1Introducere

Aluminiu este cel mai raspndit metal n scoarta terestr, iar printre elemente ocup
locul al treilea n urma oxigenului si siliciului. Datorit activittii sale chimice mari, se
gseste n natur numai sub form de compusi. mpreun cu oxigenul si siliciul formeaz
82,58% din scoarta terestr.
Aluminiul este cunoscut nca din antichitate si era utilizat de ctre greci si romani.
Denumirea de aluminiu vine de la latinescul "alumen" care este folosit pentru a denumi
substante astringente.
Primele ncercri de separare ale aluminiului dateaz din anul 1810 si apartin
fizicianului englez Davy , care a efectuat electroliza hidroxidului de aluminiu usor
umezit, dispus ntr-o atmosfer de hidrogen, ntr-o pila Volta, folosind n calitate de anod
platina, iar n calitate de catod, o sarm de fier. n urma acestui proces s-a obtinut un aliaj
Al-Fe, din care ins nu s-a reusit s se separe aluminiu.
Prima dat aluminiu a fost descoperit n anul 1827 de un chimist german Wohler
care a obtinut primele 30g de aluminiu sub form de bobite.
n anul 1854 Saint-Claire-Deville, a folosit metoda lui Wohler pentru obtinerea
industriala a aluminiului, inlocuind potasiul cu sodiu, iar clorura de aluminiu, instabil si
higroscopic, cu clorur dubl de aluminiu si sodiu.
La sfrsitul secolului al XIX-lea, metoda lui Saint -Claire-Deville a fost nlocuit,
fiind aplicat procedeul de extragere a aluminiului prin electroliza aluminei dizolvat n
criolit topit, procedeu aplicat si n prezent n metalurgia acestui metal.
1810 - Davy obtine aliajul fier-aluminiu pe cale electrolitic;
1821 - Berthie descoper bauxita;
1824 - Oersted obtine n stare elementar metalul;
1827 -Wohler produce aluminiu sub form de pulbere prin reducerea cu potasiu a
clorurii sale;
1854 - Sainte-Claire-Deville toarn primul lingou de aluminiu;
1886 - Herault si Hall descoper si breveteaza procedeul de electroliz a aluminei
dizolvate n criolit topit;
1890 - Bayer descoper procedeul de fabricare a aluminei prin atacul bauxitei cu solutii
de sod caustic;
1903 - Odam realizeaz sudarea autogen a aluminiului cu ajutorul fluxurilor;
1905 - Betts stabileste principiile rafinarii electromagnetice a aluminiului;
1905 - Claessen demonstreaza posibilitatile de mbunatatire a proprietatilor aliajelor de
aluminiu prin clire;

1906 - Wilm aplic aluminiului aliajul tip duralumin tratamentul termic de clire si
mbtrnire;
1911 - De Saint-Martin determin principiile de baz ale anodizrii aluminiului si
aliajelor sale;
1920 - Pacz imbuntteste proprietatile aliajelor de aluminiu-siliciu prin modificarea cu
sodiu;
1920 - Hoopes - elaborarea aluminiului de inalt puritate;
1926 - Soderberg introduce la electroliza anozi continui;
1932 - Gadeau aplic pe scar industrial tehnologia de rafinare electrolitic;
1938 - aparitia unor publicatii despre proprietatile aluminiului ultra pur.
Principalul minereu din care se extrage aluminiul este bauxita, contine aproximativ 60%
aluminiu.
Bauxita se gaseste n muntii Bihorului, Grecia, Turcia si n Ungaria.
Principalele elemente de aliaje sunt, Mg, siliciu, cupru, Mn.
foarte mare de minerale ce contin oxizi, silicati. Cateva dintre mineralele ce contin
aluminiu sunt: bauxita Al2O3*nH2O, corindonul Al2O3, hidrargilitul Al(OH)3,
ortoclazul K(AlSiO8), albitul Na(AlSi3O8), anortitul Ca(Al2Si2O8), alaunitul
KAl(SO4)2*2Al(OH)3, nelelinul Na(AlSiO4), criolitul Na3(AlF6).
Industrial aluminiul se obtine aproape n ntregime prin descompunerea electrolitic a
aluminei pure dizolvate ntr-o topitur de criolit cu adaus de fluorur de calciu. Prin
electroliz se obtine "aluminiul tehnic primar" numit si "aluminiu tehnic pur" care
contine de la 0,2% la 1% impuritati metalice (Fe, Si, Ca, Ti, Na) si nemetalice (alumina,
electrolit, carbura de aluminiu, gaze). n tara noastra sunt standardizate urmatoarele marci
de aluminiu tehnic pur: Al 99,8, Al 99,7, Al 99,6, Al 99,5, Al 99,4, Al 99 si AIE.

1.2Scurt istoric
Scurt istoric al aluminului
Aluminiul este bine cunoscut ca metal, avnd un domeniu de aplicabilitate larg, de la
uz casnic la nave maritime i avioane.
Istoria aluminiului ncepe n anul 1825, o dat cu obinerea unei mici cantiti de ctre
fizicianul danez Oested. Doi ani mai trziu, chimistul german Wohler obinea sub form
de granule 30 grame de aluminiu. ncepnd cu 1886, producia mondial a crescut

progresiv datorit proceselor electrolitice de obinere a aluminiului, ajungndu-se n

