Notiuni despre coroziunea materialelor

Introducere

Coroziunea este un process de distrugere/degradare a materialelor sub actiunea chimica sau

electrochimica a mediului inconjurator sau a substantelor cu care acestea intra in contact.

Procesele chimice si electrochimice se desfasoara la interfata metal-mediu agresiv, deci

reactiile ce au loc sunt eterogene. Din punct de vedere termodinamic tendinta metalelor de a
se coroda (de a trece in stare ionica) este caracterizata de entalpia libera a procesului.

Notiunea de rezistenta la coroziune se exprima adesea prin termeni echivalenti : stabilitate

chimica, rezistenta anticoroziva, pasivitatea metalului (atunci cand stare metalului in mediul
dat nu se schimba o perioada indelungata de timp).

Coroziunea se poate clasifica dupa mai multe mecanisme:

a. Dupa mecanismul procesului de distrugere:

1. Coroziunea chimica:

- distrugerea metalului in gaze uscate, lichide organice, solutii de materiale anorganice,

ce nu conduc curentul electric (nepolare).
- se produce dupa legile cineticii chimice, care guvernează reacţiile chimice eterogene şi
nu este asociată cu generare de curent electric se poate manifesta prin:
o oxidarea metalelor la temperaturi inalte (in timpul forjarii, tratamentelor
termice).
o oxidarea rezistentelor electrice, cazanelor si arzatoarelor in contact cu gazele
de ardere.
o distrugerea metalelor in contact cu gazele industrial
- in urma acestui tip de coroziune se formeaza de regula la suprafata metalelor pelicule
solide si aderente, mai rar compusi volatile;

2. Coroziunea electrochimica

- este insotita de trecerea curentului electric prin metalul sau aliajul corodat.
- are loc la contactul diferitelor metale intre ele in acelasi mediu agresiv (fiecare metal
are un anumit potential electrochimic).

3. Coroziunea biochimica

- este provocata de activitatea vitala, metabolica sau excretorie a unor microorganisme

- insoteste de cele mai multe ori coroziunea electrochimica

b. Dupa mediul in care se produce:

1. Coroziunea atmosferica – se produce in atmosfera.

2. Coroziunea subterana – se produce in sol.

3. Biocoroziunea – se manifesta in medii ce contin organisme vii.

4. Coroziunea prin curenti de dispersie – este cauzata de un camp electric.

c. Dupa combinarea cu alte tipuri de distrugere:

1. Coroziunea sub tensiune statica. (Ex.- tensiuni de intindere-rasucire).

2. Coroziunea in conditii de oboseala. – se produce la solicitari alternative cu anumite

frecvente.

3. Fisurarea coroziva – reprezinta o accelerare a coroziunii, ca urmare a actiunii unor eforturi

mecanice de tensionare, rezultate in urma prelucrarilor mecanice sau a tratamentelor termice.

4. Coroziunea eroziva – se produce cand lichidul coroziv are viteza mare si distruge peliculele
protectoare pe cale mecanica, actionand simultan pe cale electrochimica asupra metalului

5. Coroziunea in conditii de cavitatie – peliculele protectoare si metalul se distrug in cea mai

mare parte sub actiunea lichidului. (Ex.- elice navale).

d. Dupa aspectul distrugerii

1. Coroziune continua. – cand intreaga suprafata metalica a avut de suferit in urma actiunii
mediului agresiv; poate fi uniforma cand viteza procesului coroziv a fost constanta si
neuniforma pentru viteze diferite pe diverse suprafete ale metalului.

2. Coroziune locala – cand distrugerea coroziva se concentreaza de preferinta pe anumite

suprafete fara a atinge simtitor si alte suprafete. Dupa gradul de concentrare coroziunea locala
produce:

- pete de coroziune – portiuni relativ mari si de adancime mica.

- placi de coroziune – suprafete relativ mici dar de adancimi mai mari.
- puncte de coroziune (Pitting) - concentrate pe suprafete mici, de 0,1÷0,2 mm2 dar
profunde (adanci).

