ACOPERIRI GALVANICE DE PROTECŢIE:

CUPRAREA-NICHELAREA-ZINCAREA
1. Scopul lucrării
Cunoaşterea modului de obţinere a peliculelor de protecţie metalice sunt
necesare în vederea realizării creşterii duratei de folosinţă a pieselor care lucrează cu
agenţi corozivi.
2'. Consideraţii teoretice
Pentru trecerea curentului electric se folosesc două categorii (clase) de conductori.
Din prima categorie de conductori fac parte metalele, cărbunele şi alte substanţe.
În timpul cât trece curentul electric printr-un conductor din prima categorie, nu are loc nici
un fel de reacţie chimică în substanţa conductorului.
Din a doua categorie de conductori fac parte acizii, sărurile şi alţi compuşi chimici, atât sub
formă de soluţii apoase şi neapoase, cât şi în stare topită.
Conductorii din categoria a doua se numesc electroliţi. Dacă se lasă să treacă un curent
electric continuu prin electroliţi aceştia suferă modificări esenţiale în locurile de intrare şi ieşire a
curentului.
Se numeşte electroliză procesul care rezultă prin trecerea unui curent electric continuu de la
o cursă exterioară printr-un electrolit oarecare.
Conductorii prin care pătrunde curentul electric din circuitul exterior în electrolit şi prin care
iese se numesc electrozi.
Electrodul care este în legătură directă cu polul pozitiv al sursei de curent se numeşte anod,
electrodul în legătură directă cu polul negativ al sursei de curent se numeşte catod.
În galvanotehnică drept catozi servesc produsele (obiectele sau piesele) supuse acoperirii,
iar drept anozi servesc plăcile sau vergelele din metalul cu care se acoperă produsul.
Proprietatea electroliţilor de a conduce curentul electric se explică prin aceea că moleculele
de acizi, baze şi săruri prin dizolvarea lor în apă se disociază (se descompun) complet sau parţial, în
particule având sarcini electrice de semne contrare numite ioni.
Moleculele de electrolit sunt neutre din punct de vedere electric, deoarece ionii, în care ele
se descompun în soluţia apoasă, poartă aceeaşi cantitate de sarcini electrice de semne contrare.

Dintre electroliţii acizi, mai cunoscuţi se menţionează cei pe bază de sulfat, de fluoboraţi şi
de fosfat de cupru. Ei se caracterizează prin simplitatea compoziţiei şi prin stabilitate.
În anumite condiţii, ei permit folosirea unor densităţi de curent de până la 25...30A/dm 2.
Neajunsurile electroliţilor acizi sunt constituite de capacitatea mică de dispersie şi structura
mai grosolană a depunerilor, în comparaţie cu cele obţinute din electroliţii cianurici.
Băile alcaline au la bază cianuri, tartraţi, pirofosfaţi sau amine complexogene.
Electrolitulpe bază de sulfat de cupru. Băile de acest gen conţin în general:
CuS045H20 150...250 g/l
H2S04 40... 120 g/1
Rolul acidului sulfuric constă în reducerea rezistenţei ohmice a electrolitului în mişcarea
concentraţiei active a ionilor Cu++ care se depun contribuind astfel la formarea unei structuri mai
fine şi în evitarea hidrolizei sulfatului de cupru, care este însoţită de formarea unui precipitat afânat
de protoxid de cupru.
Grosimea stratului maxim depus este 3 mm.
Temperatura băilor de cuprare se menţine !a 20.. .22°C. Băile funcţionează cu densităţi de
curent 3...5 A/dm2.
Depunerile lucioase necesită densităţi de curent cuprinse între 3...7 A/dm2 la temperatura de
20°C. Băile care funcţionează fără agitare şi cu densităţi de curent 1-2 A/dm2 au următoarea
compoziţie: CuS05H20 200 m/l 50 m/l.
b. Nichelarea. întrebuinţarea nichelului în galvanotehnică se explică înainte de toate prin
proprietăţile fizico-chimice ale straturilor electrolitice de nichel. în scara potenţialelor normale -
standard, însă din cauza capacităţii sale mari de pasivare, nichelul este foarte rezistent la acţiunea
aerului atmosferic, a hidroxizilor alcalini şi a unor acizi.
 În raport cu fierul, nichelul are aproape în toate mediile un potenţial mai puţin negativ şi
prin urmare oţelul, metal mai bazic, este protejat de nichel contra coroziunii numai când depozitul
este continuu şi destul de dens.
Fiind foarte stabil în aer, nichelul îşi menţine mult timp luciul în contact cu
acesta.
Acoperirile de nichel obţinute din soluţii de săruri simple au o structură
foarte fină.
