Principala modalitate de caracterizare a personajelor si de construire a situatiilor in care sunt puse

il constituie comicul.

Deosebirea dintre comic si umor consta in faptul ca umorul starneste rasul, folosind ironia, fara sa-
si propuna sa indrepte defectele oamenilor, adica nu are caracter moralizator; pe cand comicul
apeleaza, pe langa ironie, la satira, care deseori este virulenta, ori la sarcasm, starnind hohote
puternice si profunde, avand drept scop stigmatizarea (infierarea, condamnarea, dezaprobarea -
n.n.) si indreptarea trasaturilor negative ale societatii sau ale oamenilor.

Principalele surse ale comicului in opera "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale sunt:

Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, tare morale, starnind
rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Ion
Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative, fapt pentru
care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenta "starii civile". De exemplu: tipul
incornoratului este ilustrat de Zaharia Trahanache, tipul parvenitului si al demagogului este
intruchipat de Nae Catavencu, tipul prostului, de Farfuridi si Branzovenescu, tipul servilului incult,
de Ghita Pristanda, iar Agamemnon Dandanache acumuleaza toate trasaturile negative ale tuturor
celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura,, perfidia, ramolismentul. Dar
personajele lui Caragiale sunt luate din viata, asa ca, in afara de o trasatura dominanta, ele sunt
exponente tipice ale clasei umane in orice timp si societate si difera prin statut social,
temperament, intelect sau limbaj. Personajele lui Caragiale sunt actuale si astazi, deoarece "natura
nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul
intr-altfel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de el" (I.L.CaragialE).

Referindu-se la personajele caragialiene, criticul Pompiliu Constantinescu a clasificat urmatoarele

tipologii umane: incornoratul - Trahanache, jupan Dumitrache, Cracanel -, junele-prim - Chiriac,
Rica Venturiano, Stefan Tipatescu, Nae Girimea -, cocheta adulterina - Zoe, Zita, Veta, Didina,
Mita Baston -, politicianul demagog - Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Farfuridi -, cetateanul
alegator - conu Leonida, cetateanul turmentat -, functionarul - Rica Venturiano, Catindatul -,
confidentul - coana Efimita -, raisonneurul - Nae Ipingescu, Branzovenescu -, functionarul servil si
lingusitor - politaiul Ghita Pristanda.

Comicul de nume. Modalitatea crearii personalitatii unui erou prin semnificatia numelui mai fusese
folosita si inainte, in teatrul lui Vasile Alecsandri, care insa isi numea eroii in mod transparent:
Pungescu, Clevetici, Razvratescu. Caragiale are un rafinament aparte in alegerea numelor,
sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter:

Zaharia Trahanache - zahariseala (ramolismenT) si facila modelare a eroului de catre superiorii "de
la centru", de catre Zoe ori de "enteres Ytrahana = coca moalE);

Stefan Tipatescu - june prim, tip. abil, cuceritor de inimi, amorez (tiP);

Ghita Pristanda - servil, umil fata de sefi, fara personalitate (pristanda = joc popular, asemanator
cu braul, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si
comenzilor unui conducator de joC);

Nae Catavencu - ipocrit, demagog (cataveica = haina cu doua fetE) si palavragiu (cata =
mahalagioaica);

Farfuridi si Branzovenescu - cuplu de imbecilitate, dependenti unul de altul, fundu-si numai unul
altuia de folos (farfuria si branzA):

Agamemnon Dandanache - construieste o adevarata strategie a santajului, urmarindu-si interesul

cu orice pret si provocand numeroase incurcaturi. Agamemnon este numele viteazului razboinic,
strateg si conducator grec de osti si dandana. care inseamna incurcatura, belea, bucluc;
Cetateanul turmentat - alegatorul anonim, ce traieste abureala alegerilor necinstite, de care bietul
om este ametit, avand o unica nedumerire: "Eu cu cine votez?".

Comicul de limbaj este cu totul remarcabil si un mijloc de caracterizare ce-1 individualizeaza net
pe Caragiale in intreaga literatura romana. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprimand tot
ceea ce i se parea de prisos, tot ceea ce ar fi ingreunat receptarea imediata si clara a ideilor
exprimate. Pentru imbogatirea limbii, Caragiale foloseste foarte multe neologisme, pe care le alege
cu atata pricepere si le imbina cu atata maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat ele au
devenit memorabile si indispensabile in limba romana.

Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati:

Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din
lipsa de instructie, fie din mimetism (prin imitatie -A«.A«.):

» pronuntie gresita ("famelie", "renumeratie", "plebicist", "andrisant", "bampir");

» etimologie gresita ("capitalisti" pentru locuitorii capitalei; "scrofulos" pentru scrupuloS);

» lipsa de proprietate de termenilor ("liber-schimbist", insemnand cel care promoveaza libertatea

comertului, neamestecul statului in treburile intreprinzatorului capitalisti, are pentru Catavencu
sensul de flexibil in conceptiI);

incalcarea regulilor gramaticale si a logicii:

- polisemia - "ne-am racit impreuna" ;

- contradictia in termeni: "Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iata visul nostru
realizat!";

- asociatii incompatibile ca sens: "Industria romana este admirabila, e sublima, putem zice, dar
lipseste cu desavarsire"; "la douasprezece trecute fix";

- nonsensul: "Din doua una, ori sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic, ori sa nu
se revizuiasca, primesc, dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume prin partile esentiale. Am
zis!";

- truismele (adevaruri evidentE): "Un popor care nu merge inainte, sta pe loc. ba mai da si-napoi";
"O sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are";

- constructii prolixe (confuze, incoerentE), anacolutul: "in sanatate^ alegatorilor cari au probat
patriotism si mi-au acordat asta cum sa zic de! zi-i pe nume de! a! sufradzele lor; eu, care familia
mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zica cum am zite in sfarsit
sa traiasca!";

- expresii tautologice : "intrigi proaste";

a- Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale, care evidentiaza
saracie de gandire si de vocabular: "Ai putintica rabdare"; "neicusorule, puicusorule"; "curat(-
murdar, -constitutionaL)"; "dati-mi voie";

a- Contradictia (neconcordanta, nepotrivireA) stilurilor: Catavencu tine un discurs patriotard, intr-

un stil oratoric in fata lui Pristanda, cu care, de altfel vorbise pana atunci pe un ton familiar: "Nu
bratul care loveste, vointa care ordona e de vina [] Si in sfarsit, cum ar fi posibil martiriul, daca n-
ar exista calaul?!" (actul II, scena 7);

a- Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivita ale altora, din pricina inculturii.
Dictonul lui Niccol6 Machiavelli (1469-1527), "Scopul scuza mijloacele", este atribuit de catre
Catavencu "nemuritorului Gambetta", avocat si om politic francez contemporan, recunoscut pentru
talentul sau oratoric.

Acelasi Catavencu rosteste eronat un dicton latinesc, "oneste bibere", care ar insemna intr-o
traducere libera "sa bei cinstit", in loc de "honeste vivere", adica "sa traiesti cinstit".

Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare in
care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce.
intreaga piesa se bazeaza pe astfel de situatii, fiecare scena in parte fiind o ilustrare a acestui
comic. Gasirea si pierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in
care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter: Zoe Trahanache pierde
scrisoarea de la amantul ei, Tipatescu, Cetateanul turmentat o gaseste, dar nu se poate abtine sa
o citeasca, din care cauza ii este furata de Catavencu si devine mijloc de santaj pentru postul de
deputat, care o pierde intr-o incaierare si este gasita din nou de acelasi cetatean care - in sfarsit -
o inapoiaza "andrisantului", adica Zoei. Cand se parea ca santajul politic nu are sanse de izbanda,
apare Dandanache care chiar invinge in alegeri, capatand mult-ravnitul post de deputat cu ajutorul
unei scrisori de amor, pe care insa nu o inapoiaza, pentru ca "mai trebuie s-aldata". Se sugereaza
astfel, ca arma politica a santajului va fi eficienta si in viitor, cinstea si meritele politice neavand
nici o sansa in viata politica. Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din
care reiese ca politaiul fura din avutul statului, desi misiunea lui este tocmai aceea de a-1 apara,
fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de conducator politic al judetului (actul I, scena
1). Una dintre cele mai sugestive situatii comice este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la
Catavencu si vazuse "scrisorica de amor" adresata Zoei, vine acasa la Tipatescu. Prefectul este
ingrozit de reactia lui Trahanache daca ar afla de scrisoare si de-a dreptul disperat cand isi da
seama ca acesta aflase. Venerabilul il consoleaza pe Tipatescu, spunandu-i ca scrisoarea e
"plastografie": "Ei, Fanica, sa vezi imitatie de scrisoare! sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu
altceva, sa juri!Uita-te la el cum se turbura!" (actul I, scena 7).

Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in literatura, ilustrand atitudinea autorului fata
de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la propria afirmatie, aceea ca
"nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul", adept al preceptului clasic "ridendo castigat mores"
("rasul indreapta moravurile"), Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii e draga lumea
aceasta degradata, care-i da posibilitatea sa ridiculizeze, sa satirizeze, punand in situatii absurde -
grotesti uneori - oamenii acestei societati corupte, meschine, perfide si folosind - in principal -
sarcasmul. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la randul lor personajele lui Caragiale, desi unele
sunt de-a dreptul grotesti (Agamemnon DandanachE), ba chiar, multe dintre replicile lor sunt
rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au pierdut deloc sensul si esenta.

Modalitati artistice de caracterizare

Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajelor sunt sursele comicului, foarte variate
si sugestive in conturarea trasaturilor, maiestrie care-1 individualizeaza pe Caragiale in intreaga
literatura romana.

Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale apartine genului dramatic si are - asadar - ca
moduri de expunere dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod
indirect, prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte personaje.

O modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele

autoruluI), ca indicatii scenice, prin care autorul isi "misca" personajele, le da viata. Didascaliile
sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. La Pristanda, de exemplu, autorul
mentioneaza "naiv", "schimband deodata tonul, umilit si naiv", de unde reies principalele trasaturi,
acelea de prost si servil. Langa numele lui Trahanache, autorul scrie "placid", iar tertipurile
feminine ale Zoei sunt surprinse sugestiv: "incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in
brate", "zdrobita", "revenindu-i deodata toata energia", "cu energie crescanda". Dandanache este
foarte precis caracterizat prin didascalii: "vorbeste peltic si sasait", "aducandu-si in sfarsit aminte",
"Dandanache face gestul cu clopoteii". Didascaliile ilustreaza si atitudinile personajelor, in situatii
comice, care ilustreaza - indirect - trasaturile de caracter dominante. Discursul lui Farfuridi, care
este sugestiv pentru imbecilitatea personajului, este suplinit de parantezele autorului: "bea o
sorbitura, apoi, reluandu-si rasuflarea, rar ca si cum ar incepe o poveste", "asuda, bea si se sterge
mereu cu basmaua", "asuda mereu si se emotioneaza pe vazute", "emotionat si asudand", "se
ineaca mereu", "se incurca, asuda si inghite", asuda si se rataceste din ce in ce", "foarte asudat, se
sterge, bea, iar se sterge si sufla foarte greu", in suprema lupta cu oboseala care-1 biruiE).

Compozitia. Comedia "O scrisoare pierduta" ilustreaza, totodata, o arta a compozitiei exceptionala,
care il particularizeaza pe Caragiale in intreaga noastra literatura nationala. Pe langa conflictul
fundamental - pierderea scrisorii, care da operei unitate de actiune si compozitie - se manifesta si
alte conflicte secundare, cum ar fi anuntarea numelui candidatului de la Centru, tocmai cand Zoe
hotarase alegerea lui Catavencu si situatia parea rezolvata. Din momentul pierderii scrisorii de
amor, complicatiile se amplifica din ce in ce, situatiile fiind construite gradat, procedeu artistic
cunoscut sub numele de tehnica bulgarelui de zapada. Repetitia in crearea situatiilor este un alt
mijloc artistic prezent in aceasta comedie. Cetateanul turmentat gaseste scrisoarea si dupa ce o
pierde, o gaseste din nou si tot el este cel care o aduce "andrisantului". O alta situatie care se
repeta este aceea ca Nae Catavencu si Dandanache santajeaza cu o "scrisorica de amor" a unei
persoane importante din punct de vedere politic, ambii barbati sunt "becheri" si cele doua femei
sunt sotiile unor personalitati marcante, cu putere decizionala in alegerile electorale. Exista in
comedia "O scrisoareA» pierduta" si o evolutie inversa a evenimentelor, fata de situatia de la
inceputul piesei. Catavencu este dusmanul declarat al prefectului, pe care-1 face "vampir",
"asasin", dar cand nu mai are scrisoarea ii aduce omagii "iubitului nostru prefect", caruia ii ureaza
sa traiasca "pentru fericirea judetului nostru". De unde se banuia ca alegerile vor fi castigate de
Catavencu si ca Zoe, Tipatescu si Trahanache vor fi invinsi, finalul comediei inverseaza situatiile si
Catavencu este cel invins, intr-un mod aproape tragic, iar ceilalti triumfa. Comedia se termina cu
aplanarea tuturor conflictelor, Caragiale dovedinduse din nou un artist al comicului de situatii.
Interferenta personajelor este evidentiata in finalul piesei prin petrecerea care incheie alegerile
desfasurate constitutional, la care toate personajele se imbratiseaza si se saruta, inchinand o cupa
de sampanie in cinstea celor care castigasera: Zoe, Trahanache si Tipatescu.

Eugen Ionescu, in lucrarea "Portretul lui Caragiale" face o adevarata radiografie a personajelor din
comedii: "Pornind de la oamenii vremii lui, Caragiale este un critic al oricarei societati. Ceea ce il
particularizeaza este virulenta exceptionala a criticii sale. intr-adevar, omenirea, asa cum ne e
infatisata de acest autor, pare a nu merita sa existe. Personajele sale sunt niste exemplare umane
in asa masura degradate, incat nu ne lasa nici o speranta. [] Niciodata stapanite de un sentiment
de culpabilitate, nici de ideea vreunui sacrificiu, nici de vreo alta idee, [] aceste personaje cu
constiinta uimitor de linistita sunt cele mai josnice din literatura universala". Aceasta viziune a
personajelor comice este confirmata de Caragifele insusi, care se intreba ironic: "de vreme ce
avem cap, la ce ne-ar mai sluji inteligenta?".