CURS NR.

CAP. 3 METODE DE PROTECŢIE ANTICOROSIVĂ A MATERIALELOR METALICE

Protecţia împotriva coroziunii reprezintă totalitatea măsurilor care se iau pentru a feri
materialele tehnice de acţiunea agresivă a mediilor corosive.
Metodele şi mijloacele de protecţie anticorosivă sunt foarte variate şi numeroase;
principial ele se pot grupa în următoarele categorii:
 metode de prevenire a coroziunii
 selectia si utilizarea metalelor şi aliajelor rezistente la coroziune;
 metode de acţionare asupra mediului corosiv;
 metode de acoperire a suprafeţelor metalice.

A. METODE DE PREVENIRE A COROZIUNII

Metodele de prevenire a coroziunii constau în:
 alegerea corectă a materialelor utilizate în construcţia de aparate şi utilaje
industriale, din punct de vedere al rezistenţei la coroziune;
 evitarea punerii în contact a unui metal cu un alt metal mai electronegativ decât el,
de exemplu aluminiu alături de aliajele cuprului sau oţelurilor aliate, bronz în contact cu oţelul
etc.
 la fel se va evita punerea în contact a metalelor ecruisate cu metalele recoapte sau
turnate, deoarece din cauza diferenţei de potenţial electrochimic dintre ele, în prezenţa unui
electrolit corespunzător, primele se corodează;
 prelucrarea mai îngrijită a suprafeţei metalului, deoarece adânciturile, zgârieturile
favorizează şi accelerează coroziunea.

B. UTILIZAREA METALELOR ŞI ALIAJELOR REZISTENTE LA COROZIUNE

Din grupa metalelor şi aliajelor rezistente la coroziune fac parte metalele nobile şi
aliajele lor, dar utilizarea lor devine dificilă din cauza costului lor ridicat.
Se pot utiliza, în schimb, metalele şi aliajele autoprotectoare, adică metalele şi aliajele
care în urma coroziunii iniţiale se acoperă cu o peliculă izolatoare datorită fenomenului de
pasivare (exemplu pasivarea Ag în HCl prin formarea peliculei de AgCl,a Fe în HNO3
concentrat etc).
 In majoritatea cazurilor se recurge la alierea metalelor cu un component adecvat.
Uneori concentraţii relativ scăzute ale componentului de aliere, reduc considerabil viteza de
coroziune (ex. introducerea Cu de 0,2...0,3%,Cr sau Ni în oţeluri etc.).
In cazul otelurilor modalitatea principală de creştere a rezistenţei la coroziune a
acestora constă în adaosul unor elemente care formează la suprafaţă pelicule de protecţie
legate puternic cu metalul de bază, împiedicând astfel contactul dintre metal şi mediul agresiv
exterior şi care în plus, ridică potenţialul electrochimic al oţelului în asemenea medii.
Creşterea rezistenţei la oxidare se obţine în special prin adaosuri de Cr, Al, Si, elemente care
se dizolvă în fier şi care formează în timpul încălzirii pelicule protectoare de oxizi (Cr,Fe) 2O3;
(Al,Fe)2O3. Adaosul de 5 – 8%Cr măreşte rezistenţa la oxidare până la 700-750ºC; la un
conţinut în crom de 15-17%, oţelul este rezistent la oxidare până la 950 - 1000ºC, iar dacă
conţinutul în Cr atinge 25% ele rezistă la oxidare chiar la 1100ºC. Dacă oţelul conţine 25%Cr
şi 5%Al, va poseda o bună rezistenţă la oxidare până la 1300ºC. Rezistenţa la oxidare a unui
oţel depinde de compoziţia sa chimică şi nu de structura microscopică. Acesta este motivul
pentru care oţelurile feritice şi austenitice , la acelaşi conţinut în Cr posedă aceeaşi rezistenţă
la oxidare la cald.
Compoziţiile chimice ale oţelurilor rezistente la coroziunea electrochimică sunt
stabilite în funcţie de mediul în care au fost prevăzute să lucreze. Se disting două clase
principale de asemenea oţeluri: oţeluri înalt aliate cu crom care după răcire în aer au o
structură martensitică sau feritică şi oţeluri înalt aliate crom – nichel, cu structură austenitică.
Fontele se utilizează datorită preţului mai redus, se pot alia cu crom (>4% Cr),
molibden şi cupru şi se pot utiliza în industria acidului sulfuric şi fosforic. Alierea cu 14...17%
Si, conferă fontelor rezistenţă la acizi anorganici şi organici.
Aliajele neferoase se utilizează pentru confecţionarea de aparatură în industria
chimică, prezentând o rezistenţă deosebită la diverse medii agresive:
- aliajele de titan cu rezistenţă ridicată în medii oxidante, la temperaturi ridicate
(fabricarea clorului, a aldehidei acetice, a acidului azotic, a băilor de nitrare, sau de decapare);
- aliajele de nichel cu rezistenţă la medii agresive, la temperaturi ridicate cum sunt
aliajele Monell, Inconel, Incoloy, Hastelloy (utilizate în industria de sinteză organică, în
petrochimie).
Adaosurile de aliere cu efect catodic activ provoacă pasivarea în proporţii mici
(0,1...1%). Astfel adăugarea de 0,1...0,3% Pd în oţelurile cu procent mare de crom oferă
posibilitatea pasivării în H2SO4 0,1n (mediu deosebit de agresiv).
 OŢELURI INOXIDABILE CU CROM
Otelul inoxidabil este un aliaj fier-carbon aliat cu crom, care poseda o mare rezistenta la
coroziune in atmosfera, in solutii de saruri, de acizi, etc., adica la coroziune electrochimica.
Din punct de vedere al compozitiei chimice, conditia ca un otel sa aiba caracter inoxidabil
este ca el sa prezinte maxim 0.45 % carbón si peste 12 % Cr. Rezistenta la coroziune este
data astfel de pelicule de oxizi de corm compacata, aderenta si rezistenta ce se formeaza la
suprafata pieselor.
Adaosul de 12 – 13% Cr în oţel face ca potenţialul electrochimic al acestuia să fie pozitiv
(fig.1a) şi deci să devină rezistent la coroziune în atmosferă, apă de mare, apă potabilă, vapori
de apă. Creşterea conţinutului în crom la peste15% asigură o rezistenţă mare la coroziune în
medii agresive ca acizi, baze, săruri (fig.1b).

