INTREBĂRI PENTRU PROBA DE EVALUARE A

CUNOŞTIINŢELOR FUNDAMENTALE ŞI DE SPECIALITATE

EXAMEN DE LICENŢĂ
2013

SPECIALIZAREA: ŞTIINŢA MATERIALELOR

Disciplinele: Metalurgie fizică, Tratamente termice, Ingineria suprafeţelor, Proprietăţile materialelor,

Ingineria materialelor nemetalice, Materiale pentru electrotehnică şi electronică, Materiale compozite,
Materiale ceramice şi vitroase, Ingineria fabricaţiei, Metalurgia pulberilor, Materiale metalice,
Procedee de prelucrare prin deformare plastică, Procedee de elaborare şi turnare a aliajelor, Proiectare
asistata de calculator.

1 Definiţi oţelul şi fonta.

 Oţelul - aliaj al fierului cu carbonul, cu până la 2,11% C. Pe langa C se gasesc in proportii mici si
elemente insotitoare ca: Si, Mn, P , S , O , N , H –sunt imposibil de inlaturat. Oţelurile pot fi
aliate sau nealiate( de uz general, de calitate, speciale), delimitarea fiind facuta de continutul
elementelor de aiere.(<5% sunt oţeluri nealiate).

 Fonta – aliaj al fierului cu carbonul ,acestea contin peste 2,11 % C. Fontele pot fi cenuşii (C din
structură se află în stare liberă, sub formă de grafit) şi fonte albe (C legat – Fe3C) . Pe langa C
fontele mai contin si alte elemente : Si , Mn , P , S

2 Definiţi alama şi bronzul.

 Alama este un aliaj Cu cu Zn care conţine maxim 45% Zn, cu proprietăţi mecanice şi
tehnologice, superioare celor ale cuprului.

 Bronzurile sunt aliaje ale Cu cu Sn .Denumirea de bronzuri s-a generalizat si pentru alte aliaje
ale Cu , in care staniul a fost inlocuit cu : Al , Pb , Si , Be, - aliajele rezultate sunt denumite
bronzuri de Al , de Pb.

1
3 Definiţi materialele ceramice. Exemple.

Materialele ceramice sunt materiale nemetalice, anorganice (oxizi, neoxizi). Acestea sunt definte
de natura chimică (compoziţie)/structura cristalină şi de tratamentul termic aplicat
(calcincare/sinterizare sau topire). Ele se caracterizează printr-o structură complex, legături chimice cu
caracter intermediar (ionic/covalent, covalent/metalic şi nu posedă electroni liberi), temperaturi înalte
de topire, duritate, rezistenţă la atac chimic, fragilitate, izolatoare (existând şi semiconductori,
conductori, supraconductori), conductibilităţi termice mai mici decât metalele, adesea translucide (în
strat subţire).
EXEMPLE
 oxizi: Al2O3, SiO2, ZrO2, BaTiO3, 3Al2O3.2SiO2
 neoxizi (carburi, nitruri, siliciuri, boruri): SiC, Si3N4, MoSi2, TiB2

4 Definiţia eutecticului. Exemple.

Eutecticul reprezintă constituentul structural eterogen, amestecul mecanic fin de două sau mai multe
faze, rezultat din descompunerea unei solutii lichide la temperatura constanta.
EXEMPLE:
 Fe – Fe3C: 4,3% C, 1148˚C (ledeburita)
 Al – Si : 11,6% Si, 577°C

5 Definiti perlita, ferita şi austenita.

 Perlita reprezinta eutectoidul diagramei Fe-Fe3C, amestec mecanic de ferita si cementita. Se

formeaza din austenite cu continut de 0,77 % C la scaderea temperaturii sub 727°C (pct. S). Poate
fi lamelara sau globulara (în cazul aplicării tratamentului termic de recoacere de globulizare a
perlitei).

 Ferita solutie solida de C in fierul α cu reteaua CVC , poate dizolva maxim 0,0218 % C la 727°C (pct
P ), duritate mai mare ca a austenitei si mai mica ca a perlitei, proprietati bune de prelucrare prin
deformare plastica si prin aschiere. Ferita α este moale, tenace , plastica. Apare la microscop sub
forma unor cristale mari, poligonale, cu colţurile uşor rotunjite, de culoare alb-gălbuie.

 Austenita solutie solida de C in fierul γ (retea CFC), stabila la temperatura peste 727°C, poate dizolva
max. 2,11 % C la 1148°C. Austenita are duritate foarte mica , poate fi deformata plastic foarte
2
 usor.Austenita nu poate exista la temperatura ambianta decat sub forma aliata (Mn , Pt , Ni) sau prin
racire brusca in scopul impiedicarii transformarii structurii.

6 Definiţi cementita şi ledeburita.

 Cementita este o fază, o soluţie solidă, un compus chimic, cu formula Fe3C, cu un conţinut de
6,67% C, restul fier. Este cel mai dur constituent al aliajelor fier-carbon (duritate Vickers: 700-800
HV), dar în același timp este și foarte fragilă (reziliența ~ 0). De aceea, materialele cu un conținut
mare de cementită (în special fontele albe) au o aplicabilitate limitată în industrie. În funcție de
conținutul de carbon și de tratamentele aplicate. cementita se prezintă la analiza microscopică sub
formă lamelară, globulară, aciculară, în benzi, în rețea, în plăci sau în insule. În urma atacului
metalografic cu nital, cementita apare de culoare albă.

 Ledeburita este eutecticul diagramei de fază Fe-Fe3C, cu un conținut de 4,3% C, şi este un

amestec mecanic de perlită și cementită, la temperaturi sub 727°C, respectiv de austenită și
cementită la temperaturi cuprinse între 727°C şi 1148°C. Are duritate foarte ridicată, și este. La
microscop are un aspect zebrat sau punctiform.

7 Ce este o diagramă de fază şi ce informaţii poate furniza?

Diagrama de fază reprezinta variaţia stării unui sistem de aliaje în funcţie de temperatură şi
concentraţie. Presiunea se consideră constantă.
Diagramele de echilibru ne furnizeaza o serie de informatii asupra sistemului de aliaje:
 domeniile de existenta a diferitelor faze ce pot aparea;
 temperaturile la care se produc transformari din stare lichida sau transformari in stare
solida , respective pct. critice.
 structura diferitelor aliaje.
 temperaturile la care se pot efectua tratamente termice si chiar tipul tratamentului.
 intervalul termic la care poate fi aplicata prelucrarea la cald.

8 Precizaţi structura unui oţel cu 0.2 %C ȋn stare de echilibru şi

după tratamentul termic specific.

Structura unui oţel cu 0,2 %C în stare de echilibru este ferito-perlitică.

3
 După t.t. : ...

9 Precizaţi structura unui oţel cu 0.45 %C ȋn stare de echilibru şi

după tratament termic specific.

Structura unui oţel cu 0,45 %C în stare de echilibru este perlito-feritică.

După t.t. : ...

10 Precizaţi structura unui oţel cu 0.6 %C ȋn stare de echilibru şi

după tratament termic specific.

Structura unui oţel cu 0,6 %C în stare de echilibru este predominant perlitică, aceasta având
culoare închisă şi aspect lamelar. Ferita în cantitate redusă, se distribuie la limita cristalelor de perlită,
sub forma unor reţele discontinue de culoare albă cu marginile neregulate.
După t.t. : ...

11 Precizaţi structura unui oţel cu 1.2 %C ȋn stare de echilibru şi

după tratamentul termic de ȋmbunătăţire.

Structura unui oţel cu 1,2 %C în stare de echilibru este alcătuită din perlită lamelară şi cementită
secundară în reţea.
După t.t. de îmbunătăţire (calire + revenire inalta) : se obtine o structura sorbitica de revenira
(ferita + precipitate globulare de Fe3C).

12 Interpretaţi simbolurile: 42CrMo4; C22.

 42CrMo4 – otel aliat cu un continut de 0,42% carbon, 1% crom (f=4), si < 1% molibden.
 C22 – otel special nealiat, destinat calirii si revenirii, cu un continut de 0,22% carbon

13 Interpretaţi simbolurile: EN-GJMB-550-4; E360.

 EN-GJMB-550-4 – fonta turnata, cu grafit in cuiburi, cu miez negru, cu rezistenta de rupere la

tractiune 550 MPa si alungirea la rupere 4%
4
  E360 – otel nealiat destinat constructiilor mecanice, avand valoarea minima a limitei de curgere
de 360 MPa

14 Interpretaţi simbolurile: S180; C105U.

 S180 – otel nealiat, destinat constructiilor, avand valoarea minima a limitei de curgere de 180
MPa
 C105U – otel nealiat, cu un continut mediu de carbon de 1,05%, destinat fabricarii sculelor

15 Definiţi oţelurile inoxidabile.

Otelurile inoxidabile sunt aliaje Fe-C cu adaosuri de Cr sau Ni-Cr cu rezistenţă mecanică ridicată,
proprietăţi bune de refractaritate, anticorozive în contact cu mediile oxidante, soluţiile acide sau
bazice. Posedă un coeficient de dilatare termică mic, coeficient de transmitere al caldurii mic, în zona
temperaturilor de lucru nefiind permisă înregistrarea transformărilor structurale.
Primele oţeluri inoxidabile aveau: minim 12 % crom şi 0,1 % carbon
Otelurilor inoxidabile se pot adăuga unele elemente de aliere precum: nichel, molibden, mangan,
cupru, titan, niobiu, aluminiu, bor, siliciu.
În funcţie de numărul şi cantitatea elementelor de aliere conţinute în compoziţie, oţelurile
inoxidabile se pot clasifica în patru clase:
 oţeluri inoxidabile feritice (15÷30% Cr; 0,1÷0,35% C );
 oţeluri inoxidabile austenitice (12÷25% Cr; 8÷30% Ni , 0,1% C );
 oţeluri inoxidabile martensitice (12÷17% Cr; 0,1÷1% C );
 oţeluri inoxidabile austenito – feritice (20÷30% Cr; 8÷12% Ni; max. 0,05% C ).

