C.

Metode de acţionare asupra mediului coroziv

Printre metodele de acționare asupra mediului coroziv amintim:
 modificarea PH-ului mediului de coroziune (exemplu neutralizarea
apelor reziduale cu substanțe chimice);
 îndepartarea gazelor (O2; CO2) care măresc viteza de coroziune a
mediilor corozive, mai ales a apei;
 utilizarea inhibitorilor sau a pasivatorilor, ce sunt substanțe organice sau
anorganice, care introduse în cantitati minime în mediul coroziv,
micșorează sau anulează complet viteza de coroziune a acesteia;
 protecția catodică se realizează prin crearea în mod artificial a unor pile
cu un metal mai activ (Mg, Al, Zn) și obiectul care se protejează. De
exemplu, pentru a proteja o conductă de apă îngropată în pământ aceasta
se leagă la o bară de magneziu fixată în sol. Metalul mai active joacă rol
de anod ("anod de sacrificiu"), fierul conductei devine catod și practic
nu este atacat.

D. Metode de acoperire a suprafețelor metalice cu învelișuri anticorozive.

Protecția prin învelișuri anticorozive se realizează prin acoperirea metalului cu
un strat subțire de material autoprotector. În vederea asigurării unei protecții
eficiente stratul autoprotector trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 să fie compact și aderent;
 să fie suficient de elastic și plastic;
 grosimea lui să fie cât mai uniformă.
Stratul protector poate fi metalic sau nemetalic; cele metalice depuse pe suprafața
metalului protejat se pot realiza: pe cale galvanică, pe cale termică și prin placare.
Straturile protectoare nemetalice pot fi organice sau anorganice, realizate prin
utilizarea lacurilor, vopselelor, emailurilor sau a foliilor de masă plastică, etc.
Alegerea uneia sau alteia dintre metodele de protecție se face în funcție de:
 parametrii tehnologici de funcționare a instalației;
 forma și dimensiunile obiectului protejat;
 calitatea materialului suport;
 amplasarea obiectului de protejat în instalație;
  tehnologiile de aplicare și posibilitățile de execuție a
protecției anticorozive.

D.1 Pregătirea suprafețelor pieselor metalice pentru acoperire

a. Influența impuritațiilor aflate pe suprafața de acoperit asupra depunerii.
Piesele metalice ce urmează să fie acoperite conțin pe suprafața lor diferite
impurități a căror prezentă face imposibilă obținerea unor depuneri de calitate
superioară. Acestea pot fi oxizi sau săruri ale metalului din care e confecționata
piesa, grăsimi, uleiuri etc. Iar în cazul pieselor turnate pot apărea diferite
incluziuni nemetalice ca: zgură, nisip, grafit. Dacă suprafața de acoperire nu e
pregătită corespunzător durata de viață a stratului ce urmează a fi depus poate fi
influențată negativ. Pentru evitarea acestor deficiențe, suprafața pieselor ce
urmează să fie acoperite trebuie supusă unor prelucrări anterioare minuțioase.

b. Procedee mecanice pentru pregătirea suprafeței pieselor metalice.

Pregătirea mecanică a pieselor se efectuează în vederea îndepărtării incluziuniilor
și oxizilor, a asperităților mari și pentru obținerea unei suprafețe curate cu o
anumită rugozitate în funcție de procedeul de acoperire folosit având ca rezultat
îmbunătățirea aderenței stratului depus la substrat.
În acest sens, operațiile mecanice care se execută sunt: sablarea, perierea,
rectificarea și suprafinisarea.
Sablarea - procedeu eficace și ieftin dar nu se recomandă pentru suprafețele ce
vor fi acoperite în scop decorativ sau cele care au dimensiuni precise. Se
utilizează în special pentru curățirea pieselor turnate și se realizează prin suflarea
pe suprafața de curățit a unui jet de nisip curat și uscat cu ajutorul aerului
comprimat (2-4 atmosfere). Rezultă o suprafață curată asperizata care aderă
foarte bine la acoperirile de protecție.
Perierea-constă în îndepărtarea cu ajutorul unor perii a oxizilor, resturilor de
grăsimi de la degresare, etc. Perierea pe cale uscată se execută în general la
metalele moi.
Rectificarea (șlefuirea) - se îndepărtează un strat subțire de metal de pe suprafață
cu ajutorul unui material abraziv asigurându-se o bună rugozitate a suprafețelor.
Materialele abrazive cele mai utilizate sunt: carbura de siliciu (SiC) pentru metale
moi (Cu, alamă, Al, Zn) și corindonul (Al2O3) pentru oțeluri și bronzuri.
Rectificarea se execută la început cu discuri cu granulație mare mergând apoi
spre granulație din ce în ce mai fină.
Lustruirea - urmărește finisarea superioară a suprafețelor tuturor pieselor prin
reducerea la minim a înălțimii microneregularitatilor și obținerea unui luciu
avansat.
Se folosesc discuri elastice impregnate cu material abraziv sub formă de pastă cu
o granulație foarte fină.

