Oțeluri și protecția metalelor împotriva coroziunei.

Oţelul este un aliaj ce conţine ca elemente principale fierul şi carbonul, având un

conţinut de carbon sub 2,11 %. Aliajele fier-carbon cu mai mult de 2,11% carbon
se numesc fonte. Oţelurile sunt materialele cu cea mai largă utilizare în industrie.
Proprietăţile lor pot să varieze în limite foarte largi în funcţie de conţinutul de
carbon şi de alte elemente de aliere.

Tipuri de oţel
Oţelurile inoxidabile sunt acele aliaje pe bază de fier, crom şi carbon care pot
conţine şi alte elemente, cum ar fi Ni, Mo, Si etc., a căror caracteristică principală
este rezistenţa la coroziune. Această caracteristică se datorează capacităţii lor de
pasivizare în prezenţa unui mediu oxidant (prin urmare şi la aer). Pasivizarea
constă în formarea unui strat invizibil de oxid (variabil în funcţie de compoziţia
chimică a oţelului, de tratamentul termic şi de tipul de mediu oxidant), care
constituie o barieră în calea oxidării ulterioare şi, prin urmare, a coroziunii şi care,
dacă este îndepărtat, se formează din nou, în mod spontan.

Clasele în care se împart:

• Oţeluri austenitice
• Oţeluri martensitice
• Oţeluri feritice
• Oţeluri Duplex / Super Duplex

OŢELURI AUSTENITICE
Sunt oţeluri inoxidabile care conţin Cr (16 - 20%), Ni (7 - 18%) şi unele tipuri
conţin Mo (2 - 6%), cu un procent de carbon de obicei sub 0,08%. Prezenţa
elementelor de stabilizare, de exemplu Ti, îmbunătăţeşte suplimentar rezistenţa la
coroziune, în special la coroziunea intergranulară şi, în acelaşi timp, conferă o
rezistenţă sporită la expunerea la temperaturi mari.

OŢELURI MARTENSITICE
Sunt oţeluri ce conţin doar crom (11% - 18%) şi posibil, mici cantităţi din alte
elemente. Caracteristica fundamentală a acestor oţeluri este îmbunătăţirea
proprietăţilor mecanice printr-un tratament termic de călire şi de răcire.

OŢELURI FERITICE
Sunt oţeluri ce conţin crom (12-27%) şi carbon, în general ≤ 0,20%, cu eventuale
mici adăugiri de alte elemente. Caracteristica principală a acestora este faptul că îşi
păstrează structura feritică la orice temperatură şi prin urmare nu sunt susceptibile
măririi caracteristicilor mecanice, prin tratamente termice.

OŢELURI DUPLEX / SUPER DUPLEX

Termenul Duplex derivă din faptul că materialul are o microstructură în două faze,
formată din granule de oţel feritic şi austenitic încorporate în acelaşi material.
Termenul Super Duplex se referă la oţelul duplex care are calităţi superioare
datorită conţinutului de crom, nichel şi molibden pentru îmbunătăţirea rezistenţei
la coroziune.

CLASIFICAREA OŢELURILOR CARBON

Oţelurile utilizate de noi, prevăzute de standardul de executare a racordurilor EN
10253-2, pot fi clasificate în două moduri:

COMPOZIŢIE CHIMICĂ:
• OŢEL CARBON: P235TR1, P235TR2, P235GH, P265GH, P265GH, P265NL,
P355NH, P355NL1, L290NB, L360NB, L360QB, L415NB, L415QB, L450QB.
• OŢELURI SLAB ALIATE, când conţin în structura lor elemente în aliaj (crom,
nichel, molibden etc) în cantitate de sub 5%, atât ca sumă a elementelor cât şi ca
valoare unică, dacă conţin un singur element: 16Mo3, 13CrMo4-5.
• OŢELURI PUTERNIC ALIATE, când conţin în structura lor elemente în aliaj
(crom, nichel, molibden etc) în cantitate de peste 5%, atât ca sumă a elementelor
cât şi ca valoare unică, dacă conţin un singur element: X11CrMo9-1,
X11CrMoVNb9-1.

