Otelul

Oțelul este un aliaj ce conține ca elementeprincipale fierul și carbonul, având un conținut de

carbon sub 2,11 %. Aliajele fier-carbon cu mai mult de 2,11% carbon se numesc fonte. Oțelurile
sunt materialele cu cea mai largă utilizare în industrie. Proprietățile lor pot să varieze în limite
foarte largi în funcție de conținutul de carbon și de alte elemente de aliere.
În funcție de conținutul în elemente de aliere, oțelurile se împart în:
• oțeluri nealiate (numite și oțeluri carbon), care conțin ca elemente principale doar fierul și
carbonul
• oțeluri aliate, care pe lângă fier și carbon conțin și alte elemente: nichel, crom, molibden,
vanadiu etc.
În condiții de echilibru, cei mai importanți constituenți ai oțelurilor nealiate sunt ferita,
austensita, cementita si perlita.
Pentru a îmbunătăți cât mai mult duritatea și rezistența oțelurilor, acestea se supun de regulă unor
tratamente termice cum ar fi calirea sau nitrurarea. Scopul final al unor asemenea tratamente este
de obicei obținerea martensitei.

Prin tratamentele termice ale oțelului se pot modifica proprietățile acestuia. Tratamentele termice
sunt călirea în apa, uleiuri sau saruri, carburarea și nitrocarburarea.

Prelucrarea la cald a otelului :

Otelul este un aliaj din fier si carbon, unde procentul de carbon se regaseste in limitele normale
de 0,02% si 6,5%. Carbonul, in functie de fazele prin care trece, se regaseste in diferite interstitii
sau modificari cristaline, care sunt diferit de mari si care cauzeaza diferite distorsiuni ale retelei
atomice. Deseori se aliaza si cu alte metale cum ar fi cromul, cobaltul, manganul, etc. care
modifica de asemenea structura otelului si a retelei atomice.
Fierul pur se afla de la temperatura ambianta pana la temperatura de 911°C in structura cristalina
cubica cu volum centrat (faza α) si se mai numeste si ferita.La temperaturi mai inalte, intre
911°C si 1392°C este in structura cristalina cubica cu fete centrate (faza γ) care se numeste si
austenita si care intr-un interval foarte mic formeaza o retea cristalina cubica cu volum centrat
numita si faza δ sau δFe. In functie de reteaua cristalina, carbonul se regaseste fie in forma
tetraedrica sau octaedrica a retelei cristaline a fierului, care au marimi diferite si care la
inmagazinarea atomilor de carbon duce la diferite distorsiuni ale structurilor cristaline / atomice.
Cu cat distorsiunile sunt mai puternice, cu atat otelul este mai calit. La racirea lenta a otelului
dupa turnare, structura cristalina sufera transformari si trece in diferite faze cum ar fi faza de
formare a austenitului, a feritului si faze mixte. Carbonul migreaza in timpul transformarii pe
pozitia cea mai favorabila a structurii.
Capacitatea de absorbtie a structurii cristaline a fierului este limitata iar cand la racire se atinge
solubilitatea maxima de carbon in otel, se produc separari de cementita, Fe3C sau separari de
grafit. Un amestec de ferita cu cementita se numeste perlita. La un continut mai ridicat de carbon
in fier se formeaza ledeburita, o faza de amestec dintre austenita si cementita. Aceste faze sunt
descriese in "Diagrama de echilibru fier-carbon:

Diagrama Fe-C

Proprietatile tehnologice ale otelului (rezistenta la deformare, plasticitatea,

comportarea la tratament termic) sunt influentate de prezenta incluziunilor
nemetalice, prin comportarea acestora in timpul procesului de prelucrare si prin solubilitatea lor
in austenita. Incluziunile de sulfuri (MnS, FeS) au caracter metalic si sunt relativ moi si plastice;
incluziunile de oxizi (in special SiO2 si Al2O3), precum si incluziunile de silicati (2FeO ꞏ SiO2 ,
3Al2O3 ꞏ 2SiO2) si spineli (FeO ꞏ Al2O3) au caracter nemetalic si sunt dure si fragile.
Proprietatile de utilizare a otelurilor sunt influentate defavorabil de prezenta
incluziunilor nemetalice, deoarece incluziunile intrerup continuitatea masei
metalice si actioneaza ca niste crestaturi interioare. Solicitarile mecanice nu sunt transmise decat
in mica masura prin incluziunile nemetalice, deoarece rezistenta mecanica proprie incluziunilor
este foarte redusa si legatura lor cu masa metalica este aproape inexistenta. Incluziunile
nemetalice pot servi ca amorse de rupere la oboseala, pot provoca rupturi fibroase (cand sunt
distribuite in siruri) sau rupturi interasa (cand sunt distribuite in placi cum este cazul
incluziunilor exogene). Din aceste motive pretentiile la puritatea fizica a otelurilor sunt deosebit
de mari, mai ales in aplicatiile in care intervin solicitari dinamice si alternante importante.

