OȚELURI INOXIDABILE

2.1. GENERALITĂȚI

De-a lungul vremii, materialele metalice au fost utilizate sub diferite forme
pentru fabricarea implanturilor. Primul metal studiat și folosit în implanturile din
corpul uman a fost otelul aliat cu vanadiu (“Sherman Vanadium Steel”), pentru
fabricarea plăcilor şi șuruburilor utilizate la fracturi osoase. Majoritatea metalelor
precum Fe, Cr, Co, Ni, Ti, Ta, Mo şi W folosite pentru realizarea implanturilor pot fi
acceptate de corpul uman după numai câteva minute de la implantare. Unele
dintre aceste elemente metalice, în formă naturală, sunt esențiale pentru
asigurarea unor funcțiile celulare (Fe) sau pentru sinteza vitaminei B12 (Co), dar
nu pot fi tolerate atunci când se gasesc în corp în cantități mari.
Primul oțel inoxidabil folosit ca material pentru realizarea unui implant a fost
maca 18Cr-8Ni (302 AISI), care are o rezistenţă la coroziune mai mare decât
oțelul aliat cu vanadiu. Oțelul aliat cu vanadiu nu mai este, în prezent, folosit
pentru construcția implanturilor deoarece s-a stabilit că rezistenţa sa la coroziune
este inadecvată. Ulterior, pentru realizarea implanturilor a început să fie folosit
oțelul inoxidabil 18Cr-8NiMo, a cărui rezistență la coroziune în apă sărată a fost
îmbunătățită prin alierea cu molibden. Acest oțel inoxidabil austenitic este
cunoscut sub denumirea comerciala 316 (AISI). În anii 1950, cantitatea de carbon
din oțelul 316 a fost micșorată de la 0,08 %C la 0,03 %C, cu scopul creșterii
rezistenței la coroziune în medii de cloruri, marca fiind acum cunoscută cu
denumirea comercială 316L.
Oțelurile inoxidabile sunt aliaje ale fierului care conțin minimum 12 % Cr și
care prezintă rezistență la coroziune în diverse medii corozive, în condiții de
temperatură de până la 300oC. Din punct de vedere al microstructurii pe care
aceste oțeluri o pot avea la temperatura ambiantă, pot fi luate în considerație
următoarele clase de oțeluri inoxidabile: martensitice, austenitice, feritice, cu
structuri mixte martensito-feritice sau austenito-feritice (Duplex).
Tipul de microstructură predominant este determinat de compoziția chimică
și, în mod special, de raportul care există între elementele alfagene și gamagene,
care influențează transformarea la răcire γ → α,  astfel:
 elementele care stabilizează ferita sunt numite alfagene, cele mai
importante fiind: Cr, W, Ti, Ta, Mo, Si, Nb;
 elementele care stabilizează austenita, numite gamagene, sunt: Ni, C,
N, Mn.

1
 Pentru determinarea tipului de microstructura din otelurile inoxidabile, pe
baza compoziției chimice se utilizează, de obicei, diagrama Schaeffler (fig. 2.1)
[32].

Fig. 2.1. Diagrama Schaeffler.

Utilizarea acestei diagrame presupune calcularea conținuturilor echivalente

de crom și nichel pentru care au fost propuse relațiile [32]:

Crechiv = Cr + Mo + 1,5 Si + 0,5 Nb, (2.1)

Niechiv = Ni + 30 C + 30 N + 0,5 Mn. (2.2)

Limitele de compoziție chimică ale elementelor de aliere pentru care s-a

trasat diagrama Schaeffler sunt următoarele: C < 0,2%; Si < 1%; Mn < 4%; Mo <
3%; Nb < 1,5%; N = 0,05% pentru Cr = 0 -18%; N = 0,07% pentru Cr =18-25%; N
= 0,10% pentru Cr > 25%.