CONDIŢII DE UTILIZARE:
• OŢELURI PENTRU UTILIZAREA LA TEMPERATURI ÎNALTE:
P235GH, P265GH, 16Mo3, 13CrMo4-5, P355NH.
• OŢELURI PENTRU UTILIZAREA LA TEMPERATURI MICI: P265NL,
P355NL.
• OŢELURI CU UZURĂ MARE: L290NB, L360NB, L415QB, L450QB.
 

CLASIFICARE OTELURI

Clasificarea otelurilor aliate

Dupa gradul de aliere pot fi:  

-         slab aliate: å EA < 2,5%

-         mediu aliate: 2,5  < å EA<  10%

-         înalt aliate: å EA < 10%
Dupa numarul elementelor de aliere pot fi ternare (un singur element de aliere),
cuaternare (2 EA), polinare (>2 EA).

upa structura în stare normalizata:

-         perlitice -oteluri slab aliate;

-         martensitice (autocalibile) -oteluri mediu aliate;

-         austenitice -bogat aliate.

Dupa structura în stare recoapta:

-         hipoeutectoide, cu ferita aliata structural libera;

-         hipereutectoide, cu carburi secundare, precipitate din austenita;

-         ledeburitice, în stare turnata prezinta în structura un eutectic ce

contine carburi primare (separate din lichid);

Otelurile aliate, cu cantitate mare de elemente Ã-gene mai pot fi:

-         austenitice, care nu sufera transformari la încalzire;

-         semiaustenitice, cu transformari la încalzire si care se pot supune unei

caliri incomplete.

La otelurile aliate cu cantitati mari de elemente a-gene mai apar:

-         feritice, fara transformari la încalzire;

-         semiferitice, cu transformari la încalzire si cu posibilitatea aplicarii

unei caliri incomplete;

Dupa destinatie otelurile sunt:

-         pentru constructii mecanice si metalice;

Otelurile pentru constructii mecanice, dupa tratamentul termic final sunt:

de cementare (% C <0,25), de îmbunatatire (% C >0,25), si denitrurare.

Otelurile pentru constructii metalice sunt destinate realizarii unor ansambluri

îmbinate prin suruburi, nituri sau sudate:

-         pentru scule: de aschiere si aparate de masura si control, pentru

deformare plastica la rece, la cald sau pentru scule pneumatice;
 -         cu destinatie speciala: pentru cazane si recipiente sub presiune,
inoxidabile si refractare, pentru rulmenti, etc.

În tabelele anexa sunt prezentate extrase din standarde cu prezentarea marcilor de

otel , compozitie chimica, proprietati mecanice, conditii de tratament, utilizari.

Simbolizare

Otelurile aliate se simbolizeaza prin indicarea în sutimi de procente a concentratiei

în carbon, simbolurile chimice al elementelor de aliere urmate de concentratia în
zecimi de procente în ultimul element de aliere considerat si cel mai important.

Exemplu: 10TiNiCr180, otel cu 0,1% C si 18% Cr.

Daca otelul este turnat se adauga în fata majuscula T.

Exemplu: T105Mn120.

La otelurile aliate pentru scule (STAS 3611-80) elementele de aliere sunt

simbolizate astfel C-Cr; M-Mn; N-Ni; S-Si;  Ex:MCW14.

La unele oteluri cu destinatie speciala, dupa majusculele care simbolizeaza

destinatia otelului se indica rezistenta de rupere la tractiune minima în daN/mm2.
Ex.:otelul de cazane K52, otelul pentru recipiente sub presiune R52; otelurile
pentru constructii sudate cu granulatie fina OCS 52; la otelurile pentru constructii
navale se indica limita de curgere minima garantata, în daN/mm2, având în fata
majusculele A - garanteaza energia de rupere la 200C; D - la 00C; E - la -400C.

La otelurile pentru arcuri se adauga la sfârsitul simbolizarii majuscula A, Ex:

60Si15A.

