Electroliza reprezinta un process fizico-chimic complex, provocat de cimpul

electric stabilit intre doi electrozi introdusi in solutia sau in topitura unui electrolit si legati la
bornele unui generator de curent continuu. Sub actiunea cimpului electric aplicat, in
electrolit are loc deplasarea ionilor negativi spre anod (anioni) si a ionilor pozitivi, spre
catod (cationi).

Aplicatiile electrolizei

2.1 Obtinerea metalelor si nemetalelor
Metalele din grupele I, a II-a si a III-a principala se obtin industrial prin electroliza
topiturilor. Beriliul metalic se obtine prin electroliza unui amestec topit de BeF2 si o fluorura
alcalina iar strontiul, un alt metal al grupei a II-a se obtine similar cu calciul.
Cu toate ca prin aceste procese electrochimice se consuma mari cantitati de energie
electrica, ele sunt utiliate pe scara larga intrucat permit obtinerea metalelor pure necesare in
tehnica. Procedeele electrochimice sunt singurele care fac posibila obtinerea metalelor cu
potential de oxidare mare.
Este bine cunoscut procedeul de obtinere a Na, prin electroliza NaCl topite. Electroliza se
efectueaza in doua bai, legate intre ele. in prima, NaCl topita se electrolizeaza intre un anod din
carbune, si catod din Pb topit. Se formeaza aliajul Pb-Na, care este trecut in a doua baie, unde
constituie anodul care contine, ca electrolit NaOH topit; la catod se separa Na.
Obtinerea aluminiului este un proces tehnologic complex care cuprinde doua etape
distincte: obtinerea aluminei din bauxita si electroliza oxidului de aluminiu.
Obtinerea aluminiului a fost un dar binevenit. Pana catre sfarsitul secolului al XIX,
aluminiul a fost un metal mai rar. Doar cei foarte bogati isi permiteau sa detina obiecte din
aluminiu. Charles M. Hall, in varsta de 21 de ani, student la Oberlin, a incercat sa descopere
metode ieftine de obtinere ale acestui metal. Greutatile pe care le-a infruntat au fost legate de
faptul ca aluminiul este foarte reactiv si era greu sa-l obtina prin reactii chimice obisnuite.
Eforturile de a produce aluminiu prin electroliza au fost neroditoare, deoarece sarurile sale
anhidre erau greu de preparat, iar oxidul Al2O3, avea un puncte de topire > 2000 , astfel incat, nu
exista nici o metoda practica de al topit. In 1886 Hall a descoperit ca Al2O3 dizolva un mineral
numir criolit, Na3AlF6, rezultand un amestec, cu un punct de topire relativ mic, din care
aluminiul putea fi obtinut prin electroliza.
Diagrama de functionare a acestui proces este redata mai jos. Bauxita contine Al2O3.
Bauxita este purificata, iar Al2O3 este apoi adaugat electrolitului de topitura de criolit, in care se
dizolva si apoi se disociaza. La catod, ionii de aluminiu se reduc si se obtine metalul care
formeaza un strat sub electrolitul mai putin dens. La anodul de carbon, ionul oxid este oxidat
rezultand O2.
Al
3+
+ 3e
-
---> Al(l) (catod)
2 O
2-
---> O
2
(g) + 4e
-
(anod)
4 Al
3+
+ 6 O
2-
---> 4 Al(l) + 3 O
2
(g)
Oxigenul produs la anod ataca electrodul de carbon, producand CO2, astfel electrodul
trebuind schimbat frecvent.