2.2. INFLUENȚA ELEMENTELOR DE ALIERE

ASUPRA PROPRIETĂȚILOR OȚELURILOR
INOXIDABILE
Cromul este elementul principal care asigura o excelentă rezistență la
coroziune, prin formarea unui strat subțire, aderent, compact si impenetrabil de
oxid. Cromul conferă oțelurilor rezistență atât la oxidare cât şi la coroziune în medii
agresive: apă sărată, atmosferă industrială, săruri, acizi etc., ca urmare a stratului
pasiv de oxid de crom. Dacă în compoziția oțelurilor inoxidabile se mai adaugă
alte elemente ca: titan, nichel, aluminiu, siliciu, bor, mangan, cupru, niobiu, siliciu
etc., se obțin valori crescute ale rezistenței la solicitări și temperaturi crescute, în
2
medii corozive la presiuni mari.
Nichelul este adăugat în compoziția chimică pentru stabilizarea fazei
austenitice la temperatura camerei şi, mai mult decât atât, pentru creșterea
rezistenței la coroziune și a tenacității. Stabilitatea austenitei în oțelurile inoxidabile
la care compoziția chimică include 0,10 %C, poate fi influențată şi de raportul
dintre concentrațiile elementelor Ni şi Cr, așa cum este prezentat în fig. 2.2.
Carbonul este un element puternic gamagen care favorizează formarea
microstructurii austenitice; solubil in proporție însemnată (≥2%C) în austenită, la
temperaturi ridicate, acesta poate precipita, sub formă de carburi, din soluția
solidă suprasaturată in timpul tratamentelor termice efectuate în domeniul de
temperaturi inferioare curbei limită de solubilitate, provocând, sărăcirea soluției
solide în crom, cu implicații importante asupra comportării la coroziune. Pentru
stabilizarea otelului, se adaugă titan sau niobiu, elemente care au față de carbon
și azot o afinitate mai mare decât cromul, limitând astfel tendința de formare a
carburilor de crom.
Manganul este solubil în fierul alfa și gamma, fiind stabilizator pentru
austenită și un bun dezoxidant. Contribuie la creșterea rezistentei și durității
matricei metalice. Ca și Ni, manganul reduce valoarea temperaturii eutectoide și
conținutul de carbon în topitură, fiind un element moderat carburigen [167].
Manganul este utilizat în oțelurile aliate pentru dezoxidare (formarea oxidului MnO)
și legarea sulfului în combinaţii stabile (MnS), cu limitarea formării incluziunilor de
sulfură de fier care generează fisurare la cald, finisează granulația și favorizează
apariția feritei aciculare.
Azotul are un rol asemănător carbonului, putând fi utilizat în
oțelurile austenitice pentru înlocuirea parțială a nichelului sau pentru
ameliorarea caracteristicilor mecanice, iar în oțelurile feritice pentru
finisarea granulației primare.
Sulful, seleniul sau telurul se introduc în unele cazuri în oțelurile
inoxidabile cu scopul îmbunătățirii prelucrabilității acestora. În același
scop se folosesc uneori și adaosuri de cupru sau zirconiu.
Plumbul și staniul afectează în măsură însemnată capacitatea de
deformare a otelurilor inoxidabile. Astfel, prezenta a circa
0,005%Pb reduce aproape la jumătate deformabilitatea la cald a oțelului
inoxidabil. În același sens, influențează și staniul. De aceea, de regulă,
compoziția chimică a otelurilor inoxidabile nu trebuie sa conțină mai mult de
0,005%Pb si 0,03%Sn.

2.3. CLASIFICAREA OȚELURILOR INOXIDABILE

Oțelurile inoxidabile prelucrate prin deformare plastică se clasifică în patru
grupe, după tipurile de microstructură (tabelul 2.2), conform AISI (American
Institute of Steel and Iron).
Grupa I. Oțelurile inoxidabile martensitice conțin cromul ca element de
aliere principal, acestea putând fi durificate prin tratamente termice, cu formarea la
răcire a martensitei. Otelurile inoxidabile din această grupă nu au suficientă
rezistență la coroziune, dar în schimb au proprietăți mecanice foarte bune, mai
ales duritatea obținută prin călirea martensitică, motiv pentru care sunt utilizate la