Descrierea lucrarii

Lucrarea are ca scop evidentierea principalelor marci de oteluri aliate, structura si

rolul elementelor de aliere în modificarea structurii si proprietatilor.

Oteluri pentru constructii

Otelurile aliate pentru constructii de masini (STAS 791-80) sunt oteluri

hipoeutectoide  (0,5-0,65% C) slab aliate cu Cr, Mn, Ni, Mo, Si, B, Ti, V, Al.

Structura otelurilor slab aliate în stare recoapta este asemanatoare cu a otelurilor

carbon cu aceeasi concentratie în  carbon. Elementele de aliere au rolul de a
îmbunatati unele proprietati: cresterea duritatii, rezistentei mecanice, calibilitatii,
tenacitatii, etc.
Otelul 21TiMnCr12 (0,21% C, 1,2% Cr; 0,05% Ti) este un otel pentru cementare,
destinat pieselor de dimensiuni mari, supuse la socuri. Dupa cementare se caleste
de la 9000C în ulei si se revine la temperatura joasa la 2000C, pentru a avea un strat
superficial cu structura martensitica, dur si rezistent la uzura, asociat cu un miez
tenace cu structura ferito-perlitica sau martensitica. Cromul si manganul maresc
rezistenta si calibilitatea otelului. Totodata aliaza cementita, întârzie transformarile
la revenire si maresc duritatea structurii de revenire. Titanul formeaza TiC care
împiedica cresterea granulatiei la cementare si asigura o tenacitate ridicata.

Otelul 40BCr10 (0,4% C, 1% Cr, 0,002% B) este un otel de îmbunatatire, unde Cr

si B au rolul de a mari rezistenta si calibilitatea otelului. În fig.12.3 se prezinta
structura în stare recoapta. Se observa ca fata de otelul carbon cu 0,6% C, otelul
aliat prezinta o cantitate mai mare de perlita(s-a deplasat punctul S la stânga) cu un
grad ridicat de dispersie si deci cu rezistenta si duritate superioare. Calirea de la
8300C în apa, urmata de revenire înalta la 6000C asigura o structura sorbitica
rezistenta si tenace.

Otelul 38 MoCrAl09 este un otel pentru nitrurare. În stare normalizata are structura

formata din graunti izolati de ferita pe fond bainitic (fig.12.4). Tratamentul termic
final consta din îmbunatatire pentru a asigura tenacitatea miezului si nitrurare
pentru cresterea duritatii stratului superficial si a rezistentei la uzura. Elementele de
aliere formeaza nitruri în stratul de difuzie pentru cresterea duritatii si totodata
maresc calibilitatea otelului.

Otelurile aliate pentru constructii metalice sudate (cazane, recipienti sub presiune,
constructii navale, etc.) sunt oteluri slab aliate în Mn (sub 1,7% ) în scopul cresterii
rezistentei si tenacitatii fara a înrautati sudabilitatea. Pentru finisarea granulatiei si
marirea tenacitatii se practica microalierea cu V, Ti, Nb.

Otelul R55 (0,22% C; 1,5% Mn; 0,1% V este destinat tablelor de cazane si

recipientelor sub presiune pentru temperaturi ambiante si ridicate de la -500C la
4000C. În stare normalizata are structura formata din ferita poliedrica si perlita
(fig.12.11). Se observa rolul V în finisarea granulatiei.

Otelul 51Si17 A (STAS 795-80) este un otel de arcuri în foi sau elicoidale pentru
solicitari medii. Elasticitatea este asigurata de alierea cu Si si tratamentul termic
final care consta în calire de la 8700C în ulei urmata de revenire medie la 4500C. În
fig.12.5 se prezinta structura finala alcatuita din troostita de revenire.

Otelul de rulmenti Rul1 (STAS 1456/1-80) este un otel hipereutectoid cu 1%C,

1,5%Cr. Pentru a putea fi prelucrat prin aschiere se livreaza dupa recoacere de
globulizare. Structura este formata din carburi (Fe, Cr)3 C globulare distribuite în
masa feritica (fig.12.6).
Pentru a se asigura duritatea (60HRC) si rezistenta la uzura, otelul de rulmenti se
supune calirii urmata de revenire joasa. Structura finala este alcatuita din
martensita de revenire cu carburi fine si uniform distribuite (fig.12.7). Cromul
aliaza comentita determinând stabilitatea martensitei la revenire si cresterea
duritatii.