La nichelare se urmăresc de obicei două scopuri:
- protejarea metalului de bază contra coroziunii;
- finisarea stratului maxim depus este de 3 mm. Cu cât stratul de nichel este
mai gros cu atât piesele acoperite rezistă mai bine acţiunilor chimice şi mecanice.
Pe măsura creşterii grosimii stratului de nichel, scade numărul de pori care există în
acoperire. Acoperiri de nichel fără pori se obţin la o grosime a stratului de nichel de 0,05 mm.
Pentru a îmbunătăţi rezistenţa contra coroziunii, straturile de nichel negru se lăcuiesc sau se
ung cu ulei sau vaselină.
Straturile obţinute sunt relativ dure şi se pot supune unei lustruiri.
Nichelarea dura. Nichelarea dură se foloseşte adeseori pentru mărirea rezistenţei la frecare,
precum şi la rectificarea dimensiunilor unor piese de schimb.
Duritatea straturilor de nichel astfel depusă este mai mică decât duritatea depunerilor de
crom.
Avantajele nichelării dure constau într-o prelucrare mai uşoară, o tenacitate însemnată (până
la o grosime de 2 mm) coeficient de dilatare apropiat de cel al oţelului şi de câteva ori mai mare
decât al cromului.
Depunerea nichelului dur se realizează cu o tensiune la borne de 3...4 ori mai mică decât a
cromului şi cu consum de energie de cea. 20 ori mai scăzută decât la depunerea cromului dur.
Compoziţia electroliţilor depinde de natura reperului ce trebuie nichelat.
Astfel, pentru nichelarea diferitelor instrumente medicale, electrolitul cel mai adecvat este
următorul:
NiS047H20 140 g/l temperatura 75 - 80°C;
oxalat de amoniu 300 g/l densitate de curent 10 A/dm2.
Viteza de depunere a nichelului în aceste condiţii este de 50...60 m/h şi duritatea obţinută de
550...650 HV.
Duritatea cât şi aderenţa pe metalul de bază pot fi mărite printr-un tratament termic de 1 oră,
la o temperatură de 300...400°C; în acest fel duritatea creşte cu 200...250 unităţi HV.
Concomitent, se măreşte şi rezistenţa la coroziune a pieselor. Straturi dure de nichel şi fosfor
măresc de asemenea durabilitatea pieselor de schimb ale maşinilor.
c. Zincarea. Pentru prelucrarea oţelului împotriva agenţilor atmosferici se foloseşte în
ultimul timp din ce în ce mai mult zincul, care este în stare să protejeze mult mai eficient oţelul
împotriva coroziunii decât nichelul lucitor sau cuprul.
Deci o acoperire cu zinc pentru un obiect din oţel constituie un fel de blindaj împotriva
contactului piesei cu oxigenul atmosferic sau cu vaporii de apă.
Deoarece din considerente practice acest blidaj nu poate fi prea gros, chimiştii au găsit o
metodă simplă şi eficientă pentru a mări duritatea acoperirilor de zinc; s-a constatat că zincul
scufundat pentru 10-15 secunde într-o soluţie ce conţine compuşi de crom se acoperă cu un strat
subţire de produse ale acestui metal. Această operaţie se numeşte pasivizare.
Acoperirile galvanice cu zinc se realizează pe baza principiului general al
electrolizei (fig. 1).
La zincare catodul este format din piesa pe care dorim s-o acoperim, iar anodul îl reprezintă
zincul sub formă de tablă.
Deoarece curentul contează foarte mult, se recomandă ca valoarea acestuia să fie de 1-5
A/dm2, iar timpul de menţinere de 6-8 ore.
În general se folosesc 3 feluri de electroliţi pentru zincare şi anume:
- electroliţi acizi;
 Factorii K reprezintă masa de substanţă depusă electrolitic de către un curent de un amper
care circulă timp de o secundă, adică masa depusă prin trecerea unui coulomb prin
electrolit.
K=Cn
unde: A/n este echivalent;
A - masa atomică a elementului; n -
valenţa elementului;
F - constanta lui Faraday;
.F« 96500 coulombi/echivalent.
Tabelul 1
Parametrii electrici şi chimici ai unor substanţe
Substanţa A n Echivalent
chimic A/n
Echivalent electrochimie
K, în mg/C
Hidrogen 1,008 1 1,008 0,010363
Argint 107,9 1 107,9 1,118
Oxigen 16 2 8 0,0829
Cupru 63,3 2 31,65 0,320
Nichel 58,69 2 29,345 0,3041
Aluminiu 69,97 3 8,99 0,094
Randamentul curentului
Conform legii lui Faraday raportul dintre substanţa depusă în mod practic faţă de
cantitatea calculată teoretic se numeşte randamentul curentului.