CAPITOLUL 13

METALURGIA PULBERILOR

Prelucrarea prin agregare de pulbere este un procedeu de prelucrare metalurgică

care spre deosebire de metalurgia clasică, bazată pe topire şi turnare, constă în
obţinerea şi utilizarea pulberilor metalice ca atare sau sub formă de produse
sinterizate.
Caracteristicile procedeului sunt următoarele:
- se bazează pe fenomenul de sudare a particulelor metalice sub influenţa
presiunii şi căldurii;
- evită topirea şi turnarea metalelor sau a aliajelor lor;
- permite obţinerea produselor cu configuraţie mai puţin complexă, direct la
forma geometrică şi dimensiunile finale
Principiul metodei constă în amestecul pulberilor metalice, presarea lui la
forme dorite în matriţe şi un tratament termic adecvat numit sinterizare.
Pulberea este un material format din particule de metale pure, de aliaje, de
compuşi intermetalici sau de compuşi chimici ale căror dimensiuni pot varia intre 0,1
şi 1000 μm. Mărimea granulelor utilizate pe scară industrială variază între limite mai
restrânse 1 - 400 μm.
Pulberile metalice se caracterizează printr-o serie de proprietăţi fizice şi
chimice care determină în mare măsură proprietăţile finale ale produselor obţinute
prin agregare de pulberi. Proprietăţile fizice mai importante sunt:
- forma particulelor: fibroase (aciculare =lungimea depășește cu mult celelalte
două dimensiuni), lamelare (plate = lungimea și lățimea sunt de același ordin
de mărime și depășesc cu mult grosimea), echiaxiale (poliedrice = sferoidale=
toate cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale);
- calitatea suprafeţei: particule cu suprafaţă netedă şi regulată şi particule cu
suprafaţa neregulată (sunt mai frecvente şi au tendinţa de a se aglomera mai
uşor);
- structura internă: spongioasă, dendritică sau compactă;
- repartiţia granulometrică;
- volumul de umplere Vu = volumul ocupat de 100 g de pulbere vărsată liber
într-un vas de măsurare;
- densitatea de umplere ρu, în g/cm3, calculată direct din volumul de umplere cu
relația:
ρu =100/Vu [g/cm3] (13.1)

- compactitatea de umplere Cu , în %, arată cât din volumul ocupat aparent de

pulbere este ocupat efectiv de materialul solid, restul până la 100% fiind
porozitatea totală Pu (de umplere)

Cu =(ρu / ρm ) 100 [%]

(13.2)
Pu = 100- Cu [%]

252
 - densitatea de presare ρp , în g/cm3 și compactitatea de presare Cp, în %, pot fi
calculate pentru o anumită presiune de compactizare p, în 10 4 N/cm3, din masa
și volumul produsului presat.

Esenţa procesului de obţinere a produselor prin aglomerare de pulberi metalice

o constituie operaţiile de formare şi de sinterizare, care determină apariţia, mărirea şi
stabilizarea suprafeţelor de contact, deci apariţia legăturilor interatomice între
particule.
Pulberile metalice se pot obţine prin următoarele metode:
- măcinare în mori cu bile şi vibratoare;
- măcinare în mori cu vârtej;
- pulverizare din fază lichidă;
- metoda carbonil - obţinerea pulberilor din fază gazoasă ; se aplică pentru Fe,
Ni, Co, Cr, Mo, W , pulberile astfel obţinute sunt fine şi pure;
- metoda electrolitică.
Avantajele economice a metalurgiei pulberilor
- îmbunătăţirea performantelor şi parametrilor funcţionali ai utilajelor pe care
sunt montate piese sinterizate;
- mărirea productivităţii unor procese tehnologice care folosesc produse ale
metalurgiei pulberilor;
- recondiţionarea produselor masive şi complexe;
- recuperarea unor deşeuri sub formă de pulberi metalice (oxizi de fier, deşeuri
de cupru tehnic);
- valorificarea superioară a metalului.
Avantajele tehnice
- metalurgia pulberilor are menirea să completeze nomenclatorul produselor
fabricate in industrie;
- metalurgia pulberilor oferă, în anumite cazuri, unica soluţie raţională,
avantajoasă, la elaborarea unor materiale şi produse cu proprietăţi speciale,
care nu pot fi obţinute prin procedee tehnologice clasice;
- se obţin piese de calitate superioară, cu un conţinut minim de metal, cu o
productivitate ridicată;
- constituie un pas important în domeniul studiului structurii materialelor
metalice;
- obţinerea unei serii de metale şi aliaje cu o temperatura de topire înaltă.