16 Clasificaţi fontele de turnătorie în funcţie de forma grafitului.

In functie de forma grafitului fontele de turnatorie se clasifica in:

 Fonte cu grafit lamelar
o foarte fin o orientat
(vermicular/interdendritic) o neorientat
o fin
o grosolan

 Fonte cu grafit in cuiburi (fonte maleabile)

o cu miez alb o cu miez negru
5
  Fonte cu grafit nodular (sferoidal)

17 Precizaţi tratamentul termic specific duraluminului.

Tratamentul termic specific care se aplică duraluminului este cel de imbatranire (durificare prin
precipitare). În primul stadiu în soluția solidă suprasaturată atomii de Cu (neordonați) se grupează în
anumite zone din rețeaua cristalină numite zone Guinier-Preston(G.P.) GP1. Dezvoltarea procesului
duce la creșterea în dimensiune a zonelor distorsionate din rețeaua cristalină prin creșterea conținutului
de Cu ( până la compoziția stoichiometrică) GP2. Cu creșterea temperaturii sau a duratei de menținere
GP2 se transformă în fază ( fază metastabilă cu rețea diferită de -CuAl₂). La temperaturi mai înalte
se produce transformarea fazei → ( asigură o durificare mai mică).

18 Definiţi duraluminul. Avantajele şi dezavantajele utilizării

duraluminului.

Duraluminul este un aliaj deformabil aluminiu - cupru - magneziu – mangan, cu un conţinut:

 2 - 5,2 % Cu ;
 0,2 - 1,8 % Mg ;
 0,2 - 1,2 % Mn - în funcţie de tipul de duralumin (slab, mediu sau înalt aliat).
Avantajele duraluminului sunt:
 plasticitate mare
 rezistenta mare
Dezavantajele duraluminului sunt:
 rezistenta mica la coroziune
 proprietati mecanice scazute dupa sudarea prin topire
 tensiuni reziduale mari dupa t.t.

19 Definiţi siluminul. Care este structura unui silumin hipoeutectic?

Siluminul este un aliaj Al - Si pentru turnare. Se caracterizeaza printr-un punct de topire scazut,
fluiditate buna, contractie mica, rezistenta buna la coroziune.
Structura unui silumin hipoeutectic este compusa din faza α (Al) si eutectic (α + β (Si)).

6
20 Precizaţi 3 categorii de bronzuri fără Sn. Domenii de utilizare.

 Cu – Al – bronzurile cu aluminiu contin 5 - 10% Al, iar restul Cu. Sunt bornzuri cu proprietati
mecanice si chimice foarte bune. Din bronzurile cu Al se fabrica bare cu diverse profile, benzi,
lagare, roti dintate, armaturi, monede, conductoare electrice.
 Cu – Pb – bronzurile cu plumb sunt aliaje Cu - Pb cu 10 – 40% Pb. Se folosesc numai pentru
turnare de lagare sau piese speciale.
 Cu – Ni – Zn – constituentii principali pot fi prezenti in diferite procente. Cel mai cunoscut este
Alpacaua, care se intrebuinteaza pentru tacamuri, instrumente de masura, instrumente chirurgicale,
obiecte de arta, avand aspect placut si proprietati foarte bune de rezistenta la coroziune.

21 Precizaţi structura unei alame monofazice, respectiv bifazice ȋn

stare de echilibru.

 Structura unei alame monofazice in stare de echilibru este: α (Cu(Zn)) sau β (Zn(Cu))
 Structura unei alame bifazice in stare de echilibru este: α + β

22 Descrieţi durificarea prin precipitare.

Durificarea prin precipitare reprezinta creșterea valorilor caracteristicilor mecanice în urma

precipitării fazelor secundare din soluții solide suprasaturate.
Este o durificare prin dispersie → interacțiunea între dislocații și particulele de precipitat;
Efectul de obstacol al particulelor de precipitat în calea deplasării dislocațiilor depinde de :
• rezistența la forfecare a particulelor;
• gradul de dispersie al precipitatelor → determinat de distanța dintre particule
sau diametrul precipitatelor
- dispersia fazelor precipitate influențată prin: microaliere și
bombardamentul cu neutroni accelerați sau neutroni termici.

23 Explicaţi mecanismul transformării austenitei în perlită.

Formarea perlitei din austenita implică:

1) redistribuirea carbonului (se concentrează în cementită și este foarte diluat în ferită);
2) modificarea cristalografică.
7
 Transformarea eutectoidă este un proces tipic de germinare și creștere prin difuzie datorat
fluctuațiilor eterofazice.
La limitele de grăunți se formează germenii de cementită. Carbonul este eliminat din materialul
înconjurător. Condiții favorabile germinării feritei adiacent germenului de cementită. Lamelele de
ferită (la rândul lor) vor rejecta atomii de C în austenită, favorizând formarea de germeni noi de
cementită. Simultan cu creșterea laterală are loc și creșterea frontală → coloniile de perlită iau forma
elipsoidală.
Factori de influenţă :
 Omogenitatea chimică a austenitei → locul și viteza de germinare a perlitei;
 Elementele de aliere → reduc viteza de germinare a coloniilor (excepție Co - reduce
stabilitatea austenitei la fluctuații heterofazice);
 Deformarea plastică în timpul transformării → mărește viteza de germinare, crește
densitatea defectelor de rețea accelerează difuzia.
 Gradul de subrăcire →viteza de germinare crește cu creșterea gradului de subrăcire
până la o valoare critică (cca.550⁰C) după care scade.
la grade mici de subrăcire
- instabilitatea austenitei cu atât mai mare cu cât este mai neomogenă;
- locurile preferențiale de germinare → microneomogenitățile chimice,
particule nedizolvate în austenită.
la grade mari de subrăcire
- viteza de difuzie a atomilor de C și Fe în volumul cristalelor de austenită
este micșorată dar se menține ridicată la limetele de grăunți;
- particulele nedizolvate și neomogenitățile chimice din interiorul din interiorul
cristalelor de austenită nu au un rol important asupra vitezei de germinare.

24 Explicaţi mecanismul transformării austenitei în martensită.

 Formarea germenilor:
 fluctuatii termice (germinare clasica omogena, germinare clasica eterogena)
 fixare prin racire brusca a embrionilor formati la temperatura inalta
 atermic prin gruparea unor defecte de structura – centre de deformare cu structura apropiata
martensitei

 Interfete nuclee – matrice

 coerente
 semicoerente
8
  Nuclee
 cresc, interfetele avanseaza

 Cresterea germenilor
 numar mare de atomi care se deplaseaza (simultan, coordonat, distante mai mici ca un
parametru de retea)
 iau nastere noi structuri
 proces diferit fata de difuzie
 proces similar cu alunecare si maclare

Rezultat: relatie de orientare intre cristalele finale si initiale, compozitie chimica constanta

25 Ce este rezistenţa mecanică la rupere, cum se determină şi ȋn ce se

exprimă?

Rezistenţa mecanică reprezintă proprietatea materialelor de a se opune deformării sau ruperii sub
acţiunea unor forţe exterioare. Ea se determină prin încercarea la tracţiune, din curba lui Hooke. Ea se
calculează prin raportul dintre forţa maximă şi aria secţiunii iniţiale, fiind exprimata in N/mm2.

26 Ce este rezistenţa la oboseală? Factori de influenţă.

Fenomenul de oboseala apare in special in timpul exploatarii unor repere supuse unor solicitari
repetate sau variabile in timp. Materialele metalice supuse unor sarcini variabile se comporta complet
diferit de comportarea lor la sarcini constante. Aceste materiale isi pierd rezistenta, iar ruperea se
produce in general la tensiuni mult mai mici decat cea necesara producerii ruperii in conditii statice sau
chiar decat limita de curgere.
Ruperea la oboseala se desfasoara in trei etape: initierea fisurii, propagarea fisurii si ruperea finala.
Initierea fisurii apare cand tensiunea aplicata este mai mare decat limita de curgere. In aceste conditii
apare o deformare raspandita in intreg volumul corpului, pana ce materialul metalic se ecruiseaza in
asa masura incat sa reziste tensiunilor aplicate. Propagarea fisurii, cuprinde un numar de cicluri de
solicitare pana la aparitia unei fisuri vizibile care pe parcursul acestei etape se amorseaza. Fisura se
propaga pana la rupere.

9
 Principalii factori de influenta sunt:
 Concentratorii de tensiune prezenti intr-o piesa (filete, canale, incluziuni, pori) ii reduc
rezistenta la oboseala.

 Dimensiunea probei . Pe masura ce dimensiunea piesei creste, rezistenta la oboseala scade.

 Gradul de finisare al suprafetei. Pe masura ce gradul de finisare al suprafetei este mai redus,
rezistenta la oboseala scade. Deosebit de daunatoare pentru rezistenta la oboseala o reprezinta
decarburarea suprafetei corpului sau cand corpul este acoperit prein depunere sau placare cu un
material mai moale decat cel de baza. De exemplu in cazul acoperirilor galvanice rezistenta la
oboseala a corpului se reduce cu pana la 55%, ca urmare a difuziei hidrogenului in material,
unde in diferiti pori poate exercita presiuni care pot genera microfisuri. Coroziunea suprafetei
corpului poate reduce rezistenta la oboseala, ciupiturile de material aparute in urma atacului
chimic (fenomenul de “pitting”) devenind concentrator de tensiune.

 Coeficientul de asimetrie al ciclului. Amplitudinea tensiunii, dar si tensiunea medie exercita o

influenta mare asupra rezistentei la oboseala.

 Temperatura la care are loc solicitarea la oboseala are o influenta invers proportionala
asupra rezistentei la oboseala. Scaderea temperaturii sub temperatura ambianta duce la
cresterea rezistentei la oboseala, in timp ce prin cresterea temperaturii rezistenta la oboseala
scade ca urmare a aparitiei fenomenului de fluaj. La temperaturi de lucru ce depasesc 0,5 din
temperatura de topire a materialului metalic, acesta constituie principala cauza de rupere. S-a
constatat ca cu cat un material metalic are o rezistenta la fluaj mai mare si rezistenta sa la
oboseala va fi mai ridicata.