Coroziunea in pitting este considerata a fi mai periculoasa decât coroziunea uniformă, pentru
că este mult mai dificil de detectat, prezice și preveni. Produsele de coroziune acoperă de cele
mai multe ori la piturile. Un pit mic, îngust, cu pierderi globale minime de metal poate duce la
distrugerea unui sistem întreg.

e. Dupa caracterul distrugerii in raport cu structura metalului

1. Coroziune intercristalina (intergranulara) – cand se propaga in interior prin distrugerea

limitelor dintre graunti. Produsele de coroziune slabesc coeziunea interna a metalului incat
pierderi mici duc la scaderi mari ale rezistentei mecanice (Ex.- aliaje de aluminiu, oteluri
inoxidabile, etc.). Ea reprezintă una dintre cele mai periculoase forme de distrugere. Atacul se
desfăşoară intern, la limita cristalitelor şi are ca efect o înrăutăţire pronunţată a proprietăţilor
mecanice şi anticorozive ale aliajului. De multe ori, se produce înrăutăţirea proprietăţilor
mecanice ale aliajului fără să aibă loc o modificare a aspectului exterior, ca urmare a
coroziunii intercristaline, fapt care poate provoca distrugerea pe neaşteptate a piesei
respective.

2. Coroziune fisuranta – datorata actiunii simultane a mediului coroziv si a solicitarii la

intindere. Se raspandeste intercristalin si transcristalin pe directiile eforturilor maxime.
Coroziunea fisuranta sub tensiune are loc in conditii specifice metalurgice, mecanice si
alemediului coroziv. Acest lucru este important deoarece este posibil adesea sa se elimine sau
sa se reduca sensibilitatea la coroziunea fisuranta sub sarcina mecanica prin modificarea
caracteristicilor metalurgice ale metalului sau a compozitiei mediului coroziv. O alta
caracteristica importanta la coroziunea fisuranta sub sarcina este prezenta obligatorie a unei
tensiuni de intindere. Tensiunile de intindere pot proven din prelucrarea la rece, tensiuni
reziduale din procesul de fabricatie sau sarcini applicate extern.Propagarea fisurilor se face
intr‐un plan perpendicular pe cel al tensiunii mecanice operative, luand forme de fisuri
intergranulare sau transgranulare. Coroziunea fisuranta sub tensiune (mecanica) decurge in
trei etape principale:etapa de initiere a fisurii, de propagare a ei si de fracturare.

3. Coroziunea selectiva – distruge aliajul prin trecerea in solutie a unui component si prin
acumularea la suprafata a celorlalte elemente (Ex.- Alama in mediu acid sufera dezincare in
cadrul careia Zn trece in solutie iar pe suprafata pieselor ramane Cu.). Aceste atacuri pot fi
foarte localizate (punctuale) şi atunci se propagă mai mult în adâncimea aliajului decât în
lateral. Trebuie făcută distinctia între termenul de coroziune selectivă a aliajului când este
atacat un singur element de aliere şi coroziunea selectivă a structurii când este vorba de
distrugerea unui anumit component al structurii, adică a unui cristal mixt. În cadrul dezalierii,
mărimea şi forma iniţială se păstrează. Constituentul rămas are de obicei, o culoare diferită
faţă de cea a aliajului. Dezalierea poate să apară fie pe întreaga suprafaţă, fie în puncte.

4. Coroziunea sub suprafata – incepe la suprafata metalului si se raspandeste in interior sub un

strat aparent nealterat.

Coroziunea chimica a metalelor

Coroziunea chimica a metalelor este procesul care se desfasoara pe suprafata metalelor in

contact cu gazele uscate sau cu solutiile de neelectroliti. In urma reactiilor dintre metal si
mediul agresiv, pe suprafata metalului raman produsele coroziunii ce se numesc pelicule de
coroziune. Aceste pelicule franeaza coroziunea rezultand o protectie mai mult sau mai putin
pronuntata, dupa cum peliculele sunt mai izolatoare respectiv mai penetrabile. In cele mai
multe cazuri peliculele nu sunt nici complet penetrabile nici complet izolatoare.