În esenţă, prelucrarea prin agregare de pulberi constă din următoarele etape

principale:
a) obţinerea pulberilor de metale (sau combinaţii metalice şi metaloide);
b) amestecarea pulberilor de diferite tipuri;
c) compactizarea (în general prin presare) a pulberilor omogenizate, în anumite
forme şi dimensiuni;
d) tratamentul termic al semifabricatelor şi pieselor rezultate prin compactizare;
e) prelucrări mecanice de rectificare şi superfinisare.
Pulberile sunt amestecate în proporţiile necesare, impuse de compoziţia chimică
a aliajului dorit. Amestecul rezultat este presat la forma dorită în matriţe metalice.
253
Comprimatele obţinute sunt supuse unui tratament termic adecvat care trebuie să îi
confere produsului proprietăţile fizico-chimice dorite. Tratamentul termic este
cunoscut sub numele de sinterizare şi se realizează la o temperatură inferioară
temperaturii de topire a metalului cel mai refractar. Tratamentul se realizează într-o
atmosferă protectoare, neutră sau în vid
Metalurgia pulberilor are importanţă mare şi în reciclarea deşeurilor metalice
prin transformarea acestora în pulberi metalice valoroase:
- recuperarea aşchiilor de la prelucrarea semifabricatelor metalice a oxizilor de
cupru proveniţi de la laminarea la cald, a deşeurilor, sculelor şi pieselor uzate
din aliaje dure sinterizate;
- obţinerea pulberilor metalice din deşeuri de fabricaţie are implicaţii multiple
atât asupra valorificării superioare a deşeului cât şi asupra produsului finit;
- aşchiile de la prelucrarea clasică a pieselor din fontă sau oţel constituie, într-un
atelier de mecanică, un deşeu de mică valoare pentru retopire sau refolosire.
- aşchiile recuperate pot fi transformate în pulberi fie prin măcinare, formare şi
sinterizare (pentru piese cu calitate medie), fie prin sinterizarea şi forjarea lor,
fie prin laminare directă a şpanului comprimat (pentru bare cu caracteristici
mecanice ridicate).

13.1. Elaborarea pulberilor metalice

În stadiul actual al dezvoltării metalurgiei pulberilor există un număr

apreciabil de procedee şi tehnici de obţinere a pulberilor metalice, care depind de
natura materialelor metalice de pornire, de tehnicile de prelucrare ulterioară a
pulberilor, de forma şi caracteristicile pulberilor şi de calitatea pieselor formate prin
agregare de pulberi. Dintre aceste procedee şi tehnici sunt de menţionat următoarele:
- metode mecanice – măcinarea uscată sau umedă;
- metode chimice – reducerea directă a oxizilor diferitelor metale, la temperaturi
înalte, în curenţi de gaze (hidrogen, amoniac, oxid de carbon);
- metode fizice – pulverizarea unui jet de metal lichid sub acţiunea unui curent
de aer, abur sau gaz neutru.

13.1.1.Fabricarea pulberilor prin metode mecanice

Măcinarea în mori cu bile şi vibratoare. Procedeul utilizează morile cu bile clasice,
pentru obţinerea unui număr restrâns de pulberi, cum sunt pulberile de feroaliaje, de
metale dure, de prealiaje casante şi la măcinarea aşchiilor de fontă sau oţel casante.
Măcinarea în mori vibratoare cu bile se aplică în special la fabricarea pulberilor fine
de aluminiu, a carburii de wolfram şi de titan sau a pulberii fine de grafit.
Metoda carbonil se aplică pentru obţinerea pulberilor metalice din fază gazoasă
(pulberi de Fe, Ni, Co, Cr, Mo, W). Prin tratarea metalului respectiv, în anumite
condiţii de temperatură şi presiune cu CO, se obţine carbonilul metalului după
reacția:

nM + m(CO) ↔Mn (CO)m (13.3)

254
 Carbonilul rezultat are proprietatea de a se vaporiza la temperaturi foarte
scăzute, descompunându-se în pulbere de metal și CO, conform relației:

Mn (CO)m → nM +m(CO) (13.4)

Prin descompunerea unui amestec de acrbonil se pot obține direct pulberi de aliaje de
tipul Fe-Co, Fe-Ni, Fe-Mo, Ni-Co. Pulberile rezultate prin această metodă sunt foarte
fine şi deosebit de pure, fiind utilizate în special pentru obţinerea materialelor
magnetice sinterizate.

13.1.2.Fabricarea pulberilor prin metode chimice

Metoda electrolitică permite, obţinerea de pulberi de mare puritate, chiar şi în cazul
utilizării de materii prime mai puţin pure. Metoda se bazează pe electroliza soluţiilor
de săruri metalice, rezultând prin depunerea metalului un catod poros, care se
transformă în pulbere prin măcinare. Dezavantajul principal al metodei îl constituie
costul ridicat al pulberii.