Nemetalul care se obtine pe calea electrolizei este fluorul. Pentru electroliza se utilizeaza
un amestec de fluorura de potasiu si acid fluorhidric. Temperatura la care se efectueaza
electroliza se stabileste in functie de compozitia electrolitului.
Obinerea hidrogenului (consumat in mari cantitati la sinteza amoniacului) i
a oxigenului prin electroliza apei (hidroliz): se face n prezena unui electrolit
(H
2
SO
4
sau NaOH), deoarece apa pur nu poate conduce curentul electric. Clorul se mai poate
obine prin electroliza soluiei de clorur de sodiu; si hidrogenul se mai pate obtine, de asemenea,
prin electroliza soluiei de clorur de sodiu

2.2 Metoda de purificare a metalelor
Una din aplicatiile electrolizei cu anozi activi (care se consuma in decursul electrolizei)
este electrorafinarea. Aceasta metoda este utilizata in procesul de obtinere a cuprului de mare
puritate si pentru recuperarea metalelor pretioase. De fapt, rafinarea electrolitica reprezinta
ultima etapa in metalurgia cuprului. Electroliza cuprului are loc astfel:
In baia de electroliza ce contine ca electrolit o solutie acidulata de CuSO4 se introduc o
serie de placi groase de cupru impur si se leaga de anodul sursei de curent. Intre placile anodice
se intercaleaza placi subtiri de cupru pur, legate la polul negativ al sursei de curent. In aceste
conditii trec in solutie din placile anodice numai ionii de cupru si ionii impuritatilor metalice,
care se gasesc in seria tensiunilor electrochimice inaintea cuprului. La catod se descarca numai
ionii de cupru, potentialul de descarcare al celorlalti fiind mai ridicat, acestia raman in solutie.
Celelalte impuritati cu potentialul mai electropozitiv, aflate in placile anodice de cupru se
acumuleaza prin depunere pe fundul baii de electroliza, formand asa-numitul namol anodic care
constituie la randul sau o sursa pentru obtinerea acestor elemente.
La anod : Cu ---> Cu
2+
+ 2e
-

La catod: Cu
2+
+ 2e
-
---> Cu Reactia totala: Cu
2+
+ Cu ---> Cu ---> Cu
2+



2.3 Metoda de obtinere a unor substante compuse
In prezent cea mai mare cantitate din necesarul mondial de hidroxid de sodiu si de
potasiu de obtine prin electroliza solutiilor apoase concentrate de clorura de sodiu, respectiv de
potasiu. Exista doua procedee de a obtine substante compuse: unul ce se numeste procedeul cu
diafragma, deoarece in industrie spatiul catodic este separat de spatiul anodic printr-un perete
poros denumir diafragma, si unul ce se numeste procedeul cu catod de mercur, care se foloseste
pentru a avita reactiile secundare. Pe plan mondial se observa utilizarea cu prioritate a celulelor
cu diafragma, pentru a evita poluarea mediului inconjurator cu mercur.
Pentru a obtine NaClO
3
Albchem Industries Ltd. foloseste urmatoarea tehnologie:
Din minele de sare ce se afla la 1800 m adancime este pompata o solutie de NaCl. Ajunsa
in fabrica aceasta solutie este curatata de impuritati si i se elimina taria
.
Calciul si magneziul
sunt eliminati pentru a preveni depunerile la catod, rezultand in pierderi electrice. Solutia astfel
pregatita este gata pentru electroliza. Sectia de electroliza consta in 24 de vase si 72 de celule
aranjate in serie. Cand sunt conectate la tensiune, se formeaza hidrogen gazos. Hidrogenul misca
lichidul formand astfel un circuit intre vas si celula. NaCl este transformat in NaClO
3
.
Hidrogenul este eliminat in atmosfera. Ecuatia reactiei este:
NaCl + 3H
2
O -> NaClO
3
+ 3H
2
Lichidul concentrat continand NaClO
3
la o temperatura de 85 C este turnata intr-un vas
unde are loc cristalizarea. Apoi cristalele sunt spalate din nou si NaClO
3
este depozitat fiind gata
pentru livrare.
Obtinerea aliajului de Mg-Pb, cu ulterioara extractie a Mg, utilizeaza ca electrolit MgCl
2
,
tensiunea la borne fiind de 5 V, iar densitatea de curent catodic, de 1,6 A/cm
2
. Catodul il
formeaza metalul (lichid) care trebuie aliat cu Mg.
Obtinerea aliajului de Al-Mg se realizeaza cu catod de Al topit. Ca electrolit s-a utilizat
carnalita deshidratata, cu adaos de 2% CaF
2
. Densitatea de curent catodic este de 1,5 A/cm
2
.
Procedeul permite obtinerea de aliaje cu un continut mai mare de 90% Mg.