prezent la peste 40% din producia total de metale neferoase.
Aluminiul este rspndit n natur n proporie de aproximativ 7,5%, ocupnd locul al
3-lea dup oxigen i siliciu. Se gsete att n stare natural ct i n compui (silicai,
feldspai, spineli, oxizi hidratai, etc.). Exist peste 250 minerale cu coninut de aluminiu,
40% fiind alumino-silicai, dintre cele mai cunoscute amintim: corindon, boehmit,
diaspor, hidrargilit, cianat, andaluzit, caolinit. Cele mai rspndite minereuri cu coninut
de aluminiu sunt: bauxita (60% aluminiu), alunitul, nefelinul, argila i caolinul. n
prezent, bauxita reprezint materia prim de baz pentru extragerea aluminiului.
Zcmintele de bauxit se gsesc n Munii Bihorului, iar pe plan mondial n: Grecia,
Turcia, Ungaria, Italia, Frana, China, Guineea.
Industrial, aluminiul se obine aproape n ntregime prin descompunerea electrolitic a
aluminei pure dizolvate ntr-o topitur de criolit cu adaus de fluorur de calciu. Prin
electroliz se obine aluminiul tehnic primar numit i aluminiu tehnic pur care
conine de la 0,2% la 1% impuriti metalice (Fe, Si, Ca, Ti, Na) i nemetalice (alumin,
electrolit, carbur de aluminiu, gaze). n ara noastr sunt standardizate urmtoarele mrci
de aluminiu tehnic pur: Al 99,8, Al 99,7, Al 99,6, Al 99,5, Al 99,4, Al 99 i AIE.
Aluminiul de nalt puritate se obine din aluminiul tehnic filtrat, splat cu gaz sau
degresat, prin rafinarea electrolitic cu anod solubil n sruri topite cunoscute sub numele
de rafinare n trei straturi. Acest aluminiu conine de la 0,05% la 0,1% impuriti, n ara
noastr fiind stabilizate trei mrci Al 99,99, Al 99,95 i Al 99,90.
Aluminiul extra pur se obine prin topirea zonal, distilarea halogenurilor inferioare sau
electroliza compuilor organici ai aluminiului de nalt puritate, gradul de puritate putnd
ajunge pn la 99,999995%.

2.1Proprietile aluminiului
2.1.1Proprieti fizice

Aluminiu este un metal alb argintiu, care cristalizeaza in sistemul cubic cu fete
centrate. Este un metal usor mai putin dur decat cuprul. Aluminiu este un foarte bun
conducator de caldura si electricitate. Conductibilitatea electrica si cea termica sunt
aproximativ pe jumatate cat la cupru. Aluminiu este foarte plastic; poate fi laminat, batut
in foi foarte subtiri sau transformat in sarma fina.
a) Caracteristici atomice: pn la temperatura de topire (6600 C), aluminiul pur nu
prezint stri alotropice. Are o reea cristalin cubic cu fee centrate. Prezint un
singur izotop stabil i 4 izotopi radioactivi. Greutatea specific la 200C este =2,7 x
10-3 kg/m3 . Aceasta este variabil uor, n funcie de puritate i temperatur.
b) Caracteristici electrice i magnetice: este bun conductor termic i electric.
Comparativ cu cuprul, aluminiul are o eficacitate mai mare. Rezistivitatea i
conductivitatea sunt influenate de gradul de puritate, de natura impuritilor, gradul de
deformare i de temperatura acestuia. Aluminiul este puin paramagnetic, avnd
susceptibilitate magnetic pozitiv. Aceasta este influenat de puritate i temperatur.
c) Caracteristici termice i termodinamice: temperatura de topire crete o dat cu
puritatea aluminiului. La topire, volumul crete n funcie de puritate. Principalele
caracteristici termice sunt:
- temperatura de topire: 6600 C
- temperatura de fierbere: 24800 C
- cldura latent de topire: 387,6 KJ/Kg
- cldura latent de vaporizare: 10790 KJ/Kg
Aluminiul are un coeficient de dilatare liniar ridicat comparativ cu alte metale.
Acest coeficient este foarte puin influenat de puritate, el variind proporional cu
temperatura.
d) Caracteristici optice i acustice: aluminiul este reflectorizant pentru lumin i radiaii
termice. Aluminiul pur reflect 90% din lumina. Puterea de reflecie a aluminiului este
mare i variaz n funcie de lungimea de und a radiaiei incidente. n spectrul vizibil
puterea de reflexie a aluminiului este depit de cea a argintului.

2.1.2 Proprieti chimice

Aluminiul este un element activ din punct de vedere chimic. Desi are caracter puternic
electropozitiv la temperatura obisnuita aluminiul pur devine stabil in aer, deoarece este

aparat de pelicula subtire de oxid de aluminiu format la suprafata lui. Tot asa de stabil
este fatade apa. Formarea peliculei de oxid de aluminiu care protejeaza metalele de
actiunea aerului si umezelii poate fi impiedicata prin analgamarea suprafetei aluminiului.
De aceea, o bucata de tabla de aluminiu analgamata prin frecarea suprafetei cu o solutie
concentrata de clorura mercurica sau pulbere de oxid de mercur sau direct cu mercur,
expusa la aer, se acopera cu eflorescente albe datorita formarii hidroxidului de aluminiu.

Aluminiul are o activitate chimic ridicat. n aer liber, uscat, la temperatura

obinuit, aluminiul se conserv foarte bine datorit reaciei cu oxigenul din atmosfer.
Se acoper cu un strat aderent i compact de oxid de aluminiu, foarte rezistent i protector
fa de agenii corozivi. La temperatura mediului ambiant, apa nu reacioneaz cu
aluminiul. Apa srat atac superficial aluminiul, formnd un strat complex de oxid.

2.1.3 Reaciile aluminiului cu diverse elemente:

- Azot: reacia are loc la peste 6500 C, formndu-se AlN care hidrolizeaz uor cu
formarea de hidroxid de aluminiu i amoniac.
- Oxigen: reacie energetic cu formare de Al2O3 , strat de oxid cu proprieti izolatoare
cu rezisten mare la temperaturi ridicate. Oxidarea devine mai accelerat la temperaturi
peste cea de topire.
- Hidrogen: nu are reacie, n schimb hidrogenul se dizolv n aluminiu lichid i n
materialul solid. - Carbon: reacie n aer liber la 20000 C cu formare de Al4C3 care se
descompune n grafit la peste 20000 C.
- Halogeni: reacie energic cu vaporizare fr topire.
Aluminiul este rezistent la medii corozive cu valori ale pH-ului ntre 4 i 6.
Elementele de aliere, n special fier i siliciu, scad rezistena la coroziune.
n stare solid metalele pot fi parial solubile (Cu, Mg, Zn, Mn, Cr, Ni) sau practic
insolubile (Fe, Sn, Pb, Si, Sb).

2.1.4Proprieti mecanice
Aliajele de aluminiu au limite de curgere de la 70 la 700 N/m2 . La temperaturi
sczute, limita de curgere crete i, spre deosebire de oeluri, aliajele de aluminiu nu
devin fragile. Datorit acestei proprieti se justific utilizarea aliajelor de aluminiu
pentru fabricarea cisternelor pentru transportul azotului lichid (-1960 C).

