O SCRISOARE PIERDUTA- I.L.

CARAGIALE
Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al
societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un
exceptional creator de personaje. Comediile sale („O noapte furtunoasa”, „O
scrisoare pierduta”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida fata cu reactiunea”)
ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de
aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie.
El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii
romanesti si a contura personajele dominate de o trasatura de caracter
reprezentativa pentru tipul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane
memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, G. Ibraileanu afirma ca
dramaturgul face „concurenta starii civile”, iar Tudor Vianu considera ca formula
artistica a lui Caragiale este „realismul tipic”.
Reprezentata pe scena in 1884, comedia „O scrisoare pierduta” este a treia dintre
cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte
ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul
1883.
Tema comediei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si
private, dezvaluirea impletirii de interese dintre doua grupari politice locale ale
partidului de guvernamant, intr-un oras de provincie, capitala unui judet de
munte.Autorul critica minciuna vietii politice, minciuna activitatii electorale de la
sfarsitul secolul XIX. Continutul operei are un puternic caracter social, dar si de
viata familiala. Nimeni nu se sinchiseste de nimic, imoralitatea e suverana peste
tot, la toate nivelele, in oras, in case pretentioase, la mosieri si la burghezi.
Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea
unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final
fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt
prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic.Incadrandu-
se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenesti
piesa prezinta aspecte din viata politica si de familie a unor reprezentanti corupti
ai politicianismului romanesc.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta
pentru puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca
instrument al santajului politic „o scrisoare pierduta” – pretextul dramatic al
comediei. Articolul nehotarat indinca atat banalitatea intamplarii, cat si
repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori, amplificate prin
repetarea intamplarii in alt context, dar cu accelasi efect).
Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuite din mai multe
scene. Personajele piesei, numite de catre autor „persoane”, sunt mentionate cu
numele si statutul social pe care il are fiecare in cadrul comediei.
Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de catre autor, iar
timpul in care se petrec intamplarile este plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea:
„in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”. Relatiile temporale sunt in
cea mai mare parte cronologice, cu exceptia unot situatii in care perspectiva
temporala este discontinua, remarcandu-se alternanta temporala a intamplarilor,
prin flash-back.Actiunea scoate in relief circumstantele in care doua tabere
politice se dusmanesc, se insulta, iar la final se conciliaza. Noua personaje arata
ca autorul pune pret pe personajele tipice, tipurile memorabile.
Actul I incepe cu o scena expozitiva in care se anunta pierderea unei scrisori de
dragoste, in jurul careia se va petrece intreaga actiune.Punctul culminant al
acestei scene, il constituie vestea ca Nae Catavencu nu vrea sa restituie scrisoarea
decat in schimbul asigurarii ca va fi numit candidat pentru un loc de deputat, si
aparitia lui Zaharia Trahanache care anunta ca a descoperit o plastografie a lui
Catavencu.
Actul al II-lea incepe cu numaratoarea voturilor posibile si cu teama lui farfuridi
si branzovenescu ca vor fi tradati. O scena importanta este reprezentata de
intalnirea prefectului cu posesorul scrisorii, o scena tipica si de nuante
caracteriologice memorabil prinse, gradat redate, in care vedem tehnica
santajului si a schimbului.
Actul al III-lea cuprinde doua parti, dominate de discursul agramat de betia de
cuvinte, al lui farfuridi si de discrusul categoric demagogic al lui catavencu pana
la punctul culminant cand se pronunta numele candidatului propus de centru,
dupa care urmeaza vacarmul si bataia.
Actul al IV-lea aduce infrangerea lui catavencu si alegerea senilului agamita
dandanache, adevarat maestru al santajului, de vreme ce cu o scrisoare bine
pastrata isi poate asigura alegerea perpetua. Salvat de consecintele unei
plastografii, catavencu accepta ce i-a ordonat zoe si conduce manifestatia in
cinstea noului ales.
Atmosfera destinsa la final reface starea initiala a personajelor, fara nicio
modificarea a statutului lor dinainte pierderii scrisorii. Personajele actioneaza
stereotip, simplist, ca niste maruonete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a
evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi transformari psihologice.„O scrisoare
pierduta” cuprinde o galerie de tipuri ilustrative pentru epoca strabatuta de
caragiale. Mijloacele prin care sunt realizate aceste tipuri sunt in acelasi timp
procedee de realizare a comicului de moravuri, de caracter, de situatie, de limbaj
etc. Comicul e realizat prin contrast, prin afisarea gesturilor si atitudinilor, prin
vorbire in cea mai mare parte (incoerenta, nonsensuri, tautologii, inadvertente,
automatisme lexicale, amestec de stiluri, prin numele personajelor etc.).

In personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrata toata prostia si coruptia

societatii trecute si a familiei, a politicianismului trecut: demagogie, lasitate,
perfidie, lacomie, santaj, umilire, servilism, imoralitate publica si intima, dar mai
multa prostie decat toate.In comediile lui Caragiale, principala modalitate de
caracterizare a personajelor si de cosntruire a situatiilor in care sunt puse acestea
il constituie comicul.
Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative,
starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine
defectele emane decat rasul. Autorul creeaza tipologii de personaje, dominate de
trasaturi morale negative.Personajele apartin viziunii clasice pentru ca se
incadreaza intr-o tipologie comica, avand o trasatura dominanta de caracter si un
repertoriu fix de trasaturi: tipul incornoratului (trahanache), tipul primului
amorez (tipatescu), tipul cochetei si al adulterinei (zoe), tipul politic si al
demagogului (catavencu), tipul cetățeanului, tipul servitorului (pristanda), prostul
fudul (farfuridi), prostul ticălos (dandanache).
Scriitorul depășește, însă, cadrul comediei clasice avand capacitatea de a
individualiza personajele, prin comportament, particularități de limbaj, nume, dar
si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Personajele lui
Caragiale sunt actuale si astăzi, deoarece „natura nu lucrează dupa tipare, ci-l
toarnă pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul intr-alt fel,
fiecare in felul lui, încât nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de ei.” (I. L.
Caragiale)Comicul de caracter e relevat la fiecare personaj al piesei. Trahanache
se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de
opoziție. El susține ideea integrității morale a societatii, dar practica înșelăciunea,
falsificând listele cu alegatori, se opune corupției, dar in jurul sau, peste tot, e
corupție. Ambiția politica si comoditatea vietii il fac sa păstreze cu strășnicie
„enteresul” de a fi prieten cu prefectul. Politician abil, stie ca functia sa in partid
depinde de sefii de la „Centru” si se lasa manevrat cu usurinta de acestia.
Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal „ai
putintica rabdare”, care reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub
masca batranetii cauta sa castige timp pentru a gasi o solutie. Pronunta gresit
neologismeledin sfera limbajului politic: „dipotat”, „endependent”. Se exprima
confuz, cu abateri de la normele limbii literare – truismul „unde nu e moral, acolo
e coruptie”, tautologia „enteresul si iar enteresul”. Principiul sau de viata ce
explica falsa naivitate a personajului este acela ca „Intr-o sotietate fara moral si
fara printip… trebuie sa ai si putintica diplomatie”.Numele sau este definitoriu
pentru comicul onomastic. Zaharia sugereaza zahariseala, moliciunea, lentoare,
iar trahanache, faptul ca poate fi usor modelat de catre superiorii „de la centru”
sau de „enteres” si de zoe.
Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie,
avand o mentalitate de stapan absolut. Orgolios, abuziv, incalca legea, daca „o
cer interesele partidului” si admite, amuzat, escrocheriile politaiului: „ai tras
frumusel condeiul”. Tipatescu este lipsit de abilitati politice, singura cale de a
parveni fiind amorul, de care stie sa profite cu fler si diplomatie.
Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul „tip”, care semnifica june prim,
om rafinat, amorez abil, adventurier.
Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu. Este
inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o
luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze
onoarea. Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din
umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei, avand
asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa
Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat unui
prefect energic, dar se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a
nevestei lui: „Ghita, Ghita, pupa-l in bot si papa tot”. Este arogant sau umil, in
functie de imprejurari, penduland cu o siretenieprimitiva si avand ca centru de
greutate propriul interes.Incultura, lipsta de instructi sunt evidentiate pregnant
prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele – „bampir”, „famelie”,
„catrindala”, „scrofulos”, „renumeratie” -, are ticuri verbale care frizeaza prostia.
De exemplu, alaturarea cuvatului „curat” altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit
servilism, facandu-l penibil si ridicol.Comicul de nume al personajului Ghita
Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter – servil si umil fata de
sefi, lipsit de personalitate -,deoarece pristanta este un joc popular, ce se
danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si in alta, conform strigaturilor si
comenzilor unui conducator de joc.
Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza
„scopul scuza mijloacele”. Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste
arma santajului, spunandu-i prefectului „asasin”, dar devine umil, slugarnic si
lingusitor atunci cand pierde scrisoarea si-i ureaza aceluiasi prefect, sa traiasca
„pentru fericirea judetului”. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el
conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara
niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.
Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza
personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la
adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie
„o poza” de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza
emotiei care-l ineaca.
Incultura sa reiese atat din nonsensul afirmatiilor – „Industria romana e
admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire” – precum si din
confuzii semnatice, Catavencu numindu-i „capitalisti” pe locuitorii capitalei, iar
el considerandu-se „liber-schimbist”, adica flexibil in conceptii.
Numele Catavencu sugereaza firea de mahagiu, de palavragiu –
cata=mahalagioaica- si ipocrizia, demagogia – cataveica=haina cu doua fete-,
trasaturi ce definesc acest personaj si prin comicul de nume!
Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de
guvernamant. Ei formeaza un cuplu de imbecilitate, intruchipare a
ramolismentului politic. Cei doi se atrag prin firilecomplet diferite: Farfuridi este
coleric, prost, fudul, infatuat, iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale,
fricos, o umbra a celuilalt.