STRUCTURA SI PROPRIETATILE OTELURILOR ALIATE

Se considera aliate acele oteluri care pe langa elementele insotitoare contin
cel putin un element adaugat intentionat. Acest element poate fi chiar unul din elementele
insotitoare fiind considerate de aliere atunci cand apar in proportii mai mari ca cele uzuale.
Majoritatea elementelor de aliere din oteluri sunt metalele de tranzitie .Scopul alierii este de a
modifica proprietatile otelurilor atat pentru a usura prelucrabilitate lor ulterioara cat si pentru a le
imbunatati comportarea in serviciu.

Tevi trase si sudate din otel aliat

Clasificarea otelurilor aliate:
Se poate face dupa mai multe criterii unele dintre ele fiind similare cu cele
utilizate la otelurile nealiate si anume :
1 - dupa numarul elementelor de aliere, in oteluri aliate cu un element, cu
doua sau mai multe elemente de aliere;
2 - dupa gradul de aliere (suma elementelor de aliere) in oteluri microaliate,
slab aliate, mediu aliate, inalt aliate, dupa cum suma elementelor de aliere este mai mica de 0,2
%, 0,5 %, intre 5…8 %, sau mai mare de 10 %, dar maximum 30 %;
3 - dupa structura, bazandu-se pe faptul ca elementele de aliere influenteaza
pe de o parte pozitia punctelor diagramei Fe-C, pe de alta pozitia curbelor de
transformari structurale in stare solida, cunoscute sub denumire de ”curbe in C”.
Intrucat la cresterea continutului in element de aliere, indiferent de natura
elementului, punctele S si E ale diagramei se deplaseaza spre stanga (continuturi mai mici de C)
se vor regasi alaturi de oteluri hipoeutectoide (ferito-perlitice) eutectoide (perlitice),
hipereutectoide (perlito-cementitice ) si oteluri ce vor contine ledeburita si denumite ledeburitice.
In diagrame Fe-C se deplaseaza si punctele A3 si A4, dar in mod diferentiat pentru doua grupe
de elemente de aliere si anume:
pentru elementele din grupa Cr (alphagene) ele se vor deplasa ingustand domeniul austenitic, iar
pentru elementele din grupa Ni (gamagene) se vor deplasa largind acest domeniu.
Considerand aceste influente se traseaza diagramele structurale Oberhoffer
potrivit carora otelurile aliate cu elemente din grupa Cr se impart in:
- hipoeutectoide (1), hipereutectoide (2), ledeburitice (3), feritice (4) si
semiferitice (5),
iar cele aliate cu elemente din grupa Ni se imparte in:
- hipoeutectoide (1), hipereutectoide (2), ledeburitice (3), austenitice (4’) si
semiaustenitice (5’).
In stare solida transformarea eutectoida a austenitei la racire se va produce
sau nu in functie de conditiile de aparitie sau nu a difuziei; constituenti de tip
perlitic, bainitic sau martensitic obtinuti pot fi identificati pe diagrame de tip
”temperatura - timp – transformare” (diagrame TTT sau curbe in C ), care la
cresterea continutului in elemente de aliere se deplaseaza aproape fara exceptie la dreapta si mai
jos, astfel ca la o racire ceva mai energica a aliajelor in aer (tratamentul se numeste recoacere de
normalizare) viteza de racire va intersecta sau nu aceste curbe.
 A)elemente din grup Cr B) elemente din grupaNi

Clasificarea dupa structura in stare normalizata se va face dupa domeniul

transformarii in stare solida inscris in diagrama TTT, ce este intersectat de aceste
viteze in:
- oteluri cu structura normala perlitica (sunt oteluri slab aliate ) sau bainitica;
- oteluri martensitice;
- oteluri austenitice.