2.1.4 Proprieti tehnologice

Aluminiul se prelucreaz bine prin turnare i deformare plastic. Prin turnare se
obin piese complexe datorit unei bune fluiditi, a contraciei moderate i a
temperaturilor de turnare joase. (680 7300 C). prin deformare plastic se obin profile
simple i complexe, evi, table srme folii.
Principalele procedee tehnologice de prelucrare a aluminiului i aliajelor sale sunt:
- laminarea
- extrudarea
- tragerea
Mai poate fi prelucrat prin procedee de deformare plastic fr o nclzire
important, precum: matriare, ambutisare, tanare. Aluminiul i aliajele sale se
prelucreaz bine n intervalul de temperatur 350 - 4500 C. nivelul temperaturii de
recristalizare variaz cu puritatea aluminiului, acesta fiind un element important n
stabilirea condiiilor de deformare plastica. Astfel, pentru puritate 99,99%, temperatura de
recristalizare este de 150 - 2000 C, iar pentru 99,9999% este de - 500 C. temperatura de
recoacere se situeaz ntre 370 - 4000 C.

2.1.5Utilizri
Folosirea aluminiului ca material pentru construcii mecanice i metalice este limitat
din cauza proprietilor de rezisten sczute. Totui, o serie dintre proprietile
aluminiului fac ca acest metal s fie deosebit de apreciat pentru o serie de aplicaii.
Astfel, plasticitatea mare a aluminiului permite ca din el s se obin prin deformare
plastic produse foarte subiri ca foliile utilizate pentru ambalaje n industria alimentar;
conductibilitatea electric mare, 65% din cea a cuprului determin ca aluminiul s fie
mult utilizat ca material pentru conductorii electrici; rezisten mare la coroziune permite
folosirea aluminiului n industria chimic i alimentar. Aluminiul este utilizat pe scar
larg ca baz pentru o serie important de aliaje.

3.1 Aliaje pe baz de aluminiu

Principalele elemente de aliere ale aluminiului sunt Cu, Mg i Zn, la care se adug Mn, Ni,
Cr, Fe, alierea avnd ca principiu i mbuntirea caracteristicilor de rezisten mecanice ale
acestuia.
Cele mai rspndite i utilizate aliaje sunt aliajele din sistemele Al-Cu, Al-Cu-Mg, Al-Mg-Si,
Al-Zn-Mg, Al-Zn-Mg-Cu, Al-Mg, Al-Mn, Al-Si.

Fig. 3.1..

3.2 Clasificarea aliajelor pe baz de aluminiu

3.2.1 Aliaje pe baz de aluminiu se impart n:
a) aliaje deformabile :nedurificabile prin tratament termic
: durificabile prin tratament termic.
b) aliaje pentru turntorie;
c) aliaje obtinute prin metalurgia

pulberilor.

Aliajele deformabile se mpart n aliaje deformabile nedurificabile prin tratament termic

si aliaje deformabile durificabile prin tratament termic.

ALIAJE DE ALUMINIU DEFORMABILE,NEDURIFICABILE PRIN

TRATAMENT TERMIC

In mod obisnuit, aliajele deformabile Al-Cu si Al-Mg se introduce si in mici cantitati

de mangan(0,2-0,6% /MN) cu scopul de a le mari rezistenta mecanica si la coroziune. Influenta
pozitiva a manganului este folosita in utilizarea aliajului binar Al-Mn,cu 1-1,5%Mn.
Aliajele Al-Mg ce contin mai mult de 1,4% Mg au n alctuire structural solutie
solid si compusul Al8Mg5. Aliajele deformabile contin pn la 7% Mg; dintre acestea, cele ce
contin pn la 5% Mg nu se durific prin tratament termic, iar cele ce contin peste 5% Mg pot fi
durificate prin tratament termic ns efectul durificrii este foarte mic. Avnd n vedere faptul c
aliajele din acest sistem contin o serie de impuritti, structura lor este alcatuit din solutie solid,
compusul Al8Mg5 si alte faze intermediare, care se dispun de obicei la limitele grauntilor de
solutie solid.

Aliajele Al-Mg au o rezistent mecanic ridicat asociat cu o bun plasticitate, ele

putndu-se deforma plastic la rece foarte usor, au rezistent la coroziune ridicat si o bun
sudabilitate. Propriettile mecanice si caracteristicile tehnologice ale aliajelor Al-Mg pot fi
modificate prin alierea, cu diferite elemente ca: Ti, B, Mn, Cr, Cu, Fe, Zr, Be, Li. Titanul si borul
actioneaz asupra mrimii de graunte finisnd granulatia, manganul si cromul mresc rezistenta
mecanic si rezistenta la coroziune, siliciul mreste fluiditatea, cuprul mpiedic susceptibilitatea
la coroziune pitting, fierul si zirconiul mresc temperatura de recristalizare, beriliu si litiu reduc
gradul de oxidare al magneziului la elaborare.
Aliajele Al-Mg avnd rezistenta mecanic ridicat n comparatie cu aluminiul au o larg
utilizare n constructii metalice, n industria constructoare de masini, n transporturi, n aviatie si
n industria de armament.
Aliajele Al-Mn contin de obicei 1-1,7% Mn. Deoarece solubilitatea compusului Al 6Mn n
aluminiu este variabil cu temperatura, teoretic aceste aliaje pot fi durificate prin tratament
termic. Aliajele Al-Mn au aceleasi utilizari ca si aliejele Al-Mg. Aliajele deformabile
nedurificabile, prin tratament termic din sistemul Al-Mn-Mg contin pn la 3% Mg si 1-1,5%
Mn; sunt caracterizate prin rezistent mecanic ridicat, plasticitate bun, rezistent la coroziune
mare si sunt usor sudabile.
Aliajele deformabile nedurificabile prin tratament termic din sistemul Al-Ni-Fe contin
circa 1% Ni si 0,6% Fe; au rezistent bun la coroziune, n ap la temperaturi si presiuni ridicate
si sunt utilizate n energetica nuclear.
Aliajele deformebile nedurificabile structural din sistemul Al-Sn-Ni-Cu au proprietti
antifrictiune foarte bune fiind utilizate la confectionarea lagrelor n industria automobilelor.