Oteluri aliate pentru scule

Otelurile aliate pentru scule contin o serie de elemente de aliere care îmbunatatesc
unele proprietati ale otelurilor carbon de scule. Astfel W, Cr, Mo, sunt elemente
carburigene care maresc duritatea, rezistenta la uzura si termostabilitatea; V
finiseaza structura si mareste tenacitatea; Cr, Mn, Si, Mo maresc calibilitatea; Mo
înlatura fragilitatea la revenire a otelurilor cu Cr si Ni.

Otelul slab aliat cu Cr-Rul 1 se utilizeaza pentru confectionarea unor scule

aschietoare care lucreaza fara socuri (filiere, alezoare, brose mici, etc.) si a unor
instrumente de masura si control (calibre). Taisul ascutit si rezistenta la uzura sunt
asigurate în urma tratamentului final de calire si revenire joasa (fig.12.6).

Dintre otelurile de scule bogat aliate cu crom este reprezentativ otelul

ledeburitic C120 (STAS 3611-80) destinat  confectionarii sculelor de deformare la
rece (matrite, poansoane, dornuri, etc.). Acest otel contine ~ 2%C si 12% Cr. În
stare turnata si la racire relativ rapida structura acestui otel contine o retea de
eutectic (amestec mecanic de austenita aliata si carburi (Fe, Cr)3C, (Cr, Fe)7C3 pe
fond austenitic (fig.12.8). Cromul dizolvat în austenita, micsoreaza solubilitatea
carbonului (punctul E spre stânga) asa încât acest otel cu 2% C va cristaliza ca o
fonta hipoeutectica alba. Racirea rapida mentine stabilitatea austenitei la
temperatura ambianta.

La racire lenta sau daca otelul turnat este recopt se da timp desfasurarii
transformarii eutectoide a austenitei. Structura va contine o retea de ledeburita
(perlita sorbitica si carburi) pe fond perlitic (fig.12.9).

Prin forjare eutecticul se farâmiteaza si dupa recoacere de înmuiere la 8300C

structura otelului contine perlita fina si carburi uniform distribuite (fig.12.10). În
aceasta stare otelul este prelucrabil prin aschiere - HBmax=200.

Pentru a se asigura rezistenta la uzura otelul C120 se supune în final calirii la

9500C în ulei urmata de revenire joasa la 4300C cu o puternica durificare secundara
(58HRC). Structura este formata din martensita de revenire aliata si carburi
complexe fine uniform distribuite (fig.12.11).

Otelurile rapide (STAS 7382-80) de scule sunt oteluri bogat aliate (pâna la 25%)
cu W, Cr, Mo, V, Co, cu un continut de carbon de 0,7-1%. Sunt destinate
confectionarii sculelor aschietoare care prelucreaza la viteze ridicate (40-50
m/min) materiale dure (280 HB), cutite de strung, freze, burghie, scule de filetat,
etc. Cele mai utilizate sunt otelurile rapide cu W (Rp3), cu Co (Rp1, Rp2), cu Mo
(Rp5, Rp10).

Dupa turnare si racire rapida otelul Rp3 (0,7%C; 18%W; 4,5%Cr; 1,2%V;
0,6%Mo; 0,4% Ni) prezinta cristale primare de austenita cu separari aciculare de
martensita, înconjurate de o retea de eutectic cu numeroase carburi complexe de
W, V, Mo, Cr.

La limita grauntilor de austenita se observa separarea de carburi secundare fine

(fig.12.12).

Prin forjare la 900-11000C se produce distrugerea retelei fragile de eutectic si se

uniformizeaza distributia carburilor (fig.12.13). Structura este formata din carburi
pe fond bainito-martensitic, dur si fragil. Se supune apoi unei recoaceri de
înmuiere la 8000C, care conduce la o structura formata din carburi primare si
secundare pe fond feritic, usor prelucrabila prin aschiere (fig.12.14).