 Compozitia si structura materialului influenteaza rezistenta la oboseala a materialelor

metalice. Astfel se va obtine o rezistenta la oboseala mai ridicata la piesele deformate plastic,
comparativ cu cele turnate.

27 Definiţi ductilitatea.

Ductilitatea este proprietatea unui metal de a putea fi prelucrat în fire sau în foi foarte subțiri. Cele
mai ductile metale sunt Au, Ag, Pt, Ni, Ta, Cu, Al, Mo, Fe, Co. Metalele care nu se pot trefila sunt:
Be, In, Pb, Ti.

10
28 Definiţi tenacitatea.

Aceasta reprezinta proprietatea materialelor de a absorbi energie prin deformare elastica, dar in
special plastica, in procesul ruperii. Cu alte cuvinte aceasta proprietate caracterizeaza capacitatea
materialelor de a se opune inaintarii fisurilor. Pentru ca un material sa fie tenace acesta trebuie sa
prezinte atat rezistenta la rupere cat si alungire la rupere mari.
Tenacitatea se determină prin incercarile la incovoiere prin soc. Utilajul cel mai folosit in acest
scop este ciocanul Charpy. Incercarea se executa pe probe prismatice cu sectiunea patrata, cu latura de
10mm si lungimea de 50mm, prevazute cu o crestatura in V.
Tenacitatea se noteaza prescurtat KV si se masoara in Joule.

29 Influenţa temperaturii asupra proprietăţilor mecanice.

Creşterea temperaturii influenţează proprietăţile mecanice în sensul scăderii caracteristicilor de

rezistenţă şi a creşterii caracteristicilor de plasticitate (rezistenţa la rupere, limita de curgere, duritatea
scad, tenacitatea, alungirea la rupere cresc etc.).

30 Care materiale au conductivitate termică mai mare: metalele,

polimerii sau materialele ceramice?

Conductivitatea termica a polimerilor este in general redusa, iar cea a materialelor ceramice este
foarte redusa. Pe cand metalele au o conductivitate termica ridicata. Acest lucru se datoreaza
legaturilor interatomice ale materialelor. Astfel, cea mai mare conductivitatea termica o prezinta
metalele.

31 Ce este curba de histerezis magnetic?

Curba de histerezis magnetic este curba care prezintă variaţia inducţiei magnetice, B, în funcţie de
intensitatea câmpului magnetic aplicat. B = f (H).
Daca unui material feromagnetic i se aplica un camp magnetic extern, materialul incepe sa se
magnetizeze, peretii Bloch se deplaseaza, si apare o crestere a domeniilor cu magnetizare orientata
favorabil in detrimentul domeniilor cu magnetizare orientata nefavorabil. Deplasarea peretilor Bloch
este initial reversibila, dupa care devine ireversibil. Portiunea OA este domeniul de valori H in care
deplasarea peretilor Bloch este reversibila. Inlaturarea campului magnetic in acest punct aduce

11
 materialul pe traseul AO la starea initiala. Daca H creste in continuare, apar deplasari ireversibile ale
peretilor Bloch si magnetizarea creste puternic – portiunea AB. Inlaturarea in aceasta faza a campului
magnetic face ca materialul sa nu mai revina la starea initiala, magnetizarea sa urmand drumul BB’,
fiind in final diferita de 0. Daca H creste in

H continuare – portiunea BC – apar procesele de

M
rotatie a domeniilor magnetice, intregul material
Mr C
D B devenind, in punctul C, un singur domeniu, cu

B’ vectorul de manetizare paralel cu H. In punctul

A C, se atinge practic magnetizarea la saturatie
-Hc
Mst. Campul pentru care se atinge saturatia se
O Hc H
numeste camp de saturatie Hs. Curba OABC se
numeste curba de prima magnetizare. La
E F revenirea campului H la 0, magnetizarea nu se
-Mr
anuleaza, ci urmeaza curba CD. Valoarea
magnetizarii in punctul D se numeste
magnetizare remanenta Mr. Pentru a aduce magnetizarea probei la 0, trebuie aplicat un camp magnetic
invers celui initial. Campul (-Hc), pentru care magnetizarea probei este anulata se numeste camp
coercitiv si este una din caracteristicile cele mai importante ale materialelor magnetice. Cresterea in
continuare a a campului invers aplicat duce la saturarea in sens invers a materialului, obtinandu-se o
magnetizare egala in modul cu cea atinsa la magnetizarea initiala, dar de sens opus. La scaderea
campului magnetic se obtine curba EF, similara curbei CD. Inversarea sensului si cresterea in
continuare a campului magnetic anuleaza din noi magnetizarea probei pentru o valoare +Hc a
campului magnetic, dupa care se ajunge din nou la saturatie in punctul C. Curba CDEFC se numeste
curba (ciclu) de histerezis magnetic si aceasta poate fi ridicata atat in coordonate M-H cat si in
coordonate B-H.

32 Clasificaţi materialele magnetice de interes practic.

Materialele magnetice se clasifică în:

 Materiale magnetice moi: au ciclul de histerezis îngust, câmp coercitiv mic; permeabilitate
magnetica ridicata, produc un flux magnetic cat mai mare la un câmp magnetic extern dat cu
pierderi de energie cât mai reduse. Aplicatii: transformatoare, senzori, miezuri magnetice, ecrane
magnetice, memorii magnetice, copiatoare, imprimante.

 Materiale magnetice dure: au ciclul de histerezis larg, câmp coercitiv mare; permeabilitate
magnetica mica, materialul magnetic este el însuşi o sursă independenta de flux magnetic.

12
 Aplicatii: motoare, difuzoare, microfoane, balante, tuburi cu microunde, cuplaje magnetice,
separatoare magnetice.


33 Influenţa mărimii grăuntelui cristalin asupra câmpului coercitiv şi

a permeabilităţii magnetice.

Câmpul coercitiv creşte o dată cu micşorarea grăuntelui cristalin (materialele magnetice moi: Hc
mic şi dimensiunea grăuntelui mare), (materiale magnetice dure: Hc mare şi dimensiunea grăuntelui
mică); în schimb permeabilitatea magnetică este invers proporţională cu câmpul coercitiv (μ = B/H)
=> creşterea câmpului coercitiv duce la scăderea permeabilităţii magnetice => permeabilitatea
magnetică e cu atât mai mică cu cât dimensiunea grăuntelui cristalin e mai mică.

34 Influenţa deformării plastice la rece asupra câmpului coercitiv şi a

permeabilităţii magnetice.

Prin deformare plastică la rece, câmpul coercitiv creşte datorită creşterii tensiunilor de forfecare
datorită mişcării dislocaţiilor. Prin deformare plastică la rece are loc texturarea materialului, care este
de dorit in cazul materialelor magnetice dure, caracterizate de câmp coercitiv mare şi permeabilitate
magnetică mică. În schimb permeabilitatea magnetică scade în urma unei deformări plastice la rece.

35 Influenţa deformării plastice la rece asupra principalelor

proprietăţi mecanice.

In urma deformarii plastice la rece apare fenomenul de ecruisare. Acest lucru se traduce printr-o
crestere a proprietatilor de rezistenta a materialelor metalice (cresterea duritatii, a rezistentei la rupere,
a limitei de curgere etc.) si o scadere corespunzatoare a proprietatilor de plasticitate (alungirea).

36 Influenţa conţinutului de carbon asupra proprietăţilor mecanice.

Cu cresterea continutului de carbon cresc proprietatile de rezistenta (duritatea, rezistenta la rupere,

limita de curgere), dar scad cele de plasticitate (alungirea).

13
37 Explicaţi tranziţia ductil-fragil şi căror tipuri de materiale le este
caracteristică.

Tranzitia ductil-fragil reprezinta temperatura la care un material metalic isi schimba comportarea
la rupere, trecand de la o comportare ductila la o comportare fragila. Astfel ca un aliaj la temperatura
camerei poate fi ductil, dar la o temperatura sub 0°C poate fi fragil. Deoarece temperatura de tranzitie
ductil-fragil este puternic influentata de compozitia chimica si de structura materialului, aceasta poate
fi modificata, scazuta prin adaugarea a diferitor elemente de aliere (de exemplu Ni in otel – mareste
tenacitatea). Domeniul de tranzitie ductil-fragil poate fi pus in evidenta prin supunerea la incercarea
Charpy la mai multe temperaturi a unei serii de probe din acelasi material. Aceasta caracteristica este
specifica metalelor si aliajelor ale acestora.

38 Recoacerea de normalizare.

Recoacerea de normalizare este o recoacere cu transformari de faza prin care vechea structura este
eliminata prin transformarile care au loc la incalzire si apoi inlocuita cu o noua structura obtinuta prin
conducerea corespunzatoare a procesului de racire.
Se realizeaza cu scopul obtinerii uneri structuri cu granulatie fina si uniforma si ameliorarea
proprietatilor mecanice, in special a tenacitatii (tenacitatea poate creste de 2-3 ori).
Se aplica dupa prelucrari prin deformare plastica la cald (forjare, matritare, indoire, laminare etc.),
dupa turnare (se poate elimina structura Widmanstatten), dupa sudare, dupa un tratament termic aplicat
gresit, dupa deformarea plastica la rece cu grade mici de deformare.
Pentru otelurile hipoeutectoide temperatura de incalzire este cu 30-50°C peste punctul critic Ac3
cu o mentinere de 3-10 minute, iar racirea se realizeaza in general in aer, sau in cuptoare cu viteza
controlata de racire pentru piese subtiri din oteluri aliate.
Pentru oteluri eutectoide temperatura de incalzire este cu 30-50°C peste punctul critic Ac1 cu o
mentinere de 10-20 minute, iar racirea se realizeaza in general in aer.
In cazul otelurilor hipereutectoide parametrii tratamentului termic depind de prezenta retelei de
cementita secundara. Astfel ca in cazul in care otelurile hipereutectoide sunt fara retea de cementita
secundara temperatura de incalzire este cu 30-50°C peste punctul critic Ac1 cu o mentinere de 10-30
minute, iar racirea se realizeaza in aer; iar in cazul in care otelurile sunt cu retea de cementita
secundara temperatura de incalzire este cu 30-50°C peste punctul critic Accm cu o mentinere de 20-60
minute, iar racirea se realizeaza in ulei (impiedica fromarea retelei de cementita secundara) si se aplica
o reincalzire la temperatura de 30-50°C peste punctul critic Ac1 cu o mentinere aproximativ 10 minute,
iar racirea se realizeaza in aer.
14
 Normalizarea nu se aplica in general otelurilor bogat aliate deoarece viteza critica de racire este
redusa, iar la racirea in aer pot aparea structuri in afara de echilibru (bainita, martensita, austenita
reziduala).
Pentru piese care nu sunt supuse la solicitari deosebite, normalizarea poate constitui tratamentul
termic final.

