Sunteți pe pagina 1din 2

Particularitatile genului dramatic

Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al societatii


romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de
personaje. Comediile sale (O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, D-ale
carnavalului, Conu Leonida fata cu reactiunea) ilustreaza un spirit de observatie necrutator
pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii,
impostura, ridicol si prostie.
Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta este a treia dintre cele
patru scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii
contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883.
Tema comediei o constituie viaa social-politic dintr-un orel de provincie n
circumstanele tensionate ale alegerii unui deputat, eveniment care antreneaz energiile i
capacitile celor angajai, ntr-un fel sau altul, n farsa electoral.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta
pentru puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al
santajului politic o scrisoare pierduta pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat
indinca atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei.
O scrisoare pierdut este o comedie in patru acte, (fiecare act fiind, la randul sau,
alcatuit dintr-un numar variabil de scene), primele trei urmrind o acumulare gradat de
tensiuni si conflicte, iar al patrulea anulnd toata agitaia i panica strnite n jurul scrisorii
pierdute.
ntreaga aciune a piesei se deruleaz n capitala unui jude de munte, cuprins de
febra campaniei electorale. Pretextul dramaturgic, ce ncinge spiritele i activeaz conflictul,
este pierderea de ctre Zoe, soia lui Zaharia Trahanache, a unei scrisori de amor ce i-a fost
adresat de Tiptescu, prefectul judeului. Scrisoarea, gsit de Ceteanul turmentat i apoi
sustras acestuia de Caavencu, este folosit de cel din urm ca mijloc de antaj pentru a
obine candidatura. n timp ce Zoe este dispus a accepta condiiile impuse de Caavencu,
Tiptescu ncearc o nelegere favorabil siei, iar Trahanache are puintic rbdare,
ncercnd s-l prind pe onorabilul cu alta i mai boacn (Trahanache las a crede c
scrisoarea este curat plastografie). Farfuridi i Brnzovenescu, aliai ai lui Trahanache i
Tiptescu, bnuiesc o trdare i sunt dispui s expedieze o anonim la Centru.
Momentul de maxim tensiune n care cei doi candidai, Farfuridi i Caavencu,
rostesc discursuri memorabile este adunarea electoral din actul al treilea al piesei. Btaia
dintre taberele de alegtori, cu concursul poliaiului Ghi Pristanda i al oamenilor si, se
declaneaz imediat dup anunarea numelui candidatului: Agami Dandanache.
Asistm la o adevrat tehnic de amplificare a conflictului, devenit tot mai
arborescent pe msur ce se precizeaz relaiile dintre personaje i se acumuleaz accidentele.
Dac n tragedie amplificarea conflictului ine de caracterul lui irevocabil, n comedie
procedeul subliniaz prin contrast inaderena lumii comice la situaia-limit.
n final, conflictul se rezolv, cci scrisoarea revine la Zoe, prin intermediul
Ceteanului turmentat, Caavencu apare umil i speriat, acceptnd s conduc festivitatea n
cinstea noului ales, totul terminndu-se cu bine ntr-o atmosfer de srbtoare i mpcare.
Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de catre autor, iar timpul
in care se petrec intamplarile este plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea: in capitala unui
judet de munte, in zilele noastre. Relatiile temporale sunt in cea mai mare parte cronologice,
cu exceptia unot situatii in care perspectiva temporala este discontinua, remarcandu-se
alternanta temporala a intamplarilor.
Orice pies de teatru este construit ca un schimb de replici. Acestora li se pot aduga
monologul, aparteul i secvenele narative, funciile lor fiind complementare. n timp ce

prin dialog se dezvluie tipologia personajelor i felul n care evolueaz aciunea


dramatic, monologul comenteaz o situaie din perspectiva unui personaj, aparteul exprim
discrepana dintre ceea ce spune i ceea ce gndete un personaj, iar secvenele narative ,
nespecifice dramaticului, au multiple funcii: stimuleaz imaginaia spectatorului,
condenseaz spectacolul dramatic. Un nsemnat rol n surprinderea relaiilor dintre personaje,
sau n caracterizarea lor o au i didascaliile (indicaiile scenice.). Elocvent poate fi prima
didascalie din actul I, scena I: Tiptescu, puin agitat, se plimb cu Rcnetul Carpailor n
mn; e n haine de odaie; Pristanda n picioare, mai spre u, st rezemat n sabie.Prima
informaie puin agitat numete o stare de spirit amplificat de a doua precizare: se
plimb. Numirea ziarului induce gndul c el este generatorul agitaiei.
Personajele actioneaza stereotip, simplist, ca niste marionete lipsite de profunzime
sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi transformari psihologice.O
scrisoare pierduta cuprinde o galerie de tipuri ilustrative pentru epoca strabatuta de
Caragiale. Mijloacele prin care sunt realizate aceste tipuri sunt in acelasi timp procedee de
realizare a comicului de moravuri, de caracter, de situatie, de limbaj etc. Comicul e realizat
prin contrast, prin afisarea gesturilor si atitudinilor, prin vorbire in cea mai mare parte
(incoerenta, nonsensuri, tautologii, automatisme lexicale, amestec de stiluri, prin numele
personajelor etc.).
In personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrata toata prostia si coruptia
societatii trecute si a familiei, a politicianismului trecut: demagogie, lasitate, perfidie,
lacomie, santaj, umilire, servilism, imoralitate publica si intima. In comediile lui Caragiale,
principala modalitate de caracterizare a personajelor si de cosntruire a situatiilor in care sunt
puse acestea il constituie comicul.
Comedia lui Caragiale O scrisoare pierdut uzeaz de toate tipurile de comic: de
situaie (pierderea i gsirea scrisorii, ntlnirea Caavencu - Tiptescu); de caracter
(ipostazele personajelor, disponibilitatea disimulatorie); comicul de moravuri (relaia dintre
Tiptescu i Zoe, practicarea antajului politic); comicul de nume, comicul de limbaj,
comicul de intentie. Toate acestea se subsumeaz portretizrii comice a unor fenomene
specifice epocilor de tranziie.
In opinia mea, dramaturgul se foloseste de toate
mijloacele de care dispune pentru a ilustra imaginea concreta a societatii secolului XIX in
opera O scrisoare pierduta, ce intruneste toate caracteristicile speciei genului dramatic,
comedia, intrucat sursele comicului sunt variate si servesc intentiei autorului de a satiriza
defectele omenesti puse in evidenta de campania electorala.