Aliaje de aluminiu durificabile prin tratament termic

Aceasta grupa cuprinde aliaje cu elemente care au solubilitatea n aluminiu relativ
ridicat: Cu, Mg, Zn, variatia solubilittii acestora cu temperatur permitnd aplicarea
tratamentelor termice. Din aceast clas mai des sunt utilizate aliaje din sistemele Al-Cu, Al-CuMg, Al-Mg-Si, Al-Zn-Mg, Al-Zn-Mg-Cu, Al-Cu-Ni-Mg. Reprezentantul tipic al acestor aliaje
este aliajul Al-Cu cu circa 4,0-5,5%.
Aliaje deformabile, durificabile prin tratament termic din sistemul Al-Cu sunt formate n
solutie solid si compusul CuAl2. Deoarece aceste aliaje contin o serie de elemente ca
impuritti sau ca elemente de aliere n structura lor apar si alte faze intermetalice, care fie se
dizolv n solutia solid favoriznd durificarea, fie sunt insolubile dispunandu-se la limitele de
graunti. Caracteristicile tehnologice si de expluatare ale aliajelor Al-Cu sunt puternic influentate
de prezenta elementelor de aliere. Siliciul mreste rezistenta mecanic, micsoreaz ductilitatea si
rezistenta la oboseal, influenteaz comportarea la tratament termic, reduce rezistenta la cald si
rezistenta la fluaj. Magneziu mareste rezistenta mecanic si duritatea, influenteaz comportarea
la tratament termic.
Aliajele din sistemul Al-Cu-Mg sunt formate din solutie solid si compusii: CuAl 2,
CuMgAl2, CuMg4Al6. Compusii intermetalici prezenti n structur influenteaz asupra
comportrii la tratamente termice, influenta lor manifestndu-se n functie de marimea raportului
Cu:Mg. n aliajele cu raport Cu:Mg mai mare de 8:1 faza durificatoare este CuAl 2, n cele pentru
care raportul este cuprins ntre 8:1 si 4:1 fazele durificatoare sunt CuAl 2 si CuMgAl2, n aliajele
la care raportul este cuprins ntre 4:1 si 1,5:1 faza durificatoare este CuMgAl 2 si n alijele pentru
care raportul este sub 1,5:1 durificarea se face prin participarea compusului CuMg 4Al6. Aliajele
Al-Cu-Mg dup imbtrnirea natural au o rezistenta mecanic ridicat, asociat cu o plasticitate
buna comparabil cu plasticitatea obtinut la recoacere. Comportarea la tratamente termice si
caracteristicile mecanice ale aliajelor Al-Cu-Mg este puternic imfluentat de prezenta
impurittilor sau elementelor de aliere astfel: manganul mareste rezistenta mecanic dar la
continuturi mai mari de 1% micsoreaza mult plasticitatea, siliciul mreste rezistenta mecanic si
mbuntteste comportarea la mbtrnirea artificial, nichelul mreste refractaritatea, fierul la
continuturi mai mari de 0,5 micsoreaz rezistenta mecanic.

Aliajele Al-Cu-Ni sunt aliaje cu rezistent mecanic mare att la temperaturi joase ct si
la temperaturi ridicate. n aliajele de tip Y durificarea la mbtrnire se datoreste compusilor
ternari (CuNi)2Al3 si Cu4NiAl7, fiind posibil si prezenta unui compus cuaternar ce contine n
plus Mg.
O alt categorie de aliaje deformabile durificabile prin precipitare o constitue aliajele AlMg-Si. Structura aliajelor din acest sistem este relativ simpl, fiind alcatuit din solutie solid
si compus Mg2Si.
Aliajele Al-Mg-Si sunt utilizate n industria constructoare de masini datorit caracteristicilor
de rezistent mecanic ridicate, rezistentei la coroziune bune, prelucrabilittii prin aschiere si
sudabilittii foarte bune. O parte din aceste aliaje sunt utilizate pentru executarea unor obiecte
decorative.
Aliajele Al-Mg tehnice conin pn la ntre 0,5 i 15% Mg i au structura conform diagramei
de echilibru Al-Mg (figura .6). Se caracterizeaz prin rezisten mecanic apreciabil, rezisten
bun la coroziune, densitate mai mic fa de celelalte aliaje,prelucrabilitate bun prin achiere i
pot fi lustruite excelent.
Tot n categoria aliajelor deformabile durificabile prin tratament termic sunt incluse si
aliajele din sistemul Al-Zn-Mg, aliaje caracterizate prin rezistent mare la coroziune. Aceste
aliaje contin 2-8% Zn, la care se mai adaug Cu, Fe, Si, Cr, Mn, Ti, Ag.

3.2.2Aliaje de aluminiu pentru turnatorie

Numeroase aliaje cu baza de aluminiu indeplinesc conditiile tehnologice necesare pentru
a fi turnate cu success in piese(fluiditate ridicata, tendinta redusa sau moderata catre formarea de
retasura, porozitate si fisurare la cald) si pot atinge caracteristici mecanice satisfacatoare,
asociate cu o buna rezistenta la coroziune.