39 Influenţa recoacerii de recristalizare asupra durităţii şi alungirii la

rupere.

Recoacerea de recristalizare este o recoacere fara transformari de faza avand ca scop eliminarea
starii de ecruisare rezultate in urma deformarii plastice la rece. Prin deformare plastica la rece o
structura cu graunti poliedrici,echiaxiali se transforma intr-o structura cu graunti alungiti/aplatizati,
scazand alungirea la rupere, si crescand duritatea datorita ecruisarii. In urma recoacerii de recristalizare
structura revine la forma anterioara deformarii plastice la rece, cu graunti echiaxiali, poliedrici si scade
duritatea şi creste alungirea la rupere.

40 Ce este călibilitatea şi prin ce mărimi se exprimă?

Călibilitatea este o proprietate tehnologică a materialului care defineşte capacitatea acestuia de a-si
mări duritatea pe o anumită adâncime în urma călirii. Călibilitatea are două componente:
 duritatea maximă a structurii călite formată numai din martensită; această mărime depinde în
principal de conţinutul de carbon al oţelului şi mai puţin de elementele de aliere.
 adâncimea de pătrundere a călirii – reprezintă distanţa de la suprafaţă până la adâncimea la
care duritatea aeste cel puţin egală cu duritatea semimartensitică. Depinde de conţinutul în
carbon şi mai ales în elementele de aliere.

41 Enumeraţi procedeele de călire.

Procedeele de calire sunt:
 calirea continua – consta in scoaterea piesei austenitizate din cuptor si introducerea acesteia
intr-un mediu de calire unde se va raci pana la temperatura ambianta.

 calirea intrerupta (in doua medii) – consta in introducerea piesei austenitizate intr-un mediu
de calire care asigura o viteza mai mare de racire, mentinere scurta in acel mediu astfel incat
temperatura suprafetei piesei sa nu scada sub pragul de temperatura Ms, urmata de scoaterea

15
 piesei din primul mediu de calire si introducerea in cel de-al doilea mediu unde se va raci pana
la temperatura ambianta (exemplu: apa -> ulei)

 calirea in trepte (martempering) – consta in introducerea piesei austenitizate intr-un mediu

de calire aflat la o temperatura superioara temperaturii Ms, mentinere in acel mediu pentru
reducerea diferentei de temperatura intre suprafata si centrul piesei, urmata de scoaterea piesei
din primul mediu de calire si introducerea in cel de-al doilea mediu, iniante de a incepe
transformarea austenitei in bainita, si racire pana la temperatura ambianta (exemplu baie de
sare topita -> apa sau ulei)

 calirea izoterma (austempering) – consta in introducerea piesei austenitizate intr-un mediu de

calire aflat la o temperatura superioara temperaturii Ms, mentinere in acel mediu pana la
transformarea completa a austenitei in bainita, urmata de racire in aer.

 calirea sub 0°C – consta in introducerea piesei imediat dupa calirea pana la temperatura
ambianta, intr-un mediu de racire sub 0°C care sa asigure racirea sub pragul de temperatura Mf.

42 Scopul tratamentului termic de revenire.

Revenirea este un tratament termic aplicat dupa calire cu scopul de a reduce tensiunile interne si
de a asigura proprietatile mecanice impuse (duritate, tenacitate, limita de curgere, rezistenta mecanica
etc.).

43 Indicaţi clasele de oţeluri ce recomandă carburarea.

Carburarea (cementarea) este un tratament termochimic de imbogatire in carbon a stratului

superficial al piesei incalzite in domeniul austenitic intr-un mediu capabil sa puna in libertate atomi
activi de carbon.
Carburarea se aplica otelurilor carbon si slab aliate care au un continut redus de carbon
(<0,25%C).
EXEMPLE: C 10, C 15, C 20, 18 MnCr 10, 15 Cr 08, 21 MoMnCr 12 etc.

16
44 Procedee de călire superficială.

Calirea superficiala consta in incalzirea materialului in domeniul austenitic doar pe o anumita

adancime de la suprafata piesei, urmata de racirea acestui strat cu viteza suficient de mare pentru a-i
transforma structura din austenita in martensita (posibil si mici cantitati de austenita reziduala),
mentinand miezul piesei nemodificat.
Procedeele de calire superficiala sunt:
 prin inductie – se bazeaza pe fenomenul de patrundere a energiei electromagnetice in piesa
situata in campul magnetic variabil produs de catre un inductor. La frecvente medii si inalte,
curentul indus circula prin stratul superficial al piesei, iar acesta se incalzeste rapid prin efectul
Joule al curentului indus. Calirea prin inductie poate fi de mai multe feluri:
o calire simultana – se face prin incalzirea simultana a intregii suprafete care necesita a fi
calita, iar racirea se face tot simultan, cu jeturi de apa sau medii sintetice de racire. Se
aplica pieselor de dimensiuni reduse, roti dintate cu modul mic (m<6), fusuri de sprijin,
came, role, parti active ale sculelor, scaune de supape etc.
o calire succesiva – presupune incalzirea progresiva a suprafetei piesei prin deplasarea
inductorului in raport cu aceasta si racirea cu jeturi de apa a stratului austenitizat. Se
aplica in cazul pieselor lungi (arbori, axe, camasi de cilindru, ghidaje etc.), roti dintate
de dimensiuni mari.

 cu flacara – stratul superficial al piesei este incalzit in domeniul austenitic cu flacara

oxiacetilenica folosind arzatoare speciale, iar apoi racit brusc folosind jeturi de apa sau medii
sintetice de racire (tflacara ~ 2400-3000°C). Calirea cu flacara poate fi:
o calire simultana – este similara si se aplica acelorasi piese ca si calirea simultana prin
inductie, insa in locul unui inductor se utilizeaza un arzator.
o calire succesiva - este similara si se aplica acelorasi piese ca si calirea succesiva prin
inductie, insa in locul unui inductor se utilizeaza un arzator

 cu fascicul laser

 cu fascicul de electroni

45 Definiţi aluminizarea (alitarea)

Alitarea este tratamentul termochimic de îmbogăţire în aluniniu a stratului superficial al unei

piese. Ea se aplică în scopul creşterii rezistenţei la oxidare până la 1000-1150 0C şi al creşterii
17
 rezistenţei la coroziune atmosferică şi în apă de mare. Se aplică otelurilor carbon si slab aliate, fontelor
si superaliajelor pe baza de Ni si Co (mai rar). Procedeul se realizeaza la temperaturi de 700-1000°C,
timp de 10 min pana la 12 h, in functie de procedeu si de grosimea stratului obtinut. Se obtin grosimi
ale stratului de la 0,05 pana la 0,6 mm. Se poate realiza fie in mediu solid (prin impachetare in amestec
pulverulent in cutii/retorte de alitare realizate din inconel sau otel inoxidabil si racire in cutie/retorta
pana la cca. 100°C), fie in mediu lichid (prin introducerea piesei in baie de Al topit, trecand printr-un
strat de flux, care are rolul de a preincalzi piesa, la introducerea acesteia in baie, si de a impiedica
formarea unei pelicule de aluminiu solidificat, pe piesa, la scoaterea acesteia din baie), fie in mediu
gazos.
Alitarea se aplica in cazul paletelor pentru turbine realizate din oteluri refractare, teci pentru
termocupluri, oale/creuzete din fonta pentru turnarea aliajelor de aluminiu, tevi de esapament pentru
automobile, tevi pentru schimbatoare de caldura, cutii pentru carburare, tuburi radiante, mufle.

46 Definiţi brunarea.

Brunarea este un tratament de conversie (intre suprafata metalica si anumite substante cu care este
pusa in contact au loc reactii chimice, care duc la formarea unui strat de compusi chimici cu proprietati
diferite de cele ale substratului) si reprezinta oxidarea aliajelor feroase, avand ca scop formarea pe
suprafaţa pieselor din oţel a unui strat subţire şi compact de oxid de fier care să confere piesei o
creştere a rezistenţei la coroziune atmosferică; grosimea stratului de oxid este între 2 şi 6 μm. Se poate
realiza prin oxidare la 370°C in abur timp de 1-2 h, obtinandu-se un strat de oxid de culoare albastru
inchis, sau prin oxidare in bai de saruri sau in bai de acizi (durata mai scurta – 20-30 min, culoarea
stratului depinde de natura si concentratia elementelor de aliere – pentru oteluri carbon -> culoare
neagra).
Se aplica in cazul sculelor (burghie, freze etc), roti de lant, piese pentru masini-unelte, piese
pentru industria de armament.
Pentru a imbunatati rezistenta la coroziune, dupa oxidare, suprafata pieselor este imbibata cu ulei.

47 Materiale de adaos folosite pentru obţinerea pieselor din materiale

plastice.

Printre materialele auxiliare utilizate la obţinerea materialelor plastice se regăsesc:

 Plastifianţi: substanţe lichide sau solide care adăugate compusilor macromoleculari modifică
proprietăţile fizico-mecanice ale acestora fără a le schimba natura chimică,

18
 Stabilizatori: au rol de a elimina sau micsora reacţiile care cauzează degradarea şi de a asigura
păstrarea în timp a proprietăţilor polimerului.