3
fabricarea instrumentarului chirurgical. Rezistența la coroziune în diverse medii
este bună, combinată cu caracteristici mecanice ridicate. Oțelurile martensitice cu
conținut mai ridicat de carbon se utilizează pentru fabricarea instrumentelor
chirurgicale sau a unor tipuri de instrumente de măsură.
Grupa a II-a. Oțelurile inoxidabile feritice sunt aliate cu crom si au o
microstructură formată din soluție solidă de Fe α, nu pot fi durificate prin
tratamente termice fiind sensibile la supraîncălzire. Oțelurile caracteristice acestei
grupe au bune proprietăți de rezistență la coroziune, în special la coroziunea sub
sarcină, fiind utilizate în industria chimică și medicală, mai ales pentru fabricarea
de recipiente și etuve.
Grupa a III-a. Oțelurile inoxidabile austenitice aliate cu crom și nichel
sunt cele mai utilizate în implantologie, mai ales mărcile 316 și 316L. Aceste
oțeluri nu sunt durificabile prin tratamente termice,  dar se ecruisează prin
deformare plastică la rece. Aceasta grupă de oțeluri inoxidabile este nemagnetică
și posedă o foarte bună rezistență la coroziune. Oțelurile austenitice conțin, de
regulă, cel puțin 13%Cr, în mod obișnuit concentrația clasică având peste 17%Cr
și peste 8%Ni.
Dintre proprietățile fizice ale oțelurilor austenitice sunt demne de
semnalat următoarele:
 densitatea variază puțin de la marcă la marcă, admițându-se o
valoare medie de 7,93 ± 0,02 g cm-3 pentru otelurile de tip 18Cr-8Ni
și respectiv, 8,04 ± 0,02 g cm-3 pentru oțelurile de tip 18Cr-8Ni aliate
cu molibden sau a celor cu 20-25% nichel;
 conductibilitatea termică prezintă valori scăzute, ceea ce implică
precauții suplimentare la solidificarea lingourilor și încălzirea
acestora.
Grupa a IV-a. Această grupă cuprinde oțelurile inoxidabile durificabile
prin tratamente de îmbătrânire la temperaturi cuprinse în domeniul 450 – 550 oC,
având proprietăți moderate de rezistență la coroziune. Clasele de oțeluri
durificabile diferă de celelalte clase de oțeluri înalt aliate prin conținutul unor
elemente de aliere. Astfel, cele care au conținut mai mare de cupru și molibden,
formează băi fluide similare cu cele ale oțelurilor austenitice.

Oțelurile inoxidabile sunt foarte mult utilizate pentru fabricarea

instrumentarului medical, precum: foarfeci, clești, pense, burghie, manipulatoare,
șuruburi, piulițe, sonde, agrafe, chiurete, forcepsuri, etc.

12.3.2. OBȚINEREA OȚELURILOR INOXIDABILE PENTRU

INSTRUMENTE MEDICALE ÎN INSTALAȚIA DE RETOPIRE
CU ARC ÎN VID MRF ABJ 900

Obținerea oțelurilor inoxidabile biocompatibile pentru instrumentar medical

s-a realizat în Laboratorul ERAMET din cadrul Facultății SIM, într-o instalație de
retopire cu arc în vid MRF ABJ 900.
Programul de experimentări a cuprins elaborarea 4 șarje diferite de oțel
inoxidabil, codificate C3/1 (X20CrMo13), C3/2 (X35CrMo17), C3/3 (ER)

4
(X5CrNi1810), C4 (X5CrNiMo17122). La elaborarea acestor șarje s-a urmărit
stabilirea unui regim electric, termic şi al presiunilor care să asigure o bună
asimilare a elementelor de aliere cu încadrarea în ecartul compozițional dorit.
Procedura de lucru pentru obținerea șarjelor în instalația MRF ABJ 900
cuprinde următoarele mai multe etape tehnologice.

