Particularități de construcție a a unui personaj dintr-o comedie / text dramatic studiat.

Caracterizarea lui Nae Cațavencu

Ion Luca Caragiale, dramaturg și prozator, a fost un fin observator al societății

românești de la cumpăna secolelor XIX-XX, un scriitor realist și moralizator, un excepțional
creator de personaje. Opera sa cuprinde schițe, nuvele, dar și piese de teatru, dintre care
amintim comediile “O noapte furtunoasă”, “O scrisoare pierdută”, “D-ale carnavalului” și
“Conu Leonida față cu Reacțiunea”. Acestea ilustrează un spirit de observație necruțător
pentru cunoașterea firii umane, personajele lumii caragialiene fiind cunoscute pentru viciile,
impostura, ridicolul și prostia de care dau dovadă.

Reprezentată pentru prima dată în 1884, comedia “O scrisoare pierdută” este a treia
dintre cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspectele
societății contemporane dramaturgului, sursa de inspirație fiind farsa electorală din anul 1883.

Caragiale folosește cu mare iscusință satira și sarcasmul, scopul său fiind acela de a
ilustra moravurile societății românești și reușește să contureze într-o manieră realistă
personaje dominate de câte o trăsătură de caracter specifică pentru tipul uman. Totuși, în
ciuda interesului realist, personajele lui Caragiale sunt lipsite de o viață interioară, nu știm ce
simt cu exactitate în raport cu acțiunile pe care le întreprind și nu este prezentat niciun proces
de conștiință al acestora. Lumea caragialiană este reprezentată nu neapărat de personaje
imorale, cât de personaje amorale, pentru care procesele de conștiință și normele morale nu
există.

Tema comediei este centrată pe moravurile politicii românești de la finele secolului al

XIX-lea. Prin opera sa, Caragiale demască prostia umană și imoralitatea publică. În economia
comediei vor fi dezvăluite legăturile și interesele meschine ale celor două grupări politice
locale ale partidului de guvernământ, într-un oraș de provincie. Nimeni nu se sinchisește de
nimic, astfel încât la toate nivelurile, în oraș, în casele pretențioase, la moșieri și burghezi
domnește imoralitatea.
 Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu un final fericit. Conflictul
comic este realizat prin contrastul dintre aparență și esență, viu și mecanic, logic și absurd,
firesc și nefiresc.

Titlul operei face trimitere la scrisoarea adresată de prefectul Ștefan Tipătescu Zoei
Trahanache, pierdută de aceasta și care ajunge să treacă direct sau indirect prin mâinile
majorității personajelor. La nivel simbolic, circularitatea traseului scrisorii este o aluzie cu
privire atât la construcția piesei, dar și la caracterul sferic, închis al lumii lui Caragiale. În
ceea ce privește construcția gramaticală a titlului, articolul nehotărât nu face altceva decât să
indice banalitatea, repetabilitatea întâmplării și chiar caracterul ei general.

Nae Cațavencu, avocat, proprietar și director al ziarului “Răcnetul Carpaților”,

președinte-fondator al Societății Enciclopedice-Cooperative “Aurora Economică
Română” (a cărei abreviere, S.E.C. “A.E.R.”, sugerează atât statutul de societate-fantomă,
cât și calitatea de a vorbi mult și prost a personajului), intră în conflict cu tabăra reprezentată
de soții Trahanache și prefectul Ștefan Tipătescu, urmărind desemnarea candidaturii sale
pentru funcția de deputat din circumscripția respectivă. Așadar, prin modul în care
interacționează cu celelalte personaje, modul în care înțelege să rezolve problemele ce se
ivesc și comportamentul general pe care îl afișează public, Nae Cațavencu este întruchiparea
tipologiei demagogului și a arivistului. Parvenit, șantajist, grosolan și impostor, Cațavencu
adoptă deviza “scopul scuză mijloacele”, pe care o atribuie în mod eronat lui Leon Gambetta,
ci nu lui Niccolo Machiavelli. Nae Cațavencu nu ezită să intre în lupta politică locală și este
dispus să recurgă la cele mai mizerabile modalități, scopul acestuia fiind acela de a obține
candidatura pentru postul de deputat. Fie că este vorba de șantajul la care îi supune pe Zoe
Trahanache și pe Tipătescu, fie că este vorba de infatuarea și aroganța pe care o afișează sau
de lacunele intelectuale pe care le are, Cațavencu încearcă să pozeze în cetățeanul onorabil,
menit să facă bine întregii societăți și care se face dator să informeze publicul larg despre
triunghiul amoros Zoe Trahanache - Zaharia Trahanache - Ștefan Tipătescu.