 Materialele de armare: maresc rezistenta mecanica a maselor plastice;

 Coloranţii: se utilizează coloranţi, pigmenţi organici şi pigmenţi anorganici pentru colorarea

materialelor plastice;

 Agenţi de expandare: se utilizează în scopul obţinerii materialelor plastice poroase;

 Agenţi antistatici: au rolul de a împiedica acumularea sarcinilor electrostatice pe produsul finit din
material plastic;

 Lubrifianţi: au rol de a uşura prelucrarea materialelor plastice prin calandrare, extrudare, injectare

 Fungicide : substanţe care adăugate materialului plastic îl fac rezistent la acţiunea

microorganismelor ;

 Agenţi pentru ignifugare : au rol de a mări rezistenţa la foc a materialelor plastice ;

 Agenţi pentru oxidare : au rol de a corecta mirosul necorespunzător al materialelor plastice care
se datorează fie constituţiei chimice a polimerului, fie auxiliarilor care intervin în timpul
prelucrării.

48 Explicaţi procesul de termoformare a materialelor plastice.

Prelucrarea materialelor plastice prin termoformare consta intr-un procedeu prin care
semifabricatele de tip placa sau folie rigida, din masa plastica sunt transformate in piese 3D. Acest
procedeu se bazeaza pe proprietatea acestor materiale, care prin incalzire trec intr-o stare plastifiant
cauciucata, iar dupa racire devin rigide. Procedeul are mai multe etape si se realizeaza in matrite
incalzite.
Pentru formarea propriu-zisa a pieselor 3D exista mai multe metode, dintre care cele mai uzuale
sunt: metoda formarii termomecanice si formarea prin vidare.

 Metoda formarii termomecanice: consta din incalzirea foliei de catre matrita si presarea ei
(ambutisarea) in cavitatea matritei de catre un poanson. In timpul presarii aerul din cavitatea
19
 matritei va fi evacuat printr-un canal de aerisire, iar dupa racire se ridica poansonul si se scoate
piesa cu ajutorul extractoarelor.

 Metoda formarii prin vidare: in cazul acestei metode, folia asezata intre cele doua semimatrite
este obligata sub efectul vidului sa se muleze si sa ia forma cavitatii interioare. Dupa racire va fi
extrasa cu ajutorul extractoarelor.

49 Enumeraţi procedeele de obţinere a semifabricatelor tubulare.

 forjare libera (gaurire + intindere)  extrudare directa

 laminare  extrudare indirecta

50 Enumeraţi materiale utilizate pentru conductori electrici.

Cel mai folosit material conductor este cuprul, datorită rezistivității reduse și proprietăților
mecanice. Alte materiale folosite sunt: argintul, aluminiul, fierul, zincul, plumbul, staniul si aliajele
acestora. Se utilizează pentru rezistențe electrice, elemente de încălzire electrică, instrumente de măsură.

51 Definiţi semiconductorii extrinseci. Exemple.

Semiconductorul extrinsec este un semiconductor intrinsec (semiconductor cu grad înalt de

puritate chimică la 0K) impurificat sau dopat în vederea creşterii numărului de purtători de sarcină
liberi. Există semiconductori extrinseci de tip „n” care se dopează cu atomi pentavalenţi (fosfor, arsen,
stibiu) şi semiconductori extrinseci de tip „p” care se dopează cu atomi trivalenţi (bor, galiu, aluminiu,
indiu).

52 Definiţia şi clasificarea materialelor compozite.

Materialele compozite sunt materiale create artificial prin combinarea voita si rationala a
diferitelor componente. Componentele sunt in general deosebite d.p.d.v. chimic, intre ele exista o
suprafata de separatie distincta (interfata). Prezinta proprietati de ansamblu, pe care componentii
initiali nu le poseda. Sunt constituite dintr-o masa de baza numimta matrice armata cu elemente de
rezistenta sub forma de fibre avanf diferite marimi, sau particule.

20
 CLASIFICARE:
 Dupa natura matricei:
o cu matrice metalică (MCMM)
o cu matrice polimerică (MCMO)
o cu matrice ceramică (MCMC)
o compozite “carbon-carbon”

 Dupa configuratie componentei de armare

o armate cu fibre
 continue
 unidirectionale
 bidirectionale (tesute)
 multidirectionale (tesute)
 discontinue
 lungi (l/d = 300...400)
 scurte (l/d = 100)
o armate cu particule
 microsfere
 plate
o armate cu cristale filiforme, whiskers (monocristale)

53 Funcţiile materialului matricei din componenţa materialelor

compozite. Exemple de materiale pentru matricea materialelor
compozite.

Funcţiile materialului matricei sunt:

 Asigură forma de ansamblu a piesei

 Asigură legarea (lierea) elementului de armare în compozit;
 Protejează elementele de armare împotriva acţiunii unor solicitări exterioare (oxidare, coroziune,
lovire etc.);
 Asigură repartizarea şi transmiterea sarcinilor exterioare în masa compozitului;
 Asigură unele proprietăţi fizico – chimice (exemplu: conductivitate termică şi electrică, rezistenţa
la coroziune, stabilitate termică, deformabilitate etc.)

21
 Matricea materialului compozit trebuie sa indeplineasca conditia de a nu descompune
componenta dispersata de armare prin dizolvare, topire, reactie chimica sau actiune mecanica, in
timpul preocesarii sau exploatarii.

EXEMPLE:
 Pentru matrici metalice:
o aluminiu şi aliaje de aluminiu o superaliaje (Cr – Ni, Cr – Ni – Mo,
o cupru şi aliaje de cupru Ti – Al – V etc.)
o titan şi aliaje de titan o oţeluri inoxidabile
o cobalt o plumb si aliaje de plumb
o aliaje pe bază de magneziu o compusi intermetalici (Ni3Al, NiAl,
Ti3Al, MoSi2)
 Pentru matrici ceramice:
o alumină o oxid de zirconiu,
o carbură de siliciu o amestecuri şi compuşi complecşi ale
o nitrură de siliciu, materialelor enumerate anterior

 Pentru matrici organice:

o materiale termoplastice
 rasini poliesterice  polipropilena
 polietilena densa  policlorura de vinil
 polistirenul  poliamidele
o materiale termorigide
 rasini epoxidice  rasini poliesterice nesaturate
 rasini fenolice

54 Funcţiile materialului armăturii din componenţa materialelor

compozite. Exemple de materiale de armare a materialelor
compozite.

Funcţiile materialului armăturii sunt:

 Preia solicitările mecanice la care este supus materialul compozit printr-un mecanism de transfer
de la matrice la armătură
 Ameliorează scăderea proprietăţilor mecanice cu creşterea temperaturii

22
  Reduce riscul de apariţie a fisurilor
 Îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice pe ansamblule compozitului
 Asigură oprirea propagării fisurilor şi a dezvoltării acestora în masa compozitului.

EXEMPLE:
 Fibre:
o fibre de carbon o fibre din aliaje amorfe
o fibre de alumină si alumina-silice o fibre metalice
o fibre de nitrură de siliciu o fibre de zirconia
o fibre de carbură de siliciu o fibre monocristal si monofilament
o fibre de carbură de bor de SiC, de B
o fibre de sticlă

 Particule:
o carbură de siliciu o sticlă o plumb
o grafit o oxid de magneziu o zinc
o alumină o carbură de titan o alice de otel sau
o cuart o nitrură de siliciu fonta
o zircon o dioxid de titan

 Whiskers (monocristale filiforme):<- Sunt tot fibre!!

o alumină o carbură de siliciu
o nitrură de aluminiu o nitrură de siliciu
o grafit o oxid de magneziu

55 Principalele proprietăţi specifice ale materialelor compozite.

Principalele proprietati specifice sunt :

 rezistenţa la rupere
 rezistenţa la uzare
 densitatea
 rezistenţa la temperaturi înalte
 duritatea superficială
 stabilitatea dimensională (coeficient de dilatare termică redus)
 capacitatea de amortizare a vibraţiilor

23
  rezistenţă la şocuri termice
 rezistenţă la oboseală şi fisurare (compozitele cu fibre), rigiditate ridicată, etc.
 rezistenţă la fluaj (compozitele metalice cu armare ceramică);
 fisura produsă de ruperea unei fibre nu se propagă în material datorită structurii discontinue.
 se pot obţine materiale cu grade de anizotropie prin modificarea orientării materialului de armare -
avantaj util în cazul unor piese solicitate puternic pe anumite direcţii;
 se pot obţine piese din materiale compozite cu gradient structural şi funcţional

56 Enumeraţi câteva aplicaţii ale materialelor compozite: cu matrice

metalică, ceramică, organică.

 Aplicaţii ale materialelor compozite cu matrice metalică:

o Aliajele aluminiu / grafit(p): bloc motor, biele, pistoane etc.;
o Al / SiC(f): piese rigide cu rezistenta mare si dilatare termica redusa etc.
o Al / Al2O3(f) : cap piston, segment piston, biele etc.;
o Be sau aliaje de Be / SiC(f): industria aerospaţială şi nucleară;
o Mg sau aliaje Mg / C(f): palete de turbine, recipienţi pentru presiuni înalte;
o aliaje Ni–Co şi Fe–Cr / carburi de NB, Ta, W(f): construcţia de avioane etc.;

 Aplicaţii ale materialelor compozite cu matrice organică:

o În industria aeronautică (panouri de fuzelaj, profiluri aerodinamice, arbori pentru rotoarele
elicopterelor, pale de elice de elicopter)
o Tehnica spaţială (izolatoare termice, conducte sub presiune, rezervoare de combustibili,
piese rezistente la radiaţii cosmice)
o Constructia de automobile (rezervoare de benzina, scaune, pardoseli, panouri de bord,
caroserii)
o În industria chimică (recipienţi sub presiune, containere, hote)
o Electronica si electrotehnica (corpuri de iluminat, platforme, intrerupatoare, izolatoare de
inalta tensiune, comutatoare)
o Agricultură (sisteme de irigaţii, silozuri, ambalaje)
o Industria alimentară (camere şi vitrine frigorifice, recipiente de dimensiuni mari)
o Sport (ambarcaţiuni, undiţe, schiuri, sanii)
o Transporturi şi telecomunicaţii (cisterne, componente ale vagoanelor de călători, antene
parabolice, carcase pentru telefoane)

24
 o Constructia de cladiri si obiecte de uz casnic (panouri termoizolante, pereti, conducte, cazi
de baie)

 Aplicaţii ale materialelor compozite cu matrice ceramică:

o industria aerospaţială şi militară (sisteme de protecţie termică a navelor spaţiale)
o industria de automobile
o inserţii pentru sculele de tăiere;
o piese rezistente la uzură;
o aplicaţii biomedicale (implanturi chirurgicale); etc

57 Enumeraţi procedeele de obţinere a pieselor din materiale

compozite cu matrice metalică.

