Tema 4.

DIAGRAMA DE EHILIBRU FIER – CARBON

4.1. Noţiuni generale.
4.2. Particularităţile şi analiza diagramei de echilibru Fe – Fe3C.
4.3. Punctele critice ale sistemului Fe – Fe3C.
4.4. Constituenţii de echilibru ai aliajelor Fe – Fe3C.
4.5. Proprietăţile mecanice ale constituenţilor structurali de echilibru şi influenţa lor
asupra proprietăţilor aliajelor.
4.1. Aliajele fierului cu carbonul oţelurile şi fontele şi în special oţelurile, constitue cele mai
importante produse, ce formează baza construcţiei moderne de maşini. Ponderea şi varietatea
utilizării oţelurilor se justifică prin proprietăţile mecanice superioare, proprietăţile tehnologice
favorabile (prelucrabilitatea, sudabilitatea, turnabilitatea, sudabilitatea etc.)
Diagrama Fe – C este adoptată de STAS – ul 2500 – 80. Notarea punctelor prin acelea litere
este unanim acceptată în toată lumea. Ţinând seama de cele două forme de separare ale carbonului
în aliajele Fe – C, diagrama de echilibru a sistemului Fe – C se prezintă în două variante:
1. Diagrama Fe – Fe3C (cimentita), echilibru metastabil;
2. Diagrama Fe – grafit, echilibru stabil.
În comparaţie cu diagrama de echilibru Fe – Fe 3C, la diagrama Fe – grafit multe puncte sunt
deplasate puţin spre stânga şi temperaturi mai înalte (C 1E1S1). Pe diagramele de echilibru Fe – Fe3C
şi Fe – grafit sunt indicaţi constituenţii structurali ai aliajelor de echilibru a sistemului Fe – C.
4.2. Particularităţile diagramei de echilibru Fe – Fe3C sunt următoarele:
a) Diagrama prezintă transformări în stare solidă, cum sunt:
- transformări alotropice ale fierului;
- variaţia cu temperatură a solubilităţii C în soluţiile solide α şi γ.
b) În partea dreaptă a diagramei Fe – C nu este construită până la 100% C, ci numai până la
concentraţia de 6,67% C, deoarece aliajele cu mai mult de 6,67% C sunt în mod practic
greu de obţinut şi puţin utilizate în consecinţă nu au fost studiate mai amănunţit.
c) Diagrama Fe – Fe3C este compusă din trei diagrame:
- diagrama cu transformare perlitică;
- diagrama cu transformare eutectică;
- diagrama cu transformare eutectoidă.
 d) Pe diagrama de echilibru Fe – Fe 3C se evidenţiază trei tipuri de transformări în stare
solidă:
- transformări alotropice ale soluţiilor solide;
- variaţia cu temperatura a solubilităţii în stare solidă;
- transformarea eutectoidă.
La încălzire de lungă durată cementita se descompune ireversibil în grafit şi fier, potrivit
reacţiei: Fe3C ↔ 3Fe + C (grafit). Tabelul 4.1.
Semnificaţia liniilor pe diagrama Fe – Fe3C.
Liniile Semnificaţie Temperatura
ABCD Temperaturile la care începe cristalizarea. 1538-1495-
Linia lichidus 1148-12270C
AHJECFD Temperaturile la care se termină cristalizarea Linia 1538-1495-
solidus 1148-12270C
HJB Temperatura de transformare peritectică LB + Temperatura
δ H → austenităE 14950C
ECF Temperatura de transformare eutectică (ledeburitică) Temperatura
LC → austenităE + cementităF 11480C
PSK Temperatura de transformare eutectoidă (perlitică) Temperatura
austenitaS → ferităP + cementităK 912-7270C
NH Temperaturile la care începe transformarea Temperatura
alotropică a fierului δ în austenită 1394-14950C
NJ Temperaturile la care se termină transformarea Temperatura
alotropică a fierului δ în austenită 1394-14950C
GS Temperaturile la care începe transformarea Temperatura
alotropică a austenitei în ferită 727-9120C
GP Temperaturile la care se termină transformarea Temperatura
alotropică a austenitei în ferită 727-9120C
ES Temperaturile la care începe separarea cementitei Temperatura
secundare din austenită 727–11480C
PQ Temperaturile la care începe separarea cementitei Temperatura
terţiare 727-4000C
MO Temperatura de transformare magnetică a feritei Temperatura
Fmagnetică → Fnemagnetică la încălzire 7700C