Caracteristicile de turnare sunt mai bune la aliajele care contin amestec eutectic, motiv
pentru care aliajele de turnatorie au continuturi mai ridicate de elemente de aliere decat cele
deformabile.
Aliajele de turnatorie fac parte din sistemele binare Al-Mg,Al-Si si Al-Cu sau din cele
ternare Al-Cu-Si, Al-Cu-Mg(cu magneziu ridicat),Al-Si-Cu si Al-Si-Mg, ultimele doua sisteme
cu continut de siliciu scazut(2-4%Si) sau ridicat(8-12%Si).La acestea se adauga aliajele cu zinc,
din sistemele Al-Zn-Mg si Al-Zn-Si.
In unele aliaje se adauga elemente modificatoare ale procesului de solidificare destinate
finisarii granulatiei primare(Ti,Zr,B,V)sau modificarii si finisarii morfologiei cristalelor primare
preeutectice sau a eutecticului insusi(Na, Sr,Sb,Li,Mg s.a)

ALIAJE ALUMINIU-CUPRU
Aliajele aluminiu-cupru constituie una din principalele grupe din aliajele de aluminiu, avand o
importan deosebit din punct de vedere tehnic.
Aliajele grupei aluminiu-cupru, in STAS 201/2-71 sunt simbolizate si au compozitia chimica
aratata in tabelul 3.1.1

Marca
aliajului
ATCu4Si
ATCu4Ti
ATCu4MgTi

%Cu
4,0-5,0
4,0-5,0
4,0-5,0

%Si

%Mg

0,8-1,1
-

0,2-0,35

%Ni
-

%Ti

%Al

0,1-0,3
0,1-0,3

REST
REST
REST

ATCu4Ni2Mg2
ATCu8
ATCu10Mg

3,5-4,5
7,0-8,5
9,0-11,0

1,4-2,0
0,2-0,4

1,7-2,0
-

REST
REST
REST

Tabelul 3.1.1 Aliaje Al-Cu STAS 201/2-71

Dup cum se mai observ, in afara cuprului se mai folosesc ca elemente de
aliere:siliciul,magneziul, nichelul,titanul.
Aliajele Al-Cu cristalizeaza conform diagramei de echilibru Al-Cu (fig.) unde - solutie
solida de Cu in Al, cu solubilitate variabila cu temperature si retea CFC iar - compusul Al2Cu
dur si fragil. Aliajele industrial contin pana la 12% Cu si se clasifica in aliaje deformabile (2-6%
Cu) si de turnatorie (4-12% Cu).

Figura( ) Diagrama de echilibru Al-Cu

Aliajele Al-Cu de turnatorie contin 4-10% Cu si pot fi simple sau complexe(Mg,Ni,Ti). Au
proprietati de turnare mai reduse (fluiditate mica,tendinta de a forma crapaturi la cald, dar pot fi
durificabile prin tratament termic.
Aliajele Al-Cu deformabile sunt complex aliate pentru cresterea rezistentei mecanice (Mg,
Mn, Si, Fe) si la coroziune (Ni, Mn). Dintre cele mai utilizate sunt : aliajele de tip duraluminiu
(Al-Cu-Mg-Mn): -slab aliate: 2,0-3,5% Cu; 0,2-0,5% Mg; 0,2-0,5% Mn);

-normal aliat: 3,5-4,5% Cu; 0,3-0,8%Mg; 0,3-0,8%Mn;

-bogat aliat:4,6-5,2%Cu; 0,6-1,8%Mg; 0,6-1,2%Mn.
Sunt aliaje usoare, susceptibile de durificare prin tratament termin. Cele slab aliate sunt cu
plasticitate marita, cele bogat aliate sunt inalt rezistente.
In stare de echilibru duraluminiul are structura formata din solutie solida pe baza de
aluminiu si o serie de compusi intermetalici soluble (Al2Cu, Mg2Si, Al2Cu Mg (faza S), Al3Mg2,
Al5Cu Mg (faza T) etc, si compusii insolubili (Al6Mn, Al2Cu2Fe, etc).
Datorita solubilitatii variabile cu temperature a compusilor in solutia solida , duralumiul
se poate durifica prin calire de punere in solutie, urmata de imbatranire.
Calirea consta din incalzire la 495-5050C pentru solubilitatea compusilor si
omogenizarea fazei , urmata de o racier in apa. Se obtine o structura monofazica suprasaturata
in elemente de aliere cu o buna plasticitate care permite prelucrarea acestor aliaje prin deformare
la rece. Aceasta structura metastabila are tendinta de a ajunge in timp la o stare mai apropiata de
echilibru. Acest process poarta denumirea de imbatranire si este insotit de o puternica durificare
(Rm= 45-55 daN/mm2; A=15-20%). Imbatranirea poate fi naturala, cand are loc la temperatura
ambianta si are loc in 4-5 zile. Imbatranirea artificiala, prin incalzire la 70-1500C, este mai
rapida, dar durificarea este mai redusa.
Prin incalzire 2-3 minute la 2300C are loc separarea fazelor in exces, insotita de
inmuierea materialului, ca in stare calita. Acest tratament numit reversiune este utilizat prin
refacerea plasticitatii aliajelor imbatranite in vederea prelucrarii lor prin nituire, stantare,etc.
Aliaje de turnatorie sunt simbolizate cu simbolul AT(aliaj de turnatorie) urmat de
simbolurile elementelor de aliere si de cifra care indica continutul acestor elemente de
exemplu:ATSi5Cu5 reprezinta un aliaj de aluminiu de aluminiu de turnatorie cu 0,5% Si si
5% Cu.

Tabelul 3.1.2 Caracteristicile tehnologice ale aliajelor Al-Cu

Marca

ATCu4Si

Procedeu

Proprieta

Tendinta

Prelucrabi-

Compacti Asperitat

Rezistenta la

l de

tea de

de

litatea

tate

coroziune

turnare

turnare

crapare

In mediu

In apa

atmosferic

de

mediocra medie

buna

mediocra

suficienta mediocra

mare
slaba

formare
amestec

suficien-

medie

buna

mediocra

buna

mediocra

slaba

de

ta

medie

buna

mediocra

buna

mediocra

slaba

suficienta

mediocra

suficienta slaba

slaba

mediocra

mediocra

suficienta slaba

slaba

suficienta

mediocra

suficienta slaba

slaba

amestec
de

ATCu4Ti

formare
ATCu4MgTi

si cochila
ameste de suficienformare

ATCu4Ni2Mg2

ta

si cochila
ameste de mediocra medie
formare

ATCu8

si cochila
ameste de mediocra medie
formare

ATCu10Mg

si cochila
ameste de suficienformare

ta

medie

ALIAJE ALUMINIU-SILICIU
Aliajele aluminiu-siliciu se folosesc foarte mult in turnatorii, datorita proprietatilor de
tutnare superioare in comparatie cu alte aliaje ale aluminiului.Domeniul de existent al acestor
aliaje este aratat in diagram de echilibru din figura 3.2

Figura 3.2 Diagrama binara de echilibru Al-Si

Aliajele Al-Si de turntorie, cunoscute sub numele de siluminuri au cele mai bune proprieti
de turnare dintre aliajele de Al. Sunt aliaje cu 4-18% Si, simple sau complex aliate cu Cu, Mg,
Fe, Ni, Mn.
Cele mai utilizate sunt aliajele cu 11-14% Si. La rcirea lent (turnare n forme de nisip) a
aliajelor cu13% Si, n structur apar cristale primare de Si, eutectic grosier de soluie solid
de Si n Al i cristale aciculare de Si.Proprietile de rezisten i tenacitate sunt reduse
(Rm=15daN/mm2; A =3%).Pentru finisarea granulaiei se recurge laturnarea aliajelor n cochil
(forme metalice),sub presiune sau la modificare.