2.4 Electroplacarea
Una din cele mai importante ramuri ale electrochimiei aplicate este galvanotehnica
(galvanostegia si galvanoplastia). Acoperirile galvanice se aplica nu numai la protejarea
metalelor de coroziune si in scopuri decorative, dar si cu scopuri speciale, de exemplu, pentru a
mari puterea reflectoarelor si ghidurilor de unde, pentru micsorarea rezistentei contactelor
electrice, pentru a imbunatati aparenta si durabilitatea unor obiecte metalice. Acoperirile pot fi
realizate prin electroliza cu anozi solubili (nichelare, zincare, cadmare, spoire, argintare) si cu
anozi insolubili (cromare, aurire).
Galvanoplastia are aplicare la fabricarea schemelor de radio imprimate pentru aparatele
de radio miniaturale (depunerea desenelor metalice pe semiconductori si pe dielectrici).
De exemplu aur si platina sunt aplicate pe bijuterii fabricate din materiale ieftine.
Grosimea acestor starturi variaza intre 0.03 si 0.05 mm.
Compozitia baii de electrolit variaza, si este des tinuta secret, dar de obicei ea depinde metal ce
urmeaza a fi depozitat, si poate afecta durabilitatea si caliatatea suprafetei. De exemplu, argintul
depus dintr-o solutie de nitrat de argint nu se lipeste prea bine de o suprafata metalica. Daca este
depus dint-o solutie ce contine ioni de Ag(CN)
2
-
, atunci el adera bine si capata si luciu. Alte
metale ce sunt electroplacate in asemenea bai sunt aurul si cadmiul. Nichelul, ce poate si el fi
folosit ca start protector, este placat dintr-o solutie de sulfat de nichel, iar cromul este placat dint-
o solutie de H
2
CrO
4
. Oxidarea anodica (a aluminiului, otelului, aliajelor cuprului) este folosita
pentru protectia contra coroziunii si cu scopuri decorative.
Anumiti monomeri (stiren) sunt usor de folosit pentru a crea anioni organici. Acesti
anioni pot polimeriza intr-un proces numit polimerizare anionica. Se poate folosi un circuit
electric pentru a porni acest proces, polimerul localizandu-se la catod. Daca este gandit bine
procesul, se poate utiliza la placarea organica a metalui. Acest proces a fost folosit pentru a vopsi
masinile noi, avantajul constand ca el are loc in apa, nemaifiind nevoie de spray-uri cu solventi
organici volatili. In tehnologia constructiei de masini si de aparate electroliza se aplica pentru
prelucrarea suprafetei pieselor. Decaparea electrochimica are unele avantaje fata de decaparea
chimica: procesul de decapare devine dirijat, viteza lui creste cionsiderabil si, mai ales, poate fi
aplicat la otelurile aliate, care nu se supun decaparii chimice. La decaparea catodica si degresarea
suprafetei metalului are loc detasarea de pe metal a peliculei de ulei si a oxizilor, datorita actiunii
mecanice a bulelor de hidrogen, care se degaja la catod. La decapare anodica are loc separarea
peliculelor de oxid datorita gazelor care se degaja si datorita, de asemenea, dizolvarii anodice a
metalului.
Lustruirea electrochimica poate fi folosita ca metoda de prelucrare cu precizie a pieselor,
mai ales a celor cu profil complicat si, de asemenea la studierea proprietalilor optice, magnetice,
electrice, rezistentei la coroziune si altor proprietati ale suprafetelor metalice.
Decaparea electrochimica si lustruirea se aplica pe larg la prelucrarea semiconductorilor
si la studierea proprietatilor lor. Mai ales se decurge la decaparea cu scopul de a stabili
tranzitiile p si n , pentru a taia monocristalele, pentru a obtine monstrele fine, pentru decaparea
cavitatilor si gaurilor etc. Prelucrarea electrochimica este o metoda de formare a fabricatelor din
metale cu rezistenta si duritate diferita, care se supun anevoios prelucrarii mecanice, de exemplu,
slefuira electromenanica si ascutirea instrumentelor. Procesul este numit uneori frezare chimica
sau prelucrare in adincime a metalelor.