12.3.2.1. ÎNCĂRCĂTURA ŞI ÎNCĂRCAREA

Pentru elaborarea oțelurilor inoxidabile se utilizează încărcătură curată, de

bună calitate, săracă în fosfor şi sulf, datorită faptului că în instalația RAV nu se
pot efectua operațiile de defosforare şi desulfurare, iar oțelurile utilizate în
domeniul medical trebuie să fie de cea mai bună calitate. Ea se compune din
materiale de puritate avansată, fier tip ARMCO (MKs), Cr metalic (99,5%), Ni
electrolitic (brichete), Mo metalic (99,8%), Mn metalic (99,5%), Siliciu metalic,
Aluminiu, grafit etc.
Pentru calculul încărcăturii metalice s-a ținut cont de gradele teoretice de
asimilare a elementelor în topitură şi de eventualele pierderi prin vaporizare în
timpul derulării procesului metalurgic în vid. Astfel, pentru compunerea șarjelor s-
au luat în calcul următoarele grade de asimilare a elementelor in baia metalica: η C
= 98 - 99 %; ηCr = 98 – 99,5 %; ηMo = 98 – 99,5 %; ηNi = 99 – 99,5 %; ηSi = 98 -
99 %; ηFe = 99 %.

Fig. 12.7. Dozarea încărcăturii metalice.

5
 Fig. 12.8. Dispunerea încărcăturii pe placa de bază.

12.3.2.2. TOPIREA

După încărcarea instalației se creează, cu ajutorul pompelor de vid

preliminar și de difuziune, o presiune în camera de lucru de circa 10 -4 mbari, după
care camera de lucru este inundată continuu cu argon 4.8 – 5.3 la o presiune de
circa 1,1 atm. Regimul de topire al instalației de retopire cu arc în vid este adaptat
tipului de aliaj elaborat. Parametrii procesului (intensitatea de topire) variază pe
parcursul procesului de elaborare, în funcție de necesități. Electrodul din wolfram
thoriat trebuie deplasat în timpul topirii astfel încât să fie la o distanță de
aproximativ ¼'' de electrodul de pe placa de cupru, iar arcul electric format va
baleia întreaga suprafață a încărcăturii, în vederea unei omogenizări complete.
Procesul de obținere a oțelurilor inoxidabile constă în topirea încărcăturii
metalice, urmată de retopirea de 5-7 ori a probelor, pentru a asigura obținerea
unei bune omogenități. Imagini din timpul procesului sunt prezentate în fig. 12.9.

Fig. 12.9. Topirea șarjelor experimentale.

6
 După solidificare s-au obținut 4 mini-lingouri cilindrice din oțel cu mase
aproape constante pentru cele două categorii de greutate (fig. 12.10).

Fig. 12.10. Mini-lingouri obținute după solidificarea șarjelor.

Compoziţia chimică a probelor s-a determinat prin spectrometrie de emise

optică în laboratorul LISEOFRX al UPB-SIM folosind spectrometrul ”SpectromaxX”
cu scânteie.
Analizând rezultatele obținute în urma efectuării compoziției chimice pe
șarjele elaborate experimental, rezultă un control foarte bun al elementelor de
aliere. Dozarea încărcăturii a fost corect calculată, ordinea de aliere bine stabilită,
iar parametri termici şi electrici corect aleși. Procesul de elaborare a fost corect
condus, ceea ce a permis atingerea ecartului compozițional previzionat.
Scoaterea medie calculată ca raport între greutatea medie a mini-lingourilor
din oțelurile inoxidabile şi greutatea medie a șarjei a fost de peste 99 %. Aceasta
arată faptul că în timpul procesului de elaborare nu se produc pierderi mari din
elementele încărcăturii prin vaporizare sub acțiunea arcului electric. De
asemenea, în timpul desfășării procesului tehnologic, din topitura metalică sar mici
stropi în spațiul incintei de lucru.