13.1.3.Fabricarea pulberilor prin metode fizice

Pulverizarea din fază lichidă în curent de gaz (procedeul atomizării) constă în
pulverizarea unui jet de metal lichid în curent de aer sau
gaz inert (argon) într-o incintă închisă etanş. Prin acest
procedeu se obţin, de regulă, pulberi sferoidale, cu o
productivitate mare (3-10 t/h).
În cazul obţinerii de pulberi sferoidale de înaltă puritate din
oţeluri anticorozive şi refractare, rapide sau superaliaje pe
bază de nichel, cobalt, se utilizează procedeul de
pulverizare în jet de argon.
Procedeul constă, în esenţă, în topirea aliajului într-un
Fig. 13.1 Pulberi sferoidale
cuptor de inducţie, în vid. După topirea aliajului, în
recipientul de lucru vidat, în prealabil, se introduce argon, până la presiunea
atmosferică şi aliajul topit se evacuează, pe la fundul cuptorului de inducţie, printr-o
pâlnie intermediară, confecţionată din material refractar, încălzită cu o rezistenţă
electrică până la 1300ºC, de unde se scurge apoi sub forma unui jet continuu în
dispozitivul de pulverizare cu jeturi de argon. Aici, sub acţiunea jeturilor de argon,
jetul de metal topit este spart în picături fine, care în cădere în recipientul de lucru, se
solidifică şi se răcesc, rezultând pulberea care se colectează în containerul de la baza
instalaţiei.

255
 Fig. 13.2. Instalaţie de pulverizare (atomizare) în jet de
argon
1 - pompe de vid; 2 - cuptor de inducţie în vid cu evacuare
prin vatră; 3 - pupitru de comandă; 4 - dispozitiv de atomizare
(ajutaj); 5 - alimentare cu argon;
6 - recipient de lucru; 7 - evacuarea argonului; 8 - container
de colectare a pulberilor

13.2. Presarea pulberilor în matriţe

Presarea pulberii (sau a amestecului de pulberi), se realizează prin matriţare,

extrudare, laminare sau prin explozie.
Sinterizarea pulberii constă în încălzirea produsului presat în cuptoare, la
temperaturi înalte.
Cea mai utilizată este presarea în matriţă datorită următoarelor avantaje:
- calitate superioară a suprafeţelor cu o mare precizie a geometriei;
- porozitatea se realizează în limite largi, variind forţa specifică de presare;
- productivitate mare;
- nu necesită prelucrări ulterioare;
- se obţin materiale metalice care nu se pot obţine prin alte metode
Presarea pulberilor în matriţe se face la rece sau la cald.

13.2.1. Presarea la rece

Procedeul prin presare. În acest caz, pulberea sau amestecul de pulbere sunt presate
în matriţe, confecţionate din oţeluri speciale, carburi metalice sau materiale ceramice,
aplicându-se principiul presării unilaterale sau bilaterale În cel de-al doilea caz, se
obţin piese cu omogenitate mai mare. Presiunea necesară pentru compactizare este de
(2...10) 104 N/cm2.

Fig. 13.3. Principiul presării

a – unilaterale; b - bilaterale
1 - manta; 2 - poanson superior; 3 - poanson inferior; 4 - piesa
presată; 5 - arc

256
 Pentru a se reduce frecarea în timpul scoaterii pieselor formate din matriţă,
pulberile se amestecă cu lubrifianţi (stearaţi de zinc, staniu, calciu, stronţiu) în
proporţie de 0,5-1%. Uneori, în amestecul de pulberi se folosesc şi lianţi în proporţie
de 1- 5%, care au rolul de a mări adeziunea între particulele de pulbere.
Utilajele cele mai folosite sunt: presele mecanice; presele hidraulice; presele
mecano-hidraulice.

13.2.2. Presarea la cald

Piesele formate prin presare se supun operaţiei de sinterizare, care se realizează
prin încălzire la o temperatură egală sau superioară temperaturii de recristalizare,
practic la 0,75 - 0,80 din temperatura de topire a componentului principal. În urma
sinterizării, se măreşte rezistenţa mecanică prin formarea unei legături continue în
masa produsului.
Deci, sinterizarea este operaţia de realizare a unor piese din pulberi, prin presare
şi încălzire.
Durata de sinterizare se corelează cu dimensiunea pieselor, variind între 30 şi 80
min. Mediul folosit poate fi reducător, oxidant, carburant, neutru şi de nitrurare.
Pentru sinterizare, se utilizează cuptoare speciale şi instalaţii anexe pentru
prepararea mediilor protectoare. Cuptoarele trebuie să îndeplinească unele condiţii:
asigurarea unor temperaturi precise în diferite zone de lucru, siguranţă în exploatare,
randamente înalte, consumuri reduse de energie.
Utilaje pentru sinterizare:
- utilaje cu încălzire prin rezistenţă electrică;
- utilaje cu cameră;
- utilaje cu clopot;
- utilaje cu vid;
- utilaje cu încălzire prin inducţie;
- instalaţii de sinterizare cu curenţi de înaltă frecvenţă;
- instalaţii de încălzire cu fascicul de electroni.
Cuptorul tubular cu bandă transportoare, are un regim continuu de funcţionare
şi randament productiv ridicat. Piesele presate sunt încălzite până la sinterizare într-
un cuptor tubular cu rezistenţă electrică, de regulă, în mediu de gaz protector (azot,
argon), fiind deplasate, de pe o platformă de încărcare, în camera de lucru, cu ajutorul
unei benzi transportoare.
După procesul de sinterizare, piesele sunt evacuate din cuptor printr-o uşă
amplasată în partea opusă a zonei de încărcare. Cuptorul este prevăzut cu sisteme de
reglare automată a temperaturii de lucru şi a vitezei de deplasare a benzii
transportoare.