Procedee de obţinere a pieselor din MCMM:

TURNARE M.P. FORMAREA PRIN

 Sub presiune  Presare in matrita PULVERIZARE
 Cu aspiratie in vid  Presare la cald  Pulverizare termica
 Cu presare  Presare izostatica la cald o Plasma
 Infiltrare  Extrudare o Arc electric

 Turnare libera  Laminare o Flacara

 Solidificare dirijata  Forjare  Pulverizarea comuna

 Sinterizare (injectarea) particulelor

de armare

58 Enumeraţi procedeele de obţinere a pieselor din materiale

compozite cu matrice ceramică.

 Depunere chimica din faza de vapori (CVD)

 Depunere fizica din faza de vapori (PVD)
 Formarea prin injectie
 Infiltrarea

25
59 Enumeraţi procedeele de obţinere a pieselor din materiale
compozite cu matrice organică.

Procedee de obţinere a pieselor din MCMO:

 Laminare  Centrifugare
 Formare dupa model  Infasurare
o Manuala  Presare
o Stropire o La rece
o In vid o La cald
 Sub presiune  Injectare
 Turnare  Extrudare

60 Definiţi materialele ceramice. Caracteristici specifice.

Materialele ceramice sunt materiale nemetalice, anorganice (oxizi, neoxizi). Acestea sunt
definte de natura chimică (compoziţie)/structura cristalină şi de tratamentul termic aplicat
(calcincare/sinterizare sau topire).

Caracteristici specifice:
 au o structură complexă
 prezintă legături chimice cu caracter intermediar ionic/covalent, respectiv covalent/metalic şi nu
posedă electroni liberi
 au temperaturi de topire ridicate,
 sunt dure şi rezistente la atacul chimic
 nu sunt deformabile plastic, sunt deci casante
 sunt în cea mai mare parte izolatori, existând însă şi semiconductori, conductori şi supraconductori
ceramici
 prezintă conductibilităţi termice mai mici decât metalele
 sunt adesea translucide, cel puţin în strat subţire

26
61 Comparati ceramica clasică, tradiţională cu ceramica avansată.

62 Explicaţi vitrifierea şi devitrifierea.

Vitrifierea are loc prin topirea unui material cristalin si prin supraracirea lichidului, evitandu-se
cristalizarea. Topitura se solidifica fara cristalizare, rezultand sticla. In timp suficient de îndelungat
o sticlă poate suferi un proces de devitrifiere (cristalizare). Dacă temperatura sticlei creşte, atunci
creşte mobilitatea atomilor şi, ca rezultat, are loc ordonarea spaţială a atomilor pentru a minimiza
energia liberă a sistemului; cu alte cuvinte, sticla cristalizează.

27
 Astfel, devitrifierea reprezinta procesul in urma caruia sticla trece din stare amorfă (sticloasă) în
stare cristalină. Prin devitrifierea controlata a materialelor vitroase (LiO2, SiO2...), prin adaos de agenti
de nucleatie (TiO2, P2O5, ZrO2) se obtin vitroceramurile, care au o rezistenta ridicata la soc termic.

63 Definiţia feritelor ca materiale magnetice. Exemple.

Feritele sunt de regulă compuşi ai unor metale bivalente cu oxidul de fier. Ele pot fi:
 ferite magnetic moi, cu formula MeFe2O4, unde Me = Zn, Fe, Ni, Cu, Ni-Zn, Mg-Zn, si se
obtin prin metoda ceramica, sau pe cale chimica. (Ex: Fe3O4, Ni·Fe2O4)
 ferite magnetic dure, cu formula AFe12O19, unde A = Ba, Sr, Pb. (Ex: SrFe12O19, Nd2Fe12O19)

64 Enumeraţi procedeele chimice de obţinere a pulberilor oxidice.

 Co-precipitare sub forma de hidroxizi, carbonati, oxalati, etc.

 Descompunerea complecsilor organometalici micsti
 Metoda sol-gel plecand de la alcoxizi, dispersii coloidale

65 Comparaţi valoarea modulului de elasticitate a materialelor

ceramice cu cele ale materialelor metalice.

În timp ce modulul de elasticitate al metalelor ia valori între 35 şi 350 GPa, materialele

ceramice cristaline au modulul de elasticitate cuprins între 100 şi 1000 GPa, iar cele amorfe au modul
de elasticitate sub 100 GPa. Valorile mari ale modului de elasticitate se datorează naturii legăturii
chimice.

66 Prezentaţi itinerariul tehnologic tip pentru materialele ceramice.

 Sticlele (ceramici amorfe) se obţin prin topire, conform succesiunii:

Pulbere  Topire  Fasonare  Produs solid

28
  Pentru ceramicile policristaline poli- şi multifazice

Pulbere(+aditiv)→ Preparare masă → Fasonare →Uscare → Produs crud →

Tratament termic (ardere) → Produs solid

67 Care sunt principalii parametri ai procesului de aşchiere?

Principalii parametrii ai procesului de aşchiere sunt:

1. Viteza de aschiere
o Este viteza miscarii principale de aschiere,
o Se alege in functie de natura si proprietatile materialului de prelucrat si de durabilitatea
sculei.
va = (Cv/(Tm·sXv·tYv))·K [m/min]
unde: Cv este un coeficient care depinde de materialul de prelucrat, T este durabilitatea sculei
(min), s este avansul, t este adancimea de aschiere, m, xv, yv sunt indici care se aleg in anumite
conditii, K este coeficient de corectie.
o va [m/min]

2. Avansul
o distanta intre doua pozitii succesive ale cutitului
o se alege in functie de felul aschierii (degrosare sau finisare)
o in cazul trecerilor de degrosare pentru a se asigura cresterea productivitatii de prelucrare, se
aleg valori cat mai mari (nr.piese/ora)
o la treceri de finisare se aleg valori mici ale avansului, pentru a se asigura calitatea suprafetei
impuse in desen
o s [mm/rot] s [mm/cd]

3. Adancimea de aschiere
o este grosimea aschiei detasata la o trecere
o cu cat la o trecere se indeparteaza o aschie mai groasa (adancime mare) cu atat
productivitatea prelucrarii creste
o t [mm]

29
68 Enumeraţi procedee de prelucrare prin aşchiere ce asigură
generarea suprafeţelor cilindrice interioare.

Suprafeţe cilindrice interioare pot fi generate prin:

 Strunjire,
o Strunjire cilindrica interioara a unui alezaj
o Strunjire a unei degajari radiale interioare
o Gaurire pe strung
 Procedee de prelucrare pe masini de gaurit
o Burghiere
o Largire
o Alezare
 Brosare
 Rectificare rotunda interioara
o cu prinderea piesei
o planetara
o fara prinderea piesei

69 Enumeraţi procedee de prelucrare prin aşchiere ce asigură

generarea suprafeţelor cilindrice exterioare.

Suprafeţele cilindrice exterioare pot fi generate prin:

 Strunjire,
o Strunjire cilindrica exterioara de lungime redusa
o Strunjire cilindrica exterioara de lungime mare
o Strunjirea unui canal radial (degajare radiala)
 Brosare
 Rectificare rotunda exterioara
o cu prindere intre varfuri
o fara centre

30
70 Enumeraţi procedee de prelucrare prin aşchiere ce asigură
generarea suprafeţelor plane.

Suprafeţele plane pot fi generate prin:

 Strunjire,
o Strunjire transversala (frontala) – se prelucreaza suprafata frontala, plana, pentru a se
asigura lungimea piesei
 Rabotare
 Frezare
 Brosare
 Rectificare plana

71 Ce este toleranţa dimensională? Cum se calculează?

Toleranta dimensionala reprezinta intervalul de variatie admis al dimensiunilor efective, respectiv

al abaterilor respective.
Pentru ca o piesa sa corespunda functional, respectiv sa poata fi montata, se impune ca
dimensiunea efectiva (dimensiunea care rezulta in urma prelucrarii, evaluata prin masurare) sa fie
cuprinsa intre doua dimensiuni limita: Lmin si Lmax.
Diferenta dintre dimensiunea efectiva si dimensiunea nominala (dimensiunea rezultata din calcule
de rezistenta, sau care se adopta constructiv) o reprezinta abaterea efectiva.
Pentru ca piesa sa crespunda functional, se impune ca abaterea efectiva sa fie cuprinsa intre doua
valori limita, numite abateri limita: abaterea inferioara si abaterea superioara.
Toleranta se poate calcula fie prin diferenta dintre dimensiunile limita, fie prin diferenta dintre
abaterile limita.

72 Definiţi ajustajul cu joc, ajustajul cu strângere si ajustajul de

trecere.

 Ajustaj cu joc: Dimensiunea efectiva a alezajului este mai mare decat dimensiunea efectiva a
arborelui. Intotdeauna la un ajustaj cu joc, toleranta alezajului este pozitionata deasupra tolerantei
arborelui. Ajustajele cu joc se prcatica atunci cand intre cele doua piese exista o miscare relativa in
functionare. Exemplu: asamblul bucsa-coloana de ghidare de la o presa.

31
  Ajustaj cu strângere: Diametrul efectiv al arborelui este mai mare decat diametrul efectiv al
alezajului. In cazul ajustajelor cu strangere, intotdeauna pozitia tolerantei arborelui este deasupra
tolerantei alezajului. Ajustajele cu strangere se practica in cazul in care nu este permisa miscare
relativa intre cele doua piese in cursul functionarii.

 Ajustaj de trecere (intermediare): Se aplica in cazul in care este permisa situatia atat a strangerii
cat si a jocului celor doua piese, cu conditia ca valorile efective a strangerii sau jocului sa fie mici.
In acest caz apare situatia ca cele doua campuri de toleranta sa se suprapuna total sau partial.

73 Influenţa conţinutului de carbon şi a constituenţilor structurali

asupra prelucrabilităţii prin aşchiere a oţelurilor şi fontelor.

