OXIDAREA ELECTROCHIMICĂ A ALUMINIULUI

Obiective

Lucrarea prezintă o aplicaţie a electrolizei pentru obţinerea pe cale electrochimică, pe un

substrat de aluminiu, a unui strat de oxid de aluminiu pentru îmbunătăţirea rezistenţe la
coroziune şi colorarea stratului anodizat folosind un colorant.

Introducere

Aluminiul este un material esenţial şi valoros cu o mulţime de utilizări în societatea

industrială. Din punct de vedere chimic este un metal destul de reactiv. Aluminiul se oxidează,
la fel ca alte metale cum sunt fierul sau cuprul, dar atunci când aluminiul se oxidează acesta
formează un strat de oxid pe suprafaţă, strat care îl protejează împotriva coroziunii ulterioare. În
timp ce oxidul de fier se exfoliază de pe suprafaţă lăsând metalul de bază expus, oxidul de
aluminiu este foarte aderent la suprafaţa metalului şi de aceea oxigenul sau alte substanţe
chimice din mediu nu pot ajunge la suprafaţa metalului pentru a continua deteriorarea.
Unele metale pot fi protejate prin electrodepunere pe suprafaţa lor a unui metal mai puţin
reactiv. Cromul metalic de exemplu este electrodepus pe suprafeţe din oţel ale automobilelor,
ceea ce oferă atât protecţie dar poate fi şi o îmbunătăţire a aspectului.
În cazul procesului de electrodepunere ionii metalului sunt reduşi şi se depun pe
suprafaţa obiectului de acoperit. Obiectul acţionează drept catod în timpul procesului de
depunere.
Aluminiul poate fi protejat prin formarea deliberată, într-un mod controlat a unui strat de
oxid pe suprafaţa sa. Aceasta însemnă că suprafaţa aluminiului trebuie oxidată, proces care are
loc la anod nu la catod. Acest proces se numeşte oxidare electrochimică, anodizare, eloxare
sau aloxare şi poate fi considerat opusul electrodepunerii. O suprafaţă anodizată are avantajul
suplimentar de a putea fi uşor colorat de coloranţi organici.
În această lucrare va fi anodizată o piesă de aluminiu care va fi apoi colorată cu un colorant.
Realizând măsurători cantitative ale curentului se va calcula grosimea stratului anodizat.
Unele metale şi aliaje sunt protejate împotriva coroziunii prin acoperiri cu straturi
anorganice, realizate pe cale chimică sau electrochimică. Industrial se aplică frecvent pelicule
de oxizi, de fosfaţi şi de cromaţi. Prin acoperirea cu straturi de oxizi şi de fosfaţi se
îmbunătăţesc unele calităţi ale suprafeţelor metalice cum ar fi duritatea, rezistenţa la uzură,
proprietăţile electroizolante etc. Peliculele de oxizi şi de cromaţi se folosesc la finisarea
decorativă a pieselor, a carcaselor aparatelor de măsură şi control.
Suprafaţa aluminiului, în contact cu atmosfera, se acoperă în mod obişnuit cu un strat de
oxid de aluminiu, cu grosimea mai mică de 1m. Datorită grosimii reduse, a porozităţii mari şi a
rezistenţei mecanice scăzute, acest strat nu protejează metalul împotriva coroziunii. În cazul
aluminiului, folosirea altor metode de protecţie (acoperirea cu vopsele) este dificilă datorită
aderenţei slabe a vopselelor la suprafaţa substratului de aluminiu.

1
 Fig. 1. Structura stratului de oxid de aluminiu

Peliculele de oxid formate prin anodizare sunt poroase, au grosimi între 20-50 m
(doar în cazuri speciale ajungând până la 200 m), sunt termorezistente, stabile la acţiunea
vaporilor de apă şi a altor agenţi corozivi.
Cele mai mari dezavantaje ale acestor pelicule sunt elasticitatea limitată şi
higroscopicitatea ridicată.
Avantajele suprafeţelor anodizate sunt durabilitatea, stabilitatea culorilor, uşurinţa
întreţinerii, aspectul estetic, nivelul scăzut al costurilor de investiţie şi întreţinere, rezistenţa la
coroziune, rezistenţa la uzură, duritatea suprafeţei, rezistenţa electrică.
Domeniul de utilizare al eloxării este foarte larg, eloxarea executându-se în scop
decorativ, protector, ca bază pentru alte depuneri electrolitice, ca strat izolant şi pentru
îmbunătăţirea unor proprietăţi mecanice. Este utilizat la structuri arhitecturale de diverse tipuri,
în produse comerciale şi rezidenţiale de construcţii, echipamente de preparare a hranei,
mobilier, echipamente sportive şi bărci, componente ale autovehiculelor, exterioare la construcţii
cum ar fi vitrine, pereţi despărţitori şi sisteme de acoperişuri.
Pentru creşterea rezistenţei la coroziune pelicula de oxid se îngroaşă prin oxidare
chimică sau electrochimică. Eloxarea în scop protector şi decorativ este cel mai răspândit dintre
procedeele de oxidare superficială.
Calităţile peliculelor de oxid de aluminiu se îmbunătăţesc prin introducerea piesei eloxate
în apă la 90C. Acest procedeu poartă numele de compactizare. Închiderea porilor este
determinată de hidratarea oxidului de aluminiu, cu formare de cristale de tip Al2O3nH2O, care,
având greutate specifică mică şi volum mare, astupă porii peliculei. Eloxarea urmată de
compactizare se numeşte eloxare dură.