În raport cu conţinutul de carbon faţă de punctul – S (punct eutectoid, transformarea

perlitică) oţelurile carbon se divizează în trei clase:
a) oţeluri hipoeutectoide, care conţin până la 0,77%C, la temperatura ordinară au o structură
alcătuită din ferită şi perlită;
b) oţel eutectoid, care conţine 0,77%C, la temperatura ordinară are o structură perlitică;
 c) oţeluri hipereutectoide, care conţin între 0,77 - 2,11%C, la temperatură ordinară au o
structură formată din perlită şi cementită secundară.
Fontele albe au tot carbonul legat sub formă de cementită şi prezintă în ruptură un aspect
alb–argintiu. În raport cu conţinutul de carbon faţă de punctul - C (punct eutectic, transformarea
lediburitică) fontele albe se divizează în trei clase:
a) fonte albe hipoeutectice, care conţin între 2,11 – 4,3%C, la temperatură ordinară structura
este formată din perlită, cementită secundară şi ledeburită;
b) fonte albe eutectice, care conţin 4,3%C, structura formată din ledeburită;
c) fonte albe hipereutectice, care conţin între 4,3 – 6,67%C, la temperatură ordinară structura
este formată din ledeburită şi cementită primară.
4.3.Transformările ce au loc în diagrama Fe – Fe 3C au obţinut cu timpul o importanţă aparte
în aplicarea tratamentelor termice la aliajele sistemului Fe–C. În diagrama Fe – Fe 3C există şase
puncte critice, ele sunt reprezentate pe diagramă.
Tabelul 4.2.
Punctele critice ale sistemului Fe – Fe3C

Notarea Temperatura Linia

punctului (0C) punctului Caracterul transformării
critic critic
A0 210 Transformarea magnetică a cementitei, la
încălzire feromagnetică → paromagnetică

A1 727 PSK Transformarea eutectoidă (perlitică), la răcire

austenita Feγ → perlită Feα + Cell
A2 770 – 727 MOSK Transformarea magnetică a feritei Feα

A3 912 – 727 GOSK Transformarea feritei în austenită la încălzire

Feα → Feγ
A4 1495-1394 NJ
Transformarea soluţiei solide γ în soluţie solidă α
(δ) la încălzire (începutul transfor.)
NH
Transformarea soluţiei solide γ în soluţie solidă α
(δ) la încălzire (începutul transfor.)
A cem. 1148 – 727 ES
Separarea cementitei secundare din austenită, la
răcire
 Fig. 4.1. Evidenţierea punctelor critice pe diagrama Fe – Fe3C.
4.4. În câmpurile diagramei de echilibru Fe – Fe 3C sunt prezenţi diferiţi constituenţi
metalografici (structurali), care arată structura prezentată de aliajele Fe – Fe3C.
Constituenţii structurali ai aliajelor Fe – Fe3C sunt:
a) Ferita [F = Feα(C)] este o soluţie solidă de penetrare (pătrundere) a carbonului în Feα cu
construcţie poliedrică. La temperatura t = 7270C Feα dizolvă 0,0218%C.
b) Austenita [A = Feγ(C)] este o soluţie solidă de penetrare (pătrundere) a carbonului în Feγ.
Conţinutul de carbon variază între 0...2,11%C.
c) Perlita (P = F + Cell) este un amestec mecanic, eutectoid din ferită şi cementită, în care se
conţine 0,77%C. Se formează în rezultatul transformării austenitei la t = 7270C.
d) Ledeburita (Lel = A + Ce) este un amestec mecanic, eutectic de austenită şi cementită,
format prin solidificarea lichidului cu 4,3%C la t=11470C, sub t=7270C ledeburita este
alcătuită din perlită şi cementită (Lell = P + Ce).
e) Cementita (Fe3C) este un compus chimic definit cu reţea cristalină rombică complicată, în
care se conţine 6,67%C. Formele distincte cu aceiaşi compoziţie chimică:
- cementita primară (Cel) separată din fază lichidă de-a lungul liniei CD;
- cementita secundară (Cell) formată la modificarea solubilităţii C în Fe γ de-a lungul linei
ES;
- cementita terţială (Celll) formată datorită modificării solubilităţii C în Feα de-a lungul liniei
PQ.
În anumite condiţii cementita se descompune, formându-se grafitul: Fe3C= 3Fe + C (grafit).
4.5. Proprietăţile mecanice ale constituenţilor structurali de echilibru şi influenţa lor asupra
proprietăţilor aliajelor Fe – Fe3C.
Fierul este un metal de culoare cenuşie, moale cu duritatea 60...80HB, relativ greu ρ = 7,86
g/cm3, cu rezistenţa limită la rupere medie σr = 250 MPa, plasticitatea bună cu alungire relativă la
rupere δr = 50% şi rezilienţă bună KCU=200...250 J/cm 2. Temperatura de topire a fierului este de
1539±50C şi cea de fierbere de 28800C.
Ferita este foarte aproape de fierul tehnic ρ = 7,86 g/cm 3, cu duritatea 60...80HB, rezistenţa
limită la rupere medie σr = 300 MPa, cu alungire relativă la rupere δr = 50%.
Austenita este paramagnetică, plastică δr = 40...50%, mai dură ca ferita 160...200HB.
Ledeburita este foarte dură 700HB şi fragilă.
 Cementita este foarte dură 800HB.
Odată cu creşterea conţinutul de carbon creşte rezistenţa la rupere σ r, creşte duritatea, scade
alungirea δr şi rezilienţa KCU.
 Tema 5 CARACTERISTICA ALIAJELOR Fe – C.
5.1.Clasificarea şi notarea oţelului carbon;
5.2.Influenţa carbonului şi a elementelor însoţitoare asupra microstructurii şi
proprietăţilor oţelurilor carbon;
5.3.Microstructura proprietăţilor şi utilizarea oţelurilor carbon;
5.4.Clasificarea fontelor. Fonte albe;
5.5.Sistemul Fe – grafit. Fonte cenuşii cu grafit lamelar;
5.6.Fonte maleabile;
5.7.Fonte modificate;
5.8.Fonte antifricţiune;
5.9.Influenţa grafitului asupra proprietăţilor fontelor;
5.10.Factorii care influenţează grafitizarea;
5.11.Domeniul de utilizare;