Prelucrabilitatea prin aschiere (aschiabilitatea) a otelurilor si fontelor, este proprietatea

tehnologica, care exprima capacitatea materialului de a putea fi prelucrat prin detasare de aschii in
urmatoarele conditii tehnologice: viteza de aschiere si durabilitatea sculei cat mai mari, solicitari
mecanice cat mai mici, consum energetic cat mai redus, calitate buna a suprafetei prelucrate.
Compozitia chimica si constituentii structurali influenteaza puternic proprietatea de aschiabilitate.
O prelucrabilitate foarte bună se realizează la un conţinut optim de carbon de 0,25 %. Sub acest
conţinut, oţelurile au o structura preponderent feritica. Este moale cu ductilitate mare. Detasarea
aschiilor se face dupa deformare mare si apare fenomenul depunerii pe tais, ce conduce la modificarea
geometriei partii aschietoare (=> aschiabilitate mai redusa). Peste 0,25% C in structura creste
continutul de perlita si in special cel de cementita. Cementita fiind un constituent dur si fragil, conduce
la cresterea uzurii sculei aschietoare.
Cea mai favorabila structura pentru aschiabilitate este structura ferito-perlitica si perlitica.
Materialele dure conduc la intensificarea uzurii sculei in cursul aschierii => scade aschiabilitatea.

74 Prezentaţi succint itinerariul tehnologic de fabricaţie al pieselor

sinterizate.
Materii prime
- Pulbere (metal, aliaj, ceramică, nemetale, etc.)
- Aditivi (lubrifianţi, lianţi, etc.)

Pregătire amestec
- Dozare,

32
 - Sortare,
- Omogenizare
-Alte operaţii: sferoidizare, recoacere, granulare

Formare
 Prin presare
o Statică o Viteză mare
 Presare în matriţă  Prin explozie
 Presare izostatică  Impulsuri magnetice
 Laminare  Impulsuri electro-
 Extrudare hidrodinamice
 Vibrare
 Presare orbitală
 Formare prin injecţie
 Fără presare:
o Turnare liberă în formă
o Turnare a barbotinei
o Presărare liberă şi netezire
o Depunere prin pulverizare
o Depunere prin descărcări electrice

Sinterizare
 În stare solidă
 Cu fază lichidă

Control intermediar
 dimensiuni, formă, porozitate

Prelucrări suplimentare
 operaţiuni de finisare, infiltrare, sintermatriţare, calibrare, represare, aşchiere, deformare plastică,
sudare, tratamente termice şi termochimice, acoperiri

Control final
 Caracteristici fizice şi mecanice
 Caracteristici funcţionale
 Precizie geometrică
33
75 Definiţi presabilitatea pulberilor.

Presabilitatea sau compresabilitatea pulberilor se determina conform prescriptiilor standardului si

este proprietatea ca caracterizeaza comportamentul unei pulberi la operatia de presare intr-o matrita la
diferite presiuni exterioare de compactizare.
Prin presare pulberea se densifica, micsorandu-se volumul initial ocupat de aceasta.
Conform standardului, presand bilateral o masa definita de pulbere cu diferite forte, respectiv
presiuni de compactizare, intr-o matrita cu diametrul interior standardizat, se determina densitatea
(compactitatea presatului).
Reprezentand grafic variatia densitatii cu presiunea de compactizare, rezulta curba de
presabilitate. Presiunea de compactizare frecvent utilizata in procesele tehnologice inregistreaza valori
cuprinse intre 300 si 800 MPa.
Presabilitatea de poate imbunatatii prin aditia in pulbere, inaintea operatiei de compactizare a unor
mici cantitati de lubrifianti (stearat de Zn. acid stearic, ulpan, ulei mineral, alcool, etc.).
Presabilitatea, respectiv densitatea presatelor depinde de urmatorii factori:
 natura pulberii – felul pulberii, dimensiunea granulelor, distributia granulometrica, forma
granulelor,densitatea aparenta;
 factorii tehnologici – presiunea de compactizare, timpul de presare, natura, felul si cantitatea
lubrifiantului, factorul h/D;
 tehnologia de presare – in matrita (unilateral, bilateral), presare izostatica, presare la cald,
presare prin vibrare, prin explozie, presare cu ultrasunete.

76 Care sunt operaţiile premergătoare presării pulberilor?

Operaţiile premergătoare presării sunt:
 Alegerea materiilor prime:
o Pulbere (metal, aliaj, ceramică, nemetale, etc.)
o Aditivi (lubrifianţi, lianţi, etc.)

 Pregătirea amestecului de pulbere

o Dozare,
o Sortare,
o Omogenizare
o Alte operaţii: sferoidizare, recoacere, granulare

34
77 Ce materiale se recomandă pentru execuţia matriţelor şi
poansoanelor ?

Se recomanda folosirea ca materiale pentru executia matritelor si poansoanelor a otelurilor

nealiate de scule OSC10, 11, 13, otelurilor rapide aliate cu Cr, W, Mo, V, Co, otelurilor aliate de scule
cu Cr, V, Mo, Ni, care au calibilitate ridicata. Sculele sunt supuse operatiilor de calire si revenire.
Poansoanele trebuie sa aiba duritatea in zona de lucru mai mica decat a matritelor cu 3-5 unitati
HRC.
In cazul productiei de serie mare, peste 100.000 piese/an, se pot realiza matrite din aliaje dure,
executate din bucati si asamblate in inele fretate. Pretul de cost este de 2-3 ori mai mare decat al unei
matrite obisnuite dar durabilitatea este de 8-10 ori mai mare.

78 Influenţa granulaţiei asupra densităţii presatelor din pulberi.

Densitatea presatelor scade odata cu cresterea granulatiei amestecului de pulberi. Pentru obţinerea
unei densităţi cat mai mari după presare este recomandat a se utiliza o pulbere integrală (pulbere cu un
interval mare al granulaţiei), astfel incat particulele de dimensiuni mai mici sa ocupe spatiul dintre
particulele de dimensiuni mai mari. Se va ajunge astfel la o compactite ridicata, apropiata celei a piesei
turnate.

79 Precizaţi principalii parametri tehnologici ai procesului de

sinterizare şi influenţa lor asupra proprietăţilor pieselor
sinterizate.

Sinterizarea este dependenta de o serie de factori, cum sunt:

 Temperatura de sinterizare (0,8-0,85 Tt): cresterea temperaturii de sinterizare poate reduce
durata de sinterizare; sinterizarea se poate desfasura in faza solida sau cu faza lichida, unde este
posibil ca unul dintre componenti sa aiba temperatura de topire identica sau mai mica decat
temperatura de sinterizare => faza lichida umecteaza suprafata particulelor solide, rezultand o
densificare mai buna.
 Timpul de sinterizare:
 Viteza de incalzire si racire
 Atmosfera de sinterizare: neutra, reducatoare, carburanta, decarburanta (H2, vid, NH3, Ar)
 Starea suprafetelor si marimea particulelor
35
80 Influenţa densităţii asupra proprietăţilor pieselor sinterizate.

Cu cat densitatea pieselor sinterizate este mai mare, cu atat cresc si proprietatile de rezistenta ale
pieselor sinterizate (rezistenta la rupere, duritatea, limita de curgere).

81 Enumeraţi produse ale metalurgiei pulberilor.

 Pulberea (metalice, ceramice)
 Materiale si piese de rezistenta (piese structurale):
o Piese: roti dintate, bucsi, inele distantiere, flanse, came, roti de lant, palete, segmenti,
pistoane, biele etc.
o Pulberi utilizate: de fier, de otel nealiat, de fier slab aliate (Cu, Cr, Ni, Mo), de fier aliate
(Cu, Cr, Ni, Mo, Co)
 Materiale si piese folosite in tribologie
o Materiale antifrictiune
 Piese: bucse, lagare de alunecare autolubrefiante
 Pulberi utilizate: de fier-grafit, bronz, bronz-grafit, aliaje de aluminiu
o Materiale de frictiune
 Piese: discuri de frictiune, placute de frana+
 Pulberi utilizate: amestecuri pe baza de Fe, Cu, Bz cu pulberi nemetalice (pana la
cca. 35% grafit, SiO2, Al2O3, SiC etc.)

 Materiale poroase si piese poroase

o Piese: elemente filtrante pentru gaze si lichide, opritoare de flacari, amortizoare de zgomot,
schimbatoare de caldura, electrozi porosi (in electrochimie), amestecatoare de fluide,
biomateriale
o Pulberi utilizate: bronz, cupru, otel inoxidabil, nichel, titan

 Aliaje dure
o Piese: placute amovibile pentru scule aschietoare, scule de foraj petrolier si minier, matrite,
filiere de tragere si trefilare
o Pulberi utilizate: WC-Co, WC-TiC-TaC-Co, TiC-Co, TiC-WC-Fe (Ni, Co), WC-Ni, WC-
Ni-Mo, TiC-TaC-NbC-Co, TiC-Zr-Ni, TiC-VC-Ni
 Cermeti
o Piese: materiale refractare, materiale pentru scule aschiatoare, materiale de frictiune
o Pulberi utilizate: Fe cu Al2O3, MgO, Ni, Cr, Co cu Al2O3, MgO, Al- Al2O3, W (Mo)- Al2O3

36
  Materiale compozite
o Piese: materiale rezistente la uzare, materiale antifrictiune, contacte electrice, tehnica
nucleara
o Pulberi utilizate: Al-SiC, bronz-grafit, cupru-grafit, fier-cupru, Al-Cu-Mg-Si, Al-C, Cu-W,
W-Ag, Ni-Al, matrice de Al cu U fin dispersat
 Materiale magnetice sinterizate. Materiale sinterizate pentru electrotehnica.
o Materiale pentru contacte electrice: W-Cu, Ag-Cd, Cu-Ni
o Materiale magnetice:
 magnetic moi: Fe, Fe-Ni, Fe-Si, Al-Si-Fe
 magneti permanenti: Alnico, Fe-Al-Ni-Co, ferite
 magneti sinterizati anizotropi
 magneti sinterizati pe baza de Co
 magneti pe baza de pamanturi rare: SmCo5

82 Rolul lubrifiantului în procesul de deformare plastică. Exemple de

procese de deformare unde este necesară lubrifierea şi lubrifianţi
folosiţi.

