt: Si, Al, Sn, Pb, Ni.
Alamele cu siliciu se toarnă foarte bine, siliciul mărind fluiditatea alamei
topite. De asemenea, siliciul îmbunătăţeşte sudabilitatea alamelor şi măreşte
rezistenţa lor la coroziune în apă dulce.
Alamele cu aluminiu au o bună rezistenţă la coroziune la temperaturi
ridicate. Aluminiul determină creşterea durităţii şi a rezistenţei la rupere şi uzare,
putând fi durificate prin călire.
Alamele cu staniu au o rezistenţă ridicată la coroziune în apa de mare, fiind
cunoscute şi sub denumirea de alame marine.
Alamele cu plumb se aşchiază foarte bine şi sunt utilizate în construcţia
aparatelor de precizie. Ele au şi proprietăţi bune de antifricţiune.
Alamele cu nichel sunt rezistente la coroziune la temperaturi ridicate, au o
rezistenţă la rupere ridicată şi o tenacitate foarte bună. Alama cu peste 7% nichel
este cunoscută sub denumirea de alpaca sau argentan, denumire dată de la
culoarea albă, asemănătoare argintului.
17.2.3. BRONZURILE OBIŞNUITE – ALIAJE Cu-Sn
Bronzurile cu staniu sunt cele mai vechi aliaje cunoscute de către om şi ele au
marcat o epocă în istoria civilizaţiei. În prezent, utilizarea bronzurilor cu staniu s-a
limitat datorită caracterului deficitar al staniului şi datorită apariţiei bronzurilor
speciale, mai ieftine şi cu proprietăţi mecanice superioare.

4
ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #17

Fig.17.6 Diagrama de echilibru a aliajelor Cu-Sn

În practică, nu se folosesc bronzuri cu un conţinut mai mare de 15% Sn, din

cauza fragilităţii create de prezenţa fazei , care apare la concentraţii mari de Sn.
Intervalul mare de solidificare, determină o fluiditate redusă a bronzurilor şi creşterea
porozităţii pieselor turnate din astfel de aliaje. Bronzurile monofazice , care prezintă
în structură o singură fază, soluţia solidă , sunt plastice şi se pot deforma uşor la
rece. Plasticitatea maximă se atinge la un conţinut de 4-6% Sn, mărcile CuSn4 şi
CuSn6 fiind cunoscute ca bronzuri obişnuite laminabile (deformabile). Rezistenţa la
rupere a acestor bronzuri în stare turnată, este relativ scăzută (Rm≈25 daN/mm2),
însă prin ecruisare maximă (laminare, trefilare) se pot atinge valori înalte ale
rezistenţei mecanice, Rm = 90110 daN/mm2 şi ale durităţii de 200 – 250 HB.

5
#17 ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Fig.17.7 Bronz monofazic CuSn6T Fig.17.8 Bronz monofazic CuSn5,

(practic slab bifazic) recristalizare după deformare plastică

În urma cristalizării, bronzurile monofazice prezintă o structură dendritică, cu

compoziţie chimică neomogenă pe secţiunea cristalelor (fig.17.7). Domeniile
întunecate reprezintă miezul cristalelor de soluţie solidă , mai bogată în cupru, iar
zonele de culoare mai deschisă reprezintă periferia cristalelor de soluţie solidă  mai
săracă în Cu şi ceva mai bogată în Sn. La limita grăunţilor de soluţie solidă, apar şi
mici insule de eutectoid, care însă pot fi eliminate prin aplicarea unei recoaceri de
omogenizare.
În urma deformării plastice, urmate de o recoacere de recristalizare, rezultă
grăunţi poligonali de soluţie solidă  cu benzi de maclare în interiorul lor (fig.17.8).
În bronzurile obişnuite bifazice apare eutectoidul  + , care conţine 27% Sn şi
care ia naştere la temperatura de 5200C prin descompunerea fazei  .
Faza  este un compus chimic electronic cu formula Cu31Sn8 şi cu raportul
numărului de electroni de valenţă asupra numărul atomilor, egal cu 21/13. Acesta
este relativ dur şi determină creşterea fragilităţii.

Fig.17.9 Bronz bifazic CuSn14T, soluţie solidă şi eutectoid

În figura 17. 9 este prezentată microstructura bronzului CuSn14T, formată din
insule de soluţie solidă  neomogenă, înconjurate de o reţea de eutectoid ( + ).
Prezenţa fazei  determină creşterea durităţii şi deci şi a rezistenţei la uzură a
aliajului. Aceste bronzuri sunt utilizate din această cauză, pentru confecţionarea
lagărelor de alunecare şi a elementelor de fixare rezistente la coroziune : şuruburi,
piuliţe, precum şi roţi dinţate, carcase, arcuri etc.