Modificarea se efectueaz prin adugarea n topitur a 0,1% Na, care ntrzie

cristalizarea primar a Si, coboar temperatura eutectic i deplaseaz punctul eutectic de la 11,7
la 14% Si. Totodat Na adsorbit pe suprafaa cristalelor le frneaz creterea. Aliajele capt o
structur hipereutectic fin, rezistent i tenace (Rm = 30daN/mm2, A = 8-10%). Siluminurile
hipereutectice 18%Si se modific cu prealiaj Cu-P care formeaz compusul AlP cu rol de
germene eterogen la cristalizarea Si primar i efect de finisare a granulaiei.

Aliaje Al-Mg
Aliajele Al-Mg tehnice conin pn la 10% Mg i au structura conform diagramei de
echilibru Al-Mg (fig.). Se remarc solubilitatea variabil cu temperatura a Mg n Al i
formarea unor compui intermetalici: Al3Mg2, AlMg, etc. Sunt eficiente la durificarea prin
tratament termic numai aliajele cu > 3% Mg.
Aliajele deformabile Al-Mg conin 1-7% Mgi 0,1-0,6% Mn. Sunt mai uoare dect Al,dure,
cu rezisten mecanic i prelucrabilitatea prin achiere superioare, rezisten la coroziune
marina i n soluii slab alcaline, deformabilitate la rece i n stare ecruisat. Se folosesc ca
nlocuitor al Al n construcia de avioane, n industria chimic, alimentar, naval.
Aliajele deformabile Al-Mg-Si numite avialsunt durificabile prin clirea de punere
nsoluie a compusului Mg2Si i mbtrnire artificial la 100-200C.
Aliajele de turntorie, cu 3-9% Mg au proprieti de turnare inferioare siluminurilor.

Figura(.)Diagrama de echilibru Al-Mn

Figura(.. )Diagrama de echilibru Al-Mg

Aliaje Al-Mn
Aliajele Al-Mn (fig. ) sunt aliaje deformabile cu 1-1,5% Mn folosite ca nlocuitor
alaluminiului. Rolul Mn este de a mri rezistena mecanic, rezistena la coroziune i de a ridica
temperatura de recristalizare. La coninuturi mici, mpiedic formarea acelor fragile de Al3Fe dar
la concentraii mai mari se produce fragilizarea aliajelor prin aparitia compusului Al6Mn. Sunt

aliaje care nu se durific prin tratament termic i sunt deformabile prin ambutisare (vase,
tacmuri, etc).

Diagrama Al-Mn

Simbolizare
Aliajele de Al deformabile (STAS 7608-71) se simbolizeaz prin simbol chimic al aluminiului
urmat de simbolul i concentraia elementelor de aliere n ordinea descresctoare a concentraiei.
Exemplu: duraluminiul AlCuMg1,5Mn. Aliajele de turntorie (STAS 201-80) se indic prin
grupul de litere AT, simbolul procedeului de turnare: N-n forme de nisip, C-n cochil; P-sub
presiune, urmat de simbolul chimic i concentraia elementelor de aliere. Ex: ATN Si12MnFe.

Aliaje de aluminiu obtinute prin metoda pulberilor

Dintre aliajele pe baz de aluminiu obtinute prin metalurgia pulberilor, cele mai utilizate
sunt aliajele Al-Al2O3 cunoscute sub denumirea de aliaje de tip SAP. Aliajele SAP sunt alctuite
dintr-o matrice de aluminiu n care sunt dispersate particule de Al 2O3. Proportia de Al2O3 variaz
de la 6-9%(SAP1), pn la 18-20%(SAP4). O dat cu cresterea continutului n Al 2O3 creste
rezistenta la rupere de la 30-32 daN/mm 2, la 44-46daN/mm2 si scade alungirea de la 5-8 la 1,52%. Aliajele de tip SAP n comparatie cu celelalte aliaje de aluminiu au o nalt rezistent la
coroziune si refractaritate ridicat, sunt utilizate n industria chimic si aeronautic.

Tot prin metalurgia pulberilor se pot obtine piese din aliaje a cror elaborare sau
deformare este foarte dificil. n aceast categorie sunt cuprinse aliajele de tip SAS, aliaje ale
aluminiului cu: Fe, Si, Ni, Mg, Cr, Mo, W, Ti, Zr, Be, Sn, Pb. De exemplu aliajul SAS1 cu 2530% Si si 5-7% Ni are coeficient de dilatare mic si conductibilitate termic scazut. Aliajele AlZn-Mg-Cu-Fe-Ni-Cr cu 7,5%Zn, 2,5%Mg, 1,1%Cu, 1,1-2,2%Fe, 1-2,3%Ni si 0,2%Cr au
rezistent mecanic ridicat, sunt refractare, au rezistent la coroziune ridicat si proprietti
antifrictiune. Prin metalurgia pulberilor se pot obtine si aliaje ale Al cu SiO 2, SiC, B4C, AlPO4.
De exemplu, aliajele aluminiului cu bor sau carbura de bor sunt utilizate pentru obtinerea unor
bare modelatoare de la reactoarele nucleare.