c. Procedee chimice și electrochimice pentru pregătirea pieselor metalice.

Pregătirea pe cale chimică și electrochimică a pieselor metalice înaintea
acoperirii cuprinde unele operații: degresarea, decaparea și lustruirea
electrochimică.
Degresarea- are drept scop îndepartarea materialelor grase (grăsimi, uleiuri) de
pe suprafață prin dizolvarea, emulsionarea și saporificarea acestora. Se execută
de obicei cu ajutorul solvenților organici (petrol, benzina, toluen etc) sau cu
alcalii (silicați, fosfați sau detergenți organici).
Decaparea- constă în îndepărtarea oxizilor de pe suprafața pieselor prin
dizolvare în soluții de acizi.
Oxizii, parțial se dizolvă și parțial se desprind; suprafața metalului de care aderă
impuritatea este atacată, metalul se dizolvă și impuritatea se desprinde.
Decaparea se poate efectua chimic (prin simpla scufundare a pieselor în soluții
de acizi: H2SO4, HCl) sau electrochimic ( ca un proces anodic sau catodic).
Lustruirea chimică si electrochimică- se aplică atunci când nu se obține o
suprafață adecvată în urma lustruirii mecanice.

Are următoarele avantaje :

 este o operație rapidă
 are eficiență și productivitate mare
 permite obținerea de depuneri decorative
 marește rezistența la coroziune a obiectelor acoperite.
D.2 Galvanizarea
E un proces electrochimic prin care se acoperă suprafața unui metal cu un alt
metal ai carui ioni sunt disociați într-o soluție electrolitică (conducătoare de
electricitate).
Echipamentul de galvanizare (fig.1) constă dintr o baie electrolitică prin care
circulă un curent electric în baie găsindu-se 2 electrozi: un catod (de exemplu o
placă de metal care va fi acoperită cu un strat de Cu sau Ni) și polul pozitiv sau
anodul (un electrod fie insolubil în soluția de electrolit fie confecționat din
materialul care urmează a se depune).

Fig. 1 Schema de principiu a unei băi de galvanizare cu exemplificare depunere

strat de cupru

Între catod și anod se aplică o diferență de potențial iar curentul electric ce ia

naștere determină disocierea, transportul și depunerea ionilor de metal de la anod
la catod (piesa de acoperit). Intensitatea curentului influențează într-un raport
diferit proporțional stratul de metal depus prin galvanizare.
Cromarea este un procedeu cu cea mai largă utilizare datorită multiplelor calități
pe care le poseda stratul de crom depus electrochimic și anume: duritate mare,
rezistență deosebită la uzură, coeficient de frecare redus, luciu puternic,
stabilitate ridicată la factori corozivi și la temperaturi mari.
Acoperirile galvanice de crom au o nuanță albă-albăstruie, sunt netede și
lucioase.
Cromul are o rezistență mare la coroziune cu toate ca este un metal
electronegativ. Acest fapt se explică prin capacitatea sa puternică de a se pasiva
prin formarea la suprafață a unei pelicule de oxid de crom. Acoperirile cu crom
sunt termostabile până la 500oC, nu se oxidează și își pastrează aspectul
neschimbat. Peste această temperatură încep să se acopere cu pelicule colorate de
oxizi.
Electrolitul de cromare este acidul cromic (anhidrida cromică) iar pe lângă acesta
mai conține un radical acid numit „catalizator’’ care favorizează depunerea
catodică a cromului, fără care acesta nu se depune.
Ca și anozi se folosesc materiale insolubile în electrolit din aliaje de plumb cu 6-
8 % stibiu sau plumb cu 7-10% staniu etc.