5.1. Pentru clasificarea oţelurilor se folosesc numeroase criterii:

a) după compoziţia chimică (conţinutul de C %);
b) după duritate în raport cu conţinutul de C;
c) după modul de elaborare;
d) din punct de vedere al tratamentelor termice;
e) după modul de obţinere;
f) după destinaţie.
După compoziţia chimică: oţelurile carbon:
 hipoeutectoide: 0-0,77 % C;
 eutectoide: 0,77 % C;
 hipereutectoide: 0,77 – 2,11 % C.
După duritate în raport cu conţinutul de carbon:
 extra moi, sub 0,10 % C;
 moi, cu 0,10…0,25 % C;
 semimoi, cu 0,25 … 0,40 % C;
 semidure, cu 0,40…0,60 % C;
  dure, cu 0,60 …0,70 % C;
 foarte dure, cu 0,70 …0,80 % C;
 extra dure, peste 0,80 % C.
După modul de elaborare:
 oţeluri Martin;
 oţeluri de cuptor electric;
 oţeluri de convertizor; după gradul de dezoxidare se clasifică:
- КП - oţeluri necalmante până 0,07% Si;
- ПС - oţeluri semicalmante între 0,07 – 0,17%Si;
- СП - oţeluri calmate între 0,17...0,37%Si.
4. Din punct de vedere al TT:
 oţeluri de cementare sub 0,25 % C;
 oţeluri al tratamentelor termice sau de îmbunătăţire.
5. După modul de obţinere a semifabricatelor:
 oţeluri deformabile: destinaţie generală; destinaţie precisă
 oţeluri turnate;
6. După destinaţie uz general
 oţeluri de construcţie: calitative
 oţeluri pentru scule; calitate superioară

 oţeluri cu destinaţie specială (automate).