Sudura aluminiului si aliajelor de aluminiu

Procedeul de sudare cu flacara este larg folosit la sudarea aluminiului si a aliajelor de
aluminiu. n cazul folosirii unei flcri puternice se pot produce strapungeri, deoarece
aluminiul are o temperatur de topire mult mai joas dect aliajele din aluminiul. Pentru
sudare se recomand ca flacra s aib un foarte mic exces de acetilen ceea ce produce
formarea oxidului de aluminiu. Masa de lucru a sudorului trebuie s aib tablia din caramizi
de samot sau s fie captusit cu foi de azbest. Suflaiurile pentru sudare se aleg cu un numar
mai mare, dect cele folosite la sudarea otelului.
Pentru sudarea aluminiului se fabric numeroase mrci de fluxuri pe baz de clorur sau
fluorur de litiu. O compozitie corespunztoare cuprinde 79% clorur de potasiu, 16% clorur de
sodiu si 5% acid de potasiu. Pisele se vor degrasa si decapa complect nainte de sudare pe o
portiune de 30mm de la marginile tablelor. Dup sudare tablele trebuie curtate bine de flux
deoarece fluxurile provoaca coroziuni.
Compozitia metalului de adaos se stabileste n functie de cea a metalului de baz, dupa
cum urmeaz:
-vergele de aluminiu pur pentru sudarea constructiilor electrotehnice (conductoare,
contacte);

-vergele turnate din aliaj de aluminiu-siliciu pentru sudarea pieselor turnate din aluminiu
sau aluminiu-siliciu;
-vergele de aluminiu-magneziu si aluminiu-titan pentru sudarea constructiilor din aceste
aliaje;
-vergele din aluminiu-cupru pentru sudarea duraluminiului.
n cazul cnd nu se dispune de material de adaos corespunztor se decupeaz fasii din
materialul de baz. Sudarea tablelor cu margini rasfrante se execut prin metoda spre stang, far
oscilatii tranzversale. Sudarea cap la cap la grosimi de tabla pn la 5 mm se execut tot spre
stanga, ns arztorul se tine la nceput aproape n pozitie vertical pan la formarea bii de
sudur. Aceast metod poate fi folosit si la grosimi reduse de material, far oscilatii
transversale.
n cazul cnd n timpul sudurii se produce un defect, se opreste sudarea, se scobeste locul
defect si se rencepe sudarea pe o lungime redus a sudurii efectuat, spre a fi siguri c defectul
a fost inlturat. Dup rcirea complet, linia de sudura se curat si se spal cu ap fierbinte.
Piesele turnate se sudeaz cu prenclzire la 300 0C, iar dup sudarea comlet se supun unei
recoaceri foarte uniforme la temperatur de 5000C, urmate de o rcire foarte lent.

Incercarea la incovoiere
Testele de ncovoiere n 3 puncte descrise n ISO 178 i ASTM D 790 reprezint metodele de
caracterizare clasice ale materialelor plastice rigide i semi-rigide. Rezultatele testelor tipice
includ modulul de ncovoiere E, tensiunea la alungire de 3,5% i sarcina din punctul de
randament maxim i la ruperea probei.
Rezultatele ncercrii la ncovoiere arat n special comportamentul materialului aproape de
suprafaa probei. Deformrile msurate sunt aproximativ de patru ori mai mari dect extensiile
nregistrate la ncercarea la ntindere.

Incercarea la incovoiere se realizeaza pe o schema simpla de solicitare (imagine). Epruveta are

forma unei bare cu sectiunea circulara sau dreptunghiulara, este simplu rezemata la capete, iar
sarcina se aplica la mijlocul deschiderii.
Aplicarea sarcinii se face cu o vitez maxim de 10 N/mm2 s-1. ncercarea se desfoar pn
la ruperea epruvetei i se stabilete sarcina maxim Fmax din momentul ruperii. Rezistena la
ncovoiere, notat cu Ri, msurat n N/mm2 , definit ca raportul dintre momentul de ncovoiere
la ruperea epruvetei Mi = Fmax1/4 i modulul de rezisten W = d03 /32, se calculeaz cu
precizia de 5 N/mm2 , folosind relaia: Ri = 81Fmax/(d03 ).
Valoarea rezistenei la ncovoiere astfel obinut este influenat att de forma seciunii
transversale a epruvetei, ct i de raportul dintre lungime i diametru. n STAS 1660.80 se indic
un raport constant l/d = 20. Odat cu determinarea valorii sarcinii maxime din momentul ruperii,
Fmax, cu ajutorul dispozitivului de nregistrare al mainii universale de ncercat, se determin i
sgeata la rupere. Sgeata la rupere este nsi deformaia epruvetei n momentul ruperii,
msurat prin deplasarea vertical a punctului de aplicare al sarcinii.

Epruveta se aseaza pe doua role cilindrice, orizontale, care au axele paralele (la distanta
) si se aplica o sarcina verticala, la jumatatea deschiderii, prin intermediul unei piese cu suprafata
de apasare cilindrica. Imagine.()

Aplicarea sarcinii se face cu viteza de maxim

pana la ruperea epruvetei si se determina sarcina maxima

Rezistenta la incovoiere se noteaza cu

precizia de

. Incercarea se desfasoara
din momentul ruperii.

, se exprima in

utilizand relatia urmatoare:

si se calculeaza cu

unde:

reprezinta momentul incovoietor la ruperea epruvetei,

reprezinta modulul de rezistenta al sectiunii transversale a epruvetei.

Valoarea rezistentei la incovoiere obtinuta astfel este influentata atat de forma sectiunii
transversale a epruvetei, cat si de raportul intre lungime si diametru.
Desfurarea lucrrii, prelucrarea i interpretarea rezultatelor
Se verific dac epruveta ndeplinete condiiile prevzute n STAS 1660-80;
Se msoar diametrul epruvetei, dup dou direcii perpendiculare, n seciunea n care se va
aplica sarcina. Msurarea se face cu ajutorul unui ubler cu precizia de 0,1 mm. Valoarea
diametrului epruvetei d0, se obine fcnd media aritmetic a celor dou diametre;
Se determin lungimea epruvetei;
Se monteaz n platoul superior piesa de apsare corespunztoare, iar pe travers cele dou
reazeme se aeaz simetric fa de piesa de apsare, la distana li;
Epruveta de ncercat se dispune pe reazeme astfel nct axa ei s treac prin mijlocul
reazemelor. Epruvetele se vor fixa la capete cu legturi flexibile, astfel nct, aceste legturi s nu
mpiedice ncercarea dar nici s nu permit epruvetei s sar de la locul ei n momentul ruperii;
Se deplaseaz traversa mobil n sus, spre piesa de apsare;
Se aplic epruvetei o sarcin iniial F0, aceasta pentru eliminarea erorilor de msurare la
determinarea sgeii de ncovoiere f;
Se aplic sarcina de compresiune, urmrind indicaiile acelor dispozitivului de msurare a
forelor Fr, precum i indicaia dispozitivului de msurare a sgeii de rupere f, la ncovoiere;
Se calculeaz rezistena de rupere la ncovoiere Ri;

 Valorile msurtorilor efectuate, precum i rezultatele calculelor se trec ntr-un tabel.