 Rol : reducerea frecarii dintre scula de deformare si semifabricat

 Exemple: matritare, laminare, trefilare

 Lubrifianti:
o Deformare la rece:
 Otel: ulei mineral, MoS2, praf de sapun
 Aluminiu: MoS2, praf de sapun + acoperiri (fosfat de zinc, aluminat de calciu)
 Cupru: ulei mineral, praf de sapun, emulsii
 Titan: acoperire cupru + sapun, acoperire cupru + grafit
o Deformare la cald
 Otel: MoS2 in solutie apoasa, grafit in solutie apoasa, praf de sticla
 Aluminiu: grafit in ulei mineral
 Cupru: grafit in solutie apoasa
 Titan: compusi de MoS2
 Magneziu: grafit in solutie apoasa

37
83 Factorii de influenţă asupra rezistenţei la deformare a metalelor
metalice.

 Gradul de deformare
Cresterea gradului de deformare duce la aparitia procesului de ecruisare ca urmare a cresterii
densitatii dislocatiilor si a micsorarii mobilitatii acestora. Ca o consecinta a acestor fenomene
rezistenta la deformare va creste.

 Temperatura
O caracteristica generala a metalelor si aliajelor este ca rezistenta lor la deformare scade cu
crestrea temperaturii.
In anumite limite de temperatura insa rezistenta la deformare poate sa creasca. Acest fenomen este
des intalnit la oteluri.
Cresterea rezistentei la oteluri atinge un maxim la aprox. 250-300°C, corespunde zonei de formare
a precipitatiilor, care constituie piedici in deplasarea dislocatiilor. Ridicarea mai departe a temperaturii
duce la o scadere treptata a rezistentei.
O caracteristica a tuturor metalelor si aliajelor este ca odata cu cresterea temperaturii, limita de
curgere se apropie de rezistenta la rupere. De aceea pentru calcularea fortelor de deformare se ia in
considerare de obicei rezistenta la rupere.

 Viteza de deformare
Prin viteza de deformare se intelege variatia gradului de deformare in unitatea de timp. Viteza de
deformare depinde numai de viteza de deplasare a sculei si de inaltimea epruvetei, nedepinzand de
gradul de deformare utilizat.
Daca materialul are insusiri plastice pronuntate atunci viteza de deformare are influenta mica
asupra rezistentei de deformare si invers, daca materialul are insusiri vascoase pronuntate atunci viteza
de deformare are influenta mare asupra cresterii rezistentei la deformare.
Cu cat viteza de deformare este mai mare, cu atat fenomenul ecruisarii va aparea mai pronuntat in
raport cu efectul recristalizarii.

 Presiunea hidrostatica
In prezenta unei presiuni hidrostatice rezistenta la deformare tinde sa creasca. Cu cat temperatura
si presiunea sunt mai ridicate cu atat mai pronuntate sunt proprietatile vascoase ale metalelor in timpul
deformarii.

38
84 Enumeraţi efectele procesului de deformare plastică asupra
materialului.

Principalele efecte care apar la prelucrarea plastica a materialelor metalice sunt:

 Efectul termic al deformarii plastice
Se considera ca din lucrul mecanic cheltuit pentru deformare plastica, aproximativ 90% se
transforma in caldura (ceea ce duce la ridicarea temperaturii semifabricatului), iar restul de 10% se
acumuleaza in reteaua cristalina a materialului (sub forma de tensiuni).
Efectul termic ce apare in timpul deformarii se datoreaza nu numai transformarii in caldura a unei
parti din energia necesare pentru deformare, ci si caldurii degajate la contactul dintre material si scula
de deformare ca efect al procesului de frecare.
In cazul deformarii la rece, efectul termic al deformarii are un rol deosebit de important prin faptul
ca marirea temperaturii corpului metalic deformat conduce la micsorarea rezistentei la deformare si
cresterea corespunzatoare a plasticitatii.

 Ecruisarea materialelor metalice deformate

In urma procesului de ecruisare a materialului metalic se obtine o crestere a proprietatilor de
rezistenta (cresterea duritatii, a rezistentei la rupere, a limitei de curgere) si o scadere corespunzatoare
a proprietatilor de plasticitate (alungirea), variatii ce sunt proportionale cu marimea deformatiei.
Starea de ecruisare se datoreaza franarii deplasarii dislocatiilor de catre diferite obstacole (cum ar
fi intersectia dislocatiilor, interactiunea dintre dislocatiile care se deplaseaza pe plane paralele sau
limitele dintre graunti). Deci gradul de ecruissare creste cu marirea numarului de dislocatii blocate.

 Texturarea
Prin deformarea plastica la rece a agregatelor policristaline, odata cu schimbarea formei grauntilor
cristalini (alungirea lor) are loc si modificarea orientarii retelelor cristalografice a acestora, obtinandu-
se o orientare preferentiala in directia in care are loc deformarea principala maxima a corpului. Acest
fenomen poarta numele de texturare.
Prin texturare caracteristicile mecanice ale materialelor deformate plastic la rece primesc un
caracter orientat (depind de directia in care sunt determinate), care nu dispare complet nici prin
tratamente termice. In acest fel prin texturare se obtine o anizotropie cristalografica (orientare
preferentiala a grauntilor), care are ca efect anizotropie a proprietatilor mecanice ale materialului
metaloc deformat.

39
  Transformari de faza
Transformarile de faza in timpul deformarii plastice au loc ca urmare a variatiei temperaturii
corpului deformat, a modificarii temperaturii de transformare si a intensificarii proceselor de difuzie in
corpul tensionat. Deformarea plastica poate modifica raportul cantitativ intre faze, cat si compozitia lor
chimica. Aceste modificari se manifesta prin variatia pe care o dau proprietatilor corpurilor metalice
deformate.

 Aparitia tensiunilor reziduale

O parte din energia consumta pentru deformarea plastica a unui material metalic (10%), ramane in
acesta sub forma de energie potentiala. Aceasta cantitate de energie inmagazinata creste odata cu
cresterea gradului de deformare aplicat, si reprezinta tensiunea reziduala.
Folosirea in exploatare a unor piese cu tensiuni reziduale, pot da nastere la ruperi sub sarcina,
chiar daca valoarea sarcinii este mai mica decat cea admisibila, dar prin insumarea tensiunilor
reziduale cu tensiunea data de sarcina la care este supusa piesa, este posibil sa se depaseasca rezistenta
de rupere a materialului.

85 Legile deformărilor plastice.

 Legea constantei volumului – in timpul deformarii plastice a metalelor si aliajelor, volumul

semifabricatului supus deformarii se mentine constant.
 Legea prezentei deformatiilor elastice in timpul deformarii plastice – deformarea plastica a
metalelor este insotita de o deformare elastica , deformarea plastica incepand numai dupa depasirea
unei limite de marime a deformarii elastice.
 Legea rezistentei minime - in cazul posibilitatii deplasarii punctelor unui corp supus deformarii,
fiecare punct se va deplasa in directia rezistentei minime
 Legea eforturilor suplimentare - prin deformare plastica a unui corp metalic in afara tensiunilor
principale vor aparea si eforturi unitare de tractiune sau compresiune ce raman in corpul deformat
si dupa incetarea actiunii fortelor de deformare . Aceste eforturi unitare care se echilibreaza
reciproc , sunt eforturi suplimentare
 Legea similitudinii - se aplica corpurilor metalice ce sunt asemenea d.p.d.v. geometric , aceeasi
compozitie chimica si structura si care sunt supuse deformarii in aceleasi conditii de temperatura ,
grad de deformare si aceleasi conditii de frecare pe suprafetele de contact.

40
86 Enumeraţi principalele caracteristici tehnico funcţionale ale
principalelor utilaje de deformare.
 Ciocane:
o masa partii cazatoare (tija,berbec,piston)
o energia de lovire
o viteza care variaza in limiteke de 4-8 m/s la ciocanele uzuale
o numarul de curse duble sau simple pe unitatea de timp (in min-1) care stabileste
productivitatea utilajului
o cursa maxima a berbecului

 Prese
o forta nominala [MN], o lucru mecanic disponibil [kJ]
o cursa nominala [mm] o dimensiunile spatiului de lucru
o nr curse/min o puterea instalata [kW]

 Masini pentru trefilat si tras

o forta de tragere
o geometria filierei
 Laminoare
o numarul si pozitia cilindrilor in caje de lucru
o pozitia cajelor de lucru
o fortele de laminare
o puterea motorului electric de actionare al cilindrilor
o constructia laminorului
o distanta dintre cilindrii de laminare

87 Forţa de rupere la tracţiune măsurată pentru o epruvetă cu

diametrul d = 10 mm, este F = 6280 daN. Care este valoarea
rezistenţei la rupere? Pentru oţel, această valoare este obţinută
prin deformare plastică la cald sau la rece?

Pentru otel aceasta valoare este obtinuta prin deformare plastica la ........
41
88 Care sunt elementele constructive ale reţelei de turnare?
Reţeaua de turnare constituie ansamblul elementelor care servesc la introducerea metalului sau
aliajului lichid în formă. Elementele retelei de turnare sunt:
o cupă o canal de distribuţie (colector de zgură)
o pâlnie o alimentator
o piciorul pâlniei

89 Prezentaţi succint itinerariul tehnologic de fabricaţie prin turnare

ȋn forme temporare.

Itinerarul tehnologic de fabricatie prin turnare in forme temporare

 confecţionarea modelelor şi a cutiilor de miez,
 confecţionarea miezurilor;
 confecţionarea formelor;
 elaborarea metalelor şi aliajelor în vederea turnării;
 turnarea propriu-zisă,;
 dezbaterea pieselor turnate;
 controlul calitativ al pieselor turnate.

90 Indicaţi procedeul specific de obţinere a semifabricatului din

următoarele materiale: oţel, fontă, alamă, bronz, aliaje de Al.

Procedeul specific de obtinere a semifabricateor din otel, fonta, alama, bronz, aliaje de Al este cel
de turnare in lingouri.

42