- Pelicule de coroziune

Grosimea peliculelor de coroziune depinde in mare masura de temperatura mediului, de

durata procesului si de agresivitatea mediului coroziv. Grosimea peliculelor nu caracterizeaza
suficient proprietatile anticorozive. Pentru a avea o actiune protectoare pelicula trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:

1. Pelicula trebuie sa fie aderenta, compacta, continua (fara fisuri, pori).

In cazul peliculelor oxidice sunt continue acelea care au volum mai mare decat al metalului de
baza:

𝑉𝑜𝑥
>1
𝑉𝑚𝑒𝑡

Daca volumul oxidului produs este mai mic decat volumul metalului generator rezulta ca
raportul este subunitar iar pelicula de oxid se fisureaza fiind mai putin protectoare.

Metalele alcaline (Li, Na, K, Rb, Cs, Fr) si alcalino-pamantoase (Be, Mg, Ca, Sr, Ba, Ra) au
acest raportul subunitar, deci formeaza pelicule discontinue, afanate, cu proprietati slab
protectoare. Pe alte metale ca Al, Ti, Zr, volumul oxidului format la incalzire este putin mai
mare ca al metalului deci se pot forma pelicule continue de oxizi.

2. Pelicula trebuie sa fie durabila in conditii de exploatare. O influenta foarte mare asupra
comportarii anticorozive a piesei o au tensiunile interne ce apar in timpul cresterii peliculelor
de coroziune chiar la temperatura constanta. In timpul formarii peliculelor are loc o crestere
de volum ce produce tensiuni interne in pelicula.

Fig.1.1 Influenta tensiunilor interne asupra peliculelor de oxizi

a.- cresterea peliculei si aparitia tensiunilor; b.- fisurarea si exfolierea.

La compunerea celor doua eforturi de crestere a pelicule si are loc desprinderea (exfolierea)
peliculei de oxid. La muchii si colturi pelicula va prezenta fisuri si de aceea nu va fi durabila
in exploatare. Durabilitatea ei este influentata de gradul de prelucrare a suprafetelor. O piesa
degrosata va favoriza mentinerea mediului agresiv o durata indelungata de timp si aparitia
rapida a fisurarilor si exfolierilor, in timp ce o piesa rectificata sau lustruita va avea o
durabilitate mai mare. O piesa cu muchii si colturi nete va avea o durabilitate mai mica.
3. Pelicula trebuie sa posede proprietati mecanice superioare adica sa reziste la diverse
solicitari mecanice, la socuri si eforturi alternative ce apar in exploatare.

4. Diferenta dintre coeficientii de dilatare (liniara sau de volum) al peliculei si al metalului

trebuie sa fie cat mai mica, astfel incat pelicula sa reziste la variatii cat mai mari de
temperatura, fara sa se fisureze si exfolieze.

Peliculele prea subtiri nu protejeaza suficient de obicei, deoarece opun o rezistenta scazuta
difuziei, in timp ce peliculele prea groase se pot fisura sub actiunea tensiunilor interne. Din
punct de vedere al protectiei anticorozive, cele mai bune rezultate le dau peliculele de grosime
intermediara.

Coroziunea electrochimica

Spre deosebire de coroziunea chimica, metalele in contact cu solutiile bune conducatoare de

electricitate(electroliti) se corodeaza electrochimic. Coroziunea electrochimica este un efect al
actiunii pilelor galvanice care se formeaza in diferite moduri. In orice caz, componentul
esential al acestor pile este solutia de electrolit.Solutia si metalul sunt strabatute, in acest caz,
de un curent electric, generat de procesele electrochimice care se desfasoara la limita celor
doua faze.

Pentru aparitia acestui tip de coroziune este necesar sa existe un anod,un catod, un electrolit si
un conductor, deci un element galvanic. Prin inlaturarea uneia dintre aceste conditii,
coroziunea electrochimica nu se produce dupa cum in practica industriala metalele folosite in
mod curent sunt eterogene, se pot considera ca fiind alcatuite din electrozi electrici
scurtcircuitati prin insusi corpul metalului respectiv.

Procesul electrochimic se desfasoara prin doua tipuri de reactii paralele care se desfasoara in
acelasi timp dar in locuri diferite: un proces anodic de ionizare a metalului (de oxidare) adica
propriu zis de coroziune si un proces catodic de reducere a unui agent capabil sa accepte
electronii deveniti in exces in metal in urma ionizarii lui.

A: Me  Mez+ + ze- - reactie anodica (de oxidare)

C: O+ + ze-  Oze – reactie catodica (de descarcare)