Date experimentale masina utilaje

Incercarea la incovoiere prin soc a unui material

Incercarile la incovoiere prin soc a materialelor se aplica pentru determinarea tenacitatii
materialului, notata prescurtat KV (in cazul folosirii epruvetelor cu crestatura in V) sau a
rezilientei, notata prescurtata KCU (in cazul folosirii epruvetelor cu crestatura in U).
De asemenea, in afara de aceste doua proprietati, dupa ruperea materialului se determina
contractia transversala specifica (ce reflecta plasticitatea materialului) si caracterul ruperii (care
poate fi ductil sau fragil).

Principiul metodei
Incercarea consta in ruperea unei epruvete prismatice, prevazuta cu o crestatura in zona
de mijloc, prin lovirea ei cu un ciocan (ciocan Charpy) in partea opusa crestaturii. Schema de
principiu a incercarii este prezentata in figura ()

Figura ()- Schema de principiu a incercarii

Epruvete folosite
Pentru realizarea incercarilor la incovoiere prin soc sunt folosite epruvete standardizate:
- epruvete cu crestatura in "U" (vezi figura nr. ..a)
- epruvete cu crestatura in "V" (vezi figura nr.-b)

Figura () - a) Epruveta crestata in "U" b) Epruveta cu crestatura in "V"

Echipamente folosite
Pentru realizarea practica a incercarilor de incovoiere prin soc se folosesc utilaje dotate
cu ciocan-pendul, denumite pe scurt ciocane. In cadrul simularii incercarii este reprezentat un
ciocan-pendul Charpy alcatuit dintr-o placa de baza, un suport pe care este fixat ciocanul-pedul,
un cadran, un ac indicator si un suport pentru asezarea epruvetei. Figura()

Echipamentul de masurare se etaloneaza folosind etaloane speciale. Valoarea citita nu

trebuie sa se abata mai mult de 2% fata de valoarea marcata pe etalon.
Practic incercarea se desfasoara astfel:
- se aseaza epruveta pe reazemele aparatului, astfel incat sa fie lovita cat mai exact in
sptele crestaturii;

- se ridica ciocanul eliberandu-se spatiul de actiune al acestuia;

- se pozitioneaza acul indicator la valoarea maxima de pe cadra;
- se declanseaza caderea;
- dupa ruperea epruvetei ciocanul se opreste cu ajutorul franei;
- se analizeaza epruvetele;
Marimile cautate se calculeza conform relatiilor urmatoare:

Caracterul ruperii epruvetei poate fi ductil sau fragil, aprecierea caracterului ruperii
facandu-se dupa aspectul macroscopic al acesteia: sectiunea de rupere fragila are aspect cristalin,
grauntos si lucios, sectiunea de rupere ductila (tenace) avand aspect fibros, mat.

Pentru incercarea la incovoiere au fost supuse doua epruvete

Epruveta 1

Epruveta 2

Dimensiunile celor 2 epruvete

Dimensiuni

Lungime

Latime

Grosime

Epruveta 1

202 mm

20, 77 mm

3,60 mm

Epruveta 2

201 mm

20,32 mm

1,58-2,56 mm

Cele doua epruvete au fost supuse incercari prin incovoiere , rezultand urmatoarele rapoarte de
incercare:
Distanta dintre role fiind de 100 mm
Diametrul rola 25 mm
Viteza de incercare 5 mm/min

Epruveta 1

Epruveta 2

SPECROMAXX

Spectrometru de emisie optica prin scanteie

Producator:
SPECTRO Analytical Instruments Gmb H & co. KG, Germania
Prezentare:
Cu noul sistem de excitare SPECTRO Plasma Generator, cu CCD-uri selectate special pentru
emisia spectrometrica, cu un nou sistem "read-out" performant, cu un sistem optic inovativ si cu
unicul sistem logic ICAL, SPECTROMAXx asigura posibilitati analitice atinse inainte doar cu
sistemul conventional fotomultiplicator. Pozitia de lider de piata a SPECTROMAXx este
sustinuta si de cerintele minime de intretinere si consumul de argon, care a fost redus la cel putin
jumatate.
Pot fi determinate toate elementele chimice de interes in industria metalelor - inclusiv urme de
carbon,fosfor, sulf si azot. Module de calibrare complet definite sunt utilizate pentru matricele
relevante, precum Fe, Al, Cu, Ni, Co, Ti, Mg, Sn si Pb. SPECTROMAXx este recomandat pentru
aplicatiile precum "die cast" sau "injection molding", in turnatoriile de aliaje feroase si neferoase,
de asemenea pentru aplicatiile "multi-matrix" ca si pentru orice alte situatii legate de incercarea
materialelor metalice.
Domenii de analiza:
LISEOFRX dispune pentru incercarile efectuate pe echipamentul SPECTROMAXx de programe
analitice destinate analizei otelurilor slab si mediu aliate, otelurilor de scule, otelurilor
inoxidabile, otelurilor pentru prelucrare automata, otelurilor manganoase, otelurilor rezistive,
fontelor, aliajelor baza Cu, aliajelor baza Ni, aliajelor baza Co, aliajelor de tip Stellite, aliajelor
baza Pb, aliajelor baza Sn, aliajelor baza Mg, aliajelor baza Ti, aliajelor de tip Zn-Al si aliajelor
de tip Zn-Al-Pb;
Incercari acreditate:
- analiza spectrochimica a otelurilor slab aliate;
Nota: LISEOFRX efectueaza toate tipurile de incercari permise de programele analitice instalate
pe echipament in regim identic cu cel de acreditare.