257
 Fig.13.4. Cuptor tubular cu bandă transportoare sau role
1 - platformă de încărcare; 2 - perdea de flacără; 3 - hotă de aspiraţie; 4 - mecanism pentru uşa
intermediară; 5 - uşă de evacuare; 6 - bandă transportoare; 7 - tambur;
8 - răcitor; 9 - camera de lucru; 10 - elemente de încălzire; 11 - antecameră; 12 - elemente de
încălzire în zona de preîncălzire; 13 - mecanism de avans

Proprietăţile materialelor sinterizate

Unele aliaje, cu punct de topire foarte ridicat sau cu duritate foarte mare, nu pot
fi prelucrate. În cazul pulberilor greu sinterizabile, „se injectează” un liant (metal)
lichid (cu punct de topire scăzut), care umectează suprafaţa granulelor, uşurând
întrepătrunderea acestora şi diminuează volumul golurilor. Astfel, se obţin
caracteristicile fizico-mecanice sau speciale dorite.
Materialele care se pot sinteriza sunt: materiale foarte dure, aliaje ale fierului,
cuprului, aluminiului. Ele se pot lamina, trage, prelucra prin aşchiere şi deformare.
Materialele sinterizate au durităţi foarte ridicate şi proprietăţi de: fricţiune,
antifricţiune, magnetice, electrice, chimice, acustice. Produsele sinterizate au o
structură poroasă. Din acest punct de vedere, există produse la care se urmăreşte
realizarea unor anumite porozităţi (chiar până la 40%), precum şi produse la care
porozitatea trebuie să fie cât mai redusă (sub 10%).

Avantajele sinterizării
- realizarea produselor cu o calitate superioară a suprafeţelor şi cu o mare
precizie a geometriei;
- elaborarea materialelor metalice, care nu pot fi obţinute pe altă cale;
- creşterea durităţii;
- obţinerea directă, după presare şi sinterizare, a materialelor metalice sub forma
pieselor finite, care nu mai necesită prelucrări ulterioare, şi cu maximum de
economicitate a consumului de material;
- creşterea productivităţii.

Tehnologiile de prelucrare prin agregare de pulberi, comparativ cu procesele de

turnare şi de deformare plastică, asigură o utilizare mai intensivă a metalului, prin
258
 asigurarea unor coeficienţi ridicaţi de scoatere (85- 95%) şi o importantă economie
de metal, prin reducerea accentuată a adaosurilor de prelucrare prin aşchiere.
Aceste avantaje devin evidente, în special în cazul materialelor metalice
scumpe şi deficitare, de exemplu superaliaje pe bază de nichel şi cobalt, aliaje de
titan, oţeluri anticorozive şi refractare, oţeluri rapide.
Prin agregarea pulberilor se obţin:
- materiale de mare puritate;
- materiale magnetice;
- piese de rezistenţă în construcţia de maşini;
- scule de aşchiere şi pentru deformare plastică (pastile pentru matriţe diverse).

Utilizarea pulberilor metalice:

- semifabricate şi produse din metale refractare (W, Mo, Ta), care nu se pot
obţine prin procedeele clasice de topire şi turnare;
- plăcuţe pentru scule aşchietoare, obţinute din pulberi de compuşi definiţi duri,
dar fragili, şi o pulbere liant dintr-un metal moale şi tenace;
- materiale poroase cu structură capilară (filtre, folii, diafragme, cuzineţi);
- amalgame dentare, cimentate la temperatura ordinară, care nu se pot prepara
prin topire;
- electrozi de sudură;
- contacte electrice speciale, executate din metale care nu se pot alia prin topire
(W–Cu, W–Ag, Mo–Cu, Mo–Ag);
- comutatoare magnetice, redresoare, conductoare, relee, întrerupătoare.

259