Fig. 2. Sigilarea porilor peliculei cu oxidul de aluminiu hidratat prin procesul de compactizare

2
 Peliculele de oxid pot fi impregnate cu diferite substanţe, ca de exemplu parafina,
lacurile de izolare sau polimeri. Impregnarea micşorează higroscopicitatea peliculei şi creşte
rezistenţa la coroziune. Oxidul de aluminiu fiind foarte poros are o mare capacitate de absorbţie
a coloranţilor organici şi anorganici şi a vopselelor anticorosive, obţinându-se astfel acoperiri
estetic–decorative.

Fig. 3. Tipuri de acoperiri decorative obţinute prin impregnare sau depunere electrolitică

Eloxarea se realizează într-o instalaţie de electroliză în care piesa de eloxat este plasată
la anod, iar drept catod se foloseşte o placă din plumb. Ca electrolit se pot folosi acid sulfuric,
acid oxalic, acid boric, acid sulfamic sau acid cromic. Cel mai adesea, ca electrolit, se foloseşte
soluţie de H2SO4 2M, la temperaturi de 15–30C. Se lucrează la o tensiune de 12–15 V
realizându-se densităţi de curent variabile, de la câţiva A/dm2 la început până la câteva sute de
mA/dm2 la sfârşit.
Reacţiile electrochimice care au loc în timpul electrolizei sunt prezentate în continuare.
Acidul sulfuric, care este un electrolit tare, disociază potrivit reacţiei:
H 2SO4  2H + +SO 42- (1)
Ionii de hidrogen obţinuţi se deplasează spre catod, unde sunt reduşi la hidrogen gazos:
2H   2e  H 2  (2)

În acelaşi timp, anionii încărcaţi negativ (hidroxid OH–, sulfat, SO42– şi posibil anioni oxid)
se deplasează spre anod. Sarcina electrică din circuit produce generarea la anod a ionilor de
aluminiu încărcaţi pozitiv Al3+, care la rândul lor se deplasează spre catod. La suprafaţa
anodului aceştia reacţionează cu ionii oxid / hidroxid cu formarea oxidului de aluminiu (în cazul
hidroxidului, ionii de hidrogen sunt eliberaţi în soluţie).
Reacţiile care au loc la anod:
Al  Al3  3e (3)
3 2
2Al  3O  Al 2 O3 (4)

2Al3  3OH   Al2 O3  H  (5)

Reacţia totală de la anod:

2Al  3H 2 O  Al 2 O 3  6H   6e  (6)

3
 Se poate lucra şi în curent alternativ, situaţie în care atât la anod cât şi la catod se pun
piese de aluminiu ce urmează a fi oxidate, dar peliculele de oxid astfel obţinute sunt foarte
poroase.
Dacă se doreşte obţinerea unor pelicule de oxid groase şi cu proprietăţi deosebite,
puritatea aluminiului supus oxidării trebuie să fie foarte ridicată.
Stratul de Al2O3 format prin oxidare anodică este incolor şi translucid. Acesta poate fi
colorat atunci când se doreşte o finisare decorativă. Colorarea se poate realiza prin următoarele
metode: adsorbţie de coloranţi, electrodepunere a oxizilor metalici coloraţi în porii stratului,
oxidare anodică a aluminiului într-un electrolit adecvat, care produce direct un strat de oxid
colorat pe anumite aliaje de aluminiu.

Aparatura şi modul de lucru

1. Obţinerea stratului de oxid de aluminiu
Eloxarea se va realiza în soluţie de acid sulfuric H2SO4 2M, la o tensiune şi o densitate
de curent de care se va calcula (se va nota intensitatea curentului afişată şi se va calcula
densitatea de curent prin raportul valorilor intensităţii exprimată în amperi şi a suprafeţei de
lucru exprimată în dm2), folosind un montaj clasic de electroliză, care conţine un catod din
plumb, anodul din aluminiu şi o sursă de curent continuu, echipată cu aparate de măsură
(ampermetru, voltmetru).