Pentru realizarea proprietatilor de utilizare se aplica o calire de la 12800C în ulei,

urmata de calire la -800C. Se obtine o structura formata din martensita, austenita
reziduala si carburi (fig.12.15). Se observa ca numarul si dimensiunea carburilor a
scazut comparativ cu recoacerea de înmuiere. Deasemenea apare la limitele fostilor
graunti de austenita asa numita structura poliedrica specifica otelului rapid calit de
la temperaturi peste 12000C. La atacul cu nital, în poliedre nu se observa
martensita sau austenita reziduala.

Prin revenire joasa multipla la 550-5800C are loc transformarea martensitei de

calire în martensita de revenire cu precipitarea dispersa a carburilor în exces din
austenita reziduala si transformarea acesteia într-o martensita foarte fina
(hardenita). Aceasta structura asigura duritate (63-65 HRC) si termostabilitate pâna
la 5500C.

            Oteluri cu destinatie speciala

Aceste oteluri au proprietati mecanice, fizice si chimice deosebite: rezistenta la

uzura, la coroziune, refractaritate si rezistenta la cald, proprietati magnetice si
electrice remarcabile, etc.

Otel T105Mn120 (STAS 3718-76) este un otel austenitic manganos, rezistent la

uzura prin soc, care contine 0,9-1,2%C; 11,5-13,5% Mn; 0,5-1,0% Si. Dupa forjare
si racire lenta are structura formata din austenita si carburi (Fe,Mn)3C pe limita de
graunte. Prin calire de la 10500C structura contine austenita omogena,
suprasaturata în carbon cu duritate redusa 190 HB, Rm=100daN/mm2, plasticitate
ridicata A=50%.
Prin deformare plastica, austenita prezinta numeroase linii de alunecare în care se
gasesc mici cantitati de martensita (fig.12.10). Aceasta structura are o capacitate
mare de ecruisare deci rezistenta la uzura. Duritatea creste pâna la 500 HB.

Se prelucreaza greu prin aschiere numai cu aliaje dure sau prin rectificare. De
aceea piesele se obtin prin turnare.

Datorita rezistentei mari la uzura se utilizeaza pentru piese puternic solicitate: falci
de concasor si excavator, senile, macaze de cale ferata, etc.

Otelurile inoxidabile si refractare contin minim 12% Cr dizolvat în fier. Dupa

continutul de carbon si elemente de aliere pot fi cu structura: feritica, martensitica
sau austenitica.

Otelul 8Cr170 (STAS 3563-80) este un otel inoxidabil feritic. Se utilizeaza dupa

recoacere la 7600C cu racire în aer, când prezinta structura formata din graunti de
ferita si o cantitate mica de carburi (fig.12.17). Rezistenta este redusa (Rm=390
N/mm2) plasticitatea ridicata (A=20%). Se foloseste în medii cu agresivitate medie
în industria alimentara, pentru articole de menaj.

Otelul 12Cr130 (STAS 3583-80) este un otel ferito-martensitic. Se utilizeaza dupa

calire de la 10500C în aer urmata de revenire la 7200C. În stare calita prezinta
structura formata din ferita si martensita (fig.12.18), cu rezistenta mai ridicata
(Rm=590 N/mm2) si plasticitate buna (A=20%). Se utilizeaza pentru piese supuse la
socuri care lucreaza la presiuni mijlocii, în medii slab agresive ca: ventile, palete
de turbina hidraulice, cu abur, etc.

Otelul 10NiCr180 (STAS 3563-80) contine max. 0,12%C, 10%Cr, 8%Ni si max.

0,75%Ti.