Notarea oţelurilor carbon se efectuează cu litere, urmate de cifre:
 oţelurile carbon de construcţie de uz general:
Ct O, Ct 1, Ct 2, Ct 3, Ct 4, Ct 5, Ct 6, după gradul de dezoxidare se scrie literele
сп – oţel calmat; пс – oţel semicalmat; кп – necalamat.
În funcţie de destinaţie sunt trei grupe: A, Б, В, grupa A nu se indică,
Б Сто; Б Ст 1 кп; В Ст 2 сп……
În literatura română :
OL 32; OL 34; OL 37; OL 42; OL 44; OL 52; OL 50; OL 60; OL 70; σr=320MPa; OT 32.
 oţeluri de carbon de construcţie calitative:
Сталь 08; Сталь 10; Сталь 15; Сталь 20;…. Сталь 70.
 Oţelurile calitative după conţinutul de carbon se clasifică în trei grupe:
I. cu conţinut scăzut de carbon până la 0,25 % C;
II. cu conţinut mediu de carbon - 0,5 % C…0,55;
III. cu conţinut înalt de carbon - 0,6 … 0,85 % C;
OLC 0,8; OLC 10; OLC 15… OLC 70.
 oţeluri carbon de calitate superioară
Сталь 10A; Сталь 20 A;…. Сталь 50 A.
OLC 10X; OLC 20X.
 oţeluri carbon pentru scule:
У 7; У 8А; У 9; У 10; У 11; У 12; У 13A
OSC 7; OSC 8X; OSC 9; OSC 10; OSC 11; …OSC 13X.
 oţeluri automate:
A 12; A 15; A 20; A 25; A 30; A 40;
AUT 12; AUT 20; AUT 30; AUT 40.

5.2. Oţelurile conţin şi alte elemente însoţitoare permanente care sunt introduse pentru
dezoxidare şi desuflare cu Mn şi Si, în procesul de elaborare nu sunt totdeauna eliminate (S şi P).
Oţelurile conţin şi elemente gazoase (O2, H2, N2)
Carbonul – după cum s-a observat microstructura oţelurilor carbon se schimbă în
funcţie de conţinutul de carbon. Cu creşterea conţinutului de carbon creşte suprafaţa ocupată de
perlită şi scade ferita. După proprietăţile mecanice am observat în tema precedentă că cu mărirea
conţinutului de carbon creşte duritatea, rezistenţa la rupere, scade rezistenţa, alungirea relativă,
gâtuire la rupere – z. După proprietăţile fizice cu creşterea conţinutului de carbon creşte forţa
coercitivă Hc şi rezistivitatea P., scade greutatea specifică j, permeabilitatea magnetică .
Manganul este introdus la elaborarea pentru dezoxidare, FeO+Mn Fe+MnO şi
desuflare FeS + Mn  MnS+ Fe. Manganul se dizolvă în ferită şi în Ce. Ce aliată cu manganul se
dizolvă uşor în cea mai mare parte a Mn se găseşte în forma MnS ca incluziuni nemetalice. MnS
are aspect globular, de culoare gri, este plastică, are temperatură, de topire înaltă. Se deformează
bine în timpul prelucrărilor la cald.
 Sulful ajunge în oţel din minereuri în timpul elaborării. S nu este solubil în ferită, se
găseşte în structura sub formă de eutectic disociat Fe-FeS uşor fuzibil 880C. Prezenţa FeS provoacă
fragilitatea la cald. La oţelurile automate 0,15…0,30 S şi un conţinut de 0,5…0,9 Mn.
Fosforul se dizolvă în ferită. F înrăutăţeşte plasticitatea, fosforul este strict limitat până
la 0,035P.
Siliciul deserveşte la dezoxidarea oţelului 2FeO+Si  SiO2+ 2Fe, Si este solubil în
ferită.
H2, N, O2 - se găseşte în proprietăţi foarte mici, pentru eliminarea H se spală cu acizi,
iar O2, se introduc Mn şi Si, iar N – dezoxidarea suplimentară cu aluminiu AlN.

5.3. Oţelurile carbon de uz general se utilizează în construcţii metalice şi mecanice sunt

ieftine. Oţelurile de calitate superioară au un conţinut controlat de S şi P şi sunt utilizate la
confecţionarea pieselor, construcţii de maşini. Oţelurile automate au un conţinut mărit de P şi S şi
sunt utilizate pentru prelucrarea automată la maşini unelte automate.
Oţelurile pentru scule se folosesc la prelucrarea prin aşchiere, prin pilire prin deformabile,
prin tăiere.
Microstructura se observă la oţelurile hipoeutectoide ferita şi perlita; eutectoide – perlita;
hipereutectoide – perlita şi cementita secundare.

5.4. Fontele albe se clasifică după punctul C eutectoid:

- fonte albe hipoeutectice, 2, 11-4,3 structura P + Ce + Le ;
- fonte albe eutectice, 4,3 structură – ledeburită;
- fontele albe hipereutectice, 4,3-6,67 structură Ce + Le.
Fontele albe sunt foarte dure şi fragile datorită durităţii cementitei şi ledeburitei. Fontele albe perlitice pentru
executarea corpurilor de măcinare ale morilor de ciment. Fontele albe sunt supuse operaţiei ulterioare de
maliabilizare, piese din fontă maliabilă.