7
 12.2.4. PROCEDURĂ DE LUCRU PENTRU ELABORAREA
OŢELULUI INOXIDABIL 316L ÎN CUPTORUL ELECTRIC CU
INDUCŢIE BALZERS HU-40-25-40-04

Procedura de lucru pentru elaborarea oțelului inoxidabil biocompatibil 316L

în cuptorul cu inducție în vid Balzers HU-40-25-40-04 constă dintr-o succesiune de
operații tehnologice specifice procesului de elaborare a oțelului. Cuptorul cu
inducție (în vid) – CIV (VIM) HU-40-25-40-04 este un agregat metalurgic în care se
obțin aliaje metalice feroase și/sau neferoase din materiale și aliaje de puritate
comercială, cu conținuturi scăzute de fosfor și sulf, prin topire sub acțiunea
curenților de inducție, prin efect Joule – Lenz. Capacitatea cuptorului este
variabilă, în funcție de mărimea creuzetului și anume, creuzete de 2 kg, respectiv
10-12 kg oțel lichid. Principalele caracteristici tehnice și de funcționare a cuptorului
sunt prezentate în capitolul 10 - Cuptorul cu inducție (în vid) – CIV (VIM) HU-40-
25-40-04.

12.2.4.1. REALIZAREA CREUZETULUI ȘI STAMPAREA

Creuzetul cuptorului este realizat din mase granulare de stampare bazice

(magnezitice) sau acide (silica) prin batere, în afara cuvei de etanșare, pentru
limitarea interstițiului între creuzet şi inductor) prin procedeul uscat sau umed.
Acesta trebuie să reziste la temperaturile ridicate din timpul procesului de
elaborare (peste 1600C), la solicitările mecanice datorate greutății încărcăturii
solide sau băii metalice şi acțiunii corozive chimice a zgurii și a topiturii metalice.
În principiu, se utilizează creuzete preformate pe baza de MgO spinel și
masă refractară uscată tip Rodator Mix 016, material neutru din punct de vedere
chimic, cu formare de spineli neutri la temperaturi cuprinse intre 1650 - 1700 0C,
însoțite de creșteri de volum si care ajută la compactizarea și consolidarea
căptușelii refractare. Stamparea se execută în conformitate cu procedurile de lucru
pentru materiale refractare uscate, iar sinterizarea se face liniar cu o viteza de cca.
2000C/h (fig. 10.3).

12.2.4.2. PREGĂTIREA UTILAJULUI DE TURNARE

Această etapă are în vedere alegerea lingotierelor de lucru în conformitate

cu cantitatea de aliaj care trebuie elaborată și cu modul de turnare ales, pregătirea
vopselurilor alchidice pentru vopsirea lingotierelor, vopsirea lingotierelor cu
vopseluri alchidice pentru prevenirea sudării scoarțelor sau a stropilor de aliaj pe
interiorul acestora, uscarea și încălzirea lingotierelor pentru operația de turnare
până la temperaturi de 500 – 600 oC, stamparea și încălzirea oalelor pentru
turnare, curățarea, vopsirea și uscarea cochilei pentru prelevarea probelor
metalice în vederea determinării compoziției chimice a aliajului elaborat (fig. 12.2,
12.3).

8
 Fig. 12.2. Utilaj de turnare – Laborator ERAMET - UPB.

13.2.4.3. CALCULUL ÎNCĂRCĂTURII METALICE

Calculul încărcăturii metalice se face pentru 10 kg oțel lichid, pe baza

calculelor teoretice și a calculului de încărcătură, ambele prezentate anterior, în
care se ține cont de pierderile metalice prin oxidare și de gradul de asimilare a
acestora în încărcătură pentru un astfel de cuptor.

Fig. 12.3. Preîncălzire utilaj de turnare – Laborator ERAMET - UPB.

9
 Compoziția chimică a oțelului 316L este adoptată în tabelul 12.21. Calculul
de încărcătură se efectuează, după cum urmează:

Crmet. = (18 x 10) / 99,5 x 95/100 = 1,72 kg;

Nielectr. = (14 x 10) / 99,8 x 98/100 = 1,37 kg;

Momet. = (3 x 10) / 99,8 x 98/100 = 0,29 kg;

Mnmet. = (1,5 x 10) / 99 x 90/100 = 0,14 kg;

Simet. = (0,4 x 10) / 95 x 70/100 = 0,03 kg;

Alelectr. = 0,003 kg.

Cantitatea totală de elemente de aliere: Σ e.a. = 3,55 kg.

Cu aceste date se poate calcula cantitatea de fier tip ARMCO (MK3):

100 – 3,55 = 6,45 kg.