Fig. 1 Influenţa conţinutului de crom al fierului: a- asupra potenţialului electrochimic în raport

cu electrodul normal de hidrogen în soluţie normală de sulfat de fier; b- asupra stabilităţii la
coroziune în jet de apă şi în 65% acid azotic la fierbere

Cele mai utilizate mărci de oţeluri inoxidabile cu crom sunt 7AlCr130; 10Cr130; 20Cr130;
30Cr130; 40Cr130, care au până la 0,4%C şi 12-14%Cr, respectiv mărcile 8Cr170; 8TiCr170,
care au până la 0,10%C şi 16-18%Cr.
Condiţia esenţială de obţinere a unei rezistenţe mari la coroziune a oţelurilor cu 13%Cr este ca
întregul conţinut în crom să se afle dizolvat în soluţia solidă. În acest caz el formează la
suprafaţă o peliculă protectoare densă de tipul Cr2O3. Precipitarea carburilor diminuează
conţinutul în crom al soluţiei solide, structura devine bifazică şi astfel rezistenţa la coroziune
scade. Pentru cazul când o parte din crom este legat de carbon sub formă de carburi Cr23C6,
conţinutul de crom rămas dizolvat în soluţia solidă se poate aprecia cu relaţia:
Cr dizolvat = %Cr – 14,54· %C
La oţelurile martensitice, caracteristicile de rezistenţă mecanică fiind determinate de
conţinutul în carbon, cromul dizolvat în soluţia solidă se află în domeniul limitei inferioare de
rezistenţă la coroziune.
Acest fapt justifică folosirea lor în medii agresive blânde sau în condiţii atmosferice.
Rezistenţa la coroziune poate fi îmbunătăţită prin aplicarea unor tratamente termice şi prin
lustruirea suprafeţei pieselor.
În stare călită conţinutul de crom dizolvat în soluţia solidă este maxim şi deci stabilitatea la
coroziune este cea mai bună (fig.2)

Fig. 2 Influenţa temperaturii de revenire a oţelului 20Cr130 asupra naturii carburilor

precipitate, aproprietăţilor mecanice şi a stabilităţii la coroziuneagenerală

La temperaturi de revenire de 400 - 600ºC precipită carburi bogate în crom, Cr7C3 şi

ca urmare stabilitatea la coroziune este influenţată negativ; de aceea acest domeniu al revenirii
trebuie să fie evitat. La temperaturi obişnuite de revenire de 650-780ºC apar precipitări de
carburi Cr23C6 extrem de fine fără a se micşora stabilitatea la coroziune.
Oţelurile cu conţinut redus în carbon şi 17 – 30%Cr aparţin clasei de oţeluri feritice şi
au o rezistenţă mai mare la coroziune. De exemplu oţelul 8Cr170, după aplicarea unei
recoaceri de recristalizare la 720 - 780ºC se utilizează la fabricarea echipamentelor din
industria alimentară şi uşoară.
Oţelurile cu 25 – 30%Cr se utilizează de cele mai multe ori fără tratament termic
pentru fabricarea pieselor care lucrează în medii mai agresive (acid azotic la fierbere).
Construcţiile sudate din oţelurile cu 25-30%Cr sunt sensibile la coroziune
intercristalină. Ea se datoreşte precipitării carburilor de crom pe limitele grăunţilor cristalini şi
deci a sărăcirii în crom sub limita de rezistenţă de 12% a soluţiei solide din zonele adiacente
marginilor grăunţilor.
Pentru creşterea rezistenţei la coroziune intercristalină şi finisarea granulaţiei aceste
oţeluri sunt aliate cu Ti (%Ti≥5x%C) sau Nb (%Nb≥8x%C).