Dupa calire în aer de la 10500C prezinta structura monofazica austenitica de

rezistenta medie (Rm= 540 daN/mm2) cu plasticitate si tenacitate ridicata
(A=40%). Cromul asigura rezistenta la coroziune si refractaritate pâna la 8000C,
nichelul îmbunatateste rezistenta la coroziune si favorizeaza structura austenitica,
titanul elimina tendinta de coroziune intercristalina. Acest otel este folosit pentru
piese în industria chimica, metalurgica ce lucreaza pâna la temperaturi 550-7000C.

Conditii de lucru

Metoda de analiza: în câmp luminos

Probe metalografice: din oteluri aliate, pregatite pentru analiza microscopica

Aparatura: microscop metalografic 500x

Mod de  lucru
Se vor analiza la microscopul metalografic probele de oteluri aliate, se va identifica
simbolizarea otelului, se va schita microstructura si se va stabili rolul elementelor
de aliere.

Datele se vor centraliza tabelar.

TRATAMENTE TERMICE
Tratamentul termic este definit ca operaţiunea sau succesiunea de operaţiuni, în
cazul unui tratament complex, în timpul căreia oţelul este supus unuia sau mai
multor cicluri termice, adică unor variaţii cu limite determinate ale temperaturii, în
funcţie de timp. În mod normal, un ciclu termic implică încălzirea la o anumită
temperatură, menţinerea la această temperatură pe o perioadă dată şi în cele din
urmă răcirea la temperatura mediului, prin diferite modalităţi, în funcţie de efectele
dorite.

NORMALIZAREA
Constă în încălzirea la o temperatură de peste AC3 (= temperatura la care, în
timpul încălzirii, începe formarea austenitei), pe o perioadă suficientă pentru
austenitizarea completă a materialului, urmată de răcirea în aer static sau în
mişcare. Este efectuată în general pe piese brute, prelucrate la cald pentru finisarea
şi uniformizarea suprafeţei, cu scopul de a pregăti oţelul pentru următoarele
tratamente termice.

RECOACERE
Scopul recoacerii este acela de a înmuia oţelul, pentru a putea rezista la prelucrările
mecanice şi / sau plastice, de a elimina tensiunile reziduale şi de a elimina efectele
deformării plastice, sudurii sau ale unui tratament termic anterior. Există diferite
cicluri de recoacere (subcritică, izotermică) care sunt aplicate în funcţie de
duritatea şi structurile necesare pentru un anumit tip de prelucrare.

CĂLIRE
Tratamentul de călire presupune o încălzire de austenitizare, urmată de o răcire
până la o temperatură sub MS (= temperatură la care, în timpul răcirii, începe
transformarea austenitei în martensită) suficient de rapid pentru a permite
transformarea în martensită, structură cu o duritate şi fragilitate sporite.

RĂCIRE
În starea de călire, oţelul este foarte dur însă nu foarte rezistent. Prin urmare este
necesară executarea unui tratament ulterior care să îi modifice mai mult sau mai
puţin structura martensitică de călire, anulând tensiunile şi fragilitatea. Acest
tratament, denumit răcire, cuprinde încălzirea la o temperatură sub AC1
(temperatură la care, în timpul încălzirii, austenita începe să se transforme),
menţinerea pe o anumită perioadă la această temperatură şi în cele din urmă,
răcirea printr-un mijloc adecvat, până la temperatura mediului.

SOLUBILIZAREA
Constă în încălzirea la o temperatură cuprinsă în general între 1000 şi 1100°C, cu o
menţinere a acestei temperaturi pe o perioadă suficientă pentru a elimina
modificările structurale cauzate de prelucrările anterioare şi pentru a efectua o
„solubilizare“, dacă se poate completă, a carburilor din austenită. Răcirea
ulterioară, cu aer sau apă, trebuie să fie suficient de rapidă încât să împiedice
precipitarea din nou a carburilor care, în cazul răcirii lente, are loc în general în
intervalul între aprox. 450 şi 850°C.Prin acest tratament se obţine cel mai mare
grad de înmuiere a oţelurilor inoxidabile austenitice.

ASANARE IZOTERMICĂ
Asanarea izotermică se face prin încălzire la temperatura normală de călire urmată
de stingerea rapidă în baie de săruri la o temperatură peste MS, de circa 10° - 30°,
până la transformarea completă a austenitei.