6
ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #17

17.2.4. BRONZURI SPECIALE

17.2.4.1. BRONZURI CU ALUMINIU

Fig.17.10 Diagrama de echilibru a aliajelor Cu-Al

În figura 17.10 este prezentată diagrama de echilibru Cu – Al. Din acest sistem
prezintă interes fazele ,  şi 2. Faza  este o soluţie solidă de aluminiu în cupru,
care cristalizează în sistemul cubic cu feţe centrate. La un conţinut de aluminiu mai
mic de 9,4%, structura acestor bronzuri va fi formată, în exclusivitate, din soluţie
solidă . Din această cauză, aceste bronzuri sunt plastice şi pot fi prelucrate prin
deformare plastică la rece. În aliajele cu peste 9,4% Al, apare în structură şi un
amestec mecanic (eutectoid), format din  + 2. Acest eutectoid conţine 11,8% Al şi
ia naştere la temperatura de 5700C, prin descompunerea fazei , stabilă doar la
temperaturi ridicate.
Faza 2 este o fază intermetalică, care are la bază compusul electronic
Cu32Al19. Din cauza fragilităţii ridicate a acestei faze, în tehnică se utilizează doar
aliajele hipoeutectoide, adică cele cu un conţinut de Al mai mic de 11,8%.

7
#17 ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Fig.17.11Bronz CuAl10T, soluţie solidă şi Fig.17.12 Bronz CuAl10, după călire

eutectoid

În figura 17.11 este prezentată microstructura unui astfel de bronz

hipoeutectoid cu 10% Al, în stare turnată. Domeniile de culoare deschisă reprezintă
soluţia solidă  , iar zonele de culoare închisă, eutectoidul ( + 2).
Prezenţa transformării eutectoide face posibil tratamentul termic al bronzurilor
cu aluminiu bifazice. Aceste bronzuri se supun operaţiilor de călire şi revenire.
Încălzirea se face până la o temperatură situată în domeniul soluţiei solide , după
care se efectuează o răcire bruscă în apă. Soluţia solidă suprasaturată, obţinută în
urma călirii, este aciculară (fig.17.12) şi seamănă cu martensita oţelurilor călite. În
urma călirii, duritatea şi rezistenţa la rupere cresc foarte mult. Bronzurile cu aluminiu
se utilizează în industria chimică, electrotehnică şi constructoare de maşini, datorită
bunei rezistenţe la coroziune, bunei conductibilităţi electrice şi rezistenţei ridicate la
rupere.

17.2.4.2. BRONZURI CU PLUMB

Bronzurile cu plumb sunt aliaje antifricţiune caracteristice, tipice pentru
confecţionarea lagărelor de alunecare.

8
ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE #17

Fig.17.13 Diagrama de echilibru a Fig.17.14 Bronz CuPb10Sn8 T, soluţie

aliajelor Cu-Pb solidă neomogenă + eutectoid
(ssα+Cu31Sn8) + Pb

Aşa cum arată diagrama sistemului Cu –Pb (fig.17. 13), în stare lichidă cei doi
componenţi (Cu şi Pb) sunt parţial solubili, iar în stare solidă, solubilitatea plumbului
în cupru este practic nulă. Din această cauză, structura unui bronz cu plumb, la
temperatura ordinară, este formată din incluziuni de plumb amplasate într-o masă
metalică de cupru (fig.17.14).
Sunt utilizate în mod obişnuit, bronzuri cu Pb cu conţinut de 6-30% Pb. Aceste
aliaje pot fi uşor prelucrate prin aşchiere deoarece prezenţa incluziunilor de Pb
determină fragmentarea aşchiilor rezultate.

17.3. MODUL DE LUCRU

Utilizând colecţia de eşantioane a laboratorului, studenţii vor studia
microstructura aliajelor pe bază de cupru, stabilind legătura dintre compoziţia
chimică, diagrama de echilibru, microstructura şi proprietăţile acestor aliaje.

17.4. REZULTATE
Referatul scris asupra lucrării va cuprinde:
- o scurtă introducere ;
- tabelul cu compoziţiile chimice ale eşantioanelor studiate şi microstructurile
examinate, cu precizarea constituenţilor identificaţi.
Rezultatele vor fi prezentate sub forma unui tabel de forma celui de mai jos:

9
#17 ŞTIINŢA MATERIALELOR – LUCRĂRI PRACTICE

Nr. Denumire Compoziţia chimică Starea în care se află Microstructura, cu

probei a aliajului turnat, recristalizat, indicarea constituenţilor
ecruisat, călit prezenţi şi a măririi la
care a fost cercetată
Cu structura.

17.5. CONCLUZII
În final, pe baza cercetării microstructurii se vor trage concluzii privind fiecare tip de
aliaj examinat microscopic. Se vor avea în vedere:
- Compoziţiile chimice ale aliajelor cele mai utilizate din sistemul respectiv,
proprietăţile acestor aliaje şi motivele impunerii unor restricţii privind
alegerea compoziţiei chimice;
- Identificarea constituenţilor prezenţi în probele metalografice examinate;
- Identificarea compoziţiilor respective în diagramele de echilibru ale
sistemelor
- Stabilirea pe baza compoziţiei chimice a tratamentelor termice care pot fi
aplicate diverselor aliaje;
- Stabilirea legăturii dintre aceste structuri şi proprietăţile aliajelor cercetate.

10