12.2.4.4. PREGĂTIREA ÎNCĂRCĂTURII METALICE PENTRU

ELABORARE

Pregătirea elementelor încărcăturii metalice pentru elaborare trebuie

realizată în conformitate cu cerințele de calitate ale programului experimental, iar
specificațiile procedurii de elaborare trebuie calificate în conformitate cu
standardul de produs.
Materialele metalice care urmează a fi încărcate în cuptorul cu inducție se
pot prezenta în stare brut turnată, laminate, aglomerate, benzi, sârme etc.,
urmâdu-se a se face, după caz, debitarea acestora cu ajutorul instalațiilor de
tăiere la dimensiuni adecvate (min. 5 mm, max. 100 mm). Procesul de sfărâmare
se poate aplica aliajelor metalice care se pretează la o asemenea operație (ex.,
cobalt metalic), dimensiunile de utilizare fiind aceleași. Nu se acceptă materiale
sub dimensiunea de 5 mm, deoarece acestea pot fi absorbite de pompele de vid
sau se pot pierde ușor prin oxidare și trecere în stratul de zgură. Calitatea
materialelor se verifică optic (nivel de oxidare, impurități pe suprafețe, resturi de
material rezultate la turnare etc.) apoi se stabilește tehnica de curățare, care se
execută pe suprafață cu solvenți organici (alcool etilic, etanol, propanol etc.) sau
cu soluţii speciale adecvate (soluție decapanta DR-60) sau în cuva cu ultrasunete,
astfel încât să nu se producă o contaminare a acestora. Urmează uscarea
materialele metalice cu jet de aer cald și preîncălzire în cuptorul de încălzire și
tratament termic Nabertherm. Încărcătura metalică pregătită pentru elaborare este
prezentată în fig. 12.4.

10
 Fig. 12.4. Încărcătura metalică a CIV.

12.2.4.5. DOZAREA ÎNCĂRCĂTURII METALICE ȘI ÎNCĂRCAREA CIV

În conformitate cu rețeta calculata pentru marca de oțel 316L, se cântăresc

materialele metalice cu balanțe analitice KERN, cu grad de precizie de 2 – 4
zecimale. Încărcarea materialelor în CIV se face în ordinea: Fe tip ARMCO (MK3),
Ni, Mo, Cr și la sfârșitul elaborării Al pentru a se evita oxidarea puternică a
acestuia la prelungirea excesivă a duratei șarjei. Se distribuie elementele
încărcăturii în CIV astfel încât să se asigure rapid o baie metalică în care să se
dizolve metalele mai greu fuzibile ale încărcăturii.

12.2.4.6. REGLAREA PARAMETRILOR DE REGIM AI CIV

Se închide pentru etanșare capacul CIV și se asigură cu elementele de

siguranță. Dacă se lucrează cu atmosferă controlată (mediu argon) se montează
butelia de argon și sistemele de alimentare cu argon deasupra topiturii metalice,
după care se reglează debitul de argon din butelia de argon pentru purjarea
incintei de lucru. Se reglează parametrii de intrare și de ieșire ai apei de răcire la
interior: min.3 bari; max.6 bari.

12.2.4.7. TOPIREA ÎNCĂRCĂTURII METALICE

Topirea încărcăturii metalice se face cu transformatorul cuplat pe treapta

maximă de putere, pentru a limita timpul de topire. Totuși, pe parcursul derulării
operației de topire parametrii electrici se adaptează corespunzător pentru a putea
desfășura procesul cu cât mai mare eficiență. Principalii parametri electrici posibil

11
de variat sunt puterea, frecvența și tensiunea de lucru. Uzual, valorile acestora
sunt următoarele:
 frecvența de lucru – 3500 – 4000 Hz ;
 tensiunea de lucru – 220 – 300 V ;
 puterea – 20 – 40 kW;
 presiunea în incinta de lucru este 0,7 mbari.
După apariția topiturii metalice în creuzet, baia a fost în permanență sub
atmosferă neutră de argon. Durata de topire pentru fiecare șarjă este de circa 30 –
45 minute.