2.5 Alte aplicatii
Electroliza se mai utilizeaza in instrumente de masurare ale pH-ului. Aceste instrumente
compara pH solutiei cu cel al electrodului corespunzator.
O alta aplicatie este utilizarea electrolizei la eliminarea parului nedorit de pe corp.
Eliminarea parului are loc prin aplicarea unei tensiuni f. mici intr-o solutie de NaCl ce se afla la
radacina parului. In urma electrolizei rezulta NaOH ce arde radacina parului, distrugand firul.
Aceasta tehnica este scumpa cat-de-cat si detine si critici. Produce durere in functie de zona ce
este electrocutata, durerea putand chiar fi uriasa in cazul nor tensiuni putin prea mari.
Electroliza se mai utilizeaza in industria uleiului comestibil, in instalatiile de intarire a
grasimilor atata animale cat si vegetale.
Fabricarea sodei caustice/leiei, obtinerea hidroxidului de sodium - se realizeaz prin
electroliza soluiei de NaCl - clorur de sodiu (saramur); obtinerea multor oxidanti ca Na
2
S
2
O
8
,
KClO
4
, H
2
O
2
etc., unor substante organice, de exemplu, anilinei din nitrobenzen; apei grele D
2
O
etc.:
Orice automobil are nevoie de acumulator. Cele mai frecvente sunt acumulatoarele de
plumb in care se toarna solutie de acid sulfuric. Acesta are rolul de element galvanic, iar la
incarcarea lui la electrozi are loc electroliza. Electrozii acumulatorului de plumb reprezinta un
grilaj din plumb, umplut cu oxid de plumb (II).
In acumulator se toarna acid sulfuric cu o concentratie de 3239 % (densitatea 1,24
1.30 g/cm
3
). In el are loc transformarea oxidului de plumb (II) in sulfat de plumb in solutie.
PbO + H
2
SO
4
= PbSO
4
+ H
2
O
Incarcarea acumulatorului este un proces de electroliza:
C(-) Pb
2+
SO
4
2-
+ 2e (incarcare) Pb0 + SO4
2-
(reducere)
A(+) Pb
2+
SO
4
2-
2e + 2H
2
O (incarcare) PbO2 + SO4
2-
+ 4H
+
(oxidare)
La incarcare concentratia acidului sulfuric creste.
La descarcarea acumulatorului are loc procesul invers elementul galvanic.
C(-) Pb0 2e + SO
4
2-
(descarcare) PbSO
4
(oxidare)
A(+) PbO
2
+SO
4
2- + 4H
+
+ 2e PbSO
4
+ 2H
2
O (reducere)
Acidul sulfuric se consuma si se formeaza sulfat de plumb. Dupa cum se oserva la
incarcarea si descarcarea acumulatorului ramine acelasi semn al electrodului, dar procesele si
denumirea lor se schimba, deoarece anodul este electrolitul la care are loc oxidarea, iar la catod
reducerea.
Industria produselor de oxidare electrochimica, cum sint cloratii metalelor
alcaline, percloratii, hipocloritii, apa oxigenata.