4 - dupa destinatie otelurile aliate vor fi de uz general (constructii metalice

si constructii mecanice), cu destinatie precizata (rulmenti, arcuri etc.) si cu
proprietati speciale (refractare si inoxidabile, criogenice etc.).
5 - dupa modul de obtinere otelurile aliate vor fi clasificate ca si cele nealiate
si anume oteluri turnate si oteluri deformabile.
OTELURI CU DESTINATIE PRECIZATA:
1) Oteluri pentru rulmenti

2) Oteluri penru arcuri

3)Oteluri pentru scule:

Cerintele la care trebuie sa raspunda un astfel de material sunt:
- conductibilitate buna pentru a ceda usor caldura dezvoltata in utilizare;
- prelucrabilitate buna prin deformare plastica si aschiere;
- mentinerea duritatii in intervalul de temperatura de lucru;
- stabilitate la rosu;
- rezistenta la socuri termice, la oboseala, la oxidare la cald;
- tenacitate si calibilitate buna.
Otelurile pentru scule de deformare la cald sau la rece sunt oteluri mediu si
nalt aliate cu continut in C > 0,6 % aliate cu Cr, V, Mn, Si, W care raspund la
urmatoarele cerinte: calibilitate mare, susceptibilitate la supraincalzire, la
decarburare, duritate buna, rezistenta la uzare ridicata.
Otelurile pentru instrumente de masura au in mare masura aceeasi
compozitie cu cele pentru scule de aschiere si pentru cementare. Se utilizeaza ca
principale elemente de aliere Cr 1,3-1,6 % si Mn 0,9 %.Principala lor caracteristica
este coeficientul de dilatare foarte mic si stabilitatea dimensionala buna.

4) Oteluri inoxidabile si refractare

Pentru a fi utilizate ca materiale rezistente in conditii ce reclama prezenta
unor medii corozive (aer, apa, acizi) si la temperaturi de 20…1.000 ºC in industria chimica,
alimentara, aerospatiala, petroliera se utilizeaza oteluri inalt aliate cu Cr,Cr-Ni, Cr-Ni-Mo, Cr-
Ni-Ti.
• Otelurile feritice. Otelurile inoxidabile feritice includ clasa 430 si contin ca principal
element de aliere , cromul. Pot fi intarite prin tratament termic, se utilizeaza in stare recoapta, au
ductibilitate si formabilitate buna. Se utilizeaza pentru confectionarea placilor arhitecturale, la
fabricarea cuvelor pentru masinile de spalat, la fabricarea ustensilelor folosite in bucatarie (cutite
din inox, tacamuri din inox, diferite cuve din inox , oale din inox), la confectionareadiferitelor
matrite pentru industria grea.
Otelurile austenitice sunt acele aliaje utilizate frecvent pentru aplicatii inoxidabile.
Clasele austenitice nu sunt magnetice. Aliajele cele mai frecvente sunt otelurile austenitice de
fier-crom-nichel si sunt cunoscute ca seria 300. Din cauza continutului ridicat de Cr si Ni, sunt
cele mai rezistente la coroziune din grupul otelurilor inoxidabile. Clasa "L" oferta rezistenta
superioara la coroziune datorita continutului redus de carbon.
Tipul 304 are cea mai larga utilizare fiind cunoscut si ca „inox alimentar” utilizandu-se la
confectionarea instalatiilor alimentare, echipamentelor din industria vinului, meselor de lucru, a
hotelor, in industria berii, la carmangerii si in principiu in toate domeniile ce tin de industria
alimentara.
Alte exemple de utilizare a inoxurilor austenitice sunt:
schimbatoarele de caldura,
mobilierul de bucatarie si a celui stradal,
in constructii cu rol decorativ (balustrade din inox, lifturi, alte structuri) dar si
in industria grea pentru confectionarea diverselor piese, recipienti, cisterne etc.
Tipul 316 este utilizat in prelucrarea chimica, industria celulozei si a hartiei, in industria
alimentara cu precadere in mediile corozive.
Tipul 321 este cel mai utilizat in industria petro-chimica.
Oteluri martensitice sunt oteluri inalt aliate cu un continut de crom intre 12-18% i continut de
carbon de peste 0,1%, devin austenitice la 950-1050°C si prin calire duc la crearea unei structuri
martensitice. Aceste oteluri au o duritate ridicata ce evolueaza o data cu cresterea continutului de
carbon. Se utilizeaza la confectionarea produselor ce necesita o duritate ridicata (lame de ras,
cutite, foarfeci etc). Pentru o mai buna rezistenta la presiune este necesara o prelucrare in
prealabil a suprafetei, eventual slefuirea materialului.
Otelurile duplex combina proprietatile inoxurilor feritice si a celor austenitice. Sunt utilizate
datorita rezistentei mari la temperaturi (<1150°C) si in medii corozive, de exemplu in industria
metalurgica pentru cuptoarele de tratament termic.