12.2.4.8. DEZOXIDAREA – ALIEREA OȚELULUI

Procesul de dezoxidare – aliere se efectuează la sfârșitul topirii, atunci când

temperatura oțelului a ajuns la cca. 1600 oC. Având în vedere faptul că oțelul 316L
este un oțel de înaltă puritate, utilizat în domeniul medical, procesul de dezoxidare
– aliere capătă valențe deosebite, deoarece trebuie minimizate conținuturile de
incluziuni nemetalice și de gaze dizolvate în acesta. Pentru aceasta se lucrează
cu un nivel de vid de circa 4x10-2 mbari.
În acest timp, se introduc în ecluză elementele de dezoxidare și aliere, Al,
Si Mn și se videază și ecluza. După topirea completă a încărcăturii, se introduc în
topitură, pe rând, elementele de dezoxidare, începându-se cu Al în acest caz,
deoarece se dorește păstrarea Mn în topitură ca element de aliere, apoi celelalte
elemente.
Presiunea în sistem crește până la 1 mbar, întrucât se îndepărtează gazele
introduse odată cu elementele de dezoxidare-aliere, după care, prin acțiunea
pompelor de vid se ajunge din nou, la valoarea de 4x10 -2 mbari. Se observă
apariția straturilor de oxizi pe suprafața băii metalice, care se îndepărtează înainte
de turnare pentru prevenirea impurificării (fig. 12.5).

Fig. 12.5. Strat de oxizi format deasupra băii metalice.

12
 După atingerea acestei presiuni se introduce argon 4.8 în incinta de lucru
pentru o purificare suplimentară a oțelului, iar apoi se cuplează aceasta la
atmosferă.

12.2.4.9. EVACUAREA OȚELULUI – TURNAREA

Turnarea oțelului 316L se execută rapid, în atmosferă obișnuită, în

lingotiere special construite în acest scop. Cantitatea de aliaj elaborată în cursul
unei șarje este calculată pentru a umplerea unei lingotiere invers conice executată
din fontă Fc 250 cu capacitatea de circa 10 kg și preîncălzită, în prealabil (fig.
12.6).

Fig. 12.6. Turnarea oțelului 316L în lingotieră.

În paralel cu turnarea se prelevează probe pentru determinarea prin
spectrometrie a compoziției chimice a oțelului 316L. Dezbaterea lingotierei se face
după răcirea completă pentru a preveni oxidarea oțelului. După elaborare,
căptușeala refractară se verifică și se curăță, pregătindu-se cuptorul pentru o nouă
elaborare.

12.2.4.10. CÂNTĂRIREA PROBELOR METALICE ELABORATE

Cântărirea plăcilor metalice elaborate se face cu ajutorul balanțelor analitice

KERN cu grad de precizie de 2 – 4 zecimale. Masa lingoului a fost de 9,6 kg.
Calculul coeficientului de scoatere se face cu relația:

ηSc = (Mlingou / Mșarjă) x100 = (9,6/10)x100 = 96%.

12.2.4.11. DETERMINAREA COMPOZIȚIEI CHIMICE A OȚELULUI

13
 Pentru determinarea compoziției chimice se etalonează aparatura de lucru,
în conformitate cu instrucțiunile standard. Determinarea compoziției chimică a
oțelului 316L se face prin spectrometrie de masă cu ajutorul aparatului
SPECTROMAXx existent în Laboratorul LISEOFRX din Facultatea SIM, acreditat
RENAR, prin minimum 5 încercări. Pentru aceasta, suplimentar, se verifică
concordanța dintre datele de intrare (compunerea încărcăturii) și datele de ieșire
(analiza chimică). Compoziția chimică determinată este prezentată în tabelul
12.23.

Tabelul 12.23. Compoziția chimică a oțelului 316L determinată prin

spectrometrie de masă

Compoziția chimică, max. %

C Mn Si Cr Ni Mo S P Fe
Adoptat 0,03 1,5 0,40 19 14 3 0,03 0,03 62,01
Realizat 0,03 1,45 0,38 18,04 13,90 3,01 0,03 0,03 63,13

14