Șef al opoziției din organizația locală a partidului aflat la putere, Nae Cațavencu
folosește mijloace imorale pentru a-și asigura supremația politică la nivel local. După ce
reușește să-l surprindă pe Cetățeanul turmentat și să-i fure scrisoarea de amor adresată Zoei de
către Tipătescu, oferindu-i alcool și păcălindu-l, Cațavencu cerșește candidatura pentru postul
de deputat în schimbul nepublicării scrisorii în ziarul propriu, șantajându-i pe Zoe Trahanache
și Ștefan Tipătescu. Într-un final, Cațavencu este înfrânt, organizația centrală a partidului
numindu-l candidat pe un anume Agamiță Dandanache, personaj senil și ticălos; Cațavencu
adoptă față de Zoe o atitudine servilă, umilă, aceasta cerându-i să organizeze festivitatea
pentru celebrarea numirii lui Dandanache.

Ca la orice personaj construit în manieră realistă, autorul are în vedere construcția

minuțioasă a fiecărui personaj, caracterizat atât direct (prin intermediul didascaliilor sau al
altor personaje, nume), cât și indirect (limbaj, acțiune, comportament); de altfel, este prezentă
și autocaracterizarea.

Prin intermediul caracterizării directe, Nae Cațavencu este prezentat pe lista

personajelor ca director și deținător al publicației locale “Răcnetul Carpaților”, președinte-
fondator al ”Societății Enciclopedice Cooperative ” și adversar feroce al taberei prefectului
Ștefan Tipătescu. Tipătescu nu ezită să-l numească pe Cațavencu “mizerabil”, “canalie” și
“infam”. Un rol foarte important este atribuit și autocaracterizării: “vreau ce mi se cuvine
după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit în orașul asta de gogomani unde sunt cel
dintâi !”. De altfel, prin intermediul didascaliilor, dramaturgul conturează mișcările și
atitudinile pe care Cațavencu le are de-a lungul desfășurării acțiunii.

Prin intermediul caracterizării indirecte, Nae Cațavencu reiese ca fiind un personaj

care, în ciuda importanței pe care și-o asumă, are mari lacune intelectuale. Discursul de
dinaintea numirii candidaturii este elocvent în acest sens; așadar, Cațavencu dovedește că nu
este altceva decât modelul politicianului demagog, mascat în spatele unor fraze pompoase și
lipsite de sens și al mesajelor patriotarde, scopul său real fiind unul meschin. Acesta nu de
puține ori folosește termeni pe baza etimologiei populare, considerând că locuitorii capitalei
se numesc “capitaliști”, se consideră că este un “liber-schimbist” (în sensul că e flexibil în
ceea ce privește convingerile personale). De altfel, Cațavencu este autorul unor fraze lipsite de
sens, care atestă incultura și iraționalitatea personajului: “Industria română e admirabilă, e
sublimă putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”.

Alături de procedeele obișnuite de constructive ale personajului, Caragiale apelează și

la comic pentru a-și putea contura personajele. Acest lucru este valabil și în cazul lui Nae
Cațavencu, acest personaj fiind pus în legătură cu diverse forme ale comicului.
 Comicul de nume este imediat sesizabil: prenumele “Nae” este folosit pentru a sugera
limitarea și lipsa educației și a bunului-simț al personajului, în vreme ce numele mare face
trimitere la termenul “cață”, sugerând vorbăria multă și lipsită de coerență a personajului sau
la “cațaveică” (haină cu două fete), care sugerează caracterul duplicitar al personajului.

Comicul de limbaj este o altă componentă definitorie a personajului; discursul său,

mascat de mesaje patriotarde și care pretinde conexiuni la diferiți termeni politici și istorici
reușește să dezvăluie cititorului incoerența și incultura crasă a lui Cațavencu.

Prin comicul de situație, cititorului i se confirmă caracterul duplicitar și parvenitismul

personajului, care de la statutul de om politic, care pozează în cetățeanul onorabil, luptător
împotriva devierilor de comportament (care mascau într-o bună măsură adevăratele scopuri și
direcții de acțiune ale lui Nae Cățavencu) devine umil și supus în fața Zoei, atunci când
aceasta recuperează scrisoarea de amor.

În concluzie, dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustrează în mod special
rolul formator pe care scriitorul îl atribuie operei sale. În “O scrisoare pierdută”, Caragiale
ironizează moravuri prezente în mai toate epocile: adulterul, servilismul, prostia, corupția,
incultura, demagogia și infatuarea, fiind o aspră satiră la adresa înaltei societăți românești de
la sfârșitul secolului al XIX-lea.