DETENSIONARE
În cazul oţelurilor de ranforsare sau cu autocălire, pentru a scădea şi, pe cât posibil,
pentru a anula tensiunile reziduale produse de călire, menţinând valori înalte ale
durităţii, se recurge la tratamentul de detensionare, care constă într-o încălzire la
temperaturi sub 250°C. În acest caz, nu există modificări structurale semnificative.

În funcţie de conţinutul în elemente de aliere, oţelurile se împart în:

 oţeluri nealiate (numite şi oţeluri carbon), care conţin ca elemente principale

doar fierul şi carbonul
 oţeluri aliate, care pe lângă fier şi carbon conţin şi alte
elemente: nichel, crom, molibden, vanadiu etc.
În condiţii de echilibru, cei mai importanţi constituenţi ai oţelurilor nealiate
sunt ferita, austenita, cementita şiperlita.
Pentru a îmbunătăţi cât mai mult duritatea şi rezistenţa oţelurilor, acestea se supun
de regulă unor tratamente termice cum ar fi călirea sau nitrurarea. Scopul final al
unor asemenea tratamente este de obicei obţinereamartensitei.
Coroziunea este un proces de distrugere a materialelor metalice sub actiunea
chimica sau electrochimica a mediului înconjurator sau a substantelor cu care
acestea vin în contact.
Ea apare de obicei pentru că suprafeţele metalice expuse intră în reacţii chimice cu
substanţe din atmosferă. In cazul fierului şi a oţelului, fierul reacţionează cu
oxigenul şi apa pentru a forma compusul brun-roşcat cunoscut ca de oxid de fier
hidrata

Rugina brun-roşcată de pe fier şi oţel este cea mai obişnuită foziune.Aproximativ

20% din fierul produs în fiecare an se utilizează pentru fabricarea pieselor de
schimb pentru cele distruse de coroziunea fierului şi a oţelului. În ciuda vitezei cu
care se formează rugina, fierul şi oţelul sunt larg utilizate, în principal pentru că au
o mare rezistenţă şi sunt relativ ieftine.

METODE DE ACTIONARE ASUPRA MEDIULUI COROSIV

            Printre metodele de actionare asupra mediului corosiv sunt :                    

    · modificarea PH-ului mediului de coroziune (exemplu neutralizarea apelor

reziduale cu substante chimice)

                        · îndepartarea gazelor (O2; CO2) care maresc viteza de coroziune a

mediilor corosive, mai ales a apei;
                        · utilizarea inhibitorilor sau a pasivatorilor, ce sunt substante
organice sau anorganice, care introduse în cantitati minime în mediul corosiv,
micsoreaza sau anuleaza complet viteza de coroziune a acesteia;

METODE  DE  ACOPERIRE  A  SUPRAFETELOR  METALICE  CU  ÎNVELISU
RI  ANTICOROSIVE

Protectia prin învelisuri anticorosive se realizeaza prin acoperirea metalului

cu un strat subtire de material autoprotector. Stratul autoprotector trebuie sa
îndeplineasca urmatoarele conditii:
                        - sa fie compact si aderent;
                        - sa fie suficient de elastic si plastic;
                        - grosimea lui sa fie cât mai uniforma.
            Stratul protector poate fi metalic sau nemetalic; cele metalice depuse pe
suprafata metalului 848g61i protejat se pot realiza: pe cale galvanica, pe cale
termica si prin placare.
            Straturile protectoare nemetalice pot fi organice sau
anorganice,realizate prin utilizarea lacurilor,vopselelor,emailurilor sau a foliilor de
masa plastica,etc.
            Alegerea uneia sau alteia dintre metodele de protectie este functie de:
                        - parametrii tehnologici de functionare a instalatiei;
                        - forma si dimensiunile obiectului protejat;
                        - calitatea materialului suport;

                        - amplasarea obiectului de protejat în instalatie;             

                        - tehnologiile de aplicare si posibilitatile de executie a protectiei

anticorosive.