Fontele albe sunt utilizate la turnare pentru fabricarea pieselor , la suprafaţă o duritate înaltă –
fontă cu crusta dură, iar miezul după diagrama Fe – grafit transformările au loc în fontă cenuşie, la
suprafaţă fonta albă cu transformările, după diagrama Fe – Fe3C. Adâncimea acestui strat este 12-30
mm. Din fonta albă ca crusta dură se toarnă piese care lucrează în condiţii de uzare foarte intensă
cum sunt: cilindrii de laminor, tăvălugi pentru mori, roţile la vagoane, arborele cu caneluri.
 5.5. După o răcire mai lentă a topirii şi în prezenţa elementelor grafitizate ca Si, Al, Cu,
precum şi conţinutul mărit de carbon.
Microstructura fontelor cenuşii este formată din incluziuni de grafit, amplasat într-o aşa
numită bază metalică .
După baza metalică, fontele cenuşii în: de concentraţie şi condiţii concrete:

- cu bază metalică, perlito - cementită, transferul are loc în sistemul Fe – Fe 3C iar cementita
nu a suferit descompunere sau a suferit parţial;
- cu baza metalică perlitică - transformări eutectoide a avut loc după sistemul Fe-Fe3C;
- cu baza metalică perlito - feritică, descompune parţial cementita din eutectoid;
- cu baza metalică feritică, când cementita a suferit o transformare , o grafitizare totală.
Simbolizarea fontei cenuşii cu grafit lamelar se efectuează după proprietăţile ei mecanice,
respectiv după rezistenţa limită la rupere σr, conform STAS – ului 568 – 82. Simbolul se compune
«СЧ» sau «Fc» - fonta cenuşie, urmate de cifre, care indică rezistenţa limită la rupere în MPa. De
exemplu СЧ10; СЧ20…СЧ45 sau Fc100; Fc150...Fc400. σr = 400 MPa.
S-a dovedit că forma cea mai convenabilă este rotungită sub formă de cuiburi,
fulgi – fonta maliabilă КЧ, însă forma cea mai ideală fiind globulară, nodulară –
fonta nodulară ВЧ. 5.5. După o răcire mai lentă a topirii şi în prezenţa elementelor
grafitizate ca Si, Al, Cu, precum şi conţinutul mărit de carbon.
Tabelul 5.1.
Proprietăţile mecanice ale fontelor cu grafit lamelar – cenuşii STAS 568 – 82

Nr. Marca fontei Marca fontei σr, MPa σînc, MPa Duritatea HB
1 100 280 120 – 205
СЧ 10 Fc 100
2 150 320 130 – 241
СЧ 15 Fc 150
3 СЧ 20 Fc 200 200 400 143 – 255
4 СЧ 25 Fc 250 250 460 156 – 260
5 СЧ 30 Fc 300 300 500 163 – 270
6 СЧ 35 Fc 350* 350 550 179 – 290
7 СЧ 40 Fc 400* 400 600 207 – 287
8 450 650 229 – 289
СЧ 45
 5.6. O trăsătură caracteristică a fontelor maliabile o constituie obţinerea grafitului nu direct
din topitură, ci în urma descompunerii cementitei conform reacţiei: Fe3C → 3Fe + C grafit . În urma
acestei reacţiei, grafitul se prezintă sub formă de cuiburi sau carbon de recoacere –recoacerea de
maleabilizare.
Forma mai convenabilă a grafitului obţinut în fontele maliabile, face ca aceste fonte să
posede proprietăţi mecanice superioare fontelor cenuşii .
Tabelul 5.2.
Proprietăţile mecanice ale fontelor maliabile STAS 569 – 79

Nr. Marca fontei Marca fontei σr, MPa δ, % Duritatea HB

1 Fmn300 300 6 160
FF KЧ 30-6
2 Fmn350 350 8 165
KЧ 33-8
3 KЧ 37-12 Fmn370 370 12 163
4 350 6 150
Fma350*
5 400 8 170
Fma400*

6 Fmp450* 450 10 220

FP
7 KЧ 50-4 Fmp500 500 4 240
8 600 3 280
KЧ 60-3 Fmp600