Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana

printr-o opera monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si

schite, prin intermediul carora scriitorul face o adevarata radiografie a
societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare
artistica, atat din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu
maiestrie neegalata pana astazi. Sarcastic si necrutator, Caragiale
satirizeaza schpitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in
cea mai larga acceptie a cuvantului, toate acestea fiind imbracate in
mantia transparent a unei spoieli de cultura, a unui parvenitism provocator,
atitudini ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi categorii
sociale.
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform
careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai
mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si
fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat
vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe
ticalosi mai mult ca rasul".
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes
rasunator pe scena Teatrului National din Bucuresti, la data de 13
noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o cornedic realista de moravuri sociale si
politice, in care Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in
timpul campaniei electorale pentru alegerea de,deputati. Pe fondul
agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electoraia, se nasc conflicte
intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali
independenti" - si membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu,
Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole
puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale
vremii.
Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful
opozitiei politice din judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului.
El este reprezentantul unei adevarate "scoli" de frazeologie patriotarda
(fals patriotism - n.n.) manifestare ce are la baza lipsa de continut a
ideilor exprimate cu emfaza. Catavencu este fondator si presedinte al
Societatii Enciclopedice "Aurora Economica Romana", a carei prescurtare A.E.R.- este sugestiva pentru statutul de societate fantoma, prin care isi
insuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare
este polita falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache, prin care
Catavencu isi Tnsusise fraudulos 5000 de lei din fondurile societatii:
"Girurile astea doua cu care onorabilul d.Catavencu a ridicat cinci mii de lei
de la Sotietate, sunt tot pentru enteresul tarii?".

Comicul de caracter releva insusirile ce reies, in mod indirect, din

atitudinea, faptele si vorbele acestui politician, iar in mod direct din
didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind
realizat prin intreaga varietate a comicului.
Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din
manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre
esenta si aparentd. Patron de ziar si conducatorul opozitiei politice,
Catavencu vrea sapara un cetatean onorabil, dator sa informeze opinia
publica despre moravurile amoroase ale prefectului, dar in esenia este un
santajist josnic, folosind scrisoarea ca unealta in dorinta de parvenire,
aceea de a obtine postul de deputat ("Vreau... mandatul de deputat, iata ce
vreau: nimic altceva!").
Sef al partidului de opozitie, Nae Catavencu se comporta fara niciun
scrupul in lupta political. El ajunge in posesia scrisorii de amor pierdute de
Zoe prin inselaciune si viclenie: il surprinde pe Cetateanul turmentat citind
o scrisoare si, recunoscand scrisul prefectului, Catavencu il invita "la o
tuica", il imbata si-i fura documentul. In ambitia sa nemarginita de a
parveni, de a ocupa un loc in Parlament, Catavencu nu se sfieste sa
cerseasca postul de deputat in schimbul scrisorii, recurgand la santaj:
"vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in
orasul asta de gogomani unde sunt eel dintai ... intre fruntasii politici [... ]
Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!". Comicul de
limbaj ii ilustreaza prostia, deoarece el se autoinclude intre "gogomanii"
politici din fruntea judetului.
Parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza "scopul
scuza mijloacele", pusa insa, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului
Gambetta", pe care-l confunda cu Niccolo Machiavelli, acesta fiind, de
altfel, celebru pentru acest principiu al succesului in parvenitism.
Catavencu este infumurat si impertinent atata timp cat se afla in posesia
scrisorii, arma santajului ("Ma omoara vampirul! prefectul asasin! ajutor!"),
dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea: "In
sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului
nostru!".
Prin comicul de situatie reies, in mod indirect, si alte trasaturi ale lui
Catavencu. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el conduce
manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun
scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.
Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu -"nu
bratul care loveste, vointa care ordona e de vina"-, iar atunci cand ea
imbraca forme patriotarde, personajul este de un ridicol desavarsit: "Nu
voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si

numai de Romania...".
Comicul de limbaj se manifesta mai ales in discursurile politicianului,
care reliefeaza personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta.
Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile,
Catavencu isi construieste cu ipocrizie "o poza" de patriot ingrijorat de
soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca,
dramaturgul evidentiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: "Tertatima, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare...
suindu-ma la aceasta tribuna... pentru a va spune si eu... (plansul il ineaca
mai tare.)... Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale... in aceste momente
solemne... (de abia se mai stapaneste) ma gandesc... la tarisoara mea...
(plansul l-a biruit de tot) la Romania... (plange)... la fericirea ei!... la
progresul ei!... la viitorul ei! (plans cu hohot. Aplauze zguduitoare)".
Ignoranta lui Catavencu este evidenta atat din nonsensul afirmatiilor "Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu
desavarsire"; "Societatea noastra, dar, noi, ce aclamam noi? Aclamam
munca, travaliul care nu se face deloc in tara noastra". Aceeasi lipsa
elementara de cultura rezulta si din confuzii semantice, Catavencu
numindu-i "capitalisti" pe locuitorii capitalei, iar el autocaracterizandu-se
"liber-schimbist", cuvant care defineste pe cel care promoveaza libertatea
comertului, neamestecul statului in treburile intreprinzatorului capitalist
si nicidecum sensul de flexibil in conceptii.
Prin comicul onomastic, se sugereaza, indirect, firea de mahalagiu, de
palavragiu a lui Catavencu, intrucat cata inseamna persoana rautacioasa,
cicaiitoare, iar cuvantul cataveica numeste o haina cu doua fete, de unde
reies, indirect, ipocrizia si demagogia individului.
Asadar, principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului
sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive, in conturarea
trasaturilor etice remarcandu-se comicul de situatie, de caracter, de
limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de
caracterizare indirecta, ca si vorbele, faptele si gandurile personajului,
caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte personaje sau de
catre dramaturg. Prin didascalii (parantezele autorului) si indicatii scenice
(sugestii pentru regizor), care sunt adevarate fise de caracterizare
directa/indirecta, dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si
credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
In studiul intitulat "Comediile d-lui Caragiale", Titu Maiorescu apara
valoarea artistica a operei si demonstreaza ca intreaga creatie artistica
ilustreaza realitatea politica si sociala a epocii, dand astfel o replica
usturatoare inamicilor scriitorului: "Caci pentru orice om cu mintea
sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de

partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea contemporana cum

este, pune in evidenta partea comica asa cum o gaseste, si, acelasi
Caragiale, care astazi isi bate joe de fraza demagogica, si-ar fi batut joe
ieri de islic si tombatera si isi va bate joe maine de fraza reactionara, si,
in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil." Criticul
sustine in continuare rolul moralizator al artei, care isi propune sa
indrepte tarele si moravurile politice si sociale, iar in cazul lui Caragiale
acestea se corijeaza prin ras.