Fig. 4. Schema instalaţiei pentru oxidarea anodică a aluminiului: sursă stabilizată de curent (inclus
ampermetru, voltmetru, întrerupător), catod din plumb (K–), anod din aluminiu (A+)

Procesul de eloxare este precedat de pregătirea piesei din aluminiu. În acest scop
suprafaţa probei se curăţă cu hârtie abrazivă, se spală cu apă pentru îndepărtarea pulberii
metalice şi apoi se degresează prin introducerea piesei timp de 1 minut într-o soluţie de NaOH
20%, la temperatura camerei (se observă o degajare intensă de hidrogen gazos).
Se măsoară dimensiunile şi se calculează suprafaţa totală a plăcuţei din aluminiu
imersată în baia de electroliză.
Piesa degresată, după spălare cu apă distilată, se introduce în baia de electroliză şi se
leagă la polul pozitiv (anod) al sursei de curent. La polul negativ (catod) se leagă electrodul din
plumb, iar ca electrolit se foloseşte o soluţie de H2SO4 2M. Instalaţia de electroliză se pune în

4
funcţiune prin deschiderea sursei; se reglează intensitatea curentului astfel încât densitatea de
curent să fie cuprinsă în intervalul 1,0–1,5 A/dm2. Durata procesului de electroliză este de 40
minute. Temperatura soluţiei se menţine sub 250C. Se reglează tensiunea la borne dată de
sursă la valoarea anunţată de cadrul didactic şi se citeşte intensitatea curentului.
Densitatea de curent, i, se calculează cu relaţia:

I
i (7)
S

unde I-intensitatea curentului (A), S-suprafaţa de lucru (dm2)

Se porneşte sursa de curent şi se creşte tensiunea încet până se ajunge la valoarea
dorită. Curentul trebuie să crească şi apoi să rămână constant după primele minute ale
anodizării.
Observaţie: Pe parcursul determinării se urmăreşte ca tensiunea să rămână constantă.
Dacă curentul scade la începutul procesului, această scădere indică probleme la conexiunile
dintre elemente.
2. Colorarea şi compactizarea stratului de Al2O3

Colorarea stratului de Al2O3 depus se realizează prin introducerea piesei eloxate în

soluţie apoasă cu colorant. Procesul de sigilare a porilor se realizează pentru a împiedica filmul
să se mai coloreze, să fie absorbant, să reacţioneze, să se corodeze.
La finalul determinării, pentru vizualizarea şi verificarea stratului depus, piesa eloxată se
spală cu apă distilată şi se introduce într-un pahar cu o soluţie apoasă de colorant la
temperatura de 90C, timp de 15 minute.

Pentru sigilarea porilor, piesa eloxată se introduce apoi într-un pahar cu apă distilată la
temperatura de 90C, timp de 10 minute.

3. Verificarea calităţii stratului de Al2O3

Continuitatea stratului de Al2O3 se verifică cu ajutorul soluţiei de sulfat de cupru (CuSO4).

Aceasta este picurată pe suprafaţa eloxată, prin punerea în evidenţă a punctelor negre care
apar în locurile neacoperite din stratul de oxid, unde are loc astfel cuprarea aluminiului.
Verificarea se consideră corespunzătoare dacă pe suprafaţa testată nu a apărut cupru metalic.
Verificarea nu se aplică decât straturilor subţiri cu grosime de max. 5 m.
Stabilitatea la coroziune a peliculelor oxidice depuse poate fi apreciată în funcţie de
timpul în care o picătură din soluţia ce conţine 3 g K2Cr2O7, 25 ml HCl (d = 1,16 g/cm3) şi 75 ml
apă, pusă pe suprafaţa peliculei, îşi schimbă culoarea din galben în verde. Schimbarea de
culoare se datorează reducerii ionilor de Cr6+ la Cr3+ după dizolvarea peliculei de Al2O3, conform
reacţiilor:

Al2 O3  6HCl  AlCl3  3H 2 O (7)

2Al  K 2 Cr2 O7  3H 2 O  2Al(OH)3  K 2 Cr2 O 4 (8)

5
 Astfel, proprietăţile protectoare ale peliculei de oxid Al2O3 se determină punând o
picătură din soluţia apoasă de K2Cr2O7 în HCl pe suprafaţa probei care a fost oxidată. Se
cronometrează timpul în care picătura îşi schimba culoarea în verde. Pelicula se consideră
suficient de rezistentă dacă timpul de schimbare a culorii picăturii nu este mai mic de 5 minute
la temperatura de 200C; 3,5 minute la 250C şi respectiv 2,5 minute la 300C.

Prelucrarea şi prezentarea rezultatelor

Referatul lucrării trebuie să cuprindă:

 Schema instalaţiei de lucru
 Descrierea sumară a lucrării
 Prezentarea rezultatelor experimentale sub formă de tabel
 Concluzii.

Rezultatele experimentale se trec în tabelul următor:

Timp de Energia
Nr. Tensiune, Intensitatea Suprafaţa de Densitate de
2 2 electroliză, consumată,
probei V curentului, A lucru, dm curent, A/dm
min Wh

1.

2.

Se calculează:
- suprafața de lucru a electrodului de aluminiu, S (m2);
- densitatea de curent utilizată pentru oxidarea electrochimică a fiecărei probe, i
(A/dm2)
- puterea (P) exprimată în W (Watt) utilizând relația:
o P=U·I este puterea W
- cantitatea de energie (E) consumată pentru oxidarea electrochimică a fiecărei probe
utilizând relația:
o E= U·I·t
- consumul de energie raportat la suprafaţa oxidată (Es) utilizând relația:
o Es= E/S
- costul operaţiei de oxidare raportată la unitatea de suprafaţă dacă prețul energiei
este de 0,36047 lei/kWh.