Farfuridi are automatisme ce creioneaza „intruparea prostiei solemne” (stefan
cazimir),prin formule aberante, care-i releveaza incultura: „eu am n-an sa-
ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc la targ”; „am n-am infatisare, la
douasperezece trecute fix ma duc la tribunal…”. discursul sau este un model al
comicului de limbaj, care scoate ine evidenta platitudinea gandirii, confuzia
lingvistica a personajului, iar stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat
prin ticurile verbale, cat si prin contradictiile in termeni: „din doua una, dati-mi
voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se
revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele
esentiale.”Comicul de nume – farfuridi si branzovenescu – consta in sufixele
onomasticul grecesc „-idi” si romanesc „-escu”, precum si aluzia culinara –
branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia de dependenta reciproca
dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.
Agamemnom Dandanache se contureaza prin acumularea tuturor defectelor
personajelor: parvenit, demagog, prost, incult, perfid si ramolit. Prost, demagog,
amnezic si senil, este o epava morala si un santajist perpetuu, caci el nu restituie
scrisoarea compromitatoare, sper a o putea utiliza si in alte dati.
Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: „In sanatatea alegatorilor… car au
probat patriotism si mi-au acordat… asta…cum sa zic, de!… zi-i pe nume, de!
[...] care va sa zica, cum am zite… in sfarsit sa traiasca!”. Magistral construit,
discursul lui Dandanache este, poate, cea mai convigatoare si sugestiva ilustrare a
incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui
Caragiale.Comicul de nume este relevant, prin alaturarea ridicola a numelui
viteazului razboinic grec, conducator de osti si bun strateg cu dandanache, care
sugereaza incurcatura, dandana.
Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simple,al alegatorului care nu are
ambitii, nu este nici el tocmai constit. Vicios pentru ca e mereu beat, asteapta sa
fie dirijat, pentru ca el nu are nicio opinie, „apoi daca-i pe pofta eu nu poftesc pe
nimeni” este o fire lenesa, comoda, gasindus-i scuze superficiale, „da-i cu bere,
da-i cu vin, da-i cu vin,da-i cu bere”.
Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a
devenit memorabila: „eu cu cine votez?”, iar pentru ca zoe il lamureste voteaza
disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea „in sanatatea coanii Joitichii ca e dama
buna!”.
El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta
lui, este dispretuit tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului
care urma sa se prezinte la vot pentru a-si desemna alesul in Camera deputatilor.
Nu are nume, el este alegatorul anonim, bulversat de campania electorala confuza
pentru omul de rand.
Comicul de situatie e abundent la Caragiale. El reiese din imprejurarile provocate
de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce.
Gasirea si prierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie
comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de
caracter. Se sugereaza astfel, ca aceasta arma politica a santajului va fi eficenta si
in viitor, cinstea si meritele politice neavand nicio sansa in viata politica.
Catavencu si Dandanache folosesc acelasi mod de santaj, insa izbuteste cel mai
astutios si corupt, care are traditia unor astfelde procedee de la centru.Catavencu
spune ca tot romanul trebuie sa prospere, dar tocmai in acelmoment intra
cetateanul turmentat care striga: „Si eu!” unde rasul e generat de contrastul dintre
pretentia teoretca a politicianului demagog si realitatea betiei celui venit pe
scena.Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care
reiese ca politaiul fura din avutul statului, fiind incurajat si de catre prefect, in
calitatea lui de conducator politic al judetului.Una dintre cele mai sugestive
situatii comice este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si
vazuse „scrisoricade amor” adresata Zoei, vina acasa la Tipatescu, spunanadu-i
ca scrisoarea e „plastografie”.
Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in litaratura, ilustrand
atitudinea autorului fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza.
Pornind de la afirmatia autorului, aceea ca „nimic nu ardepe ticalosi mai mult ca
rasul”, adept al preceptului clasic „rasul indreapta Caragiale isi propune sa-si
exprime opiniile prin scris. Astfel, acest „demon al veseliei” (Paul Zarifopol) isi
uraste personaele, marturisind „ii urasc, ma, ii urasc”.
Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustreaza in mod special rolul
educativ, formator pe care scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in
particular.moravurile satirizate in”o scrisoare pierduta” sunt: adulterul,
servilismul, prostia, coruptia, incultura, infatuare. Demagogia si coruptia sunt
intalnite la nivelul intregii societati si la nivelul clasei politice inclusiv al marii
burghezii.Comedia „O scrioase pierduta” apartine genului dramatic si are ca
moduri de expunere dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face
atat in mod indirect prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de
catre celelalte personaje. O modalitate aparte o constituie referirile lui caragial,
curpin in didascalii, ca indicatii scenice prin care autorul isi „misca” personajele,
le da viata.
In concluzie, comedia de moravuri „o scrisoare pierduta”exprima vocatia de
scriitor realist a lui caragiale, nu numai prin spiritul de observatie acut si prin
luciditatea cu care scruteaza lumea ci si prin procuparea pentru domeniul social.
Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica acumularii detaliilor, sunt
trasaturi esentiale ale acestei capodopere.personajele tipologice sunt supuse
ridiculizarii, pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare
a moravurilor , atitudine prin care scriitoul atinge dezideratul educativ al artei.